Jeffrey Archer - Povestiri Cu Final Nesteptat (v1.0)

8/15/2019 Jeffrey Archer - Povestiri Cu Final Nesteptat (v1.0)

1/234


2/234

- POVESTIRI CU FINAL NEATEPTAT -

JEFFREY ARCHER

POVESTIRI CU FINAL NEAŞTEPTAT

2


3/234

- JEFFREY ARCHER -

Traducere de LUANA SCHIDU Titlul Original: A TWIST IN THE TALE, 1988

3


4/234


CuprinsCrima perfectă

Ignatius Mătură-Tot A la carteDoar o imitaţiePrieteni buniFurtulColonelul BroscoiŞah matOnoare printre hoţi

AccidentulPortiţa de scăpareChristina Rosenthal

4


5/234

- JEFFREY ARCHER -

JEFFREY ARCHER s-a născut la 15 aprilie 1940 înSomerset, Anglia. i-a făcut studiile la Wellington School,Somerset, i la Brasenose College, Oxford. Ca student areprezentat culorile Marii Britanii la cursa de 100 metri platla Jocurile Olimpice din 1964. În 1969 este ales în CameraComunelor din partea Partidului Conservator, ind cel maitânăr membru al Parlamentului Britanic. În 1974 părăsete

viaa politsău roman, Not a Penny More, Not a Penny Less, care s-a

bucurat de un succes neateptat. Urmează, în 1977,romanul poliist Shall We Tell the President? Cu romanulKane and Abel, apărut în 1979, Jeffrey Archer se plasează întopul primilor zece scriitori din lume. Urmează apoi A QuiverFull of Arrows (1980), The Prodigal Daughter (1982), First

Amonq Equals (1984), A Matter of Honour (1986), A Twist înthe Tale (1989). Jeffrey Archer este autorul a două piese de BeyondReasonable Doubt i Exclusive.

În 1985 Jeffrey Archer revine în viaa politică, ind ales vicepreedinte al

5


6/234


Lui Henry şi Suzanne

NOTA AUTORULUIDintre aceste douăsprezece povestiri, adunate în călătoriilemele de la Tokyo la Trumpington, zece sunt bazate peîntâmplări cunoscute – câteva mi-am permis să le înoresc.Numai două povestiri sunt în întregime rezultatul imaginaieimele. A vrea să mulumesc tuturor acelora care mi-audezvăluit unele dintre secretele lor cele mai intime.

J. A.Septembrie 1988

6


7/234


8/234


preluase noua companie, cu ase luni în urmă, conducereanu numai că îl concediase pe celălalt contabil, dar se a teptasă acopăr i treburile acestuia, pe lângă ale mele. Nu preamă aam într-o poziie în care să mă pot plânge, căci noulmeu ef îmi explicase mai mult decât clar că dacă nu-miconvenea situaia eram liber să-mi caut de lucru în altăparte. A putut face i asta, dar nu-mi imaginam că existămulte rme dispuse să angajeze un om care atinsese acea

vârstă magică, undeva între care e ti disponibil.

În timp ce ieeam din parcare i mă înscriam înaglomeraia specică orei de vârf, am început să regret căfusesem atât de aspru cu Carla. La urma urmelor, rolul de„cealaltă” nu era chiar cel mai plăcut pentru ea. Sentimentulde vinovăie persista, astfel că atunci când am ajuns la colulcu Sloane Square, am sărit din maină i am traversat stradaîn fugă. — Doisprezece trandari, am spus, bâjbâind după portofel.

Un individ care probabil că-i câtiga existena de pe urmaîndrăgostiilor mi-a ales, fără niciun comentariu, doisprezece

boboci închii. ea nu vădea cine tdar Carla va ti, cel puin, că mi-am dat silina.

M-am îndreptat spre locuina ei, sperând că nu plecase

încă la soră-sa, că poate vom avea timp chiar să bem cevarepede. Apoi mi-am amintit că-i spusesem deja soiei mele căpornisem spre casă. O întârziere de câteva minute putea explicată printr-o blocare a circulaiei, dar această scuzăcusută cu aă albă nu mă prea putea acoperi i în cazul încare a rămas să beau ceva.

