Comert International. Curs 1. 09.02.2012

Examen analog dip.

Notiunea de comert international

Aceasta este susceptibila de doua acceptiuni: una restransa, stricto sensu si una mai larga, lato sensu. Stricto sensu, comertul international reprezinta totalitatea operatinilor de export si import, de marfuri, lucrari si servici care se desfasoara intre subiecte ale dreptului comertului international, care isi au sediile in state dierite, sau care implica tranzitul peste frontiera al respectivei marfi lucrari sau serviciu. In aceasta acceptiune comertul international e strict legat de notiunea de marfa. Marfa este un produs destinat schimbului, iar notiunea de comert porneste etimologic tocmai de la notiunea de marfa. Specific este ca operatiunile cu marfa se desfasoara la nivel international, adica se intruneste sa trebuie sa fie intrunit unul din cele 2 criterii esentiale, ambele definind notiunea de internationalitate din punctul de vedere al comertului international. Din acest punct de vedere, nu orice element de extraneitate face ca un raport juridic sa devina international in sensul dreptului comertului international. In sensul dip, orice element de extraneitate face ca raportul sa devina international si sa se nasca un conflict de legi.

Doua sunt elementele de extraneitate relevante care fac ca un raport juridic sa devina international in sensul dreptului comertului international:

-primul element este ca partile sa isi aiba sediile in state diferite. Poate fi vorba despre domiciliu profesional sau despre resedinta obisnuita.

-cel de-al doilea element este ca marfa care face obiectul contractului trebuie sa fie in tranzit international. Adica in drumul ei de la vanzator la cumparator, marfa trebuie sa treaca cel putin o frontiera.

Aceste doua criterii, nu sunt cumulative ci alternative.

In vremurile moderne, notiunea de comert s-a extins, intrand si operatiuni care nu implica in mod direct operatiuni cu marfa. Aceastea sunt operatiuni specifice si acestea se subsumeaza ideei de cooperare economica internatonala (aceasta din urma este acel ansamblu de raporturi, de relatii de conlucrare intre doua sau mai multe subiecte ale dreptului comertului international, care nu implica in mod direct o relatie cu o marfa si care au ca obiect punerea de catre participanti in comun a unor valori economice in vederea efectuarii unor operatiuni juridice comune, al caror scop il constituie obtinerea de profit). Un exemplu de cooperare economica internationala il constituie constituirea de societati comerciale cu element de extraneitate.

Principiile actuale care guverneaza relatiile comerciale internationale ale Romaniei sunt guvernate de principiul libertatii comertului international. Inainte, pe vremea comunistilor principiul era principiul monopolului de stat, astfel ca operatiunile comerciale internationale erau efectuate numai de intreprinderile de stat. Acest principiu a fost abrogat dupa Revolutie, prin Deecretul Lege 54/1990. Continutul principiului libertatii comertului international presupune doua idei majore:

-posibilitatea subiectelor de drept romane ale comertului international de a participa la operatiuni de comert in relatie cu teritoriul altor state (ne referim la intreprinderile din NCCIV, cele care desfasoara o activitate comerciala, cele inscrise in registrul comertului). Astfel ca, orice intreprindere comerciala romana care indeplineste conditiile de inregistrare legala sa efectueze operatiuni de comert international. (fluxul interior-> exterior)

- posibilitatea subiectelor straine de drept alte comertului international de a participa la operatiuni de comert pe teritoriul Romaniei. (fluxul exterior->interior)

Principiul libertatii comertului nu este un principiu absolut, avand limite ce constau in mai multe aspecte. O limita o reprezinta autorizatiile de export si import, anumite operatiuni comerciale internationale trebuind autorizate, ce presupune o modalitate de control sau de supraveghere a statului asupra acelor activitati.

Regimul juridic al investitiilor straine in Romania.

Investitiile straine s-au conturat ca fiind clasificabile in doua categorii:

-investitii directe. Sunt reglementate explicit de OUG 92/1997 care se numeste OUG privind stimularea investitiilor directe. Aceasta este definita in OUG, prin faptul ca exista mai multe forme de investitie straina directa:

a) participarea unei investitor strain la constituirea sau la extinderea unei societati comerciale pe teritoriul Romaniei.

b) dobandirea de catre un investitor strain de titluri de valoare participative, actiuni sau parti sociale la o SC romaneasca.

c) constituirea de catre un investitor strain a unei filiale sau sucursale pe teritoriul tarii.

Banca Nationala defineste investitia straina directa. Regulamentul 4/2005 al BNR da o definitie a investitiei directe prin prisma conceptului de legatura economica durabila. Acest Regulament prevede ca o investitie straina directa este acea investitie care are ca scop crearea unei legaturi economice durabile intre investitorul strain si entitatea romaneasca pe care o constituie sau la care participa. Este acea investitie in care investitorul strain participa in mod efectiv cu minimum 10 % din capitalul social al societatii si tot odata el participa efectiv la conducerea si administrarea acelei societati. Prin prisma acestui concept de legatura economica durabila, Regulamentul BNR introduce in conceptul de investitie straina directa si investitiile straine in forma nesocietara. Astfel, am putea spune ca investitiile straine directe se subclasifica in doua categorii: in forma societara (constituie regula) sau in forma exclusiv contractuala (este investitie straina directa si acordarea de imprumuturi si credite pe termen mai mare de 5 ani, de catre un investitor strain, unei societati romanesti, in vederea stabilirii si mentinerii unei legaturi economice durabile). Investitia in forma societara are doua laturi: una contractuala si una institutionala.

-investitii de portofoliu. Aceasta notiune este intalnita si in OUG 92/1997. OUG spune ca investitia de portofoliu consta in dobandirea de valori mobiliare pe pietele de capital organizate si reglementate si care nu implica participarea directa a investitorului strain la administrarea societatii comerciale respective. Regulamentul 4/2005 al BNR, intr-o reglementare per a contrario fata de investitia directa spune ca investitia de portofoliu este cea care implica participarea investitorului strain la o SC romaneasca dar care nu are ca scop crearea unei legaturi economice durabile. Investitia de portofoliu este cea care implica piata de capital (L 297/2004 privind piata de capital), si este cea care implica investitia speculativa pe care o face cel care cumpara actiuni la o SC romaneasca nu pentru a participa la administrarea ei ci pentru a le revinde dupa o perioada de timp si pentru a obtine un castig. Pentru investitiile de portofoliu actul normativ de baza il constituie legea pietei de capital dar exista si o multitudine de legi speciale, care se refera la diferite domenii (ex: domeniul cumpararii titlurilor de stat. Acestea sunt emise de autoritatea publica care presupun de obicei un contract de imprumut, de finantare in care investitorul strain cumpara acele titluri de stat, isi finanteaza institutia publica cu o anumita dobanda, care trebuie platita de institutia publica; marimea dobanzii este rezultatul stabilitatii si rating-ului)

Investitorul strain. Notiunea aceasta este definita in O 2/1996 ca fiind orice persoana fizica sau juridica nerezidenta care investeste in tara printr-o investitie directa sau de portofoliu. Este mai mult o norma de trimitere, pentru ca trimite la notiunea de rezident. Persoana fizica nerezident, este

persoana fizica care isi are domiciliul in strainatate iar persoana juridica nerezidenta, este cea care are sediul in strainatate. Elementele caracteristici astfel sunt sediul sau domiciliul si nu cetateania.

Principiile care guverneaza regimul investitiilor straine.

a) Principiul libertatii formelor si modalitatilor de investire in tara. Exista doua aspecte. In ceea ce priveste principiul libertatii formelor, un investitor strain poate investi in tara in orice forma juridica permisa de legea romana. Referitor la principiul libertatii modalitatii, se pune problema formelor de aport. Aporturile pot fi in numerar (valuta care poate proveni din strainatate sau chiar din valuta existenta in tara sau in lei, care pot proveni din surse interne sau din venituri obtinute in strainatate), in natura (in bunuri corporale, bunuri mobile si imobile), in drepturi (adica in bunuri incorporale in special in drepturi de proprietate intelectuala, in creante), in alte valori economice (aportul in servicii-aportul in management, in obligatii de a face sau de nu face, in reputatie).

b) Principiul liberului acces al investitorului strain in toate domeniile vietii economice in Romania. Astfel, nu exista restrictii pentru capitalul strain in niciun domeniu de activitate din tara. In alte state exista restrictii mai ales in sfera bancara si al asigurarii. Astfel, el poate investi in industrie, in agricultura, in exploatarea si explorarea resurselor naturale, in trasnporturi.

c) Principiul egalitatii de tratament, nediscriminarii aplicabil investitorilor straini. Acest principiu presupune doua aspecte: principiul nediscriminarii intre investitorii romani si straini si principiul nediscriminarii intre investitorii straini. Raportat la principiul nediscriminarii intre investitorii romani si straini, OUG 92/1997 a postulat acest principiu. Referitor la cel de-al doilea aspect, principiul nediscriminarii intre investitorii straini, este posibil ca prin acorduri bilaterale sa se acorde un regim mai favorabil investitorilor dintr-o anumita tara, investitorilor din alta tara.

Garantiile acordate investitorilor straini

Sunt doua garantii importante : garantia impotriva indisponibilizarii investitiei straine si garantia stabilitatii.

Curs 2 16.02.2012

REGIMUL JURIDIC AL INVESTITIILOR STRAINE IN TARA

Garantiile acordate investitorilor straini

1. Garantia impotriva indisponibilizarii investitieiTemei juridic: Constitutia- art 44. In aplicarea acestui text s-au adoptat si reglementari ulterioare-art4- care prevede ca investitiile straine in tara nu pot fi nationalizate, expropriate sau supuse altor masuri cu efect echivalent, exceptand cazul in care aceste masuri indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:-sunt necesare pt. o cauza de utilitate publica-sunt nediscriminatorii-se fac cu plata unei despagubiri prealabile adecvate si efectiveAceste conditii care sunt explicite sunt de stricta interpretare. Principiul pe care legea il stabileste= dezdaunarea integrala, iar modalitatile de aplicare a acestui text sunt prevazute prin coroborare cu legea privind exproprierea pt. cauza de utilitate publica potrivit careia

despagubirea se stabileste prin acordul partilor, iar in cazul in care nu s-au inteles, pe cale judecatoareasca.OG 92/1997 prevede si posibilitatea ca despagubirea sa fie stabilita si prin arbitraj potrivit conventiilor internationale la care Romania este parte.

2. Garantia stabilitatii regimului juridic a investitieiAceasta este o expresie a principiului tempus regit actum; ideea e ca o investitie a fost efectuata sub incidenta unei anumite legi care i-a prevazut un anumit regim juridic (ex: o facilitate=scutirea de impozit pe profit pt. o anumita perioada de timp). Daca investitia s-a nascut sub incidenta acelei legi, i se va aplica acea facilitate chiar daca legea se modifica. Politica statului roman privind facilitarea investitiilor straine a fost din ce in ce mai restrictiva.O exceptie de la principiul tempus regit actum: melior lex = legea mai favorabila; daca legea noua prevede o varianta mai favorabila, se va aplica imediat.

Drepturi specifice de care beneficiaza investitorii straini in Romania

Reglementare: OG 92/1997 + alte prevederi legale.1. Dreptul de a primi asistenta privind parcurgerea formalitatilor administrative, asistenta

care poate fi acordata la cerere de catre o agentie de stat specializata (Agentia romana pentru investitii -> agentie guvernamentala, aflata in subordinea Guvernului, in obiectul sau de activitate intra sprijunirea investitorilor straini; este afiliata unei asociatii cu sediul la Geneva: Asociatia mondiala a agentiilor de promovare a investitiilor)

2. Dreptul la conversie in valuta a profiturilor pe care le obtin pe teritoriul tarii si dreptul la liber transfer in strainatate.OG 92/1997 enumera categoriile de profituri pe care investitorii straini au dreptul sa le converteasca/transfere:- Dividende pe care le obtin de la societatile comerciale romane- Veniturile obtinute din vanzarea actiunilor/partilor sociale- Beneficiul/ activul de lichidare- Alte asemenea venituri (dupa plata impozitelor si taxelor RO - venitul net)

3. Dreptul de proprietate asupra bunurilor din tara O distinctie trebuie facuta intre bunurile mobile si bunurile imobilePt. bunurile mobile: li se aplica regimul national: pot dobandi dreptul asupra bunurilor mobile din tara ca si romanii; acelasi lucru se intampla asupra constructiilor (imobile).O problema este cea referitoare la dreptul asupra terenurilor din tara: Constitutia Romaniei, astfel cum a fost modif. si completata in 2003, a prevazut o schimbare majora de politica legislativa asupra dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre straini; spre deosebire de Constitutia anterioara(care prevedea o incapacitate de folosinta), Constitutia din 2003: cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor in anumite conditii. Conditiile rezulta din aderarea Romaniei la UE si alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica si prin mostenire legala (art 44 alin2). A avut loc modificarea la nivelul capacitatii de folosinta a strainilor de a dobandi dr. de proprietate asupra terenurilor in tara; au dobandit vocatia de a dobandi aceste bunuri.Regimul dobandirii Pentru persoanele fizice se face distinctie dupa cum dobandirea se face prin mostenire legala, pentru care nu exista nicio condintie speciala, sau altfel, prin acte juridice inter vivos sau mortis causa (exclusiv prin testament). Pentru a 2-a ipoteza sunt 3 conditii care trebuie indeplinite:

a. In conditiile care rezulta din aderarea Romaniei la UE sau alte conventii la care Romania este parte

b. Pe baza de reciprocitateReciprocitatea poate fi legislativa, diplomatica sau de fapt.

c. In conditiile rezultate din lege organica (Legea 312/2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de cetatenii straini si apatrizi si persoanele juridice straine; Legea 312/2005 a intrat in vigoare la data aderarii Romaniei la UE, face o distinctie intre statele membre si statele terte). Pt. statele membre exista 3 categorii de situatii pe care legea le prevede:

- O prevedere generala (si 2 reglementari special):Art.3 din lege= persoanele fizice (investitorii) sau persoanele juridice din celelalte state membre pot dobandi dr. de proprietate asupra terenurilor din tara in aceleasi conditii ca si romanii, potrivit regimului national.

- O reglememtare speciala: pentru terenurile avand drept scop constituirea de resedinte /sedii secundare a fost un “moratoriu” de 5 ani.

- Pt. paduri, terenuri forestiere, terenuri agricole- moratoriul e de 7 ani.In ceea ce priveste statele terte, textul prevede ca strainii(perso fizice si pers jur) pot dobandi dr. de proprietate asupra terenurilor in tara in conditiile prevazute de conventiile internationale la care Romania este parte pe baza de reciprocitate. Nu pot dobandi dr. de proprietate in conditii mai favorabile decat cele acordate persoanelor dintr-un stat membru.

- Efectuarea operatiunilor valutareLa nivelul anului 1997, cand OG 92/1997 s-a adoptat, problema operatiunilor valutare era extrem de importanta pentru ca existau o serie de restrictii.Odata cu aderarea Ro la UE s-au eliminate aceste restrictii in privinta statelor member: (…)

- Pot achizitiona instrumente financiare pe piata de capital; astfel s-a instituit o liberalizare completa.

- Angajarea personalului strain: OG 92/’97 a liberalizat aceasta posibilitate. S-a permis investitorilor straini sa angajeze personal strain. Pentru anumite categorii de functii, inainte, nu se putea angaja decat personal roman. Actualmente, nu exista niciun fel de restrictie.

- Jurisdictia (solutionarea litigiilor); e vorba mai ales de litigiile cu statul roman care decurg din cumpararea de actiuni care au apartinut statului roman (au facut obiectul privatizarii). OG 92/’97 prevede 3 posibilitati majore la care investitorii straini pot apela (e la alegerea lor sa opteze):a. Pot apela la o procedura interna = contencios administrativ (Legea 554/2004

coroborata cu dispozitiile din Noul Cod Civil referitoare la dr. international privat)b. Procedura de conciliere si arbitraj institutional desfasurata sub egida Centrului

international privind reglementarea diferendelor referitoare la investitii. Centrul international a fost constituit prin Conventia internationala pt. reglementarea diferendelor referitoare la investitii de la Washington din 1965. La Washington e un tribunal arbitral unde arbitrii sunt numiti de state. Romania are 4 arbitri- “unul dintre ei e cel care va vorbeste )”

c. Procedura de arbitraj ad-hoc potrivit Regulamentului de arbitraj al UNCITRAL= comisia Natiunilor Unite pentru dreptul comertului international; organ specializat al ONU, se ocupa cu promovarea comertului internatuional, sub egida

acestei comisii s-au adoptat numeroase si foarte importante conventii internationale, e principalul for international de legiferareex: Conventiile de la Viena, New York

Mai exista, insa, si posibilitatile pe care ti le pot conferi tratatele internationale la care Ro este parte.

Facilitatile acordate investitorilor straini

Acestea se clasifica in 2 categorii:1. facilitati cu caracter normativ2. facilitati cu caracter individual

1. sunt prevazute fie in acte normative generale fie in diferite legi special

Legea generala e Legea 85/2008 privind stimularea investitiilor (adoptata dupa aderarea Ro la UE)- practic se refera la ajutoarele de stat care intra sub controlul strict al Comisiei Europene.

