UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

Facultatea de Sociologie şi Comunicare

Departamentul de Ştiinţe Sociale şi ale Comunicării

500030 Braşov, Bd. Eroilor nr. 25, www.unitbv.ro/socio

SUPORT DE CURS

Program de studii: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Disciplina: Comunicare interculturală

Titular curs: lect. dr. Mariana Borcoman

Braşov2012-2013

1

CUPRINS

I. Noțiuni introductive 3II.

Mituri în conștiința umană 5

III. Coordonatele monoteismului-Creștinismul și implicațiile sale

13

IV. Mituri politice și ideologice

16

V.Mitul politic al Europei Unite și al conspirației

19

VI.Revoluția - mit politic și conspiratorii

22

VII. Reprezentarea spațiului și timpului în mentalul colectiv

25

VIII. Obiceiuri și cutume

29

Bibliografie31

2

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Comunicarea interculturală este un domeniu relativ nou, însă conținutul său a derivate

și și-a format sensul de-a lungul timpului din :

- Istoria locală, a zonelor de confluență

- Antropologia culturală

- Demografia

Informația și conținutul acestor discipline se accentuează și se îmbogățește permanent (nu

sunt date o dată pentru totdeauna) se schimbă și evoluează permanent, iar interculturalitatea

este mecanismul prin intermediul căruia se configureazî și se defines caracteristicile culturale.

În acest domeniu sunt câțiva termeni importanți:

1. Civilizație- forma activității creatoare de valori materiale ce se referă la procedeele

tehnice (artefacte, mașini, arme), la bunuri alimentare, veșminte sau locuințe. Acestea

urmăresc să acopere necesitățiile umane.

2. Cultura – formă a activității creatoare de valori spiritual (mitici-religioase, filosofice,

științifice, artistice, literare, plastice, muzicale, coregrafice) ludice, de delectare, ce

urmărește să sadisfacă nevoile psiho-sociale ale omului. În limba latină termenul

cultura derivă din agra a cultiva pământul și la sens figurat de cultivarea a spiritului.

Filosofii moderni au dus termenul spre complexitatea a ceea ce noi percepem azi:

- Bacon –a eviedențiat că există două component ale culturii: binele esența acestuia

și reguliile ce trebuie urmate pentru atingerea binelui și cultura mundis ce cuprinde

procesele de educare și îmbogățire sufletească.

- Th. Hobbes- vedea în cultură latura sa socială. Omul acumulează tot mai mult

pentru a evolua, dar la un moment da tsecuritatea sa este amenințată de ceilalți. El

definește condiția socială a culturii dobândind civilitate.

3. Civilitate- politețe sau curtoazie. Iluminiștii evidențiau că omul e pur initial și i se

recunoaște fiecărui individ o politețe naturală. Brejnier identifica acea trasătură ca

omul interior să se prezinte așa cum ar trebui să fie omul interior! Politețea este un

mijloc de reglarea a raporturilor dintre oameni. Civilitatea este mult mai complexă și

se manifestă prin :

3

- Respectarea regulilor într-un stat

- A nu abuza de celălalt (regimurile totalitare au demonstrat contrariul)

- Presupune dialogul

4. Etnie- grup social cu aceleași forme de manifestare culturală, limbă și caracteristici

materiale comune. Termenii utilizați pentru etnii (ceva cu mai mult sens decât etnia

sunt : marginalia, excluși sau străini).

5. Popor- formă istorică de comunitatea umană superioară tribului și anterioară națiunii,

ai cărui membrii locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceiașă limbă și au aceeași

tradiție culturală. Sau mai poate desemna totalitatea locuitorilor unei țări, a cetățenilor

unui stat.

6. Națiune- formă de comunitatea umană specifică epocii modern, concretizată prin

unitatea de limbă, de teritoriu, de viață economică și prin conștiința originii comune.

7. Alteritate- percepția asupra celuilalt.

8. Identitate- calitate de a fi la fel cu sine însuși, de a rămâne ceea ce ești, deosebindu-te

de altul. Mai poate desemna asemănare, similitudine perfecta sau potrivire totală.

4

MITURILE ÎN CONȘTIINȚA UMANĂ

I. Marile religii ale Antichității (Mituri și forme de cult)

Miturile orientale sunt specifice zonei Africii de Nord și a Asiei Centrale și de Sud-Est. Ele

sunt specifice spațiilor geografice.

A. Mesopotamia

Zona dintre fluviile Tigru și Eufrat a cunsocut în Antichitate o succesiune a trei civilizații:

sumerienii, acedienii și babilonienii, fiecare dintte aceștia aduncându-și contribuția la evoluția

civilizației din acest spațiu. De la aceștia avem prima formă de scriere conoscută (scrierea

cuneiformă ) și primul cod de legi din istorie-Codul lui Hammurabi.

Credințele mesopotamienilor erau structurate pe mai multe paliere:

- triada de zeități ce reprezentau elementele fundamentale ce au contribuit la crearea

universului: ANU- zeul cerului și părintele zeilor, ENLIL-zeul fenomenelor

naturale și ENKI- zeul pământului (al spațiilor subpământene ela ar fi dat de știre

lui Noe de iminentul potop).

- Zeitățiile protectore a familiei imperiale (la orientali regele era echivalentul zeilor

avea natură divină): - IȘTAR-zeița fertilității și a fecundității; NARUM – zeița

primordială, a pământului; Marele Șarpe- care putea aduce boli și războaie.

- mitul lui Ghilgameș și căutarea nemuririi (poveste unui rege al Urukului și a unui

tânăr Enkider, care se înfruntă și apoi rămân prieteni. Zeița Iștar se îndrăgostește

de Ghilgameș și îl roagă să vină la ea (daca va refuza îl amenință că va da drumul

morții din Infern și va aduce potopul). Tânărul refuză și atunci îi este sacrificat

prietenul Enkider. Regele pleacă să caute leacul impotriva moții pentu prietenul

său.

- Magia- o formă cultică. Se desfășura în temple, aici preoșii erau organizați pe

categorii și funcții: interpreți de vise, sacrificatori. Aceștia dețineau și funcții

administrative. Prezicerea se realiza în organele păsărilor sacrificate. Cea mai

avansată formă de magie era legată de cultul morților (în jurul conducătorilor mort

erau sacrificați soldați și cai).

5

B.Egiptul antic

Miturile și credințele sunt structurate în două perioade mari:

1. Cultele Regatului Vechi

- cultul creației lumii (cosmogonic). Vechii egipteni înțelegeau creația lumii prin trei

elemente: colinele care s-au desprins din apele primordiale; Oul primordial ce

conținea Păsarea Luminii și florea de lotus, ce ținea în ea Soarele copil.

- Spirite zei-animale (zoolatrie)

Egiptenii credeau că anumite animale întruchipează spirite și de aceea în toată istoria lor

găsim întruchiparea zeităților cu chip animalier și cu trup uman (expus din profil). Vom da

doar câteve exemple:zeița Hathor- femeie cu cap de vacă, zeul Anubis- bărbat cu cap de șacal

și zeul Horus- bărbat cu cap de erete.

