Formarea Constiintei

istorice

Formarea Constiintei

istoriceStudiu de caz

Planul studiului de caz1.Contextul istoric (sec. al XVII-lea)2. Delimitări conceptuale (istoriografie, cronică, umanism)

3.Biografiile cronicarilor moldoveni şi munteni.4.Scrieri ce au influenţat formarea conştiinţei istorice

5.Scopul cronicilor – demonstratie critica.6.Patriotismul.

7. Unitatea poporului român8. Între istorie şi literatură

9.Influenta cronicarilor in literatura romana10. Lingvistica, civilizaţia şi cultura ca argumente naţional-istorice

11.Conculzie

Obiectivul studiului de caz

Cum au influentat scriierile istorice mentalitatea romanilor, literatura romana si cum au ajutat la dezvoltarea culturii romanesti?

Formarea constiintei istorice:

Reprezinta încercarea de a construi identitatea unui popor sau a unei naţiuni prin raportarea la alte popoare sau naţiuni, urmărind:

1. Situarea in timp si spatiu2. Evenimentele istorice3. Limba4. Cultura si civilizatia5. Mentalitatile

Epoca intunecata• În ceea ce priveşte operele scrise româneşti înainte de

sec. al XVI-lea, se poate spune că acestea sunt puţine şi niciodată exemple elocvente de literatură propriu-zisă. În general, precursorii literaturii române sunt consideraţi cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, însă înaintea lor s-au făcut cunoscuţi şi alţi umanişti români.

• Delimitări conceptuale(definiri)Istoriografia : este ştiinţa istoriei si este disciplina care studiaza scriierile istoriografice.

Istoriografia literara reprezinta totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiectiv istoria unei literaturi.

Cronica• Cronica- Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul

mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiset si hronic.

Tipuri de cronică:• cronica domnească este cronica oficială, întocmită sub directa

supraveghere a domnului care a avut iniţiativa ei şi este expresia punctului de vedere oficial;

• cronica de autor este cronica întocmită de un învăţat laic, exponent al clasei sociale cu acces la instrucţie, care are iniţiativa de a fixa în scris evenimentele importante din istoria neamului său;

• cronica anonimă este un tip de cronică al cărei autor nu este cunoscut; cercetările întreprinse asupra acestor cronici, începând cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor; pentru a desemna presupusul autor, se foloseşte formula “ atribuită lui”.

UmanismulTermenul de Umanism (din latină:

humanitas = omenie, umanitate) reprezintă poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice , orientându-se în special asupra omului ca individ.

Se dezvoltă în ţara noastră începând cu sec al XVII-lea , atunci când apar primii cărturari: Grigore Ureche ,Miron Costin, Ion Neculce , Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino.

Primul “istoric”• Cel care scrie pentru prima dată despre originea poporului

român şi despre unitatea acestuia este Nicolaus Olahus, în lucrarea sa “Hungaria”. Scrierea este datată din 1536 şi este scrisă în limba latină.

• Nicolaus Olahus- S-a născut în 1493 la Sibiu, a fost un umanist, istoriograf şi om politic de origine română care a activat pe teritorului Regatului Ungariei. În calitate de cărturar, Nicolaus Olahus a întreţinut o vastă corespondenţă cu numeroşi oameni de cultură europeni, având recunoaşterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrările cele mai importante, redactate în timpul şederii în Olanda, oferă informaţii cu privire la topografia şi istoria Transilvaniei. La Olahus găsim şi primele figuri de stil, primele descrieri plastice. Iată un exemplu de descriere, încorporată fiind şi o enumeraţie:“Neamul acesta de oameni robuşti, războinici înarmaţi, sunt prevăzuţi cu cai buni, zdraveni. (…) Întreaga regiune este alcătuită cu şesuri şi păduri, întretăiată de ape cotite, plină de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint, fier şi alte metale şi sare; cât se poate de îmbelşugată în boi, fiare, urşi şi peşti, aşa că nu poţi învinui firea că n-ar fi grămădit în acest ţinut toate bunătăţile traiului.“.

Cronicari moldoveniGrigore Ureche

• Este primul dintre marii scriitori umanisti;face parte dintr-o veche si bogata familie boiereasca din Moldova,atestata inca de pe vremea lui Stefan cel Mare.Tatal,Nistor Ureche,era filopolon,educandu-si fiul in mediul cultural al Colegiului de la Lvov,unde acesta studiaza disciplinele umaniste,dobandind cunostinte de istorie,latina si greaca.Mostenind o avere imensa,Grigore Ureche se implica in viata politica a Moldovei si devine mare spatar in 1634 si mare vornic al Tarii de Jos in 1642.