Legi speciale: Lg 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate

2. nu se mai acorda astazi, s-au acordat si au fost esentiale (ex: invest. Coca-Cola din anii ’90, Dacia Pitesti )Pe principiul tempus regit actum se beneficiaza de aceste investitii pe timpul cat s-au acordat.

Garantarea investitiilor straine in Romania prin Agentia multilaterala de garantare a investitiilor

Agentia a fost constituita in temeiul conventiei de la Seul (1985) la care Romania a aderat in 1992; are sediul la Washington ; a jucat un rol major in garantarea investitiilor straine in statele din est pana la caderea comunismului. Era agentia la care apelau toti cei care investeau in statele din est pentru ca aceasta ascorda garantii privind indisponibilizarea investitiilor. Aceasta agentie si-a inversat actualmente rolul, fiind utilizata de investitorii romani care investesc in tari cu risc in strainatate (statele nemembre UE).Ce riscuri acopera?In principiu, riscul de transfer valutar (situatia in care esti impiedicat sa-ti repatriezi profitul), riscul de expropriere sau alte masuri echivalente, riscul de incalcare a contractului de catre statul unde investesti, riscul de razboi/ tulburari civile majore in tarile respective.

Problema regimului general al importului/exportului in/din Romania Problema autorizatiilor de import/export

-Caracterul exceptional al autorizatiei de import/exportAutorizatiile constituie exceptii, sunt prev. de lege(in sens larg, inclusiv ordine ale ministrilor), dar sunt de stricta interpretare. In trecut, mecanismul juridic prin care statul supraveghea comertul international

era reprezentat de licentele emise de Ministerul pentru economie si comert. Actualmente, competenta ministerului de a emite licente s-a redus major, foarte putine au ramas in competenta Ministerului de resort. E vorba mai ales de arme, munitii si marfuri contingentate la import, adica marfuri a caror intrare in tara e limitata cantitativ.In vest au aparut alte agentii guvernamentale care administreaza regimul autorizatiilor de import/export. Aceste agentii actioneaza in domeniul strict al competentei. Exista o serie de marfuri supuse autorizarii: ex: prod. periculoase pt. sanatatea populatiei, mediului, prod. alimentare, prod. Modif. genetic, prod. chimice etc.

Ex.: Agentia nationala de control al exportului (ANCEX)- functioneaza din 2005 in subordinea MAE

Toate marfurile care fac obiectul comertului international sint incluse intr-un sistem armonizat de denumire si codificare a marfurilor. Aceste sistem a fost adoptat printr-o conventie vamala din 1983. In aplicarea acestei conventii s-au adoptat rglementari la nivelul UE (Regulam. 2658/1987 priv. nomenclatura tarifara si tariful vamal comun ). Ori de cate ori se inscrie o marfa intr-un document trebuie sa se indice numarul ei si, daca esti din afara UE, si numarul din sistemul armonizat.

Refuzul eliberarii autorizatiei

Autorizatia - indiferent de cine ar fi refuzata, refuzul trebuie motivat. Se poate produce cand nu esti un agent economic autorizat sa efectuezi operatiuni de comert international, cand marfa e contingentanta si contingentul s-a epuizat, marfa e interzisa la import/export etc.

Caile de atac in cazul refuzului:

Legea 554/2004 ofera calea legala de contestare a refuzului (refuz implicit/ explicit, inclusiv cand nu se raspunde la solicitare).

In principal, avem plangerea prealabila. Apoi, instanta de judecata- Curtea de Apel (ca prima instanta), ICCJ (recursul).Instanta de judecata are drepturi depline de decizie, poate sa dispuna obligarea la oblig. de a face (agentia/ ministerul sa emita autorizatia) si /sau obligarea la despagubiri pt neemitere, intarziere la emitere a autorizatiei respective.Exista o serie intreaga de conventii internationale care reglementeaza regimul autorizarii anumitor categorii de marfuri.Principii:a. principiul egalitatii de tratament intre solicitantii de licenteb. principiul potrivit caruia procedurile de autorizare trebuie

simplificate a. i. sa nu deregleze (…)c. procedurile trebuie administrate in mod just si echitabil

d. procedurile trebuie sa fie publice si intrarea lor in vigoare sa se produca la un timp rezonabil dupa publicare a.i. destinatarul sa poata lua act de aceasta procedura

e. competent sa apartina, de regula, unei singure autoritati administrative

f. in cazul in care se prevad sanctiuni pt. o eroare in documentatie, aceasta sanctiune sa nu depaseasca nivelul care sa aiba efectul unei simple atentionari cu exceptia ipotezei in care e vb. de intentie frauduloasa sau culpa grava.

Ca natura juridica, autorizatia de import/export e un act administrativ cu caracter individual.Regimul ei juridic dpdv al dr international privat: norma de aplicatie imediata, se aplica prioritar fata de orice conflict de legi.

Natura juridica a obligatiei de a obtine autorizatia de import/export

Autorizatia de import/export din Romania incumba de principiu partii romane din contract; daca se aplica o regula INCOTERM, care plaseaza obligatia in sarcina partii straine, cocontractantul local are obligatia de a-l ajuta sa o obtina.Obligatia poate fi de 2 feluri, dupa cum se prevede in contract sau in caietul de sarcini (licitatiile internationale):1. de rezultat= daca partea obligata sa obtina autorizatia n-o

obtine, din orice motiv, e raspunzatoare de daune 2. de mijloace= cand partea careia ii revine obligatia va fi exonerata

de raspundere, daca demonstreaza ca a depus toate diligentele (nu exista culpa) - e exonerata de raspundere - si autorizatia nu e emisa. In sarcina acestei parti se considera ca refuzul autorizatiei e asimilat unui caz de forta majora care e exoneratoare de raspundere.

Curs 3 23.02.2012

Izvoarele DCI

Exista atat izvoare interne, cat si izvoare internationale.

Izvoare specifice : uzante.

Principiile contractelor comerciale internationale: o lucrare elaborata sub egida Institutului International pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT cu sediul la Roma). Acesta este doar unul din organismele internationale de codificare: Comisia ONU – UNICITRAL.

Principiile au fost adoptate in 1994 si in 2004. Aceste principii sunt un cod al contractelor din comertul international (185 articole in 2004 sistematizate pe toate problemele

principale pe care le ridica un contract). Scopul acestor principii este acela de a stabili un sistem de reguli aplicabile contractelor comerciale internationale la care partile sau instanta de judecata ori de arbitraj pot face trimitere. Principiile nu sunt o lege, nu sunt o conventie internationale, nu sunt ratificate de state. Ele se impun numai prin vointa partilor (prin referirea la ele printr-o clauza contractuala – respectivele principii sunt incorporate contractului, modalitatea receptiunii contractuale per relationem – prin raportare). Aceste principii dobandesc forta juridica contractuala daca partile se raporteaza la ele.

Un al doilea mod de aplicare a principiilor :lex mercatoria – ansamblul de uzante ce reglementeaza comertul international si care sunt produsul comerciantilor insusi. Trimiterea la aceste norme poate fi facuta nu numai de parti, ci si de judecator / instanta. Atunci cand sunt probleme cu privire la care partile nu au convenit. Pentru a completa / rezolva problema, judecatorul poate face uz de principiile contractelor comerciale internationale.

Aceste principii joaca rolul de substitut al legilor nationale si rolul de interpretare si completare a legilor nationale. Se recunoaste rolul de model legislativ a acestor principii.

Si la nivelul UE s-a adoptat o codificare de uzante in materia contractelor: principiile dreptului european al contractelor (1998,2002, in acest moment o comisie de lucru este intr-o faza relativ avansata).

Uzantele comerciale internationale sunt practici sociale ale persoanelor, prin natura lor, nescrise, practici care prezinta un anumit grad de vechime, repetabilitate si stabilitate, aplicabil intre un numar nedefinit de parteneri comerciali si care, in functie de natura lor, pot fi sau nu izvor de drept.

Elementele definitorii:

Uzantele sunt o practica sociala (acte si fapte materiale) ale participantilor la comertul internationa (elementul obiectiv) care au un anumit grad de vechime, stabilitate si repetabilitate (ele trebuie sa se desfasoare pe o anumita perioada de timp, trebuie sa nu fie fluctuante major in continutul lor si sa nu fie vorba de un singur act, ci de acte repetate).

Caracterul lor de colectivitate, generalitate si impersonalitate (se aplica intre un numar nedefinit de parteneri comerciali); prin acest caracter, uzantele se apropie de lege; pe de alta parte se deosebesc de alte institutii (a obisnuitelor stabilite intre parti);

Forta lor juridica (uzantele sunt de 2 feluri: unele au caracterul de izvor de drept – cutumele -, altele nu au caracter de izvor de drept – uzante conventionale – a caror forta rezida in vointa partilor);

Uzantele se deosebesc de obisnuite (care sunt tot practici, dar ele nu au un caracter de colectivitate, nu sunt generale si impersonale, ci se aplica numai intre 2 sau un numar redus si definit de parteneri comerciali). Codul comercial uniform al USA distinge intre usages of trade (uzante) si course of dealing (comportamentele de comert care se desfasoara intre 2 parti contractante si care au rolul de a completa si interpreta expresiile si actele partilor in mod rezonabil). Referiri la uzante si obisnuite se gasesc si in Conventia de la Viena (1980), in principiile UNIDROIT, etc.

Clasificarea uzantelor:

Din punct de vedere al sferei lor de aplicare: locale, speciale sau universale.

Uzantele locale se aplica pe o anumite zona geografica sau regiune (uzantele porturilor care trebuie sa fie cunoscute de cei care sunt in raza).

Uzantele speciale se aplica intr-un anumit domeniu al activitatii comerciale (intr-o anumita specie de comert) si uzantele diferitelor profesii comerciale (ex. brokeri).

Uzantele universale (generale) sunt anticamera legilor, pentru ca legiutorii preiau din aceste uzante pentru a le transpune in acte normative.

Dupa forta juridica: uzante normative si uzante conventionale.

Uzantele normative (uzante legale, uzante de drept, cutume) – longa invederata diuturna consuetudo (caracteristicile oricaror uzante). Ceea ce caracterizeaza in mod esential cutuma este elemntul subiectiv: ideea/constiinta pe care participantii o au in sensul ca acea regula de comportament li se impune intocmai ca si legea. Participantii aplica uzantele normative cu convingerea ca ele li se impun ca si lege – opinio iuris sive necessitatis. Pentru ca o uzanta sa aiba caracter de izvor de drept, trebuie ca sistemul de drept sa admita acest lucru. Atitudinile legiuitorilor sunt diferite. Uzantele normative au rolul:

a) De a acoperi lacunele legislative. Consuetudo praeter legem (in locul legii);

b) De a completa / interpreta legea. Consuetudo secundum legem (pe langa lege); - rolul de a interpreta dispozitiile legale in anumite situatii particulare;

c) De a inlatura anumite dispozitii legale atunci cand ele nu sunt de ordine publica in dreptul international privat. Consuetudo contra legem.

Uzantele normative (cutumele) au forta juridica a unei legi supletive speciale. Consecinte: ele pot fi inlaturate de parti prin vointa lor expresa, iar caracterul de lege speciala face ca ele sa se aplice ca exceptii (stricta interpretare) – numai in domeniul la care se refera in mod direct.

Din caracterul de lege decurg o serie de consecinte: ele sunt prezumate a fi cunoscute de judecator/arbitru; daca se incalca, este o problema de drept (cauza de nelegalitate a unei hot judecatoresti, nu de netemeinicie) – poate beneficia de maximum de protectie procesuala pana la instanta suprema a statului;

Uzantele conventionale nu au elementul subiectiv specific cutumelor, ci ele se impun partilor pentru ca partile au dorit acest lucru. Forta juridica a unei uzante conventionale este aceea a unei clauze contractuale (se intemeiaza pe vointa partilor). Vointa partilor privind o uzanta ocnventionala poate fi de 2 feluri: partile pot exprima o vointa expresa de a li se aplica uzantele (clauza contractuala explicita) – art 9 din Conventia de la Viena : partile sunt legate prin uzantele la care ele au consimtit; SAU poate exista o vointa tacita

(implicita) a partilor; in aceasta ipoteza, rolul judecatorul este mult mai mare si trebuie sa tina seama de mai multe indicii; Conventia: partile sunt considerate ca s-au referit in mod implicit la orice uzanta pe care o cunosteau (sau trebuiau sa o cunoasca) si care este larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contractele de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere.

Rolul: de a interpreta si completa contractul, de a da un sens rational actelor si faptelor partilor.

Cauzele care explica rolul uzantelor: ele suplinesc uneori lipsa de reactie (lentoarea) cu care legiuitorii nationali reglementeaza raporturile din comertul international (caracterul dinamic al uzantelor); ele au si un caracter de specificitate, gradul inalt de specializare.

Uzantele sunt prin natura lor, nescris. Se pune intrebarea cum se face proba si cum se fixeaza uzantele?

In practica internationale, uzantele se fixeaza prin conditii generale, contracte tip, contracte de adeziune, clauze prestabilite. Ele pot fi intocmite de organisme internationale (UNICITRAL, Camera de Comert Intentional din Paris, UNIDROIT, etc.) care au comisii de lucru specializate, de asociatii profesionale (conditiile generale FIDIC).

Uzantele se mai fixeaza si prin certificatele de cumuta/uzanta. Aceste certificate sunt documente emise, atestate (de regula de catre camerele de comert si industrie) care atesta cum sunt uzantele intr-un anumit domeniu de activitate. Camera de Comert si Industrie are si ea, prin statut, aceasta atributiune.

Uzantele se fixeaza si prin hotararile judecatoresti si arbitrale.

Uzantele pot fi probate prin orice mijloc de proba.

In dreptul romanesc, in mod traditional (Codul comercial 1886) nu recunostea uzantele normative. In principiu, cat codul comercial a fost in vigoare, uzantele nu aveau caracter de izvor de drept (acest lucru rezulta chiar si art. 1: daca codul nu dispune, se aplica codicele civil). Totusi, legiuitorul roman, prin legi speciale, a derogat de la aceasta reticenta globala vis-à-vis de uzantele normative (uzantele conventionale n-au pus niciodata probleme pentru ca ele reprezinta vointa partilor). Prin legi speciale, s-a recunoscut forta juridica uzantelor porturilor, uzantelor burselor si uzantele titlutilor de valoare.

Noul cod civil are o atitudine transanta in art. 1: sunt izvoare ale codului civil legea, uzantele si principiile generale ale dreptului. In cazurile neprevazute de lege, se aplica uzantele (o reglementare subsidiara). In materiile reglementate de lege, uzantele se aplica numai in masura in care legea trimite in mod expres la ele. Numai uzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept. Partea interesata trebuie sa faca dovada existentei si a continutului uzantelor. Uzantele publicare in culegeri elaborate de entitatile sau organismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista pana la proba contrara. Prin uzante se inteleg obiceiul, cutuma si uzurile profesionale. In regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj Intenational exista o prevedere explicita privind obligatia arbitrilor de a judeca potrivit legii, contractului si uzantelor comerciale internationale. De asemenea, trimiteri la uzante se fac si in diferite conventii internationale, mai ales in materia arbitrajului comercial international.

Curs 4 01.03.2012

Societatile comerciale de nationalitate romana constituite cu participare straina

= <OUG 92/1997 priv stimularea invcestitiilor directe + Regulamentul BNR nr 4/2005 privind regimul valutaer + art 286 din legea 21/1990 = acele societati comerciale constituite pe teritoriul tarii cu capital integral strain sau in asociere cu pers fizice/juridice romane care desfasoara activitati de comert international.

Elementul de extraneitate relevant pentru ca o societate sa fie astfel calificata este participarea straina la capital. Alte elemente de extraneitate nu confera prin ele insele, singure acesta calitate.

Pozitia acestor societati in cadrul genusului proxim (pers jur de nationalitate romana) – reprezinta o specie de persoane juridice romane, ele sunt supuse de principiu dispozitiilor legii romane, adica dispozitiilor legii 31/1990 precum si ale legilor privind regimul investitiilor straine. Aceasta idee e exprimata in art 286 din legea 31/1990. ele sunt in esenta o specie de persoane juridice de nationalitate romana. Ele preiau toate caracteristicile persoanelor juridice romane, dar prezinta si o serie de particularitati:

- capacitatea acestor societati de a face operatiuni de comert international (acte si fapte de comert international) – pot face acele acte si fapte de comert international care sunt permise de legea romana, indiferent de nationalitatea actionarilor/asociatilor.

- Dpdv al domeniilor in care se pot constitui => in orice domeniu de activitate economice. Obiectul de activitate exprimat in actul constitutiv trebuie sa se incadreze in clasificarea din Codul CAEN. In prezent acesta este uniformizat cu reglementarile UE. Problema: in actul constitutiv ar fi obligatoriu sa se mentioneze ca aceasa societate comerciala poate sa faca acte de comert international? Codul CAEN nu contine reglementari separate pentru operatiunile de comert international si o societate care isi declara un obiect de activitate poate sa faca acele operatiuni fie in plan intern fie in plan international. Totusi, recomandarea este aceea ca in actul constitutiv ca acea societate intentioneaza sa efectueze acele operatiuni si in plan international pentru ca se pune si o problema de specializare a capacitatii de folosinta.

