Embed Size (px)
Citation preview
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi
Facultatea de Farmacie
CERCETĂRI PRIVIND FORMULAREA
CORTICOSTEROIZILOR
ÎN PREPARATE SEMISOLIDE
Rezumatul tezei de doctorat
Conducător ştiinţific:
Prof. dr. ELIZA GAFIŢANU
Doctorand:
Farm. pr. MARIANA BĂIŢAN
Iaşi ♦ 2011
Abrevieri ADN - acid dezoxiribonucleic
ANMDM - Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
B - betametazonă B-CrO - baza cremei optimizate B-GlO - baza gelului optimizat
CEP - Certificate of suitability of Monographs of the European Pharmacopoeia
CMI - concentraţie minimă inhibitorie COX - ciclooxigenază
cP - centipoise CrO-DPB - cremă optimizată cu dipropionat de betametazonă
CRS - Certified Reference Standards CSS - cromatografie în strat subţire CST - corticosteroizi
DMS - Dosare Master al Substanţei DMSO - dimetilsulfoxid
DPB - dipropionat de betametazonă DSC - Differential Scanning Calorimetry
EDQM - European Directorate for the Quality of Medicines & HealthCare
F - formulă F Eur - Farmacopeea Europeană FDA - Food and Drug Administration
GlO-DPB - gel optimizat cu dipropionat de betametazonă H - hidrofil
HG - hexilenglicol HLB - Hydrophilic-lipophilic balance
HPLC - High-performance liquid chromatography ICH - The International Conference on Harmonization
IR - infraroşu L - lipofil
NMP - N-metil pirolidonă OII - orice impuritate individuală
P - pantă PB - propionat de betametazonă
PEG - polietilenglicol (macrogol) PG - propileglicol
S - suspensie TEA - trietanolamină (trolaină)
TI - total impurităţi TPB - tripropionat de betametazonă USP - The United States Pharmacopoeia - supliment al USP
USP-NF - United States’ National Formulary UV - ultraviolet
XRD - X-ray diffraction
1
2
Cuprins STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII Introducere 1 1 Importanţa corticosteroizilor în dermatologie 4 1.1. Acţiuni farmacologice specifice ale corticosteroizilor 5 1.2. Sisteme de clasificare a corticosteroizilor de uz dermatologic 7
1.3. Principii generale de utilizare a corticosteroizilor de uz dermatologic
10
2 Factori care influenţează eficacitatea terapeutică a medicamentelor topice cu corticosteroizi
12
2.1. Factori dependenţi de corticosteroid 12
2.1.1. 2.1.2. 2.1.3.
Substituenţii nucleului sterolic Esterificarea grupărilor hidroxil din poziţiile 17 şi/sau 21 Concentraţia corticosteroidului în vehicul
12 13 14
2.2. Factori dependenţi de vehicul 14
2.2.1.
2.2.2. Procentul de fază lipofilă Excipienţi implicaţi în modificarea proceselor cutanate de penetrare
14 14
2.3. Factori dependenţi de formulare 16
2.3.1. 2.3.2.
Gradul de dispersie a corticosteroidului în baza semisolidă Caracterul (hidrofil/lipofil) a porţiunii de vehicul în care se încorporează corticosteroidul
16 16
2.4. Factori dependenţi de pacient 17
2.4.1.
2.4.2. Vârsta pacientului Caracteristicile zonei de aplicare a corticosteroizilor
17 17
2.5. Factori dependenţi de modul de aplicare 17
2.5.1. 2.5.2.
Frecvenţa de aplicare Durata tratamentului
17 18
3 Formularea preparatelor semisolide cu aplicare cutanată 19 3.1. Selecţia substanţei active şi preformularea farmaceutică 20 3.2. Designul medicamentului 21 3.3. Formularea farmaceutică 22 3.4. Optimizarea formulării 29
4 Condiţii de calitate ale preparatelor semisolide 30 5 Evaluarea eficienţei terapeutice a medicamentelor topice 32 5.1. Metode de cuantificare in vitro 32 5.2. Metode de cuantificare ex vivo 33 5.3. Metode de cuantificare in vivo 33
3
5.4. Teste efectuate pe subiecţi umani 33 5.5. Teste efectuate pe animale 35
6 Argumentarea alegerii dipropionatului de betametazonă în realizarea obiectivelor de cercetare
37
6.1. Utilizarea în terapeutică a derivaţilor de betametazonă 37 6.2. Avantajele utilizării în dermatologie a dipropionatului de
betametazonă comparativ cu valeratul de betametazonă 37
6.3. Prevederi ale farmacopeilor referitoare la dipropionatului de betametazonă
40
6.4. Date bibliografice referitoare la dipropionatul de betametazonă
42
6.5. Argumentarea alegerii dipropionatului de betametazonă în realizarea obiectivelor de cercetare
44
PARTE PERSONALĂ
1. Evaluarea caracteristicilor dipropionatului de betametazonă în vederea selecţionării substanţei active necesare formulării preparatelor cu aplicare topică
46
1.1 Introducere 46 1.2. Evaluarea comparativă a cerinţelor de calitate ale
dipropionatului de betametazonă 47
1.2.1. Evaluarea comparativă a Certificatelor de analiză 47 1.2.1.1 Materiale şi metodă 47 1.2.1.2 Rezultate şi discuţii 47 1.2.1.3 Concluzii 50
1.2.2. Evaluarea comparativă a Dosarelor Master ale Substanţei
52
1.2.2.1 Materiale şi metodă 52 1.2.2.2 Rezultate şi discuţii 52 1.2.2.3 Concluzii 55 1.3. Analiza fizico-chimică a sorturilor de dipropionat de
betametazonă 56
1.3.1. Materiale şi metodă 56 1.3.2. Rezultate şi discuţii 60 1.3.3. Concluzii 64 1.4 Analize preliminare de stabilitate fizico-chimică ale
dipropionatului de betametazonă 65
1.4.1. Teste de degradare forţată ale dipropionatului de betametazonă
66
1.4.1.1 Materiale şi metodă 66 1.4.1.2 Rezultate şi discuţii 67 1.4.1.3 Concluzii 72
4
5
1.5. Concluzii referitoare la selecţionarea substanţei active necesare formulării preparatelor cu aplicare topică
74
2. Formularea preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă şi aprecierea preliminară a calităţii
77
2.1. Introducere 77 2.2. Materiale şi metode 78
2.2.1. Prepararea produselor semisolide cu 0,05 % betametazonă
78
2.2.2. Aprecierea preliminară a calităţii preparatelor 81 2.3. Rezultate şi discuţii 81 2.3.1. Calculul cantităţii de substanţă activă 81
2.3.2. Modalitatea de încorporarea a substanţei active în bazele semisolide
82
2.3.3. Selecţia conservantului antimicrobian 82 2.3.4. Alegerea sistemului tampon acid 84
2.3.5. Formularea preparatelor semisolide cu betametazonă şi aprecierea preliminară a calităţii
84
2.4. Concluzii privind formularea preparatelor şi evaluarea preliminară a calităţii
90
3. Controlul calităţii preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă
91
3.1. Introducere 91 3.2. Determinarea pH-ului preparatelor semisolide 93 3.2.1. Materiale şi metode 93 3.2.2. Rezultate şi discuţii 94 3.2.3. Concluzii 94 3.3. Evaluarea aspectului microscopic al preparatelor
semisolide 95
3.3.1. Materiale şi metode 95 3.3.2. Rezultate şi discuţii 95 3.3.3. Concluzii 96 3.4. Analiza vâscozităţii aparente a preparatelor semisolide 97 3.4.1. Materiale şi metode 97 3.4.2. Rezultate şi discuţii 97
3.4.2.1. Reograma preparatelor semisolide
97
3.4.2.2. Influenţa temperaturii asupra vâscozităţii aparente
104
3.4.2.3. Variaţia în timp a vâscozităţii aparente
107
3.4.3. Concluzii 108 3.5. Determinarea conţinutului în betametazonǎ şi alcool
benzilic 108
6
3.5.1. Materiale şi metode 109 3.5.2. Rezultate şi discuţii 110 3.5.3. Concluzii 112 3.6. Determinarea conţinutului de substanţe înrudite 113 3.6.1. Materiale şi metode 113 3.6.2. Rezultate şi discuţii 113 3.6.3. Concluzii 119 3.7. Studiul cineticii de eliberare in vitro a dipropionatului
de betametazonă din preparate semisolide 121
3.7.1. Materiale şi metode 121 3.7.2. Rezultate şi discuţii 121 3.7.3. Concluzii 129 3.8. Concluzii asupra parametrilor de calitate a
preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă
130
4. Optimizarea formulării 134 4.1. Introducere 134 4.2. Evaluarea compatibilităţii dipropionatului de
betametazonă cu excipienţii 136
4.2.1. Materiale şi metode 136 4.2.2. Rezultate şi discuţii 138 4.2.3. Concluzii 142 4.3. Studii de solubilitate ale dipropionatului de
betametazonă în solvenţi lichizi 143
4.3.1. Materiale şi metode 143 4.3.2. Rezultate şi discuţii 143 4.3.3. Concluzii 145 4.4. Optimizarea gelului cu 0,05 % betametazonă 146 4.4.1. Introducere 146 4.4.2. Etapa 1 de optimizare a gelurilor cu DPB 147 4.4.2.1. Materiale şi metode 147 4.4.2.2. Rezultate şi discuţii 148 4.4.2.3. Concluzii 151 4.4.3. Etapa 2 de optimizare a gelurilor cu DPB 152 4.4.3.1. Materiale şi metode 152 4.4.3.2. Rezultate şi discuţii 152 4.4.3.3. Concluzii 155
4.4.4. Optimizarea tehnologiei de preparare a gelului cu 0,05 % betametazonă
156
4.4.4.1. Materiale şi metode 156 4.4.4.2. Rezultate şi discuţii 157 4.4.4.3. Concluzii 160
7
4.4.5. Evaluarea calităţii formulei optimizate de gel cu
0,05 % betametazonă în cadrul studiului de stabilitate
161
4.4.5.1. Materiale şi metode 161 4.4.5.2. Rezultate şi discuţii 161 4.4.5.3. Concluzii 163 4.5. Optimizarea cremei de tip emulsie L/H cu 0,05 %
betametazonă 164
4.5.1. Introducere 164
4.5.2. Selecţia modalităţii de încorporare a substanţei active în baza de cremă
164
4.5.2.1. Materiale şi metode 165 4.5.2.2. Rezultate şi discuţii 165 4.5.2.3. Concluzii 169
4.5.3. Optimizarea cremei de tip emulsie L/H cu 0,05 % betametazonă
170
4.5.3.1. Materiale şi metode 170 4.5.3.2. Rezultate şi discuţii 170 4.5.3.3. Concluzii 174
4.5.4. Optimizarea tehnologiei de preparare a cremei hidrofile cu 0,05 % betametazonă
175
4.5.4.1. Materiale şi metode 175 4.5.4.2. Rezultate şi discuţii 175 4.5.4.3. Concluzii 178
4.5.5. Evaluarea calităţii formulei optimizate de cremă hidrofilă cu 0,05 % betametazonă
179
4.5.5.1. Materiale şi metode 179 4.5.5.2. Rezultate şi discuţii 179 4.5.5.3. Concluzii 181 4.6. Concluzii referitoare la optimizarea preparatelor
semisolide cu 0,05% betametazonă 182
5. Evaluarea eficienţei terapeutice a preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă prin determinarea gradului de albire a pielii
184
5.1. Introducere 184 5.2. Studiu clinic preliminar pentru stabilirea metodologie
de lucru 186
5.2.1. Materiale şi metode 186 5.2.2. Rezultate şi discuţii 187 5.2.3. Concluzii 190 5.3. Evaluarea gradului de albire a pielii în cadrul studiului
clinic comparativ 191
5.3.1. Materiale şi metode 191 5.3.2. Rezultate şi discuţii 192 5.3.3. Concluzii 197 5.4. Evaluarea efectului bazelor semisolide asupra pielii în
cadrul studiului clinic comparativ 199
5.4.1. Materiale şi metode 199 5.4.2. Rezultate şi discuţii 199 5.4.3. Concluzii 202 5.5. Concluzii referitoare la evaluarea gradului de albire
cutanat obţinut prin aplicarea preparatelor semisolide cu 0,05 % betametazonă
204
6. Concluzii generale 206 Anexa I 212 Anexa II 224 Anexa III 233 BIBLIOGRAFIE 234
8
OBIECTIVE Scopul acestei lucrări a fost studiul influenţei a diverşi factori
de formulare în stabilitatea fizico-chimică, disponibilitatea farmaceutică şi eficacitatea clinică a unei serii de preparate semisolide. Ca model de substanţă medicamentoasă a fost utilizată dipropionatul de betametazonă (DPB), corticosteroid puternic plasat în clasa III de potenţă.
