D 3201 Drept Civil.succesiuni

Camelia ILIE

SUCCESIUNI

Suport de curs

2012

CUPRINS

CAP 1. Generalităţi

1.1. Moştenirea

1.2. Moştenirea legală şi cea testamentară

1.3. Pactele asupra unei moşteniri nedeschise

1.4. Nedemnitatea succesorală

CAP 2. Moştenirea legală

2.1. Reprezentarea succesorală

2.2. Descendenţii defunctului

2.3. Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

2.4. Ascendenţii ordinari

2.5. Colateralii ordinari

CAP 3. Moştenirea testamentară. Testamentul

3.1. Formele testamentului

3.2. Legatul

3.3. Execuţiunea testamentară

3.4. Capacitatea de a dispune prin testament

3.5. Incapacităţile speciale

3.6. Substituţiile fidecomisare

3.7. Revizuirea condiţiilor şi a sarcinilor

3.8. Revocarea voluntară a testamentului

CAP 4. Rezerva succesorală

CAP 5. Opţiunea succesorală

CAP 6. Raportul donaţiilor

CAP 7. Partajul de ascendent

BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................

INTRODUCERE

Indiferent cum este privit, cu entuziasm sau cu reticenţă,

universul juridic nu poate rămâne indiferent niciunei persoane, dat

fiind că regulile dreptului (normele juridice) sunt cele care trebuie

să aducă echilibrul în viaţa socială. Într-o lume în care

superspecializarea este unul din cuvintele de ordine, iar economia

de piaţă a devenit religie, nu este deloc nepotrivită o privire asupra dreptului, deoarece poate aduce viitorilor economişti o

perspectivă mai largă asupra profesiunii pe care au ales-o, dar şi

abilitatea de a folosi limbajul juridic în mod adecvat. Cursul intitulat Drept civil. Succesiuni se studiază în anul III, semestrul al II- lea şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului civil. Obiectivele cadru pe care ţi le propun sunt următoarele: explicarea principiilor devoluţiunii succesorale legale; prezentarea particularităţilor specifice devoluţiunii succesorale testamentare;identificarea claselor de moştenitori şi conţinutul drepturilor succesorale ale reprezentanţilor fiecărei clase;interpretarea normelor de drept succesoral prin raportare la situaţii concrete; identificarea modalităţior în care se realizează acceptarea moşteniriişi renunţarea la moştenire; Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

COMPETENłE

-dezvoltarea capacitătii cursantilor de a delimita elementele

specifice fiecărei notiuni prezentate în această etapa de învătare,

cât şi de a decela raportul dintre acestea

-să explice şi să interpreteze regimul juridic al succesiunilor

CAPITOLUL I. Generalităţi

CUPRINS:

1.1. Moştenirea

1.2. Moştenirea legală şi cea testamentară

1.3. Pactele asupra unei moşteniri nedeschise

1.4. Nedemnitatea succesorală

Bibliografia capitolului I

Obiectivele capitolului I 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate specifici dreptulu succesoral

2. Cunoasterea si insusirea de catre studenti a importantelor institutii specifice dreptului civil-succesiuni

3 Identificarea caracteristicilor noilor institutii, posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea corecta a termenilor

4 Cunoasterea si insusirea terminologiei

1.Generalităţi

Noul Cod civil consacră Cartea a IV-a (art. 953-1063)

reglementării moştenirii şi liberalităţilor, prevederile Codului

urmând să înlocuiască textele Codului din 1865 şi reglementările

completatoare în materia succesorală şi, în principal, în domeniul

contractului de donaţie. În treacăt fie vorba, socotim că alăturarea,

în reglementarea dată de noul Cod civil, a moştenirii legale cu

liberalităţile în general şi cu donaţia în special este discutabilă, în

condiţiile în care un întreg titlu din Cartea a V-a este consacrat

contractelor speciale, din care a fost extras contractul de donaţie.

Este de remarcat, însă, că în domeniul succesiunilor

inovaţiile aduse de noul Cod civil sunt relativ puţine, legiuitorul

mulţumindu-se să păstreze, în liniile sale esenţiale, reglementarea

anterioară. Unele dintre soluţiile actuale ale doctrinei şi ale

jurisprudenţei şi-au găsit consacrarea expresă în noul Cod.

1.1. Moştenirea este definită ca fiind transmiterea

patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai

multe persoane în fiinţă (art. 953 N.C.civ.). Data şi locul

deschiderii moştenirii – respectiv momentul morţii şi ultimul

domiciliu al celui care o lasă – sunt elemente asemănător

reglementate şi în prezent, noul Cod civil făcând şi unele precizări

cu caracter practic privind dovada ultimului domiciliu al

defunctului (cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea

judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă).

1.2. Moştenirea poate fi legală sau testamentară

Noul Cod civil menţine, neîndoielnic, principiul potrivit

căruia în dreptul nostru moştenirea legală este regula, iar cea

testamentară reprezintă excepţia (vezi, de pildă, art. 955). Textul

precizează, firesc, că o parte din patrimoniul defunctului se poate

transmite prin moştenire legală, iar cealaltă parte prin moştenire

testamentară.

1.3. Se păstrează soluţiile existente în materia

prohibirii, sub sancţiunea nulităţii absolute, a pactelor asupra

unei moşteniri nedeschise. Asemenea acte au în vedere, potrivit

art. 956, „drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise

încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă

la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se

înstrăinează sau se permite înstrăinarea unor drepturi care s-ar

putea dobândi la deschiderea moştenirii”.

1.4. O importantă inovaţie aduce noul Cod civil în ce

priveşte reglementarea nedemnităţii succesorale.

În prezent, nedemnitatea, ca sancţiune civilă, priveşte

exclusiv moştenirea legală şi se aplică în cazul (1)

„condamnatului pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe

defunct”, (2) al autorului unei „acuzaţii capitale calomnioase

împotriva celui care lasă moştenirea” – reglementarea fiind

inaplicabilă după abolirea pedepsei cu moartea – şi (3) în cazul

moştenitorului care, având cunoştinţă de uciderea celui care lasă

moştenirea, nu denunţă omorul (nu şi ucigaşul) organelor

competente.