- Constituirea acestor societati – sunt supuse dispozitiilor generale privind constituirea societatilor romane in general => urmeaza aceleasi etape, dar apar si specificitati:

Etapa 1. intocmirea documentelor constitutive – elemente ce trebuie specificate neaparat: atribute de identificare, cetatenia, domiciliul/sediul/ nationalitatea asociatilor, la obiectul de activitate – comert international, subscrierea si varsarea capitalului, functionarea

Etapa 2. inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii societatii – dispozitii din: legea 359/2005, legea 31/1990, legea 26/1990, ordinul 2594/2008 privind aprobarea normelor metodologice pentru abrobarea normelor metodologice privind normele de tinere a registrelor de la registrul comertului. Pentru persoanele juridice straine, care nu sunt inregistrate fiscal in Romania si care doresc sa descida sucursala in Ro, sunt obligate sa depuna o declaratie pe propria raspundere privin situatia fiscala in strainatate (sa => ca nu are restante fiscale) + un certificat de bonitate emis de o banca din care sa rezulte ca societatea nu e in stare de faliment si nici in stare de incetare a platilor.

Aceste societati cu participare straina sunt persoane juridice romane. Denumirea lor – prevederi speciale in legea 26/1990 privind anumite restrictii. Ex: sa nu foloseasca cuvanntul

„roman” sau derivate ale acestuia in denumirea societatii (se cere aprobare speciala de la Guvern). Sediul si nationalitatea – criteriul de drept comun (prevazut de legea 31/1990) e criteriul sediului social; acesta e prevazut si in NCC. In NCC exista si o prevedere privind resedinta obisnuita a persoanei juridice drept criteriu de determinare a nationalitatii. Resedinta obisnuita insa neavand nicio aplicatie practica in NCC, insa se poate ca o alta reglementare sa o utilizeze drept criteriu.

In afara de aceste criterii, in reglementari speciale, exista si criterii speciale de detereminarea nationalitatii – criteriul controlului, care este prevazut de Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state.

Problema schimbarii nationalitatii -> mutarea sediului din strainatate in Romanaia sau invers. NCC prevede ca trebuie indeplinite conditiile cumulative din cele doua legi nationale pentru a se putea produce acest lucru.

Capitalul social al societatilor cu participare straina – probleme: subscriptia si varsarea capitalului social. Subscriptia – legea contabilitatii 82/1991 prevede ca in tara contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala => subscriptia capitalului social trebuie facuta in moneda nationala. Anumite societati cu capiotal strain exprima capitalul si in lei si in moneda straina, insa opozabile pentru autoritatile romane sunt cifrele in lei. Varsarea capitalului social -> distinctie intre actionarii romani si cei straini. Cel starin poate varsa acordulul lui la societate in moneda straina sau lei, cel roman (regulamentul BNR 4/2005- platile intre rezidenti pot fi facute numai in moneda nationala) – cum si asociatul e roman si societatea e romaneasca => el poate varsa capitalul social (=o plata!) numai in lei. Marimea aporturilor – aportul asociatului straina poate varia de la un procent mic la 100%. Felurile aporturilor asociatului strain – pot fi de orice fel (natura, bunuri, numerar, alte valori economice...)

Patrimoniul societatilor cu participare straina – acestea urmeaza regimul celorllate persoane juridice romana => pot dobandi drepturi asupra bunurilor in aceleasi conditii ca si romanii. O prevedere care ridica anumite probleme de interpretare – art 6 din ordonanta 92/1997 – face distinctia intre societatile rezidente si cele nerezindente (am vazut deja cum se poate obtine dr de proprietate). Art 6: „o persoana juridica rezidenta poate dobandi orice drepturi reale asupra bunurilor imobile in masura necesara derularii activitatii sale potrivit obiectului social”. Aceste doua precizari au nascut anumite controverse – concluzia primara ar fi ca o societate cu participare straina nu ar putea dobandi dreptul de pror asupra unui imobil din tara, teren, daca ar depasi obiectul social si daca ar depasi masura necesara realizarii activitatii declarata la registrul comertului. E o reminescenta legislativa a ceea ce prevedea legea 35/1991 – asimila societatile romane cu participare straina cu societatile straine => erau impedimente majore la dobandire dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Functionarea societatilor romane cu participare straine – organizare (una dintre cele doua forme la SA). Operatiunile valutare – Regulamentul BNR 4/2005 – operatiunile valutare sunt definite in rem (= orice operatiune care se efectueaza cu valuta, valuta= moneda unui alt stat/uniune monetara si monede compozite - DST) si in personam (=si cea care s-ar desfasura in lei, dar intre un rezident si un nerezident). Operatiunile valutare sunt de doua feluri: curente si de capital. Cele curente sunt cele care implica o contraprestaie imediata. Acestea au libertate totala. Operatiunile valutare de capital sunt de mai multe feluri: investitiile directe ale nerezidentilor in Romania si ale romanilor in strainatate, invetsitiile imobiliare ale nerezidentilor in Romania, operatiunile cu instrumente financiare tranzactionate pe piata de capital (actiuni, obligatiuni), operatiuni cu instrumnete financiare tranzactionate pe piata monetara (titluri de stat), etc. Aceste operatiuni sunt supuse unui regim juridic special prevazut prin diferite reglementari ale BNR.

Aceste societati pot deschide in mod liber conturi in valuta in tara sau strainatate, inclusiv pentru depunderea capitalului social si pot efectua in mod liber operatiuni din acele conturi.

Problemele de munca si de personal – distinctie majora intre salariati din alte tari membre UE sau din state terte. In legatura cu salariatii din alte tari membre UE – dupa modificarea OUG 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, modificare efectuata in 2007, notiunea de strain a fost modificata radical. Nu se mai foloseste aceasta notiune pentru cetatenii din alte state membre UE. Strain e asadar numai un cetatean dintr-un stat tert. Tot in acelasi sens, ordonanta 56/2007 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei – se prevede ca cetatenii din celelalte state membre UE au acces neingradit pe piata muncii din Romania si ordonanta 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre UE, SEE si Confederatiei Elvetiene. Cetatenii statelor terte – ordonanta 56/2007 prevede obligatia autorizatiei de munca. Este emisa de un Oficiu roman pentru imigrari, nr de persoane care pot acceda anual la autorizatii de munca pe teritoriul tarii e stabilit prin HG.

Salarizarea personalului – distinctie intre personalul roman si personalul din alte state decat Romania. Pentru personalul roman, salariile se platesc in moneda nationala (e o plata!). Exceptii de la aceasta regula: 1.in zonele libere (legea 84/1992 privind regimul zonelor libere) unde plata salariului poate fi facuta si in valuta sau sin valuta si in lei, 2. personalul reprezentantelor societatilor comerciale straine in Romania – HG 1922/1990 –posibilitatea platii salariului si in valuta sau numai in valuta. Pentru personalul strain nu exista restrictii, pentru ca nu e o plata intre rezidenti.

Curs 5 08.03.2012

Lichidarea si dizolvarea societatilor cu capital strain

Se face distinctie intre dizolvarea voluntara si cea falimentara.

Cu privire la dizolvarea voluntara se aplica legea 31/1990 iar dizolvarii falimentare i se aplica legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Potrivit OUG 92/1997 pt stimularea investitiilor directe s-a prevazut in mod expres posibilitatea de transfer liber in strainatate a beneficiului de lichidare dupa plata impozitelor si taxelor prevazute de legea romana.

Insolventa transfrontaliera vizeaza 2 situatii:

1. in care insolventa se realizeaza intre state membre ale UE adica sediile societatilor care se dizolva se afla pe teritoriul mai multor state membre la UE care este supusa Regulamentului 1346/2000 cu privire la insolventa.

2. insolventa care vizeaza societatile cu sedii pe teritoriul mai multor state terte UE este supusa legii 637/2002 privind reglementarea raporturilor de DIP in domeniul insolventei. Aceasta lege este o copie a legii elaborate de UNCITRAL.

Solutionarea litigiilor in cazul societatilor comerciale romane cu participare straina la capital

Daca se nasc litigii in care una din parti este societate comerciala romana cu participare straina la capital exista 2 posibilitati de solutionare:

1. pe calea dreptului comun – se apeleaza la jurisdictia instantelor ordinare. Daca este vorba despre o hotarare pronuntata pe teritoriul UE pt recunoasterea acestei hotarari se aplica regulamentul 44/2001 privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie

civila si comerciala. Daca hotararile cu privire la societatile romanesti sunt pronuntate de state terte UE se aplica regulile de competenta jurisdictionala prin art. 148- 157 din legea 105.

2. apelarea la arbitrajul comercial international. Pt solutionarea litigiilor la care una dintre parti este o societate comerciala cu participare straina exista fie posibilitatea de a apela la un arbitraj institutionalizat fie posibilitatea de a apela la un arbitraj ad-hoc. Arbitrajul institutionalizat se realizeaza pe baza unor clauze de arbitraj fiind folosite in principal regulile Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, aceasta curte de arbitraj desfasurandu-si activitatea in baza legii 335/2007, pe baza unui regulament si a unor reguli de procedura arbitrala. Aceste reguli de procedura arbitrala au suferit mai multe modificari. Functioneaza si Curtea de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert Paris. Arbitrajul ad-hoc este desfasurat pe baza regulilor UNCITRAL adica a regulamentului de arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pt dreptul comercial international.

Activitatea desfasurata de subiectele straine de drept la comertul international din Romania

Pt desfasurarea de activitati comerciale in Romania, subiectele straine de drept apeleaza la anumite entitati create pe teritoriul statului Roman. In acest sens L 31/1990 statueaza in art. 44 un principiu conform caruia societatile comerciale straine pot infiinta in Romania cu respectarea legii romane, filiale, sucursale, agentii, reprezentante sau alte sedii secundare daca acest drept le este cunoscut de legea statutului organic. Pt ca societatile comerciale straine sa desfasoare activitati prin entitati stabilite in Ro, 2 conditii trebuie indeplinite: legea statutului organic sa ii permita infiintarea de astfel de entitati in Romania si ca legea romana sa admita aceasta posibilitate a deschiderii de sedii secundare in Romania si ca prevederile legii romane sa fie respectate. In concluzie exista 3 tipuri de entitati ce pot fi constituite de o societate comerciala straina: filiale, sucursale si reprezentante.

Filialele - art. 42 din Legea 31 stabileste ca soc com straine pot infiinta filiale in Romania care sunt la randul lor soc com cu personalitate juridica constituite intr-una din formele de societate prevazute de legea romana.

Filiala este acea soc com cu personalitate juridica romana distincta de societatea-mama din strainatate dar care se afla sub controlul acesteia. Din aceasta definitie pot fi extrase elementele definitorii: filiala are personalitate juridica proprie care ii confera caracter de subiect de drept distinct de nationalitate romana (consecinta este ca filiala actioneaza in raporturile cu tertii in nume propriu si actioneaza pe seama ei insesi), pe planul DIP consecinta personalitaii juridice proprii a filialei consta in aceea ca lex societatis este legea romana ca lege a statutului organic al filialei, filiala se afla sub controlul societatii mama (acest control se exercita la nivelul capitalului social in sensul ca societatea mama are capital social majoritar la filiala, putand sa mearga chiar pana la 100% ), controlul societatii mama asupra filialei se exercita de regula prin intermediul organelor de administrare, de conducere sau prin cenzori (societatea mama poate sa numeasca chiar administratorii filialei).

Relatia dintre filiala si societatea mama

Se face distinctie intre relatia pe plan juridic si economic.

1. Pe plan juridic, relatia dintre ele este una complexa si se rezuma la faptul ca desi filiala are pers jur proprie, controlul asupra ei se exercita de societatea mama.

2. Pe plan economic filiala beneficiaza de o autonomie relativa fata de societatea mama (relativa, pt ca activitatea filialei este si independenta dar si dependenta de societatea mama). Ea este independenta sub aspectul capitalului, sub aspectul personalitatii juridice proprii, prin faptul ca isi intocmeste documente financiare si contabile proprii, ca se intocmeste un buget propriu, precum si un bilant contabl propriu care se inregistreaza obligatoriu la autoritatile romane. Elementele de dependenta se manifesta prin aceea ca societatea mama stabileste atat obiectul de activitate cat si limitele in care filiala functioneaza adica limitele in care filiala poate sa incheie raporturi juridice si sa participe la comertul international.

Avand in vedere ca filialele sunt persoanele juridice romane ele se pot constitui in orice forma prevazuta de legea romana. Ca o particularitate, in actul constitutiv al filialei trebuie sa se mentioneze caracterul acestei societati de filiala, precum si formele concrete in care societatea mama isi exercita controlul.

Functionarea filialei

Filialei ii este aplicabil regimul juridic national. Dpdv valutar potrivit Regulamentului BNR 4/2005, filiala este incadrata in categoria rezidentior. Consecinta acestei calificari consta in faptul ca platile catre persoanlul rezident din structura filialei trebuie facute in moneda natioanala.

Faptul ca filiala are un capital social propriu face ca aceasta sa fie o forma de investitite straina in Romania.

Sucursalele

Potrivit legii 31/1990 se prevede in art. 43. ca sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale soc com straine care sunt supuse inmatricularii in Registrul comertului din Romania. Potrivit art. 44 sucursala este incadrata in categoria sediilor secundare.

Sucursala este acel sediu secundar al societatii mama din strainatate lipsit de personalitate juridica proprie dar care beneficiaza de un capital ce este afectat in exclusivitate si care beneficiaza de o autonomie juridica si economica fata de societatea mama.

Elemente definitorii: sucursala nu are personalitate juridica proprie, deci nu este subiect de drept distinct de societatea mama, si deci nu are nici capital (patrimoniu) propriu ci o masa de bunuri afectata in exclusivitate desfasurarii activitatii sale. Dpdv al raporturilor juridice pe care sucursala poate sa le incheie, ia incheie acte juridice pe seama societatii mama si fie in numele societatii mama fie in nume propriu, ceea ce inseamna ca sucursala actioneaza in raporturile cu tertii fie in calitate de mandatar fie in calitate de comisionar, pe planul DIP statutul organic al sucursalei este supus legii nationale a societatii mama din strainatate (pt ca nu are personalitate juridica), sucursala manifesta o autonimie juridica si economica din anumite puncte de vedere fata de societatea mama desi se afla in stare de dependeta fata de aceasta.

Relatia dintre sucursala si socieatea mama

Relatia dintre ele poate fi analizata:

1. Dpdv al unui aspect de dependenta de sucursala fata de societatea mama dar si dependenta fata de aceasta. Element de dependenta: sucursala este constituita 100% cu capitalul societatii mama, obiectul de activitate si limitele de a efectua operatiuni de comert international precum si regulile de organizare si functionare a sucursalei sunt impuse de societatea mama, din faptul ca sucursala nu are patrimoniu propriu distinct de cel al societatii mama rezulta si ca aceasta nu are debitori si creditori proprii (sucursala actioneaza in numele societatii mama fie in calitate de mandatar fie de comisionar).

Elemente de autonomie: dpdv economic si juridic, aceasta autonomie limitata rezida din faptul ca acesta beneficiaza de o masa de bunuri afectata desfasurarii sale. (Autonomia presupune 2 elemente: 1.se remarca capacitatea de subiect de drept limitata a sucursalei, ceea ce face ca sucursala sa poata fi actionata in justitie pt operatiunile incheiate in statul de resedinta in instanta din statul de resedinta.Din legea 105/1992: o persoana juridica straina este socotita ca avand sediul in Romania daca are deschisa pe teriotriul Romaniei o filiala, sucursala sau reprezentanta. Sucursala poate fi supusa unei proceduri proprii de lichidare si dizolvare in mod independent de societatea mama si fara a o afecta pe aceasta. 2.Daca insa societatea mama din strainatate intra in faliment si intra in lichidare, toate sucursalele sale vor intra in lichidare.)

Constituirea sucursalei

Art. 44 din L31/1990 prevede ca pt ca o soc com sa deschida o sucursala in Romania este necesar ca legea sa organica sa ii permita acest lucru.

Dpdv al legii romane, sucursalele trebuie inregistrate in Romania potrivit acestei legi, deci se aplica regimul national.

Potrivit art. 36 din L31/1990 firma sucursalei din Romania trebuie sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate al societatii mama.

Continutul capcitatiui de folosinta al sucursalei si conditia juridica a sucursalei ca persoana straina in Romania

Capaciatea de folosinta a sucursalei – pt ca discutam despre un subiect de drept fara personalitate juridica dar care beneficiaza de o masa de drept in Romania si isi desfasoara activitatea in Romania, pe capul sucursalei sunt intalnite 2 sisteme de drept: cel strain al statului pe teritoriul caruia societatea mama isi are sediul si sistemul de drept roman unde sucursala isi desfasoara activitatea. Sucursala are nationalitate straina ceea ce inseamna ca statutul ei organic este supus legii nationale a societatii mama. Consecinta consta in aceea ca si capacitatea de folosinta si actele pe care le poate incheia sucursala in Romania sunt determinate de legea societatii mama. In concluzie: sucursala nu poate face in Romania mai multe acte juridice decat societatea mama in tara de origine (sucursala nu poate depasi obiectul de activitate al societatii mama), iar a doua consecinta este ca activitatea din Romania a sucursalei inceteaza in cazul in care si activitatea societatii mama inceteaza.

