Upload
boboceloana
View
216
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 1/11
Iisus Hristos scopul existenţei noastre, împlinirea şi îndumnezeirea omului, ţinta
istoriei şi desăvârsirea creaţiei
Una dintre problemele omului în permanentă actualitate şi care a frământat
filosofii tuturor timpului, este sensul şi scopul vieţii omului. Una din întrebările
primare ,care îşi găseşte diferite răspunsuri la majoritatea religilor lumii dar care are o
permanentă actualitate şi lipsă de răspuns continuă şi acută în conştiinţa omului lipsită de
Dumnzeu cel viu, singurul scop al existenţei noastre.
Spre deosebire de lumea necuvântătoarelor, ca singură fiinţă conştientă de sine şi
de lume, va avea întodeauna neceisitatea interioară de a da un sens existenţie sale şi a
lumii înconjurătoare. Mai mult se poate vorbi de o sete necurmată manifestată prinnemulţumire continuă de a atingere a unor scopuri propuse şi pe care omul reuşeşte să le
împlinească fără ai aduce însă mulţumirea ce stă în esenţa scopului ce macină fiinţa
umană şi care se manifestă printr-o eternă nemulţumire în lipsa lui Dumnezeu. Din acest
sens, reiese clar că omul caută ceva dincolo de finalitatea lumii, ţinta lui se îndreaptă spre
infinit, omul este o fiinţă deschisă spre viitor, după cum precizează şi antropologia
modernă.
Dorinţa de permanetă depăşire spre acel ceva care îî umple existenţa dându-i unsens, şi care să îi îndrepte făptuirea spre un scop este naturală, pusă de Dumnezeu, omul
este singura creatură care este chemată să fie asemenea Creatorului, deci este chemat spre
infinit. Complacerea în granitele nemulţumirii pe care orice scop lumesc îl dă nu face
altceva decât să-i ia libertatea omului. Omul care se mulţumeşte cu ceea ce poate realiza
singur şi care se manifestă prin putere, ştiinţă, plăcere, succes profesional, pasiuni, făcând
abstracţie de puterea incomesurabilă a lui Dumnezeu, mulţumirea perenă care nu se
deschide spre o una mai mare şi care nu tinde spre durabilitate îl va ştirbi pe om de
eternitate. Chemarea omului este la mântuire, şi mântuirea nu este posbilă la om dar este
cu putinţă la Dumnzeu după cum ne relevă însuşi Mântuitorul.
Orice scop provizoriu şi sens superficial va fi destrămat de realitatea imanetă a
morţii care subduce viată aceluia în nonsens, moartea are rolul în acest sens al unei
dovezi inbatabile al perisabilităţii lumii cele fără de un sens care să treacă omul dincolo
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 2/11
de aceasta. Deci sensul existenţei noastre nu ne poate fi dat decât de perspectiva
eternităţii acesteia. Scopul nu poate fi ancorat asadar decât în veşnicie, într-o viaţă
transcendentă, liberă, în comuniunea cu o Persoană ce transcende perisabilul şi care să-l
ridice din realitatea morţii. Numai în comuniune cu această persoană, dincolo de
monotonia imanenţei, comuniune în care omul nu este redus la starea unui obiect
inconştient, omul îşi păstrează libertatea deplină şi, însuşindu-şi conştient şi liber, într-o
noutate continuă, bogăţia infinită a Persoanei supreme, îşi găseşte împlinirea şi sensul
vieţii.1
Conform credinţei creştine, omul este o făptură superioară fiind creat după chipul
şi asemănarea a însuşi Creatorului, care l-a adus la viaţă din nimic printr-o lucrare
deosebită de cea a celorlate creaturi, pe care i le-a dat să le stăpanească, făcându-l
asemenea Lui, a marelui Stăpân. Mai presus de toate Creatorul îşi face creatura persoană, partener de dialog, şi pentru ca să intre în dialogul iubirii Sale, îl face liber, atribut care îl
ridică peste statutul de creatură, marionetă, el poate să spună nu Creatorului Său dar nu-şi
poate depăşi statutul de creat, fiind dependent de Creatorul carel-a adus la viaţă din nimic
şi care îl susţine prin lucrarea Sa continuă. El este însăşi viaţa şi omul nu trăieşte decât în
măsura în care menţine relaţia cu viaţa.
