Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri

Cel de-al 3-lea Presedinte al celei de a V-a Republici Franceze

(din 1958) si ultimul Presedinte in exercitiu al Republicii care avea

dreptul de a decide soarta celor inghesuiti pe culoarele mortii,

Valéry Giscard d’Estaing, in timpul mandatului sau prezidential

(27 mai 1974-21 mai 1981) nu a gratiat niciun condamnat la

moarte pentru infanticid (Christian Ranucci, in 1976 ; Jérôme

Carrein, 1977), insa l-a gratiat pentru viol si o dubla crima de

sange pe Marcellin Horneich (cu Joseph Keller, varul sau) in 1977,

fara a-l gratia in acelasi an pe Homida Djandoubi,

ultimul condamnat la moarte si ghilotinat in lume, pentru prostituarea amantei sale, rapirea, sechestrarea, iar

ulterior strangularea acesteia ! (A se vedea si articole pe aceasta tematica: http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=19348:pedeapsa-capitala-&catid=8:justitie&Itemid=12; http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=19377:ghilotina-o-masina-qumanaq-si-

qdemocraticaq-de-ucis-&catid=11:cultura&Itemid=15; http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=23501:rolul-pozitiv-al-pedepselor-lungi-de-

inchisoare&catid=8:justitie&Itemid=12; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-

spanzuratilor.html)

PREAMBUL

Pe 26 iulie 1976, al 20-lea Presedinte al Republicii Franceze Valéry Giscard d’Estaing, actualmente titularul

fotoliului N°16 al Academiei Franceze (din 11 decembrie, 2003), refuza gratierea lui Christian Ranucci,

condamnat la moarte si executat (ghilotinat !) pe 28 iulie, ora 04h13, pentru rapirea, sechestrarea si

asasinarea fetitei Marie-Dolorès Rambla, pe 3 iunie 1974 (atunci in varsta de opt ani) la Marsilia (in Cartierul

Les Chartreux), de catre André Obrecht penultimul calau in exercitiu in Franta (A se vedea si articolele

autorului pe aceasta tema: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/12/pedeapsa-capitala.html;

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/padurea-spanzuratilor.html)

Daca in privinta vinovatiei lui Ranucci, in fata Juriului Popular Bouches du Rhône de la Marsilia au existat

atunci serioase indoieli (care de-altfel, din pacate, persista inca si astazi, dupa 36 de ani de la eveniment si

care il disculpa pe acesta, se vedea si articolul: http://dossiers-criminels.blogspot.ro/2010/12/affaire-

ranucci.html), in privinta vinovatiei lui Marcellin Horneich (atunci in varsta de 28 de ani), respectiv, a lui Joseph

Keller (pe atunci in varsta de 24 de ani), varul lui, condamnati amandoi la moarte tot in 1976, pe 25 iunie,

pentru rapirea, sechestrarea, violarea si asasinarea unui cuplu de studenti englezi (in varsta de 20 si 23 de

ani), in noaptea de 29-30 august 1972 la Ondes (Departamentul Haute Garonne, Regiunea administrativa, Midi

Pyrénées), nu numai ca nu au existat indoieli in fata Juriului Popular Haute Garonne de la Toulouse, dar cei

doi ″gitans″ (nesedentari) nu au putut beneficia nici macar de circumstante atenuante ! (A se veda si ciclul de

articole ale autorului : http://ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=20999:l-

nesedentarii-r-lui-iliescu-&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7; http://investigatie-

jurnalistica.blogspot.ro/2010/06/satra.html; http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/09/eurosatra-

algebra-euroromilor.html)

HOME EDITORIAL DEZVALUIRI ECONOMIE ADMINISTRATIE ANCHETA (IN)JUSTITIE SOCIAL +18 SOS

(POLI)TICHIA SANATATE AGRICULTURA SPORT CULTUR(NICI)A OPINI(UN)I INVATAMANT CONTACT

GISCARD D’ESTAING SI ″CONDAMNATII

SAI″ LA MOARTE !Tradare nationala in ConsiliulLocal Bai…

In stilul de

„arhanghel al

luminii”, galagiosul

primar care isi

reduce fara

scrupule adversarii

la tacere, cel

pentru care

sangele lui Hristos

e alb a facut iar

spectacol infantil

la...

Traficul eMM si traficul deinfluenta de…

Dupa ce-au tacut malc atunci cand procurorii DNA

i-au luat „din senin” la purecat, sperand cumva ca

momentul cu pricina a fost deja uitat, nimuricii de la

eMM au inceput...

EDITORIAL

PDL intoxică din nou opiniapublică! Nou…

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, atrage

atenţia că noul acord cu FMI nu conţine măsuri de

majorare sau apariția de noi taxe şi impozite,

subliniind că informaţiile apărute în spaţiul mediatic

„sunt intoxicări care nu provin din surse oficiale”.

Ivan îi critică, de ase...

(POLI)TICHIA

Thomas CSINTAJurnalist de Investigatii Criminale

Redactor-CorespondentFranta (Paris)

Si totusi, Valéry Giscard d’Estaing, marele Om Politic si Om de Cultura (un intelectual de exceptie, un mare

umanist, ″Parintele″ Constitutiei Europene, pentru care am un deosebit respect !), îi gratiaza pe cei doi in

1977 !

Pe atunci insa, Domnia sa nici nu banuia ca daca Keller se va retrage din peisajul urbanistic delictual,

Horneich, va recidiva si va purta o bratara electronica timp de o jumatate de an, de care se va debarasa in

timpul ″libertatii sale sub sechestru″ (a se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica: http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=24207:stiinta-si-tehnologia-in-slujuba-unui-mare-

suveran-un-mare-patriot-raportul-observatorului-national-al-delincventei-si-al-raspunderii-penale-regimul-armelor-

si-munitiilor-in-franta&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7), motiv pentru care va fi revocat din eliberarea conditionata

sub control judiciar si reincarcerat, iar in noaptea de 28 catre 29 octombrie, in jurul orei 02h30 isi va pune

capat zilelor (prin spanzurare)!

Pe 12 octombrie 2010, in cadrul emisiunii ″O zi, un destin″, care i-a fost consacrata, Giscard d’Estaing

(decorat cu numeroase distinctii : Mare Maestru al Legiunii de Onoare 1974-1981 ; Marea Cruce a Legiunii de

Onoare 1974 ; Marea Cruce al Ordinului National de Merit ; Crucea Razboiului 1939-1945 ; Marele Colier al

Ordinului Sant’Iago de Epée 1975 ; Marea Cruce al Ordinului Saint Olaf-Norvegia, 1962 ; Cavaler al Ordinului

Elefantului – Danemarca, 1978 ; Marele Colier al Ordinului Infant Dom Henrique-Portugalia, 1978 ; Nansen

Refugee Award-HCR, 1979 ; Cavalerul Ordini Seraphin-Suedia, 1980, etc.), a afirmat ca nu-si regreta decizia

sa (nici astazi !) pentru a nu fi gratiat pe Christian Ranucci : ″El a fost vinovat, a fost condamnat si trebuia sa

fie sanctionat. (…) Am lasat justitia sa-si urmeze cursul″ !

APROFUNDAREA DOSARULUI

Horneich si Ranucci, doi tineri in 1976, care asteptau pe culoarele mortii (primul la Toulouse si celalat la

Marsilia) si a caror supravietuire depindea de Giscard d’Estaing, au avut parte de destine complet diferite !

Nesedentarul Marcellin Horneich (in varsta de 24 de ani), cu varul sau Joseph Keller (in varsta de 20 de ani),

″ratacindu-se″ la Ondes (Sud-Estul Frantei), in noaptea de 29 catre 30 august 1972, la bordul unei masini

furate, imbarca un cuplu tanar (de studenti autostopisti englezi, in varsta de 20, respectiv, 23 de ani).

Intr-un loc izolat (pe un teren viticol), pe tanara o violeaza sub ochii prietenului (iubitului) ei, iar ulterior, dupa

ce sunt batuti fara mila amandoi (pana in stare de inconstienta !), cei doi indragostiti sunt ucisi cu o rara

cruzime, aproape ″decapitati″ cu secera !