Dpdv a sucursalei ca persoana juridica in Romania, conditia juridica a strainului se refera la ideea ca strainului persoana fizica sau juridica i se aplica o serie de reglementari care il urmaresc oriunde s-ar afla intocmai apartenentei sale.

Regula este in sensul ca sucursala beneficiaza de regimul national aplicabil societatilor comerciale romanesti pt ca isi desfasoara activitatea in Romania cu toate ca dpdv juridic este considerat persoana juridica straina.

Particularitati: - subunitatile societatilor juridice straine au obligatia sa isi conduca contabilitatea proprie potrivit legii romane avand totusi dreptul sa tina o contabilitate pt evidenta personala si in valuta.

- Regulamentul BNR considera dpdv valutar sucursala ca fiind rezident. Platile facute catre alti rezidenti inclusiv catre salariatii din sucursala trebuie facute in moneda nationala.

- Dpdv al dobandirii proprietatii asupra terenurilor in Romania, sucursala poate sa dobandeasca dreptul de proprietate in aceleasi conditii ca si societatea mama din strainatate.

- Dpdv fiscal, sucursalele sunt considerate ca avand un sediu permanent in Romania. Sucursalele trebuie intregistrate fiscal in Romania si are obligatia de a plati impozitele si taxele aferente activitatii desfasurate in Romania si veniturilor obtinute in Romania.

Curs 6 15.03.2012

Reprezentantele societatilor straine in Romania

E un sediu secundar al societatii mama din strainatate lipsita de personalitate juridica proprie care nu are un capital social distinct de cel al societatii mama si care poate efectua numai operatiuni de reprezentare a societatii mama fata de tertii din tara.

Elemente definitorii:

1. nu au personalitate juridica proprie (sunt o prelungire a personalitatii juridice a societatii mame). Reprezentantele se aseamana cu sucursalele si se deosebesc de filiale care au personalitate juridica proprie.

2. reprezentantele nu sunt abilitate sa faca acte si fapte in nume propriu, ci actioneaza in calitate de reprezentant si pe seama ei (nomine alieno), sunt mandatari. Ele se aseamana cu sucursalele desi sucursalele au capital propriu pot actiona si intr-o forma de comision ceea ce la reprezentante nu se intampla si se deosebesc de filiale care actioneaza in numele si pe seama lor insele.

3. nu au capital propriu disctinct de cel al societatii mama dar au o masa de bunuri pe care societatea mama o afecteaza pt desfasurarea activitatii sale (a reprezentantei). Sucursala are capital propriu, iar reprezentanta nu si nu este deci nicaieri mentionata ca o forma de investitie straina. Reprezentantele nu se inregistreaza in registrul comertului, filialele si sucursalele da.

Temeiul juridic

Art. 44 din L 31/ 1990.( scocietatile comerciale straine pot deschide in tara reprezentante si agentii)

D-L 122/1990 priv autorizarea si functionarea in Ro a reprezentantelor societatilor com.

HG 1222/1990 priv impozitele si taxele aplicabile reprezentantelor si drepturile si obligatiile legate de salarizarea personalului roman

Cum se constituie

Art. 44 – conditie pt soc mama: soc mama trebuie sa aiba capacitatea recunoscuta de legea ei nationala pt a deschide reprezentante in strainatate. Societatea mama face o cerere pt obtinerea unei autorizatii de functionare in care trebuie mentionat sediul reprezentantei din tara, obiectul ei de activitate, durata de functionare a reprezentantei, numarul si functiile personalului care se intentioneaza a se incadra. La cerere se anexeaza acte care trebuie sa demonstreze existenta valabila si functionarea normala a scoietatii mama: certificat/ atestare din partea Camerei de Comert si industrie din tara de origine, obiectul de activitate, capitalul social, certificat de bonitate de la banca din care sa rezulte ca nu este in faliment, insolventa sau incetare de fapt a platilor, imputernicire pentru reprezentanti si actele constitutive ale soc mama.

Cererea se depunde la Ministerul pt comert care trebuie sa raspunda in 30 de zile. Autorizatia se emite in cele mai multe cazuri. Daca este respinsa, respingerea este motivata si se poate urma calea contenciosului administrativ. In autorizatia trebuie sa se mentioneze elementele de identificare ale societatii mama, sediul reprezentantei din tara, obiectul de activitate al reprezentantei care nu poate depasi obiectul de activitate al societatii mama, conditiile de exercitare ale activitatii, durata reprezentantei.

Dupa eliberarea autorizatiei, reprezentanta trebuie sa se inregistreze la autoritatea fiscala din tara (pt ca obtine venituri si trebuie sa plateasca impozit).

Obiectul de activitate

Consta in indeplinirea de acte si fapte juridice pe seama societatii mama. Ele primesc oferte si comenzi, incheie si negociaza contracte, fac reclama si publicitate pt soc mama, acorda asistenta tehnica si service, pot face si servicii similare societatii mama (ex companii de transporturi, birouri de presa straine cu reprezentanta in tara).

Capacitatea de folosinta si conditia juridica

Capacitatea de folosinta = atitudinea generala si abstracta a reprezentantei de a face acte si fapte jur pe teritoriul Romaniei. Capacitatea lor de folosinta este guvernata de legea societatii mama (lex societatis). => pt a se constitui in Romania reprezentanta, societatea mama trebuie sa aiba capacitate in tara ei de bastina, obiectul de activitate din tara nu poate depasi obiectul de activitate al societatii mama, operatiunile se fac in numele si pe seama societatii mama, incetarea societatii mama atrage automat incetarea reprezentantei, reciproca nefiind valabila.

Conditia juridica este de persoana juridica straina care desfasoara o activitate in tara. Functionarea reprezentantelor in tara este supusa legii Romane.

Reprezentantele nu pot face decat acele acte juridice permise prin autorizatie.

Societatea mama raspunde pt actele si activitatea reprezentantei din tara.

Reprezentantele platesc taxe si impozite pe teritoriul Romaniei.

Ele trebuie sa tina o contabilitate proprie care este supusa legii Romane (L82/1991 care se refera si la subunitatile fara personalitate juridica - reprezentantele). Activitatea contabila a reprezentantelor este consolidata de societatea mama.

Ele pot efectua operatiuni valutare pe teritoriul tarii, iar d p d v valutar sunt considerate rezidente. O soc com straina cu o sucursala pe teritoriul Romaniei este socotita rezidenta d p d v valutar, cu consecinta ca face plati in lei. Pot aparea consecinte si pe taramul TVA-ului.

Ca impozitare reprezentantele platesc un impozit anual de 4000 euro care este fix.

Personalul reprezentantei

Reprezentantele pot incadra cetateni straini, daca nu sunt din UE trebuie sa aiba permis de munca. OUG 56/2007 privind incadrarea in munca si detasarea pe teritoriul tarii este aplicabila.+ OUG 14/2002.

Salarizarea

Pt straini nu exista nici un fel de restrictie ca de altfel nici pt romani. Pt romani mai exista o prevedere si anume ca ei trebuie sa isi inregistreze contractele de munca la ITM.

Raspunderea civila a reprezentantelor

Raspunderea societatii mama pt activitatea reprezentantei din tara si raspunderea societatii mama pt angajatii reprezentantei.

Societatea mama raspunde pt actele reprezentantei ca si cum ar fi ale ei insesi, pt ca se actioneaza in numele si pe seama ei. Soc mama raspunde solidar cu angajatii reprezentantei (raspunderea comitentului pt fapta prepusului).

Litigiile in care este implicata reprezentanta.

Ea are calitate procesuala activa in contractele incheiate.

O actiune indreptata impotriva soc mama se poate face la sediul reprezentantei din tara. O prevedere in acest sens se gaseste in L 105/ 1992.

Contractele din comerul international

Contractele reprezinta cea mai dinamica parte a comertului international. Ele trebuie sa indeplineasca 2 conditii: trebuie sa apara intr-o operatiune de comert international si sa aiba caracter international.

Principiile contractelor internationale si principiile dreptului european al contractelor

1. Principiul libertatii contractuale cu unele amendamente – implied terms = protectia consumatorului, contractele incheiate la distanta, interdictia anumitor clauze abuzive, aspecte de calitate. – care restrang principiul libertatii comertului. Exista un pachet de clauze generale si clauze speciale (pt anumite contracte).

2.Clauzele specifice in contractele comerciale internationale incheiate pe termen mediu si

lung

Riscurile – un contract incheiat intre 3 si 5 ani = contract pe termen mediu

- un contract incheiat peste 5 ani = contract pe termen lungIntre momentul incheierii si momentul executarii pune problema riscului care poate sa

schimbe echilibrul contractual.

Riscurile sunt acele evenimente posibile de a se produce dupa incheierea contractului independent de culpa uneia dintre parti si care daca se realizeaza poate face sensibil mai oneroasa sau chiar imposibil de executat obligatia uneia sau chiar a ambelor parti.

Riscurile sunt de mai multe feluri:

1. riscuri comercialea) riscuri valutare care constau in fluctuatiile, variatiile cursului de schimb al monedei

de plata in care este exprimata prestatia pecuniara intre momentul incheierii si momentul platii efective.

b) riscurile nevalutare care sunt evenimente economice si pot fi fluctuatii in pretul materiilor prime, materialelor care fac obiectul contractului, pretul fortei de munca, pretul energiei, tariful de transport, al primelor de asigurare, comisioanelor bancare, etc.

2. riscuri necomerciale – sunt atipice cu cun impact mai redus decat cele comercialea) riscuri politico-administrative cum ar fi conflictele armare, embargoul, blocarea

economica, modificarile regimului politic, greve, alte miscari sociale majore, modificari in regimul autorizatiilor de import si export, masuri vamale restrictive.

b) calamitatile naturale au un impact redus in comertul international pt ca in general comertul international are ca obiect bunuri fungibile.

Ca sa evite consecintele pe care aceste riscuri le produc asupra contractului partile sunt obligate sa insereze in contract clauze asiguratorii impotriva riscurilor.

Clauzele se clasifica dupa 3 criterii:

1. dupa riscul la care se referaa) clauze asiguratorii impotriva riscurilor valutare (clauza aur, clauzele valutare, clauza de

optiune a monedei liberatorii)b) clauze obligatorii impotriva riscurilor nevalutare (clauzele de revizuire a pretului, clauza

ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de impreviziune sau hardship, clauzele preventive impotriva unor masuri de protectie a concurentei)

c) clauzele de forta majora acopera riscurile necomerciale, adica riscurile politico-administrative si calamitatile naturale.

2. dupa obiectul clauzeia) clauze de mentinere a valorii au un obiect restrans si anume pastrarea, mentinerea

valorii contractului. (clauza aur, clauzele valutare, cauza de optiune a monedei liberatorii, clauza de mentinere a pretului)

b) clauze de adaptare a contractului sunt cele care au un obiect mai larg decat simpla valoare. Ele se refera la intreaga economie a contractului nu numai la pret, ci cantitate, calitate, conditii de intrare a marfii, de plata a pretului (clauza ofertei concurente, lauza clientului celui mai favorizat, clauza de impreviziune, clauza de forta majora)

3. dupa modul de operarea) clauze cu actiune automata sunt cele care pot fi puse in miscare de catre una singura

dintre parti. Contractul trebuie sa prevada mecanismul de operare al clauzei.

b) clauze cu actiune prin renegociere a contractului sunt cele care nu opereaza automat ci care contin implicit obligatia partilor de a renegocia. Imprejurarea daca o clauza are actiune automata sau prin renegociere se stabileste prin acordul partilor. Clauza de impreviziune sau hardship nu actioneaza niciodata automat.

Clauzele asiguratorii sunt necesare pt ca in dreptul roman principiul fundamental era principiul pacta sunt servanda (969) si pt ca acest principiu spunea ca un contract se aplica in litera legii iar pretul din contract este cel ce trebuie platit, alta solutie legala ca judecatorul sau arbitrul sa intervina nu exista, era doar abuzul de drept.

Un contract are 3 parti: reclamantul, paratul si judecatorul.

Exista reglementari internationale care nu prevad impreviziunea.(conv. de la Viena de ex)

Principiile UNIDROIT s-au adaptat din mers si au inserat clauza de hardship.

Clauzele de asigurare impotriva riscurilor raman de utilitate pt ca una este ca partile sa reglementeze regimul altor clauze asiguratorii si alta este sa lasam acest lucru pe seama instantei de judecata, asadar continuam sa sustinem ca aceste clauze trebuie sa existe.

Curs 7 22.03.2012

Clauze specifice in contractele comerciale internationale pe termen lung si foarte lung- continuare

Clauzele valutare

a) Clauza aurEste cea pe care comerciantii au folosit-o cat timp au fost in vigoare prevederile acordulu de la Bretton-Woods (1964), cele care au pus bazele fondului monetar international si care au stabilit doua principii fundamentale: principiul paritatilor fixe in aur ale monedelor tarilor membre ale fondului monetar international si principiul convertibilitatii in aur a monedelor (fiecare moneda a tarilor membre al fondului momentar international au o paritate in aur, astfel ca acele cursuri dintre monede se calculau foarte usor). Aurul era scos din categoria marfurilor, neavand un pret liber pe piata, supus cererii si ofertei, avand un pret fix, rolul sau fiind de denominator comun. In acea perioada, clauza aur din contractele comerciale internationale suna astfel „pretul contractului este de 100 de usd, avand in vedere ca la data incheierii contratcului 1 usd= 88 mg aur fin; in cazul in care la momentul executarii contractului paritatea in aur a usd creste sau scade cu un anumit procent, pretul contractului se va modifica in mod corespunzator”. In mod corespunzator insemna invers proportional, adica daca in momentul executarii contractului, dolarul se reevalua, pretul contractual scadea cu procentul de majorare a valorii unitatii monetare. Aceasta clauza aur a functionat foarte bine pana la inceputul anilor 70 cand cele doua principii fundamentale au cazut (cel al convertibilitatii in aur a cazut primul, urmat fiind de ce de-al doilea principiu, pana la intervenirea acordului de la Kingston care a schimbat cu totul cele doua principii). Clauza aur revine, aurul fiind un refugiu in cazul in care monedele nu iti ofera stabilitate.

b) Clauzele valutare propriu-ziseAu luat locul clauzei aur si implicau existenta a doua monede – o moneda de plata (mai slaba, care varia) si o moneda de cont (mai stabila). In aceasta clauza, pretul este exprimat in moneda de plata care e raportata la moneda de cont, iar la momentul platii efective se are in vedere cursul monedei de plata in functie de cea de cont.Exista doua tipuri de astfel de clauze: monovalutare si multivalutare (care si ele sunt de doua feluri: clauze bazate pe un cos valutar stabilit de parti si cele bazate pe un cos valutar variat). Clauza monovalutara e cea mai frecvent folosita, conform careia pretul marfii este exprimat prin moneda de cont, iar plata se va face in moneda de plata, la cursul de schimb dintre cele

doua monede din momentul platii. Ea functioneaza numai daca partile stabilesc un curs de schimb si modul in care functioneaza clauza. In practica romaneasca, ea este bazata astazi pe euro si e des folosita. Clauza multivalutara, bazata pe un cos stabilit de parti, mai putin intalnita practic inseamna raportarea monedei de plata la media a trei,cinci monede de cont. Mai de succes a fost clauza multivalutara bazata pe un cos insitutionalizat. Astazi cea mai importanta moneda de cont sunt drepturile speciale de tragere ale fondului monetar international (dst), ele nu sunt o moneda cu circulatie pe piata, ele fiind o moneda fiduciara. Ea este compusa din dolarul american, lira sterlina, euro care a preluat marca germana si francul francez si yenul japonez. Se calculeaza de fondul monetar international.

c) Clauzele de optiune a locului de plata, a monedei liberatorii

Clauzele asiguratorii

a) Clauza de revizuire a pretuluiEste o clauza de indexare nevalutara. Sunt acele clauze potrivit carora partile stabilesc ca oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual in cazul in care intre momentul executarii si al incheierii contractului survin riscuri nevalutare care modifica semnificativ echilibrul contractual stabilit initial. Acestte clauze sunt de trei feluri: cu indexare unica, cu indexare cumulativa (complexa) si clauze cu indexare globala. Clauzele cu indexare unica sunt acele clauze prin care partile raporteaza pretul contractual la un singur element nevalutar. Acest lucru se intampla cand prin natura contractului, un anumit produs este esential in ecuatia contractuala respectiva (Daca vand motorina ma indexez cu pretul titeiului, daca vand aluminiu ma indexez cu pretul energiei electrice). Partile precizeaza ca se face o referire la bursa caracteristica (cotatia Rotterdam, pentru pretul titeiului, cotatia New York sau Londra). Clauzele cu indexare complexa sau cumulativa, apar cel mai des in contractele internationale complexe (de constructiimonatj-fabrica, rafinarie). Astfel ca ma voi indexa cu 2-3 elemente- pretul materiei prime, pretul tarifului de transport, pretul muncii, spre exemplu. Clauzele cu indexare globala intervin atunci cand ma indexez cu un indice statistic global.

