C U P R I N S U L:

Introducere ……………………………………………………………..…… 3

1.Fundamentele teoretice ale competitivităţii………………………….….. 4

2. Situaţia actuală a Republicii Moldova în domeniul comerţului exterior

………………………..…………………………..… ………………. 8

3. Competitivitatea Republicii Moldova : situaţia actuală şi

modalităţi de sporire a acesteia …………………..………………………...15

4. Concluzii …………………………………………………….…………….20

5. Bibliografie………………………………………………………………

I N T R O D U C E R E

Evoluţia economiei mondiale, în ultimul timp, este tot mai mult influenţată de

schimbările priorităţilor factorilor de producţie economice ce impun atît economiile naţionale, cît

şi întreprinderile să-şi reorienteze politica sa de dezvoltare în scopul adaptării la fenomenul

numit „economia nouă” şi să atingă performanţa. Însă cea mai importantă performanţă este

obţinerea şi dezvoltarea competitivităţii durabile.

În prezent este unanim acceptat adevărul că motorul principal al progresului în natură,

societate, gîndire şi afecţiune îl constituie competiţia (confruntarea si / sau cooperarea), iar

competitivitatea entităţilor determină preponderent evoluţia acestora în domenii spaţiu – timp -

resurse, în teritorii apropiate sau depărtate, pe termen scurt, mediu, lung şi prospectiv.

Astfel, creşterea competitivităţii a devenit, în ultimele decenii, o coordonată

primordială a strategiilor de dezvoltare socio-economică ale majorităţii ţărilor lumii, în

primul rînd ale celor mai dezvoltate, a strategiilor de dezvoltare sectorială în cadrul economiilor

naţionale, precum şi a strategiilor de firmă. Afirmarea viguroasă a fenomenului contemporan

al globalizării, care a lărgit la scară mondială aria înfruntării economiilor, sectoarelor şi firmelor,

a accentuat importanţa competitivităţii acestora pentru poziţionarea lor favorabilă în

întrecerea internaţională şi a obligat, în consecinţă, la luarea unor măsuri ample şi concentrate de

stimulare a acţiunii factorilor determinanţi şi de valorificare superioară a efectelor lor.

Situaţia actuală din Republica Moldova provoacă de principiu necesitatea schimbărilor în

contextul unei dezvoltări echilibrate pentru atingerea progresului în plan mondial. Discrepanţele

crescînde înregistrate atât în relaţie cu pieţele externe, cât şi în evoluţia teritoriilor (pieţelor)

interne, argumentează pe deplin nevoia stabilirii şi promovării unor politici strategice coerente

de echilibrare, de coeziune şi de creştere a capacităţilor economice naţionale. Acest mediu de

prospectare pune la baza preocupărilor naţionale, competitivitatea Republicii Moldova, ca

element intrinsec al unei economii de piaţă funcţionale, sprijinită de o concurenţă puternică şi o

rentabilitate înaltă.

Cele expuse confirmă actualitatea temei şi impulsionează necesitatea concretizării,

definitivării şi elaborării unor aspecte conceptuale şi metodologice ce ţin de sporirea

competitivităţii naţionale printr-o abordare corectă a resurselor umane.

1.Fundamentele teoretice ale competitivităţii

Deşi se utilizează frecvent şi este un concept care se vrea implementat de orice ţară sau

organizaţie, totuşi noţiunea de competitivitate constituie terenul de înfruntare a unor opinii

frecvent divergente, motiv pentru care, până în prezent, nu există o definiţie larg acceptată a

competitivităţii şi nu a fost încă dezvoltat un model cuprinzător pentru formalizarea

conţinutului acesteia. Stadiul actual al cercetărilor în domeniu lasă, deci, cîmp deschis

disputelor conceptuale privind competitivitatea.

Literatura de profil surprinde trei niveluri de abordare a competitivităţii:

- nivelul macro, descriind competitivitatea naţională;

- nivelul micro, incluzînd aici şi o viziune dinamică a procesului competiţional;

- abordarea comercială, preponderentă în analize, datorită disponibilităţii statisticii comerciale

internaţionale.

Potrivit Băncii Mondiale, competitivitatea "cumulează elementele care conferă o

poziţionare superioară unei entităţi economice faţă de concurenţii acesteia".

Conform OCDE, “Competitivitatea este capacitatea întreprinderilor, industriilor,

regiunilor, naţiunilor sau complexelor supranaţionale de a asigura factorilor de producţie un

profit şi un nivel de folosire relativ ridicat pe o bază durabilă, în condiţiile în care acestea sunt

expuse concurenţei libere”.

La nivel macro, competitivitatea economică e analizată la nivel de ţară şi descrie

„capacitatea economică a unei naţiuni de a produce o îmbunătăţire rapidă şi susţinută a

condiţiilor de viaţă” (Global Competitiveness Report, 1996), viziune a Forumului Economic

Mondial împărtăşită şi de Comisia Europeană (2000-2004), care o descrie ca pe „capacitatea

unei economii de a asigura populaţiei un înalt nivel de trai şi un grad de ocupare, pe baze

sustenabile”. Astfel, în continuarea prezentei lucrări, mă voi referi doar la abordarea macro

asupra competitivităţii, încercînd identificarea unei serii de caracteristici ale competitivităţii

pentru a facilita definirea conceptului.

Competitivitatea unei naţiuni reprezintă capacitatea unei naţiuni de a crea şi menţine,

prin politici adecvate, un mediu care să susţină producţia cu valoare adăugată mare la nivelul

întreprinderilor sale, în vederea obţinerii sau păstrării unei poziţii dominante pe pieţele

internaţionale.

