CUPRINS

Cuprins………....……..……………………………………...… 5Argument …………………………………………….….…...... 6Introducere………..…………………………………………..... 8

Capitolul 1

Factorii climatogeni …………………………………………………..... 13 1.1 Factori radioactivi ……...........................……………………………..... 131.2 Factori geografici .................................................................................... 141.3 Factori dinamici ...................................................................................... 16

Capitolul 2Situaţii sinoptice caracteristice ................................................................ 23

Capitolul 3 Caracteristici generale ale oraşului Botoşani ....................................... 24

3.1 Temperatura aerului ................................................................................ 243.2 Amplitudinea termică ............................................................................. 303.3 Temperatura solului ............................................................................... 313.4 Umezeala aerului ................................................................................... 323.5 Nebulozitatea ......................................................................................... 343.6 Durata de strălucire a soarelui ............................................................... 373.7 Precipitaţii atmosferice .......................................................................... 383.8 Regimul vânturilor ................................................................................ 453.9 Fenomene climatice secundare .............................................................. 48

Capitolul 4Schimbări climatice din oraşul Botoşani şi cauzele acestora ....................... 524.1 Modificarea acţiunii factorilor naturali de către oraşe ........................... 524.2 Schimbări survenite la nivelul elementelor climatice în aria urbană ..... 534.3 Cauzele schimbărilor climatice din oraşul Botoşani ............................. 534.4 Cauze regionale – poluarea transfrontalieră .......................................... 534.5 Cauze locale – poluarea locală datorită industriei, urbanizarea, creşterea

demografică ş.a. .................................................................................. 56

Norme de securitate a muncii ................................................... 63

Bibliografie ................................................................................. 65

Anexe ........................................................................................... 67

ARGUMENT

Lucrarea de atestat „Clima în oraşul Botoşani” este o lucrare generală

care îşi propune să evidenţieze particularităţile climatice şi topoclimatice ale

oraşului Botoşani, cât şi unele schimbări care au avut loc de-a lungul ultimilor

ani în caracteristicile elementelor climatice.

Acest studiu climatic al Botoşaniului este o lucrare care vrea să

completeze informaţiile ştiinţifice de natură climatologică ce există deja

pentru acest areal geografic şi să prezinte, pentru prima dată pe baza unui

fond de date amplu, schimbările climatice survenite odată cu creşterea

oraşului şi a inudustrializării.

Prin elaborarea acestei lucrări am încercat să pun în practică o parte din

cunoştinţele acumulate de-a lungul celor patru ani de liceu, mai ales la

desciplinele de specialitate.

Motivaţia alegerii acestei teme pentru lucrarea de atestat rezultă din

faptul că subiectul în sine este generos, amplu şi de mare actualitate şi

importanţă.

Meteorologia este o ramură a ştiinţelor geografice şi are ca obiect

studierea atmosferei şi a fenomenelor care se produc în cuprinsul acesteia.

Este o ştiinţă a naturii, o ştiinţă cu un specific bine determinat.

Observaţia rămâne metoda de bază în cecertarea meteorologică. Această

metodă este aplicată pe două căi: vizuală (fără instrumente şi instrumentală.

Faptul că întreaga noastră activitate este strâns influenţată de schimbările

care au loc în atmosferă, că însăşi condiţiile de viaţă sunt în general puternic

influenţate de aspectul vremii a făcut ca meteorologia să ocupe un loc

important în rândul ştiinţelor naturii.

„Vremea şi clima” influenţează activitatea oamenilor şi dirijează chiar

economia regiunilor unei ţări.

În agricultură meteorologia ocupă un loc din ce în ce mai important.

Cercetarea regimului termic şi de umezeală a solului, legat de diferite faze de

dezvoltare biologică a plantelor, a făcut să se dezvolte o nouă ramură a acestei

ştiinţe: agrometeorologia.

Medicina modernă ţine în permanenţă cont de influenţa factorilor

atmosferici asupra modului cum evoluează diferitele maladii. În marile clinici

pe lângă medici, lucrează meteorologi care dau indicaţii asupra variaţiei

factorilor atmosferici.

Amploarea marilor construcţii publice şi industriale nu este de conceput

fără cunoaşterea îe prealabil a particularităţilor climatice ale regiunilor

respective. Prin reluarea în consideraţii sau printr-o cunoaştere insuficientă a

datelor meteorologice, au fost şi pot fi prilejuite pagube enorme.

Introducere

Existenţa unor diferenţieri în clima părţii de est a teritoriului României

a fost de mult sesizată. Informaţii răzleţe asupra unor trăsături climatice ale

acestei regiuni apar în documente oficiale, cronici, sau lucrări literare. Aceste

informaţii erau sumare şi cu un grad mare de subiectivism, datorită lipsei

observaţiilor instrumentale. Ele se refereau în special la fenomenele

atmosferice manifestate cu pregnanţă, aşa cum sunt grindina, gerurile

puternice, ninsorile abundente, ploile care provocau inundaţii, secetele etc.

Aprecieri asupra climei se găsesc în „Letopiseţul Moldovei” 1640,

Grigore Ureche consemnează anul 1504 ca fiind unul foarte ploios, cu mari

inundaţii si anul 1585 ca fiind unul extrem de secetos. Ceva mai târziu, în

1675, în „Letopiseţul Tarii Moldovei”, Miron Costin aminteşte de seceta

deosebita de la 1660–1661. În anul 1716, Dimitrie Cantemir în lucrarea sa

„Descriptio Moldaviae” vorbeşte despre aşezarea, hotarele şi clima Moldovei,

unde surprinde pentru prima data caracterul neuniform al climei şi influenţele

climatice exterioare.

Înfiinţarea în 1884 a Institutului Meteorologic din România, sub

conducerea lui St. Hepites, a creat posibilitatea de a se constata concret care

sunt principalele caracteristici ale climei din aceasta parte a ţării, datorită

staţiei înfiinţate în 1886, la Iaşi.

După încă 10 ani, în anul 1895 i-a naştere prima staţie meteorologică la

Botoşani, observaţiile fiind efectuate la început de profesorii si elevii liceului

„A.T. Laurian”. Tot în aceasta perioada apare la Botoşani (1903) prin

contribuţia lui I. Titu, prima publicaţie din ţara noastră destinată popularizării

cunoştinţelor de agroclimatologie „Revista meteorologica agricola”.

În anul 1940 aparatele au fost instalate în locaţia din strada Petru Rareş

nr. 11 (la intersecţia străzilor Petru Rareş şi Ion Creanga). Activitatea staţiei a

fost întrerupta în perioada 1 martie 1944 – 15 octombrie 1944 din cauza

evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial.

Din 10 octombrie 1948 până în 1 iulie 1955 staţia a funcţionat în strada

Petru Rareş Nr. 9, observaţiile fiind efectuate sistematic de către M.

Cazanisteanu (primul observator specializat). În anul 1955 platforma s-a

mutat în strada Dragoş Vodă nr.62, iar de la 1 ianuarie 1975 şi până în prezent

staţia funcţionează în strada Mihai Eminescu nr. 62.

Figura 1. Schema platformei meteorologice

Str. Dragoş Vodă Nr. 62

Actuala platformă se găseşte în partea de vest–nord–vest a oraşului

Botoşani într-o zonă degajată, la sud şi nord de staţie se află teren agricol, în

nord, nord-est pe o rază de 300 de metri, se găseşte o liziera de copaci, în

partea estica sunt situate case de tip rural, şi mai departe la 300 m pe aceeaşi

direcţie, blocuri de locuinţe cu 5 nivele. În sud-est, la 250 m de platformă se

găseşte staţia de asfalt cu dependinţele sale şi în continuare un loc degajat.

Râul Dresleuca, ce vine din partea de nord-vest a platformei formează o

depresiune ce deschide mult vizibilitatea orizontala, de la 7 km. la sud, la

peste 15 km. la nord-vest şi peste 25 km. la sud-vest.

Figura 2. Plan de situaţie al staţiei meteo Botoşani:

Amplasarea staţiei: Dimensiuni: L = 26 m

L = 26 m

Latitudinea – φ: N-47° 44'

Longitudinea – λ: E-26° 39'

Altitudinea: 161 m

Altitudinea barometrului: 162,5 m

Indicativ sinoptic: 15020

Nr. Ordine: 744639

Ora locala: H+13 minute

Ora sinoptica: O.V.R. H-3 ore

O.I.R. H-2 ore

Momentul observaţiei sinoptice: H + 17 minute

H + 27 minute

Perioada: 1 ianuarie – prezent

Din anii 1960 începe o noua etapă în „cercetarea meteorologică, care se

bazează din ce în ce mai mult, pe şiruri lungi de date meteorologice şi pe

analiza amănunţită a rolului jucat de factorii climatogeni, punând în relaţie

directa climatul cu celelalte elemente ale complexului geografic cu

interdependentele şi influenţele reciproce dintre ele.” (Mihăilă, 2003)

Scurt istoric al oraşului Botoşani

Oraşul Botoşani este situat în nord–estul României, în zona de contact

dintre regiunea dealurilor înalte de pe stânga văii Siretului, în vest, şi cea a

dealurilor joase a Câmpiei Moldovei ce se întinde către est. Dealurile din

partea de vest a oraşului fac parte din Podişul Sucevei – sectorul şeii

Bucecea-Vorona cu altitudini maxime de 250 metri ( Dealul Suliţa), şi cu

altitudini minime - 150 metri - în partea de sud-vest şi nord-est. Intre relieful

înalt din vest, cu caracter de coastă şi cel de câmpie colinară din est, exista un

culoar depresionar (uluc) în care este aşezat municipiul Botoşani.

Teritoriul oraşului propriu-zis are o suprafaţa de 4132 ha, şi un caracter

uşor alungit pe direcţia nord-sud . Altitudinea medie a oraşului este de 163

metri, nedepăşind decât excepţional 200 metri, in partea vestica. Caracteristic

acestei regiuni este relieful de dealuri joase sau câmpii deluroase, dezvoltate

pe depozite monoclinale (uşor înclinate spre sud-est), cu pante slabe, cu vai

foarte largi, cu interfluvii ca nişte platouri si cu energie de relief redusa, in

medie 30-40 metri.

Clima acestei regiuni se încadrează în tipul temperat continental excesiv,

acest caracter se datorează în primul rând influenţei directe a maselor de aer

continental, de origine asiatică, care, în general iarna sunt uscate şi reci, iar

vara sunt calde, sau chiar foarte calde şi uscate. Caracterul climatic este dat şi

de frecventa viscolelor violente iarna şi de producerea unor secete îndelungi

în lunile de vară. În aceasta zonă Carpaţii nu mai constituie un obstacol în

calea curenţilor atmosferici de nord-est şi nord, ei opresc însă influenţele

meridionale sud-vestice, de unde şi nuanţa răcoroasă a climei, cu ierni

prelungite şi cu mai rare deficite de precipitaţii.

Capitolul I

Factorii climatogeni

Caracteristica climei oraşului Botoşani, ca pretutindeni pe suprafaţa

Pământului, rezultă din interacţiunea factorilor climatogeni (radiativi,

geografici şi dinamici).

1 Factorii radiativi – dintre toţi factorii climatogeni, deosebit de

importantă este radiaţia solară, sub forma globală, deoarece constituie sursa

energetică primară care sta la baza tuturor proceselor şi fenomenelor

climatice. Radiaţia solară totală la Botoşani are valoarea de 108,64 kcal/cm2,

dar aceasta prezintă variaţii importante de la an la an, datorită circulaţiei

maselor de aer şi caracteristicilor termo-hidrice.

Radiaţia globală la Botoşani kcal/cm² (după D. Ţâştea)

I F M A M I I A S O N D AN

3,05 4,40 9,03 10,77 14,41 15,19 15,85 14,06 10,08 6,89 2,71 2,20 108,64

În timpul anului variaţia radiaţiei solare totale este condiţionată, în

principal de mărimea zilei. Această situaţie permite creşterea radiaţiei

începând din ianuarie, când are valori de 3,05 kcal/mp/luna şi până spre

mijlocul verii (în iulie), când depăşeşte 15 kcal/cmp/luna. Deşi ziua are durata

maxima în iunie (15h 55´), radiaţia solară este maximă în iulie -15,85

kcal/cm2 - prin asocierea favorabilă a celorlalţi factori de influenţă (insolaţia,

nebulozitatea, umiditatea). În a doua jumătate a anului, din august până în

decembrie, radiaţia solară lunară scade continuu. În luna decembrie durata

mică a zilei (8h 30´), ca şi frecvenţa ridicată a sistemelor noroase sunt

elemente caracteristice, specifice stărilor barice ciclonale, ce reduc mult

durata de strălucire a soarelui, până la de patru ori, faţă de situaţia înregistrată

în iulie. Ca urmare, în decembrie, în toata Moldova, radiaţia totală coboară

sub 3 kcal/cm²/lună (Bacauanu, 1968), iar la Botoşani valoarea radiaţiei este

de 2,20 kcal/cm².