Cât priveşte succesiunea testamentară, motivele revocării

judecătoreşti a legatelor, care corespunde nedemnităţii succesorale

din materia devoluţiunii legale, sunt, pe de o parte, neîndeplinirea

sarcinilor ce însoţesc legatul şi, pe de alta, ingratitudinea

legatarului constând în atentatul la viaţa testatorului, delicte,

cruzimi sau injurii grave la adresa acestuia.

Reglementarea adusă de noul Cod civil rezolvă, în chip

unitar, chestiunea nedemnităţii în ambele sisteme ale

devoluţiunii succesorale, distingând între nedemnitatea de drept

şi nedemnitatea judiciară, ambele privind atât moştenirea legală

cât şi cea testamentară.

Nedemnitatea de drept (art. 958 N.C.civ.) sancţionează

persoana condamnată penal pentru o infracţiune săvârşită cu

intenţia de a-l ucide (1) pe cel care lasă moştenirea sau (2) pe un

alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data

faptei, ar fi înlăturat ori ar fi restrâns vocaţia la moştenire a

făptuitorului. Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând,

la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către

instanţa de judecată ori de către notarul public.

În cazul nedemnităţii judiciare (art. 959) poate fi declarat

nedemn de a moşteni cel care a fost condamnat penal pentru

săvârşirea, împotriva celui ce lasă moştenirea, cu intenţie, a unor

fapte grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor

fapte ce au avut ca urmare moartea victimei. Tot astfel, poate fi

declarat nedemn cel care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a

distrus ori a falsificat testamentul defunctului, ca şi persoana

care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă

moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce

testamentul. Noul Cod civil prevede un termen de decădere de

un an, de la deschiderea moştenirii, în care orice succesibil poate

cere instanţei declararea nedemnităţii.

Dat fiind că moştenirea vacantă se transmite comunei,

oraşului ori municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile

la data deschiderii moştenirii, aceste unităţi vor putea cere

declararea nedemnităţii dacă nu există alţi moştenitori decât cel a

cărui nedemnitate se cere a fi declarată (art. 960). O altă inovaţie

cuprinsă în noua reglementare se referă la posibilitatea înlăturării

efectelor nedemnităţii prin voinţa expresă a celui care lasă

moştenirea.

În fine, noua reglementare înlătură vechea injustiţie

consacrată de legea civilă prin care, în cazul reprezentării

succesorale, nedemnitatea celui reprezentat făcea imposibilă

venirea la succesiune a reprezentanţilor. Potrivit noii reglementări

(art. 967 alin. 1) „poate fi reprezentată persoana lipsită de

capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă

la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire”.

Mai mult decât atât, reprezentarea operează chiar dacă

reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la

moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el (art. 967

alin. 3).

Testul de autoevaluare nr.1

Care sunt felurile mostenirii?

BIBLIOGRAFIE: 1. Radu I.Motica, Noile coduri ale Romaniei :studii si cercetari juridice

2. M. Muţiu, Drept succesoral, Editura 2002

3. Dan Chirica, Drept civil.Succesiuni, Ed.” Lumina lex”, Bucuresti, 1996, sau editii ulterioare

4. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. “Actami”, Bucuresti, 1999, sau editii ulterioare

5.Romeo Popescu, Institutii de drept civil.Curs selective pentru licenta, Ed. Universul juridic,

Bucuresti, 2001.

6. Codul civil, Codex, Bucuresti 2011

CAPITOLUL 2. Moştenirea legală

CUPRINS:


2.2. Descendenţii defunctului

2.3. Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

2.4. Ascendenţii ordinari

2.5. Colateralii ordinari

Bibliografia capitolului II

Obiectivele capitolului II 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate specifici dreptulu succesoral

2. Cunoasterea si insusirea de catre studenti a importantelor institutii specifice dreptului civil-succesiuni 3 Identificarea caracteristicilor noilor institutii,

posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea corecta a termenilor


2. Moştenirea legală

Moştenirea legală păstrează, cu puţine excepţii, regulile actuale.

Ea se cuvine rudelor şi soţului supravieţuitor, păstrându-se

împărţirea rudelor în patru clase de moştenitori: a) descendenţii;

b) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi; c) ascendenţii

ordinari; d) colateralii ordinari. Descendenţii şi ascendenţii au

vocaţie succesorală indiferent de gradul de rudenie cu defunctul,

în timp ce colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

Noul Cod civil consacră expres (art. 964 alin. 2) regula

potrivit căreia, dacă în urma exheredării rudele defunctului din

clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, partea

rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care

îndeplinesc condiţiile pentru a veni la moştenire. Înăuntrul

fiecărei clase se aplică principiul proximităţii gradului de rudenie,

rudele cu grad mai apropiat înlăturând de la moştenire pe cele cu

un grad mai îndepărtat, cu excepţiile prevăzute de lege. În fine,

dacă legea nu prevede altfel, între rudele din aceeaşi clasă şi cu

acelaşi grad de rudenie moştenirea se împarte în mod egal.

Noul Cod civil păstrează şi soluţia reprezentării

succesorale, pentru înlăturarea inechităţilor ce pot fi provocate, în

anumite ipoteze, de aplicarea regulii proximităţii gradului de

rudenie. Potrivit art. 965, prin reprezentare succesorală un

moştenitor legal cu un grad de rudenie mai îndepărtat, numit

reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului

său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i sar

fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct,

sau decedat la data deschiderii moştenirii.

Rezultă că reprezentarea succesorală, aplicabilă în

prezent doar pentru cazul în care cel reprezentat era decedat la

data deschiderii succesiunii, a fost extinsă şi la ipoteza în care

reprezentatul nu poate veni la moştenire din cauză că este

nedemn. Este, neîndoielnic, o soluţie ingenioasă, ca şi aceea

consacrată prin art. 967 alin. 3, potrivit căreia reprezentarea

operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de

reprezentat, ori a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a

fost dezmoştenit de el. Remarcăm, totuşi, că poate fi discutată

reglementarea care priveşte nedemnitatea reprezentantului şi care

pare a împinge excesiv de mult caracterul relativ al sancţiunii

nedemnităţii.


Ca şi în prezent, pot veni la moştenire prin reprezentare

succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi

descendenţii fraţilor sau surorilor acestuia. Împărţirea moştenirii,

în cazul în care operează reprezentarea succesorală, se face pe

tulpină, în modul stabilit prin art. 968 alin. 2 N.C.civ..

