Biodiversitatea ecosistemică (sau ecologică)

Biodiversitate ecologică

• (a ecosistemelor) priveşte mozaicul realizat de diversele comunităţi de organisme, integrate într-un anumit biotop, dar şi complexul de relaţii funcţionale care guvernează ecosistemele prezente.

6%4%

5%

28%

22%

3%

11%

3%

5%

7%6% Păduri

Silvostepă

Tufărişuri

Luncă

Stepă

Savană

Deşert

Montană

Acvatică şi palustră

Alpină şi subalpină

Culturi

Biodiversitate culturală

• Nu se poate exclude din relaţia biodiversitate-conservare, Omul, cu toate tradiţiile sale ce vizează lumea vie.

• El reuneşte toate practicile, tradiţiile şi creaţile umane, care au ca obiect ori ca bază de inspiraţie componente ale viului, în toată complexitatea sa.

• Prin aceste practici şi tradiţii omul a reuşit să creeze biodiversitate (specii hibride, varietăţi, soiuri şi rase) ori să conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunităţi umane şi într-o anumită perioadă a dezvoltării societăţii.

• Este cel mai puţin studiat tip de biodiversitate, întrucât el nu priveşte numai tipul de ecosistem şi structura sa specifică, ci mai ales bogăţia şi lungimea lanţurilor şi reţelelor trofice, modul în care se realizează circulaţia materiei şi energiei, precum şi evaluarea capacităţii de producţie şi de suport a fiecărui tip de ecosistem în parte.

• Biodiversitatea ecosistemică se apreciază în funcţie de tipurile de alianţe de vegetaţie dintr-un spaţiu dat (numărul lor, numărul de asociaţii subordonate, suprafaţa ocupată, stadiul de evoluţie, relaţia cu factorii orografici), modalitate care a dus la o clasificare a tipurilor de habitate, ierarhizate apoi în funcţie de biodiversitatea specifică, în interiorul aceleiaşi categorii.

• Folosirea unităţilor de vegetaţie este considerată drept cheia pentru delimitarea şi recunoaşterea biomurilor terestre.

• La nivel naţional şi continental, diversitatea ecologică este evaluată pe baza tipurilor de habitate, stabilite prin convenţii internaţionale (Convenţia de la Berna, Direcţia Habitate etc.) ori prin acte normative naţionale (la noi – Legea 462/2001)

• În ţara noastră, Legea 462 prezintă 19 categorii de habitate, fiecare având între unul şi 12 tipuri, caracterizate pe baza structurii vegetaţiei:

1. Comunităţi de ierburi marine

2. Comunităţi ierboase halofile de bălţi şi terenuri stepizate

• Nitraria schoberi

3. Comunităţi de dune nisipoase de coastă şi de plaje nisipoase

4. Dune nisipoase fixate

5. Dune nisipoase continentale, slab fixate şi umede

6. Ape dulci stătătoare

7. Comunităţi ierboase de ape continentale sălcii şi slab sărate

8. Comunităţi ierboase şi tufărişuri din lungul apelor curgătoare

9. Comunităţi de ericacee şi tufărişuri temperate

10. Pajişti calcaroase uscate şi stepice

11. Pajişti subalpine şi alpine

12. Comunităţi de ierburi înalte din zone umede

13. Pajişti mezofile, colinar-montane

14. Vegetaţia de mlaştini şi de locuri umede

15. Comunităţi de stâncării şi grohotişuri

16. Păduri de fag est-carpatice şi dacice

17. Păduri termofile de cvercinee, în amestec

18. Păduri şi tufărişuri de luncă

19. Păduri temperate de conifere

• La nivel planetar sunt utilizate formaţii vegetale sub formă de biomuri:

I. Biomuri acvatice continentale

1. biomul lotic (sau reofil) – al izvoarelor şi apelor curgătoare

2. biomul lacustru (sau lentic) – al lacurilor

3. biomul palustru – al bălţilor

4. biomul mlaştinilor eu- şi oligotrofe

5. biomul deltaic, inclusiv mangrovele

II. Biomurile marine şi oceanice

1.biomul marin

2. biomul oceanic, inclusiv zona sa abisală

III. Biomurile terestre1. biomul deşerturilor

a. tropicale şi subtropicaleb. temperatec. nivo-glaciare

2. biomul savanelor3. biomul stepelor4. biomul formaţiunilor lemnoase din zonele tropicale şi subtropicale

a. păduri tropicale umede sempervirescenteb. păduri tropicale cu frunze căzătoarec. păduri subtropicale umeded. păduri şi tufărişuri subtropicale xerofile, cu frunze dure şi mate

5. biomul formaţiunilor lemnoase din zona temperatăa. păduri şi tufărişuri cu frunze căzătoareb. păduri de conifere

6. biomul pădurilor de conifere boreale (taigaua)7. biomul tundrelor arctice şi alpine

Păduri tropicale, Savane tropicale, Deşert, Vegetaţie mediteraneană, Pajişti, preerii, Păduri caducifoliate, Zona boreală a pădurilor de conifere, Tundra arctică şi alpină

IV. Biomul subteran

• cu viaţa din peşteri, grote şi din reţeaua interstiţială

Biodiversitatea culturală

• de-a lungul secolelor, populaţia umană şi-a construit aşezări şi s-a dezvoltat un anumit sistem agro-silvo-pastoral care a ajuns la un anumit echilibru cu ambianţa ecologică în care se practică

• s-au consolidat o serie de tradiţii populare, multe legate de mediul înconjurător

• de la aceste practici s-au dezvoltat atitudini protective sau distructive faţă de ambianţa ecologică

• pentru conservarea primelor trei tipuri de biodiversitate, asocierea şi utilizarea unora dintre aceste tradiţii culturale reprezintă una dintre modalităţile cele mai sigure şi mai economicoase

• multe dintre eşecurile ecologice au la bază schimbarea unor tradiţii seculare cu tehnologii importate, străine populaţiei băştinaşe (agricultura intensivă în regiunile tropicale este un exemplu)