SUBIECTELE LA DREPTUL PROCESUAL CIVIL PENTRU SESIUNEA DE IARNĂ

1. Noţiunea dreptului procesul civil şi caracterele specifice ale acestuia.Definim dreptul procesual civil ca acea ramură a sistemului dreptului, alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea judiciară, competenţa organelor de jurisdicţie, activitatea de judecată şi cea de executare silită, precum şi raporturile care se nasc între participanţii la aceste activităţi, desfăşurate în scopul soluţionării proceselor şi cererilor privind drepturile civile ori interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei. Expresia „drept procesual civil” este folosită în sensul de : - ramură de drept, adică de ansamblu de norme juridice, sens folosit în definiţia de 2 mai sus; - element al conţinutului raportului juridic procesual civil, adică de posibilitate recu-noscută de legea procesual-civilă persoanei al cărei drept subiectiv civil sau interes legitim a fost nerespectat, nesocotit sau încălcat, precum şi persoanei care a nesocotit dreptul sau interesul, de a folosi mijloacele procesuale care alcătuiesc acţiunea civilă, în vederea protecţiei sau realizării dreptului ori interesului respectiv ori pentru a se apăra; - ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul procesual civil ca ramură de drept; Caracterele dreptului procesual civil În literatura juridică sunt reţinute următoarele caractere ale dreptului procesual civil : a) caracterul sancţionator b) caracterul reglementar c) caracterul formalist d) caracterul de drept comun 2. Felurile procedurii civile şi lacunele legislaţiei procesual civile.Legislaţia procesual civilă în vigoare clasifică pricinile civile, examinate de instanţele judecătoreşti, în patru tipuri: procedura contencioasă, procedura contenciosului administrativ, procedura specială, procedura în ordonanţă.Cea mai importantă şi mai des întîlnită este procedura contencioasă, în cadrul căreia se examinează pricini ce nasc din litigii civile, locative, familiale, de muncă şi din alte raporturi juridice.O mare parte dintre regulile procedurii contcncioase se extind şi asupra celoraltc tipuri de proceduri, care se efectuează în conformitate cu aceasta, suferind însă unele schimbări, adăugiri,stabilite de norme speciale pentru procedurile necontencioase.Procedura contenciosului administrativ. Deopotrivă cu cauzele contcncioasc, instanţa de judecată examinează şi cazuri ce rezultă din relaţii adminislrativ-juridice. Instituţia contenciosului administrativ reprezintă o formă juridică de apărare a drepturilor omului împotriva eventualilor abuzuri ale organelor autorităţilor publice şi a funcţionarilor publici, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor organe, astfel încît, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.Procedura specială. In cazurile cînd instanţa de judecată examinează cauze obiectul cărora nu este litigiu de drept, aceasta apără interesele legitime ale cetăţenilor, organizaţiilor, stabilind prin hotărîrea judecătorească anumite fapte juridice, situaţia juridică a persoanei, precum şi existenţa sau lipsa drepturilor neliligioase. Spre exemplu: încuviinţarea adopţiei; declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată; limitarea în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii; declararea fără stăpîn a unui bun mobil şi declararea dreptului de proprietate municipală asupra unui bun imobil fără stăpîn; încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatric ş.a.Procedura în ordonanţă, este o procedură simplificată prin care judecătorul unipersonal emite o dispoziţie în baza materialelor prezentate de creditor privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor mobiliare de la debitor.

3. Natura juridică a dreptului procesual civil. Aceasta ramura a sistemuui juridic apartine dr. Public. Realtia strinsa care exista intre dr. Civil si dr.procesual civil, a determinat pe unii autori sa sustina apartenenta dr. Procesual civil la dr. Privat. Determinarea corcta a naturii d. Procesual civil se face din punct de vederea a calitatii subiectilor intre care se leaga raportul juridic si continutul obiectului raportului juridic. Ori de cite ori subiectii raportului sunt particulari – ne aflam in prezenta unui raport de drept privat. Prezenta statului intrun raport juridic antreneaza calificarea acestuia ca fiind un raport de drept public. Aceasta regula nu are un caracter absolut, deoarece statul poate participa in jiata juridica nu doar in calitate de putere suverana, ci si ca simplu subiect de dr. Civil. Criteriul enuntat trebuie conjugat asa cum am aratat deja, si cu acela al naturii materiei care formeaza obiectul raportului juridic. Daca continutul raportului juridic vizeaza un iteres general un atare report trebuie inclus in sfera dr. Public, iar in caz contrat de dr.privat. Mentionam ca ignorarea oricarui dintre criterii poate conduce la solutii inadecvate. Aceasta ramura de drept tinde in primul rind este destinata sa serveasca, in primul rind, toate celelalte ramuri de drept privat. Aceasta imprejurare nu poate duce la considerarea dreptului procesual civil ca o subdiviziune a dr. Privat. In relatia procesuala este in totdeauna implicat statul – prin intermediul autoriattii judiciare, ca un garant al pacii sociale. Pozitia statului se evidentiza si prin obligatia de adistribui justitia – ceea ce corespunde dr. Cetateanului de a solicita protectie judiciara. Administrarea justitiei nu poate fi calificata ca o problema de dr.privat. statul nu are simpla obligatie de a administra justitia, el este dator sa asigure stabilirea adevarului in cauzele adese in fata autoritatii judiciare. Asa se explica consfintirea in ultimul timp in numeroase legislatii a principiului relului activ al judecatorului. Forta statului de drept rezida tocmai in promovarea adevarului in opera de infaptuire a justitiei. Iata de ce apreciem dr.procesual civil in pofida puternicilor sale conexiuni cu dr.privat, apartine dr.public.4. Fazele procesului civileFază (etapă) a procesului civil se numeşte totalitatea acţiunilor procesuale, ce sunt îndreptate spre un scop apropiat: primirea cererilor, pregătirea cauzei pentru dezbaterile judiciare, dezbaterile judiciare etc. Această definiţie este atestată în literatura de specialitate, fazele procesului civil sunt de două feluri: obligatorii; facultative. Se numesc obligatorii fazele fără de care procesul civil nu poate exista. Fazele obligatorii sunt următoarele: 1.) intentarea pricinii civile; 2.) pregătirea pricinilor civile pentru dezbateri judiciare; 3.)dezbaterile judiciare, care la rîndul lor cuprind: partea pregătitoare; judecarea pricinii în fond; susţinerile orale; emiterea şi pronunţarea hotărîrii: 4.) executarea hotărîrii instanţei dejudecată.In cadrul fazei de pregătire a pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare, în conformitate cu C.P.C, judecătorul, în termen de cinci zile de la primirea cererii de chemare în judecată, trebuie să efectueze un şir de acţiuni. De exemplu, stabileşte ziua înfăţişării şi citează părţile, rezolvă chestiunea citării martorilor în şedinţă, dă delegaţii altor instanţe de judecată etc.

Dezbaterile judiciare constituie faza principală a procesului civil. Ele cuprind examinarea şi soluţionarea cauzei civile în fond. Soluţionînd pricina, instanţa de judecată este obligată să emită o hotărîre legală şi întemeiată, care să apere drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.Ultima fază obligatorie a procesului civil este executarea hotărîrii, după ce aceasta devine definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată.Fazele facultative nu sunt obligatorii, ci apar la dorinţa persoanelor sau participanţilor la proces. Acestea sunt: 1.) Apelul. 2.) Recursul, care poate fi: Recurs împotriva hotărîrilor şi încheierilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului; Recurs împotriva deciziilor instanţei de apel. 3.) Revizuirea hotărîrilor.5. Obiectul dreptului procesual civilObiectul dreptului procesual civil îl formează raporturile juridice ce se stabilesc între participanţi la proces în cadrul activităţii de examinare şi soluţionare a cauzelor civile.Este necesar a face deosebire între obiectul procesului civil şi obiectul dreptului procesual civil.Obiectul procesului civil, ca activitate a instanţei de judecată la înfăptuirea justiţiei care evoluează într-o anumită formă procesuală, îl constituie cauzele civile concrete.Obiect al dreptului procesual civil ca ramură de drept îl constituie însuşi procesul civil, adică activitatea instanţei de judecată, a altor participanţi la proces, precum şi activitatea organelor ce pun în executarea hotărîrile instanţei de judecată.Obiectul dreptului procesual civil este format din raporturile juridice care se nasc între participanţii la procesul civil, numite raporturi juridice procesual civile. Raporturile procesual civile pot fi grupate în : - raporturi între instanţă şi părţi; - raporturi între instanţă şi ceilalţi participanţi la procesul civil; - raporturi între părţi. 6. Corelaţia dreptului procesual civil cu ramurile de drept privat şi ramurilie de drept public (motivaţii asupra asemănărilor şi deosebirilor)Dreptul procesual civil reprezintă o ramură autonomă a dreptului, dar nu este izolat de celelalte ramuri, aflîndu-se într-o strînsă interferenţă cu acestea. Gradele de interferenţă pot fi diferite, dar existenţa lor nu poate fi contestată.La baza dreptului procesual civil, ca de altfel la baza oricărei ramuri de drept, stau normele fundamentale ale dreptului constituţional care stabilesc principiile dreptului în ansamblu. Constituţia Republicii Moldova consacră un capitol distinct autorităţii judecătoreşti (Capitolul IX).Astfel, art.114 prevede: „Justiţia se înfâptuieţtc în numele legii numai de instanţele judecătoreşti", iar art. 116 alin.l stipulează: „Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, Imparţiali şi inamovibili, potrivit legii".Corelaţia dintre dreptul procesual civil şi dreptul civil este cea dintre conţinut şi formă.Dreptul civil este drept material sau substanţial, iar dreptul procesual civil este drept formal, procesual. Dreptul procesual civil reprezintă aspectul sancţionator al dreptului civil material, deoarece îi conferă acestuia eficacitate prin folosirea constrîngcrii de stat atunci cînd obligaţiile născute în cadrul raporturilor de drept civil nu sunt executate de bună voie.O strînsă conexiune există între dreptul procesual civil şi dreptul procesual penal; ea este determinată de obiectul de reglementare al celor două ramuri de drept. într-adevăr, ambele ramuri de drept au ca obiect reglementarea modului în care se realizează activitatea judiciară. Natura obiectului de reglementare determină şi existenţa unor principii şi instituţii asemănătoare.Cele mai semnificative asemănări se concretizează în:-realizarea ambelor procese în etape succesive şi progresive, cu respectarea unor reguli de formă prestabilite; -soluţionarea cauzelor civile şi penale de acelaşi organ de jurisdicţie;-existenţa unor principii procesuale comune, ca :principiul dreptului la apărare, principiul publicităţii, principiul contradictorialităţii etc;-existenţa unor căi de atac bazate pe principii comune. Dreptul procesual civil are strînse legături şi cu dreptul internaţional privat.Dreptul internaţional privat reglementează, prin normele sale, raporturi civile şi procesual civile cu un clement de extranietatc.Legătura dreptului procesual civil cu dreptul administrativ se manifestă prin existenţa procedurii în contenciosul administrativ.Existenţa normelor dreptului procesual civil, care reglementează achitarea taxei de stat, reflectă legătura cu dreptul financiar.La fel dreptul procesual civil mai are interferenţe cu dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul funciar, dreptul comercial etc.7. Caracteristia generală a raportului juridic procesual civilConduita umană, manifestată prin acţiunile sau inacţiunile unei persoane faţă de alte persoane fizice sau juridice, se numeşte rela'ie social[ sau raport social. Cele mai importante relaţii sociale sînt reglementate de normele juridice. Raporturile juridice reprezintă o categoric a raporturilor sociale reglementate prin norme juridice a căror formare, modificare şi desfiinţare se produce, de regulă, prin intervenţia unui fapt juridic şi în cadrul cărora părţile apar ca titulare de drepturi şi obligaţii a căror realizare este asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului.Trăsătura distinctivă, care deosebeşte un raport juridic faţă de o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică (aparţinând moralei, de exemplu) constă în aceea că, în caz de nevoie, realizarea unui asemenea raport juridic este asigurată prin forţa de constrângere a statului.La examinarea şi soluţionarea pricinilor civile între instanţa de judecată şi alţi participanţi la proces se nasc anumite raporturi juridice. Aceste raporturi sunt reglementate de normele dreptului procesual civil şi alcătuiesc raporturi juridice procesual civile.Studierea problemei relaţiilor juridice constă în aflarea mecanismului de influenţare a normelor procesuale asupra relaţiilor sociale pe care le reglementează, conştientizarea adevărului juridic, stabilirea necesităţii perfecţionării formelor şi metodelor de reglementare juridică în scopul sporirii efectului acţionării normelor juridice şi consolidării legalităţii.Raporturile juridice procesual civile sunt o varietate a raporturilor juridice. Asemenea tuturor raporturilor juridice, ele se nasc între persoane concrete şi există în baza normelor juridice, ordonează juridic comportamentul participanţilor, sunt asigurate de forţa coercitivă a statului.Deoarece procesul civil reprezintă o sferă specifică a activităţii sociale, şi relaţiile juridice apărute în cadrul acestei sfere au particularităţile şi trăsăturile specifice lor.Relaţiile procesual civile apar numai în baza normelor dreptului procesual civil, conţinute în diferite izvoare. Ele iau naştere doar între doi subiecţi - instanţa de judecată, care examinează pricina, şi oricare alt participant la proces: instanţa de judecată - reclamant, instanţa de judecată -pîrît, instanţa de judecată - martor etc.

