CURIERULAnul XXXIV Nr. 10

DVENTISTOctombrie 1956

O r g a n al Cultului creşt in adventi s t de z iua a şap tea din R, P. R.Redacţia şi A-ţia, Bucureşti, Raionul r. Vladimirescu, Str. Mitrop. G hei iad ie Petrescu 116

Răsplata servului lui D’uvîntul Domnulu i a vorbit într -o vedenie

lui A v ra a m şi i-a z i s : A vraam e, nu te t e m e ; Eu sînt scutul tău şi r ă sp la ta ta cea foarte mare." Gen. 15, I. Atunci Pe tru a lua t c u v în ­tul şi I-a zis : Ia tă că noi am lă sa t tot şi Te-am

umncţcusau nevas tă , sau feciori, sau holde, pentru nu ­mele Meu, va primi însutit , şi va moşteni viata veşnică. Mat. 19, 27— 29.

„Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte

u r m a t : Ce ră sp la tă voin avea ? Isus le-a r ă s ­puns : „A devăra t să spun că, atunci cînd va sta Fiul omidui pe scaunul de domnie al m ă ­ririi Sale, la înnoirea tu tu ror lucruri lor , voi care M-a{i u rm at , veti şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veti judeca cele d ouăsp re ­zece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsa t case, sau fraţi , sau surori , sau tată, sau m am ă ,

pe Cel ce M-a tr imis pe Mine. Şi oricine va da de băut numai un p a h a r de apă rece unuia clin aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevăra t vă spun că nu-şi va pierde ră sp la ta . Mat. 10, 40- 42. Domnul să*ti răsp lă tească ce ai făcut, şi plata să-ti fie deplină din par tea Domnului , Dumnezeul Iui Izrail, sub ale cărei aripi ai ve ­nit să te adăposteşt i . Rut. 2, 12.

2 CURIERUL ADVENTIST

„Şi atunci oameni i vor zice : Da, este o r ă s ­p la tă pen t ru cel fă ră p r ihană . Da, este un D u m ­nezeu care judecă pe păm în t . Ps . 58, 11.

„Fer ice de voi care s e m ă n a ţ i de-a- lungul a p e ­lor. D a r ccl ce s e a m ă n ă cu lacrimi, va secera cu c în tă ri de veselie. Cel ce um blă p l îng înd cînd a ru n c ă să m în ta , se în toarce cu veselie cînd îşi s t r în g c snopii . Is. 32, 20 ; Ps. 126, 5.6.

„ S e m ă n a ţ i potr ivi t cu nep r ihăn i rea şi veti s e ­cera potr ivi t cu în d u ra re a . Cine s e a m ă n ă în Duhul, va secera din Duhul v ia ta veşnică. D acă vezi un om iscusi t în lucrul lui, acela poa te s ta l îngă îm păra ţ i , nu l îngă oameni i de r înd. Uită - te bine la cel fără p r ih an ă şi pr iveşte pe cel fă ră v ic le şug ; căci omul de pace are p a r te de m o ­ştenitori . Ia tă , Domnul D um nezeu , vine cu p u ­tere, şi porunceş te cu b ra ţu l Lui. Ia tă că p la ta es te cu El, şi r ă sp lă t ir i l e vin îna in tea Lui. Şi eu m ă g în d eam : D egeaba am muncit , în z a d a r şi fă ră folos m i-am istovit pu te rea , da r dreptul meu este la Domnul şi r ă s p l a t a mea la D u m ­nezeul meu. Cel ce sădeş te şi cel ce udă sîn t u na ; şi f iecare îşi va lua r ă s p la ta după o s te ­n e a la lui. Şi dacă lu c ra rea zidi tă de cineva pe temel ia aceas ta , răm îne în picioare, el va p r i ­mi o r ă sp la tă . Orice faceţi să faceţi din to a tă in ima ca pentru Domnul , nu ca pen t ru oameni, ca unii ca re ştiţi că veţi primi de la Dom nul r ă sp la ta moştenir i i . Voi sluj iţ i Domnulu i H r i ­stos. Căci S c r ip tu ra zice : Vrednic este lucră- ţorul de p la ta lui. M -a m lup ta t lupta cea bună , m i -am isprăv it a le rga rea , am păzit c redin ţa . De acum mă a ş te a p tă c u n u n a nepr ihănir i i , pe ca re mi-o va da în ziua aceea D omnul , Judecă to ru l cel drept , şi nu num ai mie, ci şi tu tu ro r celor ce vor fi iubit veni rea Lui. F ra ţ i lo r eu nu cred că L-am ap u ca t încă; d a r fac un s in g u r lucru: ui t înd ce este în u r m a mea şi a ru n c în d u -m ă spre ce este îna in te , a le rg spre ţ in tă , pen t ru premiul chemări i cereşt i a lui D um nezeu în H r is to s Isus. D a r ce tă ţen ia n o a s t r ă este în ce­ruri, de unde a ş t e p t ă m ca M în tu i to r pe Isus Hri stos . El va sch imba trupul s tări i noas t re smeri te , şi-l va face a sem en ea trupului s lavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o arc de a-Şi su pune toate lucrări le . Şi cînd Se va a r ă t a P ă s to ru l cel mare , veţi ob ţine cu n u n a care n u se poa te veşteji , a slavei . Voi sînte ţ i aceia care aţi r ă m a s neconten it cu M in e în în c e r ­cări le Alele. Dc aceea vă p regă tesc îm p ă ră ţ i a după cum Tată l Meu Mi-a p regă ti t-o M i e ; ca să mîncaţi şi să beti la m a s a Mea, în î m ­pă ră ţ ia M/ 'a , şi să şedeţi pe scaunu l Meu de domnie. Cei înţelepţi vor stră luc i ca s t r ă lu c i ­rea cerului, şi cei ce vor învă ţa pe mulţ i să umble în nepr ihănire , vor stră luci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Iată Eu vin cur înd şi r ă sp la ta Mea este cu Mine, ca să dau f iecă­ruia după fapta lui*4.

Nu este lucru în z a d a r a servi pe Dumnezeu . O r ă s p la tă nepre ţu i t de m a re vor avea aceia

care îşi co n sac ră v ia ţa în se rv i rea Lui. Orice sacrif iciu făcut pen t ru lu crarea Lui, va fi r ă s ­plă t i t după n e m ă r g in i t a bogă ţ ie a haru lu i Său. M în tu i to ru l nos t ru ne a s igu ră , că lucrul nostru s tă scr is în ceruri şi că ră sp lă t i r e a nu va fi t re­cu tă cu vederea .

In t imp ce m a re a ră s p l a t ă f inală va fi dată la revenirea lui Hr is to s , serviciul s incer făcut p en t ru Dum nezeu , aduce ch ia r şi în această v ia ţă o răsp lă t i re . Toţi acei ca re se predau lui D um nezeu în t r -un serviciu d ez in te resa t pen­tru omenire , s în t conlucră tor i cu D om nu l m ă ­ririi. Acest g înd îndulceş te orice m uncă , în tă ­reşte vo in ţa şi nerv ii con t ra a tot ce s -a r în- ; t împla . Cel ce lucrează pen t ru fericirea altora, acela lucrează în unire cu înger i i cereşti , şi se bucură de t o v ă ră ş ia lor con t inuă şi de serviciul lor ne înceta t . înge r i de lum ină şi de putere sîn t t o td e a u n a ap roape spre a ocroti , a mîngîia, a v indeca , a ins trui şi a îm b ă rb ă t a . Cea mai îna l tă cu l tu ră , cea mai deplină înob i la re a ca­rac te ru lu i , cel mai îna l t serviciu, ca re s-a dat v reoda tă f i inţelor om eneşt i , le s tă la dispoziţie. T a tă l nos t ru cel mi lost iv înc u ra je a z ă şi în tă­reş te pe fiii Săi pr in aceea, că El îi la să să fie m ar to r i ocula ri ai puteri i ha ru lu i S ă u asupra inimilor şi a s u p ra vieţ i lor acelora pen t ru care ei lucrează .

Cel ca re a r în du i t f iecăruia lucrul său, po- | t r ivi t cu însuş ir i l e sale, nu va lă sa ca împlini- I rea cu credincioşie a datoriei să tr eacă nerăs- * plă t i tă . F iecare fap tă de s incer i t a te şi credinţă, va fi î n c u n u n a tă cu un sem n al iubirii şi apro* 1 bării lui D um nezeu . Oric î t de scur t a r fi timpul * nos t ru de serviciu, totuşi dacă vom u rm a lui H r i s to s în c red in ţă umilă , nu vom pierde ras- p la ta . Ceeace nu pot c îş t iga ch ia r cei mai mari | înţelepţi , poa te să p r im ească servul cel mai slab, cel mai umil şi mai dispre ţui t . Măreaţa ’ va fi r ă s p la ta ace lora, care au lup ta t pentru D um nezeu în sim pl i ta tea credinţei şi a iubirii. F ru n te a celor ca re fac aceas tă lucrare va purta f c ununa sacrif iciului şi ei îşi vor primi răsplata.

Acei care îşi p redau v ia ţa unei a d e v ă ra t e slu* i jiri de Dum nezeu , ş t iu ce în se m n e a z ă adevă- , r a t a fericire. In te resu l şi rugăc iun i le lor trec ■ dincolo de eul persona l . Ei înşişi cresc atunci i cînd încearcă să a ju te pe alţii. Ei a j u n g să se j famil ia ri zeze cu p lanur i le cele mai mar i , cu în* I t rcpr inder i le cele mai adu c ă to a re de însufleţire | şi ce pot face al tceva decît să c rească atunci cînd se a ş ează în d rum ul divin al luminii şi binecuv în tă ri i ? Unii ca aceş t ia p r imesc înţe­lepciunea din cer. Ei se identif ică tot mai mult cu H r is to s în toa te p lanur i le lor. Fiece datorie împl in i tă , fiece sacrificiu făcut în Numele lui Isus, aduce o nespus de m a re r ă sp la tă . In fie; care faptă a datoriei , vorbeş te Dum nezeu şi-Şj r ev a r să b inecuvîn ta rea Sa. Fiece ra z ă de lumina

(Continuare în (pag. 7-a)

CURIERUL ADVENTIST 3

1u n u l S fîn t şi caile prin

vorbi despre Spi ri tul Sfînt şi despre lu c ra ­rea Lui la inima omului , este lucrul cel mai

greu de exp r im a t în cuvinte, în truc ît această cunoaş tere a re loc num ai prin con tact direct, e o problemă de exper ienţă persona lă , iar cu ­vintele nu o vor putea nic iodată înlocui . C u ­noaşterea n o a s t r ă ob işnui tă se bazează pe p r in ­cipii ş tiinţifice, şi noi p re ţu im foarte m ul t această cunoaşte re . Insă , în domeniu l de care ne ocupăm, dacă cineva „a r cău ta să explice influenţa Spi ri tului Sfînt a sup ra inimii omului pe bază de principii ş t i inţ i f ice44, încearcă o im ­posibil itate, din cauză că n a tu ra Spiri tului Sfînt şi voinţa Spiri tului Sfînt nu sînt sub controlul omului. C u n o aş te rea aceas ta trece dincolo de puterile lui şi rezu lt a te le acestei cercetări va fi că „va îm p inge sufletul în labir intul scepti- cismulu i“ . Nu putem "explica şi de te rm ina nici măcar lucrarea Spiri tulu i Sfînt, da r pu tem re ­cunoaşte ac ţ iunea fericită a Spiri tulu i Sfînt la inima omului şi s-o acceptăm.

Acesta este sensul în care b inecuvînta tu l nostru în v ă ţă to r şi M în tu i to r îi explica lui Ni- codem, în noap tea m ăr tu r i s i r i lo r lor, cînd com- parînd ac ţ iunea Spiri tulu i Sfînt, Domnul, z i ­cea : „Vîntul suflă încot ro vrea şi-i auzi vue- tul ; dar nu ştii de unde vine, nici încotro m e r ­ge. Tot a şa este cu oricine este născu t din D u ­hul44. ( Ioan 3, 8 ) Ceea ce este posibil ,ceea ce interesează din punct de vedere al nevoi ­lor noas tre , este efectul schimbări i firii omului , al inimii, na ş te rea din nou şi sf inţ irea, adică înobilarea carac te ru lu i , „fără oare nimeni nu va vedea pe D o m n u l14. ( E v r e iMi, 14 u.p.) .

Studiile noas t re cu privire la Spiri tul Sfînt ne-au adus m u l tă lumină a su p ra acestui s u ­biect, în genera l . Ne aducem am in te de gîndul la care am a ju n s şi de votul făcut atunci , în anii grei ai războiului şi ai persecuţiei r e g i ­mului an tonesc ian , că dacă Dumnezeu ne va reda iarăşi l iber ta tea de cult, s tudiul despre persoană Şi lucra rea Spiri tu lui Sfînt, va forma prima şi pr inc ipala noas t ră preocupare în co ­munităţi . Şi ne-am ţ inu t de cuvînt . Ce lumină s-a r evă rsa t atunci prin studii le făcute despre Persoana şi persona l i ta tea Spiri tului Sfînt şi despre s lu jba Sa în biserică ! P ă re a că un văl cădea jos de pe ochii noştr i şi făgăduin ţe le Domnului Hr i s tos cu privire la Spiri tul Sfînt, Şi prezenta rea Lui ca noul Conducă to r al Bise ­ricii, a um plu t sufletele noas t re de mîngî ie re Şi speran ţă nouă.

