Imprumuturile de Stat - Copy

8/7/2019 Imprumuturile de Stat - Copy

http://slidepdf.com/reader/full/imprumuturile-de-stat-copy 1/47

CONTINUT:

Capitolul 1. Împrumuturile de stat1.1. Conţinutul economic al creditului public

1.1.1. Împrumutul de stat: trăsături caracteristice

1.1.2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat1.2. Tehnica împrumuturilor de stat1.2.1. Elemente tehnice ale împrumuturilor de stat1.2.2. Operaţiuni prilejuite de împrumuturile de stat

Capitolul 2. Datoria publică2.1. Notiuni generale

2.2. Conţinutul şi formele datoriei publice

Capitolul 3. Datoria publică internă3.1. Noţiuni generale de datorie publică internă3.2. Indicatori de apreciere ai datoriei publice interne3.3. Mijloace de stingere sau de reducere ai datoriei publice interne3.4. Datoria publică a României: cadrul juridic, structura şi evoluţia

Capitolul 4.Datoria publica externă4.1. Particularităţiile împrumuturilor externe4.2. Conceptul de datorie externă. Indicatori privind datoria externă4.3. Indicatori de apreciere ai datoriei publice externe

4.4. Criza datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare4.5. Strategia soluţionării crizei datoriei externe





Astfel, împrumutul contractat de un agent economic (societate comerciaactivitate de producţie) la o bancă şi utilizat de aceasta în calitate de cacontribuie la sporirea masei profitului realizat. Din acest profit, el cedează bănanumită parte, sub formă de dobândă, ca preţ al împrumutului acordat. Amecanism, specific creditului bancar, utilizat în scopuri productive de către ag

economic, creează iluzia că orice sumă de bani acordată cu titlu de împrumucapabilă să producă dobândă. Ca urmare, în practică s-a generalizat perceperdobânzi şi la împrumuturile utilizate în scopuri neproductive, cu toate că în asemcazuri, nefiind folosite în calitate de capital, ele nu produc valoare adăugată, dinsă se plătească dobânda.

Aşa stau lucrurile cu resursele băneşti mobilizate de stat pe calea credi public şi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor militare, a celor pentru funcţioserviciilor publice, menţinerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajuscadenţă, plata dobânzilor aferente etc. Cu toate că împrumuturile de stat folosmod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totuşi purtătoare de dobânzi. În caz, plata dobânzii şi restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugadică în principal pe seama impozitelor şi a taxelor.

În legătură cu folosirea împrumuturilor, trebuie menţionat că sunt şi cazurisumele împrumutate de stat capătă o destinaţie productivă. În asemenea sitdobânda se suportă din valoarea adăugată în urma utilizării productivîmprumuturilor respective.

Din destinaţia diferită pe care o capătă creditul bancar şi cel public decdeosebirea dintre acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de capital (societacţiuni, în comandită pe acţiuni etc.), pe de o parte, şi obligaţiunile împrumuturi

stat, pe de altă parte.Acţiunile emise de către o societate de capital reprezintă înscrisuri care cerdeţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi. Ca titluri de propriacţiunile dau dreptul deţinătorului lor la o cotă-parte din profitul realizat, denudivident, şi care variază de la un an la altul în funcţie de rezultatele obţinute.

Obligaţiunile puse în circulaţie de o societate de capital certifică deţinătolor calitatea de creditor şi-i dau dreptul să primească o dobândă la suîmprumutate, indiferent de rezultatele financiare obţinute de societatea care aobligaţiunile. Acţiunile, ca şi obligaţiunile societăţilor de capital, n-au valoare prci reprezită numai o anumită valoare, şi anume capitalul real concretizat în mijde muncă, obiecte ale muncii şi forţă de muncă, procurate cu banii primiţi acţionari sau de la diverse categorii de creditori pe bază de obligaţiuni sauînscrisuri. Cu toate că acţiunile şi obligaţiunile emise de o societate nu au va proprie, ele circulă totuşi independent de capitalul real, adică se cumpără, se vâse gajează, ca şi cum ar avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urcapitalul iluzoriu sau fictiv.

Obligaţiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care atestă deţinătolor calitatea de creditor al statului; deşi nu au o valoare proprie, ele circulă ca ş



ar avea o asemenea valoare. În măsura în care sumele împrumutate de stat nufolosite în scopuri productive, ci pentru consum, obligaţiunile împrumuturespective nu au în spatele lor un capital real, capabil să producă valoare adăugatoate acestea, ele dau deţinătorului lor dreptul de a primi o dobândă din partea stcare se suportă din resursele bugetare. Prin urmare, obligaţiunile împrumuturil

stat reprezintă dublu capital fictiv.Dobânda plătită de un agent economic unei bănci, pentru creditul primit aceasta, exprimă, pe de o parte, relaţii de distribuire a valorii adăugate participanţii la activitatea economică finanţată prin credit, iar pe de alta, relaredistribuire a profitului realizat de agentul economic împrumutat şi bîmprumutătoare.

Dobânda plătită de stat pentru mijloacele băneşti împrumutate şi utilizaacesta în scopuri neproductive exprimă relaţii de redistribuire a venitului naţionredistribuie, în principal, veniturile persoanelor fizice şi juridice, mobilizate la pe calea impozitelor şi taxelor, în favoarea celor care au acordat bani cu împrstatului şi pentru care încasează dobânzi.Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere intervenită în persoană fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de alta, prin care prima consă pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perdeterminată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabiliachite dobânda şi alte costuri cuvenite. Împrumutul de stat prezintă următotrăsături caracteristice:

1. împrumutul de stat arecaracter contractual . Spre deosebire de impozit, careconstituie o prelevare obligatorie, stabilită în mod unilateral de către stat în sa

unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprimă acordul de voinţă al părAici se cuvine o precizare: condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumuforma şi mărimea venitului pe care îl asigură, precum şi alte eventuale avaacordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale stafără consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali. Persoanele interesate paccepte sau să refuze în bloc condiţiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde săasigure un tratament preferenţial faţă de ceilalţi subscriitori.

Modul în care se stabilesc condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumut de stat conferă contractului dintre împrumutat (statul) şi împrumută persoană fizică sau juridică) un caracter diferit de cel al contractului de credit bacare intervine între o bancă (împrumutător) şi o persoană fizică sau jur(împrumutat). În cazul contractului de credit bancar, condiţiile de acordare rambursare a împrumutului se negociază de bancă cu fiecare solicitant în par plus, acest contract prevede obligaţia împrumutatului să prezinte o garanţie matîn favoarea împrumutătorului. În cazul împrumutului contractat de stat, acesoferă o asemenea garanţie împrumutătorilor săi.

De regulă, împrumuturile de stat au la bază principiul facultativităţii. Istocunoscut însă şi cazuri de împrumuturi forţate, când subscrierea nu a fost lăs



latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu. La împrumuturi forţastat recurge în împrejurări excepţionale, şi anume atunci când independenţa naţiintegritatea teritorială a statului sau cuceririle sociale ale poporului au fost lichsau sunt grav ameninţate.

Sunt cunoscute şi cazuri de împrumuturi contractate de stat pentru pregăti

ducerea de războaie, reconstrucţia postbelică a ţării, refacerea economiei distrucalamităţi naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice de mare amploarcând libertatea de acţiune a subscriitorilor este mult îngrădită prin măsurile luaautorităţile publice. Întrucât condiţiile de emisiune şi de rambursare a unor asemîmprumuturi sunt mai puţin atractive decât în împrejurări normale, pentru plaacestora se desfăşoară o amplă acţiune de popularizare: se evidenţiază faptobiectivele prevăzute a se finanţa pe cale de împrumut sunt de interes naţionasubscrierea la împrumut constituie o datorie patriotică a fiecărui cetăţean. Usubscriitorii sunt puşi în situaţia de a alege între un impozit forfetar extraordavând caracter definitiv şi nerambursabil, şi un împrumut de stat rambursabil şdobândă sub nivelul pieţei.2. împrumutul are uncaracter rambursabil . Ca mijloc de procurare a resurselo băneşti de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizează prin aceea restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat, deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziţia statului, definitnerambursabilă.

La plasarea unui împrumut, statul stabileşte termenul de rambursare a acecare poate fi mai apropiat sau mai îndepărtat, în funcţie de evoluţia previzibveniturilor şi a cheltuielilor publice. De la această regulă, fac excepţie împrumu

perpetue, la emiterea cărora angajamentul statului se limitează la plata unei andobânzi creditorilor săi, pe o perioadă de timp nedeterminată, fără să se stabileastermen de restituire a împrumutului propriu-zis. Lipsa unui angajament exprrambursare a unui asemenea împrumut nu împiedică însă statul împrumutrăscumpere la bursă înscrisurile împrumutului respectiv, în momentul în care acoperaţiune prezintă convenienţă economică.

3. împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice, pe lârambursarea sumei împrumutate, şi o anumităcontraprestaţie . Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipseşte şi a o folosi potrivit trebuinţelor sale, staangajează să achite sistematic, deţinătorilor de înscrisuri publice, „preţul" acfolosinţe. „Preţul" la care ne referim îmbracă forma dobânzii, forma câştiguluambele forme, după caz, la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale. Aşas-a mai arătat, împrumutul de stat se deosebeşte de impozit, între altele, contraprestaţia pe care statul o oferă creditorilor săi.

Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ultrestrânse. Astfel, în condiţiile scăderii ratei dobânzii pe piaţa capitalului de împrîn perioada de criză sau de depresiune, statul poate proceda la conversiunea dasale: preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobândă ridicată cu însc



ale unui împrumut nou cu o dobândă mai redusă. Alteori, avantajele materiale ioferite de stat creditorilor săi se diminuează ca urmare a deprecierii accelerate po suferă moneda în care a fost libelat împrumutul. Deşi statul achită în sistematic dobânda aferentă şi rambursează ratele scadente ale împrumutotuşi sumele ce revin deţinătorilor de înscrisuri publice au o puter

cumpărare mai mică decât cea încredinţată de aceştia statului la lansîmprumutului.

Tabelul 1.1. Asemanări şi deosebiri dintre creditul privat şi cel public

Creditul public- este contractat de către stat- debitorul este reprezentat de

autorităţile publice centrale şilocale, iar creditorii sunt cei de lacare provin resursele de împrumut- cererea vine din partea autorităţilor publice centrale şi locale

- oferta vine din partea băncilor,altor instituţii financiare, agenţilor economici, populaţiei

- este utilizat pentru funcţionareaserviciilor publice, finanţareacheltuielor militare, menţinerea

ordinii publice, rambursarea lascadenţă a datoriei publice, platadobânziilor aferente

- rambursarea şi plata dobânzilor şicomisioanelor aferente serealizeaza pe seama veniturilor bugetare (impozite, taxe, etc.)

- dobânda plătită de stat, laîmprumuturile contractate, exprimărelaţii de redistribuire a venituluinaţional, se redistribuie, în principal, veniturile persoanelor fizice şi juridice, mobilizate lafondurile de resurse financiare publice, pe calea impozitelor şitaxelor, în favoarea celor care auîmprumutat statul şi pentru careîncaseaza dobânzi.

Creditul privat - este contractat de agenţii

economici, populaţie- debitorii sunt agenţii economici

populaţia- cererea vine din partea persoanelofizice sau juridice- oferta vine din partea statului,

băncilor, altor instituţii financiareagenţilor economici, populaţiei

- este utilizat în scopuri productivecaz în care contribuie la sporirea profitului realizat din care scedează băncii o parte sub formă d

bobândă, cât şi neproductive, cândse percepe, de asemenea, dobândăchiar dacă nu produc valoareadăugată

- rambursarea şi plata dobânzilor şcomisioanelor aferente serealizează pe seama resurselor private

- dobânda plătită de debitori exprimrelaţii de distribuire a valoriiadăugate între participanţii laactivitatea economică financiară prin credit, precum si a profitulurealizat de agentul economic,împrumutat şi bancaîmărumutătoare.



1.1.2. Destinaţia şi rolul împrumuturilor de stat

Statul apelează la împrumuturi fie din necesităţi de trezorerie, fie din necede echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevăzute a se rîn anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare. Deşi pe întregul an bude stat se prezintă echilibrat, totuşi pe parcursul acestuia, şi cu deosebire în prluni ale anului, poate să nu existe o concordanţă deplină între termenele la caîncasează veniturile şi cele la care se efectuează cheltuielile. Ca urmare, în perioade plăţile devansează încasările, ceea ce provoacă un gol de casă, adinsuficienţă temporară de resurse, în timp ce în altele se înregistrează un plresurse faţă de ritmul normal al plăţilor.

Organul însărcinat cu execuţia de casă a bugetului trebuie să cunoască din perioadele în care se profilează goluri de casă pentru a putea procura resu

necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat. În cazul în care toate res publice încasate pe teritoriul ţării se colectează la Trezoreria finanţelor publice posibil ca insuficienţa de resurse înregistrată la bugetul de stat să fie acoperseama sumei împrumutate de la o altă instituţie de stat care înregistrează un prisresurse. În momentul încasării veniturilor bugetare prevăzute, suma respectirestituie instituţiei împrumutătoare.

În cazul în care disponibilităţile de resurse ale unor instituţii publice nu acogolul de casă al bugetului, atunci se solicită împrumuturi pe termen scurt ldeţinători de resurse băneşti de pe piaţă. În ultimă instanţă se face apel la bcentrală a ţării, sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoarlimitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Resursele băneşti împrumutate de la ddeţinători publici sau privaţi nu măresc masa semnelor băneşti în circulaţie, ci no redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la banca centrală repreziemisiune de bani fără acoperire materială. Apelul la împrumuturi din necesitătrezorerie poate avea consecinţe nefaste asupra circulaţiei băneşti ori de câte ori vizează sume importante şi nu se rambursează la termenele prevăzute.

În cazul în care veniturile fiscale şi domeniale ordinare nu acoperă intecheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finanţarea deficitului rezultat statîmprumută pe piaţa internă sau în străinătate. Întrucât uneori deficitul bugetar a

dimensiuni mari, iar creditul public este totuşi limitat, statul apelează şi la resu băncii centrale. Aceasta îi asigură împrumutul solicitat punând rotativa în funcadică emiţând bani fără acoperire. În perioada postbelică deficitul bugetar a căpăcaracter cronic, numeroase ţări ale lumii confruntându-se cu problema deficfinanciar public.

Pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă, inclusiv la banca centratermen scurt, se emit bonuri de tezaur. În unele ţări emisiunea de bonuri de tezau plafonată prin lege, în timp ce în altele aceasta este nelimitată. În acest din urm



emisiunea de bonuri de tezaur din instrument de trezorerie (de acoperire a goltemporare de casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de staacoperire a deficitului bugetar).