b) Clauza ofertei concurenteEste folosita cel mai frecvent in contractele de furnizare de materii prime. Aceasta este clauza prin care o parte contractanta, beneficiarul clauzei, dobandeste dreptul ca in cazul in care pe parcursul executarii contractului un tert ii face o oferta de contractare in conditii mai favorabile decat cel din contractul in curs de executare, acea parte contractanta are dreptul sa obtina adaptarea contractului in curs in spiritul ofertei tertului, sau daca cealalta parte (promitentul clauzei) nu accepta adaptarea contractului, acesta poate fi suspendat sau chiar reziliat fie in mod direct, fie cel mai frecvent prin interventia unui judecator sau al unui arbitru. Elementul esential al acestei clauze este oferta mai favorabila facuta de un tert in timpul executarii contractului(prin oferta mai favorabila se intelege un pret mai bun sau conditii de plata mai favorabile, etc). In momentul in care exista acest element esential se declanseaza efectul clauzei care poate actiona in doua moduri atat automat (eu, cumparator, notific vanzatorul meu intial ca am primit din Turcia o oferta mai buna, si din acel moment aplic acea oferta- rar intalnit) cat si prin renegociere (partea interesata, cumparatorul, va notifica vanzatorului initial faptul ca a primit o oferta mai buna, caz in care partile se vor reintalni pentru a renegocia si sunt doua ipoteze majore- daca concontractantul initial accepta reducerea pretului, in situatia in care in realitate acel pret a scazut sau daca cocontractantul initial nu accepta, se poate apela la un arbitru sau la o organizatie profesinala caracteristica domeniului respectiv, care face un arbitraj specializat asemanator unei expertize – GAFTA Grain And Food Trade Association. Acest arbitru poate respinge cererea, poate suspenda contractul o perioada de timp sau poate rezilia contractului).

c) Clauza clientului cel mai favorizat. Prin aceasta clauza, o parte contractanta se obliga ca, in ipoteza in care pe parcursul executarii contractului va incheia cu un tert un contract similar prin care va acorda tertului conditii mai favorabile decat cele din contractul in curs de executare, el, promitentul clauzei, se obliga sa acorde conditii mai favorabile si cocontractantului sau initial, contractul fiind astfel adaptat in mod corespunzator. Clauza clientului cel mai favorizat este o aplicare in dreptul comertului international a clauzei natiunii mai favorizate. Clauza clientului cel mai favorizat se aseamana dar se si deosebeste de clauza ofertei concurente. Se aseamana prin faptul ca amandoua au ca scop adaptarea contractului in cazul producerii unor riscuri nevalutare de naturaa perturba echilibrul contractual iar in ambele cazuri apare un element mai favorabil, decat cel existent in contractul initial. Deosebirea intre ele rezida in faptul ca la clauza ofertei concurente este vorba despre o oferta mai favorabila pe care un tert o face unei parti contractante, pe cand la clauza clientului mai favorizat este vorba de anumite conditii mai favorabile pe care o parte contractanta le face unui tert. Notiunea „de mai favorabil” este aceeasi ca la oferta concurenta, rationamentul aplicandu-se mutatis mutandis. Ca mod de actionare, clauza clientului cel mai favorizat actioneaza de regula in mod automat, sau cel putin asa ar trebui sa actioneze. In cazul in care clauza nu a functionat automat ci prin renegociere, trebuie sa notific si astfel anunt ca am dat noului meu partener conditii mai favorabile si explic de ce nu e pot acorda si partenerului initial. Daca se intampla acest lucru situatiile sunt identice

d) Clauza de impreviziune sau de hardshipEste o clauza de sorginte anglo-saxona, ce a aparut in Europa continentala incepand din anii 70-80, din ce in ce mai aplicata, motiv pentru care ea a fost si reglementata in principiile contractelor comerciale internationale ale UNIDROIT, inserata la modificarea din 2004. Exista si o clauza tip de hardship, a clauzei de comert internationale din Paris. In sistemele romaniste, de sorginte franceza, echivalentul hardshipului este teoria impreviziunii. Teoria impreviziunii sau clauza rebus sic standibus, a fost privita cu rezerva, pentru ca ea venea sa contrazica pacta sunt servanda. Astfel ca partile puteau insera in contract o clauza de impreviziune ce permitea judecatorului sa intervina in contract. In NCCiv art 1271 se reglementeaza teoria impreviziunii. In dreptul comertului international, prin clauza de hardship se intelege acea clauza contractuala prin care se prevede obligatia partilor de aproceda la negocieri i vederea adaptarii contractului sau de a recurge in subsidiar la un tert de regula un arbitru daca pe parcursul executarii contractului se produc imprejurari de orice natura independente de culpa vreuneia dintre parti care afecteaza in mod grav echilibrul contractual producand o ingreunare substantiala (substantial hardship) a executarii contractului pentru cel putin una dintre parti. Aceasta ingreunare ale carei efecte ar fi inechitabil sa fie suportate numai de catre o singura parte. Din aceasta definitie rezulta conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca imprejurarea de hardship:- Clauza de hardship are caracter de generalitate- indiferent de tipul riscului (valutare,

nevalutare), dar de regula ea este utilizata pentru clauzele nevalutare- Evenimentul de hardship trebuie sa fie independent de culpa vreuneia din parti (sa nu fie

previzibil la incheierea contractului, adica raportat la un comerciant rezonabil si prudent aflat in aceeasi situatie-teoria abstracta a reasonable man- , sa nu fi putut sa ptrevada evenimentul de hardship). Raportarea se face in abstracto, raportandu-ne la o figura abstracta.

- Evenimentul de hardship sa fi provocat o ingreunare substantiala a executarii contractului de catre cel putin una dintre parti. Nu orice schimbare conteaza, trebuie sa fie substantiala. Aprecierea acesteia se face prin prevederea in contract a ceea ce inseamna substantial hardship, si de regula se apreciaza in functie de profitul partilor (de regula daca profitul meu a scazut cu mai mult de 10%).

- Sa fie inechitabil ca efectele negative ale imprejurarii de hardship sa fie suportate doar de catre o singura parte.

Curs 8 29.03.2012

Hardship si fortamajora

Asemanari:

-evenimenteimprevizibile, independente de culpa partilor, surveniteulteriorincheieriicontractului.

Deosebiri :

-dpdv al continutului : forta majora implica o conditie de insurmontabilitateaevenimentului ; hardship : nu se intampla.

- scopul, efectelepe care le produc : f. majora are ca efectsuspendareacontractuluisauincetareaefectelorcontr. cuexonerarea de raspundere a partii in situatia de f. majora -> duce la incetareacontr. (cuexceptiaef. Suspensiv) ; hardship nu duce la incetareaef. contr.,ci la readaptarea lui in functie de noileimprejurari(obl. devenise mai oneroasa).

Procedura clauzei de hardship

-renegociereacontractului ; nu produceefecte automate

Incepecu o notificare de a se intalni pt. arenegocia. Rezultatulrenegocierii : parteaadversa sa recunoascaimprej. ca au aparutevenimentenoi si partile sa se intalneasca pt a renegocia. Dacaesueazadepinde de ce partile au prevazut in contract. Exista o clauza tip de hardship (CC, Paris 2003).Partileconving ca parteainteresata sa se adresezeunuiarbitru, expert.Partileprevadlimitelecompetenteiarbitrilor : poate sa respinga/admitacererea,sareadaptezecontr,samodificeorice(pretul,modul de executare,termenele etc.), sa dispunasuspendareacontr. pe o perioadaanume de timp ca in aceaperioadapartea care a suferit sa incheie un contractcompensatoriusau sa evitepierderea, sa dispunarezolutiuneacontr.

Clauza de forta majora

2 izvoare : prevazute de lege ; prevazute de parti in contract.

Regimullegal : Conventia de la Viena 1980 vz. Internat. de mf., art 79

Conditii : insurmontabilitate,imprevizibilitate,partea sa nu fie pusa in intarziere. Forta majora : ipoteza in care nu se emite o autorizatie de exp-impfara culpa partilor.

Cand nu este : diferiteblocajefinanciare,infinantarea de catrebanci, defectiuni in procesul de productie, lipsacapacitatii de productie, lipsaspatiului de depozitare,sosireacuintarziere a pieselor de schimb – culpa subfurnizorului.

Regimulconventional

-apare in cvasi-unanimitateacontr.

-3 moduri de definirea de catre parti a f. majore :

1)definitiesintetica ->Conv. De la Viena ,art 79, NCC : fm e defprinelemeiesentiale : imprev, insurm, fara culpa, farapunere in intarziere.

2)definitieanalitica ->specificasist. De dr anglo-saxon. Ex : acte ale puteriipublice, inghet, incendii, conflictesociale,conflicte de munca,calamitatinaturale, refuz de eliberare de autorizatii.

Suntreglementate in contract, desiconceptul nu exista (au hardship). Dacaintervine un ex. neenumerat, nu duce la exonerare si inceteazacontr.

3)definitiemixta ->clauza tip, defsintetica + o insirurire de exemple.

Consecinteleef. fm

Efectulsuspensivde executrestab de o instanta de judsauarbitrdacaconsidera ca contrpoate fi salvat.

Efectultipic : extinctiv ->cuexonerare de raspundere a partii care nu poateexecuta.

Fmajpresupune o procedurade anuntare. Partea care a suferitcazul de fmtb sa anuntecealallta parte de indata ce s-aprodussau e posibilaanuntarea. Daca nu anunta, o invocala tribunal direct ->imposibilitatea de a mai face uz ? Fm, chiar dc nu a fostanuntata,poate fi invocata.Darpartea care nu a anuntat e obligata sa suporteaceleprejudiciipe care cealalta parte le-ar fi pututevitadacaar fi fostanuntatadintimp.

Buna-credinta si loialitatea,uzanta de loialitatecomercialaimpune ca partile sa colaborezedacauna a suferitfm. Cealalta parte tbsa ajute pe co-contractant pt a-si limita paguba : cl. Incoterms fas si fob, undevanzatorul e obligatsaaducamarfapecheiulportului de incarcare, vaporul e adus de cumparator. Daca el intarzie, vzdepunemarfaundeva pt a nu mari prejudiciul. Daca nu o face, consecinte patrimoniale.

Probafortei majore : 1) princertificate(atestate) de fmaj – de Camera de Comert si Industrie L335/2007.

Prezumtierelativade adevar.

2)Expertiza

3)Prin orice alte mijloace de proba.

Regimuljuridic al dobanzilor

OG 12/2011 – doblegalaremuneratorie si penalizatoareprivindobligbanesti ; aabrogat OG9/2000.

Distinctieintredob. pen si remun.

Cuantum : posibilitateapartilor de a stabili o dobandaconventionala.

Art 1 + 6 – dob penaliz ; art 6-> dob sa fie consemnata in act scris, in lipsa se aplicadoblegala.

Art 5: in raporturle ce nu decurgdinexpluneiintreprindericuscoplucrativ: dobconv nu poatedepasidoblegalacu mai mult de 50%. Intreprofesionisticomerciantilimitele nu exista.

Dob. Libor – dobinterbancarapepiatalondoneza.

Daca nu au prevazutnimic -> se aplicadobandalegala. A

Art.4 :Comert international exclusiv : s-a stabilitplata in monedastraina,doblegala =6%/an. Singurulcaz in care e dob fixa. Conditii: raport cu elem de extraneitae, lgromana e lexcausae, s-a stability plata in monedastraina. Altfel: dob de referinta a BNR.

Contractele special in CI. Vanzareainternationala de marfa(Viena 1980)

Conventia de la Viena(1980) subegida ONU

Prevederile au caractersupletiv,partile pot deroga.

Domeniulde aplicare

-temporal : Romania a aderatprin lg 24/1991 .

-personal : se aplicadaca 2 criterii alternative suntintrunite : sediilepartilor in state diferite ; raportuljuridic nu se incheieintrepersoanedin state diferite, dar normaaplicatatrimite la legeaunui stat contractant. Este indiferentdacalegeaconflictualainseamnalexvoluntatis.

-material : se aplica pt vz de marfa si pt vz de bunuriviitoare.

Conventia nu se aplica in domeniile :

-pt cumparaturi de uzfamilial,personalsaucasnic.

-pt vz la licitatie

-pt vzjudiciare

-pt vz de titluri de valoare,cambii,bilete la ordin

-pt nave si aeronave

-pt vzde electricitate pt ca nu e bun corporal.

Interpretareacontr.

Conventia are 4 parti : 1)aspectegenerale 2)formareacontr 3)efectele 4)aspecte finale

1)Lainterpretareacontr se va tine seama de caracterulsau international si de necesitatea de a se promovaaplicareauniforma a conventiei.

2)Principiulrespectariibunei-credinte in comertul international. Foartemulteaplicatii.

3)Art. 7 : Problemeprivindmateriilecarmuite de conventie care nu suntreglementateexpres de ea, vor fi reglpotrivitprincipiilorgeneraledin care conventia se inspira sau in lipsa, in conformitateculegeaaplicabila in temeiulnormelor de dip. Principiigenerale si pr. UniDroit(dreptcomun).

4)Art. 8 : Manifestarea de vointaaleunei parti se interpr dupa intentiaacesteiacandcealalta parte cunosteasau nu putea sa ignore aceastaintentie. Potrivitintentiei interne. Dacaintentiacomuna a partilor nu poate fi determinatamanifestarea de vointaaleunoradin parti vor fi interpretateconformseminificatieipe care i-ar fi acordat-o persoanarezonabilacuaceeasipregatire, aflata in aceeasisituatie.

5)Art. 9(1) : Partilesuntlegateprinuzantele la care au consimtit si obisnuintele care s-austabilitintreele. (2) : Apl. tacita a uzantelorconventionale – partilesuntconsiderate ca s-aureferit in contract la oriceuzantape care o cunosteausauar fi tb sa o cunoasca si in comertul international e largcunoscuta si in inmodregulatrespectata de catrepartile la contr de acelasi tip in ramuracomertuluiavuta in vedere.

Forma si probacontractului

Art. 11 : Contr nu tb sa fie incheiat, niciconsemnat in scris si nu e supusniciuneiconditii de forma. Principiulconsensualismului : modif. sirezilierea lui : contrpoate fi mod/rezprinacordulamiabil al partilor.

Proba e libera : art. 11 : prinoricemijloc, inclusivprinmartori.

Curs 9 05.04.2012

Formarea contractului:

Conventia de la Viena.

Oferta de a contracta (art 14) – propunerea de incheiere a unui contract care trebuie:

a) Sa fie adresata unei persoane determinata; public offer e doar o invitatie la oferta, nu oferta;

b) Sa fie suficient de precisa (denumirea marfurilor, cantitatea si pretul sau modalitatea de determinare a acestuia);

c) Sa denote vointa ofertantului de a se angaja din punct de vedere juridice (animo contrahendi negoti);

Retractarea oferetei: distinctie intre retractare si revocarea. Retractarea opereaza inainte ca oferta sa ajunga la destinatar. In acest caz, oferta poate fi retractata fara probleme. Dupa ce oferta a ajuns la destinatar, se pune problema revocarii ofertei. S-a adoptat solutia revocabilitatii ofertei (regula) pana la incheierea contractului daca revocarea soseste la destinatar inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea sa. Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata in unul din cele 2 cazuri alternative:

Daca oferta prevede un termen (e irevocabila in cadrul termenului);

Daca este rezonabil pentru destinatar sa considere oferta ca fiind irevocabila, iar el sa fi actionat in consecinta; pentru determinarea rezonabilitatii se va tine seama de negocierile dintre partie, de obisnuitele dintre acestea si de uzante.

Acceptarea ofertei (art. 18) este definita ca o declaratie sau o alta manifestare a destinatarului ofertei care exprima acordul sau cu privire la oferta. Tacerea sau inactiunea, prin ele insele, nu pot constitui acceptare.

Momentul cand acceptarea produce efecte. Sunt 2 situatii cu privire la aceasta problema, in functie de felul acceptarii.

1) Acceptarea expresa

a. Inter abserves (absenti); acceptarea produce efecte cand ea parvine ofertantului; prin exceptie, acceptarea nu produce efecte daca ea nu parvine ofertantului in termenul stabilit in oferta sau intr-un termen rezonabil de la data primirii ofertei;

b. Inter presentes; oferta verbala intre persoane aflata fata in fata (inclusiv prin telefon); oferta trebuie acceptata imediat in acest caz, daca nu rezulta contrariul din imprejurari;

2) Acceptarea tacita; destinatarul ofertei indeplineste un act prin care arata ca accepta oferta, fara a comunica acest act ofertantului; ce acte pot fi socotite ca acceptare tacita rezulta din interpretarea ofertei, din uzante sau obisnuinte; ex. expedierea marfurilor / plata pretului valoreaza acceptare tacita;

Continutul acceptarii. Regula: acceptarea trebuie sa fie pura si simpla, adica sa nu contina completari, limitari sau alte modificari fata de continutul ofertei (mirror image rule). In caz contrar, este o contraoferta. Prin exceptie, acceptarea produce efecte juridice daca elementele complementare pe care le contine nu altereaza in mod sunstantial continutul ofertei. A altera in mod substantial continutul ofertei – modificarea pretului, platii, cantitatii si calitatii marfii, locului si momentului predarii, responsabilitatile uneia dintre parti si solutionarea litigiilor (enumerarea este exemplificativa).