In fond, Spiri tul Sfînt este Darul su prem al cerului pen tru p ăm în t şi pent ru om, după Domnul Isus Hristos. Tot ce a avu t de spus roai preţios iubitul nos tru Mîn tu ito r , îna in te de patimile Sa le cînd îşi lua r ă m a s bun de la

carc lucrează la inima om ului

ucenicii Săi şi-i pregă tea pentru momentu l du ­reros al despărţ ir i i şi-i a s ig ura că nu-i va l ă ­sa orfani , a fost ca să le făgădu ia scă pe D u ­hul Sfînt, şi să-L descrie, pentru ca ei să-L cunoască şi să-L accepte cînd va veni. Ce luminos şi ce încura ja to r sună şi pentru noi azi aceste cuvinte :

„Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi. Voi ruga pe Tată l şi El vă va da un alt Mîn- gă ie to r care să răm înă cu voi în veac, şi anume Duhul adevăru lu i pe care lumea nu-L poate primi, pent ru că nu-L vede şi nu-L cunoaş te ; dar voi II cunoaşteţ i , căci rămîne cu voi, şi va fi în voi. Vă spun adevăru l : Va este de folos să M ă d u c ; căci dacă nu Mă duc Eu, Mîngî ie toru l nu va veni la voi ; dar dacă Mă duc vi-L voi tr imite. Cînd va veni Mîngîietorul , Duhul adevăru lu i , are să vă că lăuzească în tet adevăru l , căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucruri le vii toare. El M ă va proslăvi , pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tată l , este al Meu ; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Cînd va veni Mîngîietorul , pe care-L voi t r imite de la Tatăl , adică Duhul adevărulu i , care p u r ­cede de la Tată l , El va măr tu r is i despre Mine. Şi voi veţi măr tu r is i despre Mine, pentru că aţi fost cu Mine de la început. Şi cînd va veni El, va dovedi lumea v inova tă în ce priveşte pacatul , nepr ihăni rea , şi judeca ta . In ce priveşte păcatul: f i indcă nu cred în Mine ; în ce priveşte nepriha- nirea: fi indcă Mă duc la Tată l şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: f iindcă sta- pînitorul lumii acesteia este judecat . Dar M în ­gîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va tr i ­mite Ta tă l în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Ny v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima nici să nu se în spă im în te . 44 Ioan 14,26, 27.

Şi cînd Spiri tul Sfînt a venit din cer, cînd a in tra t în a tmosfera pămîntu lui şi un sune t ca vîjîitul unui vînt puternic a umplu t casa unde erau adunaţi , şi nişte limbi ca de foc s-au a şe ­za t cîte una peste f iecare din apostoli şi toţi s-au umplu t de Duhul S f î n t ; şi cînd mulţ imea de diferite neamuri şi limbi din Ierusalim a a le rg a t acolo din toate părţ ile şi a r ă m a s încre ­meni tă auzindu-i vorbind în limba f iecăruia ; şi cînd Pe tru a luat cuvîntul şi le-a predicat pe Hris to s Cel răs t ign i t şi înviat , ei s t răpunş i în inimi au î n t r e b a t : „Fraţ i lo r , ce să facem ? “ ; şi cînd el le-a recomandat pocăinţa şi botezul în Numele Iui Hr is tos pentru iertarea păcatelor

— el i-a a s ig u ra t atunci şi dc primirea darului

4 CURIERUL ADVENTIST

Duhulu i Sfînt , a c c e n l u î n d : „Căci f ă g ă d u in ţ a aceas ta este pen t ru voi, pen t ru copiii voştr i şi pen t ru toţi cei ce s în t depar te acum, în oricît de m a r e n u m ă r îi va chema Dom nu l D um nezeu l nos t ru" . (F ap te 2, 39.)

De a tunc i încoace, şi pînă în prezent , darul Duhulu i Sfîn t a fost d a t fă ră înce ta re s lu j i to r i ­lor consac ra ţ i ai Evanghelie i D om nulu i Isus H r is to s şi tu tu ro r credincioşi lor Săi umili şi zeloşi pen t ru m u l te lucruri bune , dar îndeosebi şi pen t ru luc ra rea de convert ire , de sch im b are şi sf inţ i re a inimii omului . C u n o a ş te m şi noi a t î t ea lucruri desp re Spi ri tu l Sfînt, şi ne b u c u ­r ă m să-L ş t im ca M îng î ie to r şi C ă lău z i to r al n o ­s t ru ; da r nu s în tem sa t i s făcu ţi în totul , pen tru că rezu lt a te le sch imbări i inimii om ului înt îrzie să se v a d ă şi să se p roducă a şa cum es te n e ­voie. Noi c redem din toa tă in ima că sch im b area inimii omulu i este posibi lă . P u te r e a Spir i tu lui Sfîn t este şi azi la lucru. D a r de ce în t îrzie efec­tele Lui cele m in u n a te ? De ce nu sc produc roadele cele pre ţ ioase ale Spir i tu lui Sfîn t în v ia ta n o a s t r ă şi a biserici i Sa le a şa cum sîn t f ă g ă d u i t e ? De ce pe rs i s tă s tări de lucruri î n ­g r i jo ră to a re în Biser ică ? De ce mulţ i d in tre noi, şi unii ch ia r vechi în c red in ţă , p rez in tă î n ­că un ca rac te r aşa de defectuos cu o fire a şa de p ă t im a şă şi de rea, a sp ră şi egois tă , în t imp ce fac caz de c red in ţa lor ?

Ia tă cîteva declaraţ i i im p o r tan te :

' „ D upă ce s-a d a t de că tre D um nezeu pr iv i ­legii şi ocazii, după ce lumina şi a devă ru l au fost clarif icate pentru în ţe legere , dacă p e r s o a ­nele încă mai scuză d i formită ţ i le lor de ca rac te r şi s tă ru iesc mai depa r te în egoismul şi gelozia lor, in ima lor se face ca de g ran i t , făcînd cu nepu t in ţă ca ei să se schimbe, decît n u m a i cu da lt a , ciocanul şi ş lefuirea Spiri tu lui lui Dum- n ezeu “ .

„ In im a este ci tade la omului . Din ea ies i zvoa ­rele vieţii şi ale morţi i . P în ă nu e cu ră ţ i t ă in i ­ma, o pe r soană nu e co re sp u n z ă to a re de a avea par te în com un iunea sf inţ i lor ."

„Nici o formă exte r ioară nu ne poate cură t i , nici un r i tua l , a d m in i s t r a t dc cel mai sf înt d in ­tre oameni, nu poate lua locul botezului cu S p i ­ritul Sfînt. Spir i tul lui D um nezeu trebuie să-Ş i facă lucrarea a su p ra inimii. Toti aceia care nu au expe r im en ta t pu te rea Lui regene ra toa re , s înt pleavă p r in t re g r îu . “

„P e n t r u r e v ă r sa re a Spi ri tu lu i Sfînt a r t rebui să se roage f iecare pe rsoană ca re are d ragos te de cauza adevăru lu i . Şi a t i t cît s t ă în pu te rea n o as t ră , noi t rebuie să în d e p ă r t ă m orice piedică din calea lucrări i Lui. Spir i tul Sfîn t nu poate fi revă rsa t , at î ta v rem e cit neîn ţe legerea şi î n v e r ­şu n a re a s in t cu l t iva te de membri i bisericii unii faţă de alţii. Invidia. t H o z i a . bănuiel i le rele şi vorbir i le de rău , s în t de la S a t a n a si ele TncTTuT’ efectiv d rumul în făta lucrări i S p i r i tu lui S f în t . “

„ Nimeni nu c mai depar te de îm p ă ră ţ i a co­rului ca formal işt i i plini de. Îndrep tă ţ i re d e sinp &lini de m îndr ie de propri i le lor rea l izări . Tn t imp ce s în t cu totul lipsi ţi de Spir i tu l lui Hr[- ştos, în t im p ce inv idia, gelozia, sau pofta după laude sau popu la r i ta te îi s tăp îneş te . Ei apar ţ in aceleiaşi categori i căre ia Ioan B o teză to ru l le d ădu n u m e le de pui de v iperă , copii ai celui rău. Astfel de pe rso an e s în t p r in t re noi neob­se rva te -si n c s u s p e c t a t e r .

P e n t ru a rea l iza m în tu i rea oamenilo r , D um ­nezeu foloseşte diferite mij loace. El le vorbeşte prin Cuvîn tu l Lui (care es te n u m i t sab ia Du­hului) şi pr in servii Săi , şi le t r im ite prin Du­hul Lui, solii de aver t i za re , de m u s t r a r e şi în v ă ­ţă tu ră . Mijloacele acestea au scopul de a lu­mina pr iceperea oamenilo r , de a le descoperi da to r ia şi păca te le lor, şi b in ecuv în tă r i l e pe ca re le pot primi, de a trezi în ei un simţ al lipsei sp ir i tua le , pen t ru ca ei să m e a r g ă la H r i s to s şi să g ă se a sc ă în El haru l de ca re au nevoie."

„Spir i tu l lui D um nezeu lu c re a z ă a su p ra min ­ţii celui sufer ind şi-l de te rm ină să cau te ade ­v ă r u l . “

„ î m p ă r ă ţ i a lui D um nezeu nu vine prin a r ă ­t a rea în a fară . Ea vine pr in de lica te ţea insp ira ­ţiei Cuvîn tu lu i său , prin lucrarea lăuntr ică a Sp ir i tu lu i Său , com un iunea sufle tului cu Acela ca re este v ia ţa . Cea mai m a re m an i fe s ta re a puteri i Lui se vede în aducerea na tur i i ome­neşti la desăv î r ş i rea ca rac te ru lu i în Hristos.'*

„ P r in n eg l i ja rea de a a scu l ta de chemarea , Sp ir i tu lu i lui Dum nezeu , şi a Cuv în tu lu i Său, a tunci cînd a scu l ta rea inc lude o cruce, mulţi au p ie rdut m u l t “, cît de mult , nu vor şti decît atunci cînd s ş ^ v o r deschide cărţ i le din cer, la ziua de pe u rm ă . Invi ta ţ i i le s t ă ru i to a re ale Spi ­r i tului , t recute cu vederea astăz i , deoarece plă- * cerea sau înc lina ţi a duce în t r -o direcţ ie opusă, a r pu tea să fie fără de putere de a convinge, sau ch ia r de a impres iona , mîine. Folos irea oca­zi ilor prezente , cu in im ă g ra b n ic ă şi binevoi­toa re , este s in g u ra ca le de a creş te în h a r şi în cunoaş te rea a d e v ă ru lu i . “

„Exper ien ţa zi lelor aposto lice se va întîmpla cu noi a tunci cînd din toa tă inima acceptăm principiul generoz ită ţ i i divine, cînd consimţim ca în toa te lucrur i le să a scu l t ăm de îndem nu ­rile Spir i tu lu i S f în t .“

„Acum nu es te nicio os îndire pen t ru cei ce sîn t în H r is to s Isus, ca re nu tr ă iesc după în­dem nur i le firii pămîn te ş t i , ci după îndemnurile Duhului . In adevăr , legea Duhului de v ia tă în H r i s to s Isus, m-a izbăvit de legea păcatu lu i şi a m or ţ i i . “ Rom. 8 , 1.2.

„Omulu i îi revine o p a r te în aceas tă luptă m a re pen t ru v ia ţa veşn ică ; el t rebuie să răs­pundă la lucra rea Spiri tului Sfînt . Se va cereo luptă pen t ru a răzbi prin puteri le întunerecu-

(Oorvtimjare In pag. 10)

CURIERUL ADVENTIST 5

Să nu vi sc tulbure iniman r ivind la ucenicii Săi , cu iubire dumne-

1 zeească şi cu foar te du io asă simpatie , H r i s ­tos a zis : „Să nu vi^se tu lbure inima.. Aveţi c re ­dinţă în Dum nezeu şi aveţi cred in ţă în Mine. In casa Ta tă lu i Meu sînt mul te locuinţe. Dacă n-ar fi a şa v-aş fi spus . Eu M ă duc să vă p r e ­gă tesc un loc.Şi după ce M ă voi duce şi vă voiu p r e g ă t i un loc, Mă voiu î n ­toarce şi vă voiu lua cu M in e , ca acolo u n d e s în t Eu să f i ţ i şi voi .Ş ti ţ i u n d e Mă duc, şi ş t i ţ i c a ­lea în t r - a c o Io “ .In lu m e a m v e ­nit pen t ru b in e le vos tru. L ucrez acum p e n t ru voi.C h ia r d a c ă p lec de aci tot p e n ­tru b ine le v o s ­tru voiu lucra cu toa tă s î rgu - inta. Am v e n i t în lume ca să Mă d e s c o p ă r

vouă ca voi să puteţ i c red e . Mă duc la T a t ă l p e n ­tru a co n lu c ra cu El în f a v o g » rea v o a s t r ă . O- biectul p lecă r i i lui H r i s t o s e ra opusul l u c r u r i ­lor d e * c a re se temeau ucen ic i i .Aceas ta nu în ­semna o despă r - l i re p e n t ru t o t ­deauna . El se (lucea să p regă tea scă un loc pent ru ei, ca El să poa tă veni iarăşi , şi să-i pr im ească la Sine. In t imp ce El clădea locuinţe pentru ei, ei u r ­mau să dezvolte carac te re după chipul celor cereşti.

