77

Capitolul II

Marea Teroare în RASS Moldovenească, 1937-1938

1. Marea Teroare în Uniunea Sovietică, 1937-1938: contextul intern și cel extern

Colectivizarea forțată a agriculturii, lansată în 1929, și represiuni-le în masă, care au continuat în anii 1930-1933, au relansat teroarea de stat împotriva celor care se împotriveau politicii promovate de Stalin și adepții săi. În anii următori, după decizia din 8 mai 1933 a Biroului Politic de la Moscova, campania de represiune împotriva țăranilor la nivel de masă este declarată încheiată, iar accentul represiunilor se mută spre centrele urbane. Orașele sunt curățate de elemente zise marginale, de fapt de multe ori e vorba de țărani evadați la oraș în căutarea unui loc de muncă, care să le asigure subzistența. Majorita-tea lor nu aveau pașapoarte, deci nu aveau nici drept de reședință în orașe, ca urmare, aceștia fiind în imposibilitatea de a se angaja legal în câmpul muncii. Unii își cumpără acte de identitate false1, dar cea mai mare parte este identificată și expulzată de miliție și poliția politică. Există și un număr însemnat de elemente criminale, hoți de meserie, pungași, bandiți, recidiviști, care nu aveau nimic cu politicul per se.

1 Numai în 1936, NKVD a stabilit că fuseseră furate câteva zeci de mii de pașapoarte în alb.A se vedea David Shearer, Policing Stalin’s Socialism. Repression and Social order in the ’s Socialism. Repression and Social order in the ’Soviet Union, 1924-1953, New Haven and London, Yale University Press, 2009, p. 312.

78

Puterea este însă tentată acum, la începutul anului 1933, să trateze cu suspiciune toate categoriile de populație neintegrate din diferite motive în noua societate, sovietică – criminali de profesie, laolaltă cu cei care au fost victime ale colectivizării și nu sunt satisfăcuți în ma-joritatea lor de noul lor statut social. Însuși Stalin o spune tranșant la Plenara CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din ianuarie 1933. Li-derul bolșevic anunță că, în ciuda victoriei socialismului în URSS, lupta de clasă nu a încetat, ci se acutizează într-o manieră mai puțin organizată și vizibilă decât anterior, prin sabotaj camuflat (тихой сапой). Era o referință la cei care și-au pierdut în ultimii ani averile, în primul rând țăranii, dar și așa-numiții foști (бывшие люди), care, în cooperare cu elementele criminale, dar și cu comuniștii excluși din partid, mai ales cu elemente troțkiste și de dreapta, ar fi căutat să destabilizeze și să lichideze puterea sovietică2.

Represiunile în următorii ani nu vor fi atât de ample ca în anii precedenți sau, mai exact, nu vor fi aplicate uniform în toată țara. Mai degrabă, teroarea de stat continuă, schimbându-se adeseori grupul-țintă sau aria geografică. În zonele rurale, represiunile continuă mai ales față de cadrele sovietice și de partid, făi de partid, făi de partid, f cute țapi ispășitori pentru neîndeplinirea planului de colectare a cerealelor și a altor produse ali-mentare, de data aceasta deja în cadrul planului cincinal. Represiu-nile împotriva elitei continuă cu înscenări de procese judiciare unor bolșevici din garda leninistă, precum Kamenev, Zinoviev (în ianuarie 1935 – condamnați la detenție, iar în august 1936 – executați)3, acțiuni care vor culmina în 1937-1938 cu un asalt general asupra satelor și orașelor, fiind vizate elemente dușmănoase de clasă, grupuri etnice, mai ales cele care aveau consângeni în țările care se învecinau cu URSS, dar și cadre de rang înalt din Armata Roșie, din lumea savantă etc.

Câteva acțiuni anticipează declanșarea represiunilor pe o scară fără precedent în ceea ce privește numărul celor executați într-un răstimp foarte scurt câțiva ani mai târziu, în 1937-1938. Din 1935 încep epurările în masă în zonele de frontieră ale URSS, de la cele

2 David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 19-21. 3 Inclusiv Buharin, condamnat în martie 1938. Vezi Nicolas Werth, Les Procès de Mos-

cou (1936-1938), Bruxelles, Éditions Complexe, 2006.

79

occidentale până la cele din Extremul Orient. Unul din motivele acestor operațiuni de la graniță era faptul că în general periferiile non-ruse au cunoscut o rezistență mai violentă față de colectivizare decât teritoriile cu majoritate rusă și, prin urmare, gradul lor de loia-litate față de regim era mai mic decât cel pe care rușii – în percepția puterii sovietice – l-ar fi avut în raport cu regimul sovietic4. Ținta acestor operațiuni sunt așa-numitele naționalități de diasporăi de diasporăi de diaspor , pre-cum polonezii, germanii, finlandezii, adică minoritățile naționale care aparțineau unei comunități etnice a unui stat-națiune vecin cu URSS5. RASS Moldovenească era una din zonele de la frontiera oc-cidentală a Uniunii Sovietice, situată la hotar cu o țară – România – percepută de către conducerea de la Moscova ca una care nutrea sentimente antisovietice puternice. Dar nu numai regiunile de la graniță vor cunoaște în curând ceea ce s-a numit Marea Teroare – termen pus în circulație de istoricul american Robert Conquest6.

Cauzele și contextul în care se declanșează Marea Teroare sunt complexe. După majoritatea cercetătorilor, asasinarea lui Kirov în decembrie 1934 este momentul care îl determină pe Stalin să reia represiunea în masă împotriva dușmanilor potențiali și virtuali ai puterii sovietice (fără a exista probe concludente privind implicarea personală a lui Stalin în asasinat, cert este însă că el a profitat din plin de acesta). Se mai adaugă experiența sovietică în războiul civil din Spania, anume ideea că o coloană a cincea s-ar putea alia cu in-amicul extern în caz de război și ar putea distruge statul sovietic din interior. Ascensiunea Germaniei naziste și agresiunea Japoniei militariste în Extremul Orient sunt alte motive de neliniște pentru Stalin și conducerea sovietică7. O altă chestiune care ar fi contribuit

4 Nu discutăm aici în ce măsură această percepție corespundea sau nu realității. Știm însă cu siguranță că răscoalele violente împotriva regimului nu erau neapărat unicul indiciu al rezistenței și că rezistența nu se încheie odată cu intrarea țăranilor în colhoz.

5 Terry Martin, Affirmative Action Empire, p. 321, 328. Vezi mai mult în Виктор Дённингхаус, В тени «Большого Брата». Западные национальные меньшин-ства в СССР, 1917-1938ства в СССР, 1917-1938ства в СССР , Москва, РОССПЭН, 2011.

6 Robert Conquest, The Great Terror. Stalin’s Purges in the Thirties’s Purges in the Thirties’ , London, New York, Macmillan, 1968 (reeditată și adusă la zi în 1990 și 2007).

7 Oleg V. Khlevniuk, Master of the House. Stalin and his Inner Cirlce, New Haven & London, Stanford, Yale University Press, 2009, p. 173-174.

80

la luarea unei decizii atât de cruciale de către Stalin este adoptarea Constituției, zisă stalinistă, a făuritorilor socialismului, în 1936.

În ce măsură o Lege fundamentală, adoptată formal și care nu se respecta, dată fiind natura unui stat cu un singur partid, a unei poliții politice redutabile, a cenzurii și a numeroase mecanisme de con-strângere și control social, ar fi putut să constituie unul din motivele care l-au determinat pe Stalin să inițieze Marea Teroare? Chiar dacă unele drepturi erau declarate formal, acest lucru a creat probleme pentru regim. Grupuri anterior defavorizate, făpentru regim. Grupuri anterior defavorizate, făpentru regim. Grupuri anterior defavorizate, f ră drepturi politice, lișențî, țărani deschiaburiți, supuși represiunilor, reveniți la locul de baștină, dar și foști oameni ai Bisericii și membri ai confesiunilor ne-oprotestante își cer drepturi egale cu ceilalți, fiind îmboldiți de noua Constituție a statului sovietic. Nu mai puțin grav din perspectiva conducerii sovietice este și faptul că cel de-al doilea recensământ so-vietic, ale cărui rezultate preliminare sunt date publicității la începu-tul anului 1937, înregistrează nu mai puțin de 59 la sută din populația țării care se declară credincioasă. Printre respondenți se află nu doar dușmani de clasă, ci și membri de partid, conducători de gospodării colective. Mai mult, în unele regiuni, proporția persoanelor atașate religiei se ridică la 80 la sută. Toate acestea contribuie la creșterea complexului de țară asediată din interior și exterior deopotrivă. Răs-punsul lui Stalin în fața acestor constatări de fapt este relansarea unor represiuni în masă, care vor depăși prin cruzime și amploare toate operațiunile anterioare și posterioare ale regimului sovietic8.

Formal, acestea se declanșează la sfârșitul lui iulie 1937, dar pre-gătirile încep cu câteva luni mai devreme. În egală măsură, Marea Teroare se încheie oficial pe 17 noiembrie 1938, dar, așa cum stipu-lează decizia Biroului Politic al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din aceeași zi, „sarcina [organelor NKVD] constă în continuarea luptei necruțătoare cu toți dușmanii URSS, prin organizarea acestei lupte cu ajutorul unor metode mai perfecționate și mai de nădejde [subl. mea, I.C., comparativ cu perioada anterioară]”9. Prin urmare, în noiembrie 1938 nu s-a pus capăt represiunilor în masă, ci s-a decis

8 Владимир Хаустов, Леннарт Самуэльсон, Сталин, НКВД и репрессии 1936-1938 гг., Москва, РОССПЭН, 2010, p. 26-37, 68.

9 Исторический архив, 1992, № 1, p. 125.

81

reducerea amplorii terorii și perfecționarea metodelor aplicate față de cei percepuți drept dușmani ai puterii sovietice.

Despre Marea Teroare în ansamblu s-a publicat foarte mult, tema fiind una din cele mai cercetate cu privire la represiunile din Uniu-nea Sovietică din timpul lui Stalin. Foarte puțin s-a publicat însă despre Marea Teroare în RASS Moldovenească. În cele ce urmează vom încerca să reconstituim acest episod după unele date publicate recent de cercetători din Republica Moldova, din spațiul postsovietic și occidental, dar și pe baza unor documente inedite din arhivele din Chișinău, mai ales cele ale fostului KGB al RSSM (arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova), ale Ministerului de Interne de la Chișinău și ale fostului СС al PCM.

2. Declanșarea Marii Terori în RASSM, iulie 1937: „operațiunea antichiaburească”

Declanșarea Marii Terori s-a produs printr-o serie de hotărâri adoptate de Biroului Politic al CC al PC (b) al Uniunii Sovietice și prin ordine emise de Nikolai Ejov, comisar al Comisariatului Po-porului pentru Afacerile Interne al URSS. Se distinge mai întâi o hotărâre a Biroului Politic de la Moscova din 2 iulie 1937, trimisă tuturor prim-secretarilor regionali și republicani, în care se anunță despre nevoia reluării pe scară largă a luptei împotriva elementelor antisovietice. Unul din primele ordine ale lui Ejov care va avea un impact profund asupra a sute de mii de oameni a fost ordinul 00447 din 30 iulie 1937, intitulat „Cu privire la operațiunea de represiu-ne asupra foștilor chiaburi, criminali și alte elemente antisovietice”. Conform acestui ordin, majoritatea secțiilor regionale și republicane ale NKVD trebuiau să înceapă operațiunea pe 5 august, altele – pe 10 august (Asia Centrală) și pe 15 august (Siberia de Est și Extre-mul Orient). În total, operațiunea prevedea – în formula inițială, anunțată la sfârșitul lunii iulie 1937 – executarea sau condamnarea la termene de detenție a cca 270 de mii de persoane10.

10 Марк Юнге, Геннадий Бордюгов, Рольф Биннер, Вертикаль Большого Террора. История операции по приказу НКВД 00447, 00447, 00447 Москва, Новый Хронограф, 2008, p. 9.

În Ucraina, din care făcea parte și RASSM, operațiunea înce-pe oficial pe 5 august (după unele surse, pe 4 august). Prin ordinul 00447 se instituie cote pentru fiecare regiune sau republică, ceea ce nu este absolut nou în istoria represiunilor comise de puterea sovie-tică până atunci. Ceea ce constituie un element oarecum de surpriză este faptul că în comparație cu operațiunile din cadrul colectivizării sau cele împotriva unor grupuri etnice din 1934-1936, operațiunile din cadrul a ceea ce numim generic Marea Teroare (iulie 1937-no-iembrie 1938) au avut loc ad-hoc și ad-hoc și ad-hoc cuprindeau întregul teritoriu so-vietic. Din totalul celor care urmau să fie arestați conform ordinu-lui 00447, circa 1/3 erau incluși în prima categorie ca fiind cei mai periculoși și care urmau a fi executați, iar restul – în cea de a doua categorie, percepuți ca reeducabili și care urmau să fie condamnați la un termen de detenție de la 8 la 10 ani de lagăr sau închisoare. Cotele stabilite pentru Ucraina erau de 8 000 pentru prima categorie și, respectiv, 20 800 pentru cea de a doua categorie, în total 28 800 de persoane. Pentru RASSM era fixat un „plan” de 200 de persoane care trebuiau executate, iar 500 – condamnate la 8-10 ani11. Autoritățile centrale de la Moscova sugerează că cifrele indicate sunt aproxima-tive și că pot fi majorate, dar numai cu acordul expres al Centrului (de regulă, cu permisiunea lui Ejov12Ejov12Ejov , a adjuncților săi, precum și a lui Stalin și Molotov13Molotov13Molotov ). Ulterior aceste cote au fost majorate de câteva ori. Cum s-a întâmplat acest lucru și cum a funcționat mecanismu-lui represiunilor în perioada iulie 1937-noiembrie 1938? Cu câteva săptămâni înainte de emiterea ordinului 00447, Ejov a discutat cu șefii regionali și republicani ai NKVD invitați la Moscova pe 16 și 17 iunie 1937. Unii șefi locali ai NKVD au exprimat rezerve cu privire la amploarea și necesitatea reluării terorii la o asemenea scară, drept urmare Ejov a operat imediat arestarea unora pentru a-i intimida pe ceilalți. Ulterior au fost arestați și condamnați numeroși prim-secre-tari de regiuni, republici autonome și unionale, șefi de guverne din republici care erau considerați sabotori sau trădători ai intereselor

11 История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 270-271. 12 История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 272.13 David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 344.

