Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași

Studiu de caz 2

Frondă în literatura interbelică

Profesor coordonator Chiriac Ioana

Elevi: Herciu Daniel

Plămadeală Cătălina

Lupu Mădălina

Petrea Radu

An școlar: 2013-2014

Cuprins

1. Avangardism, notiuni generale2. Curente avangardiste europene: dadaismul, futurismul,

suprarealismul, cubism3. Reprezentanți ai avangardismului românesc

- Geo Bogza- Sașa Pană- Gellu Naum- Tristan Tzara

4. Reviste avangardiste 5. Concluzie

1.Avangardism, notiuni generale

Avangarda sau avangardismul (conform termenului din franceză, avant-garde) reprezintă tendințele de maximă actualitate aplicate în artă la un moment considerat. Termenul își are originea în jargonul militar din limba franceză, desemnând detașamentul care explorează terenul necunoscut pentru a pregăti înaintarea grosului trupei. Antonimul termenului avangardă, folosit de asemenea în terminologia militară, este ariergardă.

Avangardismul este caracterizat prin spiritul de frondă, prin negarea violentă a formelor

de artă consacrate, căutând proclamarea noului. Artiștii avangardei dau dovada unui activism susținut

și se concentrează asupra creației ca proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Acțiune

de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte.

În literatura română se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932, prin

intermediul revistelor Contemporanul, Urmuz, Unu, Alge. Un precursor al avangardei literare poate fi

socotit Urmuz, care anunță absurdul suprarealist prin prozele sale.

Printre reprezentanții din literatura română se pot menționa Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie

Voronca, Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza, Gellu Naum, Gherasim Luca.

2. Curente avangardiste europene: dadaismul, futurismul, suprarealismul, cubism

A.Dadaismul

Dadaismul este un curent artistic. Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susțin că

provine din afirmația Da, folosită foarte des în discuțiile purtate de inițiatorii mișcării, de origine

românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvîntul românesc țara) și Marcel Iancu.

Curent cultural și artistic nonconformist și anarhic îndreptat împotriva rutinei în viață, gândire și

artă, dezvoltat plenar între 1916 și 1923 și înființat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine

română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball și Richard Hülsenbeck și

artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel

Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania). În manifestul acestei mișcări, „Dada”, se

vorbește despre o căutare a unei extreme limite a divorțului dintre gândire și expresie, contrazice totul,

neagă totul, ridicând nihilismul și mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul

neputincioșilor creației, abolirea arheologiei, abolirea profețiilor, abolirea viitorului, credință

indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneității

B.Futurismul

Futurismul este o mișcare a modernismului artistic italian, celebrând noua eră a tehnologiei moderne. Inițiatorul mișcării este poetul Filippo Tomasso Marinetti care, în 1909 publică Manifestul futurist. Revolta futuristă împotriva tuturor tradțiilor culturale merge mână în mână cu glorificarea "frumuseții vitezei", cultul mașinilor și al societății contemporane. Metropolele europene, care se dezvoltă într-un ritm alert la începutul secolului al XX-lea, pulsând de vuietul asurzitor al traficului rutier în care primele automobile își croiesc drum prin mulțimea de pietoni, bicicliști și trăsuri, expresie a dorinței de mobilitate a omului - iată cadrul în care a luat naștere futurismul (din limba italiană: il futuro = viitorul). Marinetti a vizitat România la invitația avangardei literare românești, care vedea în el pe unul din patriarhii săi; el s-a declarat impresionat de incendiul provocat de explozia unei sonde de la Moreni. In pictură, futurismul este reprezentat de către Umberto Boccioni, Gino Severini, Giacomo Balla, Carlo Carrà și Luigi Russolo, care publică pe 8 martie 1910 „Manifestul picturii futuriste”, mai târziu (1915), „Manifestul construirii futuriste a universului”. Futurismul devine, așadar, o mișcare interdisciplinară care intervine în toate sferele creației artistice. Pictura celor cinci artiști italieni futuriști este adaptată timpului în care trăiesc, constituindu-se în avangardă artistică, corespunzând avangardei tehnologice.

C.Suprarealism

Primul care a utilizat termenul într-o accepție legată de creația artistică a fost Guillaume Apollinaire în Les Mamelles de Tirésias, subintitulată "dramă suprarealistă" (reprezentată în 1916). Începuturile mișcării se leagă de grupul (nonconformist și de evident protest antiburghez) de la revista pariziană Littérature (1919) condusă de André Breton, Louis Aragon și Phillipe Soupault, care – reclamându-se de la tutela artistică a lui Arthur Rimbaud, Lautréamont și Stephane Mallarmé – captează tot mai mult din îndrăzneala spiritului înnoitor și agresiv al dadaismului (mai ales după ce în 1919, acesta își mutase centrul de manifestare de la Zürich la Paris). De altfel, atât în Littérature (unde Breton publică, în colaborare cu Phillipe Soupault, Câmpurile magnetice, primul text specific suprarealist), cât și în alte reviste, textele dadaiste alternează cu cele ale noii orientări, ce avea să se numească apoi suprarealism. Sunt două mișcări apropiate, având scriitori comuni, dar alianța nu va dura. În 1922 se produce ruptura și, după doi ani de frământări, căutări și tensiuni polemice, se constituie "grupul suprarealist" (André Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul Éluard, Bernard Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, deși unii cercetători autorizați (recent M.Sanouillet) consideră că suprarealismul nu a fost altceva decât forma franceză a dadaismului, André Breton, dimpotrivă, a susținut totdeauna că este inexact și cronologic abuziv să se prezinte suprarealismul ca o mișcare ieșită din Dadaism. Mișcarea se extinde în medii artistice diverse (cuprinzând artiști plastici, cineaști etc.) și în mai toate țările Europei, dar cunoaște convulsii interioare care duc la noi separări din pricina vederilor social-politice.