Când am ajuns la Carla, am dat de obinuita problemă dea găsi un loc de parcare, până când am zărit un loc liber încare numai bine încăpea un Rover, vizavi de papetărie. Am

8


9/234

- JEFFREY ARCHER -

oprit i tocmai mă pregăteam să intru cu spatele acolo, cândam observat un bărbat care ieea din blocul ei. Nu i-a acordat nicio atenie dacă nu l-ar urmat i Carla, în clipaurmătoare. Stătea acolo, în uă, îmbrăcată într-o rochie decasă albastră, lejeră. S-a aplecat înainte pentru a-i da

vizitafrăesc. În timp ce ea închidea u a, am dus maina după coli am parcat-o.

L-am privit pe individ prin oglinda retrovizoare traversândstrada, intrând într-o tutungerie i reapărând, câteva

momente mai târziu, cu un ziar de seară i cu ceva cesemăna cu un pachet de igări. S-a dus la maina lui, unBMW albastru, s-a oprit pentru a lua un tichet de parcare depe parbriz i a părut că înjură. Cât timp stătuse BMW-ul ălaacolo? Începeam chiar să mă întreb dacă tipul fusese cuCarla atunci când îmi telefonase să-mi spună să nu vin.

Omul s-a urcat în BMW, i-a pus centura de sigurană, i-a aprins o igară, apoi a plecat. I-am luat locul în parcare,aa cum i el îmi luase femeia. Nu consideram că schimbulera echitabil. M-am uitat în susul i în josul străzii, cumfăceam întotdeauna înainte de a iei din maină i a măîndrepta spre bloc. Era deja întuneric i nimeni nu m-a băgatîn seamă. Am apăsat pe butonul soneriei pe care scria

„Moorland”.Când Carla a deschis ua din faă a apartamentului ei,situat la parter, am fost întâmpinat cu un zâmbet uria cares-a transformat repede într-o expresie încruntată, apoi, la felde repede, din nou în zâmbet. Primul zâmbet îi fusesedestinat probabil tipului cu BMW-ul. Mă întrebasem adeseade ce n u vroia să-mi dea o cheie de la ua din faă. Am privitx în ochii albatri care mă fermecaseră pentru întâia oarăcu atât de multe luni în urmă. În ciuda zâmbetului ei, ochii

9


10/234


aceia dezvăluiau acum o răceală pe care n-o mai văzusemniciodată înainte. Apoi a deschis ua de la camera de zi i m-a poftitînăuntru. Am observat că pe sub rochia de casă purtaneglijeul rubiniu pe care i-l făcusem cadou de Crăciun. Odată ajuns înăuntru, m-am trezit plimbându-mi privirilecercetător prin camera pe care o cunoteam atât de bine. Pemasa de sticlă din mijlocul camerei se aa ceaca de cafea cu„Snoopy” din care beam de obicei, goală. Lângă ea se aacana Carlei, goală i ea, i doisprezece trandari aranjai

într-o vază. Bobocii tocmai începeau să se deschidă. Am fost întotdeauna iute la mânie, iar lemi-a fost imposibil să-mi ascund furia. — i cine-i tipul care ai — Un agent de asigurări, a răspuns ea, luând cetmasă. — i ce-i asigură? am întrebat. Via moroasă? — De ce presupui în mod automat că e amantul meu?

Începuse să ridice vocea. — Întotdeauna îi bei cafeaua cu un agent de asigurăriîmbrăcată în neglijeu? Ca să nu mai spun că e vorba deneglijeul meu. — O să-mi beau cafeaua cu cine poftesc, a spus ea,

mă îmbrac cu ce poftesc, mai ales atunci când tu te grăbetisă ajungi acasă, la soia ta. — Dar am vrut să vin la tine… — i apoi să te întorci la mereu că trebuie să am viaa mea i să nu depind de tine, aadăugat, un argument pe care Carla se sprijinea adeseaatunci când avea ceva de ascuns. — tii că nu mi-e chiar atât — tiu că i-e destul de uor să sar