82

partidului comunist14. Astfel, fiecare căuta să supraviețuiască, încer-când să dea dovadă de o loialitate maximă în fața conducerii ierar-hic superioare privind măsurile promovate de conducerea supremă a statului sovietic. Prin urmare, s-a declanșat o competiție acerbă pentru îndeplinirea cotelor inițiale, după care Centrul era destul de „generos” și acorda altele suplimentare, oarecum similare cu cotele suplimentare din cadrul campaniilor de colectare a cerealelor în pe-rioada colectivizării forțate a agriculturii. În aceeași ordine de idei, cotele inițiale trebuiau îndeplinite în termen de 4 luni, cât era pre-văzută inițial desfășurarea operațiunii, dar avea să fie extinsă ulte-rior pentru încă aproape un an. Au existat de aceea cote pentru anul 1937, majorate de câteva ori, iar din ianuarie-februarie 1938 s-au sta-bilit alte cote pentru anul în curs, ceea ce semăna și mai mult cu rea-lizarea unui plan economic pe ani, nu cu o operațiune precedentă de eliminare a „dușmanului de clasă”, care avea stabilit un contingent anume și era încheiată într-un termen restrâns.

În RASSM, cotele au fost majorate pentru prima dată în primele două luni de la declanșarea operațiunii „antichiaburești” conform ordinului 00447. În arhiva fostului KGB de la Kiev s-a păstrat un document din 13 octombrie 1937, care menționează cota de 300 de persoane pentru RASSM la prima categorie. Prin urmare, din 30 iu-lie 1937 până la începutul lui octombrie același an, cota pentru pri-ma categorie fusese ridicată cu 100 de persoane, adică a celor care urmau a fi executați. În luna următoare, majorarea cotelor pentru Ucraina în ansamblu și RASSM în particular vor fi mai simțitoare. Potrivit unui document din 22 noiembrie 1937, autonomia moldo-venească avea deja un „plan” de 800 de persoane pentru prima ca-tegorie de arestați (o creștere cu 500 de persoane față de octombrie) și 1400 la a doua categorie, ceea ce reprezenta în total o creștere cu 900 de persoane față de cifrele indicate în ordinul 00447 din 30 iulie 193715. În ceea ce privește „realizarea” cotelor stabilite pentru primul

14 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, Москва, РОССПЭН, 2009, p. 121-122; Nicolas Werth, La terreur et le désarroi. Staline et son système, Paris, Perrin, 2005, p. 273.

15 „Через трупы врага на благо народа”. Через трупы врага на благо народа”. Через трупы врага на благо народа” «Кулацкая операция» в«Кулацкая операция» в«К Украинской Украинской У ССР 1937-1941 гг.:гг.:гг 1937. Подготовка приказа № Подготовка приказа № П 00447, 00447, 00447 том 1, Москва, РОССПЭН, 2010, p. 271, 218, 228.

83

an al Marii Terori, RASSM avea „restanțe” mari, probabil din cauza reticenței inițiale a organelor locale ale NKVD de a instrumenta do-sare. Un raport de la 7 septembrie 1937 stipulează că numai 22 la sută din cei prevăzuți a fi arestați în RASSM din prima categorie fuseseră reținuți, iar din a doua categorie – numai 3,8 %. Conducerea NKVD de la Kiev a tras un semnal de alarmă și în următoarea lună autoritățile din RASSM, de frica unor represalii, au accelerat ritmul îndeplinirii cotelor distribuite. Drept urmare, la 13 octombrie 1937, se raporta că aproape 2/3 din cotele privind prima categorie fuseseră îndeplinite (fiind executate 197 din cota de 300), iar la categoria a doua fuseseră arestate și condamnate la termene între 8 și 10 ani 322 de persoane din cota de 500. Chiar dacă nu erau încă realizate cotele stabilite, tot acum se cere o majorare de 200 de persoane pentru prima categorie și alta de 500 pentru cea de-a doua. La sfâalta de 500 pentru cea de-a doua. La sfâalta de 500 pentru cea de-a doua. La sf rșitul lunii octombrie 1937, nu-mărul celor executați (categoria 1) se ridică la 277 de persoane, dintre care 172 erau considerate chiaburi, 54 – elemente criminale și 51 – alte elemente antisovietice. În același timp, numărul celor condamnați la 8-10 ani de detenție în lagăr sau închisoare (categoria 2) era de 575 de persoane. La 26 noiembrie 1937 se raporta că din prima categorie fu-seseră executate deja 560 de persoane din cota de 800, iar din a doua – condamnate 726 din cota de 1400. Zece zile mai târziu, pe 4 decem-brie 1937, numărul execuțiilor constituia 746 de persoane, dintre care marea majoritate – 738 – erau așa-numiții chiaburi șchiaburi șchiaburi i se pronunțase sentința de detenție pentru alți 939 de cetățeni, dintre care 390 fiind chiaburi (categoria 2)16. „Planul”, ajuns între timp la 2300 de persoane executate și condamnate la gulag (plus 100 de persoane raportate la cotele din 22.11.1937), era declarat îndeplinit sută la sută pe data de 3 ianuarie 1938. La aceeași dată, victimele represiunii politice prove-neau în majoritatea lor din mediul rural – 2043 de persoane (89 %) și alte 257 de persoane (11 %) – din mediul urban17.

Deși ordinul 00447 din 30 iulie 1937 prevedea încheierea „operațiunii antichiaburești” – după cum s-a menționat anterior – pentru sfârșitului lunii decembrie 1937, conducerea de la Moscova a

16 «Через трупы врага на благо народа», том 1, p. 303, 312, 232. 17 «Через трупы врага на благо народа», том 1, p. 318, 320; том 2, p. 124.

84

prelungit operațiunea și pentru anul 1938, mai întâi doar de câteva luni, iar ulterior – până în noiembrie. Întrucât cotele distribuite anterior fu-seseră deja „epuizate”, pentru noul an sunt stabilite altele. Pe 31 ianuarie 1938 acestea alcătuiau, pentru RASSM, 200 de persoane pentru prima categorie, care urmau a fi executate până la 15 martie (pentru a doua categorie nu există informații la data respectivă). Două săptămâni mai târziu, conducerea RASSM cere majorarea simțitoare a cotelor pentru ambele categorii, mai ales pentru prima categorie – la 1100 de persoa-ne. Pentru a doua categorie se solicita sancțiunea de a aresta și a con-damna la lagăr sau închisoare 300 de persoane. Ca urmare, conducerea de la Moscova a satisfăde la Moscova a satisfăde la Moscova a satisf cut cererea autorităților de la Tiraspol, acordând cote peste prevederile planului, de 1800 de persoane per total, dar cu redistribuirea acestora pe categorii în felul următor: 800 – pentru cate-goria 1 (execuții) și 1000 – pentru categoria 2 (condamnări la detenție pe 8-10 ani). De data aceasta arestările au fost operate mult mai rapid decât în toamna anului precedent. Deja la 1 martie 1938, deci numai la două săptămâni de la formularea solicitării, erau executate sau erau deja condamnate la moarte 666 de persoane (83 % din „cote”), în timp ce în cazul celei de a doua categorii de victime se pronunțase verdictul pentru 889 de persoane (89 % din cotele distribuite). În același timp, din RASSM și din alte regiuni de frontieră ale Ucrainei s-au operat și deportări, în total 17 500 de membri ai familiilor ai căror capi fu-seseră recent executați sau condamnați la lagăr sau închisoare. Pute-rea sovietică considera că aceștia pot deveni dușmani ai poporului și vor încerca să se răzbune, mai ales în contextul unui eventual război. Republicii Autonome Moldovenești îi revenea cota de deportare de 3500 de persoane, în timp ce regiunii Jitomir – 8000, regiunii Odesa – 6000 și regiunii Vinnița – 2000 de persoane. Deportarea membrilor familiilor celor supuși represiunilor era o urmare a ordinului NKVD supuși represiunilor era o urmare a ordinului NKVD supuși represiunilornr. 00846 din 15 august 193718.

În ceea ce privește componența socială a celor condamnați, infor-mațiile sunt lapidare. De exemplu, din cei 233 executați între 21 febru-arie și 19 martie 1938, 140 erau foști chiaburi, 17 – „sectanți” (adică, de regulă, neoprotestanți), 15 – oameni ai bisericii, 15 – foști „petliuriști”

18 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 116.

85

(susținători ai lui Petliura, lider politic și militar ucrainean, 1919-1920), 15 – foști „bandiți politici” (adică participanți la revolte antisovietice), 5 – foști „polițiști, jandarmi sau monarhiști”, 4 – foști albgardiști, 2 – membri ai unor organizamembri ai unor organizamembri ai unor ții contrarevoluționare și un „terorist”. Vic-timele execuțiilor în RASSM proveneau din diferite straturi sociale, inclusiv – deși mai puține – din rândurile proletarilor și din nomen-clatură, majoritatea lor fiind locuitori ai satelor. Astfel, din cele 233 de persoane împușcate în februarie-martie 1938, 217 erau din mediul ru-ral și numai 16 – din cel urban. Țăranii care nu erau membri ai colho-zurilor alcătuiau 33 de persoane, majoritatea fiind țărani colhoznici – 113, dar și membri ai sovhozurilor și stațiilor de mașini și tractoare (10 persoane). Alte 32 de persoane erau din domeniul transporturilor, 28 erau șomeri, 6 – din comerț și cooperație, 6 – cadre sovietice, 4 – muncitori din industrie și un învățător19. Prin urmare, autoritățile so-vietice considerau că dușmanul de clasă se infiltrase în toate domeniileși, prin urmare, teroarea de stat trebuia steroarea de stat trebuia steroarea de stat ă cuprindă inclusiv categorii sociale precum colhoznici, în ciuda discursului oficial că ei reprezen-tau noua societate sovietică.

Pentru coordonarea pe teren a acțiunilor de represiune, au fost instituite așa-numitele grupe interraionale operative ale NKVD. În Ucraina, fiecare regiune avea de la 5 la 7 grupe operative, care răs-pundeau de anumite teritorii. În RASSM existau două grupe operative, una cu sediul la Balta, iar alta – la Tiraspol20. Sentințele pentru majori-tatea victimelor represiunilor din cadrul „operațiunii antichiaburești” au fost pronunțate de către Troicile speciale ale NKVD, în componența cărora intrau comisarul Comisariatului Poporului pentru Afaceri-le Interne al RASSM, prim-secretarul Comitetului Regional Mol-dovenesc al PC (b) din Ucraina și procurorul RASSM. De exemplu, în ședința din 2 noiembrie 1937, Troika de la Tiraspol a examinat 19 dosare, toate cele 19 persoane vizate fiind condamnate la execuție. Unul dintre aceștia era Filip Gâlcă, român moldovean, din satul Plopi, raionul Codâma, născut în 1876, care fusese condamnat anterior, în 1931, la 3 ani de închisoare pentru neîndeplinirea planului de livrări de cereale la stat și revenise în 1936 în satul său natal. I se incriminea-

19 «Через трупы врага на благо народа», том 2, p. 123, 118, 85, 121, 128. 20 Великий Терор в Україні, Частина I, p. 58.

86

ză faptul că făcea agitafăcea agitafăcea ție antisovietică și amenința activul din sat cu răzbunarea din partea trupelor germane și poloneze, care, credea el sau așa spunea denunțul împotriva sa, vor elibera în curând Ucraina de puterea bolșevicilor. Un alt condamnat la moarte prin împușcareîn aceeași zi era Terentie Varanița, născut în 1869, locuitor al orașului Ananiev (naționalitatea nu e indicată), fost ofițer în armata țaristă și în armata Hatmanului Ucrainei în 1918-1919, deportat în 1923 ca fost ofițer țarist. În 1934 era arestat de NKVD întrucât ar fi făcut agitație antisovietică, obișnuind să povestească bancuri contrarevoluă bancuri contrarevoluă ționare, defădefădef imătoare la adresa Armatei Roșii și a lui Voroșilov personal21.

În cadrul altei ședințe, din 26 noiembrie 1937, cele 39 de persoane cărora li s-au examinat dosarele au fost și ele condamnate la pedeap-sa capitală prin împușcare. Printre ele se aflau Gheorghe Munteanu, născut în 1867, originar din satul Lunga, locuitor al orașului Dubăsari. Acesta fusese deportat în calitate de chiabur îchiabur îchiabur n anii colectivizării, după care a revenit în sat și făcea agitație antisovietică, amenința activul din sat și îndemna țăranii să emigreze în România, peste Nistru, în Basara-bia. Un alt inculpat era Ignat Melentiev, născut în satul Garmaț, raionul Dubăsari, considerat fost chiabur, participant la congresul menchiabur, participant la congresul menchiabur șevicilor din Odesa din 1919, învinuit de agitație contrarevoluționară, atribuin-du-i-se faptul că ar fi îndemnat colhoznicii să nu iasă la lucru și că pro-ferase amenințări la adresa președintelui sovietului sătesc22.

Troika Specialăexamina ca pe bandă rulantă dosarele „inculpaților”. Pe 15 aprilie 1938, de exemplu, au fost examinate 102 dosare și s-a decis executarea tuturor celor 102 persoane. Unul dintre acești „inculpați”este Petru Drăgan, moldovean, născut în 1898 în satul Handrabura, raionul Ananiev, colhoznic, din țărani deschiaburiți, fost voluntar în armata lui Petliura, participând în 1920 la o răscoală contra puterii so-vietice. O altă victimă a genocidului de clasă era Grigori Kozak, ucrai-nean, născut în 1871 în satul Pasițeli, raionul Balta, colhoznic, dar cu un trecut care nu inspira încredere puterii sovietice, întrucât era eti-chetat ca fost „bandit politic” (политбандит)23.

