Drept Civil

Nulitatea actului juridic

Nulitatea este sancțiunea ce intervine, atunci când la încheierea actului juridic au fost încălcate normele editate pentru încheierea sa valabilă.

Nulitatea vizează exclusiv momentul încheierii actului;orice, incident procedural impediment la executare ce apare ulterior încheierii nu poate atrage nulitatea.

Funcțiile nulității :

1.Func ția preventivă ce are un rol inhibitoriu, oprindu-i pe subiecții de drept (persoane fizice sau persoane juridice) să încheie acte juridice care nu sunt în conformitate cu prevederile legale. Așadar subiecții de drept cunosc faptul că efectele actelor încheiate cu încălcarea normelor juridice pot fi anulate .

2.Funcția sancționatorie intervine acolo unde funcția preventivă a fost în zadar și conduce la înlăturarea efectelor actului juridic ce nu sunt în concordanță cu normele juridice ce privesc valabilitatea actului.

Delimitarea nulității de alte sancțiuni de drept civil ori cauze de ineficacitate.

1.Rezoluțiunea – este acea sancțiune ce intervine în cazul desființării retroactivea a unui act cu executare imediată (produce efecte în trecut)

2.Rezilierea - acea sancțiune ce conduce la încetarea efectelor unui act cu executare succesivă, de regulă motivat de neexecutarea culpabilă a obligației uneia din părți (produce efecte doar pentru viitor )

3.Revocarea – acea sancțiune ce constă în înlăturarea efectelor liberalităților motivate de ingratitudinea gratificatului ori neexecutarea culpabilă a sarcinii.(apare doar în cazul liberalităților)

4.Cadruicitatea – acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil încheiat valabil de orice efecte datorită intervenirii unuei împrejurări ulterioare încheierii actului ,independentă de voință autorului (este singura care nu este o sancțiune )

5.Inopozabilitatea – este sancțiunea ce intervine în cazul nesocotirii de către părți a obligațiilor și formelor de publicitate față de terți, în cazul unor anumite categorii de acte juridice.

6.Reducțiunea – este sancțiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu încălcarea unor interdicții stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului cotra-prestațiilor, într-un contract sinalagmatic, cu titlu oneros si comutativ.

Clasificarea nulității – în funcție de natura interesului ocrotit,nulitatea poate fi absolută sau relativă

Nulitatea absolută, intervine atunci când la încheierea actului a fost încălcată sau nesocotită o normă ce orcotește interesul public obștesc, al întregii societăți.

Nulitatea relativă, intervine atunci când actul juridic a fost încheiat cu încălcarea, lezarea interesului privat, personal al uneia dintre părți.

Între nulitatea absolută și cea relativă nu există diferență de efecte ci doar de regim juridic.

Regimul juridic al nulității absolute :

-poate fi invocată de orice persoană interesată

-poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă

-nu poate fi acoperită prin confirmare(acceptarea celui lezat)

Regimul juridic al nulității relative :

-poate fi invocată de partea al cărei interes a fost lezat la încheierea actului

-este prescriptibilă și se poate invoca în termen de 3 ani

-poate fi acoperită prin confirmare de către partea al cărui interes a fost lezat la încheierea actului.

Confirmarea poate fi expresă prin încheierea unui act ,ori tacită ,prin faptul că partea în drept să solicite constatarea nulității nu acționează în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.

Caracteristici ale nulității :

1. Ca și natură juridică este o sancțiune.Sancționează încălcarea, la momentul încheierii actului a normelor juridice existente în vigoare pentru încheierea valabilă a acestuia

2. Întotdeauna nulitatea se raportează la momentul încheierii acului.Din această perspectivă actul este încheiat nul ori anulabil, iar nulitatea poate fi invocată la un moment ulterior(prin nul înțelegem întotdeauna actul lovit de nulitatea absolută prin anulabil se înțelege un act lovit de nulitatea relativă)

De regulă prin constatarea și declararea nulității, actul juridic este lipsit de acele repere care încalcă normele editate pentru încheierea sa valabilă.Așadar, de regulă nulitatea este parțială, sancționând astfel doar acele clauze pentru care încheierea actului s-a făcut cu încălcarea legii.

Regimul juridic al nulității absolute și relative (Regulile)

1.cine

2.cât timp

3.dacă poate fi acoperită

Nulitatea relativă

Nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost incalcat(lezat)prin nerespectarea normei juridice.

