Istoria Psihologiei

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS ARAD

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

FILIALA BAIA MARE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

ISTORIA PSIHOLOGIEI

Note de curs

Lector univ drd: Ardelean Delia

Aistent univ: Chis Natalia

BAIA MARE

2007

CuprinsCurs 1.

Problemele social istorice ale psihologiei

Curs II.

Inceputurile psihologiei in Grecia Antica

Curs III

Tripleta de aur a filosofiei grecesti- Socrate, Platon, Aristotel

CURS IV

Medicii antici si unele probleme de psihologie: Hipocrat si Galenus;

Curs V

Contributii la constituirea psihologiei ca stiinta in sec XVI-XVII

Curs VI

Constituirea psihologiei ca stiinta

Curs VII

Introspectionismul

Curs VIII

Empirismul i asociaionsimul psiholgiei sec. al XVIII-lea.

Curs IX

Psihanaliza (caracterizare, Freud creatorul psihanalizei);

Curs X

Neofreudismul (caracterizare generala - reprezentanti);

Curs XI

Gestaltismul (caracterizare generala, Wertheimer, Kohler, Kofka);Curs XII

Neo-gestaltismul

Curs XIII

Behaviorismul si neobihaviorismul (caracterizare generala-reprezentanti Watson, Thorndike, Skinner);

Curs XIVConstituirea psihologiei ca stiinta experimentala si aplicata in Romania

Curs 1.

POBLEMELE SOCIAL ISTORICE ALE PSIHOLOGIEI

1.1 Psihologia pe altarul cunoasterii: Stiint cu trecut ndeprtat dar cu istorie scurt - n aceti termeni a fost caracterizat tiina psihologiei la nceput de veac XX de ctre Ebbinghaus. De atunci se poate considera c interesul cunotinelor despre viaa sufleteasc, despre cea spiritual i comportament au intrat propriz-zis pe altarul tiinific al cunoaterii. Un veritabil pradox. S-ar putea nelege c este vorba de un trecut neistoric sau c trecutul de pn la constituirea propriu-zis a acestei tiine ar fi o simpl preistorie. Cci din aceste vremuri preistorice destinul psihologiei urmeaz un traseu fragmentat, cu diverse momente dramatice n afirmarea adevrurilor ei, n fond ns cu nimic diferit de cel al celorlalte domenii ale cunoaterii tiinifice. Psihologia a fost comparat de ctre Pavelcu cu viaa omului, plin de zbuciumuri, de urcuuri i coboruri, de mpliniri i nempliniri, de conflicte cu sine i cu alte domenii ale cnoaterii tiinifice, uneori cu deznodmnte tragice, dar de cele mai multe ori cu un destin reuit i util societii. Astfel psihologia rezist i se dezvolt perpetuu. Aa cum omul are o biografie a sa inconfundabil, la fel i psihologia are propria sa devenire istoric, care nseamn dezvoltarea ei de a lungul anilor. Drumul sinuos de dezvoltare al psihologiei a reprezentat obiect de cercetare pentru numeroi cercettori. Pavelcu, de exemplu, n lucrare sa Drama Psihologiei spune c nu este o simpl metafor cnd vorbim despre via, de biografia unei tiine, despre strdania i zbuciumul ei, despre cderile i nlrile, durerile i triunfurile, ncordrile i mpcrile ei, adic despre drama pe care o poate tri i o triete orice om de tiin. Frmntrile dramatice ale omului de tiin sunt ale tiinei nsi i invers . Pentru nelegerea drumului sinuos al psihologiei a fost de mare utilitate conceptul operativ de ruptur epistemologic, propus de G. Bachelard n 1934. Prin acest termen autorul i-a propus s surprind unele momente de strpungere i sfrmare revoluionar a unor complexe de contiin, proprii fiecrui domeniu de cunoatere tiinific aparte, proprii fiecrei epoci istorice n parte i sintetizate n termenul de paradigm. Rezolvarea i depirea acestr stri de contiin se face pe bza posibilitii elaborrii unei noi paradigme, soluie pentru depirea unor perioade de criz anterioare. Paradigmele fiecrei epoci sunt inconfundabile, iar pretenia de a interpreta o etap istoric anterioar n termenii celei ulterioare corespunde unei grave erori de gndire, din pcate larg rspndite chiar printre istorici. De aceea interesul psihologilor pentru cunoaterea paradigmelor de interpretare a vieii psihice n fiecare epoc istoric n parte prezint un interes care depete cadrul nemijlocit al psihologiei. Psihologia cldindu-se pe propriile sale paradigme, care reprezint fiecare n parte cte o mic piatr n trecutul acestei cunoateri tiinifice, pe care ulterior a putut lua natere tiina propriu-zis a psihologiei, devine expresia unor sinteze profunde indispensabile cunoaterii tregii deveniri naturale i sociale a omului. Aceasta este ntrit de modul cum cunotinele despre psihic erau incluse n teoriile filozofice, n cunoaterea tiinific a respectivelor timpuri, de unde istorici psihologiei trebuie s le extrag cu mult abilitate. n respectivele teorii cosmologice, mitologice sau religioase, psihologia era o tiin implicat, una aflat n spatele noilor concepii, a noilor terminologii despre natur i societate.

1.2 Naterea obiectului psihologiei Termenul de psihologie dateaz din secolul al XVI-lea. nainte se vorbea doar de o aa-zis tiin a sufletului, pentru care era folosit grecescul anima care avea acelai coninut. Aristotel, de exemplu, cu termenul de anima spunea c erau nzestrate toate vietile, inclusiv plantele. Thales merge chiar mai departe, spunnd c magnetul atrage diversele obiecte pentru c are n sine un anima . O concepie panteic inconfundabil proprie celor vremi antice, dar care reapare i astzi n forme mai subtile. Ulterior elementul de anima apare ca raportat la fenomenele de contiin. Omul din acel moment are nu numai simire i gndire, dar i putere de nelegere i valorificare a ceea ce reflect. tie n ce msur lucrurile depind de el, n ce msur el nsui devine msur a lucrurilor reflectate. Iar reflectarea contient o include i pe cea religioas, exprimat n forma diverselor credine.Paradigma care i-a reunit pe ntemeietorii psihologiei i care a dat temei constituirii psihologiei ca tiin de sine stttoare s-a creat cnd ceea ce se reflecta la nivel mental a putut deveni o realitate de contiin substanial. Ceea ce era de reflectat din acest moment apare ca ceva palpabil, ca fiind de aceai natur cu celelalte lucruri materiale. Contiina putea fi conceput i imaginat ca fiind format dintr-o multitudine de elemente psihice, din aciuni, toate individualizabile, ca fiind trite de fiecare idivid la fel, n ntreaga sa provenien (1); unde fenomenele de contiin devin accesibile nu doar prin observare intern, ci i pe calea observaiei externe (2).Curs II.

Inceputurile psihologiei in Grecia Antica

Gndirea psihologic din vechea Grecie. Heraclit - cosmosul i dialectica psiche-ului; gndirea necesitii i a cauzalitii.Parmenide - principiul conservrii; psihicul ca expresia combinaiilor elementelor de baz. Pitagoreicii - sufletul i numrul. Empedocle - ipoteza revrsrilor; Explicarea diferenelor individuale prin combinarea celor patru elemente de baz.

Anaxagora - conceptul de nus; determinismul ca organizare; mintea ca expresia superioar a organizrii.Democrit - determinsimul i cauzalitatea; teoria sensibilitii; proprieti primare i secundare; dificultatea interpretrii fenomenelor de gndire. Socrate - rsturnarea produs n interpretarea sufletului, inteligena ca atotinfluentul motor al ntreinerii.Platon - proprietile sufleteti i reglarea etic a acestora; tiina ca reamintire; conceptul de aptitudine; problema determinantului spiritual.

Victoria democratiei in Grecia antica nu inseamna desfiintarea sclavagismului ci o mare participare la treburile publice a maselor populare. O data cu instaurarea democratiei apar din ce in ce mai multe conceptii materialiste despre lume.

Caracteristica generala a culturii democratice este raspandirea artei in randul populatiei si intarirea pozitiilor materialiste in filosofie. Primii materialisti apar in coloniile grecesti din Asia Mica in Millet, de unde Scoala din Millet. Reprezentantii ei: Thales, Anaximandros, Anaximente. Cu ei incepe gandirea filosofica greaca, ei s-au ocupat in primul rand de natura. Au sustinut ca principiile tuturor lucrurilor sunt de forma materiala, iar elementele si principiul lucrurilor este lucrul din care sunt construite toate celelalte din carese nasc si in care pier.

Substanta se conserva schimbandu-si numai infatisarea ; ei cred ca nimic nu se naste din nimic si nimic nu piere intru cat aceeasi natura se pastreaza mereu.Fenomenele cunoasterii implica o identitate de natura intre obiectul cunoscut si subiectul cunoscator. Principiul obiectului matur care trebuie cunoscut poate intra in spiritul cunoscator, pentru c in fond , dupa ei, spiritul si obiectul au un acelasi principiu, care desi este de natura materiala, e atat de subtil si mobil incat poate patrunde oriunde.

1. Thales - (624-547 i.e.n.). Grecii il considera printre cei 7 intelepti. Spre deosebire de teoriile antice care explicau diversitatea lumii prin reprezentari antropomorfice, imagini poetice sau forte supranaturale, Thales considera ca principiu al lucrurilor apa. Antropomorfia in sens restrans inseamna a atribui formelor umane pasiune, in sens larg inseamna a atribui tuturor fiintelor si chiar lucrurilor ceea ce este propriu omului.

Pornind de la observatii asupra unor fenomene ale naturii, ajunge la concluzia ca umiditatea insoteste tot ce e legat de nutritie, nastere si viata, iar ea se datoreaza apei. De aici generalizarea lui ca totul se transforma si provine din apa. Pentru el sufletul este de natura materiala, si este inzestrat cu miscare. Vede sufletul ca principiul al unei miscari spontane si eterne, de unde vine si imortalitatea lui.

Sufletul e caracterizat prin miscare, senzatie, si incorporalitate; El e ceva aparte, diferit de corp. El atribuie suflet si magnetului.

Aristotel defineste conceptia lui Thales in felul urmator: Exista un lucru care este principiul originar al creatiei tuturor lucrurilor si la care toate lucrurile revin prin descompunerea lor care subsista fara a se schimba sub diversitatea aparentelor si care este elementul sau materia imperisabila a tuturor lucrurilor, aceasta natura pentru Thales este aparte (Aristotel -Metafizica).

2. Anaximandros (610-545 i.e.n.) i se atribuie o seama de inventii stiintifice ca:

- masuratori ale timpului

- primul care a trasat o harta a pamantului si marilor

- a contruit o sfera cereasca

- are prima incercare dea a reprezenta in mod sistematic universul

- a cercetat pentru prima data marimea astrilor si a orbitei solare si a lunii

Potrivit lui Anaximandros ifinitul e cauza oricarei nasteri si pierderi, si din care s-au desfacut cerurile si toate lumile care sunt infinite la numar. Omul s-a nascut din animale si din alte specii (Teoria evolutionismului). Despre conceptia sa cu privire la suflet se stie putin, se crede ca el ar fi considerat sufletul ca fiind construit din materie aeriforma. Ca urmare infinitul fiind complet indeterminat, diferentierea dintre materie si spirit nu era decat virtuala si toate formele vii cuprind si spiritul care este intim unit cu materia.