Dupa o instructie, care a durat patru ani, spre satisfactia partii vatamate, reprezentata de catre tanarul avocat

penalist (pe atunci), Jacques Monferran, timp in care Horneich era in detentie provizorie, in 1976, pe 25 iunie,

Juriul Popular Haute Garonne (Toulouse) il condamna pe acesta la moarte (alaturi de varul sau Joseph Keller),

pentru viol si dublu asasinat, in ciuda faptului ca ei au fost aparati de doi avocati reputati : Alain Furbury et

Philippe Lamouroux.

Intre timp, cand cei doi condamnati la moarte asteapta la Inchisoarea Saint Michel de la Toulouse sa fie

executati, in 1977, VGE (Valéry Giscard d’Estaing) il gratiaza pe acestia si le comuta pedeapsa capitala la

inchisoare pe viata cu 22 de ani de perioada de siguranta, perioada maxima prevazuta de Codul Penal francez

in a semenea situatii, considerate, abominabile! (A sevedea si articolele autorului : http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=30814:whole-life-

tariff&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=31069%3Aqgringo-justiceq-whole-life-tariff-

ii&catid=1%3Adezvaluiri&Itemid=7 )

In 2001, dupa 29 de recluziune criminala si repetate demersuri pe langa TAP (Tribunalul responsabil cu

amenajarea pedepselor celor condamnati), Marcellin Horneich, obtine o eliberare conditionata sub control

judiciar si se instaleaza intr-o tabara nesedentarista alaturi de familia sa (″Gens du Voyage″) in

Departamentul Tarn (Regiunea administrativa Midi Pyrénées) in sudul Frantei.

Din nefericire insa, in 2005 (in timpul libertatii sale conditionate sub control judiciar), la o petrecere specifica

nesedentaristilor (betie si bataie), utilizand pusca sa de vanatoare (ilegal achizitionata !) trage cateva focuri de

arma (fara sa fi ranit pe cineva !), in directia caravanei in care locuia baiatul sau, motiv pentru care este

condamnat de catre Tribunalul Corectional din Albi la sapte luni de inchisoare, pentru ″violenta cu arma de foc

″.

Datorita acestei condamnari, TAB, îi revoca liberatea lui conditionata sub control judiciar si il reincarcereaza

(conform legii !) in cadrul primei sale pedepse, (condamnarea la inchisoarea pe viata), pana in martie 2012,

cand este eliberat din nou sub control judiciar, insa sub control GPS (Bratara electronica) la Nantes (Capitala

Departamentului Loire-Atlantique, precum si a Regiunii administrative Pays de la Loire, in vestul Frantei).

LORILE DE MINĂ BĂIMĂRENEJUNG LA BUCUR…

um arată o femeie că vrea săcă sex?

Dupa sase luni de ″liberate sub sechestru″ (Roland Agret, a se vedea si : http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=19207:un-simbol-al-erorilor-judiciare--&catid=8:justitie&Itemid=12), ceea

ce a fost impusa, recent, si lui Dany Leprince, dupa eliberarea sa conditionata pe 19 octombrie 2012 (a se

vedea si ciclul de articole ale autorului consacrate condamnarii si eliberarii acestuia: http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=22390:l-macelarul-din-sarthe-r-

&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=22776:drama-unui-nevinovat-condamnat-la-inchisoare-pe-viata-

&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=29809:lettre-ouverte-a-monsieur-francois-hollande-candidat-a-lelection-

presidentielle-de-2012&catid=15:editorial&Itemid=19), in noaptea de marti catre miercuri (22-23 octombrie)

acesta isi decupeaza bratara electronica si isi paraseste domiciliul la bordul unui vehicul Peugeot 307 break.

El este arestat la Paris de catre politistii Oficiului Central de Lupta contra Crimei Organizate (OCLO), joi, pe

25 octombrie, pe Champs Elysées, in proximitatea Arcului de Triumf, fiind incarcerat la Inchisoarea de

maxima siguranta din Fresnes (Departamentul Val de Marne, Regiunea administrativa pariziana), construita

intre 1995-1998 (a doua ca dimensiune dupa cea din Fleury Mérogis), cu 1.200 de celule si cca 2.200 de

detinuti pentru un parc carceral de 1.700 de locuri.

De fapt, dupa ce s-a debarasat de bratara sa electronica, marti, pe 23 octombrie, Horneich a plecat la Le

Mans (Capitala Departamentului Sarthe, Regiunea administrativa Pays de la Loire), pentru a-si vizita familia,

care intre timp, pentru a fi mai aproape de el (dupa incarcerarea lui in 2005) sa mutat din sud (Tarn) in vestul

Frantei (Sarthe).

In varsta de 64 de ani, cu un trecut rocambolesc, stiind ca este dat in UG (Urmarie Generala) de catre

autoritatile politienesti si judiciare, acesta nu va ptrece cu membrii ei mai mult de 20 de minute, careia îi

marturiseste ca a venit sa-si ia ramas bun, pentru ca el s-a saturat de aceasta viata (″liberate sub sechestru

″ !) si ca isi doreste sa puna capat zlelor.

Dupa incarcerarea lui la Fresnes, el este clasat de catre AP (Administratia Penitenciarelor), DPS (Detinut de

suprevegheat cu prioritate), ceea ce practic insemna ca el era verificat de catre gardienii inchisorii la fiecare

ora!

Si totusi, acest lucru desi considerat necesar, nu a fost si suficient, pentru ca in noaptea de duminica catre

luni (28-29 octombrie), el a fost gasit spanzurat la ora 02h30 de catre supraveghetorii turei de noapte !

De-a lungul anilor, prin intermediul altori detinuti incarcerati pentru pedepse lungi de inchisoare in marile

centre penitenciare franceze de maxima siguranta (Rocco, Le Roi, Blacky, Samurai, Gentil mec, Frangin,

Bon Marché, Lampedusa, Frère Capucin, Le Doc, Eau Sauvage, Le Marocan etc.), am primit o serie de

informatii de la Marcellin Horneich, care nu rareori mi-au fost de mare utilitate in cadrul investigatiilor pe care

le-am efectuat pentru descoperirea adevarului si restabilirea istoriei.

Pacat ca nu a fost suficient de puternic pentru a face fata unei ″libertati sub sechestru″ !

Regret sincer si pe aceasta cale, moartea lui !

In cea ce il priveste pe Christian Ranucci (6 aprile 1954, Avignon, Departamentul Vaucluse - 28 iulie 1976,

Inchisoarea Baumettes-Marsilia, Departamentul Bouche du Rhône ; Regiunea administrativa Provence-Alpes-

Côte d’Azur), acesta, din pacate, nu a avut parte de o ″libertate sub sechestru″, la care cu certitudine ar fi

avut dreptul (cel putin !) si care cu siguranta ar fi facut fata unei aemenea semi-libertati, suficient timp in care

si-ar fi putut proba autoritatilor judicaire nevinovatia, in care, eu, personal, am crezut si cred in continuare !

Cu alte cuvinte, cunoscand Dosarul Ranucci pana in cele mai mici detalii, am convingerea ferma, ca acesta a

fost victima a unei grave erori judiciare, iar executia lui, a fost o gresala, care din pacate nu mai poate fi

reparata, nici macar cu reabilitarea lui (care desi a fost incercata, a esuat !).

Primul condamnat la moarte si ghilotinat in timpul septenatului a lui VGE (27 mai 1974-21 mai 1981) si

antepenultimul in Franta, Ranucci a fost executat la Inchisoarea Baumettes din Marsilia pe 28 iulie 1976, ora

04h15, de catre André Obrecht (9 august 1899, Paris-30 iulie 1985, Nisa, Departamentul Alpes Maritimes,

Regiunea administrativa Provence-Alpes-Côte d’Azur/PACA), penultimul calau in exercitiu in Franta

(pensionat pe 30 septembrie 1976 din cauza maladiei Parkinson), dupa 25 de ani activitate si 322 de executii

pe intreg teritoriul francez (in 150 ca adjunct a lui Anatole Deibler si in 65 ca sef), din care doua in Insula

Martinica-Departament si Regiune administrativa franceza nemetropolitana.