Nulitatea relativa mai poate fi invocata si de:

- reprezentatul legal al celui lipsit de capacitatea de exercițiu sau de ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de exercitiu restransa;

-succesorii părții ocrotite prin norma juridică incalcata la incheierea actului juridic;

-creditorii chilografari ai partii ocrotite,pe calea actiunii oblice;

-de procuror în condițiile Codului de procedură civilă

2.Nulitatea relativă este prescriptibila extinctiv, poate fi invocată în termenul de prescripție numai pe calea acțiunii (acțiune civilă, ex: soliciți să anuleze actul, în termenul de prescripție) dar poate fi invocata pe cale de excepție oricand. (EXCEPTIE INSEAMNA APARARE,adica în cazul in care te aperi intr-un proces intentat de catre o terta persoana impotriva ta spre exemplu,, termenul in care poti invoca nulitatea relativa este nelimitat)

-Art 1223 alin.2 C.Civ., invocarea nulității relative pentru leziune pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleași condiții ca și invocării nulității relative pe cale de acțiune.

3.Nulitatea relativă, poate fi confirmată(partea în drept confirmă că actul juridic să fie valabil)

Confirmarea poate fi:

Expresa(confirmarea în scris a nulității) Tacita (prin efectuarea unei acțiuni sau inacțiuni)

Condițiile confirmării exprese:

să provină de la cel în drept să invoce nulitatea relativă, iar confirmarea trebuie făcută în deplina cunoștiință de cauză,adica numai cunoscand cauza de nulitate si,in caz de violenta,numai dupa incetarea acesteia(art.1263 al.2 C.civ.)

in momentul confirmarii,să fi încetat viciul care afectează actul juridic civil anulabil să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației, să facă referire la motivul acțiunii în

anulare precum și la intenția de confirmare

Cofirmarea tacită

să fie în cunoștință de cauză

-Art.1263 alin(6) C.Civ – persoana care poate invoca nulitatea poate fi pusă în întârziere printr-o notificare prin care se cere să confirme actul juridic fie să exercite acțiunea în anulare în termenul de 6 luni de la notificare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a invoca nulitatea.

Confirmarea,indiferent daca este expresa ori tacita,are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativa,iar acest efect se produce retroactiv(ex tunc),adica de la data cand a fost incheiat actul juridic confirmat.

Ambele tipuri de confirmare produc efecte retroactive.

Confirmarea nu trebuie confundată cu ratificarea actului juridic civil.

Prin ratificare o persoană care nu a participat la încheierea actului juridic civil devine parte a acelui act încheiat în lipsa ori cu depășirea împuternicirii necesare pentru a incheia actul respectiv(ex: un chiriaș vinde imobilul în care stă în chirie desi nu avea acest drept,insa proprietarul ratifica vanzarea,adica o confirma)

De asemenea confirmarea nu trebuie confundată cu refacerea actului, în această situație aflandu-ne în prezența unui act juridic nou.

Confirmarea nu trebuie confundată cu actul recognitiv – prin care părțile recunosc un act juridic preexistent în ceea ce privește existența lui dar nu și valabilitatea. ( ex. de act recognitiv : atunci cand închiriem un imobil doar pe cale verbală, dar după un timp e nevoie și de forma scrisă a actului încheiat în trecut)

Nulitatea absolută

1.Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte interesată sau de instanță din oficiu art. 1247 alin.(3) C.Civ

2.Nulitatea este imprescriptibilă extinctiv (atât pe cale de acțiune cat și pe cale de exceptie).

De la regula potrivit careia nulitatea absoluta este imprescriptibila extinctiv exista o exceptie,care rezulta din:

art.45 alin.(5) Legea 10/2001 – prescripție de un an indiferent de cauza de nulitate în ceea ce privește contractele de vanzare-cumpărare încheiate de chiriași din imobilele naționalizate.

3.Nulitatea absolută, nu poate fi confirmată, potrivit art.1247 C.Civ: ”actul juridic lovit de nulitatea absolută nu poate fi susceptibil de confirmare decat in cazurile prevazute de lege.”

Excepție de la imposibilitatea confirmarii actului juridic lovit de nulitate absoluta:

-art.1010 C.Civ potrivit caruia: “ confirmarea unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului atrage renuntarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de nulitate,fara ca prin aceasta renuntare sa se prejudicieze drepturile tertilor,”

De asemenea,un caz particular de confirmare tacita a nulitatii absolute a casatoriei il reprezinta:

-art 303 C.Civ- care se referă la acoperirea nulității căsătoriei incheiate pentru nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la vârsta matrimoniala.

Efectele nulității

Sunt aceleași indiferent de tipul de nulitate

Exista 3 principii ale efectelor nulitatii:

1.Principiul retroactivității efectelor nulității

2.Principiul repunerii în situația anterioară(restitutio in integrum)

3.Principiul desființării actului subsecvent (desființarea atrage nulitatea actului subsecvent)

Excepții de la principiul retroactivității efectelor nulității :

-cazul căsătoriei putativă art. 304 alin.(1) C.Civ

-cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată asupra căror anularea căsătoriei nu are nici un efect.

