Editat de Adrian Leftwich - CA-Publishingînaintate de studenți, de vreme ce orice autor cu experiență di n domeniu va ști că o concepție a politicii pe care cineva o adoptă

Editat de

Adrian Leftwich

Ce este politica?

Traducere de

Sergiu Gherghina și George Jiglău

2010

© CA Publishing, 2010, pentru versiunea în limba română © Polity Press, 2004 Capitolul 9 © Adam Swift Prima ediţie publicată în 2004 de Polity Press Ltd. Republicată în 2005, 2007, 2008 (de două ori), 2009 Published by arrangements with Polity Press, Great Britain Publicat cu acordul Polity Press, Marea Britanie Coperta: Gyulai Tamás (WDS Center) www.wdscenter.ro Redactor: George Jiglău Index: Ioana Herbel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Ce este politica? / ed.: Adrian Leftwich ; trad.: Sergiu Gherghina, George Jiglău. - Cluj Napoca : CA Publishing, 2010 Bibliogr. Index ISBN 978-606-92680-2-5 I. Leftwich. Adrian (ed.) II. Gherghina, Sergiu (trad.) III. Jiglău, George (trad.) 32

Editura CA Publishing www.ca-publishing.ro

Cluj‐Napoca, B‐dul Eroilor nr. 34, ap. 3

Cuprins

Prefață (Adrian Leftwich) 7

Contributorii 11

1Gândirea politică:desprepoliticapoliticii 14 AdrianLeftwich

2Politicasereferălaguvernare 39B.GuyPeters

3Politicaşiutilizareaforţei 60PeterP.Nicholson

4Marxismulşipolitica 73AlexCallinicos

5Politicadreptformădeconducere:politica,cetățeniașidemocrația 89BernardCrick

6Politicadreptalegerecolectivă 112AlbertWeale

7Abordareapoliticăacomportamentuluiuman:oameni,resurseşiputere 129AdrianLeftwich

8Politicadincolodelimite:operspectivăfeministă 152JudithSquires

Cuprins

9Filosofiapoliticășipolitica 171AdamSwift

10Existăoconcepțieislamicăasuprapoliticii? 186SalwaIsmail

11Politica,expresieauneipoliticiglobaledistorsionate 208AnthonyMcGrew

12Politicadacănaturaarconta 228NeilCarter

Index 244

7

Prefață

Adrian Leftwich

ACEASTĂ carte este bazată pe o colecție de eseuri despre diferiteconcepții asupra politicii publicate în urmă cu 20 de ani (Leftwich,1984). Acea ediție a apărut dintr‐o serie de discuții de la începutulanilor1980dincadrulCatedreideȘtiințePoliticedelaUniversitateadinYork,dinMareaBritanie,despremodulîncareartrebuistructuratsyllabus‐ulpentruniveluldelicențădelaYorkastfelîncâtstudențiisăprimească o introducere cât mai bună în știința politicii. A reieșitrepede din aceste discuții că una dintre problemele cheie care auinfluențat diferențele de abordare a conținutului și structurii unuiprogramdestudiidelicențăeraaceeacămulți,dacănutoțidintrenoi,înțelegeaufoartediferitceanumeînseamnă„politica”șicenu.Pentrunoiistudențicareluauprimulcontactcudisciplinaacestlucruarputeapărea surprinzător, dar nu și pentru colegi și pentru generațiilemaiînaintate de studenți, de vreme ce orice autor cu experiență dindomeniu va ști că o concepție a politicii pe care cineva o adoptăinfluențează înmod direct nu doar întrebările pe care le pune, ci șicadrul de analiză pe care îl folosește și, într‐o anumită măsură,practicile salepolitice.Astfel, ni s‐apărut căarputea fiutildacăamputea articula mai concret și mai amplu care erau aceste concepțiidiferiteasuprapoliticii.Speramcăacestdemersvaajutacelpuțin laclarificarea unor astfel de distincții și în același timp va evidențiazoneleîncaresesuprapun.Darsperamșicăocartedeeseuridespreacest subiect va contribui la atingerea scopului important de aintroduce noii studenți (atât de la nivel de licență, cât și de la nivelpost‐universitar) în gama de abordări pe care le vor întâlni (sau pe

Prefață

8

careartrebuisălecunoască)îndisciplinelepolitice,științelorpoliticiisau, sub denumirea sa de acum ceva mai veche și mai demnă, deguvernământ.Carteaapărutăîn1984afostfructulacestordemersuri.

Carteaa fost folosită lascară largă înMareaBritanieșinunumai(deexemplu,înAustraliașiAfricadeSud)‐șiafosttradusăînspaniolăpentru Mexic și alte țări din America Latină. Tirajul s‐a epuizat laînceputulanilor1990.Înciudamultorsolicităripentruoedițienouă,nuaexistatoportunitateadeao revizui șideao republicapânădecurând,cândDavidHeldșiLouiseKnightde laPolitydinCambridgem‐auconvinssăeditezcarteadefață.

Cașiîncazuledițieidin1984,scopulcentralalacesteicărțiestesăconstituie o introducerepentru cititorii care studiază formal politicapentruprimadată,săleprezintăoseriedeînțelesuridiferiteatașatecuvântului„politică”.Sperămcăaceastaîivaajutasăîșisituezepropriaînțelegere, propriile studii și propria gândire într‐un contextcomparativmaiamplușiîncadrulmaimultorconcepțiiconcurente.Peparcursul ei, folosirea cuvântului „politica”, scris cu literă mică, sereferă la activitatea concretă de peste tot din lume, în timp ce„Politica”, cu literămare, sau științele politice se referă la disciplinaacademică,adicălastudiulviețiipolitice.Gândindu‐seînspeciallaunpublicaflatlaniveldelicență,toțiautoriiși‐auorganizatcontribuțiileînjuruluneiîntrebăricheiecareconstituietitlulcărții:ceestepolitica?

Unaldoileaobiectivalcărțiiesteaceladeafolosiacesteconcepțiidiferite asupra politicii pentru a stimula dezbateri între studenți șiprofesorideopotrivă,nudoardesprenaturapoliticiicaactivitate,darșidespreștiințepoliticecadisciplină.Nuexistănimicmai importantpentruoricefeldedisciplinădecâtoauto‐evaluareregulatășiextinsă,precumșiodezbatere,despre focusul săuesențial șipreocupările șiabordărilefundamentale.

Treidintreeseuriledinedițiadin1984(deAlexCallinicosdespreabordareamarxistăapoliticii,dePeterNicholsondesprepoliticasubaspectulforțeișideAlbertWaeledesprepoliticasubformădealegerecolectivă) au fost reluate, dar fiecare a fost revizuit și actualizatsubstanțial.Propriilemelecapitole(despregândireapoliticiișidespreabordareapoliticăacomportamentuluiuman)ducmaidepartenișteidei evidențiate înedițiadin1984,daraduc și argumentenoi.Toate

Prefață

9

celelalte capitole sunt noi și focusul fiecăruia reflectă o contribuțiedistinctă ladezbatereacontinuădesprenaturapoliticii.Deșiaexistatun capitol în ediția din 1984 despre politică din perspectivapreocupării pentru guvernământ, noul capitol de B. Guy Peters sereferă laguvernare, care estemai amplu conceptual și încorporeazănoțiuniderivatedinnoul instituționalism.Noulcapitolal luiBernardCrick reia șipromovează tezape careaprezentat‐o inițial în studiulsău clasic InDefenceofPolitics, conform căreia politica este o formădistinctă de conducere și nu toate formele de conducere sunt oexpresie a politicii. Judith Squires prezintă o concepție feministăasupra politicii și arată cum și de ce această concepție a ajutat lalărgirea înțelegerii noastre a domeniului politicii și legătura saindisolubilăcurelațiiledeputere,fieîntresauîninteriorulsocietățilorsauzoneidomestice.ObservațiileluiNeilCarterdespreinteracțiunileom‐naturăcarearreprezentaînsineunprocespoliticsporescaceastăconexiune amplă a politicii și,maimult, ne reamintesc că societățileumane sunt o parte intrinsecă amediului. Într‐un alt capitol, AdamSwift arată pe scurt cât de importantă este filosofia politică pentruînțelegereapoliticii încontribuțiasaladezvoltareauneigândiriclaredespre probleme complexe, iar Salwa Ismail oferă o analiză foarteimportantăaconcepțiilorislamiceasuprapoliticii.Eaargumenteazăcumultăeficiențăcănoțiunileoccidentalesimplistedespreo înțelegereunică a politicii în Islam (conform căreia aceasta ar fi separată dereligie)suntprofunderonateșicăexistădezbaterișiovarietateamplădemoduridegândirecuprivirelapoliticăîndiscursurileislamice, lafelca înceleoccidentale. În fine,tindemsănegândimlapoliticăsubforma pe care o ia în statele națiune și la faptul că relațiileinternaționaleprivescrelațiiledintrestate.TonyMcGrewaratăînnoulsău capitol că interpenetrarea proceselor naționale și internaționalefacaceastădistincțieaproapeinutilă.

Putem citi fiecare dintre aceste capitole și să aprecia unicitateafiecăreiconcepțiiindividualeasuprapoliticiișiimplicitcontribuțiapecarefiecareoaducelaproprianoastrădefinireșiînțelegereapoliticii.Darlafelputemvedeapreocupăricaresesuprapunșicareconvergcuprivire la anumite teme comune și, în special, cu privire la putere:sursele sale, formele sale; utilizări, abuzuri și efecte; cum este

Prefață

10

distribuitășilimitatăputerea–încazcăseîntâmplăasta–denorme,competiție, reguli, regimuri și instituții și de alte surse și centre deputere competitoare, exercitate prin state, guverne, organizațiiinternaționale sau corporații private.Dar, așa cumvoi argumenta încapitolul1,chiardacăaceastăpreocuparefundamentalăpentruputerepoate fi identificată în abordări diferite, este posibil totuși să leclasificăm, la modul general, din perspectiva granițelor pe care lestabilescpentrudefinireadomeniuluipoliticii.