Nivelul competitivităţii economice, de regulă, depinde de cantitatea şi calitatea resurselor

naturale, starea bazei material-tehnologice, nivelul profesional şi calificarea potenţialului uman,

mijloace financiare disponibile, etc. Nu este atît de important patrimoniul de care dispune o

economie naţională, cît utilizarea eficientă a fiecărei din componentele lui în scopul dezvoltării

economice a ţării şi fortificării poziţiei ei pe arena mondială.

În sensul contrar al teoriei lui David Ricardo (teoria avantajului comparativ), potrivit

căreia o ţară se va specializa în producerea şi exportul de bunuri obţinute cu un cost de

oportunitate mai mic decît al altor ţări, Michael Porter pune bazele unui nou principiu, şi anume

principiul avantajului competitiv, care se bazează pe utilitatea noilor factori de producţie

(cunoştinţe, informaţii, competenţe). M. Porter consideră că într-o lume în care se amplifică

competiţia globală, naţiunile au devenit mai importante. În concepţia sa, o ţară deţine avantaj

competitiv dacă dispune de numeroase întreprinderi care deţin acest avantaj.

Un punct de vedere de referinţă cu privire la competitivitate îl oferă P. Krugman (1994),

potrivit căruia ţările nu trebuie privite drept competitori pe pieţe internaţionale, ci

numai firmele concurează prin produsele/serviciile oferite; ţările pot concura în schimb în

atragerea factorilor de mobilitate internaţională – capital şi forţă de muncă calificată –

valorificîndu-şi avantajele de locaţie de care dispun şi care constau în nivelul redus al

impozitării corporative, eficienţa infrastructurilor publice, reglementări corecte şi o forţă de

muncă nu foarte costisitoare.

Capacitatea sau incapacitatea unei ţări de a-şi folosi calităţile în plan politic, economic şi

social o poate face mai mult sau mai puţin performantă în raport cu alte state şi, prin urmare, mai

mult sau mai puţin competitivă. Astfel, putem afirma că „competitivitatea este un atribut al

competiţiei” interne şi internaţionale, care oferă pieţei, printr-o mai mare eficienţă şi eficacitate

a firmelor, avantajul unor reduceri de preţuri, o calitate mai bună şi o paletă mai largă a

alegerilor pentru consumatori, dar şi avantajul satisfacţiei cetăţenilor prin politici publice mai

eficiente comparativ cu alte ţări. Referindu-ne la o naţiune, putem spune că, din punct de vedere

al localizării activităţii economice, se manifestă două tipuri de competitivităţi: una internă şi una

externă. Competitivitatea internă, locală, descrie nu numai capacitatea firmelor naţionale de a

excela în termeni de producţie, productivitate, cost unitar al muncii etc., ci şi de a face faţă

competiţiei externe a unor firme din terţe state – manifestată pe piaţa naţională, iar cea externă

reprezintă, în principal, performanţa comerţului exterior (adică abordarea comercială clasică).

Cele două competitivităţi – internă şi externă - pot fi complementare, strategiile de politici

naţionale trebuind să se axeze pe ambele planuri. În genere, abordările teoretice la nivel

macroeconomic, microeconomic şi comercial ignoră existenţa competitivităţii interne.

În concepţia europeană, competitivitatea se traduce prin capacitatea unei economii de a

susţine rate ridicate de creştere a productivităţii. Începînd cu Strategia de la Lisabona, stabilită

pentru a face din Europa cea mai competitivă şi dinamică economie a lumii, competitivitatea a

devenit una dintre priorităţile politice ale Uniunii Europene. Necesitatea realizării unei industrii

europene competitive şi a unei pieţe competitive, în general, provine din dorinţa îndeplinirii

obiectivelor economico-sociale, de mediu şi a asigurării unui nivel al bunăstării sociale, în

creştere. Competitivitatea în viziunea Uniunii Europene înseamnă a excela în termeni de

cercetare şi inovare, tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, spirit întreprinzător,

competiţie, educaţie şi training, şi depinde de capacitatea, perspectivele şi „comportamentul“

ramurilor de activitate economică ale ţărilor europene de a realiza ajustări structurale în direcţia

obţinerii performanţelor în domeniile respective.

Dar pentru a vorbi despre competitivitate şi a putea plasa naţiunile într-un anumit stadiu

sau într-o anumită ierarhie ar trebui să definim mai întîi trăsăturile sau atributele fundamentale

pe care ar trebui să le aibă acest concept. Astfel competitivitatea este sau ar trebui să fie:

• un concept care descrie capacitatea de a face faţă concurenţei sau competiţiei pe piaţă

prin creşterea eficienţei, randamentului, deoarece vine în sprijinul conceptului de productivitate,

dar şi a eficacităţii subiecţilor competitivităţii (eficacitate relevantă pentru toate cele 3 abordări

ale competitivităţii);

• relativă , nu absolută, deoarece are întotdeauna un reper (fie geografic, fie o activitate

economică etc.) la care se raportează permanent şi care o face comparabilă la nivelul mai multor

ţări, referindu-se la avantajul deţinut de o naţiune faţă de alta în privinţa unuia sau mai multor

macro-indicatori;

• sustenabilă, competitivitatea unei ţări referindu-se la capacitatea acesteia de a susţine,

prin intermediul pîrghiilor economice, sociale şi politice, pe de o parte, crearea de valoare, care

să contribuie la creşterea nivelului de dezvoltare şi, implicit, a nivelului de trai, iar pe de altă

parte menţinerea sau obţinerea poziţiei dominante pe piaţa internaţională;

• prospectivă, adică în încercarea de identificare a viitoarele modalităţi de creştere a

economiei într-o viziune sustenabilă, competitivitatea ar trebui să “intuiască” viitoarele căi de

reducere a decalajelor dintre naţiuni şi să accelereze procesele de “catching up” (recuperarea

decalajelor) din economiile emergente. Găsirea “nişelor” şi “arderea” etapelor de dezvoltare

reprezintă provocările la care trebuie să răspundă competitivitatea printr-o abordare calitativă;