-cazul minorului de bună credință la încheierea căsătoriei care păstrează capacitatea deplina de exercitiu dobândită în timpul căsătoriei.

-modificarea numelui de familie numai pentru viitor,in cazul anularii recunoasterii de filiatie,precum si in cazul anularii casatoriei,purtarea numelui de familie pana la data desfiintarii recunoasterii voluntare de filiatie,casatoria fiind un fapt ireversibil;

-situația persoanei juridice constatată nulă prin hotărâre judecătorească, încetând fără efect retroactiv și intră în lichidare.

Excepții privind principiul repunerii în situația anterioră

-păstrarea de către dobânditorul unui bun printr-un act .translativ de proprietate a fructelor dobândite cu bună credință

-situația celui lipsit de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa care sunt ținuți să restituie numai în limita folosului reazilzat.

-reglementată de art. 580 C.Civ. –efectuarea unei lucrări cu materialele altuia

-dobânditorul unui bun printr-un act translativ de proprietate poate invoca uzucapiunea.

-în cazul în care a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor executate in temeiul actului juridic lovit de nulitate

Excepții privind principiul desființării actului subsecvent:

-locatarul de bună credință a cărui contract rămâne valabil până la un an de la data desființării titlului locatorului.

-altor contracte cu executare succesivă care continuă să producă efecte nu mai mult de 1 an de la data desființării titului constituitorului.

-aplicarea art.937 alin (1) C.Civ. care reglementează posesia de bună credință care valorează proprietatea(Proprietarul s-a desistat de bun unei persoane de rea-credință)

-art. 54 alin (2) C. Civ. se referă la situația anulării hotărârii judecătorești declarative de moarte.

-art.909 alin (3),art.908 alin (1) C.Civ, ipoteza celui care întemeindu-se cu bună credință pe cartea funciară a dobandit un drept real printr-un act juridic cu titlu oneros sau în temeiul unui contract de ipotecă, poate păstra bunul respectiv dacă au trecut 3 ani de la data înregistrării cererii în cartea funciară.

În funcție de întinderea efectelor nulității, distingem între :

-nulitatea totală și nulitatea parțială

Nulitatea totală afectează întreg conținutul actului juridic pe când nulitatea parțială afectează doar acele clauze (efecte)ale actului prin care sunt încălcate normele în vigoare ce vizează încheierea valabilă a actului juridic.

Între momentul încheierii actului juriic și momentul constatării nulității se pot ivi mai multe situații distincte :

-Este posibil ca părțile, deși au încheiat un act juridic să nu fi executat în concret nici o prestație în temeiul actului lovit de nulitate. În acest caz după declararea nulității părțile nu vor mai executa nici o presație întemeiată pe actul nul or anulabil.

Așadar efectul este unul exclusiv pentru viitor ; nu este posibilă în acest caz repunerea în situația angerioară, deoarece nu există o situație anterioară.

-Este posibil ca între cele două momente menționate părțile să fi executat parțial obligațiile ce le revin, în acest caz fiind posibilă repunerea în situația anterioară, evident doar pentru prestațiile efectuate.

-Dacă părțile au efectuat în mod complet prestațiile ce le revin în temeiul actului lovit de nulitate.Aceștia au dreptul la restituirea integrală a prestațiilor respectiv o repunere completă la situația anterioară.

Posesor ≠ Proprietar

Pin posesor înțelegem o persoană care deține un bun, poate chiar exercita prerogative ale dreptului de proprietate, poate avea o conduită de bun proprietar asupra bunului însă nu este proprietar.

Alaturi de exceptiile analizate,care reprezinta si limitari ale principiului quod nullum est,nullum producit effectum,exista si anumite situatii care inlatura principiul mentionat,uneori fiind inlaturata insasi nulitatea,iar nu numai unele efecte ale acesteia.Acestea sunt urmatoarele:

-Conversiunea actului juridic

-error communis facit ius

-principiul raspunderii civile delictuale(in ultimele doua cazuri este inlaturata chiar sanctiunea nulitatii actului juridic)

Teoria Conversiunii-Conversiunea actului juridic

Prin conversiunea actului juridic se intelege considerarea manifestarii de vointa in sensul in care reprezinta un act juridic valabil,iar nu numai in sensul in care reprezinta un act juridic lovit de nulitate.

Cu alte cuvinte,in cazul conversiunii,manifestarea de vointa este calificata ca echivalenta unui anumit act juridic,chiar daca nu este valabila ca alt act juridic.

