Calea Inițiatului întru Unul

Nu te supune legilor lumii…Nu acceptă să te înrădăcinezi în vreo

comunitate…Nu le prelua tradițiile sau obiceiurile…Nu oferi mai mult decât ți se cere…Nu trăi pentru alții, ci doar pentru tine…Nu crede că eşti doar un individ…Nu urmări altceva decât manifestarea potențialului total din tine…Nu te complace în vreo stare…Nu răspunde altora după așteptările lor…

Gândește liber de orice învățătură…Învățătura ta să fie puterea din Tine…Puterea ta să fie libertatea însăși…Casa ta să fie Creația…Hrana ta să fie Viața omniprezentă…Limba ta să fie tăcerea…Meditația ta să fie viața însăși…Acțiunea să fie semnătura ta…Stăpânirea echilibrului este legea ta…

Calea Inițiatului… servește puterea lui Unu. Fiecare Inițiat trebuie să-și descopere, cunoască şi

cultive puterea pe care Unul a pus-o în el, onorând astfel aceste daruri.

Calea Inițiatului… servește cunoașterea lui Unu. Fiecare Inițiat trebuie să cunoască ceea ce este, dincolo de cuvinte, şi să înțeleagă Macrocosmosul prin Microcosmos.

Calea Inițiatului… servește coeziunea lui Unu. Fiecare Inițiat trebuie să perpetue echilibrul coeziunii din Creație, înțelegând şi respectând cu adevărat interconectivitatea elementelor lui Unu.

Aceasta este Calea Inițiatului întru Unul, prin care servești ființa ta, pe Unul şi puterea care eşti, împreună. Nu există distincție între cele trei, şi separarea este iluzorie. În cuvinte, mereu vor exista limitări şi neînțelegeri, dar pe Cale nu există aşa ceva. Pentru ca această Cale se realizează prin acțiune, pe toate planele ființei tale. Este o Cale ezoterică în cel mai profund sens al cuvântului, fiind rezervată doar celor dedicați şi care îşi transformă viața într-o acceptare totală a puterii lui Unu din ei, cea cunoscută şi cea necunoscută.

În Om există două puteri şi mereu vor exista cele două, părți duale din Unul, însă complementare. Puterea Cunoscută este cea care este înțeleasă, trăită până în străfunduri şi manifestată complet, când situațiile o cer. Puterea Necunoscută este cea care este neînțeleasă, trăită dar nemanifestată complet. Aceasta din urmă nu poate fi cunoscută decât prin dedicarea totală în fața ei, depășind dorința ființei de a cunoaște totul. Atunci ea se va

revela în adevărata ei natura Necunoscută şi va fi simțită până în adâncurile ființei.

De aceea, învățătura Legii lui Unu are aceste două lături, care mereu vor exista pe Pământ: latura Cunoscută şi cea Necunoscută, pe care Inițiatul trebuie să le descopere şi să le folosească aşa cum au fost puse în el. Veșnicia se arată doar conștiinței ce înțelege dualul în profunzime, ca Întreg în perpetuă Schimbare şi Mișcare. Aceștia gustă din Legea lui Unu la nesfârșit…

Pe Calea Inițiatului, este inevitabil să nu se dea de anumite situații în care toată credința acestuia este pusă sub semnul îndoielii de către ceilalți. Mai mult, se prea poate, ca oameni așa-zis spirituali, să nege complet tot ceea ce crede sau face Inițiatul.

Astfel de momente sunt necesare, pentru că au rolul de a ghida omul spre căutarea interioară şi mai mult. Aici pomenesc de trei din Legile Căii:

1. Nu te supune legilor lumii.2. Nu le prelua tradițiile sau obiceiurile.3. Nu răspunde altora după așteptările lor.

Legile lumii sunt o convenție, o înțelegere de comun acord, intenționat făcută sau dedusă, care stabilește ce este real şi adevărat şi ce nu; ce este corect şi ce este greșit. Aceste legi au rolul de a crea o stabilitate aparentă în gândirea umană, negând de cele mai multe ori Principiul Vibrației (totul vibrează, nimic nu stă pe loc; vibrația crează mișcare, mișcarea generează schimbare perpetuă).

Când Inițiatul cedează legilor lumii, pătrunde în versiunea lor de realitate, guvernată de reguli ce nu dau voie realității universale să pătrundă şi să modifice valorile realității umane. Apar disonanțe, dereglări, dezechilibre, şi brusc lucrurile nu mai merg cum „ar trebui”. Acel „ar trebui” este exact produsul acestor convenții, a înțelegerii comune a legilor stabilite de oameni.