2. Factorii geografici – aşezarea geografică, ca şi cadrul natural (forme

de relief, hidrografia, solul şi vegetaţia) oferă posibilităţi variate de

transformare a energiei solare în căldură şi prin aceasta, factorii menţionaţi,

influenţează diferit componentele climei.

a. Datorită aşezării geografice a oraşului Botoşani - 47º44´ latitudine

nordică şi 26º41´ longitudine estică, razele solare cad în cursul anului sub un

unghi destul de diferit ca valoare, între solstiţiul de iarnă (18º33´) şi solstiţiul

de vară (65º 27´); aceasta impune variaţia în timp a cantităţii de căldură

primite. Acest fapt nu este singurul răspunzător pentru explicarea maximului

de iarnă (-4,8º C în ianuarie) şi maximul de vară (20,3ºC în iulie) din curba

regimului termic al Botoşanilor.

Aşezarea geografică a acestui centru urban contribuie mai mult la

apariţia diferenţelor de temperatura între vara şi iarna. Botoşaniul – fiind

aşezat la contactul dintre podişul Sucevei şi câmpia Jijiei, larg deschisă spre

nord, nord-est şi est, adică spre platourile şi câmpia Europei orientale – se afla

sub influenţa curenţilor de aer continentali, care îşi măresc valorile lor termice

pozitive sau negative în zona urbană (Slavic, 1969).

Figura 3. Principalele diviziuni de relief (şi de complex geografic) din judeţul

Botoşani (după Tufescu V., 1983)

b. Cadrul natural este reprezentat printr-un relief de câmpie deluroasă

cu altitudini 130-170 metri, ce rar depăşesc 200 metri. Oraşul Botoşani se află

în partea vestică a Câmpiei Moldovei – în depresiunea Botoşani- Dorohoi la

contactul cu dealurile Siretului, este regiunea cea mai joasă cu doar 173 metri

altitudine absoluta. Relieful prin: expoziţia versanţilor fata de circulaţia

generală a atmosferei, orientarea culoarelor de vale, energia de relief şi

fragmentarea orizontală introduce diferenţieri importante în climatul zonei

studiate. Formele de relief ce caracterizează regiunea oraşului Botoşani nu

prezintă pondere importantă prin altitudine, grad de înclinare şi fragmentare,

de aici rezultă faptul că modificările aduse climei nu se ridică la un nivel

major.

c. Vegetaţia reprezintă expresia condiţiilor climatice dominante,

generând la rândul său particularităţi microclimatice şi topoclimatice în

funcţie de gradul de acoperire, componenta floristică, densitate, talie, stadiu

de vegetaţie etc. Covorul vegetal rămâne o proiecţie a climei la scara

teritoriului analizat, cu un important rol climatic modelator, de echilibru, în

condiţiile unui climat cu influenţe continentale, ce determină manifestări

extreme ale valorilor elementelor climatice sau ale parametrilor fenomenelor

climatice. Ponderea pădurii în regiunea oraşului Botoşani este redusă, astfel

rolul topoclimatic, modelator al acesteia este scăzut, generând variaţii

importante ale elementelor climatice.

d.. Solul şi hidrografia, în special suprafeţele lacustre, influenţează

clima prin valoarea albedoului, respectiv prin capacitatea de reflectare a

razelor solare datorită culorii pe care acestea o au. Solurile de pe teritoriul

oraşului Botoşani sunt din categoria cernoziomurilor – soluri de culoare

închisă care au proprietatea să reţină circa 85% din radiaţia solară, rolul

climatologic al acestora creşte în perioada de arătură (toamna şi primăvara)

când solul nu este protejat de culturile agricole. Dar pentru zona urbană tipul

de sol este mai puţin important, deoarece acesta este aproape în întregime

acoperit, influenţa antropică modificând situaţia.

Zona oraşului Botoşani este aproape complet lipsită de suprafaţă

acvatică, astfel ca influenţa asupra climei este şi ea redusă. Principalele ape

care drenează zona oraşului Botoşani sunt: Sitna şi Dresleuca. Mai departe:

Burla, Miletin şi Teişoara, iar în oraş pătrund următoarele văi: valea

Teascului, a Luizoaiei şi Carămidăriei în vest şi sud-est, iar în nord-est valea

Sitna.

Mare parte din apele din preajma oraşului îngheaţă pe timp de iarna, iar

vara îşi pot reduce debitul până la uscare. Influenţa reţelei hidrografice asupra

oraşului este foarte redusă, efectul resimţindu-se doar asupra zonele imediat

învecinate.

3. Factorii dinamici – masele de aer, prin marea lor mobilitate,

constituie factorul climatogen care generează variaţiile neperiodice ale vremii.

Direcţia de mişcare şi caracterul maselor de aer ce ajung pe teritoriul oraşului

Botoşani depind de poziţia, deasupra Europei, a diverselor formaţiuni barice,

care reprezintă centrii de acţiune.

Masele de aer în deplasare peste regiunea în care este situat oraşul

Botoşani (anticiclonul Eurasiatic, ciclonul Islandez, anticiclonul Azorelor,

ciclonii mediteraneeni, la care se adăugă influenţe mai rare, ale anticiclonului

Groenlandez, Scandinav, din nordul Africii sau ale ciclonul Arab) produc în

zona urbană valori particulare: răceala şi căldura suplimentară în timpul verii,

diferenţierea esenţială a aspectului stărilor vremii şi ca urmare oscilaţia valorii

elementelor climatice.

Anticiclonul Azoric are ponderea cea mai mare în transformările şi

procesele atmosferice care au loc deasupra continentului european, şi deci, şi

al ţării noastre. Acesta se caracterizează prin deplasări de mase de aer dinspre

vest, nord-vest, imprimând vremii un caracter umed şi cald iarna, ori umed şi

răcoros vara. Acest maxim baric funcţionează la noi tot timpul (28%) cu o

frecvenţă mare în perioada caldă a anului (aprilie-septembrie), în special în

lunile mai-iunie, iulie, iar cea mai mică frecvenţă o are toamna în lunile

octombrie-noiembrie. Legat de activitatea anticiclonului Azoic deasupra

Câmpiei Moldovei, deci şi deasupra oraşului Botoşani, reprezentative pentru

anotimpul cald sunt înnorările, aversele şi grindina, care durează de obicei

puţin şi se produc după-amiază, când şi convecţia termică devine maximă,

având extindere teritoriala relativ redusă. Iarna prezenţa maselor de aer

atlantic, are drept consecinţă încălzirea vremii, creşterea nebulozităţii cu

producerea unor ninsori abundente

Figura. 4. Traiectoriile anticiclonale în Europa (după O.G.Kriceak şi A.S.

Zverev)

Anticiclonul Eurasiatic este un centru baric de mare presiune şi are

variaţii mari atât sub raportul ariei de influenţă cât şi a valorilor de presiune.

Acesta are o frecvenţă anuală destul de mare (21,1%), determinând în special

advecţia aerului rece dinspre sectorul estic şi nord-estic al României. Asupra

Câmpiei Moldovei anticiclonul Eurasiatic acţionează cu precădere prin

dorsalele vestice, sau prin intermediul nucleului secundar care se formează

începând cu septembrie şi durează până în iunie în nordul Munţilor Ural.

Iarna provoacă geruri aspre cu viscole puternice generate de vânturi ce pot

depăşi 100 km/h. În cazul stagnării în faţa arcului carpatic se produc

inversiuni intense de temperatură. Anticiclonul Eurasiatic, cu o frecvenţă

redusă antrenează uneori mase de aer continental, uscat şi fierbinte de

deasupra Câmpiei Europei Răsăritene spre nordul Moldovei şi Câmpia

Română, producându-se fenomenul de secetă însoţit uneori de vânturi uscate

şi fierbinţi (suhoveiuri), cu consecinţe negative pentru agricultura. Primăvara

şi toamna acest anticiclon se află la originea unor răciri însoţite de îngheţuri

şi brume târzii sau timpurii.

Figura 5. Harta cu repartiţia numărului anual mediu al zilelor cu suhovei

(după Fetov V., Mihai E., Cristescu S., 1961)

Pătrunderea şi staţionarea aerului rece, deseori în sud-estul ţării, se face

şi mai simţită în timpul baric, ce se formează ca rezultat al interacţiunii

Anticiclonului Azoric cu cel Euroasiatic, frecvenţa anuală fiind de 10,96%.

Acest tip baric se caracterizează printr-un brâu de mare presiune atmosferică,

peste Europa Centrală, fiind mai frecvent îndeosebi iarna, determinând

advecţia aerului rece al Anticiclonului Eurasiatic şi produce scăderi mari de

temperatura şi viscole iarna. Vara determină în regiunile ţării noastre un timp

secetos şi călduros cu vânturi de intensitate mare (mase de aer antrenate din

Asia Centrală).

Figura 6. Axele de deplasare a anticiclonilor mobili în Europa (după

Multanovski)

În anotimpul rece o mare influenţă asupra stărilor de vreme în regiunea

oraşului Botoşani o au Anticiclonul Scandinav şi cel Groenlandez ce produc

invazii de aer arctic din nordul continentului, însoţite de scăderi de

temperatură (sub -30ºC) şi precipitaţii abundente sub formă de ninsoare.

Acestea sunt cauzate de advecţia aerului rece a acestor arii barice precum şi

de stratificarea termică a aerului.

Ciclonul Islandez se dezvoltă deasupra părţii de nord a Oceanului

Atlantic, are o acţiune strâns corelată cu cea a Anticiclonului Azoric, într-o

reprocitate inversă, trimite frecvent deasupra Câmpiei Moldovei în tot timpul

anului aer polar şi subpolar maritim, generator de precipitaţii bogate, vânturi

puternice (dar, de scurtă durată) şi ceţuri advective.

Figura 7. Schiţele traiectoriilor ciclonale în Europa (după O.G.Kriceak şi A.S.

Zverev)

Ciclonii mediteraneeni au o frecvenţă mică în nord-estul României.

Acţionează cu precădere în anotimpul rece al anului, aducând din sud mase de

aer cald şi umed, dând ploi însoţite de descărcări electrice, uneori şi de

grindină.

Figura 8. a. Tipuri de traiectorii ale ciclonilor mediteraneeni (după Doina

Grimani, N. Beşleagă, 1976);

b. Traiectoriile ciclonilor mediteraneeni (după Şorodoc, 1962)

Anticiclonul din nordul Africii, contribuie la deplasarea maselor de aer

tropical uscat, dinspre nordul Africii (care rareori se încărcă cu umiditate de

deasupra Mediteranei), până la latitudinea Câmpiei Moldovei, însă cu o

frecvenţa foarte redusă ca număr de cazuri.

Ciclonul Arab, are o influenţă redusă asupra stărilor de vreme din

Moldova.

Capitolul II

Situaţii sinoptice caracteristice

Fiecărei perioade din an îi este specifică o anumită situaţie sinoptică

caracteristică medie în care aspectul stărilor vremii este printre altele şi o

proiecţie, o rezultantă a distribuţiei câmpului baric la nivelul continentului

european şi al spaţiilor geografice continentale şi maritime din jur. Pentru

oraşul Botoşani, în semestrul rece al anului apare tipul de timp rece şi uscat,

cu geruri intense de noapte, provocate de invazia aerului arctic (Anticiclonul

Scandinav şi a aerului polar al Anticiclonului Siberian), mişcarea aerului

făcându-se pe direcţia nord-sud. Caracteristica este de asemenea şi situaţia

când aerul arctic dinspre nord-est pătrunde în pâlnie peste Câmpia Română,

iar aerul cald şi umed tropical alunecă pe deasupra aerului rece dând naştere

în Moldova de nord la o vreme caldă şi umedă, cu căderi abundente de

zăpadă, în zona de interferenţă a acestor mase de aer, cu origini diferite, se

formează un strat de nori care micşorează radiaţia solară globală.

În semestrul cald apar doua situaţii sinoptice mai caracteristice pentru

Botoşani: cea când se propagă aerul răcoros cu precipitaţii şi intensificări de

vânt dinspre nord-vest şi nord, cu ploi în averse, descărcări electrice şi uneori

cu grindină şi cea de vreme secetoasă, cu cer senin, fără vânt, determinată de

prezenţa unui anticiclon de înălţime în estul Europei, când se propagă invazii

de aer tropical. Pe aceasta schemă generală se suprapun şi alte câteva situaţii

care explică variaţiile uneori cu totul neaşteptate ale stărilor de timp.

Capitolul III

Caracteristicile generale ale climei oraşului

Botoşani

Modificarea, la suprafaţa unităţii studiate (oraşul Botoşani), a factorilor

climatogeni, în ansamblul lor şi oscilaţia acestora în timp, determină modul de

variaţie a elementelor climei (temperatura, precipitaţiile, vântul etc.)

3.1. Temperatura aerului. Dintre elementele climei, temperatura aerului

este parametrul cel mai important; ea înregistrează, în timp, un grad mare de

variabilitate determinând, astfel şi modificarea celorlalte elemente climatice.

Temperatura aerului dintr-un loc sau o regiune, ca şi regimul ei anual, este

determinată de un complex de factori, în care rolul principal îl are radiaţia

solară şi circulaţia generală a atmosferei, la care se adaugă şi particularităţile

pe care le au condiţiile fizico-geografice regionale şi locale. Influenţa tuturor

acestor factori şi variaţia valorilor medii şi extreme ale temperaturii aerului la

Botoşani indică existenţa unui climat temperat continental, cu nuanţe

excesive.