3. Aneximente (585-525 i.e.n.)

Principiul tuturor lucrurilor e o realitate concreta, infinita, intr-o vesnica miscare: aerul . Lucrurile izvorasc din acest principiu prin si in virtutea condensarii si rarefierii.Lucrurile difera dupa numarul de rarefieri si comprimari de la o substanta la alta. Cand se rarefiaza devine foc, comprimandu-se face vant, apoi nor, mai departe apa apoi vant, piatra si celelalte lucruri care sunt formate din acestea.El considera miscarea ca vesnica si prin aceasta arata devenirea. Pentru el sufletul nostru este aer, el este principiul vietii si uitarii fiintei noastre. Astfel lumina intreaga are ca principiu de unitate si existanta spiritul, adica aerul. El devine un principiu de insufletire universala, dar nu putem deduce, nu stim cum explica el prin acest principiu fenomenul vietii, sufletului si gandirii.

4.Heraclit (504-460 i.e.n)

Principiul tuturor lucrurilor este focul, toate se nasc si se sfarsesc in foc.

Principii : - conflictul este cauza tuturor lucrurilor, el duce la echilibru si armonie (legea contradictiilor). - toate lucrurile formeaza o unitate datorita focului care e inteles ca o regula, idee ce determina transferul;- lucrurile sunt intr-o vesnica schimbare- sesizeaza contrastele, ca acelasi lucruri ne par contradictorii privite din puncte de vedere opuse (ex. apa de mare e si buna si toxica)

- cunoasterea: - omul este inzestrat cu doua facultati de a cunoaste: - simtire si ratiune

Simturile nu sunt demne de incedere, desii ochii si urechile ne dau multe informatii. A gandi e cea mai mare virtute, iar intelepciunea inseamna sa spui adevarul si sa actionezi potrivit naturii si sa-i dai ascultare. Se pare ca este primul intelept care a deosebit facultatile sufletesti si a recunoscut ca inteligenta umana poate ajunge sa cunoasca universul.

Privind limbajul crede ca fiecare lucru are numele sau natural. Numele sunt opere ale naturii. A descoperi adevaratele nume ale lucrurilor inseamna a cunoaste adevarul

5. Democrit (460-370 i.e.n.)

Determinismul i cauzalitatea. Toate manifestrile observate se subordoneaz cauzelor materiale. Ideile despre lume i cosmos le-a exprimat n categorii ca necesitatea, cauzalitatea, ordinea. ntreaga lume dup el este incomensurabil, legile care o guverneaz sunt neschimbtoare, este compus din elemente primare indivizibile. Elementele cu viteza de micare cea mai rapid sunt cele ale focului. Sufletul este doar o parte a materiei. Legea descompunerii la care se supune corpul se refer i la suflet ntruct sufletul este corporal. Democrit repudiaz ideea imortaliti sufletului. Reflectarea senzorial. Se nscrie n concepia sa general, n acord cu care cauzal reflectarea are loc sub inflena lucrurilor externe corpului. Senzaia are loc la atingerea nemijlocit a atomilor. Receptorii ochiului preiau influena atomilor de la distan; cei ai pipitului influena atomilor din apropiere. Atomii auzii se rspndesc n ntregul organism - sensibilitatea vibratorie. La Democrit este gsit reactuliazat principiul asemntorului prin asemnat: corespunztor ochii vor recepta doar anui atomi de lumin; urechea doar anumii atomi de auz

Proprietile principale i secundare ale atomilor. Problema care a aprut, a fost aceea a explicrii imagini reflectate mental la realitatea material atomic. Un mod de gndire care n prim instan d considerare doar dimensiunii cantitative a reflectrii; ulterior ns devin evidente efetele de reflectare a formelor, ale culorilor, ale temperaturii. Cci doar n raport cu aprecierile oamenilor exist dulce i amar, cald i rece. n realitate acolo exist doar atomi i eter. Senzaia apare n acord cu principiul deosebitului de deosebit, complementar asemntorului de asemnat un principiu de baz al reflectrii senzoriale. n acod cu acesta este deosebit caldul de rece, dulcele de amar etc. Mintea ca o ordine superioar a organsimului. La baza tuturor formelor de micare se af mintea, nus-ul - realizat i prin cuvnt.

6. Socrate (469-380 i.e.n.) tinea dicursuri pentru a surprinde mecanismele gandirii interlocutorului si pentru a-i invata sa gandeasac corect si sa cunoasca virtutea: de la fapte neinsemnate se ridica prin generalizare si abstractizare la definitii si concepte.

Aristotel spunea Trebuie sa atribuim lui Socrate doua lucruri: discursurile inductive si definitia in general. Acestea sunt doua procedee prin care se pun bazele stiintei.

Inductia socratica pleaca de la compararea cazurilor particulare si urmeaza sa stabileasca norme aplicabile conceptelor si sa formuleze definitii.Uneori Socrate pleaca si de la definitii admise pentru a vedea daca ele corespund cu realitatea si ce modificari sa le aduca pentru ca ele sa exprime totalitatea caracterelor comune unui numar de observatii. Pentru prima data se vorbeste despre procesul de generalizare fundamentala in psihologia gandirii. Invatatura lui Socrate este arta de-a gandi bine si arta cunoasterii de sine, care este izvorul virtutii.Pentru Socrate adevarata stiinta este cunoasterea virtutii. Ca metoda foloseste convorbirea, dialogul si ca procedeu rational-definitia. Dialogul este exercitiu activ datorita caruia interlocutorul era ajutat sa priveasca in propria sa constiinta, sa-si limpezeasca ideile, sa elimine contradictiile si sa constate ca nu stie ceea ce credea ca stie. El face permanent apel la introspectie. Metoda sa se desfasoara prin intrebare si raspuns. Sufletul este in mod rational si exclusiv un act rational. Orice cunoastere se intemeiaza pe ratiune si nu pe simturi. Dupa el cunoasterea virtutii este mai importanta decat practicarea ei, sustinand ca nu crede ca o data cunoscut binele, cineva ar face in mod deliberat rau si orice pacat se datoreaza doar ignorantei.

Nu pretuia bunurile materiale: A nu avea nevoie de de bunuri de acest fel este un lucru divin. A avea nevoie cat mai putin posibil este cel mai aproape de divin, iar divinul este tot ceea ce este mai bun

Cu privire la suflet Exista ceva divin in noi, sufletul care conduce trupul si care are prilejul de-a cunoaste divinitatea. Sufletul este nemuritor.

7. Platon (428-347 i.e.n.)

S-a pastrat in intregime opera lui (scrisa) cuprinzand 36 de dialoguri. Psihologia nu exista pentru el ca stiinta aparte, desi problema psihologiei il preocupa in mare masura. Psihologia lui este rudimentara si complicata, cu mituri metafice, referitoare la nemurirea sufletului.

Face patrunzatoare observatii asupra fenomenelor psihice in special asupra gandirii. Dupa el gandirea este un discurs interior. Cunoaterea se face prin concepte si notiuni. Orice discurs presupune o uniune a conceptelor.

Intelegem prin gand un discurs pe care sufletul si-l adreseaza siesi asupra obiectelor pe care le considera intreband si raspunzand, afirmand si negand . A gandi inseamna a lega conceptele, a afirmma si nega. Intre concepte exista raporturi de potrivire si nepotrivire si pentru ca judecata sa fie posibila trebuie sa gasim in fluxul fenomenelor elemente permanente si intre acestea sa existe relatii pe care mintea le poate descoperi.

In limbaj exista elemente ce desemneaza fara a uni si elemente ce unesc. Acestea din urma sunt discursul adevarat, expresie a judecatii. Limbajul este o opera a inteligentei, a celei colective, numele lucrurilor nu este atat de conventional ca sa nu aiba legatura cu lucrul nici atat de natural ca sa-l poata inlocui.

Curs III

Tripleta de aur a filosofiei grecesti- Socrate, Platon, Aristotel

SOCRATE(439-380 i.e.n.) Elaboreaz o noua perspectiv asupra sufletului. Lucrarile lui Socrate au fost expuse oral. Socrate a fost omul dialogului, care reprezenta n accepiunea sa adevratul discurs viu i nsufleit; este adeptul comunicarii prin graiul adevarat i nu prin cuvntul scris. Pentru c, exista mentalitatea n acord cu care textele scrise risc s fac din oameni nite pseudointelepti. Pentru Socrate scrierea este un simulacru de discurs; scrierea este ceva paralel cu pictura, ca o cale de reprezentare a naturii.

Socrate i focalizeaz preocuprile pe om, pe viaa lui social, pe relaiile interumane; ns, dialogul socratic st sub nsemnele dictonului: Cunoaste-te pe tine nsui. Aceasta reprezenta o invitaie la aprofundarea problemelor legate de conditia uman, la cunoasterea persoanei ca raportare la sine. Vechile conceptii asupra sufletului apelaser la elementele primare. Prin Socrate, accentul cade pe om nteles ca fiina ce dispune de proprieti luntrice deosebite, nu doar ca form corporal apartinnd naturii.

Din punctul de vedere al vechii filozofii a naturii omul nu putea fi explicat ca gnditor. Dimpotriv, sufletul la Socrate este neles ca raportare la sine. Lumea interioar a persoanei este alctuit din gandire, decizie, intenionalitate..

Puterea animant a inteligentei. Calea lui Socrate spre cunoaterea inteligenei trece pe la contiin. Formuleaz n acest sens interesanta problem a fericirii, a cauzelor acesteia. n viziunea filozofului fericirea i apare omului ca ceva dispensabil. Pentru c fericirea este ceva ce nu se poate defini. n necunoastere sa omul nu poate considera drept bun ceea ce nu este. De asemenea comportamentul omului mai este pus n micare de rostul lucrurilor. Aici intervine inteligenta, care asigur aciunilor presupune claritate i constan, care lipsesc de regul n influenele ce ne parvin de la simuri. Astfel, pentru explicarea cunoaterii inteligena ndreapt aciunile spre concept. Fiinta individual se mplinete sub influena cunoaterii conceptuale, care se realizeaz n defavoarea celei senzoriale.

PLATON ( 427 347 i.e.n.)

Platon a fost gnditorul antic care nu a formulat explicit probleme despre viata sufleteasca. Indirect ns a tratat lucruri de o foarte mare importan pentru nelegerea sufletului. Filozoful este reprezentantul tipic al ideologiei forelor reacionare a acelor vremuri (epoca sclavagista). Pentru Platon, originea lumii i a omului se afla in Idee, n rostul produselor sale deosebite.

Reflectarea sufletului. Izvoarele teoriei cunoasterii platoniciene sunt: preluarea din experienta filozofica anterioara a dihotomiei cunoastere senzoriala vs cunoastere conceptuala (a); trasaturile sufletesti sunt proprii doar omului, ele nefiind reproductibile la nivel senzorial (b); descrierea diferentelor intre situatiile cand subiectul asculta de legile naturii, respectiv de cele morale (c). Dualismul senzorial/cognitiv. Gandirea nu poate fi investigata pe cale senzoriala, perceptia si ratiunea apartinand unor lumi total diferite. Cele doua lumi sunt total diferite pentru ca au alt suport in baza carora functioneaza. Astfel, ratiunea nu poate izvori din functiile corpului, nu poate fi raportata la corp, ea trebuie sa aiba propriul sau suport. Platon se refera la un suflet inaltat la nivelele superioare de reflectare, actiunile la acel nivel fiind animate. Se remarca o nota de dialog permanent a sufletului cu sine insusi: Cnd sufletul se gandeste, el se intovaraseste cu sine insusi. El acorda un rol deosebit limbajului interior, care are un rol decisiv in gandire. Deci, doar prin ratiune se ajunge la Idee, locul unde se afla eterna esenta a lucrurilor si care nu poate fi vazuta cu aparatele receptoare. Platon n-a ezitat sa foloseasca experienta mitologica. O importanta contributie a fost aceea de a considera actiunile ca date si efectuate pe baza experientei. Problemele constantei categoriale, a formelor si valorilor au fost asezate dincolo de lumea senzoriala, trecatoare, si integrate lumii eterne a Ideilor.