2. Regatul nou și cultul lui AMON-RA

Puterea faraonului era de fapt ordinea socială și un aspect al ordinii cosmice (Amon era

întruchipat cu cap de erete purtând discul solar).

- cuplul Osiris- Isis era un cult predominant. Osiris a fost inițial un rege bun și drept

și s-a căsătorit cu o mare vrăjitoare Isis și au format un cuplu cu puteri nelimitate.

- Cultul morților – foarte puternic în conservarea imaginii faronului și legat de ideea

nemuriri sufletului. Ei credeau că omul are trei părți în structura sa: corpul

material, sufletul imaterial și invizibil și spiritul care supeviețuieste (KA) după

moarte. De aceea trebuia înbălsămat corpul.

C.India antică

Repere istorice: teritoriul locuit în mileniul III î. Hr de o populație de culoare mai închisă și

peste aceștia vin arienii din N (o populație de rasă albă), zona e vizată după 1500 din cauza

mirodenilor iar la 1700 olandezii infințează aici Compania Indiilor Orientale și Occidentale,

iar de la 1800 și până al 1945 India va face parte din imperiul Britanic.

1. miturile prebudhiste

- culturi ale divinitățiilor: VARUNA- divinitatea ariană care reprezenta pământul și va fi

asimilat șarpelui; MITHRA- soarele de aspupra lumii și INDRA- o zeitatea a ploii.

- ritualuri magice- indienii practicau scrificiul de animale pentru invocarea ploii și depuneau

la templu și primele produse din recoltele noi.

- mitul cosmogonic ilustrat în Upanișade era evidențiat în creația Pământului prin

desprinderea sa din apele primordiale sau prin sfărtecarea unui gigant primordial de unde s-a

desprins și cerul.

2. Buddhismul- forma superioră a reșigiei indiene

6

Buddha a trăit în sec. VI-V î. Hr. Fiu al unui conducător va pleca în zona Gaya unde

va duce o viață de ascet timp de șapte ani și aici va avea revelația noii credințe.

Concepțția buddhistă impunea oamenilor să respecte anumite reguli: să nu ucidă viețuitoare,

să nu ia ceea ce nu îi aparține, să nu mintă și să nu bea băuturi fermentate. Teza sa, aceea de

eliberare de suferință, e scopul tuturor filosofiilor și a tehnicilor de meditație.

D.China antică

1. Credințe și mituri străvechi

Cultul cerului era unul dintere cele mai importante la vechi chinezi, acesta dădea viață și

înțelepciune oamenilor. Mitul cosmogomic era sintagma între cele două elemente Yin și

Yang cerul și pământul. Cultul strămoșilor era important și multă vreme se parctica

sacrificiul de fundație.

2. Daoismul curent folosofic și religios ce a fost fondat în sec. al IV-lea de Lao-zi . Se

considerea că dao este principiul ordinii in Univers și aceasta tebuia păstrată ca să nu se

instaureze haosul. În acest curent se elaborează tehnica extazului în cadrul căreia se

realizau viziuni șamanice și adepții cunoșteau mai multe tehnici de prelungirea a vieții

(prin exerciții fizice și de meditație). Potrivit daosmului cosmosul avea corespondență cu

organe umane: inima era esența focului, ficatul lemnul, rinichi apa și stomacul pământul.

3. Confucianismul a fost concepția religioasă și filosofică ce precede precede daoismul și

ilustra practicarea unei educații morale și prin perfecționarea față de semeni puteau

devenii oameni superiori. Confucianismul elaborează principiile artei de a guverna ca

singur mijloc de asigurarea a păcii și fericirii.

E.Religia japoneză

A fost și a rămas puternic legată de aspecte vieții umane și elemente ale naturii.

a. Evenimente legate de familie

Nașterea unui copil era ținută secret o vreme, i se dădea copilului un nume după trei zile, iar

după 40 de zile acesta era scos afară din locuința părinților. Educația copiilor de artistocrați se

realiza în mănăstiri de la 7 ani și băieții rămâneau acolo pana la vărsta de 21 de ani când

deveneau samurai. Aici se învăța pictura, caligrafia, reguliile de conduită și eticheta în

societate. Căsătoria se stabilea de către familiile tinerilor iar situația femeii era a unei ființe

inferioare ( ea trecea din proprietatea tatălui în cea a soțului).

La japonezi defunctul era îngropat cu alt nume, la înmormântare se depuneau alimente și flori

iar doliu se ținea 1 an.

b. Credințe și mituri

7

Schintoismul- calea zeilor era un curent religios răspândit în multe zone ale Japoniei. Acesta

se manifesta prin: divinizarea astrelor (soarele, lumina și focul), a animalelor (vulpea în

special) și a împăratului (considerat fiul cerului). Sanctuarele erau foarte simple iar preoții

practicau exorcismul și vindecarea de boli prin ritualuri anume.

Buddhismul- din spațiul chinez a pătruns și în cele al Japoniei dar s-a așezat pe fondul

credințeor anteriore. Curentul va evidenția adoptarea unei atitudini contemplative și pe

exerciții de perfecționare a spiritului.

II. Mituri și credințe precreștine europene

A. Religia grecilor în Antichitate

Istoria Greciei în antichitate este structurată în mai multe etape:

- preistorie: Epoca miceniană și războiul împotriva Troiei; epoca obscură: invazia

dorienilor, regimul marilor tiranii și dezvoltarea orașelor polis.

- Epoca clasică sec. al V-lea și al III î. Hr: cea mai evoluată etapă a artei și religiei în

cele două centre- Sparta și Atena.

- Perioda elenistică în sec. III î. Hr și I. d. Hr imperiul lui Alexandru Macedon.

2. Zeități masculine

Pantonul zeităților grecilor erau organizate pe modelul unei famili lărgite, cu caracteristici

umane și aceștia aveau casa pe muntele Olimp.

- Zeus era considerat zeul suprem de origine indo-europeană fiu al Gaei a crescut și

și-a eliberat frații din tirania lui Cnossos. Pentru această faptă acesta îi va da ca

semn de recunoștiință tridentul și fulgerul. În viziunea grecilor lumea se diviza în

trei părți: Zeus întruchipa cerul, Poseidon apa și Hades lumea subpământenă.

- Poseidon- zeitate tot de origine indo-europeană protector al apelor, la început avea

imagineaunui cal și mai târziu va avea întruchipare umanaă. Avea o peronalitate

capricioasă și veghea asupra marinarilor.

- Hefaistos fiu al lui Zeus și al Herei avea defecte fizice evidente, însă avea și darul

de a prelucra aurul. Era perceput ca zeitatea a magiilor și astrologilor.

- Apollo fiu a lui Zeus șia nimfei Letto (de teama Herei și ca să poată naște liniștită

aceasta se ascunde în ins. Delos) unde va da naștere unei perechi de gemeni:

Apollo și Artemis. Divinitatea masculină, Apollo era un zeu al prezicerilor,

protector al oracolelor, fiind protejat de ofrandele aduse de hiberboreeeni.