D.Cubismul

Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului XX. Între anii 1908-1914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii, după descoperirea perspectivei în perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnișoarele din Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare bazat pe perspectivă. În ciuda aparențelor, cubismul nu reprezintă distrugerea realismului, el pune sub semnul îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este nici obiectiv, nici absolut și nici unicul posibil - el este doar rezultatul pur al convenției.

3. Reprezentanți ai avangardismului românesc

Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza. Acesta era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și fratele mai mare al lui Nicolae Bogza.

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al

câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare

întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de

curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii(1953), Pagini

contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale

unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului

exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub

semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob

Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

Sașa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (n. 8 august 1902, București, d. 22 august 1981, București), a fost un scriitor evreuromân, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Sașa Pană publică revista de avangardă "unu" și înființează o editură sub aceeași siglă, unde va tipări cărțile proprii și volume ale unor confrați de generație, promotori ai creației avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca , Vasile Dobrian și alții. La fel ca majoritatea avangardiștilor români, Sașa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză și articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, își face simțită prezența în în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viața romanțată a lui Dumnezeu"(1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conștientă și vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconștientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinații binefăcătoare". În cărțile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) și altele, scriitorul își distribuie substanța poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branșat permanent la energia "incendiului reținut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalități minore, elegiace. Scrie poezii și prozopoeme (Diagrame-1930, Echinox arbitrar-1931, Viața romanțată a lui Dumnezeu-1932, Cuvântul talisman-1933), proză și publicistică(Sadismul adevărului-1936, Misiunea trebuie împlinită-1950).

Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român , considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București". După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șearpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii '50 și '60, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). Printre operele sale se numără: Libertatea de a dormi pe o frunte- 1937, Culoarul somnului- 1944, Medium- 1945.

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896 Moinești - d. 25 decembrie 1963 Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură. În 1912, pe când era încă în liceu, publică Revista „Simbolul” împreună cu Marcel Iancu și Ion Vinea, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonski și ajutorul lui Iosif Iser. Mișcarea dadaistă își are originea în orașul elvețian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mișcare Dada, care nu e o invenție exclusivă a lui Tzara, dar „nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de

popularizare și diplomația lui” (parafrază după R. Huelsenbeck). Printre operele sale se numără: L'arbre des voyageurs- 1930, L'Homme approximatif- 1931, L'antitête- 1933.

4. Reviste avangardiste

Unu  a fost o revistă literară avangardistă condusă de Sașa Pană și Moldov, tipărită

la București și Dorohoi între aprilie1928 și decembrie 1932, care împletea elemente

de dadaism și suprarealism. Inițial, publicația urma să fie numită doi la al doilea număr, treila al treilea

număr etc., dar numele său a rămas până în 1932 unu.

Primele 10 numere au fost tipărite la Dorohoi, celelalte la București. La începuturi, tirajul cuprindea

100 de exemplare, pentru ca la ultimele numere să se ajungă la 500 de exemplare. Numărul 18 al

revistei n-a fost niciodată publicat, iar numărul 51 a fost distribuită în sub 50 de exemplare la nunta

lui Moldov. De-a lungul timpului, revista a cuprins texte și desene de autori precum Sașa

Pană, Moldov, Madda Holda,Geo Bogza, Urmuz, Victor Brauner, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Tristan

Tzara, Vasile Dobrian, Benjamin Fondane, Aurel Zaremba, Jean David, André Breton, Robert

Desnos, Paul Éluard, Man Ray etc.

75 HP a fost o revistă literară avangardistă ce îmbinea elemente de constructivism și dadaism.

Unicul număr al revistei (dedicat pictopoeziei) a apărut în octombrie 1924 și a fost editată de Ilarie

Voronca, Stephan Roll și Victor Brauner. Au mai contribuit cu desene M.H. Maxy și Marcel Janco.

Revista a fost retipărită de Jean-Michel Place în 1993. Coperta noii ediții (ce conține 36 de pagini)

cuprinde o reproducere după desenul de pe coperta vechii ediții; de asemenea, sunt creditați ca autori

principali Ilarie Voronca și Victor Brauner și sunt menționați ca și contribuitori Mihail Cosma, Miguel

Donville, Filip Brunea-Fox, Marcel Janco, Fillippo Tomaso Marinetti, M.H. Maxy, Stephan Roll, M.

Ségallene (Arthur Segal?) șiIon Vinea.

Punct a fost o revistă literară românească de avangardă condusă de Scarlat Callimachi, editată

de Victor Brauner și tipărită la București în 16 numere (dintre care primul publicat sub formă de poster)

între martie 1924 și aprilie 1925. Revista era consacrată curentului numit constructivism.

Printre scriitorii și artiștii care au contribuit la revistă se numără Scarlat Callimachi, Dida Solomon-

Callimachi, Victor Brauner, Ilarie Voronca,Tristan Tzara, Ion Vinea, Stephan Roll, Mihail

Cosma, Marcel Janco, Philippe Soupault, Georges Linze, Kurt Schwitters, etc.

.