21 AMAIRM–MVD, Fond 17, inv. 1, d. 18, f. 3. 22 AMAIRM–MVD, Fond 17, inv. 1, d. 25, f. 10.23 ASISRM–KGB, dosar 416580-416681, f. 15, 6.

87

88

În total, conform operațiunii antichiaburești declanșate oficial prin ordinul 00447 al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne al URSS din 30 iulie 1937, în RASSM au fost condamnate, în anii 1937-1938, nu mai puțin de 7157 de persoane, dintre care 4339 (60,6 %) – executate, iar 2818 (39,4 %)– condamnate la dife-rite termene de detenție, de regulă de 8-10 ani. Dintre acestea, 2100 au fost executate în 1937 (categoria 1), iar condamnate la lagăr sau închisoare – 1408 persoane (categoria 2). În 1938, la rândul lor, au fost împușcate 2239 de persoane (categoria 1) și trimise în detenție – 1410 persoane (categoria 2)24.

3. „Operațiunea română” în RASSM

A doua componentă importantă a Marii Terori ține de așa-numitele „operațiuni naționale”. Dintre acestea, se disting 10 – poloneză (cei mai mulți, 111 mii), germană, letonă, lituaniană, finlandeză, grecească, ro-mână, turcă, japoneză, iraniană, implicând arestarea și condamnarea a sute de mii de persoane. Printre acestea a fost și „operațiunea română”, lansată oficial pe 17 august 1937. Numai la zece zile de la lansarea sa ofi-cială – dar știm că pregătirile erau în toi de mai multe luni – se raporta că din cei arestați pe această linie (nu se specifica faptul câți erau în total), 35 recunoscuseră deja că făfăf cuseră spionaj în favoarea României. Printre arestați erau Ivan Krivorukov, născut în Chișinău, ucrainean, fost director al Trustului ucrainean pomiviticol, dar și fost membru alSfatului Țării în 1917-1918, votând la 27 martie 1918 împotriva Unirii Basarabiei cu România, care a emigrat ulterior care a emigrat ulterior care a emigrat în URSS; Pavel Chior, născut în Basarabia, în județul Ismail, fost secretar al organizației comsomoliste din RASSM, fost secretar de partid în raionul Râbnița și fost comisar al Educației din RASSM; Dumitru Prestescu, născut în 1899 în satul Delacău, județul Bender, director al Institutului Peda-gogic din Tiraspol. Toți aceștia ar fi mărturisit că fuseseră racolați de Siguranța românească și, după ordinele acesteia, ar fi creat o organizație

24 Великий Терор в Україні. «Куркульска операція» 1937-1938 рр., упорядники Сер-гій Кокін, Марк Юнге, Киів, Видавничий дім «Киево-Могиляньска академiя», 2010, Частина II, p. 315.

89

„naționalistă”, condusă de Starîi, „agent al Siguranței române din 1918, fost președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM”. Din același raport al locțiitorului comisarului Comisariatului Poporului pentru Afecerele Interne al RSS Ucrainene V. A. Balițki (ulterior exe-cutat șcutat șcutat i acesta, la 27.10.1937) către șeful său de la Moscova, Nikolai Ejov, se menționa că între timp fuseseră lichidate grupuri de spioni în ser-viciul României într-o serie de raioane din RASSM, precum Tiraspol, Camenca, Râbnița, dar și în Moghiliov-Podolski și Odesa. Balițki con-firma, de asemenea, că se acționa conform instrucțiunilor trimise an-terior de Ejov în ceea ce privește categoriile de persoane care cădeau sub incidența „operațiunii române”: transfugi, emigranți politici, foști colaboratori ai departamentului de spionaj, agenți ai departamentului de relații externe și chiaburi care au fugit la un moment dat în România și reveniseră în ultimii ani în Uniunea Sovietică. Totodată, se accen-tuează că ținta desfășinta desfășinta desf urării „operațiunii române” era teritoriul RASSM, precum și două regiuni adiacente, Moghiliov-Podolski și Odesa25.

În comparație cu „operațiunea antichiaburească” lansată conform ordinului 00447 din 30 iulie 1937, teroarea aplicată pe linia națională nu determina cote de arestare, executare și condamnare la detenție, ci stabilea doar în linii generale categoriile de persoane vizate în aceas-tă operațiune26. Prin urmare, amploarea represiunilor era stabilită de organele locale ale NKVD, inclusiv în RASSM. Cu toate acestea, orga-nele centrale – de la Kiev și Moscova – încurajau extinderea represiu-nilor, iar numiar numiar ărul celor arestați și executați era luat ca un criteriu de bază al gradului de fermitate al colaboratorilor NKVD în lupta contra dușmanilor puterii sovietice, ceea ce era, la rândul său, proporțional cu șansele lor de a nu fi învinuiți că protejează „dușmanii poporu-lui”, adică cu șansele supraviețuirii lor înșiși. După mărturiile lui Z. B. Zinko, anchetator al Secției a 3-a a NKVD-ului din RASSM, care

25 Великий Терор в Україні, Ч. I, C. 123. O parte importantă a elitei RASSM era în-vinuită de spionaj în favoarea României și se pretează analizei în acest compartiment dedicat „operațiunii române”. Cu toate acestea, preferăm să includem mai multe date despre membrii nomenclaturii din RASSM care au fost supuși represiunilor în anii 1937-1938 în compartimentul următor, care se referă la teroarea împotriva elitelor, o a treia componentă importantă a Marii Terori.

26 История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 74.

90

a început anchetarea „naționaliștilor” în iunie 1937, după indicațiile primite de la Centru, era suficient ca o persoană sau alta să fie origi-nară din străinătate ca să existe temei pentru a fi arestată27. În același timp, dosarele din categoria „operațiunii române”, precum și ale altor operațiuni naționale trebuiau să fie examinate în formă de „albume”, pentru comoditatea celor de la Moscova, a Dvoicii28.

Totodată, acuzațiile aduse celor arestați (prin urmare, atât celor executați, cât și celor condamnați la detenție) în cadrul a ceea ce s-a numit generic „operațiunea română” erau foarte diferite. De exemplu, din totalul de 3374 de persoane reținute de poliția politică și miliție în RASSM în perioada 1 ianuarie – 1 august 1938, 1010 erau învinui-te de a fi elemente contrarevoluționare române, implicate în acțiuni de spionaj în favoarea României; 614 persoane ar fi fost „naționaliști ucraineni” sau membri ai unor organizații insurgente ucrainene; 374 erau învinuiți de spionaj în favoarea Germaniei; la 198 de persoane li se incrimina sionismul, la 170 – că ar fi „contrarevoluționari și spi-oni” în serviciul Poloniei, 160 s-ar fi făs-ar fi făs-ar fi f cut vinovați de „agitație anti-sovietică”, 140 – că erau foști eseri, 32 – ex-menșevici, 31 – troțkiști și elemente de dreapta. Totodată, cei condamnați în cadrul „operațiunii române” proveneau din diferite grupuri etnice. Din cele 3374 de vic-time ale „operațiunii române”, moldoveni locali, adică etnici români din stânga Nistrului, erau 975, dintre care majoritatea erau locuitori ai RASSM (776), dar și ai regiunilor Odesa (95 de persoane), Vinnița (37 de persoane) ș.a. Iar români – se are în vedere foști cetățeni ai României – erau 334 de persoane, acestea locuind în majoritatea lor în afara RASSM: 96 – în regiunea Kameneț-Podolski, 46 – în Ode-sa și numai 20 în autonomia moldovenească. În total, etnicii români provenind dintr-o parte și alta a Nistrului alcătuiau majoritatea (1309 persoane), ceea ce „justifica” denumirea operațiunii ca „română”. Totodată, criteriul etnic nu era unul de bază, ceea ce „conta” era în favoarea cărei țări se întreprindeau acțiunile de spionaj, după presu-punerile autorităților sovietice. Al doilea grup etnic important din

27 Олег Галущенко, „Евреи в составе руководящих кадров Молдавской АССР в период сталинских репрессий”, în Сборник научных трудов Института Иу-даики, Выпуск II, 2011, p. 56.

28 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 208.

91

cadrul „operațiunii române” îl constituiau ucrainenii (1194 de per-soane), urmați de ruși (444 de persoane), evrei (330 de persoane), ger-mani (318 persoane), bulgari (109), cehi (14), bieloruși (8), letoni (7), armeni (4), greci (3) ș.a. Ca și în cazul „operațiunii antichiaburești”, deși „operațiunea română” a fost lansată oficial pe 17 august 1937, prin încadrarea la „spionaj român” unii fuseseră condamnați și ante-rior. Astfel, perioada august 1937-noiembrie 1938 nu este decât apo-geul terorii, întrucât numai între 1 octombrie 1936 și începerea ofi-cială a operațiunii – 17 august 1937 – fuseseră condamnate cel puțin 1456 de persoane.

În total, în Ucraina, pentru spionaj în favoarea unor state străine au fost arestate și condamnate 25 132 de persoane. Dintre aceste con-damnări, cele mai multe erau pentru spionaj în favoarea Germaniei (9100 de persoane), după care urmau condamnările pentru spionaj în serviciul României (4830 de persoane între 1 octombrie și 1 iulie 1938). Un alt specific al condamnărilor din cadrul „operațiunii ro-mâne” din RASSM, raportat la practicile din cadrul altor operațiuni de represiune în masă din timpul Marii Terori, era faptul că majo-ritatea acestora au fost pronunțate de organe ale NKVD-ului de la Moscova, însă nu de către Consfătuirea Specială a NKVD al URSS, ci de către Comisia specială a NKVD al URSS și a Procuraturii Ge-nerale a URSS, din care făceau parte Nikolai Ejov, comisar al Comi-sariatului Poporului pentru Afacerile Interne al URSS, și Procuro-rul General al URSS, Andrei Vîșinski, altă instanță extrajudiciară, numită informal și Dvoika (aceasta funcționa și la nivel local, fiind alcătuită din reprezentantul NKVD și al Procuraturii).

O altă parte importantă a condamnărilor din cadrul „operațiunii române” erau efectuate de Troika specială a Comisariatului Poporu-lui pentru Afacerile Interne al RSSM. Prima ședință a acestui organ extrajudiciar de la Tiraspol a avut loc la 10 august 1937, fiind prezida-tă de Mark Pavlovici Rogol, vicecomisar la NKVD-ului din RSSM, la care au fost condamnate la execuție 26 de persoane, alte 10 persoane – la 10 ani, și 3 – respectiv la 8 ani de lagăr de corecție prin muncă 29. În

29 Gheorghe Negru, Mihai Tașcă, „Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938 („operațiunea culăcească” și „operațiunea română”)”, în Musteață, Cașu, eds., FăFăF ră termen, p. 432.

92

alte ședințe, numărul condamnaților era mai mare. De exemplu, la ședința Troicii speciale din 17 decembrie 1937 au fost condamnate la moarte 80 de persoane. Alte 11 persoane au fost împușcate la 22 de-cembrie, iar între 26 decembrie 1937 și 28 ianuarie 1938 – încă 53 de persoane. Printre acestea era și un grup de basarabeni, precum Afa-nasie Aguță și Grigore Aguță din Chișinău; Dimitrie Gherasimenco și Gheorghe Tocalov din Tighina; Simion Dinciuc, Petru Cortinschi și Vasile Tipa (localitățile nu sunt indicate), precum și doi regățeni – Jana Niculescu, născută în Iași, și Pavel Tulcenco (localitatea de naștere nu este menționată)30.

În total, în perioada 1 octombrie 1936 – 1 iulie 1938, pentru spionaj în favoarea României au fost arestate în cadrul „operațiunii române” 6188 de persoane din RSS Ucraineană, dintre care 1501 erau români (adică cetățeni sau foști cetățeni ai României, inclusiv basarabeni)31.În același timp, numărul etnicilor români de pe întreg teritoriul URSS supuși represiunilor se ridică la 8292 de persoane, dintre care 5439 con-damnate la executare, iar 2863 primind diferite termene de detenție32, de regulă între 8 și 10 ani. Faptul că numărul etnicilor români supuși represiunilor în 1936-1938 era mai mare decât al celor căzuți victi-me în cadrul „operațiunii române” are următoarea explicației: aceștiaerau incluși în alte liste, ale altor operațiuni „naționale”, așa cum în cadrul „operațiunii române” erau incluși ucraineni, ruși, evrei etc.

Din punct de vedere social, cei condamnați în cadrul „operațiunii române” proveneau din diferite grupuri sociale și profesionale. De regulă, erau funcționari din varii domenii, organe de partid sau so-vietice de rang republican, regional sau raional, dar și lucrători din cultură, educație, economie etc. Alții – mai puțini – proveneau din rândurile oamenilor simpli, fie țărani individuali, fie, mai ales, col-hoznici. Așa a fost cazul lui Iosif Ojog, român moldovean, din țărani săraci, colhoznic, studii – 3 clase, fără de partid, fă3 clase, fără de partid, fă3 clase, fără de partid, f ră antecedente

30 Ion Varta, Tatiana Varta, „Marea Teroare din URSS și RASS Moldovenească (1937-1938)”, în Musteață, Cașu, eds., FăFăF ră termen, p. 415, 417.

31 «Через трупы врага на благо народа». «Кулацкая операция» в«Кулацкая операция» в«К Украинской Украинской У ССР 1937-1941 гг.гг.гг , том , том , 2, p. 149-151.

32 „Большой террор”: Большой террор”: Большой террор” 1937-1938. Краткая хроника, Составители Н.Г. Охотин, А.Б. Рогинский, „Индекс”, № 26, p. 12. Apud Gheorghe Negru, Mihai Tașcă, „Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938”, în Musteață, Cașu, eds., FăFăF ră termen, p. 442.