8

- Hermes fiu al lui Zeus cu nimfa Maia, era patronul hoților și al aventurierilor și a

celor care călătoreau cu mărfuri. Divinitatea de origine asiatică era protectorul

păstorilor, el aducea veștile în Olimp și călăuzea morții în lumea de dincolo.

3. Zeități feminine

- Hera a fost inițial zeița cetății Argos (a aheilor) și divinitate asiatică a fertilității și

a fecundității, soția lui Zeus și protectoarea căsătoriei și a afamiliei. Se îngrijea să

păstreze sub orice mijloc liniștea în Olimp.

- Artemis era stăpâna animalelor, iubitoarea de vănâtoare (văna numai noaptea fiind

însoțită de două animale: lupul și ursul).

- Atena s-a născut din capul lui Zeus, protectoarea cetății Atena întruchipează

inteligența și abilitatea.

- Afrodita zeitatea de origine orienatală, protectoarea troienilor (asemăntoare lui

Iștar), inițial era o zeitatea a fertilității vegetației va devenii apoi protectoarea a

dragostei.

4. Sărbătorilor populare ale grecilor în Antichitate

a. Practicile funerare

Până în epoca clasică a fost un ceremonial luxos iar după această perioadă a devenit unul

simplu și sobru. Se practica înhumarea (defuntul era îmbrăcat în haine albe, i se punea pe gură

o monedă, privechiul dura 2 zile, înmormântarea se făcea noaptea și la groapă se ducea vin și

ulei). Perioada de doliu dura 150 de zile, după îngroparea defunctului se purifica casa (cu apă

de izvor) iar hoții și trădătorii nu beneficiau de aceste ritualuri (fiind îngropați în groapa

comună).

b. Sărbători panantenee

Erau ceremonii agrare închinate la început lui Demetrer, fiind ritualuri sacre între inițiați.

Cultul Atenei se desfășura primăvara în cartierul Agra al cetății, era precedată de o perioadă

de post iar sărbătorile durau 8 zile.

c. Sărbătorile dionisiace

Dionissos fiu a lui Zeus și a marei prințese Semene (Hera află de această aventură și

se răzbună împotriva prințesei și Zeus va purta copilul în pântec până la termenul nașterii

sale). Această sărbătoare se desfășura în decembrie fiind o sărbătoare rustică când oamenii

ieșeau pe străzi noaptea, costumați.

d. Sărbătorile orfice

Orfeu era o zeiate de origine tracică, care cânta cu fluierul și îmblânzea animalele

9

sălbatice. Este o mișcarea religioasă ce avea semnificație de purificarea prin animite ritualuri

precreștine (omul purta din naștere păcatul originar pe care trebuia să îi ștergă prin suferință;

sufletul omului era în timp mântuit prin suferință).

e. Jocurile olimpice

Au pornit inițial ca sărbători religioase, unde se desfășurau procesiuni, se aduceau

ofrande, aveau loc întreceri între muzicanță și recitaluri. Cele mai vechi jocuri au fost

organizate în sec. al VIII-lea în regiunea Olimpia. Cu timpul devenind, în perioada clasică

jocuri sportive. În sec. al IV-lea împăratul Teodosius interzice oreganizarea jocurilor.

B. Panteonul religios al romanilor

1. Cultul fondării cetății Roma

La 754 î.Hr. orașul a fost populat de diverși fugarii. Cei 2 frați: Romulus și Remus

părăsesc zona Alba și vin în Latium. Aici vor merge pe 2 coline alăturate și se vor întrece în

umărirea vulturilor și în țintirea acestora. Romulus e cele mai îndrăzneț și va trage prima

brazdă în jurul colinei Palatin și își va ucide fratele pentru a rămâne singur la conducerea

așezării.

2.Cultul lui Marte-Jupiter

Divinitatea era simbolul războiului și aceasta va fi asimilată cu timpul cultului imperial. Se

manifesta prin sacrificarea unui vițel atunci când se pleca în campanie sau la întoarcerea după

victorie.

3. Cultul lui Saturn

Era zeul agriculturii și al semănăturilor și era sărbătorit primăvara.

4.Cultul căminului Ianus și Vesta

Ianus reprezenta poarta casei și Vesta focul sacru. Cultul era oficiat de capul familiei și se

aduceau la altarul casei flori și alimente.

Preoții romani erau împărțiți în mai multe categorii:

a. flaminii- ce oficiau cultele importante și cunoșteau bine detaliile ritualului.

Vesta avea preotesele sale ce trebuiau să rămână virgine.

b. apolonii- organizau banchetele sacre, jocurile publice, spectacolele de teatru și

circ.

c. Augurii-erau cei care făceau preziceri.

C. Tracii și cultul zamloxian

10

Caracteristicile istorice ale civilizației trace sunt legate de Pen Balcanică, locuitori ai unor

zone întinse la N și S de Dunăre iar în mileniul I î. Hr. Se structurează în mai multe neamuri.

1. divinități trace și geto-dace

- Gebeleizis era o divinitatea a cerului și aducătorul de ploaie

- Bendis- zeița pământului, a fertilității și a fecundității.

- Cavalerul trac – era o divinitate a războiului

2. cultul zamolxian

Există două izvoare scrise despre Zamolxe: Herodot ne scrie că la baza cultului stătea credința

în nemurire, inamovabilitatea sufletului prin utilizarea unor ritualuri de inițieire. Era un

apropiat al lui Platon și dacii trimiteau o dată la patru ani un sol la el.

Stabon scria că ar fi fost discipol a lui Pitagora.

De la acesta ar fi învățat astronomia, ar fi fost asociat la domnie cu regele dacilor și spre

sfârșitul vieții s-a retras într-o peșteră.

Etimologic cuvântul derivă de la Zamol= pământ, tărâmul morților. Cultul său se

desfășura în temple deschise.

D. Religia celților

Celții au fost una din componentele ce au stat la baza Evului Mediu în Europa. Pe la

2000 î.Hr. vin dinspre stepele asiatice în Europa și vor forma așezări compacte în C și V

Europei (ins Britaniei, Franța, Scoția și Irlanda). În drumul lor ajung și în Pen. Balcanică iar

bizantiniii le plătesc bani să nu atace imperiul. După sec. III î.Hr celții aveau o economie

urbană și vor aduce tehnica de prelucrarea a fierului în Europa.

1. Cultul morților

Își îngropau morții în morminte cu tumuli, iar în jur se așezau cranii (legate de credinița în

viața de dincolo).

2. Cultul soarelui era principalul cult celtic leagat de credința în nemurire (pe vasele lor

și obiectele de cult apărea discul solar, roata și spiralele).

3. Cultul animalelor sălbatice

Apare cel mai frumos reprezenmtat în cultura irlandezaă: cultul cerbului, a mistrețului și a

spiritelor pădurii.

4. Manifestările cultului

Ceremoniile aveau loc în aer liber, în păduri (unde se aduceau ofrande și sacrificii

animaliere). Sarbătorile aveau un caracter agra iar druizii erau cei carea la oficiau. Aceștia

aveau în fruntea lor un conducătorr Marea Druid (aceștia aveau conoștiințe de filosofie,

11

morală, cosmografie) și erau în acelașți timp și consilerii regelui. În sec. al VII-lea aceștia vor

fi înlocuiți de filizi.