Tradițiile şi obiceiurile, pe de altă parte, sunt tot un derivat al legilor lumii (când zic „legile lumii” nu mă refer la sistemului judiciar). Tradițiile tind să păstreze omul în niște lucruri învechite, care și-au făcut rolul la vremea lor, dar cum omul tinde spre stabilitatea oferită de ceva neschimbat, vrea să păstreze tradiția de-a lungul timpului (încrezându-se prea mult în ea) şi automat apar obiceiurile. Dacă un Inițiat preia tradițiile şi obiceiurile vreunei culturi sau grupări de oameni, deviază de la Cale, pentru ca acestea îl ancorează într-un trecut expirat. Făcând asta, va judeca evenimentele viitoare nu printr-o gândire şi o atitudine deschisă, ci una fixată pe evenimente trecute, fără o utilitate în prezent. Astfel apar erori, când gândirea tradițională îşi face loc în Inițiat.

Așteptările oamenilor, indiferent ce fel de oameni sunt, generează dorințe de realitate care se impun asupra Mișcării şi Schimbării. Când asta se face asupra unui om, acel om are de ales: se supune așteptărilor altuia, şi astfel îi face voia, dar renunță la libertatea de a putea acționa posibil altfel, sau nu se supune și-și continuă Calea neperturbat. De ce este mai util să nu se supună

așteptărilor? Pentru că sunt proiecțiile altuia, care gândește altfel, dorește altceva, şi un Inițiat trebuie să-și urmeze ghidarea interioară şi propriile experiențe mai presus decât cele ale altora. Calea Inițiatului nu poate să o facă nimeni în locul său. Asta nu înseamnă că nu poate asculta sfaturi şi îndrumări. Dar niciun sfat, nicio îndrumare să nu fie mai presus de propria ghidare interioară.

În felul acesta, Inițiatul poate ajunge să fie urât, respins, acuzat de aroganță, egoism sau încăpățânare. Poate fi ulterior acuzat că a greșit, analizandu-i-se rezultatele acțiunilor. Oricare ar fi situația, Inițiatul trebuie să continue să respecte Legile Căii, înțelegând că oamenii deși tind să-și consolideze individualitatea, nu pot respecta (de cele mai multe ori) individualitatea altora când aceasta este condusă de alte legi decât ale lor.

Aceste lucruri pot să-l facă pe Inițiat un singuratic, dar în timp, descoperă că singurătatea nu există, doar atașamentul de forme. Atașamentul de forma umană duce la singurătate, când formă umană dispară de lângă om. Însă vigilența şi claritatea gândirii Inițiatului sunt o unealtă foarte utilă pentru a modera şi modela senzațiile de singurătate, şi a le educa spre a se elibera de atașamentul de formă.

Calea Inițiatului întru Unul este o cale a conștiinței. Astfel, orice formă de rigiditate neconstructivă nu este folositoare. Un zid pus în locul corect poate opri ceva nedorit, dar unul pus într-un loc incorect, mai mult blochează şi izolează. Calea Inițiatului este calea eficienței, unde legile

trebuie urmate cu atenție şi deloc rigid sau orbește. Urmându-le rigid, doar înlocuiți un set de blocaje cu alt set de blocaje.

Calea Inițiatului nu urmează vreun concept despre lumină sau întuneric, ci caută să le înțeleagă pe ambele şi să le depășească dualitatea. Astfel, Lumina Căii Inițiatului este înțelegerea aspectelor polare întâlnite peste tot, nu alegerea vreunui aspect şi urmarea lui.

Aşa cum Hermes a spus, a urma Binele sau a urma Raul, te menține pe calea lor şi eşti captiv, stăpânit de ele. Când te ridici deasupra lor, ele nu te mai stăpânesc, ci eşti liber să le depășești şi să le înțelegi într-un mod unic. Orice formă de sclavie, servire, alta decât a Întregului total, complet şi cu infinitele sale manifestări, este o formă de înlănțuire în concepte rigide, duale. De aceea Calea Inițiatului se ferește a folosi termeni foarte interpretabili ca şi „Lumina” şi „Întuneric”, pe care lumea îi folosește cu mare libertate şi lipsa de atenție.

Calea Inițiatului întru Unul este una a modelării şi folosirii dualității pentru a înțelege Întregul, astfel Calea nu caută să promoveze vreun aspect al dualității, ci le asimilează pe ambele şi le depășește. Nu trebuie respins nici fizicul, nici mentalul, nici emoționalul şi nici aspectele subtile ale Omului, ci trebuie folosite aşa cum au fost ele construite şi menite ca şi alcătuire.