• integrabilă şi comparabilă, ceea ce presupune că, deşi poate fi analizată pe ramuri ale

economiei naţionale, pe sectoare, subsectoare sau la nivel de firmă, competitivitatea trebuie să

poată să-şi păstreze veridicitatea prin încadrarea în contextul macroeconomic naţional sau

mondial;

• agregată - competitivitatea trebuie să poată integra suficiente informaţii şi indicatori în

vederea obţinerii informaţiei necesare şi suficiente privind formalizarea conceptului şi a

utilizării acestuia în analize - adică până la atingerea gradului de relevanţă. Însă, indicatorii ce

descriu competitivitatea ar trebui să fie obţinuţi prin mijloace identice , dar nu o parte prin sondaj

statistic (indicatorii calitativi), iar alta prin date statistice oficiale (indicatori cantitativi), deoarece

evaluarea nu-şi va mai păstra veridicitatea prin agregarea celor două seturi de informaţii;

• dinamică - competitivitatea ar trebui să surprindă modificările de parcurs din economie

şi să poată orienta decidenţii către adoptarea unor politici (măsuri) eficiente pe termen mediu şi

lung;

• corectivă - pe de o parte, „existenţa“ sau lipsa competitivităţii angajează firmele într-

un proces de „selecţie naturală” din punct de vedere economic, în care cîştigă cel mai bine

poziţionat în competiţie. Acelaşi lucru se petrece la nivelul naţiunilor, unde se produce

„eliminarea” acelora care nu-şi utilizează corespunzător resursele şi avantajele pe piaţa. Pe de

altă parte, lipsa competitivităţii dă semnalul existenţei unei (unor) disfuncţionalităţi şi prin

urmare oferă informaţia necesară pentru corectarea acesteia (acestora);

• nesubstituibilă nici unei alte noţiuni, precum convergenţă reală, nominală şi structurală

sau a unor elemente componente ale acestora (indicatori precum PIB/locuitor, datoria publică,

deficit bugetar etc., care apar atît în analize de convergenţă cît şi în analize de competitivitate).

2. Situaţia actuală a Republicii Moldova în domeniul comerţului exterior

Un rol important în dezvoltarea şi sporirea competitivităţii unei ţări îl joacă comerţul

extern al acesteia. Prin urmare, este necesar efectuarea unei analize la capitolul dat, în scopul

aprecierii nivelului comerţului extern, cît şi cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor ce decurg

din acest proces.

Perioada actuală de existenţă a Republicii Moldova se caracterizează prin complexitatea

schimbărilor economice şi politice în desfăşurare. Dat fiind faptul că, Republica Moldova este o

ţară „deschisă" (cu economie de tip deschis) activitatea ei economică externă şi activitatea

comercială externă constituie sfere de activitate importante ale ţării. După cum arată experienţa

mondială, în condiţiile economiei de piaţă libere, dezvoltarea multilaterală a potenţialului de

export şi susţinerea exportatorilor naţionali constituie fundamentul activităţii economice externe

efective.

Comerţul exterior este extrem de important pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că

piaţa locală este relativ limitată, iar baza de materii prime şi cea de resurse energetice interne nu

sînt suficiente pentru satisfacerea necesităţilor ţării. Totodată, aşezarea geografică a Moldovei,

existenţa acordurilor de comerţ liber cu Comunitatea Statelor Independente şi cu ţările din cadrul

Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est permit extinderea pieţei de desfacere.

În domeniul comerţului exterior, Republica Moldova a promovat o politică consecventă,

orientată spre diversificarea pieţelor de desfacere, spre facilitarea accesului mărfurilor şi

serviciilor moldoveneşti pe pieţele externe. Acest lucru s-a realizat mai cu seamă prin semnarea

unor acorduri menite să stimuleze activitatea comercială externă.

De exemplu, în mai 2001, Republica Moldova a semnat protocolul ce i-a conferit statutul

de membru plenipotenţiar al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. De asemenea, ea a semnat

acorduri de comerţ liber cu ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente, iar în iunie

2001 a devenit ţară participantă cu drepturi depline la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-

Est, semnînd ulterior acorduri de comerţ liber cu toate ţările participante la Pact. În afară de

aceasta, Moldovei i-au fost acordate facilităţi în vederea reducerii suplimentare a tarifelor în

cadrul Sistemului Generalizat de preferinţe vamale ale Uniunii Europene.

De la 1 ianuarie 2006 Republica Moldova beneficiază de noul sistem generalizat de

preferinţe GSP Plus, acordat de UE. Acest sistem oferă acces liber pe piaţa UE, fără aplicarea

taxelor vamale, pentru aproape 7200 grupe de produse din 11 mii posibile (cca 90 la sută). După

introducerea ATP, această acoperire va fi de peste 97 la sută.

În continuare, voi face o succintă prezentare a comerţului exterior al Moldovei în anul

2010. Astfel, în anul 2010 exporturile au totalizat 1582,1 mil. dolari SUA, volum superior celui

realizat în anul 2009 cu 22,9%.

Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE-27) au însumat 746,5 mil.

dolari SUA (cu 11,7% mai mult faţă de anul 2009), deţinînd o cotă de 47,2% în total exporturi

(51,9% în anul 2009). Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de

39,4% (în anul 2009 – 38,1%), ce corespunde unei valori de 624,2 mil. dolari SUA. Exporturile

de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 27,3%, comparativ cu anul 2009.