Exemplu seminar:Exista norme imperative care reglementeaza faptul ca vanzarea-cumpararea unui apartament,spre exemplu,sa se realizeze in fata notarului.In conditiile in care are loc o vanzare-cumparare a unui apartament,dar nu in fata notarului astfel cum prevad normele in vigoare,acel act juridic poate fi calificat de catre parti ca fiind o promisiune de vanzare cumparare bilaterala prin conversiune,adica partile isi pot manifesta vointa sa echivaleze actul juridic ca fiind o promisiune de vanzare cumparare bilaterala avand in vedere faptul ca acesta nu poate avea valabilitate ca si contract de

vanzare cumparare intrucat nu s-au respectat conditiile cerute de lege(respectiv vanzarea-cumpararea sa se faca in fata notarului)

Pentru a opera conversiunea actului juridic,trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

-sa existe un element de diferență într actul juridic nul și actul juridic ce urmeaza a fi considerat valabil;

-actul juridic ce urmeaza a fi socotit valabil sa indeplineasca toate conditiile de validitate,iar acestea sa se regaseasca in chiar actul juridic desfiintat

-manifestare de voință a părților să fie valabilă conversiiunii-art.1260 al..2 C.Civ.

Error Communis Facis Just (Eroarea comună creeează drept)

Art.17 C.Civ.,dupa ce afirma in alin.1 regula potrivit careia „nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decat are el insusi”,reglementeaza exceptia error communis facit ius.

Astfel,potrivit art.17 al.2 C.Civ.,”cand cineva,impartasind o credinta comuna si invincibila,a considerat ca o persoana are un anumit drept sau o anumita calitate judiciara,instanta judecatoreasca,tinand seama de imprejurari,va putea hotari ca actul incheiat in aceasta stare va produce,fata de cel aflat in eroare,aceleasi efecte ca si cand ar fi valabil,afara de cazul in care desfiintarea lui nu i-ar cauza nici un prejudiciu”.

Astfel,potrivit Art 102 C.Civ.: „actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila ,cu respectarea tuturor prevederilor legale,sunt valabile,chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate,afara de cazul in care beneficiarii acestor acte au cunoscut,in momentul intocmirii lor,lipsa acestei calitati”.

Principiul răspunderii civile delictuale

-conduce la menținerea actului juridic lovit de nulitate în situația în care una dintre părțile care nu a fost vinovată ar putea suferi un prejudiciu mai mare din cauza anulării actului respectiv.

Prescripția extinctivă și decăderea

Definitie:

Prescriptia extinctiva este acea sancțiune care constă în stingerea,în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune nexercitat în termen.

Prin dreptul la acțiune în sens material se înțelege posibilitatea creditorului de a obține concursul forței coercitive a statului pentru că dreptul de a apela la această forță coercitivă îi aparține oricând în temeiul liberului acces la justiție.

Art 2512 alin.(3)C Civ.

-Există posibiltatea renuțării la prescripție.

-Părțile care au capacitate deplină de exercițiu,pot :

-să modifice durata termenului de prescripție

-să modifice cursul prescripție extinctive prin fixarea începutul acesteia sau prin modificare căilor legale de suspendare sau întrerupere

Limite :

-în ceea ce privește termenul de prescripție în cazul termenul mai mici de 10 de ani părțile nu pot să stabileasca mai mici de 1 an.

- în ceea ce privește termenul de prescripție în cazul termenul mai mari de 20 de ani părțile nu pot să stabileasca mai mici de 10 ani

- în ceea ce privește modificarea cursului prescripției extinctive părțile nu pot să dispună în cazul acțiunii derivate prin contractele de adeziune, asigurare și contractele dreptului consumatorului

-părțile nu pot să declare o acțiune prescrisă ca fiind imprescriptibilă și ireversibilă.

Principiile efectului :

1.Odată cu stingerea dreptului material la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul material la acțiune privind drepturile accesorii.

Excepții : Art.2504 alin.(1) Teza 1 C.Civ : Prescipți dreptului laacțiune privind creanța principală nu trage și stingerea dreptului la actiunea ipotecara

Limite :

1.Astefel creditorul ipotecar va putea urmări limitele reale ipotecate în limita valorilor.

2.Creditorul va putea urmări bunurile ipotecate numai pentru valoarea capitalului și nu pentru vloarea dobânzilor sau bunurilor accesorii.

2.În cazul prestațiilor succesive dreptul la acțiune privind fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc prin finalitatea lor,rezultata din lege sau conventie,un tot unitar.

Domeniul prescripției extinctive

Prin domentiul prescripției extinctive se înțelege sfera drepturilor subiective ale căror acțiuni cad sub incidența prescripției extinctive.

