CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE ISTORICE PITEŞTI

Evoluţia arhivisticii militare româneşti a fost determinată şi influenţată de dezvoltareastructurilor militare naţionale şi de creşterea rolului armatei ca factor definitoriu de apărare a integrităţii teritoriale şi a independenţei naţionale a statului care a luat naştere după Unirea Principatelor din 1859 şi s-a consolidat după Războiul de Independenţă din 1877. Perfecţionarea structurilor armatei naţionale a avut drept rezultantă firească mărirea volumului de documente create de unităţile militare, situaţie care a condus la obligativitatea de a elabora unele reglementări vizând constituirea lor în anumite tipuri de dosare, evidenţa acestora, folosirea, păstrarea şi conservarea lor. Ca urmare, la 15 septembrie 1860 s-a hotărât – în cadrul procesului de unificare a celordouă administraţii – mutarea cancelariei Ministerului de Război din Iaşi la Bucureşti.Prin Înaltul Decret nr. 380 din 17 martie 1867, pe lângă administraţia centrală a armatei, aluat fiinţă o direcţie nouă, cu denumirea de Depozitul General al Războiului. Fiecare dintre cele două secţii din compunerea depozitului avea atribuţii precise: prima se ocupa de lucrările de topografie de care armata avea nevoie, cea de-a doua trebuia să adune toate documentele necesare pentru întocmirea istoriei militare. Anul 1869 a fost anul adoptării „Regulamentului Arhivelor Statului”, care avea înconţinut şi dispoziţii referitoare la obligaţiile ministerelor şi instituţiilor diferite în privinţa documentelor de arhivă pe care le creaseră. Un an mai târziu a fost promulgat Înaltul Decret nr. 103 din 21 ianuarie 1870 „…relativ la regularea arhivelor … Ministeriului de resbel …”, care decidea următoarele: „… Art. 1. Atâtarhiva generală a ministeriului de resbel cât şi direcţiile zisului minister vor vărsa la arhiva generală a Statului prin îndeplinirea formalităţilor cerute de zisa arhivă generală a Statului, toate dosierele, jurnalele, registrele şi diferite condici pe anii vechi, în cât să nu mai posede nisce aseminea dosiere, jurnale, registre şi diferite condici mai mult de cât numai pe zece ani, şi pe acelea ce încă nu vor fi încetat corespondenţa lor; vărsându-le regulat în viitor din an în an pe cele din anul cel mai vechi …”.„Regulamentul asupra serviciului interior al Ministerului de Resbel” stabilea atribuţiile şi

îndatoririle fiecărei direcţii şi ale unor şefi de compartimente, precum „… directorele general …”, „… directorele de serviciu …” şi „ … şeful de birou …”, inclusiv în ceea ce priveşte lucrul cu documentele. Capitolul al V-lea – „Înregistrarea hârtiilor” – menţiona în termeni cât se poate de clari faptul că „… registratorele de direcţiune … este special însărcinat cu conservarea şi îngrijirea dosarelor, registrelor, actelor şi în fine tot ce constitue arhiva Direcţiunii …”. Aceste prime reglementări au fost ulterior completate cu noi acte normative, cu referire directă la constituirea arhivei, aşa cum este „Regulamentul serviciului registraturei şi al archivelor din administraţia centrală” publicat în 1897, cu aplicabilitate şi în armată.„… Participarea României la prima conflagraţie mondială, desăvârşirea procesului deformare a statului naţional unitar român au influenţat în mod pozitiv evoluţia instituţiei militare. Anii 1916-1919 au semnificat, pe plan militar, confirmarea valorii deosebite a armatei noastre, au determinat vaste operaţiuni de reorganizare începute chiar în timpul retragerii forţate în Moldova, au marcat o adevărată revoluţie în concepţie şi pe planul dotării. Aceste transformări au condus, în mod obiectiv, la creşterea masivă a cantităţii de documente create în armată, ceea ce