Prima și cea mai importantă expresie a recunoștinței mele seîndreaptă spre toți contributorii la acest volum. Au cooperatextraordinarînproducerealui.Aufostdeschișișinus‐auplânsdelocatuncicânds‐auconfruntatcusugestiileșitachinărilemeledeeditorșiși‐au îndreptat toate eforturile spre atingerea scopului central alacesteicărți.Mulțumiridininimăpentruei.DavidHeld,LouiseKnightși Rachel Kerr de la Polity constituie cel mai generos, eficient și deajutor colectiv de publiciști pe care și l‐ar putea dori cineva. Fărăsprijinulșiîncurajărilelorconstante,proiectedeacestgennuarvedealuminazilei.

Referință

Leftwich, Adrian (ed.) (1994) What is Politics? The Activity and its Study(Oxford,BasilBlackwell).

11

Contributorii

ALEX CALLINICOS este profesor de științe politice la Universitatea dinYork,undepredădin1981.PrintrecărțilesalesenumărăAlthusser’sMarxism(1976),TheRevolutionaryIdeasofKarlMarx(1983),MakingHistory(1987),AgainstPostmodernism(1990),TheRevengeofHistory(1991),RaceandClass(1993),TheoriesandNarratives(1995),SocialTheory(1999),Equality(2000),AgainsttheThirdWay(2001),AnAnti‐CapitalistManifesto(2003)șiTheNewMandarinsofAmericanPower(2003). Lucrează la o nouă carte despre fundamentele filosofice alecriticiisociale.

Neil Carter este profesor în cadrul Catedrei de Științe Politice,UniversitateadinYork.Apublicatmasivpetemapoliticiișipoliticilorpublicedemediu,desprepoliticașipoliticepublicedinMareaBritanie,inclusiv The Politics of the Environment: Ideas, Activism and Policy(2001).Esteco‐editoraljurnaluluiEnvironmentalPolitics.

SirBernardCrickesteprofesoremeritlaBirkbeckCollegeLondrași la University College Londra. A primit titlul nobiliar pentru„serviciile aduse cetățenilor în școli și prin studiile politice”. Esteautorul lucrărilor InDefenceofPolitics (1962),GeorgeOrwell:ALife(1980),EssaysofCitizenship (2000)șiCrossingBorders (2001).A fostșeful unui grup de consiliere al cărui raport a dus la stabilireaCetățeniei ca o materie obligatorie în programa școlară din MareaBritanie și a fost Consilier pentru Cetățenie în cadrul MinisteruluiMunciișiEducațieidinMareaBritanieșișefalgrupului„ViațaînMareaBritanie (Living in theUnitedKingdom)”, care a abordat predarea și

Contributorii

12

utilizarea limbii de către imigranții care doreau naturalizarea și alcăruiraportTheNewandtheOldafostpublicatînseptembrie2003.

Salwa Ismail este profesor de politica Orientului Mijlociu laUniversitatea Exeter. Printre publicațiile sale recente se numărăRethinkingIslamistPolitics:Culture,theStateandIslamism(2003)șiuncapitol despre gândirea politică islamică din secolul XXI în TheCambridgeHistory ofTwentieth Century PoliticalThought (2003). ÎnprezentdețineobursădecercetareESRCșicerceteazăpoliticaurbanăînOrientulMijlociu.

AdrianLeftwich esteprofesordeștiințepolitice laUniversitateadinYork,undeestespecialistînpoliticadezvoltăriieconomice.PrintrepublicațiilesalerecentesenumărăRedefiningPolitics(1983)șiStateofDevelopment (2000) și a editat mai multe cărți despre politică șidezvoltare, precum New Developments in Political Science (1990) șiDemocracyandDevelopment(1996).Înprezentlucreazălaocercetaredespreinstituțiiledezvoltării.

Anthony McGrew este în prezent profesor de RelațiiInternaționale (și șef de catedră) la Universitatea din Southampton(Marea Britanie). Interesele sale de cercetare cuprind globalizarea,guvernanța globală, teoria relațiilor internaționale și politica externăamericană. Publicațiile sale recente cuprind The Transformation ofDemocracy?DemocracybeyondBorder(1997),GlobalTransformations(cuD.Held)(2000),Empire:TheUnitedStatesintheTwentiethCentury(2000), Governing the Global Polity: From Government to GlobalGovernance (editat cu D. Held) (2002) și Globalization/Anti‐globalization(cuD.Held)(2002).

PeterNicholsons‐aretrasdinpozițiadelectorîncadrulCatedreideȘtiințePoliticedelaUniversitateaYork,în2001.Apublicatpetemaistoriei gândirii politice și în special despre filosofie politică aIdealiștilorbritanici.

B. Guy Peters este profesor „Maurice Folk” de guvernământ laUniversitatea Pittsburgh și profesor la City University Honk Kong.Printre publicațiile sale recente se numără The Future of Governing(1996),SuccessandFailure inPublicGovernance (cuMarkBovens șiPaul‘tHart)(2000)șiInstitutionalTheoryinPoliticalScience(1999).

Judith Squires este profesor de științe politice la UniversitateaBristol. Printrepublicațiile sale se numărăGender inPoliticalTheory(1999) și Feminisms (co‐editat cu Sandra Kemp) (1997). Interesele

Contributorii

13

sale de cercetare actuale se concentrează pe relațiile de gen șicetățenie, cu referințe specifice la reprezentarea politică și politicilepubliceînmateriedeegalitate.

Adam Swift predă științe politice și sociologie la Balliol College,Oxford. Este autorul Political Philosophy: A Beginner’s Guide forStudents and Politicians (2001), care urmărește multe dintreproblemele ridicate în capitolul său, și How Not to be a Hypocrite:SchoolChoicefortheMorallyPerplexedParent(2003),careanalizeazădilemele morale cu care se confruntă părinții în alegerea școlilorpentrucopiiilor.

AbertWaele a fost profesor de guvernământ și co‐editor alTheBritish Journal of Political Science la Universitatea Essex din 1992.Principalele sale publicații includ Political Theory and Social Policy(1983), The New Politics of Pollution (volum colectiv) (1992), TheTheory of Choice (1992), Democracy (1999) și EnvironmentalGovernanceinEurope(volumcolectiv)(2000).Apublicatșioseriedevolumeșilucrărieditate.

14

1

Gândirea politică: despre politica politicii

Adrian Leftwich

1 | Introducere: argument şi problematici

CEestepolitica?Aceastăîntrebareaparentsimplănuesteatâtdeclarăprecumpareşipoategeneranumeroaseîntrebăridificile.Deexemplu,este politica o trăsătură a tuturor societăţilor umane din trecut şiprezent?Sauestepropriedoarunortipuridesocietăţişi,dacăacestaestecazul,caresuntacesteaşidece?Esteposibilcaunelesocietăţisăfiexistat/vorexistafărăpolitică?Estepoliticalegatădeanumitelocuri,areneinstituţionale,încareareloc?Estepreocupatădoarcuaspecteşidecizii referitoare la politicile publice care se referă la întreagasocietate?Poatepoliticaexistaîntoategrupurileşiorganizaţiile,marisaumici,formalesauinformale?Cum,încondiţiileîncaresesepoate,o distingem de alte activităţi sociale şi economice? De exemplu,reprezintărăzboaiele,conflictelecivileşirevoluţiileformeextremealepoliticii?Sausuntrezultatuleşeculuipoliticii?Suntnegocierilepentrusalarii şi termeni contractuali sau cele dintremanageri şimuncitoridespre plată şi condiţii de muncă parte a politicii? Sau sunt simpleexpresii ale proceselor economice în forma forţelor pieţei? Pot fi

1 Gândirea politică: despre politica politicii

15

ambele?Dardiscuţiiledinfamiliereferitoarelaredecorareabucătărieisaudestinaţiapentruvacanţă?Esteaceeapolitică?

Chestiunea poate fi dusă mai departe: este politica o activitatespecifică doar fiinţelor umane? Sau este posibilă detectarea politicii(oricât de rudimentară) printre alte specii aşa cum afirmă Frans deWaal în cartea sa palpitantă despre putere şi sex între cimpanzeiintitulată Politica cimpanzeilor (1982). În acea carte, el defineşte şiilustrează politica cimpanzeilor drept „manipulare socială careprotejează şi menţine poziţiile influente” (de Waal, 1982: 212).DefiniţiasanudiferăsemnificativdeceaaluiHaroldLasswellcareoconsideră „studiul influenţei şi al celor influenţi” aşa cum reiese dincarteasaclasicăPolitica:Cineobţinece,cândşicum(Politics:WhoGetsWhat,When,How)(1958).

În timpce întrebareadinurmănueste explorată înacestvolum,toate celelalte sunt abordate în maniere diferite pentru a răspundeîntrebăriiprincipaleacărţii:Ceestepolitica?

Înacestcapitol introductivdorescsămăconcentrezasupraatreiaspecteprincipale.Înprimulrând,ofercâtevamotivepentrucareesteimportant să avem o definiţie operaţională a politicii. Apoi, ofer omodalitate preliminară de a distinge elementele cheie ale diferitelorperspective despre politică, oferind unele sugestii despre modul încare cititorii le pot folosi pentru dezvoltarea propriilor puncte devedere. Sugerez că două abordări generale ale definiţiei şiconceptualizării dominădezbaterea. Prima – abordarea arenei sau alocaţiei–susţinecăpoliticaesteoactivitateregăsitădoarînanumitesocietăţi (în cele asociate unor state) şi în anumite tipuri de locaţiiinstituţionale sau procese din cadrul acelor societăţi. Cea de‐a douaabordaresusţinecăpoliticaesteunprocesmaigeneralşiuniversalcea existat oriunde se regăsea specia umană (deşi sub formediferite),fiind astfel o trăsătură tipică şi necesară, nu este o funcţie a tuturorsocietăţilordintrecutşiprezent;aexistatşivaexista întotdeaunaşi,prin urmare, societăţile fără state au şi ele politică. În fine, explorezunele aspecte ale caracteristicii „disciplinei” (a disciplinei politicii înparticular).