Exceptia de la exceptie (se revine la regula). Acceptarea ce contine modificari poate fi totusi socotita ca valabila daca ofertantul releva acceptantului faptul ca o accepta ca atare, fara intarziere nejustificata.

Regimul acceptarii tardive = cea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului stipulat in oferta sau a termenului rezonabil. Acceptarea tardiva nu produce efecte (ca regula), oferta devenind caduca. Prin exceptie, sunt 2 situatii:

Acceptarea tardiva produce totusi efecte daca ofertantul il informeaza pe acceptant, fara intarziere, ca el e de acord cu acea acceptare;

Acceptarea pleaca in termen de la acceptant si in mod normal ar fi trebuit sa ajunga in termen la ofertant, dar nu ajunge in termen din cauza culpei unui tert. In aceasta ipoteza, ocnventia e nuantat mai favorabila ideii ca acceptarea produce efecte. Ea nu va produce totusi efecte, daca ofertantul anunta imediat de ce nu poate primi acea acceptare si justifica pozitia sa.

Efectele contractului:

Conventia reglementeaza mai intai obligatiile vanzatorului si raspunderea sa contractuala, iar apoi obligatiile cumparatorului si raspunderea sa.

Obligatiile vanzatorului (art. 30): sa predea marfurile, sa transfere proprietatea, sa remita documentele cu privire la marfa. Obligatia de transfer a proprietatii nu e reglementata de conventie pentru ca nu s-au inteles statele. Aceasta problema e reglementata de lex causae.

Obligatia de a preda marfurile. Locul predarii – conventia reglementeaza mai multe ipoteza, in scara, in succesiune, alternative asadar (prin succesiune).

Daca in contract s-a prevazut un anumit loc, predarea trebuie sa se produca acolo; (primordialitatea acordata vointei partilor);

Daca partile nu au prevazut, iar marfa implica transportul, locul predarii este acolo unde marfa este predata catre primul transportator;

Altfel, daca contractul se refera la un bun individual determinat sau un bun determinat prin caractere generice ce trebuie prelevat dintr-o masa de bunuri sau daca contractul de refera la un bun viitor, ce urmeaza a fi produs, locul predarii este acolo unde bunul se afla;

Situatia de salvare: locul predarii este la sediul vanzatorului din momentul incheierii contractului; (obligatia e cherabila, iar nu portabila – C trebuie sa vina la sediul V din momentul incheierii contractului);

Momentul predarii. Conventia reglementeaza 3 situatii, in scara:

Data fixata prin contract;

Daca totusi e fixata o perioada de timp pentru livrare (si nu o data limita), dreptul de a stabili data exacta a predarii in cadrul perioadei stabilita contractual revine de principiu, vanzatorului (in dubio pro debitori), daca din contract/imprejurari nu rezulta contrariul;

Daca nici unul din cazurile anterioare nu se intruneste, marfa trebui livrata intr-un termen rezonabil in momentul incheierii contractului.

Obligatia de remitere a documentelor privitoare la marfa. Conosamentul – titlu de valoare real ce transfera proprietatea. Vz trebuie sa remita documentele in conditiile contractuale. Daca nu exista o asemenea prevedere, trebuie sa remita documentele potrivit uzantelor, la data si in forma care sa permita cumparatorului sa intre in posesia marfurilor si sa-si exercite drepturile cu privire la ele.

Obligatia de conformitate a marfurilor. O mare realizare a Conventie a fost socotita uniformizarea regimului juridic al obligatiei de conformitate. Art. 35: vanzatorul trebuie sa predea marfurile a caror cantitate, calitate, tip, ambalaj si conditionare trebuie sa corespunda prevederilor contractului. Criteriul primordial pentru aprecierea conformitatii marfii e contractul. In subsidiar, daca in contract nu se spune suficient, sunt aplicabile mai multe criterii.

Vz e obligat sa predea marfuri adecvate intrebuintarilor la care servesc, in mod obisnuit, marfuri de acelasi tip;

Vz e obligat sa predea marfuri care sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale care i-a fost adusa la cunostiinta de catre C in momentul incheierii contractului;

Vz e obligat sa predea marfuri care sa posede calitatile conforme unui esantion sau model pe care C i le-a pus la dispozitie;

Marfurile trebuie sa fie ambalate si confitionate in mod obisnuit pentru marfurile de acelasi tip sau in mod adecvat pentru a putea fi conservate si protejate pe parcursul transportului;

Obligatia de a preda marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert (ceea ce noi numim garantie pentru evictiune). 2 aspecte:

Obligatia de garantie in general (art 41). Vz trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, exceptand cazul in care C accepta sa preia marfurile si in aceste conditii; potrivit reglementarii Conventiei se poate vinde si un bun al altuia in momentul incheierii contractului sau un bun litigios, daca C accepta acest lucru.

Obligatia de garantie pentru evictiune bazata pe proprietatea intelectuala (art. 42). Vz trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, intemeiata pe proprietatea intelectuala, drepturi pe care Vz le cunostea sau ar fi trebuit sa le cunoasca in momentul incheierii contractului;

Mijloacele de care dispune C in caz de incalcare a contractului de catre Vz.

Conventia reglementeaza raspunderea contractuala a Vz prin prisma mijloacelor de care dispune C in cazul incalcarii contractului. Art. 45: daca Vz nu si-a executat oricare dintre obligatiile sale, C are 2 mari pachete de drepturi.

Primul pachet: o serie de drepturi specifice. Cel de-al doilea pachet: posibilitatea de a cere daune interese.

Drepturile C in cazul neexecutarii contractului de catre Vz. Aceste drepturi se impart in 2 mari categorii:

I. C are dreptul sa ceara executarea obligatiilor de catre V. C e incurajat sa foloseasca aceste mijloace.

1) C are posibilitatea generala de a cere executarea in natura a contractului de catre V pentru toate obligatiile Vz. Posibilitatea C de a acorda V un termen suplimentar pentru executare. Conventia incurajeaza aceasta varianta, cand acest lucru e posibil. Termen de gratie conventional. In conventie nu se permite termenul de gratie juridiar! Art. 45: nici un termen de gratie nu poate fi acordat Vz de catre judecator.

2) Mijloace speciale de care dispune C in cazul incalcarii de catre Vz a obligatiei de conformitate.

a. C are posibilitatea de a solicita Vz predarea unor marfuri de inlocuire daca lipsa de conformitate nu constituie o incalcare esentiala a contractului;

b. C poate cere Vz sa repare lipsa de conformitate, daca acest lucru e rezonabil, in functie de imprejurari;

c. C poate sa reduca pretul proportional cu scaderea valorii marfii ca urmare a lipsei de conformitate;

3) Vz are dreptul sa repare, pe cheltuiala sa, lipsa de conformitate daca aceasta imprejurare nu atrage o intarziere nerezonabila in executarea contractului;

II. C are dreptul sa ceara rezolutiunea contractului de vz. Aceasta posibilitate e privita restrictiv de conventie. Pot exista 2 situatii: o situatie regula si una speciala.

1) Situatia regula: C poate declara rezolutiunea contractului cand exista o incalcare esentiala a contractului. Daca exista o incalcare esentiala, indiferent de obligatia incalcata, C are dreptul de a declara rezolutiunea contractul. “Incalcarea esentiala” (art 25) (conventia: contraventie esentiala a contractului): o contraventie e socotita esentiala atunci cand (cumulativ):

i. Cauzeaza celeilalte parti un prejudiciu;

ii. Acel prejudiciu priveaza partea, in mod substantia de ceea ce ea era in drept sa se astepte de la contract;

iii. In afara de cazul in care partea in culpa nu a prevazut un asemenea prejudiciu si nici o persoana rezonabila, cu aceeasi pregatire si aflata in aceeasi situatie, nu ar fi prevazut-o nici ea;

2) Situatia speciala cand Vz si-a incalcat obligatia de predare a marfii. In aceasta situatie, C poate sa-i acorde un termen suplimentar pentru executare. Daca Vz nu executa nici in termenul de gratie conventional, contraventia devine esentiala si C poate declara rezolutiunea contractului.

Potrivit Conventiei, rezolutiunea e extrajudiciara (exceptie majora fata de dreptul romanist). Rezolutiunea e declarata de catre partea interesata, dar e obligatorie o notificare, o declaratie de rezolutiune adresata celeilalte parti.

Curs 10 12.04.2012

Obligatiile cumparatorului potrivit Conv de la Viena – 3 obligatii: (continuare)

1. Obligatia de plata a pretului:– intinderea acestei obligatii: art 54 – oblig de plata a pretului cuprinde si pe aceea de a

indeplini toate formalitatile necesare pentru ca vanzatorul sa poata intra in posesia pretului, formalitati ce sunt prevazute de contract sau de lege. A plati pretul nu inseamna a transfera cash, ci de a efectua o plata bancara, adica a indeplini formalitatile necesare pentru ca banca sa poata plati.

– determinarea pretului: una din conditiile ofertei de a contracta este de a fi precisa sau suficient de precisa (trebuia sa existe pretul) => art 14 (aparae in partea 2 a Conventiei de la Viena)=> pretul trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil, conditie specifica dreptului romanist. Art 55, cuprins in partea 3, privitoare la efectele actului, e supusa dreptului anglosaxon – vanzarea e valabila chiar daca pretul nu e determinat si nici macar determinabil. Daca pretul nu e determinat in contract nici expres si nici implicit, partile sunt reputate in lipsa unor indicatii contrare ca s-au referit in mod tacit la pretul practicat in mod obisnuit in momentul incheierii contractului, in ramura comerciala respectiva, pentru aceleasi marfuri vandute in imprejurari comparabile. Asadar, potrivit art 55, pretul va putea fi determinat dupa criteriile pe care textul le cuprinde. Conv de la Viena permite statelor sa adere la prima si a doua parte sau la a 3-a si a 4-a parte sau la toata conventia. Romania a aderat la intreaga conventie => cproblema: cum se impaca art 14 si art 55 => art 14 = regula, art 55 = exceptie de la regula, iar daca in comertul international prevederea potrivit careia pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil nu e de ordina publica in DIP si in consecinta, o vanzare fara pret supusa acestei conventii va fi valabila, cu posibilitatea judecatorului sau arbitrului de a determina pretul conform art 55.

– locul platii pretului: situatii care se aplica in scara: a) locul platii pretului e cel prevazut in contract; b) daca partile nu au prevazut nimic in contract, plata pretului se face la sediul vanzatorului – plata pretului e portabila, iar nu cherabila (nu se considera pretul platit decat in momentul in care banii ajung efectiv in posesia vanzatorului => indeplinirea tuturor formalitatilor de plata de catre cumparator nu duce la concluzia ca plata a fost efectiv s facute; c) daca plata trebuie facuta contra remiterii marfurilor sau a documentelor P/D, plata trebuie facuta la locul remiterii documentelor sau marfurilor

– data platii pretului: a) pretul trebuie platit la momentul prevazut in contract; b) daca nu e determinat in contract, pretul trebuie platit la momentul cand vanzatorul pune la dispozitia cumparatului marfa sau documentele; c) daca contractul indica transportul marfii, plata se face cand marfa e remisa in vederea ajungerii ei la cumparator (vanzatorul a facut din plata pretului o conditie pentru remiterea marfii)

– plata pretului trebuie facuta la scadenta, fara sa fie necesara punerea in intarziere a debitorului (cumparatorului) – principiul dies interpelat pro hominem.

2. Obligatia de preluare a marfii:- cumparatorul trebuie sa indeplineasca orice act care in mod rezonabil trebuia facut de catre

el pentru a permite vanzatorului sa efectueze predarea

- sa preia efectiv marfa predata

Ipoteza cand vanzatorul treuie sa produca pe baza unor specificatii tehnice prezentate de catre cumparator, acesta trebuie sa transmita sspecificatiile tehnice prevazute in contract.

Raspunderea contractuala a cumparatorului:

= mijloacele de care beneficiaza vanzatorul in cazul incalcarii contractului de catre cumparator.

I. Cererea executarii in natura a obligatiei de catre cumparator. – executarea contractului poate fi ceruta atunci cand vanzatorul nu s-a prevalat deja de un mijloc incompatibil cu aceasta (ex: a cerut rezolutiunea contractului). Si in acest caz, vanzatorul poate acorda cumparatorului un termen suplimentar pentru executare

(termen de gratie conventional). Judecatorul sau arbitrul nu poate acorda un termen de gratie judiciar.

II. Declararea rezolutiunii contractului. – si aici rezolutiunea e reglementata restrictiv de Conventie. Exista 2 ipoteze: a) vanzatorul poate declara contractul rezolvit daca neexecutarea de catre cumparator a oricareia dintre obligatiile sale constituie o contraventie esentiala la contract; b) ipoteza speciala in care cumparatorul nu isi executa vreuna din obligatiile sale principale, adica plata pretului si preluarea marfii. In acest caz, vanzatorul poate acorda cumparatorului acel termen de gratie conventional pentru executare. Daca cumparatorul nu executa nici in termenul suplimentar acordat, atunci incalcarea devine esentiala si poate duce la rezolutiunea contractului. Regimul juridic al rezolutiunii este identic -> se declara ( este extrajudiciara, se notifica, instanta nu poate acorda termen de gratie, etc)

III. Ipoteza in care cumparatorul era obligat potrivit contractului/naturii marfii sa transmita specificatii tehnice in care sa stabileasca masura/forma sau alte specificatii ale marfii ce trebuie produse de vanzator – in aceasta ipoteza vanzatorul e obligat sa notifice cumparatorul sa transmita aceste specificatii si ii poate acorda un termen suplimentar pentru transmiterea lor. Daca acest lucru nu se produce, vanzatorul va produce marfa potrivit nevoilor cumparatorului care i-ar fi cunoscute.

Regimul daunelor interese

Sunt reglementate separat de conventie pentru ele se aplica cumulat cu oricare dintre celelalte mijloace. In legatura cu regimul juridic al acestora, exista o regula generala si cazuri specifice privind determinarea daunelor interese pentru ipoteza in care contractul e rezolvit.

Situatia 1. Regula: oricare dintre parti poate cere daune interese potrivit urmatoarelor reglementari: a) pentru paguba efectiv suferita si pentru castigul nerealizat (prejudiciul efectiv suferit); b) oricare din parti raspunde numai pentru daunele previzibile, nu si pentru cele imprevizibile la momentul incheierii contractului.

Situatia 2. Modalitati speciale de detreminare a daunelor interese in ipoteza in care contractul a fost rezolvit: a) art 75 – cand contractul este rezolvit, iar cumparatorul in o maniera rezonabila sau intr-un termen rezonabil dupa rezolvire a procedat la o cumparare de inlocuire sau vanzatorul a procedat la o vanzare compensatorie, partea care cere daune interese poate obtine diferenta dintre pretul contractual si pretul cumpararii de inlocuire, respectiv al vanzarii compensatorii (daca am un bun perisabil si cumparatorul nu plateste pretul la scadenta, fac o vanzare compensatorie, vand bunul unui tert la un pret mai mic, iar cumparatorul plateste diferenta); b) art 76 – cand contractul este rezolvit, daca partea nu a procedat la o vanzare compensatorie sau la o cumparare de inlocuire, iar marfurile au upret curent pe piata, partea interesata poate cere daune interese echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit prin contract si pretul curent din momentul rezolutiunii contractului. Aceasta ipoteza se refera mai ales la marfurile generale, tranzactionate prin bursa.

Transferul riscurilor cu privire la marfa de la vanzator catre cumparator

In multe sisteme de drept transferul proprietatii si al riscurilor merg mana in mana. Se pune problema momentului transferului riscurilor daca marfa piere fortuit -> res perit domino.

Ipoteza 1. Cand marfa face obiectul transportului: a) daca, potrivit contractului, vanzatorul este obligat sa remita marfurile transportatorului intr-un loc determinat, riscul se transfera in momentul in care marfa e predata transportatorului in acel loc; b) daca contractul nu prevede obligatia vanzatorului de a remita marfa transportatorului intr-un anumit loc, riscurile se transfera in momentul in care vanzatorul preda marfa primului transportator.

Ipoteza 2. Celelalte situatii (cand marfa nu implica transportul): a) cand cumparatorul e tinut sa preia marfa/ vanzatorul e tinut sa predea marfa intr-un alt loc decat la sediul vanzatorului, riscurile se transfera catre cumparator atunci cand predarea e facuta in acel loc; b) riscurile sunt transferate in momentul in care marfa este predata cumparatorului sau mai precis, in momentul in care este preluata de catre cumparator. Exista si o situatie speciala: daca cumparatorul nu preia marfa in termenul contractual, riscurile se transmit cumparatorului in momentul in care marfa individualizata este pusa la dispozitia cumparatorului, iar acesta savarseste o incalcare a contractului prin nepreluarea lui.