În cadrul studiilor vom exploata capacitatea dipropionatul de betametazonă de a determina la aplicare cutanată, un răspuns farmacologoc măsurabil prin metode instrumentale noninvazive. Intensitatea gradului de albire produs prin vasocontricţie poate fi corelat cu eficacitatea preparatului. PARTEA GENERALĂ
În cadrul a 6 capitole sunt prezentate date de actualitate referitoare la modalităţile de clasificare a corticosteroizilor, a factorilor care influenţează eficacitatea lor terapeutică şi a metodelor de evaluare a efectului clinic.
Totodată, sunt prezentate ultimile prevederi ale Famacopeii Europene (F Eur). referitoare la controlul substanţei medicamentoase şi la cerinţele de calitate impuse preparatelor semisolide. PARTEA EXPERIMENTALĂ Primul capitol este dedicat selecţie sortului de substanţă medicamentoasă în funcţie de certificările deţinute de producătorii identificaţi, de rezultatele obţinute la analiza sorturilor, şi având în vedere particularităţilor formelor farmaceutice pe care ne propunem să le dezvoltăm. A fost considerat corespunzător sortul de DPB provenit de la producătorul Crystal Pharma,Spania care prezintă cele mai multe similarităţi cu prevederile F Eur, deţine CEP emis de EDQM, are o dimensiune a particulelor sub 20 µm şi cel mai mic număr de solvenţi reziduali utilizati în procesul de sinteză. Prin studiile preliminare efectuate DPB în condiţii variate de stres a fost evaluată stabilitatea fizico-chimică a substanţei, au fost evidenţiaţi factorii de instabilitate şi căile de degradarea specifice substanţei. În mediu apos şi în prezenţa alcalilor, DPB suferă reacţii de degradare hidrolice la nivelul grupărilor esterice, cu formarea betametazonei bază.
9
Studiile preliminare efectuate au permis stabilirea unor criterii raţionale şi ştiinţifice care să asigure obţinerea unui medicament de o calitate specificată şi care să îndeplinească anumite obiective de performanţă. Pentru menţinerea stabilităţii substanţei medicamentoase se va evita tratamentul termic la DPB în procesele de preparare, pentru bazele semisolide ce conţin apă, se va asigurare un pH în jurul valorii de 5.
CAPITOLUL 2. Formularea preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă şi aprecierea preliminară a calităţii
În cadrul acestui capitol ne-am propus formularea DPB într-o serie de preparate semisolide prototip diferite prin gradul de hidrofilie. Variaţia gradului de hidrofilie a fost obţinută prin utilizarea în diferite proporţii a excipienţilor hidrofili (H) şi lipofili (L). Au fost preparate un număr de 9 formulări 100 % hidrofile dintre care 8 geluri care utilizează diferite matriţe (carbomer, alginat de sodiu, hipromeloză şi poloxamer) şi un unguent pe bază de macrogoli. Patru dintre formulări au fost obţinute prin combinarea în diferite proporţii a excipienţilor hidrofili (H) şi lipofili (L) iar o formulă a fost un unguent lipofil lipsit de apă şi de emulgatori (E).
În urma evaluării preliminare a formulelor prototip care au vizat aspectul macroscopic, stabilitatea fizică, acceptabilitate cosmetică şi observaţiile din timpul proceselor de preparare a formulărilor (dificultatea procesului, condiţiile speciale necesare, complexitatea compoziţiei) au fost selectate următoarele 9 formulări cu un conţinut de DPB corespunzător la 0,05 %: F2 - Gel cu 1 % carbomer F4 - Gel cu 4 % alginat de sodiu F5 - Gel cu 3 % hipromeloză F7 - Gel cu 16,5 % poloxamer F9 - Unguent cu macrogoli (- E) F10 - Pseudoemulsie cu 10 % L (- E) F13 - Cremă lipofilă (10 % H; 5 % E) F14 - Unguent lipofil (- E)
10
La calculul cantităţii DPB s-a ţinut cont de puritatea şi umiditatea lotului de substanţă utilizat. Încorporarea DPB în bazele semisolide s-a realizat prin suspendarea în vehicul a substanţei micronizate, caracterizate prin dimensiuni reduse (mai mici de 20 μm)
şi constante a particulelor. În cazul formulărilor ce conţin apă în compoziţie, calitatea microbiologică a fost asigurată prin alcoolul benzilic iar pH-ul în domeniul uşor acid (aprox. 5) a fost menţinut prin intermediul sistemului tampon fosfat. CAPITOLUL 3. Controlul calităţii preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă
În cadrul acestor studii ne-am propus evaluarea calităţii celor 9 preparate semisolide în cadrul unui studiu de stabilitate efectuat pe o perioadă de 12 luni. O atenţie deosebită a fost alocată parametrilor fizico-chimice consideraţi determinanţi pentru calitatea produselor şi anume conţinutul de impurităţi, considerat indicator al stabilităţii substanţei active, şi vâscozitatea aparentă, reflexie a stabilitătii fizice a vehiculului.
Capacitatea celor 9 vehiculele de a ceda DPB a fost monitorizată pe parcursul a 12 luni. S-a avut în vedere că modificările în timp ale proprietăţilor de cedare comparativ cu valorile iniţiale indică variaţii termodinamice ale sistemelor semisolide analizate. La analiza paramentrilor de calitate au fost impuse următoarele limite de admisibilitate:
pH 4-6 Aspect microscopic - Mărime particule DPB - Dimensiune faza internă
aprox. 20 µm < 50 µm
Vâscozitate aparentă Consistenţa semisolidă adecvată aplicarii cutanate
Conţinut de substanţe înrudite
- orice impuritate individuală (OII): ≤ 1,5 % - total impurităţi (TI): ≤ 2,5 %.
Conţinut în betametazonǎ 0,0475 – 0,0525 % Conţinut în alcool benzilic 0,90 - 1,10 % Cedarea in vitro a DPB Valori cât mai mari ale pantei
Pentru toate cele 9 formulări, după 12 luni au fost obţinute rezultate corespunzătoare la analiza parametrilor pH, aspect microscopic, conţinut în betametazonǎ şi alcool benzilic. Diferenţe între
11
formulări s-au obţinut la evaluarea impurităţilor, a vâscozităţii şi a capacităţii de cedare a DPB.
Modificări nesemnificative ale vâscozităţilor s-au observat în cazul F2, F5 şi F10 (fig. 1). Gelul pe bază de poloxamer şi crema hidrofilă înregistrează creşteri ale consistenţei în timp ce gelul de alginat de sodiu se destructurează, fapt care a făcut imposibilă efectuarea testului.
0
50000
100000
150000
200000
250000
F2 F4 F5 F7 F9 F10 F12 F13 F14
Preparat semisolid
Vas
cozi
tate
apa
rent
a, c
P
48 ore
12 luni
Fig. 1. Evoluţia în timp a vâscozităţii aparente a produselor semisolide
În seria celor 9 produse studiate, vâscozitatea cea mai mică este
regăsită în cazul cremei lipofile (F13). În ordine crescătoare urmează gelurile pe bază de carbomer (F2), metoloză (F5) şi alginat de sodiu (F4). Cu excepţia gelului cu poloxamer la care vâscozitatea variază proporţional cu temperatura, vâscozitatea gelurilor hidrofile este mai puţin afectată de temperatura. Spre deosebire, formulările care conţin procent ridicat de excipienţi lipofili în compoziţie, suferă reduceri semnificative ale consistenţei prin creşterea temperaturii cu 15ºC. Corespunzătoare din punct de vedere a vâscozităţii au fost considerate gelurile pe bază de carbomer, metoloză şi poloxamer, şi crema hidrofilă.
Am considerat că nivel substanţelor înrudite (impurităţi) este parametrul care oglindeşte cel mai fidel eventuala instabilitate a substanţei active datorată incompatibilităţilor cu excipienţii sau materialele de ambalare. Vâscozitarea crescută a făcut imposibilă prepararea probelor (extragerea DPB din bazele semisolide) în cazul
12
gelurile F4 şi F5. Ca urmare, aceste formulări nu au beneficiat de analiza HPLC a conţinutului de substanţe înrudite.
00.5
11.5
22.5
33.5
4
T0
T12
luni T0
T12
luni T0
T12
luni T0
T12
luni T0
T12
luni T0
T12
luni T0
T12
luni
F2 F7 F9 F10 F12 F13 F14
Preparat semisolid
Con
cent
ratie
impu
rita
ti, % OI, %
TI, %
Fig. 2. Evoluţia conţinutului în substanţe înrudite ale DPB pentru preparatele
semisolide
Cel mai stabil produs din punct de vedere chimic este crema hidrofilă (F12) la care valoarea totală a impurităţilor creşte după 12 luni cu doar 13 % (fig. 2). De asemenea, sunt considerate stabile chimic şi preparatele F2 (gelul pe baza de carbomer), F10 (pseudoemulsie), crema lipofilă (F13) şi unguentul lipofil (F14). Pentru nici una dintre formulările menţionate totalul impurităţilor nu depăşeşte la 12 luni de la preparare valoarea de 1%, în condiţiile păstrării la temperatura ambiantă (25±5°C). Limita maximă de admisibilitate este depăşită doar în cazul gelului pe bază de poloxamer la care totalul impurităţilor depăşeşte valoarea maximă de 2,5% (3,697%). Rezultatul reflectă incompatibilitatea dintre DPB şi poloxamer. Valori mari ale impurităţilor au fost identificate şi în cazul unguentului cu macrogol dar fără depăşirea limitelor de admisibilitate.