Stiinta ca reamintire. In acceptiunea platonica, stiinta reprezinta curatirea sufleteasca a ideii. Pentru ca sufletul curat sa poata fi separat de celelalte senzoriale, este nevoie de anamnesis. Cunoasterea ideii inseamna cunoasterea insemnatatii ideii, sufletul fiind nevoit sa se retrezeasca in permanenta. Experienta lui Platon va demonstra dezvoltarea gandirii cu punct de plecare din simturi. Miscarile mentale se pot indrepta obiectiv spre adevar. Cand acestea sunt incarcate senzorial, ele sunt inca confuze, faza Ideii fiind aceea de cristal.

Conceptul de aptitudine la Platon. Platon a introdus conceptul de entitate sufleteasca, deosebind ratinea, curajul, dorinta ca ocupand un loc precis in corp, respectiv cap, piept, abdomen, criteriul metodologic al clasificarii fiind raportul subiect/obiect. Diferentele sunt date de aptitudini diferite, spre deosebire de Ideea pur, care este acelai la toi oamenii.

ARISTOTEL (384 322 .e.n.)Aristotel ocup un loc important n istoria psihologiei pentru faptul c, pentru prima dat el separ cunotintele despre suflet ca distincte i ca aparinnd unui domeniu de cunoastere aparte. Lucrarea pe care a dedicat-o cunoaterii sufletului se intituleaza De Anima (Despre suflet). ns problemelor vieii sufleteti i se acord aceiai nsemnatate i n celelalte lucrri ale sale, n Etica, Retorica, Metafizica, Istoria Animalelor .a.

Biologia ca tiint a cunoaterii sufletului

Aristotel a fost instruit de medici n domeniul tiintelor naturii. La vrsta de 17 ani ajunge la Academia lui Platon, unde are ansa de a intra ntr-un cadru spiritual total diferit de cel anterior. Aici cunotinelor sale despre natur nu li se ddea prea mult nsemntate. n acord cu spiritul dominant din academia platonic lumea naturii era doar una imaginar, iar cnd totui aceasta aciona asupra simurilor atunci ajungea de a dreptul dispreuit.

.

Aa cum se tie, ncepnd cu fondatorii biologiei moderne, cu Buffon, Cuvier, Darwin, marea majoritate a gnditorilor biologi clasici ai epocii moderne au mprtit sentimente de uimire, unele pline de respect pentru Aristotel i opera lui; nu mai puin cei care au activat pe trmul n curs de natere al psihologiei. Cu deosebire pentru modul cum psihicul raportat fiind platonic la determinismul su etic, n fond a fost pstrat n domeniul tiinelor naturii, al biologiei. Deci psihicul a fost raportat nu unui sistem cosmologic general - ca la ceilali gnditori materialiti, ci la domeniul specializat al unei discipline de cunoatere distincte, la cea de cunoatere a naturii vii, adic la biologie.

Descoperirea dialecticii Ideii de ctre Platon, i-a fost lui Aristotel de mare ajutor. Aceasta i-a permis lui Aristotel desprirea definitiv a sufletului de corp. i asta nu pentru ca ulterior sufletul s fie nmnat tiinelor sociale sau moralei, ci s fie pstrat tot tiinelor naturii. Procednd astfel, desprirea sufletului de corp devine real i nu doar una didactica i de covenie.

n introducerea la lucrarea sa despre suflet, Aristotel a specificat faptul c sufletul este indispensabil n orice demers cognitiv. Viaa fr suflet nu este posibil;. Cci sufletul completeaz organismul nu din afar, ci ca parte a corpului organic; iar sufletul se compune din aceleai particule din care se compune i lumea vie. Desigur, afirmarea unei asemenea perspective de gndire a nsemnat o lupt drz cu ceilali gnditori ai epocii sale. Prob gritoare pentru asta sunt analizele sale asupra categoriilor de form i coninut, asupra raportului tot i parte, posibilitate i realitate etc.

Funciile sufletului Sufletul nu este ceva divizibil, el este un principiu al vieii i dezvoltrii, este ceva care se valorific n realitate, n plin actiune. Aristotel i-a oferit sufletului trei funcii: vegetativ, motor i inteligent. Ceea ce corespunde unei nelegeri a sufletului cu o valoare de generalizare deosebit. n aceast generalizare se afl totodat sintetizat unitatea comun a aciunilor umane cu cele animale si vegetale, o sintez care i va gsi ntrirea i confirmarea prin progresele ulterioare ale geneticii contemporane. Fiecare funcie reprezint un nivel distinct de dezvoltare al sufletului, unde cele superioare le implic i pe cele inferioare.

Ideea de dezvoltare mai apare i la alti filozofi, cum au fost Heraclit, Leucip s.a.m.d. Prin Aristotel ns cunotinele despre suflet se realizeaz unitatea dintre macrocosmos i microcosmos, o unitate care trebuie abordat n termenii aceleiai legiti generale a dezvoltrii. Cum acest lucru este argumentat i soluionat de Aristotel, anun n sine legile care vor avea s fie formulate n biogenetic, dar dup mai mult de un mileniu. Aristotel spune ca omul nu reproduce dezvoltarea naturii sub toate formele sale, ci doar pe cele organice. Nu se sfiete s aprecieze uneori dimesnsiunea pur i nedezvoltat a sufletului copiilor, care se aseamn cu cel al animalelor. Prin nsi aceste nsuiri ale sale, omul este considerat un zoon politikon.

Curs IVMedicii antici si unele probleme de psihologie: Hipocrat si Galenus;Psihologia ca stiinta s-a format nu numai prin contributia filosofilor ci si a medicilor. Reprezentantii de seama ai medicinei antice cu contributii in constituirea psihologiei ca stiinta sunt: Hipocartes (460-377 i.e.n) si Galen (131-200 e.n).Hipocrates 460-377i.e.n Scrierile lui sunt culese in Corpus Hipocratius

S-a preocupat de bolile mintale, multe din demonstratiile date de el fiind valabile si azi, ca : paranoia, mania, melancolia, epilepsia; dar cu alt continut

- Sustine ca baza tuturor fenomenelor este natura, ca tot ceea ce se intampla vizibil si in vizibil se intampla in natura.

Ca urmare, omul fiind o parte a naturii nu poate fi cunoscut decat prin natura. Pentru a-l cunoaste mai bine trebuie sa cunoastem natura lucrurilor.

Doua sunt principiile doctrinei sale privind cunoasterea omului

1. rolul mediului

2. umoralismulPune bazele geo-mediului si geo psihologiei tocmai prin observatiile si concluziile la care ajunge privind rolul mediului, in structurarea personalitatii omului.Considera ca : - locuitorii oraselor asezate spre S cu un aer cald si umed au putina vigoare, apetit slab, viata scurta, putin rezistenti la boli;

in orasele expuse la N cu aer uscat si rece, localnicii au viata lunga, sunt vigurosi, au apetituri dezvoltate si pubertate tarzie, sunt rezistenti la boli, fac usor pneumonie; in orasele expuse la E cu aer cald si uscat, caracterul oamenilor este bland, spiritul ascutit, bolile sunt rare si usoare; in orasele expuse la V aerul e umed si sunt dese schimburi de temperatura, oamenii sunt subrezi, stapaniti de boli cronice.

Medicina geografica influenteaza starea de sanatate, temperamentul si caracterul oamenilor;Al doilea principiu al doctrinei sale umoralismul Corpul omenesc e un agregat de solide si lichide (umori). Sunt patru umori:

- singele

flegma (linfa)

bila galbena

bila neagra, (atrabila)

carora le corespund patru calitati principale:

umed

cald

rece

uscat

Ca asa cum orice predominare in corpul omenesc, orice anarhie creeaza o ruptura a echilibrului; o perturbare a armoniei, tot astfel sanatatea, e echilibrul umorilor, poate fi tulburat de o predominare a uneia din ele, provocand boala. Urcarea temperaturii indica un exces de bila; frigurile din contra arata ca flegma s-a amestecat cu sangele; sanatatea si boala sunt stari de echilibru sau dezechilibru in proportiile umorilor

Fiecare umoare are o functie proprie:

sangele nutreste organismul

bila faciliteaza membrele si nervii

atrabila intervine in procesele de excretie

Temperamentul individual dupa Hipocrates este expresia predominarii unei umori, care poate varia si dupa anotimp. Astfel;

limfa creste iarna

sangele creste primavara

bila creste vara

atrabila creste toamna

Cele patru umori sunt implicate in structura temperamentului.

Acelasi medicament nu poate folosi unui flegmatic si coleric, provoaca reactii diferite la fiecare. Boala e o lupta intre cauzele morbide si natura care tinde spre vindecare.

Arta medicala se compune din trei termeni: boala, bolnavul, medicul.

In terapeutica nu exista reguli absolute ci relative pentru ca nu exista boli ci bolnavi si organisme diferite ce pot reactiona diferit la acelasi remediu

Concluzie : Conceptia celor patru temperamente e o conceptie de baza in medicina hipocratica si reluata de Galen, va ajunge pana in zilele noastre sub diferite metamorfoze.

Galen 131-200 i.e.nOpera lui consta aproape in intregime in comentarii asupra lucrarilor lui Hipocrates. Dupa el, sanatatea depinde de cantitatea si echilibrul celor patru umori si a celor 4 calitati care le sunt specifice. Pornind de la principiul umorilor, Galen distinge cele 4 temperamente dupa predominarea uneia dintre umori. Fiecare dintre aceste temperamente poate fi cald sau rece, uscat sau umed, dupa realitatea elementara care predomina asupra celeilalte

Temperamente simple: - 1. Predomina caldul

2. predomina recele cu echilibrul uscatului si

umedului

3. uscatul

4 umedul cu echilibrul caldului si recelui

Temperamente mixte: 1. predomina caldul si uscatul (colericul)

2.predomina caldul si umedul (sangvinic)

3. predomina recele si uscatul (melancolicul)

4. predomina umedul (flegmaticul)

Daca pentru Hipocrates teoria temperamentelor era pur fiziologica, pentru Galen intervine si factorul psihic. Dupa el starile psihice au o baza fiziologica, depind de temperament; adica de proportiile in care se combina elementele corporale, principiul caldului, al recelui, uscatului si umedului. In ceea ce priveste sediul fenomenelor psihice, nu este inima ca la Aristotel, ci creierul. Inima e sediul pasiunilor. In ce priveste sensibilitatea, Galen deosebeste modificarea organului de simt de catre impresiile exterioare si constiinta acestei schimbari si se intreaba de ce in timpul somnului sensibil e abolita si nu avem nici constiinta miscarii pe care le facem.