Ultimul condamnat la moarte, executat de catre Obrecht, el a fost urmat de catre Jérôme Carrein (nascut in

1939), tatal a cinci copii, semivagabond, bolnav de tuberculoza, alcolic, fost condamnat pentru violenta

conjugala (in corectional, la opt luni de inchisoare), pentru tentativa de viol, sugrumarea si inecarea fetitei de

opt ani Cathy Petit, fiica proprietarului cafenelei pe care acesta o frecventa, pe 27 octombrie 1975.

Negratiat de catre VGE pe 15 iunie 1977 (ca de-altfel nici Ranucci pe 26 iulie 1976, probabil si din cauza unui

crime similare care avut loc la Troyes, uciderea de catre Patrick Henri al baietelului de opt ani, Philippe

Bertrand!), el a fost condamnat la moarte de catre Juriul Popular Pas de Calais la Saint Omer, pe 12 iulie

1976 (confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 1 februarie 1977), cu numai 16 zile inainte de executia lui

Ranucci si a fost executat pe 23 iunie 1977, la ora 04h30, la Inchisoarea Douai de catre Marcel Charles

Chevalier (28 februarie 1921, Montrouge, Departamentl Hauts Seine, Regiunea administrativa pariziana – 8

octombrie 2008, Vandôme, Departamentul Cher et Loire, Regiunea administrativa Centre), succesorul lui

André Obrecht, ultimul calau (legitim) in exercitiu in Franta!

El este urmat de catre Hamida Djandoubi (nascut in 1949), de origine tunisiana (amputat de un picior in urma

unui accident de munca in 1971), condamnat la moarte pe 27 februarie 1977 de catre Juriul Popular Bouche

du Rhône la Aix en Provence-Marsilia (si confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 9 iunie) fiind ghilotinat de

catre Marcel Charles Chevalier (ca si Jérôme Carrein) pe 10 septembrie 1977, ora 04h40 (la varsta de 31 de

ani), la Inchisoarea Baumettes din Marsilia (ca si Christian Ranucci).

Eliberat din inchisoare in noaptea de 3 catre 4 iulie (fiind acuzat de un viol cu violenta comis asupra unei

minore de 15 ani), libertatea lui nu va dura mult timp!

Arestat pentru prostituirea, rapirea, sechestrarea, violarea (cu o rara cruzime: arderea sanilor si a sexului cu o

tigara!), strangularea (in fata a doi copii minori cu care traia si dintre care unul il va denunta!) si abandonarea

cadavrului (dupa ce a fost stropit cu benzina si i-a dat foc!), pe la mijlocul lunii iulie 1974, a amantei sale

Elisabeth Bousquet (in varsta de 21 de ani), la cca 40 de km de Marsilia (Lançon-de-Provence), la procesul lui

(in care Juriul l-a condamnat cu unanimitate de voturi la moarte!), Procurorul general al Republicii, Chauvy, il

clasa pe acest „proxenet si asasin”, un „suflet demoniac”, cu o inteligenta superioara, „care constituie un

pericol colosal”, pentru societate, in ciuda faptului ca celebrul profesor si avocat penalist Robert Badinter,

parintele abolirii pedepsei capitale in Franta (numit ministrul Justitiei de catre Mitterrand dupa invingerea lui

Giscard „la limita” la alegerile prezidentiale din 10 mai 1981) îi lua apararea (ca de-altfel si in cazul altor zeci

de condamnati la moarte, pe care îi apara gratuit!): „unijambist (amputat de un picior), care indiferent de ororile

comise, este un om slab si prezinta semnele unei serioase dezechilibari psihice si mentale”!

Mitterrand, inca din 16 martie 1981, intr-un interviu televizat „Cartes sur table” (Cartile pe masa), s-a pronuntat

contra pedepsei capitale si a promis ca daca va fi ales Presedinte al Reoblicii, va suspenda aceasta

sanctiune penala (votat de catre Adunarea Nationala pe 18 septembrie la prpounerea Ministrului de Justitie,

Riobert Badinter), in timp ce un procent de cca 66-67% din populatia franceza era favorabila pentru

mantinerea acestei sanctiuni!

Ajuns in Franta (la Marsilia) din Tunisia in 1968 (la varsta de 22 de ani), isi gaseste rapid un loc de muna

(manipulant intr-o intreprindere, unde de-altfel isi pierde si un picior intr-un accident in 1971) si se integreaza

rapid in sanul societatii franceze, insa, din nefericire, nu peste foarte mult o ia pe calea proxentetismului, care

pana la urma il aduce la esafod (dupa ce este obligat de calaul Chevalier sa se debaraseze de proteza sa!), la

Inchisoarea Baumettes (Marsilia).

In ciuda faptului ca avocatii sai (si in special Emile Pollak), utilizeaza toate mijloacele si circumstantele

atenuntate din viata sa („bland, docil, muncitor, cinstit, etc.), pentru a evita condamnarea lui la pedeapsa

suprema.

Ulterior, dintre cei peste zece condamnati la moarte in Franta, niciunul nu mai este executat!

Ei beneficiaza fie de garatiile prezidentiale, fie de recurs in casatie, in favoarea lor.

Abolirea pedepsei capitale in Franta, in 1981 (ceea ce pe 19 februarie 2007, sub presedentia lui Jacques

Chirac, va fi inscrisa in Constitutie!) face din Djandoubi (comparat de catre unele media cu Hitler), ultimul

executat (ghilotinat) al Republicii franceze.

Revenind la Christian Ranucci, justitia i-a reprosat rapirea fetitei Marie-Dolorès Rambla, in varsta de opt ani (in

timp ce se juca cu fratele ei mai mic in varsta de sase ani, Jean-Baptiste) din fata locuintei acesteia in

Cartierul Chartreux (in zona Sainte Agnès) la Marsilia, pe 3 iunie 1974, in jurul orei 11h20, iar ulterior

sechestararea si uciderea acesteia!

Pe de-o parte, cu putin timp inainte ca tatal acesteia, Pierre Rambla, de profesie brutar, sa se intorcea acasa,

o masina se opreste in fata copiilor, din care coboara un individ si le spune ca nu-si gaseste cainele (negru)

care s-ar fi ratacit prin imprejurimi, cerandu-i lor sa-l insoteasca in cautarea lui.

Intre timp, tatal lor, ajungand acasa porneste in cautarea lor si previne Politia.

Pe de alta parte, in jurul orei 12h15, Vincent Martinez (cu logodnica), venind din directia Aix en Provence-

Toulon pe DN96 la bordul unui R16 (Renault) alb, la cca 20 de km de Marsilia, la intersectia ″La Pomme″,

intra in coliziune cu un Peugeot 304 Coupé, gri metalizat, venind de pe DN8 Bis din directia Marsilia-

Pourcieux, care nu i-a acordat prioritate, iar soferul acesteia, identificat mai tarziu in persoana lui Christian

Ranucci, de profesie reprezentant comercial, in varsta de 20 de ani, paraseste locul accidentului (cu masina)

in directia Marsilia.

Avand masina avariata (aripa stanga infundata pe roata), Martinez nu-l poate urmari pe fugar, insa il roaga pe

Alain Aubert (cu sotia sa), conducatorul vehiculului care venea in urma lui la bordul unui R15 (Renault)

albastru, sa-i faca acest serviciu si care cu cateva minute mai tarziu, revine la locul accidentului cu numarul

placutei de inmatriculare al Peugeot 304, apartinand lui Ranucci.

Intre timp redresand aripa masinii sale, Martinez reuseste sa plece de la locul coliziunii si in jurul orei 13h15,

ajungand la Brigada de Jandarmerie din Gréasque (Departamentl Bouche du Rhône, Regiunea administrativa

PACA), depune plangere contra lui Ranucci, fara sa fi intalnit masina acestuia in drum.