Capacitatea produselor analizate de a ceda in vitro substanţa medicamentoasă a fost analizată cu ajutorul unui sistem vertical de difuzie prevăzut cu membrane sintetice, şi a fost exprimată în două moduri: - Concentraţia de betametazonă (mg/ml) determinată în mediul receptor, în funcţie de timp (ore) - Valoarea pantei (P) exprimată în µg/cm2/√s. P reprezintă panta dreptei obţinută prin reprezentarea grafică a cantităţii cumulative de B cedată
13
pe unitate de suprafaţă membrană (µg/cm2), în funcţie de timp (√sec). P este o măsură a uşurinţei substanţei active de a fi eliberată din vehicul. Cu cât valoarea P este mai mare cu atât disponibilitatea farmaceutică a produsului este mai accentuată.
În urma analizei rezultatelor testelor de difuzie se remarcă o corelaţie directă între hidrofilia vehiculului semisolid şi abilitatea acestuia de a elibera substanţa activă (fig. 3). În cazul formulărilor caracterizate prin conţinut de excipienţi hidrofili mai mare de 90 %, valoare P este cuprinsă între 2,84 şi 5,73. Formulările F13 şi F14 predominant lipofile au o tendinţă redusă de cedare a DPB, caracteristică evidenţiată de valori ale pantei mai mici de 1. Substanţa activă este puternic „reţinută” în interiorul vehiculului iar faptul este evident prin reducerea de până la 10 ori a valorii P. Valoarea maximă a pantei (P) determinată în cazul F9 (unguentul hidrofil) poate implica în mod suplimentar şi solubilizarea parţială sau totală a DPB. Solubilizarea poate fi implicată şi în cazul gelului pe baza de poloxamer la care se înregistrează în timp o creştere a cantităţii de substanţa activă cedată.
0
2
4
6
8
10
F2 F4 F5 F7 F9 F10 F12 F12 F14
Preparat semisolid
Valo
are
P, µ
g/cm
2/√s
T 24 oreT 12 luni
Fig. 3. Valorile P obţinute în testele de cedare in vitro ale DPB
din preparatele semisolide analizate
În vederea selecţiei cu rigurozitate a celor mai bune formulări, fiecare parametru analizat în cazul celor 9 preparate semisolide a fost notat cu valori cuprinse între 0 şi 5. Nota maximă alocată unor rezultate corespunzătoare a fost 5. Pe măsura îndepărtării de la limitele impuse valoarea notei a scăzut. Nota 0 a fost destinată cazurilor în care analiza unui parametru nu a putut fi efectuată prin metodele avute la dispoziţie
14
şi ca urmare, nu s-au putut obţine nici un fel de date referitoare la acel parametru.
De asemena, s-a avut în vedere că parametrii utilizaţi în selecţie nu sunt echivalenţi din punct de vedere al implicaţiei în calitatea produselor. Pentru fiecare parametru a fost alocată o pondere în funcţie de importanţa lor în definirea calităţii şi după cum urmează:
- Conţinut în substanţe înrudite - 35 % - Vâscozitate aparentă – 20 % - Conţinutul în betametazonă - 15 % - Conţinutul în alcool benzilic - 10 % - Cedarea in vitro a DPB - 10 % - Mărimea particulelor de DPB – 5 % - pH - 5 %.
Punctajul obţinut prin aplicarea acestui mod de evaluare este prezentat în figura 4. Imposibilitatea de aplicare a metodelor de analiză a conţinutului de substanţă activă, conservant antimicrobian şi substanţe înrudite a descalificat gelurile cu DPB pe bază de alginat de sodiu (F4) şi respectiv metoloză (F5). Formula F4 are şi dezavantajul destructurării în timp şi pierderea vâscozităţii. Reducerea în timp a vâscozităţii şi slabele abilităţi de cedare a substanţei active au constituit motivele pentru care crema lipofilă (F13) a obţinut un punctaj sub valoarea 3.
Produsele F7 (gel pe bază de poloxamer) şi F9 (unguent hidrofil) sunt caracterizate de bune caracteristici de eliberare a DPB dar prezintă inconvenientul concentraţiilor mari de impurităţi, fapt care reflectă incompabilitatea excipienţilor cu substanţa activă.La o nivel mediu se plasează produsele F10 (pseudoemulsie) şi F14 (unguentul lipofil) care conferă o bună stabilitate substanţei active. Pseudoemulsia suferă în timp o reducere a vâscozităţii cu formarea la nivel microscopic a unor picături de parafină lichidă cu dimensiuni mai mari de 50 µm. Unguentul lipofil prezintă cele mai slabe proprietăţi de cedare ale DPB şi are dezavantajul caracterului ocluziv.
15
4.45
0.75
1.85
3.53.1
3.9
4.7
2.853.45
0
1
2
3
4
5
F2 F4 F5 F7 F9 F10 F12 F13 F14
Preparat semisolid
Punc
taj o
btin
ut
Fig. 4. Punctajul obţinut de preparatele semisolide
prin evaluarea parametrilor de calitate
Din datele prezentate se distinge superioritatea produselor F2 (gel pe bază de carbomer) şi F12 (cremă hidrofilă). În cazul celor două formulări pot fi analizaţi toţi parametrii de calitate iar rezultatele obţinute se încadrează în limitele de admisibilitate. Ca urmare, am decis selecţia celor două formulări şi includerea în procedura de optimizare. CAPITOLUL 4. Optimizarea formulării
Obiectivul etapei de optimizare a fost obţinereas unor formule „ideale” prin parcurgerea unor paşi secvenţiali de preparare şi evaluare pe baza unor atribute tehnice.Pentru cele două produse selectate vor fi aplicate strategii diferite de optimizare dar care au ca scop comun, creşterea eficienţei terapeutice. Prin optimizarea formulei de gel pe bază de carbomer (F2) s-a urmărit identificarea unui solvent pentru substanţa activă care să permită dispersarea moleculară a DPB în vehicul şi obţinerea unui gel cu aspect perfect transparent, cu o bună vâscozitate şi caracterizat prin stabilitate chimică şi microbiologică. Au fost exploatate caracteristicile favorabile ale gelului pe bază de carbomer printre care enumerăm tixotropia, lipsa componentelor lipofile, uşurinţă de aplicare şi îndepărtare cutanată, şi compatibilitatea cu un număr mare de excipienţi. În mod frecvent au fost efectuate observaţii microscopice cu scopul vizualizării cristalelor de DPB şi monitorizării evoluţiei acestora în timp.
16
Optimizării formulei prototip de cremă hidrofilă F12 a avut în vedere îmbogăţirea compoziţie cu o serie de excipienţi recunoscuţi pentru funcţiile de umectanţi, solvenţi sau promotori de absorbţie. Crema hidrofilă prezintă avantajul eleganţei cosmetice, proprietăţilor emoliente, uşurinţei de îndepărtare de pe suprafaţă pielii, şi abilităţii de penetrare cutanată. Versatilitatea acestui tip de formă farmaceutică permite controlul aspectului, vâscozităţii şi a gradului de lipofilie.
În debutul etapei de optimizare au fost efectuate studii de compatibilitate şi de solubilitate ale substanţei active cu o serie de excipienţi lichizi recunoscuţi pentru funcţiile de solvenţi, umectanţi sau promotori de absorbţie.
În cadrul testelor de compatibilitate a fost analizată stabilitatea DPB în compania a 11 excipienţi lichizi (tab. I), pe o perioadă de 3 luni, în conditiile păstrării suspensiilor la temperaturile de 25 şi 40 °C.
TABELUL I. Compoziţia suspensiilor de 0,05 % DPB evaluate în studiile de
compatibilitate Denumire suspensie Compoziţie mediu apos
S1 apă S2 apă:glicerol 1:1 (m/m) S3 apă:propilenglicol 1:1 (m/m) S4 apă:hexilenglicol 1:1 (m/m) S5 apă:macrogol 400 1:1 (m/m) S6 apă:DMSO 1:1 (m/m) S7 apă:Transcutol 1:1 (m/m) S8 apă:Labrasol 1:1 (m/m) S9 apă:IPM 1:1 (m/m)
S10 apă:NMP 1:1 (m/m) S11 apă:parafină lichidă 1:1 (m/m)
Datorită posibilităţii de evaluare mai exactă şi din stare
incipientă a posibilelor incompatibilităţi. cuantificarea substanţelor înrudite a fost selectată ca metodă de evaluare a compatibilităţii DPB. Rezultatele studiilor de compatibilitate efectuate la 25 ºC prezintă o
17
creştere semnificativă a conţinutului de substanţe înrudite în cazul suspensiei S4 ce conţine DPB în hexilenglicol. Datorită incompatibilităţii cu hexilenglicolul, la finalul perioadei de testare totalul impurităţilor DPB cresc de aproape 7 ori iar cea mai mare impuritate individuală înregistrează o majorare de peste 4 ori.
0
0.5
1
1.5
2
2.5
3
3.5
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11
Suspensie
Conc
entra
tie O
II, %
T0 T1lunăT2luni T3luni
Fig. 5. Evoluţia concentraţiilor de impurităţi individuale pentru suspensiile de
DPB în excipienţi lichizi, menţinute la temperatura de 25 ºC timp de 3 luni
0
1
2
3
4
5
6
7
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11
Suspensie
Conc
entra
tie T
I, %
T0 T1lunăT2luni T3luni
Fig. 6. Evoluţia impurităţilor totale pentru suspensiile de DPB în excipienţi
lichizi, menţinute la temperatura de 25 ºC timp de 3 luni
De asemenea, majorări de peste 3 % ale impurităţilor totale sunt înregistrate şi pentru probele S2 şi S6 în care DPB este asociat cu glicerol şi respectiv, dimetilsulfoxid. În ceea ce priveşte raportul între
18
cea mai mare impuritate individuală şi totalul impurităţilor acestea este cuprins 29 şi 66 %. Creşterea temperaturii de la 25 la 40°C are ca efect reşterea impurităţilor individuale care ajung să reprezinte între 36 şi 84 % din totalul impurităţilor. În cazul suspensiilor S4 şi S8 totalul impurităţilor depăşeşte 5 %. Pentru cinci dintre suspensiile analizate totalul impurităţilor se situează in intervalul 4-5 % (S2, 3, S6, S9, S10). Cea mai scăzută evoluţie a produşilor de degradare se înregistrează în cazul suspensiilor 5, 7 şi 11.
0
0.5
1
1.5
2
2.5
3
3.5
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11
Suspensie
Conc
entra
tie O
II, %
T0 T1lunăT2luni T3luni
Fig. 7. Evoluţia concentraţiilor de impurităţi individuale pentru suspensiile de
DPB în excipienţi lichizi, menţinute la temperatura de 40ºC timp de 3 luni
Izopropilmiristatul (S9) determină imediat după preparare o creşterea a conţinutului total de impurităţi ai betametazonei. Rata de degradare a substanţei active creşte de peste 2,5 ori în ultima lună de studiu.
Testele efectuate reflectă în mod net incompatibilitatea DPB substanţei active cu hexileglicolul. Această incompatibilitate nu este influenţată semnificativ de temperatura de expunere. În ambele teste (25 şi 40°C) nivelurile impurităţilor au depăşit 5 %.