93

penale, nu participase la acțiuni împotriva puterii sovietice și nici nu fănu fănu f cuse agitație antisovietică, născut la 9 noiembrie 1901, origi-nar din Corjova, județul Orhei (astăzi în raionul Criuleni), locuitor al satului Pererâta, raionul Dubăsari, arestat la 24 august 1937. Era căsătorit, soția sa, Ana Ojog, născută în 1909, avea un fiu de 11 luni, pe nume Anatol. Lui Iosif Ojog i s-a incriminat faptul că fusese raco-lat de serviciile speciale românești pentru a face spionaj pe teritoriul URSS și că era membru al unei organizații contrarevoluționare, care avea drept scop răsturnarea puterii sovietice33. Fiind interogat de mai multe ori în septembrie și octombrie 1937, nu și-a recunoscut vina, deși foarte probabil că a fost torturat. La baza învinuirii stătea fap-tul că în perioada 1930-1933 era angajat al Direcției de Informații a Armatei Roșii (Разведуправление РККА), ajutând la trecerea unor agenți sovietici în Basarabia. Printre cei pe care îi ajuta la trecerea Nistrului era și fratele său Fiodor Ojog, considerat de NKVD al RASSM conducător al unei rețele de spioni, care ar fi colaborat cu Grigori Starîi, fostul președinte al Consiliului Comisarilor Poporului în anii 1932-1937. Capul de acuzare înaintat lui Iosif Ojog era acela că ar fi fost racolat de către serviciile de spionaj române în timpul trecerii sale în Basarabia. La baza învinuirilor respective s-au aflat mărturiile unor consăteni (pe care nu-i menționăm din consideren-te lesne de înțeles). Dosarul său a fost trimis spre examinare Comi-siei Speciale a NKVD al URSS și a Procuraturii Generale a URSS, formată din Ejov și Vîșinski (Dvoika), care l-a condamnat la moarte prin împușcare pe 17 noiembrie 1937, execuția având loc 9 zile mai târziu, pe 26 noiembrie. În sentință se menționează explicit că aces-ta era condamnat conform instrucțiunilor de reprimare din cadrul „operațiunii române”34. Ulterior, printr-o anchetă inițiată de KGB al RSSM în anii 1956-1958, s-a constatat că Iosif Ojog a fost condam-nat pe nedrept, întrucât nu existau probe în dosarul său, sentința fiind bazată pe interogarea martorilor asupra cărora s-a aplicat tor-tura (specificare expresă în documentul de arhivă). Concomitentcu Iosif Ojog, și ceilalți membri ai presupusei rețele de spionaj –

33 ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 745-746, 752-753. 34 ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 771-773, 782-783.

94

Fiodor Ojog (fratele său), L. Ceklov, I. Reuleț, F. Poalelungi, F. Șoika, F. Cârlig, T. Creangă – au fost achitați. Achitarea s-a făi. Achitarea s-a făi. Achitarea s-a f cut și în baza unui demers adresat organelor de securitate ale Republicii Populare Ro-mâne, care a infirmat faptul că persoanele respective fuseseră racolate de serviciile speciale ale României în perioada interbelică35. Condam-narea lui Iosif Ojog este cu atât mai nedreaptă, cu cât interogatoriile efectuate de KGB al RSSM în anii 1956-1958 cu locuitorii satului Pere-râta au arătat că acesta era un colhoznic exemplar, intrase în gospodăria colectivă din localitate – cu denumirea „Pentru eliberarea Basarabiei” (За освобождение Бессарабии) – imediat ce s-a declanșat colectiviza-rea și chiar a susținut acest proces36. Cu alte cuvinte, fusese un cetățean loial al statului sovietic, dar acest lucru nu l-a salvat de condamnarea la moarte pentru „trădare de patrie”.

Un caz similar este cel al lui Vladimir Șeremet, român moldovean, din țărani mijlocași, colhoznic, născut în 1913 în Camenca, arestat în aceeași zi ca și Iosif Ojog, 24 august 1937. De data aceasta, arestarea este operată de un alt organ de represiune – serviciul de urmărire pe-nală al Detașamentului 2 de Grăniceri din Râbnița, care până în data de 5 octombrie 1937 arestase 316 persoane. O altă structură a trupelor de grăniceri din RASSM, Detașamentul 25 Moldovenesc, arestase pe aceeași dată, la rândul său, 308 persoane, dintre care majoritatea pentru „spionaj românesc”37. Lui Vladimir Șeremet i se incrimina faptul că i-a ajutat pe frați săi Isac și Simion, precum și pe rudele sale Petru Coval și Leontie Șevțov să treacă hotarul ilegal în România și apoi să revină pe teritoriul sovietic. Aceștia, la rândul lor, erau învinuiți de a fi racolați de către serviciile de spionaj române. Vladimir Șeremet nu și-a recu-noscut vina după câteva interogatorii, drept urmare, dosarul său este trimis spre examinare Consfătrimis spre examinare Consfătrimis spre examinare Consf tuirii Speciale a NKVD al URSS (alt or-gan extrajudiciar, a nu se confunda cu Comisia Specială a NKVD și a Procuraturii Generale a URSS, Dvoika). Pe data de 21 octombrie 1937, ConsfăConsfăConsf tuirea Specială a NKVD de la Moscova, în lipsa inculpatului, îl condamnă la 10 ani de lagăr de corecție prin muncă. În 1958, organele KGB din RSS Moldovenească au declarat că Vladimir Șeremet a fi fost

35 ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 774, 779-781. 36 ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 801-810. 37 Великий Терор в Україні, Ч. I, p. 409.

95

„supus represiunilor în mod nejustificat”38. Va fi reabilitat însă abia în mai 1989 de către Procurorul RSSM, Nikolai Demidenko39.

Pe lângă „operațiunea română”, asupra RASSM s-au extins și acțiunile represive ale altor „operațiuni naționale”, mai ales ale celor „germane”și „poloneze”. În primele două luni de la declanșarea oficială a Marii Terori, la 5 octombrie 1937, în RASSM erau arestate 168 de persoane în cadrul „operațiunii poloneze” și 132 ca parte a „operațiunii germane”40”40” . Cercetări ulterioare vor stabili mai exact numărul celor supuși represiu-nilor politice din cadrul „operațiunilor naționale” și componența socia-lă a acestui contingent de victime ale Marii Terori îMarii Terori îMarii Terori n RASSM.

4. Epurarea de cadre în RASSM în timpul Marii Terori, 1937-1938

A treia componentă importantă a Marii Terori din perioada iulie 1937-noiembrie 1938 a fost represiunea în masă împotriva elitelor de partid și sovietice, inclusiv din rândurile NKVD-ului41, atât înainte, în timpul, cât și după încheierea operațiunilor în masă.

După condamnarea a zeci de mii de funcționari de rang mediu și inferior în timpul primului cincinal, nu numai în mediul rural, dar și al sabotorilor din industriesabotorilor din industriesabotorilor 42, au urmat epurăepurăepur ri în masă (de regulă, nonvio-lente) în rândurile partidului, inițiate la scara întregii Uniuni Sovietice în aprilie 1933. Drept urmare, până la 1 decembrie 1935 erau excluși din partid 177 de mii de membri și membri supleanți (9,1 % din total), din-tre care 15 218 (8,7%) fuseseră arestați. Această curățare a membrilor

38 ASISRM–KGB, dosar fără număr de inventar, intitulat Lista cetățenilor sovieticisupuși represiunilor îrepresiunilor îrepresiunilor n mod nejustificat înejustificat înejustificat n lipsă de probe de către organele NKVD dinRASSM îRASSM îRASSM n anii 1937-1938 și reabilitați în anii 1956-1958, f. 7.

39 ASISRM–KGB, dosar 015170, f. 1-2, 26-32. 40 Великий Терор в Україні, Ч. I, p. 409. Cazuri individuale de polonezi și germani

condamnați în cadrul acestor operații în RASSM a se vedea în Ion Varta, Tatiana Varta, Igor Șarov, eds., Asasinările în masă în RASSM în timpul Marii Terori, 1937-1938, Chișinău, ARC-Cartdidact, 2010, vol. I, 828 p.

41 Ejov, de altfel, va mărturisi la interogatoriu, după arestarea sa în martie 1939, că a ni-micit 14 mii de cekiști și regretă că nu a putut curăța sistemul până la capăt. Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 208.

42 Йорг Баберовски, Красный террор. История сталинизма, Москва, РОССПЭН, 2007, p. 170.

96

de partid de „elemente străine” (чуждые элементы) a fost coordona-tă de către Nikolai Ejov, omul de încredere al lui Stalin încă din această perioadă, numit ulterior, în septembrie 1936, comisar al NKVD, care va conduce instituția în timpul Marii Terori. Acesta va mai iniția o altăverificare a membrilor de partid la începutul anului 1935, având drept țintă, de această dată, foștii emigranți politici43, majoritatea lor prove-nind din Europa Occidentală, Centrală și de Est, inclusiv din România.

Multă vreme s-a considerat că membrii de partid au constituit majoritatea victimelor Marii Terori, ceea ce însă nu s-a adeverit. „Ra-portul secret” al lui Hrușciov de la Congresul al 20-lea al PCUS din 25 februarie 1956 punea accentul anume pe acestea, precum și pe cele din armată, trecând cu vederea alte categorii de victime. Cu toate că nu constituiau majoritatea, numărul membrilor de partid arestați și condamnați rămâne impresionant. Pe lângă lideri bolșevici din garda leninistă, precum Lev Kamenev și Grigori Zinoviev, Nikolai Buharin, Alexei Rîkov ș.a., au fost executați și conducători de rang mijlociu și in-ferior. Printre victime sunt 5 staliniști convinși, membri ai Biroului Po-litic al CC al PC ( b) al Uniunii Sovietice: Pavel Postîșev, Ian Rudzutak, Robert Eihe, Stanislav Kossior și Anatoli Ciubar. Au fost executați 98 din cei 139 de membri ai CC al PC ( b) al Uniunii Sovietice, 1 108 din cei 1996 de delegați la Congresul al 17-lea al partidului din 1934. În Leningrad, unde a fost asasinat Kirov în decembrie 1934 și se considera că organizația locală reprezintă pepiniera opoziției zinovieviste, au fost arestați peste 90 la sută din toți membrii de partid. În Ucraina, numai în 1938, când Hrușciov devine prim-secretar al CC al PC (b), au fost arestați peste 106 mii de membri de partid, dintre care o parte impor-tantă au fost executați. Din cei 200 de membri ai CC-ului ucrainean, numai 3 vor supraviețui44.

Epurările din armată au fost la fel de ample, fiind arestați pes-te 35 de mii de ofițeri. Au fost executați și comandanți ai Armatei Roșii, după cum urmează: 3 din 5 mareșali (Mihail Tuhacevski,

43 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 52-53. 44 Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în Stepane Courtois, Nicolas Werth

et al., eds., The Black Book of Communism. Crimes, Terror, Repression, Cambridge, Mass., London, Harvard University Press, 1999, p. 192,

97

Aleksandr Egorov și Vasili Blücher), 13 din 15 generali de armată, 8 din 9 amirali, 50 din 57 de generali de corp de armată, 154 din 186 de generali de divizie, toți cei 16 comisari de armată și 25 din 28 de comisari de corp de armată45. Printre ofițerii de rang înalt se afla și basarabeanul de origine evreiască Iona Iakir, născut la Chișinău în 1896. Acesta participase la războiul civil din Rusia, și înainte de a cădea victimă a Marii Terori deținea funcții importante, precum cea de comandant al Districtului Militar Kiev (17 mai 1935 – 10 mai 1937) și al Districtului Militar Leningrad (10-28 mai 1937). A fost arestat la 28 mai 1937, condamnat și executat la 11 iunie același an46.

Biserica ortodoxă, islamul și confesiunile neoprotestante au fost persecutate cu o asprime reînnoită. Din cca 20 de mii de biserici și moschei câte existau în 1936, numai aproape o mie mai funcționau la începutul anului 1941, în care oficiau mai puțin de 3 mii de clerici de toate confesiunile față de 24 de mii în 1936 (exceptând teritoriile nou-anexate după Pactul Molotov-Ribbentrop)47.

Nu au fost cruțați nici muncitorii străini, dar și lideri ai Interna-ționalei Comuniste, proveniți din diferite state europene48, inclusiv din România. Victimă a Marii Terori a fost și soțul Anei Pauker, Mar-cel Pauker, arestat la Moscova de către NKVD la 21 martie 1937 și exe-cutat la 16 august 1938. Copiii soților Pauker – Vladimir și Tania – au reușit să supraviețuiască în mod miraculos într-un orfelinat de lângă Moscova, probabil datorită prestigiului Anei Pauker, care se afla atunci în închisoare în România49. Au avut de suferit și numeroși ingineri și oameni de cultură și știință, învinuiți pe nedrept de sim-

45 Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în The Black Book of Communism, p. 198.46 Iakir a fost reabilitat în 1957. Au fost supuse represiunilor foarte multe rude ale sale, ma-supuse represiunilor foarte multe rude ale sale, ma-supuse represiunilor

joritatea fiind executate. A supraviețuit fiul său, Piotr Ionovici Iakir, care a devenit un di-sident cunoscut în perioada brejnevistă, fiind condamnat la gulag. A se vedea mai mult despre Iakir în Н. М. Якупов, Трагедия полководцев, Москва, Мысль, 1992, p. 133-161.

47 Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în The Black Book of Communism, p. 200. 48 М. М. Пантелеев, „Репрессии в Коминтерне, 1937-1938”, în Отечественная

история, 6, 1996, p. 161-168; William Chase, Enemies within the Gates? The Comin-tern and the Stalinist Repressions, 1934-1939, New Haven & London, Yale University Press, 2001; Barry McLoughlin and Kevin McDermott, eds., Stalin’s Terror. ’s Terror. ’ High Poli-tics and Mass repression in the Soviet Union, New York, Palgrave Macmillan, 2003.

49 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru etermitate. O istorie politică a comunismului românesc, Iași, Polirom, 2005, p. 301.

