Expresionismul, aspiratia eului spre absolut

Aparut ca reactie impotriva realismului si a extensiei acestuia, naturalismul, expresionismul a pornit initial de la ideologiile unui grup de pictori germani impotriva academismului si conventiilor estetice rigide. Acest curent literar ia nastere in Germania, intr-un moment de extrema tensiune sociala a anilor 1911-1925, inainte si in timpul primului razboi mondial.

Denumirea miscarii artistice studiate porneste de la caracterizarea unor tablouri ca fiind "expresionisme" de un pictorul francez Julien Auguste Herve. Termenul i-a mai fost atribuit lui Louis Vauxelles, cronicarul de arta plastica de la celebrul ziar Le Figaro, care a definit picturile lui Matisse drept "expresioniste".

Arta plastica expresionista pastreaza temele traditionale pe care le expune intr-o formula noua, prin excesul de culoare, cromatica stridenta, contrastanta, linii frante si curbe. Aceasta estetica se rasfrange si asupra literaturii, care cultiva cu precadere trairii corvarsitoare, deci stridente, aspiratia eului spre absolut. 

Eul liric se reintoarce la origini, spre paradigma mitica, spre timpurile primordiale, cand fiinta se contopea cu cosmicului, formand un intreg. Astfel, apare negarea orasului, poetul cautand refugii in mituri, credinte, ritualuri stravechi. Crezul artistic reprezinta o intoarcere in timp, in zonele arhetipale ale culturii si ale omenirii, in general.

Trairile sufletesti, sentimentul inutilitatii, subiectivitatea apar constant in poezia expresionista. Salvarea vine prin reintoarcerea eului la originar, la timpurile mitice, primordiale.

Filosofia lui Nietzsche influenteaza tehnica expresionista prin frenezia dionisiaca a sentimentelor, potentarea ideii de destin implacabil, de dezlantuire, de eliberare a eului. 

Lucian Blaga, poate cel mai valoros expresionist roman, surprinde esenta acestui curent literar: "De cate ori un lucru e astfel redat incat puterea, tensiunea sa interioara, il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist." (L. Blaga, Filosofia stilului).

Elemente definitorii ale expresionismului permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decat sa surprinda realitatile factice, logice

ale vietii, in favoarea cautarii unei realitati spirituale cautarea originalului, a increatului, a ineditului reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa atinga absolutul, prin spiritualizarea

trairilor, acestea devenind cosmice, metafizice teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul, moartea,

dezagregarea eului, natura halucinanta categorii estetice cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul imagini poetice sunt vii, stranii, contrastante asemenea picturilor expresioniste limbajul este uneori violent, socant

In literatura universala, reprezentantii expresionismului sunt: Gottfried Bienn, Georg Heym, Georg Kaiser (Germania), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz Kafka, Theodor Daubler (Austria), August Strindberg (Suedia).

Literatura romana: Expresionismul blagian

Cum era de asteptat, influentele scriitorilor germani expresionisti au fost adaptate realitatilor autohtone, in special in Transilvania, unde vechea apartenenta la imperiul austro-ungar a facilitat infiltrarea acestui curent literar.

In literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste in operele semnate de Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. In manifestatiile artistice ale acestor scriitori sunt cultivate elemente specifice expresionismului precum grotescul, miticul, cosmicul, originarul. 

Totodata, are loc o hipertrofiere a eului, recrearea lumii prin cuvant, aspiratia spre absolut, spre ideal, angoasa existentiala. Lucian Blaga nu este un sclav al expresionismului, in operele sale literare si filosofice facandu-se simtite influente ale mai multor curente literare. Totusi, primele doua volume de poezii, "Poemele luminii" si "Pasii profetului", stau clar sub semnul expresionismului. 

Incepand insa cu volumul "La cumpana apelor", influenta expresionista incepe sa paleasca pe masura ce se dezvolta sentimentul echilibrului, al impacarii eului poetic cu lumea.

Revenind la crezurile expresioniste, in poezia lui Blaga asistam la o contopire cu universul, la o transcendenta metafizica a eului liric catre cosmic. Lucian Blaga anuleaza realitatile imediate ale realismului si naturalismului, mutand lirica intr-o alta realitate, cea a misterului cosmic, care trebuie ocrotit.

In arta poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", care deschide volumul "Poemele luminii", se remarca inca din titlul prezenta subliniata a poetului. Tot din titlul uriasa corola alcatuita din mistere (taine) anunta realitatea misterului cosmic, care trebuie protejata, dupa cum mentionam mai sus.

Eul si universul plin de taine este legat de verbul "nu strivesc", care subliniaza atitudinea meditativa si protectoare a poetului. Metafora corolei de floare releva perfectiunea universului. Asadar, titlul este incarcat de accente expresioniste.

Lumina "altora" este un simbol al cunoasterii rationale, superficiale, ce cauta explicatii logice, in timp ce propria lumina "sporeste a lumii taina" prin imaginatie, existand astfel un raport de opozitie:

"(...) Lumina altorasugruma vraja nepatrunsului ascunsin adancimi de intuneric,dar eu,eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -si-ntocmai cum cu razele ei albe lunanu micsoreaza, ci tremuratoaremareste si mai tare taina noptii,asa inbogatesc si eu intunecata zarecu largi fiori de sfant mistersi tot ce-i neintelesse schimba-n neintelesuri si mai marisub ochii mei- (...)"