Pentru determinarea temperaturii aerului atmosferic în meteorologie se

utilizează termometrul ordinar meteorologic sau psihometric.

Termometrele se instalează în adăposturi, însă fiecare este format dintr-o

căsuţăde lemn cu un suport şi o scară.

Căsuţa are pereţii laterali confecţionaţi din jaluzele de lemn înclinate la

45°C pentru a se umbri una pe alta şi pentru a nu permite pătrunderea

radiaţiilor solare în interiorul ei. Unele adăposturi au pereţii cu jaluzelele

duble. Partea inferioară a căsuţei este formată din două scânduri aşezate cruciş

iar spaţiile rămase libere sunt prevăzute cu sită metalică tot în scopul

asigurării ventilaţiei. Acoperişul adăpostului este dublu iar partea de deasupra

este acoperită cu pânză de sac vopsită în alb. Cuşca adăpostului se instalează

pe un suport cu partu picioare uşor înclinate, fixate prin garnituri metalice şi

buloane din beton. Uşa adăpostului se orientează întotdeauna către nord.

Suportul adăpostului şi cuşca sunt vopsite în alb iar interiorul cuştii

adăpostului este vopsit în negru.

Termometrele se instalează în adăpost pe un suport astfel ca rezervoarele

acestora să se afle la înălţimea de 2 m la suprafaţa solului.

Pe lângă termometrul ordinar mai este folosit termometrul de maximă,

cel de minimă şi termograful.

Termometrul de maximă se utilizează pentru determinarea temperaturii

cea mai mare în 12 sau 24 de ore. Se instalează în poziţie orizontală în

adăpostul de instrumente pe suportul psihometric. După fiecare citire acesta

se scutură şi se instalează la locul lui.

Termometrul de minimă se utilizează pentru determinarea celei mai

scăzute temperaturi din cursul nopţii sau zilei. Acesta are ca lichid

termometric toluen sau alcool, iar rezervorul are formă de furcă sau cilindrică.

Se instalează orizontal pe acelaşi suport cu cel maxim. După fiecare citire a

temperaturii, termometrul de minimă se operează ţinându-l cu rezervorul mai

sus pentru ca indicele să alunece de-a lungul tubului şi să se oprească la

capătul coloanei de alcool.

Termograful se foloseşte pentru înregistrarea variaţiilor temperaturii

aerului atmosferic în interval de 24 ore sau de de o săptămână.

a. Temperatura medie anuală În condiţiile predominării circulaţiei

aerului, specifice latitudinilor medii, procesul transformării maselor de aer în

partea de răsărit a ţării noastre devine din ce în ce mai intens, imprimând

trăsături distincte şi regimului de temperatură a aerului. Astfel, faţă de

valoarea radiaţiei solare totale, de 114,67 kcal/cm², cu cunoscutele-i variaţii

sezoniere, temperatura medie anuală, rezultată din analiza datelor

meteorologice, efectuate în perioada 1896-1996, este la Botoşani de 8,6º C, cu

un grad mai scăzută decât la Iaşi în sudul Câmpiei Moldovei (9,6°C) şi cu

peste doua grade mai scăzută decât la Bucureşti – Filaret (10,9°C).

Pe fondul unei dinamici atmosferice cu un grad mare de variabilitate în

timp, în anii cei mai reci temperatura medie a aerului la Botoşani a coborât

până la aproape 6ºC (6,8°C, în anul 1940), iar în cei mai călduroşi ani a urcat

până la 11ºC în anul 1990.

b. Temperatura medie lunară. În timp de un an temperaturile medii

lunare au un mers normal, descriind o curba ascendentă în prima parte a

anului, cu un maxim în luna iulie (20,1°C), după care curba de variaţie devine

descendentă coborând până la un minim din luna ianuarie (-3,7ºC). Unda de

evoluţie a temperaturilor medii lunare este dispusă aproape simetric de o parte

şi de alta a unei axe imaginare ce ar traversa prin mijloc luna iulie, în aşa fel

încât regimul temperaturii din ianuarie-iulie reprezintă opusul celei din

perioada iulie-ianuarie.

Concluzia ce rezultă este că în timp de un an, luna ianuarie este cea mai

rece, iar luna iulie, datorită temperaturii ridicate (de peste 20ºC), este cea mai

caldă. În ianuarie media termică în aer la Botoşani a coborât până la -12,2°C

în anii 1963 şi 1942, dar a urcat până la 2,4ºC în anii 1983 şi 1994

(amplitudinile termice medii ale acestei luni urcând la 9,8°C). Şi în iulie,

mediile termice din aer sunt fluctuante, ajungând la 22,8ºC în anii 1959 şi

1946, dar au coborât la 17,7°C în 1945 (rezultând amplitudini medii lunare de

5,1ºC). Totuşi, datorită dinamicii variate a maselor de aer sunt cazuri în care

temperaturile minime şi maxime medii să nu se înregistreze totdeauna în

lunile iulie şi ianuarie.

Figura 9

Variaţiile neperiodice ale temperaturii aerului în lunile ianuarie şi iulie

sunt o consecinţa directa a invaziilor de aer cald (abaterile pozitive) din

sectorul mediteranean, sau rece (abateri negative) din sectorul scandinavo-

baltic, groenlandez sau nord-siberian, având în vedere faptul că ele se

manifestă pe spaţii deosebit de întinse, corespunzând nu numai arealului

studiat, ci şi întregului sector extracarpatic. (Mihăilă, 2003)

De la lună la lună, variaţia temperaturii medii nu se face uniform. De

exemplu, între lunile de început de primăvară (de la martie la aprilie) se

înregistrează un salt al temperaturii de peste 6ºC, iar invers se produce între

lunile de sfârşit de toamnă şi început de iarnă (octombrie-noiembrie şi

noiembrie-decembrie), când diferenţa de valori termice este de aproximativ

6°C şi respectiv 4-5° C.

Între temperaturile medii ale lunilor de vară (iunie-iulie şi iulie-august),

diferenţele termice sunt în plus şi respectiv în minus cu 1-2ºC. Diferenţe

termice de 1-2°C sunt şi între temperaturile medii ale lunilor de iarnă

(decembrie-ianuarie şi ianuarie-februarie).

Din cele expuse mai sus, rezultă că cele mai mari variaţii termice se

produc în lunile din anotimpurile de primăvară şi toamnă. Aceasta datorită

situării oraşului Botoşani, primăvara, sub influenţa unui regim de presiune

normală cu o circulaţie de vest, sud-vest, sud, sud-est, determinând

temperaturi mai ridicate decât în lunile precedente, iar toamna, circulaţia de

est şi nord-est determină în general o vreme uscată şi cu temperaturi în

scădere faţă de lunile anterioare (mai-august). La aceasta se adaugă şi natura

suprafeţei active cu caracterul ei propriu în anotimpurile de primăvară şi de

toamnă, ca şi schimbările rapide ale unghiului de incidenţă a radiaţiei solare

în anotimpurile de tranziţie.

Temperatura medie anuală mai coborâtă a Moldovei de nord-est nu se

datoreşte iernilor, care nu sunt pronunţat mai friguroase decât în sudul ţării, ci

mediilor mai coborâte din lunile de vară, aflate frecvent sub influenţa maselor

de aer oceanic de nord-vest. Perioada de vară prezintă o medie a temperaturii

de 19,3°C, toamna de 9,2°C, iarna de -2,4°C, iar primăvara media este de

8,7ºC. Pe anotimpuri, diferenţele termice sunt mai mari între toamna şi iarna

(11.6ºC) şi mai mici între vară şi toamnă (~10ºC). Aceasta din cauză că

atmosfera încălzită în lunile de vară îşi menţine temperatura ridicată în

primele două luni de toamnă, când şi precipitaţiile sunt mai puţine. În schimb,

ploile care încep în noiembrie şi se continuă cu ninsorile din timpul iernii, fac

ca temperatura să scadă mult, creând astfel diferenţa termică medie anuală

mai mare între toamnă şi iarnă.

Tabel 1. Temperatura aerului la Botoşani în perioada 1923-2000

LunaI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII AN

Tempera

tura

medie

-3,5 -2,05 2,3 9,6 15,3 18,6 20,3 19,6 15,2 9,6 3.8 -1,1 8,9

Amplitu

dinea

maxima

absoluta

46,7 49,2 48,1 41,5 38,6 38,1 43,5 44,4 40,9 45,4 47,4 48.0 69,7

Minima

absoluta -30,3 -30,2 -23,5 -9,9 -3,5 2,0 5,0 5,0 -4,5 -12,0 -22,0 -29,9 -30,3

Maxima

absoluta 17,5 22,2 26,1 31,6 35,1 36,1 38,5 39,4 37,4 33,4 30,2 18,8 39,4

Media

minima -12,2 -13,2 -4,1 5,7 12,1 15,9 17,7 16,3 12,1 4,7 -3,9 -7,5 6,8

Media

maxima 3,2 4,6 8,6 13,2 18,9 22,6 24,2 23,7 18,6 17,6 8,4 4,0 11,0

c. Temperaturile medii zilnice În decursul unui an temperaturile medii

zilnice în aer şi pe suprafaţa activă au un mers fluctuant cu creşteri şi

descreşteri repetate, în prima parte a anului din ianuarie până în iulie abaterile

pozitive sau negative de la mediile lunare înscriindu-se pe un mers general

ascendent, din august până în decembrie pe un mers general descendent.

d. Frecvenţa temperaturilor zilnice. Statistica completă a repartiţiei în

timp de un an a temperaturii aerului rezultă din analiza numărului de zile cu

temperaturi cuprinse între anumite limite pe fiecare lună în parte. Din analiza

frecvenţei temperaturilor zilnice în decursul lunilor dintr-un an, la Botoşani au

rezultat următoarele: între luna cea mai rece şi cea mai caldă a anului,

temperaturile medii zilnice se înscriu de la lună la lună pe coordonate valorice

ascendente în prima parte a anului şi descendente în cea de-a doua parte.

Dispunerea valorilor temperaturilor medii zilnice pe un ecart foarte larg în

lunile de iarnă şi aşezarea lor mai compactă pe un ecart mai restrâns vara,

este rezultatul dinamicii atmosferice active în lunile reci, anotimpul cald

având o dinamică mai atenuată, masele de aer cu caracteristicile lor termo-

pluvio-barice introduc variaţii semnificative la trecerea fronturilor

atmosferice, lucru mai vizibil iarna şi mai estompat vara (Mihăilă, 2003).

Regimul temperaturii aerului la Botoşani

3.2. Amplitudinea medie anuală ce exprimă contrastul de temperatura

dintre vară şi iarnă este de 23,8°C, aceasta valoare constituie o indicaţie a

continentalismului termic al climatului din oraşul Botoşani (mai redusă totuşi

decât la Iaşi, unde amplitudinea medie termică se apropie de 25ºC).

Pentru regiunea studiată, amplitudinile medii lunare au cele mai mari

valori iarna în luna ianuarie (peste 20°C), sub impulsul advecţiilor maselor de

aer cu diferite origini, iar cele mai mici vara în lunile iulie-august, când

coboară sub 15ºC, acum variaţia caracteristicilor termice ale maselor de aer

fiind mai mică.

3.3. Temperatura solului Regimul temperaturii solului depinde de o

serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: structura şi textura solului,

conţinutul de apă, natura învelişului vegetal în intervalul cald al anului,

grosimea şi densitatea stratului de zăpadă în timpul iernii, forma reliefului,

orientarea acestuia faţă de Soare şi faţă de direcţiile cele mai frecvente de

deplasare a maselor de aer, gradul de acoperire a cerului.

Temperatura la suprafaţa solului – la suprafaţa solului energia radiantă

este transformată în energie calorică, care constituie sursa de încălzire a

aerului, în timpul zilei prin convecţie şi în timpul nopţii prin radiaţie.

Temperatura medie anuală a suprafeţei active, la Botoşani este de 10,5ºC. Ca

şi în cazul temperaturii aerului, variaţiile anuale ale temperaturii suprafeţei

solului, cuprind spaţii întinse, neavând caracter local. Temperaturile medii

anuale cele mai ridicate depăşesc în medie cu 1,9°C media multianuală, iar

cele mai coborâte scad cu până la 1,8ºC sub medie (Mihăilă, 2003).

Figura 10. Variaţia temperaturii medii a solului într-un an.

Variaţia temperaturii la suprafaţa solului în cursul anului. Ca şi în aer la

suprafaţa solului, aceleaşi luni, potrivit valorilor medii de temperatură, sunt de

minim şi de maxim termic. În ianuarie temperatura medie a suprafeţei solului

este de -2,9°C, iar în iulie aceasta atinge valoarea de 24,2ºC. Din ianuarie

până în iulie mersul temperaturii la nivelul suprafeţei active este ascendent,

iar din iulie până în ianuarie este descendent.

Amplitudinea medie anuală a temperaturii solului are valoarea de 27,1°C

la Botoşani, cu 4-5ºC mai ridicată decât amplitudinea termică anuală din aer.

Temperatura solului poate să varieze în timp de o zi cu până la 20°C,

într-o lună din an cu până la peste 50°C, în timp de un an cu peste 100°C, iar

de la un an la altul temperatura medie anuală poate varia cu până la 5°C.