Omul în libertatea pe care Dumnezeu i-o dă să aibă posibilitatea de a-i răspunde,
de a intra în dialogul iubirii, refuză viaţa, face abstracţie pentru prima dată de scopulexistenţei sale şi moare. În iubirea absolută pe care Dumnezeu i-o poartă, în ciuda
trădării, stabileşte un plan de mântuire prin care reuşeşte sa distrugă definitiv moartea,
fără să suprime libertatea cu care l-a creat pe om şi îi dă posibilitatea omului căzut să
aleagă din nou viaţa, fără ca refuzul acestuia să ştirbească viaţa, să ştirbească firea
omenească. Prin pogorărea Sa în lume a luat fire omenească şi a îndumnezeit-o a
împlinit-o s-a arătat pe sine ţinta istoriei şi a desăvârşit creaţia stricată, astfel devine El
scopul vieţii omului pentru ca omul cu chipul restaurat să devină asemenea Lui. Creatura
este chemată spre înfiere şi îndumnezeire, este chemată să fie asemenea, să intre în
dilogul iubirii absolute a Creatorului Său, de la egal la egal, care atât de mult a iubit
1 Dg1? Pp.17-18
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 3/11
lumea încât L-a dat pe unicul Său fiu ca oricine crede să nu piară şi să aibă viaţă
veşnică , cum spune Sfântul Evangelist Ioan şi l-a dat să fie primul între mulţi fii .2
Salvarea omului, mântuirea lui şi scoaterea lui din condiţia sa limitată de muritor
nu este posbilă decât prin existenţa unui Dumnezeu creator, transendent, ca existenţă
personală liberă şi atotputenică, cauză a tuturor lucrurilor. „Şi prin aceasta o face să scape
din moarte, căci numai o fire omenească creată din nimic şi dintr-o substanţă care avea
moartea legată de aceea substanţă ce nu depindea în existenţa ei de Dumnezeu, a putut
cădea într-o moarte din pură voinţă ce i s-a acordat, şi deci poate fi scăpată de ea, de către
Dumnezeu cel atotputernic, dacă ea primeşte oferta de a primi reluarea legăturii cu El”3.
“Dacă lumea n-ar fi creată din nimic, n-ar putea fi vorba de o întrupare a Fiului şi
Cuvântului lui Dumnezeu ca om şi de mântuirea omului pe veci…nu viaţa ar învinge
moartea, ci moartea ar învinge viaţa, căci viaţa persoanelor e scurtă, iar moarteadefinitivă; nu invers.”4
Mântuirea este un act definitiv şi în deplinătate tocmai pentru că Dumnezeu şi-a
asumat maxima unire cu firea umana prin Persoana firii sale dumnezeieşti fără a înceta ca
El să rămână şi Persoana a firi sale dumnezeieşti. Această unire maximală voită de
Dumnezeu nu poate fi explicată decâ prin iubirea nemărginită pe care Dumnezeu i-o
poartă omului.
Prin întruparea Sa ca om şi naşterea din Fecioara Maria, Dumnezeu demonstreză atâtatotputernicia lui prin care a creat lumea dar mai ales atotputernicia Sa iubitoare prin care
se împacă cu lumea, cu omul a carui fire o preia şi implicit cu creaţia care împreuna
suspină şi aşteaptă salvarea şi reluarea legăturii fericite cu Dumnzeu, conform Epistolei
către Romani 8,20. Fericirea nu poate fi decât prin Dumnezeu Creatorul, care susţine
lumea, lumea nu există decât în relaţie cu El, Viaţa prin excelenţă şi unicitate, şi înafara
Lui e doar non viaţa, moartea cea prin ruperea comuniunii susţinătoare.
Diofizitismul este important pentru teologia ortodoxă pentru că acesta „implică
valoarea pe care a dat-o Dumnezeu şi unei alte forme de existenţă, anume cele create de
Sine din nimic, care pe de o parte depinde întru totul de El, pe de o parte e preţuită de El,
2 Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti, Romani 8,203 Mitropolia Olteniei, Nr. 4, 1987, p.84 Ibidem, p.7
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 4/11
ca fire deosebită de a Sa şi vrea să o menţină în veci alături de a Sa”5. Dacă Mântuitorul
nu ar avea doua firi, fie ar fi rămas în transcendent în dumnezeirea Sa, fie mântuirea nu
ar fi fost posbila daca era doar om.