Exonerarea de raspundere

Art 79 - o parte este exonerata de raspundere pentru neexecutarea oricareia dintre obligatiile sale contractuale daca dovedeste ca acea neexecutare este datorata/determinata de o piedica care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) sa fie independenta de vointa vreuneia dintre parti – exterioara vointei partilor; b) sa fie fortuita – produsa pe neasteptate, partea sa nu se fi asteptat in mod rezonabil ca acea piedica sa se produca; c) sa fie imprevizibila in momentul incheierii contractului; d) sa fie insurmontabila – chiar daca ar fi fost prevazuta, piedica nu putea fi depasita de catre parte si nici sa-i depaseasca consecintele. => aceste elemente converg catre forta majora. Conventia de la Viena nu foloseste termenul de forta majora, deoarece acesta nu este cunoascut in dreptul anglosaxon.

Procedura de avertizare a fortei majore si consecintele in cazul in care nu este facuta aceasta avertizare: art 79 – partea care nu poate executa trebuie sa avertizeze pe cealalta parte despre impiedicare si despre efectele ei. Consecinta: daca avertismentul nu soseste la destinatie intr-un termen rezonabil, din momentul in care partea care trebuia sa execute a cunoscut piedica sau ar fi trebuit sa o cunoasca, ea este tinuta de daunele interese cauzate de neavertizare. Asadar, nu esti decazut din dreptul de a invoca forta majora daca nu ai facut asta la timp, dar vei suporta toate acele prejudicii pe care le-a suferit partea adversa din cauza nenotificarii.

Prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri conform Conventiei de la New York din 1974

E anterioara Conventiei de la Viena si a fost amendata pentru a o pune in concordanta cu aceasta. => cele doua conventii sunt azi corelate.

Reglementeaza regimul prescriptiei (extinctive).

Durata termenului de prescriptie: termenul general este de 4 ani. Este mai scurt decat termenele generale de prescriptie din majoritatea sistemelor de drept europene => aceasta conventie nu a fost ratificata de unele state importante.

Prevesere speciala/specifica: limitarea generala a termenului de prescriptie. Indiferent cate motive/cauze de suspendare/intrerupere a termenului de prescriptie ar aparea, termenul de prescriptie nu poate fi mai lung de 10 ani din momentul in care a inceput sa curga.

Inceputul curgerii termenului de prescriptie: regulile sunt astemantoare cu CC si NCC. Regula generala e aceea ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care actiunea poate fi exercitata. Reguli speciale (nu sunt exceptii de la regula generala, ci sunt cazuri specifice de aplicare a regulii generale in anumite situatii concrete pe care legiuitorul le reglementeaza explicit, pentru ca au larga aplicatie practica):

1. prescriptia actiunii in raspundere contractuala – o actiune rezultand dintr-o incalcare a contractului poate fi exercitata incepand cu data la care incalcarea s-a produs;

2. prescriptia dreptului la actiune in cazul neconformitatii lucrului vandut daca pentru aceasta nu s-a acordat un termen de garantie – art 10: o actiune sprijinita pe neconformitatea marfii poate fi exercitata incepand cu data la care lucrul a fost in mod efectiv remis cumparatorului sau oferta de remitere a fost refuzata de cumparator;

3. prescriptia dreptului la actiune pentru neconformitatea marfii vandute pentru care s-a acordat un termen de garantie expres – daca vanzatorul a dat pentru lucrul vandut o garantie expresa, valabila pe durata unui termen determinat, termenul de prescriptie a actiunii cumparatorului sprijinita pe acea garantie incepe sa curga de la data cand cumparatorul notifica vanzatorului neconformitatea sau cel mai tarziu de la data expirarii garantiei;

4. prescriptia intemeiala pe dol – actiunea sprijinita pe dol poate fi exercitata incepand cu data cand faptul a fost sau trebuia in mod rational sa fie descoperit. Sunt doua momente alternative cand acesta incepe sa curga: momentul subiectiv – cand dolul a fost cunoascut sau momentul obiectiv – cand partea ar fi trebuit sa cunoasca dolul, prin raportarea la atitudinea unei persoane rezonabile aflata in aceeasi situatie;

5. prescriptia cand s-a declarat rezolutiunea contractului: a) cand s-a declarat rezolutiunea contractului inainte de data fixata pentru executarea lui/scadenta (are loc o rezolutiune anticipata), termenul de prescriptie incepe sa curga din momentul in care declaratia de rezolutiune este adresata/ notificata celeilalte parti; b) daca rezolutiunea este declarata la scadenta sau dupa data fizxata pentru executare, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data fixata pentru executare, adica de la scadenta.

Conventia reglementeaza si situatiile de intrerupere si suspendare a termenului de prescriptie, dar cu aceasta terminologie, ci pentru intrerupere – incetare a curgerii termenului de prescriptie, iar pentru suspendare – prelungire a termenului de prescriptie.

Cazurile de incetare a curgerii termenului de prescriptie–> intrerupere:

1. indeplinirea de catre creditor a unui act introductiv al oricarei proceduri impotriva debitorului – termenul de prescriptie se intrerupe in cazul in care creditorul porneste impotriva debitorului o precedura judiciara, arbitrala sau administrativa.

2. indeplinirea oricarui alt act care are efect intreruptiv de prescriptie conform legii statului unde debitorul isi are sediul - se da satisfactie legii de la sediul debitorului.

3. in cazul recunoasterii de catre debitor a obligatiei sale – textul spune ca recunoasterea trebuie sa fie in scris, adica expresa sau tacita. Tacita = orice act din care se poate deduce recunoasterea.

Cazuri de prelungire a termenului de prescriptie –> suspendarea:

- art 21 – termenul de prescriptie se prelungeste atunci cand au intervenit imprejurari care indeplinesc urmatoarele conditii: nu sunt imputabile creditorului; creditorul nu le putea nici evita, nici invinge; acele imprejurari il pun pe creditor in imposibilitate de a face s ainceteze cursul prescriptiei. (=conditiile fortei majore – ca in dreptul roman!). Nici aici nu se foloseste totusi termenul de forte majora.

Expirarea termenului de prescriptie (efecte) – art 25 – niciun drept nu e recunoascut si nici nu devine executoriu in nicio procedura inceputa dupa expirarea termnenului de prescriptie. Consecinta: pierderea dreptului material la actiune al creditorului. Art 26 – efectul prescriptiei asupra dreptului subiectiv: daca debitorul executa obligatia dupa expirarea termenului de prescriptie, el nu are dreptul sa ceara restituirea chiar daca ignora in momentul executarii obligatiei faptul ca termenul de prescriptie era expirat. Identic cu dreptul roman => a) dupa expirarea termenului de prescriptie, dreptul subiectiv al creditorului nu se stinge, dar el nu mai poate fi exercitat pe calea agresiva a actiunii in justitie, ci numai pe calea defensiva a exceptiei dreptului subiectiv in cazul in care debitorul executa de bunavoie; b) obligatia corelativa a debitorului devine imperfecta, adica debitorul nu mai poate fi obligat pe cale de actiune sa execute, dar daca executa, obligatia sa nu mai poate fi repetita.

Reguli speciale privind efectele:

- cand exista obligatie principala si accesorie – expiraraea termenului de prescriptie pentru obligatia principala, are ca efect expirarea termenului de prescriptie si pentru obligatia accesorie

- cand obligatiile sunt succesive, fiecare prestatie se stinge printr-o prescriptie separataModul de calcul al termenului de prescriptie: pentru ca se prevede un termen pe ani, acesta

expira la miezul noptii al zilei a carei data corespunde celei la care termenul a inceput sa curga.

Curs 11 19.04.2012

Regulile INCOTERMS 2010 (pt Europa) – incoterms e prescurtare de la international commercial terms (clauze de comert international). Incoterms repeta o lucrare elaborata de Camera de Comert din Paris ce a urmat o evolutie istorica. O prima varianta a ac reguli a fost elaborata in perioada interbelica in 1928, apoi in 1953 cu multiple modificari. O varianta de baza a aparut in 2000 – o expresie a revolutiei electronice din comertul international, iar varianta 2010= varianta 2000 +modificari.

Regulile incoterms sunt uzante codificate, uniformizate in materia vanzarii internationale de marfuri, pe zona europeana. Obiectul regulilor este contractul de vanzare, insa reglem si aspecte colaterale vanzarii (oblig legate de transport, asigurare), dar ca obligatii ale vanz si cump. Regulile nu sunt o conventie internationala, nici o alta forma de act normativ, ci ele au un caracter facultativ. Se aplica numai dc partile trimit la ele in mod expres sau implicit, de regula partile fac acest lucru explicit printr-o clauza de trimitere = receptiunea contractuala a regulilor (per relationem) – ac operatiune juridica are drept consecinta incorporarea regulilor in ctr. Ac devin astfel clauza contractuala, avand forta juridica a acestora.

De regula, clauza contractuala se exprima prin trimiterea de catre parti la una din regulile incoterms. Ex: Livrarea marfii se face fob Constanta Incoterms 2010 = partile doresc sa incorporeze contractual regula fob din incoterms.

Ele au o mare audienta internationala, dupa statistici peste 70% din vanzarile internationale de marfuri se realizeaza prin trimitere la ele. Nu reprezinta singura codificare de uzante. La ameericani exista RAFTD (revised american foreign trade definitions) 1941, neactualizata pana in prezent.

Importanta lor.

1. Importanta economie de timp de negociere si de spatiu contractual. In loc ca partile sa negocieze clauza cu clauza, ele nu negociaza decat cu privire la care anume din cele 11 reguli incoterms va fi receptionata contractual. Cand deccid, regula respectiva devine o clauza contractuala. Economia de spatiu – contractele sunt scurte.

2. Sporirea securitatii circuitului comercial. Istoria a demonstrat ca majoritatea litigiilor intre parti se datora imperfectiunilor din redactarea contractelor, contradictiilor dintre clauze. Regulile sunt elaborate de catre o comisie de experti care lucreaza permanent pentru a supraveghea practica continua si pentru a elabora noi variante care sa exprime evolutia practicii.

Incoterms 2010 = 11 reguli. Pot fi clasificate in functie de tipul de transport pe care il implica acel contract. Exista reguli care pot fi folosite pentru orice modalitate de transport (regula exworks; regula freecarrier (fca); regula cpd - carriage paid to; regula cip – carriage and insurance paid to; regula dat – delivered at terminal; regula dap – delivered at place; regula ddp – delivered duty paid) si reguli folosite numai pentru transporturile maritime si fluviale (regula fas – free alongside ship; regula fob – free on board; regula cfr – cost and freight = pret si navlu; regula cif – cost insurance and freight). Aceste reguli determina drepturile si obligatiile vanzatorului, respectiv ale cumparatorului, intr-un anumit mod ce difera de la o regula la alta. De principiu, primele reguli enumerate exprima mai putine obligatii pentru vanzator si mai multe pentru cumparator pentru ca apoi, printre ultimele reguli din enumerare sa se transfere obligatii de la cumparator catre vanzator, inversandu-se balanta. Alegerea uneia sau alteia dintre reguli este o problema de negociere depinde de imprejurari, de ex: tipul de transport, dar si de raportul de forte economice dintre parti. Daca este o piata favorabila vanzatorului (sellers market), acesta va impune regula care-i convine. Daca este o buyers market, lucruile sunt invers.

Toate cele 11 reguli incoterms reglementeaza in principiu aceleasi obligatii ale vanzatorului, respectiv ale cumparatorului. In mod schematic, putem spune ca incoterms-ul reglementeaza in principal urmatoarele categorii de obligatii:

1. obligatia de livrare a marfii si de transfer a riscurilor de la vanzator catre cumparator - mentiune incoterms-ul nu reglementeaza transferul proprietatii, numai problema riscurilor, proprietatea fiind supusa lui lex causae.

2. obligatiile de export din tara vanzatorului, eventual de tranzit prin terte tari si de import in tara cumparatorului.

3. obligatiile de transport, in ce masura vanzatorul respectiv cumparatorul sunt obligati sa incheie un contract de transport cu privire la marfa care face obiecctul vanzarii si daca da, ce anume obligatii au.

4. obligatiile legate de asigurarea marfii pe parcursul drumului daca o asemenea obligatie exista, si daca da, cui revine si in ce consta ea.

Cele 11 reguli

Ex: se incheie un contract de vanzare cumparare intre o firma romana si una franceza, marfa se produce in Bucuresti, pleaca din depozitul vanz din Buc., se transporta pe cale terestra pana la constanta, acolo se incarca pe vas, se transporteaza in portul istanbul pe un alt vas, se descarca la marsilia, se incarca in camion si se transporta pana la Paris, la sediul cumparatorului.

- Regula exworks – in romaneste francofabrica, se completeaza cu numele locului de livrare convenit. Clauza incoterms din contract suna asa: livrarea marfii se face exworks Bucuresti incoterms 2010. Mereu se arata sursa regulii. Obligatii:

a. livrarea si transferul riscurilor – vanzatorul este obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la sediul vanzatorului (uzina/depozit/magazin/plantatie). Livrarea trebuie sa se faca in termenul contractual in functie de termen fix/ perioada de timp. Acesta este momentul in care opereaza si transferul riscurilor. Putem intelege ca toata celelalte obligatii revin cumparatorului.

b. exportul din Romania – obligatia revine cumparatorului (toate cheltuielile), de asemenea, de tranzit si de import in tara de destinatie

c. transport – potrivit regulii, niciuna din parti nu are o obligatie de transsport in temeiul contractului, dar desigur, cumparatorul poate incheia un asemena contract.

d. asigurarea – nu exista aceasta obligatie expresa insa cumparatorul poate incheia aceasta asigurare (riscurile sunt alte lui).

- Regula FCA = francotransportator – se completeaza cu numele locului de livrare convenit => numele locului in care marfa e predata transportatorului. Poate fi la Bucuresti, la Constanta, oriunde daca este transport de alta natura. Obligatii:

a. Vanzatorul e tinut sa livreze marfa transsportatorului indicat de cumparator la locul convenit in contract, la data ori intervalul de timp convenite in contract.

b. vanzatorul suporta cheltuielile de export a marfii din Romania, cumparatorul suporta tranzitul si importul in tara de destinatie

c. transportul revine cumparatorului si el trebuie sa indice vanzatorului ce anume timp de transport a incheia pentru ca vanzatorul sa aiba posibilitatea sa livreze marfa cum s-a convenit

d. nu exista obligatii de asigurare pentru parti- Regula CPT = transport platit pana la - se completeaza cu numele locului de destinatie.