3.4. Umezeala aerului.

Umiditatea atmosferică este unul din cele mai importante elemente

meteorologice cu rol esenţial în procesele de precipitare. Gradul de umiditate

al aerului depinde de originea maselor de aer ce se deplasează deasupra

regiunii respective, de frecvenţa precipitaţiilor şi de natura suprafeţei

subiacente. Sursele umidităţii atmosferice de importanţă, sunt situate la mare

distanţă de locul în care se află oraşul Botosani- Oceanul Atlantic, Marea

Mediterană, Marea Neagră. O mică parte din vaporii de apă din atmosfera

zonei sunt autohtoni, provenind din evaporarea de pe suprafeţele acvatice

(Siret, Prut, Jijia) sau din complexele de iazuri existente în apropierea

oraşului. Nici evaporaţia de la nivelul solului şi evapotranspiraţia nu sunt

surse de umiditate a aerului de neglijat.

Dintre caracteristicile umezelii aerului cel mai important şi cel mai des

folosit termen este cel de umezeală relativă exprimată în procente, care

reprezintă gradul de umezire a aerului cu vapori de apă, valoarea medie

anuală a acestui element climatic este la Botoşani de 78%. În spaţiul studiat,

umiditatea se modifică în timp, în raport de temperatura aerului.

Umezeala relativă medie la Botoşani pe intervalul 1970-1999 (%)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

84 82 79 74 73 74 74 76 78 80 83 84 78

În profil multianual, variaţia factorului termic influenţează în mod diferit

gradul de saturare a aerului cu vapori de apă. De exemplu, în intervalul 1956-

2001, cel mai sărac în umiditate a fost 1986 (cu 5-7% mai redus ca media

plurianuală), iar anul cel mai bogat a fost anul 1969 (cu 5-8% mai mare ca

media plurianuală).

Anual, valorile umidităţii aerului sunt maxime în luna decembrie (84%)

şi minime în luna mai (73%), înregistrând variaţii importante de la o zi la alta

pe tot parcursul anului, dar decembrie rămâne luna în care se produc cu

preponderenţă maximele zilnice anuale (mai ales în ultimele două decade ale

lunii decembrie), iar luna mai, cea în care se produc minimele zilnice anuale

(în primele două decade ale lunii mai, dar se pot produce şi în ultima decadă a

lunii aprilie). Curba variaţiei lunare a acestei caracteristici are aspect invers

celei de oscilaţie a temperaturii aerului.

Variatia anuala a umezelii relative

65

70

75

80

85

Umezealarelativa

84 82 79 74 73 74 74 76 78 80 83 84

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Figura 11. Graficul variaţiei anuale a umezelii relative

Regimul umezelii relative, în decursul unui an se prezintă cu două

maxime (unul principal – decembrie; altul secundar în iunie ) şi două minime

(unul principal în mai, şi altul secundar, în iulie-august). Creşterea cu 1-2% a

umezelii relative din luna iunie, faţă de mai, se datorează sporului de

umiditate, care apare în atmosferă, prin intensificarea evaporaţiei într-o

perioadă caldă, dar bogată în precipitaţii.

Numărul de zile în care umiditatea poate să coboare sub, sau să atingă

valoarea de 30% ajunge în medie anual la 3,3 zile în oraşul Botoşani, iar cel

în care umiditatea relativă egalează, sau depăşeşte valoarea de 80%, la ora

13ºº ajunge la 94,9 zile.

Regimul diurn al umezelii relative este caracterizat printr-un maxim

dimineaţa şi un minim la amiază. Maximul de dimineaţă se produce la

sfârşitul nopţii spre dimineaţă, între orele 5ºº- 7ºº, iar minimul se înregistrează

în orele de după-amiază 13ºº- 15ºº, când se produc şi maximele termice

diurne, iar Soarele este sus pe bolta cerească.

3.5. Nebulozitatea

Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire a cerului cu nori, se

măsoară în zecimi din bolta cerească şi este un element climatic important, în

special datorită influenţelor pe care aceasta le exercită asupra proceselor

radiative şi termice ce se produc în atmosferă şi la suprafaţa terestră.

Nebulozitatea contribuie la reducerea cantităţii de radiaţie solară ajunsă

la suprafaţa terestră şi scăderea cantităţii de energie calorică iradiată de

suprafaţa terestră în spaţiul atmosferic. Succesiunea diferitelor formaţiuni

barice şi a diverselor mase de aer de deasupra oraşului Botoşani, precum şi

configuraţia reliefului, au o influenţă importantă asupra regimului

nebulozităţii, prin creşterea sau reducerea gradului de acoperire a cerului cu

nori.

Gradul de nebulozitate se determină din ochi, pe toată bolta cerească

vizibilă, după sistemul zecimal. Astfel, dacă cerul este complet senin sau când

norii acoperă mai puţin de 1/10 din întreaga boltă cerească, se consideră că

nebulozitatea este 0. Când este acoperită o zecime din boltă, nebulozitatea

este 1, când sunt acoperite 2/10 sau 3/10 din cer, nebulozitatea este 2 sau 3

ş.a.m.d. Când cerul este complet acoperit, nebulozitatea este 10. Când, printre

nori, se văd spărturi a căror suprafaţă totală este cu mult mai mică de 1/10,

nebulozitatea (egală cu 10) se înscrie într-un pătrăţel. În registrul RM-1 se va

înscrie deci 10.

La aprecierea nebulozităţii nu se iau în considerare spărturile dintre

elementele constitutive ale norilor (filamente, grămăjoare, benzi), care sunt

caracteristice pentru unele genuri de nori, cum ar fi norii Cirrus, Cirrocumulus

şi unele varietăţi de Altocumulus. Când tot cerul este acoperit de nori,

existând şi norii discontinui specificaţi mai sus, nebulozitatea se notează de

asemenea cu 10.

Dacă nebulozitatea este cu totul neînsemnată – pe cer se găsesc nori mici

izolaţi – în registrul RM-1 se va adăuga la genul norilor cuvântul „urme”,

astfel încât înscrierea va fi: „0/0 Cu (urme)”, „0/0 Ci (urme)”.

Dacă nebulozitatea este mică, în special mai redusă decât o zecime şi

norii sunt concentraţi la orizont, acesta trebuie de asemenea notată în registrul

RM-1, indicându-se direcţia în carese văd norii şi pe cât este posibil,

determinându-se genul lor. De exemplu „0/0 la E lângă orizont nori”, „0/0 la

S lângă orizont Cb”, „1/0 la SE lângă orizont Ci”.

La observaţia de nebulozitate se determină atât nebulozitatea totală, adică gradul de

acoperire a cerului cu norii tuturor etajelor, cât şi nebulozitatea inferioară, adică gradul de

acoperire a cerului cu norii din etajul inferior. Nebulozitatea (totală şi cea inferioară) se

înscrie în registrul RM-1 sub formă de fracţie. La numărător se înscrie nebulozitatea totală,

iar la numitor nebulozitatea inferioară. Exemple de înscriere a nebulozităţii sunt prezentate

în tabelul de mai jos.

Nr.de ordine al

exempluluiCaracterul de acoperire a bolţii cereşti

Înscrierea în registrul RM-1

1

Întreaga boltă cerească este acoperită cu nori, însă norii inferiori lipsesc complet, sau există nori inferiori izolaţi, care în totalitatea lor ocupă mai puţin de jumătate de zecime. Nu există spărturi prin care să se vadă cerul albastru ........................................................................................................

10/0

2Tot cerul este acoperit cu nori, însă există spărturi mici care

ocupă în total mai puţin de o jumătate de zecime; norii inferiori lipsesc sau ocupă în total mai puţin de o jumătate zecime ........... 10/0

3

Tot cerul este acoperit cu nori. Norii inferiori acoperă toată bolta cerească, dar printre el există spărturi care ocupă mai puţin de o jumătate de zecime. Printre aceste spărturi se văd norii din 10/10

etajul mijlociu şi cel superior. Cerul albastru nu se vede .......................................................................................................

4Tot cerul este acoperit cu nori inferiori, dar există spărturi care

ocupă mai puţin de o jumătate de zecime. Prin aceste spărturi se vede cerul senin .............................................................................

10/10

5 Cerul întreg este acoperit cu nori din etajul inferior .................... 10/106 Cerul este complet senin sau se găsesc nori care, în totalitatea

lor, nu acoperă o jumătate dintr-o zecime ..................................... 0/07 Nebulozitatea totală reprezintă 8/10 din suprafaţa cerului

vizibil, dintre care norii din etajul inferior acoperă 6/10 din cer... 8/6

8Tot cerul este acoperit cu nori. Norii inferiori ocupă 6/10 din

suprafaţă. Restul de 4/10 este acoperit de norii translucizi din etajul mijlociu ...............................................................................

10/6

Valoarea medie anuală a nebulozităţii la Botoşani este de 6,2, dar aceasta

prezintă variaţii de la un an la altul, de exemplu, în anii 1963, 1970, 1975 s-au

înregistrat valori sub media multianuală, iar peste aceasta medie în anii 1968,

1974, 1984 etc.

Regimul anual al nebulozităţii. În timpul anului, nebulozitatea medie

lunara este minimă la sfârşitul verii (in luna august – 4,7 zecimi) şi maximă la

începutul iernii (în luna decembrie, peste 7 zecimi), în funcţie de frecvenţa

ariilor ciclonale şi a sistemelor frontale, nebulozitatea oscilează în limitele

valorice anuale medii de aproape 3 zecimi. Un maxim secundar se conturează

în luna februarie (valorile cresc cu 0,1-0,3 zecimi faţă de lunile ianuarie şi

martie), iar în luna ianuarie se evidenţiază un minim secundar.

Cea mai ridicată valoare a nebulozităţii în regiunea studiată s-a

înregistrat în luna februarie a anului 1984 şi a fost egală cu 9,2 zecimi, iar cea

mai redusă în luna septembrie a anului 1975. Amplitudinea maximă anuală a

nebulozităţii atinge valoarea de 7,5 zecimi.

Din datele analizate a reieşit ca de la un an la altul, pentru aceeaşi lună

apar amplitudini de nebulozitate foarte mari, care pot atinge în februarie, pe

fondul unor situaţii barice complexe şi variabile, valoarea de 4,5 zecimi, iar în

septembrie 5,6 zecimi.

Valorile medii anuale cele mai scăzute ale nebulozităţii se înregistrează

la ora 13ºº, după trecerea Soarelui la meridianul locului, convecţia termică

fiind în acest moment din zi cea mai activă.

Valorile maxime ale nebulozităţii se înregistrează în lunile cu dese

succesiuni ale fronturilor atmosferice, pe fondul prezenţei depresiunilor barice

şi a sistemelor noroase de tip stratiform (regim ciclonal), iar valorile minime

se înregistrează în cazul unor mase de aer cu regim anticiclonal.

3.6. Durata de strălucire a Soarelui însumează la Botoşani 1918,5 ore

anual (57591,2 zecimi), din care 70%, respectiv 1350 ore, se realizează în

lunile aprilie – septembrie, iar în semestrul rece, datorită creşterii nebulozităţii

şi micşorării zilei, valoarea scade la 596 de ore.

Durata de strălucire a Soarelui (ore si zecimi) 1970-1999

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

75,1 89,9 123,2 158,7 231,2 244,7 267,6 257,1 191,0 142,0 78,0 60,0

2253,

8

2697,7 3695,4 4760,4 6935,2 7341,0 8027,5 7714,3 5731,2 4267,2 2339,2 1828,3

Lunar, cele mai mici valori medii de strălucire a Soarelui se înregistrează

în lunile noiembrie-februarie (60-90 de ore), iar cele mai mari valori sunt din

martie şi până în octombrie (123-268 ore), cu maxime lunare în iunie-august.

Durata de stralucire a Soarelui

0

100

200

300

ORE 75 90 123 159 231 245 268 257 191 142 78 60

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Figura 12. Variaţia duratei de strălucire a Soarelui pe parcursul unui an, la

Botoşani.

O sporire accentuată a duratei de strălucire a Soarelui are loc între lunile

februarie şi martie, iar între lunile octombrie şi noiembrie se înregistrează o

scădere de aproximativ 60 de ore. Acest lucru are loc datorită faptului că la

sfârşitul lunii martie, durata zilei creşte, pe când la începutul toamnei,

procesul are loc invers. La aceasta se adaugă şi influenţa maselor dea aer

frecvente în aceste perioade, care determină un regim al nebulozităţii cu

scăderi accentuate începând din martie şi cu creşteri puternice din luna

octombrie.

Sumele anuale ale duratei de strălucire a Soarelui variază foarte mult de

la un an la altul, astfel au fost ani cu abateri pozitive, între (2000-2175 ore în

anii 1973, 1982, 1986, 1992, 1993, 1994, 1995, 1998 şi 1999 când s-a

înregistrat maxima de 2175 ore) şi ani în care s-au observat abateri negative

(între 1609-1839 ore) faţă de mediile multianuale, cum ar fi: 1970, 1980,

1984, 1991, 1996. Aceste abateri au la baza fluctuaţiile care au avut loc în

circulaţia şi frecvenţa principalelor tipuri de mase de aer, predominante în

regiunea în care se afla şi oraşul Botoşani.