Pe ansamblu, argumentul meu este acela că, datorită faptului căesteunsubiectatâtdecontestat,dezbateriledespredefinireaşiscopulsăusuntînsinepolitice.Acestlucruînseamnăcănuvaexistaunacorduniversal despre ceea ce este politicul ca activitate sau care este

Adrian Leftwich

16

compoziţia corespunzătoare a disciplinei ştiinţelor politice. Cu toateacestea, este posibilă identificarea câtorva preocupări comune aleacestorabordăricaresugerează,larândullor,căpotexistamaimulteelemente comune decât la prima vedere. Susţin că acele elementecomune sunt preocupările lor colective faţă de analizarea originilor,formei, distribuţiei şi controlului puterii. Sugerez că principalelediferenţedeabordare–deşinuunicelediferenţe–aumaipuţinde‐aface cu dezacordurile referitoare la ce este politica şi mai mult cudiversele explicaţii referitoare la funcţionarea politicii şi în special amodalităţiiîncarepoatefianalizată,înţeleasăşipredată.

2 | Necesitatea unei definiţii

DEceartrebuicacei interesaţidestudiulpoliticiisăsegândeascălaînţelesulsău–chiarşiîntr‐omanierăpreliminarăşiprovizorie‐şidece ar trebui să fie conştienţi de acesta?Consider că sunt treimotiveprincipale.

O disciplină comună? Specificul sau generalul?

ÎN primul rând, este foarte important pentru cei ce studiază oricesubiectsăsegândeascălaceeacestudiază.Înacestcaz,problemaestecăceeaceestestudiatdreptpolitică într‐un loceste foartediferitdeceea ce este studiat în altă parte. De exemplu, studenţii de ştiinţepolitice din SUA studiază deseori sistemul guvernului federalamerican, partidele sale politice, grupurile de interes, alegerile şiopinia publică, unele aspecte de politici publice şi natura, formele şichiardorinţadeaaveaodemocraţie.StudenţiideştiinţepoliticedinMareaBritanie, acolo undemare parte a disciplinei este ancorată înstudiul filosofiei politice şi a instituţiilor politice, vor studia filosofiepolitică (sau teorie normativă) – poate Platon, Hobbes, Locke,Rousseau, Mill sau chiar John Rawls. Însă vor studia şi instituţiilepolitice aleMarii Britanii, procesele politice (şi poate chiar UniuneaEuropeană) şi interpretări alternative ale acestora, având în plusopţiuneadeaalegecursurideideologiipoliticesaupoliticicomparate


17

(care pot include SUA) şi poate chiar politica statelor post‐colonialedinlumeaîncursdedezvoltare.Princontrast, într‐ouniversitatedinAfricadeSudpredareapoatefiaxatămaimultpeistoriaşicaracterulpoliticiişiinstituţiilorAfriciideSud,poatepetradiţiilegândiriipoliticesud‐africane,diverseinterpretărialeapariţieişidispariţieisistemuluide apartheid şi apariţia unei noi politici post‐apartheid în contextulunorteoriimailargişialanalizeicomparativeademocratizării.

Chiar şi în interiorul acestor ţări, studenţii diferiteloruniversităţidescoperă că ceea ce studiază diferă semnificativ. Măsura acesteivariaţiidepindedenumăruldecursuriurmateşidedisciplinaîncaresespecializează.Însăpoatedepindeşidecurriculum‐uladoptatpentrupredare.Deexemplu,uniistudenţitrebuiesăurmezecursuridebazădespreconcepteleşiteoriiledebazăalepoliticii,alţiistudiazădiversemetodologii pentru cercetarea politică. În unele departamente,accentulpoate fipuspeanaliza ştiinţifică şi cantitativăapoliticii, pemăsurare şi analiză empirică, iar în altele abordarea poate fi maiistorică,normativă,evaluativăşicalitativă.Practic,existăodiversitatea cursurilor predate în cadrul subiectelor denumite formal politică,guvernaresauştiinţepolitice.Astfel,merităsăneîntrebămceaspectecomunepotdiscutastudenţiideştiinţepoliticedinacestetreiţări‐şialţii–dacăseîntâlnesc.

Oastfeldeproblemăarapăreamaigreudacăîntâlnireaaravealocîntre studenţii la medicină din aceste trei ţări. Deşi metodele depredare pot diferi, iar atenţia asupra modelelor particulare de bolilocaleşitratamentulaplicatvariazădelaţarălaţară,arexistaprobabilo înţelegere comună şi comparabilă a terminologiei de bază, aconceptelor şi teoriilor (ştiinţele constitutive, să zicem aşa) demedicină (precum fiziologia, anatomia, neurologia şi biochimia, săluămdoarcâtevaexemple)carearpermiteacestorstudenţisădiscutedespre aspectele medicale şi să dezbată cauzele, diagnosticele şitratamentele.

Prin urmare, întrebarea care apare este: cum se poate afirma căstudenţiiştiinţelorpoliticestudiazăacelaşilucru–politica–şicumpotaveaodiscuţie coerentă şi inteligibilădespre ea la fel ca şi cei de lamedicină?Sauarcomunicadoarparţialdatorităfaptuluicăaudoaroînţelegerelimitatăa„politicii”şiinstituţiilorproprieisocietăţişipoateaaltorcâteva?Existăelementeconstitutivecomunealedisciplineicaresă reprezinte mecanismele explicative de bază pentru analizarea

Adrian Leftwich

18

politicii?Dacăda,caresuntacelea?Pescurt,existăunaparatcomundinpunctdevedereterminologic,conceptualşiteoreticaldisciplinei?Dacă ar exista, nu ar conta faptul că studenţii americani, britanici şisud‐africanistudiazădiferiteformeşiexpresiialepoliticii.Totarreuşisă poarte o conversaţie coerentă despre politică, folosindu‐şicunoştinţele despre politica locală sau naţională drept materialilustrativ pentru demonstraţii şi comparări ale modalităţilorinteresanteprin caremodeleextinse, teorii şiprocesealepoliticii seregăsescînmodalităţidiferiteînpropriilelorţări.

Aşadar, prima întrebare pe care studenţii de ştiinţe politice artrebuisăşi‐oadresezeatuncicândsegândescladisciplinăşiactivităţieste următoarea: Este scopul meu să înţeleg politica, politicile şiinstituţiilespecificealeuneianumite/anumitorţări?Sauamdreptscopidentificarea principiilor generale şi a principiilor politice cuaplicabilitate vastă, dacă acestea există, pentru care studiul ţărilorreprezintăexempleparticulare?Pescurt,studiez,sauspersăstudiez,vreun fel de „ştiinţă” a politicii în care există procese generale dedescoperitşianalizatsaustudiezunsetdeprocesespecific,contingentşi local cu caracteristici unice, sui generis şi nereprezentativ pentruprocesedebazămailargi–deoarecenuexistăvreunul?Simpluspus,este studiul politicii un efort ştiinţific ce caută să identifice, pe bazeexplicative şi probabilistice, unele regularităţi, modele şi procesegenerale (dacă nu legi) ce stau la baza politicii aşa cum economiştiisusţincăprocedeazăcuactivităţileeconomicesauprecumfacchimiştiicu reacţiile şi interacţiunile chimice? Sau este studiul politicii unexerciţiu umanist, istoric, normativ şi, prin urmare, non‐ştiinţific,preocupat de înţelegerea calitativă şi analiza evaluativă (şi judecatamorală) a proceselor specifice în momente şi locuri specifice? Saupoateşitrebuiesăfieambele,permiţândacestornivelurideanalizăsăsecompletezereciproc(Birch,2002:22‐257)?

Definiţiile modelează interpretarea

ÎNaldoilearând,esteimportantderecunoscutfaptulcăoricedefiniţie,conceptualizare sau înţelegere a politicii are implicaţii profundepentru metodologie. Acest lucru înseamnă că modalitatea în care


19

definimpoliticainfluenţeazăsemnificativlucrurilelacareneuitămşicumanalizămpolitica–metodologiautilizată.Şiesteimportantsăfimconştienţideacestlucrudeoarecefiecareabordareexclude–celpuţinparţial–alteabordări,alteformedemăsurare,deobţinereadovezilorşiexplicaţii.Unexempluajută la ilustrareaacestuipunct. Îndecursulanilor’60şimaialesînanii’70şi’80,sistemuldominaţieirasialedinAfricadeSud,îngeneralcunoscutsubdenumireadeapartheid,afostsupus unor presiuni considerabile. Rezistenţa internă, sabotajulinstalaţiilorpublice,incursiuniledegherilăşigreveles‐auintensificat.Presiunile externe, inclusiv războiul din Angola, boicoturi aleproduselor şi echipelor sportive aparţinând Africii de Sud,condamnarea extinsă şi intensificată la nivel internaţional, declinulinvestiţiilor străine şi izolarea culturală generală au sporit. Totuşi,guvernulPartiduluiNaţional,careconduceaAfricadeSuddin1948şicareaadâncit şimilitarizatdominaţia rasială forţată,nuadatvreunsemndereformăsauschimbare.OinvestigaţieaCommonwealth‐uluilamijloculanilor ’80aidentificatpuţinesperanţepentruliberalizare,fărăamaidiscutadespredemocratizare.