98

patii protroțkiste ș.a., printre care erau renumitul fizician Abram Fiodorovici Ioffe, celebrul inginer aerospațial sovietic A.N. Tupolev, viitorul conducător al proiectului cosmic sovietic Serghei Pavlo-vici Koroliov etc.50.

În total, în anii Marii Terori, 1937-1938, au fost supuși represiuni-lor nu mai puțin de 116 885 de membri și membri supleanți ai PC(b)al Uniunii Sovietice51. Dintre aceștia, 38 848 de persoane, adică 33 %, au fost executate. În arhiva fostului CC al PCUS de la Moscova se păstrează 11 volume cu listele comuniștilor executați și încarcerați, pe care se păstrează semnăturile lui Stalin, Molotov, Kaganovici și ale altor membri ai Biroului Politic al PC(b) al Uniunii Sovietice52.

Teroarea împotriva elitelor de partid din RASSM a avut anumite caracteristici față de alte republici sau regiuni ale Uniunii Sovietice. Deși s-a desfăși s-a desfăși s-a desf urat în paralel cu alte tipuri de represiuni, teroarea îm-potriva elitelor din RASS Moldovenească nu poate fi înțeleasă în afara contextului „operațiunii române”, întrucât o parte importantă a elitei politice și culturale din RASSM va fi învinuită de promovarea unei politici de românizare a RASSM și, prin urmare, s-ar fi făi, prin urmare, s-ar fi făi, prin urmare, s-ar fi f cut vinovatăde spionaj în favoarea României sau prin politica sa ar fi creat premi-se pentru „separarea RASSM de URSS”. În acest caz, ca și în repre-siunile din cadrul „operațiunii antichiaburești” și al „operațiunilor naționale”, pregătirile represiunilor împotriva elitelor au început mult mai devreme și au avut precedente în anii anteriori. Ceea ce deosebește însă teroarea împotriva cadrelor din anii 1937-1938 de cele operate înainte și după acești ani a fost amploarea arestărilor și, mai ales, numărul mare de execuții într-o perioadă relativ scurtă, de 15 luni. Represiunea în masă împotriva elitelor comuniste, prin expulza-re din partid sau condamnări la detenție, s-a produs începând cu anul

50 Anne Applebaum, Gulagul. O istorie, București, Humanitas, 2011 (ediția originală în engleză apărută în 2003), p. 144. A se vedea mai mult în Лубянка. Советская эли-та на Голгофе, 1937-1938, составитель В.Н. Хаустов, Москва, Международный Фонд Демократия, 2011.

51 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 121-122.

52 Реабилитация. Политические процессы 30-50-х годах, составители И.В. Кури-лов, Н.Н. Михайлов, В.П. Наумов, Москва, Политиздат, 1991, p. 13.

99

1929, când este lansat primul plan cincinal cu corolarele sale princi-pale – industrializarea accelerată și colectivizarea totală și forțată a agriculturii. Cadrele de partid și sovietice care s-au opus mai mult sau mai puțin deschis acestor măsuri ale conducerii de la Moscova au avut de suferit. Din cauza neîndeplinirii planului de colectare a cerealelor în RASSM pe anul 1930, în februarie 1931 a fost demis S.V. Dimitriu, președintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM53. Așa cum s-a întâmplat cu mulți funcționari, și el a fost condamnat mult mai târziu, în cazul de față peste 6 ani, în timpul Marii Terori, pe 5 septembrie 193754. În schimb, de regulă, funcționarii de rang mai mic erau condamnați imediat55.

În ceea ce privește epurările din organizația moldovenească regio-nală din cadrul PC (b) din Ucraina, la 23 februarie 1935, adică anti-cipând cu aproape 2 ani lansarea Marii Terori, erau excluși din par-tid 642 de membri de partid și membri supleanți, ceea ce constituia o proporție mai mare decât cea unională: 14, 1 % din totalul comuniștilor din RASSM. Dintre aceștia, 14 la sută erau muncitori, 22,2 % – țărani, funcționari – 16,1 % ș.a. O mare parte a celor epurați din partid aveau funcții de conducere: de nivel republican – 19 persoane, în organe de conducere sovietice de rang raional – 40 de persoane, lucrători de par-tid – 22 de persoane, președinți de colhozuri – 27 de persoane, angajațiai cooperației de consum – 16 persoane. În rândurile celor excluși erau și oameni simpli: 91 de colhoznici, 7 mecanici, 2 combineri etc. Prin-tre cei excluși din partid, 35 de persoane erau originare din Basarabia, acestea fiind acestea fiind acestea învinuite de spionaj în favoarea României. Din cei excluși din partid, 60 de persoane au fost judecate și condamnate penal, iar alte 120 de persoane au fost deportate în afara RASS Moldovenești56.

Încă în decembrie 1936, Stalin dispune alcătuirea listelor cu „duș-mani ai poporului”, fiind vorba mai întâi de membri sau foști mem-bri ai PC(b), percepuți ca troțkiști, zinovieviști sau alte elemente de

53 Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР, p. 29.в Молдавской АССР, p. 29.в Молдавской АССР54 Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 556.55 Cоветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК-оветская деревня глазами ВЧК ОГПУ-ОГПУ-ОГПУ НКВД, НКВД, НКВД том 3, книга 2, p. 275; Голодомор

1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 406, 463. 56 Восстанавливая правду истории, под редакции В. Д. Исаак и др., Кишинев, Кар-

тя Молдовеняскэ, 1989, p. 100; Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 437-441, 448.

100

dreapta. La Plenara CC al PC (b) al Uniunii Sovietici ce s-a desfășurat în perioada 23 februarie – 5 martie 1937, Stalin a menționat numărul aproximativ al „dușmanilor poporului” din această categorie – 30 de mii, dintre care fuseseră arestate la momentul respectiv 18 mii de persoane. Imediat după plenară au început arestările, în perioada mai-iulie fiind arestați și executați comandanți renumiți din Armata Roșie. În martie 1937 a fost arestat Nikolai Buharin, executat un an mai târziu. În acest context au loc și arestări în rândurile elitei poli-tice din RASSM, care a primit, probabil, o cotă de arestări și execuții pornind de la numărul total indicat de Stalin. Printre primii lideri ai RASSM care cad victime ale epurărilor din administrație este Ghen-nadi Ilcikes, adjunctul lui Starîi în guvernul de la Tiraspol, arestat la 12 ianuarie 1937, învinuit de troțkism și executat la 17 iulie același an. Următorul conducător al RASSM asupra căruia plana suspiciunea de simpatizare cu „dușmanul de clasă” și „lipsă de vigilență ideologică” este Evstafi Voronovici, președinte al Comitetului Executiv Central din RASSM. Atacul frontal asupra lui Voronovici s-a produs la 5 mai 1937 la adunarea organizației orășenești de partid Tiraspol, la care a fost criticat aspru de mai mulți vorbitori, ceea ce arăta că era vorba de un aranjament anterior. Printre cei care l-au atacat cel mai vehement a fost M.A. Baluh, director al Editurii de Stat din RASSM, originar din Transilvania, care va fi arestat și el ulterior pentru „publicarea unor manuale dăunătoare”. Imediat după aceasta, Kovtunov, secre-tar al Colegiului Comisiei pentru controlul de partid al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice pentru RASSM, a cerut permisiunea șefului său de la Moscova, M. F. Șkireatov, pentru a începe procesul împotriva lui Voronovici (concediat din funcție și exclus din partid pe 8 iulie, arestat pe 6 septembrie și executat pe 13 octombrie 1937)57. Drept ur-mare, între 5 și 11 mai 1937 au avut loc câteva interogatorii conduse

57 Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească (1924-1940), Chișinău, Prut Internațional, 2003, p. 116-117; Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 537. A se vedea și dosarul deschis de NKVD pe numele soției sale, Marfa Mihailov-na Voronovici. După ce a fost arestată la o săptămână de la executarea lui Evstafi Voronovici, la 21 octombrie 1937, aceasta este interogată ca soție a unui „dușman al poporului”, dar a fost pusă în libertate la 13 februarie 1938, constatându-se că ordinul nr. 00486 din 15 august 1937 nu se aplica în cazul ei. Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare, ANRM), Fond R-3401, inv. 1, d. 366, f. 25.

101

de Kovtunov, în prezența lui V. I. Șamis, secretar cu agitația și pro-paganda al Comitetului Regional Moldovenesc al PC(b) din Ucrai-na, și Mark Pavlovici Rogol, vicecomisar al NKVD-ului din RSSM (primul va fi condamnat ulterior la moarte, iar al doilea – la 5 ani de gulag). În următoarele zile, atacurile împotriva conducerii de vârf a RASSM iau amploare în cadrul luărilor de cuvânt de la Conferința a X-a a Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b) din Ucraina, care a avut loc între 12 și 17 mai 1937. În cadrul acesteia, prim-secretarul demisionar al organizației regionale moldovenești, Zinovi Siderski, a raportat că în cadrul unei verificări repetate a membrilor de par-tid din RASSM au fost identificate 635 de persoane care nu meri-tau din anumite motive să rămână în rândurile partidului. Printre acestea se aflau și „dușmani”, care au fost împărțiți în mai multe categorii: 115 erau etichetați drept „elemente de clasă străine”, 107 – „decăzuți moral”, 16 – „troțkiști-zinovieviști”, 8 – „naționaliști”, 44 – „carieriști” ș.a. Unele organizații de partid raionale, precum cea din Valea Hoțului, au expulzat din componența lor cca 30 % din membrii acestora58. Siderski anticipează în raportul său ordinul ve-nit de la Moscova privind începutul epurărilor în cadrul conducerii RASSM, făRASSM, făRASSM, f cându-și în același timp autocritică pentru situația carac-terizată drept insuportabilă și periculoasă. El amintește audienței că „tovărășii noștri au uitat că Uniunea Sovietică este înconjurată de țări capitaliste, și noi, bolșevicii din Moldova, pe care partidul ne-a însărcinat cu obligația de a păzi cu vigilență hotarele Uniunii So-vietice, cu atât mai mult nu trebuie să uităm de faptul că ne aflăm în încercuirea capitalismului. Anume de aceea că noi o vedem și o simțim zi de zi, noi vedem cum din această încercuire ne sunt trimiși spioni, cercetași, diversioniști”. Cuvântarea lui Siderski este simpto-matică pentru perioada Marii Terori: sunt criticate și învinuite de a fi „dușmani ai poporului” persoane care au susținut puncte de ve-dere diferite cu privire la autonomia moldovenească și relația „lim-bii moldovenești” cu limba română. Pe de-o parte, sunt criticați cei care nu au promovat suficient românizarea în RASS Moldovenească după 1932, când s-a adoptat alfabetul latin. Pe de altă parte, nici cei care au contribuit la acest proces nu au fost cruțați, întrucât ar fi

58 AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 3610, f. 53-54.

102

promovat astfel desprinderea moldovenilor de „patria sovietică”. De acest lucru sunt învinuiți, de exemplu, prezentatori de limbă română de la radiodifuziunea din RASSM, majoritatea lor fiind originari din Basarabia. Aceștia aveau o dicție deosebită, erau ascultați de moldo-veni, ceea ce era considerat un fapt pozitiv, însă mai grav era că din cauza aceasta populația românofonă nu mai asculta emisiuni de la Kiev și Moscova59! Două luni mai târziu, printr-o hotărâre a Birou-lui Comitetului Regional Moldovenesc din 24 iunie 1937, se preci-zează o altă vină a conducerii Comitetului pentru Radiodifuziune din RASSM:

„La Comitetul pentru Radiodifuziune din Moldova au avut loc nume-roase ieșiri antisovietice dușmănoase, legate de transmiterea hotlegate de transmiterea hotlegate de transmiterea ărârii Tribunalului în procesul intentat bandei centrului contrarevoluționar-troțkist și în procesul intentat spionilor Tuhacevski, Iakir ș.a., care s-au exprimat prin transmiterea unei muzici funebre după prezenta-rea hotărârii Tribunalului”, ceea ce constituia o încălcare a indicațiilor venite de la Comitetul pentru Radiodifuziune din Ucraina, care preve-deau în mod expres faptul că „în zilele când aveau loc procese și după pronunțarea sentinței să fie transmisă doar muzicdoar muzicdoar ă distractivă”60.

Specific perioadei Marii Terorii este faptul că de câteva ori în de-curs de un an și jumătate se schimbă componența elitei regionale, membrii acesteia fiind epurați de îndată ce au demascat acțiunile sau inacțiunile predecesorilor lor în lupta cu „dușmanii poporului”. De exemplu, elita conducătoare din RASSM care a inițiat epurarea ca-drelor la nivel înalt în mai 1937 a fost epurată aproape integral până în septembrie același an. Din cei 9 membri ai Biroului Moldovenesc Regional al PC(b) din Ucraina aleși la conferința a X-a a organizației din mai 1937, 7 au fost declarați „dușmani ai poporului”, unul a plecat din republică, și numai unul a evitat să fie supus represiunilor61.

Altă victimă a Marii Terori din RASSM, menMarii Terori din RASSM, menMarii Terori ționată deja anterior, este Grigori Starîi (pe numele său adevărat Borisov). Arestarea acestuia a anticipat teroarea care se va abate ulterior asupra a sute de conducători

59 AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 3610, f. 55-56, 82-83. 60 Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 117-118. 61 Н. Ф. Мовиляну, „Следовать правде истории”, în В. Д. Исак (ред.), Восстанав-

ливая правду истории, Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1989, p. 12.

