2.23. Privire generală asupra drepturilor angajatorului reglementate de Codul muncii

Conform art.40 alin.1 din Codul muncii, angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii1; c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu salariaţilor, sub rezerva legalităţii lor; d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; e) să constatate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile

corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;

f) să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora2.

De aceea, raportul juridic de muncă se caracterizează prin subordonarea salariaţilor faţă de angajatorul lor. Dar, evident, puterea angajatorului nu poate fi nelimitată. Ea trebuie să se încadreze în dispoziţiile legii, să respecte drepturile salariaţilor, demnitatea lor, fără acte discriminatorii.

2.24. Privire generală asupra obligaţiilor angajatorului prevăzute de Codul muncii

Conform art.40 alin.2 din Codul muncii, angajatorului îi revin în principal, următoarele obligaţii: a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor ce privesc

desfăşurarea relaţilor de muncă; b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea

normelor de muncă şi condiţii corespunzătoare de muncă; c) să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de

muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă; d) să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia

informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil;

e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;

f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi;

g) să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege;

h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;

i) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

2.25. Drepturi ale salariaţilor prevăzute de Codul muncii

Cu caracter general, art.6 din Codul muncii prevede că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute

- dreptul de a beneficia de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate;

1 Lit b) a art. 40, în reglementarea anterioară modificării Codului muncii prin Legea nr.40/2011, avea următoarea formulare: „să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi”2 Lit. f) a art.40 a fost introdusă prin Legea nr.40/2011

1

- dreptul la protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă;- dreptul la respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare;- dreptul la protecţia datelor cu caracter personal; - dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale. - dreptul ca pentru muncă egală sau de valoare egală să fie interzisă orice discriminare

bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare.

Detaliind, art.39 alin.1 enumeră principalele drepturi ale salariaţilor: a) dreptul la salarizare pentru muncă depusă; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; c) dreptul la concediul de odihnă anual; d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; e) dreptul la demnitate în muncă; f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; g) dreptul la acces la formarea profesională; h) dreptul la informare şi consultare; i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului

de muncă; j) dreptul la protecţie în caz de concediere; k) dreptul la negociere colectivă şi individuală; l) dreptul de a participa la acţiuni colective; m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de munca aplicabile3.

Art.38 din Codul muncii dispune: „Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Conform art.40 alin.2 lit.c din Cod, angajatorul are, printre alte obligaţii pe aceea de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă”.

2.26. Obligaţii ale salariaţilor

Potrivit art.39 alin.2 din Codul muncii, salariaţilor le revin, în principal, următoarele obligaţii: a) de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce le revin conform

fişei postului; b) de a respecta disciplina muncii; c) de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de

muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă; d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii; f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu;g) alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de munca aplicabile4.

3 Lit. n) a art.39 alin.1 a fost introdusă prin Legea nr.40/2011 4 Lit. g) a art.39 alin.2 a fost introdusă prin Legea nr.40/2011

2