19
0
1
2
3
4
5
6
7
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11
Suspensii
Con
cent
ratie
TI,
%
T0 T1lunăT2luni T3luni
Fig. 8. Evoluţia impurităţilor totale pentru suspensiile de DPBîn excipienţi
lichizi, menţinute la temperatura de 40ºC timp de 3 luni
Pentru o serie dintre excipienţii testaţi reacţiile de incompatibilitate au fost potenţate de temperatură. Propilenglicolul, Labrasolul şi N metilpirolidona nu influenţează semnificativ stabilitatea DPB la temperatura de 25°C (total al impurităţilor situat între 1 şi 2 %) dar la 40°C impurităţile totale evoluează spre valori de 4-5 %. Excipienţii care asigură un maxim de stabilitate DPB sunt macrogol 400, Transcutol şi parafina lichidă. În absenţa unui tratament termic propilenglicolul poate fi considerat un excipient compatibil cu DPB. În vederea solubilizării totale a substanţei active în masa de gel a fost testată puterea de solubilizare a unei serii de 8 excipienţi lichizi, recunoscuţi pentru proprietăţile de solvenţi: alcool benzilic, etanol, glicerol, Labrasol, macrogol 400, NMP, propilenglicol şi Transcutol P.
Rezultatele au arătat că alcoolul benzilic, conservantul antimicrobian utilizat la prepararea tuturor produselor semisolide în cadrul acestor studii, este cel ai bun solvent al DPB. Bune proprietăţi de solubilizare au fost regăsite în cazul NMP, Transcutolului P şi etanolului. Poliolii (glicerol, propilenglicol şi macrogol 400) au o capacitate mai redusă de solubilizare a DPB
20
TABELUL II. Solubilitatea DPB în excipienţi lichizi la temperatura camerei
Solvent Solubilitate (mg BDP/g solvent)
Alcool benzilic 486,15 Etanol 58,72 Propilenglicol 6,41 Glicerol 2,85 Labrasol 21,48 Macrogol 400 15,19 NMP 95,35 Transcutol 64,05
În concluzie, calitatea alcoolului benzilic de solubilizare a DPB
va fi exploatată la formularea gelului prin includerea acestuia în sistemul de cosolvenţi prevăzut pentru solubilizarea substanţei active. Pentru a facilita activitatea terapeutică, la optimizarea gelului (F2) se va utiliza Transcutolul P şi etanol. Calitatea de promotori de absorbţie a celor doi solvenţi va aduce un beneficiu formulărilor. Optimizarea gelului cu 0,05 % betametazonă
Obiectivul principal al optimizării gelului pe bază de carbomer (F2) este identificarea unui sistem de cosolvenţi pentru substanţă activă care să elimine singurul aspect neconform al formulei: prezenţa cristalelor de DPB suspendate în masa transparentă de gel. Prin utilizarea unor substanţe cu dubla funcţie, solvenţi şi promotori de absorbţie, ne-am propus şi creşterea în acelaşi timp, eficacităţii terapeutice a produsului. Prin solubilizarea substanţei active în masa de gel aceasta este aptă pentru penetrare cutanată încă din momentul aplicării. S-a urmărit în acest mod îndeplinirea primei condiţii necesară pentru obţinerea efectului terapeutic în cazul medicamentelor cu aplicare cutanată şi anume disponibilitatea farmaceutică. Calitatea formulei finale optimizate de gel va fi evaluată în cadrul testelor de stabilitate. Optimizarea gelului va avea în vedere şi stabilirea unei tehnologii de fabricaţie simple şi robuste.
21
În urma preparării unor serii de geluri prin combinarea în diferite procente a celor trei solvenţi selectaţi, s-a concluzionat că proporţia de combinare de 8:2:1 m/m dintre macrogol 400, etanol şi Transcutol P este optimă pentru îndeplinirea obiectivului de solubilizarea a substanţei active. Pentru siguranţa menţinerii în timp a acestui parametru nu a fost aleasă cantitatea minimă de etanol ci cantitatea intermediară de 10 %. Pentru a preveni reducerea în timp vâscozităţii cauzată de etanol în formula finală vom majora cantitatea de formator de gel de la 1 la 1,25 % şi proporţional, cantitatea de trolamină. Astfel compoziţia formulei finale a gelului optimizat cu un conţinut de 0,05 % betametazonă devine este următoarea:
TABELUL III. Compoziţia formulei finale a gelului optimizat
Component Cantitate, gDPB 0,065 Macrogol 400 40,000 Etanol 10,000 Transcutol P 5,000 Carbomer 1,250 Trolamină 0,144 Alcool benzilic 1,000 Apă purificată la 100
La menţinerea solubilizată a DPB va contribui şi alcoolul benzilic, excipient utilizat la preparare pentru rolul de conservant antimicrobian. Pentru prepararea serie de laborator a gelului cu DPB optimizat au fost parcurse următoarele etape de proces tehnologic: 1. Hidratarea carbomerului 2. Prepararea soluţiei de trolamină 3. Structurarea gelului de carbomer 4. Prepararea soluţiei de DPB 5. Încorporarea soluţiei de DPB în baza de gel
Prin optimizarea tehnologiei de preparare a gelului a fost pus la punct un mod de lucru caracterizat prin simplitate, timp scurt de 22
execuţie şi care, prin aplicare, duce la îndeplinirea obiectivelor propuse: obţinerea unui gel incolor, transparent, lipsit de particule în suspensie şi cu vâscozitate adecvată aplicării cutanate.
În vederea confirmării calităţii gelul cu betametazonă optimizat prin solubilizarea totală a substanţei active şi prin prezenţa în compoziţie a excipienţilor cu funcţii de promotori de absorbţie, au fost efectuate studii accelerate de stabilitate pe perioadă de 3 luni, în condiţiile păstrării produsului la temperatura de 40 ± 2°C şi umiditate relativă de 70 ± 5%. S-a verificat dacă sistemului de cosolvenţi selectat nu compromite calitatea medicamentului. O atenţie deosebită a fost alocată monitorizării parametrilor cheie ai calităţii produsului şi anume: prezenţa cristalelor de DPB în masa de gel, conţinutul de substanţă activă şi de impurităţi, şi vâscozitatea aparentă.
Rezultatele au demostrat că în timpul studiului efectuat toţi parametrii de calitate ai gelului cu DPB (GlO-DPB) optimizat se menţin în limitele de admisibilitate. Solubilizarea totală a DPB în baza de gel nu influenţează în mod marcant stabilitatea produsului. Comparativ cu forma iniţială a gelului (F2) în care substanţa activă era încorporată prin suspendare, se înregistrează o accelerare a degradărilor dar fără depăşirea limitelor maxime stabilite. Optimizarea cremei de tip emulsie L/H cu 0,05 % betametazonă
Prin optimizarea cremei hidrofile ne-am propunem creşterea afinităţii produsului pentru piele şi facilitarea permeaţiei cutanate prin asimilarea în compoziţie a unor umectanţi şi promotori de absorbţie. Stabilitatea substanţei active a fost principalul parametru de calitate care a orientat studiile de optimizare. Cinetica de cedare a DPB din bazele de cremă a reprezentat o preocupare continuă în această etapă. Ca oportunităţi de îmbunătăţire a abilităţii de cedare a substanţei active am optat pentru solubilizarea parţială a substanţei active şi creşterea hidrofiliei bazelor semisolide.
Candidaţii utilizaţi pentru augmentarea formulei de cremă hidrofilă au fost selectaţi din rândul excipienţilor lichizi care au demonstrat compatibilitatea cu substanţa activă. Excipientii utilizaţi (Labrasol, Transcutol P, Pharmasolve, izopropilmiristat, macrogl 400 şi propilenglicol) îndeplinesc funcţii de promotor de absorbţie, solvenţi sau umectanţi. Pentru obiectivitatea studiilor comparative o
23
concentraţie constantă de 10 % a fost utilizată pentru toţi excipienţi selectaţi.
Prin analiza rezultatele obţinute în cadrul testelor efectuate am decis combinarea excipienţilor propilenglicol şi Pharmasolve în cadrul unei singure formulări. Pentru a reduce lipofilia preparatului s-a inclus în compoziţei o porţiune redusă de gel de carbomer care să îmbunătăţească disponibilitatea farmaceutică a preparatului. Cu acelaşi scop, dar şi pentru menţinerea unei consistenţe semisolide lejere agreată de pacienţi, vom proceda la scăderea cantităţii de fază lipofilă şi de amestec emulgator.Formula finală (CrO-DPB) devine astfel un emulgel hidrofil caracterizat printr-un conţinut de 15% fază lipofilă, 4% amestec emulgator şi aproximativ 80% fază hidrofilă. Prin adaosul excipientior menţionaţi, creşte complexitatea compoziţia formulei de cremă dar modul de preparare rămâne simplu şi robust (tab. IV).
TABELUL IV.
Compoziţia formulei finale a cremei hidrofile optimizate (CrO-DPB) Component Cantitate, %DPB 0,064 Carbomer 0,20 Trolamină 0,02 Polisorbat 20 1,00 Alcool benzilic 1,00 Tefose 63 2,00 Vaselină albă 5,00 Parafină lichidă 5,00 Lanette wax AO 5,00 Propilenglicol 10,00 Pharmasolve 10,00 Apă purificată 39,28
Total 100 g Prin calităţile lor, excipenţii selectaţi sunt capabili să acopere
toate cerinţele unui preparat semisolid: stabilitate fizică şi chimică, consistenţă şi afinitate pentru structurile pielii prin porţiunea lipofilă, şi asigură premizele eficacităţii terapeutice prin conţinutul în Pharmasolve, excipient implicat în fenomenele de permeaţie
24
cutanată.Calitatea fizico-chimică şi microbiologică a formulei optrimizate de cremă a fost testată în cadrul studiilor de stabilitate
La prepararea cremei hidrofile cu betametazonă se aplică o
tehnologie de fabricaţie standard de obţinere a emulsiilor care include următoarele etape: 1. Prepararea soluţiei de trolamină 2. Prepararea fazei hidrofile 3. Prepararea fazei lipofile 4. Formarea emulsiei 5. Prepararea suspensiei de DPB 6. Încorporarea susbtanţei active în baza de cremă
Particularitatea este dată de faza hidrofilă, reprezentată de un gel cu vâscozitate redusă, pe bază de carbomer. Utilizarea gelului în componenţa cremei aduce un plus de stabilitate emulsiei şi face posibilă utilizarea unui procent mai mic de fază lipofilă.
Calitatea formula de cremă optimizată a fost monitorizată în
cadrul studiilor accelerate de stabilitate. A fost urmărită evoluţia paramentrilor specifice formei farmaceutice menţionaţi de monografia Farmacopeei Europene (vâscozitate, capacitatea de cedare a substanţei active, dimensiunea cristalelor de substanţă activă suspendate) şi paramentrii standard de caracterizare a calităţii (continut substanţa activă şi impurităţi). Rezultatele studiului reflectă stabilitatea cremei optimizate cu 0,05 % betametazonă. Stabilitatea este conferită de compatibilitatea substanţei active şi excipeinţi, dar şi de tehnologia de fabricaţie aplicată. Toţii parametrii de calitate se situează în limitele de admisibilitate.