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări relevă, că majorarea livrărilor către Federaţia Rusă

(+41,1%), Turcia (de 2,5 ori), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+36,1%),

România (+7,4%), Italia (+9,1%), Polonia (+38,7%), Ucraina (+12,6%), Statele Unite ale

Americii (+80,0%), Grecia (+37,3%), Bulgaria (+35,3%), Siria (+69,9%), Irak (+84,4%),

Albania (de 5,4 ori), Kazahstan (+15,5%), Georgia (+44,0%), Azerbaidjan (+98,5%), Liban (de

5,6 ori), Libia (de 11,2 ori), Austria (+37,7%), Republica Cehă (+49,4%), Belgia (+34,8%),

Egipt (de 2,3 ori), Franţa (+4,9%) şi Lituania (+12,4%), a contribuit la creşterea pe total

exporturi cu 24,2%.

Totodată, s-au diminuat exporturile către Ungaria (-38,4%), Elveţia (-19,6%), Uzbekistan

(-32,5%) şi Slovacia (-20,4%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 1,0%.

Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional,

indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre.

Exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au situat pe primul loc, cu o pondere

de 26,3% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi

importante au avut exporturile de legume şi fructe (54,9% din total secţiune şi 14,5% din total

exporturi), cereale şi preparate pe bază de cereale (25,9% din total secţiune şi 6,8% din total

exporturi), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (7,3% din total secţiune şi 1,9% din total

exporturi).

Exporturile de articole manufacturate diverse s-au clasat pe locul doi, reprezentînd 22,7%

din total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile

de îmbrăcăminte şi accesorii (64,9% din total secţiune şi 14,7% din total exporturi), mobilă şi

părţile ei (10,8% din total secţiune şi 2,4% din total exporturi), încălţăminte (8,5% din total

secţiune şi 1,9% din total exporturi).

Exporturile de băuturi şi tutun s-au situat pe locul trei, deţinînd o cotă de 13,0% în total

exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi

alcoolice şi nealcoolice (86,8% din total secţiune şi 11,3% din total exporturi).

Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au clasat pe locul patru,

reprezentînd 12,2% din total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri maşinile şi aparatele

electrice au deţinut o pondere de 53,8% din total secţiune şi 6,5% din total exporturi, maşinile şi

aparatele industriale cu aplicaţii generale (15,7% din total secţiune şi 1,9% din total exporturi),

maşinile şi aparatele specializate pentru industriile specifice (11,4% din total secţiune şi 1,4%

din total exporturi).

Exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili s-au situat pe locul

cinci, cu o

pondere de 9,9% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri seminţelor şi

fructelor oleaginoase le-au revenit 64,1% din total secţiune şi 6,3% din total exporturi, iar

minereurilor metalifere şi deşeurilor din metale respectiv 21,5% şi 2,1%. Exporturile de mărfuri

manufacturate, clasificate mai ales după materia primă s-au clasat pe locul şase, cu o pondere de

7,4% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au

avut exporturile de fire, ţesături şi articole textile (32,4% din total secţiune şi 2,4% din total

exporturi), articole din minerale nemetalice (30,1% din total secţiune şi 2,2% din total exporturi),

articole prelucrate din metal (17,6% din total secţiune şi 1,3% din total exporturi).

Exporturile de produse chimice şi produse derivate s-au clasat pe locul şapte, deţinînd o

cotă de 5,0% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri produsele medicinale şi

farmaceutice reprezintă 76,3% din total secţiune şi 3,8% din total exporturi. Cea mai mare parte

din produsele medicinale şi farmaceutice exportate au constituit reexporturile (80,2%).

În continuare urmează secţiunea „Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau

vegetală”, cu o pondere de 3,0% în total exporturi.

Pe grupe de mărfuri creşteri substanţiale s-au marcat la exporturile de produse alimentare

şi animale vii (+31,5%), materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili (+78,0%), maşini

şi echipamente pentru transport (+25,0%), băuturi şi tutun (+17,8%), articole manufacturate

diverse (+7,0%), mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă (+18,6%),

produse chimice şi produse derivate (+25,2%), îndeosebi produse medicinale şi farmaceutice

(+33,5%), combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate (+41,4%), contribuind astfel la

creşterea pe total exporturi cu 23,1%.

Totodată, s-au redus exporturile de piele, altă piele şi blană prelucrate (-75,0%), produse

chimice organice (-31,6%), materiale plastice sub forme primare (-14,9%), zahăr şi preparate pe

bază de zahăr (-13,7%), construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii

sanitare, de încălzire şi de iluminat (-9,4%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau

fracţionate (-6,2%).

În anul 2010 importurile au totalizat 3855,3 mil. dolari SUA, volum superior celui

realizat în anul 2009 cu 17,6%.

Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la 1704,2 mil. dolari SUA (cu

19,9% mai mult decît în anul 2009), deţinînd o pondere de 44,2% în total importuri (43,4% în

anul 2009). Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 1256,9 mil.

dolari SUA (cu 10,1% mai mare decît în anul 2009), care echivalează cu o cotă de 32,6% în total

importuri (34,8% în anul 2009).

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări relevă, că majorarea livrărilor din Federaţia Rusă

(+56,6%), România (+24,1%), China (+29,9%), Ucraina (+15,2%), Germania (+16,8%), Italia

(+17,0%), Grecia (+77,2%), Turcia (+19,4%), Brazilia (de 3,2 ori), Polonia (+20,0%), Statele

Unite ale Americii (+37,5%), Ungaria (+22,2%), Olanda (+25,7%), Belgia (+51,0%), Franţa

(+11,5%), Bulgaria (+20,0%), Republica Cehă (+13,6%), Coreea de Sud (+31,6%), Suedia

(+44,1%), Austria (+7,4%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+4,2%), Japonia

(+9,0%), India (+12,2%), Slovacia (+17,5%), Taiwan, provincie a Chinei (+20,9%), a contribuit

la creşterea pe total importuri cu 22,4%.