a impus, la nivelul conducerii acesteia, studierea şi adoptarea unor măsuri menite să asigure constituirea corectă …”, evidenţa, prelucrarea şi păstrarea în condiţii cât mai bune a materialului arhivistic, în vederea valorificării ştiinţifice a informaţiilor oferite de experienţa anilor de război şi în intenţiade a elabora şi de a publica o istorie a participării trupelor române la Primul Război Mondial. Iniţiativa centralizării tuturor documentelor operative originale şi a celor care aveaulegătură cu mişcările de trupe şi cu luptele, documente care să constituie sursa de informaţie şi baza pentru elaborarea unor lucrări de teorie şi de istorie militară, a aparţinut Secţiei VI Istoric din Marele Stat Major, care a fost înfiinţată la 1 aprilie 1920 şi care, până în 1949, s-a mai numit Secţia VIII Istoric (1922-1927), Secţia VII Istoric (1927-1928), Serviciul Istoric (1928-1949). Pe lângă această secţie, în luna iulie a anului amintit mai sus, a fost constituit un deposit de arhivă istorică – nucleul viitorului depozit de arhivă al armatei –, având misiunea de a păstra documentele operative create de marile unităţi şi de unităţile militare combatante în perioada 1916-1919 şi de a le folosi pentru cercetarea ştiinţifică.În anul 1923 un nou act normativ stabilea ce urma a se face cu dosarele păstrate 10 aniasupra direcţiilor, deoarece „… ca consecinţă a războiului sau aglomerat lucrările şi deci numărul dosarelor este enorm şi păstrarea lor la direcţiuni sau servicii, pe lângă că cer locale spaţioase dar îngreuiază şi lucrul …”: având denumirea generică de Arhiva generală a Ministerului de războiu, la 1 aprilie 1923 s-a înfiinţat, pe lângă Depozitul de unelte şi materiale, Depozitul de Arhivă al Ministerului de Război în fortul Mogoşoaia, potrivit Deciziei ministeriale nr. 15 din 16 ianuarie124. Arhiva generală a ministerului era constituită din „… dosarele mai vechi de trei ani a direcţiunilor şi serviciilor …”, Secretariatul general avea atribuţiuni în privinţa păstrării şi manipulării acestei arhive, iar „… şeful depozitului de unelte şi materiale de la Mogoşoaia …” era„ … şi şeful depozitului arhivelor …”. Arhiva generală a Ministerului de Război a fost mutată la Obor, pe lângă Depozitulgeneral de imprimate în perioada martie-mai 1931.

Deşi armata dispunea deja, încă din primele decenii ale secolului XX, de două depozite separate pentru depozitarea şi conservarea actelor emise şi primite de structurile sale, volumul de arhivă a continuat să se mărească, antrenat de activitatea intensă de modernizare şi reorganizare a instituţiei. O încercare de rezolvare a situaţiei a fost considerată înfiinţarea depozitelor regionale de arhivă pe lângă cele 7 comandamente teritoriale, pusă în aplicare în urma aprobării „Regulamentului arhivelor armatei” prin Decretul Regal nr. 1830 din 20 iunie 1933, publicat în „Monitorul Oastei” nr. 11 din 10 iulie 1933. Subtitlul cuprinzător şi în termeni precişi al acestui act normativ, rămas în vigoare până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este semnificativpentru oricine este familiarizat cu arhivistica şi terminologia specifică acesteia: „Regulamentul privitor la:- Depozitarea şi conservarea arhivelor Armatei;- Organizarea şi funcţionarea Depozitelor Regionale de Arhivă ale ComandamentelorTeritoriale;- Organizarea şi funcţionarea Depozitului de Arhivă al Ministerului Apărării Naţionale(Obor);- Organizarea şi funcţionarea Depozitului de Arhivă al Marelui Stat Major, ServiciulIstoric …”. La fel, cele şase capitole (61 de articole) pe care a fost structurat acoperă întreguldomeniu al arhivisticii militare, începând cu „… Definiţia actului …”, „… Definiţia dosarului …” din „ … Capitolul I. Noţiuni