10


11/234

- JEFFREY ARCHER -

ori ai chef. Doar la asta sunt bună, nu-i aa? — Nu e drept. — Nu e drept? Nu sperai la întâlnirea obinuica să poi acasă la apte, tocmai la timp ca să cinezi cuElizabeth? — N-am mai făcut dragoste cu nevastă-mea de ani de zile!am răcnit. — Asta o spui tu, a uierat a — Ţi-am fost absolut del. — Ceea ce înseamnă, presupun, că i eu trebuie să-i u

ie, totdeauna? — Încetează să te compori ca o târfăOchii Carlei au aruncat fulgere în clipa în care a făcut un

salt înainte i m-a plesnit peste faă cu toată fora de care eraîn stare.

Eram încă uor dezechilibrat când a ridicat mâna a douaoară, dar, când a venit balansându-se spre mine, am oprit-oi am reuit chiar să o împing în spate, spre cămin. i-arevenit repede i s-a repezit din nou spre mine.

Într-un moment de furie necontrolată, exact în clipa încare se pregătea să sar ă la mine, am strâns pumnul i m-amaplecat spre ea. Am lovit-o în bărbie; ea s-a rostogolit pespate din cauza impactului. Am văzut-o întinzând o mână ca

să-i amortizeze căderea. Dar înainte de a avea timp să seridice din nou i să riposteze, m-am întors i am ieit,trântind ua apartamentului după mine. Am alergat de-a lungul coridorului afară, în ssărit în maină i am plecat în viteză. Nu cred că stătusemcu ea mai mult de zece minute. Dei simisem pornirea de ao ucide în momentele acelea, am început să regret că olovisem încă înainte de a ajunge acasă. De două ori am fostchiar cât pe ce să mă întorc. Toate lucrurile de care se

11


12/234


plânsese erau juste i mă întrebam dacă voi avea curajul s-osun de acasă. Dei Carla i cu mine eram amani de numaicâteva luni, trebuie să tiut cât de mult ineam la ea.

Dacă Elizabeth avusese de gând să zică ceva în legătură cuîntârzierea mea, s-a răzgândit în momentul în care i-amîntins trandarii. A început să-i aranjeze într-o vază, în timpce eu mi-am turnat un whisky generos. Mă ateptam ca easă spună ceva, pentru că mi se întâmpla foarte rar să beauînainte de masă, dar părea preocupată de ori. Dei măhotărâsem deja să-i telefonez Carlei i să încerc să-mi cer

scuze, mi-am zis că n-o puteam face de acasă. În orice caz,dacă ateptam până dimineaa, când aveam să mă întorc la birou, poate ai

A doua zi m-am trezit devreme i am rămas în patgândindu-mă ce formă ar trebui să ia scuzele mele. Amhotărât s-o invit la prânz în acel bistro franuzesc care-iplăcea atât de mult, la jumătatea drumului dintre biroul meui al ei. Carlei îi plăcea întotdeauna să mă întâlnească lamijlocul zilei, când tia că nu o invit ca să facem dragoste.După ce m-am bărbierit i m-am îmbrăcat, m-am dus să-miiau micul dejun cu Elizabeth. Am deschis ziarul, ca de obicei,i văzând că nu era nimic interesant pe prima pagină, amcăutat rubrica nanciară. Aciunile companiei scăzuseră din

nou, conrmând pronosticurile pesimiste pentru proturileinterimare. Probabil că se vor pierde milioane întregi din valoarea aciunilo

de proaste. tiam deja că atunci când va trebui să publicăm bilanul anual va un miracol ă

declara în pierdere.După ce am dat pe gât i a doua ceacă de cafea mi-am

sărutat soia pe obraz i m-am îndreptat spre maină. Înclipa aceea am hotărât că era mai bine să-i las Carlei un bilet

12


13/234

- JEFFREY ARCHER -

în cutia de scrisori decât să suport jena pe care mi-ar provocat-o un telefon.