Sediul pasiunilor si a miscarilor involuntare e inima. Pasiunile se nasc in corp si in partile inferioare ale sufletului si intim legate de aceastea. Asa explica el faptul ca si animalele au pasiuni si ca violenta unei pasiuni e in functie de starea corpului, ea atenuandu-se pe masura ce timpul trece (Galen)

Partile inferioare ale sufletului in stransa legatura cu corpul obosesc si se epuizeaza prin propria lor agitatie si se lasa din ce in ce mai mult conduse e ratiune asa cum se lasa calul obosit de propria sa rezistenta, de cel care il calareste.

Din teoria lui Galenus asupra temperametului se dezvolta o seama de idei care stau la baza conceptiei moderne despre rolul temperamentului in structura personalitatii

Curs V

Contributii la constituirea psihologiei ca stiinta in sec XVI-XVII

Reprezentanti :

1. Francis Bacon (1561-1626)

2. Thomas Hobbs (1588-1679)

3. Rene Decartes (1596-1650)

4. Baruch Spinoza (1632-1677)

5. John Locke (1632-1704)

1. Francis Bacon (1561-1626)

A fost considerat parinte al materialismului engelez si al intregii stiinte experimentale moderne. Un gnditor care a servit cauza unei cunoateri tiinifice descriptive, una fundamentat pe rolul central al experienei n cunoaterea naturii i a omului. El considera ca lumea e de natura materiala si ca materia e intr-o continua schimbare. Izvorul oricarei cunoasteri sunt simturile iar obiectul de cercetare este natura, materia.

Omul poate sa cunoasca natura si s-o supuna numai supunanduse ei, adica calauzindu-se dupa legile ei. Teoria sa despre sufletul senzitiv, cu tot caracterul ei naiv are meritul de-a concepe omul ca pe o fiinta materiala, corporala. Traind in epoca marilor descoperiri stiintifice si-a asumat sarcina elaborarii unei noi metode, care in opoziie cu scolastica sa favorizeza cercetarile stiintifice, cunoasterea, dominarea naturii de catre om.

Operele sale au fost cldite astfel ca s serveasc aceast cauz dintr-o perspectiv de gndire nou. Conceptual n locul lanului silogistic deductiv riguros Bacon a aezat metoda inductiv, o metod cu nimic mai puin riguroas, dar al crei concluzii permiteau compararea obiectiv a rezultatelor, fcea posibil aprecierea obiectiv a rezultatelor experieneei - o perspectiv de neimaginat pentru vechea gndire i mentalitate scolastic.

Bacon a fost tot timpul convins c metoda propus de el, a inductiei, servete cercetarea tiinific, c aceasta are ca scop cunoaterea mai profund a fenomenelor naturale i a celor sociale, c pe aceast baz diversitatea manifestrilor fenomenale din natur i societate poate dobndi o finalitate cauzal determinist. Descrierea metodologiei i a mecansimului logic teoretic al ntregului acest determinism inductiv nu a mai reuit ns a-l desvri n ntregime, rmnnd doar la nivelul unei ipoteze strlucitoare. Schia acestei ipoteze s-a dovidit a fi o raz zmbitoare pentru ce va urma n domeniul cunoaterii tiinifice a naturii i a omului. A fost o perspectiv care pe toi cei care luat cunotin cu ea, i fcea s gndeasc ntr-un fel cauzal nou, unul inconfundabil diferit. Se ntea modul mecanicist de nelegere a determinismului din natur i societate.

In opera Noul organom opusa Vechiului organom deductiv a lui Aristotel, el a propus bazele metodelor inductive moderne, caracterizate prin folosirea analizei comparatiei, observatiei si experimentului. El a cerut eliberarea spiritului uman de sub tirania diverselor erori, prejudecati si iluzii denumite de el idoli si a format vestitele aforisme.

Stiinta este o putere:

Oamenii nu pot stapanai natura decat supunandu-se legilor ei.

A cunoaste cu adevarat inseamna a cunoaste prin cauze.

Sustine ca simturile nu dau cunostinte certe. Senzatiile si reprezentarile noastre sunt rezultatul actiunii realitatii obiective asupra organelor de simt. Lumea reala are o existenta obiectiva independent de constiinta noastra. Nu neaga necesitatea gandirii abstracte in cunoastere dar nu intelege rolul adevarat al acestei trepte de cunoastere, subapreciind rolul deductiei.Nu a fost un materialist consecvent pentru ca paralel cu vesnicia naturii admite si existenta lui D-zeu. Sustine ca adevarul are o dubla intelegere si anume: - de domeniul revelatiei, al credintei care apartine teologiei si - domeniul cauzalitatii care apartine stiintei. Pornind de la aceasta idee el vede si in om doua suflete: cel intelectual rational, creat de D-zeu si senzorial, material, corporal care poate fi cunoscut. Multe din ideile lui au fost aprofundate de Thomas Hobbs.

2. Thomas Hobbs (1588-1679)Este un empirist dupa care toata cunoasterea provine din senzatii. Senzatia e principiul cunoasterii principiilor insesi si toata stiinta e derivata din ea . Gandirea lui Hobbs are contingente cu psihologia in trei probleme importante:

a) mecanismul psihologic si procesele de cunoastere care este elucidat pornind de la credinta ca orice cuvant provine din senzatii. Senzatiile sunt rezultatul miscarii corpurilor care lovesc mecanic simturile noastre.

Explicatie : Cauza senzatiilor este corpul exterior sau obiectul care impresioneaza organul propriul al fiecarui simt. Aceasta impresie se propaga prin intermediul nervilor si a altor fibre, membrane ale corpului cauzand o rezistenta, o sfortare a inimii de-a se elibera. Dupa el, calitatile sensibile nu exista in lucruri ci sunt proiectarea in afara a sensibilitatii noastre, lucrurile neavand decat miscare. Cand senzatiile sunt anterioare experientei prezente, ele formeaza imaginatia. Impresia lucrurilor dureaza dupa ce ele s-au indepartat de simturile noastre.

Cand dorim sa exprimam lucrul insusi, adica sa ni-l inchipuim noi numim aceasta senzatie care slabeste continuu imaginatia. Dar cand voim sa aratam insasi slabirea, sa aratam prin aceasta ca senzatia paleste, se invecheste, se sterge, noi folosim termenul de memorie. Astfel imaginatia si memoria nu sunt decat unul si acelasi lucru considerat din unul si acelasi punct de vedere cu nume diferite.

Se ocupa si de inlantuirea ideilor, sustinand ca exista o legatura permanenta in gandurile noastre si asa cum nu avem imagine fara o senzatie corespunzatoare, tot asa nu putem avea o tranzitie de la o idee la alta fara o trecere corespunzatoare de la o impresie la alta. Cu alte cuvinte, miscarea simturilor produce la randul ei miscarea ideilor sau imaginilor, astfel ca succesiunea acestora sa corespunda totdeauna succesiunii senzatiilor. Intotdeauna cand te gandesti la ceva, gandul urmator nu este atat de neprevazut pe cat pare; un gand urmeaza dupa altul, iar perindarea de ganduri in conceptia lui se numeste discurs mintal, care poate fi fara scop si poate fi dirijat. Gandul sau discursul mintal dirijat este de 2 feluri:

unul comun omului si animalelor prin care se cauta cauzele unui fenomen.

Gandul superior care consta nu numai in cantitatea cauzelor, dar si in studiul efectelor produse de aceste cauze sau al folosului ce se poate trage din acest lucru.b) Limbajul

Pentru autor nu exista in univers decat lucruri individuale si singulare. Doar numele lor sunt universale. Limbajul este doar un mijloc de notare sau inregistrare a gandului pentru ca acesta nu se poate stabiliza dacat atunci cand imbraca haina lucrurilor. Prin urmare este cel dintai ganditor care afirma unitatea dintre gand si limbaj. Sustine ca limba este esentiala conditiei umane Fara limba si limbaj n-ar fi intre oameni nici stat nici societate, nici contract, nici pace, tot asa cum nu exista printre lei, ursi si lupi.

Functiile limbajului :

1. de inregistrare si denumire a lucrurilor si fenomenelor din afara

2. de a impartasi altora cunoasterea la care am ajuns, adica de-a ne sfatui

si de-a ne invata unii pe altii.

3. limbajul e un mijloc de a influenta pe altii si de-a a-i determina sa

execute anumite activitati

4. functia estetica, adica el ne da farmecul jocului de cuvinte c) Cercetarea pasiunilor si a caracterului

In abordarea acestor probleme este un pesimist. Omul e un animal feroc si interesant. Omul pentru om este ca lupul pentru om sau ca lupul pentru lup: homo momeni lupus.

Vointa de-a face rau e innascuta omului in stare naturala. Dupa el egoismul e legea naturala a firii omenesti si acest egoism apare in forma sa exaltata ca inganfare si orgoliu. Cauzele acestei comportari sunt concurenta care ii impinge pe oameni sa se atace pentru a-si asigura castigul, neincrederea pentru a fi in siguranta si gloria pentru a-si crea o reputatie.

Conurenta determina intrebuintarea violentei pentru ca unii sa stapaneasca persoana altora, femeile, copii si turmele lor..

Neincrederea ii face pe oameni sa intrebuinteze forta pentru a se apara. Gloria pentru nimicuri, pentru un ras, pentru un cuvant, o deosebire de opinie, un alt semn oarecare de depreciere pe care unul l-a intrebuintat impotribva altuia direct sau indirect impotriva familiei, tarii, profesiei sau numelui sau.

Pasiunile, dupa el provin din instinctul de conservare. Ele sunt determinate de doua feluri de miscari:

1. una vitala, neintrerupta in tot cursul vietii ca: circulatia sangelui, pulsul respiratia, digestia, in care nu intervine imaginatia (constiinta);2. alta animala (voluntara) ca in cazul mersului, vorbirii si folosirii organelor in care constiinta are rol hotarator.

Thomas Hobbs clasifica pasiunile in : - pozitive: bucuria, dorinta, iubirea

- negative: aversiunea, ura, frica.

Hobbs este primul filosof care incearca sa dea o explicare rationala, stiintifica in psihologie.

3. Ren Decartes A fost fondatorul noii filozofii mecaniciste, care a elaborat o nou perspectiv de gndire n tiinele naturii. A elaborat o filozofie dualist, unde materia si gndirea sunt de rang egal; considerate ca substane independente i pe care doar dumnezeirea le poate uni. Un dualism pe deplin justificabil n sistemul social istoric al acelor vremi, al intereselor ambivalente scolastic medievale a vechii ideologii si a celor noi izvorte din necesitatea gndirii lucrurilor din perspectiva dinamicii unor activitati productive cu acumulare de capital. n aceast gndire se disting cteva trsturi distincte.Descoperirea suportului mecanic reflex al activitii psihice. Cunoaterea psihologic gsete n Descartes pe printele su mecanicist prin descoperirea suportului mecanic reflex al activitii psihice. n plus, metodologic el a contrbuit la preschimbarea vechii concepii despre suflet ntr-una despre contiin.

Descoperirea categoriei de reflex a fost pregtit anterior de dou alte orientri investigative ncruciate. Pe de o parte, studiul experimental al organismelor vii a creat premizele descoperirii c sistemul viu este unul auto-reglat. O orientare susinut de rezultatele lui Harley n domeniul descoperirii mecanismului circulaiei sanguine. Pe de alta parte, s-a distins deja acea concepie general, n acord cu care nelegerea evoluiei vieii, a comportamentelor vieuitoarelor putea fi reductibil la unele modele de explicare mecanice.