şi definiţiuni …” până la ultimul capitol „ … Controlul arhivelor şi al Depozitului de Arhive …”. Revenind la nou-înfiinţatele depozite regionale, acestea urmau să primească şi să păstreze:„…a) toate arhivele din perioada 01.01.1903-31.12.1912, aflate în prezent asupra tuturorautorităţilor militare ce se găsesc pe teritoriul Comandamentului Teritorial respectiv …; b) Din arhivele de pace după data de 01.04.1921 se vor vărsa de către autorităţilemilitare …; Dosarele care sunt de utilitate istorică şi care rămân la dispoziţia Marelui Stat Major -Serviciul Istoric …”. Unificarea modului de păstrare şi de folosire a documentelor militare urmărită prinpromulgarea acestui regulament a fost nuanţată printr-un nou regulament - „Regulamentul provizoriu al arhivelor de război şi registrul istoric” - publicat în aprilie 1934, cu referire la adunarea, clasarea şi evidenţa documentelor operative, documentaţia necesară pentru redactarea istoricului campaniilor, funcţionarea Serviciului Istoric din Marele Stat Major în campanie. Arhiva generală a Ministerului Apărării Naţionale a fost mutată, încă o dată, de la Obor la fortul Otopeni în toamna anului 1939. Pe toată durata războiului, Serviciul Istoric din Marele Stat Major a derulat o activitatesusţinută, concretizată în elaborarea şi emiterea unei serii de ordine circulare şi instrucţiuni, a căror aplicare a şi urmărit-o, în măsura în care a fost posibil: „Instrucţiunile nr. 626 000 relative la clasarea, inventarierea şi vărsarea arhivelor din perioada martie 1939 - 21 iunie 1941 şi a arhivelor operative din campania contra sovietelor” în iunie 1942, „Ordinul Circular nr. 626 300 referitor la constituirea, inventarierea şi predarea arhivelor create în perioada 1939 - 1942” în data de 5 septembrie a aceluiaşi an, urmat la 20 septembrie de „Instrucţiunile nr. 626 900 relative la întocmirea dosarelor de campanie şi a jurnalelor de operaţii. Evacuarea arhivelor la organele de

mobilizare”. În octombrie 1943 erau publicate „Instrucţiunile nr. 7 000 relative la clasarea şi păstrarea arhivelor din perioada 01.04.1921 - 15.03.1939; 15.03.1939 - 21.06.1941; de la 22.06.1941 – pe toată durata războiului”, completate cu „Norme pentru întocmirea registrelor istorice şi jurnalelor de operaţii”. Ordinul Circular nr. 7 200 din 17 iunie 1944 al Marelui Stat Major, referitor la „…mărirea dispersării depozitelor de arhivă …” avea în vedere dislocarea acestora „… numai în mediul rural, în localităţi lipsite de importanţă militară, industrială, feroviară …” pentru a proteja arhivele de bombardamentele aeriene şi de eventualele incendii. Anii 1945 - 1947, ani de profunde transformări politico-sociale pentru naţiunile dinEuropa de Est, au rămas în memoria scrisă a instituţiei Arhivelor Militare drept momentul pierderii definitive a unor dosare şi documente „predate din ordin” Comisiei Aliate de Control sovietice în România: arhiva Cabinetului Militar al Conducătorului Statului, cea creată de unităţile militare ruseşti care au luptat în Moldova în Primul Război Mondial, arhiva creată de Armata RepubliciiMoldoveneşti şi de Sfatul Ţării. Fostele „depozite regionale de arhivă ale comandamentelor teritoriale” au fost reduse ca număr şi transformate, la 15 iulie 1947, în depozite regionale aferente fiecare unei regiuni militare, potrivit reorganizării teritoriale a armatei, având dislocarea la Timişoara-Regiunea I, la Bucureşti-Regiunea a II-a, la Floreşti-Cluj-depozitul de arhivă al Regiunii a III-a şi la Bârlad-cel al Regiunii a IV-a. Cele patru depozite gestionau fondurile de arhivă primite de la unităţile militare din subordinea regiunii militare respective, cu excepţia unităţilor subordonate direct Ministerului Apărării