Structura importurilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional,

indică dominarea în continuare a produselor necesare pentru funcţionarea economiei, precum şi

celor destinate consumului populaţiei.

Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 20,9% în total

importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au deţinut importurile de

maşini şi aparate electrice(26,5% din total secţiune şi 5,5% din total importuri), vehicule rutiere

(22,1% din total secţiune şi 4,6% din total importuri), aparate şi echipamente de telecomunicaţii

şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (14,0% din total secţiune şi 2,9 % din

total importuri), maşini şi aparate industriale cu aplicare generală (13,8% din total secţiune şi

2,9% din total importuri), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (12,3% din

total secţiune şi 2,6% din total importuri).

Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate au deţinut 20,5% din

total importuri.

În cadrul acestei secţiuni de mărfuri petrolul şi produsele petroliere reprezintă 54,0% din

total secţiune şi 11,1%, din total importuri, iar gazul şi produsele industriale obţinute din gaz

respectiv 43,0% şi 8,8%.

Importurile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au deţinut

o pondere de 19,1% în total importuri, preponderente fiind firele, ţesăturile şi articolele textile

(27,4% din total secţiune şi 5,2% din total importuri), articolele prelucrate din metal (15,2% din

total secţiune şi 2,9% din total importuri) articolele din minerale nemetalice (13,6% din total

secţiune şi 2,6% din total importuri), fierul şi oţelul (13,3% din total secţiune şi 2,5% din total

importuri), hîrtia, cartonul şi articolele din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (11,0% din

total secţiune şi 2,1% din total importuri).

Importurile de produse chimice şi produse derivate au reprezentat 13,5% din total

importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut produsele

medicinale şi farmaceutice (34,8% din total secţiune şi 4,7% din total importuri), uleiurile

esenţiale, rezinoidele şi substanţele parfumate, preparatele pentru toaletă, produsele pentru

înfrumuseţare (17,0% din total secţiune şi 2,3% din total importuri), materiale plastice prelucrate

(14,4% din total secţiune şi 2,0% din total importuri).

Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 10,6% în

total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri legumele şi fructele reprezintă 27,1% din

total secţiune şi 2,9% din total importuri, cerealele şi preparatele pe bază de cereale – 14,1% din

total secţiune şi 1,5% din total importuri, cafeaua, ceaiul, cacao şi condimentele – 11,2% din

total secţiune şi 1,2% din total importuri, peştele, crustaceele şi moluştele – 10,1% din total

secţiune şi 1,1% din total importuri.

Pe grupe de mărfuri au sporit importurile de materiale brute necomestibile, exclusiv

combustibili (+31,8%), maşini şi echipamente pentru transport (+28,9%), mărfuri manufacturate,

clasificate mai ales după materia primă (+23,2%), produse alimentare şi animale vii (+18,5%),

produse chimice şi produse derivate (+12,8%), combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale

derivate (+12,6%), articole manufacturate diverse (+6,6%), băuturi şi tutun (+0,4%), uleiuri,

grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală (+27,5%), favorizînd astfel creşterea pe total

importuri cu 17,6%.

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în

anul 2010 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 2273,2 mil. dolari SUA, cu 282,4

mil. dolari SUA (+14,2% mai mare faţă de cel înregistrat în anul 2009). Cu ţările Uniunii

Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 957,7 mil. dolari SUA (în anul

2009 – 752,7 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI – de 632,7 mil. dolari SUA (în anul 2009 –

651,3 mil. dolari SUA).

În urma unei analize au fost depistate mai multe obstacole întîlnite la Promovarea

Exportului cum ar fi competitivitatea scăzută a produselor de export care afectează în primul rînd

capacitatea companiilor de-a penetra şi cuceri noi pieţe de desfacere străine, ca urmare

producătorii autohtoni nu sunt în stare să satisfacă cererea crescîndă de pe piaţa internă,

nevorbind de piaţa externă. În esenţă, volumul total al exporturilor rămâne cu mult în urma

importurilor.

Cauzele acestei probleme fiind următoarele:

• aprecierea continuă a monedei naţionale care devalorizează încasările în valută străină

din export;

• scumpirea forţei de muncă;

• productivitatea rămânând aceiaşi;

• dotarea insuficientă cu tehnologii şi utilaje moderne a activităţii de producere.

Deşi cifrele încasărilor din export au crescut, acestea se situează cu mult în urma celor

din import. Şi motivul nu este altul decât acela că produselor moldoveneşti le lipseşte cu

deosebire tocmai partea cea mai bine plătită în comerţul internaţional contribuţia creativităţii.

Cea mai scăzută productivitate din economie este în agricultură unde activează mai mult de

jumătate din populaţia activă a ţării. Cu certitudine, că ar trebui să se investească, în inovare,

adică în acele ramuri în care capitalul şi potenţialul uman este predominant.

Totodată procesele migraţioniste iau amploare, prin urmare în curînd nu va mai avea cine

lucra aceeaşi viţă de vie. Pentru a spori productivitatea în economie, Moldova are nevoie de

investiţii directe intensive în utilizarea tehnologiilor moderne, inclusiv în agricultură.

Tot o problemă ar fi calitatea joasă, dar şi promovarea insuficientă şi necalitativă a

produselor de export. Astfel, societăţile comerciale moldoveneşti nu au fost gata să beneficieze

de avantajele sistemului GSP, în lipsa unor avantaje calitative a mărfurilor. Mult depinde de

promptitudinea sau de receptivitatea agenţilor economici în a se conforma standardelor impuse

de UE.