25
CAPITOLUL 5. Evaluarea eficienţei terapeutice a preparatelor semisolide cu dipropionat de betametazonă prin determinarea gradului de albire a pielii
Posibilitatea de diferenţiere şi clasificare a produselor topice cu CST din punct de vedere al eficacităţii terapeutice, prin evaluarea instrumentală şi non-invazivă gradului de albire a pielii, a fost valorificată în cadrul studiilor prezentate în cadrul acestui capitol.
Obiectivul studiului a fost compararea răspunsului farmacodinamic reprezentat de gradul de albire al pielii în cazul aplicării cutanate a unui medicament de referinţă (Diprosone cremă, Schering Corporation) şi a celor două preparate topice proprii sub formă de cremă (CrH-DPB) şi gel (Gel-DPB). Cele trei preparate sunt identice din punct de vedere a conţinutului de substanţă activă (0,05 % betametazonă sub formă de dipropionat de betametazonă) dar diferă prin excipienţii din compoziţie. În paralel a fost evaluat şi efectul celor două vehicule (martor) asupra pielii din punctul de vedere al posibilelor efecte asupra vascularizaţiei sau efecte iritative datorate excipienţilor bazelor semisolide.
În vederea stabilirea condiţiilor optime de studiu a fost efectuat un studiu preliminar care a utilizat un număr de 4 subiecţi umani la care s-a aplicat cutanat medicamentul de referinţă Diprosone® cremă, Schering. Gradului de albire a fost evaluat instrumental cu ajutorul unui dispozitiv optic care măsoară eritemul. Studiul preliminar a permis stabilirea timpului de aplicare a probelor de testat şi a momentului de evaluare a gradului de albire a pielii, după îndepărtarea probelor. După stabilirea metodologiei de lucru a fost efectuat studiul clinic pe un număr de 17 subiecţi voluntari sănătoşi. A fost evaluat răspunsul farmacodinamic reprezentat de gradul de albire al pielii, pentru a două preparate topice proprii (CrO-DPB şi GlO -DPB), selectate în urma etapei de formulare şi a evaluărilor analitice. Rezultatele obţinute au fost comparate cu cele ale medicamentul de referinţă. Studiului clinic neinvestigaţional a fost desfăşurat în ambulatoriu cu acordul Comisiei de etică a cercetării din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, şi a fost
26
realizat cu respectarea legislaţiei în vigoare privind organizarea studiului clinic în România.
În urma aplicării celor trei formulări semisolide cu 0,05 % B toţi subiecţii au prezentat reducerea eritemului prin vasocontricţie (intensificarea gradului de albire a pielii). Nu s-au înregistrat creşteri ale eritemului. Comparativ cu valorile iniţiale eritemul s-a redus, funcţie de pacient şi de produsul utilizat (fig. 9).
40
50
60
70
80
90
100
110
S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 S10 S11 S12 S13 S14 S15 S16 S17
Subiect
Varia
tia (%
) a g
radu
l de
albi
re fa
ta d
e va
loar
ea T
0
MRGlO-DPBCrO-DPB
Fig. 9. Reprezentarea grafică a variaţiei relative a gradului de albire a pielii
(%) comparativ cu valoare iniţială T0
La interpretarea rezultatelor au fost eliminaţi 4 dintre subiecţi testaţi. Astfel subiecţii S1, S5 şi S16 au prezentat doar pentru una dintre probe valori anormale ale eritemului. Subiectul 1 a prezentat grade de albire ale pielii cu 22.13, 22.62 şi 7.02 % mai intense decât valorile iniţiale. În mod similar, ceilalţi doi subiecţi au prezentat rezultate mai mari ale gradului de albire cu 6.67, 17.32, 27.59 % şi respectiv 31.64, 2.29 şi 35.08 %. Subiectul S11 a fost considerat necompliant şi eliminat din calcului statistic datorită reacţiei minoră la aplicarea cutanată a DPB. Gradul de albire a pielii s-a intensificat cu mai puţin de 5 % faţă de valoarea iniţială. Am considerat răspunsul vasoconstrictiv ca fiind insuficient de intens. Cele 5 procente de variaţie a eritemului pot fi incluse în limita erorilor de evaluare.
27
Rezultatele studiului prezintă superioritatea formulei proprii de cremă (CrO-DPB) în efectul de albire a pielii, faţă de medicamentul de referinţă. Acest lucru presupune o absorbţie cutanată mai accentuată a DPB din formula proprie de cremă, fapt care poate atribuit excipienţilor, efectului emolient al cremei, cu afinitate pentru structurile cutanate şi solubilizării parţiale a substanţei active în vehicul. Conform acestor rezultate formula proprie de cremă poate fi plasată într-o grupă de eficacitate (potenţă) superioară medicamentului Diprosone cremă.
Formula de gel, chiar dacă respectă condiţiile clasice care favorizează efectul terapeutic prin solubilizarea substanţei active pentru creşterea activităţii termodinamice, nu prezintă un efect superior semnificativ medicamentului de referinţă. Răspunsul cutanat al celor două medicamente este comparabil şi ca urmare, formulările pot fi considerate de eficacitate egală.
În cadrul aceluiaşi studiu a fost evaluat şi efectul bazelor semisolide asupra pielii. Rezultatele au evidenţiat prezentă ambele tipuri de efecte: de intensificare şi de reducere. Intensificarea eritemului s-a înregistrat în 7 cazuri în timp ce gradul de albire a crescut în cazul a 13 aplicări cutanate. Eritemul înregistrat la aplicarea cutanată a celor două vehicule poate fi explicat de prezenţa excipienţilor cu rol de solvenţi, umectanţi sau promotori de absorbţie, excipienţi cu posibil potenţial iritativ.
Transcutolul din compoziţia bazei de gel este un promotor de absorbţie cu proprietăţi recunoscute. Majoritatea promotorilor de absorbţie prezintă potenţial iritativ asupra pielii, funcţie de concentraţia de utilizare şi de asocierea cu alţi excipienţi. Etanolul este considerat un excipient sigur şi utilizat frecvent într-o varietate de formulări farmaceutice şi cosmetice. Trebuie avut în vedere că acest potenţial iritativ al bazelor poate masca parţial efectul de albire al pielii datorat vasoconstricţiei produse de CST. Pentru un număr de 13 pacienţi s-a înregistrat o reducere a eritemului pielii. Acest efect este datorat probabil albirii pielii în urma procesului de hidratare, accentuat de condiţiile ocluzive. Efectul este mai vizibil în cazul bazei de cremă care conţine 10 % propilenglicol, excipient recunoscut pentru proprietăţile de hidratare. La acest efect contribuie prin uşoară ocluzie porţiunea lipofilă a vehiculului. Hidratarea produsă
28
de vehicul şi evidenţiată prin creşterea gradului de albire este un factor facilitant al permeaţiei cutanate a DPB.
Testele efectuate demonstrează că selecţia vehiculului în design-ul formulării şi tehnologia de fabricare sunt factori determinanţi în optimizarea absorbţiei cutanate a medicamentelor semisolide. 6. CONCLUZII GENERALE
În această lucrare a fost studiată influenţa a diverşi factori de formulare în stabilitatea fizico-chimică, disponibilitatea farmaceutică şi eficacitatea clinică a unei serii de preparate semisolide cu dipropionat de betametazonă.
Utilizarea dipropionatului de betametazonă ca model de substanţă medicamentoasă a făcut posibilă aplicarea în studiile clinice a singurei metode noninvazive acceptată pentru clasificarea din punct de vedere al eficacităţii, a produselor topice cu corticosteroizi: măsurarea gradului de albire a pielii, răspuns farmacodinamic generat prin vasoconstricţie cutanată. Prin studii comparative a trei preparate cu conţinut identic de substanţa activă fost evaluată influenţa vehiculului şi a tehnologiei de preparare în eficacitatea terapeutică.
1. O primă direcţie de cercetare a reprezentat-o selecţia sortului
de substanţă medicamentoasă pe baza caracteristicilor fizico-chimice şi a particularităţilor tehnico-farmaceutice considerate optime pentru obţinerii unor preparate semisolide de calitate. Sortul de dipropionat de betametazonă utilizat în cadrul acestor studii s-a distins din totalul celor patru sorturi de substanţă avute la dispoziţie, prin parametrii de calitate în conformitate cu prevederilor Farmacopeii Europene.
“Conţinutul de substanţă”, “Substanţele înrudite”, “Dimensiunea particulelor” şi “Solvenţii reziduali” au fost consideraţi parametrii critici de calitate ai substanţei medicamentoase. Certificarea EDQM deţinută de producătorul sortului selectat prezintă a garanţie suplimentară a calităţii substanţei.
29
S-a analizat comportamentul substanţei medicamentoase în cadrul studiilor de degradare forţată în diferite condiţii de stres. A fost urmărită influenţa temperaturii şi a lumini asupra pulberii de dipropionat de betametazonă şi influenţa condiţiilor acide, alcaline şi oxidante asupra suspensiilor de substanţă medicamentoasă în mediului apos. Cuantificarea conţinutului de substanţa activă şi a conţinutului de
substanţe înrudite a evidenţiat stabilitatea pulberii de substanţă la lumină şi la temperatură şi instabilitatea marcată în mediu alcalin. Testele efectuate în mediu apos la diferite valori de pH indică pentru betametazona dipropionat o stabilitatea maximă în intervalul de pH 4-6. Informaţiile obţinute au permis identificarea şi evaluarea riscurilor de formulare, au contribuit la conturarea designul preparatelor semisolide şi la minimalizarea problemelor de formulare.
2. Înţelegerea detaliată a proprietăţilor şi comportamentului
substanţei medicamentoase în testele etapei anterioare a orientat studiile de formulare în cadrul cărora dipropionatul de betametazonă a fost asociat unei serii de preparate semisolide prototip, diferite prin gradul de hidrofilie. Variaţia gradului de hidrofilie a fost obţinută prin utilizarea în diferite proporţii a excipienţilor hidrofili (H) şi lipofili (L) în compoziţia a mai multe tipuri de forme farmaceutice: geluri hidrofile, unguente hidrofile, creme H/L şi L/H, unguente lipofile. Evaluarea primară a formulelor prototip a vizat aspectul macroscopic, stabilitatea fizică, şi acceptabilitate cosmetică. De asemenea, au fost luate în considerare şi observaţiile din timpul proceselor de preparare a formulărilor.
Au fost preparate opt geluri hidrofile cu diferiţi formatori de gel (carbomer, alginat de sodiu, hipromeloză şi poloxamer), un unguent hidrofil cu bază de macrogoli, un unguent lipofil, două presudoemulsii caracterizate prin procente diferite de excipienţi lipofili, şi două creme de tip emulsii L/H şi H/L.
Încorporarea substanţei medicamentoase în bazele semisolide s-a realizat prin suspendarea într-un vehicul lichid, majoritar în compoziţie. Pentru menajarea termină a dipropionatului de betametazonă omogenizarea s-a realizat în baza de cremă răcită la temperatura de 30-40°C. Dimensiunea redusă (mai mică de 20 μm) şi constantă a particulelor de substanţă permite controlul şi reproductibilitatea eficacităţii terapeutice a produselor.