Instanţa de judecată este participantul obligatoriu la aceste relaţii juridice, pe cînd între părţi, intervenienţi, procuror nu se stabilesc relaţii procesuale.Această particularitate a relaţiilor procesuale se explică prin faptul că instanţei de judecată ca organ al puterii de stat îi revine rolul principal acordat de lege în îndeplinirea sarcinilor atribiute procesului civil.Caracterul dominant al împuternicirilor instanţei de judecată însă nu înseamnă că aceasta este în exclusivitate deţinătoare de drepturi, iar toţi ceilalţi participanţi la proces- deţinători de îndatoriri.Pe lîngă drepturile procesuale, instanţa de judecată arc anumite îndatoriri faţă de ceilalţi participanţi la proces. De exemplu, instanţa de judecată este obligată să ia spre examinare cererea de chemare în judecată, dacă aceasta a fost depusă în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de legislaţie; este obligată să cerceteze şi să satisfacă demersul întemeiat, să anexeze la dosar anumite probe.'Raporturile procesual civile sunt posibile doar sub formă juridică. Spre deosebire de relaţiile materiale, ele nu pot exista ca relaţii formale, adică ncrcglcmentate de normele dreptului procesual civil.Raporturile procesuale civile formează un sistem interdependent si intercondiţionat de relaţii ce se dezvoltă consecutiv şi se schimbă unele pe altele. Acest sistem se constituie din totalitatea raporturilor juridice relativindependente.Raporturile procesual civile se deosebesc între ele în funcţie de: temeiul apariţiei, componenţa subiectivă, conţinut şi obiect; totodată ele sunt: interdependente, intercondiţionalc şi reprezintă un sistem unic derelaţii procesuale.Aşadar, raporturile juridice procesual civile reprezintă un sistem de relaţii sociale reglementate de normele dreptului procesual civil, născute între instanţa de judecată şi alt participant la proces şi îndreptate spre realizarea sarcinilor procesului civil.8. Obiectul raportului juridic procesual civil.Obiectul raporturilor procesual civile îl formează faptul asupa căruia sunt îndreptate raporturile juridice concrete.Este necesar să deosebim obiectul general al relaţiilor procesuale pe fiecare cauză civilă concretă de obliectele speciale ale fiecărei relaţii juridice, luată în parte. Obiectul general îl constituie litigiul ce se află în afara relaţiilor procesuale între membrii raportului material juridic, pe care instanţa de judecată trebuie să-1 soluţioneze în procedura contencioasă, precum şi cererea de constatare a faptului juridic sau a altor circumstanţe în cadrul procedurii speciale. Obiect general al relaţiilor procesual juridice există şi în cauzele ce rezultă din relaţiile administrativ juridice.Fiecare relaţie juridică în parte, precum şi grupele lor (instanţa de judecată -părţi, instanţa de judecată - reprezentanţi etc.) au obiectul lor special. De exemplu, obiectul special al relaţiilor procesuale dintre instanţa de judecată şi reprezentant sunt drepturile şi interesele apărate de lege ale reprezentatului, pe care el este chemat să le apere. Obiect al relaţiilor dintre instanţa de judecată şi martor îl constituie informaţia despre faptele ce au importanţă esenţială pentru cauză.Referitor la conţinutul raporturilor juridice procesual civile în literatura de specialitate sunt expuse mai multe păreri.Unii autori, cu părerea cărora suntem de acord, consideră că conţinutul relaţiilor procesuale îl formează drepturile şi obligaţiile instanţei de judecată şi ale altor participanţi la proces.3

După părerea altor autori, conţinutul relaţiilor procesual civile îl alcătuiesc acţiunile procesuale ale subiecţilor lor, întreprinse în comformitate cu drepturile şi obligaţiile lor.4

Subiecţi ai dreptului procesual civil se constideră prcsoanele fizice şi persoanele juridice. Legea mai recunoaşte ca subiecţi ai dreptului procesual civil şi cetăţenii străini, persoanele fără cetăţenie, întreprinderile, organizaţiile străine şi organizaţiile internaţionale - toate aceste persoane pot participa în procesul civil. Intrând în raporturi juridiceprocesual civile cu instanţa de judecată, ele devin subiecţi ai raporturilor juridice.9. Subiectele raportului juridic de drept procesual civil.Subiecţii raporturilor procesual civile se clasifică în trei categorii:- Instanţa de judecată, executorii judiciari.- Persoanele care contribue la înfăptuirea justiţiei: martorii, experţii, interpreţii, grefierii.- Participanţii la proces care sunt indicaţi în art. 55 CPC. Avem două categorii de participanţi: a) persoanele care participă la proces în nume propriu întru apărarea drepturilor şi intereselor personale, având interes material şi procesual:- părţile în proces: reclamantul şi piritul;- intervenienţii;- petiţionarii şi organele de stat sau persoanele cu funcţii de răspundere în pricinile care izvorăsc din contenciosul administrativ;- petiţionarii şi persoanele care sunt interesate în pricinile cu procedură specială;- creditorii şi debitorii în pricinile cu procedură în ordonanţă, b) persanele care participă laproccs în nume propriu întru apărarea drepturilor altor persoane, avânt în proces numai interes procesual: - procurorul;- organele autorităţilor publice; - reprezentanţii părţilor, intervenienţii.10. Incidentele procesuale asupra competenţei judecătorului. Situatia in care doua sau mai multe instante se considera competente sau dimpotriva necompetente sa solutioneaze o cauza civila concreta genereaza un conflict de competenta. Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative. Exista conflict pozitiv de competenta ori de cite ori doua sau mai multe instante se declara concomitent sau succesiv abilitatea sa solutioneze aceiasi cauza, refuzind sasi decline competenta in favoarea altei instante sau organ cu atributii jurisdictionale. Conflictul negativ de competenta apare dimpotriva in acele cazuri in care doua sau mai multe instante se declara necompetente sa solutioneze o cauza civila, declinindusi reciproc competenta. Conflictele de competenta impiedica solutionarea normala a cauzelor civile – daunind atit interesului general cit si partilor litigante. Conflictele de competenta se solutineaza pe calea reglatorului de competenta (hotarirea data de instanta ierarhic superioara) prin care se va stabili care dintre instante este competenta sa solutioneze cauza. Instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţională suspendă din oficiu procesul şi înaintează dosarul către instanţa în drept să soluţioneze conflictul de competenţă. Cînd două sau mai multe judecătorii din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se declară competente să judece aceeaşi pricină sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele îşi declară incompetenţa de a judeca aceeaşi pricină, conflictul de competenţă se judecă de către curtea de apel  comună. Dacă există conflict de competenţă între două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi curte de apel ori între o judecătorie şi o curte de apel, competent să judece conflictul este Colegiul   civil şi de contencios administrativ al  Curţii  Supreme de Justiţie. Conflictul de competenţă dintre curţile de apel se judecă de Colegiul  civil şi de

contencios administrativ  al  Curţii  Supreme de Justiţie. Conflictul de competenţă dintre judecătoriile economice de circumscripţie se judecă de către Curtea de Apel Economică. Conflictul de competenţă dintre judecătoria economică de circumscripţie şi judecătorie se judecă de către curtea de apel de drept comun de la locul de aflare a reclamantului. Conflictul de competenţă dintre judecătoria economică de circumscripţie şi curtea de apel de drept comun se judecă de către Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Conflictul de competenţă dintre judecătoria economică de circumscripţie şi Curtea de Apel Economică se judecă de Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie. Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea participanţilor la proces, conflictul dintre instanţe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. 11. Izvoarele dreptului procesual civil (noţiune, clasificare şi particularităţi).Noţiunea de izvor de drept poate fi analizată în două accepţiuni. In sens material. înţelegem condiţiile social-economicc ce impun crearea unui ansamblu de norme, iar în sens juridic, tocmai aceste norme, mijloace specifice, puse la dispoziţia organelor specializate ale statului, exprimate prin acte normative, care să apere relaţiile economice şi sociale.Potrivit prevederilor alin. 1 art. 12 CPC, instanţa judecătorească soluţionează pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărîrilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi hotărîrilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale. în cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri.Constituţia, Legea fundamentală a ţării, în Titlul 3 „Autorităţile publice", consacră autorităţii judecătoreşti Capitolul 9 întitulat „Autoritatea judecătorească".In acest capitol, divizai în trei secţiuni, este reglementată activitatea instanţelor judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii.Constituţia consacră drept principii fundamentale: independenţa judecătorilor, legalitatea, publicitatea dezbaterilor şi altele.Legile organice şi ordinare care în concordanţă cu principiile constituţionale conţin dispoziţii cu caracter procedural:- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 30 mai 2003;- Legea contenciosului administrativ din 10 februarie 2000;- Legea privind organizarea judecătorească din 6 iulie 1995;- Legea cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995;- Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din 19 iulie 1996. Actele normative subordonate legii: Decretele Preşedintelui Republicii Moldova, Hotărîrile Guvernului, Hotărîrile Parlamentului cu caracter normativ ce au aplicare în domeniul dreptului procesual civil.Tratatele internaţionale: acordurile, pactele, convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte. De exemplu: Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, încheiat la Moscova la 25 februarie 1993. Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală, încheiat la Kiev la 13 decembrie 1993. Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie 1993 şi ratificată de Republica Moldova la 16 martie 1995. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală încheiat la 6 iulie 1996.Codul de procedură civilă (art. 12!) prevede şi posibilitatea instanţei de judecată de a ridica excepţia de ncconstituţionalitatc. Astfel, dacă, în procesul judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv. Sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată este admisibilă numai în cazul în care actul normativ este aplicat sau urmează a fi aplicat conform opiniei instanţei în pricina concretă pe care o examinează.12. Izvoarele interne ale dreptului procesual civil.Constituţia, Legea fundamentală a ţării, în Titlul 3 „Autorităţile publice", consacră autorităţii judecătoreşti Capitolul 9 întitulat „Autoritatea judecătorească".In acest capitol, divizai în trei secţiuni, este reglementată activitatea instanţelor judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii.Constituţia consacră drept principii fundamentale: independenţa judecătorilor, legalitatea, publicitatea dezbaterilor şi altele.Legile organice şi ordinare care în concordanţă cu principiile constituţionale conţin dispoziţii cu caracter procedural:- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 30 mai 2003;- Legea contenciosului administrativ din 10 februarie 2000;- Legea privind organizarea judecătorească din 6 iulie 1995;- Legea cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995;- Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din 19 iulie 1996. Actele normative subordonate legii: Decretele Preşedintelui Republicii Moldova, Hotărîrile Guvernului, Hotărîrile Parlamentului cu caracter normativ ce au aplicare în domeniul dreptului procesual civil.13.Izvoarele internaţionale ale dreptului procesual civil.Tratatele internaţionale: acordurile, pactele, convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte. De exemplu: Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, încheiat la Moscova la 25 februarie 1993. Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală, încheiat la Kiev la 13 decembrie 1993. Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie 1993 şi ratificată de Republica Moldova la 16 martie 1995. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală încheiat la 6 iulie 1996.Codul de procedură civilă (art. 12!) prevede şi posibilitatea instanţei de judecată de a ridica excepţia de ncconstituţionalitatc. Astfel, dacă, în procesul judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv. Sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată este admisibilă numai în cazul în care actul normativ este aplicat sau urmează a fi aplicat conform opiniei instanţei în pricina concretă pe care o examinează.14.Practica judiciară