Maximul diurn al duratei de strălucire a Soarelui are loc în intervalul orar

11³º-13³º, încadrând astfel momentul în care unghiul razelor solare cu

suprafaţa terestră este maxim, iar cele mai mari descreşteri se înregistrează

după-amiază (după ora 17ºº) când nebulozitatea sub efectul convecţiei termice

are valorile diurne cele mai ridicate.

3.7. Precipitaţiile atmosferice.

Precipitaţiile atmosferice, sunt poate cel mai important element climatic,

aceasta făra a neglija sau minimaliza importanţa celorlalte elemente, în

special a temperaturii. Acestea reprezintă fenomenele meteorologice a căror

caracteristică principală o constituie marea lor variabilitate în ceea ce priveşte

frecvenţa, intensitatea şi durata lor. Ele se produc la intervale neregulate, în

cantităţi diferit şi se repartizează teritorial în mod neuniform.

Precipitaţiile atmosferice depind în distribuţia spaţială şi mersul lor

valoric în timp în cea mai mare proporţie de dinamica maselor de aer, ale

cărei parametri se schimbă în timp de o zi, o lună, un anotimp, un sezon, un

an sau de la un an la altul, de factorii geografici regionali şi locali, în special

de caracteristicile reliefului, ca şi de alţi factori geografici şi elemente

climatice.

Sursa principală de umiditate pentru regiunea în care se afla oraşul

Botoşani este cea atlantică. Lipsa precipitaţiilor sau cantităţile foarte mici ale

acestora se datorează instalării tipului de timp anticiclonic, manifestării

advecţiilor de aer continental uscat ce provin din spaţiul geografic ce se

întinde spre estul şi nord-estul Europei sau a celor din zona subtropicală şi

tropicală ce sunt predominant uscate (Mihăilă, 2003).

Regimul anual al precipitaţiilor. Cantitatea medie multianuală de

precipitaţii este la Botoşani de 548,7 mm (date din perioada 1896-2000).

Aceasta cantitate este neuniform repartizată pe luni, ani şi anotimpuri. Faţă de

media multianuală, se observă variaţii destul de însemnate între anii ploioşi şi

cei deficitari ca precipitaţii. De exemplu, în anul 1912, la Botoşani s-au

acumulat 964,0 mm, pe când în 1946 doar 344,6 mm. Regimul anual al

precipitaţiilor atmosferice la Botoşani este de tip continental (vezi grafic),

caracterizat prin existenţa unui singur maxim, în luna iunie (83,7 mm) şi a

unui singur minim, în luna februarie (22,3 mm).

Cantităţi anuale, semestriale şi anotimpuale de precipitaţii la Botoşani

(1896 – 2000)

An S.R S.C I P V T

mm mm % mm % mm % mm % mm % mm %

550,1 164,4 29,9 384,3 70,1 74,2 13,5 139,5 25,4 221,8 40,4 113,2 20,6

Cantităţile mari de precipitaţii căzute în decursul anului apar atunci când

activitatea ciclonică a fost foarte intensă şi de lungă durată (de exemplu, anul

1998 cu 823,7 mm) faţă de anii în care a predominat timp îndelungat un regim

anticiclonic şi advecţia aerului tropical continental cald şi uscat, cum s-a

întâmplat în anul 1986 când s-au înregistrat doar 323,8 mm.

Regimul anotimpual al precipitaţiilor. Pe anotimpuri, ca o caracteristică de

bază a climatului temperat continental cu nuanţe excesive, vara cad cele mai

importante cantităţi de precipitaţii 40,4%, iar iarna cele mai puţine 13,5% din

totalul anului. Primăvara (25,4%) şi toamna (20.6%) înregistrează cantităţi

intermediare de precipitaţii, comparativ cu celelalte două anotimpuri.

Aportul principal la volumul mediu multianual îl au precipitaţiile sub

forma lichidă, din perioada caldă a anului (~70%), determinate fie de advecţia

maselor de aer umed şi instabil, care vin dinspre Oceanul Atlantic, şi de

activitatea frontală, fie de procesele termo-convective, care produc averse

frecvente. Când ciclonii atlantici au mare stabilitate, precipitaţiile cad

continuu şi sunt însoţite de vânturi puternice (de exemplu, anii 1969, 1970).

În perioada rece a anului, datorită frecvenţei mari a maselor de aer

continental rece şi uscat şi a slăbirii convecţiei termice, cantitatea de

precipitaţii scade sub 30% din totalul anual.

Regimul anual al precipitatiilor (mm) (1896-2000)

0

20

40

60

80

100

precipitatii 23 22 25 48 66 84 81 57 48 34 31 29

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Regimul lunar al precipitatiilor - este influenţat de dinamica maselor de

aer, care determină un maxim în anotimpul cald (în iunie cu 83,7 mm) şi un

minim în anotimpul rece (ianuarie-februarie cu 22,3 mm). Diferenţa esenţială

în cazul celor doua luni se concretizează în valorile mult mai mari ale sumelor

lunare de precipitaţii din luna iunie, comparativ cu luna ianuarie (de peste trei

ori).

Precipitaţii medii multianuale în mm. (1896-2000)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An

22,

6

22,

3

24,

9

48,

3

66,

3

83,

7

80,

8

57,

3

47,

9

34,

2

31,

1

29,

3

550,

1

„În ianuarie masele de aer din zona anticiclonului euroasiatic au o

frecvenţă mare, venind reci, frecvent geroase, uscate, în calea lor

neinterpunându-se nici un obstacol orografic major, iar sistemele noroase

legate de fronturile ciclonilor mediteraneeni sunt dirijate în special peste

Câmpia Panonică, la est de barajul orografic al Carpaţilor Orientali nereuşind

să pătrundă decât arareori, toate acestea duc la înregistrarea unor cantităţi

medii foarte mici de precipitaţii.

În iunie, activitatea ciclonică se intensifică la periferia nordică a dorsalei

anticiclonului Azorelor, extinsă la sud de România, aducând mase de aer

umed şi instabil, iar convecţia termică se constituie ca un supliment de

umiditate celui adus de circulaţia vestică de pe întinderile oceanice din vestul

Europei.” (Mihăilă, 2003)

Între lunile aprilie şi mai, cantitatea de precipitaţii atmosferice

înregistrează o creştere accentuată (20-30 mm), iar între lunile august-

septembrie o scădere de 10-20 mm. Pentru regiunea studiată se poate observa

că în lunile iunie-iulie, valorile cantitative medii de precipitaţii sunt

aproximativ egale, în lunile august-septembrie acestea scad datorita regimului

anticiclonic şi a convecţiei termice în scădere. În noiembrie, cantitatea de

precipitaţii scade şi mai mult (33,6 mm), influenţată în primul rând de

advecţia aerului rece dinspre nord şi nord-est care produce răcirea accentuată

a aerului.

La Botoşani au existat luni în care nu au căzut deloc precipitaţii sau

acestea au fost neînsemnate ca în ianuarie 1936 şi septembrie 1982 (0,0 mm)

şi luni în care a plouat excesiv, de exemplu, în septembrie 1912 – 304,9 mm.

Frecvenţa şi abundenţa precipitaţiilor atmosferice

Cantăţi maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore reprezintă un

parametru meteorologic foarte important, care exprimă atât caracterul

continental al zonei studiate, cât şi marea variabilitate a regimului

pluviometric. Acest parametru are valori mici în lunile de iarnă şi creşte

treptat spre cele de vara.

Precipitaţiile atmosferice maxime (absolute) în 24 h (1923-2001)

I II III IV V VI VII VII

I

IX X XI XII Maxim

a

absolut

a

23,

6

26,

6

21,

3

58,

7

68,

4

67,

6

81,

2

80,

4

63,

4

49,

8

55,

5

48,

0

81,2

1958 1946 1981 1979 1995 2001 2000 1969 1989 1939 1960 1930 2000

Uneori, cantitatea de precipitaţii căzută numai în 24 de ore se apropie de

cantitatea medie a lunii respective (de exemplu, în luna iunie 1951, când pe

parcursul a 24 de ore s-au adunat 69,5 mm, ceea ce reprezintă peste 80% din

cantitatea medie a acelei luni), sau chiar o depăşeşte, de cum s-a întâmplat în

luna august 1969, când precipitaţiile căzute (80,4mm) au întrecut normala

lunii respective cu peste 20 mm.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore se înregistrează

de obicei vara, iar cele mai reduse în lunile de iarnă (vezi tabel). Regimul

lunar evidenţiază cantităţi foarte mari în lunile iulie (81,2 mm) şi august (80,4

mm) şi valori dintre cele mai reduse în ianuarie (23,6 mm) şi martie (21,3

mm).

Frecvenţa zilelor cu precipitaţii ≥ 0.1 mm

Caracteristicile regimului anual de precipitaţii mai sunt scoase în

evidenţă şi de frecvenţă cu care cad acestea. Din analiza frecvenţei medii a

zilelor cu precipitaţii ≥ 0.1 mm, la Botoşani se observă că cel mai mare număr

de zile cu precipitaţii se înregistrează la sfârşitul primăverii, începutul verii

(12,1 zile ) (vezi tabel), iar cel mai mic număr toamna (8,7 zile).

Tabel Numărul mediu al zilelor cu precipitaţii ≥ 0,1 mm la Botoşani (1896-

1983; 1994-2000)

I F M A M I I A S O N D AN

10,9 9,8 11,4 11,6 12,1 11,3 11,9 10,8 9,9 8,7 10,5 11,0 129

Anul cu cele mai multe zile de precipitaţii a fost 1941 cu 179 zile, iar

anul cu cele mai puţine a fost 1929 cu 62 zile. Anual sunt în medie 129 zile cu

precipitaţii, distribuite pe anotimpuri după cum urmează: 31,7 iarna, 35,1

primăvara, 34,0 vara şi 29,1 toamna. Datorită proceselor aero-sinoptice

specifice sezonului rece, precipitaţiile în această perioadă cad sub formă de

ninsoare.

Durata precipitaţiilor la Botoşani (după Mihăilă, 2003)

Durata medie anuală a căderilor de precipitaţii sub forma de ploaie,

averse de ploaie, ninsoare, averse de ninsoare şi burniţă în perioada 1974-

1998 ajunge la Botoşani, la 684 ore, aceste precipitaţii se înregistrează în doar

7,8% din timpul unui an. Timpul afectat ploii din durata unui an este de 3,7%,

averselor de ploaie le revin 0,6 % din timp, ninsoarea deţine 3,0%, aversele de

ninsoare doar 0,02 %, iar burniţa se înregistrează în 0,43 % din timp.

Regimul anual al duratei precipitaţiilor la Botoşani (1974-1998)

evidenţiază două maxime şi două minime anuale: un maxim principal în

decembrie, unul secundar în februarie, un minim principal în august şi un

altul secundar în ianuarie.

Ploile torenţiale (3-4 ploi pe an) se semnalează de obicei în luna iunie, în

intervalul aprilie-iunie acestea sunt mai frecvente ca număr şi durata, spre

deosebire de intervalul iunie-octombrie când îşi diminuează prezenţa datorită

scăderii activităţilor ciclonice şi a celor termo-convective. În medie, la

Botoşani, în timpul unei ploi torenţiale se acumulează o cantitate de

precipitaţii de 6,3 mm.

Fenomenul invers, al apariţiei perioadelor de secetă, constituie de

asemenea o caracteristică, cu toate că acestea nu au intensitatea nici durata

celor din sud-estul ţării (Bărăgan şi Dobrogea). După N. Topor (1964), durata

medie pe timp de 30 de ani a perioadelor secetoase este de 14,3 zile la

Botoşani, putând ajunge în unii ani la 45 de zile (1936). Faţă de numărul

mediu de 6 secete anual în Botoşani, acestea pot ajunge în unii ani deficitari

în precipitaţii chiar la 12, cum s-a întâmplat în 1935, dar pot şi scădea în anii

ploioşi doar la 2, cum a fost în 1954.

Ninsoarea şi stratul de zăpadă. Din luna noiembrie, odată cu scăderea

temperaturii aerului şi frecvenţa tot mai mare a invaziilor de aer din nord,

nord-est şi est, la Botoşani, îşi fac apariţia precipitaţiile atmosferice sub forma

de zăpadă. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare este în regiunea oraşului

Botoşani de 43,2 zile pe an, iar numărul mediu anual de zile cu sol acoperit

depăşeşte doua luni şi este de 71,8 zile.

La Botoşani, cea mai timpurie ninsoare s-a produs pe 5 octombrie 1991,

iar cea mai târzie ultima ninsoare pe 28 mai 1970. În luna ianuarie se

înregistrează doua maxime, numărul maxim al zilelor cu ninsoare (peste 9

zile) şi numărul maxim anual la zilelor cu sol acoperit (20,7 zile).

Grosimea stratului de zăpadă creşte din octombrie-noiembrie, până când

ajunge maximă în luna februarie, după care scade, ajungând la valoarea 0 la

sfârşitul lunii martie. Grosimea maximă absolută s-a înregistrat la Botoşani

(după „ Clima R. S. România”,1966) în perioada anterioară anului 1956, în

ianuarie stratul de zăpadă a atins grosimea maximă de 134 cm.