Sumele împrumutate de stat de la banca centrală au, cel puţin teoretic, carrambursabil. Ele urmează să se restituie fie din excedentul bugetar, atunci când a

există, fie din împrumuturile contractate de stat la diverse persoane fizice sau ju(altele decât banca centrală). Practic, însă, rambursarea acestor împrumuturadesea un caracter formal: statul stinge împrumuturile sale vechi, primite de la de emisiune, pe seama unor împrumuturi noi, contractate la aceeaşi instituţie, cenu duce la diminuarea masei de bani în circulaţie.

În România, în cursul exerciţiului financiar anual, pentru acoperirea decalatemporar dintre încasările şi plăţile din contul curent general al Trezoreriei staBanca Naţională a României poate acorda împrumuturi cu termen de rambursacel mult 180 de zile şi în condiţii de dobândă la nivelul pieţei, pe bază de convîncheiate cu Ministerul Finanţelor Publice. Suma totală a împrumuturilor acorda poate depăşi în nici un exerciţiu financiar anual echivalentul a 7% din veni bugetului de stat realizate în anul precedent, iar soldul permanent al împrumutacordate şi nerambursate nu poate depăşi în nici un moment suma totală rezultadublarea capitalului şi a fondului de rezervă al Băncii Naţionale a României.

Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheieregulă, pe termene mijlocii şi lungi. Rambursarea ratelor scadente şi achidobânzilor aferente au drept consecinţă sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce adupă sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficienţă a acestora, contractarnoi împrumuturi.

În condiţiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltu bugetare aprobate pentru anul următor, guvernul ţării are de ales între spoveniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impnoi) şi contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul optează pcea de-a doua soluţie, din următoarele considerente:

a) majorarea impozitelor constituite o măsură nepopulară, deoaafectează nivelul de trai al populaţiei, iar partidul (partidele) de la putere evităaplice de teamă să nu-şi piardă electoratul. În ţările cu un nivel ridicat al fiscalitnouă sporire a acesteia se loveşte de împotrivirea fermă a categoriilor sociale curma să suporte sarcina suplimentară;

b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasasigur şi remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de procura

resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada necesară peindentificarea şi evaluarea materiei impozabile, stabilirea şi perceperea impozeste mai îndelungată decât cea de subscriere la împrumut şi efectuare a vărsămiîn contul acestuia;



d) în condiţiile în care împrumutul se solicită la banca centrală, termenuobţinere a resurselor băneşti este şi mai scurt decât în cazul în care acesta se plaîn rândurile populaţiei ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrală).

În problema rolului împrumuturilor de stat, economiştii contemporani poziţie diferită de aceea a confraţilor lor din perioada capitalismului ascendent.

priveşte dilema „impozite sau împrumuturi" pentru finanţarea cheltuielilor bugeconomiştii din perioada de ascensiune a capitalismului erau adepţi ai soimpozitelor şi criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice. Aceasta, deoarec

a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să se desfăşoare în condiliberă concurenţă, pe baza iniţiativei private, fără nici un amestec din pstatului; cheltuielile publice trebuie reduse la minimum, impozitele smodice spre a nu diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activităeconomice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure exclusiv pe sveniturilor ordinare(fiscale şi eventual domeniale);

b) împrumuturile antrenează cheltuili bugetare suplimentare sub formdobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., care fac necesară, în final, majoimpozitelor;

c) împrumuturile uşurează sarcina fiscală a generaţiei prezente, împovărează generaţiile viitoare cu cheltuilile reclamate de rambursratelor scadente şi plata dobânzilor;

d) împrumuturile publice afectează însăşi capitalul naţiunii, în timpimpozitele diminuează numai veniturile acesteia.

În secolul xx şi mai cu seamă după criza economică mondială din 1929-1

numeroşi economişti au renunţat la concepţia neamestecului statului în economică a ţării, susţinând necesitatea influenţării acesteia cu ajutorul difer pârghii economico-financiare, între care impozitele, împrumuturile, cheltu publice, moneda, rata scontului, cursul valutar ş. a. nu ocupă ultimul loc. Ei recfaptul că împrumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, dar precă acestea, folosite ca instrumente de intervenţie a statului în economie, contribcorectarea ciclului economic, impulsionarea economiei stagnante, restabechilibrului economic etc.

Unii economişti contemporani consideră nefondată teza potrivit căîmprumuturile ar constitui un mijloc de transferare a sarcinilor financiare ageneraţiilor viitoare. După opinia lor, afirmaţia de mai sus este valabilă numai privim lucrurile prin prisma împrumutătorului individual: acesta, în loc să plătastăzi un impozit majorat, care să-i amputeze definitiv veniturile, împrumută sto parte din disponibilităţile sale băneşti, care îi va fi rambursată ulteriorimpozitele majorate.

Judecând însă lucrurile la nivelul întregii societăţi, optica se schimbă: cu împrumutată statului se diminuează partea din venitul naţional (produsul interndestinată formării brute de capital ori consumului individual, după caz, în mom



lansării împrumutului, adică afectează resursele generaţiei prezente. Cu alte cufiecare generaţie suportă consecinţele împrumuturilor contractate de stat în epoccare se materializează în schimbarea destinaţiei iniţiale a părţii din venitul naţ(produsul intern brut) încredinţate statului: în loc să se creeze noi capacită producţie, şi deci noi locuri de muncă, se vor achiziţiona mai multe tunuri, se vo

efectivele de militari ori se vor majora retribuţiile aparatului administrativ-poliţieCât priveşte generaţia viitoare, după opinia unor economişti contemporani, acnu va avea o sarcină suplimentară de suportat, deoarece plusului de cheltuili cavea de suportat plătitorii de impozite în legătură cu împrumuturile contractatrecut, îi va corespunde un plus de venituri (dobânzi şi restituiri de împrumutuva reveni creditorilor statului.

Afirmaţia potrivit căreia împrumuturile de stat afectează capitalul individu pe cel al naţiunii întregi este respinsă de unii economişti contemporani, pe consică nu împrumuturile distrug capitalul naţiunii, ci lipsa de preocupare a unor aeconomici pentru buna întreţinere, reparare şi modernizare a echipamenindustriale, a mijloacelor de transport şi a instalaţiilor energetice, pentru form profesională a forţei de muncă, împrospătarea cunoştinţelor cadrelor etc. În măscare împrumuturile sunt folosite pentru finanţarea reînnoirii şi dezvoltării capitnaţional, în loc să fie utilizate în scopuri de consum, împrumuturile îl consermultiplică.

Împrumuturile de stat utilizate în scopuri neproductive reprezintă, îndoială, impozite amânate. Apelul la împrumuturi pentru acoperirea defic bugetar nu scuteşte societatea de povara acestora, doar întârzie momentul transpei asupra contribuabililor.

Afirmaţia potrivit căreia împrumuturile de stat nu provoacă un transfer de sade la o generaţie la alta - pe motiv că judecăţile de valoare ar trebui făcute la nîntregii societăţi, iar nu al membrilor acesteia luaţi în mod individual - trecvederea procesul de largă redistribuire a venitului naţional realizat prin intermîmprumuturilor şi al impozitelor între contribuabili, creditorii statului şi benefcheltuielilor finanţate pe seama împrumuturilor. Este adevărat că împrumuturistat produc efecte asupra întregii societăţi, dar acestea sunt diferite atât sub rtemporal (unele se produc în momentul plasării lor, iar altele în cel al rambuacestora şi plăţii dobânzii aferente), cât şi ca sens (unele persoane fizice şi jur profită de pe urma lor, iar altele le suportă povara).

Despre o influenţă favorabilă a împrumuturilor de stat asupra capitalului n poate vorbi decât în cazul în care acestea sunt utilizate în scopuri productiveexperienţa a numeroase ţări arată că, în majoritatea cazurilor, împrumuturile dsunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive şi numai arareori pdezvoltarea economiei naţionale, pentru obiective şi acţiuni cu caracter productiv

Revenind la rolul important al împrumuturilor de stat în redistribu produsul intern brut, menţionăm că acesta se manifestă atât pe plan intern, cât plan internaţional. Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistrib



produsului intern brut, iniţial în momentul plasării acestora de către stat. Cu prilej, are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de capital şafectată consumului, deoarece o parte din capitalul bănesc temporar liber, cuprinde şi capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasată în înscrisuîmprumuturilor de stat şi se foloseşte mai cu seamă în scopuri neproductive, în

servească la lărgirea producţiei şi a circulaţiei. Ulterior, redistribuirea produintern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plăţii dobaferente împrumu-turilor şi care se suportă în principal din impozite. Subscriitoîmprumuturile de stat încasează dobânzi şi prime de rambursare, iar agenţii econrealizează profit, în măsura în care livrează produse, execută lucrări ori presservicii pentru sectorul public, finanţate din resurse împrumutate de stat.

Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt fol pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de ccomunicaţie, protecţia mediului etc. În asemenea situaţii, împrumuturile contribsporirea producţiei materiale, la creşterea produsului intern brut şi, pe această baasigurarea resurselor necesare rambursării lor.Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la redistribu produsului intern brut între ţările împrumutătoare şi cele împrumutate. La acorde împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la ţările împrumutătoare către împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor şi al plăţii dobaferente, direcţia fluxurilor financiare se schimbă: de data aceasta, fluxurile pode la ţările beneficiare de împrumuturi către ţările împrumutătoare. Dredistribuirea produsului intern brut al ţării creditoare către ţara debitoare are catemporar (împrumutul acordat fiind rambursabil), în schimb plăţile efectuate d

debitoare, cu titlu de dobânzi şi comisioane, către ţara creditoare, refredistribuirea definitivă şi nerambursabilă a produsului intern brut pe internaţional. Adesea o parte din produsul intern brut al ţărilor debitoare transferată la dispoziţia ţărilor creditoare prin mecanismul preţurilor neechivalecel al cursurilor valutare care oscilează în limite largi fără justificare economică.

Întrucât ţările dezvoltate constituie principalele ţări exportatoare de capitaţările în curs de dezvoltare - principalele ţări importatoare de capital, este lesnînţeles că, prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, areredistribuirea produsului intern brut pe plan internaţional.

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesităţi curentetrezorerie, prin apelarea la împrumuturile publice, generează anumite proceredistribuire a produsului intern brut, care se manifestă atât în interiorul fiecărecât şi pe plan internaţional. Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului interîncep să apară odataă cu subscrierea la împrumuturile lansate de autorităţile puÎn acest moment are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de c(de acumulare) şi cea destinată consumului, deoarece o parte din capitalul bdisponibil este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat şi se utilizeaulterior, prin plata dobânzilor şi a eventualelor câştiguri promise de autorităţi, c



realizează în favoarea subscriitorilor la împrumuturi, din veniturile încasateimpizite. Împrumuturile publice contractate în străinătate contribuie la redistrib produsului intern brut între ţările care acordă împrumuturi şi cele care le solicită.

1.2.Tehnica împrumuturilor de stat

1.2.1 Elementele tehnice ale împrumuturilor de stat

La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea câtorva elemtehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Pe baza acestora, subscri potenţiali fac judecăţi de valoare cu privire la convenienţa plasării disponibilitlor băneşti în înscrisuri ale acelui împrumut. Este vorba de: denumirea împrumcare se contractează; valoarea menţionată pe fiecare cupiură a înscrisului aîmprumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alte avantaje mateacordate deţinătorilor de înscrisuri, pentru a face împrumutul mai atractiv.

Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinaţia acestuia. Atuncistatul doreşte să atragă atenţia opiniei publice asupra caracterului excepţionîmprumutului ori asupra obiectivului urmărit prin acel împrumut, considerat de inaţional, precizează acest lucru în însăşi denumirea lui. Spre exemplu; „împruînzestrării armatei", „împrumutul pentru reconstrucţie", „împrumutul stabilizăriÎn cazurile în care împrumuturile se contractează cu o oarecare regularitate pacoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaţii (construcţii de drumuriîn denumirea lor se precizează anul contractării („împrumutul de stat 1947"), ndobânzii („împrumutul de stat 71/2%), forma pe care o îmbracă venitul („împru

de stat cu câştiguri"), după caz.Valoarea nominală, valoarea reală şi cursul. Pentru fiecare împrumut contr pe piaţă, statul emite nişte înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hâvaloare, obligaţiuni etc., în cupiuri de o anumită valoare (spre exemplu: de 100 dsterline, 200 de dolari S.U.A., 2 000 de franci francezi, 50 000 de yeni). Sînscrisă pe titlul unui împrumut de stat, denumită valoare nominală,- expmărimea creanţei pe care deţinătorul acesteia (creditorul) o are de încasat de l(sau, invers, datoria statului faţă de deţinătorul înscrisului respectiv). Cîmprumutul se rambursează la termenul pentru care a fost contractat, statul adeţinătorului înscrisului valoarea nominală a acestuia. Dacă deţinătorul doreşterecupereze banii plasaţi în înscrisuri ale unui împrumut de stat înainte de term poate să le vândă la bursă. Suma cu care se cumpără (se vinde) un înscris, denvaloare reală, poate să fie egală, mai mică sau mai mare decât valoarea nominacesteia. Mărimea valorii reale depinde de cursul la care cotează înscrisrespective la bursă. Cursul exprimă „preţul" cu care se cumpără şi se vând 1unităţi monetare valoare nominală şi acesta poate fi: al pari, adică egal cu 100 pari, adică mai mic decât 100, sau supra pari, adică mai mare decât 100. La lan



unui împrumut, cursul obligaţiunii unui împrumut de stat este, de regulă, sub pnumai arareori al pari sau supra pari.

Cursul depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumunivelul dobânzii la împrumutul respectiv, ca şi de alte avantaje oferite dedeţinătorilor înscrisurilor acelui împrumut.

În acest context, folosirea noţiunilor de valoare nominală şi valoare realăconvenţională, deoarece obligaţiunile împrumu-turilor de stat, aşa cum s-a arătasus, nu au valoare proprie.

Termenul de rambursare. Din punctul de vedere al duratei pentru carcontractează, împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare şi fără asemtermene. Există împrumuturi pe termen scurt (contractate pe o perioadă de pânăan inclusiv), pe termen mijlociu (mediu) (pe o perioadă de peste un an până la ani inclusiv) şi pe termen lung (pe o perioadă de peste 5 ani). La împrumututermen scurt statul apelează atunci când, deşi echilibrat pe întregul an bugetul prneconcordanţe între momentul încasării veniturilor prevăzute şi momentul efeccheltuielilor aprobate. La fel procedează în cazul când veniturile nu se realizeacuantumul prevăzut în buget, sau când apare necesitatea efectuării unor chelneprevăzute. În asemenea situaţii, statul contractează împrumuturi cu termene de rambursare.