15.Aplicarea legislaţiei procedural civile în timp, spaţiu şi după subiecte. Legea procesual civila produce efecte pentru care a fost edictata in tot intervalul de timp de la intrare in vigoare si pina la abrogare. Cele doua momente reprezinta limitele aplicarii in timp a legilor de procedura civila. Legea proceduarala si alt act normativ nu are putere retroactiva. Pricipiul enuntat se intemeiaza pe ideia logica ca ca cel din urma act normativ este destinat sa asigure o mai optima administrare a justitiei. Legea noua nu aduce actelor procedurale indeplinite anterior intrarii ei in viguare. Dar nici legea veche nu se mai aplica dupa abrogarea sa. Evolutia in timp a normelor dreptului procesual civil a implicat disparitia unor norme, modificarea lor sau introducerea unor regului de procedura noi. Din punct de vedere a aplicarii legii de procedura in spatiu se aplica principiul teritotialitatii – adica legile RM se aplica pe tot teritoriul RM – fiind un principiu universal ce decurge din suveranitatea si independenta statelor. Aplicarea normelor de procedura civila asupra persoanelor intra sub incidenta principiului egalitatii. Strainii persianele fizice si juridice au. In conditiile legii aceleasi drepturi si obligatii procedurale ca si subiectii cetateni ai RM.16. Incidente asupra aplicării legislaţiei procesuale în timp. Procesul civil fiind o succesiune de acte procedurale, se pune intrebarea care este regula care se aplica in cazul cind norma de procedura se modifica pe parcursul derualarii unui proces civil? Principiul care rezolva aceasta problema este principiul imediatei alicatiuni a legii noi. Asa dar ultimul act normativ va guverna atit procesele in curs de judecata cit si cele nascutee din fapte anterioare dar promovate dupa aparitia acesteai. Art. 3 CPC - Instanţele judecătoreşti aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanţei judecătoreşti (hotărîri,  încheieri, decizii, ordonanţe), precum şi  a actelor unor alte autorităţi în cazurile prevăzute de lege.  Noua lege procedurală nu  duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate şi nu le desfiinţează. De la data intrării   în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Legea procedurală civilă care impune obligaţii noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanţilor la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabileşte sancţiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

17. Principiile dreptului procesual civil (noţiune, clasificare şi particularităţi) Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil reprezintă reguli esenţiale ce determină structura procesului şi guvernează întreaga activitate judiciară. Ele prezintă nu numai o importanţă teoretică, ci şi una de politică legislativă, avînd şi o semnificaţie practică.

Din punct de vedere teoretic, principiile fundamentale contribuie la înţelegerea şi interpretarea corectă a normelor procesuale. Sub aspect legislativ principiile fundamentale orientează activitatea de elaborare a legislaţiei procesuale în sensul editării unor reglementari coerente şi eficiente.'Importanţa practică a principiilor fundamentale rezidă în vocaţialor de a contribui Ia formarea unei jurisprudenţe unitare.

Clasificarea principiilor are o mare impotanţă, deoarece aceasta stabileşte locul, rolul şi importanţa fiecăruia principiu.Principiile procesual civile sunt legate între ele, fiind independente dar nu autonome, adică nu pot funcţiona în afara domeniului.În literatura de specialitate s-au conturai mai multe criterii de clasificare:a). în dependenţă de izvorul de reglementare:- principii constituţionale;- principii ce reies din normele procesual civile; b). Potrivit rolului principiilor la înfăptuirea justiţiei:- principii organizational - funcţionale;- principii funcţionale; c). după obiectul reglementării:- principii ce determina democratismul procedurii civile;- principii ce determina legalitatea în proces; d). după apartenenţa la ramura de drept:- principii generale;- principii intcrramuralc;- principii ramuralc. 18.Principiile generale ale dreptului procesuale civil. Principiile generale ale dreptului procesual civil reprezinta reguli esentiale ce guverneaza intreaga activitate judiciara, contribuie la intelegerea si interpretarea corecta a normelor procesuale, orienteaza activitatea de elaborare a legislatiei procesuale si contribuie la fondarea unei jurisprudente unitare. Acestea sunt proprii intregului sistem de drept. (Universalitatea, egalitatea, accesul liber la justitie, prezumtia nevinovatiei, neretroactivitatea legii, libertatea individuala si siguranta, dr. La aparare, secrtul corespondentei si viata intima, etc.) Toate se gasesc in Constitutie. 19.Principiile organizatorice ale dreptului procesual civil.Principiul înfăptuirii justiţiei exclusiv în instanţa judecătorească.Acest principiu este stipulat în Constituţia Republicii Moldova, fiind prevăzut de asemenea de majoritatea actelor internaţionale, de exemplu: Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948; Convenţia europeană a drepturilor omului si libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950; Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a ONU la 16 decembrie 1966 etc.Art. 114 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează: „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti"Totodată, alin.3 art. 115 al Constituţiei prevede: „î nfunţarea de instanţe extraordinare este interzisă".În procesul civil acest principiu se manifestă prin faptul ca instanţele de judecată în sistemul organelor ce înfăptuiesc apărarea drepturilor (notariatul, comisia de soluţionare a litigiilor de muncă s.a.), ocupă un loc special. Prioritatea formei de apărare judiciara a drepturilor se exprima prin aceea că:- în cazul în care, de exemplu, litigiul de drept a fost examinat şi de comisia de soluţionare a litigiilor de muncă, hotărîrea definitivă se

va adopta de instanţa de judecată (dacă persoana căreia i-a fost încălcat dreptul s-a adresat în instanţă);- în cazul în care prin hotărîrea unei autorităţi publice a fost încălcat sau contestat un drept, persoana vătămată se va adresa în instanţa

de contencios administrativ (procedura in contcinciosul administrativ fiind un tip a procedurii civile).Principiul numirii judecătorului în funcţie. Pînă la reforma judiciară judecătorii erau aleşi, ceea ce înseamnă că ei erau implicaţi direct sau indirect în politică.In prezent judecătorii sunt numiţi în funcţie, procedura fiind prevăzută de Legea cu privire la statutul judecătorului de la 20 iulie 1995 şi Legea cu privire la colegiul de calificare şi atestare şi judecătoriilor de la 19 iulie 1995.

Stipularea fundamentală referitor la numirea judecătorilor în funcţie o găsim în Constituţia Republicii Moldova, art. 16 alin.(12) : "Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii care au susţinut concursul sunt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani judecătorii vor fi numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrslă".în continuare, pct.3 al aceluiaşi prevede articol : Preşedintele şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi în funcţie de Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.Principiul îmbinării unipcrsonalităţii şi colegialităţii completului de judecată la examenarca princinilor civile. Pricinile civile în prima instanţă se exannencază de un singur judecător ce activează în numele instanţei de judecată sau în mod colegial.Unii savanţi consideră că ar fi bine în general să predomine principiul uniperSonalităţii, argumentînd că :- astfel s-ar da sens responsabilităţii judecătorului; - s-ar reduce numărul judecătorilor;- judecătorii ar fi remuneraţi mai bine; justiţia ar fi mai simplă. Alţi savanţi, din contra, consideră că un judecător nu poate cuprinde în aceeaşi măsură toate cunoştinţele cerute de la un magistru sau că unipcrsonalitatca ar duce la corupţie, pe cînd colegialitatea :- oferă garanţia unei judecări mai echitabile, datorită schimbului de idei dintre judecători;- contribuie la formarea tinerilor judecători care intră în complet alături de judecători mai experimentaţi;- anihilează subiectivismul, pasiunile, prejudecăţile, ideologiile.Analizînd această opinie, ajungem la concluzia că cel mai portivit mod de judecare a cauzelor este : în procesele simple să fie antrenat un singur judecător, iar în cele dificile un complet de judecători, sistem ce se aplică actualmente Republica Moldova.Principiul independenţei judecătorului şi supunerea lui numai legiiPotrivit art. 20 CPC Puterea judecătorească este separată de puterea legislativă şi de cea executivă şi se exercită în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte legi. La înfăptuirea justiţiei în pricini civile, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută de lege. Garanţiile independenţei judecătorilor sînt consacrate în Constituţia Republicii Moldova şi în alte legi.Problema independenţii judecătorului este veche şi totuşi nouă, fiindcă a preocupat şi preocupă în continuare diferite organe şi organisme interne şi internaţionale.Independenţa judecătorilor se realizează, prin reducerea cât mai mult posibil a influenţei factorului politic.Problema independenţei judecătorului se analizează sub două aspecte :- funcţional;- personal.Aspectul funcţional presupune, pe de o parte, că organele care judecă trebuie să fie adecvate acestei funcţii, adică să nu aparţină executivului sau legislativului. Pe de altă parte, instanţa de judecată să fie independentă în exercitarea funcţiilor sale: să nu fie supusă intrigilor din partea puterii executive, legislative sau chiar părţilor. Este necesar de precizat că instanţa de judecată, judecătorii nu sunt independenţi faţă de lege -- ci se supun legii. într-un stat bazat pe drept instanţa de judecată şi alte organe nu se bucură de nici o autonomie în raport cu dreptul. Judecătorii sunt chemaţi să aplice legile în vigoare. La fel e de menţionat că independenţa trebuie să existe şi faţă de conducătorul instituţiei în care funcţionează judecătorul, şi în raport cu instanţele superioare ce nu au dreptul să intervină cu directive în activitatea de judecată.Independenţa nu exclude controlul pe care-1 exercită conducătorul instanţei asupra activităţii judecătorului, însă acest control trebuie să vizeze aspecte administrative: prezenţa comportamentului şi nicidecum activitatea de judecată în timpul desfăşurării ei; iar instanţele ierarhic superioare pot interveni cu controlul în activitatea judecătorului numai în cadrul sistemului căilor de atac.Aspectul personal presupune :- modul de numire; durata numirii;- existenţa de garanţie etc.Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii, ca principiu constituţional de organizare şi funcţionare a justiţiei, impune ca în soluţionarea cauzelor, judecătorul să nu poată primi nici un fel de ordine, sugestii, soluţii, indicaţii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea, fie că aceste intervenţii ar veni din interiorul ori din exteriorul sistemului jurisdictional. Instanţa superioară poate ccn/.ura hotărârea celei de grad inferior, dar numai post factum. Acest principiu mai presupune şi faptul că judecătorul de la o instanţă de grad inferior nu datorează ascultare celui de la o instanţă de grad superior. Independenţa se exprimă prin faptul că judecătorul nu poate fi sancţionat disciplinar pentru hotărârea pronunţată, decât în cazuri de incompetenţă dovedită repetat, dar nici atunci nu este sancţionată soluţia, ci incapacitatea judecătorului de a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică. Scopul principiului este protecţia justiţiabililor contra abuzurilor puterilor publice.Pe plan internaţional se acordă o importanţă deosebită respectării principiului independenţei magistraţilor de către toate statele lumii, el fiind înscris atât în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Organizaţia Naţiunilor Unite, respectiv Consiliul Europei, pentru spaţiul juridic pe care îl gestionează, au iniţiat documente semnificative vizând respectarea principiului independenţei judecătorului şi a instanţelor de judecată. Astfel, cel de-al VII-lca Congres al Naţiunilor Unite de la Milano, a adoptat la 29 noiembrie 1985 "Principiile fundamentale referitoare la independenţa magistraturii", confirmate şi de Adunarea Generală a O.N.U. în esenţă, documentul subliniază că magistratura independentă reprezintă garanţia cea mai puternică a menţinerii autorităţii dreptului şi a protecţiei drepturilor omului. Independenţa magistraturii nu poate fi asigurată decât în condiţiile în care toţi cei implicaţi sunt antrenaţi să susţină direct instituţiile libere ale democraţiei. O importanţă aparte este acordată modelării opiniei publice care să susţină independenţa magistraturii, în principal prin instrucţie publică, seminarii naţionale şi internaţionale şi, mai ales, prin performanţa magistraturii de a impune autoritatea dreptului.Principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei. Potrivit alini art. 22 CPC Justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.Acest principiu nu poate lipsi dintr-o legislaţie democratică.Principiul egalităţii în drepturi este o regulă esenţială pentru toate societăţile modeme şi democratice. Asigurarea egalităţii, sub toate aspectele sale, reprezintă o obligaţie de maximă importanţă a statelor şi decurge din Declaraţia universală a drepturilor omului, din celelalte tratate şi pacte referitoare la drepturile omului. Astfel, potrivit art. 1 din Declaraţie; Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.