Modul reflex de comportare al fiinelor a fost imaginat din aceai perspectiv din care Harley a descris mecanismul de circulaie sanguin. Cu deosebirea c nivelul cunostintelor despre funcionare a sistemului nervos al acelor vremi era unul care nc nu se putea compara cu cel detinut asupra circulaiei sanguine.

Psiho-fiziologia lui Descartes depete deci perspectiva de gndire a lui Harley. Acesta nceteaz la a se reduce doar la considerarea rezultatele influenei unor cauze interne organice, de ast dat psihicul fiind raportat la ansamblul influnelor externe asupra comportamentului.

Mecanismul reflex i fenomenele psihice.

Prin descoperirea caracterului reflex al activitii vietuitoarelor Descartes a ajuns s disting nu numai o cale pertinet pentru studierea mecanismului nervos i muscular al micrii, ci s i formuleze un principiu fundamental de funcionare al psihicului. Astfel el a ncercat s demonstreze c nu sufletul este cel care pune n funciune mecanismlele diverse ale corpului, ci faptul c sfera larg de manifestare a fenomenelor sufletesti psihice - simturile, reprezentarile sentimentele sunt o rezultant a funcionrii acestor mecansime organice. Mai mult, acestea stau la baza att a simplelor acte neuro-motorii, ci i a activitii psihice n ntreaga ei complexitate.

Actiunea agenilor stimulatori externi asupra organismului este mediat de sistemul nervos. Pe aceast cale spiritele aciunilor externe pot s ajung n creier; cu acest punct de plecare se dezvolt rspunsuri neuro-musculare pe de o parte i altele psihice, adic senzaii, reprezentri i sentimente, pe de alta parte. Descartes i-a propus ca obiectiv descrierea mecanismelor care intr n funciune atunci cnd avem o senzaie, o emoie Iar aceste mecanisme ale producerii respectivelor stri psihice, n concepia sa, pot fi investigate i intepretate ca i cum ele ar fi total nensufleite, ca i cum ele ar aciona asemenea unor automate. Mestecatul, btile inimii, creterea membrelor, respiraia, starea de veghe somnul etc, toate funcioneaz asemena unui ceas sau alte mecanisme prevzute cu contragreutate.

Principiul reformulat al intrsopeciei.

Sufletului Descartes i-a recunoscut doar o singura proprietate: aceea de a fi observat nemijlocit. Iar ceea ce ajunge astfel observat, nseamn c poate fi i gndit. n acest fel, metodologic sunt puse n aceai ordine de a putea fi gndite nu numai senzaiile, dar i actele inteligente, actele reprezentate. Un procedeu prin care se suspend divizarea anterioar dintre sufletul rational i cel senzitiv. Aici unitatea sufleteasc a fost asigurat cu ajutorul reflectrii contiente, a autocontrolului contiinei, n faa cruia orice fenomen avea nsemntate echivalent. n filozofia lui Descartes obiectul introspectiei devine att de comuna gndire personal. n consecin, omul se poate ndoi de orice - inclusiv de ceea ce-i acesta natural i supra-natural, dar de nici o ndoial nu poate fi suspectat judecata lui de fel de a gndi: adic postulatul eu gndesc.

Recunoaterea posibilitii de a gndi oblig cu necesitate la recunoaterea existenei i a unui purttor al acestei gndiri. Adic cogito ergo sum. Cu acest punct de plecare Descartes a demonstrat i existena dumnezeirii. A fcut-o ns doar dup ce a demonstrat existena subiectului gnditor. Care tocmai pentru c gndeste, se institue ca o esen independent - n unitatea sa cu natura i cu dumnezeirea, pentru a da form cunoaterii, pentru a o face credibil. Desigur, o asemenea credin suprem putea fi conferita doar unui om apartinnd societii, unuia care recunoate aceast valoare mrea a sa pentru viaa lui individual. Ceea ce reprezint un admirabil compromis fcut teologiei.

Reuind totui esentializarea ntr-att a constiintei, Descartes a deschis cmpul abordarii cauzale a fenomenleor psihice; a deschis calea spre studiul introspectiv al constiintei.

Deschide epoca moderna a gandurilor europene prin materialismul sau in stiintele naturii, prin conceptia unei fizici rationale cu legi formulate matematic, prin afirmarea puterii gandirii critice, prin increderea acordata ratiunii umane, distribuita deopotriva fiecarui individ pentru gasirea adevarului.

Decartes admite existenta a 2 principii independente unul de celalalt: material si spiritual. Existenta corpului si a sufletului e determinata de existenta unei a treia substante: Dumnezeu. Sufletul si corpul sunt complet diferite. Ele se inlantuiesc intr-un organ nepereche din corp glanda pineala.

Calitatile sensibile sunt subiective, iar legaturile corpului cu sufletul sunt mijlocite de spiritele animale. Decalara ca se indoieste atat de justetea reprezentarilor noastre despre lume cat si de existenta lumii insasi. Dar indoindu-se de toate, el este nevoit sa recunoasca un lucru, ca se indoieste adica cugeta si de aici trage concluzia cunoscuta cuget deci exist.

Pornind de la faptul existentei propriului Eu, ajunge si la concluzia existentei restului lumii. Este parintele rationalismului, considera ca simturile ne dau numai o reprezentare confuza despre lucruri si astfel se induc in eroare. Adevarul este cunoscut in mod nemijlocit prin ratiune. Auteticitatea adevarului este confirmata nu de practica si experienta ci de claritatea si precizia notiunilor noastre. El edifica o psihologie care poate fi numita materialista, bazata pe o fiziologie experimentala.

4. SPINOZA Baruch (1632-1677)

n secolul al XVII-lea centrul filozofiei progresiste se afla n Olanda. Rzboiul civil a nvins aici mai nainte dect n Anglia. Ordinea rezultata a permis dezvoltarea rapid a culturii i a tiinelor. Un reprezentant distinct al creaiei spirituale ale acestor vremuri a fost Spinoza. n acord cu el sufletul nu este o esen independent de corp, ci una care rezult din multitudinea caracterelor corporale i ale lucrurilor. Lucrurile sunt reprezentate de idei. Pentru c ideile nu se vd, aceasta nu nseamn c sunt asemenea unor fantome. Deoarece ideile sunt la fel de reale pe ct sunt i senzaiile. n acord cu Spinoza, dimensiunea fenomenal a naturii este infinit i are dou proprieti mai importante: ntinderea i gndirea.

Prin declararea celor dou proprieti de nedesprit ale naturii - a ntinderii i a gndirii - Spinoza reuete s dea o nou soluie problemelor psihoifizicii. Adic, spune el, nici corpul nu poate determina sufletul s gndeasc, si nici sufletul corpul s se miste sau s se odihneasc, i la nimic altceva. Se postuleaz astfel o autonomie i o independen a corpului n raport cu sufletul, chiar o respingere a inter-influenei reciproce corp-suflet. Cele trei trepte ale cunoaterii

n metodologia sa, Spinoza a fost un raionalist mai riguros chiar dect Descartes. Un asemenea raionalism extrem i pune pecetea asupra nvturii lui asupra aptitudinilor de cunoatere. Generalizarea izvort i fondat pe experiena senzorial o consider fragil i nesigur; aceasta reprezint treapta cea mai joas a cunoaterii. Pe cea de a doua treapt se afl raionalismul discursiv, cum ar fi cunoaterea geometric sau psihologia general. Pe trapta superioar i mai sigur a cunosaterii se afl tiina intuitiv (scientia intuitiva). Dintre aceste trei niveluri, doar primul este caracteristic pentru mecanismul de funcionare a raportului spirit-corp. Celelalte doua niveluri nu mai pot fi explicate pe baza acestui model.

5. LOCKE John (1632-1704)

Odat cu noilor relatii medievale schimbate de ntrirea drepturilor clasei de mijloc a meterugarilor s-au adunat noi fore aezate sub drapelul empirismului baconnian. Spre sfritul secolului al XVII-lea ideologul distinctiv acelei perioade a ajuns John Lock, cu rol decisiv n fundamentarea spiritual a puterii burgheze monarhice din Anglia.

Cele dou izvoare ale experienei

Deja din plecare sistemul lui Locke a purtat nota duplicitii asupra experienei. El a sustinut c toat tiina noastr se bazeaz pe experien; iar n cele din urm, tot aici si are izvoarele sale. Dar ce este luarea n experien ? n acord cu Locke aceasta are dou principale izvoare: simurile i reflexia. Cea din urm reprezint observarea intern a aciunilor ideatice ce au loc pe planul minii. Adic experiena cuprinde n mod egal lucrurile reflectate senzorial, ca i procesele sufleteti trite. Cu punct de plecare din cele dou izvoare, oamenii i extrag ideile, care ntodeauna le indic ceea ce omul gndete, orice ar fi obiectul gndirii.

Punctul de plecare al nelegerii inteligente se afl n simturi i n cele mai simple idei reflectate. Pe din afar, oamenii ajung n posesia a mai multe sau mai puine idei, n msura n care lucrurile, cu care vin in contact sunt mai mult sau mai putin schimbtoare; pe dinnutru, de msura n care mental ele sunt obiect de prelucrare ideatica. Dar n cursul evoluiei individuale, simplele idei senzoriale le devanseaz pe cele reflexive; atenia este fixat ntodeauna la nceput pe lumea extern; ulterior ea se centreaz pe ce este n interior.

Din simplele idei se nasc ulterior cele complexe. Acest lucru are loc n cursul evoluiei individuale, de acumulare mental a numeroase idei. Realitatea ajunge s fie reflect doar n msura n care, ca rezultat al unor eforturi individuale, se dobndesc cunotine asupra acesteia.

Asociaia de idei

Concepia general a lui Locke a a fost aceea n acord cu care contiina se dezvolt i se edific din prticelele de experien. Aceasta va deveni ulterior un instrument de lucru al psihologiei asociationiste. Tocmai de aceea Locke este considerat un precursor al acestei psihologii, dei el n-a adus contribuii propriu-zise n raport cu Descartes sau Spinoza; dect aceea de a fi introdus aceast denumire de asociaie de idei.

Pentru zugrvirea micrii ideilor Locke se folosete de un factor complementar: asociatia. Cu ajutorul acestuia, o anumit categorie de fenomene trec din sfera aciunilor spontane, n cea a mecanismelor corporale. Toate acestea cu ajutorul spiritelor vieii, care odat pornite, cu paii lor cunoscui se continu fr oprire. ns aceste idei asociative ajung a se contrapune legturilor nscute prin folosirtea raiunii, rolul acestora n ansamblul vieii sufleteii fiind considerat unul periculos. De aceea, le-a considerat chiar ca pe o sursa a nelrii, apelnd la pedagogi i la politicieni ca, n numele raiunii s se mpotriveasc asociaiilor de idei. Numai c asociaia si-a dobndit ntre timp n sistemul gndirii psihologice un loc statornic pentru nc dou sute de ani.

Curs VIConstituirea psihologiei ca stiinta

In sfarsit in secolul XIX, psihologia a inceput sa-si afirme statutul de stiinta prin delimitarea problematicii si a metodelor de investigatie. La inceputul secolului XX si in decursul acestuia, si-a elaborat teoria pe baze stiintifice si si-a perfectionat metodele de cercetare.