30
Calitatea microbiologică a preparatelor care au în compoziţie apă este menţinută de cantitatea de 1 % alcool benzilic, conservant apreciat pentru avantajele oferite (stare de agregare lichidă, miscibilitate cu apa şi uleiurile, calităţile de solvent). Pentru a facilita stabilitatea chimică a substanţei medicamentoase în preparate cu apă în compoziţie, a fost creat un mediu slab acid prin intermediul sistemului tampon fosfat pH 5.
Aprecierile preliminare au reliefat timp lung de preparare şi condiţiile speciale necesare la prepararea gelurilor cu a alginat de sodiu, hipromeloză şi poloxamer. Doar gelurile pe bază de carbomer prezintă procese rapide şi accesibile de preparare. Un aspect defavorabil comun gelurilor preparate este vizibilitatea particulelor de dipropionatului de betametazonă suspendate în bazele semisolide transparente, fapt care afectează aspectul preparatelor.
Unguentul hidrofil şi cel lipofil are compoziţii şi metode simple de preparare dar are dezavantajul caracterului onctuos şi a senzaţiei neplăcute la aplicare cutanată. Crema lipofilă prezintă aceleaşi aspecte care reduce acceptabilitatea cosmetică.
Pseudoemulsia cu un conţinut de 10 % parafină lichidă îmbină caracteristicii unui gel şi ale unei creme hidrofile şi prezintă stabilitate fizică. Procedeul de preparare este caracterizat de simplitate şi rapiditate.
Crema emulsie de tip L/H este caracterizată de o compoziţie complexă dar este emolientă şi rapid absorbită în piele. Vâscozitatea neadecvată aplicării cutanate sau indiciile de instabilitate fizică au determinat eliminarea din studiu a cinci preparate semisolide.
3. Calitatea celor nouă preparate semisolide cu betametazonă
selectate a fost evaluată în cadrul studiilor de stabilitate efectuate pe termen lung (12 luni). S-a avut în vedere monitorizarea unor parametrii de calitate sunt comuni tuturor formelor farmaceutice (conţinutul de substanţă activă, substanţele înrudite, calitatea microbiologică) dar şi teste specifice preparatelor semisolide: valoarea pH-ului, vâscozitatea aparentă, capacitatea de cedare in vitro a substanţei medicamentoase şi dimensiunea particulelor de substanţă activă suspendate în bazele semisolide.
Valorile de pH ale preparatelor semisolide se menţin relativ constante în timp. Cristalinitatea microscopică a bazelor celor două unguente (hidrofil şi lipofil) şi a cremei lipofile a făcut imposibilă vizualizarea particulelor de substanţă medicamentoasă. Dimensiunea cristalelor de dipropionatul de betametazonă se mentine relativ constantă pentru restul formulărilor.
31
Consistenţa celor nouă preparate semisolide se încadrează in intervale diferite de vâscozitate. Au fost considerate stabile din punct de vedere fizic preparatele care pe parcursul a 12 luni, nu pierd mai mult de 15% din vâscozitatea iniţială. De asemenea au fost considerate
conforme şi formulările care în timp prezintă creşteri uşoare ale consistenţei. Astfel, gelul pe bază de alginat de sodiu a fost singurul preparat la care s-a înregistrat destructurare, fapt care a făcut imposibilă evaluarea vâscozităţii la 12 luni de la preparare. Menţinerea consistenţei semisolide dar cu reducerea semnificativă a vâscozităţii a fost constatată în cazul unguentului cu macrogoli (F9), pseudoemulsiei (F10) şi unguentului lipofil (F13). Ca urmare, produsele menţionate nu au fost considerate corespunzătoare şi nu au fost selectate pentru includerea în etapele următoare. Conforme din punct de vedere a vâscozităţii au fost considerate gelurile pe bază de carbomer, metoloză şi poloxamer, şi crema hidrofilă (F12).
Analizele de conţinutul în substanţă activă, alcool benzilic şi substanţe înrudite au avut la bază metode analitice HPLC validate. În cazul gelurile pe bază de alginat de sodium şi hipromeloză, datorită vâscozităţii mari, nu s-a reuşit prepararea probelor în vederea efectuării analizelor menţionate. Pentru toate celelalte preparate, după 12 luni de la preparare, concentraţiile de betametazonă şi conservant antimicrobian înregistrează reduceri dar nu scad sub limita minimă de admisibilitate (0,0475 %). La evaluarea conţinutului de impurităţi s-au aplicat limitele de admisibilitate prevăzute de Farmacopeea Europeană şi anume: orice impuritate individuală maxim 1,5 % şi un total al impurităţilor de maxim 2,5 %. Cel mai stabil produs din punct de vedere chimic este crema hidrofilă (F12) la care valoarea totală a impurităţilor creşte după 12 luni cu doar 13 %, în condiţiile păstrării la temperatura ambiantă (25±5°C). De asemenea, sunt considerate stabile chimic gelul pe baza de carbomer, pseudoemulsia, crema lipofilă şi unguentul lipofil. Pentru nici una dintre formulările menţionate totalul impurităţilor nu depăşeşte la 12 luni de la preparare valoarea de 1%. Limita maximă de admisibilitate este depăşită doar în cazul gelului pe bază de poloxamer la care totalul impurităţilor depăşeşte valoarea de 3,5%. Valori mari ale impurităţilor au fost identificate şi în cazul unguentului cu macrogol dar fără depăşirea limitelor de admisibilitate.
32
Studiile de cedare in vitro efectuate cu un sistem vertical de difuzie şi membrane sintetice din acetat de celuloză au pus în evidenţă corelaţia directă între hidrofilia vehiculului semisolid şi abilitatea acestuia de a elibera substanţa activă. Formulările predominant lipofile (F13 şi F14) au o tendinţă redusă de cedare a DPB, caracteristică evidenţiată de valori ale pantei mai mici de 1. Diametral opus se
comportă gelurile şi unguentului hidrofil, care crează un efect de „respingere” a substanţei medicamentose din vehicul. În vederea selecţiei celor mai bune formulări pe baza unor criterii obiective, pentru fiecare parametru analizat a fost alocată o pondere, funcţie de importanţa lor în definirea calităţii. Funcţie de rezultatele obţinute, fiecare parametru analizat a fost notat cu valori cuprinse între 1 şi 5. Nota maximă alocată unor rezultate corespunzătoare a fost 5. Pe măsura îndepărtării de la limitele impuse valoarea notei a scăzut. Nota 0 a fost destinată cazurilor în care analiza unui parametru nu a putut fi efectuată prin metodele avute la dispoziţie şi ca urmare, nu s-au putut obţine nici un fel de date referitoare la acel parametru. Note maxime 4,45 şi 4,7 au fost obţinute de preparatele F2 (gel pe bază de carbomer) şi F12 (cremă hidrofilă) pentru care s-a decis includerea în procedură de optimizare.
4. Formulările selectate vor fi supuse optimizărilor în vederea
maximizării calităţii fizico-chimice şi cu predilecţie, a caracteristicilor cu implicaţie în eficacitatea terapeutică a produselor. Strategiile de optimizare abordate pentru cele două formulări selectate au fost diferite dar care au ca obiectiv comun, creşterea eficienţei terapeutice. Formulele prototip selectate sunt forme farmaceutice versatile care permit asocierea in compoziţie a unor game variate de excipienţi şi care să îndeplinească diferite funcţii.
Prin optimizarea formulei de gel pe bază de carbomer (F2) s-a urmărit identificarea unui sistem de cosolvenţi care să permită dispersarea moleculară a pentru substanţei active în vehicul şi obţinerea unui gel cu aspect perfect transparent, cu o bună vâscozitate şi caracterizat prin stabilitate fizico-chimică şi microbiologică. Au fost exploatate caracteristicile favorabile ale gelului printre care enumerăm tixotropia, lipsa componentelor lipofile, uşurinţă de aplicare şi îndepărtare cutanată, şi compatibilitatea cu un număr mare de excipienţi.
Obiectivul optimizării formulei prototip de cremă hidrofilă F12 a fost îmbogăţirea compoziţie cu o serie de excipienţi recunoscuţi pentru funcţiile de umectanţi, solvenţi sau promotori de absorbţie. Crema hidrofilă prezintă avantajul eleganţei cosmetice, proprietăţilor emoliente, uşurinţei de îndepărtare de pe suprafaţă pielii, şi abilităţii de penetrare cutanată.
33
În debutul etapei de optimizare au fost efectuate studii de compatibilitate şi de solubilitate ale substanţei active cu o serie de excipienţi lichizi recunoscuţi pentru funcţiile de solvenţi, umectanţi sau promotori de absorbţie. În urma acestor teste, alcoolul benzilic, Pharmasolve, etanolul şi Transcutolul P au fost identificaţi că solvenţi optimi pentru dipropionatul de betametazonă. Studii de compatibilitate au recomandat evitarea utilizării hexilenglicolului şi a dimetilsulfoxidului în compania substanţei active.
Formula optimizată de gel conţine 55 % amestec de cosolvenţi format prin combinarea celor trei solvenţi, macrogol 400, etanol şi Transcutol P în raport de masă de 8:2:1 m/m. Pentru a preveni reducerea în timp vâscozităţii cauzată de etanol, a fost majorată cantitatea de formator de gel de la 1 la 1,25 %. Compoziţia aleasă a demonstrat stabilitatea fizico-chimică în cadrul studiului de stabilitate accelerat (40°C) efectuat timp de 3 luni. Formula optimizată de gel se prezintă ca o masă semisolidă, omogenă, incoloră, translucidă, lipsită de particule în suspensie, şi caracterizată prin bune proprietăţi de cedare a substanţei active.
La optimizarea cremei hidrofile s-a urmărit utilizarea unor excipienţi din categoria umectanţilor şi promotorilor de absorbţie care să crească afinitatea prepartatului pentru piele şi care să faciliteze permeaţia cutanată. Stabilitatea substanţei active şi cinetica de cedare au fost principalele instrumente de calitate care a orientat studiile de optimizare.
În compoziţia formulei optimizate de cremă hidrofilă s-a optat pentru adaosul în procente egale (10 %) a doi excipienţi care au demonstrate compatibilitate cu dipropionatul de betametazonă: propilenglicol, excipient recunoscut pentru efectul de augmentare a formulărilor cu cortocsteroizi şi Pharmasolve, excipient cu rol de promotor de absobţie. Astfel formula optimizată prezintă caracter emolient care atribuie preparatului afinitate pentru structurile cutanate, are abilităţi de cedare a substanţei medicamentoase, asigură premizele permeabilităţii cutanate şi se menţine stabilă în timp. Procentul redus de fază lipofilă (14 %) şi utilizarea gelului de carbomer în compoziţia fazei hidrofile aduc un plus de stabilitate fizică emulsiei şi îmbunătăţesc caracteristicile de cedare ale formulării.