103

de rang înalt din RASSM, atât din guvern, structurile de partid, cât și din varii instituții culturale și educaționale. Starîi s-a născut la 27 noiembrie 1880 în Basarabia, în satul Bozieni, actualmente raionul Hâncești, fiind rus după naționalitate. Devenise membru al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia încă în 1900, participant la revoluția rusă din 1905 (unul din liderii acesteia în orașul Gorlovka, regiunea Donețk). Fost menșevic, devine membru al partidului bolșevic în 1918, participă la mișcarea revoluționară din Basarabia, fiind unul dintre liderii rebe-liunii de la Tighina (Bender) din 27-28 mai 1919, fapt pentru care a fost condamnat de către autoritățile române, în contumacie, la moarte. După 1919 emigrează în URSS, devenind membru al statului-major al diviziei al statului-major al diviziei al statului-majorlui Iona Iakir, un alt basarabean, evreu, născut la Chișinău în 1896. Starîi își face studiile la Universitatea Comunistă „Iakov Sverdlov” din Mosco-va (1922-1923). Este unul dintre fondatorii RASSM, creată la 12 octom-brie 1924. Este redactor-șef al ziarului „Plugarul roșu”, apoi președinte al Comitetului Executiv Central din RASSM (1925-1926) și președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM (1926-1928, 1932-1937). A fost arestat pe 22 iunie 1937 la Tiraspol, la solicitarea comisarului NKVD-ului din Ucraina, I. M. Leplevski, care îi cere permisiunea for-mală în acest sens procurorului RASSM, Kolodii. Pe 25 iunie 1937, Starîi a fost dus la Kiev. După 10 zile de interogatorii și tortură, acesta i-a scris pe 5 iulie lui Leplevski următorul mesaj:

În decursul celor 10 zile de anchetă, am refuzat să-mi recunosc vina privind activitatea mea revoluționară. Acum am hotărât să depun măr-turii amănunțite privind activitatea mea și implicarea altor persoane. turii amănunțite privind activitatea mea și implicarea altor persoane. turii amănunțite privind activitatea mea și implicareaDin anul 1918 sunt agent al Siguranței române, la indicațiile ei m-am infiltrat în partidul comunist și, profitând de carnetul de partid, mi-am desfășdesfășdesf urat activitatea revoluționară și de spionaj în favoarea României.

În continuare, Starîi mărturisea, după ce a fost supus unei violențe psihice și fizice, că a mințit partidul, pe cei mai buni tovarăși și prieteni, precum și propria sa familie, fapt explicabil ca urmare a unor idei „mon-struoase infiltrate” în gândirea sa în perioada când a fost menșevic. Nu cerea milă, din contra, solicita să i se aplice pedeapsa cea mai aspră62.

62 Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 531-532; a se vedea și articolul lui Nicolae Mo-vileanu din Tribuna, nr. 11, 1988, p. 31-34.

104

Fiind sub amenințare și probabil promițându-i-se că îi vor fi cruțatesoția, Ekaterina Almazova, și fiica, Inesa, de 12 ani (care au supraviețuit, după 10 ani de gulag), Starîi a semnat și a mărturisit tot ceea ce i se incrimina. A dat și zeci de nume de persoane care s-ar fi aflat în cadrul organizației „contrarevoluționare” pe care ar fi condu-s-o. Printre acestea erau practic toți cei cu care lucrase într-un mo-ment sau altul în diferite funcții pe care le-a îndeplinit în RASSM: foști comisari ai autonomiei moldovenești, oameni de cultură, jurnaliști etc., marea lor majoritatea fiind originari din Basarabia sau din alte provincii din România, dar și transnistreni, de diferite naționalități – români, evrei, ruși, ucraineni, bulgari etc. – care s-ar fi fă care s-ar fi fă care s-ar fi f cut vinovați de spionaj în favoarea României și promovarea intereselor românești pe teritoriul URSS. Starîi va fi condamnat la 8 octombrie 1937 de către Comisia Specială a NKVD-ului din URSS și a Procuraturii Ge-nerale a URSS (Dvoika), fiind executat trei zile mai târziu. Condam-narea lui Starîi s-a operat pe baza „mărturiilor” proprii, ceea ce chiar instanțele sovietice mai târziu au considerat a fi o decizie ilegală63.

În aceeași zi au fost executate o serie de persoane considerate a fi lideri ai presupusei organizații contrarevoluționare antisovietice de spionaj în favoarea României, precum Pavel Chior, Nicolae Golub, fost secretar doi al Comitetului Regional Moldovenesc al PC(b) din Ucraina, român basarabean, originar din Valea Mare, astăzi în raio-nul Ungheni, M.G. Gruman, fost redactor-șef al ziarului „Moldova socialistă”, evreu basarabean, originar din Leova, Iosif Badeev (pe nu-mele său adevărat Suslik), până la arestare – rector al Școlii Agricole Comuniste din Mariopol, evreu originar din Orhei, Aleksandr Stroev, fost președinte al Guvernului RASSM și comisar al poporului pentru Justiție al RASSM, rus, originar din Chișinău, Mihail Bogopolski, ucrainean basarabean, originar din orașul Ismail, fost comisar al po-porului pentru Învățământ al RASSM și fost colaborator științific al Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice, ș.a.64.

63 Starîi a fost reabilitat la 17 septembrie 1955 de către Colegiul militar al Curții Supre-me de Justiție a URSS. A se vedea Н. Ф. Мовиляну, „Политический смерч”, în В. Д. Исак, (ред.), Восстанавливая правду истории, p. 55.

64 Despre dosarul lui Grigori Starîi, păstrat actualmente la Arhiva Națională a Repu-blicii Moldova, a se vedea Elena Negru, Gheorghe Negru, „Represiuni politice din RASSM, 1937-1938”, în In Honorem Ion Șișcanu. Studii de istorie a românilor, Cahul, nilor, Cahul, nilor

105

Din cei 11 prim-secretari ai Comitetului Regional Moldovenesc în-tre 1924 și 1938, 6 au fost supuși represiunilor în timpul Marii Terori, dintre care 4 erau evrei: Iosif Badeev (Suslik) (1924-1928, născut la Or-hei), Haim Bogopolski (1928-1930, născut la Chișinău), Zinovi Siderski (august 1935-aprilie 1937) și Vladimir Todres (Selektor) (aprilie-au-gust 1937); ceilalți doi erau ucraineni – I.S. Placinda (octombrie 1931 – iulie 1932) și I.N. Sirko (iulie 1932-iunie 1933). Marea majoritate a acestora veniseră în RASSM fiind trimiși de CC al PC(b) din Ucraina și reveniseră după aceasta la dispoziția conducerii ucrainene65.

Au devenit victime ale terorii staliniste și cei mai aprigi promotori ai acesteia din rândurile NKVD-ului de la Tiraspol. Printre aceștia sunt Lazar Rivlin, vicecomisar al NKVD-ului din RASSM și comisar interimar în perioada august-septembrie 1937, octombrie-decembrie 1937 și martie-mai 1938, exclus din NKVD la 7 octombrie 1938 și condamnat pe 28 decembrie 1938 la 8 ani de lagăr de corecție prin muncă pe baza articolului 206, punct 17 al Codului penal al RSS Ucrainene; Ivan Șiroki (Maiski), comisar al NKVD-ului din RSSM între 20 mai și 27 septembrie 1938, zi în care a fost arestat pentru provocări în timpul anchetării, stoarcerea unor mărturii false, după versiunea oficială, sinucigându-se în celulă înainte de executare. Îm-preună cu Șiroki au fost judecați și condamnați la moarte un grup de lucrători de răspundere din cadrul NKVD-ului din RASSM: Gri-gori Iufa, Ivan Volkov, Pavel Cicikalo, Isaac Șpiț și Stepan Kuzmenko (a se vedea mai jos mai multe detalii despre acest caz). Alții vor fi destituiți din funcții sau arestați după ce vor îndeplini alte funcții în diferite regiuni ale Ucrainei: Nikolai (Vasilievici) Liutîi-Șestakovski, comisar al NKVD-ului din RASSM între 29 decembrie 1937 și 22 martie 1938, destituit abia la 2 martie 1951, în 1949 îl vom regăsi ca

2011, p. 231-238; a se vedea și Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 533-581. Majoritatea acestora fuseseră activiști comuniști în Basarabia românească, fiind arestați de nume-roase ori de către serviciile speciale românești, după care fie că au evadat din detenție, fie au fost expulzați în URSS. A se vedea Ludmila Rotari, Mișcarea subversivă din Basa-rabia în anii 1918-1924, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 132, 162, passim.

65 Ion Moiseev, „Aspecte ale vieții politice și culturale din RASS Moldovenească”, în Cugetul, nr. 5-6, 1992, p. 66-70; Кирилл В. Стратиевский, „Партийная элита в Молдавской АССР (1924-1940)”, Ежегодный исторический альманах Придне-стровья, 2003, nr. 7, p. 108.

106

unul dintre responsabilii de la MAI al URSS pentru deportarea din RSSM; Aleksandr Sokratovici Tomin, vicecomisar al NKVD-ului din RASSM în anii 1938-1939, exclus din partid de către Comite-tul Regional Moldovenesc pe 14 noiembrie 1939 pentru încălcarea legalității revoluționare, condamnat ulterior, în ianuarie 1941, la 6 ani de lagăr de corecție prin muncă, eliberat la 13 august 1942 printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, dar fădecret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, dar fădecret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, dar f ră a i se retra-ge învinuirile din dosarul de condamnare; Mark Borisovici Kornev (alias Kapelius), șef (până a se numi comisariat) al Direcției NKVD din RASSM din 13 februarie 1937 până în 20 iulie 1937, arestat, apoi executat, pe 2 martie 1939, nereabilitat. La rândul său, Abram Vla-dimirovici Sapir, predecesorul lui Kornev îSapir, predecesorul lui Kornev îSapir, predecesorul lui Kornev n perioada 21 decembrie 1936 – 13 februarie 1937, a fost condamnat pe 21 septembrie 1943 de către Consfătre Consfătre Consf tuirea Specială a NKVD-ului din URSS, achitat în 1944 și reabilitat în 1989 conform decretului din 16 ianuarie același an; Mark Pavlovici Rogol, adjunctul lui Sapir și Kornev, între ianuarie și august 1937, arestat pe 5 aprilie 1938 și condamnat pe 29 octombrie 1938 la 5 ani de lagăr de muncă; Z. B. Zinko, anchetator al Secției a 3-a a NKVD-ului din RASSM din iunie 193766 etc.

Pentru aceste procese este specific faptul că ele sfidează limitele înțelegerii și, așa cum a menționat renumitul istoric american Shei-la Fitzpatrick, cu referire la Marea Teroare în ansamblu, oricât am încerca să formulăm explicații raționale a ceea ce s-a întâmplat, nici-odată nu vom avea răspunsuri satisfăspunsuri satisfăspunsuri satisf cătoare67. Lui Grigori Starîi (Bo-risov), de exemplu, i se imputa în 1937 faptul că s-a pronunțat, în 1924, împotriva organizării autonomiei moldovenești, iar lui Pavel Chior – tocmai faptul că a susținut această inițiativă. În privința probleme-lor lingvistice, lui Chior i se reproșa faptul că după 1924 a sprijinit ideea creării unei „limbi moldovenești” separate de cea română, mai ales, spune el, în contextul de după eșecul răscoalei de la Tatarbunar, când țăranii moldoveni transnistreni ar fi avut un resentiment special

66 Н.В. Петров, К.В. Скорин, Кто руководил НКВД, 1934-1941Кто руководил НКВД, 1934-1941Кто руководил НКВД , Москва, Мемориал, 1999. Am consultat versiunea electronică, care nu specifică paginile:www.memo.ru (ultima accesare – 1 septembrie 2013).

67 Sheila Fitzpatrick, Everyday Stalinism. Ordinary Life in Extraordinary Times: Soviet Russia in the 1930s, New York & Oxford, Oxford University Press, 1999, p. 192.

107

față de România și tot ce e românesc. În același timp, lui Starîi i se imputa contrariul, anume faptul că mai ales după 1926 (de fapt, încă din 1924) s-a situat pe poziția încurajării procesului de românizare68. Acest lucru se întâmpla în ciuda faptului că linia de moldovenizare sau de românizare în RASSM era adoptată de conducerea de la Moscova, opinia liderilor locali contând mai puțin69. Cu alte cuvinte, i se cău-ta nod în papură elitei de atunci a RASSM, invocându-se argumente contradictorii, lipsite de orice logică. Dacă exista vreo logică în aceste acuzații, aceasta era voința conducerii de la Moscova și de la Kiev de a schimba radical componența conducerii locale, în primul rând a celei politice și culturale. Definirea dușmanului avea criterii atât de vagi, încât practic fiecare era pasibil să cadă victimă a Marii Terori, atât cei care au exprimat în trecut poziții troțkiste (Chior, de exemplu, era unul dintre aceștia, la mijlocul anilor ’20), menșevice (Starîi), cât și cei care au rămas loiali poziției staliniste. Victimele puteau fi români basarabeni, dar și ruși și ucraineni sau evrei basarabeni, precum și moldoveni sau ruși, ucraineni și evrei din Ucraina. După cum se ob-servă și în aceste cazuri, ceea ce era comun pentru acesta victime este faptul că majoritatea lor erau originare din Basarabia, oricare alte cri-terii, precum originea etnică, afilierea sau nu în trecut unor „devieri” ideologice, precum țroțkismul și altele, fiind secundare.

După câte cunoaștem la momentul actual al cercetării, fiecărei victime din cadrul elitei i s-a întocmit un dosar care conține une-ori zeci sau chiar sute de pagini. Același lucru e valabil și pentru condamnații din rândurile cetățenilor simpli, din cadrul „operațiunii antichiaburești”, deși la un moment dat se părea că pentru condam-narea lor era suficientă o scurtă biografie, care să indice originea so-cială și anumite antecedente ce ar fi probat ostilitatea potențială sau

68 Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 484, 531-535, 554-555; Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 129, 154-155.

69 A se vedea mai mult despre acest subiect în Charles King, Moldovenii. Politica cul-turală între România și Rusia, Chișinău, ARC, 2002, p. 62-87; Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 41-70; Argentina Gribincea, Mihai Gribin-cea, Ion Șișcanu, eds., Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească. Culegere de documente și materiale, Chișinău, Civitas, 2004; Gheorghe Cojocaru, ed., Cominter-nul și originile moldovenismului. Studiu și documente, Chișinău, Civitas, 2009.