Domeniul prescripției extinctive în cadrul drepturilor partriomoniale

1.Prescripția extincitvă și drepturile de creanță

În principiu drepturile de creanță indifierent de izvorul lor(acte juridice, fapte juridice licite sau ilicite)

Pot exista și excepții :

-de exemplu, potrivit art. 2237 C.civ. , drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligației care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției.

2.Prescripția extinctivă și drepturile reale accesorii

Drepturile reale accesorii sunt supuse prescripției extinctive, ca regulă, în aceleași condiții ca dreptul de creanță principal pe lângă care există.

Excepție: dreptul de ipotecă rămâne supus prescripției extinctive.

3.Prescripția extinctivă și drepturile reale principale

Următoarele acțiuni reale sunt impresctibile extinctiv:

-acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată.

-acțiunea în revendicare imobiliară sau mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică.(Atrage caracterul imprescriptibil al acțiunilor)

-acțiunea care are ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în favoarea proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică.

-acțiunea de partaj, adică acțiunea prin care împărțirea bunurilor aflate în proprietate comună.

(în oricare din formele proprietății comune-de vălmășie în cazul soților, coproprietate prin manifestarea de voință a coproprietarilor ori indiviziuni în cazul moștenitorului.)

-acțiunea negatorie, adică aceea prin care proprietarul unui bun cheamă în judecată pe cel care pretinde că este titularul unui drept real principal asupra lucrului bunului respectiv, contestând existența acestuia.(acțiunea negatorie aparține titularului dreptului de proprietate care se îndreaptă împotriva celui care se pretinde titularul unui dezmembrământ, cu scopul de a dovedi aceasta din urmă, nu este în mod real titularul dezmembrământului)

Dezmembrăminte :

Uz- a folosi și a culege fructele pentru nevoile personale și ale familiei

Uzufruct- afolosi și a culege nelimitat

Abitație-uz ce are ca obiect o locuință(nu imobil)

Servitute-constituie o limitare a dreptului de proprietate proprietate din diverse motive(limitat,servituți aeronautice și altele)

Superficie-constituie dreptul unei persoane de a construi sau planta pe terenul altuia, în caz contrar construcția ori plantația aparține proprietarului.

-prin acțiunea confesorie reclamantul urmărește apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, deci prin intermediul acestei acțiuni , apără dreptul de superficie , uzufruct, uz,abitație servitute .(acțiunea confesorie aparține titularului unui demembrământ al dreptului de proprietate care se îndreaptă împotriva titularului dreptului de proprietate cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să îi recunoască dezmembrământul)

-acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care proprietarul unui teren, în contradictoriu cu proprietarul terenului vecin, solicită instanței reconstituirea hotarului dintre cele două tenernuri și fixarea semnelor corespunzătoare.

-petiția de ereditate (art. 1130 C.civ)

Următoarele acțiuni reale sunt supuse prescripției extinctive

-acțiunea în revendicare imobiliară în cazul avulsiunii și revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară.

-acțiunea în revendicare animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia

-acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea drepturlui de uzufruct, a dreptului de uz sau de abitație și a dreptului de servitute .

-acțiunea în apărarea dreptului de administrare a dreptului de concesiune și a dreptului de folosință cu titlu gratuit.

Domeniul prescripției extinctive în cadrul drepturilor nepatriomoniale

Prin acest principiu se desemnează acea regulă de drept potrivit căreia, protecția drepturilor nepatrimoniale, pe calea acțiunii în justiție, nu este limitată în timp.Acest principiu este consacrat exprest e art.2502 al.(2)pct.1.C.civ. care însă admite și excepții pentru care treubie să existe dispoziție legală expresă.

Exemplificând, sunt imprescriptibile extinctiv (deoarece au caracter nepatriomonial) :

-acțiunea în stabilirea apărării dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim,etc.

Excepții de la acest principiu:

-acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic nepatrimonial

-acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei

-acțiunea în nulitatea relativă a recunoașterii copilului

-acțiunea în tăgăduirea paternității

-acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, atunci când este pornită după decesul copilului de către moștenitorii acestuia

-acțiunea în stabilirea paternității

Probleme speciale referitare la domeniul prescripției extinctive

1.Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției (a apărării de fond)-presupune că titularul dreptului, fiind chemat în judecată, se prevalează de dreptul de a invoca un drept subiectiv civil în apărarea sa spre a obține respingerea pretenției formulate împotriva sa, fără însă a se urmări să obțină obligarea adversarului din proces să execute o anumită prestație față de el.