34
5. O preocupare majoră a cercetărilor efectuate a fost cuantificarea eficacităţii terapeutice a celor două preparate proprii
dezvoltate în etapele anterioare (crema şi gelul optimizate) prin comparare cu un medicament similar utilizat în terapeutică (Diprosone, cremă). Studiul clinic efectuat a valorificat capacitatea corticosteroizilor de a produce un efect farmacodinamic măsurabil, albirea pielii, ca răspuns la vasoconstricţia cutanată. S-a urmărit evaluarea influenţei vehiculului şi a factorilor de formulare în intensitatea efectului obţinut. Cele trei preparate sunt identice din punct de vedere a conţinutului de substanţă activă (0,05 % betametazonă sub formă de dipropionat de betametazonă) dar diferă prin excipienţii din compoziţie.
Parametrii optime de lucru ai studiului clinic au fost identificaţi în cadrul unui studiu preliminar care a utilizat doar medicamentul de referinţă Diprosone® cremă, Schering. Gradului de albire a fost evaluat instrumental cu ajutorul unui dispozitiv optic care măsoară eritemul. Studiul preliminar a permis stabilirea timpului de aplicare a probelor de testat şi a momentului de evaluare a gradului de albire a pielii, după îndepărtarea probelor.
După stabilirea metodologiei de lucru a fost efectuat studiul clinic pe un număr de 17 subiecţi voluntari sănătoşi. În mod simulat a fost determinat şi efectul asupra pielii datorat celor două baze semisolide, corespunzătoare formulărilor proprii.
Diferenţele dintre excipienţii celor trei produse testate au determinat grade variate de albire a pielii. Rezultatele testelor au arătat un efect de albire cutanat produs de formula de cremă hidrofilă cu peste 30 % mai intens decât efectul produs de medicamentul comparator. Eficacitatea terapeutică a cremei optimizate poate fi explicat prin particlaritătile de compoziţie şi formulare. Prezenţa carbomerului facilitează cedarea substanţei active prin tendinţa de îndepărtare din bază. Porţiunea lipofilă din compoziţia cremei prin efectul uşor ocluziv şi emolient, creşte afinitatea preparatului semisolid pentru structurile cutanate. Excipienţii lipofili reprezintă calea de transport a substanţei active din baza de cremă spre structurile cutanate. Acestor efecte se cumulează acţiunilor determinate de utilizarea în compoziţie a promotorilor de absorbţie
35
Efectul vasoconstrictor obţinut în urma aplicării cutanate a gelului optimizat cu betametazona este foarte apropiat de cel al medicamentului comparator şi este inferior rezultatuli scontat. Sistemul de cosolvenţi selectat (40 % macrogol 400, 10 % etanol şi 5 % Transcutol) asigură şi menţine în timp dispersarea moleculă a substanţei medicamentoase dar nu influenţează în sens pozitiv eficacitatea
formulării. Lipsa efectului terapeutic la nivelul aşteptat se poate datora hidrofiliei totale a formei farmaceutice. Rezultatul poate fi explicat şi prin mascarea parţială a efectului de albire prin acţiunea uşor iritantă a componentelor bazei de gel. Aplicarea bazei de gel a produs la 23 % dintre subiecţi o creştere a eritemului cu peste 5 %. Cu toate că solvenţii utilizaţi sunt destinaţi utilizării topice este posibil ca, în combinaţia unică din formula de gel şi datorită procentului mare de utilizare (55 %), să determine un efect cutanat local.
Studiile realizate în cadrul acestei lucrări demonstrează diferenţele de eficacitate în cazul unor produselor dermatologice care conţin aceiaşi substanţă activă în concentraţie identică, dar care diferă prin compoziţia vehiculului. Excipienţii şi elementele de formulare sunt factor modulatori ai absorbţiei cutanate şi argumentează implicarea vehiculului în efectul terapeutic. Studiile efectuate sunt un argument al posibilităţii de modulare a efectelor terapeutice pentru medicamentele cu aplicare cutanată, prin intermediul excipienţilor utilizaţi în compoziţie.
Se desprinde necesitatea ca la introducerea în terapie a unui medicament de uz dermatologic să se demonstreze prin studii clinice eficacitatea terapeutică prin comparare cu medicamente din aceiaşi clasă. Se impune existenţa unor sisteme universale de clasificare a eficienţei terapeutice a produselor topice care să tină cont în ierarhizare, suplimentar naturii şi concentraţiei de substanţă activă, şi de particularităţile de compoziţie şi formulare.
Conform rezultatelor obţinute putem revendica plasarea formulei proprii de cremă într-o clasă de potenţă superioară medicamentului de referinţă evaluat comparativ. Aceste rezultate ar putea fi valorificate prin utilizarea ca materiale de bază în dezvoltarea unui nou medicament.
36
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Kuehl PJ, Stratton SP, Powell MB, Myrdal PB. Preformulation,
formulation, and in vivo efficacy of topically applied apomine. Int J Pharm 2009; 382 (1-2): 104-110.
2. Augustijns P, Brewster ME. Solvent systems and their selection in pharmaceutics and biopharmaceutics. New York: Springer 2007.
3. Lionberger RA, Lee SL, Lee LM, Raw A, Yu LX. Quality by Design: Concepts for ANDAs. The AAPS Journal 2008; 10 (2): 268-276.
4. The United States Pharmacopoeia - National Formulary 2007; Published by The United States Pharmacopeial Convention. Baltimore: Ed. Port City Press, 2006.
5. Dhamecha DL, Rathi A, Saifee M, Lahoti S, Dehghan MH. Drug vehicle based approaches of penetration enhancement. International Journal of Pharmacy and Pharmaceutical Sciences 2009; 1: 24-46.
6. Bouwstra JA, Groenink HW, Kempenaar J. Water distribution and natural moisturizer factor content in human skin equivalents are regulated by environmental relative humidity. Journal of Investigative Dermatology 2008; 128: 378-388.
7. Augustijns P, Brewster ME. Solvent Systems and Their Selection in Pharmaceutics and Biopharmaceutics. New York: AAPS Press Springer, 2007.
8. Varia SA, Faustino MM, Thakur AB, Clow CS, Serajuddin ATM. Optimization of cosolvent concentration and excipient composition in a topical corticosteroid solution. Journal of Pharmaceutical Sciences 2006; 80 (9): 872-875.
9. *** Guideline on Excipients in the Dossier for Application for Marketing Authorization of a Medicinal Product 2007. http://www.emea.europa.eu/
10. Rahali Y, Pensé-Lhéritier AM, Mielcarek C, Bensouda Y. Optimization of preservatives in a topical formulation using experimental design. International Journal of Cosmetic Science 2009; 31 (6): 451-460.
11. Patel RP, Patel GI, Kamani R. Formulation, optimization and evaluation of mometasone furoate gel. Journal of Pharmacy Research 2009, 2(11): 1720-1724.
12. Plumb P, Rowe R, York P. Graphical representation of formulation data for analysis and optimization using parallel coordinate geometry to identify an optimum formulation. Pharmaceutical Technology Europe 2007; 19 (2): 36-41.
13. Hadidi N, Nazari N, Aboofazeli R. Formulation and optimization of microemulsion-based organogels containing propranolol hydrochloride using experimental design methods. DARU Journal of Faculty of Pharmaceutical Sciences 2009; 17 (3): 217-224.
37
14. Eros I, Abu-Eida EY, Csóka I, Sánta Z, Cserne A, Kövér T. Optimization of drug release from dermatological semisolid preparations. Drug Dev Res 2003; 59: 316-325.
15. *** Farmacopeea Română. Ediţia a X-a, Bucureşti: Editura Medicală, 1993.
16. *** European Pharmacopoeia. 17. Pershing LK. New approaches to assess topical corticosteroid
bioequivalence: pharmacokinetic evaluation. International Journal of Dermatology 2007; 31 (1): 14-20.
18. Shah VP. Topical corticosteroids: quality control considerations. International Journal of Dermatology 2007: 31 (1): 34-37.
19. Das MK, Ahmed AB. Formulation and ex vivo evaluation of rofecoxib gel for topical application. Acta Poloniae Pharmaceutica - Drug Research 2007; 63 (5): 461-467.
20. Chaurasia CS, Müller M, Bashaw ED, Benfeldt E. Microdialysis principles, application, and regulatory perspectives. The AAPS Journal 2007; 9 (1): 48-59.
21. Herkenne C, Naik A, Kalia NY, Hadgraft J, Guy RH. Dermatopharmacokinetic prediction of topical drug bioavailability in vivo. Journal of Investigative Dermatology 2007; 127: 887-894.
22. Görne RC, Greif C, Metzner U, Wigger-Alberti W, Elsner P. Assessment of topical corticosteroid activity using the vasoconstriction assay in healthy volunteers. Skin Pharmacol Physiol 2007; 20: 133-140.
23. Escobar-Chávez JJ, Merino-Sanjuán V, López-Cervantes M, Urban-Morlan Z, Piñón-Segundo E et al. The tape-stripping technique as a method for drug quantification in skin. J Pharm Pharmaceut Sci 2008; 11 (1): 104-130.
24. Chaurasia CS, Müller M, Bashaw ED, Benfeldt E. Microdialysis principles, application, and regulatory perspectives The AAPS Journal 2007; 9 (1): 48-59.
25. Herkenne C, Naik A, Kalia NY, Hadgraft J, Guy RH. Dermatopharmacokinetic prediction of topical drug bioavailability in vivo. Journal of Investigative Dermatology 2007; 127: 887-894.
26. Kumaran MS, Kaur I, Kumar B. Effect of topical calcipotriol, betamethasone dipropionate and their combination in the treatment of localized vitiligo. Journal of the European Academy of Dermatology and Venereology 2006; 20 (3): 269-273.
38
27. Lin M, Li M, Buevich AV, Osterman R, Rustum AM. Rapid structure elucidation of drug degradation products using mechanism-based stress studies in conjunction with LC-MSn and NMR spectroscopy: identification of a photodegradation product of betamethasone dipropionate. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis 2009; 50: 275-280.
28. Bari S, Kadam B, Jaiswal Y, Shirkhedkar A. Impurity profile: significance in active pharmaceutical ingredient. Eurasian Journal of Analytical Chemistry 2007; 2 (1): 32-53.
29. Puranik SB, Sanjay Pai PN, Rao GK. Determination of organic volatile impurities in active pharmaceutical ingredients. The Internet Journal of Pharmacology 2009; 6 (2).
30. Puranik SB, Pai PNS, Rao GK. Organic volatile impurities in pharmaceuticals. Indian J Pharm Sci 2007; 69 (3): 352-359.
31. Kim Huynh-Ba. Handbook of Stability Testing in Pharmaceutical Development: Regulations, Methodologies, and Best Practices. Ney York: Springer Science+Business Media LLC, 2008.
32. Niazi SK. Handbook of preformulation: chemical, biological, and botanical drugs. New York: CRC Press, 2006.
33. Harper J, Oranje A, Prose N. Textbook of pediatric dermatology. Oxford: Wiley-Blackwell Publishing, 2006.
34. Rowe RC, Sheskey PJ, Owen SC. Handbook of Pharmaceutical Excipients. Fifth Edition. London, Washington: Pharmaceutical Press and American Pharmacists Association, 2006.