Cele mai mari curente si orientari in psihologie sunt:

asociationismul

behaviorismul

gestaltismul

psihanaliza

psihologia umanista

Asociationismul este o doctrina psihologica care explica dezvoltarea vietii mentale prin senzatiile traite de subiect si prin producerea in constiinta acestuia idei imaginatii si asociatii. Ei vad in asociatie un act psihic fundamental si unic, apt sa serveasca drept principiu explicativ al intregii constructii psihice. DAVID HARTLEY (1705-1757) este un reprezentant distinct al teoriei asociaioniste.Behaviorismul este doctrina psihologice aparuta la inceputul secolului XX numita si teoria comportamentului. Conform acestei teorii obiectul psihologiei se reduce la studiul reactiilor individului la diversi stimuli, eliminandu-se complet constiinta omului. A debutat in America prin Jhon B Watson.Gestaltismul este curentul psihologic initiat de Max Wertheimer (1912). A aparut ca reactie impotriva primelor doua curente, asociacionismul si behaviorismul. Gestaltistii afirma prioritatea intregului asupra partilor. Introduc conceptul de camp de organizare exprimat printr-un gestalt(forma, structura). Desi teoria lor a fost demonstrata la nivelul perceptiei, foarte rapid ideea de gestalt s-a extins si in domeniul altor procese psihioce(memoria, gandirea, motivatia, caracterul, afectivitatea.). Psihanaliza - caracterizata prin teoria si conceptia lui Sigmund Freud, care fara sa descopere inconstientul il propune ca obiect de cercetare al psihologiei. A incercat sa dea o interpretare unitara si integrativa psihicului si conduitei umane, sa explice cauzalitatea si mecanismul vietii psihice, sa dezvaluie rolul diveselor niveluri ale psihicului si dinamica raporturilor dintre constient, inconstient si preconstient (subconstient).Psihologia umanista - psihologia conduitei considera ca obiectul de cercetare al psihologiei trebuie sa fie functiile psihice ale omului concret (nu general), activitatea personala si personalizata a omului. psihologia nu este altceva decat stiinta actiunii umane Pierre Janet (1859-1947)Psihologiei iau fost date nenumarate si extrem de diverse definiti, fiecare accentuand unul sau sau altul dintre aspectele caracteristice acestui domeniu al cunoasterii umane.

a. Definitii tip butadaMax Mayer arata ca psihologia este stiinta studiata de psihologi. Lasand la o parte caracterul vicios al definitiei, intrucat considera psihologia obiect de studiu al psihologului, iar pe psiholog-om care studiaza psihologia, nu putem sa nu remarcam o oarecare utilitate a ei. Definitiile tip butada au marele merit de-a recunoaste caracterul de stiinta al psihologiei, fapt care nu este deloc de neglijat in conditiile in care legitimitatea psihologiei ca stiinta era contestata.b. Definitii tip metafora isi au originea in constatarile contradictorii ale cercetarilor psihologice.Astfel, investigarea functiilor [psihice inferioare (senzatii, perceptii, timp de reactie) care sunt relativ usor observabile, i-a condus pe unii autori spre evidentierea existentei unor regularitati si generalitati ale manifestarii lor, in timp ce studierea functiilor si proceselor psihice superioare (afectivitatea, motivatia, vointa), a permis altora sesizarea caracterului lor unic. In acet context a aparut dilema: psihologia este stiinta sau arta? Partizanii primului sens sustin si argumenteaza legimitatea psihologiei ca stiinta, ceilalti dimpotriva sustin faptul ca psihologia ar trebui incadrata in randul aretelor. S-a conturat si a treia dimensiune de partizani si anume cei care sustin ca Psihologiaeste o stiinta ce ar trebui facuta arta.c. Definitii prin negare Intr-un studiu intitula Ce este psihologia? (1946-1947), constatand ca obiectul psihologiei a fost dezmembrat si trecut in sarcina altor stiinte cum ar fi fizica, fiziologia, sociologia., Pavelcu afirma Psihologia nu-i fizica, Psihologia nu-I fiziologie, Psihologia nu-i sociologie. Eliminand ceea ce nu este psihologie, Pavelcu , se apropie de o delimitare mai clara a obiectului propriu de cefrcetare a psihologiei. Potrivit lui Pavelcu Antidisciplinele sunt cele care gratie carora o disciplina se delimiteaza mai bine, dar si cele contra carora ea trebuie sa se constituie. In esenta este vorba de elaborarea psihologiei ca stiinta cu statut propriu intr-un cadru interdisciplinar.

d. Definitii etimologice. Cei mai multi autori au definit psihologia pornind de la etimologia cuvantului. Cuvantul psihologie este compus din doua particule, psyche(psihic) si logos (stiinta) , s-a afirmat ca psihologia este stiinta psihocului. O asemenea definitie este contestata de logicieni. Pentru psihologi psihologia este stiinta psihicului, astfel conturandu-se o noua introducere: dar psihicul ce este?. Din moment ce se raspunde concludent si convingator la aceasta intrebare, se contureaza clar si domeniul de investigare al psihologiei.e. Definitii comprehensive. Sunt cele mai complexe deoarece incearca sa surprinda elemntele centrale definitorii ale psihologiei ca stiinta. Wilhelm Wundt (1832-1920) definea psihologia- intr-o lucrare publicata in 1852- ca find stiinta experientei imediate, spre deosebire de fizica- stiinta experientei mediate.

William James (1842-1910 ) afirma, in celebrele sale Principii de psihologie (1890) ca psihologia este stiinta vietii mintale, a fenomenelor si conditiilor reale.

Watson (1878-1958) defineste psihologia ca fiind stiinta comportamentului, a faptelor exterioare, observabile si masurabile. Acest tip de definitie se apropie mai mult de intelegerea clara si, inteligibila a specificului psihologiei. Aceasta definitie surprinde mai exact continutul psihologiei, indiferent cum este numit acesta (experiente imediate, stari de constiinta, fapte dependente de experienta, comportamente).

Din multitudinea definitiilor date psihologiei selectam pe cea a lui Jean Piaget (1896-1980) care defineste psihologia ca fiind stiinta care studiazaansamblul conduitelor, inclusiv priza lor de constiinta

Pentru psihologul roman Paul Popescu Neveanu (1926-1994) psihologia este o stiinta care se ocupa de fenomenele si capacitatile psihice urmarind descrierea si explicarea acestora in baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularitati sau modalitati determinative. (Popescu Neveanu, p.7). definitia cuprinde continutul psihologiei si finalitatea cercetarilor ei.

Multa vreme americanii oscilau, in defnirea psihologiei, intre doua extreme. Cei care urmau linia lui William James preferau sa considere psihologia stiinta starilor de constiinta, pe cand cei fideli lui Watson o defineau ca stiinta comportamentului. Prin ani 70-80 marea majortate a psihologilor americani au optat pentru definirea psihologiei ca stiinta a comportamentului Psihologia este studiul stiintific al comportamentului umani si animal .

Vasile Pavelcu vedea in psihologie un instrument practic al indreptarii, al redresarii si inaltarii omului (Pavelcu.\1982,p.306). Daca la vremea aceea el considera ca acest instrumeneste inca un deziderat astazi exista toate conditiile ca dezideratul sa se transforme in realitate. a intelege omul pentru a-l perfectiona, aceasta este adevarata menire a psihologiei (Rubistein, 1962, p. 306) Curs 7

Introspectionismul Introspectia apare intr-o dubla acceptie: atat in calitate de conceptie cat si ca metoda de cercetare psihologica. Din perspectiva introspectiei psihicul este conceput ca un cerc de fenomene ce isi au izvorul in ele insele, fara nici o legatura determinatica cu exteriorul. Psihicul este o lume aparte, interioara, formata din trairi exclusiv subiective: el este izolat de lumea externa si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta, existenta lui find redusa la trairea lui; psihicul este o realitate primara nemijlocita, el constituie o lume inchisa in sine, un bun personal al fiecarui individ. Continutul psihicului este pur, el nu are nici o legatura cu lumea externa, materiala. Titchener exprima extrem de sugestiv aceasta idee prin ceea ce el numea eroarea stimulului. Dupa opinia lui, cand oamenii sunt invitati sa-si relateze trairile, senzatiile, edeile, ei fac gresala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului, gandirii. Asadar , in loc de a-si caracteriza trairea, ei se refera la stimulul ei. Rupand perceptia, reprezentarea, ideile de obiectul generator, Titchener face din psihic o existenta sui-generis, independenta de lumea externa, ajungand astfel, la un fel de existentialism psihologic. Pentru a studia aceasta realitate interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cercetarii. Introspectia isi are originea in Germania, in laboratorul de psihologie infiintat de Wundt in 1879. Coreland cauzele si efectele observabile ale fenomenelor psihice, cu descriptiile subiectilor antrenati intr-un exercitiu introspectiv el spera sa obtina concluzii valide despre fenomenele lumii interne.

Cel care aduce introspectia in America este Titchener acest englez care incarna in America traditia germana, dupa expresia lui E.G.Boring (1886-1968), un binecunoscut istoric al psihologiei. Titchener a generat o orientare psihologica ce poarta denumirea de structuralism. Considerat purtatorul de cuvant a lui Wundt in Statele Unite, Titchener concepe constiinta ca o structura globala subiacenta tuturor conduitelor, ea constituind unicul si autenticul obiect de studiul al psihologiei. Din perspectiva structuralismului, sarcina psihologiei consta in a desprinde. A dezmembra structurile psihice complexe in elementele lor componente si a le studia pe fiecare dupa o seria de criterii.Titchener credea ca pihologia nu trebuie sa-si formuleze scopuri practice, singurul ei scop fiind acela al unei mai bune cunoasteri a constiintei prin introspectie. Aceasta opinie era indreptata impotriva unei alte orientari psihologice din epoca, practicata concomitent cu structuralismul si pe care insusi titchener a denumit-o functionalism. Cunoscutsi sub denumirea de scoala de la Chicago, functionalismul a fost promovat de James si de doi dintre studentii sai, John Dewey (1859-1952) si James R. Angell (1867-1949). Functionalismul se preocupa de importanta, semnificatia si rolul functiilor psihice in vederea adaptarii individului si a organismului sau la conditiile de mediu.Psihologia functionala arata James, este studiul operatiilor mintale si nu al continutului, sarcina ei constand in a evidentia activimul proceselor mentale. Structuralismul si functionalismul, orientari ce par a fi total divergente (prima este abstracta si teoretica, avandu-si modelul in chimie, a doua concreta si practica, cu modelul in biologie, in inyteractiunea dintre organism si mediu) au insa un punct de convergenta. Ele se intalnesc in conceptia si metoda introspectionista pe care o practicau.

Introspecta a fost vehement criticata inca de la aparitia ei, iar pe considerentul practicarii ei psihologia a fost contestata ca stiinta. Curs 8Empirismul i asociaionsimul psiholgiei sec. al XVIII-lea. DAVID HARTLEY (1705-1757)

Este un reprezentant distinct al teoriei asociaioniste, care s-a manifestat ntr-o perioad pregtitoare decisiv pentru apariia psihologiei ca tiin.