Împrumuturi pe termene mijlocii şi lungi statul contractează atunci cândnevoie de resurse băneşti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronic pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii de mare valoare.

Pentru împrumuturile pe care le contractează, statul poate să emită difînscrisuri pe care le înmânează creditorilor săi sau fără să emită astfel de înscr

înregistrează suma datorată în evidenţa datoriei publice ţinută de MinisFinanţelor. Prima soluţie - aceea a emiterii de titluri de stat materializatefoloseşte, de obicei, atunci când statul se împrumută la un număr mare de creditocea de-a doua - aceea a titlurilor de stat dematerializate - atunci când este vorbîmprumuturi obţinute de la un număr limitat de creditori.

Creanţele în cont nu necesită cheltuieli pentru confecţionarea înscrisuriloca urmare, nici pentru păstrarea acestora în depozitele băncilor. În schimb, ele nfi negociate la bursă, ci numai în afara acesteia, cu îndeplinirea anumitor formali

Înscrisurile emise de stat poartă denumiri diferite, în funcţie de termenul pcare s-a contractat împrumutul şi de caracteristicile înscrisurilor respective caasemenea, diferă de la o ţară la alta, Astfel, pentru împrumuturile pe termen scemit bonuri de tezaur, poliţe de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuimpozite etc. Poliţele de tezaur, spre deosebire de bonurile de tezaur şi de celînscrisuri pe termen scurt, sunt supuse dreptului cambial, care reglemencondiţiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit etc. Bonurile de tezaur lombardate la bănci şi vândute la licitaţie la cursuri variabile. Certific(bonurile) de impozite sunt înscrisuri nepurtătoare de dobândă, pe care staînmânează creditorilor săi pentru plata unor furnituri sau alte angajam



Deţinătorii acestor înscrisuri le pot folosi pentru achitarea impozitelor datstatului.

Pentru împrumuturile pe termen mijlociu şi lung se emit înscrisuri cunoscutdenumirea de obligaţiuni sau titluri de rentă, iar pentru cele fără termen, titlurentă perpetuă.

Înscrisurile emise de stat se mai deosebesc şi prin faptul că unele pot fi nego(înscrisuri cu circulaţie liberă), în timp ce altele nu pot fi negociate şi lombardate.

Dobânda. „Preţul" pe care statul îl plăteşte creditorilor săi pentru folosumei împrumutate îmbracă forma:

a) a dobânzii (venit fix, de care beneficiază toţi deţinătorii înscrisuri,proporţional cu valoarea nominală a sumelor împrumutate);

b) a câştigătorilor (venituri diferenţiate ca mărime, de care beneficiază nun număr restrâns de deţinători),

c) forma combinată a dobânzii şi a câştigurilor sau forma altor avantaje.La împrumuturile de stat cu dobândă, fiecare obligaţiune are anexat un nde cupoane, care se detaşează periodic (o dată sau de două ori pe an) şi se prezi

ghişeul băncii centrale sau al altei instituţii desemnate de stat, de unde se încadobânda cuvenită.

La împrumuturile de stat cu câştiguri (premii), câştigurile se plătesc nudeţinătorilor acelor înscrisuri care au ieşit câştigătoare la tragerile la sorţi. Suma a câştigurilor se stabileşte ţinând seama de rata dobânzii. Cu alte cuvinte, sumcare statul ar fi plătit-o ca dobândă -dacă împrumutul ar fi fost cu dobândărepartizează sub formă de câştiguri.

În mod teoretic, rata dobânzii la împrumuturile de stat ar trebui să se situeun nivel apropiat de acela al ratei dobânzii practicate la creditul bancar. Acdeoarece rata dobânzii este influenţată de raportul dintre cererea şi oferta de caiar cererea vine din partea agenţijor economici, a persoanelor fizice, ca şi a statul

În practică însă, adesea rata dobânzii la creditul public diferă de cea percla creditul bancar. Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contrac pe piaţa internă, uneori statul acordă creditorilor săi şi alte avantaje decât dob prime de rambursare, câştiguri, scutirea de impozite a veniturilor din dobânzAlteori, confruntat cu dificultăţi serioase în finanţarea deficitului bugetar, sconsimte să acorde dobânzi mai mari persoanelor fizice şi juridice deţinătoamijloace băneşti temporar libere, dispuse să-l împrumute, decât cele acordate dela depozitele constituite la acestea. Ca urmare, se ajunge ca dobânzilîmprumuturile de stat să fie mai mici sau mai mari, după caz, decât cele practic bănci.

Statul înţelege să protejeze interesele persoanelor care îi împrumută ban perioade mai îndelungate, acordându-le o dobândă mai mare care să acopere m parţial pierderea suferită de acestea prin diminuarea puterii de cumpărare a banilurmare a inflaţiei.



Cele arătate până aici se referă la rata de emisiune a dobânzii, denumită şnominală, deoarece ea se calculează la valoarea nominală a înscrisurilor emise dÎn cazul în care împrumutul de stat se plasează pe piaţă la un curs sub pari, încasată de la subscriitori (valoarea reală) va fi mai mică decât cea pe care o datoacestora şi la care calculează dobânzi (valoarea nominală). Raportând măr

absolută a dobânzii datorate de stat creditorilor săi la valoarea reală a împrumuva rezulta că, de fapt, rata reală a dobânzii este mai ridicată decât rata nominacesteia.

Spre exemplu, o obligaţiune a unui împrumut de stat în valoare nominală000 unităţi monetare (u.m.), cu o dobândă de emisiune de 7% pe an, se plasea piaţă la un curs de 80%. În acest caz, deşi încasează efectiv de la subscriitor nu000 u.m. statul se angajează să-i ramburseze 5 000 u.m. şi să-i achite o dobân350 u.m. pe an. Raportând mărimea absolută a dobânzii datorate (350 u.mvaloarea reală (4 000 u.m.), constatăm că împrumutul respectiv are o rată redobânzii de 8,75% pe an, care este mai mare cu 1,75 puncte procentuale decât remisiune a acesteia. Noţiunea de rată reala a dobânzii mai are şi sensul de venit net ce recreditorului de pe urma unei sute de unităţi monetare date cu împrumut pe termun an şi se determină prin corectarea dobânzii nominale cu influenţa cre(descreşterii), preţurilor pe piaţă. Astfel, atunci când preţurile de pe piaţa inînregistrează o creştere de la un an la altul, aceasta diminuează, practic, verealizat de creditor sub formă de dobândă; în schimb, scăderea preţurilor majovenitul real ce revine creditorului din dobânzi. Rata reală a dobânzii ce recreditorului se calculează cu ajutorul formulei:

( )100

I

100d100d n

r −

⋅+=

în care:

dr = rata reală a dobânzii;dn = rata nominală a dobânzii;l = indicele de preţ al produsului intern brut, faţă de anul precedent luat ca bazţara creditorului.

Spre exemplu, la un împrumut acordat cu o dobândă nominală de 10% pe acondiţiile creşterii preţurilor pe piaţa internă cu 5%, rata reală a dobânzii va fi 4 pe an, calculată astfel:

( )%70,4100

105

10010100d r

=−⋅+

=

Diferenţa dintre dobânda nominală (mai mare) şi cea reală (mai mconstituie o pierdere pentru creditor şi un avantaj de egală valoare pentru debitor



La fel se petrec lucrurile şi în cazul împrumuturilor contractate în străinăDacă preţurile produselor ţării debitoare înregistrează o scădere pe piaţa extatunci dobânda reală a acelui împrumut va fi mai mare decât cea nominală. În creşterii preţurilor la exportul produselor ţării debitoare, dobânda reală va fi maidecât cea nominală, ceea ce o va avantaja. In acest caz, rata reală a dobânz

calculează după aceeaşi formulă, cu precizarea că la numitor, în locul deflato produsului intern brut, figurează indicele de preţ al produselor exportate dedebitoare.

Spre exemplu, dacă o ţară în curs de dezvoltare a contractat un împrumut îţară dezvoltată, cu o dobândă nominală de 17% pe an, iar preţurile produselo primare au înregistrat, în anul considerat,o reducere de 10% faţă de anul precerata reală a dobânzii va fi de 30%, calculată astfel:

( )%30100

90

11700100

10100

10017100=−=−

−

⋅+

La o creştere a preţurilor respective cu 5%, rata reală a dobânzii va fi de 11determinată astfel:

( )%4,11105

10511700

1005100

10017100=−=−

+

⋅+

Alte avantaje conferite deţinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de st

modalitate de a face mai atractiv un împrumut de stat constă în înlocuirea dobâncâştiguri. In acest caz, suma care ar fi revenit tuturor deţinătorilor de înscrisurformă de dobândă, se repartizează deţinătorilor înscrisurilor ieşite câştigătoatragerile la sorţi. Pentru unii deţinători de disponibilităţi băneşti, probabilitatea redusă de a realiza un câştig mare este mai tentantă decât perspectiva realizării cunui venit de câteva procente pe an sub formă de dobândă.

Statul foloseşte calea plasării împrumuturilor la un curs sub pari pentru a-lmai atractiv. In mod normal, dobânda la un împrumut de stat ar trebui să fie stala nivelul celei practicate pe piaţă la creditul bancar acordat întreprinderilor. Cumunii subscriitori potenţiali, la condiţii egale, preferă să-şi plaseze disponibili băneşti spre fructificare la bănci, statul caută să-i atragă oferindu-le un av

suplimentar, materializat într-o dobândă reală mai mare decât cea de emisiune şo primă de rambursare. Această primă reprezintă diferenţa dintre valoarea nomiunui titlu de stat, la care se rambursează împrumutul, şi valoarea (reală) la care aa fost plasat, adică atunci când cursul de emisiune a fost sub pari, iar la ramburs pari.

Prima mai poate să apară şi atunci când înscrisurile unui împrumut de st plasează la un curs al pari şi se rambursează la un curs supra pari.



In exemplul de mai sus, din diferenţa de curs de 20% (100 - 80), rezu primă de rambursare de 1 000 u.m. la fiecare obligaţiune. Dacă împrumutul resar fi fost plasat la un curs de 100% şi rambursat la un curs de 110%, primrambursare ar fi rezultat din diferenţa de curs de 10% (110 - 100) şi s-ar fi ridi500 u.m. de fiecare obligaţiune.

În afară de dobânzi, câştiguri şi prime de rambursare, unele state acdeţinătorilor de efecte publice şi alte avantaje, cum ar fi:a) scutirea de impozite şi taxe a veniturilor provenind de la anum

împrumuturi şi/sau a tranzacţiilor la bursă cu efecte publice; b) acceptarea de către stat a unor înscrisuri ale împrumuturilor sale, la valo

nominală, drept plată în contul impozitelor datorate de către deţinătorul lor înainexpirarea termenului de rambursare;

c) în anumite ţări, unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat se bucur privilegiul juridic de a nu putea fi supuse executării silite, în cazul în care deţinlor a ajuns în stare de faliment;

d) garantarea împotriva variaţiilor monetare.Faptul că în numeroase ţări inflaţia a căpătat un caracter cronic fac persoanele care îşi păstrează banii în stare lichidă (în numerar sau în cont), şi celîi dau cu împrumut să piardă sistematic o parte din puterea lor de cumpăraradăpost de acest pericol se află numai cei care îşi plasează banii în valori matnesupuse deprecierii, întrucât riscul deprecierii monetare este cert şi de amploare, inflaţia a devenit un obstacol serios în calea dezvoltării creditulu public, cât şi privat. Pentru a proteja interesele creditorilor săi, statul are la îndedouă soluţii: fie să stabilească o rată mai înaltă a dobânzii care să acope

deprecierea previzibilă a banilor, fie să ofere o garanţie juridică împotriva acdeprecieri. Prima soluţie, deşi utilizată în practică, nu este pe deplin satisfăcătdeoarece dacă are la bază o rată supraevaluată a inflaţiei, atunci aceasta vaavantaje nemeritate creditorilor şi va scumpi nejustificat împrumutul de stat; dacdobânzii se bazează pe o rată a inflaţiei subevaluată, acest lucru nu va printeresele creditorilor, dar va reduce costul împrumutului pentru stat.

Cea de-a doua soluţie constă în:a) exprimarea împrumutului într-o altă monedă mai stabilă. O asemenea m

se aplică mai cu seamă în cazul împrumuturilor contractate în străinătate. Întchiar şi monedele care în trecut s-au caracterizat printr-un grad înalt de stabilitaultimii 15 - 20 de ani au suferit o anumită erodare a puterii lor de cumpăîmprumuturile externe se exprimă mai frecvent în Drepturi Speciale de tragere (Dcare are la bază un coş de valută.

b) legarea monedei în care s-a exprimat împrumutul de conţinutul său în aasemenea soluţie, fezabilă în condiţiile în care monedele erau definite prianumită cantitate de aur fin, după renunţarea la convertibilitatea acestora în aumai are aplicabilitate practică



c) indexarea împrumutului. Această soluţie constă în legarea vaîmprumutului de aceea a monedei naţionale, calculate pe baza indicelui de p bunurilor de consum, sau a preţului anumitor produse (de exemplu: preţul unede cărbune extras sau al unui Kwh) ori a tarifului anumitor servicii (tarifutransport pe călător/km) Această soluţie reflecta mai corect mutaţiile mon

determinate de modifcările de preţuri şi tarife pe piaţa internă, decât cele înregiîn raport cu alte monede sau cu preţul aurului.

1.2.2. Operaţiile prilejuite de împrumuturile de stat

Împrumuturile de stat prilejuiesc o seamă de operaţii legate de plasarea ace pe piaţă, de rambursarea lor, precum şi de eventuala modificare a ratei dobânztermenelor de restituire iniţial stabilite.

Plasarea împrumuturilor de stat. În practica financiară se întâlnesc următomodalităţi de plasare a împrumuturilor de stat:

a) prin subscripţie publică; b) prin intermediul unor consorţii (sindicate) bancare;c) prin vânzare la bursă.

Plasarea împrumutului prin subscripţie publică se face prin grija MinisteruFinanţelor sau a altei instituţii specializate, împuternicite de organul de decizacest sens.

În vederea asigurării plasării integrale a împrumutului, se organizează o publicitate privind scopul şi condiţiile lansării şi rambursării acestuia. Subsc publică şi vărsarea sumelor subscrise se efectuează la ghişeele deschis

administraţiile financiare, percepţii, casierii, case de economii, bănci etc. sau d prin funcţionari publici. Persoanele care participă la plasarea împrumutuluirecompensate pe cale de remiză, iar cheltuielile legate de funcţionarea ghişeelsubscriere se acoperă pe seama unui comision.