Echilibrul. Aceasta este ținta Inițiatului. Cel ce pornește pe calea Echilibrului între dualități, este cel ce resimte efectele acestei căi de cunoaștere a

Creației. Iar efectele sunt de extindere a conștiinței. În Echilibru se găsește înțelepciunea tuturor aspectelor duale ale Creației.

În lumea asta, oamenii continuă să se învârtă în jurul dualității, alegând una sau alta dintre laturile sale. Dar Universul este în continuă transformare, în continuă mișcare şi schimbare realizate prin modelarea formelor celor două polarități. Iar Echilibru ține de gestionarea acestei transformări, nu de alegerea vreunei polarități. Astfel, Inițiatul este în continuă transformare, iar analizând cuvântul, înțelegem trecere prin forme (trans-formare). Inițiatul nu rămâne nicio clipă în aceeași formă, perpetuând Echilibrul universal al polarității unitare.

Toate în Creație se schimbă, cu excepția Schimbării eterne, care constituie Adevărul substanței din care tot şi toate sunt create. Adevărul este singurul care nu se schimbă, dar prin El însăși, toate ce sunt îşi modifică forma. Spațiul, timpul, forma, gândul, emoția, sufletul, Spiritul… Toate au formă pentru a-și schimba forma. Iar Inițiatul trebuie să înțeleagă acest aspect al Creației, şi să-l perpetueze în existența sa, astfel manifestând Calea întru Unul.

Lumina şi Întunericul conviețuiesc întru Inițiatul care face asta. Ele nu se resping una pe alta, ci se completează, avându-l ca şi stăpân pe Inițiat. Acesta le orânduiește după modelul Creației, fiind manifestarea Echilibrului în care toate există. Iar Transformarea este natura Echilibrului.

Cu toții suntem Unul, dar noi suntem daci!

Cred că deja m-au pălit lucrurile astea îndeajuns de tare, citind pe diverse site-uri, încât să îmi expun puțin părerea despre toată treaba spiritualității românești peste care tot dau.

Cu toții suntem Unul, susțin unii. Uneori, aceiași, îi ridică în slăvi pe daci, şi pe noi că urmași ai dacilor. Mă întreb, cum se combină Spiritul cu naționalismul? Înțeleg că unii vor să readucă la viață trecutul istoric şi să prezinte neamul român ca fiind urmaș al dacilor, dar a combina asta cu noțiuni spirituale, mi se pare… nepotrivit.

În primul rând, originea sufletească, spirituală a unui om, nu are nimic de-a face cu neamul fizic, care caracterizează în principal trupul, latura materială a omului. Ca şi spirite, nu suntem daci, nu suntem traci, nici latini, nici altceva. Mare confuzie trebuie să trăiască cel care sare la astfel de concluzii pripite, cum că şi ca şi ființe spirituale am fi identificați cu nația…

Mereu, separările de natură naționalistă, rasială şi de alte tipuri au dus doar la opusul ideii „cu toții suntem Unul”, oferindu-le oamenilor motive şi mai multe să se considere diferiți şi chiar superiori față de alții. Niciodată nu au fost aceste caracteristici fizice drept unelte potrivite în spiritual. Oricine îşi fixează atenția prea mult asupra originii fizice, va ajunge să se depărteze enorm de latura sa spirituală. Nu trupul îl face pe om ci omul face trupul.

Când se combină aceste lucruri, cu aspectul spiritualității care ar trebui considerată sacră şi de neprofanizat în acest fel, se ajunge la o formă periculoasă de hrană pentru EGO. Oamenii încep să-și dea identități tot mai importante în ochii lor, şi ajung să se separe de restul omenirii şi mai mult, oferindu-și o importantă de care nu au nevoie pe calea spiritualității. Credeți că alte popoare vor accepta cu supunere acest lucru? Credeți că nu are fiecare popor mândria lui, indiferent de dovezile şi argumentele cu care „dacii” actuali și-ar prezenta suveranitatea? Aceste lucruri doar vor accentua diferențele dintre oameni şi vor accelera apariția multor conflicte. Odată căzuți în capcana „poporului ales”, nu se mai iese ușor.

Spiritualitatea nu trebuie tratată ușor. De fapt, cei care vorbesc despre acest aspect ar trebui să aibă o responsabilitate imensă, pentru că este vorba de ceva cu o mare putere asupra sufletului. Combinată cu o hrană pentru EGO, devine ceva opus căilor de înălțare a conștiinței, şi adâncește omul în trup.