Desigur, regulile n acord cu care se produce i se dezvolt procesul asociativ din creier au fost deja semnalate de gnditorii din vechea perioad elen. Totusi, de abia n secolul al XVII-lea se ajunde la o fundamentare propriu-zis cauzal-mecanic a ceea ce se poate produce n creier n timpul procesului asociativ. Atunci doar pentru prima dat s-a ncercat ca proceselor asociative s li se dea o explicaie n acord cu celelalte fenomene naturale din corp, adic o explicaie care s fie n acord cu legile mecanicii. Cci pn ca i fenomenele sufleteti s fie abordate din aceiai perspectiv mecanic, a fost nevoie s mai treac puin timp. Dei era vorba tot de fenomene naturale, acestea erau cldite n interiorul creierului, se manifestau ca produse ale activitii mentale. Cel care a fcut primul pas reuit n aceast direcie a fost D. Hartley. Se spune c a fost predestinat ca profesional s urmeze o asemenea carier profesional. La nceput, ca un tnr cuvincios, a ascultat de ndemnul prinilor i pornete spre a-i cldi o carier teologic. Aici ns n mod surprinztor renun la cuvinciozitatea printeasc, pentru a urma una cu totul diferit, cea medical. Tot restul vieii ns va rmne legat de ambele destine profesionale, att de teorlogie, ct i de medicin. Din complementarea celor dou direcii va rezulta teoria sa asupra asociaiei. Inspirndu-se din ambele Hartley va conferi categoriei de asociaie putere explicativ pentru toate activitile psihicului. n cartea sa Constatri despre om (1749) vor fi aezate fundamentele teoretice ale asociaionismului clasic.

Legile dup care se defoar activitile psihice nu au fost extrase din fenomenele psihice, ci din influenele materiale pe care se bazeaz. Adic, acolo unde au loc diverse procese asociative, acestea corespund ntru totul vibraiilor substratului nervos. Era un sistem nvluit abil ntr-un balast politico-ideologic. Astfel, acest sistem formal a rezistat ntregii reaciuni conceptuale conservatoare scolastice a vremurilor sale.

n acord cu teoria lui Hartley vibraiile corporale reprezentative pentru viaa psihic difer ntre ele prin natura lor, dup cum ele sunt senzoriale sau mentale. El nu mai precizeaz cum primele le pot fundamenta pe cele din urma sau cum se leag de acestea. Acest punct de vedere evidenia cum ordinea fenomenelor mentale, a ideilor i a legturilor ce se stabilesc la acest nivel este dictat de o ordine material, de cea a legturilor dintre ele. n ceea ce privete procesele materiale, pe care baz sa fie explicate fenomenele psihice, Hartley a avut n vedere toate fenomenele fiziologice care se produc la nivelul sistemului nervos. Un mod de gndire cu care Hartley s-a nscris pe calea unui determinism paralelist. Cci relaia dintre contiin i materie o soluioneaz asemenea lui Spinoza: psihofizic. Inter-relaia cauzal dintre lucruri depind sfera unitii individuale psiho-fizice, influeneaz i hotrete att asupra proceselor ce au loc in corp, ct i asupra celor ce au loc la nivel mental, al gndirii. Astfel, Hartley pornete nu din unitatea naturii, ci din cea individual, pentru care a putut conferi doar un singur suport: pe cel al proceselor ce au loc n organism. O perspectiv n fond paralel cu ce se produce la nivelul propriu-zis al psihicului.

Hartley abordeaz problema asociaiei n ansamblul celor care determin existena i funcionarea psihiului. Acetia sunt contactul senzorial i experiena. n ceea ce privete determinanii asociaiei, la Hartley acetia sunt: proximitatea temporal i repetabilitatea practic. Adic, elementelor senzoriale A,B,C,. le corespund ideile a, b, c ; repetabilitatea ideilor a,b.c. dobndete putere evocatoare, astfel c, ntr-o situaie proxim, prezena unui singur element senzorial A este deja suficient pentru ca n suflet sa fie evocate ideile b,c .n sistemul lui Hartley, elementul primar al experientei nu este o idee senzorial, ci nsi senzaia, ca un produs psihic anterior contiinei. Acesta se nate ca rezultat al influenelor exercitate de diveri ageni stimulatori asupra diverselor pri ale organismului. n interiorul organismului aciunile neuropsihologice sunt cele de care decid asupra posibilitii de mpreunare (asociere) sau desptirii elementelor ideatice. Apare formulat aici incontientul lui Leibniz, definitoriu pentru natura psihicului. Ori Hartley raporteaz acest inconstient la substratul nervos. A formulat n acest sens o concepie n acord cu care particulele ce dau natere unor forme se manifest la nivelul sistemului nervos, a creierului deci, unde evolueaz cu vitez mare. Vibrarea particulelor la nivelul creierului servete ca baz fiziologic pentru apariia ideilor, a aciunilor mentale, adic la aceea de a deven acte contiente. Vibraiile din diverse pri ale creierului trezesc senzaii i nu doar micri musculare. Printr-o asemenea explicaie, Hartley face un pas important nainte pentru reprezentarea reflectrii contiente gradate, pentru explicarea a ceea ce se ntmpl anterior propriu-zisei reflectri contiente.

CHARLES BONNET (1720-1793)

Biolog eleveiat care a dezvoltat o teorie de compromis ntre tendinele asociaioniste i cele subiectiviste, ncercnd s unifice ntr-un tot evidenele de natur fiziologic i psihologic ntr-o teorie a unei esene independete a contiinei. n 1755 public la Londra lucrarea lui Studii despre suflet, mai apoi n 1759 lucrarea sa Studii analitice despre aptitudinile sufleteti.

O ncercare de unificare a preformismului cu ntietatea reflectrii senzoriale.

Bonnet a fost inclus n rndul preformitilor, care au declarat c toate formele posibile ale vieii exit prefcute. n acord cu concepia sa sufletul uman ca i cel animal este ceva etern. Dar eternitatea sufletului depinde de trup, ca i de influenele externe din mediu. ntrega reflectare mental i are punctul de plecare n simuri. Fr simuri - spune Bonnet - sufletul n-ar fi n stare s simt nici mcar propria-i existen.

Sufletul reprezint n acelai timp o for activ, care se manifest prin reflexele suprasenzoriale. Fiecrui sim i corespund nervi distinci unde senzaiile se propag vibrator. Legturilor senzoriale le corespund legturi nervoase, stabilite pe calea circuitelor vibratorii ale nervilor. O psihologie i fiziologie deja diferit de cea a lui Hartley. Pentru c sufletul dispune de capacitatea reflectrii contiente, o conccepie care l apropie pe Bonnet de asociaionisti, de concepia acestora despre aptitudini.

Bonnet a avut meritul de a formula ipoteza substratului morfologic nervos al activitii psihice. Diferenele senzoriale le-a explicat prin diferenele dintre modul de stabilire a legturilor dintre nervi. Ideile ncute le-a explicat pe baza circuitelor neuronale cu care individul se nate. Dar nu n sensul c unele concepte i gnduri ar putea fi ncute, care se constitue ca elemente de baz a experienei. Totul pornete de la elementele primare ale senzaiilor, carepreexist la nivelul sistemului nervos. Se postuleaz astfel, de fapt, o ntreptrundere dintre activitatea psihic i cea nervoas indeterminist. nceputul ns a fost fcut, pentru ca n activitatea nervoas s se caute suportul material al activitii psihice.

LEIBNIZ Gotfried Wilhelm (1646-1716)

n farmitata si ramasa n urma Germanie a secolului al XVII studiul modului variat de comportare al oamenilor, al particularitatilor si al actiunilor lor psihice, al naturii si legilor care ordoneaza si directioneaza aceste activitati s-a facut ntraltfel.

Leibniz a fost cel care pentru prima data a anulat identitatea dintre constiinta si psihic. nsa din perspectiva istoriei psihologiei cel mai mare merit i revine acolo de unde a introdus notiunea de psihic neconstient. Sursa a numeroase erori ale activitatii psihice se nasc acolo - spune Leibniz - de unde toate formele existente de activitate trebuie sa fie neaparat constiente.

Leibniz face distinctie dintre fenomenele psihice si cele de constiinta. n disputele pe care le-a purtat cu Locke, a fost sustinatorul punctului de vedere n acord cu care sufletul se gndeste n permanenta. La Leibniz perceptia neconstienta este nsasi reflexia, al carui statut se raporteaza la activitatea constienta.

n acord cu conceptia lui Leibniz sufletul nu este o tabula rasa, ci un aparat preformat. Nu este vorba de ntelegerea adevarului lucrurilor, ci de dispozitia, de caracterele, de nclinatiile cu care percepem lucrurile; acestea instrumenteaza descoperirea adevarului. Astfel, la fel cum se constata existenta unor diferente ntre ceea ce numim pietre sau marmura fara alte date sau experienta precedente, pe aceasi baza un muncitor va croi din respectivele materiale ceea ce-i este sau nu lui util din ele.

Ar fi totodata incorect sa se considere n aceiasi termeni nsusirea neconditionata a conceptelor generale, ca si cum acestea n-ar avea nevoie de interventia activa a unor actiuni pe masura.

Demna de retinut mai este influenta lui Leibniz asupra fiziologiei sistemului nervos pentru ca el a formulat posibilitatea unor elemente obiective de sustinere prepsihice a activitatii psihice. Cercetarile activitatii neuronale si musculare au demonstrat curnd ca ntre actele constiente si voluntare si mecanismele corporale nu sunt de loc separate unele de altele, ca ele se ntreptrund foarte strns.

Sistemul lui Leibniz a mbogatit psihologia cu numeroase elemente de baza: a formulat natura activa a psihicului, predispozitia sa de dezvoltare neintrerupta; a semnalat interrelatia strnsa si complexa dintre activitatea constienta si cea neconstienta ; a semnalat nsemnatatea deosebita a unor momente de sinteza ; a a formulat problema particularitatilor cauzalitatii psihicului ca una distincta; a formulat problema principiului analogiei pentru exlicarea fenomenelor psihice. Curs IX

Psihanaliza (caracterizare, Freud creatorul psihanalizei);

Sigmund Freud este cel care, fara a descoperi inconstientul il propune ca obiect de cercetare al psihologiei . El introduce conceptul de aparat psihic , elaboreaza o viziune dinamica asupra componentelor acestuia , pune la punct o tehnica de sondare a inconstientului, schimba insasi finalitatea psihologiei. Inainte de 1920 aparatul psihic era imaginat de Freud ca dispunand de trei niveluri supraetajate: inconstientul, preconstientul, si constientul, rolul esential revenindu-i inconstientului. Topografic acesta din urma este o anticamera spatioasa, pe cand constiinta reprezinta o incapere mai stramta, plasata in fundul ei. Sub raport functional inconstientul contine pulsiuni ce se comporta ca fiintele vii, pe cand constiinta este doar spectatoare, ea observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului. Functia ei se inscrie pe linie negativa , nicidecum pozitiva. Ea nu are rol in socializarea individului sau in adaptarea lui actuala la solicitarile mediului de viata, ci doar de-a suprima, de-a refula, de-a trimite inapoi in inconstient acele pulsiuni care incearca sa scoata capul la vedere. Cat priveste preconstientul, acesta-atat topografic, cat si functional- este total insignifiant. El este un fel de statie de tranzit unde tendintele inconstientului si ale constiintei vin si poposesc temporar inainte de-a trece in structurile opuse fiecareia dintre ele.Inconstientul este sediul instinctelor sexuale inscrise in chiar structura biologica, somatica a organismului. Ele sunt cele care fierb care clocotesc, ele sunt cele a caror singura ratiune de a exista este descarcarea, si consumarea lor adecvata, reducerea tensiunii, procurarea placerii.