Naţionale şi a unităţilor de aviaţie şi de marină, care îşi predau arhivele la Depozitul de Arhivă - Otopeni al ministerului. La 18 martie 1949 Serviciul Istoric din Marele Stat Major şi-a schimbat denumirea înSecţia 11 Istoric. În toamna anului 1958 Depozitul de Arhivă Otopeni a fost mutat în comuna Pantelimon. Depozitele regionale şi Depozitul de Arhivă al ministerului au funcţionat ca atare din 1947 până în prima jumătate a anului 1960, când au fost contopite sub numele de Depozitul de Arhivă al Ministerului Forţelor Armate, având garnizoana fixată la Râmnicu Sărat. Noua structură primea, pentru păstrare permanentă, arhivele create de către toate direcţiile din organica ministerului, cele aflate până atunci în gestiunea depozitelor regionale – documentele comandamentelor, marilor unităţi militare –precum şi documentele mai vechi de trei ani create de toate unităţile militare. O nouă schimbare de garnizoană - la Piteşti - a fost ordonată pentru Depozitul de Arhivă al armatei, dislocare executată în intervalul aprilie 1973 - ianuarie 1974. La Piteşti unitatea a ocupat cazarma fostului Regiment de Infanterie 4-Argeş, unde a şi rămas până astăzi. Comparând această perioadă de 37 de ani de stabilitate „locativă” cu celelalte intervale temporale mult mai reduse care au jalonat existenţa Depozitului de Arhivă al Ministerului Apărării Naţionale, este evident cât a fost de benefică, din toate punctele de vedere, atât pentru instituţie, cât mai ales pentru documentele create de armată - adunate, dispersate, regrupate, centralizate de prea multe ori, cu consecinţe nefaste şi ireparabile asupra integrităţii fondurilor de arhivă, a dosarelor şi adocumentelor. Tabloul sinoptic al dislocărilor Depozitului de Arhivă al Armatei de laconstituirea lui până în 2010 se prezintă astfel:- 1923 – 1931 – fortul Mogoşoaia – 8 ani;

- 1931 – 1939 – Obor – 8 ani;- 1939 – 1958 – fortul Otopeni – 18 ani;- 1958 – 1960 – Pantelimon – 2 ani;- 1960 – 1973 – Râmnicu Sărat – 13 ani;- 1973 – 2010 – Piteşti – 37 ani. Până în momentul unificării depozitelor de arhive militare la Râmnicu Sărat, activitatea arhivistică, desfăşurată cu personal redus din punct de vedere numeric, se limita la lucrările de evidenţă şi de gestiune primară a documentelor aflate în păstrare şi la rezolvarea cererilor petenţilor, deoarece operaţiunile de prelucrare a arhivei intrau în atribuţiile unităţii militare creatoare de fond. Sub acest aspect situaţia a rămas, practic, neschimbată şi în timpul celor 13 ani de dislocare la Râmnicu Sărat. Dar anul stabilirii Depozitului de Arhivă al Ministerului la Piteşti a inaugurat prelucrarea pe baze ştiinţifice a fondurilor gestionate şi a celor primite de la unităţi:gruparea, ordonarea, inventarierea şi selecţionarea. De asemenea, dezvoltarea organigramei depozitului - în anul 1973 - a făcut posibilăîncadrarea unor specialişti cu studii universitare de istorie şi de filologie şi, drept urmare,efectuarea lucrărilor specifice acestei „ştiinţe speciale a istoriei” - arhivistică: planuri metodice de lucru, note istorice, sinteze şi documentare de istorie militară, editarea unor volume de documente militare şi publicarea unor articole de specialitate. La 1 iunie 1984 unitatea a primit denumirea de Centrul de Valorificare şi Păstrare aArhivelor Militare (C.V.P.A.M.), denumire semnificativă în ceea ce priveşte importanţa şi misiunile depozitului. Conform experienţei europene în domeniu în martie 1998 s-au constituit, prin reorganizare:- Arhivele Militare Române (A.M.R.) în compunerea Statului Major General;- Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice (C.C.P.A.M.I.), însubordinea Arhivelor Militare Române;- depozitele intermediare de arhivă, pe