• Cronica sa a ridicat multe probleme,nelimpezite inca pe deplin si nu poate fi valorificata fara prezentarea conditiilor care au generat-o;din tinerete,autorul pare sa fi avut o pasiune speciala pentru studiile de istorie si etnografie,care i-au revelat date necunoscute despre trecutul poporului roman,despre trecutul si viata contemporana a altor popoare,largindu-i orizontul si formandu-i o conceptie realista despre viata oamenilor si conditiilor lor de trai.

• Conceptia lui despre lume s-a cristalizat in timpul studiilor in scolile polone,dominate de un fond umanist.

• Pe Ureche il preocupa inceputurile vietii poporului roman,existenta acestuia in comparatie cu alte popoare,conflicte cu largi repercursiuni politice,precum batalia pentru unirea bisericilor inceputa in secolul XV si neincheiata inca pe vremea lui.

• Cronicarul a fost inclinat spre invatatura si „truda”cartilor:acest lucru se deduce din stirile cronicei sale,”Letopisetul Tarii Moldovei”.Acesta a avut indrazneala,bazata pe stiinta,intaia oara in cultura noastra,sa afirme originea latina a poporului roman si limbii romane,sa vorbeasca despre unitatea poporului roman din Moldova,Muntenia si Transilvania.Aceasta este „incepatura” letopisetului-cum ii spune el-si ea constituie un moment de marca in cultura noastra de la inceputul secolului al XVII-lea;in continuare,Ureche,folosind diferite izvoare,noteaza domniile si evenimentele istorice dinainte de Stefan cel Mare,de la intemeiere(1359),apoi prezinta epoca de glorie a acestuia.Imediat dupa aceea,se simte obligat sa infatiseze tablouri cu stiri istorice,geografice si etnografice,despre popoarele vecine:poloni,tatari,turci,unguri.

• Pe urma continua cu „scaderea”,adica cu partea finala a cronicii,zugravind sirul domniilor si evenimentelor dupa Stefan cel Mare,pana la sfarsitul secolului al XVI-lea(1594). Informatia si modul de alcatuire a cronicii presupun o adunare de stiri din diferite izvoare.Pe langa izvoare in limba latina si polona,Ureche s-a bazat in alcatuirea cronicii si pe un letopiset intern,”moldovenesc”,care,dupa spusele lui,cuprindea evenimentele istorice ale Moldovei,de la intemeierea ei pana la domnia lui Petru Schiopul. Umanismul nu consta la Ureche in a lua cateva stiri si idei din scrieri umaniste si a le pune in cronica,ci in a interpreta actiunile eroilor ca acte justificate sau criticabile,dupa cum urmaresc teluri acceptate de societate sau sunt rezultatul unor ambitii si porniri personale. In acest sens,Ureche lauda actele lui Stefan cel Mare de viteaz aparator al Moldovei,pe care „nimenia din domni,nici mai inainte,nici dupa aceea l-au ajuns”;totusi,cand voievodul moldovean ataca in 1470 pe Radu cel Frumos,fara motiv,cronicarul priveste actiunea de la inaltimea ideei unitatii de neam si a umanitatii,ca o „lacomie”nejustificata. Valoarea literara incontestabila a cronicii se dobandeste insa tocmai prin ceea ce depaseste istoria propriu-zisa,prin organizarea discursului epic,prin naratiune,descriere si portret,realizandu-se o adevarata imagine a lumii medievale romanesti,una din lumile posibile de care vorbesc naratorii moderni. Cronicarul este interesat de calitatea insemnarilor sale,nu de cantitate,supravegheaza evenimentele cu atentie,respectand,desigur,temporalitatea istorica fireasca,dar intervenind pentru a le da un summum de semnificatie.

Grigore Ureche

Arta portretului la Grigore Ureche

• Liniile de forta ale portretului,adus in prim-plan prin evocare,subliniaza trasaturi definitorii pe mai multe planuri,convergente in conturarea unei personalitati exceptionale:portret fizic(„om nu mare de statu”),focalizat in sfera umana cu toate avatarurile fiintei,ale trupului „bolnav si slab de ani”,macinat de „osteneala si neodihna”,care isi gaseste linistea eterna prin intoarcerea in tarana;portret moral concentrat,cu trasaturi care definesc o personalitate complexa,puternica,uneori contradictorie,”manios si de graba varsatoriu de sange nevinovat”,omorand uneori „fara judetu”,dar mai presus de toate „nelenesu”,consecvent,increzator in destin.Este portretul eroului providential,promovat de scrierile Evului Mediu romanesc,uns al Domnului pe pamant,numit dupa moarte „sveti Stefan voda”,Stefan cel Mare si Sfant,care totusi,supus conditiei umane,”el inca au fostu om cu pacate”.