„Iartă-mă”, am scris. „La Marcel’s, la ora unu. SoleVéronique, într-o vineri. Cu dragoste, Casanova.” Îi scriam rarCarlei, iar când o făceam, semnam întotdeauna cu poreclaaleasă chiar de ea. Am făcut un scurt ocol pentru a putea trece pe am fost reinut într-un blocaj de circulaie. Când m-amapropiat de blocul ei am observat că blocajul fusese provocatde un accident. Trebuie să fost unul destul de serios,

pentru că o ambulană bloca cealaltă parte a drumului iîntârzia uxul vehiculelor care treceau pe acolo. Un agent decirculaie încerca să se facă util dar nu reuea decât săîncetinească i mai mult lucrurile. Era evident că avea să eimposibil de parcat undeva în apropierea locuinei Carlei, aacă m-am resemnat că o voi suna de la birou. Nu-mi surâdeaperspectiva. Am simit un gol în stomac câteva momente mai târziu,când am văzut că ambulana era parcată la numai câivametri de ua blocului ei. tiam că este iraional, dar amînceput să mă tem de ce era mai rău. Am încercat să mă conving că probabil era un accident decirculaie care n-avea nimic de-a face cu Carla.

Atunci am observat maina de poliie înghesuită în pat ambulanei.Când am ajuns în dreptul celor două vehicule am văzut că

ua blocului Carlei era larg deschisă. Un bărbat într-un halatalb a ieit în fugă i a deschis u ile din spate ale ambulanei.

Am oprit maina pentru a observa mai atent ce se plsperând ca tipul din spatele meu să nu devină nerăbdător.oferii care veneau din direcie opusă ridicau o mână pentru

a-mi mulumi că-i las să treacă. M-am gândit că a putea să13


14/234


las vreo zece-doisprezece până să înceapă cineva săprotesteze. Agentul de circulaie mă ajuta, făcându-le semnsă treacă. Apoi a apărut o targă la capătul corîn uniformă duceau un cadavru acoperit, pe care l-au aezatîn spatele ambulanei. N-am putut vedea faa, pentru că eraacoperită de cearaf, dar un al treilea individ, care nu putea decât inspector de poliie, păea imediat în urma tărgii.

Avea în mână o pungă de plastic, îputut un vemânt rou ce părea să e neglijeul pe care i-l dăruisem

Carlei. Mi-am vomitat micul dejun pe scaunul de lângă mine,rămânând apoi cu capul pe volan. O clipă mai târziu, auînchis u ile ambulanei, o sirenă a început să sune i agentulde circulaie mi-a făcut semn să pornesc. Ambulana a plecatrepede, iar omul din spatele meu a început să claxoneze. Elnu era, la urma urmei, decât un trecător inocent. Am pornitmaina brusc, iar mai târziu n-am putut să-mi amintescnicio bucată din drumul până la birou.

O dată ajuns la locul de parcare de la serviciu am făcutcurat cât am putut mai bine pe scaunul din faă i am lăsatun geam deschis, după care am luat liftul până la toaleta dela etajul apte. Am rupt invitaia la masă către Carla în

bucăele mici i lm aruncat meu de la etajul doisprezece puin după opt i jumătate,unde l-am găsit pe directorul managerial plimbându-se decolo până colo prin faa mesei mele de lucru, ateptându-mă,în mod evident, pe mine. Uitasem că era vineri i întotdeauna

vroia să aÎn vinerea aceasta a reieit că mai vroia i proiectul de

buget pentru lunile mai, avea pe birou până la prânz. Tot ce-mi doream era puină

14


15/234

- JEFFREY ARCHER -

linite dar se părea că nu-mi este permisa.De câte ori suna telefonul sau se deschidea ua, sau chiar

numai dacă mi se adresa cineva, mi se oprea inima în loc –îmi imaginam că nu putea decât poliia. Până la prânzterminasem un fel de raport pentru directorul managerial,dar tiam că o să-l găsească atât nesatisfăcător cât iinexact. Îndată ce i-am lăsat hârtiile la secretară, am plecat –mai devreme – în pauza de prânz. Mi-am dat seama că n -o său în stare să mănânc nimic, dar cel puin puteam să punmâna pe prima ediie a ziarului Standard i să văd ce tiri

izbutiseră s ă culeagă cu privire la moartea Carlei.M-am aezat într-un col al localului din cartier, unde

tiam că nu pot văzut de la bar. Cu un suc de roii alături,am început să întorc încet paginile ziarului.