De asemenea, art. 7 din Declaraţie precizează; Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, Iară nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.Egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţii judiciare implică respectarea următoarelor cerinţe:- judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii trebuie să se realizeze de aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale; - aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, fără nici o deosebire. Alin. 2 art. 22 CPC stabileşte o excepţie de la

această regulă. Astfel, privilegiile procesuale ale persoanelor care beneficiază de imunitatea răspunderii civile se stabilesc de CPC şi de alte legi, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.;

- instanţa de judecată arc obligaţia de a asigura un echilibru în situaţia procesuală a părţilor. In acest sens instanţei îi revine îndatorirea de a încunoştinţa părţile asupra termenelor de judecată, de a comunica actele de procedură, de a lămuri părţile asupra drepturilor lor.

Este o datorie a statului în a ridica nivelul conştientizării publicului cu privire la egalitate, şi în a se asigura că toate instituţiile educaţionale, inclusiv şcolile private, religioase şi militare, furnizează o educaţie potrivită despre egalitate ca un drept fundamental.Principiul desfăşurării procedurii judiciare în limba de stat.Potrivit art.118 din Constituţia Republicii Moldova şi altor prevederi din legislaţia în vigoare, instanţele judecătoreşti de toate nivelurile respectă cu stricteţe legile privitoare la utilizarea limbii în desfăşurarea procedurii judiciare pentru a asigura şi garanta drepturile constituţionale ale cetăţenilor: accesul liber la justiţie, egalitatea în fata legii şi instanţelor.Conform art.l 18 din Constituţie şi legislaţiei în vigoare, procedura judiciară se efectuează în limba moldovenească sau într-o altă limbă acceptabilă pentru majoritatea participanţilor la proces. Persoanelor care participă la proces şi nu poseda limba în care se desfăşoară procedura judiciara li se asigura dreptul de a face demersuri, declaraţii, de a lua cunoştinţa de toate documentele şi materialele dosarului, de a vorbi în instanţa judecătorească în limba maternă sau într-o limbă pe care o posedă şi de a beneficia de serviciile interpretului în modul stabilit de lege. în cazurile indicate de lege participarea interpretului este obligatorie si gratuită.In toate instanţele judecătoreşti preşedintele şedinţei, după deschiderea şedinţei, în mod obligatoriu anunţă limba de procedura, despre ce se face menţiune în proccsul-verbal. Prin încheiere a instanţei, procesul se poate desfăşura şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea participanţilor la proces. După anunţarea limbii de procedură, preşedintele şedinţei constată dacă participanţii la proces posedă limba în care se desfăşoară şedinţa judiciară.Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul din participanţii la proces nu posedă limba în care se desfăşoară şedinţa, dar şi atunci cînd unii din ci solicită să dea explicaţii prin interpret.In cazul în care procesul se desfăşoară în o altă limbă, instanţa emite hotărîrea în mod obligatoriu şi în limba moldovenească.Actele procedurale care se înmînează persoanelor interesate în soluţionarea pricinii se traduc, la solicitarea lor, în limba procesului ori în limba la care aceştia au recurs în proces.Principiul publicităţii şedinţei de judecată. Principiul publicităţii şedinţei de judecată este înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, textul Convenţiei stabilind că orice persoană arc dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa referitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie rolul principiului publicităţii, statuând că publicitatea procedurilor în faţa organelor judiciare, la care se referă art. 6 paragraful 1, protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete, ce s-ar situa în afara controlului publicului; ca constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele care contribuie la menţinerea încrederii în instanţe. Prin transparenţa pe care o asigură administrării justiţiei, publicitatea contribuie la realizarea scopului art. 6 paragraful 1: procesul echitabil, a cărui garantare constituie unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice, în sensul Convenţiei.Potrivit prevederilor art.23 CPC, în toate instanţele, şedinţele de judecată sînt publice. în şedinţa de judecată nu se admit minorii de pînă la vîrsta de 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate de participant la proces sau de martor.O justiţie imparţială implică desfăşurarea şedinţelor de judecată în prezenţa pârtilor şi în condiţii care să garanteze posibilitatea publicului de a asista la dezbateri. Secretul dezbaterilor ar fi contrar spiritului unei justiţiidemocratice.Excepţiilc de la publicitatea şedinţei de judecată în procesul civil sunt întotdeauna prevăzute expres în legea de procedură civilă.Astfel, pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale.Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată.Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi interpretul.Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei. Participanţii la proces şi alte persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sînt somaţi de răspunderea în cazul divulgării lor.Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă.Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public.în cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decît părţile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.20.Principiile funcţionale ale dreptului procesual civil.Principiul legalităţii. Deşi nu este consacrat expres principiul legalităţii se deduce din numeroase dispoziţii legale. într-un stat de drept, obligaţia respectării legii este esenţială. Importanţa respectării acestei obligaţii presupune ca clement esenţial cunoaşterea legii.Dezvăluirea adevărului în pricinile civile supuse judecăţii nu se poate realiza decît în măsura în care procesul civil se desfăşoară potrivit reglementelor legale, în toate fazele şi etapele pe care acesta le parcurge.Fiind un principiu fundamental al activităţii tuturor organelor de stat chemate să asigure respectarea legii şi prevederilor cerinţelor democratice, legalitatea este cu atît mai mult o cerinţă fundamentală a activităţii instanţelor judecătoreşti, fiind stipulată în Constituţia Republicii Moldova, care la art.114 prevede: „ Justiţia se înfăptuieşte în numele legii..."

Conform definiţiei principiul legalităţii, desfăşurarea întregii activităţi procesuale, toate actele participanţilor la procesul civil, deliberarea şi hotărîrea pronunţată trebuie să aibă loc şi să realizeze numai în conformitate cu prevederile legii. Acesta este un principiu cadru, înăuntrul căruia trebuie să se regăsească toate celelalte principii.Dacă există ncconcbrdanţc între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, şi legile ci interne, prioritate au reglementările internaţionale.Dacă, în procesul judecării pricinii, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este în drept să sesizeze, în conformitate cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională pentru a verifica constituţionalitatea actului respectiv (alin.l art. 12' CPC).Există de asemenea jurisdicţia Curţii Europene şi, odată cu ratificarea Convenţiei europene cu privire la drepturile fundamentale ale omului de către Parlamentul Republicii Moldova la 27 iulie 1997, ca a devenit obligatorie pentru ţara noastră.Pentru a declara legal un act judiciar adoptat, judecătorul trebuie să consulte toate problemele în cauză în conformitate cu practica internă, parctica Curţii Europene, legislaţia internă şi internaţională şi abia mai apoi să stablilească circumstanţele de fapt şi de drept, conform legii, adoptînd o hotărîrc corespunzătoare.4

Principiul disponibilităţii. Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesulcivil le-ar putea parcurge.Procesul civil este caracterizat de disponibilitatea în sens material -dreptul pârtii de a dispune de obiectul procesului, şi disponibilitatea în sens procesual- dreptul părţii de a dispune de mijloace procesuale acordate de lege.Acest principiu comportă următoarele drepturi:- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu un proces civil. De regulă, instanţa nu se învesteşte din oficiu.Este necesar ca ea sa fie

sesizată cu o cerere de chemare în judecată, întocmită de titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat. Persoanele respective vor aprecia dacă este sau nu cazul să se pornească procesul civil. Disponibilitatea nu este exclusivă, adică legislaţia stabileşte dreptul sesizării şi altor persoane. De exemplu, procurorul, în baza art. 71 CPC, arc dreptul de a apăra drepturile şi interesele statului şi ale societăţii în cazurile stipulate de lege;

- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării. Limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabileşte cadrul procesual, persoanele chemate în proces şi obiectul procesului ( pretenţiile reclamantului);

- dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, de a stinge litigiul printr-o tranzacţie;- dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale hotărîreajudecătorească;- dreptul de a cere executarea hotărîrilor judecătoreşti. Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare

dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.Principiul contradictorialităţii. în toate fazele sale, procesul civil, cu excepţia procedurii nccontencioasc, este contradictoriu, întrucît presupune două părţi cu interese contrarii, rolul procesului fiind acela de a pune capăt unei asemenea stări conflictualc şi de a scoate în evidenţă adevărul.Potrivit alin.2 art. 26 CPC, contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ci de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.In virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării căilor legale de atac.Principiul oralităţii. Procesul civil în decursul dezvoltării sale a cunoscut atît procedura orală cît şi cea scrisă, dar în prezent majoritatea sistemelor de drept reglementează o procedură mixtă în care se îmbină oralitatea cu elemente ale procedurii scrise.Avantajele oralităţii dezbaterii în procesele civile: - asigură o publicitate reală: - asigură contradictorialitatea efectivă a dezbaterii; - asigură executarea condiţii optime a dreptului la apărare, încît dă posibilitate părţilor să-şi exprime şi să susţină toate cererile; - influenţează atenţia judecătorilor în examinarea cauzei; - asigură rolul educativ procesului civil. Deşi s-a dovedit că cel mai eficient sistem de dezbatere este cel mixt, totuşi sunt păreri potrivit

cărora ar trebui să existe numai sistemul oral, cu toate că acesta ar crea o scrie de dezavantaje, de exemplu, a 11 imposibil sau greu de realizat controlul judiciar al susţinerilor părţilor sau a declaraţiilor martorilor.

Principiul nemijlocirii şi continuităţii. Potrivit alin. 1 art. 25 CPC, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată.Principiul continuităţii este în strânsă legătură cu principiul nemijlocirii şi presupune ca judecata cauzei să se facă de la început şi până la sfârşit de aceeaşi judecători într-o singură şedinţă care se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii. Aceasta înseamnă că principiul continuităţii presupune respectarea cumulativă a două condiţii:-unicitatea completului de judecată, respectiv soluţionarea întregului proces de către aceeaşi judecători;- continuitatea şedinţei de judecată, respectiv soluţionarea cauzei într-o singură şedinţă.Codul de procedură civilă prevede două excepţii de la această regulă:- Instanţa de judecată nu poate examina nemijlocit dovezile care se află în altă localitate; în cazul acesta pricina este examinată de

instanţa respectivă delegată să examineze probele la locul aflării lor.- Asigurarea dovezilor. De exemplu, în cazul în care martorul pleacă peste hotare, la cererea instanţei de judecată, el va face declaraţie

scrisă pînă la dezbateri.Din motive obiective, în numeroase cazuri, procesul civil nu se poate finaliza cu pronunţarea unei hotărâri la primul termen de judecată, deoarece desfăşurarea acestuia este condiţionată de respectarea altor principii, precum principiul contradictorialităţii, a dreptului la apărare.