Dimitrie Cantemir• Este fiul lui Constantin Cantemir • A învăţat limba greacă, latină şi slavonă datorită

apartenenţei sale la o clasă socială superioară; tatăl său a fost ales domnitor la 15 iunie 1685

• În 1688 ajunge ostatic în Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, acesta intrând in contact cu lumea orientală

• 1693 este un an important în viaţa lui Dimitrie Cantemir deoarece este încoronat la conducerea Moldovei ,dar nu rezistă şi decide să se întoarcă la Constantinopol

• În intervalul 1700-1705 scrie numeroase opere, cea mai semnificativă fiind “Istoria Ieroglifică” şi 1714-1716 “Descrierea Moldovei”

• Se stinge din viaţa la 21 august 1723 , dar rămâne veşnic prin genialitatea impusă în operele sale.

Dimitrie CantemirOpera

• Operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703-1705, este un roman alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filozofic, fiind printre puţinele opere scrise în limba română. Opera îmbină, aşadar, mai multe specii şi genuri literare, precum şi o gamă largă a modalităţilor de expunere, cum ar fi: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată în interiorul textului, descrierea etc.

• Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are o importanţă deosebită, fiind considerată de George Călinescu singura operă literară viabilă din perioada veche.

• Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în defavoarea fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani.

Miron Costin Cea mai proeminentă şi cea mai

expresivă figură a culturii româneşti din Moldova, din sec. al XVII-lea, a fost Miron Costin. Cărturar distins, ieşit din şcoala umanistă a Poloniei, diplomat iscusit în mediul viciat de intrigi şi de frământări politice ale sec. al XVII-lea, scriitor şi patriot, Miron Costin întruchipează toate trăsăturile vieţii politice şi culturale ale Moldovei din acea epocă.

Letopiseţul Ţării Moldovei

• 1.   Miron Costin aduce în literatura romană povestirea moralizatoare şi ilustrativă, specifică Renaşterii europene.2.   De asemenea, în cronica lui apare povestirea dramatică.3.   Între tipurile de portret cultivat de Costin se înscriu portretul heraldic, portretul de sintetizare sintagmatica şi portretul narativ.4.   Discursul narativ se sprijină pe regulile retoricii clasice, dar şi pe cele ale oralităţii şi are un pronunţat caracter moralizator. Tema-După cum anuntă însuşi cronicarul, consemnarea evenimentelor are ca scop avertismentul că fiinţa trăieste sub apăsarea istoriei: “bietul om e sub vremi”. Cronica lui Miron Costin prezintă domniile unor voievozi, dar şi faptele şi oamenii mai de seama ai acelei perioade din istoria noastră. Uneori, relatările sale se individualizează prin amănunte autobiografice, reflecţii sau divagaţii de tip umanist. Cronicarul povesteşte cu pasiune ce s-a întâmplat cu fiecare voievod, dar şi cu mulţi dintre oamenii care au trăit sub domnia sa. Perioada istorică despre care vorbeşte cronica redactată de el este plasată între 1594 şi 1675.

Ion Neculce Boier doar după mama, tatăl lui fiind om de

rând ceea ce nu îl împiedică pe G. Călinescu să afirme despre el “Aparţine unei boierii solide”

1693 este numit postelnicel (funcţie care presupune îngrijirea dormitorului domnesc, dar reprezintă o primă treaptă spre înaltele funcţii boiereşti

A fost căsătorit cu sora lui D. Cantemir. Scrie “Letopiseţul Ţării Moldovei “ din nevoia

de a fixa în scris evenimente din istoria Moldovei de pe parcursul a peste opt decenii, la mare parte dintre ele luând parte personal.

“Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabijna-Voda pana la aII-a

domnie a lui Constantin Mavrocordat”

Este cea mai importantă dintre toate cronicile moldoveneşti pentru evoluţia prozei literare prin arta naraţiunii, dovedind talentul de povestitor înnăscut al autorului. Lucrarea, preponderent memorialistică, selecţionează din multitudinea de evenimente trăite atitudini omeneşti care imprimă o direcţie dramatică destinului uman. Cronicarul este întemeietorul portretului anectodic, din care lipseşte descrierea, detaliile de caracterizare morală şi psihologică adunându-se din întâmplări pline de viaţă. Ion Neculce aşează 42 de legende istorice, sub titlul “O samă de cuvinte” despre care spune că sunt “auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni, şi în letopiseţu nu sunt scrise” şi care ilustrează evenimente ce au cutremurat “săraca Ţară Moldovă”. Legenda III povesteşte un episod din domnia lui Ştefan-vodă cel Bun, “când s-au apucat să facă mănăstirea Putna”, cum au ales locul construirii Mănăstirii şi cum s-a pierdut paharul lui Ştefan Vodă.