108

virtuală a inculpatului față de puterea sovietică. Cu toate acestea, te-roarea împotriva membrilor nomenclaturii trebuia să urmeze – mai mult decât în cazul oamenilor de rând – un ritual consacrat, care să presupună interogarea martorilor și a inculpaților înșiși, un simula-cru de proces. Pe de o parte, teoretic aceștia aveau posibilitatea să evite condamnarea, întrucât procesul dura, de regulă, luni de zile până se pronunța sentința (prin comparație cu cei „examinați” în cadrul ordi-nului 00447, când inculpații puteau spera doar la comutarea pedepsei capitale cu detenția). În realitate, majoritatea absolută a celor arestați în scopul epurării cadrelor – în URSS în ansamblu și în RASSM în particular – nu aveau mai multe șanse de a supraviețui decât cei vizați de ordinul 00447, odată ce fuseseră arestați de organele NKVD. Pen-tru NKVD era și o chestiune de „onoare” să nu permită celor care au căzut în mâinile lor să iasă nepedepsiți. Puțini au avut norocul să fie achitați într-un timp relativ scurt, pe motiv că fuseseră reținuți ne-justificat70.

5. Condamnarea torționarilor și probe ale folosirii torturii

Marea Teroare a fost încheiată oficial prin decizia Biroului Politic al CC al PC (b) al Uniunii Sovietice din 17 noiembrie 1938. Conform acestei hotărâri, s-a stipulat că existaseră numeroase „încălcări ale legalității”, în fapt legile fuseseră suspendate prin înființarea Troi-cilor, organe extrajudiciare cilor, organe extrajudiciare cilor par excellence, însoțite de ordinul emis de Andrei Vîșinski, procurorul general al Uniunii Sovietice, de a se simplifica procedura de arestare și condamnare. Se declara reveni-rea la legalitate și, ca un corolar al acesteia, s-a luat decizia de a stabili cazurile în care s-au operat excese (перегибы). Ceea ce avea drept scop reabilitarea unor victime și condamnarea unor vinovați de aplicarea torturii. Era vorba de o justiție selectivă, menită să restabi-lească autoritatea partidului și personal a lui Stalin. O altă explicație a declanșării represiunilor împotriva torționarilor era faptul că ei

70 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 11.

109

știau prea multe și, din perspectiva conducerii supreme de la Mosco-va, era dezirabilă eliminarea acestora. Așa s-a întâmplat cu cei care au manifestat exces de zel în identificarea „dușmanilor poporului”, precum Grigori Gorbaci, omul lui Stalin trimis în câteva regiuni ale Rusiei unde teroarea nu decurgea în ritmurile dorite de Moscova. După ce și-au îndeplinit misiunea în repetate rânduri, persoane ca Gorbaci au fost eliminate71. Modelul a fost urmat în RASS Moldove-nească, unde au fost condamnați – așa cum s-a menționat mai sus – conducători de rang înalt din cadrul NKVD-ului. Printre persoa-nele învinuite de excese în timpul Marii Terori din RASSM vor fi-gura într-un dosar colectiv cinci lucrători de rang înalt din cadrul NKVD-ului de la Tiraspol: Grigori Iufa, 29 de ani, Ivan Volkov, de 31 de ani, Pavel Cicikalo, de numai 20 de ani, Isaac Șpiț, de 30 de ani, și Stepan Kuzmenko, de 33 de ani. Aceștia vor fi condamnați la pedeapsa capitală de către Colegiul militar al Curții Supreme de Justiție a URSS pe 31 decembrie 1938. Sentința la rândul său va fi adusă la îndeplinire de către șeful ad-interim al Departamentului Special al NKVD-ului din Ucraina, sublocotenent pentru securita-tea statului Berejnoi, șeful închisorii interne [внутренняя тюрьма] din cadrul Direcției pentru Securitatea Statului a NKVD-ului din RSS Ucraineană, locotenent pentru securitatea statului Nagornîi, procurorul militar ad-interim al trupelor de grăniceri și al Distric-tului Militar Kiev, Morozov, și președintele ad-interim al trupelor de grăniceri și al Districtului Militar Kiev, Vasiutinski72.

Este de remarcat că intentarea procesului lui Pavel Cicikalo a fost inițiată de directorul școlii din satul Blijnii Hutor din raionul Tiras-pol, Timofei Sadaliuk, în vârstă de 25 de ani, originar din orașul Voz-nesensk, regiunea Odesa. Acesta din urmă fusese arestat de către Ci-cikalo pe 10 iulie 1938 și învinuit de apartenență la o „organizație de tineret fascistă”. Primul său interogatoriu va avea loc abia la sfâ. Primul său interogatoriu va avea loc abia la sfâ. Primul său interogatoriu va avea loc abia la sf rșitul lunii septembrie 1938, fiind bătut pentru a-și recunoaște apartenența la organizația menționată. Acesta a refuzat însă, chiar dacă a fost su-pus torturii. Pe 5 octombrie 1938 el a fost cercetat de un alt anchetator,

71 David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 347-348.72 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 3, f. 89-90.

110

Rosenfeld, care a dispus eliberarea acestuia de sub arest și retragerea învinuirilor. Un element interesant al acestei istorii este faptul că Sa-daliuk primise pe 5 mai 1938, la numai două luni de la arestare, un automobil GAZ-A de la Consiliul Comisarilor Poporului din Ucrai-na, la cerere personală, însoțită de caracteristici laudative privind calitățile sale de cel mai bun organizator și educator din școală. Ci-cikalo însă l-ar fi învinuit pe Sadaliuk – așa cum menționează acesta din urmă în cadrul anchetei de după eliberare – că ar fi primit mașina personal de la Hrușciov, prim-secretarul CC al PC (b) din Ucraina, și Demian Korotcenko, președintele Consiliului Comisarilor Poporu-lui din Ucraina, pentru a racola noi membri în „organizația de tineret fascistă”. După eliberarea din arest pe 10 octombrie 1938, Sadaliuk îi trimite o scrisoare lui Hrușciov personal în care îl pune la curent cu învinuirile formulate de Cicikalo și alegațiile împotriva liderului organizației de partid ucrainene. Drept urmare, intentarea procesu-lui lui Cicikalo, care se încheie cu condamnarea acestuia la moarte la sfâsfâsf rșitul lui decembrie 1938, a fost, probabil, și rezultatul implicării lui Hrușciov, care s-a simțit mai mult decât ofensat de aceste alegații. În cadrul interogatoriului însă, Cicikalo va nega categoric că ar fi ce-rut mărturii despre implicarea lui Hrușciov și Korotcenko, afirmând că nu a fost înțeles corect de Sadaliuk73.

Nu mai puțin lipsite de importanță în înțelegerea resorturilor in-time care i-au ghidat pe torționarii Marii Terori și a mecanismelor care au declanșat execuțiile în masă fără precedent sunt mărturisi-rile unor actori, precum însuși Cicikalo. La interogatoriul inițiat în decembrie 1938, el invocă o serie de circumstanțe atenuante care pot fi circumscrise unei strategii disperate de a supraviețui procesului. Ceea ce se desprinde în primul rând din mărturisirile sale se referă la încercarea de a exterioriza vina în chestiunea uzitării unor meto-de de violență verbală și – mai ales – fizică, în relația cu persoane-le arestate. Este dificil să stabilim cât din ceea ce afirmă inculpatul poate fi atribuit contextului, unor factori conjuncturali, constrânge-rilor instituționale și presiunii nemijlocite a unor șefi, dar și comi-

73 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 2-4, 156; vol. 2, f. 4, 6-7.

111

sarului NKVD-ului din RASSM, Ivan Șiroki (Maiski)74, și cât ține de responsabilitatea concretă a individului. Acest aspect este foarte important, esențial chiar, mai ales dacă amintim faptul că până și membrii familiei lui Ejov au solicitat de numeroase ori ca acesta să fie reabilitat, pe motiv că el însuși ar fi fost o victimă a regimului stalinist75. Biografia lui Cicikalo și factorii care au dus la încadra-rea sa în organele NKVD sunt relevante nu numai pentru el, dar și pentru un segment important al celor care vor participa la Marea Teroare. Or, Cicikalo era, în primăvara anului 1938, student în anul al doilea terminal la Institutul Pedagogic din Cernigov în momentul în care soarta sa este decisă de CC al Comsomolului din Ucraina, care îl repartizează imediat la lucru în „organe”. După vizita sa la Kiev, este numit anchetator la Tiraspol, în cadrul NKVD-ului din RASSM. Nu are, prin urmare, o pregătiri profesională și invocă lipsa unei pregătiri în domeniu, atât teoretice, cât și practice, și spune că nu el este cel care a decis să devină anchetator al poliției politice, ci „cei de sus”76. Avem aici o tentativă din partea unui torționar de a evita responsabilitatea personală, învinuind în acest sens sistemul politic existent, care ducea lipsă de cadre de anchetatori în NKVD în contextul execuțiilor în masă din anii 1937-1938.

În plan mai larg, interogatoriile cu cele cinci persoane menționate din cadrul NKVD-ului din RASSM, precum și cu Ivan Șiroki, fostul comisar al NKVD-ului din RASSM în perioada 20 mai 1938 – 29 septembrie 1938, reprezintă o sursă inestimabilă pentru reconstitui-rea mecanismelor Marii Terori, a modului în care erau luate deciziile de arestare, de presiune asupra persoanelor inculpate, a formelor de tortură aplicate, a diferențelor dintre „operațiunea antichiaburească” și „operațiunea română”, precum și multiple alte aspecte. Astfel, în unele cazuri, cotele privind numărul celor arestați evoluau în funcție de voința șefului local al NKVD-ului. De exemplu, Ivan Șiroki obișnuia mai întâi să aresteze și să obțină – prin diferite metode,

74 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 29. 75 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 211-

212. 76 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 37.

112

precum șantajul, dar și violența verbală și fizică – recunoașterea vinei de către un anumit număr de persoane și după aceasta cerea majorarea „cotelor” de către autoritățile de la Kiev. În acest fel, con-ducătorii poliției politice ucrainene – Uspenski în această perioadă, executat ulterior, ca și predecesorul său Leplevski – nu aveau motive să nu sancționeze solicitările din teritoriu (din RASSM în acest caz) odată ce „dușmanii” își „mărturisiră” ei înșiși vina77. Pentru ares-tarea unei persoane era nevoie formal de cel puțin două denunțuri, în unele cazuri existând cinci și mai multe denunțuri pentru o per-soană78. Uneori se solicitau mărturii suplimentare pentru anumite persoane, inclusiv din conducerea RASSM, condamnate deja, de la persoane care fuseseră tocmai condamnate de Troika la moarte și așteptau să fie împușcate79. Totodată, cu cât mai multe denunțuri erau înregistrate împotriva unei persoane, cu atât mai „dovedită” era „crima”. Astfel, anchetatorii NKVD-ului din RASSM voiau în acest fel să se asigure că nu vor fi învinuiți de fabricarea unor dosare, mai ales în cea de-a doua jumătate a anului 1938, când se obișnuia ca echipe de anchetatori de la Kiev să vină la Tiraspol să reancheteze anumite persoane și să stabilească dacă sancțiunile pronunțate nu erau rezultatul unor presiuni ale anchetatorilor locali80. Acest lucru ne sugerează faptul că deja cu câteva luni înainte de decizia Birou-lui Politic de la Moscova din 17 noiembrie 1938 se luaseră măsuri pentru a limita prerogativele și fărădelegile autorităților locale ale NKVD-ului. Acest fenomen se prefigurează, s-a spus, încă din apri-lie 1938, când Ejov devine în paralel și comisar al poporului pentru Transportul Naval, Stalin încercând astfel să reducă excesul de zel al acestuia81. Probabil prin introducerea acestor controale frecvente deja din primăvara anului 1938 se explică, cel puțin parțial, faptul că

77 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 66-67. 78 Despre sistemul denunțurilor în regimul comunist din perioada stalinistă a se vedea

Франсуа-Ксавье Нерар, Пять процентов правды. Разоблачение и доноситель-ство в сталинской СССР, 1928-1941СССР, 1928-1941СССР , Москва, РОССПЕН, 2011.

79 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 42, 243-244. 80 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 226, 229. 81 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 156-

157. Un detaliu ce rămâne discutabil, întrucât dacă dorea într-adevăr încetarea Marii Terori, Stalin putea să o facă fără semnale de acest fel.

113

victimele condamnate nu erau executate în aceeași zi, o altă cauză fiind acea că nu existau posibilități de a aduce la îndeplinire sentința, dat fiind numărul limitat al celor care aveau prerogativa de executa-re a sentințelor, dar și aspecte ce țin de transportarea și înmormân-tarea victimelor. Or, în comparație cu practica nazistă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când execuțiile erau operate de către soldați, execuțiile din timpul Marii Terori din URSS – fapt con-firmat și în cazul RASSM – erau aduse la îndeplinire de către ofițeri, uneori de rang înalt82.

Tortura a fost aplicată și față de oficiali de rang înalt din RASSM. Despre unul dintre aceste cazuri își va aminti ulterior Ekateri-na Almazova, soția lui Starîi:

În septembrie 1937, fiind arestată și aflându-mă în închisoarea din Tiraspol, m-am pomenit într-o celulă cu Lica Fleșler, sora lui Fleșler-Anenski [fost președinte al Gosplan-ului din RASSM și ad-junct al lui Starîi], din discuțiile avute cu ea am aflat că cineva din-tre colaboratorii NKVD-ului (cine anume, nu mi-a spus) i-a comu-nicat că Fleșler-Anenski a fost bătut rău când se afla în arest. A fost bătut atât de crunt, încât nu putea să-și țină capul și anchetatorul a cerut să-i fie adusă o perniță pentru a-i fi pusă sub cap.