Ucenicii nu sc pu teau bucura cînd auz iră a- ceasta. T eam a a căzut a su p ra lor. Ei se g r ă m ă ­diră l îngă Mîn tu ito ru l . Stăp înul şi Domnul lor, iubitul lor î n v ă ţă to r şi Pr ie ten le era mai scump decît viata. La El cău tase ei^ aju tor în toate necazuri le lor, şi mîngî iere în în tr i s tări le

şi descura jă r i le lor. Acum trebuia să-i p ă r ă ­sească şi să-i lase ca o g rupă s ingura t ică şi dependentă . în tuneca te erau present imente le care umpleau inima lor. Dar cuvintelc M în tu i ­torului erau pl ine dc năde jde pentru ei. El ştia

că ei u rm a să fie a s a l t a ţ i de v r ă jm a ş u l , şi că v ic len ia lui S a ­tana a re cel mai m a re succes îm ­p o t r iva celor a- pă sa ţ i dc g r e u ­tă ţ i . De aceea El le-a în d r e p ­t a t a te n ţ i a de Ia , , l u c ru r i le ca re se v ă d 14, la ,,ce ­le ce nu se v ă d “ . De la ex ilu l pă- m în te sc El le-a î n d r e p t a t g î n d u ­r i l e că t r e c ă m i ­nul ceresc.

După î n ă l ţ a ­rea Dom nulu i , ucenic i i ş i-au

d a t s e a m a de î m p l in i r e a fă ­g ă d u in ţ e i Sale. Scene le c ru c i f i ­c ă r i i , înv ie r i i şi î n ă l ţ ă r i i lui H r i ­s tos e rau p e n ­t ru ei re a l i t ă ţ i vi i . Ei au văzu t că p ro fe t i i l e s -au îm p l in i t aşa cum sta scr is . Au ce r ­ce ta t S c r i p t u r i ­le şi au p r im i t î n v ă ţ ă tu r a lor

cu o c red in ţă şi o s i g u r a n ţ ă ne ­cunoscu tă mai îna in te , Ei ş t i au că î n v ă ţ ă to r u l

divin era tot ceea ce El pret insese că este. In t imp ce poves teau experienţele lor, şi înă l ţau

, iubirea lui Dumnezeu, inima oamenilor era în- * duioşa tă şi înfr întă şi mulţ imile credeau

în Isus.F ă g ă d u in ţa dată de Isus ucenicilor Săi este

o făgădu in ţă pentru biserica Sa pînă la sf îr ­şitul t impului . Dumnezeu n-a in tenţ ionat ca planul Său m in unat pentru ră scum păra rea o a ­menilor eă o b ă numai rezulta te slabe. Toti cei

6 CURIERUL ADVENTIST

ce vor m erge la lucru, încrezăto r i nu în ceea ce ei s in gur i pot face, ci în ceea ce poate sa facă D um nezeu p en t ru ei şi prin ei, cu s i g u ­ran ţa vor simţi împl in irea făgădu in ţe i Sale. „Va face al te lucrăr i şi mai mar i decît aces tea" ,

Ucenici i u rm a u să fie mar to r i în ce pr iveşte via ţa şi lucra rea lui Hri stos. D om nul trebuia să vorbească tu tu ro r oam en i lo r de pe p ăm în t prin cuvîn tu l lor. D a r din cauza umilinţei şi morţi i lui H r i s to s ei t rebuia să t reacă prin o m a re încerca re şi o m are dezam ăgi re . P e n t ru ca după în t im plă r i l e acestea cuvin te le lor să poată fi fără g reşea lă , I sus le-a f ă gădu i t pe Mîngîie to ru l , „care vă va aduce a m in te dc tot ce v-ain spus Eu".

„Mai am să vă spun mul te lucrur i" , con t inuă El, „ d a r acum rui le puteţ i pu r ta . C înd va veni Mîngîie toru l , Duhul adevăru lu i , a re să vă c ă ­lă uzească în tot adevăru l ; căci EI nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit , şi vă va descoperi lucrur i le vi i toare. El M ă va proslăvi pen trucă va lua din ce este al Meu, şi vă va descoper i" . Hr is tos descoper ise în faţa ucenic i ­lor Săi o c ă ra r e nesfî rş i tă a adevăru lu i . D a r pen t ru ci era foar te greu să ţ ină despă r ţ i t e î n ­v ă ţă tu r i le Lui de t radiţ i i le şi m ax im ele c ă r t u ­ra r i lo r şi fariseilor . Ei fusese deprinşi să p r i ­vească învă ţă tu r i le rab in ilo r ca pe g la su l lui Dumnezeu , şi aces tea mai aveau încă pu te re a sup ra minţi i lor şi le că lăuzeau sent im ente le . Lucrur i le t r ecă toa re şi g în dur i le pămîn te ş t i mai aveau un loc de f runte în cu g e ta rea lor. Ei nu pr icepeau n a tu r a sp ir i tua lă a îm pără ţ ie i lui Hr is tos, cu toa te că EI le lăm ur ise lucrul acesta de a t î t ea ori. Min tea lor se tu lb urase . Ei nu pr icepeau va loa rea acelor părţ i din S cr ip tu ră pe care le prezenta Hris to s. M ulte din î n v ă ţ ă ­tur i le Lui pă reau că sînt ne în ţe lese pentru ei. Isus a v ăzu t că ci nu pr icepuse ad ev ă ra tu l î n ­ţeles al cuvinte lo r Lui. P l in de mi lă El le-a f ă ­găd u i t că Duhul Sf înt le va reamin ti ceea ce El le spusese. El mai lă sase neros t i te multe lucruri care nu pu tea să fie pricepu te de uce ­nicii Săi. Şi lucruri le aces tea u rm a să fie d e s ­coperite de că tre Duhul. Sfîntu l Duh trebu ia să le înv ioreze pr iceperea pen trucă ei să p oa tă preţui lucrur i le cereşti. „Cînd va veni Mîngî ie - torul , Duhul adevă ru lu i" , zise Isus, „a re să vă c ă lăuzească în tot a devă ru l" .

Mîngî ie to ru l este nu m i t „Duhul a d evă ru lu i" . L u cra rea Lui este să definească şi să sus ţ ină adevăru l . La început El locuieşte în inimă ca Duh al adevăru lu i şi după aceea a ju n g e M în g î i e ­tor. Adevăru l aduce l inişte şi pace, d a r m inc iu ­na nu poate să dea a d e v ă ra t a pace şi a d e v ă ra t a linişte. S a t a n a a ju n g e să s t ăp înească prin teorii şi prin tradiţ ii m inc inoase min tea oameni lor . Duhul Sfînt vorbeş te oam eni lo r prin Scrip turi , şi în t i pă reş te adevăru l în inimă. In felul aces ta dă de gol ră tă c i rea şi o în d e p ă r te a z ă din suflet.

Tocmai pr in ' Duhul adevăru lu i , ca re luc rează pr in Cuvîn tu l lui Dum nezeu , H r is to s îşi supune poporu l S ău ales.

Desc r i ind ucenici lor Săi lucra rea Duhului Sfînt , H r i s to s a c ă u ta t să le insufle aceeaş i bu ­cur ie şi aceeaşi n ăde jde care se afla în inima Sa. El se bucura pen t rucă putea să dea bisericii Sa le un a ju to r a t î t de îm be lşuga t . Duhul Sfînt e ra cel mai de s e a m ă da r pe care-L putea cere de la Ta tă l Său pen t ru î n ă l ţ a r e a poporului Său. Duhul tr ebuia să fie da t ca o pu te re ce renaş te , şi fă ră de aceas ta , je r t fa lui H r i s to s n -a r fi folosit la nimic. In decursu l veacur i lo r puterea răului se în tă r i se cont inuu , iar s u p u n e rea o a ­menilor faţă de aceas tă pu te re s a ta n ic ă era î n ­grozitoare . P ă c a tu l nu putea să fie opri t pe loc şi în fr în t decît prin mij loc irea celei de a treia p e r so an ă a Dumnezeir i i , ca re să nu v ină cu p u ­tere sch im b a tă ci cu p l ină ta tea puterii dumne- zeeşti . Duhul face să aibă efect cele săv î r ş i te de M în tu ito ru l lumii . P r in Duhul a ju n g e inima c u ra tă . P r in Duhul a ju n g e credinciosu l pă r ta ş de n a tu r a dum neze iască . H r is to s a da t Duhul S ău ca o pu te re dum neze iască , o pu te re care să b i ru iască orice înc l ina ţi e spre rău fie moş ten it ă fie însuş i t ă , şi să în t ipă rească propr iul Său c a ­rac te r în biserica Sa.

H r is to s a f ă g ă d u i t bisericii Sa le daru l D u h u ­lui Sfînt , şi f ăg ă d u in ţa aceas ta este şi a noas t ră cum a fost a celor dintî i. D a r ca or icare altă fă g ă d u in ţă aceas ta este da tă cu condiţ ii . Mulţi spun că au încredere în f ă g ă d u in ţa Domnulu i şi ch ia r p re t ind că cer să se îm pl inească ; ei vorbesc m u l t despre H r is to s şi despre Duhul Sfînt şi cu toa te acestea n-au niciun folos. Ei nu-şi supun sufletul ca să fie î n d r u m a t şi c ă ­lăuzit de puteri le cereşt i. Noi nu putem pune Duhul Sf în t în Jflujba n o as t ră . Noi trebuie să fim în s lu jba Duhulu i Sfînt. D um nezeu lucrează prin Duhul în poporul Său „şi vo in ţa şi îndepli ­n i rea după buna Lui plăcere". D a r mulţ i nu vor să se su p u n ă la a şa ceva. Ei doresc să se con ­ducă singur i . Din cauza aceas ta nici nu pr i ­mesc da ru l ceresc. Duhul Sfînt este da t numai ace lora care cu umil in ţă ca u tă pe Dumnezeu şi se lasă conduşi şi luminaţi de El. P u te rea lui Dum nezeu a ş te a p tă să fie ceru tă şi primită. A ceas tă b inecuv în ta re f ăgădu i tă dacă este ce­ru tă prin c redin ţă , aduce cu sine toa te celelaltc^ b inecuvîntăr i . Ea se dă pot r ivi t cu bogă ţi i le h a ­rului lui Hri stos , şi este g a ta să dea f iecărui suflet a t î t cît poate el să ducă.

H r is tos Se bucura că poate să facă pentru ucenicii Săi mai m u l t decît pu teau ei să ceară sau să g îndească . El vorbea cu inima sigură deoarece ştia că se dăduse un decret a to tp u te r ­nic îna in te de a se face lumea. El ş t ia că ad e ­văru l , î n a r m a i cu a to tpu te rn ic ia Duhulu i Sfînt, va birui în lupta cu răul ; şi că s t inda rdu l muia t în s înge va f lutura b irui to r d easup ra u rm aş ilo r

(Gontiinuare în pag. 8)

CURIERUL ADVENTIST 7

Răsplata servului (ui Dumnezeu( U r m a r e clin pag . 2 )

răsp îndi tă a s u p ra al to ra , va fi reflectată a s u ­pra propr i i lor noas t re inimi. D a r ce bucurie este aceasta în com para ţ ie cu aceea, care va fi s im ­ţită în ziua cea m a re a descoperiri i f i n a l e ! Staţi în p ragu l veşniciei şi ascu lt a ţ i sa lu tu l p lă ­cut de bun veni t d a t acelora ca re în aceas tă viată au con luc ra t cu Domnul H r is to s socotind aceasta drept pr ivi leg iu şi onoare pentru ei. Acolo cei r ă sc u m p ă ra ţ i sa lu tă pe acei care i-au în drumat la Mîn tu ito ru l înă l ţa t . Şi se unesc la p reamăr ir ea Aceluia care a m ur it pent ru ca f iin­ţe omeneşti să poată avea v ia tă cît v ia ta lui Dumnezeu. Lupta a trecut. S-a pus capă t o r i ­cărui necaz şi or icărei lupte. Cîntece de bi ru in ţă umplu tot cerul , cînd cei r ă sc u m p ă ra ţ i s tau în jurul t ronu lu i lui Dumnezeu . Toti încep să cînte cîntarea v o i o a s ă : „Vrednic, vrednic este M ie ­lul care a fost î n ju n g h ia t şi ca re ne-a r ă s c u m ­părat pen tru Dumnezeu .

Răsp la ta servulu i lui Hr is to s este de a intra în bucuria Lui. Bucur ia aceea, că tre care H r i ­stos însuş i priveşte cu o m are dor inţă, este prezenta tă în cererea Lui ad re sa tă Ta tă lu i : „Tată, v reau ca aceia pe care Mi i-ai da t Tu, să fie acolo unde sîn t şi E u “ .

Cînd cei mîntuiţ i vor sta îna in tea lui D u m n e ­zeu, suflete pre ţ ioase vor r ă s p u n d e la c h e m a ­rea numelu i lor, suflete care sînt acolo, d a to ­rită efor tur i lo r c redincioase şi pline de r ă b ­dare depuse în favoarea lor, şi ca u rm a re a r u ­găminţi lor şi s t r ădu in ţe lo r de a fugi în cetă- tuie. Astfel, cei care în lumea aceas ta au fost conlucrători cu Dumnezeu , îşi vor primi r ă s ­plata.