În fine, noua reglementare stabileşte, ca o inovaţie, efectul

particular al reprezentării, prevăzând obligaţia copiilor

nedemnului, concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la

care acesta a fost exclus, de a raporta, la moştenirea acestuia

din urmă, bunurile moştenite prin reprezentarea nedemnului,

dacă vin la moştenirea acestuia în concurs cu alţi copii ai săi,

concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat

nedemnul; aceasta, însă, numai în cazul şi în măsura în care

valoarea bunurilor moştenite prin reprezentare a depăşit

valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit

să-l suporte ca urmare a reprezentării.

Ca şi în prezent:

- soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu

moştenitorii legali din oricare clasă; noul Cod civil

prevede, totuşi că, dacă vine în concurs cu moştenitorii ce

aparţin unor clase diferite, cota acestuia se stabileşte ca şi

când ar veni în concurs numai cu cea mai apropiată dintre

ele;

- cota soţului supravieţuitor este de: un sfert din moştenire

în concurs cu descendenţii defunctului; o treime din

moştenire dacă vine în concurs concomitent cu ascendenţi

privilegiaţi şi cu colaterali privilegiaţi; o jumătate din

moştenire dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi

privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai

defunctului; trei sferturi din moştenire dacă vine în

concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali

ordinari.

Ca şi în reglementarea actuală, în ipoteza în care nu vine în

concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor are un

drept special la moştenire, pe lângă cota ce i se cuvine potrivit

legii, având dreptul să primească mobilierul şi obiectele de uz

casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor. Noua

reglementare nu mai include, printre drepturile succesorale

speciale ale soţului supravieţuitor, darurile de nuntă.

Se păstrează, însă, dreptul de abitaţie al soţului

supravieţuitor asupra casei în care a locuit până la data

deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile

moştenirii. Acest drept este recunoscut dacă cel în cauză nu este

titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă

corespunzătoare nevoilor sale şi se stinge la partaj, dar nu mai

devreme de un an de la deschiderea succesiunii. Dreptul de

abitaţie se stinge şi în cazul în care beneficiarul său se

recăsătoreşte.

2.2. Descendenţii defunctului au, în noul Cod civil,

aceleaşi drepturi succesorale ca şi în prezent. În concurs cu soţul

supravieţuitor aceştia au dreptul la trei sferturi din moştenire,

indiferent de numărul lor. Când vin la succesiune în nume propriu

au dreptul la părţi egale.

2.3. Regulile actuale privind împărţirea moştenirii sau a

părţii din moştenire între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii

privilegiaţi se păstrează de noul Cod civil.

Astfel: în cazul în care la moştenire vine un singur părinte,

acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de

numărul lor, au dreptul la trei sferturi; în cazul în care la moştenire

vin doi părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar

colateralii privilegiaţi vor culege cealaltă jumătate.

În cazul venirii la moştenire a colateralilor privilegiaţi,

noul Cod civil păstrează şi regulile împărţirii pe linii, pentru

ipoteza în care au vocaţie succesorală fraţi şi surori ai defunctului

care nu provin din aceiaşi părinţi; prin urmare, alături de fraţii

buni pot veni la moştenire şi fraţii consangvini şi cei uterini.

În această ipoteză, moştenirea (sau partea de moştenire)

cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi (linii) –

linia paternă şi linia maternă; în mod corespunzător, jumătatea

paternă se împarte între fraţii defunctului pe linie paternă, iar

jumătatea maternă între fraţii defunctului pe linie maternă.

Fraţii buni ai defunctului vor lua cota corespunzătoare din

ambele jumătăţi, ei beneficiind de privilegiul dublei legături. În

ipoteza în care toţi fraţii şi surorile sunt din aceeaşi categorie,

moştenirea (sau partea de moştenire) se împarte în mod egal între

ei.

2.4. Ascendenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă

ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor lui. Ascendenţii

ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu

defunctul.

2.5. Colateralii ordinari sunt rude colaterale ale

defunctului până la gradul patru inclusiv (cu excepţia, desigur, a

colateralilor privilegiaţi). Ei vin la moştenire în ordinea gradelor

de rudenie cu defunctul. Moştenirea (sau partea de moştenire) ce

se cuvine celor de acelaşi grad se împarte între ei în mod egal.

Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu,

iar nu şi prin reprezentare. Astfel cum se poate constata, regulile

privind chemarea la moştenire a colateralilor ordinari n-au suferit

modificări în reglementarea noului Cod civil.


Drepturile la mostenire ale sotului supravietuitor in noul Cod Civil?






Bucuresti, 2001.


CAPITOLUL 3. Moştenirea testamentară. Testamentul

CUPRINS:


3.2. Legatul



3.5. Incapacităţile speciale

3.6. Substituţiile fidecomisare

3.7. Revizuirea condiţiilor şi a sarcinilor

3.8. Revocarea voluntară a testamentului

Bibliografia capitolului III

Obiectivele capitolului III 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate specifici dreptulu succesoral


posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea corecta a termenilor 4 Cunoasterea si insusirea terminologiei

3. Moştenirea testamentară. Testamentul

Potrivit art. 1034 N.C.civ., testamentul este actul

unilateral, personal şi revocabil prin care testatorul dispune, întruna

dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi

în viaţă. Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul

succesoral ori la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la

desemnarea directă sau indirectă a legatarului.

Testamentul mai poate conţine dispoziţii referitoare la

partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, exheredare,

numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau

moştenitorilor legali, alte dispoziţii ce produc efecte după moartea

testatorului.

În enumerarea dispoziţiilor ce pot fi cuprinse într-un

testament, noul Cod civil nu a prevăzut şi recunoaşterea unui

copil, dat fiind că acesta este un act special, cu caracter

irevocabil şi care produce efecte, nu la moartea testatorului, ci

imediat. Aceasta nu opreşte testatorul, în opinia noastră, să

recunoască, prin testament, un copil (a se vedea şi art. 1048 alin. 2).

Ca şi în reglementarea actuală, este interzis, sub sancţiunea

nulităţii, testamentul reciproc (art. 1036 N.C.civ.), denumit şi

conjunctiv.