În practica plasării împrumuturilor prin subscripţie publică se întâlnesc situaţii:

a) când nu se limitează cuantumul împrumutului ce poate fi contractat. În caz, fiecare subscriitor efectuează vărsăminte pentru întreaga sumă subscrisă, făo restricţie;

b) când cuantumul împrumutului se limitează. În această situaţie, se procedastfel: fie se lasă ca subscrierile să se desfăşoare nestingherit până la expitermenului de subscriere, urmând ca în caz de depăşire, pe ansamblu, a plafostabilit, să se limiteze fiecărui subscriitor suma ce poate să verse (proporţional csubscrisă), fie se stabilesc de la început limite de subscriere pe fiecare ghişe plasator.

Plasarea împrumuturilor prin consorţii (sindicate) bancare se realizeazăgrija unui grup de bănci, care se angajează să efectueze această operaţie la ceorganelor competente.



Consorţiul bancar fie preia în comision obligaţiunile împrumutului, fcumpără electiv. În prima ipoteză, statul intră în posesia sumelor împrumutamăsura plasării înscrisurilor de către consorţiu, căruia îi plăteşte un anumit comPotrivit acestui procedeu, consorţiul nu răspunde pentru înscrisurile neplătite. Îde-a doua ipoteză, consorţiul cumpără efectiv înscrisurile împrumutului de la st

care se angajează să le plaseze pe piaţă. Pentru această operaţie, consorţiul încadiferenţa între cursul la care vinde înscrisurile către populaţie şi cursul la carecumpărat de la stat. De data aceasta, înscrisurile care nu au putut fi plasate pe sunt reţinute de băncile care alcătuiesc consorţiul şi intră în portofoliile acestora.

Sub aspect financiar, plasarea împrumuturilor prin consorţii bancare estecostisitoare pentru stat decât cea prin subscripţie publică, întrucât antrencheltuieli importante sub formă de comisioane sau de diferenţă de curs, în fav băncilor. În schimb, sub aspect tehnic, această modalitate de plasare a împrumuteste mai comodă pentru stat decât cea realizată prin subscripţie publică, deoaefectuându-se prin instituţii specializate, se poate realiza într-un termen scurt.

Prin vânzare la bursă sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci statul doreşte ca acesta să treacă neobservat. Întrucât vânzarea se face prin intermagenţilor de schimb, cumpărătorii nu ştiu dacă înscrisurile care fac obitranzacţiilor la bursă sunt ale unui împrumut vechi, vândute de deţinătorii lor, saunui împrumut nou, emis recent de stat. Această modalitate prezintă avantajul cdiscretă, comodă şi foarte puţin costisitoare. Ea nu poate fi aplicată însă pe largă, deoarece oferta mare de înscrisuri ar atrage după sine reducerea curacestora, ceea ce ar micşora randamentul financiar al împrumutului.

Înscrisurile împrumuturilor de stat se emit, de regulă,, la purtător", adică

înscrierea numelui subscriitorului pe ele. Când statul are de-a face cu puţini credel poate să emită înscrisuri „nominative" (pe care se înscrie numele creditoruluasemenea cazuri, sumele împrumutate şi dobânzile datorate creditorilor se însccartea (registrul) datoriei publice.

Modificarea nivelului dobânzii . Aşa cum s-a arătat, nivelul dobânzii pe piaţă nrămâne vreme îndelungată constant, ci suferă modificări în funcţie de raportul cererea şi oferta de capital de împrumut. In perioadele în care rata dobînregistrează o scădere apreciabilă, statul caută să profite de această situaţie penşi uşura efortul financiar determinat de împrumuturile contractate în condiţii maifavorabile. În asemenea împrejurări, statul procedează la preschimbarea înscrisunui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândăredusă, operaţie cunoscută sub denumirea de conversiune. Faza depresiunînceputul fazei înviorării sunt momentele cele mai favorabile pentru înfăptconversiunii, deoarece atunci dobânda atinge nivelul minim.

În practică se cunosc trei tipuri de conversiune:a) conversiunea forţată, când statul oferă deţinătorilor de înscrisuri o sin

alternativă, şi anume aceea de a prezenta la preschimbare titlurile împrumu



vechi, contra titlurilor unui nou împrumut, în decursul unei anumite perioatimp. La expirarea termenului stabilit, titlurile vechi îşi pierd valabilitatea;

b) conversiunea facultativă, când deţinătorii înscrisurilor au de optat puna din următoarele soluţii: de a preschimba înscrisurile împrumutului vecîncrisuri ale unui împrumut nou sau de a păstra înscrisurile vechiului împrumut.

noul împrumut este emis cu o dobândă mai mică decât vechiul împrumut, adeţinătorii înscrisurilor acestui din urmă împrumut nu se vor prezenta la preschim pentru a nu pierde avantajul pe care îl au. Dacă împrumutul nou ar menţine dobla nivelul împrumutului vechi, atunci statul nu ar mai avea interes să efecconversiunea;

c) conversiune sau rambursare anticipată, când deţinătorii de înscrisuriurmătoarele alternative: să accepte preschimbarea înscrisurilor vechîmprumut în condiţiile stabilite de stat sau să o refuze şi să solicite ramburanticipată a acestuia. În cazul în care numărul celor care preferă ramburanticipată este mare, avantajul financiar scontat de stat prin conversiune - reducheltuielilor publice cu plata dobânzilor - poate să fie în mare parte anihilat de efinanciar determinat de achitarea înainte de termen a înscrisurilor care n-ausupuse preschimbării. Dintre cele trei tipuri de conversiune arătate mai sus, acesurmă este mai frecvent folosit.

Prin conversiune statul obţine un avantaj material, concretizat în reduccheltuielilor cu plata dobânzii, dar suferă un prejudiciu moral, constând în piercreditului pe piaţă. Cu prilejul lansării unui nou împrumut, în condiţii de dobcomparabile cu cele practicate de bănci, deţinătorii de disponibilităţi băneşti libe prefera să le încredinţeze băncilor, iar nu statului.

Pe piaţa capitalului de împrumut au loc uneori scăderi apreciabile ale curobligaţiunilor de stat. Dacă cursul acestora este sub cel de emisiune, adeţinătorii înscrisurilor vândute la bursă nu-şi recuperează nici măcar svărsată statului la subscriere. Astfel de fenomene au o înrâurire nefastă acreditului public, creând dificultăţi statului la plasarea de noi împrumuturi. Peevita astfel de situaţii şi a conserva interesul publicului faţă de împrumutul al curs a scăzut sensibil, statul poate proceda la majorarea ratei dobânzii. Acoperaţiune, denumită arozare, este inversul conversiunii.

Dacă statul dispune de resurse financiare şi nu are intenţia să contractezîmprumuturi în viitorul apropiat, el poate să profite de pe urma scăderii cursulucumpere la bursă, la un curs avantajos, înscrisurile respective. In acest caz, el face o arozare, ci o răscumpărare a împrumutului înainte de termenul de ramburs

Modificarea termenului de rambursare . Statele care recurg în mod frecvent lîmprumuturi pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor financiare temporare, să acumuleze datorii importante care trebuie rambursate la intervale scurte de timasemenea împrejurări, cheltuielile anuale cu rambursarea împrumuturilor ajunscadenţă pot depăşi sensibil resursele financiare ale statului afectate acestui scanul considerat. Pentru ieşirea din impas, statul procedează atunci la consoli



datoriei sale ajunse la scadenţă, adică la preschimbarea înscrisurilor împrumutexigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur şi altele) cu înscrisuri aleîmprumuturi pe termen mediu sau lung (obligaţiuni şi titluri de rentă) sau fără te(titluri de rentă perpetuă).

Întrucât prelungirea termenului de rambursare a împrumutului înseamnă, p

creditori, creşterea riscului de depreciere a banilor plasaţi în efecte publice, statunevoit să accepte adesea majorarea ratei dobânzii.În aceste condiţii, consolidatoriei oferă statului un avantaj imediat, constând în reducerea cheltuielilor pulegate de rambursarea împrumutului ajuns la scadenţă pe anul în curs şi/sau pimediat următori, dar măreşte considerabil volumul total al efortului finadeterminat de plata dobânzilor aferente împrumutului respectiv până la rambursazilele noastre, consolidarea se practică pe scară largă mai cu seamă de ţările în cdezvoltare care au contractat datorii faţă de străinătate şi pe care nu le mai pot din lipsa resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poate efectua numacordul expres al principalilor creditori şi în condiţiile dictate de aceştia.

Consolidarea este avantajoasă pentru bănci, deoarece ele încasează imporcomisioane pentru operaţia de preschimbare a înscrisurilor împrumutului pe tescurt cu înscrisuri ale împrumutului consolidat. Când guvernul are interes să nu atenţia opiniei publice asupra dificultăţilor financiare ale statului, în locul consolidări făţişe acesta efectuează o consolidare deghizată, constând în achîmprumutului ajuns la scadenţă cu banii obţinuţi din contractarea unui împrumude valoare egală sau apropiată. O asemenea soluţie este fezabilă atunci împrumuturile pe termen scurt nu deţin o pondere prea mare în totalul dat publice, dezechilibrul bugetar pare să fie de scurtă durată, iar deţinătorii de bon

tezaur şi alte înscrisuri similare consimt să-şi plaseze în continuare disponibilităţ băneşti în astfel de înscrisuri. Rambursarea împrumuturilor de stat . Prin rambursarea împrumuturilor de sta

se înţelege răscumpărarea titlurilor de credit de la deţinătorii lor, adică restitsumelor împrumutate. Rambursarea împrumuturilor poate avea caracter obligasau facultativ. În mod expres, statul îşi asumă obligaţia de a restitui nîmprumuturile cu termen. El poate însă să ramburseze şi împrumuturile perpetueînsă să fie obligat la aceasta.

Din punctul de vedere al momentului rambursării, distingem împrumuturise restituie integral la o scadenţă unică şi împrumuturi a căror rambursareeşalonată pe o perioadă mai îndelungată. Împrumuturile cu scadenţă unică predezavantajul că obligă statul să efectueze plăţi masive la termenul stabilit, ceridică probleme de natură financiară (asigurarea resurselor financiare necemonetară (punerea în circulaţie a unor mari sume de bani) şi organizat(efectuarea de plăţi, către un mare număr de persoane fizice şi juridice, într-o sizi). Pentru evitarea acestor neajunsuri, statul poate să procedeze fie la cumpăanticipată la bursă a înscrisurilor care se apropie de scadenţă, fie la stabilirea perioade de timp, suficient de lungi, în cursul căreia urmează să aibă loc ramburs



În practică se întâlnesc mai multe modalităţi de rambursare a împrumutua) pe calea anuităţilor; b) prin tragere la sorţi; c) prin răscumpărare la bursă.

Rambursarea împrumuturilor prin anuităţi constă în aceea că, începând dide-al doilea sau al treilea an de la contractarea împrumutului, statul începe să a pe lângă dobânzi, şi o parte din suma datorată. Această modalitate se foloseşte a

când statul are puţini creditori cu care convine condiţiile de rambursare. Anuită pot stabili fie în sume egale pe toată durata restituirii împrumutului, fie în inegale, adică în cote progresive sau regresive.

Când împrumutul de stat a fost contractat la un mare număr de creditori, sfoloseşte, pentru rambursarea acestuia, calea tragerilor la sorţi. În momentul laîmprumutului, statul stabileşte valoarea obligaţiunilor amortizabile în fiecare antragere la sorţi.

Rambursarea prin anuităţi şi tragere la sorţi este specifică împrumuturilotermen. În cazul împrumuturilor pe termen lung, statul este obligat să procederambursarea acestora la scadenţă; el poate însă să o facă şi cu anticipaţie, dacă nu interzice în mod expres o asemenea posibilitate. Când legea care autcontractarea unui împrumut prevede că acesta nu poate fi rambursat înainscadenţă (sau în cursul unei perioade de timp determinate), statul nu poate procrambursarea prin anuităţi sau tragere la sorţi (şi nici la conversiunea) a aîmprumut; el poate însă să procedeze la răscumpărarea la bursă a înscrisurespective. Tot prin răscumpărare la bursă statul poate să retragă din circulaţie tiîmprumuturilor fără termen. Statul procedează la amortizarea împrumutu perpetue, prin grija Ministerului Finanţelor sau a altei instituţii însărcinate, acând dispune de resurse bugetare,iar înscrisurile respective înregistrează la bur

curs scăzut (sub pari).Rambursarea împrumuturilor se efectuează pe seama: a) a fondului speciamortizare; b) a resurselor prevăzute în buget cu această destinaţie; c) a excede bugetare. În primul caz, la dispoziţia unei instituţii specializate, denumite caamortizare, se constituie un fond cu afectaţie specială, din care se achită cheltucu plata dobânzilor şi rambursarea împrumuturilor. Acest fond se alimenteazanumite venituri publice date în administrarea casei de amortizare, dar mai aleveniturile monopolurilor fiscale.

În cel de-al doilea caz, cheltuielile legate de datoria publică se înscri bugetul de stat şi se acoperă din veniturile bugetare ordinare, fără să se creeze unspecial de amortizare.În sfârşit, la folosirea excedentelor bugetare se apelează prambursarea împrumuturilor fără termen, atunci când acestea există şi oprespectivă prezintă interes financiar pentru stat.

În secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea, a avut o largă circulaţie (şi aplicabi practică în Marea Britanie) teoria amortizării automate a împrumuturilor deElaborată de englezul Dr. Richard Price, această teorie avea la bază princdobânzii compuse. Iniţial, statul răscumpăra de pe piaţă un număr de efecte pu pe care însă nu le distrugea, aşa-cum ar fi fost normal, ci le păstra şi contin



calculeze şi să rezerve dobânzi. Cu suma dobânzii economisite cumpăraînscrisuri, la care calcula şi rezerva dobânzi, până la retragerea tuturor înscrisdin circulaţie. La o asemenea soluţie s-a renunţat în momentul în care, pentru procura banii necesari rezervării dobânzii, statul trebuia să emită noi împrumcare costau mai mult decât împrumutul rambursat.

Alte căi de amortizare a datoriei publice. Împrumuturile contractate de st pot stinge (amortiza) nu numai pe calea rambursării acestora, dar şi în incapacităţii sale de plată ,a deprecierii monetare şi a repudierii obligaţiilor finananterior asumate. Un stat poate să ajungă în stare de incapacitate de (insolvabilitate) din cauze politice sau economice. Astfel, participarea unui statrăzboi, din care a ieşit învins sub raport militar şi ruinat economic, poate să conla insolvabilitatea acestuia. Reparaţiile de război, pe care este obligat să le plătstatului învingător şi cheltuielile cu refacerea propriei sale economii pot să abscea mai mare parte a produsului intern brut, încât să nu-i mai rămână disponib pentru achitarea obligaţiilor faţă de creditori. În aceste condiţii, creditormulţumesc cu promisiunea statului învins de a le achita, în decursul unei perioatimp, o anumită parte din datoria restantă cu titlu de arierate financiare. Restul dase anulează prin înţelegere tacită sau expresă cu creditorii.