E Religia vechilor germani

Locul de origine a acestora a fost Pen. Scandinavă și erau organizați pe mai multe neamuri:

N- danezii, suedezii și norvegienii; la răsărit goții până la regiunea Vistula și la vest anglo-

saxonii, bavarii și alamanii. Miturile și credințele lor era structurate în cicluri de povestiri

numite sage.

a. cultul morților

Se practica incinerația: pe o barcă era depus corpul defunctului alături de obiecte personale

și ofrande și era împins pe apă unde i se dădea foc. Astfel credeau că ajunge astfel mai ușor

pe tărâmul de dincolo.

b. mitul cosmogonic

Vechii germani considerau că viața a apărut din două elemente primordiale; frigul și

căldura. La baza lumii materiale stătea o zeitatea numită Ymir (din trupul acestuia a apărut

pământul, din oasele lui munții, din sângele lui marea și din capul lui bolta cerească).

c. zeități

Reședința zeilor germani era într-un tărâm de dincolo de percepția umană numit Walhalla.

- Wodan (Odin) era zeul războiului și al morții care era însoțit în permanență de doi

corbi iar preoții cultului său erau cei care făceau prevestiri.

- Belder- zeița frumuseții și a păcii.

12

COORDONATELE MONOTEISMULUI - CREȘTINISMUL ȘI IMPLICAȚIILE SALE

1. Dogma creștină

Dogma noii religii era ilustrată în Vechiul Testament a fost convingerea unui grup

restrâns (la început) de adepți ai lui Hristos.. Acesta predica în aer liber adresându-se celor

umilii din Iudeea și noua credință a fost a celor umilii și săraci și i-a nemulțumit pe cei bogați.

Dogma creștină ne este transmisă prin Evanghelii iar extinderea creștinismului în lume s-a

făcut prin intermediul apostoliilor. Persecuții impotriva creștinilor erau frecvente în primele

secole pentru că nu se închinau zeilor și nu aduceau jertfe. Numeroase persecuții au avut loc

în timpul împăratlui Nero (54-68) și a lui Domițian (90-96). În timpul acestuia din urmă s-a

introdus un nou impozit creștinilor și va fi exilat Sf. Ioan Evanghelistul alături de introducerea

probei cu uleiul fiebinte.

Abia la 313 împăratul Conbstantin cel Marea printr-un edict imperial va legifera

creștinismul, ca religie rercunoscută alături de celelalte credințe în Imperiul Roman. Între sec.

al III-lea și al IV-lea teologii au elaborat dogma noii credințe, au elaborau calendarul creștin și

cultul științific, bazat pe Geneză.

2. Organizarea bisericii creștine

După anul 313 va exista o singură biserică creștină cu mai mulți prelați. În vestul

Europei biserica va juca un rol mai important pentru că a fost martor la crearea unor noii state

(prelații creștini vor legifera prin recunoaștere pe conducătorii regatelelor noi romano-

barbare).

În sec al V-lea se organizează instituția papalității ce a avut consecutiv sediul la

Ravena, la Achen și la Roma. Episcopii aveau și rang de judecători laici și dintre aceștia se

alegea un suveran- papa. Cel mai important a fost Grigore al VII-lea (1013-1085) în timpul

căruia s-a emancipat puterea papală, prin Concordatul de la Worms și s-a elaborat calendarul

gregorian. Neînțelegerile dintre prelații apuseni și cei răsăriteni au dus la 1097 la Marea

Schismă și divizarea bisericii originare în două confesiuni: catolică- în apus și ortodoxă – în

răsărit.

3. Stucturile mănăstirilor din V. Europei

13

Prima mănăstire organizată a fost în sec. al IV-lea cea de la Leins pe teritoriul Franței

de azi, urmată la 529, de cea de la Montecassino. Principiile de bază într-o mănăstire erau

consecvent urmate și acestea erau:

- pietatea

- castitatea

- sărăcia

- umilința

- caritatea.

O mănăstirea avea în fruntea ai un abate ajutat de prior și de un econom. Mănăstirile erau

comunități de călugări cu rol de misionariat. Biserica catolică a organizat mau multe ordine

călugărești o parte din ele și militare:

- benedinctinii

- cistercienii- mari constructori de biserci și mănăstiri

- franciscanii și dominicanii ce erau călugării cerșetori și care umblau prin lume.

Călugării erau oameni cu educație adunând în rândul lor medici și oameni de litere. Veniturile

biserici apusene erau foarte numerose: prin împroprietăriri făcute de împărați sau regi, donații

de bani și terenuri, impozitul impus populației și din vănzarea unor proprietăți.

Mănăstirile de maici au apărut ceva mai târziu în Europa abia în sec. al XV-lea pe lângă

spitale și leprozerii.

4. Reforma religioasă a lui Martin Luther

A avut ca punct de plecarae problemele populației din Germania: decăderea morală a

nobililor, abuzurule acestora și creșterea considerabilă a domeniilor episcopiilor. În tezele sale

Luther pune accent pe religiozitatea personală, interioară a omului (care nu mai avea nevoie

de preot ca intermediar), ele lega credința de etica creștinismului și sancționa opulența

bisericii catolice și impozitelor mari impuse de aceasta. Ideile sale au declanșat o adevărată

reacție a populației sărace din Germnia și la sfârșitul sec. al XV-lea s-a născut o nouă

confesiune ce se va numit Biserica lutherană în Germnaia, cea franciscană în Franța și Țările

de Jos, anglicană în Anglia și zwingli în Elveția.

5. Biserica răsăriteană ortodoxă

Rămâne legată de Imperiul Bizantin și după anul 1453. Biserica orientală are câteva

caracteristici importante:

14

a. biserica de tip oriental: măreție construcției, pardoseală de mozaic, coloane de

marmură, azur și aur. Planul unei biserici era miniatura unui palat orientată spre răsărit,

separată de altar prin naos, iar pronaosul e foarte larg cu porticuri și cupolă largă.

Iconostasul specific bisercii ortodoxe era format dintr-un un medalion de aur cu sfinți,

în spatele căruia se află altarul (masa pentru jertfe) și moaștele.

b. după 1453 prin ocuparea Constantinopolului de turci s-au organizat episcopiile

orientale: la Antiohia, la Constantinopol și apoi la Ohrida.

c. Cultul moaștelor și cel al icoanelor. Pelerinajele cu moaște și relicve sunt specifice

bisericii orientale alături de cultul Maicii Domnului (făcătoare de minuni).

În spațiul românesc s-a organizat episcopia Tomisului în sec. al IV-lea și primele biserici

creștine au fost construite la Sântă Mărie Orlea și Densuș. Ierarhia bisericii ortodoxe se

structurează o dată cu fenomenul centralizării statelor: 1359 în Țara Românească și la 1400 în

Moldova. În Transilvania ierarhi ortodocși erau organizați la curtea lui voevodului Bogdan în

Maramureș și în Hunedoara.