Nu se aa pe prima pagină. Nu se aa nici pe a doua, atreia sau a patra pagină. Iar pe pagina a cincea nu-i fuseseacordat decât un spaiu de câteva rânduri. „DomnioaraCarla Moorland, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită moartăîn apartamentul ei din Pimlico, azi dimineaă, devreme.” Îmiamintesc că m-am gândit că nu-i aaseră nici măcar vârstacorectă. „Inspectorul de poliie Simmons, care a preluatcazul, a spus că a fost făcută o anchetă i că se ateaptăraportul medicului legist, dar că până în prezent nu există

motive pentru a presupune că ar vorba de crimă.”După această tire am reuit chiar să mănânc puină supăi un corn. După ce am mai citit o dată anunul, m-amîntors în parcarea de la serviciu i am rămas în maină. Amdeschis i celălalt geam din faă, pentru a lăsa mai mult aersă pătrundă, apoi am dat drumul la radio, ca să ascultemisiunea World At One. Carla nu era nici măcar menionată.În era împucăturilor, a drogurilor, a maladiei SIDA i afurturilor de lingouri de aur, moartea unei funcionare din

15


16/234


industrie trecuse neobservată de către BBC.M-am întors la serviciu i am găsit pe birou un memoriu

coninând o serie de probleme care-mi fuseseră trimiseînapoi de către director, nelăsându-mi nicio umbră deîndoială asupra părerii pe care o avea despre raportul meu.

Am putut răspunde la toate întrebăril răspunsurile secretarei înainte de a pleca de la serviciu înseara aceea, în ciuda faptului că mi-am petrecut după-amiaza încercând să mă conving că indiferent ce ar produsmoartea Carlei trebuie să se întâmplat după plecarea mea

i că nu putea avea în niciun caz vreo legătură cu faptul că olovisem. Dar neglijeul acela rou îmi tot revenea în minte. Era vreo posibili

cumpărasem la Harrods – fusese o extravagană, dar eramsigur că nu putea un unicat i totui era singurul cadouserios pe care i-l făcusem vreodată. Dar biletul care-i fuseseataat… îl distrusese oare Carla? Vor descoperi oare cine eraCasanova? Am mers direct acasă în seara aceea, contient că n-o ămai u niciodată în stare să trec pe strada pe care locuiseCarla. Am ascultat sfâritul programului PM la radioul dinmaină, iar îndată ce am ajuns acasă am deschis televizorulca să prind tirile de la ora ase. Am mutat pe Canalul Patru

la apte, i înapoi pe BBC la nouă. M-am întors pe ITV lazece i chiar am sfârit uitându-mă la Newsnight.Moartea Carlei, după părerea unanimă a tuturor

redaciilor, trebuie să fost mai puin importantă decâtrezultatele meciului de fotbal între echipele Reading i

Walsall din divizultima carte pe care o luase de la bibliotecă, ignorând cutotul primejdia în care mă aam.

În noaptea aceea am avut un somn agitat, i îndată ce am16


17/234

- JEFFREY ARCHER -

auzit punându-mi-se ziarele în cutia de scrisori am coborâtîn fugă scările ca să citesc titlurile.

„DUKAKIS NOMINALIZAT DREPT CANDIDAT’, îmi sări înochi de pe prima pagină a lui The Times.

M-am trezit întrebându-mă, fără niciun rost, dacă vaajunge vreodată preedinte. „Preedintele Dukakis” nu-misuna prea grozav. Am luat Daily Express- ul soiei mele i titlul format dinapte cuvinte acoperea toată partea de sus a paginii: „OCEARTA ÎNTRE ÎNDRĂGOSTIŢI DUCE LA CRIMĂ”.