Un alt exemplu. Un stat poate să ajungă în stare de încetare de plăţi ca urmunei crize economice profunde prin care a trecut, a unei conjuncturi econointernaţionale nefavorabile, a unei politici economice, financiare ori valnechibzuite, a acţiunii altor factori endogeni sau exogeni. Statul ajuns în staincapacitate de plată solicită creditorilor săi acordul pentru reeşalonarea darestante: În anii '80, numeroase ţări în curs de dezvoltare şi-au întrerupt plăţ

contul datoriei lor externe şi au cerut rescadenţarea împrumuturilor neonorate.Obligaţiile unui stat, izvorând dintr-un împrumut exprimat într-o mosupusă deprecierii, neprotejat prin indexare sau altă clauză, se pot stinge trepturmare a inflaţiei. Aceasta, deoarece, potrivit legii, statul este obligat să rambuîmprumutul la valoarea nominală a acestuia, indiferent de gradul de deprecimonedei în perioada scursă de la emisiune şi până la scadenţă. Dacă în acest inde timp moneda naţională a pierdut, să zicem, 99% din puterea sa de cumpăcreditorii achitaţi în monedă depreciată nu vor putea formula pretenţii faţă d pentru pierderea suferită ca urmare a inflaţiei. Obligaţiile statului se consideră dstinse, chiar dacă plata efectuată în monedă depreciată nu acoperă decât a sutadin puterea iniţială de cumpărare a împrumutului. De facto, 99% din obligstatului faţă de creditori, în acest caz, s-au stins ca efect al inflaţiei. Aşdeprecierea monedei în care este exprimat un împrumut uşurează efortul financstatului împrumutat, în timp ce aprecierea (consolidarea, întărirea) acesteia are diametral opuse. Statul este avantajat nu numai atunci când împrumutul aexprimat în moneda naţională care s-a depreciat, dar şi în cazul în care acesta libelat într-o monedă străină, care s-a depreciat în raport cu moneda naţională.



În zilele noastre, mai frecvent este fenomenul invers, adică acela al aprecmonedei în care sunt exprimate împrumuturile externe, în raport cu monedele ţdebitoare. Astfel, în anii '80, numeroase ţări în curs de dezvoltare au fost împovca urmare a creşterii artificiale a cursului dolarului în care erau expriîmprumuturile lor externe.

În practica internaţională se cunosc cazuri când guvernul unei ţări refuzămotive politice, să onoreze obligaţiile statului respectiv, izvorând din împrumcontractate pe piaţa internă sau în străinătate, de către un alt guvern. Astfel, în Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie guvernul sovietic a repudiat datoria pumoştenită de la guvernul ţarist; după cel de-al doilea război mondial la fel au proguvernele Cubei, Republicii Populare Democrate Coreene şi alte altor ţări cu d publică contractată de vechile regimuri. Aşadar, în caz de repudiere, statulsolvabil, dar refuză să ramburseze datoria publică şi să achite dobânzile aferenconsiderente politice, în timp ce în caz de incapacitate de plată, de bancrută, recunoaşte obligaţiile asumate, dar nu le poate onora din lipsă de resurse finanvalutare.Împotriva statelor care repudiază obligaţiile asumate prin împrumuturi extstatele creditoare exercită presiuni pe cale diplomatică pentru reluarea plăinterzic băncilor lor să le mai acorde noi împrumuturi; le blochează disponbilaflate în conturi deschise la băncile având sediul pe teritoriul lor interzic impormărfuri originare.

Din ţările respective se instituie embargou asupra exporturilor unor măcătre acele ţări; folosesc forţa armată sau ameninţarea cu forţa etc. In cele din unele state debitoare acceptă să negocieze cu statele creditoare condiţiile reluării

în contul datoriei publice repudiate, consimţind să le achite o parte din obligrespective cu titlu de arierate financiare.

Capitolul 2. Datoria publică

2.1. Notiuni generale

Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autorităţile pucentrale, de unităţile administrativ-teritoriale şi de alte entităţi publice, de la perfizice sau juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi rămase de rambursat moment dat. În măsura în care se ţine seama de deprecierea (sau aprecierea) suîn timp de moneda respectivă, acest indicator face posibilă studierea dinadatoriei publice şi, pe această bază, desprinderea tendinţei înregistrate de acea perioada considerată.

Gradul de îndatorare a ţării la moment dat se determină prin raportarea soldatoriei publice la produsul intern brut. Indicatorul astfel stabilit arată în ce mvaloarea adăugată într-un an este grevată de datoria publică. Sau, altfel spus,datoria publică a ţării ar trebui rambursată integral în anul de referinţă, câ



produsul intern brut ar trebui utilizat: 30%, 50%, 80% sau mai mult? Sunt cazcare nici chiar întregul produs intern brut realizat într-un an nu ar fi suficient prambursarea datoriei publice. Acest indicator are o valoare pur teoretică, deoareco ţară nu ar putea aloca întregul produs intern brut amortizării datoriei publicnumai partea din acesta rămasă după efectuarea prelevărilor absolut indispensab

fondul de consum şi la formarea brută de capital.Pentru a putea face comparaţii internaţionale, este necesar a exprima da publică a ţărilor cuprinse în analiză într-o monedă având o largă circulaţie pemondial. Deşi calculele făcute într-o asemenea monedă conţin un grad mai marmai mic de aproximaţie, din cauza fluctuaţiei cursurilor de schimb şi a neconcordintre puterea reală de cumpărare a unei monede exprimată într-o altă monecursul la care se schimbă acele monede, totuşi ele oferă informaţii utile demărimea datoriei publice medii pe un locuitor. În practică, în comparinternaţionale, se foloseşte dolarul S.U.A.. sau Drepturile Speciale de Tragere (D

Alături de indicatorii privind gradul de îndatorare a unei ţări, un intdeosebit prezintă indicatorii care caracterizează efortul financiar anual, pe care d publică îl reclamă. Acest efort se materializează în serviciul datoriei publicecuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei propriu-zise şi cele legate de dobânzilor şi a celorlalte cheltuieli aferente. Efortul financiar sau povara da publice se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, printre care: mărimea absomărimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice; raportul dintre serdatoriei publice şi produsul intern brut; raportul dintre serviciul datoriei publtotalul cheltuielilor publice sau ponderea serviciului datoriei publice în tocheltuielilor bugetare,după caz. Deosebit de aceştia se mai calculează: cuant

anual al dobânzilor; raportul dintre dobânzi şi produsul intern brut; ponddobânzilor în totalul cheltuielilor publice sau în totalul cheltuielilor bugetare,caz.Indicatorii privind cheltuielile cu dobânzile şi comisioanele aferente datoriei puexprimă dimensiunile contraprestaţiei pe care statul o datorează creditorilor sdecursul unui an.

Cu cât ponderea datoriei externe în totalul datoriei publice este mai maratât gradul de dependenţă economică şi financiară a ţărilor respective faţstrăinătate este mai ridicat. Cheltuielile cu rambursarea împrumuturilor scade plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente constituie o povară grea pnumeroase ţări în curs de dezvoltare.Un alt element în funcţie de care se fac judecăţi de valoare cu privirstructura datoriei publice îl constituie gradul de exigibilitate al acesteia. Suexigibile la termen scurt formează datoria flotantă, iar cele exigibile la termmijlocii şi lungi - datoria consolidată. Este evident că pentru o ţară contează maefortul financiar pe care trebuie să-l facă pentru rambursarea datoriei scadente şidobânzilor aferente în lunile următoare, decât cel care se profilează la un orsituat peste 5-10 ani sau mai mulţi. De aceea, cu cât ponderea datoriei flotan



totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia de resurse financiare est presantă, iar procurarea acestora mai dificilă.

Structura datoriei publice variază de la o ţară la alta şi chiar de la o perioaalta, în funcţie de condiţiile financiar-monetare.Ţările care cunosc proinflaţioniste de mari dimensiuni şi de lungă durată sunt obligate să apeleze pe o

tot mai largă la împrumuturi pe termen scurt şi eventual mijlociu. Aceasta, deoacondiţii de inflaţie cronică, plasamentele în efecte publice pe perioade îndelufiind supuse unei eroziuni sistematice, încetează de a mai fi atractive pdeţinătorii de capital bănesc de împrumut, chiar dacă produc un venit mediu mai ridicat decât împrumuturile pe termen scurt.

2.2. Conţinutul şi formele datoriei publice

Împrumuturile de stat constituie instrumente ale datoriei publice. Datoria pureprezintă totalitatea sumelor împrumutate de către autorităţiile publice centrcele locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi răde rambursat la un moment dat. Datoria publică rezultă din emisiunea titlurilîmprumut de stat (obligaţiuni, rente), din plata dobânzilor, câştigurcomisionalelor, putând fi exprimate în moneda naţională sau în valută străinfuncţie de locul unde se contractează împrumutul şi de condiţiile acestuia.

Gradul de îndatorare a ţării, la un moment dat, reprezintă ponderea solddatoriei publice ăn produsul intern brut. Acest indicator arată în ce măsură valadaugată într-un an este grevată de datoria publică. Are, însă o valoare teorîntrucât nici o ţară nu ar putea aloca întregul produs intern brut amortizării da

publice, ci numai partea rămasă din acesta după efectuarea prelevărilor la fondconsum şi formarea brută de capital.

Clasificarea datoriei:- în funcţie de termenul pe care se contractează: datorie publică pe termen

(flotantă); datorie publică pe termen lung şi mediu (consolidată)- în funcţie de calitatea creditorilor: datorie publică brută; datorie publică ne



Cadrul juridic al datoriei publice: contractarea şi garantarea împrumuturilor exteinterne rambursabile pe termen mediu şi lung şi gestionarea datoriei publicexercită de către guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice; scopul contradatoriei publice (finanţarea deficitului dugetar, finanţarea unor obiective de invde interes naţional, refinanţarea datoriei publice interne, alte necesităţi aprobatlegi speciale); rambursarea împrumuturilor se efectuează din excedentele bugetustat, din împrumuturile de stat pentru refinanţarea datoriei publice interne, precdin alte surse stabilite de lege; Ministerul Finanţelor este autorizat să acorde gaîn numele şi contul statului pentru credite bancare interne, pe termen scurt, melung, precum şi pentru împrumuturile externe contractate de către agenţii econ pentru obiective ca: realizarea programelor de restructurare, a lucrărilor agrigobiectivelor de interes naţional, proiecte consolidate de guvern de interes naţi pentru acoperirea riscurilor financiare, care pot interveni ca urmare a garacreditelor, se constituie Fondul de risc pentru garanţii interne alimentat

comisioane, dobânzi la dispoziţia fondului, penalizări, sume prevăzute de la bude stat, cu această destinaţie. Fondul de risc se gestioneaza de către MinisFinanţelor în regim extrabugetar, prin contul general al trezoreriei Statului.

Efortul financiar anual al statului reprezentând plăţile exigibile în codatoriei publice constituie serviciul datoriei publice, care se determină separat, pdouă forme ale datoriei publice: serviciul datoriei publice interne (cuprinde rscadente ale împrumuturilor pe o perioadă de un an, dobânzile, câştiguricomisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de emisiunea şi de pla

Datoria publică totală a statului

Datoria publică internă Datoria publică externă

Flotantă Consolidată Flotantă Consolidată

Brută Netă Brută Netă Brută Netă Brută Netă





resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi de plata costurilor afeîmprumuturilor garantate de stat. Pentru determinarea gradului de risc se efectueanaliză economică şi financiară prezentate de persoana juridică solicitantă a garde stat pentru împrumutul intern, iar aceasta se prezintă Ministerului Finanţelordetermină gradul de risc, exprimat în procente. Gradul de risc se acceptă da

depăşeşte 10% din valoarea împrumutului. În funcţie de gradul de risc determMinisterul Finanţelor calculează cuantumul comisionului de risc care trebuie vicontul fondului de risc de către beneficiarul împrumutului garantat. Suma datordetermină prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la valoîmprumutului garantat. Comisionul de risc este suma datorată de către beneficîmprumutului garantat de stat, în cuantumul şi la termenele stipulate în convîncheiată cu Ministerul Finanţelor.

3.2. Indicatorii de apreciere a datoriei publice interne

Pentru aprecierea datoirei publice interne se pot utiliza următorii indicatori

- datoria publică internă la nivelul anului (DPI)

DPI = DPId + DPIgunde,DPId – reprezintă datoria publică internă a statului

DPIg – reprezintă datoria publică internp garantată de stat- serviciul datoriei publice interne (SDPI): plăţile datorate pentru rambur

datoriei publice interne, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de u(RDPI), dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocaziode emisiunea şi plasarea valoriilor mobiliare (DobDPI)

SDPI = RDPI + DobDPI

- ponderea datoriei publice interne în PIB

DPI / PIB = DPI / PIB x 100

- ponderea dobânzilor aferente datoriei publice interne în PIB

DobDPI / PIB = DobDPI / PIB x 100

- ponderea serviciului datoriei publice interne în PIB

SDPI / PIB = SDPI / PIB x 100



- ponderea serviciului datoriei publice interne în cheltuielile bugetului de sta

SDPI / ChBS = SDPI / ChBS x 100

Datoria publică internă este concentrată în cea mai mare măsură la bă

societăţi comerciale, societăţi de asigurări – reasigurări şi la diverşi rentieri disau din străinătate.

3.3. Mijloace de stingere sau de reducere a datoriei publice interne

Valoare titlurilor de stat privind împrumuturile de stat se rambursează pocondiţilor legale de emisiune, iar la data rambursării obligaţiile statului se stingrambursarea de împrumuturi de stat se înţelege restituirea sumelor împrumutate,răscumpărarea titlurilor de credit de la deţinătorii lor. De regulă, statul îşi aobligaţia de a rambursa numai împrumuturile la termen. De asemenea, statul estesă restituie sau nu şi împrumuturile perpetue )cele fără termen de rambursare). Emai multe căi de stingere (rambursare) sau reducere a datoriei publice. Surselcare se rambursează împrumuturile de stat interne sunt: fondul special de amortresurse bugetare, excedente bugetare, când acestea există, împrumuturile prefinanţarea datoriei publice interne, surse ale contului general al Trezoreriei Staalte surse prevăzute de actele normative în vigoare. Rambursarea ratelor de ca plata dobânzilor, câştigurilor şi a altor costuri aferente datoriei publice au priofaţă de alte obligaţii ale statului. Sub aspectul modului de rambursare, eîmprumuturi care se restituie integral la o singură scadenţă şi împrumuturi ca

restituie eşalonat într-o anumită perioadă.Împrumuturile rambursabile (amortizabile) prevăd obligaţia pentru stat achita, într-un număr de ani, pe lângă dobândă, câştiguri, stabilite în contractîmprumut şi capitalul împrumutat.