Oricine pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament

este obligat, potrivit art. 1037 alin. 1 N.C.civ., să dovedească

existenţa şi conţinutul lui într-una din formele prevăzute de

lege. Validitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi

dovedite prin orice mijloc de probă, în cazul în care testamentul a

dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră, ori prin fapte

ale unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii

acestuia, dar fără ca el să-i fi cunoscut dispariţia.

Bineînţeles că testamentul, ca act juridic, este valabil

numai dacă testatorul a avut discernământ, iar consimţământul său

nu a fost viciat. Cât priveşte viciile de consimţământ,

reglementarea aplicabilă este cea generală, însă o reglementare

specială priveşte, în noul Cod civil (art. 1038 alin. 2), dolul, acesta

putând atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele

dolozive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor

testamentare şi nici nu au fost cunoscute de acesta.

Interpretarea testamentului se face potrivit regulilor de

interpretare a contractelor, dacă ele sunt compatibile cu

caracterele juridice ale acestuia (art. 1039).


Noul Cod civil se referă la următoarele forme ale

testamentului, reglementarea fiind, desigur, exhaustivă:

testamentul ordinar, care poate fi olograf sau autentic,

testamentul privilegiat şi testamentul sumelor şi valorilor

depozitate. Pe fond, reglementarea formelor testamentului

coincide, în bună măsură, cu cea actuală. A fost eliminat, însă,

testamentul mistic sau secret. Astfel, testamentul ordinar poate fi

olograf sau autentic.

Testamentul olograf trebuie, sub sancţiunea nulităţii, să

fie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului. Noua

reglementare prevede că, înainte de a fi executat, testamentul

olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre

neschimbare; în cadrul procedurii succesorale testamentul

urmează a fi validat, iar deschiderea şi starea în care se găseşte se

constată prin proces-verbal (art. 1042).

Testamentul autentic este, potrivit art. 1043 N.C.civ., cel

autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu

autoritate publică de către stat, potrivit legii. Testatorul poate fi

asistat de unul sau doi martori, cu ocazia autentificării. În scopul

informării persoanelor ce justifică un interes legitim, notarul care

autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în

registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii.

Informaţii cu privire la existenţa unui testament nu se pot da

decât după decesul testatorului (art. 1046).

Testamentele privilegiate au în vedere situaţiile speciale

în care asemenea testamente se întocmesc şi în prezent, desigur,

însă, cu adaptările corespunzătoare.

Asemenea testamente se întocmesc:

- în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile

locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie ori alte

asemenea situaţii excepţionale;

- în faţa comandantului vasului ori a înlocuitorului acestuia,

dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilion

românesc, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale.

Aceleaşi condiţii sunt stabilite pentru testamentul întocmit

la bordul unei aeronave;

- în faţa comandantului unităţii militare ori a înlocuitorului

acestuia, dacă testatorul este militar, este salariat sau

prestează servicii în cadrul forţelor armate şi nu se poate

adresa unui notar public;

- în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare

sau al serviciului, ori, în lipsa acestora, a medicului de

gardă, cât timp testatorul este internat într-o instituţie

sanitară în care notarul public nu are acces.

În toate cazurile este obligatoriu ca testamentul să se

întocmească în prezenţa a doi martori.

Încheiat în condiţiile arătate, testamentul privilegiat

devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut

să întocmească un testament ordinar. Se exceptează dispoziţiile

testamentare privind recunoaşterea unui copil. Termenul de 15

zile se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi

este cu putinţă să testeze.

Testamentul sumelor şi valorilor depozitate este

prevăzut de noul Cod civil sub forma unui simplu enunţ; acesta

presupune aplicarea condiţiilor de formă prevăzute de legi

speciale referitoare la sumele de bani, valorile sau titlurile de

valoare depuse la instituţii specializate, sume şi valori ce fac

obiectul unor dispoziţii testamentare.

Reglementarea cuprinsă în noul Cod civil, referitoare la

revocarea voluntară a testamentului, nu aduce inovaţii importante

faţă de prevederile ce se aplică în prezent. Trebuie, totuşi,

semnalată necesitatea ca revocarea expresă a testamentului făcută

prin act autentic, ca şi retractarea unei dispoziţii revocatorii, să fie

înscrisă, de îndată, de către notar, în registrul naţional notarial

reglementat prin art. 1046 al N.C.civ.

Revocarea voluntară a testamentului (art. 1051 N.C.civ.)

poate fi expresă sau tacită. În materia revocării testamentului noua

reglementare nu aduce noutăţi esenţiale. Revocarea voluntară

expresă nu poate fi făcută decât prin act autentic, sau printr-un

testament ulterior; testamentul revocator poate avea o formă

diferită faţă de cel revocat. Revocarea voluntară tacită a unui

testament olograf poate fi făcută şi prin distrugerea, ruperea sau

ştergerea sa.

Dispoziţia revocatorie poate fi retractată expres, prin act

autentic ori prin testament.

3.2. Legatul poate fi universal, cu titlu universal ori cu

titlu particular; cât priveşte legatul cu titlu universal, noul Cod

civil precizează că acesta conferă vocaţie la o fracţiune a

moştenirii; prin această fracţiune se înţelege: a) fie proprietatea

unei cote-părţi din moştenire; b) fie un dezmembrământ al

proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire; c)

fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori

asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate

după natura sau provenienţa lor.

Aceste precizări, cuprinse în art. 1056 N.C.civ., sunt de

natură să pună capăt unor controverse teoretice şi unor

dificultăţi de ordin practic în domeniul moştenirii testamentare.

Cât priveşte efectele legatelor, art. 1060 N.C.civ. prevede

că, în cazul în care legatarul nu poate îndeplini sarcina care

grevează legatul său, fără a depăşi valoarea bunurilor primite,

se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile sau

valoarea lor.

Noul Cod civil stabileşte şi soluţii pentru ipoteza în care

legatul are ca obiect bunul altuia şi nu se află în patrimoniul

succesoral la data deschiderii moştenirii. În ipoteza în care, la

data întocmirii testamentului, testatorul nu a ştiut că bunul nu-i

aparţine, legatul este lovit de nulitate absolută. Dacă, însă,

testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu

executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în

natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii (art.