Apoi,fărămulteavertismente,pe2februarie1990,noulpreşedintealAfriciideSud,domnulF.W.deKlerk,aluatcuvântulînParlamentulsud‐african, Casa Adunării, şi a făcut efectiv, în cuvintele lui NelsonMandela,„ceeaceniciunaltşefdestatsud‐africannuafăcutvreodată:a început să desfiinţeze sistemul de apartheid şi să iniţieze drumulcătredemocratizarealAfirciideSud” (Mandela,1995:666).Aceastanu a însemnat doar eliberarea prizonierilor politici, ci şi legalizareaorganizaţiilor politice interzise (precum Congresul Naţional African,Partidul Comunist şi Congresul Pan‐African). A fost evident cănegocierilepentruonouăconstituţievorfiîncepute,pentruunsistempoliticdemocraticşinon‐rasial.Încâţivaani,toatălegislaţiaapartheid‐ului(discriminatoriedinpunctdevedererasial)afostabolită,aufostorganizate noi alegeri pe baza votului universal şi un guvern alCongresului Naţional African a condus ţara conform unei noiConstituţiiîn1994.

DeşiauexistatzvonuriconformcăroradomnulMandelaşialţiiarputea fi eliberaţi, iar unele reforme ale sistemului politic ar putea fiintroduse,aproapenimeninuapututprezicefaptulcăapartheid‐ulîşivagăsipedeplinsfârşitul.Astfel, întrebareaeste:deces‐a întâmplatacestlucru?Răspunsulesteunulpolitic.Darcefelderăspunspolitic?

Adrian Leftwich

20

Care este politica care a condus la acest rezultat şi cum o putemexplica?Modul în care definim politica va influenţa puternic analizanoastră referitoare la ce şi de ce s‐a întâmplat. Luând în calcul treiinterpretări alternative pentru prăbuşirea apartheid‐ului, trebuie săţinemcontdeunelediferenţedebazăaleexplicaţiilorpolitice.

Multe abordări explicative se suprapun şi se amestecă, însă odiviziune majoră apare între acele abordări care accentuează rolulstructurii şi cele care accentuează rolul agenţilor. Explicaţiilestructurale analizează trăsăturile structurilor sociale, economice şipolitice ale societăţii; de exemplu, analizează nivelul industrializării,dezvoltarea oraşelor, forma structurii clasei sociale (de exemplu,dimensiunea, bogăţia şi interesele unei clase de afaceri sauorganizarea şi puterea clasei muncitoare). Un bun exemplu deabordarestructuralăapoliticiiesteoferitdeorecentălucraredesprecorupţie:„Numeroşiifactoricarecontribuielacorupţieaparmaimultînţărisăraceşiînceleaflateîntranziţiedecâtînţărilebogate.Astfel,launmomentdat,dezvoltareaeconomicăreducenivelulcorupţieiîntr‐oţară”(Tanzi,1998:586).Trebuieremarcataccentulexplicativpuspestructurăşiabsenţamenţionăriiagenţilorşiinstituţiilor.

Pedealtăparte,explicaţiilelegatedeagenţisevoraxamaimultperolurile acestora – indivizi sau partide – în modelarea schimbăriipolitice. Abordarea de tipul „mari oameni ai istoriei” este ilustrativăpentru abordarea agenţilor, oferind greutate explicativă roluluianumitor indivizi în momente şi locuri specifice. Conform acesteia,roluriledomnilorMandelaşideKlerkaufostdeimportanţăcrucială.Argumentul susţine faptul că, dacă ar fi fost alţi lideri în acelemomente,lucrurilearfipututficompletdiferite.Oastfeldeabordareapoliticii este deseori regăsită în istoria politică, dar cercetătorii deştiinţepoliticetindsăconferemaimultăgreutateanaliticăexplicaţiilormaiprofunde,desorginteteoreticădecâtcelorconectatecuacţiunialeanumitor agenţi, deşi este deseori posibilă şi de dorit combinareaacestorabordări.

Bineînţeles, structurile nu pot „face” lucruri: doar indivizii sauactorii facacest lucru, individual sau îngrupuri, înmodnormalprinintermediul instituţiilor existente sau nou create. Prin urmare, toţiacţionează într‐un anumit context structural caracterizat de deconstrângerişioportunităţi,iarrelaţiadintreacestecontexteşiagenţitrebuieînţeleasă(Hay,2002:128).Darchiarşiatunci,conceptualizări


21

diferite ale politicii vor implica modalităţi diferite de explorare aacestor relaţii după cum sepoate vedea în exemplele următoare alediverselorinterpretărireferitoarelaprăbuşireaapartheid‐ului:

1) Aşa‐numita perspectivă a „alegerii raţionale” din politică

(exploratăînacestvolumdecapitolulluiAlbertWeale,„Politicadreptacţiune colectivă”) consideră căpolitica este (peste tot) celmaibineînţeleasădreptuntipdepiaţăîncareoameniiîşiurmărescintereseleastfel încât îşi maximizează beneficiile şi minimizează costurile.Aceastăteorieapoliticiiestecomplicatăşiaremultecomponente.Însă,asumpţia sa fundamentală este aceea că oamenii – oricine ar fi şioriunde s‐ar afla – sunt agenţi raţionali, calculându‐şi propriileinterese şi avantaje, aşa cum le percep, şi alegând între anumitecursuri de acţiunemenite să atingă scopul final în circumstanţele încareresurselesunt limitate, iardorinţele lormari.Bineînţeles,acestecalculesemodificăde‐alungultimpuluicaşirelaţiadintrecosturileşibeneficiile anumitor politici pe măsură ce contextul sau structurasuferămodificări.Unelelucruri,unelepolitici,unelepracticipotdevenimai scumpe odată cu trecerea timpului, forţând o regândire apriorităţilor;acestlucruînseamnăevaluareacontinuăriicuacesteaşiacosturilorschimbării.

În cazul sud‐african, după cum ar putea afirma asemeneateoreticieni, albii din Africa de Sud au menţinut timp îndelungatmonopolulasupraputeriipoliticeşiaufolosit‐opentruimplementareasistemului deapartheid care le‐a adus de‐a lungul timpuluimultiplebeneficiicucosturirelativmici.Nivelullordetraiacrescutcontinuu,au avut acces prioritar la educaţie bună şi slujbe, forţa demuncă anegriloreraieftinăşidinbelşug,iarinvestiţiilestrăineeraunumeroasedeoareceAfricadeSudpăreastabilă, iarperspectivelededezvoltarebune. Indiferentdeconsideraţiilemorale, calculul „raţional”păreasăsugereze căapartheid‐ul a generatmaimulte beneficii decât costuri(cel puţin pe termen scurt) şi acest lucru a determinat majoritateaalbilorsud‐africanisăîlsusţină.

Însă pe măsură ce rezistenţa internă creştea şi trecea de lamijloacelenon‐violentelaceleviolente,iarnegriiorganizauresurselepeplan internşi externpentrupromovareacauzei şi intereselor lor,regimul a elaborat legi draconice de control şi, prin urmare, a atrasatenţiainternaţionalăcuostilitateaîncreştere.Prinurmare,presiunile

Adrian Leftwich

22

externeîmpotrivaregimuluiauînceputsăseintensificeînanii’80,iaralbii sud‐africani (mai ales guvernul) au început să recalculeze,descoperindacumcămenţinereaapartheid‐uluiaveacosturimaimaridecâtbeneficiilepecare leproducea.Economiaşi‐a începutdeclinul,costurile securităţii şi apărării interne au crescut, războaiele de lagraniţeaucauzatdecesulșirănireamultorsoldați,izolareaculturalăşisportivădeveneadinceîncemaifrustrantă,constrângerilelegatedecălătorie făceau viaţa dificilă şi multe altele. De vreme ce acesteconsecinţestructuralealeapartheid‐uluigeneraucosturidince încemai mari, calculul „raţional” indica faptul că era timpul pentru orezoluţie paşnică şi negociată. Se poate argumenta şi că CongresulNaţionalAfrican(ANC)arealizatcănuarputeacâştigaputereastatalăprin intermediuluneivictorii revoluţionareaşacums‐a întâmplat înChina,CubasauVietnamşi,prinurmare,aidentificatavantajeleunuipact. În termeni duri, prăbuşirea apartheid‐ului este cel mai bineexplicată de agenţii (în special de elitele din ambele părţi) carerecunoşteau prin intermediul unui calcul raţional al costurilor şibeneficiilorschimbătoarefaptulcăintereselelorsuntmaximizateprinintermediuluneiînţelegeri.NegocieriledespreonouăConstituţie,careau avut nevoie de aproape patru ani pentru finalizare, au fostrezultatul acelei înţelegeri. Concepţia politicii drept interacţiuneacomplexădintreindivizidiferiţiîncăutareapropriilorinteresecerecaanaliştii să identifice interesele existente şi apoi să evaluezemodificările echilibrului de costuri şi beneficii ale diverselor politicipentru părţile implicate. Rezultatele politice (în contexte non‐revoluţionare)reprezintă,înoricemoment,compromisurilefăcutedefiecarepartepentruobţinereaceluimaibunrezultatîncircumstanţeledate.

(2) Concepţia marxistă a politicii (aşa cum subliniază Alex

Callinicos în capitolul său) susţinecăpoliticaesteconflictuldeclase.Acolo unde nu există clase, nu este un conflict fundamental şi nicipolitică.Similar,cândanalizeazăpolitica,marxiştii iau înconsiderareanalizaintereselordeclasăşiputereadeclasărelativăpentruaexplicace se petrece. În cazul Africii de Sud, o abordaremarxistă ar puteaafirma că au avut loc două procese contradictorii. Pe de o parte,creşterea economică a Africii de Sud în timpul celui de‐Al DoileaRăzboi Mondial a produs o diversificare de succes a economiei


23

comparativ cu precedenta dependenţă faţă de resursele primare(agriculturaşimineritul).Acestproces,careastimulatindustrializareaşi urbanizarea, a generat o clasă muncitoare în creştere care eraaproape în întregime alcătuită din negri şi a servit întăririiorganizaţiilorpoliticeşisindicalealenegrilor.Acestegrupuriaucerutdinceîncemaimultdreptatesocialăşiegalitateînnumelemajorităţiiexcluse şi şi‐au formulat cererile în termenii obiectivelor social‐democratice non‐rasiale aşa cum apar în Carta Libertăţii. Acesteorganizaţii şi altele existente au militat împotriva statului şi aproprietarilor(aproapeexclusivalbi)decapital.

