Există două dimensiuni ale abordării interculturale.

Prima vizează nivelul realităţii, al descrierii obiective şi ştiinţifice, cea de a doua

proiectul de educaţie şi deorganizare socială

Din perspectivă interculturală sunt posibile:

-recunoaşterea diversităţii reprezentărilor, referinţelor şi valorilor 

dialogul, schimbul şi interacţiunile dintre aceste diverse reprezentări şi referinţe

-dialogul şi schimbul între persoanele şi grupurile ale căror referinţe sunt diverse,

multiple şi, adesea, divergente

-dinamica şi relaţia dialectică, de schimbări reale şi potenţiale, în timp şi spaţiu. 

O dată cu dezvoltarea comunicării, culturile şi identităţile se transformă şi fiecare

participă la transformarea altor culturi.Interculturarea este explicată de Denoux în

felul următor:

” Pentru indivizii şi grupurile din două sau mai multe ansambluri culturale,

reclamându-se de la culture diferite sau având legături cu acestea, numim

interculturare procesele prin care, în interacţiunile pe care ei le dezvoltă, este

angajată, implicit sau explicit, diferenţaculturală pe care ei tind să o metabolizeze”.

Astfel, conceptul intercultural are o conotaţie interacţionistă, dinamică; 

ei trimite la schimb, reciprocitate, invită la decentrare, la găsirea unor forme

de dialog.Omul este o fiinţă culturală şi, în consecinţă, una educabilă, permeabilă

la contactele, dialogurile, influenţele şi idiosincraziile culturale

Educaţia, definită în termeni de proces, semnifică o transformare intenţionată,

pozitivă şi pe termen lung afiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit

formulate, elaborate la nivelulmacrostructurii societăţii. 

Modificare teleologică şi creatoare a naturii umane,educaţia este, deopotrivă, un

proces individual, de transformare a umanului pe bazaaproprierii intelectuale a

culturii (de umanizare) şi un proces social de transformare a

Educaţia interculturală permite structurarea unei identităţi cultural deschise, având

ca scop:

-îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură în perspectivă antropologică;

-înţelegerea punctului de vedere al altuia prin poziţionarea relativistă;

-legitimarea identităţii culturale, împiedicând sacralizarea;

-asigurarea respectului diferenţelor, dar în cadrul unor sisteme de atitudini

reciproce.

Obiective majore şi generice ale educaţiei interculturale la nivelul şcolii:

-Păstrarea şi apărarea diversităţii cultural.Şcoala, ca instanţă de transmitere a

valorilor se va concentra pe pluralitatea culturilor; nu trebuie să se instituie

primatul unei culturi asupra alteia

-Formarea competenţelor interculturale ale cetăţenilor

Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei poate să conducă la atenuarea

conflictelor şi la eradicarea violenţei în şcoală" prin formarea unor comportamente

-aptitudinea de a comunica (a asculta şi a vorbi)

- cooperarea şi instaurarea încrederii în s-nul unui grup" cum ar fi grupurile

detineri" de muncă" de joacă etc.;

- respectul de sine şi al altora" toleranţa faţă de opiniile diferite;

- luarea de decizii în chip democratic; acceptarea resposabilităţii altora şi  a

propriei persoane;

- soluţionarea problemelor interpersonale;

- stăpanirea emoţiilor primare;

- aptitudinea de a evita altercaţiile fizice etc.

Ce poate face şcoala în materie de educaţie intercultural?

Scoala trebuie să-şi propună să realizeze un proces de integrare prin preluarea

 preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii.

 Integrarea presupune nu numai o aducere a elevilor la cultura clasei" şcolii"

comunităţii" cat şi o integrare a experienţei culturale a celui cevine în experienţa

comună a clasei în care elevul respectiv se va insera. Se pare că este nevoie ca

clasa să se remodeleze în consens cu noul venit" simultan cu adaptarea acestuia

laspecificul grupului şcolar.

Atunci cand se cunoaşte că va veni cineva nou în clasă" profesorul ar putea pregăti

elevii în legătură cu ambientul cultural al acestuia din ce regiune vine" care sunt

trăsăturile limbii" religiei" culturii lui etc..

 Iată cateva atitudini care pot facilita o bună primire:

-noul venit trebuie să resimtă sentimentul că a fost aşteptat;

- e necesară o atitudine de curtoazie" prin vorbe şi fapte" a “gazdelor" în vederea

unei integrări optime în noul colectiv;

- profesorul va crea momente de comuniune între elevi" astfel încat aceştia să

împărtăşească sentimente şi experienţe; munca în echipe este o strategie demnă de

a fi reţinută;

-elevul nou venit are nevoie să fie recunoscut; ca atare" el va primi sarcini

didactice ca şi ceilalţi elevi;

- noul elev va fi introdus progresiv în normele regulamentului de funcţionare

internă a şcolii sau a clasei