Luând în considerare soldul deficitar al balanţei comerciale a Moldovei din ’90 până în

prezent, în condiţiile în care RM exportă preponderent produse cu un grad redus de prelucrare

sau produse realizate în lohn şi importă în special aparatură electrocasnică şi nu tehnologii înalte

care ar fi putut să ajute la relansarea producţiei şi, implicit, a exporturilor, rezultă ca о necesitate

acută dinamizarea exporturilor moldoveneşti, promovarea unor produse de calitate, care să poată

face faţă concurenţei acerbe de pe pieţele externe.

Şi totuşi, constatăm că marea majoritate a firmelor exportatoare nu înţeleg, încă,

importanţa utilizării unor programe promoţionale riguros elaborate şi adaptate la specificul

pieţelor externe. Practica a demonstrat că marea majoritate a întreprinderilor mici şi mijlocii ce

au în obiectul de activitate şi activităţi de comerţ exterior nu dispun de cunoştinţele necesare

practicării unor relaţii comerciale eficiente. Cele mai multe nu dispun nici de fondurile necesare

promovării produselor sau serviciilor pe pieţele externe, ştiut fiind faptul că activitatea

promoţională a produselor, în special cea realizată pe plan internaţional, necesită fonduri

financiare semnificative.

Din păcate, întreprinderile moldoveneşti cu activitate de export au о imagine nefavorabilă

pe pieţele externe. Cauzele enumerate pot fi multiple: calitatea inferioară a produselor şi

serviciilor, slaba competitivitate a acestora comparativ cu produse străine, promovarea

produselor defectuoasă, slaba dorinţă de informare şi cercetare a pieţelor externe şi neadaptarea

acestora la exigenţele pieţelor respective şi exemplele pot continua.

Concluzionînd obstacolele ce intervin la promovarea exportului de ordin organizaţional al

întreprinderilor, am putea implementa un sistem promoţional eficient al produselor autohtone ar

trebui să focusăm forţele spre îmbunătăţirea activităţii promoţionale.

Acestea sunt cîteva obstacole care împiedică dezvoltarea exportului. O dată cunoscute şi

evaluate, este necesar de întreprins măsuri de înlăturare a acestora şi implementarea unui plan

naţional cu privire la dezvoltarea şi promovarea produselor noastre pe pieţele străine,

demonstrînd calitate şi imagine bună ţării noastre.

3. Competitivitatea Republicii Moldova : situaţia actuală şi modalităţi de

sporire a acesteia

Economia Republicii Moldova este marcată, pe parcursul ultimilor 20 de ani, de un

proces istoric fără precedent - tranziţia de la un sistem economic supercentralizat la unul de

piaţă. Privind în urmă, nu putem să nu recunoaştem că, în situaţia în care omenirea nu s-a

confruntat anterior cu asemenea cazuri, ştiinţa economică, avînd deja o vîrstă onorabilă, cu

premii Nobel acordate anual pentru noi teorii şi modele economice, s-a dovedit a fi absolut

nepregătita şi şi-a ratat şansa istorică de a-şi demonstra competenţa prin a oferi soluţii. Aceasta a

făcut ca întreaga perioadă de referinţă să fie însoţită de mari greşeli şi neajunsuri, ceea ce a dus la

o criză socială şi economică profundă, însoţită de distrugerea unui mare număr de întreprinderi,

subramuri sau chiar ramuri întregi ale economiei.

Situaţia actuală din Republica Moldova provoacă de principiu necesitatea schimbărilor

interne şi pertinente în contextul unei dezvoltări echilibrate pentru atingerea unui progres în plan

mondial.

În acest context, sporirea competitivităţii economiei naţionale este una din cele cinci

priorităţi strategice pentru Republica Moldova, stipulate în proiectul conceptului Planului

Naţional de Dezvoltare şi, în mod direct sau indirect, se intersectează şi cu celelalte patru.

La capitolul dat, putem menţiona că, deşi a progresat în ultimii ani, Republica Moldova

prezintă încă serioase decalaje de competitivitate în context mondial şi european. Totodată, noile

procese şi fenomene care acţionează atît la nivelul economiilor naţionale, cît şi globale, precum

internaţionalizarea şi globalizarea afacerilor, intensificarea la un nivel fără precedente a

exigenţelor şi presiunilor concurenţiale pe pieţele naţionale şi internaţionale, dinamismul

accentuat al mediului de afaceri, schimbările rapide şi frecvente de atitudine ale consumatorilor,

şi altele, conferă acestei probleme un rol mult mai important.

De menţionat şi faptul, că abordarea problemei competitivităţii devine actualmente

importantă pentru majoritatea ţărilor lumii, indiferent dacă sînt mari sau mici, puternice sau

slabe. Totodată, daca pentru ţările cu un sistem economic dezvoltat această abordare permite

evaluarea impactului tendinţelor noi apărute asupra competitivităţii deja atinse, atunci pentru

ţările proaspăt ieşite pe piaţa mondială şi cu economia în tranziţie, precum Republica Moldova,

problema competitivităţii trebuie abordată în contextul formării condiţiilor necesare asigurării şi

dezvoltării acesteia. Iar pentru a fi competitivi pe pieţele externe, trebuie sa fim mai întîi

competitivi la noi acasă.

Problema competitivităţii economice se conţine şi in criteriile de la Copenhaga, stabilite

pentru statele doritoare de a adera la Uniunea Europeana, în care, printre altele, se stipulează, că

acestea trebuie să asigure existenţa unei economii de piaţă funcţională, precum şi să demonstreze

capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din interiorul Uniunii

Europene.