Astfel, „succesul” sistemului capitalist rasist în promovarea(temporară) creşterii economice a dus la constituirea clasei şiideologiei care urmau să o ameninţe. Odată cu adâncirearadicalismului negrilor, au fost promovate greve, demonstraţii şiîntreruperi.Cândaufost interzisesauforţatesăacţionezepeascuns,aceste organizaţii s‐au transformat în forme mai violente de luptărevoluţionară–folosindsabotajulşi tacticiledegherilă. Instabilitateas‐a răspândit, iardeclinul economic aurmat.Dacă sedorea salvareacapitaluluisud‐africandinaceastăsituaţie,albiitrebuiausăajungălaoînţelegerecunegri.Aşadar,înaceastăabordareapoliticii,marxiştiivorcăutaexplicaţiimaipuţinlegatedecalculeleindividualeşicolectivealeintereselor proprii şi mai mult legate de caracterul schimbător,capacitateaorganizaţionalăşiputerearelativăaclaselordepromovarea propriilor interese împotriva intereselor celorlalte clase. Prinurmare, sfârşitul apartheid‐ului poate fi considerat unicamodalitateprin care capitalismul sud‐african a putut să se protejeze decontradicţiileameninţătoarealeconflictuluirasialşideclasă,celpuţinînacelemomente.

(3) În fine, pentru a completa ilustrarea felului în care diverse

concepţii ale politicii dirijează explicaţiile în direcţii diferite (nuneapăratexclusive),cumarinterpretasfârşitulapartheid‐uluiceicareconsiderăcăpoliticasereferălaguvernare?Douăaspectepreliminaretrebuie menţionate aici. Primul, noţiunea de „guvernare” este maiextinsă decât cea de „guvern”, deoarece ultima implică instituţiiformaledeguvernarepecarenuleautoatesocietăţile,daracesteadinurmătrebuiesă„guverneze”cumva.Înplus,alteinstituţiidecâtceledeguvernământsuntimplicateînprocesulguvernării,celpuţinînsensul

Adrian Leftwich

24

largalacestuia.Deexemplu,organizaţiiledeafacerisaumuncă,şcolile,grupurile voluntare sunt toate implicate, într‐un fel sau altul, înstabilirea regulilor şi convenţiilor (sau încearcă să facă acest lucru)care guvernează unele aspecte comportamentale ale membrilor lor.Aşadar,ideeapoliticiidespreguvernareareoaplicabilitatemaiextinsădecâtceadespreguvernământ.

Mai mult, conceptul de „guvernare” este mai larg. Se referă lamodelele generale şi sistemele centralizate de guvernare din sferelepublică şi privată prin care viaţa socială, economică şi politică deansambluesteorganizatăşicondusă,fiecăacestlucrusepetrecesaunu înmod democratic, fie că sunt sau nu instituţii formale sau esterealizat de agenţii şi instituţii naţionale, internaţionale sautransnaţionale.Pescurt,însensulcelmaiextins‐şiacestaestelarg–guvernarea se referă la reţeaua de instituţii formale şi informale,reguli,normeşiaşteptăricareconduccomportamentulînsocietateşifărădecareideeauneisocietăţiesteimposibilă.

Înaldoilearând,cândpoliticaesteconsideratăpracticaguvernării,este foarte apropiată înmod conştient de o abordare instituţională.Aceasta din urmă susţine că instituţiile sunt fundamentale pentrumodelarea comportamentului politic (şi a altora) în societăţi şi, prinurmare,crucialepentruînţelegereaformelorşitrăsăturilorpoliticii.

Însăcesuntinstituţiile?Instituţiilepolitice(sauoricealteinstituţii)au fostdefinitedrept „colecţiidereguli şiobiceiuri interconectatecedefinescacţiuneapotrivităîntermeniirelaţiilordintrerolurişisituaţii”(MarchşiOlsen,1989:160).Pescurt,instituţiilesunt„regulilejoculuiîntr‐osocietate”(North,1995:23)sau,şimaibine,regulilejoculuidinsocietate din moment ce toate sferele comportamentale ‐ cultural,social,economicsaupolitic–suntmodelateşiconstrânsedediferiteseturi de reguli. Astfel, în prescrierea (prin lege sau cutumă)modalităţilor de comportament previzibile, instituţiile (seturile dereguli) reduc nesiguranţa acţiunii în situaţii diverse. Chiar şi însituaţiile postrevoluţionare, noile regimuri, mişcările şi grupurilesocialeacţioneazărapidpentrucreareaunornoiinstituţii–acestlucruînseamnă noi modalităţi de a face lucrurile – pentru a modela şiconstrânge comportamentul în feluri postrevoluţionare. Pentru aconta ca instituţie, un astfel de set de reguli sau acorduri trebuie săreziste în timp, trebuie să constrângă sau să modeleze


25

comportamentulmembrilorsăişisă fiesusţinutdeunconsens întreaceştia.

Instituţiile pot fi formale sau informale. Instituţiile formale suntregulile şi reglementările ce constituie şi guvernează conduitaorganizaţiilorprecumcompaniile,universităţile,asociaţiileşiarmatelesau,însenspolitic,alparlamentelor,partidelorpoliticeşibirocraţiilor–toateacesteamodelândşiconstrângândcomportamentuloamenilorşi interacţiunile dintre ei (North, 1995: 23; Peters, 1999: 18).Instituţiile informale pot fi considerate într‐un sens mai vag dreptcutumele, normele de comportament, regulile nescrise saumodalităţilede comunacordde a face lucrurile într‐o societate şi înculturasaînsensextins.Acesteavariazădelaformedesalut,metodede organizare a întâlnirilor şi promovare a candidaţilor în timpulcampaniei electorale (deşi unele reguli formale reglementează acestlucru) la convenţii culturale referitoare la interacţiunea socială,obiceiuridenuntăşiceremoniifunerare.

Dupăcumesteevidentdincelemenţionateanterior,instituţiilenuse limitează la sfera politică. Mai mult, modalitatea în careinteracţionează instituţiile „politice” şi „nonpolitice” este foarteimportantăpentrumodelul de guvernare.De exemplu, opiaţă – saupiaţa în cel mai larg sens al cuvântului – este şi ea o instituţie,modelândfelulîncareoameniifacschimburi(poatefitrocsauvânzarepentru bani). Însă pieţele pot fi guvernate de reguli şi reglementăriformale, carenusunt createdeparticipanţii lapiaţă, ci sunt impuse,precum legi referitoare la sănătatea şi igiena mâncării, curăţeniarestaurantelor, condiţiile de lucru sau salariul minim. În acest caz,observămcumunsetdeinstituţii(celepolitice)potinfluenţaunaltsetde instituţii (pieţele). Dacă nu există contradicţii între scopul,obiectivele şi procedurile seturilor de instituţii, atunci nu aparproblememajore. În general, societăţile suntmai stabile atunci cîndexistăconsistenţăşicontinuitateîntresfereleinstituţionale,privateşipublice, astfel încât aceste instituţii se susţin şi se promoveazăreciproc.(Bineînţeles,întimpceoastfeldestabilitatepoatepăreaunlucrubun,poatedanaştereşiconservatorismuluişiostilităţii faţădeschimbaresauinovaţie,daraceastaesteochestiuneseparată).Atuncicândexistătensiuneşiinconsistenţăîntreputerearelativă,scopurileşipracticile instituţiilor(deexemplu, întrebisericăşistat, întrepiaţăşistat sau patronaj şi meritocraţie), problemele guvernării pot deveni

Adrian Leftwich

26

acutedeoareceexistăcelpuţinincertitudineşicelmultconflictdirectreferitor la instituţiile care predomină şi la ce reguli se aplică.Conflictele adânci şi uneori violente dintre muncitori şi patroni însecolelealXIX‐leaşialXX‐leadinEuropa(şiînaltepărţideatunci)auavutmulte subiecte, dar s‐au axatmai ales asupra regulilor care artrebuisăguvernezedistribuţiaputeriişiresurselorînsocietate.

După ce am investigat unele aspecte ale centralităţii instituţiilorpentrumodelele de guvernământ şi guvernare,măpot reîntoarce lacazulAfriciideSuddeoareceilustreazăfoartebineproblemelecauzatede tensiunile apărute între diferitele sfere şi scopuri instituţionale,afectând guvernarea ţării. Argumentul central pentru cei care vădpolitica din perspectiva guvernării este că sistemul apartheid‐uluitrebuieînţelescaointerferenţăpoliticămasivă(ainstituţiilorformaledeguvernământprinintermediullegislaţieişiregulilor)îninstituţiileeconomice ale pieţei, pământurilor, muncii şi capitalului. Prinalcătuirea regulilor pentru aceste pieţe care cereau discriminare pecriterii de culoare şi etnie – de exemplu, pentru determinareaaccesuluipersoanelordeculoarelaanumiteslujbe,pământsaucapital– instituţiile politice au intervenit şi au denaturat instituţiileeconomice.Întimpceacestlucruafuncţionatiniţial,maidevremesaumai târziu trebuia să apară conflictul dintre aceste sfere şi scopuriinstituţionale. Scopurile şi rezultatele instituţiilorpoliticeerau legatedestabilireaşisusţinereaconduceriialbilor,iarscopurileşiproceseleinstituţiilor de piaţă erau de a face profit, pe care constrângerilepolitice au început să îl afecteze. Conform acestei perspective,limitările libertăţii economice şi personale (vizibile în timpulapartheid‐ului) au deviat şi suprimat creşterea economică şi maidevreme saumai târziu ar fi trebuit eliminatedacă se doreaonouăcreştereeconomică.