De aceea, în cadrul procesului civil al R. Moldova, principiul continuităţii are o aplicare limitată. în sensul că hotărârea trebuie să fie pronunţată de aceeaşi judecători care au judecat cauza.Principiul continuităţii are o importanţă practică deosebită, fiind garanţia descoperirii adevărului în activitatea judiciară.21. Principiul disponibilităţii şi limitele de realizare în practica judiciară.. Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesulcivil le-ar putea parcurge.Procesul civil este caracterizat de disponibilitatea în sens material -dreptul pârtii de a dispune de obiectul procesului, şi disponibilitatea în sens procesual- dreptul părţii de a dispune de mijloace procesuale acordate delege.Acest principiu comportă următoarele drepturi:- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu un proces civil. De regulă, instanţa nu se învesteşte din oficiu.Este necesar ca ea sa fie

sesizată cu o cerere de chemare în judecată, întocmită de titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat. Persoanele respective vor aprecia dacă este sau nu cazul să se pornească procesul civil. Disponibilitatea nu este exclusivă, adică legislaţia stabileşte dreptul sesizării şi altor persoane. De exemplu, procurorul, în baza art. 71 CPC, arc dreptul de a apăra drepturile şi interesele statului şi ale societăţii în cazurile stipulate de lege;

- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării. Limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabileşte cadrul procesual, persoanele chemate în proces şi obiectul procesului ( pretenţiile reclamantului);

- dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, de a stinge litigiul printr-o tranzacţie;- dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale hotărîreajudecătorească;- dreptul de a cere executarea hotărîrilor judecătoreşti. Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare

dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.22.Principiul contradictorialităţii şi condiţiile de realizare a acestuia.In toate fazele sale, procesul civil, cu excepţia procedurii nccontencioasc, este contradictoriu, întrucît presupune două părţi cu interese contrarii, rolul procesului fiind acela de a pune capăt unei asemenea stări conflictualc şi de a scoate în evidenţă adevărul.Potrivit alin.2 art. 26 CPC, contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ci de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.In virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării căilor legale de atac.23.Principiul egalităţii părţilor în drepturi procedurale şi incidentele legale înrealizarea acestuia.Potrivit alini art. 22 CPC Justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.Acest principiu nu poate lipsi dintr-o legislaţie democratică.Principiul egalităţii în drepturi este o regulă esenţială pentru toate societăţile modeme şi democratice. Asigurarea egalităţii, sub toate aspectele sale, reprezintă o obligaţie de maximă importanţă a statelor şi decurge din Declaraţia universală a drepturilor omului, din celelalte tratate şi pacte referitoare la drepturile omului. Astfel, potrivit art. 1 din Declaraţie; Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.De asemenea, art. 7 din Declaraţie precizează; Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, Iară nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.Egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţii judiciare implică respectarea următoarelor cerinţe:- judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii trebuie să se realizeze de aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale; - aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, fără nici o deosebire. Alin. 2 art. 22 CPC stabileşte o excepţie de la

această regulă. Astfel, privilegiile procesuale ale persoanelor care beneficiază de imunitatea răspunderii civile se stabilesc de CPC şi de alte legi, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.;

- instanţa de judecată arc obligaţia de a asigura un echilibru în situaţia procesuală a părţilor. In acest sens instanţei îi revine îndatorirea de a încunoştinţa părţile asupra termenelor de judecată, de a comunica actele de procedură, de a lămuri părţile asupra drepturilor lor.

Este o datorie a statului în a ridica nivelul conştientizării publicului cu privire la egalitate, şi în a se asigura că toate instituţiile educaţionale, inclusiv şcolile private, religioase şi militare, furnizează o educaţie potrivită despre egalitate ca un drept fundamental.24.Principiul utilizării limbii de stat şi inadverteţele legale. .Principiul nemijlocirii şi excepţiile de la acesta. Potrivit art.118 din Constituţia Republicii Moldova şi altor prevederi din legislaţia în vigoare, instanţele judecătoreşti de toate nivelurile respectă cu stricteţe legile privitoare la utilizarea limbii în desfăşurarea procedurii judiciare pentru a asigura şi garanta drepturile constituţionale ale cetăţenilor: accesul liber la justiţie, egalitatea în fata legii şi instanţelor.Conform art.l 18 din Constituţie şi legislaţiei în vigoare, procedura judiciară se efectuează în limba moldovenească sau într-o altă limbă acceptabilă pentru majoritatea participanţilor la proces. Persoanelor care participă la proces şi nu poseda limba în care se desfăşoară procedura judiciara li se asigura dreptul de a face demersuri, declaraţii, de a lua cunoştinţa de toate documentele şi materialele dosarului, de a vorbi în instanţa judecătorească în limba maternă sau într-o limbă pe care o posedă şi de a beneficia de serviciile interpretului în modul stabilit de lege. în cazurile indicate de lege participarea interpretului este obligatorie si gratuită.In toate instanţele judecătoreşti preşedintele şedinţei, după deschiderea şedinţei, în mod obligatoriu anunţă limba de procedura, despre ce se face menţiune în proccsul-verbal. Prin încheiere a instanţei, procesul se poate desfăşura şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea

participanţilor la proces. După anunţarea limbii de procedură, preşedintele şedinţei constată dacă participanţii la proces posedă limba în care se desfăşoară şedinţa judiciară.Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul din participanţii la proces nu posedă limba în care se desfăşoară şedinţa, dar şi atunci cînd unii din ci solicită să dea explicaţii prin interpret.In cazul în care procesul se desfăşoară în o altă limbă, instanţa emite hotărîrea în mod obligatoriu şi în limba moldovenească.Actele procedurale care se înmînează persoanelor interesate în soluţionarea pricinii se traduc, la solicitarea lor, în limba procesului ori în limba la care aceştia au recurs în proces.. Potrivit alin. 1 art. 25 CPC, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată.Principiul continuităţii este în strânsă legătură cu principiul nemijlocirii şi presupune ca judecata cauzei să se facă de la început şi până la sfârşit de aceeaşi judecători într-o singură şedinţă care se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii. Aceasta înseamnă că principiul continuităţii presupune respectarea cumulativă a două condiţii:-unicitatea completului de judecată, respectiv soluţionarea întregului proces de către aceeaşi judecători;- continuitatea şedinţei de judecată, respectiv soluţionarea cauzei într-o singură şedinţă.Codul de procedură civilă prevede două excepţii de la această regulă:- Instanţa de judecată nu poate examina nemijlocit dovezile care se află în altă localitate; în cazul acesta pricina este examinată de

instanţa respectivă delegată să examineze probele la locul aflării lor.- Asigurarea dovezilor. De exemplu, în cazul în care martorul pleacă peste hotare, la cererea instanţei de judecată, el va face declaraţie

scrisă pînă la dezbateri.Din motive obiective, în numeroase cazuri, procesul civil nu se poate finaliza cu pronunţarea unei hotărâri la primul termen de judecată, deoarece desfăşurarea acestuia este condiţionată de respectarea altor principii, precum principiul contradictorialităţii, a dreptului la apărare. De aceea, în cadrul procesului civil al R. Moldova, principiul continuităţii are o aplicare limitată. în sensul că hotărârea trebuie să fie pronunţată de aceeaşi judecători care au judecat cauza.Principiul continuităţii are o importanţă practică deosebită, fiind garanţia descoperirii adevărului în activitatea judiciară.25.Principiul publicităţii şi principiul oralităţii. Principiul publicităţii şedinţei de judecată este înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, textul Convenţiei stabilind că orice persoană arc dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa referitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie rolul principiului publicităţii, statuând că publicitatea procedurilor în faţa organelor judiciare, la care se referă art. 6 paragraful 1, protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete, ce s-ar situa în afara controlului publicului; ca constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele care contribuie la menţinerea încrederii în instanţe. Prin transparenţa pe care o asigură administrării justiţiei, publicitatea contribuie la realizarea scopului art. 6 paragraful 1: procesul echitabil, a cărui garantare constituie unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice, în sensul Convenţiei.Potrivit prevederilor art.23 CPC, în toate instanţele, şedinţele de judecată sînt publice. în şedinţa de judecată nu se admit minorii de pînă la vîrsta de 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate de participant la proces sau de martor.O justiţie imparţială implică desfăşurarea şedinţelor de judecată în prezenţa pârtilor şi în condiţii care să garanteze posibilitatea publicului de a asista la dezbateri. Secretul dezbaterilor ar fi contrar spiritului unei justiţiidemocratice.Excepţiilc de la publicitatea şedinţei de judecată în procesul civil sunt întotdeauna prevăzute expres în legea de procedură civilă.Astfel, pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale.Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată.Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi interpretul.Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei. Participanţii la proces şi alte persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sînt somaţi de răspunderea în cazul divulgării lor.Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă.Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public.în cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decît părţile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.

Procesul civil în decursul dezvoltării sale a cunoscut atît procedura orală cît şi cea scrisă, dar în prezent majoritatea sistemelor de drept reglementează o procedură mixtă în care se îmbină oralitatea cu elemente ale procedurii scrise.Avantajele oralităţii dezbaterii în procesele civile: - asigură o publicitate reală: - asigură contradictorialitatea efectivă a dezbaterii; - asigură executarea condiţii optime a dreptului la apărare, încît dă posibilitate părţilor să-şi exprime şi să susţină toate cererile; - influenţează atenţia judecătorilor în examinarea cauzei; - asigură rolul educativ procesului civil. Deşi s-a dovedit că cel mai eficient sistem de dezbatere este cel mixt, totuşi sunt păreri potrivit

cărora ar trebui să existe numai sistemul oral, cu toate că acesta ar crea o scrie de dezavantaje, de exemplu, a 11 imposibil sau greu de realizat controlul judiciar al susţinerilor părţilor sau a declaraţiilor martorilor.

26.Principiul dreptului la apărare Principiul dreptului la aparare are o valoare constitutionala, iar necesitatea promavarii sale in practica decurge si din declaratiile si pactele adoptate de state in materia drepturilor fundamentale ale omului. Justitia se infaptuieste in numele legii si are ca scop apararea ordinii de drept si garantarea respectarii dr. Si libertatile si interesele legiteme a persoanei. Dreptul la aparare