3.8. Regimul vânturilor.

Circulaţia generală a atmosferei, exercită un rol determinant asupra

tuturor elementelor şi fenomenelor climatice, cu atât mai mult asupra

vântului, influenţându-i frecvenţa şi viteza, cât şi distribuţia teritorială.

În regiunea în care se află oraşul Botoşani, vânturile se dezvoltă sub

acţiunea directă a centrilor barici care au o frecvenţă mai mare în partea de est

şi de nord –est a României. Relieful prin altitudinile sale în general reduse,

prin orientarea sa şi prin obstacolele naturale şi antropice de diferite

dimensiuni (păduri, aşezări umane) influenţează atât direcţia, cât şi viteza de

deplasare a maselor de aer.

Frecvenţa pe direcţii a vântului. Pentru zona studiată vânturile

predominante cu o frecvenţă accentuată sunt cele de nord-vest în proporţie de

29,2%, urmate de cele de sud-est în proporţie de 16,3%. Celelalte direcţii din

care bate vântul înregistrează la Botoşani procente mult mai mici, după cum

urmează: sud - 3,7%, nord - 4,2%, vest - 4,0%, est şi sud-vest 3,7%, pe

ultimul loc ca pondere sunt situate vânturile de pe direcţia nord-est cu 2,2%.

În perioada caldă a anului predominante sunt vânturile de nord-vest care

urcă de la 30,2% în luna mai, la aproape 40% în luna iulie, pentru a scădea

apoi treptat ca frecvenţă până la 23,5% în luna octombrie. Intensificarea

vânturilor de NV şi N în anotimpurile de primăvară şi mai ales vara, se

datoreşte producerii minimelor barice din sud-estul Europei, către care se

deplasează, în această perioadă, masele de aer din zona Oceanului Atlantic, ce

favorizează cantităţile însemnate de precipitaţii de la sfârşitul primăverii şi

începutul verii.

Frecvenţa medie anuală şi lunară a vântului şi a calmului la Botoşani (%)

(după Mihăilă, 2003)

Luna

direcţi

a

I F M A M I I A S O N D AN

N 2,8 4,9 5,0 5,4 5,6 5,6 5,6 5,0 2,7 3,6 3,0 1,5 4,2

NE 1,2 2,6 3,0 3,0 3,1 2,7 2,2 1,9 1,3 1,6 1,5 1,6 2,2

E 4,2 4,8 6,5 5,4 3,2 2,0 1,8 2,1 1,6 3,4 4,8 3,8 3,7

SE 15,

8

20,

2

20,

7

19,

4

18,

2

11,

0

7,9 11,

0

14,

7

18,

5

20,

6

17,

1

16,

3

S 3,1 3,3 4,1 3,7 5,1 4,4 3,2 3,1 3,7 3.1 4,3 3,5 3,7

SV 4,6 4,0 4,3 3,4 3,0 3,1 2,6 2,2 3,7 3,4 4,3 4,9 3,6

V 3,7 3,1 4,0 3,9 3,9 4,6 5,2 3,6 4,2 3,3 4,7 3,3 4,0

NV 29,

3

29,

2

24,

7

29,

0

30,

2

36,

8

37,

4

31,

4

27,

2

23,

5

23,

5

28,

1

29,

2

C 35,

3

27,

9

27,

7

26,

2

27,

7

29,

8

34,

0

39,

7

40,

9

38,

8

33,

3

36,

2

33,

1

În aceeaşi perioadă caldă a anului, cea de-a doua componentă a rozei

vânturilor de la Botoşani, cea de sud-est, ia valorile cele mai scăzute, atingând

frecvenţa de 7,9% în luna iulie; creşte apoi spre toamnă, ajungând dominantă

din noiembrie (20,6%) până în aprilie.

Calmul atmosferic Remarcabil pentru zona studiată este frecvenţa mare

a zilelor calme (33,1%). Proporţia acestora variază între 26,2% în aprilie şi

40,9% în septembrie. Calmul atmosferic este scăzut în lunile de primăvară

(26-28%), datorită instabilităţii maselor de aer, şi are valori ridicate la

sfârşitul verii şi începutul toamnei (39-41%). Din graficul de mai jos, se

observă că din martie până în septembrie valoarea calmului atmosferic creşte,

iar în octombrie-noiembrie scade, urca uşor în lunile decembrie-ianuarie,

pentru a scădea în următoarea lună la 28%.

Viteza vântului depinde de gradientul baric orizontal (dezvoltat între

principalii centri de acţiune atmosferică), de relief şi de suprafaţa subiacenta.

În condiţiile unor valori mari ale gradientului baric viteza maximă a vântului

poate să atingă valori puţin obişnuite, cum s-a întâmplat pe 5 ianuarie 1966

când la Botoşani s-au înregistrat viteze de 55m/s (198 km/h).

În timpul iernii, când gradientul baric orizontal creat între anticiclonul

euroasiatic şi ciclonii foarte activi din bazinul Marii Mediterane, are valori

foarte mari, se declanşează vânturi violente. Pe fondul unor condiţii de

ninsoare acestea se transformă în viscole ce transportă, atât zăpada în cădere ,

cât şi pe cea depusă.

Viteza vântului pe direcţii. Vitezele medii anuale pe direcţii ale vântului

în regiunea oraşului Botoşani, indică faptul că cele mai puternice manifestări

le au vânturile din nord-vest, urmate de cele din nord şi sud-est. Vitezele

medii anuale cele mai mici se remarcă la vânturile din nord-est şi est.

Cele mai frecvente vânturi – din nord-vest – au cele mai mari viteze

anuale de 5,0 m/s, urmate de vânturile din sud-est şi vest a căror viteză medie

anuală este de 3,8 m/s. Relaţia dintre viteza şi frecvenţa vântului este de cele

mai multe ori direct proporţională. De exemplu, vânturile de nord-est au la

Botoşani cea mai redusă frecvenţă 2,2%, dar şi cea mai redusă viteză medie

anuală 1,9 m/s.

3.9. Fenomene climatice secundare.

Dintre fenomenele şi procesele meteorologice ce însoţesc diversele stări

de vreme o importanţă deosebită în conturarea caracteristicilor climatice de

ansamblu o prezintă: ceaţa, grindina, roua, fenomenele orajoase, bruma,

chiciura, poleiul şi viscolul. Aceste fenomene se caracterizează prin

discontinuitate, în timp, şi prin repartiţie neuniformă, în spaţiu.

Particularităţile circulaţiei generale ale atmosferei de la un sezon la altul,

determină producerea diverselor fenomene şi procese meteorologice. În

sezonul rece al anului, sub impulsul temperaturilor scăzute şi al invaziilor

frecvente ale maselor de aer rece aparţinând anticiclonului euroasiatic

caracteristice sunt următoarele fenomene climatice:

Bruma este un fenomen specific sezonului rece, însoţeşte îngheţul şi se

prezintă sub forma unor depuneri de gheaţă cu aspect cristalin (ace, pene,

evantai). Geneza fenomenul de brumă în Moldova, se leagă de advecţiile de

aer rece ce provin din arealul pustei maghiare, de advecţiile de aer rece

dinspre nord-vest (Cehia, Slovacia, Ungaria), dinspre Europa Centrală şi de

Vest, dinspre Europa de Nord, sau dinspre nord - estul Europei (Câmpia

Rusă) (N. Topor, 1958).

În municipiul Botoşani se produc anual în medie 30-35 de zile cu bruma,

dar numărul maxim poate ajunge şi la 53-54 zile. În timpul unui an, bruma se

înregistrează cel mai frecvent toamna, primăvara şi la începutul lunii

decembrie. Toamna, cea mai timpurie brumă se produce în prima jumătate a

lunii septembrie (15-17 septembrie 1956), iar primăvara, cea mai târzie ultima

brumă se produce în prima decadă a lunii mai (de exemplu, pe data de 17 mai

în anul 1986).

Viscolul este un fenomen climatic secundar ce se produce începând din

luna noiembrie şi până în aprilie inclusiv. În luna februarie, viscolul atinge un

maxim de manifestare, când se înregistrează cele mai multe zile cu viscol.

Acest fenomen este foarte variabil de la un an la altul, astfel se înregistrează

ani cu peste 20 de zile cu viscol, sau ani în care acesta este semnalat sporadic.

„ De remarcat este că în timpul viscolelor violente, viteza vântului poate

urca pâna la aproape 200 km/h, caz în care, pe lângă zăpada viscolită si care

troienită blochează căile de comunicaţie, poate provoca pagube materiale

însemnate (viscolul din 4-7 ianuarie 1966 al Botoşani si Iaşi).” (Mihăilă,

2003)

Chiciura se prezintă sub forma unor cristale de gheaţă, albe,

sfărâmicioase, asemănătoare cu zăpada, care se formează pe ramuri,

conductori şi pe colţurile, muchiile obiectelor, în prezenţa ceţii şi a vântului

slab.

Anual se înregistrează în medie 2-8 zile cu depuneri de chiciură, dar ca şi

în cazul viscolului evoluţia acestui fenomen este foarte variabilă de la un an la

altul.

În decursul unui an, fenomenul de chiciură începe să fie semnalat spre

sfârşitul lunii noiembrie, atinge maximul de frecvenţă în luna ianuarie (1,3-

4,5 zile), după care scade până la începutul lunii martie când dispare complet.

Din aprilie până în octombrie fenomenul de chiciură este absent.

Poleiul reprezintă un strat de gheaţă mat sau transparent care se depune

pe sol şi pe obiecte, mai ales spre partea expusă vântului, ca urmare a

îngheţării picăturilor de ploaie pe o suprafaţa puternic răcită. Acest fenomen

are consecinţe nefavorabile, în special pentru transporturile rutiere şi aeriene.

Numărul mediu anual de zile cu polei la Botoşani este de 3-4 zile. În unii

ani poleiul se produce mai frecvent, dar mulţi ani acesta poate lipsi.

În regiunea studiată, numărul maxim de zile cu chiciură se înregistrează

în lunile ianuarie şi decembrie. Cel mai târziu poleiul s-a produs în luna

martie, 2 zile în anul 1964. În sezonul cald (mai-septembrie) poleiul nu a fost

semnalat niciodată.

Ceaţa în regim diurn are o densitate maximă noaptea şi mult mai redusă

ziua, iar în timpul anului are o frecvenţă mare în sezonul rece. Ceaţa se

prezintă sub forma unor particule de apă care plutesc în atmosferă şi reduc

vizibilitatea la sub 1 km.

Numărul mediu anual de zile cu ceaţă la Botoşani este de 58, iar

frecvenţa maximă a zilelor cu ceaţa se înregistrează în luna decembrie (6,6

zile).

Durata medie anuală a fenomenului de ceaţă la Botoşani ajunge la 301,6

ore, în luna decembrie ceaţa are duratele medii lunare cele mai ridicate (62,53

ore), iar in lunile iulie şi august câte 0,83 ore în fiecare lună, duratele medii

lunare cele mai reduse în profil anual.

În sezonul cald fenomenele meteorologice care au o frecvenţă mare de

producere sunt:

Roua se formează prin condensarea vaporilor de apă (existenţi la partea

inferioară a atmosferei) pe suprafaţa activă, răcită prin radiaţie în timpul

nopţilor senine şi liniştite, din anotimpul cald. Roua este un fenomen

meteorologic, care are în general consecinţe favorabile, deoarece suplineşte

de multe ori lipsa precipitaţiilor.

Acest fenomen are o frecvenţa mult mai mare în regiunea oraşului

Botoşani, comparativ cu celelalte fenomene hidrometeorologice, în jur de 70-

100 de zile cu rouă.

În timpul anului numărul zilelor cu rouă creşte din luna martie, când se

înregistrează sporadic, până în august, când frecvenţa este maxima. În

continuare, de la luna la luna, zilele cu rouă sunt din ce în ce mai puţine până

în decembrie când se mai produce sporadic (1-2 zile).

Grindina este generată de norii Cumulonimbus şi cu toate că se produce

destul de rar, poate provoca, în scurt timp, pagube materiale foarte

importante.

Grindina, prezintă cea mai redusă frecvenţă comparativ cu celelalte

fenomene climatice secundare, dar efectele negative ale acesteia sunt dintre

cele mai mari. La Botoşani, numărul mediu anual de zile cu grindină este de

0,9 pe an, maximul înregistrându-se în luna iunie.

Fenomenele orajoase Căderile de grindină, sunt însoţite de cele mai

multe ori de oraje, acestea fiind mult mai frecvente, dar şi mai puţin

păgubitoare. Numărul anual de zile cu fenomene orajoase este, la Botoşani, de

24,4.

În cursul unui an, numărul de zile cu oraje este maxim în luna iunie, iar

numărul minim anual se înregistrează în intervalul noiembrie-februarie.

Durata medie anuală a fenomenelor orajoase din perioada 1974-1998 arată că

la Botoşani acestea au durat 68,6 ore, din care 18,6 ore în luna iunie-maximul,

iar în februarie acestea au fost absente.

Fenomenele de secetă şi uscăciune şi ploile torenţiale au fost deja tratate

în această lucrare la subcapitolul privind precipitaţiile atmosferice.