2.Acțiunea în constatare- este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz, inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Noul Cod civil prevede în mode expres, în art.2502 alin(2) pct.2 , imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

3.Acțiunile mixte - sunt acele acțiuni prin care se solicită anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau după caz, revocarea unui act juridic prin care s-a constituit sau s-a transmis un drept real, iar, pe de altă parte , acțiunile prin care se solicită executarea unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale(adică, predarea bunului ce a format obiectul acestuia)

4.Dualitatea de acțiuni- reprezintă situația în care titularul dreptului subiectiv civil are la dispoziție două acțiuni pentru protecția dreptului său și anume, pe de o parte, o acțiune bazată

pe un contract, deci o acțiune personală(supusă prescripției extinctive), iar pe de altă parte o acțiune reală, în revendicarea bunului (imprescriptibilă extinctiv).

Deosebiri între acțiuni mixte și dualitate de acțiuni

-în cazul dualității de acțiuni nu este vorva de un act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale creanță nu au aceeași cauză generatoare, ci izvorul dreptului real preexistă izvorului dreptului de creanță

-o altă deosebire se situează pe tărâm probatoriu, în sensul că în cazul acțiunii mixte este suficientă dovedirea actului juridic respectiv, în vreme ce, în cazul dualității de acțiuni, dacă a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii personale, admiterea acțiunii reale este condiționată de dovedirea dreptului de proprietate.

5.Drepturile potestative(secundare) – sunt acele drepturi subiective civile care, de regulă, nu dau naștere directe unui drept la acțiune, adică acele prerogative constând în puterea de a da nașterea prin manifestarea unilaterală de voință unui efect juridic ce afectează și cazul unei obligații alternative, dreptul terților de bună credință în cazul simulației, etc.

De menționat că în categoria drepturilor secundare poate fi inclus și dreptul de opțiune succesoralpp (dreptul perosanei care îndeplinește condițiile titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii li desființarea acelui titlu prin renunțarea la moștenire), însă acesta trebuie exercitat într-un anumit termen(de decădere)

6.Acțiunea în reparearea(compensarea) prejudiciului moral

-acțiunea în repararea nepatriomonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă extinctiv

-acțiunea în repararea patriomonială a unui prejudiciu moral este supusă prescripției extinctive(pentru că se valorifică un drept de creanță)

01.04.2016

Termenele de prescripție extinctivă

Termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege sau chiar de părți, înăuntrul căreia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune (decăderii)

Clasificarea termenelor de prescripție

În funcție de izvorul lor :

-termene legale

-termene convenționale

După vocația sau sfera lor de aplicare :

-termenul legal general de prescripție extinctivă

-termene legale speciale de prescripție extinctivă

În raport de izvorul normativ :

-termene legale de prescripție extinctivă instituite de Codul Civil

-termene legale de prescripție extinctivă intituite de alte acte normative

Termenul general de prescripție extinctivă

Prin termen general de prescripție extinctivă înțelegem acel termen care se aplică practic ori de câte ori nu își găsește aplicație un termen special de prescripție extinctivă într-un anume caz dat sau părțile nu au convenit un alt termen.

Potruvut art.2517 C.civ. , termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel

Termenele speciale de prescripție extinctivă

Spre exemplu, codul civil stabilește următoarele termene speciale de prescripție extinctivă;

-termenul de 10 ani, aplicabil dreptului la acțiune privitor la drepturile reale care nu sunt declarate prin lege, imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție

-etc

Cursul prescripție extinctive

Începutul prescripției extinctive

Potrivit art.2523 C.civ., prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Reguli speciale privind începutul prescripției extinctive

Ipoteza dreptului la acțiunea în executarea obligațiilor de a da sau a face

În cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face, prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel să o execute- art.2524 al(1)C.Civ.

Ipoteza dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor

Prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulat sau desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate grupe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul ori, după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă-art. 2525 C.civ.

Pentru ipoteza nulităților amiabile, prescripția acțiunii în restituire începe să curgă de la data acordului părților prin care acestea au constatat sau declarat nulitatea.

Ipoteza dreptului la acțiune în executarea prestațiilor succesive

Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă-art. 2526 C.civ.

Ipoteza dreptului la acțiune în materia asigurărilor contractuale- art.2527 C.civ.

În cazul asigurării contractuale, prescripția începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părți pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizației sau după caz, a despăgubirilor datorate de asigurator.

Ipoteza dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită-art.2528 al(1) C.civ.

În acest caz, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cat și pe cel care răspunde de ea.

Regula în discuție se aplică pentru repararea prejudiciului cauzat print-o faptă ilicită, indiferent că este vorba de răspunderea civilă delictuală sau de răspundere civilă contractuală.

Ipoteza dreptului la acțiune în anularea actului juridic.

Pentru această ipoteză, legea disinge, pe de o parte, după cum acțiunea în anulare este exercitată de partea interesată sau dacă este cazul,de o terță persoană interesată, iar pe de altă parte în funcție de cauza de nulitate relativă.