Ce bucur ie va fi cînd aceşti mîn tuiţ i vor în- tîlni şi vor sa lu ta pe aceia ca re au pu r ta t o povară pen t ru ei şi cei care au tră i t nu pentru a-şi sa t i sface plăceri le lor, ci pen tru a fi o b inecuvînta re pen tru cei nenorociţ i care au aşa puţine fericiri. In ceruri vom vedea pe t înărul pe care l-am a ju ta t , pe aceia pe care i-am in­vitat în căm in ur i le noast re , pe care i-am s c ă ­pat din gh ia re le ispitei. Vom vedea pe fetele lor reflectînd s t ră luc i rea slavei lui Dumnezeu.

Să fii un con luc ră to r cu Hr is tos şi cu îngerii cereşti în mare le plan al mîn tui r i i ! Ce luc ra re se poate com para cu aceas ta ? De la f iecare s u ­flet sa lva t vine la Dumnezeu o par te de sl avă care să fie reflectată a su p ra celui sa lva t şi dea- semenea şi a sup ra celui care a a ju ta t la s a l ­varea lui.

Mîntuiti i vor înt îlni şi vor recunoaşte pe aceia a că ro r a ten ţi e au în drep ta t-o că tre M în ­tuitorul ce a fost înă l ţa t . Ce fericită convorbire vor avea ei cu aceste suflete.,, E ra m un p ăcă ­tos, se va spune, fără D umnezeu şi fără spe ­ranţă în lume, şi tu ai venit la mine şi mi-ai

îndrep ta t a tenţ ia căt re scumpul Mîn tu ito r ca s ingu ra mea speran ţă . Şi eu am crezut în El. M -am căit de păcatele mele şi mi s-a dat să s tau îm preună cu sfinţii Săi în locurile cereşti prin Isus Hristos.. . Sînt sa lvat , sa lva t pe vecie, să privesc o veşnicie pe Cel pe care îl iubesc. Atunci 11 vedeam numai cu ochiul credinţei, dar acum II văd aşa cum este. Acum pot să-mi ex ­pr im recunoşt in ţa pent ru îndura rea Sa mîn- tui toare, că tre Cel care m-a iubit şi mi-a spă la t păcate le în sînge le S ă u “ .

Bine, s lugă bună şi credincioasă, ai fost cre ­d incioasă în puţ ine lucruri, Eu te voi pune peste multe lucruri, intră în bucuria stăpînului tău. Atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înă l ţ imile tării, te voi face să te bucuri de moştenirea tată lu i tău Iacob. căci gu ra Domnulu i a vorbit.

Creşt inii mîntuiţ i s înt giuvaerur i le Sale, te ­zaure le Sa le deosebite şi preţ ioase : căci ei s înt pietrele cununii împără teşt i , care vor străluci în ta r a Sa ; bogăţi a slavei moştenir i i Lui în sfinţi. El va vedea într-înşii sa t isfac ţ ia Sa, va vedea roadele muncii sufletului Său şi se va înviora.

Şi nu se vor bucura oare şi lucrătorii Săi cînd vor vedea şi ei roadele act ivi tăţi i l o r ? In scr i ­soarea sa că tre Tesalonicenii convertiţi , Pavel zicea — „Căci cine este în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noas t ră de slavă ? Nu sîn- teti voi, îna in tea Domnului nos tru Isus H r i ­s tos, la venirea Lui ? Da, voi sînteti s lava şi bucuria noastră . De aceea, prea iubiţii şi mult dorint ii mei fraţi, bucuria şi cununa m ea!“ Orice st imulen t al Spir itului Sfînt, care conduce pe oameni la bine şi la Dumnezeu, va fi nota t în cărţ i le cerului şi la ziua cea m are a lui D u m ­nezeu fiecare suflet, care s-a lă sa t să fie în tr e ­bu in ţa t ca unealtă a Spiri tului Sfînt, va avea favoarea să vadă , ce a produs viata sa.

M inuna te vor fi descoperir ile, cînd influentele sf inte vor fi da te la iveală cu rezultatele lor pre ­ţ ioase. Cît de m are va fi mul ţ imea sufletelor pe care le vom întîlni în curţile cerului, cînd ele vor pricepe pa rt ic iparea miloasă şi iubi ­toare, care s-a dat pe fată la mîntu irea l o r ! Toată onoarea , m ăr i r ea şi lauda va fi dată lui Dumnezeu şi Mieluşelului pentru r ă scum păra rea noast ră . D a r fără a micşora lauda lui D u m n e ­zeu, va fi exprimată mulţumirea şi uneltelor pe care El le-a folosit pentru sa lvarea sufletelor căzute în prăpas t ia păcatului .

Cînd a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găs i t pe alţii s tînd în pla tă şi le-a zis : Dece staţ i aici toată ziua fără lucru ? Ei i-au r ă s ­puns : Pen trucă nu ne-a tocmit nimeni. Du- ceti-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi veti primi ce va fi cu dreptul . Seara , s tăpînul viei

8\

CURIERUL ADVENTIST

a zis ispravniculu i său : C h ia m ă pe lucrător i şi dă-le p la ta , începînd de la cei de pe u rm ă şi pînă la cel dintîi.

Domnul are de făcut o m a re lucrare, -şi El, în v ia ţa v i i toare cea mai m a re p la tă o va da aceluia care în v ia ţa aceas ta face cel mai c re ­dincios şi mai voios serviciu.

Cei veniţ i în ceasul al unsprezece lea , au fost mulţumiţ i că au g ăs i t de lucru. In imile lor au fost pl ine de recunoş t in ţă că tre Cel ce i-a p r i ­mit. Şi cînd s ea ra S tăp înu l le-a plă t i t cît pe o zi în t r eag ă , ei au r ă m a s plăcu t su rp r inş i . Ei ş t iau, că n-au m er i ta t o p la tă at î t de m are , şi b u n ă ta te a exp r im ată pe fa(a s tăp înu lu i , i-a um plu t de bucurie.

Astfel este şi cu lucră torul ca re recunoscînd nevredn ic ia sa a mers în ceasu l al unsprezece ­lea în via Domnulu i . T impul serviciului pare a fi scurt , şi el s imte că n-a m er i ta t p la ta . El este pl in de bucurie ch ia r num ai pen t rucă D u m n e ­zeu a v ru t să-l p r im ească . El lucrează cu u m i ­l inţă şi încreză to r , şi este plin de recunoş tin ţă pen t ru privi legiul de a fi con lu c ră to ru l lui Hri stos . Un a sem enea spi r i t este o n o ra t de Dumnezeu .

„De aceea, prea iubiţii mei fraţi , fiţi tar i , ne­clintiţ i, spori ţ i to td e a u n a în lucrul Domnului , căci ştiţi că o s tenea la v o a s t ră în Domnul nu este z a d a r n i c ă . “

St. Năilescu

Să nu vi sc tulturc inima( U r m a r e d in pag . 6 )

Săi. El ş tia că v ia ţa ucenici lor Săi încrezători va fi ca a Sa, un şir n e în t re rup t de biruinţe , n e ­pre ţu i te aci ca a ta re , da r socoti te în felul acesta în m are le viitor .

„V-am spus aceste lu c ru r i “ , zise el, „ca să ave(i pace în Mine . In lume veţi avea necazur i ; dar îndrăzniţ i , Eu am biruit l u m e a “ . H r is to s n-a fost nici în f r în t şi nici nu S-a descura ja t , şi u rmaş ii Lui t rebuie să m anifes teze o c re ­d in ţă tot aşa de dă inu i toa re ca şi a Lui. Ei t rebuie să t r ă i a scă aşa cum a t ră i t El, şi să lu ­creze aşa cum a lucra t El, pen t rucă spr i j in i to rul lor este M are le M a e s t ru Lucră to r . Ei t rebuie să a ibă cura j , energ ie şi s t ă ru in ţ ă . , Deşi în ca lea lor se vor aşeza piedici ca re după în fă ţ i şa re nu pot să fie t recute, ei t rebuie să m e a r g ă îna in te prin haru l Lui. In loc să se p l îngă pen t rucă li s-au pus g reu tă ţ i în faţă, chem area lor este să le t reacă. Ei nu trebuie să p ia rdă năde jdea pentru nimic, şi să n ă d ă jd u ia s c ă totul . H r i s to s i-a lega t de tronu l lui D um nezeu prin lanţul de aur al neînt recute i Sale iubiri. Gîndul Lui este ca ei să posede acea inf luenţă prea puternică , ce se r ev a rsă de la izvorul a toa tă pu te rea . Ei vor avea putere să se îm pot r ivească răului , p u ­tere pe care nu o poate în f r înge nici păm în tu l , nici moar tea , nici demonii , pu te re care îi va face pe ei în s ta re să b i ru iască a şa cum a bi ­ruit Hristos.

H r is tos Şi-a înche ia t î n v ă ţă tu r i l e prin cuvin te pute rn ice şi pl ine de năde jde . D upă aceea Şi-a r e v ă r sa t inima în ru găc iune pentru ucenicii Săi . înăl ţ înd privir i le că t re cer. El z i s e : „Tată , a sosi t ceasul ! P ros lăveş te pe Fiu l Tău, ca şi Fiul Tău să Te p ros lăvească pe Tine, după cum I-ai da t pute re peste orice făp tu ră , ca să dea v ia ţă veşnică tu tu ro r acelora, pe care Mi i-ai da t Tu. Şi via ţa veşn ică este aceas ta : să Te cunoască pe Tine, s inguru l Dum nezeu adevăra t , şi pe Isus Hris tos, pe ca re L-ai t r imis T u “ .

Hr is tos îşi t e rm in ase lucrarea ce-I fusese î n ­

cred in ţa tă . El p ros lăv ise pe D um nezeu pe p ă ­mînt . El făcuse cunoscu t numele Ta tă lu i Său. A d u n a se pe aceia care trebu ia să ducă mai de­pa r te lu c ra rea Lui în t re oameni. El zise : „Eu sîn t p ros lăv it în ei. Eu nu mai sîn t în lun'Pe, dar ei s în t în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeş te în num ele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat , pen tru ca ei să fie una , aşa cum şi Noi s în ­tem una . Şi M ă rog nu num ai pentru ei, ci şi pen t ru cei ce vor crede în M ine prin cuvîntul lor. M ă rog ca toţi să fie una.. . Eu în ei, şi Tu în M ine pen tru ca ei să fie în chip desăvîr şi t una , ca să cunoască lumea că Tu M-ai t r imes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe M in e “ .

Astfel cu vorbe potr ivi te pen tru Unul care avea putere dum neze iască , H r is to s a predat biserica Sa sub u m bra Celui Ato tputern ic , în adăpos tu l pu ternic şi s igur. Lui Ii ma i răm înea cea din u rm ă bă tă l i e cu S a t a n a , şi a m ers să o înt împine .

E. G. White

Zorii zilei cind se -a ra tă :Tu cu Cel de sus porneşte! Seam ănă cu zel în tr -u n a :Munca doar te răsp lă teş te !

Nu privi in depărtare!Cală doar in jurul tău.Nu ,,norocur te a ju t ă :Munca doar, şi D u m n e zeu !

Nu lăsa să ruginească Plugul, care te h ră n e ş te !Braful, care-adună rodul,Dacă s t ă : se len eveş te !

Prinde-n zorii vieţii tale Să m unceşti cu g lnd c u ra t:Ş i vei fi de Cel din S'tavă Pururi binecuvintat.

M. C. — Sibiu

CURII-RUL ADVENTIST9

Rugăciunea particulară a pastoruluip a s t o r u l se di st inge mai ales ca un* om al

/ rugăciuni i . El se ro a g ă ca or icare creştin, al tminteri a r fi un făţarnic . El se roagă mai mult ca or icare creşt in, astfel a r fi descalif icat pentru serviciul în care a intra t . „Ar fi cu totul de neconceput", zicea cineva, „ca un un om să fie cel mai î n ă l ţ a t în slu jbă şi să fie cel mai de jos la s u f l e t ; să fie pr imul în cinste şi să fie ul t imul la pur ta re" . V a loa rea răspunder i i pastorului în t inde un n im b de glorie a su p ra în tregii sale p u r ­tări, şi, dacă e credincios faţă de Domnul său, el a ju n g e să se d is t ingă, prin v ia ta sa de rugăciune.

Ca ce tă ţean , ţ a r a sa are avantaju l rugăc iun i lo r sale de mijlocire ; ca vecin, cei din a- propierea sa sîn t amin ti ţ i în cererile sale. El se ro a g ă ca soţ şi ca t a t ă ; el se s t r ă d u ie ­şte să facă din rugăc iu n i le a l ­tarului familiei sa le un model pentru tu rm a sa ; iar dacă s -ar înt împla ca focul de pe a l t a ru l lui Dumnezeu să ardă s lab a l tundeva , el este bine în tr e ţ inu t în casa servulu i ales al lui Dum nezeu — de­oarece el a re gr i jă ca je rtfa de d iminea ţă şi de seara să-i sf in ţească locuinţa. D ar sînt unele din rugăc iu n il e lui care-i privesc slujba , şi despre aces tea ne ocupăm în acest s tudiu. El înal tă rugăc iuni speciale ca serv al D o m ­nului şi în priv in ţa aceas ta el se apropie de Dumnezeu, mai mul t şi mai pe sus decît în toate celelal te apropieri ale sale.