Organizarea mănăstirilor pe teritoriul românesc: sec. XIV-lea mănăstirile Vodița și Tismana și

Perii Maramureșului, dar cele mai multe în sec. al XV-lea au fost construite în Moldova în

timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Mănăpstirile erau locuri de tipărire și redactarea a cărților

religioase și laice.

15

MITURI POLITICE ȘI IDEOLOGICE

I. Colonizări și expediții

A. Constituirea coloniilor grecești

Fenomenul specific sec. al VIII-VII-lea î. Hr. e determinat în primul rând de lipsa

resurselor materiale pe teritoriul Greciei și datorită dezvoltării flotei ateniene. A fost colonizat

bazinul Mării Mediterane și cel al Mării Negre (s-au constituit colonii ca Dionisopolys,

Bizanț, Histria, Tomis, Siracusa și Massalia). Coloniile au fost un model al metropolei și erau

enclave de limbă și cultură greacă. Au generat dezvoltarea comerțului, economiei monetare și

au oferit populației autohtone un model de organizare.

B. Cucerirea arabă

Arabii cunoșteau în sec. al V-lea toată zona Golfului Persic, iar două secole mai

târziu, în vremea califului Omar se fac marile cuceriri (toată zona de răsărit a Mării

Mediterane- Siria și Plaestina și nordul Africii-Tunisia și Egipt) iar în secolele IX-X cucerirea

se extinde în Mediterană în S. Italiei- Sicilia și S Spaniei și arabii vor fonda aici califatele de

Sicilia și Cordoba. Relațiile cu populația ocupată erau acelea a unor războinici și se percepea

tribut de la aceasta. De la arabi ne-au rămas cele mai exacte și amănunțite hărți ale Mării

Mediterane. În sec. al XV-lea populația din Spania a pornit acțiunea de eliberarea a peninsulei

numită Reconquista, ce a a avut ca final alungarea arabilor din Europa.

C. Marile descoperiri geografice

1. Traseul pe uscat spre Orient- Marco Polo

Începând din secolele XII-XIII se formează un puternic Imperiul în zona Asiei Centrale:

Imperiul Mongol. Papalitatea a luat inițitiva de a controla și creștina Orientul și va angaja în

acest scop, la 1260, doi frați pe Nicolo i Matteo pentru a face o expediție în Asia Centrală.

Aceștia îl iau cu ei și pe nepotul lor Marco. Între 1260-1263 durează călătoria pe uscat și

ajung la curtea hanului mongol Gingis-Han din Calabra. Tânărul Marco e fascinat de han și va

sta 17 ani aici, le va învăța limba și obiceiurile si chiar va intra în Marele Consilil al

imperiului. Impresiile sale, cu descrierea detaliată geografică, a florei și faunei și a

16

caracterelor umane ne-o lasă tânărul în Cartea minunilor lumii. Se va întoarce în 1292 la

Roma cu o flotă de 6 corăbii încărcată cu daruri din partea hanului.

2.Vasco da Gama și Bartholomeo Diaz

Bazinul Mării Mediterane de la începutul sec. al XV-lea este controlat de turci, aceștia aveau

monopolul conmerțului și a mărfurilor orientale. La aceasta cauză se adăugau și cheltuieliile

imense pe care statele europene le-au făcut cu ocazia cruciadelor. Alături de evoluția

sistemului de navigație (hărți ale traseelor, aparate de navigație) au fost doar câteva cauze ce

au determinat căutarea altor trasee pe Altalantic spre continentul asiatic.

Curțiile regale spaniole și portughezze au fost cele care au finanțat aceste călătorii și

care au beneficiat primele de câștigurile de pe urma vănzării mirodenilor. În iulie 1497 va fi

prima expedinție de șase luni inițiată de Vasco de Gama și care a parcurs înconjurul costei de

Va a Africii, Capul Bunei Spernațe, Oc. Indian și a ajuns la Calcutta. Se întoarce cu navele

încărcate de mirodenii și de sclavi și vor înființa Compania Indiilor.

3. Cristofor Columb

Va porni cu finanțarea regatului spaniol între 1451 urmând un drum spre V cu scopul

de a ajunge în India, însă va traversa Atlanticul și va ajunge în America Centrală, un teritoriu

cu totul nou. Se va întoarce din această expediție cu mult aur și sclavi. Mai mult chiarvor

urma anii în care soldații europeni colonizează și vor creștina acestă parte a lumii.

4 Americo Vespucci 1501-1506 va ajunge în Golful Mexic cu finanțarea regatului

portughez. El își dă seama că ajunge într-un teritoiu nou și Vespucci ne va lăsa o descriere

detalieată a zonei: vegetația, faună populație, obiceiuri și tradiții. Pe care, din pacate, armatele

și călugării au distrus o mare parte a poulației de aici și vestigii spirituale ale acesteia.

5. Inconjurul lumii- Magelllan

Acesta a convins consiliul Spaniei să îi finanțeze expediția și va pleca în 1517 cu 6 corăbii.

Va tranversa Atlanticul în diagonală și înconjoară s Americii de sus prin Capul Bunei

Speranțe, iese în Oc. Pacific și apoi în Oc. Indian, Africa de sud și înapoi la Madrid. Datorită

acestui drum Spania va lua în stăpânire Insulele Mariannne și ins Filipine.

6. Expedițiile franceze și engleze

a. Franța- în 1523 regele Francisc I îl plătește pe navigatorul florentin Givanni da

Varrazzano să facă un drum pe coasta de E a Americii de Nord. Acesta nu va găsii bogății

pentru că era un teritoriul pustiu, dar acesta va intra în posesia Franței și se numi Nouvelle

France.

- la 1534 Jaques Cartier tot din banii vistiriei franceze se va îndrepta spre zona de N

17

a Amercii teritoriu ce va intra tot sub controlul francez (se va numii Terra Nova- Montrealul

de mai târziu).

b. Anglia a inițiat expediții în timpul domniei reginei Elisabeta I.

La 1570 exporatorul Walter Raleigh va traversa Atlanticul și va ajunge în zona de

coastă de V a Amerciii: Florida și Virginia de azi (teritorii ce vor intra sub controlul coronei

engleze) iar la 1580 va fi angajat corsarul Francis Drake numit Piratul de fier și va aduce

coasta de Vaa Americii de N numită Noul Albion sub controlul coroanei engleze.

7. Urmăriile marilor descoperiri geografice

Au fost în primul rând de natură economică ( rutele Atlanticului și ale Mării Nordului),

au fost aduse în Europa mari candități de metale prețioase, care au făcut ca statele finanțatoare

să fie mari puteri economice de acum în colo. Biserica catolică a căștigat teren și noi adepți în

Lumea Nouă. Piața europeană a fost invadată de sclavi negri sau indieni, ce erau mână de

lucru ieftină. Și nu în ultimul rând, a însemnat evoluția mijloacelor de navigație, care au

devenit mai performante.