Din contra, in jurul orei 17h00, la cca 2 km de la locul accidentului, intr-o ciupercarie (loc consacrat culturilor

de cipuperci), un tanar il roaga pe Mohamed Rahou (care locuia prin cartier) sa-l ajute pentru a pune in

miscare o masina Peugeot 304, deraiata la marginea drumului, dupa care acesta demareaza si in jurul orei

18h00 pleaca in directia Nisa.

In ziua urmatoare, pe 4 iunie, jandarmii examineaza zona descrisa de catre Vincent Martinez si Alain Aubert,

unde gassc corpul fetitei Marie-Dolorès Rambla si langa cadavrul ei, un pulover rosu !

In concluzie, pe 5 iunie, Ranucci este arestat la domiciliul sau (oficial pentru delictul de fuga de la locul

accidentului !) si transferat de la sediul Brigazii de Jandarmerie la Comisariatul Central din Marsilia, unde este

supus unui lung si dificil interogatoriu de catre Comisarul Alessandra.

La inceput, el recunoaste numai delictul de fuga, insa cu 17 ore mai tarziu, pe 6 iunie isi recunoaste si

delictul criminal (descriindu-l chiar cu detalii, atat locul : o cipercarie la cca 2 km de locul accidentului, cat si

arma crimei : cutitul sau cu lama rabatabila, marca Virginia-Inox!) pe care justitia i-a reprosat inainte de a-l

condamna la moarte, ceea ce reitereaza si in fata Judecatorului de Instructie, numit de catre Procurorul

Republicii, care urma sa-i instrumenteze dosarul sau criminal, dupa care, la putin timp, el a revenit asupra

depozitiei sale, recunoscad numai delictul de parasire a locului accidentului si declarandu-se nevinovat, in

ceea ce priveste rapirea, sechestrarera si asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla.

In acest dosar, in care dupa pararea mea, singura gresala comisa de catre Ranucci, din pacate, este ca a

fost prezent la momentul nepotrivit, la locul nepotrivit, exista o serie de contradictii, confuzii si incoerente,

care pun la indoiala culpabilitatea lui, iar conform principiului indoielii, aceasta ar fi trebuit sa-i fie benefica !

Cu alte cuvinte, chiar daca nu ar fi fost achitat la proces in beneficiul indoielii (cum in asemenea situatii legea

o prevede !), nu ar fi trebuit, sub nicio forma, sa fie condamnat la moarte !

Chiar si condamnarea lui la inchisoare pe viata, ca si in cazul lui Patrick Henry, i-ar fi putut da sansa de a-si

proba (in timp !) nevinovatia ca si Patrick Dils !

Francezul Patrick Hanry, care a avut sansa sa poarta numelele celebrei figuri proeminente al Revolutiei

americane, Patrick Henry (29 mai 1736-6 iunie 1799), unul dintre ″parintii fondatori″ (alaturi de Samuel Adams

si Thomas Paine) ai natiunii americane, celebru pentru sloganul sau : ″Give me liberty or give me death″, nu

prea i-a facut cinste acestuia din urma !

Acuzat si inculpat pentru uciderea copilului Philippe Bertrand, in varsta de opt ani, pe care l-a rapit (pentru

rascumparare !) pe 30 ianuarie 1976 la Troyes (Departamentul Aube, Regiunea administrativa Champagne-

Ardenne in estul Frantei) la plecarea acestuia (acasa), in jurul orei 12h30 de la scoala, el scapa de ghilotina

la procesul sau din ianuarie 1977, numai datorita pledoariei lui Robert Badinter, care secundeaza pe Robert

Bocquillon, avocatul sau din oficiu (Batonierul baroului de avocati) din Troyes !

Acesta, sunand din Bréviandes (regiunea urbana Troyes), familia Bertrand dintr-o cabina telefonica, la cca o

ora de la rapire, pretinde acesteia, pentru eliberarea baietelului lor, suma de 1 Million de FRF (cca 150.000 de

euro), ceea ce neobtinand, ucide copilul (in apartamentul sau), avand in vedere ca lasandu-l in libertate, il

putea denunta autoritatilor politienesti.

Timp de mai multe zile (in care pleaca, printre altele si la ski cu prietenii !) solicita parintilor lui Philippe

rascumpararea, asigurandu-i ca acesta din urma, este inca in viata !

Desi Politia il banuieste si il aresteaza, intarogandu-l timp de 47 de ore, acesta face pe nevinovatul si nu

recunoaste nimic, motiv pentru care din lipsa de probe materiale este eliberat, dupa care intr-o emisiune

televizata el isi mentine nevinovatia si afirma cu convingere ca adevaratul criminal merita sa fie condamnat la

moarte !

Insa politistii nu se lasa si pe 17 februarie 1976, il aresteaza la resedinta sa in Hotelul-Restaurant ″Les

Charmilles″ din Montieramey (Departamentul Aube, regiunea administrativa Champagne-Ardenne), dupa care

la indicatiile lui gasesc si cadavrul lui Philippe ascuns intr-un sac de plastic sub patul lui.

Acest context social-istoric, in care intreaga Franta este scandalizata si solicita pedeapsa capitala pentru

Patrick Henry, este complet defavorabil lui Christian Ranucci.

Insa, trebuiau 8 voturi din 12, ale Juriului Popular Aube la Troyes, pentru ca Patrick Henry sa fie condamnat la

moarte !

Datorita pledoariei lui Badinter, numai sapte au votat pentru, astfel incat acesta a fost condamnat la

recluziune criminala pe viata cu 22 de ani perioada de siguranta, pedeapsa maxima prevazuta de lege (ceea

ce i-a multumit si pe parintii lui Philippe, acestia nereclamand pedeapsa capitala pentru ucicasul baietelului

lor ! A se vedea si ciclul de articole ale autorului pe aceasta tematica: http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=30814:whole-life-tariff&catid=4:anchete&Itemid=9; http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=31069:qgringo-justiceq-whole-life-tariff-

ii&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).

Nascut pe 31 martie 1953 la Troyes, titular de un certficat de aptitudini profesionale de bucatar (scoala

profesionala), Patrick Henry, presteaza, pana la arestarea lui diverse munci temporare (mai mult sau mai

putin remunerate, mai mult sau mai putin penibile), pana la falimentul magazinului in care lucra, in 1975.

Tebuie sa mentionam aici ca in anii ’70, pe cand Patrick Henry isi comite fapta sa criminala, rapirea copiilor

(in special ai celor bogati) era, oarecum la ″moda″, ceea ce sigur l-a inspirat ! (Dosarele criminale : Mérieux,

in care Christophe Mérieux, va fi eliberat contra sumei de 20 Milioane de FRF, cca 3 Milioane de euro ;

Cathalan : Maxime Cathalan pentru 1,5 Milioane de FRF, cca 250.000 de euro ; Empain, etc.)

In timpul detentiei sale, din care o mare parte in QHS (Cartier de Inalta Securitate), Henry studiaza intens,

reusind sa obtina o Licenta in Matematici si un DUT (Diploma Universitara de de Tehnologie) in Informatica

(diplome universitare de scurta durata) care vor contribui la eliberarea lui conditionata (in buzunar cu o pecula

de cca 17.000 de euro) sub control judiciar (dupa sapte refuzate !) pe 15 mai 2001, dupa 25 de ani privati de

libertate, in urma unei decizii din 26 aprilie 2001 al TAB Basse-Normandie (Normandia Inferioara), urmand sa

lucreze la o imprimerie in Departamentul Calvados.

Insa, ca de-altfel si Marcellin Horneich, Patrick Henry recidiveaza si in iunie 2002, este prins furand dintr-un

magazin de obiecte de broclaj la Mondeville, fiind amendat cu 2000 de euro !

Si acesta nu este decat inceputul, pentru ca in noaptea de 5 catre 6 octombrie in acelas ani este arestat in

Spania, avand in posesia lui, aproape 10 kg de rasina de canabis, pe care a cumparat-o in Maroc in luna

septembrie.