Mi s-au înmuiat picioarele i am căzut în genunchi. Trebuie să oferit o imagine bizară aa cum stăteam

ghemuit pe podea, încercând să citesc paragraful acelaintroductiv. Nu puteam distinge cuvintele celui de-al doileaparagraf fără ochelari. Am urcat scările poticnindu-mă, cuziarele în mână, i mi-am luat ochelarii de pe noptieră.Elizabeth încă mai dormea butean. Cu toate acestea, m-amîncuiat în baie, unde am putut citi articolul încet i fărăteama de a întrerupt.

Poliia consideră acum că moartea unei frumoasesecretare din Pimlico, Carla Moorland, 32 de ani, găsităîn apartamentul ei ieri dimineaă devreme, este o

crimă. Inspectorul de poliie Simmons de la Scotland Yard, care se ocupă de caz, a considerat la început cămoartea Carlei Moorland se datorează unor cauzenaturale, dar o radiograe a revelat o falcă fracturată,ceea ce se p utea întâmpla în cursul unei lupte.

Se va face o anchetă pe data de 19 aprilie.Menajera domnioarei Moorland, Maria Lucia (48 de

ani), a declarat – în exclusivitate pentru Express – căstăpâna ei se aa împreună cu un prieten când a

17


18/234


părăsit apartamentul, la ora cinci în după-amiazarespectivă. O altă martoră, doamna Rita Johnson, carelocuiete în blocul alăturat, a declarat că a văzut un

bărbat care ieise din apartamentul domnioareiMoorland în jurul orei ase, după care intrase înprăvălia de ziare de peste drum i apoi plecase cu omaină. Doamna Johnson a adăugat că nu era sigurăde marca mainii, dar că ar putut un Rover…

— Dumnezeule, am exclamat, atât de tare încât m-am

temut că am trezit-o pe Elizabeth. M-am bărbierit i am făcut un du rapid, încercând să-miadun gândurile în acelai timp. Eram îmbrăcat i gata deplecare la serviciu încă înainte ca soia mea să se trezit.

Am sărutat-o pe obraz, dar n-partea cealaltă, aa că i-am mâzgălit un bilet pe care i l-amlăsat pe noptieră, explicându-i că trebuia să mă duc îndimineaa aceea la birou, deoarece aveam de terminat unraport important.

Pe drum am recapitulat exact ce aveam să spun. Am reluattotul o dată i încă o dată. Am ajuns la etajul doisprezecepuin înainte de ora opt i am lăsat ua larg deschisă, astfelîncât să pot urmări orice micare. Eram sigur că mai aveam

vreo cincisprezece minute, dacă nu chiar douăzeci, până când mă puteam atepta să m ai sosească altcineva. Am trecut în revistă încă găsit numărul în cartea de telefon i l-am mâzgălit pe unpetec de hârtie din faa mea, apoi am scris cinci rânduri culitere mari de tipar, aa cum făceam întotdeauna înainteaedinelor consiliului de administraie.

STAŢIE DE AUTOBUZ18


19/234

- JEFFREY ARCHER -

HAINĂNr. 19BMW

TICHET

Apoi am format numărul.Mi-am scos ceasul i l-am pus în faa mea. Citisem undeva

că localizarea unui apel telefonic se putea face în aproximativtrei minute.

O voce de femeie a s pus:

— Scotland Yard. — Cu inspectorul Simmons, vă rog, a fost tot ce m-amaventurat să spun. — Pot să-i spun cine-l caută? — Nu, a prefera să nu-mi dau numele. — Da, sigur, domnule, a spus ea, evident obinuită cuastfel de apeluri.

Din nou s-a auzit sunând. Mi-am simit gura uscată cândo voce de bărbat a spus „Simmons” i l-am auzit vorbind peinspector pentru prima oară. Am fost luat prin surprindere

văzând că un tip cu un nume atât de englezesc putea aveaun accent scoian atât de puternic. — Vă pot ajuta cu ceva? a întrebat.

— Nu, dar cred că vă pot ajuta eu pe dumneavoastră, amspus, pe un ton linitit, considerabil mai jos decât cel al vociimele naturale. — Cum mă putei ajuta, domnule? — Dumneavoastră suntei oerul care se ocupă de cazulCarla i-nu-mai-tiu-cum? — Da, eu sunt. Dar cum mă putei ajuta? a repetat el

Secundarul arăta că trecuse deja un minut. — Am văzut un bărbat ieind de la ea în seara aceea.