Astfel, potrivit ar.2529 al(1)C.civ. prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic începe să curgă:

a)în caz de violență, de la ziua când aceasta a încetat

b)în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit

c)în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptățit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-l încuviințeze sau să-i autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.

Art. 2529 al(2) C.civ. prevede că, în cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terță persoană , prescripția începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate.

Acestă regulă specială nu se aplică în cazurile în care prin lege se prevede un alt moment de la care prin lege se prevede un alt moment de la care prescripția începe să curgă, deci , atunci când există alte reguli speciale referitoare la începutul prescripției extinctive al dreptului la acțiunea în declararea nulității relative.

Astfel, conform art.301 C.civ, termenul de prescripție de 6 luni pentru acțiune în anularea căsătoriei începe să curgă :

-în cazul căsătoriei încheiate între tutor și persoana minoră aflată sub tutelă sa , de la data încheierii căsătoriei.

Ipoteza dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii aparente

Art.2530 al(1) prevede că prescipția dreptului la acțiune începe să curgă de la data predării sau recepției finale a bunului ori a lucrării sau, după caz , de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.

Această regulă se aplică și în cazul lipsei calităților convenite ori a lipsurilor cantitative.

Ipoteza dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse

Potrivit art.2531 al(1) C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripția dreptului la acțiune pentru viciile ascunse începe să curgă:

-în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcție, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepției finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii;

-în cazul unei construcții, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau a recepției finale a construcției , apare numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii.

Suspendarea prescripției extinctive

Prin suspendarea prescripției extinctive se înțelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripție, pe timpul cât durează situațiile care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitatea de a acționa.

Cauzele de suspendare

Potrivit art.2532. C.civ., prescripția nu începe săcurgă, iar dacă a început să curgă, prescripția se suspendă :

1.între soți, cât timp durează prescripția și nu sunt separați în fapt;

2.între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitatea de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;

3.între orice persoană care , în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunrile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate;

4.în cazul celui lipsit de capacitatea de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant legal sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară;

5.cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acestora;

6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;

7.în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau alte asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuie să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen.

8.în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale României, cât timp acesa se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impise de necesitățile războiului.

9.în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare;

Forța majoră, când este temporartă , nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de espirarea termenului de prescripție.

Cauzele speciale de suspendare

1.Prescripția extincitivă nu curge contra creditorului defunctului în privița creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibilii ori, în lipsa acceptării cât timp nu a fost numit un curatpr care să îl reprezinte ;

2. Prescipția nu curge nici contra moștenitorilor defunctului, cât timp aceștia nu au acceptat moștenirea ori nu a fost numit un curator care să îl reprezinte;

3.Prescripția nu curge contra moștenitorilor în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii, de la data acceptării moștenirii și până la data lichidării ei.

Efectele suspendării

Efectul general

Potrivit art.2534 al (1) C.civ. de la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpului scurs înainte de suspendare.

Efectul special

Potrivit art.2534 al(2) C.civ. prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.

Beneficiul și extinderea efectului suspendării

Potrivit art.2535 C.civ. suspendarea prescripției poate fin invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Suspendarea nu este însă caracter judiciar, ci efectele acesteia se produc de drept (ope legis)

Pentru ipoteza în care obligația corelativă dreptului supus prescripției extinctive a fost garantată de un fideiusor, art.2536 C.civ. prevede că suspendarea prescripției față de debitorul principal ori față de fiedeiusor produce efecte în privința amândurora.

Cât privește obligațiile indivizibile, indiferent că ar fi vorba de o indivizibilitate activă sau pasivă, suspendarea prescripției față de unul dintre creditori sau după caz, debitori, produce efecte și față de ceilalți (art.1433al(1)C.civ.).

Întreruperea prescripției extinctive

1.Noțiune.Justificare

Prin întreruperea prescripției extinctive se înțelege modificarea cursului acesteia constâând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreuptive și începerea unei alte prescripții extinctive.

2.Cauzele de întrerupere

Potrivit art.2537 C.civ., prescripția extinctivă se întrerupe:

1.printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;

2.prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii însolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea , pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;

3.prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;

4.prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;

3.Efectele întreruperii

Din art.2541. alin.(1) și (2) C.civ., rezultă că întreruperea cursului prescripției extincitve produce următoarele efecte :

-ștergerea prescripției extinctive începute înainte de apariția cauzei de întrerupere;

-începerea, după întrerupere, a cursului unei noi prescripției extinctive.

4.Beneficiul și extinderea efectului întreruptiv

Potivir art.2542 alin.(1) C.civ., efectele întreruperii prescripției profită celui de la care emană actul întreruptiv și nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Pentru situația în care prescripția a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul cătrea curgea, alin.(2) al aceluiași articol dispune că efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs și nu pot fi opuse decât autorului recunoașterii.