Cronicari munteni• Radu Greceanu s-a născut în satul Greci situat în judeţul Vlasca

(în prezent localitatea se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa). În 1693, Radu Greceanu devine cronicarul oficial al domniei lui Constatin Brâncoveanu, calitate păstrată până la sfârşitul tragic al domnitorului în 1714. Se remarcă prin “Viaţa lui Constantin Brâncoveanu” este o monografie foarte subiectivă, pentru că autorul este orbit de admiraţie pentru domnitor. Personajul cel mai ponegrit al operei este Dimitrie Cantemir.

Radu Popescu• Cronicar român , mare vornic muntean • Cronicar oficial la curtea lui Nicolae Mavrocordat • Opera “Cronica Balenilor” înfăţişează ticăloşiile Cantacuzinilor din

momentul urcării acestora la tronul Ţării Româneşti • “Istoriile domnilor Ţării Româneşti”

Constantin Cantacuzino

• Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane şi a pledat pentru apropierea de Rusia şi Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană. El a contribuit în mod hotărâtor la răsturnarea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretenţiile la tron ale propriului fiu Ştefan Cantacuzino. Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat, nobil, istoric și geograf din Tara Romaneasca(n. 1655 - d. 1716). El a fost fiul postelnicului Cantacuzino, grec de origine, și al Elenei, fiica lui Radu Șerban. Fratele Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu și fiul său Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești.

“Scopul” cronicilor• Deşi conţineau argumente referitoare la unitatea românilor

de pretutindeni, scopul cronicilor nu era atât impulsionarea spre realizarea fizică a acestei unităţi, cât:

• ......să nu se înece anii cei trecuţisă nu se înece anii cei trecuţi [moldovenii să îşi cunoască trecutul istoric, nu] asemeni fiarelor şi asemeni fiarelor şi dobitoacelor fără mintedobitoacelor fără minte.

• cronicarul relatează faptele reale, nu „basnele şi basnele şi poveştilepoveştile”, punând bazele realismului istoric. (Grigore (Grigore Ureche)Ureche)

• Istoria, nu numai un basm:Miron Costin, cronicarul continuator al operei lui Ureche, defineşte istoria nu numai ca o relatare a faptelor trecute, o povestire epică, dar un instrument spre folosul omului, din care acesta să înveţe.

• „Deci fraţilor cetitorilor cu cât vă veţi îndemna a citi pre acest letopiseţu mai mult cu atât veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi, la domn şi la noroade de cinste” (Miron Costin)

Patriotismul• Definitorie pentru opera cronicarilor nu este numai această

dimensiune moralistă, ci şi perspectiva asupra patriotismului şi etnogenezei poporului român.

• Cronicarii susţin descendenţa poporului român din cel roman (latin) prin diverse argumente.

• Unitatea poporului român-Apare, de asemenea, ideea unităţii poporului român, mai târziu reluată de numeroase curente literare, inclusiv cel paşoptist, considerat de mulţi critici punctul zero al literaturii române de mare valoare.

• „„rumânii, câţi se află lăcuitori de la Tara Ungurească şi la Ardeal şi la rumânii, câţi se află lăcuitori de la Tara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureş, de la un loc sunt cu moldovenii si toţi de la Rîm se Maramureş, de la un loc sunt cu moldovenii si toţi de la Rîm se trag”(Grigore Ureche)trag”(Grigore Ureche)

• Ion Neculce crează o operă istorică de sinteză, astfel că, în scrierile sale se pot găsi trăsături literar-artistice, morale, etc.