1064). Soluţia este cea consacrată prin art. 906 C.civ.

Noul Cod civil consacră (art. 1067) un drept de preferinţă

al creditorilor moştenirii faţă de legatari, prevăzând că dacă

legatele cu titlu particular depăşesc activul net al moştenirii, ele

vor fi reduse în măsura depăşirii. Iar în ipoteza în care un legat a

fost executat fără a se cunoaşte anumite datorii ori sarcini ale

moştenirii, moştenitorul, creditorii sau orice persoană interesată

poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care

legatul urmează a fi redus.

Revocarea judecătorească a legatului a fost păstrată în

noua reglementare şi poate fi solicitată pentru neîndeplinirea

culpabilă a sarcinii, ca şi pentru ingratitudine, în cazurile

enumerate de art. 1069 alin. 2 N.C.civ, anume:

a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei

persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să

atenteze, nu l-a înştiinţat. Este de observat că, în această ipoteză,

spre deosebire de cazul nedemnităţii, nu se cere ca legatarul să fi

fost condamnat penal pentru fapta respectivă;

b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi

sau injurii grave faţă de testator ori la adresa memoriei acestuia.

Legatele sunt supuse dispoziţiilor legale privind revocarea

voluntară a testamentului. Potrivit art. 1068 alin. 2 N.C.civ., orice

înstrăinare a bunului ce face obiectul unui legat, cu titlu particular,

consimţită de către testator, chiar dacă este afectată de

modalităţi, revocă implicit legatul pentru tot ce s-a înstrăinat.

Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului

se prescrie în termen de un an de la data când moştenitorul a

cunoscut fapta de ingratitudine ori, după caz, de la data când

sarcina trebuia executată.

Noua reglementare succesorală păstrează cazurile de

caducitate a legatului (art. 1071): la data deschiderii succesiunii,

legatarul nu mai este în viaţă ori este incapabil; legatarul este

nedemn sau renunţă la legat; legatarul decedează înaintea

împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta

avea caracter pur personal; bunul ce face obiectul legatului cu titlu

particular a pierit în totalitate, din motive ce nu ţin de voinţa

testatorului, în timpul vieţii acestuia sau înainte de împlinirea

condiţiei suspensive ce afectează legatul.

Art. 1073 N.C.civ. consacră expres soluţia aplicată şi în

prezent cât priveşte regimul juridic al legatului-sarcină, în sensul

că acesta nu va deveni ineficace în cazul în care legatul grevat

devine ineficace ori este revocat judecătoreşte; într-o asemenea

situaţie moştenitorii ce beneficiază de dreptul de acrescământ au

obligaţia executării legatului-sarcină.

Dezmoştenirea (art.1074 N.C.civ.) reprezintă dispoziţia

cuprinsă în testament prin care testatorul înlătură de la moştenire,

în tot sau în parte, unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.

Dezmoştenirea poate fi directă, atunci când testatorul

dispune înlăturarea unuia sau mai multor moştenitori de la

succesiune şi indirectă, când testatorul instituie unul sau mai

mulţi legatari.

Cât priveşte dezmoştenirea-sancţiune, recunoscută, în

literatura de specialitate şi în jurisprudenţa actuală, ca putând fi

valabilă, considerăm că aceasta dispare din dreptul nostru

succesoral prin aplicarea art. 1009 N.C.civ., potrivit căruia

clauzele testamentare prin care s-ar institui o asemenea sancţiune

sunt considerate nescrise.

Socotind că dezmoştenirea reprezintă, ea însăşi, ca

manifestare unilaterală de voinţă, un act juridic, apare firesc ca

dispoziţia testamentară ce o conţine să fie supusă cauzelor de

nulitate, absolută ori relativă, prevăzute de lege. Este ceea ce

prevede art. 1076 N.C.civ..


Testatorul poate numi una sau mai multe persoane,

conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor

testamentare. Executorul testamentar trebuie să aibă capacitate

deplină de exerciţiu şi să accepte misiunea prin declaraţie

autentică notarială. Executorul testamentar administrează

patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult doi ani de la

deschiderea moştenirii. Puterile executorului nu pot fi transmise

altei persoane.

Executorul testamentar administrează patrimoniul

succesoral, putând cere punerea sigiliilor, inventarierea bunurilor

moştenirii; va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor

pentru obţinerea de sume necesare executării legatelor; va încasa

creanţele moştenirii şi, dacă este împuternicit prin testament, va

plăti datoriile acesteia; va depune diligenţe pentru executarea

testamentului şi va apăra validitatea acestuia în caz de contestaţie.

Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă prin

testament nu s-a prevăzut o remuneraţie care să se plătească din

moştenire. Executorul răspunde ca un mandatar pentru executarea

misiunii sale. La finele fiecărui an şi la încetarea misiunii sale

executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru

gestiunea sa.


Noul Cod civil reglementează în general capacitatea de a

dispune prin liberalităţi, fără a distinge după cum acestea s-ar face

prin acte între vii sau pentru cauză de moarte.

Amintim, cât priveşte capacitatea de a dispune prin

testament, că în prezent această capacitate este refuzată minorului

care nu a împlinit 16 ani şi, bineînţeles, persoanei puse sub

interdicţie judecătorească. Minorul care a împlinit 16 ani poate

dispune prin testament, dar numai de o jumătate din ceea ce ar

putea dispune dacă ar fi major (art. 807 C.civ.).

Noul Cod civil (art. 968) prevede că cel lipsit de

capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă

nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi. Amintim,

totuşi, că minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitate deplină de

exerciţiu (art. 39), iar, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.

272 alin. 2, minorul se poate căsători şi la vârsta de 16 ani.

Precizăm, de asemenea că, potrivit art. 40 din N.C.civ., pentru

motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului

care a împlinit vârsta de 16 ani, capacitate deplină de exerciţiu.

3.5. Incapacităţile speciale sunt sancţionate cu nulitate

relativă. Ele privesc liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor şi

altor persoane în perioada în care, direct sau indirect, acordau

îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză

a decesului; incapacitatea se aplică şi cât priveşte preoţii sau alte

persoane ce acordau asistenţă religioasă.