Pentru ipoteza în care obligația corelativă dreptului supus prescripției extinctive a fost garantată de un fideiusor, art.2543 C.civ. prevede că întreruperea prescripției împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privința amândurora.

Cât privește obligațiile indivizibile, indiferent că ar fi vorba de o indivizibilitate activă sau pasivă, întreruperea prescripției în privința unuia dintre creditori sau debitori produce efecte și față de ceilalți(art. 1433 alin. (2) C.civ.).

În cazul obligațiilor solidare, întreruperea prescripției în privința unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari(art. 1441 alin. (2) C.civ), iar întreruperea prescripției față de unul dintre debitorii solidari produce efecte și față de ceilalți codebitori(art.1449 alin.(1) C.civ.).

Repunerea în termenul de prescripție extinctivă

Repunerea în termenul de prescripție extinctivă este consacrată, cu caracter general, de art.2522 alin.(1) C.civ., potrivit căruia ,,cel care, din motive temeinice care pot fi invocate pentru repunerea în termen.

Repunerea în termenul de prescripție extinctivă poate fi definită ca beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subitective, în condițiile prevăzute, în temeiul căruia aceștia își pot valorifica drepturilor chiar dacă termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit.

Motive temeinice : este la aprecierea judecătorului, ex : boala

-să excludă culpa

-să nu reprezinte creditorului cazuri de forță majoră.

Termenul pentru repunerea în termenul de prescripție extinctivă

Art.2522 alin. (2) C.civ. stabilește atât durata termenului de repunere în termen ,,repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție’’

Efectul repunerii în termenul de prescripție extincitvă

Efectul repunerii în termenul de prescripție extinctivă constă,în esență, în socotirea prescripției extinctive ca neîmplinită, deși termenul de prescripție extinctivă a expirat.

Împlinirea prescripției extinctive

Regulire în funcție de care se determină momentul împlinirii termenelor de prescripție extinctivă sunt prevăzute de art.2551-2556 C.civ., cu precizarea că acestea se aplică oricărui termen, indiferent de natura și izvorul lui, iar nu numai termenelor de prescripție extinctivă.

Cât privește modul de calcul al duratei termenului, trebuie deosebit după cum termenul este stabilit pe ani, luni sau săptămâni, pe zile ori pe ore.

Temenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. Mijlocul lunii se socotește a cincisprezecea zi. Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului (art. 2552 C.civ.).

În cazul termenului stabilit pe zile, nu se iau în calcul prima și ultima zi a termenului. Termenul se va împlini la ora 24:00 a ultimei zile.

În cazul termenului stabilit pe ore, art.2555 C.civ. prevede că nu se iau în calzul prima și ultima oră atermenului.

Art.2556 C.civ. dispune că actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscisurile care le constată au fost predate oficiului poștal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obișnuit activitatea la acel oficiu.

Decăderea

Decăderea nu este o sancțiune pentru că nu are în vedere culpa părții, efectul fiind pierderea dreptului subiectiv civil.

Potrivit art. 2545. alin (1) C.civ., ,,prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilateral”iar alin.(2) dispune că ,, neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrui termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor”.

Potrivit art.2547 C.civ.,,dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit remen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripție”.

Oprimă ipostază este aceea în care prin lege sau prin actul juridic al părților se instituie un termen și, totodată, se prevede în mod expres că depășirea termenului atrage decăderea. În alte cuvinte, este vorba de o decădere expresă.

A două ipoteză este aceea în care prin lege sau prin actul juridic: al părților se instituie un termen, fără a se preciza dacă depășirea acestuia atrage decăderea sau prescripția extinctivă. Dacă rezultă neîndoielnic că împlinirea termenului atrage pierderea dreptului subiectiv neexercitat înăuntrul termenului respectiv sau împledicarea efectuării unui act unilateral, atunci va fi vorba de decădere. Într-un asemenea caz, se poate vorbi de o decădere tacită prin voința părților nu s-ar putea stabili un termen dedecădere care ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului subiectiv sau săvârșirea actului de către partea interesată, clauza prin care s-ar institui un astfel de termen fiind, potrivit art.3546 C.civ.,loviă de nulitate absolută

Efectele decăderii

Efectul decăderii constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termenul sau ,după cazl, în impiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului.

Partea interesată poate opune decădere numail la judecata în primă instanță, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal ciate (art. 2550 alin.(1) C.civ.

Alin.(2) C.civ. prevede că instanța este obligată să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, această vizează numai termenele de decădere instituite prin dispoziții legale care ocrotesc un interes general, deci termenele decădere de ordine publică.