Între istorie şi literatură

• Fiind vorba despre manifestările conştiinţei istorice în literatura română, se poate ridica întrebarea dacă opera cronicarilor are şi valenţe artistico-literare. Adevărul este că, deşi valoroşi pentru istorie, cronicarii au reprezentat şi prima generaţie de scriitori, de autori de literatură. Cronicarii aduc în limba română şi în literatură toate modurile de expunere, aşadar, pe lângă naraţiune şi descriere, dialogul şi monologul. Odată cu descrierea, în literatură au pătruns şi figurile de stil, utilizate în mod frecvent de Neculce, luând din vorbirea populara cea mai simpla figura de stil, comparatia:„intrat-„intrat-au tătarii în ţară ca lupii într-o turmă de oi”au tătarii în ţară ca lupii într-o turmă de oi” (Ion Neculce). Tot la Neculce se întâlnesc câteva epitete populare, majoritatea conţinând adjectivul „bogat”, precum: „făcè bogată stricăciune”, ori “s-au facut mare si frumoasa nunta”. Metaforele sunt rare, la fel ca în vorbirea populara: “duca sa tulbura tare si-si aprinse poaleli de toate partile”

Contribuţia cronicarilor romani la dezvoltarea limbii

si literaturii romane• De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin,

Ion Neculce si Dimitrie Cantemir au săltat literatura romana pe cele mai înalte culmi. In concepţia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii, este un providenţialist. Ca toţi contemporani săi, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o cârmuieşte, facandu-si simţita prezenta in anumite fenomene naturale. Importanta cronicarilor, aşa cum o percepem astăzi, nu consta neapărat în valoarea ştiinţifică a ideilor pe care le-au pus în circulaţie (o influenţă majoră în dezvoltarea istoriografiei româneşti), ci mai degrabă în impulsul pe care l-au dat formarii conştiinţei identitare şi în contribuţia esenţială la înstăpânirea limbii naţionale în cultură. Aşa cum constata Mircea Martin, caracterul demonstrativ al scrierilor literaturii noastre vechi nu se manifesta doar in planul ideilor (afirmarea originii şi apartenenţei romanice), ci şi în planul realizării artistice (dovedirea capacităţii de abordare a unui gen sau a unei teme in cadrul culturii autohtone).

Lingvistica, civilizaţia şi cultura ca argumente naţional-istorice

Limba latina si limba romana• Unul dintre cele mai puternice argumente în demonstrarea

continuităţii latine pe teritoriul Ţărilor Române este asemănarea între limbile celor două popoare. În primă fază, istoricii se referă la fondul lexical (la vocabular), însă apoi se vorbeşte şi despre sintaxă (construcţia frazei). În cazul limbii române vorbim despre aproximativ 70% din cuvinte provenite din latină, restul fiind de provenienţă slavă (termeni arhaici, bisericeşti), greacă (ex buzunar, folos, proaspăt), maghiară (ex oraş, a cheltui) şi turcă (cafea, cutie, papuc).

• “de la Rîm [Roma] ne tragem…De la râmleni, ce le zicem latini; pâine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaină, ei zic galina; muiere, mulier; femeie, femina; părinte, pater; al nostru, noster şi altele multe din limba latinească, şi de am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am înţelege…”. (Grigore Ureche; despre limba moldoveneasca).

Latină

Formaţii interne bazate pe etimoane latine

Slave

Germană

Maghiară

Turceşti

Traco-dace de substrat

Alte/origine incertă

Structura limbii romane

moderne(lexic)

Argumente istoriceConcluzie

• După cum s-a demonstrat, limba, religia, obiceiurile, gastronomia, moda şi – cel mai important – istoria au dus la o autodefinire a românilor ca popor de sine stătător şi la o mai mare apropiere între ei şi Europa. Formarea conştiinţei istorice a însemnat aşadar identificare pe mai multe nivele cu latinitatea veche şi chiar cu noul, prosperul, Occident.

• Concluzie:Conştiinţa istorica a romanilor începe să se exprime odată cu scrierea istoriei lor. Consemnarea evenimentelor pune în evidenţă două constante în viaţa lor zbuciumată – două fronturi de luptă: unul extern, reprezentat de confruntarea cu duşmanii, şi unul intern, reprezentat de rivalităţi şi conflicte pentru putere. Vârsta eroică a feudalităţii româneşti este dominată de figurile emblematice ale voievozilor glorioşi, între care strălucesc Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, despre ale căror fapte de arme povestesc cronicarii. Alte nume de seamă ale istoriei, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, sunt fixate în memoria medievală mai ales pentru vitregia destinului lor. In scrierile timpului este consemnată astfel şi cealaltă faţă a istoriei, legată de luptele lipsite de glorie, în care se înfruntă oameni de acelaşi neam şi de aceeaşi lege.

Bibliografie• Internet:

– en.wikipedia.org– ro.wikipedia.org– google.com– http://ro.wikisource.org (resursă online de texte)

• Ureche, Grigore, Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţaradescălecat ţara

• Miron Costin Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

• Neculce, Ion, Predoslovie la Letopiseţul Ţării Moldove.

• Componenta grupului: Alexandra Serban, Alina Raduca, Adelina Pacala- Toader, Andreea Forescu.