Astfel, in cazul unei proceduri judiciare clasice, ca si in cazul lui Marcellin Horneich, dupa extradarea lui in

Franta pe 16 aprilie 2003, este revocata (suspendata) libertatea lui conditionata sub control judiciar, datorita

condamnarii lui, la patru ani de inchisoare si 20.000 de euro amenda penala (inclusiv la confiscarea Jeep-ului

cu care s-a deplasat in Maroc, precum si a sumei de 8.228 de euro gasiti asupra lui in momentul interpelarii),

de catre Tribunalul Corectional Caen (Departamentul Calvados, in nordul Frantei).

In ceea ce priveste pe Patrick Dils (nascut pe 30 iunie 1970 la Longeville les Mtez, Departamentul Moselle,

Regiunea administrativa, Lorainne), acesta bucatar-ucenic (care in a 36-a ora de arest/48h si-a recunoscut

fapta, dupa care s-a retractat!), a fost acuzat si ulterior inculpat pe 30 aprilie 1987 si incarcerat la Inchisoarea

Metz-Queuleu (la varsta de 16 ani, deci ca minor !) pentru uciderea voluntara pe 28 septembrie 1986, in jurul

orei 17h00 a doi copii : Cyril Beining et Alexandre Beckrich, la Montigny les Metz (aproape de zona sa de

resedinata), motiv pentru care pe 27 ianuarie 1989 este condamnat pentru dublu asasinat la inchisoare pe

viata ca si Dany Leprince, de catre Juriul Popular Moselle (pentru minori ) de la Metz!

Dupa refuzul Curtii de Casatie de a-i anula condamnarea pe 26 iulie 1990 si refuzul de catre Francois

Mitterrand (″Niciodata nu voi gratia un asasin de copii″) pe 6 mai 1994 de a-l gratia, pare aca Dils va ramane

inchis cel putin un sfert de secol !

Insa, pe 24 octombrie 1997, Adjutantul Sef Jean-Francois Abgrall, de la sectia de investigatii criminale a

JBrigazii de Jandarmerie Rennes (Departamentul Ille et Vilaine, Regiunea administrativa Bretania), responsabil

cu ancheta in Dosarul criminal a lui Francis Haulme (serial-killer francez, care lucra atunci la 400 de metrii de

la locul crimei) descopera o marturie a acestuia intr-un Proces verbal care data din 1992 la Inchisoartea din

Brest (Departamentul Finistere, Regiunea administrativa Bretania) si care ar putea constitui ″un element nou″

pentru revizuirea procesului lui Patrick Dils. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica:

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=17489:revizuirea-pedepselor-in-

procedura-juridica-penala-corectionala-si-criminala&catid=8:justitie&Itemid=12 ).

Astfel, pe 27 martie 1998, avocatul lui Dils, Jean-Marc Florand depune o cerere de revizuire al procesului

acestuia la Comisia de Revizuire (art.622 CPP francez), care in doua rapoarte (din 30 iunie 1998 si 16 iulie

1998) isi va da acordul, pentru ca 21 iunie 1989, sub presedentia lui Henri Le Gall sa accepte supunerea

dosarului lui Dils Curtii de Revizuire, statuand ca o Curte de Casatie, iar pe 21 aprilie 2001, aceasta anuleaza

condamnarea acestuia, insa nu-l va pune in libertate pentru ca urma sa fie rejudecat !

Insa, spre marea surpriza a auditoriului (ca si in cazul lui Dany Leprince), pe 29 iunie 2001, in cadrul noului

sau proces, Curtea in loc sa-l achite, il condamna pe Patrick Dils (atunci in varsta de 30 de ani), la 25 de ani

de recluziune criminala.

Facand apel, pe 8 aprilie 2002 se deschide cel de-al treilea proces al sau in fata Juriului Popular (pentru

minori) Rhone si in sfarsit, pe 24 aprilie, el este achitat (dupa 15 ani de detentie !), parasind inchisoarea la ora

22h10.

Considerata ca una dintre cele mai grave erori judiciare din intreaga istorie criminala a Frantei si primul caz de

condamnare a unui minor la inchisoare pe viata, Dils a fost despagubit de catre Statul Francez cu 1 Million de

euro (cea mai mare indemnizatie acordata vreodata !), in ciuda faptului ca avcatul sau Jean-Marc Florand,

tinand cont de cei 15 ani de detentie (in care Dils a fost supus, umilintei, violului, hartuirii, bataii, etc.) a

solicitat un prejudiciu de 10 milioane de FRF (cca 1,5 milioane de euro).

Iata acum si incoerenta (probelor materiale) din dosarul lui Ranucci, in ciuda careia, acesta a fost condamnat

la moarte !

In primul rand, fratele lui Marie-Dolorès, Jean-Baptiste, nu l-a recunoscut pe Ranucci ca fiind necunoscutul

care i-a rapit sora si nici masina acestuia, el afirmand ca ar fi fost vorba nu de un Peugeot 304 Coupé (cea a

lui Ranucci), ci un Simca 1100 !

Un alt martor ocular, un garajist, Eugène Spinelli, aflat la cca 50 de metri de la locul rapirii, nu a remarcat o

″rapire″ in adevaratul sens al cuvantului si nici nu a putut descrie cu certitudine vehiculul implicat in rapire !

In plangerea din Procesul sau verbal pe 3 iunie 1974 la Brigada de Jandarmerie de la Gréasque, Vincent

Martinez nu pomeneste nimic de rapirea unui copil (care ar fi trebuit sa fie in masina lui Ranucci !) in

momentul accidentului.

Din contra, acesta a mentionat : ″Soferul parea sa fi fost singur in masina″ !

Ceea ce sotii Aubert (care la o prima confruntare, nici nu l-au recunoscut pe Ranucci in grup !), contrazic (dar

numai dupa ce afla, a doua zi, de disparitia lui Marie-Dolorès) si sustin ca ei au semnalat telefonic acest lucru

Brigazii de Jandarmerie Roquevaire (Departamentul Bouche du Rhone, Regiunea administrativa PACA), care

insa nu a tinut cont de marturia lor, cum in plangerea lui Vincent Perez era vorba de un simplu delict de fuga

de la locul accidentului, dar vor anunta telefonic, pe 5 iunie, in jurul orei 19h00 un jandarm de la Brigada din

Gréasque.

Un alt martor care niciodata nu a facut vreo declaratie la Politie, Guy Rosano, pretindea ca l-ar fi vazut pe

Ranucci la locul rapirii, in ziua rapirii fetitei, dupa aparitia pozei acestuia in presa, iar tatal si fratele lui Patrice

Pappalardo, un copil de patru ani si jumatate, ar fi recunoscut si ei pe acesta ca l-ar fi acostat pe micut (care

in schimb, nu l-a recunoscut !).

In sfarsit, cutitul cu lama rabatabila (marca Virginia-Inox) a lui Ranucci (descoperit de catre jandarmi intr-o

gramada de balegar, dupa aproape doua ore de cautare) nu a fost identificat formal de catre experti ca arma

a crimei, iar puloverul rosu descoperit in fundul ciupercariei, nu departe de locul unde Ranucci si-ar fi lasat

masina, nu-i apartinea (nefiind de talia lui !), cu toata ca anumiti martori ar fi afirmat ca acesta ar fi fost

imbracat cu acesta in timpul rapirii !

In ceea ce priveste petele de sange de pe pantalonii gasiti, nu puteau proveni de la el, pentru ca el nu avea

nicio rana deschisa (in urma examinarii), iar el, descris ca rapitor, purta un costum gri (gasit acasa in

garderoba lui!) si el nu s-a scimbat dupa rapirea victimei si revenirea de la ciupercarie !

In concluzie, in contextul celor mentionate mai sus, climatul social-politic este extrem de tensionat in

momentul deschiderii procesului lui Ranucci in fata Juriului Popular din Aix en Provence, pe 9 martie 1976,

ceea ce in mod evident contribuie la condamnarea lui la pedeapsa capitala cu 9 voturi pentru si 3 contra,

confirmat si de catre Curtea de Casatie pe 17 iunie.