Obligatii:a. vanzatorul e tinut sa predea marfa in custodia transportatorului sau a primului transportator

dc sunt mai multi pt a fi transportata la locul de destinatie convenit la data sau in cadrul perioadei contractuale.

b. cheltuielile de export, import, situatia e identica cu regula FCA, vanzatorul suporta exportul, cumparatorul tranzitul si importul.

c. transport – daca la FCA transportul revenea cumparatorului, la CPT revine vanzatorului => el trebuie sa incheie un contract de transport si sa-l plateasca pe transportator pentru a duce marfa in conditiile contractului

d. asigurarea nu este o obligatie pentru niciuna din parti- Regula CIP = transport si asigurare platite pana la, cu aratarea locului de destinatie – carriage

and insurance paid to Paris. Obligatii:a. la fel ca la CPT – vanzatorule tinut sa predea marfa in custoddia transportatorului pentru a fi

trasportata la locul convenit de cotnract in perioada stabilita. b. exportul si importul, la fel ca la CPTc. transportul – la fel ca la CPTd. asigurare – vanzatorului ii revine in plus obligatia de a asigura marfa pana la destinatie. - Regula DAT = livrat la terminal, cu aratarea terminalului, in portul sau la locul de distantie

convenit. Obligatii

a. vanzatorul e obligat sa transporte marfa pana la terminal si sa o descarce punand-o la dispozitia cumparatorului la acel terminal la data sau in intervalul de timp stabilite in contract.

b. exportul si importul – vanzatorul suporta exportul din Ro si tranzitul pana la terminal. Cumparatorul suporta importul in tara de destinatie

c. transportul revine vanzatorului pana la terminald. asigurare – nu existe obligatii pentru niciuna din parti- Regula DAP = livrat la locul de destinatie convenit, se poate convenit cu orice loc de

destinatie convenit. Obligatii:a. vanzatorul e obligat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului in mijlocul de transport gata

pentru descarcare la locul de destinatie convenit la data sua in intevalul de timp prevazute in contract

b. vanzatorul suporta exportul si tranzitul pana la livrare c. vanzatorul suporta transportul pana la livrared. nu exista obligatia de incheiere a unui contract de asigurare- Regula DDP = livrat cu taxe vamale platite, se completeaza cu numele locului de destinatie

convenit. Obligatii:a. vanzatorul trebuie sa puna marfa la dispozitia cumparatorul in mijlocul de transport, gata

pentru descarcare la locul de destinatie convenit la data si in cadrul perioadei stabiliteb. vanzatorul suporta cheltuielile de export din Romania, din trasnzit si de import in tara de

destinatiec. vanzatorul suporta transportul pana la destinatied. nu exista obligatie de asigurare pentru parti.- Regula FAS = liber de-a lungul vasului, se completeaza cu numele portului de incarcare

convenit (FAS Constanta Incoterms 2010). Obligatii:a. vanzatorul e tinut sa livreze marfa de-a lungul vasului desemnat de cumparrator, la locul de

incarcare stabilit de cumparator, in portul de incarcare convenit la data sau perioada de timp stabilita in ctr. Momentul transmiterii riscurilor e cel in care marfa, individualizata ca fiind pentru acel cumparator este depusa de-a lungul vasului in portul de incarcare convenit.

b. exportul din Romania revine vanzatorului, tranzitul si importul cumparatorului Faptul ca potrivit incoterms 2010 exportul revine vanzatorului e o noutate fata de incoteerms 2000 si o situatie inedita pt ca locul livrarii este acolo unde marfa e pusa pe cheiul portului, de-a lungul vasului. Exportul ar fi trebuit sa fie al cumparatorului pentru ca trecerea frontierei se face ulterior livrarii. Vanzarea FAS a devenit o vanzare externa = vanzatorul suporta cheltuielile de export ca si cum ar livra in straintate.

c. trasport – cumparatorul trebuie sa incheie un contract de navlosire (charter party) prin care cumparatorul trebuie sa navloseasca (inchirieze) in vas apt sa transporte marfa ce face obiectul contractului potrivit naturii ei. Vasul sa preia integral partida de marfa care face obiectul livrarii si vasul sa fie apt pentru a transporta integral marfa pana la destinatie. Cumparatorul trebuie sa plateascha navlul (freight – pretul contractului de transport).

d. nicio obligatie nu exista- Regula FOB = liber la bordul vasului, cu aratarea portului de incarcare convenit. Obligatii:a. vanzatorul trebuie sa livreze marfa la bordul vasului desemnat de catre cumparator in portul

de incarcare convenit. Poate exista si o varianta a regulii Fob – FOB Stivuit (Ro) (FOB Trimmed/Stowed (engl) – stivuirea marfii in vas revine cumparatorului). Daca nu e aceasta varianta de FOB, este obligatia vanzatorului.

b. exportul – vanzatorului, tranzitul si importul cumparatoruluic. transportului – cumparatorului d. nicio obligatie de asigurare- Regula CFR = cost de productie si navlu cu aratarea portului de destinatie convenit. Obligatii:

a. vanzatorul e obligat sa livreze marfa ca la regula FOB – la bordul navei. Defapt CFR=FOB + navlu. Toate regulile sunt ca la FOB numai ca vanzatorul la CFR are obligatia de navlosire a vasului, nu cumparatorul ca la FOB.

- Regula CIF = cost de productie, asigurare si navlu cu aratarea portului de destinatie convenit. Obligatii:

a. Ecuatie CIF=FOB + I + navlu. Vanzatorul suporta asigurarea si navlul.

Citit din curs pag.

Partea gen. pg. 24-63 investitiile straine; 79-84 autorizatiile; 137-151 uzantele; 163-202 societatile cu nationalitate romana; 234-261 sucurs, fil, repr; 448-461 riscurile; 461-472 clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutate; 475-503 riscurile nevalutare; 578-581 regimul dobanzii (cu noile modificari) 593-607 – forta majora.

Convetia de la Viena: 15-19; 21-32; 35-41; 41-45; 56-58; 65-69; 79-83; 86-95; 95-103; 126-134; 143-145.

Conventia de la New York: 160-167; 173-176

Incoterms: curs predat

Contrapartida: 223-227 (nu o sa o mai predea)

Arbitrajul (sapt viitoare)

Curs 12 26.04.2012

Contrapartida este operatiune contractuala complexa care se caracterizeaza prin existenta in structura ei a doua sau mai multe contracte, in sensul de negotium, acorduri de vointa, autonome – aceste contracte, dar pe care partile le considera prin vointa lor ca fiind interdependente in vederea realizarii unui scop juridic si economic comun, si anume compensarea importurilor cu exporturile.

Operatiunile de contrapartida sunt des folosite in comertul international, mai ales de catre institutiile publice cand sunt achizitii publice. Legislatia prevede obligatia diferitor aut publice ca atunci cand cumpara din strainatate un bun, de valoare, sa asigure un export echivalent. Aceasta este ratiunea operatiunii de contrapartida.

Contrapartida poate fi din mai multe feluri din punc de vedere al partilor care intervin in operatiunea aceasta complexa:

- Contrapartida bilaterala. In care sunt doua parti. A, aut. R, cumpara de la B, S.C. straina, un produs si intre A si B se incheie un contract corelativ de export prin care B cumpara de la A un produs echivalent sau de aproximativ aceeasi valoare.

- Operatiunea poate fi trilaterala, in cazul in care A cumpara de la B dar B nu cumpara de la A, ci de la C, o alta persoana Romana.

- Exista contrapartida cvadrilaterala. A ia de la B dar exportul echivalent se face printr-o relatie C care vinde catre D.

Ideea esentiala care face ca aceasta operatiune sa aibe o fizionomie juridica proprie si sa nu ne aflam in fata unor contracte distincte este tocmai legatura dintre aceste contracte. Temeiul juridic este vointa partilor. Cauza operatiunii, scopul, este unica, un scop juridic comun – compensarea importurilor cu exporturile.

Formele contrapartidei:

1. contrapartida axata pe contractul de vanzare cumpararea) contrapartida care se realizeaza prin 2 sau mai multe contracte de vanzare

cumparare paralele. (contractul de import este corelat cu unul sau mai multe contracte de export. cele 2 contracte sunt corelate intre ele.) Corelatia poare consta in incheierea simultana sau la incheierea la scurt timp unul dupa celalalt. Se coreleaza in ce priveste executarea lor. Se poate invoca exceptia de neexecutare intre cele 2 contracte, adica neexecutarea contractului de export de catre partea straina cumparatoare face ca partea romana cumparatoare la import sa poata invoca exceptia de neexecutare. Se poate invoca rezolutiunea unuia din contracte daca celalalt nu se executa. Compensatia poate fi 100%, mai putin de 100% dar si mai mult de 100%.

b) contrapartida in care intre parti se incheie un contract de import insotit de un contract cadru de export (se intampla in cazul in care exporturile se realizeaza de mai multe persoane). Contractul de import este un contract de vanzare (translativ de proprietate). Contractul de export este un contract prin care partile convin ele sau prin alte persoane sa incheie in viitor contracte de export corelate cu cel de import. => contractul cadru genereaza obligatii de a face (de a incheia in viitor un contract)

c) contrapartida axata pe contractul de schimb, marfa contra marfa.d) contrapartida axata pe cooperarea economica internationala (bazata pe constituirea

unei societati comerciale)Exemplu: Partea romana importa o cantitate de titei. Cele doua parti constituie....

Arbitrajul comercial international

Forma cea mai raspandita de solutionare a litigiilor.

Arbitrajul comercial international este o jurisdictie pt solutionarea litigiilor din comertul international arbitrabile, intre persoane de drept privat sau intre acestea si persoane de drept public actionand de iure gestionis, efectuata de un tribunal arbitral compus din persoane neinvestite cu autoritate publica denumite arbitri, tribunal a carei competenta izvoraste din vointa partilor litigante sau in cazuri exceptionale dintr-o conventie internationala, jurisdicite desfasurata pe baza unei proceduri speciale care se poate finaliza printr-o hotarare definitiva si obligatorie pt partile litigante.

Elementele definitorii ale arbitrajului

1. arbitrajul este o jurisdictie = este o forma de justitie adica arbitri au competenta de a judeca intocmai ca si judecatorul. Aceasta este cea mai importanta asemanare dintre arbitri si judecatori. Arbitrul ca si judecatorul au iuris dictio (dreptul de a spune legea). A spune legea inseamna da-mi faptele ca sa iti spun dreptul.

2. este o jurisdictie pt solutionarea litigiilor din comertul international, ceea ce descrie obiectul arbitrajului = care este litigiile comerciale internationale.

3. litigii comerciale internationale arbitrabile => nu orice litigiu poate fi supus unui arbitraj. Litigiul este arbitrabil in cazul in care partile pot cu privire la acel litigiu sa tranzactioneze. Raporturi juridice care nu sunt arbitrabile: raporturi de familie, unele raporturi societare, anularea unei hotarari AGA.

4. este o jurisdictie intre persoane de drept privat sau intre persoane de drept privat si persoane de drept public actionand de iure gestionis (statul reprezentat de o autoritate publica, prefecturi, primarii, consilii). Este necesar ca autoritatea publica sa fi incheiat un contract cu persoana de drept privat de pe picior de egalitate si nu in calitate de putere suverana.

5. jurisdictia este efectuata de un tribunal arbitral care poate fi un tribunal arbitral ad-hoc sau un tribunal constituit in cadrul unei curti de arbitraj (arbitraj institutionalizat)

6. tribunalul este compus din persoane private neinvesitite cu autoritate publica. (diferenta fata de judecator care este investit cu autoritate statala). Arbitrajul este o institutie alternativa.

7. izvorul competentei arbitrilor il constituie vointa partilor adica conventia de arbitraj. In mod exceptional prin conventii internationale se poate prevedea ca partile private care participa la raporturi pe care conventia le reglementeaza sa fi obligate sa participe la arbitraj.

8. jurisdictia este desfasurata pe baza unei proceduri speciale + daca este necesar cu dreptul comun

9. jurisdictia se finalizeaza printr-o hotarare definitiva si obligatorie pt partile litigante. Nu se poate exercita nici o cale extradorinara sau ordinara de atac, ci sunt atacabile printr-o cale de atac speciala, actiunea in anulare. Hotararea este obligatorie pt partea care cade in pretentii. Ea trebuie sa execute de bunavoie iar daca nu executa, ea se investeste cu formula executorie si va putea fi pusa in executare de catre executorul judecatoresc.

Conventia arbitraj este acel raport de vointa prin care partile convin ca un litigiu viitor sau prezent intre ele sa fie solutionat prin arbitraj.

Felurile conventiei de arbitraj:

1. clauza compromisorie = o clauza inserata in contractul principal prin care partile convin ca un litigiu viitor posibil intre ele sa fie solutionat prin arbitraj. Ceea ce particularizeaza clauza compromisorie sunt: ea se incheie odata cu contractul principal si se refera la un litigiu care nu a izbucnit inca si care poate sa nici nu izbucneasca.

2. compromisul de arbitraj = acordul de vointa prin care partile convin ca un litigiu actual sa fie supus arbitrajului.Este posibil sa existe in acelasi raport juridic si clauza compromisorie (text: orice litigiu privind incheierea, executarea si rezolutiunea prezentului contract vor fi solutionate de curtea de arbitraj comercial international de pe langa camera de comert si industrie a Romaniei potrivit regulilor sale de procedura) si compromis (prin care partile stabilesc numarul arbitrilor, procedura de numire, cum sa judece, sediul arbitrajului, limba, etc.).

Efectele conventiei de arbitraj

1. negativ – exclude competenta instantelor ordinare. Daca instanta vede ca in contract exista o clauza compromisorie trebuie sa trimita litigiul curtii de arbitraj

2. pozitiv – confera competenta arbitrilor. Arbitri trebuie sa isi verifice propria competenta.Raportul dintre clauza compromisorie si contractul in care este inserata

Clauza compromisorie are o autonomie relativa fata de contract. Autonomia relativa = o legatura dar si o autonomie. Autonomia consta in aceea ca anumite cauze de nulitate, de

nevalabilitate a contractului principal nu afecteaza si clauza compromisorie. Asa se explica faptul ca arbitrul poate pronunta nulitatea contractului, rezilierea sau rezolutiunea lui fara sa-si submineze propria competenta.

Legatura consta in cauzele de nulitate convergenta, adica situatii in care nulitatea contractului principal atrage nulitatea clauzei compromisorii si implicit necompetenta arbitrului (de ex: viciul de consimtamant in incheierea contractului principal echivaleaza cu viciu de consimtamant si pt clauza compromisorie din acel contract, in cazul incapacitatii partii de a inchera contractul)

Clasificarea arbitrajului

1. In functie de cum exista sau nu organul de arbitraj anterior ivirii litigiului sau el se constituie special pt acest litigiu:a) arbitraj ad-hoc (se constituie pt a solutiona un singur litigiu. Nu exista in acest caz o

structura prestabilita, si existenta lui inceteaza cand hotararea este pronuntata. Cel mai cunoscut regulament este UNCITRAL)

b) arbitraj institutionalizat (se caracterizeaza ptin existenta unei structuri prestabilite: curti de arbitraj. Arbitrajul institutionalizat preexista si subzista unui litigiu.)- in functie de competenta lui materiala (arbitraje cu competenta materiala

generala care judeca litigii in toate domeniile comertului si arbitraje cu competenta materiala specialacare se organizeaza de regula pe langa burse, pe langa asociatii profesionale specializate – GAFTAgrain and food trade asociation – asociatia comerciantilor cu cereale si nutreturi)

- in functie de competenta teritoriala (cu competenta teritoriala generala – judeca litigii cu parti care au sediul oriunde in lume, cu competenta regionala – care judeca litigii numai intre anumite tari – Curtea Scandinava de arbitraj, NAFTA, arbitraje bilaterale)

2. Dupa puterile conferite arbitrilor:a) arbitrajul in drept strict (daca partile nu prevad expres arbitrajul in echitate. Arbitrul

trebuie sa aplice legea si sa motiveze) b) arbitrajul in echitate (arbitrul are puteri extinse, el poate sa inlature anumite

prevederi legale din sistemul de drept care constituie lex cause daca el considera ca nu e echitabil. Exista limite: nu poate incalca principiile fundamentale ale procesului civil si nici normele de ordine publica in dreptul international privat aplicabil in speta)

Curtea de arbitraj comercial international de pe langa camera de comert si industrie a Romaniei

- are un regulament de organizare si functionare. Acest regulament este emis in temeiul legii 335/2007 – legea camerelor de comert din Romania

- curtea se defineste dpdv insitutional: este un arbitraj institutionalizat, nu are caracter guvernamental, nu are personalitate juridica proprie, numai camera de comert are, in schimb ea este independenta in exercitarea atributiillor sale jurisdictionale, ea are propriile reguli de procedura arbitrala dupa care se desfasoara solutionarea litigiilor.

- Curtea de arbitraj de la Bucuresti are o competenta extinsa, ea judeca nu numai litigiile comerciale internationale ci si interne si pe cele civile arbitrabile.

- temeiul competentei este conventia arbitrala care imbraca cele 2 forme- tribunalul arbitral este constituit din arbitri care sunt independenti si impartiali in

desfasurarea activitatii judiciare.- procedura arbitrala incepe cu o cerere de arbitrare. Ea trebuie sa indeplineasca

toate conditiile unei cereri de chemare in judecata si in plus trebuie sa indice clauza compromisorie sau compromisul in temeiul caruia arbitrul este competent, se fae o valorizare a litigiului care sa permita curtii sa calculeze onorariul arbitral.

- se poate formula cerere reconventionala de parat- intampinarea se depune pana la prima zi de infatisare sub sanctiunea decaderii.- procedura nu este publica, la ea nu pot participa decat avocatii, persoanele

implicate, reprezentantii.- se incheie un act de misiune pe care arbitri il semneaza, prin care isi exprima

acordul- procedura se desfasoara prin administrare de probe. Ele trebuie propuse pana la

prima zi de infatisare sub sanctiunea decaderii- arbitri judeca potrivit contractului si uzantelor comerciale- procedura se finalizeaza printr-o sentinta arbitrala. Se intocmeste si o minuta

care sa cuprinda dispozitivul hotararii. Hotararea trebuie redactata in 30 de zile. Hotararea e definitiva si obligatorie. Daca nu e executata de bunavoie poate fi investita cu formula executorie. Investirea se face de Tribunalul de la sediul Curtii. Impotriva ei se poate formula actiune in anulare (pt urmatoarele motive: litigiul nu este arbitrabil, tribunalul a solutionat litigiul fara a exista o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule sau inoperante, nu a fost coonstituit tribunalul in conformitate cu conventia de arbitraj, partea a lipsit la dezbaterile care au condus catre pronuntare si procedura de citare nu a fost legal indeplinita, hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului in care au convenit ca arbitri sa judece, hotararea nu prezinta dispozitivul si motivele sau nu cuprinde locul pronuntarii sau nu este semnata, hotarea incalca ordinea publica, bunele moravuri si dispozitiile imperative ale legii)

- actiunea in anulare se solutioneaza in 2 etape: judecatorul verifica admisibilitatea ei, si apoi se rejudeca cauza. Se pronunta o hotarare supusa recursului.

- arbitrajul international se desfasoara pe baza conventiilor la care Ro este parte, se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala.

- in cazul in care regulile nu prevad, ele se completeaza cu dreptul comun, procedura civila.