19


20/234


— Unde vă aai în momentul acela? — În staia de autobuz de pe aceeai parte — Mi-l putei descrie? Tonul lui Simmons era tot atât de resc — Înalt. Un metru optzeci-optzeci i doi, a zice. Binefăcut. Purta o haină din acelea care sunt la modă în City… letii, cele negre c u guler d e catifea. — Cum putei atât de sigur în ce privete haina? aîntrebat inspectorul — Îmi era atât de frig acolo,

că mi-am dorit să fost i eu îmbrăcat aa. — Vă amintii ceva anume despre el după ce a ieit din bloc?

— Doar că a intrat în tutungeria de vizavurca în maină i de a p leca. — Da, atâta tim i noi, spuse inspectorul de poliie.Presupun că nu vă mai amintii ce marcă de maină era? Trecuseră deja două minute i am început să urmărescsecundarul cu mai multă atenie. — Cred că era un BMW, am spus. — Vă amintii i culoarea? — Nu, era prea întuneric pentru asta. Am făcut o pauză.Dar l-am văzut luând un tichet de parcare de pe parbriz, aa

că probabil n-o să vă e prea greu să-i dai de urmă. — i pe la ce oră s-au întmplat — Cam între ase i un sfert i ase i mătatemnuleinspector, am spus. — i mi-ai putea spune…?

Două minute i cincizeci i opt de secunde. Am pusreceptorul în furcă. Eram transpirat din cap până-n picioare. — Îmi pare bine că te văd la birou sâmbătă dimineaa, aspus directorul managerial acru, trecând prin dreptul uii

20


21/234

- JEFFREY ARCHER -

mele. A vrea să stăm de vorbă, imediat ce termini ce ai defăcut.

M-am ridicat de la birou i l-am urmat de-a lungulcoridorului până la el în birou. În următoarea oră a trecut înrevistă cifrele propuse de mine, dar oricât de mult m-amstrăduit, nu mă puteam concentra. N-a trecut mult până s-aoprit, încercând să-i mascheze nervozitatea. — Te gândeti la altceva? întrebă preocupat. — Nu, am insistat eu, doar că am lucrat foarte mult în

ultima vreme – i m-am ridicat să plec.O dată întors în birou, am ars bucata de hârtie pe care seaau cele cinci rânduri i am plecat acasă. În prima ediie aziarului de după-amiază povestea „certei între îndrăgostii” semutase în pagina a aptea. Nu aveau nimic nou de anunat.

Restul zilei de sâmbătă păru interminabil, dar SundayExpress- ul soiei mele îmi aduse în sfârit o oarecare u urare.

„Potrivit informaiilor primite în cazul asasinării CarleiMoorland, un bărbat ajută poliia în ancheta ei.” Expresiile

banale pe care le auzisem atât de des în tdeodată un îneles real. Am citit de-a r a păr ascultat toate buletinele de tiri i am urmărit toate

emisiunile coninând tiri la televizor. Când soia mea adevenit curioasă, i-am explicat că erau zvonuri la birou că s-ar putea să ne e din nou preluată compania de cătrealtcineva, ceea ce ar însemna că mi-a putea pierde slujba.

Până luni dimineaa Daily Express îl desemna pe bărbatuldin „O ceartă între îndrăgostii duce la crimă” ca ind PaulMenzies (51 de ani), un agent de asigurări din Sutton. Soiasa se aa într-un spital din Epsom sub un tratament cusedative, în timp ce el era inut în arest î n celulele închisorii

21


22/234


Brixton. Am început să mă întreb dacă domnul Menzies îispusese Carlei adevărul despre soia lui i care ar putut porecla lui. Mi-am turnat o cafea neagră tare i am plecat la

birou.Mai târziu, în aceeai dimineaă, Menzies apărea în faa

magistrailor la tribunalul Horseferry Road, acuzat deasasinarea Carlei Moorland. Poliia reuise să se opunăeliberării pe cauiune, mă asigura din nou Standard.