categorii de forţe, la principalii creatori de arhivădin armată. În martie 2002 unitatea a primit actuala denumire - Centrul de Studii şi Păstrare aArhivelor Militare Istorice (C.S.P.A.M.I.) . De la constituire până în anul 1973, Depozitul de Arhivă al Armatei a avut ca misiuneexclusivă depozitarea şi conservarea fondurilor de arhivă create de unităţile militare.Anul 1973, în care a fost executată dislocarea depozitului în garnizoana Piteşti şi statul deorganizare al unităţii a fost extins, reprezintă iniţierea prelucrării ştiinţifice a arhivelor armatei, concretizată în instrumentele de evidenţă primară întocmite, redactarea planurilor metodice de lucru, a notelor istorice ale creatorilor de fond şi asupra fondurilor, a documentarelor interne şi a celor ordonate de eşaloanele superioare. De fapt, colectivul iniţial a fost cel dintâi care a dat coerenţă şi unitate lucrărilor de specialitate, urmărind evoluţia unui creator de fond de la înfiinţare şi până la desfiinţarea sa, punctându-i transformările şi conexiunile cu alte unităţi militare, făcândmenţiuni în privinţa cantităţii de unităţi arhivistice, a constituirii dosarelor de către creator şi a stării fizice a documentelor. Participarea la simpozioanele locale cu diferite comunicări ştiinţifice pe teme de istorie militară, editarea – în regim de colaborare – a unor volume de documente militare („Documente privind istoria militară a poporului român”, în două volume, publicată în1984 sub egida Centrului de Studii şi Cercetări de

Istorie şi Teorie Militară Bucureşti, cele cinci volume din „Istoria militară a poporului român”, 1984 - 1989, organizarea primei sesiuni de comunicări ştiinţifice la Depozitul de Arhivă al Armatei în mai 1982 şi editarea primului Anuar, care a reunit lucrările personalului unităţii – reprezintă manifestări de cultură care au făcutcunoscute preocupările colectivului din anii 1970-1980 în ceea ce priveşte completarea şiclarificarea unor aspecte şi momente ale istoriei militare. După Revoluţia din decembrie 1989 activitatea specifică – arhivistica militară – s-afocalizat pe rezolvarea cererilor veteranilor de război, ale urmaşelor acestora, ale persoanelor care au executat stagiul militar în unităţi aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, a petiţiilor privind atestarea funcţiilor şi a vechimii în muncă, trecerea imobilelor şi a terenurilor în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale etc. - potrivit legilor şi ordonanţelor guvernamentale promulgate în intervalul 1990 - 2010. Activitatea arhivistică propriu-zisă a rămas, practic, minimală în condiţiile în care numărul personalului, angrenat majoritar în rezolvarea cererilor, a fost parţial redus, apoi mărit - după anul 2002 - dovedindu-se totuşi insuficient pentru controlul acestui aspect de utilitate practică imediată. Concomitent, cercetarea ştiinţifică şi relaţiile cu instituţiile omonime din celelalte ţări au luat formă în volumele tematice de documente, s-au concretizat prin participarea personalului Centrului la simpozioanele internaţionale de istorie militară - Bucureşti 1996 şi 2003 -, la sesiunile de comunicări ştiinţifice şi la aniversările unor instituţii. Vizitele de lucru la arhivele militare din Franţa, Germania, Italia, Turcia, Bulgaria şi din Federaţia Rusă au avut semnificaţia unei deschideri către modernitate, trecută prin comparaţie şi prin efort către înnoire. Revenind la volumele de documente, exemplificăm prin titluri devenite de referinţă îndomeniu: „Relaţii militare româno-engleze (1918 - 1947)”, editat în 1998, „Armata Română de la Ultimatum la Dictat - anul 1940 - Documente”, lucrare în trei volume publicată în 2000, „Relaţiile militare româno-germane – 