Dacă, cu adevărat, cu toții suntem Unul, ar trebui să nu vă pese de nație, de origini fizice, de rasă sau de afiliația religioasă. Mai degrabă, ar trebui să călcați în picioare toate aceste criterii de separare, şi să oferiți doar o singură origine a omului: aceea de spirite desprinse din același Creator. Ca şi exemplu metaforic, amintiți-vă de povestea Turnului din Babel, unde oamenii au început să se separe în popoare, deși inițial erau doar un singur popor, cu o singură limbă, fără

separări inutile bazate pe „care e mai important şi mai special”. Este doar o poveste, dar care arată clar că în fața lui Unul/Dumnezeu, nu contează că suntem daci sau indieni sau chinezi sau africani. Cine face diferențele astea totuși… cu siguranță nu se apropie de Unul ca şi conștiința.

Sper să ajungă aceste lucruri la cei care totuși caută cu adevărat în Spirit, şi mai puțin în materie.

Origini

Vreau să aduc o completare la ultimul articol.Am întâlnit ipoteze complexe şi unele exagerate,

care stabilesc legăturile între vechile popoare din istoria neoficială a planetei, printre care lemurienii şi atlanții. Mai ales, am dat de ipoteze despre trecutul şi originea românilor, rădăcinile geto-dacice şi trecutul înconjurat de mister. Dar ce este ciudat, este ca mare parte dintre acestea ultimele vor să scoată în evidență natura special-spirituala a noastră ca şi popor. A faptului că noi am fi descendenții primelor societăți umane, şi că toţi ceilalți (cel puțin din Europa) au descins din strămoșii noștri. Deși nu este locul meu aici să contest aceste lucruri, nefiind istoric şi nici într-atât de documentat pentru acum, aș avea o întrebare: dacă strămoșii noștri au fost ființe atât de spiritualizate precum susțin unii, de ce ar conta ei mai mult decât ceilalți? Şi oricum, chiar dacă s-ar dovedi că poporul român are anumite origini, la ce ne folosește asta pe calea spirituală autentică? …

Se ştie din vechile sisteme inițiatice ca omul este o ființă spirituală, nefizică, aflată în explorare în materie. Trezirea acestor laturi nefizice a fost şi este una dintre principalele țeluri ale școlilor inițiatice. În această idee, se acceptă ca fiecare om este o ființă spirituală, şi deci fiecare om deține aceste laturi profunde, pe care şi le poate trezi întru conștiință atunci când îi vine timpul. Unii petrec mai mult timp prin vieți, într-o formă adormită, ignorând aceste aspecte, afundându-se în viața zilnică materială, şi neștiind deloc despre ceea ce sunt ei cu adevărat. Alții însă ajung la capătul multelor lor explorări aici, şi conștiința lor se satură să mai tot bântuie prin ignoranță, astfel atrăgându-și timpul trezirii. Deși acest proces se prea poate să dureze una sau mai multe vieți, existau în vechime (şi încă se mai păstrează o parte) școli inițiatice, misterii, care ofereau un ajutor acestor oameni. Ajutorul venea sub forma ghidării celor dedicați complet acestei căi, şi era oferit doar unora.

Motivul? Nu toţi au fost, nu toţi sunt şi nu toţi vor fi pregătiți când vor ei să fie, pentru aşa ceva. Momentul nu este ales nici de discipol, nici de învățător. Momentul este ales de Sine, şi este o alegere intuitivă, ce nu ține în mod direct de voia umană a omului. De aceea au fost mereu oameni care au cunoscut varianta profundă şi complexă a laturii spirituale, şi oameni care nu au reușit să o pătrundă, ci doar să-i înțeleagă câteva principii de bază şi să le folosească aşa cum credeau ei că este mai potrivit.

Dar ce este important este că indiferent de neam, rasă sau altă caracteristică fizică, FIECARE OM este egal în potențial cu toţi ceilalți. Ce diferă este momentul, în spațiu-timp, când acest potențial se concretizează. Acest lucru dă naștere iluziei faptului că unii sunt mai „avansați” decât alții, că unii sunt mai „evoluați” decât ceilalți. Este un adevăr: nu toţi îşi manifestă în același grad potențialul, dar toţi îl au. Şi acest aspect comun este cel ce trebuie luat primul în considerare când privim o ființă umană. Această latură, împreună cu altele comune, sunt cele care ne unesc, stabilindu-ne originea în Spirit. Orice înveliș pus peste acestea, nu fac decât să particularizeze experiența noastră aici pe Pământ, oferindu-ne pe acest plan de vibrație conceptul de individualitate. Este doar o unealtă de explorare acest lucru, nu un criteriu de separare. Diferențe, da, există. Dar cel ce ia în considerare aspectul cel mai important, este cel care vede că diferențele nu separă. Ele completează, diversifică. Diferențele separă doar când le dăm prea multă atenție, în dauna lucrurilor comune din punct de vedere al Spiritului.