Consider, că în ca l i ta te de serv al Domnulu i , el se roagă fără încetare. Oridecîteori min teai se îndreap tă spre lucrarea sa, fie că e în t im ­pul sau în a fara ore lor de slujbă , el îna l tă cîte o cerere, t r im iţ în d sf intele sa le dorin ţe la cer. El nu e continuu în fapta rugăciunii , dar trăieşte în spir i tul ei. Dacă inima sa e în lu c ra ­rea sa, el nu poate nici mînca nici bea, nu se poate odihni , sau culca, sau trezi din so mn di ­mineaţa, fără de a fi s tăp în i t de o dor in ţă f ier­binte, dc o povară de gri ji şi o simpli ta te a de ­pendenţei de D umnezeu ; astfel, în tr -un fel sau altul el e continuu în rugăc iune .

Pas torulu i creşt in i se potr ivesc de m inune cuvintele : „R uga t i -vă neînceta t" . El are ispitele lui part iculare , încercăr i le lui speciale, dif icultă­ţile lui specifice şi îndoieli le lui neob işnui te ; el are să stea cu D umnezeu în legătur i în spăimîn- tătoare, şi cu oamenii în interese tain ice ; d ea ­ceea el a re mai m ultă nevoie de h a r decît o a ­menii de r înd, şi ş t i ind aceas ta , el este s tă ru i to r îndemnat să s t r ige că tre Cel Tare după tărie

şi să zică : „Imi ridic ochii către munţi , de unde vine a ju toru l".

P en t ru voi, ca am basadori ai lui Dumnezeu, t ronul harului are o va loare ce nu poate fi ap re ­ciată ; cu cît s înteţi mai familiarizaţ i cu curtea cerească cu atî t mai bine vă veţi îndeplini în ­s ă rc ina rea voast ră cerească. Pr in toate influen­

ţele care formează pe cineva ca un om onora t de Dumnezeu în lucrarea de pastoraţ ie , nu cunosc alta mai puternică decît cunoaşte rea deaproape a t ro ­nului harului . Toate studiile noastre, oricît de înalte, sînt lucrări brute şi externe în com ­para ţ ie cu raf inarea spir i tuală şi del icată obţinută prin co­m unicarea cu Dumnezeu. Noi creştinii devenim puternici , bi ­ruim în rugăciunea făcută în part icula r . Rămînerea în a ş tep ­ta re îna in tea lui Dumnezeu adesea tr ansfo rm ă întunerecul în lumină. în t reba rea s t ă ru i ­toare la oracolul sfînt, ridică

vălul şi acordă harul de a privi in lucrările adînci ale lui Dumnezeu. „Mai multă lumi ­nă, D oam ne" !" ar t rebui să fie rugăc iunea repeta tă a cercetătorului Cuvîntului , atunci cînd îşi p regă te ş te predica. Oamenii cei mai buni şi cei mai sfinţi ce au tră i t vreodată au făcut din rugăc iune partea cea mai im­po r tan tă a pregătir i i pentru amvon. Cineva fiind în treba t care este părerea sa cu privire la p regă ti rea sî rgu incioasă pentru amvon a r ă s ­puns amin tind Exod, 27 ,20 ; „Ulei s tors — stors, pent ru candela Sanc tuaru lu i" . Şi totuşi s tă ru i rea acestuia în rugăc iune era şi mai mare. In t r - adevă r el nu putea să neglijeze comuniu ­nea lui cu Dumnezeu îna in te de a veni în mij ­locul adunări i . Simţea nevoia de a fi scă ldat în iubirea lui Dumnezeu . Pereţi i odăiţei sale erau martor i i s tă ru itoare lo r lui rugăciuni , ale lacră- milor şi ale s tr igă te lo r sale".

O expunere cu adevăra t patet ică nu poate izvorî decît din rugăciune . Nu există retorică asemenea aceleia a inimii, şi nu există şcoală de în v ă ţă tu ră ca aceea de la piciorul crucii de pe Golgota. Ar fi fost mai bine să nu fi învă ţa t niciodatg reguli le oratoriei omeneşti , şi să fiji plini de puterea iubirii cereşti, decît să fiti stă- pîni pe Quinti l ian. Cicero sau Aristotel şi să rămîneti fără de ungerea apostolică.

După cum izvoare proaspe te de idei vor tîşni în cursul pregătir i i predicii ca ră spuns la r u g ă ­ciune, tot aşa va fi şi la expunerea ei. Cea mai m are pa rte a predicatori lor care depind de Sp i ­ritul lui Dumnezeu vă vor spune că ideile cele

10 CURIERUL ADVENTIST

mai p roaspe te şi cele mai bune nu s în t acelea care au fost p rem edi ta te , ci ideile care le vin, ca zbur înd pe aripi de îngeri ; comori nea ş te p ta te aduse deoda tă din mîini cereşt i, s em in ţe din florile P a ra d i s u lu i , ad u se dc v în t de pe m un te le de mir.

D um nezeu nu ne va p ă ră s i dacă noi nu-L vom părăsi . R u g ă c iu n e a vă va a s ig u ra o putere c o re sp u n ză to a re cu nevoia îm pre ju ră r i lo r . Noi trebu ie să u d ă m ca şi g r ă d in a r u l sem in ţe le sale, toa te în v ă ţă tu r i l e n o as t re cu lacrămi în a in tea lui D um nezeu „ca re vede în asc,uns“, şi c re ş te ­rea lor n e va s u rp r in d e şi ne va bucura . Ni se spune că B ra ine rd se ru g a pînă asuda . Despre L u th er cineva spunea : „L-am auz it rug îndu-se ; dar , D oamne, cu cîtă v ia ţă şi cu ce spir i t se ru g a ! O făcea cu a t î ta respect , ca vorb ind cu D um nezeu şi totuş i cu a t î ta încredere , ca v o r ­bind cu un prieten" .

P o a te că cineva nu are ta len te , da r va putea să izbutească şi fără ele dacă a b u n d ă în r u ­găc iunea de mijlocire. Dacă nu te rogi pentru cele ce ai s e m ă n a t , su v e ra n i t a t e a divină poa te că va ho tă r î să dea o b inecuv în ta re ; da r tu nu ai dreptul să o aştep ţi şi, dacă vine, nu-ţi a d u ­ce nici o m îngîie re în suflet. Să ne lup tăm şi în toiul nopţii , ru g în d u -n e D om nulu i pen t ru s u ­flete, a şa cum făcea m are le şi pu te rnicul p r o ­povădu ito r al Evanghelie i , Knox. P a s to ru l ca re

nu se ro a g ă cu r îvnă pen t ru lucrarea sa, desi­g u r că trebuie să fie un om van i to s şi încrezut . El p rocedează ca şi cum a r cons id era că poate face s in g u r fa ţă lucruri lor , şi deaceea n -a re ne ­voie de a ape la la D um nezeu . Totuşi , ce jo s ­nică m înd r ie e aceea de a ne închipui că pre- d icarea n o a s t r ă poa te fi a t î t de pu te rn ică în ea în săş i încî t poa te în toa rce pe oam eni de la p ă ­ca te le lor, şi să-i aducă la D um nezeu fă ră de luc ra rea Sp ir i tu lu i Sfînt .

P a s to ru l ca re n eg l i jează a se ru g a mult , t re ­buie să fie un om n e p ă s ă to r faţă de lucrarea sa. El nu se poa te să-şi fi înţeles chem area . El nu se poa te să-şi fi ca lcu la t va loa rea unui s u ­flet, s au să fi ap rec ia t î n s e m n ă ta t e a veşniciei. El t rebu ie să fie mai m u l t un s lu jbaş , ademeni t la am von deoarece buca ta de pî ine care revine slujbei îi este foarte necesa ră , sau un ipocrit vrednic de dispre ţ care iubeşte ap la uze le o a m e ­nilor, şi că ru ia nu-i pasă de s lava lui D u m n e ­zeu. Acesta des igu r va a ju n g e un vorb itor s u ­perficial , cel mai bine ap ro b a t acolo unde harul este mai puţin ap rec ia t şi p a r a d a goa lă mai mult a d m i ra tă . El nu poate fi o pe r so an ă care ară adînc şi a d u n ă recolte boga te . El este un n e p ă ­să tor , iar nu un m unci to r . Ca pas to r îi merge num ele că tră ieşte , d a r e mort . El şchiopătează ca un om cu un picior mai scurt , deoarece viaţa

(Contiiinuare 'la pag. 13)

lDuhul Sfînt şi căile prin care lucrează la inima omului

(U rm are din pag. 4)

Ini, iar Spi ri tul Sfîn t lucrează în el pentru a rea l iza aceas ta . D a r nic iun om nu va fi m în tu i t în indolentă . HI este inv it a t să-şi încordeze o r i ­ce muşch i şi să pună la lucru orice pu te re în lup ta pen t ru n e m u r i r e ; d a r cel c a re dă bi ­ru in ţa este Dum nezeu ."

„Cînd in ima se su p u n e influenţii Spir i tu lu i lui Dum nezeu , a tunci conş ti in ţa se d e ş teap tă , iar păcă tosu l a ju n g e să în ţe leagă tr ep ta t , c u ­pr insul şi sf in ţenia Legii lui Dum nezeu , ca re este temelia s iăpîn ir i i Sa le în cer şi pe p ă ­mînt . L um ina ca re lumin ează pe orice om v e ­nind în lume, ( Ioan I, 9.) i lu minează acum şi cele mai a sc u n se cute (g îndur i ) ale inimii, iar lucruri le tă inu it e ale în tu nerecu lu i s înt scoase la iveală. Conv ingerea pune s tăp în i re pe inimă. P ăc ă to su l în ţe lege acum d rep ta tea lui D u m n e ­zeu şi îşi dă bine s eam a de propr ia sa p ă c ă ­toşenie şi în t ina re în a in tea Cerce tă to ru lu i ini ­milor . El vede însă şi iubirea lui D um nezeu , f rum use ţea sf inţeniei, bucur ia pr ic inu itoare de cură ţenie . El însuşi doreşte acum să fie c u r ă ţ a t şi să fie r eadus în legă tu ră eu cerul ."

„Ceea ce trebuie să înţelegi este a d e v ă ra t a pu te re a voinţei . Aceasta este pute rea care cîr- muieşte firea om enească , pute rea de hotă r îre, pu te rea de alegere. Totul depinde de d reap ta

luc ra re a voinţei . D um nezeu a da t oameni lor pu te rea dc a a lege ; da to r ia oam en i lo r es te să se folosească în bine de pu te rea aceas ta . Nu stă în puterea n o as t ră să ne sch im b ăm inima sau să p redăm lui D um nezeu toa te s im ţămin te le ei ; d a r s tă în pu te rea n o a s t r ă şi depinde de noi, să a legem a servi D omnulu i . Noi putem să-I dăm Lui vo in ţa n o a s t r ă ; El atunci va lu­cra în noi, şi î n t r eag a n o as t ră fire va fi adusă sub con trolu l şi conducerea Spi ri tu lu i lui Hri ­s tos ; s im ţăm in te le n o a s t r e vor fi atunc i în­d rep ta te n u m a i sp re El, iar cuge te le noas tre vor fi în dep lină a rm o n ie cu vo in ţa Lui."

C ug e t în d la El, la H r i s to s Cel r ă s t ign i t , vom fi plini dc ad m ira ţ i e şi d e v o t a m e n t ; cugetînd la s lava Lui m in u n a tă vom fi sch im baţi în ace­laş chip al Lui, în mod progresiv , din s lavă în sl avă . Şi toa tă aceas tă lucrare l ăun t r ică se face prin Duhul lui D um nezeu care ne influenţează, a tu nc i cînd a d m i r ă m Modelul sublim, ca să im­pr ime în sufletul nos tru , chipul cel minunat , ca rac te ru l divin al Mîntu i to ru lu i . Deaceea, „H r i s to s trebuie să fie în ă l ţ a t fără încetare îna in tea o am en i lo r pentrucă oric ine crede în HI să nu p ia ră ci să aibă v ia ta ve şn ică ," Ioan 3, 14.15.

V. Diaconescu

CURIERUL ADVENTIST 11

v inc ipn cxc dre p t a t e

l y n Sfîn ta Sc r ip tu ră în v ă ţ ă m reguli cu p r i- L s vire la o d reap tă judecare , pre ţu ire şi a- preciere a lucruri lor .