Pe 26 iulie, Giscard d’Estaing refuzandu-i gratierea, el este ghilotinat de catre Calaul André Obrecht la ora

04h13, in fata avocatilor acestuia Paul Lombard, Jean-Francois Le Forsonney si André Fraticelli.

Conform unei tinere stagiare Marie-Anne Donsimoni, prezenta si ea la executie, Ranucci ar fi spus :

″Reabilitati-ma″, ceea ce a fost infirmat de catre Obrecht, afirmand ca ″Ranucci niciodata nu a solicitat

reabilitarea lui si a fost silentios pana la sfarsit″.

Datorita polemicilor care exista in acest dosar criminal de exceptie, in special datorita unori lucrari postume

ale lui romancierului Gilles Perrault (Jacques Peyroles, absolvent Sciences Po, fost Avocat), in favoarea

nevinovatiei lui Ranucci si ale Ofiterului de Politie Gérard Bouladou (Maior, in cadrul PJ-Politia Judiciara), in

favoarea culpabilitatii acestuia, mai multe cereri de revizuire ale procesului acestuia (pentru a-l reabilita !) au

fost depuse de catre avocatii mamei sale (in 1979, 1982, 1990), insa toate au fost respinse de catre Comisia

de Revizuire.

Iata si argumentele lui Gilles Perrault, care pun la indoiala culpabilitatea lui Ranucci (care este pusa in

evidenta si de cartea acestuia scrisa cu Héloïse Mathon, pana la moartea lui: ″Ecrits d'un condamné″, Paris,

Editions Hachette, 1980, 217 p. : ISBN 978-2010072307), publicate in cartea in lucrarile sale : ″Le Pull-over

rouge″, Editions Ramsay-1978 et Coll. ″Littérature et Documents″, 14 mai 1980, 468 p. : ISBN 978-

2253025436 ; Editions Fayard, ″Le Déshonneur de Valéry Giscard d'Estaing″, Coll. ″Documents″,

29 septembre 2004, 89 p. : ISBN 978-2213622859 ; ″L'Ombre de Christian Ranucci, 24 août 2006, 267 p. :

ISBN 978-2213628875).

Cei doi martori oculari ale caror marturii sunt capitale in condamnarea lui Ranucci, nu recunosc nici rapitorul

inculpat (Ranucci : 1,75cm si 69 kg, par saten, purtator de ochelari) si nici masina acestuia : Jean-Baptiste,

fratele victimei (atunci in varsta de sase ani, care astazi este incarcerat tot la Inchiosoare Baumettes din

Marsilia pentru uciderea angajatorului sau Corinne Beidl, in varsta de 42 de ani, disparuta in iulie 2004 si

corpul careia este descoperit pe 12 februarie 2005 in gradina acestuia !), nu-l recunoaste pe Ranucci ca

individul care isi cauta cainele, ca de-altfel nici garajistul (caroserist) Spinelli, care amandoi au vazut la locul

rapirii stationand nu un Peugeot 304 Coupé (a lui Ranucci), ci un Simca 1100 (1968-1972).

In plus, o a doua masina asemanatoare cu ele a fost vazuta in preajma ciupercariei, unde fetia a fost gasita

asasinata si carei sosete (pierdute) nu a fost niciodata gasite !

Nicio urma materiala a victimei nu a fost descoperita in masina lui Ranucci si ora precisa a crimei nu a putut fi

stabilita cu precizie, insa la cea indicata de catre IML (ora 17h00), Ranucci lucra inca la restaurant, de unde a

plecat dupa ora 18h30, iar puloverul rosu gasit la locul crimei (de culoare rosie) de catre Capitanul Gras

Comandantul Brigazii de Jandarmerie din Aubagne in ciupercarie, nu-i apartinea lui, care dupa marturia mamei

sale detesta aceasta culoare (si era ″vizibila″ si in carderoba lui personala), ca de-altfel nici pantalonii patati

cu sange (care apartineau unei persoane in varsta), avand in vedere ca rapitorul purta un costum gri (ca al

lui !) gasit acasa la el in dulap de catre jandarmi.

In ceea ce priveste cutitul lui Ranucci (Virginia-Inix) gasit de catre jandarmii in ciupercarie (pe care Ranucci

marturiseste in dupa-masa zilei de 6 iunie 1974 ca ar fi arma crimei, pe care el ar fi folosit-o la uciderea

victimei), este pusa la indoiala, pentru ca atunci cand acestia incepeau cautarile (pe 6 inie), deja in Procesul

verbal al Inspectorului Porte (pe 5 iunie), era consemnat existanta lui ca proba materala in dosar !

Marturiile lui Martinez si a sotilor Aubert sunt destul de confuze (care au ″evoluat″ in tmp in versiuni diferite!),

pentru ca ei s-au concentrat atunci nu pe rapire, ci pe delictul de fuga de la locul accidentului.

Apoi, in timp ce Ranucci era deja incarcerat, Jeannine Mattéi (baiatul careia era incarcerat tot la Inchisaoarea

Baumettes la Marsilia ca si Ranucci), povesteste Doamnei Mathon (mama lui Ranucci), care depune si

marturie in acest sens (insa dupa inchiderea dosarului !), ca un individ necunoscut, care din punct de vedere

fizic semana cu baiatul ei (in jur de 30 de ani si purta un pulover rosu care a coborat dintr-o masina Simca

1100, gri metalizata !) ar fi fost vazut in repetate randuri in diferite cartiere ale Marsiliei sub pretextul ca-si

cauta cainele !

Astfel, vineri pe 31 mai 1974, in Cartierul Saint Jérôme (zona Tilleuls), in jurul orei 15h00, acesta i-ar fi abordat

fetita ei Agnès (in varsta de 12 ani) si prietena acesteia Carole Barraco (in varsta de 11 ani) !

Ceva mai tarziu, pe 1 iunie 1974, fratele lui Carole, Alain Baracco (in varsta de 6 ani) cu un prieten de-al lui ar

fi fost si ei acostati de acel necunoscut !

Aceasta marturie nu a fost consemnata in dosar, avand in vedere ca Gilbert Collard (unul dintre cei mai mari

si celebri avocati penalisti si publicisti francezi, de la Baroul din Marsilia), desi ostil pedepsei capitale,

reprezentand partea civila, in cadrul unei pledoarii magistrale, ar fi sugerat Juriului ca este vorba de o marturie

mincinoasa, cum femeia nu l-a recunoscut pe cel care i-ar fi abordat copii (Ranucci, cu care semana

individul), la inmormantarea lui Marie-Dolorès.

Un alt antecedent, datand din 1 iunie 1974.

In jurul orei 18h30 in cartierul Saint Loup (zona Cerisiers) la Marsilia, doua fetite : Patricia (in varsta de 9 ani)

si Nathalie (in varsta de 8 ani) ai lui Jean C., au fost abordate (mangaiate) de catre un necunoscut imbracat

cu pulover rosu si pantaloni negri de velur !

Portarul imobilului Paul Martel care in acel moment manipula tomberonul cu gunoi (chiar in fata blocului), a

remarcat si el acest individ (in varsta de cca 30 de ani !) asteptand pe cineva, cu putin timp dupa eveniment.

Conform marturiei unui locatar, acesta ar fi plecat (in graba !) la bordul unui Simca 1100, ceea ce Martel a

povestit cu detalii politistilor pe 4 iunie, adica!

Ori, pe 31 mai si 1 iunie, Christian Ranucci se afla la Nisa (ccea a putut fi verificat !).

In ceea ce priveste marturiile in privinta necunscutului (Jeaninne Mattei, Patricia C. si Nathalie C., respectiv

Paul Martel) sunt destul de confuze, insa ele nu-l identifica sub nicio forma pe Ranucci ca autorul rapirii

micutei Rambla !

Iata acum si argumentele lui Gérard Bouladou, conform carora, Ranucci ar fi fost rapitorul si asasinul micutei

Rambla (mentionate de catre acesta si in lucrarile sale : (Gérard Bouladou, Autopsie d'une imposture.