18

MITUL POLITIC AL EUROPEI UNITE ȘI AL CONSPIRAȚIEI POLITICE

A. Concepte de unitatea europeană în epoca modernă

a. sec. al XIV-XV-lea

Papa Pius al II-lea la 1460 dorea o integrarea Europei constituită ca un front comun în fața

turcilor. Erasmuss de Rotterdam elabora planul unei Europe culturale.

Dante Aligheri sublinia în Divina comedie că pentru a păstra echilibrul european era nevoie

de un stăpân unic.

b. Epoca modernă (sec. XVI-XVIII)

- Henric al IV-lea (1553-1610) avea ca ministrul de finanțe pe ducele de Sully și acesta va

lua măsuri comerciale deosebite pentru dezvoltarea economică a orașelor.

- Concepția universală a lui Carol Quintul (1516-1556) . Acesta va încerca să refacă

Sfântul Imperiu de neam Germnic. Imperiul său cuprindea : Castillia, Aragon, Țările de Jos,

Milano, Neapole, Austria, Germania și coloniile din spațiile americane. Acesta avea o

maximă celebră ce îl caracteriza. Spunea adesea: Soarele nu se mai culaă niciodată de

aspupra teritoriilor mele!. A fost inițiatorul unui sistem de alianțe politico-miliotare foarte

bine organizat.

La 1700 în Europa erau 15 mari puteri:

- 6 regate ereditare: Franța, Spania, Marea Britanie, Danemarca, Suedia și

Lombardia.

- 6 puteri elective: Papalitatea, Venețăa, Imperiul Habzburgic, Ungaria și Boemia.

- 3 republici federative: Repuiblica helvetică, Republica Italiană, Republica belgilor.

B. Imperiul lui Napoleon Bonaparte

Preia puterea în urma problemelor create de revoluția din Franța și va realiza cel mai

mare imperiu al epocii moderne. A purtat o serie de războaie: la 1806 înfrânge Prusia la Jena,

1805 la Austerlitz bătălia celor trei împărați, la 1807 încheie pacea cu țarul Rusiei, iar la

1812, realizează campania din Rusia și , în cele din urmă va fi înfrânt la 1815 la Waterloo de

către englezi.

Restabilirea ordinii în Europa se face în cadrul Congresului de la Viena (1815):

- Franța va fi redusă la granițele de dinainte de 1792 și se reinstaurează dinastia de

Bourbon

19

- Rusia preia Finlanda și o mare parte a Poloniei

- Anglia își păstrează toate coloniile din afara Europei

- Se formează Regatul Țărilor de Jos (Belgia și Olanda)

- se crează Sfânta Alianță dintre Rusia, Austria și Prrusia cu scopul de a le apăra

interersele acestor mari puteri în Europa.

C. Unificarea teritorială a unor zone din Europa

A fost un fenomen ce a urmat revoluțiilor din secolul națiunilor:

- Unificarea Italiei (1859-1871)

Au fost două tendințe: Giuseppe Garibaldi-dorea o republică democratică și Victor Emanuel

nutrea realizarea un regat în jurul micului regat al Piemontului și a dinstiei de Savoia. A fost

un război împotriva Imperiului Habzburgic și la 1871 a fost încornonat în cele din urmă ca

rege Victor Emanuel.

- Unificarea Germaniei (1866-1870)

S-a realizat pe cale de război prin acțiunile generalului Bismark care acționa în numeler egelui

lui Wilhelm I regele Prusiei. Au fost purtate trei războaie în urma căreia s-a unificat statul

germnan: 1866 cu damenarca în urma cpruia germanii obțin trei provincii germane vechi de la

M. Nordului, 1867 războiul cu Imperiul Habzburgic care va fi înfrânt la Sadova și 1870

războiul cu Franța. La 18 ianuarie la Verssailes toți conducătorii Europei îl recunosc pe

Wilhelm I ca împărat al Germaniei.

- Unificarea diplomatică a Țărilor Române

- prin tratative duse de generația revoluționară de la 1848 cu marile puteri privind înlocuirea

controlului otoman. În urma unei conferințe organizate la Parris în 1856 li s-a permis celor

două Principate: Moldova și Țara Românească să își organizeze alegeri libere pentru

domnitor român. Astfel românii s-au folosit de această prevedere și au organizat alegeri

pentru funcție de domn la 5 ianuarie la Iași și la 24 ianuarie 1859la București. Au respectat

preverile conferinței, dar a candidat la alegeri în cele două provincii aceiași persoană Al. I.

Cuza. A fost ales de cele două adunări și va devenii domn unic al Principatelor Unite. Mica

unire realizată astfel a fost urmată de o activitatea diplomatică de recunoașterea a sa. Acest

evenimente a a fost urmat de o serie de reforme administrative și politice ce vor duce la

întărirea tânărului stat român.

20

REVOLUȚIA –CA MIT POLITIC ȘI CONSIPIRATORII

Secolul al XIX –lea a fost denumit de istorici secolul națiunilor pentru că a fost cel

care a dus la schimbări ideologice și politice profunde în europa. Noua ideologie avea câteva

idei definitorii:

- existența unei viziuni creștine nostalgice asupra Europei

- viziunea liberal-pluralistă a regimurilor politice

- viziunea democraților- o Europă intemeiată pe o federație a națiunilor libere și pe

echilibrul forțelor democratice.

- regimurile monarhice absolute intraseră în criză

- națiunile aflate în componența acestora doresc să își constituie state naționale.

A. etape și forme de manifestarea a revoluției:

a. 1820-1848

În Italia acțiunea burghezieii la 1820 Societatea carbonarilor ce a generat acțiunea

revoluționară în toată țara, însă au intervenit trupele Sfintei Alianțe.

În Spania în luna ianuarie 1829 s-au revoltat soldații unui regiment în frunte cu Rafael

Riego și au formulat proiectul unei Constiruții cu care regelea Ferdinand al VII-lea a fost de

acord. Și aici acțiunile s-au finalizat cu intervenția trupelor Sfintei Alianțe.

În Franța la 1830 regele Carol al X-lea a vrut să desființeze Constituția fapt ce a

declanșat reacția muncitorilor și regele va fi obligat să fugă. Burghezia aduce un alt rege în

fruntea Franței și anume pe Ludovic Filip de Orleans (1830-1848).

b. anul revoluționar 1848 în Europa

Franța – în februarie 1848 opoziția a organizat o mare mișcare de protest în urma căreia regele

a fugit, iar revoluționarii au ales un guvern provizoriu și au proclamat republica condusă de

Ludovic Napoleon Bonaparte.

În Italia a izbucnit o acțiune împotriva ocupației austriece: la Milano și Venția în care

s-a declarat republica italiană, însă reacția trupelor austriece a fost promptă și rvoluționarii au

fost arestați.

Urmărirle revoluțiilor au fost unele mai importante decât acținile în sine și au dus la

slabirea și apoi dispariția marilor imperii din Europa.

21

B. Concepte politic în perioda interbelică

Cauza de moment a izbucnirii primul război mondial a fost asasinarea în iunie 1914 a

prințului moștenitor al Austro-Ungarie Franz Ferdianad de către un tănnăr sârb. Acțiunile

militarea au durat 4 ani și s-au desfășurat pe teritoriul Europei între cele două tabere militare:

Antanta (Anglia, Franța, Rusia și SUA) și Tripla alianță (Austro-Ungaria, Germania).