Amortizarea împrumuturilor se face în mod frecvent pe următoarele stabilirea şi plata anuităţilor; trageri la sorţi; răscumpărări la bursă. Statele deb pot folosi şi alte căi de amortizare a datoriei publice. Împrumuturile contractate dse pot stinge şi ca urmarea incapacităţii de plată, a deprecierii monetare, precumurmare a repudierii obligaţiilor financiare asumate de stat. Incapacitatea de pstatului se poate datora pirderii războiului, crizei economice şi financiare, unei peconomice, sociale, fiannciare şi valutare inadecvate. Ca urmare, statul prcreditorilor săi să le achite o parte din datoria sa veche într-o anumită periosumele datorate fiind cunoscute sub denumirea de arierate financiare.

Deprecierea monetară este un procedeu eficace şi frecvent folosit pediminuarea şi stingerea datoriei publice interne, deoarece oricât ar fi de fenomenul deprecierii, statul rambursează împrumuturile la valoarea nominală, acăreia plăteşte şi dobânzile, câştigurile. Deprecierea, inflaţia monetară diminue



chiar desfiinţează datoria publică internă. Deţinătorii de titluri sunt afectaţi şi uîmprumut lansat de către stat nu mai are succese.

Statul poate folosi anumite procedee pentr a nu-şi ţine angajamentele asuanterior, cum ar fi: bancruta propriu-zisă, ce constituie un procedeu arbitrar prinstatul repudiază (anulează) în parte sau total datoriile sale, nu mai recunoaşte da

anterioare; concordatul, care este o convenţie între stat şi creditorii săi, prin careduc capitalul împrumutat şi, eventual, dobânzile aferente; sistemul “funding“ presupune capitalizarea dobânzilor şi remiterea de noi titluri deţinătoconversiunea, care reprezintă operaţiunea financiară prin care se schimbă condiniţiale ale împrumutului de stat. Statul poate folosi şi reconversiunea, care conrevenirea la condiţiile iniţiale în care a fost lansat un împrumut de statmodificarea încă o dată a condiţiilor împrumutului stabilit prin conversie.

Ministerul Finanţelor are competenţa să ofere compensaţii pentru titluristat emise în formă materială, care au fost pierdute, furate, distruse sau deterioracondiţia ca titlul să fie identificabil prin serie, număr şi descriere, iar deţinătoruefectuat opoziţia sau publicarea cerută de lege.

3.4. Datoria publică a României; cadrul juridic, structura şi evoluţidatoriei publice interne

În ţara noastră, Guvernul este autorizat să contracteze, prin MinistFinanţelor Publice, împrumuturi de stat interne şi externe, în următoscopuri:

a) finanţarea deficitului bugetului de stat;

b) refinanţarea datoriei publice;c) susţinerea balanţei de plăţi şi consolidarea rezervei valutare a statului;d) finanţarea internă şi externă a proiectelor de investiţii pentru dezvolt

sectoarelor prioritare ale economiei;e) finanţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu capital maj

românesc;f) finanţarea achiziţionării de bunuri şi servicii, inclusiv importul de m

prime şi resurse energetice;g) îndeplinirea obligaţiunilor legate de garanţiile de stat pentru împrumuturh) amortizarea şi achitarea împrumuturilor guvernamentale şi răscumpă

datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi alte costuri;i) finanţarea necesităţilor pe termen scurt ale bugetului de stati) j) finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor dezast

naturale şi ale altor calamităţi;k) menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în Contul Gener

Trezoreriei statului;l) alte necesităţi aprobate prin legi speciale.



Datoria publică externă mai poate fi contractată şi pentru:a) crearea unor noi locuri de muncă şi susţinerea întreprinderilor privatizat

de stat, pe baza priorităţilor economice şi sociale stabilite de Guvern; b) finanţarea restructurării economiei şi constituirea stocurilor strate

inclusiv producţia de bunuri şi servicii pentru piaţa internă şi pentru export;

c) finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură, inclusiv cele peservicii sociale;d) finanţarea achiziţiilor publice.Rambursarea împrumturilor de stat se asigură, după caz, din împrumu

special contractate pentru refinanţarea datoriei publice, din resurse ale ConGeneral al Trezoreriei statului, precum şi din alte resurse stabilite prin dispolegale. Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor şi a altor costuri afedatoriei publice au prioritate faţă de alte obligaţii ale statului.

Datoria publică internă reprezintă o obligaţie necondiţionată a statulurambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor caferente.Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:

a) titlurile de stat libelate în monedă naţională; b) împrumuturile de stat acordate de Banca Naţională a României în cond

stabilite prin Legea privind statutul Băncii Naţionale a României;c) împrumuturile de stat contractate la băncile comerciale din România;d) împrumuturile de stat contractate la alte instituţii de credit din Român

de la agenţii guvernamentale.Titlurile de stat libelate în monedă naţională pot fi emise atât în fo

materială cât şi în formă dematerializată, În această din urmă formă, emisiu probaţiunea şi transmiterea drepturilor încorporate se evidenţiază prin înscrisistemul de înregistrare în cont. Titlurile de stat exprimate în monedă naţională emise pe termen scurt, mediu sau lung. Sunt considerate titluri de statîmprumuturilor pe termen scurt bonurile de tezaur şi certificatele de trezo precum şi alte înscrisuri create de emitent în condiţiile legii. Sunt considerate titlstat ale împrumuturilor pe termen mediu obligaţiunile de stat având o scaden peste un an şi maximum cinci ani de la emisiune, iar pe termen lung obligaţiunstat având o scadenţă de peste cinci ani de la emisiune.

Titlurile de stat se oferă spre vânzare, cu condiţia ca oferta să includă cel purmătoarele elemente:a) denumirea, data emisiunii şi valoarea titlurilor de stat oferite;

b) forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile respective - cu dissau purtător de dobândă;

c) rata dobânzii, metoda de calcul şi datele la care se plăteşte dobânda, acând este cazul;

d) scadenţa împrumutului şi clauza rambursării în avans, atunci când este c



Datoria publică externă reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabstatului de rambursare a împrumuturilor contractate, în valută, de plată a dobânza altor costuri aferente.

Instrumentele datoriei publice externe a României includ:a) titlurile de stat libelate în valută, emise pe pieţele financiare

interne şi externe; b) împrumuturile primite de la guvernele altor state, agguvernamentale, instituţii financiare multilaterale sau alte organizaţii internaţio

c) împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;d) împrumuturile directe primite de la investitori privaţi pe termen scurt, m

sau lung.În atribuţiile Ministerului Finanţelor cu privire la datoria publică externă,

altele, intră:a) examinarea termenilor şi condiţiilor acordurilor de împrumuturi extern

pe pieţele financiare internaţionale; b) emisiunea, contractarea, administrarea şi rambuîmprumuturilor externe şi achitarea costurilor aferente;c) analiza condiţiilor pentru refinanţarea datoriei publice externe şi asigu

ca noile împrumuturi să se încadreze în plafonul anual de îndatorare externă, ccu prevederile anuale ale legii bugetului de stat referitoare la serviciul dat publice;

d) administrarea împreună cu Banca Naţională a României a rezervei vala statului în vederea asigurării resurselor necesare creşterii rezervei, utiliîmpreună cu Banca Naţională a României a rezervei valutare pentru plata servi

datoriei publice şi susţinerea monedei naţionale.Datoria publică externă contractată de Ministerul Finanţelor în numele stase rambursează prin Banca Naţională a României. Fondurile obţinute ca urmcontractării împrumuturilor externe de către Ministerul Finanţelor în numele st pentru finanţarea deficitului bugetului de stat sunt convertite în moneda naţionalBanca Naţională a României sau pe piaţa valutară din România. Ramburîmprumuturilor externe se va face de către Ministerul Finanţelor care va disponisumele în lei necesare efectuării plăţilor.

Transmiterea împrumuturilor externe contractate de Ministerul Finanţelnumele statului la utilizatorii finali se face pe baza unor contracte de subâmprîncheiate de Ministerul Finanţelor cu respectivii utilizatori.Împrumuturile externe contractate de Ministerul Finanţelor în numele şi cstatului destinate investiţiilor şi importurilor pot fi acordate instituţiilor finanspre administrare şi rambursare.

Ministerul Finanţelor este autorizat să emită garanţii de stat pentru împruminterne exprimate în moneda naţională, contractate de o persoană juridică deinstituţie creditoare pentru finanţarea proiectelor sau activităţilor de impor



prioritară pentru România sau alte destinaţii, în limita şi în cuantumul aprobaGuvern sau de către Parlament,după caz.

Garanţia de stat pentru un împrumut intern reprezintă o obligaţie indirestatului român care se execută în cazul în care beneficiarul împrumutului ncapacitatea să achite, în întregime sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte co

aferente. În cazul în care o garanţie de stat pentru un împrumut intern deexigibilă, statul este obligat să efectueze către instituţia creditoare plata datoradebitorul garantat.

Pentru acoperirea riscurilor financiare ce decurg din garantarea de către sîmprumuturilor contractate de persoanele juridice de la instituţiile creditoaconstituie Fondul de risc, alimentat din: a) comisioanele încasate de la benefiîmprumuturilor garantate; b) dobânzile obţinute din plasamentele sumelor afldepozite; c) majorările de întârziere aplicate pentru neplata în termen a comisioad) fondurile bugetare alocate în acest scop; e) alte surse.

Ministerul Finanţelor, în numele statului, este autorizat să acorde garanţstat pentru împrumuturi externe contractate de agenţii economici şi de autori publice române pentru proiecte considerate de Guvern ca având o impor prioritară pentru ţara noastră. Emiterea garanţiilor de stat pentru împrumuturi exeste condiţionată de acceptarea de către Ministerul Finanţelor a clauzelor cuprincontractele de împrumut încheiate între persoanele juridice şi instituţiile creditoa

Pe baza analizei economice şi financiare, efectuate de către Banca de ExImport a României sau de un alt agent desemnat, a documentaţiei prezenta persoana juridică ce solicită o garanţie de stat pentru împrumuturi externe, MiniFinanţelor sau alt agent, la solicitarea acestuia, determină gradul de risc, ca

exprimă în procente. În funcţie de gradul de risc astfel stabilit Ministerul Finandetermină cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat la Fondul de risc de beneficiarul creditului garantat.

Ministerul Finanţelor este autorizat să administreze datoria publică şi garade stat pentru împrumuturi ale României.

În acest scop, acest minister:a) evaluează mărimea împrumutului astfel încât nivelul de îndatora

corespundă necesităţilor României şi capacităţii statului de a gestiona datoria; b) ţine evidenţa contabilă a datoriei publice contractate şi evidenţa statis

garanţiilor de stat emise;c) urmăreşte derularea împrumuturilor garantate de stat;d) supraveghează lichidităţile din Contul General al Trezoreriei pentru a av

balanţă a disponibilităţilor cores-punzătoare;e) elaborează anual contul general al datoriei publice.



Capitolul 4. Datoria publică externă

4.1. Particularităţile împrumuturilor externe

Împrumuturile externe constituie una din formele exportului de capita

orânduirile precapitaliste şi în perioada manufacturieră de dezvoltarecapitalismului împrumuturile externe se întâlneau în mod sporadic. O dezvoltarmare acestea au căpătat abia în perioada maşinismului.

În secolul al XX-lea, împrumuturile externe au cunoscut o dezvoltare precedent, ca urmare a formării, pe piaţa ţărilor dezvoltate, a unui surplus rede capital, care îşi caută plasament peste graniţă în condiţii mai avantajoase deinterior.

Împrumuturile sau creditele externe se pot grupa după diferite criterii. Aîn funcţie dedestinaţie, se distingcredite pe mărfuri şi credite financiare. Primelesunt mai frecvente şi se acordă pentru cumpărări de mărfuri de la creditor saţara acestuia. Cele din urmă se întâlnesc mai rar şi se acordă de organisme finaninternaţionale în valută convertibilă ce se utilizează de debitor, potrivit nevoilorfie pe piaţa creditorului, fie pe o terţă piaţă. Adesea creditele financiare folosite de beneficiarii acestora în scopuri productive, cum ar fi: construireîntreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producătoare de bunurconsum, lucrări de irigaţii, ferme agrozootehnice, drumuri şi poduri, căi fe porturi şi alte lucrări de infrastructură etc.

În funcţie dedurata pentru care se acordă, creditele externe pot fi: pe termene scurte (1-2 ani),mijlocii (3-5 ani) saulungi (peste 5 ani). Beneficiarul creditului

este interesat ca termenul de rambursare să fie suficient de îndepărtat pentru putea procura resursele necesare restituirii acestuia şi achitării dobânzilor şi acheltuieli aferente.

Atunci când împrumutul capătă o destinaţie productivă, termenulrambursare trebuie să ţină seama de momentul punerii în funcţiune a obiectirespectiv şi de valoarea adăugată ce se poate obţine de pe urma acestuia, cunodurata normală de viaţă a unui asemenea obiectiv. De aceea, în cadrul termefinal se stabilesc trei perioade distincte: a) perioada de utilizare a creditulu perioada de graţie în cursul căreia nu se fac plăţi pentru rambursarea creditul perioada de rambursare propriu-zisă a creditului. Perioadă de graţie nu se aîntotdeauna.

În cazul în care suma împrumutată se acordă dintr-o dată şi se rambursîntr-o singură tranşă, beneficiarul creditului dispune de aceasta pe toată ducreditului. Dacă însă suma respectivă se primeşte şi se rambursează în eşalonat, termenul mediu al creditului va fi mai scurt decât cel pentru care acestcontractat.



Termenele creditelor se stabilesc în funcţie de destinaţia acestora, rentabilitatea obiectivului pentru care se contractează împrumutul - în cazul în cautilizează în scopuri productive -, de valoarea utilajelor încorporate în obieccreditat, de practica internaţională, de legislaţia existentă în ţara creditorulurespectiv, în ţara beneficiarului, de prevederile unor convenţii internaţional

materie etc. În ceea ce priveşterambursarea creditelor, practica internaţionalăcunoaşte următoarele modalităţi: a)în cote egale; b) în conte inegale, care pot creşteîn mod progresiv şi c)într-o singură tranşă, la scadenţă.