L'affaire Ranucci : Toute la vérité sur l'affaire du pull-over rouge, Pascal Petiot Éditions, 12 octobre 2006,

335 p. : ISBN 978-2848140346 ; Gérard Bouladou, L'Affaire du pull-over rouge, Ranucci coupable ! : Un pull-

over rouge cousu... de fil blanc, France Europe Editions, 2 mars 2005, 383 p. : ISBN 978-2848250977)

Ranucci ar fi avut mici zgarieturi la nivelul antebratelor si cum corpul victimei ar fi fost gasit in ciupercarie intr-

o zona cu arbusti (cu tepe), mai mult ca sigur ca el ar fi fost zgariat de catre acestia in momentul in care ar fi

ascuns cadavrul acesteia, de unde si petele de sange de pe pantalonii lui, care corespondeau ca grupa de

sange cu cea a lui Marie-Dolorès (grupa A).

In ceea ce priveste pantalonii patati de sange gasiti in masina lui Ranucci sunt de culoare bleumarin, iar

garajistul Spinelli afirma ca individul pe care el a vazut purta pantalon de culoare inchisa.

Pe de alta parte, in declaratia lui Ranucci pe 6 iunie (in care isi recunoaste vina si descrie cu lux de amanunte

crima) acesta spune : ″pantalonii de culoare albastra care erau in masina mea sunt cei pe care i-am purtat in

momentul accidentului″, iar cu ocazia primului interogatoriu in fata Judecatorului de Instructie care i-a

instrumentat dosarul, Ilda di Marino, acesta mentioneaza : ″Fara a putea fi formal (a afirma cu certitudine!), eu

cred ca daca pete de sange au fost descoperite de catre poltisti pe pantalonii gasiti in masina mea, ele provin

de la fetita, pentru ca inainte ca gatul fetitei sa fi fost taiat, ei n-aveau nici o pata″ !

In plus, conform marturiei sotilor Aubert, masina implicata in accident cu Vincent Martinez apartinea lui

Ranucci si aceasta masina (avand in vedere placutele de inmatriculare !) a fost gasita in perximitatea

ciupercariei, care nu a fost condusa de catre nicio alta persona conform declaratiei lui Ranucci si el nu are

niciun alibi in perioada in care garajistul Spinelli l-a vazut, intre 10h50-11h15, cand fetita a fost rapita, avand in

vedere ca la 11h05, ea se juca inca cu fratele ei Jean-Baptiste, iar descrierea garajistului privind persoana lui

este convingatoare : 1,80cm, copulenta medie, par saten deschis.

In ceea ce priveste similitudinea dintre Simca 1100 (prima versiune:1986-1972) cu Peugeot 304 coupé,

explica confuzia facuta de catre acesta, iar Ranucci, de-a lungul intregii instructiei, niciodata nu a negat ca

cutitul cu pete de sange, descoperit la cateva sute de metrii de locul crimei, n-ar fi fost al lui si nici faptul ca in

dupa masa zilei de 3 iunie 1974 n-ar fi fost la ciupercarie care de-altfel a fost atestata si de catre doi martori.

O legatura intre Dosarul Ranucci cu cel al serial-killer-ul Michel Fourniret a fost facuta de catre cotidianul

belgian ″Le Soir″ pe 19 ianuarie 2006 (iar ulterior de catre ″Nouvel Observateur″), conform caruia acesta din

urma ar fi rezidat prin zona in aceasi perioada si care ar fi asistat si la procesul lui Ranucci (conform unor

imagini foto), ceea ce insa a fost dezmintit de catre Procurorul Republicii de la Charleville Mézières, Francis

Nachbar ! (A se vedea si ciclul de articole ale autorului pe aceasta tematica : http://ne-

cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27738:ce-s-a-intamplat-cu-estelle-mouzin-

&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7; http://ne-cenzurat.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=30339:padurarardennessss02365&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).

COMENTARIUL AUTORULUI

Avand in vedere relatarea detaliata a evenimentelor, in contextul social-istoric si politic al presedentiei lui

Giscard d’Estaing, intrebarea care se pune este ca daca Domina sa, in legatura cu gratiile prezidentiale

privind condamnarile la moarte din acea perioada, (pronuntate de catre Juriile Populare in numele Poporului

Francez !), a luat sau nu deciziile corecte !

Fara a polemica pe aceasta tematica, nu putem pune la indoiala faptul ca Valéry Giscard d’Estaing ar fi fost

si este un mare umanist si intelectual sau ca si el insusi nu ar fi fost ostil Pedepsei Capitale.

Nici faptul ca Domnia sa a avut (cel putin in timpul mandatului sau prezidential !) o mare incredere in

autoritatile politienesti si judiciare franceze.

Desigur, in calitatea lui de Presedinte al Republicii, in cazul unei gratieri, el nu avea obligatia sa studieze

dosarul unui condamnat la moarte, nici din punctul de vedere al unui Magistrat instructor (Judecator de

Instructie) sau al unui Judecator (membru al Juriului Popular), respectiv, al Avocatului general (al acuzarii, din

partea Ministerului Pulic) si nici din partea unui Auxiliar de justitie (Avocat al apararii).

Din acest motiv, eu, personal, chiar daca il sustin pe Gilles Perrault in cadrul investigatiilor efectuate in

Dosarul Ranucci, consider ca atacurile lui la adresa Domniei sale, sunt dure si nejustificate.

Eu cred ca in ciuda faptului, ca Giscard nu l-a gratiat pe Ranucci, nu putem vorbi de o ″lipsa de onoare″ a

Domniei sale pentru ″gresala comisa″ pe care de-altfel nu o regreta, nici astazi (ceea ce dupa parerea unora

ar fi cea de-a doua gresala a Domniei sale !).

Am convingerea ferma insa ca Domnia sa a fost mult prea influentat atat de catre opinia publica, pe de o parte

(care solicita pedepsa capitala pentru Ranucci), cat pe de alta parte si de principiul lui Mitterrand (″Niciodata

nu voi gratia un asasin de copii″, in cazul lui Patrick Dils), care in aceea perioada (in care aceste tipuri de

asasinate au luat amploare), era ridicata la rang de ″lege″, a Republicii !

Din contra, eu cred ca, VGE (Valéry Giscard d’Estaing) ar fi trebuit sa se consulte cu avocatii apararii in

Dosarul Ranucci (avand in vedere varsta frageda a acestuia si incoerentele din dosar !) si sa faca o legatura

intre cele doua asasinate, Rambla (ucisa in mod bestial cu 15 lovituri de cutit), iar Gallardo (inecat), comise la

numai un interval de doi ani, ceea ce ar fi impus mentinerea lui Ranucci in viata !

Adica, gratierea lui si comutarea pedepsei sale capitale, la o pedepasa de inchisoare pe viata !

Poate ca astfel ar fi fost descoperit si adevaratul asasin al micutei Rambla si ca si al micutului Gallardo, iar

Ranucci ar fi avut sansa revizuirii procesului sau pentru disculaparea si achitarea lui.

Insa, nu este exclus faptul ca el sa fi ezitat, pentru ca in general, avocatii apararii, sunt rareori obiectivi si in

majoritatea cazurilor ei minimizeaza, respectiv, denatureaza realitatea, in favoarea clientilor lor, pentru a-i

salva !

In ceea ce îi priveste pe Marcellin Horneich si Joseph Keller, in ciuda crimelor atroce pe care le-au comis, ei

nu au fost asasini de copii, iar in ceea ce îi priveste pe Jérôme Carrein si Hamida Djandoubi, in cazul lor nu a

existat nicio indoiala in privinta crimelor comise.

In sfarsit, in ciuda faptului ca ″libertatea sub sechestru″, pentru Marcellin Horneich era un adevarat calvar

(cosmar), pentru altii ca Dany Leprince, nevinovat, condamnat pe nedrept in 1997 la inchisoare pe viata (cu 22

de ani perioda de siguranta), pentru o cvadrupla crima pe care ar fi comis-o in 1994, eliberat recent pe 19

octombrie 2012, este o adevarata ″renastere″, dupa 17 ani de detentie, care incearca sa profite de aceasta

semi-libertate la maxim. (A se vedea si articolul autorului : ″Libertatea sub sechestru″ a lui Dany Leprince:

http://ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=33617:libertatea-sub-sechestru-a-lui-

dany-leprince-&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7).