Sunt, tot astfel, lovite de nulitate relativă legatele în

favoarea notarului public care a autentificat testamentul,

interpretului şi martorilor ce au luat parte la procedura de

autentificare, agenţilor instrumentatori în cadrul testamentelor

privilegiate, persoanelor ce au acordat în mod legal asistenţă la

redactarea testamentului. Aceste incapacităţi speciale, prevăzute

de art. 991 N.C.civ., sunt reglementate în premieră de noul Cod

civil.

3.6. Substituţiile fideicomisare sunt, în prezent,

interzise sub sancţiunea nulităţii absolute şi integrale.

Noul Cod civil prevede că „o liberalitate poate fi grevată

de o sarcină care constă în obligaţia instituitului, donatar sau

legatar, de a conserva bunurile care constituie obiectul

liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului

desemnat de dispunător” (art. 994).

Sub denumirea de liberalităţi reziduale, noul Cod civil

îngăduie dispunătorului să stipuleze ca substituitul să fie gratificat

cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau

legatele făcute în favoarea acestuia din urmă (art. 1001).

Aşa fiind, noua reglementare civilă nu numai că îngăduie

substituţia fideicomisară în materia legatului, dar o

reglementează şi pentru donaţii. Trebuie să precizăm, totuşi, că

substituţia funcţionează numai la „prima generaţie”, dat fiind

că, potrivit art. 996 alin. 3, substituitul nu poate fi supus obligaţiei

de conservare şi transmitere a bunurilor.

3.7. O inovaţie în domeniul liberalităţilor sub condiţie

sau cu sarcină priveşte (art. 1006) posibilitatea revizuirii

condiţiilor şi a sarcinilor, care poate fi cerută instanţei de

judecată dacă, din motive imprevizibile şi care nu-i pot fi

imputate, condiţiile sau sarcinile au devenit extrem de dificile sau

excesiv de oneroase pentru beneficiar.

Este consacrată expres (art.1010) posibilitatea confirmării

unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu

universal ai dispunătorului, aceştia renunţând la dreptul de a

opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate.

Confirmarea nu poate, desigur, să prejudicieze drepturile terţilor.

3.8. Revocarea voluntară a testamentului (art. 1051 şi

urm.) se poate face, în tot sau în parte, printr-un act autentic

notarial sau printr-un testament ulterior (revocare expresă) ori prin

distrugerea sau ştergerea testamentului olograf (revocarea tacită).

Dispoziţia revocatorie poate, la rândul ei, să fie retractată expres,

prin act autentic sau prin testament.


Liberalitatile reziduale?






Bucuresti, 2001.


CAPITOLUL 4. Rezerva succesorală

CUPRINS:

4.Rezerva succesorala

Bibliografia capitolului IV

Obiectivele capitolului IV 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate

specifici dreptulu succesoral 2. Cunoasterea si insusirea de catre studenti a importantelor institutii specifice dreptului civil-succesiuni

3 Identificarea caracteristicilor noilor institutii, posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea

corecta a termenilor 4 Cunoasterea si insusirea terminologiei

4. Rezerva succesorală

Rezerva succesorală urmează, în principal, regulile

actuale. Rezerva este partea din bunurile moştenirii la care

moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva

voinţei lui de cujus manifestată prin liberalităţi sau dezmoşteniri.

Sunt moştenitori rezervatari, ca şi în prezent, soţul supravieţuitor,

descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.

O inovaţie importantă priveşte reglementarea întinderii

rezervei succesorale, renunţându-se la actualul mod de stabilire

a întinderii rezervei descendenţilor (în funcţie de numărul lor).

Aşa fiind, potrivit art. 1088 N.C.civ., rezerva succesorală a

fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota

succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i sar

fi cuvenit ca moştenitor legal. Art. 1089 N.C.civ. defineşte

cotitatea disponibilă ca fiind partea din bunurile moştenirii care nu

este rezervată prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod

neîngrădit, inclusiv prin liberalităţi.

Este consacrată, de asemenea, cotitatea disponibilă

specială a soţului supravieţuitor (art. 1090 N.C.civ). Potrivit

textului (alin.1), liberalităţile neraportabile făcute soţului

supravieţuitor, care vine la moştenire cu descendenţi ce nu provin

din căsătoria sa cu defunctul, nu pot depăşi un sfert din moştenire

şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin. Noua

redactare a textului are avantajul de a elimina unele neclarităţi ale

prevederilor actuale (art. 939 C.civ.), printre altele cele legate de

referirea la copiii din altă căsătorie cu o formulă ce poate include

şi copiii din afara căsătoriei defunctului. Textul cel nou nu mai

vorbeşte, de altfel, despre copii, ci are în vedere, cum era şi firesc,

pe descendenţii lui de cujus.

Reglementarea reducţiunii liberalităţilor excesive (art.

1091 şi urm. N.C.civ.) urmează reglementarea actuală.

Valoarea masei succesorale în funcţie de care se determină

rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se stabileşte prin:

a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea

valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data

deschiderii moştenirii;

b) determinarea activului net al moştenirii prin scăderea

pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictivă, exclusiv pentru calcul, la activul net, a

valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea.

După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă

rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere. Art. 1095

N.C.civ. prevede un termen de prescripţie de trei ani pentru

acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive; acest termen

curge de la deschiderea moştenirii ori, după caz, de la data când

moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor ce formează

obiectul liberalităţilor. Pentru liberalităţile excesive necunoscute

de moştenitorii rezervatari, prescripţia curge de la data când

aceştia au aflat de existenţa şi de caracterul lor excesiv.

Ordinea reducţiunii, stabilită prin art. 1096 N.C.civ., este

neschimbată faţă de reglementarea actuală. Principalul efect al

reducţiunii constă în ineficacitatea legatelor sau, după caz, în

desfiinţarea donaţiilor, în măsura necesară întregirii rezervei

succesorale (art. 1097 alin. 1).


Cum se stabileste valoarea masei succesorale?






Bucuresti, 2001.


CAPITOLUL 5. Opţiunea succesorală

CUPRINS:

5. Opţiunea succesorală

Bibliografia capitolului V

Obiectivele capitolului V 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate specifici dreptulu succesoral

2. Cunoasterea si insusirea de catre studenti a importantelor institutii specifice dreptului civil-succesiuni

3 Identificarea caracteristicilor noilor institutii, posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea corecta a termenilor


5. Opţiunea succesorală

Succesibilul – persoană care îndeplineşte condiţiile

prevăzute de lege spre a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat

încă dreptul de opţiune succesorală – poate accepta moştenirea sau

poate renunţa la ea.

