INTRODUCERE

CULTURA

1. Definiţie.

În secolul XIX, termenul cultură a fost folosit ca sinonim pentru civilizaţia Occidentului. Antropologul britanic Sir Edward B. Taylor (1871) a popularizat ideea că toate societăţile trec prin câteva stadii de dezvoltare începând cu sălbăticia, progresând la barbarism şi culminând în civilizaţia occidentală.

Termenul cultură este unul dificil de definit. În 1950 - 1952, antropologii americani, Kroeber şi Kluckhohn1 au realizat o evaluare critică a definiţiilor date acestui termen şi au compilat o listă de 164 de definiţii diferite.2 De atunci şi până astăzi numărul lor a crescut şi mai mult, iar conţinutul lor s-a diversificat, scăpând parcă de sub control. În aceste condiţii, a încerca să faci ordine în acest domeniu, adică a definiţiei propriu-zise a culturii, este o sarcină foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

Achim Mihu propune următoarea următoarea definiţie a culturii:

Cultura este modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumit mediu înconjurător, creat de om şi format din produsele materiale şi non-materiale transmise de la o generaţie la alta.3

2. Componente. Structură. Manifestări.

Studierea culturii presupune nu numai definirea ei ci şi analiza componentelor ei. Cele mai de seamă componente sunt următoarele:

1. Componenta cognitivă – constituită din cunoaşterea populară, cunoaşterea ştiinţifică şi credinţe.2. Componenta normativă – norme sociale tradiţionale, obiceiurile propriu-zise, legile şi valorile.

1 A.L. Kroeber, C. Kluckhohn, The Concept of Culture: A Critical Review of Definitions, în Paers of Peabody Museum, Harvard University, Vol. XLI, 1950.2 Spencer-Oatey, H., What is culture? A compilation of quotations, GlobalPAD Core Concepts, 2012.3 Achim Mihu, Antropologia culturală, Cluj Napoca: Dacia, 2001, p.88-89. Autorul dezvoltă componentele definiţiei;

Prima parte a definiţiei este constituită din precizarea fundamentală conform căreia cultura este modul de viaţă al unui grup de oameni. Un mod este o cale, un curs, un proiect de a face ceva. Viaţa, în accepţiunea definiţiei date, este existenţa şi activitatea oamenilor. Împreună, modul de viaţă înseamnă maniera caracteristică de a trăi, de a acţiona.

A doua parte a definiţiei culturii precizează că modul de viaţă are loc în circumstanţele unui anumit mediu înconjurător. Aceasta înseamnă că modul de viaţă nu se desfăşoară în vid, ci într-un mediu înconjurător specific, rod al creaţiei umane.

Ultima parte a definiţiei culturii semnalează din ce este constituit mediul înconjurător al modului de viaţă, şi acum ajunge el de la o generaţie la alta. Transmiterea produselor de ambele feluri (materiale şi non-materiale) presupune 2 procese importante ale culturii: acumularea în cursul istoriei a produselor materiale şi non-materiale şi învăţarea lor, respectiv transmiterea modului lor de folosinţă de către o generaţie către alta, proces numit inculturaţie.

3. Componenta simbolică – semn, semnal, simbol şi disciplinele care studiază relaţiile dintre termeni; semiotica, semantica şi hermeneutica.4

Antropologul Leslie A. White5 sugerează că din motive analitice o cultură poate fi privită ca o structură constituită din trei părţi, intim interrelate, ce pot fi privite ca subsisteme ale unui sistem atotcuprinzător. Acestea sunt: ideologia, tehnologia şi realitatea socială, studiată de sociologie.

În ce priveşte manifestarea culturii, ea se realizează în mai multe forme bipolare6:

a) Prima este legată de distincţia între cultura ideală, care constă în ceea ce oamenii spun că ar trebui să facă şi din ceea ce ei speră că fac, şi cultura reală, care se referă la comportarea lor efectivă.

b) A doua formă apare în legătură cu procesul de socializare şi inculturaţie. Din acest punct de vedere se face distincţie între cultura explicită, care constă din obiceiuri şi practici de care cea mai mare parte a populaţiei este conştientă de ele, şi cultura implicită, care constă în învăţarea prin mijloacele imitaţiei inconştiente, prin transmiterea unor sugestii de-abia schiţate sau prin schimbări exprimate în artă, literatură sau ritualuri.

c) A treia formă de manifestare apare în relaţia dintre antropolog şi cei pe care îi studiază. Astfel avem o strategie emică, care investighează cultura din perspectiva felului în care gândesc şi trăiesc nativii, şi o strategie etică, care schimbă accentul cercetării dinspre categoriile, expresiile şi interpretările nativilor spre cele ale antropologului.

4 Achim Mihu, op. cit., p. 91-100, pentru dezbaterea componentelor culturii.5 Leslie A. White, The Science of Culture, Farrar, Strauss & Cudahy, Inc., New York, 19496 Achim Mihu, op. cit., p. 103-104