Din cele mai vechi t impuri , ad e v ă ra ta religie, a p ropovădui t pacea şi buna în ţe legere în tre o a ­meni, respectul reciproc şi pre ţu irea a p ro a p e ­lui sau a semenulu i . *

încă din vechime e rau date sfatur i de felul acesta : „ D acă un s t r ă in vine să locuiască î m ­preuna cu voi în ţara voas t ră să îiu-1 asupr i ţ i . Să vă pur ta ţ i cu s t r ă ­inul care locueşte între voi ca şi cu un băş t in a ş din mijlocul vost ru, să-l iubiţi ca pe voi înş ivă". Lev.19, 33, 34. „Să nu asupreşt i pe a- proapele tău , şi să nu opreşt i pînă a doua zi p la ta ce ­lui tocmit cu ziua !Lev. 19, 13. In Ia- cov, 2, 1-9, ci t im îndrumările da te primei biserici creşt ine de a nu face deose ­bire între oameni : „Fra ţ i i mei, să nu ţ i ­neţi c redin ţa Domnulu i nos t ru Isus Hris tos, Domnul slavei , cău tînd la faţa omului . Căci, de pildă ,dacă intră in a d u n a re a voas t ră un om cu un inel de au r şi cu o haină s t r ă lu ­citoare, şi intră şi un s ă rac îm b ră c a t p r o s t ; şi voi puneţi ochii pe cel ce poar tă ha ina strălucitoare, şi-i ziceţi : „Tu şezi în locul a- cesta bun I" Şi apoi ziceţi săracului : „Tu stai colo în picioare !" Sau , „şezi jos la pic ioa­rele mele", nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecă tor i cu gînduri re le? Ascultaţ i , prea iubiţii mei f r a ţ i : N-a ales Dumnezeu pe cei ce sîn t să rac i în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credin ţă şi m o ş ­tenitori ai îm pără ţ ie i , pe care a făgădui t-o celor ce-L iu b esc? Şi voi înjosi ţi pe cel s ă r a c ! O are nu bogaţii vă asupresc şi vă t î răsc îna in tea j u ­decătorilor ? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-1 pu r ta ţ i ? Dacă împlini ţ i Legea, potr ivi t Scripturi i : „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însu ţi" , bine faceţi. D a r dacă aveţi în ve- (lcre faţa omulu i , faceţi un păcat , şi s înteţ i o- sîndiţi de Lege ca niş te călcători de Lege".

Apoi în Sfînta Sc r ip tură au fost da te î n d ru ­mări şi legi împotr iva tendin ţe i nedrepte de î n ­

g ră m ă d i r e a averi lor şi pămînturi lor . Astfel, d a ­că cineva cum păra pămînt , acesta nu era v îndu t do veci, ci numai pînă la anul jubil iar — al cincizecilea an, — la care da tă pămîntu l t rebuia să revină propr ie ta ru lu i sau moştenitor i lo r lui, prin r ă scum păra re . „Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie. In anul acesta de ve ­selie f iecare din voi să se în toarcă la pămîntu l lui. P ăm în tu r i l e să nu se vîndă de veci, căci

ţara este a Mea, iar voi s înteţi la Mine ca nişte s t r ă ­ini şi venetici. Deaceea în toa tă

ţa ra pe care o veţi s tăpîni , să daţi dreptul la ră scum păra re pen ­tru pămînturi . „Lev. 25, 11 pr. p. 23, 24.

Dacă s-ar fi re s ­pectat aceste în ­drum ăr i n u s-ar fi a juns la diferenţe, disproporţi i sau mari deosebiri în ce priveşte starea

m ater ia lă . M ăsur i l e de oprimare împotriva celor mulţ i şi săraci , au pornit din par tea boie­rilor, care dădeau pe faţă o dorinţă din ce în ce mai m are de a se îmbogăţi pe seama şi în dauna celor ce munceau , şi care de fapt erau factorii de seamă în producerea dc v a ­lori. Fap tu l acesta a făcut ca să se spună a supra boga ţi lor un „vai" în cuvîntul pro­fetic al Bibliei : „Ascultaţ i acum voi b o g a ­ţilor : Pl îngeţi şi t înguiţ i-vă, din pricina nenoroci r i lor care au să vină peste voi. B o g ă ­ţiile voas tr e au putrezi t şi hainele voast re sînt roase de molii. Aurul şi argin tul vostru au ru ­gini t ; şi rug in a lor va* fi o dovadă împotriva voas t ră : Ca focul are să vă mănîncc carnea . V-aţi s t r în s comori în zilele din urmă ! Iată că pla ta lucrători lor , care v-au secera t cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, s tr igă ! Şi s t r igă te le secorători lor au a ju ns la urechile Domnului oşt ir ilor . Aţi t ră i t pe pămîn t în p lă ­ceri şi în desfătări . V-aţi s ă tu ra t inimile chiar într-o zi dc măcel . Aţi osîndit , aţi omorît pe cel neprihănit , care nu vi sc Îm p o t r iv e a ! Iacov 5, 1-5. Apostolul Pave l spune următoare le în acea ­stă pr ivinţă : „Noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă' avem, dar, cu ce să ne hrăn im şi cu ce

12 CURIERUL ADVENTIST

să ne îm brăcăm , ne va fi de a ju ns . Cei ce vor să se îm b ogă ţea scă , d im potr iv ă , cad în i sp i tă în laţ şi în m u l ta pofte n esăbu i te şi v ă t ă m ă ­toare, ca re cu fundă pe oam eni în p răp ăd , şi p ierzare. Căci iubirea de bani este r ă d ă c in a tu tu ro r relelor; şi unii , cari au u m b la t după ea, au r ă tă c i t dela cred in ţă , şi s-au s t r ă p u n s s ingur i cu o m u l ţ im e de ch inur i" . 1 Tim. 6 , 7-10. „ î n d e a m n ă pe bogaţi i veaculu i aces tu ia s ă nu sc îngîmfe, şi să nu-şi p ună năd e jd ea în nişte bogăţi i nes ta torn ice , ci în Dum nezeu , care) ne dă toa te lucruri le din be lşug , ca să ne b u c u ră m de ele. In d eam n ă- i să facă Uine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnic i , g a t a să s im tă î m ­preună cu alţii, a ş a ca să-şi s t r în g ă pen t ru v r e ­mea v ii toare drep t com oară o bună temelie p e n ­tru ca să apuce a d e v ă ra t a v ia ţă " . 1 Tini. 6 , 17-19. |

Gre le au fost t im pur i le robiei, cînd oamenii e rau t r a ta ţ i în mod a rb i t r a r „ca robi", e rau l ip ­siţi de drep tu r i l e n a tu ra le ale fiinţei lor şi e rau supuşi de cei de o n a tu r ă cu ei, la un t r a t a m e n t d e g rad an t . Es te revo l tă to r g îndu l că „ s tă p în u l" putea vinde un „ rob" unui a l t s tăp în " , smul- g î n d u -1 de l îngă familia lui o rops i tă şi despăr- ţindu-1 de cei d rag i lui. Să m u l ţu m im Bunului D um nezeu că nu t r ă im t impuri le acelea.

O formă de robie m ode rnă este d i sc r im ina rea ra sia lă . Oam eni i de orice cu loare ar fi ei şi în orice pa r te a globului a r t răi, nu se deosebesc iţnii de alţii, nici ana tomic , nici biologic. Toţi au picioare pen t ru a merge , toţi au mîini spre a lucra sau a se a p ă ra , tu tu ro r le e foame cînd nu au h ra n ă , le este sete c în d nu găse sc apă , t r em ură de fr ig sau su fă r de c ă ldu ră , cu toţii s înt fericiţi atunci cînd le m erge bine, s au s imt

tot a şa de pu te rn ic durerea , cînd trec prin sufe­r in ţele p rovoca te dc boli.

Diferenţe le de t r a t a m e n t , d i sc r im ina rea sau deosebirea d in t re oam eni nu au nicio just if icare. Toţi t r ebue să se bucure de binefacer i le refor­melor sociale, economice şi re l ig ioase . Nici o bar ie ră nu t re l 'ue să existe în tr e ei şi înăl ţ imile pe care, pr in cap ac i t a t ea şi s t r ăd u in ţe le lor, le-ar pu tea a ju nge . In pr iv in ţa aceas ta E. G. Whi te scrie : „N aş te re , poziţ ie socia lă, na ţ io n a ­l i ta te s a u cu loa rea pielei , nu pot r idica şi nici să coboare pe oameni. C a rac te ru l face pe oa­meni. Dacă un om cu pielea roşie, un chinez, sau un a fr ican îşi p redă inima lui Dumnezeu, în a sc u l t a r e şi c red in ţă , I sus nu-1 iubeşte mai puţ in , pe motiv că este de culoare. El îl numeşte prea iubitul s ă u fra te". U n profesor, scr ia ur ­m ă to a re le : „Trebue dusă o c a m p a n ie mondială de a dez rădăc ina din min tea oam en i lo r orice p re judeca tă r a s ia lă " . El făcea apel la educatori dc a sch im ba ch ia r cuv in te le care expr imă as t ­fel de pre judecăţi . /

Biser ica c reş t ină a dven t i s tă se s t r ă d u e ş te să p rom oveze în lume iubirea dc oameni , fără deo­sebire de r a să s a u dc culoare. Membri i bisericii n o as t re s im t ca o da tor ie de a iubi cu sinceri ­ta te pe toţi oamenii ; şi, ca unii ca re au ajuns la în ţe le ge rea că şi unui om de cu loare i se poate spune „ f ra te " , a ceas ta a făcut ca să dis ­pa ră orice n u a n ţă de subap rec ie re sau deose­bire. )

„ In ad ev ă r nu este nici o deosebire în t re iudeu şi grec şi toţi au acelaş Dom n, ca re este bogat în î n d u ra re pen t ru toţi cei ce-L chiamă". Rom. 10, 12.

GH. M E R E A L B E

Cuvînt despre prietenia Romîno=Sovietică/ nea cu secole în urmă, intre rom îni şi ruşi au

existat strlnse legaturi politice şi culturale. Despre aceste legături dau mărturie incontestabilă nenum ă­ratele documente ale vremii. Cronici, hrisoave , hărţi vechi, stampe şi ahte documente dovedesc cu prisosinţa existenţa unor atari 'legături. De altfel este cazul să se ştie că în veacurile V şi VI, a avu t loc o aşezare a slavilor în ţinuturile locuite de rorhîni. A ce stă aşe­zare a contribuit în mod hotărltor la formarea po­porului nostru şi a exercitat o jrronunţată influenţă asupra limbii noastre cea atît de bogată astăzi în cu­vinte de origine slavonă.

Legăturile politice şi culturale ce au existat de-a- lungul veacurilor între poporul romin şi poporul rus au fâout ca între cele două popoare să ia naştere o prietenie cu rădăcini adinei şi trainice. Despre vechi­mea acestei prietenii Grigore Ureche, vorbeşte în cro­nica sa în ier menii u rm ă tor i: ,. Prieteşugul dintre nea­mul nostru şi împărăţia Moscului, vechi şi fără de capăt este".

Ca urmare a acestei prietenii, poporul nostru s-a bucurat neîntrerupt de sprijinul puternic al marelui popor rus. Odată cu înfiinţarea primelor state romî- neşti, cunoscute in istorie sub denumirea dc voivodate, prietenia poporului nostru cu poporul rus devine din ce în ce mai strînsă şi mai prielnică dezvoltării noa­

stre. Această prietenie s-a dovedit cu atit mai nece­sară cu cit pericolul turcesc am eninţa tot mai muît, nu numai micile state romîneşti, ci chiar întreaga creştinătate. Conştienţi de primejdia care pindea la uşă, voevozii rornini au văzu t în prietenia cu statele ruseşti salvarea celor două ţărişoare din gluarele tur• cilor. De aceea, domitorii romi ni au m enţinut în mod neîntrerupt legături de prietenie cu popoarele slave din răsărit. Alexandru cel Bun şi Mircea cei Băitrîn sint a se am in ti cei dintîi în rîndui acestor domnitori. Şte fan cel Mare a fost un susţinător hotărît al prie­teniei dintre poporul rom în şi poporul rus. De altfel el se găsea în legături de cuscrie cu Ivan la ll-lea, marele cneaz al Moscovei. Mihai Viteazul întreţinea le­gături de prietenie cu farul Fedor Jvanovbci şi cu Boris Godunov, cărora voievodul Ţării Romîneşti le-a trimis o solie. Despre Petru Rareş, ştim că a trimis o solie ţarului Ivan cel Groaznic. Ioan Vodă <cel Cumplit s-a ridicat împotriva turcilor cu ajutorul cazacilor de la Nipru, care au luptat alături de el cu o neţărmurita vitejie şi credinţă „pînă la moarteff. Dimitrie Cânte• mir, Domnul Moldovei, a încheiat în aprilie Î7 Î Î , la Luth, un tra tat de alianţă şi colaborare militară cu Petru cel Mare, ţarul reformator care a venit la Iaşi şi a v izita t cele fnai de seamă monumente de artă ale străvechiului oraş moldovean. Este cazul să

c u r i e r u l a d v e n t i s t

subliniem că tratatul dintre Di mi trie Cant emir şi Pe­tru cel Mare avea la bază — fapt fără precedent in istoria principatelor romîne — condiţiuni demne, pre- văzînd printre altele ca „bir să nu deie tara nici un ban".

Atit secolul al XVIII-lea , cit şi secolul al XlX-lea sînt bogate în mărturii ce scot in evidenţă legăturile frăţeşti dintre poporul romîn şi poporul rus. Poporul nostru ca şi celelalte popoare din Balcani, nu odată a apelat la sprijinul ruşilor în lupta de eliberare de sub jugul otoman. In această luptă, Rusia a fost de mult folos ţărilor romîneşti. Ea le~a dat un preţios ajutor. Pe păm întul romînesc au suferit înfringeri mari, înfrîngeri ca acelea de la Focşani şi Martineşti, pe malul Rîmnicului, cind, în septembrie 1789 generalul Suvorov a repurtat o mare victorie împotriva turci­lor. Tratatul de la Cuciuc-Cainargi, tratat încheiat in urma înfrîngerii armatelor turceşti de către ruşi, a venit în sprijinul ţărilor romîneşti. Ca urmare a ace­stui tratat turcii au fost siliţi să renunţe cîţiva ani la tributul tîlhăresc pe care îl luau din Moldova şi M un­tenia.