“Dar dacă Hristos Se reveleaza şi ca omul ajuns la împlinirea lui, întrucât e unit cu
Dumnezeu, cum nu e şi cum nu va fi nici un om decât în parte prin unirea cu Hristos, El
trebuie să fie şi calea şi ajutatorul nostru spre aceasta ţinta. Precum e ţinta reala, aşa e şi
calea reala. Propriu-zis El ne este cale întruât ne este ţinta. În aceasta calitate de ţinta El
ne arata iubirea Lui desăvârşită faţă de noi. Dar tocmai prin aceasta ne este şi calea,
întrucat tocmai prin ea ne ajuta cu întelegere să înaintăm spre ţinta realizată de El.
Întrucât nu am ajuns la capacitatea iubirii Lui, El ne e departe ca ţintă, dar întrucât prin
iubirea Lui ne este în maximă apropiere, El ne e calea accesibila. Şi aceasta iarăşi arată
istoricitatea şi supraistoricitatea lui Hristos.”6
El trăieşte în Eul Său absolut, dar şi relativul ca creat de El în relativul Său îşi vede
puterea absolutului Său, ca temelie a relativului Său; îşi vede realtivul ca fiind făcut
partaş al absolutului Său, prin voie şi putere proprie. Câtă vreme noi ne trăim relativul ca
dependent de Altul, neştiind daca Acela ne va asigura existenţa de veci, Hristos îşi
trăieşte relativul dependent de El însuşi ca existenţă absolută, deci cu asigurarea dată de
El însuşi veşniciei relativului Său, ca părtaş la existenţa Lui absoluta.”7
Veşnicia umanului Său nu este asigurată deci prin ea însăşi ci prin unitatea şi relaţiaindisolubilă cu firea dumnezeiască. Veşnicia noastră nu există decât printr-o legătură cu
absolutul care e posibilă doar prin legatura indisolubila ce a asigurat veşnicia relativului
prin Iisus Hristos, aşadar punte de legătura între om şi Dumnezeu. Firea umana rămâne
căzută şi nu e mântuită prin ea însăşi decat prin mentinerea relaţiei cu acea fire umană
permanent îndumnezeită, adică cu Hristos fără de care transcendenţa lui Dumnezeu
rămâne într-o separaţie totală de imaneţa umanului relativ. Deschiderea veşniciei a avut
loc prin Hristos singurul mijlocitor între om si Dumnezeu.
Pentru că omul nu are viaţă din esenţa sa şi e este cauzat el nu o menţine decât în
măsura în care adera la viaţa, deci la Hristos. Viaţa nu îşi are sensul astfel decât în
Hristos, scopul existentei noastre. Mai mult, atotputernicia lui Dumnezeu nu este doar 5 Ibidem. p.96 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 2, Editura Institutului biblic şi de misiune alBisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p.227 Mitropolia Olteniei, Idem, p.10
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 5/11
una creatoare, caci astfel omul ar ramane căzut în propria s-a moarte pe care a ales-o ci
este mai ales o atotputernicie iubitoare, singura prin care, si care a asigurat nemurirea
omului prin preluarea firii umane ce este îndumnezeită veşnic prin unirea indisolubila a
celor doua firi pe care Dumnezeu a realizat-o în indisolubilitatea Persoanei Sale. Omul
care adera la Persoana lui Hristos nu se raporteaza la un Dumnzeu transcendent, exterior
condiţiei sale, faţă de care nu poate fi decât într-o veşnică neputinţă dată de condiţia sa de
creatura, ci la Dumnzeu ce a preluat imanentul în firea Sa îndumnezeindu-l şi făcând
posibilă o relaţie interpersonală de la egal la egal cu divinitatea. Omul are posibilitatea de
a dialoga cu Dumnezeu, comunicarea a fost reluată într-o formă prin care Dumnezeu
respectând libertatea omului, prin care poate să-l refuze, firea umana rămâne salvată, în
relaţie veşnică cu Dumnezeu. Hristos a preluat-o pentru todeauna în Persoana Sa şi a
îndumnezeit-o . Rămane la latitudinea omului dacă aceptă sau nu comuniunea cu Hristos,care prin lucrarea s-a mântuitoare e scopul existenţei noastre, pentru împlinirea şi
îndumnezeirea omului.