Capitolul IV

Schimbări climatice în oraşul Botoşani şi cauzele

acestora

În capitolul următor vom analiza comportamentul elementelor climatice

în arealul urban, pentru a observa la scară mare, cum acţionează clima la

schimbările antropice.

Clima oricărei regiuni de pe suprafaţa terestră prezintă anumite

caracteristici zonale datorită factorilor climatogeni (dinamica generală a

atmosferei, curenţii oceanici, răspândirea uscatului, mărimea acestuia,

altitudinea si orientarea culmilor muntoase, apropierea sau depărtarea unui

teritoriu de ocean sau de mare). În grupa factorilor climatogeni se înscrie şi

factorul antropic, care, prin activitatea sa a început sa aibă un rol foarte

important modificând – în sens negativ, sau pozitiv - clima unui teritoriu.

În general, clima unui oraş este generata în primul rând de factorii

climatogeni specifici zonei respective. În amănunt însă, oraşul introduce o

serie întreagă de modificări în climatul de pe arealul sau, creându-şi un climat

propriu, cu caracteristici distincte. Astfel oraşele îndeplinesc o importantă

funcţie climatogenă. „Aceasta funcţie este cu atât mai deosebită cu cât oraşul

este mai mare, are o structură urbană complexă, o funcţie economica mai

intensă (în special, industrială) şi este amplasat pe un relief fragmentat.” (El.

Erhan, 1979)

În afară de factorii amintiţi, o mare însemnătate (poate cea mai mare)

pentru punerea în evidenţă a caracteristicilor climei oraşului o are şi

impurificarea atmosferei urbane cu gaze, funingine, praf etc.

De-a lungul anilor s-au produs:

4.1. Modificări a acţiunii factorilor naturali de către oraşe (radiaţia

solară, dinamica atmosferei).

4.2. Schimbări survenite la nivelul elementelor climatice în aria

urbană. Aici avem în vedere: durata de strălucire a Soarelui, temperatura

aerului, vânturile, umezeala relativă a atmosferei urbane, nebulozitatea şi

ceaţa.

4.3Cauzele schimbărilor climatice din oraşul Botoşani

Cauzele care au determinat variaţiile temperaturii aerului în ultimii 80 de

ani, la Botoşani sunt, în primul rând, globale: variaţia intensităţii de flux al

radiaţiei solare, creşterea sau scăderea periodică a frecvenţei succesive a

maselor de aer oceanic sau continental în josul părţii centrale sau de sud-est a

Europei sau modificarea compoziţiei aerului, datorată poluării antropice.

Având în vedere că recenta încălzire este resimţită la nivel global, dar cu

intensităţi diferite, problema schimbării climatice survenită în oraşul

Botoşani, ar trebui să fie cauzată, în mare parte, de aceeaşi factori.

4.4. Cauzele regionale

Chiar dacă în oraşul Botoşani, la ora actuală, industria nu este foarte

dezvoltată, în comparaţie cu alte centre industriale, totuşi poluarea există în

această regiune şi nu este numai locală, o mare parte provenind din poluarea

transfrontalieră.

Poluarea transfrontalieră

Datorită dinamicii crescute a atmosferei fenomenele de poluare ale

aerului se manifestă pe zone extinse, globalizându-se, determinând modificări

esenţiale în ceea ce priveşte clima, regimul precipitaţiilor, distrugerea păturii

de ozon care protejează Pământul de razele ultraviolete ş.a

Transportul poluanţilor la mare distanţă este un factor important în

probleme de mediu cum sunt: ploi acide, schimbările climatice, perioadele cu

smog, transportul în regiuni îndepărtate şi acumularea ulterioară a metalelor

grele, transportul în stratosferă a poluanţilor emişi în special de erupţiile

vulcanice şi explozii nucleare.

Factorii climatici, respectiv meteorologici sunt implicaţi în reacţiile

chimice care se produc în atmosferă între noxele gazoase, între acestea şi

componenţii naturali ai aerului atmosferic, ca şi apa aflată în atmosferă. De

asemenea aceşti factori sunt direct implicaţi în propagarea, dispersia sau

stagnarea maselor de aer poluant.

Principalele agenţi poluatori sunt reprezentaţi de emisiile din transport şi

industria energetică ce folosesc SO2 , Nox, compuşi organici volatili, precum

şi materiale toxice cum ar fi metale grele şi poluanţii organici. Aceşti poluanţi

(în special, monoxidul de carbon şi metanul) pot rămâne în atmosferă

suficient de mult timp încât să fie transportaţi la mii de kilometri şi astfel, să

se împânzească pe suprafeţe mari, departe de sursele iniţiale ce le-au produs.

Dispersia în atmosferă a SO2 şi a NOx şi a produşilor lor de

transformare, deşi are loc în cea mai mare parte în stratul de amestec (circa

1500 m de la sol), sub acţiunea vântului şi a mişcărilor verticale ale aerului, se

produce în volume mari de aer, cu o extindere verticală până la cel puţin

nivelul inferior al tropopauzei (10-12 km) şi cu o extindere orizontală de

ordinul sutelor de kilometri.

La distanţe mai mari de 100 km de o sursă punctuală de emisie este greu

de admis că există un regim permanent şi conditii omogene în plan orizontal.

La asemenea distanţe de o sursă de poluare, ciclul atmosferic diurn începe să

influenţeze valoarea înălţimii de amestec, vitezei vântului şi a turbulenţei. De

asemenea, nu se mai poate presupune că masele de aer se deplasează în linie

dreapta, iar în penele de poluant pot avea loc schimbări importante sub efectul

transformărilor chimice şi depunerilor uscate şi umede. Aşadar, la distanţe

mari de sursa de poluare putem simplifica probleme transportului unui

poluant, presupunând că pana de poluant suferă un amestec vertical apreciabil

în stratul limită planetar.

În schimb, mişcările vericale la scară mare au un rol important: de

exemplu, este practic imposibil de a estima traiectoria unei pene de poluant

ajunsă într-o depresiune frontală. Aceasta dificultate este însă eliminată de

faptul că în asemenea cazuri capacitatea de diluţie este mai mare decât media.

Riscul cel mai mare de poluare îl reprezintă circulaţiile generale (alizeele).

Vântul „vectorul poluării” este principalul element implicat în

propagarea şi dispersia noxelor atmosferice, hotărând majoritar distribuţia

nivelelor şi zonelor de poluare atmosferică. Având în vedere că, la Botoşani,

vânturile cu cea mai mare influenţă sunt cele de nord-vest (cu aproape 30%),

iar judeţul se află la graniţa de nord a ţării, poluarea din nordul şi nord-vestul

Europei ajunge cu uşurinţă în această regiune. Acest lucru este posibil datorită

inexistenţei unui obstacol important în calea maselor de aer poluate, iar un rol

important îl deţine şi configuraţia Carpaţilor care determină coborârea aerului

încărcat cu agenţi poluanţi, pe lângă masa muntoasă (neputând să o

escaladeze), ceea ce duce poluarea unităţilor geografice imediat următoare (în

care se află şi oraşul Botoşani).

Regiunea în care se află oraşul Botoşani este expusă poluării dinspre

Ruhr, Cehia, nordul Ungariei şi din zona Moscovei. Dinspre aceste zone cei

mai importanţi agenţi poluanţi sunt bioxidul de sulf, urmat de oxizii de azot.

Bioxidul de sulf este foarte solubil şi foarte reactiv în atmosferă. În condiţii

favorabile transportului la distanţă de exemplu, prima traiectorie poate

produce, la sol, cantităţi de bioxid de sulf de cca. 15 ori mai mari decât CMA

(Sandu I. şi alţii, 1993). În cazul coşurilor de fum înalte cca. 20% din

poluant). În cazul coşurilor de fum înalte cca. 20% din poluaţi sunt captaţi

între strate cu gradienţi termici diferiţi „pânze captive”.

Poluanţii sunt transportaţi de regulă în stratul inferior al atmosferei

(primii 2 km.). Penele de fum îşi fac simţită prezenţa chiar şi la sute de km. de

sursă. În cazul principalului poluant emis la înălţime, bioxidul de sulf, în lipsa

catalizatorilor nu reacţionează uşor, dar pe timpul zilei în prezenţa radiaţiei

ultraviolete, viteza de reacţie se măreşte considerabil (0,1-2%/minut), din

totalul emis 50% din el se depune în zonă, sub formă uscată, 30% în formă

umedă, iar 20% părăseşte zona prin poluare la distanţă.

Timpul de viaţă al bioxidului de sulf în atmosferă este de ordinul a 24-

48 de ore, astfel încât o cantitate de SO2 emisă într-o ţară din Europa poate fi

depusă într-o alta. Depunerile umede şi uscate şi transformarea SO2 în sulfat

sunt procesele care controlează timpul de viaţă al acestui poluant în

atmosferă.

Pe baza unor experimente s-au determinat traiectoriile maselor de aer

care străbat diferite zone ale continentului, aducând poluanţii pe teritoriul ţării

noastre şi contribuţia surselor externe la poluarea cu SO2 pe teritoriul

României (vezi figura).

Figura 13. Contribuţia surselor externe la poluarea cu SO2 pe teritoriul

României

Este posibil ca în orasul Botosani, doar o mică parte din poluare să

fie de natură transfrontalieră, dar şi în acest caz, aceasta trebuie menţionată ca

o posibilă cauză a recentelor schimbări climatice.

4.5. Cauzele locale sunt la fel de importante, ca şi primele două, şi

sunt reprezentate de schimbările urbane datorate dezvoltării oraşului şi a

industriei, dar şi de creşterea poluării locale.

Una din cauzele majore care au dus la schimbarea climei în oraşul

Botoşani este reprezentată de însăşi modificarea suprafeţei şi structurii

oraşului, care în ultimii 50 de ani şi-a schimbat radical „înfăţişarea”.

Dacă în anii 1920-1940 oraşul avea aspectul unui „târguşor”, cu

doar 2-3 străzi principale (pietruite) şi cu case cu un singur nivel acoperite cu

ţiglă, în prezent în Botoşani marea majoritate a clădirilor sunt cu 4-10 nivele,

iar reţeaua stradală este puternic dezvoltată. Aceasta transformare a oraşului a

adus cu sine şi o transformare a climei, care, deşi nu este la fel de evidentă ca

în oraşele mari, totuşi, poate fi considerată, alături de ceilalţi factori,

„vinovată” de schimbarea climatică survenită.

Poluarea atmosferei urbane

Este bine ştiut faptul că odată cu apariţia primelor civilizaţii urbane, a

apărut şi intervenţia brutală în mediu a omului prin exploatarea neraţională a

terenurilor şi a alterării mediului înconjurător, prin poluanţii proveniţi din

activităţile umane, de origine menajeră, agricolă sau industrială.

Poluarea atmosferică a luat o mare amploare odată cu creşterea

producţiei industriale, a circulaţiei rutiere, odată cu apariţia deşeurilor

menajere incinerate şi a creşterii consumului de energie. Între zonele cu cel

mai mare grad de poluare se disting ariile industriale, unde substanţele

poluante sunt rezultate din arderea combustibililor, prafului de la fabricile de

ciment, gaze evacuate din industria chimică, particule radioactive de la

centralele atomo-nucleare, diferite emisii rezultate din procese fermentative.

Industria începe să-şi facă loc în oraşul Botoşani, ca formă incipientă,

către jumătatea sec.XIX-lea, ramura primcipală fiind cea alimentară, iar în

cadrul acesteia industria morăritului. Anii de la sfârşitul sec. XIX şi începutul

sec.XX au marcat epoca de maximă dezvoltare economică a acestei regiuni

atinsă până la cel de al doilea război mondial. În anul 1902 existau în fostele

judeţe Botoşani şi Dorohoi 3058 de maiştri şi lucrători, ceea ce indică un

nivel relativ dezvoltat al activităţii industriale şi meşteşugăreşti în raport cu

alte judeţe. Pentru anul 1907, statistica indica existenţa în ambele judeţe a

6822 de maiştri, lucrători şi ucenici (Buletinul C.C.I Botoşani, nr. 5-6/1907,

p.3.). În ajunul primului război mondial, viaţa economică în această parte a

ţării era încă prosperă, cu excepţia unor ramuri care intraseră în declin

(morăritul). Totuşi, activitatea industrială era susţinută de fabricile de spirt,

cele de zahăr, de industria chimică (fabrică de lumânări şi o tăbăcărie),

industria uşoară (fabrici de confecţii), industria metalurgică („prima fabrică

română de reparat maşini agricole şi fontă”), industria materialelor de

construcţii (cuptoare de var, ateliere de sobe şi ornamente de teracotă). Anul

1930 marchează un regres vizibil în activitatea economică a oraşului

Botoşani. Acest regres va ţine până în anii ’60, când va începe industrializarea

puternică a acestui oraş, la început s-a urmărit echilibrarea celor două ramuri

ale economiei, agricultura şi industria, pentru ca în perioada 1971-1980 ritmul

industrializării la Botoşani să atingă14,3%, peste media pe ţară. Apar şi se

dezvoltă ramuri industriale noi, precum: electrotehnica, chimia, industria

sticlei şi industria construcţiilor de maşini.