Secolul al X lX-lea de asemeni este bogat în fapte care grăiesc despre relaţiile de prietenie romîno-ruse. Victoria de la 1829, a armatelor ruseşti împotriva tur ­cilor a venit m u lt in sprijinul ţarilor romineşti. Tra­tatul de la Adrianopol, încheiat ca urmare a acestor victorii, a creiat premizele dezvoltării economice a ţă ­rilor romine. Prin acest tratat Turcia a fost silita să renunţe la monopolul asupra comerţului exterior al a- cestor ţări şi să recunoască autonomia Munteniei şi Moldovei. Regulam entul Organic cea dinţii constituţie a Munteniei ş i Moldovei, de asemeni este o consecinţa a infringerii turcilor în 1829. Elaborat sub suprave­gherea generalului rus Kiseleff, acest însemnat act legislativ ce oglindea năzuinţa muntenilor şi moldo­venilor de a se uni intr-un singur stat, a adus o seamă de îmbunătăţiri în administraţia internă, a pus bazele unor instituţii de folos obştesc şi a creiat miliţia na ­ţională. Regulam entul Organic a stabilit o administraţie identică pentru ambele ţări romine, pregătind astfel unirea politică ce avea să urm eze.

In a>ctul unirii de la, 1859, Rusia şi-a dat aportul ei însemnat. Reprezentanţii ei la congresul din 1856 şi la Conferinţa din 1858 din Paris, au sprijinit din răs­puteri dorinţa legitimă de unire a poporului romin din cele două principate. Intelectualii ruşi au privit cu ochi buni actul unirii. In tr-un num ăr din revista „Sovre- tnennik" (1859), Cernîşevski scria astfe l: „Ruşii s im ­patizează cu dorinţa poporului romîn de a se uni în ­tr-un singur s ta t”.

Frăţia de arme romino-rusă de la 1877 este încă proaspătă în memoria noastră a tuturor. La 1877. ar­matele ruseşti şi romîneşti. înfrăţite pe cimpuriie de luptă de la Griviţa şi Plevna, au cucerit pentru po­porul nostru independenţa de stut.

In făurirea zilei de 23 august 1944, cea atît de scumpă nouă adventiştilor pentrucă ne-a adus liber­tatea religioasă, fără îndoială a jucat un rol foarte însemnat arnuita sovietică.

Poporul nostru a primit ajutor din partea poporului rus nu numai pe tărîm politic, ci şi pe tărîm cultu­ral. In trecutul îndepărtat, numeroşi fii ai poporului nostru şi-au făcut studiile în marile centre culturale ruseşti şi s-au întors acasă cu o remarcabilă cultură prin care s-au făcut de folos neamului romînesc. Das­călii noştri de odinioară au crescut la lumina izvorului de cultură moscovit. Unul dintre cei care a beneficiat cel mai mult de cultura laica rusesească din a doua jumătate a veacului al X V I 1-lea a fost vestitul în ­văţat, spătarul Nicolae Milescu, care a făcut una din cele rruxi vechi traduceri integrale ale Bibliei.

Primele tipografii care au dat la lumină slova ro- mînească ne-au venit din Rusia. De aici, de la Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a primit Vasile Lupu,

raDomnul Moldovei, o tipografie pe care insfulai-o la laşi şi care este cea dinţii tipografie în ţara Mol­dovei. De aici, de la loachim , mitropolitul Moscovei, u primit laşii pe timpul lui Gheorghe Duca Vodă şi a mitropolitului moldovean Dosoftei, o altă tipografie pentrucă cea dăruită de Petru Movilă a fost distrusă in urma unor turbur ari pe vremea lui Petriceicu Vodă. Matei Basarab, Domnul Munteniei de asemenea a primit de la Kiev o tiparniţă, pe care a instalat-o la Tirgovişte. Odată cu aceste tiparniţe veneau în ţă ­rile romine şi meştri tipografi ruşi foarte pricepuţi.

Şi astăzi, ţara noastră este ajutată de Uniuneea So ­vietică cu material tipografic. O însemnată parte a maşinilor de la „Casa Scînteii“ sînt venite din ţara vecină cu noi.

Publicul cititor din ţara noastră gustă astăzi cu mul tu plăcere cărţile sovietice în original sau în tra­ducere romînească.

In iunie a. c. Uniunea Sovietică şi-a reafirmat prie­tenia sa faţă de poporul romîn, hotărînd să ne res­tituie tezaurul ce fusese evacuat la Moscova în tim ­pul celui dinţii război mondial, tezaur ce conţine nu ­meroase obiecte de artă cultă, religioasă şi populară, ţesuturi şi obiecte bisericeşti datind din secolele XVI şi X V II, colecţii numismatice străvechi, precum şi te ­zaurul de la Pietroasa. Restituind acest tezaur, Uniu­nea Sovietică a ţinut să declare: ..Guvernul U.R.S.S. şi poporul sovietic au \privit întotdeauna aceste va ­lori ca un bun inalienabil al poporului romîn însuşi

In cele precedente, am schiţat numai cîteva din numeroasele aspecte ale prieteniei ce există între po­porul nostru şi poporul rus, încă din vremuri stră­vechi. l'ireşte, a trata amănunţit acest subiect vast ar însemna să scriu sute de /tagini de istorie, lucru pe care spaţiul restrins al unei reviste nu-l îngăduie. Insă ceea ce se cuvine amintit in încheiere, este faptul că în Muzeul romîno-rus la Academia R.P.R. şi in multe alte instituţii de cultură din ţara noastră, pot fi vă­zute cronici, hrisoave, hărţi vechi, stampe şi diferite alte documente, care dau o grăitoare mărturie despre prietenia romîno-rusă.

Ian Bătrâna Voivock'ni

Rugăciunea particulară a pastorului(Urmare 'din pag. 10)

lui de rugăc iune e mai redusă decît lucrarea lui de predicare.

O binecuv în ta re cerească pe care rugăciunea în pa r t i cu la r o aduce pastorului , este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte şi nu se poale imita, ceva ce e mai uşor dc a înţelege decit de a numi ; este o rouă cerească, o prezenţă divină, o „ungere de la Cel Sfînt" . Ea este o ungere sp ir i tua lă tainică, pe care o cunoaştem dar des ­pre care nu putem spune al tora ce e. Ea poate fi uşor dar şi ne înţelepţeşte con trafăcută , aşa cum fac unii care folosesc expresii ce ar vrea să a ra te o iubire fierbinte, dar adesea n u a ra tă decît se n t im en ta l i sm bolnăvicios.

Expresi i de famil iari tate în trebuinţa te la a d re ­sa Divinităţi i , s înt nu numai intolerabile, dar şi indecente, dacă nu profane. Unii au cău ta t să imite ungerea prin tonuri şi sunete nenatura le ; dînd ochii peste cap, şi înă l ţ îndu-şi mîini le în chipul cel mai ridicol. Simpla gest iculaţ ie fără de putere este o urîciune, l ipsită de orice viaţă, dăună toare , şi s tr icăcioasă.

Ch. S.

14 CURIERUL ADVENTIST

Q f i h ţ t

D m nm dul

//Clipe

de meditaţie

împreună

cu

psalmistul7

Ps. 19. Cele 2 cărţi ale lui Dumnezeu

t \ o u ă sînt căr(ile care ne vorbesc despre Dumnezeu. U Psalmul 19 este o cugetare a cărui subiect îl for­mează cele două cărfi ale lui Dumnezeu. Psalmul se împarte în mod natural în două părfi, sfîrşindu-se în nu)d foarte concludent.

Versetele 1— 6 ne prezintă cartea naturii.

Versetele 7— 13 pe cea a Cuvîntului scris.Versul 14 este o cugetare plină de devofiune.Cartea naturii, vorbeşte o limbă mult mai profundă

şi totuşi unanim înfeleasă, ş i ca nici o altă limbă pă- mintească, e o limbă universală. ,,0 privelişte" spune un proverb chinez „valorează mai m ult decît 1000 de vorbe. A stfel „Cerurile spun slava lui D um nezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor Sa le44 — amîndouă — ca o unitate de măsură — îşi extind sfe- re lf lor de influenfă pină la marginile pămîntului, du- cind mai departe mesajul lor despre puterea creatoare şi dragostea lui Dumnezeu — ,,Frumuse(ea care îm ­bracă păm întul ' este o dovadă a dragostei lui D um ­nezeu'

După acest tablou general a l revelafiei divine, soa­rele apare ca cel in jurul căruia totul prinde viafă şi scînteiază, oglindvndu-se în miriadele de rubine pre­sărate cu prisosinfă în fiecare strop de rouă. El, apare „ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drum ul lui cu bucuria unui v iteaz".

In prezenta acestei vaste şi m inunate creafiuni, noi stăm în deplină adorare fa(ă de Creatorul ei, fa(ă de Dumnezeu.

Ş i acum întorcîndu-ne de la „cartea naturii11 la Cuvîntul descoperit al lui Dumnezeu, vom găsi că a doua parte a acestui psalm, începe cu o generală săr­bătorire a legii' lui Dumnezeu. „Legea lui Dumnezeu reînviorează sufletu l, dă înţelepciune celui neştiutor, ea veseleşte inima şi luminează ochii". Ea este o per­fectă expresie a caracterului Său. „ învăţăturile Lui sînt veşnice, adevărate şi drepte totodată". C uvîntu l lui D umnezeu trebuie să fie dorit mai m u lt decit aurul, să fie preţuit mult mai mult decît cea mai aleasă comoară. El este perfect.

Din nou, generalizarea devine specifică. Rolul deo­sebit al legii lui Dumnezeu este de a avertiza po­porul Său de nebunia păcatului, a-l ajuta să-şi vadă greşelile, să-l curăfească de întinăciunile ascunse, şi să se (ină liberi de păcatele viefii. Este oare o mirare că psalmistul strigă într-un alt psalm — „O, cit iu­besc eu Legea Ta, toată ziua cuget la ea" şi că el consacră cele 176 versuri ale psalmului 119 cugetării la legea lui Dumnezeu ?

Astfel, cele două cărfi ale lui Dumnezeu fiind săr­bătorite, psalmul se termină prin a închina întreaga

cugetare lui Dumnezeu, a cărui lucrări şi cuvinte la un loc, proclamă slava Sa şi dă mărturie despre dra­gostea Sa. Ast[el — „Primeşte cu bunăvoinţă cuvin­tele gurii mele şi cugetarea inimii mele, o Doamne, Stinca mea şi Izbăvitorul meuM.

Psalmul 23. Domnul, Păstorul meu

Acest mic tablou al dragostei lui D umnezeu este aşa de cunoscut, încît nu se mai cere comentat. Este cel mai „popular44 dintre poeziile sacre. Prospeţimea lui lirică este dintr-un început desfătarea copilăriei şi consolarea părului încărunţit.

In primul rind este o imagine familiară a Bunului Păstor şi a turmei Sale. Cit de sincer se foloseşte Domnul de această figură. Im i im aginez parcă au- zindu-l la anii bătrîneţii reamintindu-şi experienţele copilăriei pe cînd era cu oile pe dealurile Betleemului şi exclamind d eo d a tă : ,,Da. E chiar aşa — Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic".

Tabloul se succede cu multe detalii. S in t „păşuni verzi44 „ape de odihnă" — apele harului lui Dumne­zeu. Toate acestea însem nează reînviorarea unui su­flet obosit.

Dar e mai m ult decît reînviorare. Este linişte, mîn- gîiere. Calea neprihănirii trebuie să ducă chiar prin valea umbrei mor (ii; totuşi „Păstorul Cel B un" dă laoparte orice frică şi locuieşte împreună cu oile Sale pînă la sfîrşit. El întrebuinţează ,,toiagul" şi „nuiaua44 pentru a păzi turma, sau a alunga pe duşmani. In adevăr, nu vom vedea totdeauna prezenfa Sa, dar „nuiaua şi toiagul" semnele prezenfei Sale şi ale ser­viciilor Sale, sîn t cele ce-(i dau încrederea că El nu te va părăsi niciodată şi nici nu te va uita.

Ş i acum schimbind imaginea, g îndul se adînceşte l Nu este aici numai reînviorarea şi mîngîiere — aici este o superabundentă de hrană. Păstorul cel Bun , întinde masa chiar în faţa potrivnicului turmei, şi este aici o sărbătorească ungere cu undelemn. Paharul, în mîinile copiilor lui D umnezeu nu este num ai plin — ci chiar dă peste el.

Ducînd mai departe gîndurile sale triumfătoare, Da­vid mărturiseşte convingerea Sa că această continuă bunătate, această nesfîrşită bunătate a harului lui Dum ­nezeu, îl va însofi ,,oa un rîu al bunătăfii prin deşer­tul viefii zilelor mele*1.

Şi Păstorul Cel Bun va continua să conducă oile Sale, pînă ce ele vor ajunge în siguranfă In locaşul d e sus. Şi acolo ele vor sta pururi acasă în prezenfa lui D um nezeu, El „Păstorul Cel Bun".

Trad. D. POPA După C. W.