Aceasta libertate sub sechestru, in ultimul timp, este acordata si altor condamnati, care prezinta garantii de

reinsertiune sociala (in dosare corectionale, cu pedepse mici de inchisoare sau ulterioare unei pedepse cu

suspendare : furt cu violenta, consum de droguri usoare, inselaciune in dauna unei persoane, ultraj la adresa

autoritatilor politienesti si judiciare, conducere fara permis de conducere, sub influenta alcolului-peste

0,5/1000 sau cu viteza peste limita legala, etc.), ca alternativa contra incarcerarii, care pot presta astfel o

activitate lucrativa remunerata in libertate si pot duce, in ciuda delictelor comise, o viata aproape nomala !

In 2011, dintre cele 476 de masuri de amenajare a pedepselor (eliberare conditionata sub control judiciar), 298

erau de PSE cu o medie a varstei de 35 de ani.

In peste 55% dintre cazuri, cu o crestere de 125% intre 2009-2012.

Ceea ce ridica serioase probleme pentru ca la fiecare problema (disfunctiune !) cu bratara electronica, oricat

ar fi ea de mica (fie ca este prea stransa si creaza rani, fie ca devine defainta si suna peste tot unde nu

trebuie, fie ca se uzeaza bateria, etc.) alarma suna intodeauna si alerteaza autoritatile politienesti, in mod,

practic inutil, pentru ca detinutul nu este vinovat pentru cele intamplate.

In medie 5% dintre cei sub PSE (ceea ce nu este chiar neglijabil !) suporta cu dificultate ″programul″ impus

de bratara (ca de-altfel si Marcellin Horneich !) si solicita intoarcerea in inchisoare (in special, cei carora

ramane putina detentie de executat).

Pe 1 septembrie 2012, 11.549 detinuti (reprezentand 19,3% din totalul celor incarcerati, deci o progresie de

17,8% intr-un an) au beneficiat de o amenajare a pedepsei.

Printre ei 1.813 (cca 3%) sunt in semi-libertate, 8.722 afalati sub PSE (fata de 2008 cand numarul lor era de

2.940) si 964 erau plasati in exterior pentru a desfasura o activitate lucrativa (o masura care se aplica numai

in cazul detinutilor condamnati la mai putin de doi ani de inchisoare).

In 2012, pana in prezent, cca 20.781 de persoane se afla sub PSE (Plasament sub Supraveghere

Electronica), care poate fi propusa si minorilor de peste 16 ani, in timp ce 66.126 (pe 1 septembrie, astazi

66.748, deci in crestere seminficativa !) sunt incarcerati persoane cu varsta cuprinsa intre 13 si 85 de ani (cu

o treime intre 21 si 39 de ani) si o varsta medie de 34,4 ani, in cele 190 centre de detentie franceze (cu 9,4m2

teoretic pentru un detinut, dar nu rareori impartit la doi sau chiar si trei !) pentru un parc carceral de 57.481 de

locuri (mai exact, 99,1%/100.000 de locuitori in 2012, dupa ce in in 2011 erau 93,1%, din care 18 de

nationalitate straina ; 3,5% femei si 1% minori), cu o durata medie de incarcerare de 9,6 luni in 2011, cu

25,1% preveniti (incarcerati preventiv) si 13.3% dintre detinuti incarcerati mai putin de o luna, iar dintre ei,

numai 27,7% presteaza o activitate lucrativa !

Conform Profesorului Robert Badinter, parintele abolirii Pedepsei Capitale in Franta (1981), fost Ministru al

Justitiei in timpul primului mandat al lui Francois Mitterrand (1981-1988), fost Presedinte al Consiliului

Constitutional, la inaugurarea, unitatii de spitalizare psihiatrica pentru detinuti (cca 16.000, in prezent), care îi

poarta numele, la CHR (Centrul Regional Spitalicesc) din Rouvray (Sotteville-lès-Rouen, Departamentul Seine

Maritimes, Regiunea administrativa Normandia de Sud), marti pe 18 septembrie 2012, acesta afirma ca este

contra jurisdictiei de exceptie, fiind cel care in 1981 a aparat suprimarea Curtii de Siguranta al Statului si in

1983 al Tribunalelor Militatre.

El considera ca pentru minori (ca de-altfel si pentru cei condamnati la pedepse scurte), inchisoarea trebuie sa

fie o ultima alternativa (cand au fost epuizate toate posibilitatile pentru mentinerea condamnatilor in libertate),

pentru ca in mediul carceral (deosebit de criminogen), nu facem decat sa ″fabricam″ delincventi !

Modelul este si economicos, pentru ca bratara electronica (PSE-Plasament sub Supraveghere Electronica)

revine comunitatii la 10 euro/zi, contra 94 de euro/zi de inchisoare.

In plus, ea pare a fi utila si in lupta impotriva recidivei, favorizand deci reinsertiunea (activitatea lucrativa,

legatura cu familia, cei apropiati, etc.): statistic vorbind, intre 60-62% dintre cei care sunt purtatori de bratara

electronica, nu recidiveaza in urmatorii cinci ani.

Christiane Taubira, actualul Ministru al Justitiei, care refuza sa mareasca parcul penitenciar la 80.000 de

locuri (cum si-a luat angajamentul Guvernul Fillon sub presedentia lui Nicolas Sarkozy), multumindu-se cu

6.000 de locuri suplimentare, dorind sa largeasca insa munca detinutilor in folosul comunitatii.

Conform lui Pierre-Victor Tournier, Director de Cercetare la CNRS (Centrul National de Cercetare Stiintifica),

un asemenea sistem ar putea fi aplicat in aproape 50% din cazuri in pedepse corectionale (cei condamnati in

dosare corectionale, pentru pedepse relativ mici, pana in cinci ani).

Contrar sistemului englez, in care supravegherea electronica, precum si insertiunea detinutilor sunt in

intregime incredintate sectorului privat, Franta si-a ales un sistem mixt: sectorul privat furnizeaza

echipamentul, iar AP (Administratia Penitenciara), prin intermediul serviciilor de insertiune este cea care

plaseaza si incadreaza detinutii !

In 15% dintre cazuri de amenajare clasica a pedepsei AP a inregistrat esecuri. (Semi-libertate cu o scadere la

16,5% in 2012 fata 27,6% in 2009 ; plasament in exterior la munca in scadere la 8,4% in 2012, fata de 14,7%

in 2009 ; libertate conditionata sub control judiciar in scadere cu 3,4% in 2012 fata de 2009).

Insa serviciile de insertiune si de probatiune sunt saturate.

Ca urmare al dramei din comuna Port-Saint-Père in 2011, fostul Presedinte a reprosat judecatorilor o serie de

neglijente pentru care i-a facut responsabili.

Este vorba de un trunchi uman descoperit, sambata pe 9 aprilie 2011 in comuna Port-Saint-Père intre Nantes

si Pornic (Departamentul Loire Atlantique, regiunea administrativa, Pays de la Loire), conform declaratiei

Procurorului Republicii de la Nantes, Xavier Ronsin, in cadrul unor cercetari efectuate de catre jandarmii de la

Brigada de Jandarmerie din Nantes, pentru a gasi partile lipsa ale corpului unei tinere in varsta de 18 ani,

Laetitia, disparuta pe 18 ianuarie, in vecinatatea localitatii Pornic, dupa ce a parasit restaurantul in care lucra

la Bernerie-en-Retz (si corpul careia dezmembrat a fost gasit la cca 50 de km distanta la Lavau, pe 1

februarie).

Principalul suspect Tony Meilhon, arestat pe 20 ianuarie, a afirmat ca ar fi ucis-o pe Leatitia accidental.

Considerat labil din punct de vedere psihic, acesta a fost plasat intr-o Unitate pentru Bolnavi Dificili (UMD) la

spitalul psihiatric specializat din Plouguernevel (Departamentul Côtes-d'Armor, Regiunea administrativa

Bretania).