cunoaste doua acceptiuni. In sens material, dr.la aparare cuprinde intreg complex de drepturi si garantii procesuale care sunt instituite de lege pentru a da posibilitatea partilor sa isi apere interesele legitime.(dr.partilor de aface cereri, de a lua cunostinta de actele de la dosar, de a propune probe, de a recuza judecatori, de a participa la dezbateri, de asi executa caile de atac, etc). In sens formal mai restrins, dreptul la aparare inseamna dreptul partii in proces de asi lua un aparator, care poate fi doar un avocat. 27.Caracteristica generală a părţilor în procesul civil. Părţile sunt participanţii de bază la procesul civil. Părţile în procesul civil sunt personale care participa în nume propriu la apărarea drepturilor si intereselor personale avind interes material si procesual.Asfcl spus, partile sunt subiecţi ai raportului material litigios. Litigiul de drept dintre parti se soluţionează de instanţa de judecata cu garanţii juridice maxime de examinare justa.Obiect la activităţii instanţei de judecata serveşte raportul juridic material litigios.Acest raport demonstrează existenta componentei subiecţilor in cauza concreta pe litigiul in care obligatoriu acţionează doua parti intre care a apărut un litigiu de drept.Cunoaşterea conţinutului noţiunii de parte prezintă interes teoretic si practic,indeosebi pentru determinarea drepturilor si obligaţiilor participanţilor la proccs,deoarccc unele drepturi si obligaţii sunt prevăzute de lege anume pentru parti si hotarirea judecătoreasca va produce efecte numai faţă de persoanele ce au participat la activitatea judiciară în calitatede părţi.Se considera participanti la proces: partile, intervenientii, procurorul, persoanele care, in conformitate cu art.7 alin.(2), art.73 si 74, sint imputernicite sa adreseze in instanta cereri in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin in proces pentru a depune concluzii in apararea drepturilor unor alte persoane, precum si persoanele interesate in pricinile cu procedura speciala. Pentru a participa la activitatea judiciară este necesară doar afirmarea unui inlrcs propriu în conformitate cu o altă persaonă fizică sau juridică. Persoana care solicită protecţia instanţei pentru apărarea unui drept au interes legitim poartă denumirea de reclamant . Persoana chemată să răspundă pentru pretinsa încălcare a dreptului se numeşte pîrît sau reclamat.Parte în proces civil poate fi Republica Moldova, reprezentată de Guvern şi de organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile Guvernului, precum şi unităţile administrativ-teritorialc, reprezentate prin împuterniciţii lor în modul prevăzut de lege.28.Capacitatea procesuală a părţilor în procesul civil. Capacitatea procesuala reprezinta o conditie p-u a fi parte in proces. Ion procesul civil poate fi parte doar persoana capabila de a avea drepturi si obligatii procesuale, adica numai persoana care se bucura de capacitatea procesuala de folosinta. Capacitatea de folosinţă - Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile - Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vîrsta de 18 ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii. Actele de procedură efectuate de persoanele care nu au capacitate de exerciţiu al drepturilor procedurale civile sînt anulabile. Reprezentantul legal al incapabilului sau curatorul acestuia poate să confirme toate aceste acte sau numai o parte din ele. Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate să-şi exercite personal drepturile procedurale şi să-şi îndeplinească obligaţiile procedurale de sine stătător în cazul declarării capacităţii depline de exerciţiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei. Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu vîrsta între 14 şi 18 ani, precum şi ale adulţilor limitaţi în capacitatea de exerciţiu, sînt apărate în instanţă judecătorească de părinţii, înfietorii sau curatorii lor, instanţa fiind obligată să introducă în astfel de pricini minorii sau adulţii limitaţi în capacitatea de exerciţiu. În cazurile prevăzute de lege, în pricinile ce nasc din raporturi juridice civile, matrimoniale, familiale, de muncă  şi din alte raporturi juridice, minorii îşi apără personal în judecată drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Instanţa constată  necesitatea introducerii în proces a reprezentantului  legal al minorului. Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor de pînă la 14 ani, precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege, sînt apărate în instanţă   de reprezentanţii lor legali -  părinţi, înfietori, tutori, curatori, de administraţia instituţiilor de educare, a instituţiilor curative sau de protecţie socială.29.Drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor în procesul civilPărţile au drepturi procedurale şi obligaţii procedurale egale. Art. 56 stabileşte drepturi şi obligaţii pentru toţi participanţii la proces. Astfel, participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.In afară de drepturile specificate la art.56 CPC, părţile dispun de drepturi speciale. Reclamantul este în drept să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească ori să reducă cuantumul pretenţiilor în acţiune, ori să renunţe la acţiune. Pîrîtul este în drept să recunoască acţiunea. Părţile pot înceta procesul prin tranzacţie.In conformitate cu prevederile art. 61 CPC, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.în caz de înaintare cu rea-credinţă a unor cereri vădit neîntemeiate de contestare a unui înscris sau a semnăturii de pe înscris, de formulare a unei cereri de amînarc a procesului sau de strămutare a pricinii, de obţinere de către reclamantul căruia i s-a respins acţiunea a unor măsuri de asigurare prin care pîrîtul a fost păgubit, dacă prin aceste acţiuni s-a cauzat amînarca (suspendarea) judecării pricinii sau tergiversarea executării actului judiciar, partea vinovată poate fi obligată de instanţă, la cererea părţii interesate, la plata unei despăgubiri.30. Coparticiparea procesuală, clasificare şi temeiurileDe cele mai dese ori întilnim în judecarea pricinilor civile un reclamant şi un pîrît, un creditor şi un debitor etc.;se poate însă ca în acelaşi proces să fie mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pîrîţi.Situaţia în care procesul civil se desfăşoară între mai mulţi reclamanţi şi pîrîţi poartă denumirea de coparticipare procesuală.Scopul coparticipării procesuale este soluţionarea unui litigiu faţăde mai mulţi subiecţi de drept.Temeiul coparticipării este că subiecţii care trebue să participe drept coreclamanţi sau copîrîţi sunt legaţi cu raportul material litigios.Legislatorul împarte coparticiparea în doua categorii: coparticipare procesuală obligatorie şi coparticipare procesuală facultativă.Sediul materei coparticipării obligatorii îl constituie art. 62 CPC. Astfel, o acţiune poate fi intentată în comun de mai mulţi reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi. Coparticiparea procesuală se admite dacă:- obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune mai multor reclamanţi sau pîrîţi;

- drepturile şi obligaţiile reclamanţilor şi pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept;- drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sunt de aceeaşi natură.Fiecare reclamant sau pîrît participă în proces independent faţă de cealaltă parte. Coparticipanţii pot încredinţa susţinerea procesului unui sau mai multor coparticipanţi.Referitor la coparticiparea facultativa, art. 63 CPC prevede: Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd Fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă.Coparticiparea procesuală asigură evitarea unor hotărâri contradictorii, contribuie la economisire de timp şi de cheltuieli.31. Succesiunea în drepturi procedurale, temeiuri şi condiţii de realizare.Succesiunea în drepturile procedurale apare în cazurile în care în procesul pornit arc loc trecerea drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale posesorului în drepturi materiale (reclamant, pârât, intervenient, petiţionar, persoană interesată) la o altă persoană succesor în drepturi sau obligaţii, în legătură cu ieşirea din proces a predecesorului în drepturi sau obligaţii, cu ocuparea poziţiei lui procedurale de către succesorul în drepturi. Această instituţie este reglementată de art.70 CPC. Astfel, în cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau din raportul stabilit prin hotărîre judecătorească (deces, reorganizare, cesiune de creanţă, transfer de datorie şi alte cazuri de subrogare), instanţa permite înlocuirea părtii cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului.Actele săvîrşite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii lui în măsura în care ar fi fost obligatorii persoanei pe care succesorul în drepturi a subrogat-o.32. Caracteristica generală a intervenienţilor în procesul civil în forma sa cea mai simplă, procesul civil arc loc între reclamant şi pârât (cele două părţi în proces), hotărârea judecătorească ce se pronunţă având autoritate de lucru judecat numai faţă de cei care au participat în procesul respectiv.3

Uneori însă interes sau legătură cu raportul juridic ce a generat procesul au şi alte persoane. Pentru ca hotărârea să aibă efect asupra lor, legea permite, în anumite împrejurări, participarea acestora la procesul început.Potrivit art. 55 CPC, legislatorul atribuie la participanţii la proces şi aşa-numiţii intervenienţi.Este evident că cuvîntul ,, intervenient" provine de la cuvântul „intervenţie". Astfel, ne dăm seama că intervenienţii sunt subiecţi ai instituţiei intervenţiei procesual civile.Intervenţia poate fi definită ca instituţie procesuală care conferă terţului posibilitatea de a participa din proprie iniţiativă la un proces în curs de judecată între alte persoane în scopul valorificării unui drept propriu sau spre a sprijini apărarea reclamantului sau pârâtului.Intervenţia în interes propriu mai este denumită şi intervenţie principală sau agresivă, iar intervenţia în interesul uneia dintr părţi mai poartă denumirea de intervenţie accesorie, auxiliară, alăturată sau conservatoare4. Distincţia dintre cele două forme ale intervenţiei, în principal, ţine de scopul diferit urmărit de către intervenient.în cazul intervenţiei principale terţul urmăreşte valorificarea unui drept propriu în confruntarea sa cu părţile principale sau numai cu una din ele. Spre a ajunge la o atare finalitate, terţul exercită practic o acţiune civilă distinctă. Situaţia este cu totul diferită în cazul intervenţiei accesorii. De data aceasta terţul acţionează doar pentru a sprijini apărarea uneia dintrepărţile principale'.Condiţia existenţei unui proces civil în curs de judecată între alte persoane este determinată de caracterul incident al tuturor formelor de participare a terţelor persoane la procesul civil. în cazul intervenţiei, condiţia enunţată poate fi desprinsă chiar din alin.l art.65 CPC: „Orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane".O altă condiţie pentru intervenţiea terţilor în proces ar fi existenţa unei legături de conexitate, care implică anumite relaţii între cererea privind participarea terţilor şi cererea principală, de aşa natură încît protejarea unui interes al terţului sau al uneia dintre părţi nu s-ar putea realiza fără soluţionarea conexă a cererilor respective.33.1ntervenieţii principali şi incidentele legale de participare în procesul civil. Legea oferă persoanei fizice sau juridice posibilitatea de a-şi apăra dreptul subiectiv la timp, intervenind în procesul pornit în calitate de intervenient care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului.Potrivit alin.l art.65 СР.С: „Intervenţia este în interesul propriu când intcrvcnicntul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului".Intervenţia principală constituie, în primul rînd, un incident procedural de natură să amplifice cadrul iniţial cu privire la părţile în proces. Un asemenea incident este determinat de inţiativa unei terţe persoane. Din acest punct de vedere, un atare incident se deosebeşte de celelalte incidente ce pot aduce modificării în legătură cu acţiunea sau cu mijloacele de apărare şi care sunt determinate de părţile principale.6.Din punct de vedere al conţinutului, intervenţia principală constituie o veritabilă acţiune civilă, întrucît prin intermediul ei se urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv. Acest caracter al intervenţiei principale este incontestabil. într-adevăr, prin intermediul intervenţiei principale terţul urmăreşte valorificarea unui drept propriu. De aceea, pentru cxcrcitatca intervenţiei principale sunt necesare aceleaşi condiţii ca şi pentru acţiunea civilă'. Cu toate acestea, intervenţia principală nu poate fi identificată întru totul cu acţiunea civilă propriu-zisă. între cele două instituţii există deosebiri importante care sînt determinate şi de cerinţele specifice de exercitare a intervenţiei.Intervenţia principală poate fe definita ca o acţiune prin care tortul intervenint formulează o pretenţie destinctă, dar conexă cu cererea principală, întrun proces ce se desfăşoară între alte persoane în scopul obţinerei unei hotărîri judecătoreşti favorabile.Din momentul admiterii intervenientului care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului în proces, el dispune de drepturi şi obligaţii de care le are reclamantul în proces.Intervenţia principală se soluţionează odată cu acţiunea principală. în cazul în care se constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportează la obiectul litigiului, instanţa pronunţă o încheiere prin care refuză să examineze concomitent cu acţiunea iniţială a reclamantului. în astfel de cazuri, intervcnientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale.Situaţia procesuală a intervenientului care formulează pritenţii proprii cu privire la obiectul litigiului se aseamănă cu situaţia procesuală a corcclamantului, cu deosebirea că:- intervcnientul întotdeuna intervine în procesul deja pornit;- pretenţiile intervenientului survin din alte sau din aceleaşi cauze ca şi ale reclamantului şi întotdeauna complet sau porţial exclude pretenţia ultimului.Intervenţia principală este una din formele de participare a terţilor în proces a cărei aplicabilitate în practică este frecventă. Cel mai des, intervenţia principală este exercitată în cadrul acţiunei imobiliare, în litigiile locative, precum şi în litigiile succesorale.34.Drepturile şi obligaţiile procesuale ale intervenienţilor principali.