Opţiunea succesorală este, sub sancţiunea nulităţii

absolute, indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate

(art. 1101 N.C.civ.). Moştenitorul care, în temeiul legii ori al

testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are,

pentru fiecare din ele, un drept de opţiune distinct (art. 1102).

Principala inovaţie adusă de noul Cod civil în această

materie este stabilirea unui termen de opţiune succesorală de un

an de la deschiderea moştenirii (art.1103) faţă de termenul de 6

luni existent în prezent. Reglementarea cuprinsă în noul Cod civil

nu elimină posibilitatea continuării unor discuţii privind natura

termenului de opţiune, deşi se prevede expres că termenului astfel

stabilit i se aplică prevederile legale referitoare la suspendarea şi

repunerea în termenul de prescripţie (art. 1103 alin. final).

Noua reglementare este completată cu prevederi ce

îngăduie prorogarea termenului de opţiune, anume în ipoteza în

care succesibilul a cerut, înainte de exercitarea dreptului de

opţiune, întocmirea inventarului; în acest caz, termenul de opţiune

nu se va împlini mai curând de două luni de la comunicarea

procesului-verbal de inventariere (art. 1104).

Este prevăzută posibilitatea acceptării succesiunii, de

către creditorii succesibilului, pe cale oblică, dar numai în limita

îndestulării creanţei lor (art. 1107); consacrarea expresă a acestui

drept al creditorilor se face în sensul părerii dominante în doctrină

şi pune capăt discuţiilor existente până în prezent în această

privinţă.

Este reglementat dreptul creditorilor de a cere instanţei

revocarea renunţării frauduloase, dar numai în ce îi priveşte şi

numai în trei luni de la data când au cunoscut renunţarea (art.

1122 N.C.civ.). Este vorba, aşadar, despre acţiunea pauliană.

Noua reglementare nu mai distinge între acceptarea pură

şi simplă şi acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii,

prevăzând doar că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu

titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii

numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota

fiecăruia (art. 1114 alin. 2). Dimpotrivă, potrivit alin. 3, legatarul

cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile

moştenirii; cazurile în care, prin excepţie, acesta răspunde pentru

pasivul moştenirii, dar numai cu bunul sau cu bunurile ce

formează obiectul legatului, sunt aceleaşi ca în actuala

reglementare, unul dintre ele fiind acela când celelalte bunuri ale

moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor

moştenirii.

Răspunderea ultra vires hereditatis a fost păstrată, totuşi,

cu titlu de sancţiune, pentru succesibilul care, cu rea-credinţă, a

sustras bunuri din patrimoniul succesoral, ori a ascuns o donaţie

supusă raportului ori reducţiunii. Acesta este socotit a fi acceptat

moştenirea chiar dacă anterior renunţase la ea; el nu va avea

niciun drept la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi

obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa

la distribuirea bunului donat. În fine, moştenitorul vinovat este

ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu

cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Revocarea renunţării la succesiune poate avea loc, ca şi în

prezent, în tot cursul termenului de opţiune, dar numai dacă

moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi moştenitori care au

vocaţie la partea ce i-ar reveni renunţătorului (art. 1123 N.C.civ.).

Un termen de prescripţie de 6 luni a fost reglementat pentru

dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării; termenul

curge din momentul în care titularul dreptului la acţiune a

cunoscut cauza de nulitate relativă, iar în caz de violenţă, de la

încetarea acesteia (art. 1124 N.C.civ.).

Sezina este definită ca fiind stăpânirea de fapt exercitată

asupra patrimoniului succesoral şi care conferă moştenitorilor şi

dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile

şi acţiunile lui de cujus (art. 1125). În prezent (art. 653 alin. 1

C.civ.), sunt moştenitori sezinari numai descendenţii şi

ascendenţii defunctului. Acestora li se adaugă, potrivit noului Cod

civil, soţul supravieţuitor; beneficiază de sezină numai

ascendenţii privilegiaţi, iar în lipsa acestora colateralii

privilegiaţi (art. 1126 alin. 1). Testul de autoevaluare nr.5

Cum este definita optiunea suucesorala cf ar.1101 NCCivil?






Bucuresti, 2001.


CAPITOLUL 6. Raportul donaţiilor

CUPRINS:

6.Raportul donatiilor

Bibliografia capitolului VI

Obiectivele capitolului VI 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate specifici dreptulu succesoral


posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea corecta a termenilor 4 Cunoasterea si insusirea terminologiei

6. Raportul donaţiilor

Reprezintă obligaţia pe care o au între ei, unii faţă de alţii,

descendenţii şi soţul supravieţuitor ai defunctului care vin efectiv

şi împreună la moştenirea legală, de a readuce la moştenire

bunurile pe care le-au primit cu titlu de donaţie de la de cujus, cu

excepţia cazului când acesta a dispus scutirea de raport a donaţiei.

În ipoteza scutirii de raport a donaţiei, prin voinţa

donatorului, donaţia nu va mai avea caracterul unui simplu avans

asupra moştenirii, ci va fi definitivă. În dreptul succesoral

românesc nu sunt raportabile în temeiul legii decât donaţiile, iar

nu şi legatele. Raportul ţine de moştenirea legală. Sunt, în prezent,

aplicabile prevederile art. 751 C.civ. şi art. 3 din Legea nr.

319/1944.

Reglementarea raportului donaţiilor este păstrată de noul Cod civil (art. 1146-

1154).

În cazul renunţării la moştenirea legală, succesorul nu are obligaţia de raport,

putând păstra donaţia primită în limitele cotităţii disponibile.

În afara descendenţilor şi a soţului supravieţuitor, dreptul

de a cere raportul îl au doar creditorii personali ai acestora, pe cale

oblică.

Raportul se face prin echivalent; donatarul nu poate fi obligat să facă raportul în

natură (art. 1151).

Dreptul de a solicita raportul se prescrie în trei ani de la data când cel îndreptăţit

să-l ceară a cunoscut donaţia, dar nu înainte de deschiderea moştenirii, sau de la

data la care bunul a fost predat donatarului.