„El a readus la acordul deplin cele două voi, odată ce ca Dumnezeu –Creatorul a
înzestrat firea umana cu o voie în armonie cu voinţa dumnezeiască şi cu o singură voie
normală în toate persoanele umane voitoare, sau odata ce Dumnezeu însuşi nu voieşte
ceva contrar firii omenesti, sau a dreptei ei dezvoltări prin voia ei”.8
Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, faptul că spirit pur fiind, a putut să facă materiaîncăpătoare după tipologia omului creat spirit şi materia, „aceasta înseamnă că materia nu
e creată de Dumnezeu ca o formă de existenţă incapabilă de-a fi făcut organ deplin
adecvat al ipostasului dumnezeiesc şi deci al însăşi Treimii dumnezeieşti” 9. Materia nu e
creată ca o masă amorfă condamnată la pierire pentru că Cerurile spun slava lui
Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria (Ps. 18,1). Amprenta vieţii, a lucrării
lui Dumnezeu nu poate să le lase în moarte, pentru că toate au fost create prin Duhul
Sfânt şi Logosul divin se regăseşte în raţionalitatea şi armonia întregii creaţii.
„Creatorul întregii creaţii avea putinţa să cuprindă în modul cel mai intim umanul
ca pe factorul creat conştient şi eficient asupra creaţiei în gradul maxim spre a duce prin
el întreaga creatie la ţinta spre care a fost chemat acesta, să o duca odată cu sine, cu
8 Sfântul Maxim Mărturistorul, P.G.,91, col.81. apud. Mitropolia Olteniei, Idem, p.139 Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea Ed. Editura Institutului Biblic şi deMisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 62
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 6/11
ajutorul Creatorului, la unirea cu El şi cu semenii.”10 Astfel prin Fiul lui Dumnezeu
întrupat şi părtăşia Sa de firea creată, Dumnezeu devine totul în toate, reda puterea
raţiunilor adevărate imprimate în creaţie în armonie totală prin mijlocirea umanităţii
căreisa S-a făcut ipostas.
Dacă puntea de legatura între om şi Dumnezeu a fost realizată prin Hristos, creaţia
făcută pentru om şi spre a fi supusă omului, ce a căzut odată cu acesta va fi şi ea salvată
împreuna cu aceasta. Aşadar omul este puntea între Dumnezeu şi restul creaţiei ce
aşteaptă salvarea.
De aceea Hristos, omul atât de real, e, în împlinirea Lui ca om, şi Dumnezeu. Mai
precis, Hristos e omul împlinit, pentru ca e unit cu modelul omului, cu Logosul divin. Dar
în Iisus Hristos, ca Logosul întrupat şi înviat, şi în cei uniţi cu El îşi va atinge şi lumea
desăvârşirea sau scopul ei. Hristos e omul de varf în care se împlineşte creaţia, întrucâteste într-o comuniune deplina cu Dumnezeu. “Referatul creatiei…arata pe om ca coroana
şi împlinire a creaţiei, în faptele celor cinci zile dintâi Cuvantul lui Dumnezeu se
manifestă ca simplă porunca… Omul este chemat în existenţă şi întronizat în creaţie
printr-o misiune ce i se încredinţează. De-abia cu acest act creaţia este desăvârşită (Gen.
2, 1). Ea se prezintă ca o ordine organizată în trepte, care e orientată spre om şi îşi atinge
împlinirea supremă în om. Numai omul este pus în relaţie cu Dumnezeu fără alte trepte
intermediare. Prin om uneşte Dumnezeu lumea cu Sine.”
11
Sfântul Apostol Pavel identifică pe Hristos cel întrupat cu Fiul lui Dumnezeu întru
Care au fost create şi aşezate toate (Col. 1, 16-20). “In Iisus Hristos se vor readuna toate,
pentru că în El au fost aşezate toate de la inceput. Faptul readunarii depline a tuturor în
Hristos are o anticipare în faptul că toate au fost create şi aşezate în El.”12
„Dacă n-ar exista decât o desfăşurare nesfârşită de timp, Dumnezeu cel etern ar
rămâne de despărţit total de El, şi n-ar putea vedea timpul creat de Dumnezeu, ci
Dumnezeu ar rămâne despărţit total de el, şi nu s-ar putea vedea timpul ca creat de
Dumnezeu, ci Dumnezeu ar fi fără nici o putere asupral lui , într-un dualism de
neînţeles”13.