35. Kryscio DR, Sathe PM, Lionberger R, Yu L, Bell Ma et al. Spreadability measurements to assess structural equivalence (Q3) of topical formulations - A Technical Note. AAPS PharmSciTech 2008; 9 (10): 84-86.
36. Rowe RC, Sheskey PJ, Owen Sc. Handbook of Pharmaceutical Excipients. Londra: Pharmaceutical Press and American Pharmacists Association, 2006.
37. Manjappa AS, Nanjwade BK, Manvi FV, Murthy RS. Sustained ophthalmic in situ gel of ketorolac tromethamine: rheology and in vivo studies. Drug Development Research 2009; 70 (6): 417-424.
38. Dumortier G, Grossiord JL, Agnely F, Chaumeil JC. A review of Poloxamer 407 pharmaceutical and pharmacological characteristics. Pharmaceutical Research 2006; 23 (12): 2709-2728.
39. Krilla N, Das D, Augustine JG. Semisolid formulation development: The CRO Approach. Pharma Times 2010; 42 (12): 13-16.
40. Fu Q, Shou M, Chien D, Markovich R, Rustum AM. Development and validation of a stability-indicating RP-HPLC method for assay of betamethasone and estimation of its related compounds. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis 2010; 51 (3): 617-625.
39
41. Lin M, Li M, Buevich AV, Osterman R, Rustum AM. Rapid structure elucidation of drug degradation products using mechanism-based stress studies in conjunction with LC-MSn and NMR spectroscopy: identification of a photodegradation product of betamethasone dipropionate. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis 2009; 50 (3): 275-280.
42. Shou M, Galinada WA, Wei Y, Tang Q, Markovich RJ et al. Development and validation of a stability-indicating HPLC method for simultaneous determination of salicylic acid, betamethasone dipropionate and their related compounds in Diprosalic Lotion®. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis 2009; 50 (3): 356-361.
43. Yu L. Pharmaceutical quality by design: product and process development, understanding, and control. Pharmaceutical Research 2008; 25 (4): 781-791.
44. Pellanda C, Ottiker E, Strub C, Figueiredo V, RuXi T et al. Topical bioavailability of triamcinolone acetonide: effect of dose and application frequency. Arch Dermatol Res 2006; 298: 221-230.
45. Bari SB. Kadam BR. Jaiswal YS. Shirkhedkar AA. Impurity profile: significance in active pharmaceutical ingredient. Eurasian J Anal Chem 2007; 2 (1): 32-53.
46. Vasanti S, Sulabha S. Impurity profile - A review. Drug Invention Today 2009; 1 (2): 81-88.
47. Salgado ACGB, Silva AMNN, Machado MCJC, Duarte MASC, Ribeiro HMOM. Development, stability and in vitro permeation studies of gels containing mometasone furoate for the treatment of dermatitis of the scalp. Brazilian Journal of Pharmaceutical Sciences 2010; 46: 109-114.
48. Sanna V, Peana AT, Moretti MDL. Effect of vehicle on diclofenac sodium permeation from new topical formulations: in vitro and in vivo studies. Current Drug Delivery 2009; 6: 93-100.
49. Moreira TSA, Pereira de Sousa V, Pierre MBR. Influence of oleic acid on the rheology and in vitro release of lumiracoxib from poloxamer Gels. J Pharm Pharmaceut Sci 2010; 13 (2): 286-302.
50. Larsen S, Larsen C. Critical factors influencing the in vivo performance of long-acting lipophilic solutions - impact on in vitro release method design. The AAPS Journal 2009; 11 (4): 762-770.
51. Montenegro L, Carbone C, Puglisi G. Vehicle effects on in vitro release and skin permeation of octylmethoxycinnamate from microemulsions. International Journal of Pharmaceutics 2011; 405 (1-2): 162-168.
52. Muthanna F, Abdulkarim MF, Abdullah GZ, Chitneni M, Salman IM. Topical piroxicam in vitro release and in vivo anti-inflammatory and analgesic effects from palm oil esters-based nanocream. International Journal of Nanomedicine 2010; 5: 915–924.
53. Baloğlu E, Karavana SY, Hyusein IY, Köse T. Design and formulation of mebeverine HCl semisolid formulations for intraorally administration. AAPS PharmSciTech 2010; 11 (1): 181-188.
40
54. Brinkmann I, Müller-Goymann CC. Role of isopropyl myristate, isopropyl alcohol and a combination of both in hydrocortisone permeation across the human stratum corneum. Skin Pharmacology and Applied Skin Physiology 2003; 16: 393-404.
55. Hadidi N, Nazari N, Aboofazeli R. Formulation and optimization of microemulsion-based organogels containing propranolol hydrochloride using experimental design methods. DARU Journal of Faculty of Pharmaceutical Sciences 2009; 17 (3): 217-224.
56. Sanna V, Peana AT, Moretti MDL. Effect of vehicle on diclofenac sodium permeation from new topical formulations: in vitro and in vivo studies. Current Drug Delivery 2009; 6: 93-100.
57. Nicole Krilla N, Das D, Augustine JG. Semisolid formulation development: The CRO approach. Pharma Times 2010; 42 (12): 13-16.
58. Aukunuru J, Bonepally C, Guduri V. Preparation, characterization and optimization of ibuprofen ointment intended for topical and systemic delivery. Trop J Pharm 2007; 6 (4): 855-860.
59. Draelos ZD. Cosmetic dermatology: products and procedures. London: John Wiley and Sons, 2010.
60. Florence AT, Attwood D. Physicochemical principles of pharmacy. Londra. Pharmaceutical Press, 2006.
61. Jouyban A. Handbook of solubility data for pharmaceuticals. London, New York: CRC Press, 2010.
62. Fini A, Bergamante V, Ceschel G, Ronchi C, Moraes C. Control of transdermal permeation of hydrocortisone acetate from hydrophilic and lipophilic formulations. AAPS PharmSciTech 2008; 9 (3): 762-768.
63. Sanjula B, Faiyaz S, Alka A, Javed A, Sheikh S. Design, development and evaluation of novel nanoemulsion formulations for transdermal potential of celecoxib. Acta Pharm 2007; 57 (3): 315-332.
64. Rhee YS, Huh JY, Park CW, Nam TY, Yoon KR et al. Effects of vehicles and enhancers on transdermal delivery of clebopride. Arch Pharm Res 2007; 30 (9): 1155-1161.
65. Yener G, Dal O, Üner M. Effect of Vehicles on Release of Meloxicam from Various Topical Formulations The Open Drug Delivery Journal 2009; 3: 19-23.
66. Varia SA, Faustino MM, Thakur AB, Clow CS, Serajuddin ATM. Optimization of cosolvent concentration and excipient composition in a topical corticosteroid solution. Journal of Pharmaceutical Sciences 2006; 80 (9): 872-875.
67. Lachenmeier DW. Safety evaluation of topical applications of ethanol on the skin and inside the oral cavity. J Occup Med Toxicol 2008; 3 (26): 1-16.
68. Ibrahim SA, Li SK. Effects of solvent deposited enhancers on transdermal permeation and their relationship with Emax. J Control Release 2009; 136: 117-124.
41
69. *** European Commission 2007. Scientific Committee on Consumer Products. SCCP/1044/06. Opinion on Diethylele Glycol Monoethyl ether. http://ec.europa.eu/health/ph_risk/risk_en.htm.
70. Wiedersberg S, Leopold CS, Guy RH. Bioavailability and bioequivalence of topical glucocorticoids. European Journal of Pharmaceutics and Biopharmaceutics 2008; 6 (3): 453-466.
71. Nandini F, Chanhan NS, Chandra A, Pathak K. Effect of permeation enchancers on the release and permeation kinetics of oxytetracycline hydrochloride organogel formulations. J Young Pharm 2009; 1 (4): 285-289.
72. Savic S, Weber C, Savic MM, Muller-Goymann C. Natural surfactant-based topical vehicles for two model drugs: Influence of different lipophilic excipients on in vitro/in vivo skin performance. International Journal of Pharmaceutics 2009; 381 (2): 220-230.
73. Djekic L, Primorac M. The influence of cosurfactants and oils on the formation of pharmaceutical microemulsions based on PEG-8 caprylic/capric glycerides. International Journal of Pharmaceutics 2008; 352 (1-2): 231-239.
74. Au WL, Skinner M, Kanfer I. Bioequivalence assessment of topical clobetasol propionate products using visual and chromametric assessment of skin blanching. J Pharm Pharmaceut Sci 2008; 11 (1): 160-166.
75. Herkenne C, Alberti I, Naik A, Kalia YN, Mathy FX et al. In vivo methods for the assessment of topical drug bioavailability. Pharmaceutical Research 2008; 25 (1): 87-103.
76. Tadicherla S, Ross K, Shenefelt PD, A Fenske NA. Topical corticosteroids in dermatology. J Drugs Dermatol 2009; 8 (12): 1093-1106.
77. *** European Medicines Agency. Committee for Medical Products for Human. Questions and answers on Guideline Title: Clinical investigation of corticosteroids intended for use on the skin. London, 2006.
78. Wiedersberg S, Leopold CS, Guy RH. Effects of various vehicles on skin hydration in vivo. Skin Pharmacol Physiol 2009; 22: 128-130.
79. Ference JD, Last AR. Choosing topical corticosteroids. Am Fam Physician 2009; 79 (2): 135-140.
80. Kircik LH, Bikowski JB, Cohen, Draelos ZE, Hebert A. Vehicles matter. formulation development, testing, and approval. Supplement to Practical Dermatology 2010; 3: 3-16.
81. Cho YA, Gwak HS. Transdermal delivery of ketorolac tromethamine: effects of vehicles and penetration enhancers. Drug Development and Industrial Pharmacy 2004; 30 (6): 557-564.
82. Sanjula B, Faiyaz S, Alka A, Javed A, Sheikh S. Design, development and evaluation of novel nanoemulsion formulations for transdermal potential of celecoxib. Acta Pharm 2007, 57 (3): 315-332.
42
83. Rhee YS, Huh JY, Park CW, Nam TY, Yoon KR et al. Effects of vehicles and enhancers on transdermal delivery of clebopride. Arch Pharm Res 2007; 30 (9): 1155-1161.
84. Nino M, Calabrò G, Santoianni P. Topical delivery of active principles: The field of dermatological research. Dermatology Online Journal 2010; 16 (1): 4.
85. Fini A, Bergamante V, Ceschel G, Ronchi C, Moraes C. Control of Transdermal Permeation of Hydrocortisone Acetate from Hydrophilic and Lipophilic Formulations. AAPS PharmSciTech 2008; 9 (3): 762-768.
86. Jacob SE, Steele T. Corticosteroid classes: A quick reference guide including patch test substances and cross-reactivity. J Am Acad Dermatol 2006; 54: 723-727.
87. Mura P, Faucci MT, Bramanti G, Corti P. Evaluation of transcutol as a clonazepam transdermal permeation enhancer from hydrophilic gel formulations. European Journal of Pharmaceutical Sciences 2000; 9 (4): 365-372.
88. Lachenmeier DW. Safety evaluation of topical applications of ethanol on the skin and inside the oral cavity. Journal of Occupational Medicine and Toxicology 2008; 3 (26): 1-16.
43
44