1939 - 1944 - Documente”, volum publicat tot în anul 2000, „Ataşaţii militari transmit …”, lucrare editată în patru volume în perioada 2001-2004. La 26 iulie 1995 a fost organizată prima aniversare a Centrului - la 75 de ani de laînfiinţare; de atunci data de 26 iulie a fost instituită ca „Ziua Arhivelor Militare”.Din 2003, această zi aniversară este prilejul pentru editarea unui volum de studii şicomunicări, în semn de respect pentru instituţia în sine, longevivă comparativ cu alte structuri ale Armatei şi pentru preocuparea constantă a personalului militar şi civil al Centrului în ceea ce priveşte studierea documentelor militare şi cercetarea ştiinţifică.Tot în sfera manifestărilor culturale se înscrie şi ridicarea unei Troiţe în incinta cazărmiiCentrului, sfinţită în octombrie 2007: „… Ordin de Zi pe Unitate nr. 62/26.10.2007Întru pomenirea jertfelor aduse de ostaşii Regimentului4 Argeş în războaiele purtate de neamul românesc pentrumenţinerea fiinţei naţionale, de la a cărui înfiinţare se împlinesc130 de ani şi drept mulţumire pentru ajutorul bunului Dumnezeu,personalul Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor MilitareIstorice a ridicat prin contribuţie proprie o troiţă amplasată înfaţa clădirii de comandament. Troiţa a fost sculptată din lemn destejar masiv de către Rodoş Ion, meşter popular din comunaNucşoara, judeţul Argeş, iar postamentul a fost realizat princontribuţia firmei S.C. Construct ECI Company 2000 S.R.L. Piteşti. Slujba de Sfinţire s-a făcut în ziua

de 26 octombrie 2007 de Sărbătoarea Sfântului Dumitru izvorâtorul de Mir, care a devenit cu acestprilej patronul spiritual al unităţii noastre.Semnează comandantul Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice,colonel dr. Cornel Carp” . În ultimii ani o parte dintre clădirile cazărmii care adăpostec fondurile de arhivă alearmatei a fost modernizată ca, de exemplu, Sala de studiu, care primeşte, anual, circa 130 de cercetători români şi străini, totalizând 1500 de zile - studiu. Biblioteca Centrului, structurată pe compartimentele Biblioteca arhivistică, Depozitul legal arhivistic şi Biblioteca enciclopedică, are în custodie aproximativ 37000 de volume, fiind unspaţiu de informare de primă importanţă pentru toate faţetele activităţii arhivistice şi de istorie militară specifice acestei instituţii. Biroul Colecţii arhivistice, înfiinţat înanul 2003, are misiunea de a constitui colecţii, de a le păstra, a le studia şi a le completa pe cele deja constituite şi de a răspunde solicitărilor cercetătorilor interesaţi de anumite teme şi subiecte. Punctul muzeistic amenajat din 2003 în Sala de briefing este un bun exemplu al activităţii personalului care încadrează acest birou. Structura care se ocupă de evidenţa informatizată a documentelor, inexistentă înainte de 1990, în decurs de 20 ani s-a dezvoltat rapid, ajungând la o dotare de peste 37 calculatoare, plus aparate descanare şi de copiere, deservite de personal calificat. Din activitatea acestui compartiment decurg evidenţa informatizată a întregului volum de cereri şi a fondurilor arhivistice, precum şi tehnoredactarea răspunsurilor la cereri, a documentarelor numeroase şi a altor tipuri de lucrări, la fel de numeroase, inclusiv a anuarelor. Cei aproximativ 91000 de metri liniari de arhivă, constituiţi dintr-o multitudine de fonduri arhivistice, care conţin documente unicate, precum ordine, rapoarte, sinteze, situaţii statistice, registre control nominal, foi matricole, indexuri, jurnale de operaţii, scrisori, cărţi poştale, albume şi colecţii de periodice, documente care dau mărturie, la modul propriu, despre evoluţia organismului militar – parte esenţială a unei naţiuni – îşi aşteaptă cercetătorii.