La acordarea unui credit, împrumutătorul poate să pretindă o garanţie materialăsau una morală, în primul caz, garanţia poate să constea din mărfuri, documentdispoziţie asupra mărfurilor (conosamente, warante etc.), acţiuni şi obligaţdepozite ale unor firme, ale unor instituţii guvernamentale, bunuri imobiliare, venale statului (taxe vamale, accizie, venituri ale domeniului public ş.a.), rezervelaur şi devize ale statului etc.

În lipsa unor garanţii materiale directe, un creditor poate pretinde împrumutul pe care intenţionează să-l acorde unui stat să fie garantat de două samai multe state care se bucură de o reputaţie neştirbită pe piaţa capitaluluiîmprumut. În mod obişnuit, creditorii - guverne, organisme financiainternaţionale ş.a. - trimit experţi în ţara debitoare pentru a verifica la faţa locoportunitatea creditelor solicitate, eficienţa scontată de pe urma utilizării acescapacitatea de rambursare a sumelor împrumutate, modul de folosire a sumacordate ş.a.

Privitedin punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordatede către: a)întreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firmă); b)bănci şi

alte instituţii financiare (credite bancare); c) guverne (credite guvernamentale); d)organisme financiare internaţionale (credite financiare); e)rentieri şi alte persoane fizice (împrumuturi de stat).

Întreprinderile furnizoare, băncile şi alte instituţii financiare acordă credit baze bilaterale; guvernele acordă asistenţă publică bilaterală, iar organismfinanciare internaţionale acordă asistenţă publică pe baze multilaterale.

Asistenţa publică bilaterală se acordă de către: guvernele ţărilor dezvoltgrupate în cadrul Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare pentru ţările memale O.C.D.E.; guvernele unor ţări exportatoare de petrol, membre ale O.P.E.C.Asistenţa bilaterală îmbracă forma ajutoarelor în natură sau în bani, a asistetehnice şi militare sau a împrumuturilor în condiţii privilegiate, Împrumutuguvernamentale sunt, de regulă, împrumuturi legate, acordate ţărilor benefic pentru achiziţionarea anumitor produse de pe pieţele ţărilor creditoare. Într-o sde ţări dezvoltate, guvernele garantează sau asigură creditele pentru exportumărfuri către ţările în curs de dezvoltare, prin intermediul unor institspecializate.



Din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe,în calitate deîmprumutat pot să apară: a)întreprinderi private; b) bănci, c) guverne, unităţiadministrativ-teritoriale, întreprinderi de stat şi alte instituţii de drept public.

În cazul împrumuturilor acordate pe baze bilaterale, de către ţările dezvoaprobarea acestora este uneori însoţită de condiţii economice, politice

militare. Astfel, sumele acordate pentru finanţarea unor programe economice utilizate de către beneficiarii acestora numai pentru obiectivele agreate de creditoare, chiar dacă acestea nu au caracter prioritar ori nu asigură dezvolechilibrată a ţării debitoare. Acceptarea unor asemenea condiţii nu face decmărească dependenţa ţărilor beneficiare faţă de cele creditoare. Dacă cu împrumutaţi ţările în curs de dezvoltare pot să-şi finanţeze numai induextractivă, iar nu şi industria prelucrătoare ori numai dezvoltarea agriculturiîntreprinderilor producătoare de bunuri de consum, aceste ţări vor fi obligatevalorifice bogăţiile naturale sub formă de materii prime ori semifabricate, iar nu produse finite. Or, produsele manufacturate încorporează o cantitate mai mamuncă decât semifabricatele ori produsele primare şi asigură o mai bvalorificare la export. Pentru produsele industriale necesare economiei acestoele rămân pe mai departe tributare străinătăţii.

Creditorii pretind, adesea, ca ţările beneficiare de împrumuturi externeutilizeze sumele respective pentru procurări de echipamente şi alte prodindustriale din ţările lor ori să le transporte cu navele aflate sub pavilionul ţării Nu rare sunt cazurile când acordarea de împrumuturi externe este condiţionatobţinerea de către marile trusturi şi concerne din ţara creditoare a unor concesţara debitoare, de angajamentul beneficiarilor de împrumut de a livra produ

(minereuri, combustibili sau alte materii prime), obţinute cu ajutorul crediexterne, agenţilor economici din ţările creditoare la preţuri avantajoase.Condiţiile de natură politică, impuse la acordarea unor împrumutu

vizează sprijinirea politicii interne şi externe a guvernului ţării creditoareacţiunilor şi iniţiativelor acestuia pe plan internaţional, de către guvernul ţ beneficiare, respectarea drepturilor omului, instaurarea democraţiei etc. Unguvernul ţării creditoare poate ajunge la o imixtiune făţişă în treburile interneţării beneficiare de împrumut. Alteori, acordarea unor împrumuturi econdiţionată deaderarea ţării beneficiare la anumite alianţe militare, de crearea d baze militare străine pe teritoriul acesteia, de participarea la anumite acţmilitare, de cumpărarea de armament din ţara creditoare etc.Este evident că numai atunci când împrumuturile externe, acordate ţările dezvoltate ţărilor în curs de dezvoltare, sunt lipsite de orice condiţii carear putea afecta independenţa lor politică şi economică şi suveranitatea naţionacestea pot contribui la progresul lor economic şi social, la înlăturarea decalajemari care le separă de ţările industrializate.



4.2. Conceptul de datorie externă. Indicatori privind datoria externă

Noţiunea de datorie externă nu se suprapune perfect aceleia de datorie pubexternă. Noţiunea de datorie externă este mai largă decât aceea de datorie pubexternă şi are mai multe

sensuri:a) datorie externă brută în sens larg, care cuprinde sumele de bani şi altvalori pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorstrăinătăţii la un moment dat. Această interpretare exhaustivă cuprinde sudatorate de stat, unităţi administrativ-teritoriale şi alte entităţi de drept puîntreprinderi private şi alte organizaţii, precum şi de persoane fizice unor organinternaţionale, guverne, bănci şi altor instituţii publice străine, unor bănci prfirme şi altor creditori, precum şi unor persoane fizice rezidente în străinDatoriile la care ne referim provin din împrumuturi de tot felul, achiziţi bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii pe credit, investiţii direccapital, îndeplinirea altor obligaţii derivând din contracte sau divreglementări. Această interpretare care vizează toate obligaţiile băneşti faţstrăinătate, indiferent dacă au caracter public sau privat, de gradul loexigibilitate, de existenţa sau nu a unei garanţii. Deşi corectă, ea nuaplicabilitate practică, deoarece este extrem de dificilă inventarierea tuobligaţiilor faţă de străinătate şi, în plus, nu toate acestea sunt exprimate vanu toate au termene precise de achitare sau au termene fie prea scurte, fie prea

b) datorie externă brută în sens restrâns, care cuprinde obligaţiile băneştifaţă de străinătate, cu următoarele excepţii:

- creditele pe termen scurt (sub un an), deoarece acestea constituie opefinanciare curente, indispensabile desfăşurării activităţii economice externe;- investiţiile străine directe, care nu au stabilite termene de rambursare

de lichidare;- ajutoarele cu caracter nerambursabil, primite în cadrul programelo

asistenţă publică bi - şi multilaterală;- împrumuturile externe cu o perioadă de graţie de 10 - 15 ani sau

mare; împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialeloaltor reprezentanţe ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele practica piaţa mondială;

- creditele contractate de persoane fizice sau juridice negarantateautorităţile publice competente;c) datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte instituţii

din sistemul său care cuprinde:- sumele datorate unor creditori publici şi privaţi, în valută, bunuri

servicii cu o perioadă de rambursare mai mare de un an;



- sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate pubIn această interpretare, datoria externă nu cuprinde datoria persoanelor prcătre străinătate negarantată de autorităţile publice;

- datoria din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional;- datoria care poate fi achitată, la opţiunea debitorului, în moneda

sale; - sumele datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nfost stabilite termene de plată.

d) datoria externă netă, care cuprinde diferenţa dintre activele publice şi privale rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acoinvestiţii directe, titluri, diverse alte creanţe şi valori) şi activele deţinute de rezstrăini în ţara considerată (împrumuturi primite de la guverne, agenţii guvernamşi alte entităţi publice, credite primite de la bănci private, organisme financiare creditori, investiţii de capital, titluri, disponibilităţi valutare şi alte valori aparţunor persoane publice sau private străine). Adesea, în datoria externă netă se inumai creanţele lichide sau uşor realizabile faţă de străinătate, celelalte creanţenu pot fi uşor mobilizate excluzându-se din calcul.

Indicatorul datoriei externe nete se foloseşte în cazul ţărilor care apardublă ipostază: de creditoare şi de debitoare faţă de străinătate. În timp, în rapdintre creanţele şi angajamentele externe ale unei ţări pot să intervină asemmutaţii încât aceasta din creditor mondial (per sold) să devină debitor mondiainvers. Acesta este, spre exemplu, cazul S.U.A. care până în 1984 erau prcreditor al lumii, iar din anul următor au devenit cel mai mare debitor net al lumtoate acestea ele rămân, după Japonia, cel de-al doilea creditor mondial. În plu

au o situaţie privilegiată, deoarece s-au împrumutataproape exclusiv în dolari,ceea ce le fereşte de riscul penuriei de devize, la care sunt expuse ţările în cudezvoltare importatoare de capital.

Cuantumul datoriei externe diferă, evident, în funcţie de modul în care determină, bruto sau neto, şi de sensul atribuit acestei noţiuni de cel carefoloseşte.

În legătură cu datoria externă a unei ţări, se folosesc diverşi indicatori creflectă gradul de îndatorare faţă de străinătate, precum şi efortul valutar pe caceasta îl reclamă. Astfel, gradul de îndatorare a unei ţări faţă de străinătate seexprimă cu ajutorul mărimii absolute a datoriei externe, al mărimii medii a datorespective pe un locuitor, al raportului dintre datoria externă şi produsul intern bşi al raportului dintre datoria externă şi încasările din exportul de bunuri şi servic

Indicatorul datoriei externe totale arată suma datorată străinătăţii la unmoment dat, fără vreo legătură a acesteia cu potenţialul financiar -valutar al ţdebitoare şi cu eşalonarea în timp a rambursării acesteia. Acest indicatordetermină prin tansformarea valutelor în care a fost exprimată datoria externă învalută de largă circulaţie internaţională.



Indicatorul datoriei externe medii pe un locuitor se determină prin împărţireadatoriei externe totale, exprimate într-o valută de largă circulaţie internaţionalnumărul populaţiei, şi serveşte la efectuarea de comparaţii în timp pe plan naţioninternaţional.

Indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi produsul intern brut

arată cât din produsul intern brut al anului considerat ar fi necesar penrambursarea acelei datorii. Acest indicator are o valoare teoretică, deoadatoria se rambursează, de regulă, în mod eşalonat, iar din produsul intern brunui an numai o parte poate fi utilizată pentru onorarea angajamentelor faţstrăinătate.

Indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi exporturile de bunuri şl servicii arată în cât timp (luni sau ani) s-ar putea rambursa datoria unei ţări faţstrăinătate pe seama valutei încasate din vânzările de bunuri şi prestărilservicii peste graniţă. Şi acest indicator are o valoare teoretică, deoarece nicionu se foloseşte întreaga valută dobândită pe această cale în scopul restitîmprumuturilor externe, ci numai o parte din aceasta, cealaltă parte -consistentă - fiind destinată achitării importurilor de bunuri şi servicii, pdobânzilor şi comisioanelor aferente datoriei, precum şi efectuării altor cheltuiel

Reflectând elemente diferite de calcul, fiecare dintre indicatorii la care nreferit până aici dă o altă imagine despre gradul de îndatorare a unei ţări fastrăinătate.

Pentru a face aprecieri corecte cu privire la gradul de îndatorare a unei ţăride străinătate, este necesar a folosi mai mulţi indicatori, din care mai expresivraportul dintre datoria externă şi exporturi şi raportul dintre datoria extern

produsul intern brut.În plus, gradul de îndatorare a ţării faţă de exterior trebuie completaefortul financiar - valutar reclamat de datoria externă, care indică povara respectivdatorii în anul considerat.

Efortul financiar-valutar generat de datoria externă este indicat de serviciul datoriei externe, care include rambursarea ratelor împrumuturilor exter(denumite şi rate de capital), exigibile în anul considerat, precum şi plata dobâncomisioanelor şi a altor cheltuieli aferente datoriei externe, exigibile în acelaşi a

Povara datoriei externe se determină cu ajutorul mai multor indicaraportul dintre serviciul datoriei externe şi exportul de bunuri şi servicii; rapdintre serviciul datoriei externe şi produsul intern brut şi raportul dintre dobaferentă datoriei externe şi exporturi.

Potrivit metodologiei Băncii Mondiale , ţările în curs de dezvoltare debitsunt clasificate în funcţie de două criterii:

a)de mărimea venitului (produsului intern brut) ce revine în medie pelocuitor, în dolari S.U.A.

b) de gradul de îndatorare a ţării considerate faţă de străinătate.În funcţie de mărimea venitului, ţările se împart în:



a) ţări cu un venit mic şi b) ţări cu un venit mediu.

Sunt considerate ca având un venit mic ţările cu un produs intern brut m pe locuitor de 725 de dolari S.U.A. sau mai mic, iar ţări cu un venit mediu, ceun produs intern brut cuprins între 726 şi 8 955 de dolari. Ţările din acest din

grup se subîmpart în ţări cu venit mediu: a) tranşa inferioară, care include pe ceun produs intern brut de 726 - 2 896 de dolari şi b) tranşa superioară - 2 89955 de dolari.

Ţările cu un produs intern brut de 8 956 de dolari şi peste sunt consideraavând venituri ridicate.

În funcţie de gradul de îndatorare faţă de străinătate, ţările se grupează îna) ţări puternic îndatorate; b) ţări moderat îndatoratec) ţări puţin îndatorate.

Gradul de îndatorare se măsoară cu ajutorul următorilor indicatori:a) raportul dintre datoria externă şi exporturi; b) raportul dintre datoria externă şi produsul intern brut;c) raportul dintre serviciul datoriei externe şi exporturid) raportul dintre dobânzile aferente datoriei externe şi exporturi. Separaindicatorul care are la bază valoarea nominală a serviciului datoriei externe, scalculează raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei externe şi expo precum şi raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei externe şi prointern brut.