Ulterior, o altă persoană implicată în anchetarea celor arestați, Lazar Rivlin, vicecomisar al RASSM în 1937, a recunoscut în cadrul anchetei din toamna anului 1938 că dăduse personal dispoziții ca deținuții să fie bătuți83. Folosirea torturii față de înalții oficiali a fost confirmată și de Z. B. Zinko, anchetator al Secției a 3-a a NKVD-ului din RASSM, anchetat în toamna anului 1938 pentru încălcarea legislației socialiste (aplicarea torturii). Acesta spunea explicit că:

82 David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 359; ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 3, f. 89-90. Același lucru va fi valabil și în cazul execuțiilor operate în RASSM în 1940 și apoi în RSSM în primul an de ocupație sovietică. Vezi ASISRM–KGB, dosar 32867, 4 volume, printre executanți fiind și Iosif Mordoveț, atunci vicecomisar al NKVD-ului, iar după 1944, comisar apoi ministru pentru Securitatea Statului și președinte al KGB-ului din RSSM (până în 1955).

83 ASISRM–KGB, dosar 09056, vol. II, f. 223, 216. Apud Elena Negru, Gheorghe Negru, Apud Elena Negru, Gheorghe Negru, Apud„Represiunile politice din RASSM, 1937-1938”, în Nicolae Enciu, coord., In honorem Ion Șișcanu. Studii de istorie a românilor, Cahul, 2011, p. 230nilor, Cahul, 2011, p. 230nilor ; Н. Ф. Мовиляну, Мовиляну, Мовиляну „По-литический смерч”, în В. Д. Исак (ред.), Восстанавливая правду истории, p. 55.

114

Moroz [fost comisar pentru Agricultură din RASSM] a fost bătut la Kiev. La interogatoriu s-a produs ceva foarte interesant. La orice întrebare, el răspundea: „Da, mărturiile o confirmă”, iar când era întrebat: „Minți?”, el de asemenea răspundea: „Așa este, mint”84.

Tortura dezumaniza inculpații și-i transforma în ființe neputin-cioase, care sperau că vor rămâne în viață printr-o minune. De ace-ea, mărturiseau tot ce se aștepta de la ei. Uneori li se spunea că, dacă vor mărturisi că sunt dușmani, vor avea o șansă de a fi iertați. Dar, după ce mărturiseau, acestea erau luate drept probe care justificau condamnarea la moarte sau, pentru cei mai „norocoși”, condamna-rea la 8-10 de gulag, cei din urmă având cel puțin o șansă teoretică de a supraviețui85.

Pe de altă parte, rămâne o problemă deschisă de ce numai unii torționari din cadrul NKVD-ului din RASSM au fost pedepsiți pen-tru „excese”, precum comisarul NKVD Ivan Șiroki (Maiski), vice-comisarul NKVD Mark Rogol sau grupul amintit mai sus compus din anchetatori NKVD implicați direct în interogatorii și aplicarea pe larg a violenței verbale și fizice împotriva inculpaților Grigo-ri Iufa, Ivan Volkov, Pavel Cicikalo, Isaac Șpiț și Stepan Kuzmenko. În timp ce alții, nu mai puțin implicați în desfășurarea interogato-riilor cu aplicarea torturii, au evitat soarta colegilor lor judecați și condamnați la moarte sau gulag în timpul sau după încetarea for-mală a Marii Terori. Mai mult, unii dintre aceștia au promovat ulte-rior, cum a fost, de exemplu, Nikolai Vasilievici Liutîi-Șestakovski, comisar al NKVD-ului din RASSM între 29 decembrie 1937 și 22 martie 1938, pe timpul căruia s-a creat o cameră de tortură la Tiraspol86, care va îndeplini după război funcția de șef adjunct al De-partamentului Așezări Speciale (spețposeleniia) al MAI al URSS și va veni, în iunie 1949, la Chișinău, pentru a participa la organizarea deportării din 6-9 iulie87. Sau, Boris Iakovlevici Ronis, inspector al

84 ASISRM–KGB, dosar 05107, f. 204, Apud Elena Negru, Gheorghe Negru, „Represiu-Apud Elena Negru, Gheorghe Negru, „Represiu-Apudnile politice din RASSM, 1937-1938”, în Enciu, In honorem Ion Șișcanu, p. 230.

85 Despre rolul mărturisirilor în timpul Marii Terori, a se vedea Werth, La terreur et le désarroi, p. 330-350.

86 ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. I, f. 198.87 AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 105, f. 82, 83, 89.

115

Secției întâi speciale (spețotdel) a NKVD-ului din RASSM și secretar al Troicii Speciale de la Tiraspol în vara-toamna anului 1938, pe care îl regăsim șef al aceleiași secții în cadrul NKVD-ului din RSSM din martie 1944 până în iulie 1950 (din martie 1946, MAI)88.

O altă chestiune importantă în procesele din timpul Marii Teroriține de rolul jucat de organele centrale ale URSS și cele locale în declanșarea mecanismelor de aplicare a violenței fizice la nivel de masă. Unii au considerat o vreme că tortura și în general amploarea terorii a fost un rezultat al exceselor provenite de la liderii din teritoriu, care ar fi interpretat greșit sau exagerat ordinele venite de la Mosco-va89. La momentul actual al cercetării însă, nu există dubii cu privire la rolul central jucat de Stalin în planificarea și desfășn planificarea și desfășn planificarea și desf urarea Marii Terori(ca și a altor operațiuni represive de masă), precum și la sancționareametodelor violente folosite pe larg de către poliția politică sovietică în anii 1937-1938. În ce privește aplicarea violenței fizice, există probe atât de arhivă, cât și mărturii ale supraviețuitorilor, precum și ale unor foști torționari de rang înalt, printre care și Ejov, despre faptul că ordi-nele în acest sens veneau direct de la Stalin90. În același timp, aplicarea arestărilor în masă și, implicit, a violenței fizice nu a stârnit proteste largi din partea cetățenilor de rând, anumite critici fiind formulate cu precădere de către intelectualitate sau de reprezentanți ai profesiuni-lor liberale. În epocă au existat și numeroase cazuri de solidarizare a populației, fie și la nivel simbolic, cu victimele Marii Terori91. Aces-tea și alte multiple aspecte cu privire la Marea Teroare în RASSM își așteaptă cercetătorul.

88 AMAIRM–MVD, F. 17, inv. 1, d. 45, f. 2.89 Arch J. Getty, The Origins of Great Purges. The Soviet Communist Party Reconside-

red, Cambridge, Cambridge University Press, 1985, în special p. 137-195. 90 Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 125-

129, 207-208, 225-230; David Shearer, Policing Stalin’s Socialism’s Socialism’ , p. 320-370; Oleg V. Khlevniuk, Master of the House, p. 193-202; Paul Gregory, Terror by Quota. State Security from Lenin to Stalin (An Archival Study), New Haven & London, Stanford, Yale University Press, 2009, p. 180-201.

91 Sarah Davis, Popular Opinion in Stalin’s Russia. Terror, Propaganda and Dissent, ’s Russia. Terror, Propaganda and Dissent, ’1934-1941, Cambridge University Press, 1997, p. 113-123.

116

6. În loc de concluzii

Din perspectiva lui Stalin și a susținătorilor săi din Biroul Politic92,Marea Teroare ar fi fost justificată de conjunctura internațională în care se afla Uniunea Sovietică în a doua jumătate a anilor ’30, pe fundalul agresiunilor nipone în Extremul Orient și ale Germaniei naziste în Europa (remilitarizarea Renaniei, în martie 1936; crearea Axei Berlin-Roma-Tokio, a Pactului anticomintern, în 1936-1937, implicarea militară a Germaniei și Italiei în războiul civil din Spa-nia, dar și a Anschluss-ul din martie 1938). Istoricul american de origine australiană Sheila Fitzpatrick ne amintește însă că invocarea pericolului extern este o scuză la care recurge mai de fiecare dată un regim care apelează la teroare, precum a fost, de exemplu, și în timpul Marii Revoluții Franceze. De aceea, acest lucru nici nu mai trebuie luat în calcul, întrucât este o justificare care nu ține93. În altă ordine de idei, Sheila Fitzpatrick a propus să analizăm Marea Teroa-re nu atât din perspectiva cauzelor, cât a rezultatelor, considerând că intențiile se pot desprinde mai bine din urmări. Iar rezultatul a fost că „o nouă pătură conducătoare” formată din „specialiști” care au obținut o educație sovietică a schimbat vechea gardă bolșevică și pe cea de „specialiști burghezi”. Stalin, dar și majoritatea cetățenilor sovietici percepeau cadrele de la mijlocul anilor ’30 ca pe un grup de șefi, care dețineau privilegii, și nu ca pe un grup profesional dedicat cauzei revoluției. Potrivit lui Fitzpatrick, ar exista de asemenea anu-mite probe că Stalin îl simpatiza pe Ivan cel Groaznic și îi percepea pe subalternii săi regionali ca un fel de boieri sovietici (feudali), iar pentru a construi un stat modern și o „nouă aristocrație de serviciu,” trebuia să fie lichidați mai întâi acești „boieri”94. Din acest punct de vedere, cel puțin în ceea ce privește epurarea cadrelor comuniste

92 Veaceslav Molotov a susținut și în anii ’70 faptul că victimele Veaceslav Molotov a susținut și în anii ’70 faptul că victimele Veaceslav Marii Terori, precum și ale altor operațiuni de represiune în masă, ar fi fost justificate. A se vedea Феликс Чуев, Сто сорок бесед с Молотовым, Москва, ТЕРРА, p. 398-400, 402, 438.

93 Sheila Fitzpatrick, The Russian Revolution, Oxford, Oxford University Press, 1994, p. 1-14.

94 Citată de Ronald Grigor Suny, The Soviet Experiment. Russia, the USSR, and the Suc-cesor States, New York, Oxford, Oxford University Press, 1998, p. 267.

117

din URSS în ansamblu și din RASSM în speță, afirmația respectivă este relevantă, dar nu epuizează interogația de ce elitele locale – și nu numai în RASSM – au fost epurate de câteva ori într-un răstimp atât de scurt. Ceea ce știm cu siguranță însă este faptul că printre consecințele Marii Terori a fost și monopolizarea întregii puteri în mâinile lui Stalin, reducerea simțitoare a prerogativelor organului colectiv de conduce, Biroul Politic95.

Din alt punct de vedere, victimele Marii Terori în RASS Moldo-venească în rândurile elitei comuniste vor anula, de fapt, unul dintre scopurile oficiale ale creării acestei autonomii pe teritoriul Ucrainei în 1924, anume acela de a crea o elită care să cunoască limba română (numită „moldovenească”), care să propage „evanghelia comunistă” pe înțelesul majorității populației în cazul preluării Basarabiei de la România. În iunie 1940, când acest lucru se întâmplă prin invazia militară sovietică, într-un context internațional favorabil Moscovei – căderea recentă a Franței și, prin urmare, izolarea completă a Româ-niei pe arena europeană –, cea mai mare parte a elitelor politice și culturale vorbitoare de română sau cât de cât cunoscătoare a culturii naționale moldo-române erau lichidate96. Drept urmare, după 1940 și apoi 1944, RSSM va fi condusă decenii la rând de o elită transni-streană rezultată din epurările de cadre din timpul Marii Terori, o elită mult mai obedientă față de interesele Kievului și ale Moscovei în regiune și mult mai indiferentă față de interesele moldovenilor decât cea care fusese înlăturată în anii 1937-193897.

95 A se vedea mai mult în Олег Хлевнюк, Хозяин. Сталин и утверждение сталин-ской диктатуры, Москва, РОССПЕН, 2010.

96 Există și unele excepții, inclusiv din rândurile intelectualilor proveniți din România, unii dintre care, după 1944, se vor alia fie cu elitele basarabene, conduse de Bucov și Lupan, fie cu cele transnistrene, conduse de scriitorul Ion Canna. Găsirea acestuia din urmă vinovat de plagiat va compromite gruparea transnistreană în domeniul cultural, dar cea politică va ocupa poziții dominante până la destrămarea Uniunii Sovietice. Vezi mai mult despre scriitorii care au supraviețuit Marii Terori în RASSM, precum și despre natura conflictului dintre scriitorii basarabeni și transnistreni, la Petru Negură, Ni héros, ni traîtres. Les écrivains moldaves face au pouvoir soviétique sous Staline, Paris, L’Harmattan, 2009, mai ales p. 168-178, 266-277.

97 Sunt documentate, de exemplu, opiniile adeseori discordante ale lui Grigori Starîi față de punctul de vedere promovat la un moment dat de către liderii ucraineni de la Harkov și Kiev, inclusiv în chestiunea „românizării” RASS Moldovenești.

118

Din perspectiva „operațiunii antichiaburești”, Marea Teroare li-chidase în RASSM o altă parte importantă a țărănimii înstărite care reușise prin diferite mijloace să revină în teritoriu.

În altă ordine de idei, numărul total al victimelor Marii Teroriîn RASSM nu poate fi cunoscut la nivelul actual al cercetărilor. Dar se pare că se apropie de 9 mii de persoane, de vreme ce în perioada 1 ianuarie 1939 – 1 martie 1940, pe adresa Procuraturii din Ucraina din RASSM sosiseră nu mai puțin de 8951 de cereri de reabilitare a persoanelor supuse represiunilor în RASSM, care urmau a fi repuseîn drepturi conform Decretului Consiliului Comisarilor Poporului din URSS și al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din 17 noiembrie 1938, care a pus formal capăt Marii Terori98. Este de remarcat, de ase-menea, că persoanele reabilitate încă în anii 1956-1958, majoritatea aparținând elitei de partid sau de stat din RASSM, au fost verificate, la cererea KGB-ului, de către Securitatea Republicii Populare Româneși niciuna nu figura în listele agenților Siguranței interbelice99. Ceea ce vorbește de la sine despre „profesionalismul” NKVD-ului în lupta contra „spionilor” în perioada 1937-1938 și despre amploarea terorii de stat împotriva unor oameni nevinovați (în raport cu regimul, nu și față de populație, de multe ori, în cazul membrilor nomenclaturii) sau care erau extrem de loiali față de puterea sovietică, dacă nu chiar se confundau cu aceasta, inclusiv printre oamenii simpli.

98 „Через трупы врага на благо народа”, vol. 2, 512.Через трупы врага на благо народа”, vol. 2, 512.Через трупы врага на благо народа”99 ASISRM–KGB, dosar 09680, f. 46, 53, 56, 62, 84, 87.