Freud considera ca inconstientul functioneaza dupa principiul placerii, caruia ii acorda statutul de principiu fundamental al vietii, in timp ce constiinta actioneaza dupa principiul realitatii, principiu care presupune gandirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea unor situatii problematice. Atata vreme cat intre aceste instante exista echilibru, viata psihica a individului este normala, se desfasoara firesc. Cu cat conflictul dintre libido (forta, puterea instinctelor sexuale) si constiinta este mai mare, cu atat instinctele refulate cauta cai proprii de a se atisface, chiar impotriva vointei si vrerii constiintei. Astfel ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale curioase, ciudate sau absurde, numite de Freud acte ratate (lapsusuri inexplicabile, uitari totale de nume proprii, de cuvinte straine, erori de citit si scris), sub forma visului si, in cazuri mai grave, sub forma unor stari morbide, nevrotice. Dupa opinia lui Freud, actele ratate, visele si nevrozele (tratate in psihopatologia vietii cotidiene, 1904 si Introducere in psihanaliza, 1916-1917) au o cauzalitate de ordin sexual care se manifesta nu direct, ci indirect, prin intermediul unor simptome care sunt substitutii inconstientului, a ceva care este prezent, dar ramane inca inaccesibil cunoasteri si intelegerii rationale. Perturbarile comportamentale , ca forme de manifestare ale inconstientului si sexualitatii, sunt inatalnite atat la adult, cat si la copil. Primul act al copilului mic, suptul, este un act sexual, al produce placere sexuala. Apoi, erectiile precoce, masturbatiile, sugarului, exibitionismul infantil fac parte din aceeasi categorie . La toate acestea se adauga si celebrul coplex al lui Oedip, potrivit caruia copilul mic manifesta un atasament sexual fata de parintele de sex opus si coplementar, rivalitate fata de parintele de acelasi sex.

Freud prelungeste sexualitate nu numai in jos, coborand-o pana la nivelul copilariei, ci si in sus explicand prin intermediul ei o multitudine de fenomene ale vietii sociale a omului.Exista situatii, scria el, cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor s la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual, devenind social. Denumim acest proces sublmare Freud este interesat de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul, sa readuca la normal functionarea aparatului psihic. Aceasta metoda psihoterapeutica a fost denumita metoda psihanalizei si consta in readucerea in constiinta bolnavului a elementelor psihice ptogene in vederea dizolvarii si inlaturarii raului provocat de formarea simptomelor substitut.

Dupa 1920 constientizand o serie de limite a onceptiei de pana atunci, Freud, fara a renunta la tezele fundamentale, isi revizuieste postulatele de la care pornise. Daca pana atuni accentul cade pe inconstient si sexualitate, o data cu lucrarea Sinele si Euldin 1922, se orienteaza spre segmentele superioare ale vietii psihice, pe care le analizeaza mult mai manuntit si mai nuantat. Aparatul spihic este impartit in trei organizari structurale, denumite: Sine, Eu, Supraeu sau ID, Ego, Superego.

Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor, sursa primara a energiei psihice, care trebuie consumata, fundamentul pe care se construieste personalitatea individului.Eul este o portiune a Sinelui care sub influenta lumii exterioare, a mediului inconjurator sufera o dezvoltare speciala, in sensul ca din simplu organ receptor si protector in raport cu stimulii, devine un intermediar intre Sine si lumea exterioara

Supraeul este o structura speciala care se incheaga ca un precipitat in perimetrul Eului, prin care se prelungeste influenta paterna si materna si influenta mediului social mai general (familial, rasial, scolar). Dintre aceste instante cea mai importanta dupa opinia lui Freud este cea de-a doua adica Eul. Functionarea Eului, scria el, sta in satisfacerea simultana a cerintelor Sinelui, Supraeului, si Realitatii.

Potrivit lui Freud Eul indeplineste trei mari categorii de fuctii: unele fata de realitatea exteriooara(percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma lumea externa in avantajul sau); altele fata de Fine (controleaza instinctele, decide asupra asupra satisfacerii,amanarii sau suprimarii lor); fata de Supraeu (tine seama de cadrul moral pe care acesta il impune).

Freud a avut un rol important in redimensionarea obiectului psihologiei chiar daca nu putem vorbi de o schimbare radicala a obiectului psihologiei deoarece el a inlocuit un element psihic (constiinta) cu un alt element (inconstientul) tot psihic. Asadar el se pastreaza in limitele vietii psihice interioare. Insa modul cum este conceputa interioritatea psihica a omului, complexitatea si dinamica acestuia ne fac sa credem ca Freud si psihanaliza sa se detaseaza net din contextul orientarilor care considera viata psihica interioara ca obiect al psihologiei. La aceasta se adauga si finalitatea ameliorativa a psihanalizei, in esenta psihoterapeutica, fapt care redimensioneaza psihologia atat sub aspect teoetico-metodologic cat si practic actional.Scopul psihologiei asa cum il vede Freud, este, in esenta, umanist pentru ca vizeaza transformarea fondului turbulent al inconstietului, a naturii sale biologice animale intr-o natura cu adevarat umana, vizeaza, deci, socializarea sau resocializarea omului si eliberarea lui de toate infantilismele care il chinuie.

Curs X

Neofreudismul (caracterizare generala - reprezentanti);

Cu toate contributiile pe care psihanaliza le-a adus la redimensionarea obiectului psihologiei, fapt care i-a si determinat pe unii autori s-o considere o adevarata revolutie in psihologie, ea a generat si revizuiri sau reformari fapt care a dus, in timp, la aparitia neo-freudismului. Cei mai straluciti reprezentanti ai neo-freudismului sunt Karen Horney si Erich Fromm, ambii nascuti in Germania si emigrati in America dupa o practica psihanalitica in Europa. Noul mediu socio - cultural in care a trebuit sa traiasca si sa lucreze, caracteristicile societatii occidentale postbelice ca si o serie de excese din teroria lui Freud i-au determinat pe amandoi sa renoveze freudismul ortodox. Revendic curentelor psihanalitice dezvoltate dup anii 30 care renun la tezele sexualiste i biologiste acceptnd importana factorului culturalNeofreudisti conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice unctionale. Ei considera la fel ca si freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali nevrozele sunt provocate de factori culturali scria Karen Horney in Our Inner Conflicts.

E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului , pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie.

Sunt 2 curente principale in neo-freudism:

psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic) (individul e purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental),

neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii), W. Reich (orgasmul e intrinsec oamenilor normali) (energia biologic inhibat devine sursa comportamentelor iraionale i ca atare revoluia sexual se declar necesitate stringent)

Karen Horney pune n concept Anxietatea Fundamental i Claustrarea. Copilul trebuie s se adapteze la fric prin pattern-ul motivaional sau Nevoi Neurotice - dorine excesive i irealiste - ce se cristalizeaz apoi n trsturi de personalitate caracter ori temperament.

Taxonomia Nevoilor Neurotice :

afeciune i aprobare

trebuina unui partener

limitarea la o via meschin

putere

exploatarea celorlali

recunoatere sau prestigiu social

admiraie personal

realizare personal

suficien i independen

perfeciune i infailibilitate

Erich Fromm instituie umanismul socio-psihanalitic sau freudo-marxismul. Societatea nsi favorizeaz alienarea individului genernd situaii nevrotice. Omul ignor modul de eliberare a energiilor imense pe care le posed.

Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale.

Curs XIGestaltismul (caracterizare generala, Wertheimer, Kohler, Kofka); Gestaltismul se bazeaz pe principiul de organizare a informaiei n cmpuri - fizic / cerebral / perceptiv i astfel se instituie relaiile de izomorfism - identitate de structur aplicat la 2 ansambluri diferite de elemente - datorit crora obiectul pe care l percepem seamn cu obiectul fizic i nu cu proiecia sa retinian.

Legea Pregnanei ortoform explic trecerea de la cmpul omogen la cel eterogen.

K. Koffka inventariaz particularitile Legii Pregnanei :

proximitatea

Elementele contingentale sunt dispuse partizan.

similaritatea

Ranforseaz coerena unitii.

simetria

Axele de izoflexe amelioreaz design-ul formei.

nchiderea

Configuraia proscrie lacuna. Fenomenul Phi relev potena cinetic a punctelor luminoase activate cronodistal. Stroboscopia permite ventilarea imaginilor pentru a se crea efectul Movie. continuitatea

Elementele orientate unidirecional faciliteaz percepia.

montajul

Acioneaz la pragul Minimum Perceptibile. Structurile apar segregate n baza unui gestalt a crui percepie depinde - constat Klpe - de cultura i potena intelectual a subiectului - Gndirea e att de grea nct unii prefer s judece. Starea de expectaie dup cum observ P. Fraisse influeneaz atributele ateniei.

filtrarea

Realitatea se percepe prin prisma unei stri emoionale i a propriei experiene. Montajul perceptiv denot predispoziia la aspirarea i tratarea anumitor informaii n cmpul procesualitii psihice. Percepia scalen apare ca un compromis ntre experiena trecut i cea actual.

Primele 5 principii sunt intrinseci sau de constelare fiind independente de voina i experiena subiectului avnd n atenie organizarea stimulului aa cum declar M. Wertheimer cel convins i de faptul c formele i structurile sunt uniti de baz ale vieii psihice i nu creaii ale omului. Ultimele 2 stipulente gestaltice se consider extrinseci - vizeaz experiena subiectului implicat n pedantarea cmpului perceptiv. De remarcat faptul c-n realitate accepia noiunilor extrinsec i intrinsec se face din perspectiva ranversabilitii.

coala de la Berlin

Afirm prioritatea ntregului asupra prilor n baza teoriei formelor ce pledeaz pentru configuraie. Psihologia Percepiei dezvolt legi de integralitate / structuralitate / selectivitate / semnificaie / constant perceptiv / proiectivitate a imaginii perceptive. Ele se interpenetreaz dezvluind aspecte eseniale formei i totodat urmresc decrementarea erorilor redundante ori supliment via redondan - confruntare i verificare.

Vittorio Benussi i Fritz Heider au fost interesai i avizai n studiul privind perceperea figurilor rsturnate. Gestaltitii doreau salvarea psihologiei de elementarism - senzualism - asociaionism. Khler a impus noiunea de Insight ca percepie dirijat printr-o cunoatere instantanee analiznd nvarea la cimpanzei nu ca la Hobhouse prin nvare perceptiv i nici prin Trial and Error aa cum credea Thorndike ci subit ca intuire a aplanrii i soluionrii problemei ntr-un moment de salt al cunoaterii ce-i suprim interstiiul pentru a se declara inmediat n contiin.

Kurt Lewin a introdus noiunea de Cmp Social ca amfiteatru pentru taxonomia conflictelor :

( apeten - apeten

( aversiune - aversiune

( apeten - aversiune

n baza modelului interacionist proiecteaz Psihologia Topologic.

T. Dembo ridic n atenie bariera intern (lacuna) i extern (canonul). Orice cmp al contiinei se organizeaz - dup Henry Ey - n raport cu vectorul experienei. Inveniile conceptuale ale gestaltismului - forma, cmpul, organizarea, legile organizrii perceptive, variana, intuiia, gndirea productiv.

.

Un nou Building se edific n sistemele lui Piaget respectiv Chomsky unde i se acord structurii statutul de realitate autentic fr a i se nega geneza