Care este termenul de prescriptie asupra dreptului de a solicita

raportul donatiilor?

BIBLIOGRAFIE: .1. Radu I.Motica, Noile coduri ale Romaniei :studii si cercetari juridice





Bucuresti, 2001.


CAPITOLUL 7. Partajul de ascendent

CUPRINS:

7.Partajul de ascendent

Bibliografia capitolului VII

Obiectivele capitolului VII 1. Cunoasterea corecta a termenilor de specialiatate

specifici dreptulu succesoral 2. Cunoasterea si insusirea de catre studenti a importantelor

institutii specifice dreptului civil-succesiuni 3 Identificarea caracteristicilor noilor institutii, posibilitatea de a stabili conexiuni intre ele si utilizarea

corecta a termenilor 4 Cunoasterea si insusirea terminologiei

7. Partajul de ascendent

Este un act juridic mixt; pe de o parte, reprezintă o

donaţie sau o dispoziţie testamentară, iar pe de altă parte, un act de împărţeală.

Împărţeala nu are, însă, ca scop, lichidarea unei

indiviziuni, ci prevenirea naşterii unei asemenea stări între

descendenţii dispunătorului la deschiderea moştenirii. Împărţeala

de ascendent se poate face numai de părinţi sau de ceilalţi

ascendenţi, în favoarea descendenţilor lor. Sub sancţiunea nulităţii

absolute, această împărţeală trebuie să respecte regulile prevăzute

de lege pentru donaţii şi testamente, inclusiv acelea referitoare la

capacitate, consimţământ, obiect etc. Descendenţii între care se

face împărţeala trebuie să aibă vocaţie succesorală utilă, în nume

propriu sau prin reprezentare.

Art. 1160-1163 N.C.civ. menţine reglementarea actuală a

partajului de ascendent. Noua reglementare prevede (art. 1162)

că, dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile

moştenirii, bunurile necuprinse se vor împărţi potrivit legii; tot

astfel, dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva

succesorală a vreunui descendent ori a soţului supravieţuitor, sunt

aplicabile prevederile referitoare la reducţiunea liberalităţilor

excesive.


Ce prevede art 1162 N C Civil?






Bucuresti, 2001.


BIBLIOGRAFIE

1. Radu I.Motica, Noile coduri ale Romaniei :studii si cercetari juridice





Bucuresti, 2001.


RASPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

TESTUL NR 1

RASPUNS

Moştenirea poate fi legală sau testamentară

Noul Cod civil menţine, neîndoielnic, principiul potrivit

căruia în dreptul nostru moştenirea legală este regula, iar cea

testamentară reprezintă excepţia (vezi, de pildă, art. 955). Textul

precizează, firesc, că o parte din patrimoniul defunctului se poate

transmite prin moştenire legală, iar cealaltă parte prin moştenire

testamentară.

TESTUL NR 2

RASPUNS:

Ca şi în prezent:

- soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu

moştenitorii legali din oricare clasă; noul Cod civil

prevede, totuşi că, dacă vine în concurs cu moştenitorii ce

aparţin unor clase diferite, cota acestuia se stabileşte ca şi

când ar veni în concurs numai cu cea mai apropiată dintre

ele;

- cota soţului supravieţuitor este de: un sfert din moştenire

în concurs cu descendenţii defunctului; o treime din

moştenire dacă vine în concurs concomitent cu ascendenţi

privilegiaţi şi cu colaterali privilegiaţi; o jumătate din

moştenire dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi

privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai

defunctului; trei sferturi din moştenire dacă vine în

concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali

ordinari.

Ca şi în reglementarea actuală, în ipoteza în care nu vine în

concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor are un

drept special la moştenire, pe lângă cota ce i se cuvine potrivit

legii, având dreptul să primească mobilierul şi obiectele de uz

casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor. Noua

reglementare nu mai include, printre drepturile succesorale

speciale ale soţului supravieţuitor, darurile de nuntă.

Se păstrează, însă, dreptul de abitaţie al soţului

supravieţuitor asupra casei în care a locuit până la data

deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile

moştenirii. Acest drept este recunoscut dacă cel în cauză nu este

titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă

corespunzătoare nevoilor sale şi se stinge la partaj, dar nu mai

devreme de un an de la deschiderea succesiunii. Dreptul de

abitaţie se stinge şi în cazul în care beneficiarul său se

recăsătoreşte.

TESTUL NR 3

RASPUNS:

Sub denumirea de liberalităţi reziduale, noul Cod civil

îngăduie dispunătorului să stipuleze ca substituitul să fie gratificat

cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau

legatele făcute în favoarea acestuia din urmă (art. 1001).

Aşa fiind, noua reglementare civilă nu numai că îngăduie

substituţia fideicomisară în materia legatului, dar o

reglementează şi pentru donaţii. Trebuie să precizăm, totuşi, că

substituţia funcţionează numai la „prima generaţie”, dat fiind

că, potrivit art. 996 alin. 3, substituitul nu poate fi supus obligaţiei

de conservare şi transmitere a bunurilor.

TESTUL NR 4

RASPUNS

Valoarea masei succesorale în funcţie de care se determină

rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se stabileşte prin:

a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea

valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data

deschiderii moştenirii;

b) determinarea activului net al moştenirii prin scăderea

pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictivă, exclusiv pentru calcul, la activul net, a

valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea.

TESTUL NR.5

RASPUNS:

Opţiunea succesorală este, sub sancţiunea nulităţii

absolute, indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate

(art. 1101 N.C.civ.).

TESTUL NR 6

RASPUNS

Dreptul de a solicita raportul se prescrie în trei ani de la data când cel îndreptăţit

să-l ceară a cunoscut donaţia, dar nu înainte de deschiderea moştenirii, sau de la

data la care bunul a fost predat donatarului.

TESTUL NR 7

RASPUNS

Noua reglementare prevede (art. 1162)

că, dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile

moştenirii, bunurile necuprinse se vor împărţi potrivit legii; tot

astfel, dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva

succesorală a vreunui descendent ori a soţului supravieţuitor, sunt

aplicabile prevederile referitoare la reducţiunea liberalităţilor

excesive.

Documents

D 3201 Drept Civil.succesiuni