Potrivit metodologiei Băncii Mondiale, gruparea ţărilor în funcţie de grad

îndatorare a acestora se face pe baza acestor din urmă indicatori.Se consideră astfel ca fiind puternic îndatorate ţările cu un venit mic şi ceun venit mediu, la care raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei exteexporturile de bunuri şi servicii este de peste 220%, sau cele la care raportul dvaloarea actuală a serviciului datoriei externe şi produsul intern brut este mai m80%.

Se consideră ca fiind moderat îndatorate ţările cu venit mic şi cele cu un mediu, la care raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei exterexporturi este mai mic de 220%, dar mai mare de 132%, sau cele la care rapdintre raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei externe şi produsul brut este mai mica de 80%, dar mai mare de 48%.Sunt considerate ca fiind puţin îndatorate ţările cu un venit mic şi cele cu unvenit mediu, la care raportul dintre valoarea actuală a serviciului datoriei exşi exporturi este mai mic de 132%, iai raportul dintre valoarea actuală a servicdatoriei externe şi produsul intern brut este mai mic de 48%



4.3. Indicatori de apreciere ai datoriei publice externe

Pentru aprecierea datoriei publice externe se pot utiliza următorii indicator

- datoria publică externă la nivelul anului (DPE)

DPE = DPEd + DPEgunde,DPEd – reprezintă datoria publică externă a statuluiDPEg – reprezintă datoria publică externă garantată de stat

- serviciul datoriei publice externă (SDPE): plăţile datorate pentru ramburdatoriei publice externe, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de u(RDPE), dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocaziode emisiunea şi plasarea valoriilor mobiliare (DobDPE)

SDPE = RDPE + DobDPE

- ponderea datoriei publice externe în PIB

DPE / PIB = DPE / PIB x 100

- ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în PIB

DobDPE / PIB = DobDPE / PIB x 100- ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB

SDPE / PIB = SDPE / PIB x 100

- ponderea serviciului datoriei publice externe în bugetul statului

SDPE / ChBS = SDPE / ChBS x 100

4.5. Criza datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare

În derularea contractelor de împrumut s-a ajuns la un moment în care debinu mai erau în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de creditoraceştia din urmă nu dispuneau de mijloacele necesare care să le asigure recupercreanţelor şi încasarea dobânzilor aferente. S-a ajuns la o stare de criză a datexterne nu datorită mărimii absolute a acesteia, ci din cauza imposibilităţii în ca



aflau numeroase ţări în curs de dezvoltare de a face faţă serviciului datorieiexterne. În anii '80, aproximativ jumătate din ţările în curs de dezvoltare importade capital au solicitat, o dată sau de mai multe ori, reeşalonarea datoriilor ajunscadenţă.

Criza datoriei externe este rezultatul unor acumulări cantitative provocate

factori exogeni şi endogeni. Un prim factor îl constituiemajorările succesive ale preţului ţiţeiului, din 1973 şi 1979-1980, care au contribuit la creşterea datorexterne a ţărilor importatoare de combustibili, întrucât o bună parte din resufinanciare externe împrumutate de aceste ţări au servit la acoperirea deficitulucomercial, creşterea datoriei externe nu a dus în mod necesar la dezvoltarea econoa ţărilor respective, la sporirea producţiei lor industriale şi nici la majorcorespunzătoare a exportului. Reducerea la jumătate a preţului petrolului perioada 1982-1987, nu a dus, aşa cum era de aşteptat, la redresarea situafinanciar-valutare a ţărilor în curs de dezvoltare importatoare de combustibili. Acedeoarece avantajele ieftinirii ţiţeiului au fost anihilate de reducerea preţurilo produsele primare, care constituie principalele lor mărfuri de export, ca şmajorarea preţurilor la produsele manufacturate pe care acestea le importă.

Un alt factor exogen, care a contribuit la criza datoriei externe a ţărilocurs de dezvoltare, l-a constituitnivelul ridicat al dobânzilor percepute lacreditele externe

Întrucât o bună parte din împrumuturile contractate erau purtătoaredobânzi variabile, pe măsură ce rata acestora creştea, creşteau şi sumele datoraacest titlu de către ţările debitoare. Ca urmare, pentru a putea achita dobânziratele scadente, ţările în curs de dezvoltare erau silite să contracteze noi şi

împrumuturi. Cu alte cuvinte, o parte apreciabilă din datoria externă a ţărrespective este urmarea directă a politicii creditelor scumpe promovate de ţădezvoltate.

Aşadar, dobânzile percepute la împrumuturile acordate ţărilor în cursdezvoltare au atins, spre sfârşitul anilor 70 şi în prima jumătate a anilor '80, nivneobişnuit de ridicate.

Un alt factor care a contribuit la declanşarea crizei datoriei externe constituit politica bugetară expansionistă a S.U.A.. Creşterea cheltuielilor publiceale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a cursei înarmărilor şi a altor cauze,un ritm mai rapid decât acela al veniturilor publice, a atras după sine înregistde importante deficite bugetare. Pentru finanţarea acestora, statul a contractat nnoi împrumuturi, unele la intern, altele în străinătate. Pentru a procura summari de bani de care avea nevoie, acesta a majorat rata dobânzii, ceea acţionat ca un magnet, atrăgând importante capitaluri disponibile, mai aleţările vest-europene şi în Japonia. Pentru a opri hemoragia de capital, ţrespective, la rândul lor, au majorat rata dobânzii pe pieţele interne. Pe măcreşterii cererii de resurse financiare în S.U.A., dolarul s-a întărit, deoa



plasamentele pe piaţa americană erau mai bine remunerate decât în altedezvoltate.

Aşadar, politica bugetară expansionistă a S.U.A. a sancţionat de două ori ţîn curs de dezvoltare: o dată prin practicarea unor dobânzi excesiv de ridicate, ce a dus la scumpirea creditelor externe, şi în celelalte ţări creditoare, iar a doua

prin aprecierea nejustificată a dolarului, în raport cu alte monede, ceea ce a dcreşterea poverii datoriei externe exprimate în dolari. Numeroase ţări în curdezvoltare au fost penalizate prin politica financiar-monetară americană în virfaptului că trei pătrimi din împrumuturile bancare internaţionale au fost libîn dolari. În perioadele de creştere a ratei dobânzilor şi de apreciere a dolaraceste ţări şi-au văzut majorată, de la o zi la alta, povara datoriei externe, putinţă de apărare. Ulterior, avantajele rezultate pentru ţările debitoarereducerea nivelului dobânzilor şi din scăderea cursului dolarului au fost anihilaefectele modificărilor de preţuri pe piaţa externă.

La declanşarea crizei datoriei externe au contribuit şi greşelile săvârşite deunele ţări în curs de dezvoltare în orientarea politicii lor economice şi financiar-valutare. Este vorba de utilizarea, în anumite cazuri, a resurselor împrumu pentru:

- finanţarea unor importante obiective cu caracter neproductiv ori a deficit bugetare;

- realizarea unor obiective economice cu o eficienţă economică scăzută, nu asigurau rambursarea împrumuturilor externe şi plata dobânzilor şi comisioaaferente;

- achiziţionarea de armament din import, în alte cazuri, lipsa unui con

valutar corespunzător a permis scoaterea din ţară a unor importante sume de bavalută şi depunerea lor în conturi personale la bănci din străinătate. Băncile private poartă şi ele răspunderea pentru criza datoriei externe.

Aceasta deoarece, în perioada de creştere rapidă a ofertei de resurse pe pcapitalurilor de împrumut, determinată de majorarea preţului petrolului brut, bărespective au acordat adesea credite fără discernământ: pentru obiective producca şi pentru infrastructură; pentru import de echipamente industriale, ca şi peachiziţii de armament; pentru acoperirea deficitului balanţei comerciale, ca şi pfinanţarea deficitului bugetar. Folosirea neproductivă sau cu eficienţă economscăzută a împrumuturilor a făcut imposibilă, în numeroase cazuri, rambursartermen a ratelor scadente şi achitarea dobânzilor aferente.Faptul că factorii exogeni au jucat un rol hotărâtor în declanşarea crdatoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare, iar contextul internaţional a oun cadru prielnic acţiunii factorilor endogeni, a imprimat problemei datoexterne un pronunţat caracter politic. Dacă ţările în curs de dezvoltare îndatorat pot fi făcute responsabile de criza energetică, de criza economică mondialăfluctuaţiile preţurilor externe, de instabilitatea sistemului monetar internaţiona politica dobânzilor ridicate sau de politica bugetară expansionistă a unor



dezvoltate, ele nu pot fi obligate să suporte consecinţele acestora, materialiîntre altele, în povara datoriei externe.

Criza datoriei externe constituie o problemă politică nu numai pentru facă ea îşi are originea în sistemul actual al relaţiilor economice internaţionaleşi pentru că efectele sale afectează grav stabilitatea ţărilor debitoare, deregl

economia mondială în ansamblu, ameninţă pacea şi securitatea internaţională.4.6. Strategia soluţionării crizei datoriei externe

Încă de la izbucnirea crizei datoriei externe, băncile creditoare au stabi poziţie comună cu Fondul Monetar Internaţional cu privire la modul de soluţioncererilor ţărilor debitoare, ajunse în stare de incapacitate de plată, de reeşalon plăţilor scadente. Pentru fiecare caz în parte s-au organizat discuţii în cadrul Clude la Paris, la care au participat principalele bănci creditoare şi reprezentţării debitoare. Discuţiile s-au referit exclusiv la împrumuturile acordategarantate de organisme guvernamentale ale ţării creditoare; împrumut private negarantate şi creditele pe termen scurt s-au discutat separat de către pinteresate. După convenirea liniilor generale ale acordului de reamenajadatoriei, s-a trecut la încheierea de acorduri bilaterale cu fiecare creditor în par

Reeşalonarea a fost concepută ca o măsură excepţională constândamânarea, pe timp de câţiva ani, a unei părţi din datoria exigibilă în aconsiderat; cealaltă parte a datoriei exigibile şi dobânzile în totalitate au răîn sarcina debitorului şi nu au fost supuse reeşalonării. Cu prilejul negocîmprumuturilor, băncile au acceptat reeşalonarea parţială a datoriei exigibile

termene scurte şi cu condiţia majorării ratei dobânzii peste nivelul prevăzucontractul iniţial. În plus, ţările care se confruntau cu dificultăţi financiar-valutafost obligate să întocmească programe de măsuri vizând redresarea, într-un antermen, a situaţiei şi reluarea normală a plăţilor către străinătate.

Programele respective urmăreau reducerea cheltuielilor ţării debitoarcaracter de investiţii şi de consum şi disponibilizarea, pe această cale, a resurnecesare reducerii deficitului în valută:

- stimularea exportului şi limitarea importului pe calea devalorizmonedei naţionale;

- majorarea ratei dobânzii şi limitarea creditului bancar. Măsurile arătatau dat rezultatele scontate, dovedindu-se contra indicate. Astfel, reduccheltuielilor de investiţii şi limitarea drastică a importurilor au dus la diminu producţiei, în unele cazuri, stagnarea sau încetinirea ritmului de creştere a aceîn altele au dus la creşterea şomajului şi la diminuarea veniturilor populaţiei. Enegative asupra condiţiilor de trai ale populaţiei au avut şi măsurile de reduccheltuielilor bugetare cu caracter social. Devalorizarea monedei naţionale a dscumpirea importului , ceea ce a generat fenomene inflaţioniste. Măsurile îndrespre stimularea exportului nu au produs efectele scontate, între altele şi din c



accentuării protecţionismului de către ţările dezvoltate. După aplicarea prograde măsuri s-a înregistrat o oarecare îmbunătăţire a soldului balanţelor comerciaţărilor în curs de dezvoltare debitoare, dar aceasta nu atât pe seama creexporturilor, cât mai ales pe calea reducerii importurilor. Or, această evoluţiefăcut decât să limiteze şi mai mult posibilităţile de dezvoltare economică a ţă

respective, în loc să le stimuleze.Condiţiile severe impuse de băncile creditoare la reeşalonarea datorieexplică prin faptul că acestea considerau că dificultăţile ţărilor debitoare se datounei lipse temporare de lichidităţi care va dispărea după o scurtă perioadamânare a plăţilor, ca urmare a măsurilor de ajustare stabilite de autorităţi.

Cu toate măsurile luate de ţările în curs de dezvoltare debitoare, acestea nau putut redresa situaţia economică şi financiar-valutară. În aceste condiţii, în s-a reconsiderat strategia iniţială a soluţionării datoriei externe. Noua orientacestei strategii prevedea adoptarea reeşalonarea datoriei curente pe 15-20 de limitarea cuantumului serviciului acestei datorii la 10% din veniturile anrealizate de ţările debitoare din export.Ţările în curs de dezvoltare au arătat, nu o dată, că pentru soluţion problemei datoriei externe nu este suficientă reeşalonarea datoriilor restantţărilor care se confruntă cu greutăţi financiare deosebite şi că se impunenecesitate luarea de măsuri pentru soluţionarea globală a acestei probleme. vorba de transformarea împrumuturilor acordate ţărilor celor mai slab dezvoltaajutoare nerambursabile, precum şi reducerea datoriilor celorlalte ţări în curdezvoltare în funcţie de valoarea la care acestea cotează pe piaţa secundacapitalurilor de împrumut; diminuarea sensibilă a dobânzilor percepute de b

şi instituţiile financiare internaţionale la împrumuturile acordate ţărilor în cudezvoltare; prelungirea termenelor de rambursare şi a perioadei de graţie; plafoserviciului datoriei externe la un anumit procent din veniturile anuale din exporde mărfuri ale ţărilor debitoare; stăvilirea transferului invers de resurse financiala ţările în curs de dezvoltare la cele dezvoltate şi reluarea fluxurilor finannormale către acestea din urmă; revizuirea condiţiilor în care instituţiile finaninternaţionale acordă împrumuturi pentru redresare şi dezvoltare; reducobstacolelor tarifare şi netarifare care împiedică penetraţia produselor ţărilor înde dezvoltare pe pieţele ţărilor capitaliste dezvoltate, majorarea preţurilo produsele de bază şi stabilizarea cursurilor valutare; adoptarea unui mecanisîmpărţire a riscului valutar între băncile creditoare şi instituţiile financinternaţionale, pe de o parte, şi ţările debitoare, pe de altă parte; democratizcentrelor de decizie în relaţiile financiar-valutare internaţionale, instaurarea uneordini economice internaţionale.

Faţă de rezultatele slabe obţinute de numeroase ţări în curs de dezvoltarlinia redresării lor economice şi financiare, ţările puternic industrializate au făcu propuneri pentru soluţionarea crizei datoriei externe. Aceste propuneri vizaformule de reducere a datoriei externe, de diminuare a serviciului datoriei ext



Documents

Imprumuturile de Stat - Copy