10 Mitropolia Olteniei, Idem, p.1311 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 2, p.2312 Ibidem, p.2313 Mitropolia Olteniei, Idem, p.21
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 7/11
Hrisots prin înruparea Sa a adus veşnicia în timpul nostru şi prin exemplul Său ne-a
arătat cum putem înainta si noi prin veşnicie. Daca El a atins veşnicia prin bunătatea Sa
totală şi iubirea manifestată în Jertfa crucii, noi luăm veşnicia şi devenim vii prin
împărtăşirea cu El. Împărtâşirea de faptele sale ca model concret de existenţă umană pe
pământ şi împărtăşirea din jertfa realizată pentru mântuirea noastră, manifestată palbabil
prin prezenţa Sa în trupul şi sângele Său pe care ni-L dă continuu la Sfânta Liturghie.
Viaţa la care am fost chemaţi şi pe care a manifesta-o Întâiul a demonstrat-o a fi una cu
desăvârşirea. Noi trebuie să ajungem la vârsta bărbatului desăvărşit (Efeseni 4, 17) după
modelul pe care ni L-a lăsat Hristos pe pământ. Prin Hristos reuşim să doborâm egoismul
în care ne-am încătuşat prin păcat pentru a ne deschide iubirii iubirii faţă de Dumnezeu şi
faţă de aproapele, El ne deschide calea spre comuniunea cu El şi cu semenii noştrii, ne dă
putere să vindecăm firea noastră slăbită de păcat.Lucrarea mântuitoare a Logosului întrupat se arată încă din timpul vieţuirii Sale pe
pământ când, prin vindecările Sale, prin puterea pe care a arătat-o asupra naturii, prin
învierea morţilor şi culminarea prin învierea Sa arată starea de nestricăciune şi
desăvârşire pe care o va avea lumea la sfarşit14. Prin modelul vieţii Sale, în dialogul cu
tatăl înalţă responsabilitatea Sa umană la nivelul ei suprem, dânduni-se nouă pildă de
urmat, prin iubirea , smerenia, blândetea, slujirea, învâţându-ne despre răspunderea pe
care trebuie să o avem către Dumnezeu. Aşadar atât din punctul de vedere alresponsabilităţii precum din cel al desăvârşirii personale şi al sensului istoriei, Cuvântul
lui Dumnezeu întrupat rămâne este ţinta finală a omului şi a cosmosului întreg
Timpul este unealta şi spaţiul de manifestare care îi este încredinţată omului pentru
împreuna lucrarea cu Dumnezeu spre împlinirea şi îndumnezeirea omului. Hristos este
deci ţinta istoriei, dacă în Vechiul Testament, timpul nu îşi avea sscopul curgerii decât
spre întruparea Fiului lui Dumnezeu ce I-a dat sens şi valoare, din momentul unirii firii
umane cu a celei dumnezeiştei în Ipostasul Persoanei Mântuitorului, timplul este mijlocul
de îndumnezeire prin care fieacre om este chemat să reia comuniunea cu Dumnezeu prin
Iisus Hristos, ţinta istoriei
14 Dog 2? P.31
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 8/11
Întâlnirea eternităţii lui Dumnzeu cu timpul creaturii care umple creatura lui
Dumnzeu, nu e decât dialogul iubirii ridicate la desăvârşire. Dumnezeu se dăruieşte întreg
creaturii temporale, pentru ca ea e făcuta pentru veşnicie.”15
Dragostea s-ar realiza deci atunci când se întâlnesc într-o trăire reciprocă deplină
doua subiecte în calitatea lor de subiecte, adică fără să se reducă reciproc la starea lor de
obiecte, fără să se acopere unul pe altul dar cu toate acestea dăruinduse reciproc în
deplină libertate. Propriu zis eu nu-mi mai aparţin mie nici tu ţie, ci aparţinem unui noi
comun. Eu mă depaşesc pe mine în faţa ta, nu mai sunt inchis în mine, ci oarecum între
mine şi tine sunt ieşit din cerucul individualităţii mele ca şi tu din cercul individualităţii
tale, creeam o unitatea care nu e prorietatea unui singur eu, a mea sau a ta, şi totuşi ne e
înafară de noi doi.”16
În unirea cu Hristos firea umană este transformată, copleşită de îndumnezeire însă
„nu înseamnă că omul devine innsensibil ci traieşte şi el însuşi noua sa stare ca Dumnzeu
dupa har conştient în acelaşi timp de natura sa dupa fire 17. Prin îndumnezeire nu vom mai
privi ca prin oglindă după cum spune Sfântul Apostol Pavel ci Îl vom vedea pe
Dumnezeu faţă către faţă într-o comuniune şi un dialog veşnic de la egal la egal, posibil
doar prin ridicarea noastra prin Iisus Hristos, ce a coborât spre aduce omul la niveluldialogului între el şi Dumnezeu. Voinţa umană este unită, îndumnezeită prin unirea cu
voinţa lui Dumnezeu cel înomenit şi nu activitatea ei normală este modificată. Prin
îndumnezeire omul de împlineşte şi se diferenţiază de Dumnezeu prin tinderea acestuia
continuă fără saturaţie spre izvorul dumnezeirii şi al vieţii cu care se uneşte dar nu se
identifica.