In acest context, statele care doresc să adere trebuie să-şi apropie competitivitatea de

nivelul înregistrat de ţările membre. Iată de ce trebuie să fie acordată o atenţie mai mare

raportului competitivitate naţională - competitivitate la nivelul Uniunii Europene. Și, după cum

au făcut-o şi alte state, trebuie să pornim de la o evaluare exhaustivă a stării economiei naţionale

în raport cu cerinţele integrării în Uniunea Europeană. Trebuie să recunoaştem, că avem nevoie

de o economie de piaţă funcţională, care să facă faţă unor noi presiuni concurenţiale, într-un nou

mediu concurenţial, încadrat în cu totul alte dimensiuni, iar specializarea economiei trebuie să

presupună o repartizare a forţei de muncă pe sectoare şi produse cu o valoare adăugată mai mare.

Problema competitivităţii a fost abordată şi în cadrul Forumului economic „Cooperarea

economică regională Est-Vest organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova, în

luna ctombrie 2010, fapt ce ne demonstrează importanţa acesteia pentru prosperarea şi

dezvoltarea mediului de afaceri din ţară.

În cadrul evenimentului menţionat, pe problema competitivităţii Republicii Moldova s-a

expus dl Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, care a evidenţiat diferite

modalităţi de creştere a competitivităţii.

     Astfel, sporirea competitivităţii economiei Moldovei şi asigurarea unei creşteri

economice sănătoase şi de durată poate fi atinsă în termen mediu doar prin atragerea masivă a

investiţiilor străine, implementarea tehnologiilor moderne şi penetrarea pieţelor de desfacere

externe. Acest lucru va permite tranziţia de la o creştere economică bazată pe consum la o

creştere economică bazată pe export.

     În raportul competitivităţii mondiale pentru anii 2010-2011, publicat de Forumul

Economic Mondial, Republică Moldova s-a poziţionat pe locul 94 din 139 de ţări. În baza acestui

raport, primii cinci factori generali care afectează mediul de afaceri în Republica Moldova sunt:

instabilitatea politicilor de stat, accesul limitat la finanţare, corupţia, eficienţa redusă a

guvernului din cauza birocraţiei şi instabilitatea guvernării. Acest rezultat indică cît de acute sunt

problemele noastre şi reiterează necesitatea unor reforme rapide, curajoase şi profunde. Factorii

enumeraţi afectează grav competitivitatea Republicii Moldova şi reprezintă piedicile majore în

atragerea investiţiilor străine, asigurarea creşterii economice de durată şi sporirea bunăstării

cetăţenilor.

Republica Moldova cedează în competiţia economică cu ţările din regiune, România se

află pe locul 67, Bulgaria - pe 71, Polonia – pe 39, Federaţia Rusă a fost plasată pe locul 63, iar

Ucraina ocupă poziţia 89. Moldova este inclusă într-un grup de 38 de state care se află la primul

nivel, cel mai jos, de dezvoltare economică, alături de Burkina Faso, Etiopia, India, Kîrgîzstan,

Nigeria, Pakistan. Singura „consolare” e că, în fine, Chişinăul a urcat trei poziţii faţă de anul

2007, când se plasa pe locul 97. Faţă de topul anterior, în care Republica Moldova se afla pe

penultimul loc din Europa Centrală şi de Est, acum trei state membre ale CSI (Armenia,

Tadjikistan, Kîrgîzstan) sunt mai puţin competitive decât Moldova. Dintre ţările Europei

Centrale şi de Est pe poziţii inferioare Moldovei se află Serbia şi Bosnia şi Herţegovina, care au

fost grav afectate de criza mondială.

Inovaţiile, complexitatea afacerilor, infrastructura şi eficienţa pieţei bunurilor sunt

capitolele la care Republica Moldova se poziţionează cel mai slab.

Potrivit raportului, capitolul la care am obţinut cel mai redus punctaj (2,49 din 7) şi locul

129 din subsolul clasamentului sunt inovaţiile, urmat de complexitatea afacerilor (locul 113) şi

eficienţa pieţei bunurilor (104).

Raportul confirmă ceea ce se ştie demult, dar nu se face aproape nimic pentru a schimba

lucrurile, Moldova are cele mai proaste drumuri din lume, fiind plasată în clasamentul

competitivităţii pe ultimul loc 139. O altă verigă aproape la fel de slabă este independenţa

justiţiei, la acest capitol suntem pe locul 130 din 139.

La polul opus, Republica Moldova ocupă locul 64 după eficienţa pieţei muncii, poziţia 78

la capitolul „educaţie superioară şi trening” şi locul 84 la capitolul „sănătate şi educaţie primară”.

Cea mai bună notă Moldova a obţinută la capitolul „inflaţie”, fiind plasată pe locul 19,

după o creştere a preţurilor de 0,4% în 2009. De asemenea, timpul necesar pentru începerea unei

afaceri reprezintă avantaje competitive notabile (locul 34), rata impozitelor (poziţia 32),

acoperirea cu linii telefonice (locul 40), faţă de un loc 92 după numărul de abonaţi la telefonia

mobilă, alături de alţi factori, precum accesul la Internet (locul 36), transparenţa politicilor

guvernamentale, costul resimţit de mediul de afaceri al crimei şi violenţei, crimei organizate.

Instabilitatea politicii economice, corupţia şi accesul la finanţare sunt problemele care

au cel mai mare impact negativ asupra mediului de afaceri.