Ar trebui să fie clar până acum că fiecare dintre aceste treiconcepţii diferite despre politică direcţionează atenţia către niveluridiferite ale explicaţiilor, deşi există unele suprapuneri şi punctecomunedeinteresaleacestora.Acelaşilucruesteadevăratpentrualtedefiniţiialepoliticii.Fiecareconţineoanumitămetodădeinvestigaţieşioprioritatedistinctivăpentruîntrebăriledecercetarecarepresupunexplicaţii diferite faţă de celelalte, deşi trebuie remarcat faptul căexistăpuncteîncaresepotcomplementareciprocînmodutil.Acestaestealdoileamotivpentrucaretrebuiesăfimconştienţisaucelpuţin


27

sănegândimlaceînţelegemprinpolitică:felulîncaredefinimpoliticapoateinfluenţaprofundmodalitateaîncare„facem”politică.

Gândire clară, gândire politică

ACEST aspect mă aduce la un al treilea motiv pentru care esteimportant răspunsul la întrebarea „Ce este politica?”. Aşa cumsubliniază Adam Swift în capitolul său din această carte, una dintreprincipalelecontribuţiialefilosofieipoliticelaînţelegereapoliticiiestereprezentată de potenţialul său de dezvoltare a gândirii şi judecăţiiconsistente şi clare. În practică, orice încercare de identificare aînţelesurilor,realizareadistincţiilorsauclarificareaacestoravaajutaacestproces,indiferentdacăestesaunuîncontextulfilosofieipolitice.Sper că am arătat deja cum diferitele concepţii despre politică auimplicaţiiputernicepentrumetodadeanalizăşiconduc,deobicei, laconcluziidiferite.Însăacestprocesdeclarificarenuestedoardespreactivitateaanaliticăşiexplicativă,cişidespreascultare.Aceastapoatefi o activitate foarte intensă.1 Sper că această carte va ajuta în acestsens, astfel încât data viitoare când un cititor „ascultă” o discuţiepolitică–înpresă,club,barsausalădeaşteptare–vaputearecunoaştemaiuşortipuldeconcepţieapoliticiiimplicatăşidacăargumentulceîiurmeazăesteconsistent,clarsauadevăratprinraportarelaasumpţiilede bază şi înţelesurile sale. Pe scurt, sper ca atunci când „ascultă”,cititorii acestei cărţi vor putea recunoaşte mai uşor nivelul sfereidiscursiveutilizatedesprepoliticăastfelîncâtsăînţeleagăceeacelisespuneşisăsepoatăangajaîndiscuţii.

3 | O clasificare simplă a înţelesurilor în politică

TREIdistincţiipreliminaretrebuiefăcuteatuncicânddorimclasificareaînţelesurilor politicii şi când dorim să ne poziţionăm în relaţie cuacestea.

Adrian Leftwich

28

Proces sau arenă?

PENTRUarevenilasecţiuneaintroductivăaacestuicapitol,probabilcelmai important factor care influenţează modul în care teoreticieniiconceppoliticaestedacăodefinesccapeunprocessaucapeoarenă(loculsauforumulinstituţionalîncareareloc).Ceadinurmăabordare,a arenei, are un scop mai îngust şi mai precis (de obicei, statul şiinstituţiiledeguvernământşiuneoriceledeconducerelocală,într‐uncontext comparativ, incluzând regii, şefii de stat sau împăraţii şirelaţiile lor cu publicul). Caracteristică pentru această abordare esteafirmaţia implicită, dar întotdeauna importantă, că doar guverneledefinescscopuri,politicişideciziiobligatoriiînsocietate,iarpoliticasereferă la aceste lucruri: dezbaterile, conflictele şi acordurile deimplementareapoliticilor,decătrecinesuntimplementateşiceregulise aplică. Politicile unei şcoli, club privat sau corporaţii nu suntobligatorii în afara lor şi, chiar şi în interiorul lor, au nevoie de olegislaţie politicămai extinsă pentru a fi obligatorii. Cei care adoptăaceastăabordaresusţincăpoliticasereferălaactivităţilecareconducla aceste decizii obligatorii şi la instituţiile care le întreprind. Prinurmare,suntmaipuţinînclinaţisăacceptecăpoliticapoatefidefinitădrept unproces general al societăţilor umane care aparedincolodeaceste arene sau locaţii ale formulării politicilor obligatorii. Esteaceasta o concepţie prea limitată a politicii atunci când observămmultedintrecaracteristicilepoliticiipublicereproduseînorganizaţiileprivateşiîninteracţiunilelascarăredusădintreoameni?

Ceicareconsiderăaceastăabordareca fiind limitată tindsăvadăpoliticadreptunfenomenmultmailargîncadrulsocietăţilorumane,definind‐o ca pe un proces general care nu este limitat la anumitearene sau locaţii instituţionale. Bineînţeles, acest lucru implicăactivităţile şi relaţiile instituţiilor publice precum statele, guvernele,partideleşigrupuriledepresiune, iaruniiopotconsiderapeaceastadreptceamaiimportantăformădepolitică.Însămergmaideparteşiidentifică activităţile politice apărând deseori înmaimulte instituţii,activităţişigrupuri;deexemplu,înfamiliisauasociaţiidevoluntari,înspatelesaudedesubtulstatuluişiinstituţiilorformaledeguvernământ,oriunde apar între doi oameni chestiuni de putere, control, luare adeciziilorşialocarearesurselorîntr‐osocietatedintrecutsauprezent.


29

Înplus,dinaceastăperspectivă,politicapoatefigăsităînsocietăţinon‐statale(saufărăstate),încadrulşiîntregrupurileceleconstituie,fiecăsuntbazateperudeniesaurelaţiideclan,sexsauvârstă.Chiarmaigeneraldeatât,NeilCarterafirmăîncapitolulsăudinaceastăcartecăpolitica este încorporată în interacţiunile necesare şi omniprezentedintreoamenişinatură.Presupuneaceastăperspectivăcuprinzătoarefaptulcăfiecareinteracţiuneesteumanăîntr‐unanumitfel?Dacăda,şidacăpoliticaesteatâtdelargdefinită,ceestedistinctivlaea?

Extinsă sau limitată?

ACEASTĂ distincţie iniţială dintre abordările axate pe arenă/locaţie şiproces, deşi importantă, nu este suficientă. O altă distincţie trebuiefăcută pentru rafinarea acestor două categorii, iar aceasta vizeazăextindereasaulimitareaacestorabordări.

Pentru a ilustra, unele abordări instituţionale axate pe arenă saulocaţie îşi limitează concepţia despre politică la procesele formale şiguvernamentale (naţionale sau locale) de luare a deciziilor: deexemplu, politicile de taxare, prevederile sistemului social, reformalegii,educaţiesaucolectareagunoiului.Dezbaterileşiargumenteledincadrulinstituţiilorprivate,precumcompaniilesaucorporaţiile,desprestrategiile de investiţie sau restructurarea organizaţională nu ar fiprivite ca politică sau cel puţin nu ca una obişnuită. Nici certuriledintreinstituţiiprecumcluburiledefotbalsaucanaleledeteleviziunepentrudrepturişipreţurireferitoarelatelevizareameciurilornuarficonsideratepolitică.Doaratuncicândguverneleseimplicăînastfeldedispute–deexemplu,înstabilirearegulilorprincareastfeldeacorduripot fi stabilite – aceste aspecte ar deveni „politice”. Totuşi, alţiinstituţionalişti adoptă o perspectivămai largă. Unii consideră toateinstituţiileformaledreptlocaţiialepoliticii,aşacumaratăChristopherHill(1988)înstudiulpoliticiiinstituţiilorcareguverneazăhipismul.Peun front şi mai larg, cei care preferă utilizarea conceptului deguvernanţă (vezi mai sus) ar trata politica drept o parte a tuturorinteracţiunilor din cadrul şi dintre instituţiile publice şi private,formale şi informale, în luarea şi implementarea deciziilor. Astfel,politicaguvernării, însenscuprinzător,sereferă la întreagareţeade

Adrian Leftwich

30

relaţiipoliticedintretoateinstituţiilece„guvernează”împreunăviaţasocială, economică şi politică a unei societăţi, iar aceasta ar includeguvernul, sistemul de justiție, organizaţiile private precum băncile,camerele de comerţ şi industrie, sindicatele, asociaţiile profesionalecum ar fi organizaţiile medicilor, precum şi normele, ideologiile şiculturiledominantedincadruluneisocietăţi.Uniimergmaidepartedeatât.Deexemplu, încapitolulsăudinaceastăcarte,TonyMcGrewnereaminteşte că politica numai poate fi înţeleasă, identificată cu sau„conţinută” înstatulnaţiune:ceeacesepetrecelanivel localpoatefiputernicafectatdedeciziileşiacţiunile instituţiilorpubliceşiprivatede la nivel internaţional şi interguvernamental. Pe scurt, chiar şi ceicare adoptă o abordare instituţională orientată către arenă diferăsemnificativ înceeacepriveşte includerea instituţiilornon‐publiceşinon‐naţionale în definiţia politicului. La fel procedează şi abordărileprocesualealepoliticii.

Prin abordări „procesuale” mă refer la acele teorii care definescpolitica drept un proces distinct (cu sau fără instituţii formale). Încapitolulmeu(celălaltcapitoldinacestvolum),argumentezcăpoliticaconstă în toate activităţile conflictuale (paşnice saunu), negociere şicooperare pentru folosirea şi distribuirea resurselor, oriunde pot figăsite,încadrulsaudincolodeinstituţiileformale,lanivelglobalsaulacelalfamiliei,implicânddouăsaumaimultepersoane.Pedealtăparte,Bernard Crick, în capitolul său din această carte, defineşte politicadreptunproces.Abordareasaestemaiclardefinitădeoarecelimiteazăconcepţia procesuală a politicii (fără o anumită ancorareinstituţională) la un anumit tip de dezbatere argumentată întreinteresemultiple despre politicile publice în care compromisul esterezultatul probabil. În opinia sa, războiul, violenţa şi practicilerevoluţionarenu reprezintăpolitica, cidovezi ale eşecului său.Dupăcumobserva în studiul său clasic InDefenceofPolitics, „Politicaestemodulîncaresuntguvernatesocietăţilelibere.Politicaestepoliticăşicelelalteformedeconduceresuntaltceva”(Crick,1964:55).