(1) Orice persoana interesata poate interveni intr-un proces ce se desfasoara intre alte persoane. Interventia este in interesul propriu cind intervenientul invoca un drept al sau asupra obiectului litigiului. (2) Intervenientul principal poate interveni in proces pina la inceperea dezbaterii pricinii in fond in prima instanta, inaintind actiunea catre una sau catre ambele parti in modul prevazut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi si obligatii de reclamant. (3) Cu consimtamintul partilor, se poate face interventie si in instanta de apel. (4) In cazul in care constata ca actiunea intervenientului principal nu se raporta la obiectul litigiului, instanta pronunta o incheiere prin care refuza sa o examineze concomitent cu actiunea initiala a reclamantului. In astfel de cazuri, intervenientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale. (5) Incheierea prin care instanta refuza sa examineze concomitent actiunea intervenientului principal si actiunea initiala a reclamantului poate fi atacata cu recurs. 35.Intervenieţii accesorii şi particulariţile de participare ale acestora în procesulcivil. Potrivit alin. 1 art. 67 CPC, persoana interesată într-un proces nornit într alte persoane poate interveni alături de reclamant sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă dacă hotărîrea pronunţată ar putea influenţa drepturile şi obligaţiile lui faţă de una din părţi.Intervenţia accesorie are un scop limitat, întucât cel ce realizează intervenţia nu invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărîri pentru el, ci pentru partea în favoarea caria a intervenit.Intervenţia în proces de partea reclamantului sau pîrîtului nu crează pentru intervcnientul accesoriu condiţia de parte (coparticipant) în litigiul dintre reclamant şi pârît. Intervcnientul accesoriu nu este considerat subiect al relaţiei juridice material litigioase şi nu formulează nici un fel de pretenţii proprii asupra obiectului litigiului. De aceea, legea nu acordă intervenientului accesoriu volumul de drepturi şi obligaţii ca şi părţilor.Astfel, art.68 CPC prevede: „Intervcnientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii caria i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cerc executarea silită a hotărîrii, închierii sau deciziei judecătoreşti".Intcrvinentul accesoriu poate interveni în proces atăt la cererea sa, cît şi la cererea uncia dintre părţi sau din oficiu. Astfel, art.69 alin. (1) prevede: „dacă, în urma pronunţării hotărîrii, partea în proces obţine un drept faţă de intcrvinentul accesoriu sau aceasta poate înainta pretenţii împotriva ei, partea interesată este obligată să-1 înştiinţeze despre pornirea procesului şi să prizinte în judecată un demers, solicitînd introducerea lor în proces. In acest scop, partea interesată depune în judecată o cerere, copia de pe care o expediază intcrvenientului accesoriu, precum şi explicaţia dreptului acestuia de a interveni în proces în timp de 15 zile".Neintcrvenirea în proces fără motive întemiate a intcrvinicntului accesoriu, înştiinţat în modul descris mai sus, îl decade din dreptul de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma să se alăture în măsura în care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.Modul de soluţionare a intervenţiei accesorii este influenţat în mod semnificativ de soluţia ce urmează să fie pronunţată în cadrul acţiunii principale. O atare realitate procesuală este o expresie elocventă a raportului de dependenţă dintre o cerere accesorie şi una principală. Astfel, se pot formula următoarele concluzii: respingirea acţiunii principale determină şi respingerea intervenţiei făcute în favoarea reclamantului; admitirea acţiunii principale poate determina şi admiterea intervenţiei făcute în favoarea reclamantului, cu condiţia evidentă a îndeplinirii tuturor condiţiilor sale de admisibilitate; admiterea acţiunii principale conduce la respingirea intervenţiei tăcute în interesul pîrîtului; respingerea acţiunii principale poate determina însă şi admiterea intervenţiei făcute în interesul părîtului.9

36.Caracteristica generală procurorului în procesul civil. Procuratura prin executarea atributiilor sale reprezinta interesele geneale ale societatii, apara ordinea de drept, dr.si libertatile cetatenilor. Intentarea procesului este unica forma de participare in procesul civil. Conform legii procesuale vechi – procurorul putea interveni in procesul civil deja pornit pentru a depune concluzii, aceeasta fiin a doua forma de participare care nu mai exista. 37.Natura juridcă a procurorului. Participarea procurorului în procesul civil se bazeaza pe legatura indisolubila dintre interesele generale si interesele personale ale cetatenilor. Prerogativele largi pe care legislatia în vigoare le acorda procurorului reprezinta o garantie în plus ca activitatea de înfaptuire a justitiei se va face în conformitate cu legile tarii noastre si în scopul stabilirii adevarului. Participarea activa a procurolului în procesul civil reprezinta deopotriva o garantie eficienta a respectarii drepturilor subiective ale persoanelor fizice si juridice. În procesul civil, atributiile largi ale procurorului permit acestuia sa-si aduca o contributie pretioasa la activitatea de stabilire a adevarului si de aplicare corespunzatoare a actelor normative în vigoare. Prin întreaga sa activitate în instanta, procurorul exercita o influenta educativa nu numai asupra partilor, ci si asupra cetatenilor care participa la sedintele de judecata. Concluziile procurorului în procesul civil contribuie la prevenirea încalcarii legislatiei si la combaterea tuturor manifestarilor straine regulilor de convietuire în societate .38.Formele şi temeiurile de participare a procurorului în procesul civil. Conform alin.l art.71 CPC, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în primă instanţă, în calitate de participant la proces, dacă el însuşi la pornit în condiţiile legii.Acţiunea în apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitatc sau din alte motive întemeiate. Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. In cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane.Procurorul este în drept să adreseze în judecată o acţiune sau o cerere în apărarea drepturilor şi intereselor statului şi ale societăţii ce ţin de:a) formarea şi executarea bugetului;b) protecţia proprietăţii aflate în posesiunea exclusivă a statului;c) recuperarea prejudiciului cauzat statului;d) rezilierea contractului care lezează statul în interesele lui;c) perceperea unei sume în beneficiul agenţilor econoinici în al căror capital statutar statul are cotă-parte;f) declararea, în condiţiile legii, a actelor normative ale autorităţilor publice, ale altor organe şi organizaţii, ale persoanelor oficiale sau funcţionarilor publici ca fiind nule;g) percenerea în beneficiul statului a bunurilor dobîndite ilicit;h) anularea înregistrării şi lichidarea persoanei juridice în cazul încălcării modului stabilit de constituire, precum şi urmărirea veniturilor ci ilicite;i) protecţia mediului înconjurător;

j) alte cazuri prevăzute de lege.39. Drepturile şi obligaţiuile procesuale ale procurorului.(1) Procurorul care a inaintat o actiune are drepturile si obligatiile procedurale de reclamant, cu exceptia dreptului de a incheia tranzactie si a obligatiei de a achita cheltuielile de judecata. (2) Renuntarea procurorului la pretentiile inaintate in apararea intereselor unei alte persoane nu o priveaza pe aceasta sau pe reprezentantul ei legal de dreptul de a cere examinarea pricinii in fond. Daca reclamantul renunta sa intervina in procesul intentat de procuror, instanta scoate cererea de pe rol. In cazul in care reclamantul renunta la actiune, instanta inceteaza procesul doar daca renuntarea reclamantului nu contravine legii si nu incalca drepturile si interesele legitime ale altor persoane.(3) Neprezentarea procurorului, citat legal, in sedinta de judecata nu impiedica examinarea pricinii daca persoana in interesele careia s-a inaintat actiunea sustine examinarea cauzei in lipsa procurorului.40. Caracteristica generală de participare a organelor publice, organizaţiilor obşteşti în apărarea drepturilor şi libertăţilor ale altor persoane.In cazurile prevăzute de lege, autorităţile publice, organizaţiile, persoanele fizice pot adresa în judecată acţiune (cerere) în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane, la cererea acestora, sau în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. Acţiunea în apărarea intereselor unei persoane incapabile poate fi intentată independent de existenţa cererii unei persoane interesate sau a reprezentantului ei legal (art. 73 CPC).Este cunoscut faptul că autorităţile publice pot avea în proces calitatea de părţi sau intervenienţi, ce formulează pretenţii proprii, în acele cazuri cînd ele însele sunt nemijlocit purtători de drepturi şi obligaţiuni, a căror apărare o cer instanţei de judecată, cănd participă în proces în nume propriu şi în apărarea intereselor proprii.In situaţia expusă mai sus ei au interes material-juridic şi procesul-juridic în mersul procesului. în acest caz ei obţin calitatea juridică de reclamant sau pârât în proces.însă autorităţile publice, organizaţiile şi persoanele fizice pot participa în procesul civil pentru apărarea nu numai a drepturilor şi intereselor proprii ocrotite de lege, ci şi pentru apărarea intereselor şi drepturilor altor persoane, care sunt subiecţi ai raportului juridic material litigios.în acest caz temeiul participării lor în proces va fi interesul lor pentru soluţionarea legală şi întemeiată a litigiului, ce reiese din acele funcţii şi obligaţiuni, date prin lege în competenţa organului de stat.Autorităţile se raportă la acea grupă de participanţi, care au doar interes procesual-juridic în mersul procesului, participă în proces în nume propriu, dar în apărarea intereselor altor persoane.Legislaţia prevede două forme procesuale de participare a autorităţilor publice în procesul civil:1. Adresarea în instanţă cu cererea de chemare în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor ocrotite de lege ale altor personae sau ale unui cerc nelimitat de persoane.2. Intervenirea în proces din iniţiativă proprie sau din iniţativa persoanelor participante la proces sau din oficiul instanţei pentru darea concluziilor potrivit funcţiei.Scopul principal al participării în ambele forme constă în apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor, îndeplinirea obligaţiunilor cu care sunt împuternicite de către stat pentru apărarea acestor drepturi şi interese prin partciparea în instanţă.Participând la proces, autorităţile publice apără nu numai drepturile persoanelor ce nemijlocit dispun de ele, dar şi interesele statului şi ale societăţii în întregime, adică ordinea de drept.41.Natura juridică a organelor publice organizaţiilor obşteşti în cazul apărării drepturilor şi intereselor altor persoane.(1) In cazurile prevazute de lege, autoritatile publice, organizatiile, persoanele fizice pot adresa in judecata actiune (cerere) in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale unor alte persoane, la cererea acestora, sau in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale unui numar nelimitat de persoane. Actiunea in apararea intereselor unei persoane incapabile poate fi intentata independent de existenta cererii unei persoane interesate sau a reprezentantului ei legal. (2) Organele, organizatiile, persoanele fizice care au intentat proces in apararea intereselor unor alte persoane au drepturi si obligatii procedurale de reclamant, cu exceptia dreptului de a incheia tranzactie si a obligatiei de a achita cheltuielile de judecata. (3) Daca organele, organizatiile, persoanele fizice care au intentat proces isi retrag actiunea inaintata in interesul reclamantului, iar acesta nu doreste sa intervina in proces, survin efectele procesuale prevazute la art.72 alin.(2).42. Drepturile şi obligaţiile procesuale ale organelor publice şi organizaţilor obşteşti în cazul apărării drepturilor şi intereselor altor persoane.C) Drepturile şi obligările procedurale.Organele, organizaţiile, persoanele fizice care au intentat proces în apărarea intereselor unor alte persoane au drepturi şi obligaţii procedurale de reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţie şi a obligaţiei de a achita cheltuielile de judecată.In cazul partucipării la proces a autorităţilor publice pentru a depune concluzii, autorităţile menţionate au drepturile procedurale de participant la proces specificate în art. 56 C.P.C, precum şi în alte legi.D) Deosebirea poziţiei procedurale a autorităţilor publice de alţi participanţi la proces.- Autorităţile publice se deosebesc de părţi şi intervenienţi prin aceea că nu sunt subiecţi ai raportului material litigios.- Autorităţile publice se deosebesc de reprezentanţii părţilor, intervenienţi prin aceea că, intentînd procesul, ei participă în nume propriu şi nu este nevoie de a primi de la părţi procuri speciale sau alte documente cu dreptul de aduce procesul.- Deosebirea dintre autorităţile publice şi procuror constă în aceea că procurorul poate participa la toate tipurile de litigii când este necesară apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minoilor, persoanelor în vârstă, intereselor statului şi ale societăţii. Pe când autorităţile publice participă numai la judecarea pricinilor la care conform competenţei lor pot da o concluzie într-un domeniu sau altul. - Deascmenea, există deosebire între concluziile autorităţilor publice şi concluziile expertului. Expertul este persoana care nu este interesată în mersul procesului, pe când împutericitul autorităţilor publice are interes, rcieşind din scopul îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin. Expertul este numit printr-o încheiere a instanţei de judecată şi el răspunde la întrebările adresate de către instanţa de judecată şi răspunsul se referă numai la stabilirea faptelor sau la aprecierea lor. Autoritatea publică, însă, nu se limitează numai la aprecierea faptelor - ca poate să-şi expună părerea referitor la faptul care hotărâre a instanţei de judecată va fi mai corectă.43. Intervenirea organelor publici în procesul civil pentru a depune concluzii separate asupra obiectul litigiului.în cazurile stabilite de lege, autorităţile publice competente, din proprie iniţiativă, la ecreria participanţilor la proces sau din oficiul instanţei, pot interveni în proces pînă la pronuţarea hotârîrii în primă instanţă precum si în instanţa de apel, pentru a depune concluzii, potrivit funcţiei, în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale altor persoane, a intereselor statului şi ale societăţii.Temei pentru puneria concluzilor este indeplinirca anumitor funcţii într-un domeniul sau altul de administrare, ce intră în competenţa organului dat.