Incidenţa factorilor cu impact negativ asupra derulării afacerilor

Instabilitatea politicii economice 75,9%

Corupţie 74,1%

Acces la finanţare 65,7%

Birocraţia guvernamentală 58,3%

Legislaţia fiscală 45,4%

Instabilitatea politică şi guvernamentală 42,6%

Infrastructura neadecvată 40,7%

Calificarea insuficientă a forţei de muncă 37,0%

Inflaţia 26,9%

Etica scăzută a forţei de muncă 25,0%

Restricţionarea pieţei valutare 25,0%

Nivelul taxelor 24,1%

Reglementări de muncă restrictive 17,6%

Criminalitate 16,7%

Sănătate publică precară 13,9%

(Sursa: sondajul realizat de ASEM)

Clasamentul competitivităţii globale ne arată că Republica Moldova are o dinamică

pozitivă, dar, cu regret, această dinamică este destul de modestă.

În cadrul aceluiaşi Forum, Guvernatorul băncii centrale, Dorin Drăguţanu, a declarat că

sporirea competitivităţii externe a economiei moldoveneşti poate fi atinsă la nivelul politicilor de

stat prin intermediul deprecierii monedei naţionale, scăderii salariilor şi creşterii productivităţii

muncii.

Făcând o paranteză, afirmaţiile Guvernatorului BNM cu privire la necesitatea deprecierii

monedei naţionale, diminuării salariilor şi sporirii productivităţii muncii, ar putea fi mai

relevante pentru ţările aflate la cea de-a doua etapă a dezvoltării competitivităţii economice

externe – cea bazată pe eficienţă. Anume pentru statele din această categorie, necesitatea creşterii

pieţei de desfacere, eventual prin stimularea cererii externe şi reducerea costurilor unitare legate

de remunerarea muncii este mai relevantă, pe fondul unei situaţii economico-sociale interne

relativ favorabile.

În cazul Republicii Moldova, unde nivelul de economisire este unul din cele mai mici din

regiune (ponderea depozitelor în PIB – 37,2%), nivelul de valutizare a acestor economii – unul

din cele mai mari (53,6% din totalul depozitelor), iar climatul investiţional este afectat de o serie

de bariere formale şi neformale, reformele în direcţia sporirii competitivităţii economice externe

trebuie să fie conceptual diferite. În opinia experţilor de la Expert Grup, acestea trebuie să fie

axate pe 4 direcţii de bază:

1. îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor (respectarea drepturilor de proprietate,

diminuarea corupţiei, simplificarea cadrului de reglementare a activităţii antreprenoriale,

îmbunătăţirea reglementării anumitor sectoare, protejarea liberei concurenţe, independenţa

justiţiei etc.);

2. reforme de optimizare şi eficientizare (reforma administraţiei publice centrale şi locale,

reformarea sistemului de protecţie socială etc.);

3. asigurarea stabilităţii macroeconomice (menţinerea stabilităţii preţurilor, evitarea

fluctuaţiilor excesive a cursului de schimb, îmbunătăţirea încrederii în moneda naţională,

eficientizarea canalelor de transmisie a politicii monetare etc.);

4. educarea unei forţe de muncă cu un nivel de pregătire profesională relevant pentru

piaţa forţei de muncă.

Prin urmare, cât de paradoxal nu ar suna, creşterea competitivităţii economice externe a

ţării noastre poate fi atinsă, în primul rând, prin mobilizarea eficientă a resurselor interne, ceea ce

va permite dinamizarea activităţii investiţionale şi sporirea nivelului de tehnologizare al

economiei naţionale. Totodată, politicile statului în nici un caz nu trebuie să vizeze deprecierea

intenţionată a monedei naţionale care, pe lângă costurile sociale generate, va împiedica importul

de capital – crucial pentru sporirea competitivităţii economice.

    

4. Concluzii

Noţiunea competitivităţii, fiind discutată în diverse lucrări şi abordată de numeroşi

savanţi, este una complexă şi, ca orice fenomen economic modern, este în permanentă

perfecţionare în vederea formulării factorilor, etapelor şi metodelor de sporire a acesteia. Fiind

definită la general ca o abilitate de a genera o bunăstare, avere sau venit sau ca o capacitate de a

atinge creşterea economică, este un aspect care merită de a fi studiat minuţios atît la nivel de

întreprindere, cît şi la nivel naţional.

La nivel de competitivitate Republica Moldova se află în rînd cu unele ţări africane.

Acest fapt este regretabil în condiţiile, cînd suntem la hotare şi cooperăm cu ţările mult mai

avansate în domeniul economic. O varietate de probleme economice în republică vin să confirme

acest fapt şi, în primul rînd, lipsa cooperării între agenţi economici şi organele statale, primii

fiind impuşi să activeze în condiţii stabilite şi formulate fără contribuţia lor.

În final, Republica Moldova, fiind o ţară cu o competitivitate redusă pe arena mondială,

chiar în comparaţie cu statele vecine, ca oricare actor economic dispune de posibilităţi de

dezvoltare. Indiferent de sectorul viitor de specializare, este importantă analiza reală identificarea

corectă a acţiunilor şi monitorizarea implementării acestora adaptîndu-se la condiţiile

concurenţei moderne. Totodată, este importantă evaluarea resurselor disponibile materiale şi

nemateriale pentru atingerea scopurilor formulate. Factorii identificaţi ca cei prioritari în

procesul creării, dezvoltării şi gestionării resurselor umane merită o atenţie deosebită din

motivul, că de acest factor de producţie depinde nu doar dezvoltarea economică actuală a ţării,

dar şi formarea continuă a condiţiilor favorabile pentru bunăstarea, dezvoltarea şi perfecţionarea

generaţiilor următoare.

5. Bibliografie

1. Smîc Andrei, Factorii umani ai competitivităţii economiei naţionale, Chişinău, 2007;

2. Adina Criste, Elena Ana Moşneanu, O abordare a conceptului de competitivitate naţională;

3. Cornelia Russu, Creşterea competitivităţii. Managementul performanţei, Bucureşti 2008;

4. www.statistica.md

5. www.bnm.org

6. www.expert-grup.org