Asadar, expresioniste sunt, in creatia lui L. Blaga, sentimentul metafizic, imaginea contemplativa a lumii si a cosmosului, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii, al arhaicului si originalului.

Expresionismul în literatură

În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului, o căutare a unei realități psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvența lor logică. În roman, termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conștiinței, stream of consciousness). În teatru, August Strindberg este considerat un precursor al mișcării expresioniste, deși termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea, incluzând pe Georg Kaiser, Ernst Toller și Frank Wedekind. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Alți dramaturgi, deși nu erau afiliați curentului, au scris opere cu tentă expresionistă, de exemplu Karel Čapek în R.U.R. (1921) și Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Mișcarea, deși a durat puțin timp, a dat un avânt substanțial modernizării teatrului european.Numeroase opere literare românești au intrat în atingere cu expresionismul.

Astfel, majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu, Săptămâna luminată. Opera „Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după piesa lui Mihai Săulescu; cu premiera în 1943 la Opera Română din București. Aceasta din urmă poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă; ea reliefează un tragism răscolitor, realizat cu o măiestrie uimitoare. Din nefericire, după 1990, nicio Operă din țară nu a înscris-o în repertoriul ei.

Expresionismul în literatura română

Expresionismul german a avut „ecouri” pozitive în literatura română şi unii dintre cei mai de seamă scriitori români din epoca modernă sunt, în acelaşi timp, şi reprezentanţi de primă importanţă ai expresionismului în manifestările sale autohtone.

Este destul să pomenim aici numele transilvănenilor Lucian Blaga si Aron Cotruş. Şi nu este întâmplător faptul că cei doi iluştri reprezentanţi ai lirismului românesc sunt din Transilvania deoarece această provincie istorică, mai mult decât celelalte, a fost privilegiată, cel puţin din acest punct de vedere, din cauza apropierii ei, prin apartenenţa sa îndelungată la imperiul austro-ungar, de spaţiul cultural occidental. Iar cu expresionismul german atât Lucian Blaga cât şi Aron Cotruş, prin canale diferite au avut ocazia să intre în contact direct. Şi această efervescentă miscare literară nu putea să nu lase urme benefice, măcar şi prin empatie, asupra creaţiei celor doi poeţi.

Amploarea cu care lirica română modernă a cultivat „extaticul“, „cosmicul“, „originarul“, se datorează într-o mare măsură expresionismului. Tot sub influenţa lui, grotescul a căpătat o răspândire apreciabilă în proza noastră poetică. Sinteza originală pe care Blaga, Cotruş, Arghezi şi alţi scriitori români au realizat-o între tradiţionalism si modernism a avut multe impulsuri dinspre estetica expresionistă: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt, angoasa existenţială, sfărâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul.

Desigur, în literatura română expresionismul nu a generat aceleaşi structuri estetice ca cele din cultura germană sau celelalte culturi europene. Specificitatea culturii noastre şi-a spus cuvântul. Dar ecourile foarte vii ale expresionismului german rezonanţele acestuia asupra artei româneşti interbelice se pot decoda cu destulă usurinţă în operele scriitorilor români şi încă la unii dintre cei mai importanţi ai vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotruş, Al. Philippide, George Bacovia, Tudor Arghezi,

Dintre numele legate de analiza si implementarea fenomenului expresionistromânesc, pe lângă cel al lui Lucian Blaga, se cuvine să fie pomenite şi altele precum cele ale lui Nichifor Crainic, Adrian Maniu, A. Dominic, Felix Aderca, I. M. Sadoveanu, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Eugen Lovinescu, etc.

Revistele românesti care au contribuit cel mai mult la răspândirea expresionismului au fost, în Transilvania, Gândirea, apărută între 1921-1944, întâi la Cluj (apoi mutată la Bucuresti), iar în Muntenia, Contimporanul, apărut din 1922 până în1932 (cu intermitenţe), sub conducerea lui Ion Vinea, de orientare net modernistă.

În literatura română pot fi detectate cel puţin trei perioade de evoluţie a influenţelor expresioniste, în sensul evidenţierii unor manifestări ale esteticii acestui curent în lirica noastră. Aceste trei perioade ar fi:

- expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 – 1930: Lucian Blaga, Aron Cotrus, Adrian Maniu, Cezar Baltag, Tudor Arghezi etc.

- expresionismul din preajma celui de-al doilea război mondial: Emil Giurgiuca, Ion Caraion, Mihai Beniuc.

- expresionismul anilor 1970 - 1980, cu prelungiri până în poezia optzeciştilor şi în poezia modernă de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Marin Sorescu, etc.

Ermetismul (în italiană, ermetismo) este un curent poetic modernist apărut în Italia la începutul secolului XX. Operele care se încadrează în această mişcare sunt caracterizate de o structură neobişnuită, secvenţe poetice ilogice şi un limbaj foarte subiectiv. Tehnicile formaliste ale curentului au fost parţial preluate din futurism, dar concizia criptică, obscuritatea şi stagnarea artistică a ermeticilor sunt o reacţie la cenzura nazistă. Giuseppe Ungaretti, Salvatore Quasimodo şi Eugenio Montale sunt principalii reprezentanţi ai mişcării ermetice, numită astfel după numele lui Hermes Trismegistos, un personaj mitic căruia îi sunatribuite multe scrieri oculte şi simbolice.