Şi există oameni așa-ziși spirituali care le oferă mult prea multă atenție. Este adevărat ca aceste diferențe ne fac să ne manifestăm altfel decât toţi ceilalți din jurul nostru, dar trebuie înțeles că în Spirit, suntem egali în potențial. Trebuie înțeles şi ceea ce am zis mai sus, ca experiențele de aici ne stabilesc când anume un potențial devine concret.

Astfel, potențialitatea comună are prioritate în Spirit.

Am întâlnit şi situații în care se povestește despre faptul că unii oameni, ca şi spirite, vin din Pleiade, alții din Orion sau alte astfel de formațiuni stelare. Eu am aici câteva de menționat.

În primul rând, Galaxia Calea Lactee este imensă. Poate mulți care fac astfel de afirmații nu și-au făcut încă o idee despre mărimea sa. Dacă reducem Galaxia la un diametru de aproximativ 30 cm, stelele care le vedem în constelații ar ocupa o suprafață aproximativ circulară, cu un diametru de 1,5 cm cel mult. Şi pe lângă acest fapt, să nu uităm că noi vedem de pe Pământ o proiecție în planul boltei cerești a așezării acestor stele. Dar dacă privim din alt punct din spațiu, stelele constelațiilor ar fi poziționate total altfel. Mare parte din stelele din constelația Orion nici nu pot fi numite „apropiate” una de alta, în termeni relativi.

Ce vreau să subliniez cu asta:1. Constelațiile nu există ca şi grupări de stele,

decât văzute de pe Pământ în proiecție pe bolta cerească. În spațiu, aceste stele sunt foarte departe una de alta de cele mai multe ori.

2. Există stele mult mai departe decât constelațiile văzute pe cer, în Galaxia noastră (populată cu 100 până la 400 de miliarde de stele).

3. Când se vorbește despre originea stelară a unor spirite umane, este drept: unele ființe provin din zone relativ apropiate de Sistemul Solar, ca şi poziție în spațiu. Dar altele nu au nicio treabă cu această regiune mică, constituită de cei 1,5 cm de care am vorbit mai sus.

Vreau să spun clar că niciuna din aceste origini stelare nu este ORIGINEA noastră ca şi spirite. Doar pentru ca un român trăiește în Anglia, nu-i schimbă originea de OM. Originea noastră ca şi spirite este în Creator, în Sursă comună întregii Creații. Prin câte forme şi manifestări a trecut fiecare spirit de atunci, nu-i stabilește nicio altă origine, doar experiența avută, care poate sau nu să fie exprimată în viață sau viețile avute aici pe Pământ.

Când vă atașați de vreo astfel de etichetă, când uitați CE sunteți ca şi ființe spirituale, când preferați să vă legați de lucruri care va separa între voi, ratați să vă cunoașteți ființă cu adevărat. Şi aici nu mă refer la separare fizică, ci la separare în conștiința voastră. Separarea fizică poate să apară: nu suntem la fel aici pe Pământ, în manifestare, şi nu ne putem înțelege mereu pe acest plan (şi asta nu ar trebui să fie un motiv de neplăcere). Asta ne dă diversitate, ne dă „culoarea” unor experiențe variate. Uniformizarea noastră nu va aduce decât o ignoranță tot mai mare. Dar pentru că nu ne înțelegem pe acest plan, sau pentru că nu vizăm aceleași lucruri în viață… acest lucru ar trebui să ne facă să înțelegem că este mai potrivit să-l lași pe celălalt pe calea lui, să te depărtezi de el fizic, şi să nu pornești o dispută inutilă pe motive rasiale, naționaliste, religioase/de credință sau de alt fel, care să te pună pe tine mai presus de el în vreun fel. Justificarea acțiunilor prin aşa ceva, din nou, este un semn de ignorare a caracteristicilor comune umane, a potențialității fiecăruia.

Este dificil de înțeles asta, sau dacă nu, este dificil de acceptat şi de pus în aplicare. Dar cum am spus în articolul precedent: spiritualitatea ar trebui tratată şi manifestată cu responsabilitate față de CUNOAȘTEREA UNIVERSALĂ (şi nu cea proprie), şi cu responsabilitate față de cei care nu au ajuns încă să-și manifeste potențialele.

Şi dacă sunteți descendenții vreunui mare popor, sau dacă sunteți din vreo origine stelară anume, tot aceiași oameni sunteți, fie că știți asta sau nu. Același potențial îl aveți, şi asta ar trebui să vă motiveze, nu vreo etichetă din trecut…