Industrializarea s-a realizat la Botoşani într-un timp foarte scurt,

acumularea în atmosferă a unor agenţi poluatori, a făcut ca anii ’80 să fie

printre cei mai calzi ai secolului, maximul înregistrându-se la sfârşitul

intervalului, în anii 1989-1990, când temperatura medie anuală a fost la

Botoşani de 11ºC, aceasta fiind cea mai ridicată temperatură de la iniţierea

observaţiilor meteorologice. Având în vedere că şi la nivel mondial aceşti ani

au fost foarte călduroşi, nu putem afirma că poluarea locală este singura

răspunzătoare de creşterea temperaturii, dar poate fi considerată una din

cauzele majore.

În oraşul Botoşani, în prezent, activităţile care duc la poluarea atmosferei

sunt: producerea de energie termică şi calorică, industria sticlei, intreprinderi

mecanice cu secţii de tratamente termice, industria materialelor de construcţie

asfaltice, producerea de echipamente de automatizări (prin secţia de

galvanizare), industria de prelucrare a cauciucului, industria alimentară

(prelucrare produse agricole şi producere alcool), cât şi traficul rutier.

Printre cele mai poluante instituţii din oraşul Botoşani se numără:

S.C.Termica S.A. (SOX- 661,2 tone, NOX-289 tone, CO-61,1 tone, CO2-

163280 tone), S.C. Alcor S.A (SOX – 26,5 tone, NOX – 14 tone, COx – 1060

t; CO – 1t) S.C. Mecanex S.A. (cu 275 tone CO2), S.C. Forma S.A. (CO2 –

1450 tone), S.C. Mecanica S.A. (CO2 – 2000 tone, CO – 0,7 tone, NOX – 1,5

tone, ş.a), S.C. UPSS S.A. (SOX – 2,5 tone, NOX – 5,5 tone, CO2 – 2500 tone,

CO – 4 tone), S.C. Electrocontact S.A (CO2 – 450 tone, CH4 – 1 tonă,

compuşi organici volatili nemetanici), S.C Naţional S. A. (NOX – 10 tone,

CO2 – 4200 tone, CO – 1 tonă, compuşi organici volatili nemetanici: 3,5

tone), datele de mai sus au fost preluate de Inspectoratul de Protecţia

Mediului Botoşani, în anul 2001.

Tabel 2. Caracteristicile ecologice ale unor poluanţi atmosferici (după

Sanda Vişan şi clolab., 2000)

Nr.

Crt.

Poluant Persistenţă Autoepurare

1. CO2 4 ani Fotosinteză. Absorbţie în apă,

roci alcaline

2. CO 3 ani Oxidare la CO2

3. SO2 4 zile Oxidare la sulfaţi. Absorbţie

în aerosoli. Reacţie cu NOx,

hidrocarburi (RmHn)

4. RmHn 16 ani Reacţie fotochimică cu NO,

NO2, O3

5. NO,NO2 5 zile Oxidare la nitraţi

6. N2O 1-3 zile Disociere fotochimică.

Acţiuni biologice în sol.

7. NH3 2 zile Oxidare la nitraţi. Cu SO2

formează (NH4)2SO4

8. H2S 2 zile Oxidare la SO2 şi H2O

Pe lângă aceste societăţi, transportul rutier (sursă nestaţionară de

emisii) îşi aduce un aport important la poluarea atmosferei oraşului Botoşani,

numai în anul 2001 au fost emişi: NOX – 560 t, compuşi volatili nemetanici:

610 t., CH4 – 22 t., CO2 – 90000 t., CO – 11600 t., N2O (peroxid de azot – cu

potenţial cancerigen) – 3,5 t, NH3 (amoniac) – 0,5 t., pulberi sedimentabile 7,2

t., Cr – 2 kg, Cu – 48 t., Ni – 2 kg, Pb – 6 kg, Zn – 28 kg.

Tabel 3. Cantităţile principalilor poluanţi emişi în atmosferă, la Botoşani (tone/an)

Poluant

SOX NOX

NMVOC

CH4 CO CO2 NH3 PM

An

2000 506,9

1188 3233 7113

56026

314685

354 necalculate

2001 902 3553 4053 5391

18083

345266

6848

1130

Intervenţia antropică asupra mediului înconjurător şi a climei s-a făcut, în

oraşul Botoşani, prin creşterea demografică, urbanizare intensivă şi

industrializare (acestea sunt printre cele mai importante cauze locale). În

ultimii 80 de ani aspectul oraşului Botoşani a suferit transformări majore iar,

una din cauzele care au determinat aceste transformări a fost creşterea

demografică datorată, atât bilanţului natural ridicat (printre cele mai mari din

ţară), cât şi migraţiei teritoriale a populaţiei (în special, din mediul rural, în

cel urban). Populaţia oraşului Botoşani a cunoscut o creştere substanţială de la

o perioadă la alta, după cum urmează: la Catagrafia întocmită în anul 1832,

oraşul Botoşani figura cu 13 796 locuitori (fiind al doilea ca mărime în

Moldova); la recensământul din anul 1930 numărul locuitorilor din acest oraş

era de 32 355; până în 1979 populaţia oraşului se dublează, ajungând la 72

476 locuitori. În această perioadă, de numai 47 de ani, populaţia oraşului a

crescut datorită sporului natural, cât şi procesului de industrializare, care a

atras spre aria urbană locuitori din mediul rural. La recensământul din anul

1992 oraşul Botoşani a ocupat locul 20 ca număr de locuitori, cu 126 204

persoane.

Creşterea populaţiei oraşului a dus implicit la creşterea suprafeţei urbane

şi a spaţiului de locuit, astfel, dacă în anul 1832 în Botoşani erau doar 2934 de

case, în anii ’80 perimetrul locuibil era de 892 ha, iar în prezent oraşul are o

suprafaţă de 4132 ha. Această creştere se datorează, în primul rând

construcţiilor realizate în perioada socialistă (numai între anii 1950-1979 s-au

construit 17000 de apartamente), dar şi extinderii suprafeţei urbane după

1990, prin construirea multor imobile în zonele mărginaşe ale oraşului.

Aceste transformări, alături de industrializarea puternică, realizate

într-un timp destul de scurt, au avut repercusiuni şi asupra climei din această

regiune.

Cu toate că, după anul 1990, producţia industrială a scăzut în

perimetrul oraşului Botoşani, totuşi, atmosfera este încă poluată cu agenţi care

persistă în aer perioade lungi de timp. Oricum, faţă de alte zone ale ţării,

oraşul Botoşani este o zonă slab poluată, iar tendinţele actuale ale

temperaturii aerului şi precipitaţiilor atmosferice sunt o consecinţă a poluării

atmosferei realizată în alte regiuni (puternic industrializate) ale planetei.

Calmul atmosferic deţine ,în oraşul Botoşani, un procent de peste 30%, şi are

un rol important, amplificând poluarea, datorită unei mase de aer cu densitate

şi presiune mai mare decât în zonele învecinate. Starea poate dura ore, sau

zile, timp în care poluanţii se acumulează, depăşind concentraţiile de prag

admisibile.

Normele de securitate a muncii

1. Organizarea locului de muncă şi a activităţii

– Accesul în laboratoare este permis numai cu consimţământul şefului

de laborator.

– La începutul lucrului operatorul care intră prinul în sala laboratorului

trebuie să se convingă că atmosfera nu este încărcată de gaze inflamabile sau

toxice. Pentru gazele deosebit de periculoase se vor utiliza gaze analizatoare

cu semnalizare acustică.

– Le va verifica în mod deosebit etanşeitatea robinetelor la instalaţia de

gaze, verificându-se cel puţin la 3 zile.

– Toţi lucratorii vor cunoaşte unde este amplasat ventilulcentral al

reţelei de gaze.

– Nu se vor bocla ferestrele laboratorului cu mobilier, rafturi aparate

sau orice alte obiecte,

– La alegerea autoclavelor se va ţine seamaă de natura substanţei care

intervine în reacţie, precum şi de presiunea la care se presupune ca se va

ajunge, luându-se în calcul un coeficent de siguranţă acoperitor.

– Dacă agitarea se face prin barbotarea amestecului de reacţie în gaz

inert este obligatoriu controlul ipsei oxigenului în gazul inert. Utilizând

aparate sau metode specifice de analiză.

– În cazul reacţiilor puternic exoterme autoclavele vor fi răcite printr-o

manta exterioară sau serpentine interioare prin care circulă un agent de răcire.

– Lucrările în care se folosesc sau rezultă substanţe, gaze şi vapori

toxici, substanţe inflamabile, reactivi care fumegă în aer, trebuie executate

numai sub nişă.

– Este obligatorie afişarea în laborator, la loc vizibil a listei de material

şi reactivi periculoşi existenţi în dotare precum şi a modului de manipulare a

acestora.

– Şeful laboratorului va lua măsuri în vederea respectării legislaţiei

care reglementeazî regimul substanţelor şi produselor toxice.

– Nu se vagusta nici o substanţă utilizată în laborator şi nu se vor folosi

vasul de laborator pentru băut şi pentru mâncare.

2. Tehnica de lucru şi utilizarea reactivilor

– Nu se va lua cu gaze sau vapori toxici până nu se asigură etanşeitatea

instalaţiei, chiar dacă se operează sub nişă.

– Nu se admite introducerea capului în nişă fşrş mască de protecţie.

– Pentru a mirosi o substanţă, gazul sau vaporii trebuie îndepărtaţi către

manipulant, prin mişcarea mâinii cu foarte mari precauţiuni, neplecând capul

deasupra vasului şi fără a inspira profund.

– Este obligatorie neutralizarea sau captarea substenţelor toxice care

rezulta sau care rămân în exces.

– Este interzisă deversarea conţinutului aparatelor direct în reteaua de

canalizare sau evacuarea gazelor prin trompa de canal, cu excepţia cazurilor

în care canalizarea este legată la reteaua de ape chimic impure.

– Substanţele vor fi obligatoriu neutralizate înainte de deversarea lor în

sistemul normal de canalizare.

Bibliografie

1. Apostol L. (2000) – „Precipitaţiile atmosferice în Subcarpaţii

Moldovei”, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava.

2. Băcăuanu V. (1968) – „Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic”,

Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.

3. Băcăuanu V. şi colab. (1980) – „Podişul Moldovei – natură, om,

economie”, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti.

4. Bogdan Octavia (1978) – „Fenomene climatice de iarnă şi de vară”,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

5. Botnariuc, Văideanu A. (1982) – „Ecologie”, Întreprinderea

Poligrafică „Banat”, Timişoara.

6. Cardaş şi colab. (1980) – „Monografia judeţului Botoşani”, Editura

Sport–Turism, Bucureşti.

7. Ciulache St. (1980)- „Oraşul şi clima”, Bucureşti.

8. Dincă Ileana, Patrichi Silvia, Miha Iosefina, Ţepeş Elena (1973)-

„Fluctuaţiile de lungă durată ale precipitaţiilor atmosferice în

Moldova”, Culegere de lucrări de Meteorologie, 1974, I.N.M.H

Bucureşti.

9. Erhan Elena (1999) – „Meteorologie şi Climatologie practică”,

Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi.

10. Grama M. (1965)- „Prevederea temperaturii minime în zona

Moldovei pentru cazul nopţilor senine şi liniştite”, Culgere de lucrări

ale I.M Bucureşti.

11. Gugiuman I., Pleşca Gh., Erhan Elena şi Stănescu I. (1960) -

„Unităţi şi subunităţi climatice în partea de est a R.P.R”, Anal. Şt. ale

Univ. „Al.I. Cuza”, Tom VI, s. II, fasc.4, Iaşi.

12. Gugiuman I. (1968) – „Elemente de climatologie urbană”, Anal. Şt.

ale Univ. „Al. I. Cuza”, Tom XIII, sect. II b, Iaşi.

13. Gugiuman I., Cotrău (1975) – „Elemente de climatologie urbană”,

Editura Acad. R.S.R., Bucureşti.

14. Mihăilă D. (2003) – „Câmpia Moldovei – Studiu climatic”, rezumat

teză de doctorat, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi.

15. Slavic Gh. (1969)- „Contribiţii la clima oraşului Botoşani”,

Comunicări de Geografie, nr. VII, Bucureşti.

16. Stoenescu Şt. M. (1958)- „Câteva caracteristici ale regimului

precipitaţiilor în R.P.R.”, Meteotrologia, Hidrologia şi Gospodărirea

Apelor, nr. 2-3, Bucureşti.

17. Stoian Rodica, Chertic Eva (1973)- „Evaluarea variaţiilor

temperaturii aerului în sezonul călduros”, Hidrotehnica, nr.18,

Bucureşti.

18. Tufescu V. (1977) - „Judeţul Botoşani”, Editura Academiei R.S.R.,

Bucureşti.

19. *** (1971) – Monografia „Botoşanii 1971”, Consiliul Popular

Botosani.

20. *** (1996,1998) – „National GeographicMagazine”, National

Geographic Society, New York.

21. *** (2002) – Revista „Formula As”, nr.528, august 2002.

22. *** (2000-1956) - Tabele meteorologice lunare şi tabelele de sinteză

anuală, C.M.R Moldova, Iaşi