Acestea sunt cazurile cînd este vorba de recuperarea prejudiciului adus persoanelor în urma schilodirii corporarle sau altor lezări ale integrităţii corporale în legătură cu exercitarea funcţilor lor la o întreprindere. Instanţa de judicata este obligată să ceară concluzia inspectorului tehnic pe protecţie a muncii, care va indica care au fostcauzele vătămări sănătăţii.La examinaaria de către instanţa judecătorească a litigiilor privind educaţia copilului este obligatorie atît participarea autorităţii tutelare, precum şi punerea de către ia a concluziilor.Atragerea în proces a autorităţilor publice pentru a depune concluzii are loc în faza pregătirii pentru dezbaterile judiciare. Instanţa de judecată adoptă o închiere de citare a organelor date, unde va indica toate problemele pe care trebuie să le examineze organului dat şi să depună concluzia.Reprezentanţii autorităţilor publice la cererea părţilor sau conform închicrii instanţei de judecată vor ieşi la faţa locului, efectuează cercetări, examinează probe, documente, deferite acte normative, discută cu părţile, alte persoane ş.a.m.d., după care se formulează concluzia. Reprezentantul organului participă în dezbaterile judiciare la examinarea materialelorpricinii11

Dacă în timpul dezbaterilor judiciare sau stabilit alte fapte sau materiale, instanţa de judecată este în drept să nu fie de acord cu prima concluzie sau să amîne pricina şi să oblige autoritatea publică să dea o concluzie repetată luînd în considiraţie materialele noi.Participarea reprezentantului autorităţii publice la şedinţa judiciară nu întodeauna este necesară. Uneori e destulă concluzia acestuia în formă scrisă. De exemplu, în cauzele despre restituirea pagubei pricinuite sănătăţii este de ajuns concluzia dată în formă scris a inspectorului pentru protecţia muncii.Insă în unele cazurii prezenţa autorităţilor publice este obligatorie, de exemplu, în cazurile cu priivire la educarea copiilor ş.a.Autorităţile publice pot depune concluzii chiar pînă la intentarea procesului din iniţiativa sa. De regulă, condiţilc în care se află copilul se determină de organul de tutelă şi curatelă pîna la înaintarea cererii în judecată despre decăderea din drepturile părinteşti sau despre luarea copililui de la părinţi fără a-1 idecădea din drepturile părinteşti.Concluziile autorităţilor publice, incluse de instanţă ca participanţi la proces sau care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, se citesc în şedinţa de judecată; după aceasta instanţa şi participanţii la proces pot pune întrebări împuterniciţilor acestor organe în scopul clarificării şi completării concluziilor.Dacă autoritatea publică este atrasă în proces de instanţa de judecată, atunci punerea concluziei este nu numai un drept al organului dat, ci şi o obligaţiune.Concluziile autorităţilor publice au o inportanţă deosebită, însă trebue să menţionăm că ele nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată.44.Caracteristica generală a reprezentării judiciare In doctrina se afirma ca drptul la aparare are doua acceptiuni, una larga alta mai restrinsa. Intr-o acceptiune larga dr. La aparare cuprinde cuprinde totalitatea dr si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de asi valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinica pretentiilor partii adverse. In aceasta acceptiune larga se include si posibilitatea folosirii unui reprezentant. In acceptiune mai restrinsa – doar posibilitatea presoanei de a beneficia de asistenta juridica calificata din [partea unui reprezentant profesionist. Din continutul acestor prevederi rezulta existenta unui drept, pe care persoana il poate exercita sau nu, pe riscul ei, adica persoana are deplina facultate de a hotari asuprea antrenarii in proces a unui reprezentant precum si la renuntarea acestuia in favoarea altuia. Posibilitatea participarii in proces a reprezentantului constituie una dn grantiile realizarii dreptului constitutional la aparare si asigura realizarea drepturilor si obligatiilor procedurale ale participantilor la proces, care din anumite motive nu pot sau pentru care complicat sa le realizeze personal.45.Felurile şi temeiurile reprezentării judiciare. Persoanele fizice pot să-şi apere interesele şi drepturile ocrotite de lege în instanţa de judecată personal sau prin reprezentanţi.1

Participarea personală a cetăţeanului la proces nu-1 decade din dreptul de a avea în acest proces un reprezentant.în procesul civil, personale juridice sunt reprezentate în instanţă de către organele lor de administrare, acţionând în limitele împuternicirilor ce le sunt acordate prin lege, statut sau regulament ori de către reprezentanţi.Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. în caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii.Necesitatea acestei instituţii este determinată de mai multe temeiuri:

- unii dintre participanţii la proces pot fi incapabili, cu capacitate de exerciţiu limitată sau lipsiţi de ea prin hotărirea instanţei de judecată şi în aceste cazuri drepturile şi interesele lor trebuie se le apere părinţii, înfietorii, organele de tutela şi curatelă;

- interesele persoanelor juridice sau fizice pot fi apărate de reprezentaţi;- persoanele care nu cunosc legislaţia în vigoare de asemenea pot fi reprezentaţi.

Reprezentarea juridică este o instituţie procesual civilă, cînd o persoană numită reprezentant îndeplineşte în instanţa de judecată acte procedurale în baza împuternicirilor dale de către altă persoană numită reprezentat.In funcţie de importanţa juridica a voinţei persoanelor reprezentate pentru apariţia reprezentării judiciare, evidenţiem:- reprezentare obligatorie legală, pentru apariţia căreia nu se cere acordul persoanei reprezentate;- reprezentare neobligatorie, care poate apărea doar la dorinţa persoanei reprezentate.Reprezentarea obligatorie legală se exercită în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor persoanelor fizice ce nu au capacitate de exerciţiu deplină şi persoanelor fizice declarate ca avînd capacitate de exerciţiu limitată.Expresie „ reprezentare obligatorie legală" se explică prin faptul că persoana, datorită incapacităţii de exerciţiu totale sau parţiale nu poate, de sine stătător să-şi aleagă reprezentant, de aceea reprezentantul este stabilit de lege.''Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale persoanelor ce nu au capacitatea deplină de exerciţiu şi ale celor declarate ca avînd capacitatea de exerciţiu limitată sunt apărate înaintea instanţei de către părinţi, înfeitori, tutorii sau curatori, de alte persoane cărora acest drept le este acordat prin lege. Aceştia vor prezenta instanţei documentele care certifică împuternicirile lor.Reprezentanţii legali săvîrşcsc în numele celor reprezentaţi toate actele de procedură, pe care are dreptul să le săvîrşească cel reprezentat, cu restricţiile prevăzute de lege.In procesul în care urmează să participe o persoană, declarată dispărută fără urmă în modul stabilt de lege, aceasta va fi reprezentată de adminstraturul fiduciar sau de tutorele numit în conformitate cu legea.In procesul în care urmează să participe moştenitorul unei persoane decedate sau al unei persoane declarată decedată după procedura stabilită, dacă succesiunea nu a fost acceptată de nimeni, aceasta va fi reprezentat de custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.

In cazurile prevăzute mai sus, părinţii, înfictorii, tutorii sau curatorii pot încredinţa ducerea procesului în instanţa de judecată unei alte persoane, alese de ci în calitate de reprezentant. Reprezentantul legal poate fi chemat personal în judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat sau sâvîrşit în această calitate.Reprezentarea neobligatorie, în funcţie de caracterul relaţiilor dintre reprezentant şi reprezentat, poate fi divizată în: reprezentare contractuală şi reprezentare obştească. 46.Natura juridică a reprezentării judiciare. (1) In proces civil, persoanele fizice isi pot apara interesele personal sau prin reprezentanti. Participarea personala in proces nu face ca persoana fizica sa decada din dreptul de a avea reprezentant. (2) Procesele persoanelor juridice se sustin in instanta de judecata de catre organele lor de administrare, care actioneaza in limitele imputernicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum si de catre reprezentantii lor. (3) Conducatorul organizatiei isi confirma imputernicirile prin documentele prezentate in judecata ce atesta functia sau calitatea lui de serviciu ori, dupa caz, prin actele de constituire. In caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnati in conditiile legii. (4) Actele procedurale efectuate de reprezentant in limitele imputernicirilor sale sint obligatorii pentru persoana reprezentata in masura in care ele ar fi fost efectuate de ea insasi. Culpa reprezentantului este echivalenta culpei partii. 47.Subiectele reprezentării judiciare. (1) Reprezentant in judecata poate fi orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina care are imputernicirile respective, legalizate in modul stabilit, pentru a sustine procesul, cu exceptia persoanelor specificate la art.78. (2) Participantii la proces, cu exceptia reprezentantului, pot fi asistati in judecata de un singur reprezentant ori de mai multi reprezentanti care ii pot reprezenta in comun sau fiecare in parte. Conform art. 78 СР.С, nu pot fi reprezentanţi în judecată judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, poliţiştii, deputaţii, cu excepţia cazurilor participării lor la proces în calitate de împuterniciţi ai acestor autorităţi sau în calitate de reprezentanţi legali.Nu poate fi reprezentant în judecată persoana care a acordat sau acordă în pricina respectivă asistenţă judiciară unor persoane ale căror interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o reprezintă, sau care a participat în calitate de judecător, de procuror, de ofiţer de urmărire penală, de expert. în cazul existenţei unor astfel de circumstanţe, reprezentantul poate fi recuzat de participanţii la proces.48.împuternicirile reprezentantului judiciar.Instanţa de judecată nu trebuie să admită participarea la proces a reprezentantului ce nu are procură, eliberată în conformitate cu prevederile legii'".Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii. Potrivit art. 254 CCv, procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul nu este indicat în procură, ca este valabilă timp de un an de la data întocmirii.Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ci de către persoana care a eliberat-o.Valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanţă de judecată încetează în temeiul art. 255 din CCv. Astfel, valabilitatea procurii încetează în cazul:a) expirării termenului;b) anulării de către persoana care a eliberat-o;c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ci drept incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste;g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ci incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu sau dispărută tară de veste.Persoana care a eliberat procura o poate anula în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ca în orice moment. Orice clauză contrară este nulă. împuternicirile date avocatului se atestă printr-un ordin scris,eliberat de Baroul de avocaţi, sau prin alt act prevăzut de lege. împuternicirile reprezentantului se atestă şi prin declaraţie orală dată în judecată de către reprezentat, consemnată în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi semnată de acesta din urmă, sau printr-o cerere scrisă, care se anexează la dosar.Reprezentantul care renunţă la împuterniciri trebuie să înştiinţeze atît reprezentatul, cît şi instanţa cu cel puţin 10 zile înainte de data judecării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.În conformitate cu art. 81 CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrca judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ci, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul holărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată de reprezentat.