Îndumenzeirea este desăvârşirea omului prin Dumnezeu, dat fiind că în alt chip nu
poate ajunge la desăvârşire. Firea umană ştirbită şi întunecată de păcat ce nu se poate
manifesta la plinătatea la care a fost creată şi cu atât mai puţin la îndumnezeirea spre care
este chemat, este o ridicare a naturii umane din graniţele ei, spune Grigorie de Nyssa18 şi
scopul omului este angajarea în iubirea Treimii de unde îşi are originea, căci a fost creat15 Mitropolia Olteniei ,p.2216 Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica creştină sau Teologia vieţii spirituale, Ed. Casa cărţii de Stiinţă,Cluj Napoca, 1993, p.29317 Ibidem, p.345
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 9/11
din infinitatea iubirii Sfintei Treimi, fără vreo necesitate şi nu îşi implineşte existenţa
decât în ancorarea în această iubire în trei. „Iubirea între eu-tu, chiar în planul înfinit, vrea
să se extindă spre altă persoană, sau bucuria unuia de altul sporeşte când e însoţită de
bucuria unui al treilea, sau când bucuria celor doi trăieşte bucuria comună de un al
treilea”19
Între noi şi Hristos există o mare distanţă manifestată din cauza slăbiciunilor noastre
spirituale care ne ţin departe de idealul desăvârşirii revelat nouă în Persoana Sa, dar prin
apropierea maximă pe care Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat o realizează din
iubire dumnezeiască pentru a ne face asemenea Lui, El este ţinta desăvârşirii noastre
finale, pentru ca firea dumnezeiască având din veşnicie Şi-a creat fire omenească şi trup
din Fecioara Maria, în timp, o singură persoană fiind, îndumnezeind firea perisabilă şi
supusă morţii prin păcat. Hristos este începutul, mijlocul şi sfârşitul veacurilor, împlinireaomului real, Cel care duce omul şi creaţia către ţinta lor finală, „Învierea şi viaţa”, căruia
I s-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ” şi va fi cu aleşii Săi „până la sfârşitul
veacurilor”(Matei 28,18-20).
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA ARTĂ SACRĂ
18 Contra Eunonim libr.V,P.G.45,693 apud. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica creştină sau Teologia
vieţii spirituale , p.34219 Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, pp.68-69
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 10/11
Lucrare de seminar
Iisus Hristos scopul existenţei noastre, împlinirea şi îndumnezeirea
omului, ţinta istoriei şi desăvârsirea creaţiei
Profesor îndrumător, Student susţinător, Pr. Prof.Unv.Valer Bel Iuliana Ioana Negru
CLUJ-NAPOCA
2009
Bibliografie:
8/9/2019 Iisus Hristos Scopul Existentei Noastre
http://slidepdf.com/reader/full/iisus-hristos-scopul-existentei-noastre 11/11
Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica creştină sau Teologia vieţii spirituale, Ed. Casacărţii de Stiinţă, Cluj Napoca, 1993
Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea Ed. Editura InstitutuluiBiblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 1, Editura Institutului biblic şi demisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1987
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 2, Editura Institutului biblic şi demisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997
Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, Bucureşti
Mitropolia Olteniei, Nr. 4, 1987