31

Ştiinţă sau interpretare?

AŞA cum evidenţiam anterior, fiecare definiţie a politicii implicămaimult saumai puţin explicit ometodologie de investigaţie. Distincţiafinalăcetrebuiefăcutăîntretipuriledeconcepţieapoliticiiesteîntreabordărilemenitesădescoperemodeleprofunde,regularităţi,procesesau„legi”generaleaflatedincolodeaspecteledesuprafaţăalepoliticii,pe de o parte, şi cele care accentuează unicitatea, contingenţa,irepetabilitateaşirolul„accidentelor”şiagenţilorînistorie,pedealtăparte.

Originileprimeiabordări(căutareaunorregularităţi)segăsesc întradiţia comportamentală dinainte de anii ’30 în SUA, dar recentîntărite de adoptarea anumitor tehnici matematice şi statistice demăsuraredezvoltateîneconomieşimaialesîneconomiepoliticăde‐alungultimpului(Ricci,1984:133‐75;Bates,1995;Kaufmann,KraayşiZoido‐Lobaton, 1999). O serie de exemple bune pentru acest tip demuncă pot fi găsite, de exemplu, în eforturile cercetătorilor dinştiinţelepoliticecarelucreazăînagenţiidedezvoltaredeaidentificaşimăsura factorii care conduc la buna guvernare şi opusul acesteia,„capturarea statului”, care înseamnă maniera şi gradul în careinteresele private (de obicei firmele) pot „captura” statul şi astfelinfluenţa nelegitim şi nedemocratic politicile şi practicile în direcţiadorită – este ceea ce denumim la nivel general drept corupţie.Cercetarea din acest domeniu s‐a axat pe identificarea şi separareaformelor şimetodelor de „captură”: de exemplu, corupţia birocraţieieste diferită de influenţarea factorilor de decizie pentru elaborareaunoranumite legi înanumitefeluri;similar, influenţareatribunalelorînspre luarea anumitor decizii trebuie diferenţiată de încercările deinfluenţare a politicilor partidelor prin intermediul marilor donaţii(Tanzi, 1998; Hellman, Jones şi Kaufmann, 2000). Noţiunea de„capturareastatului”nuestestrăinătradiţieimarxisteconformcăreiaclasele dominante au încercat mereu să controleze politica statului.Însă acum avem instituţii foarte conservatoare (precum BancaMondială şi Fondul InternaţionalMonetar) care abordează astfel deproblemeînţărileîncursdedezvoltareşiîncearcăcreareamijloaceloranalitice pentrumăsurarea dimensiunii şi formelor acestei influenţe(din perspectiva politicilor care reduc sau elimină problemele).

Adrian Leftwich

32

Importantă în aceste situaţii şi înmulte alte exemple este asumpţiafundamentală că modelele generale există, ascunse sub aspectelevizibile, şi pot fi descoperite de cercetări cantitative comparative ceidentifică variabilele (factorii) care le modelează aşa cum suntreflectateînmodeleleregularităţilorstatistice.

Întretimp,provenienţaceleide‐adouaabordări(întermenisimpli,credinţăînunicitateaepisoadelorpolitice)poatefidetectatăînstudiilepolitice care tratează istoria, mai precis istoria constituţională, şifilosofie politică. În acest caz, contextul istoric, evaluarea calitativă,înţelegereaempatică–ceeaceMaxWeberdenumeaVerstehen(1964)– au fostmai importante şi mai utile decât cercetarea cantitativă şistatistică. Conform acestei abordări, modelele generale adânci nuexistă.Istoria,culturaşinumeroaseleevenimentelocaleşiparticulare,mai ales cele care includ percepţiile şi intenţiile participanţilor, suntcelecarenecesităatenţiespecialăşianaliză.

Deşi am încercat să creez o distincţie clară între abordările„ştiinţifice”şi„interpretative”,existămultepoziţionăriîntreacesteaşimulteanalizepoliticeîncearcăsălecombine.Totuşi,întrebareacheierămâne:artrebuistudiulpoliticiisăfieundemersştiinţificşicantitativînesenţăsaunaturasa,unprocesumancomplex,necesităoabordaremaicalitativă?Însăşiidentificareadiferenţeiesteunpasimportantînconstruireaînţelegeriinoastredesprepoliticăşicumpoatefianalizată.

Rezumând, orice înţelegere a politicii poate fi evaluată prinintermediul câtorva elemente: dacă abordarea şi obiectul de interessuntcătreaspecte instituţionalesaucătreprocese,dacăeste limitatăsaudacăincludeovarietatedeinstituţiisauproceseşidacăpresupuneidentificarea modelelor generale sau a aspectelor particulare. Maimult,dupăcumarătaanalizaanterioarăaprăbuşiriiapartheid‐uluiînAfricadeSud,nuesteimposibilsădezvoltămexplicaţiicareintegreazăo mulţime de abordări diferite şi niveluri de analiză. De exemplu,existăsuprapuneriinteresantealeanalizelormarxistăşidinpunctdevedere al alegerii raţionale asupra conflictului de interese. Prinplasareacaracteristicilorunicealecazuluisud‐africanîntr‐uncontextcomparativ mai larg, precum cel al democratizării, este posibilăcombinarea acelui exemplu particular cu dezvoltarea teoriilorgenerale extinse despre schimbarea socială şi politică sau desprecondiţiileeconomicegeneralesaupoliticepentrudemocraţie.


33

4 | Disciplinele

DATĂ fiind această diversitate de abordări, este posibil să vorbimdespre o disciplină ce studiază politica? Pentru a oferi răspuns laaceastăîntrebaretrebuiesădiscutămînprealabildespredisciplineîngeneral.

Termenul „disciplină” înseamnăundomeniu organizat de studiu;altfel spus, un „subiect. Este important pentru cei care debutează înstudiul politicii (sau în al oricărei alte discipline), să realizeze cădisciplinele nu sunt date de Dumnezeu, definite în mod oficial saudemarcări autoritare. Realităţile sociale şi materiale nu sunt gatadivizate în discipline şi pregătite pentru analiza imediată. Aşa cumobserva antropologul Marvin Harris: „lumea transcende discipline,continenteşisecole”(1977:8).Disciplineleîşipotschimbaşiobiectuldestudiu.Caşialteaspectealevieţiisociale,disciplineleevolueazăşiseschimbăîntimp,încursulinteracţiuniilorcumediul,cucelelalteşicarăspunslaproblemeleapăruteîncadrullorşiînlumea„reală”.Deexemplu, perspectivele alegerii raţionale şi colective a politicii îşi auoriginile în micro‐economie şi încearcă aplicarea logicii şi formeloranalizei economice la situaţiile şi instituţiile non‐pieţei. Aceastădezvoltareapoliticiiaapărut încădinanii ’60cuunimpact imensşicontroversatasupradisciplineiînultimulsfertdesecol.Deasemenea,până în anii ’60, geografii nu au fost foarte interesaţi depolitică, iarastăzigeografiapoliticăesteunsubdomeniu relevantal geografiei şireflectăoabordareinventivăşipătrunzătoareînînţelegereapoliticiişiputerii.

Acestea fiind spuse, în pofida schimbărilor, suprapunerilor,amestecurilor şi împrumuturilor analitice, disciplinele se disting înprincipalprintipuriledeproblemespecificedecaresuntpreocupate,prinfeluldeîntrebăripecare leadreseazădespreacestechestiunişiprintipuriledecadreteoreticeşianaliticeutilizatepentruformulareaîntrebărilor şi oferirea răspunsurilor. Disciplinele sunt definite de oanumită combinaţie de cadre teoretice şi conceptuale, referenţiempirici şi problematici şi metodologiile de investigaţie proprii.Acelaşi lucrusepetreceşicu„şcolile”diferitedincadrul lor, ilustrateanterior.

Adrian Leftwich

34

În fine,disciplinele– sauşcolile şi sub‐domeniiledincadrul lor–sunt constituite în mare parte prin intermediul convenţiilor, deoameniicarelepractică.Trăsăturilecaracteristice,graniţele,domeniulde interes, procedurile, dezbaterile şi metodele de investigaţie aledisciplinelorşi sub‐disciplinelorsuntstabilite, susţinute şi schimbatedeoameni.Pentruaneîntoarcelaîntrebareainiţialăaacesteisecţiuni:dacă disciplinele sunt definite de problemele pe care le abordează,tipurile de întrebări şi metodele utilizate pentru a oferi răspunsuri,poatefistudiulpoliticiiconsideratodisciplinăapoliticii?