Tratatele de pace, ce au pus capăt conflictului, s-au desfășurat la Conferința de la Paris (1919-

1920) prin care se produc schimbări în strucutura politică e Europei:

- Franța reia provinciile Alsacia și Lorena ocupate temporar de Germania

- Germania redă teritoriul ocupat Poloniei

- Se formează state noi: Cehoslovacia, Iugoslavia și România, prin deziintegrarea

Austro-Ungariei

Cea mai importantă hotărâre a fost crearea Națiunilor unite creată la înițiativa președintelui

SUA W. Wilson (ce prevedea egalitatea între state, dreptul de suveranitate asupra teritoriului

și rezolvarea conflictelor pe cale pașnică). Din păcate aceasta nu a reușit să mențină decât trei

decenii pacea în Europa.

Un alt pericol se năștea în Europa și anume: naționalismul exacerbat sub forma

fascismului. Hitler a fost cel care a inițiat teza rasei superioare germane, care avea să conducă

toată Europa. Din acesta cauză a izbucnit cel de al doilea conflict mondial care a fost de astă

dată mult mai indeluingat și, mai ales, a angrenat în acțiuni state din afara Europei: SUA și

Japonia.

Importante pentru relații internaționale au fost întâlnirile și tratativele dintre cei mai

mari conducători din Europa din timpul și imediat după acțiuni militare.

Aceatea statutau o altă ordine mondială și o nouă politică de forțe în Europa:

a. 2 decembrie 1943 la Teheran se întâlnesc cei trei conducători ai Angliei, URSS

și SUA cu scopul de a organiza acțiuni commune care să ducă la anihilarea

puterii militarea a Germaniei.

b. Februarie 1945 La Yalta tot cei trei vor discuta statutul postbelic al Germaniei

și împărțirea sferelor de influențî în Europa.

c. Iulie 1945 Conferința de la Potsdam în care s-a discutat ca Germania să fie

împărțită în două zone de ocupație militară.

Războiul s-a finalizat în 1945 și timp de doi ani s-au desfășurat lucrăriile Conferinței de Pace

de la Paris:

22

- s-au stabilit despăgubirile de război din partea statelor învinse (Gemania, Italia,

Finlanda, Bulgaria, România și Ungaria).

- s-au creat două blocuri politice în Europa: blocul communist în răsăritul Europei

sub influența URSS-ului și blocul capitalist în vestul Europei (țări care au

beneficiat de ajutorul financiar al SUA)

- judecarea criminalilor de război și a celor care au organizat și condus lagăre de

concentrare.

Perioada care a urmat anului 1950 a însemnat o concentrarea a puteri politice între cele două

mari puteri mondiale URSS și SUA .

Politica de control a Europei și a lumi a continuat prin crearea unui sistem de tratate

militare ce sunt de fapt expresia exprimării unei puteri politice și a mitului puterii. Acestea au

fost:

1. 4 aprilei 1943 Trataul Atlanticului de Nord care dăinuie până azi și care are peste 43 de

membrii. A fost creat la inițiativa SUA.

2. Tratatul de la Varșovia 1955 alianță a țărilor din blocul comunist la inițiativa URSS-

ului care s-a autodesființat în 1991.

C. Uniunea Europeană

O altă structură de astă dată de natură economică care s-a realizat a fost Uniunea

Europeană. Această unitate a plecat de la anumite alinațe preliminare de natură economică:

- 1951 Comitetul European al Cărbunelui și Oțelului din care făceau parte: Franța,

Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg.

- 1957 Tratatul de la Roma în care s-a format Comunitatea Economică Europeană=

Piața Comună.

- 1978 actul de creare uniunii Europene.

În cadrul acestei structuri sunt mai multe componente, care lucrează pentru realizarea

frontului comun al Europei fără granițe: Comisia Europenă, Consiliul Europei, Parlamentul

European, Comitetul European, Curtea de Justiție a U. E, Curtea de Conturi și Banca Centrală

Europeană.

23

REPREZENTAREA SPAȚIULUI ȘI A TIMPULUI ÎN MENTALUL COLECTIV

A. Etniile- delimitări și caracteristici

Etnia derivă de la termenul grec ethnos ce desemna rasă, popor, națiune sau trib și

desemnează un grup uman ce are o tradiție comună și viziuni comune. Multă vreme a fost

utilizat acest termen de etnie până când la finele secolului al XIX-lea a fost înlocuit cu cele de

minoritate.

Cauzele de constituirea a etniilor sunt numeroase și acestea ar fi în linii mari:

- cauze economice: migrația din spațiul de origine

- cauze religioase- au determinat migrația

- războaie și calamitătăți naturale.

O etniei este caracterizată de câteva elemente marcante:

1. limba-diferită de cea a populației majoritatre

2. religia a fost factor de conservarea a identității

3. Organizarea economică: bresle și companii comerciale

4. tradițiile: portul și obiceiurile specifice.

În spațiul românesc încă din sec. VII î. Hr putem vorbi de formarea primei comunități entice

de coloniștii greci. Episodul a fost urmat în secolele al XVI-lea și al XVII-lea de emigranții

masive de populație din Pen. Balcanică pe teritoriul românesc, din cauza ocupației turcești.

Cei mai numeroși minoritari azi sunt romi (desprea a căror venire la noi cele mai vechi

informații sunt undeva în sec. al XIV-lea).

B. Conceptul de identitate

Identitatea este calitatea de a fi la fel cu sine însuți, de a rămâne ceea ce ești deosebindu-se

de altul; asemănare, similitudine perfectă, potrivire totală, sau ansamblul de date prin care se

identifică o personaă.

Termenul a fost stabilit juridic la Conferința generală UNESCO din 1978. În general

identitățiile se conturează prin specificitățiile entice, culturale, lingvistice sau religioase. În

24

majoritatea țărilor lumii apartenența la o minorittae este determinată prin voință liber

consimțită a persoanei în cauză. În cadrul Societății Națiunilor se formulează pentru prima

dată conceptul minorităților. Acestea s-au definit pe parcursul anilor sub mai multe forme:

a. Pluralismul – conviețuirea în același spațiu gerografic a unor identități diferite, care și-

au conservat specificul lor

b. Asimilare- o politică de constrângere a minoritarilor prin violență sau prin alte

mijloace

c. Segregarea- menținerea și trecerea grupurilor minoritare într-o stare de separarea și

izolare.

Prin Charta ONU s-a stipulat obligația statelor de a recunoaște și de a proteja identitatea

individuală a persoanei și recunoașterea specificităților distincte a grupurilor. Fiecare

individe se definește printr-o apartenență la un grup social, ca sursă a valorizării sale.

Se pot identifica trei tipuri de identități colective:

1. apartenența naturală (sex, culoarea părului)

2. apartenența înnăscută (etnie, religie, naționalitate) ce poate fi

schimbată cu anumite eforturi

3. apartenența dobândită (prin formația, instrucție, integrarea într-o

organizație).