CURIERUL ADVENTIST 15

PAGINA MUZICII BISERICEŞTI

/ n numerele precedente ale revistei noastre, ne-am ocupat în mod foarte rezum ativ , cu folosirea m u­

zicii la serviciile divine ale poporului Israel din ve­chime, în timpul Noului Testament şi apoi în evul mediu. Acum ne vom ocupa cu,

Folosirea muzicii în biserica adventă

Ar fi un lucru de neconceput, dacă în biserica ad­ventă ar lipsi cintarea, ea fiind unul dintre cele mai bune mijloace pentru înaintarea şi progresul spiritual al bisericii şi al credinciosului. S in tem convinşi că avem o solie adevărată şi puternică, că avem o cre­dinţă bine întemeiată, punîndu-se totodată toate spe­ra te le în cele veşnice, iar acestea toate la un loc trebuiesc vestite şi date pe fa(ă şi prin cîntare. Cre­dinciosul trebue să folosească acest dar primit din partea Lui Dumnezeu, spre slava şi proslăvirea Crea­torului său. Iar cîntările intonate trebuiesc să fie ins­pirate de Duhul lui Dumnezeu.

Cintarea trebue să fie şi să devină în biserica ad­ventă un lucru de nelipsit de la serviciile divine şi din viaţa credinciosului. Cîntările intonate pe acest pămint vor pregăti pe credincios, pentru a-l face în stare să intoneze imnurile cele frumoase care se vor cinta isus în cer, l\a marea de cristal, la tă ce spune Ioan în legătură cu a cea s ta : „Şi am văzut o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumneu în mină, stăteau biruitorii... ei cîntau cîntarea lui Moise, robid lui Dumnezeu, şi cintarea Mielului.

„Domnul are o deosebită plăcere să audă de pe bu­zele credincioşilor Săi, cintări de laudă şi de mulfu- mtre. Prin aceasta, credinciosul nu face nimic altceva decit că se uneşte împreună cu îngerii cei sfinfi la proslăvirea lui Dumnezeu. Muzica este o parte din cultul divin în curţile cereşti, iar credincioşii trebuie să încerce, prin cîntările lor, să se apropie cît mai mult cu putinţă de armonia corurilor cereşti. Ş i ca ur­mare : Educarea cuvenită a vocii este o parte însem ­nată din educaţie, şi nu trebue să fie neluată în seamă". ,,Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile ce ne fac în stare să fim lucrători împreună cu Dumnezeu, aşteaptă ca slujitorii Săi să-şi cultive vocile, pentru ca să poată vorbi şi cinta într-un fel ce poate Ii înţeles.

Cîntarea cu în treaga biserică

„Cintarea cu întreaga biserică alcătuieşte idealul pentru toate bisericile noastre. Pentrucă rar se poate găsi un înlocuitor care să aibă o aşa mare influenţă asupra oamenilor. Cîntările solo pot fi bune, oîntări de cor pot fi frumoase, dar nimic nu este atît de folo­sitor ca un cîntec de o mare adincime spirituală la care ia parte întreaga adunare. Dacă lipseşte această parte din serviciile divine, închinătorii ajung nişte as­cultători tăcuţi. Pentru noi ca şi pentru primii creştini îndemnul este acelaşi din partea .Sf. Scripturi: „In- văţaţi-vă şi s fă tu iţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cintări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti cîntind lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră

Cum să cîntăm

„Ceeace este primit ca adorare de cer este cîn­tarea din inimă. Cîntarea devine cult num ai atunci cînd inima răspunde la sentimentele din cîntare. Cîn­tarea devine numai o bătaie de joc atunci cind cu­vintele nu înseamnă nim ic pentru cintăreţi" . Aceasta cir fi un cult numai de formă. La această parte fru­moasă de cult, adică cîntarea, trebue să luăm parte atit cu inima cît şi cu mintea, iar nicidecum numai cu vocea noastră. A ltfel cuvintele ce urm ează s în t po­trivite pentru toţi aceia, care banalizează această parte

de cult, şi prin. atitudinea lor o dispreţuiesc, lată ce spune Domnul despre astfel de credincioşi: „Poporul acesta se apropie de Mine cu gura lor, şi mă cins­tesc cu buzele lo r ; dar inima lor este departe de Mine11. Cum poate un credincios să cînte c în tarea: „Inima mea de-acutn Ţi-o ,dăruiesc", pe cînd în realitate, se împotriveşte apelului de a-şi preda inima sa Domnului; şi cum poate cinta: „Nu doresc bo­găţie, nici onoruri lumeşti, dorul meu îndreptat e către cele cereşti", şi în acelaş timp să hrănească dorinţa ascunsă după argint şi a u r?

Cîntarea, parte de cult

Tocmai pentru a face din cîntare Ceea ce ar trebui să fie pe drept cuvîn t, adică o consacrare, o rugă­ciune, un îndemn la o viaţă bună şi curată, ar fi bine ca să se stăruiască mai mult asupra importanţei conţinutului cîntării. Cîntările conţin idei înălţătoare , ele sînt nişte rugăciuni de mulţumire, de consacrare, sînt nişte cerinţe adresate Celui de sus. Cind se roagăo persoană în adunare, ea se roagă pentru toată adu­narea, iar ceilalţi credincioşi iau numai indirect parte la ea, dar la rugăciunea cîntată, iau toţi închinătorii parte şi ca urmare to(i se află în sfîntă adorare faţă de Creatorul lor. la tă ce spune spiritul Profetic cu privire la aceasta: „Ca parte de cult, cîntarea are aceeaş înseimnăltate de închinare ca şi rugăciunea. Cu adevărat, deoseori cîntul este o rugăciune44.

Prel. Otto Hermann

M editaţi asupra subiectului

Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. Gal. 6. 2.

p u r ta ţ i -v ă sarcinile unii * <altora, şi vefi împlini

legea lui Hristos". Mulţi insă nu sînt <fe această părere şi lasă greul asupra altora. Dar, Dom­nul Hristos îndeamnă pe credincioşii Săi, să-l ur­meze Lui şi în privinţa aceasta. Căci despre Dom­nul stătea chiar scris prin profetul: „Totuşi, El su­ferinţele noastre le->a pur­

tat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui". (Is. 53.4. 7.) Da, Domnul a purtat pe cruce povara păcatelor noastre; şi a purtat-o şi o poartă şi azi, pentrucă mij­loceşte mereu cu rugăciunile Sale la dreapta Tatălui, pentru iertarea şi mîntuirea noastră. Domnul ne în­vaţă şi pe noi, să purtăm sarcina unii altora. Dar cum putem face noi aceasta? Purtarea sarcinilor al­tora o putem săvîrşi dovedindu-ne săritori şi servia­bili în sprijinul şi în ajutorull altora, fie pentru a le ajuta la purtarea unor greutăţi materiale, fie pentru a-i mîngîia şi încuraja întru purtarea şi suportarea unor dureri şi lovituri sufleteşti, fie pentru a-i suporta noi pe ei, dovedindu-ne îngăduitori cu greşelile şi cu slăbiciunile lor. Aşa de exem plu : vezi o bâtrînă lup- tîndu-se să aducă acasă un coş greu; atunci te duci şi-i ajuţi să ducă greu ta tea ; în tramvai vezi o per­soană mai bătrînă sau mai slabă şi mai obosită decît tine că nu găseşte scaun spre a şedea; atunci te ri­dici şi-i oferi locul \tău. Ai în familie o persoană bol­navă, care cade greu în sarcina celor ce o îngrijesc. Nu <te supăra de povara aceasta şi nu-fi încreţi frun­tea, ci serveşte cu fufă veselă pe cel în nevoie, şi ast­fel vei împlini legea lui Hristos.

16 CURIERUL ADVENTIST

C U N O Ş T I N Ţ E F O L O S I T O A R E

„ L o c u i t o r i i d in epoca P a t r i a r h a l ă "

1. Fenicienii erau înrudiţi cu Evreii şi ocupau coasta Marii la nordul Palestinii.

2. Cananiţ ii ( , / t in ţara de jos") erau aceia care ocu­pau Cimpia Maritimă la nord şi la sud de m un ­tele Cârmei. Cimpia Ezdrailonului şi Valea Iorda­nului. Singura lor cetate care a rămas pînă azi e loppe. '

3. Fflliistenii (emigranţi) se pare că ar fi venit din Caftor sau din Creta, pe drumul ce porneşte din Egipt. S-au aşezat în bogata secţiune sudică a Cimpiei maritime. Au devenit un popor puternic, şi secole de-arîndul au fost duşmanii iudeilor, pînă ce au fost înfrînţi de David. Totuşi n-au dispărut pînă in perioada Macabeilor. E unul din capri­ciile istoriei faptul că Filistenii, duşm anii de moarte

ai .Evreilor au da t num ele lor ţării acestora, ,,Pa­lestina“ derivînd din „Filistina".

4. Hetiţii, din Asia Mică şi-au trimis numeroase gru ­puri de em igranţi in Palestina înainte ca Avramcu familia lui să fi ajuns în ţară. Profetul Ezechil spunea Ierusa lim u lu i: ,,Tatăl tău era Am onit şi mama ta Hetită". (Ezech. 16, 3). Din indicaţia aceasta se vede cit de amestecate erau rasele din Palestina.

5. Girgarhiţii se pare că au locuit în jurul Mării Moarte.6. Hevii'tVi trăiau în jurul capitalei lor, Sihem.7. Amoriţii sau „m untenii" erau cei mai numeroşi şi

cei mai de seamă dintre rasele cari trăiau în Pa­lestina. In cele cinci cărţi a lui Moise ei s în t am in ­tiţi de aproape şaizeci de ori. Erau semiţi şi înrudiţi cu Evreii, am îndouă grupurile venind din pustiul Arabiei în Palestina.

MWIIMi SCPMPDumnezeu este iubire.

1 Ioan 4, 8 u. »p.

Iubire, nume scum p şi s fîn t Ce-mi dai puteri să sper,Eşti scrisă pe acest păm înt Ş i pe-nstelatul cer...

Oriunde voi privi, acum Pe tine te zăresc,Căci lumea, e ca un album In care te privesc...

Covorul miilor de flori în t in s pe -n treg pămînt, Oceanu-acesta de culori Parfum purtat de vînt,

Gingaşul ciripit din crîng,Un murmur de izvor,Bogate holde ce răsfring Vieaţă tuturor,

Chiar codrii, frunza lor vestesc— Solie făr-cuvînt —Iubire este Dumnezeu In cer... şi pe pămînt.

D. Popa-Ticu

cwiMTi m aub— Numai cînd moare omul se cunoaşte ce a fost.— Cine se bagă între lupi trebuie să urle.— Pentrucă să fii fericit, nu te uita numai la cei

nenorociţi.— Ştiinţa Cerului ne face să pipăim pe Dumnezeu.— Biblia nu este înţeleasă decît de cei smeriţi.

R ă s p u n s u l la î n t r e b ă r i l e , , C u n o a ş t e ţ i " ,

din r e v i s t a nr . 7 — iu l i e

1. Despre Cain. Gen. 4. 5 ; I Ioan 3, 12.

2. Marcu 12, 41—44.

3. Habacuc 3, II.4. Moise. Deut. 34. 7.5. Ospăţul lui Ahaş veros. Est era 1, I —4.6. Fumul şi vinul. Prov. 10, 26; 23, 29, 30.7. Nimrod şi Esau. Gen. 10, 8 şi 9; 25, 27.8. Moise, Numeri 12, 13—15.9. Deut. J, 28; 9, 1.

10. Scrisoarea pe care Zaharia 5, 2 o am inteşte şi care era de 20 coţi lungime (14 m.) şi 10 coţi lăţime (7 m.). .

1. Cine s-a m îngîia t cu un stîlp, în loc să se poată m îngiia cu un fiu ?

2. Care bărbait în ţelept a lăşai ca socrul său să-i dea un sfat în vederea reglementării activităţii sale?

3. Unde stă scris că Duhul S fin t este Dumnezeu ?

4. La care împărat a avut tratam entul cu apă rece urmări tragice, deşi un mare profet i-a prezis că se va vindeca ?

5. In Vechiul Testament întîlnim patru profeţesc: trei adevărate ş i una falsă ? cum se numesc ?

6. Unde găsim am intit în S fin tu Scriptură un pat de fier cu n işte dim ensiuni deosebit de mari ?

7. Unde stă scris in S fîn ta Scriptură cu în mijlocul poporului lui Dumnezeu nu ar trebui să existe niciun sărac ?

8. Care profet ne îndeamnă să căutăm în Cartea Domnului şi să citim pentru a ne convinge de împlinirea exactă a tuturor profeţiilor?

9. Cine a lovit prea puţin, şi cine a lovit prea m ult?10. Care prinţ moştenitor a înştiinţat pe prietenul său

printr-o săgeată pe care a tras-o ?

ERATA

în numărul 9 al revistei noastre la aatieaii! : „Bi­serica Adventă, biserica profetrică*, pag. 7, p a rag ra ­ful 5, ri/TKluil 6, se va citi : „deci exact anul 1844 d. H.M; şi nu 1488 cum dim «roare a apărut.

Redacţia : Str. Mitrop. Ghen. Petrescu 116, Raionul T. Vladimirescu, BucureştiI. P. 2 — c. 3054 Redactor responsabil Gh. Graur. Tel. 9.59.60,