În pofida diversităţii şi abordărilor la carem‐am referit în acestcapitolşicaresuntîndetaliuexplorateînurmătoarelecapitole,credcărăspunsul la acea întrebare este afirmativ. Există o preocupareprincipalăacelorcestudiazăpoliticaşiaceeaesteceafaţădeputere;putereapoliticăşiefectelesale.Bineînţeles,diferiţiteoreticienişişcolidefinesc şi abordează chestiunea puterii în diverse modalităţi. Uniisuntinteresaţidesurseledeputere:deexemplu,esteputereapoliticăgenerată de controlul asupra resurselor economice, electorale sauchiar ideologice?Poateputereapoliticăsă fiecapturatăşiorganizatăde o constituţie sau o cultură? Sau depinde de putereamilitară saucoercitivă– „putereavinedin ţeavauneiarme”spuneaMaoZedong.Uniisuntinteresaţidemicro‐politicaputerii–înfamilii,întresexe,înorganizaţii – în timp ce alţii încearcă măsurarea macro‐puterii îndomeniileprivat(deexemplu,corporaţiile)şipublic(statulsaunivelulinterguvernamental) care interacţionează pentru structurarea şischimbareaeconomieipoliticemondialecontemporane.Alţiiseaxeazăpe regulile şi reglementările instituţionale şi constituţionale caremodelează felul în care puterea si resursele sunt distribuite şicontrolate. Aceasta poate însemna o axare pe reguli specifice dinanumiteinstituţii–deexemplu,dacăacţionariiauuncuvântdespusreferitorlasalariiledirectorilorcompaniei,cumestereglementatacestlucru? Cine supervizează? Sau, pentru a lua un alt exemplu (Haagh,2002), dacă statul se retrage din oferirea serviciilor sociale sau apensiilor, ce reguli vor guverna oferirea acestora de către domeniulprivatîncomunitateşicineîivatragelarăspunderepeofertanţi?Sauobiectul de studiu poate fi global – de exemplu, dacă şi cum estereformată distribuţia puterii în cadrul Băncii Mondiale, a FonduluiMonetarInternaţionalsauaONU.Pedealtăparte,filosofiipoliticisuntinteresaţi de întrebări referitoare la justificările morale şi de altă


35

natură ale distribuţiei şi folosirii statului şi altor forme de putere,precum subliniază Adam Swift în capitolul său. Acestea sunt doaraspecteledesuprafaţăalevarietăţiidecontexteîncarecercetătoriidinştiinţepoliticeşifilosofiiexploreazăcaracteristicileputeriişiutilizareasa. Datorită faptului că puterea este un proces omniprezent înactivităţile umane colective, în cadrul şi dincolo de stat, analiza şiînţelegerea sa sunt cruciale pentru înţelegerea funcţionării oricăreisocietăţi.Deaicirezultăcăştiinţelepolitice– fiinddisciplinaceamaipreocupatădeanaliza şi explicaţiadinamiciiputerii – sunt situate laintersecţiaaltordisciplinedinştiinţelesociale.

5 | Concluzii: Gândirea politică

TREI lucruri ar trebui să fie clare. Primul dintre acestea, definireapoliticii şi specificareaconţinutuluidisciplinei ştiinţelorpolitice sunt,într‐unfel,procesepolitice.Eleiaunaşteredininteracţiuneaaceloraşifactori caremodelează politica în general, în lume – idei, interese şiinstituţiidiferiteîncontextul(deobicei)distribuţieiinegaledeputere.Laurmaurmei,nuexistădefiniţii„oficiale”alepoliticiisauceartrebuisăconţinădisciplinaştiinţelorpoliticedeşiînultimiianiuneleeforturiaufostfăcuteînMareaBritaniepentruîndeplinireaacesteisarciniprinaşa‐numita„afirmaţiedereferinţă”aAgenţieideAsigurareaCalităţiiîn Învăţământul Superior în care disciplina ştiinţelor politice estedescrisăca:

dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii guvernului şi societăţii. Interacţiunea oamenilor, ideilor și instituţiilor oferă oportunitatea de a înţelege cum sunt alocate valorile şi distribuite resursele la multe niveluri, de la cel local la cel sectorial, naţional, regional şi global. Analizele referitoare la cine obţine ce, când, cum, de ce şi unde sunt centrale şi se răsfrâng asupra aspectelor legate de putere, dreptate, ordine, conflict, legitimitate, responsabilitate, obligaţii, suveranitate şi luare a deciziei. Politica presupune preocupări de ordin filosofic, teoretic, instituţional şi axate pe chestiuni în legătură cu guvernarea (QAA, 2000: 2).

Adrian Leftwich

36

Chiar şi atunci, în pofida acestei generalităţi, această perspectivă„oficială” a evoluat prin intermediul unui proces politic complex ceimplicăuncomitetextins(de18academicienidindomeniileştiinţelorpoliticeşirelaţiilorinternaţionale),aconsultaţiilorîndelungatecualţiacademicieni din Marea Britanie, a negocierilor finale şicompromisurilorderedactare–toatefoartepolitice.

În al doilea rând, în pofida multiplelor diferenţe de abordare,analiştii politici sunt uniţi de o preocupare faţă de provenienţa,formele,distribuţia,folosirea,controlul,consecinţeleşianalizaputeriipolitice. Îi separă diferenţele de obiect al investigaţiei, nivelurile şicadrele de analiză după cum arată evident capitolele care urmează.Astfel, oricine pătrunde pentru prima dată în disciplina ştiinţelorpolitice ar trebui să fie pregătit să întâlnească un domeniu bogat şipluralist caracterizat, mai presus de orice, de aspectele explicative,preocupatdeînţelegereaformelorşicaracteristicilorputeriipoliticeşiorientat către explicarea folosirilor sale, abuzurilor, politicilor şiconsecinţelorpractice.

Înal treilea rând ‐ şi crucial–presupusele „fapte”alepoliticiinuvorbesc singure. Estenevoiede concepte şi teorii (cadrede analiză)pentru a le conferi un sens explicativ aşa cum au arătat diverseleinterpretări prezentate anterior ale sfârşitului apartheid‐ului. Uneledintre cele mai intense şi bune dezbateri din cadrul disciplineiştiinţelorpoliticenusuntdeseoridespre„fapte”,cidesprececoncepteşiteoriiexplicăacele„fapte”.

Prinurmare,gândireapoliticăînsensulpecareîlutilizezaicinuserezumă doar la gândirea despre chestiunile politice din dezbaterilenaţionalesauinternaţionale.Nicinuînseamnăevaluareaunuianumitprogram,auneipoliticisauauneipracticiîntermeniimoralidecorectsau greşit, bun sau rău, just sau injust, drept sau nedrept(presupunândcăamdefiniastfeldeevaluări). Într‐unmodmultmaiimportant, gândirea politică implică gândirea (şi ascultarea)referitoare la modalitatea cea mai bună de explicare, din punct devedere politic, a stării lucrurilor, funcţionării şi consecinţelor, alucrurilor ce se pot petrece în continuare şi de ce, dar şi cumpot fischimbate în cazul în care se consideră necesar. Diferitele abordărievidenţiate în acest volum ar trebui să contribuie la acest proces.Oricinepoateexplora,„încerca”saucăutasăcombineacesteabordări


37

explicative diferite referitoare la folosirea şi abuzarea puterii, vaîncepesăgândeascăpolitic.Iaracestaesteunînceputdestuldebun.

Note

SUNT recunoscător colegilor mei Louise Haagh şi Neil Carter pentrucomentariile utile despre acest capitol de care sunt singurulresponsabil.

1ÎimulțumescdomnuluiIanSmallpentruobservațiasa.

Referinţe

Bates, Robert H. (1995) `Social Dilemmas and Rational Individuals: AnAssessmentoftheNewInstitutionalism',inJohnHarriss,JanetHunterşiColinM.Lewis(eds),TheNewInstitutionalEconomicsandThirdWorldDevelopment(LondonandNewYork,Routledge),27‐48.

Birch, A. H. (2002) Concepts and Theories of Modern Democracy, 2nd edn(London,Routledge).

Crick,Bernard(1964)InDefenceofPolitics(Harmondsworth,Penguin).

Dahl,R.A.(1961)”TheBehavioralApproachinPoliticalScience:EpitaphforaMonumenttoaSuccessfulProtest”,AmericanPoliticalScienceReview55:67‐72.

deWaal,F(1982)ChimpanzeePolitics(London,JonathanCape).

Haagh, Louise (2002) Citizenship, Labour Markets and Democratization(Basingstoke,Palgrave).

Hay, Colin (2002) Political Analysis. A Critical Introduction (Basingstoke,Palgrave).

Harris,M.(1977)Cows,Pigs,WarsandWitches(Glasgow,1977).

Hellman,J.S.,Jones,G.şiKaufmann,D.(2000)"'SeizetheState,SeizetheDay":State Capture, Corruption and Influence in Transition”, World Bank PolicyResearchWorkingPaper,2444(Washington,DC,WorldBankInstitute).

Hill,ChristopherR.(1988)Horsepower:ThePoliticsoftheTurf(Manchester,ManchesterUniversityPress).

Adrian Leftwich

38

Kaufmann,D.,Kraay,A.şiZoido‐Lobatbn(1999)`AggregatingGovernanceIndicators',WorldBankPolicyResearchWorkingPaper,2195(Washington,DC,WorldBank);onlineat<www.worldbank.org/wbi/governance/pubs/aggindicators.htm>.

Lasswell, H. (1958) Politics: Who Gets What, When, How (New Yorks‐‐Meridian).

Mandela,Nelson(1995)LongWalktoFreedom(London,Abacus).

March, J. G. şi Olsen, J. P. (1989)Rediscovering Institutions (New York, FreePress).

North,DouglassC. (1995)”TheNewInstitutionalEconomicsandThirdWorldDevelopment”,inJohnHarriss, JanetHunterşiColinM.Lewis(eds),TheNewInstitutionalEconomicsandThirdWorldDevelopment(LondonandNewYork,Routledge),17‐26.

Peters, B. Guy (1999) Institutional Theory in Political Science (London,Continuum).

QAA(QualityAssuranceAgencyforHigherEducation)(2000)`Politicsand International Relations', Benchmark Statement (Gloucester, QAA); or<www.qaa.ac.uk>

Ricci,D.M.(1984)TheTragedyofPoliticalScience(NewHaven,YaleUniversityPress).

Tanzi,Vito(1998)”CorruptionaroundtheWorld:Causes,Consequences,Scopeand Cures”, IMF Staff Papers, 45 / 4 (Washington, International MonetaryFund),559‐94.

Weber,Max(1964)TheTheoryofSocialandEconomicOrganization,ed.TalcottParsons(NewYork,FreePress).

Documents

Editat de Adrian Leftwich - CA-Publishingînaintate de studenți, de vreme ce orice autor cu experiență di n domeniu va ști că o concepție a politicii pe care cineva o adoptă