Formele identității:

Identitatea culturală

Cultura reprezintă modul de viață, ansamblul fenomenelor produse de spiritual uman,

moștenite de o colectivitate, înglobând valoriiile, comportamentele, limba și religia. Fiecare

minoritate are cultura sa, însă au existat și fenomenul transmiterii sau reluării culturale.

Identitatea culturală se poate realiza prin:

- integrarea în sistemul social

- demersul educativ în școli.

Fiecare stat trebuie să legifereze libertatea presei, de expresei, difuzarea de informație și

accesul la limba maternă.

Identitatea religioasă

Libertatea religioasă ocupă un loc aparte în cadrul drepturilor și libertățiilor fundamnetale ale

omului. Religia a fost o formă de coeziune și rezistență a comunităților.

Identitatea lingvistică

În lume se vorbesc în prezent peste 3000 de limbi, unele dialecte au dispărut ca urmare a

evoluției istorice. Drepturi și libertăți lingvistice: păstrarea și dezvoltarea limbii materne;

25

folosirea liberă a limbii minoritățiilor și afișarea denumirilor geografice și topografice în

limbile minorităților.

C. Conceptul de alteritate

a. Definirea conceptului

Percepția asupra celuilalt a fost o problemă destul de sensibilă și analizată parțial de

psihologi, antrolpologi și sociologi. Din secolul al XX-lea problematica devine domeniul

antropologiei și al imagologiei comparate. În unele comunități identificăm și astăzi

prejudecăți ce pot fi cu greu înlocuite.

Alteritatea reprezintă o calitate sau esență a celuilalt (celălalt fiind aproapele nostru).

Specificul alterității se manifestă în cinci preguri diferite:

1. Freud- percepția față de celălalt a copilului în primii ani de viață, față de aceia

care îi sunt părinți. Cei străini sunt ceva nou și necunoscut, de aceea copilul

are o eacție de reținere.

2. Alteritatea e văzută de psihologi ca alter-ego, a doua natură din interiorul

ființei umane. Tot din copilărie se dezvoltă și se mainfestă prin joaca copilului

cu un prieten imaginar, iar la maturitate ea se manifestă încă, dar este supusă

unui sever autocontrol.

3. Celălalt văzut ca un dușman sau rival. Această percepție duce în cele mai

multe cazuri la conflicte armate: Cruciadele, doctrina fascistă, doctrina

comunistă.

4. Celălalt ca străinul care îți calcă pragul și va fi omenit respectând reguliile

religiei creștine ale ospitaității. Acest altul est primit în casă și omenit.

Percepția celuilalt este una pozitivă, indiferent de limba vorbită, chiar și dacă

aceasta nu e vorbită de cei doi.

5. Percepția celuilalt ca fiind aproapele tău. Se manifestă fașă de persoanele în

suferință: săracul, orfanul și văduva. Percepția vulnerabilității celuilalt e

tratată prin compasiune și caritate.

26

b. Percepția asupra celuilalt în Transilvania

Specificul alterității politice în provincia intracarpatică:

- sașii veniți din mediul occidental aveau față de români o atitudine de superioritate.

Aceștia din urmă erau priviți ca înapoiați, incapabili să se organizeze, leneși și

indisciplinați.

- percepția maghiarilor față de români era aceea că: îi vedeau ca dușmani pe români

și se temeau că populația majoritară le va lua drepturile.

- Percepția românilor față de sași și maghiari era acea că vedeau în aceștia pe

dușmani și cotropitori pământurilor lor.

c.Alteritatea cotidiană în secolul al XX-lea

În comunitățiilre ardelene mixte sunt mai multe percepții definitorii dăinuind din această

perioadă:

- reacția de respingere față de noii veniți în comunitate văzuți ca venituri sau

venetici. Această percepție a dispărut după 1950, o dată cu industrializarea

României și cu mograției populației rurale spre mediul urban.

- Reacția față de populație romă. Țiganii erau văzuți ca o populație inferioară și

incapabili să fie educați și disciplinați.

27

OBICEIURI ȘI CUTUME

I. Definirea principalelor noțiuni

Credințele sunt reprezentări religioase, o proiectarea a imaginației umane în structura

societății și în convingerile privind existența unei modalități mistice prin care oamneii să fie

ajutați de zei sau divinitate.

Riturile sunt expresia credinițelor (modul în carea omul trebuie să se situeze față de

zei).

După scopul lor avem mai multe tipuri de rituri:

a. rituri de purificare

b. rituri de apărare (apotropaice)

c. rituri de trecere (de inițiere, de trecere de la o vârstă la alta)

d. rituri de fecunditatea și fertilitate

Obiceiurile sunt norme de comportament stabilite de tradiția comunitară. Datina sau

cutuma este canalul de trasmiterea orala al conduitei (se confundă de multe ori cu obiceiul)

Obiceiurile au două funcții: funcție morală ce desparte faptele acceptate de comunitate de cele

de sancționat

Funcție juridică- oferă comunității cadrul noramtiv prin care toate

acțiunile umane se supun unui cod de valori și reguli validate de o comunitate.

II. Principalele categorii de obiceiuri

1. Obiceiuri calendaristice- includ obiceiuri legate de sărbători cu rolul de a întreține

viața spirituală a comunității.

2. Obiceiuri legate de ciclul vieții- sub formă de act singular sau complex comercial

premergător, însoțesc sau execută schimbările legate de viața individului.

3. Obiceiuri legate de ciclul municii și lucrul pâmântului:

- primavara- Plugarul e sărbătorit cel care iese primul cu plugul în câmp

o scoaterea turmelor din sat de Sf. Gheorghe Împărțitul oilor și rituri de

protecție a animalelor

- vara- rituri de protecție și de ferilitate Sânzienele sau Dragaica

o rituri de fertilitatea a pâmântului și de invocare a ploii: Paparuda

- secerișul: Cununa

28

- toamna- sărbătorirea recoltelor pâmântului și al rodului pomilor și al viilor

- aducera turmelor în sat de Sf. Dumitru: Adunatul oilor

- ritualuri de protecție a locuinței și vitelor de lupi și urși.

4. Obiceiuri religioase

Acestea sunt legate de cele două mari sărbători creștine: Paștele și Crăciunul. Ele sunt

precedate de o perioadă de post.

29

BIBLIOGRAFIE

1. Kernbach, Victor, Universul mitic al românilor, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1994.

2. Oişteanu, Andrei, Motive şi semnificaţii mitico-simbolice în cultura tradiţională

românească, Bucureşti, Ed. Minerva, 1989.

3. Duţu Al., Ideea de Europa. Evoluţia conştiinţei europene, Bucureşti, Ed. ALL, 1999.

4. Ivan, A., Sub zodia Statelor Unite ale Europei, Cluj-Napoca, ECCo, 2006.

Marino, A., Pentru Europa, Iaşi, Ed. Polirom, 1999.

5. Boia Lucian, Istorie și mit în conștiința românească, București, Editura Humanitas,

1997.

6. Fereol Gilles, Dicționarul alterității și a realțiilor interculturale, Iași, Editura Polirom,

2005.

30