Durează ase luni, aveam să descopăr, până când un caz

de o asemenea gravitate ajunge la Old Bailey. Paul Menzies apetrecut aceste luni în arest preventiv la închisoarea Brixton.Eu am petrecut aceeai perioadă temându-mă de ecare apeltelefonic, de ecare bătaie în uă, de ecare vizitatorneateptat. În jurul ecăruia se crea câte un comar.Oamenii nevinovai n-au nici cea mai mică idee despre câteastfel de incidente pot avea loc în ecare zi. Mi-am văzut deslujbă cât am putut de bine întrebându-mă adesea dacăMenzies tia despre relaia dintre mine i Carla, dacă-mi tianumele, sau chiar i numai dacă tia de existena mea.

Cu vreo două luni înainte de începerea procesului, a avutloc adunarea generală anuală a companiei. Cu toatăcreativitatea de care am dat dovadă, bilanul contabil a dat la

iveală un set de cifre din care rezulta că nu reuisem sărealizăm nici cel mai mic prot. N-am plătit niciun fel dedividende acionarilor notri în anul acela.

M-am întors de la adunare uurat, aproape entuziasmat. Trecuseră ase luni de oara

toată această perioadă niciun incident care să sugereze căcineva bănuia măcar că o cunoscusem, darămite că fusesemchiar cauza morii ei. Mă simeam încă vinovat faă de ea, îmiera chiar dor de ea, dar, după ase luni, eram acum în stare

22


23/234

- JEFFREY ARCHER -

să petrec o zi întreagă fără ca mintea să-mi e cuprinsă deteamă. În mod ciudat; nu aveam niciun sentiment de

vinovăie în ceea devenise instrumentul care avea să mă ferească de a-mipetrece restul vieii în închisoare. Aa că, atunci când a venit

bomba, a avut un efect de uă Era pe 26 august – n-am să uit niciodată – când am primit

o scrisoare care m-a făcut să-mi dau seama că s-ar putea săe necesar să urmăresc ecare cuvânt rostit la proces. Oricâtde mult am încercat să mă conving că ar trebui să explic de

ce n-o puteam face, tiam că nu voi în stare să rezist. În aceeai dimineaă, era într-o vineri – probabil călucrurile de genul ăsta se întâmplă întotdeauna vinerea – amfost chemat la ceea ce eu am presupus a o întâlniresăptămânală de rutină cu directorul managerial, dar de faptam fost anunat că întreprinderea nu mai avea nevoie deserviciile mele. — Sincer vorbind, în ultimele câteva luni munca dumitalea mers din rău în mai rău, mi s-a spus.

Nu mă simeam în stare să-l contrazic. — i nu mi-ai lăsat altă alte înlocui.

Un mod politicos de a spune: „Eti concediat.”

— Va trebui să eliberezi biroul nă directorul managerial, când vei primi de la departamentulnanciar un cec de 17.500 de lire. Am ridicat o sprinceană. — Compensaia pe ase luni, aa cum a fost stipulat încontractul dumitale când am preluat compania, explică el.

Când directorul managerial a întins mâna, n-a fost pentrua-mi ura succes, ci pentru a-mi cere cheile de la Rover.

Îmi amintesc primul gând pe care l-am avut când mi-a23


24/234


adus la cunotină decizia lui: cel puin voi putea să asist laproces în ecare zi, fără nicio bătaie de cap.

Pe Elizabeth a afectat-o foarte mult tirea concedierii mele,dar m-a întrebat numai ce planuri aveam pentru a-mi găsi onouă slujbă. În următoarea lună m-am prefăcut a căuta unloc la o altă companie, dar mi-am dat seama că nu puteamspera să rezolv nimic până când cazul nu va închis.

În dimineaa procesului toate ziarele de mare tiraj dădeauamănunte care mai de care mai pitoreti asupra cazului.Daily Express chiar expunea pe prima pagină o foarte bună

fotograe a Carlei în costum de baie pe plaja de la Marbella:m-am întrebat cât s-o plătit pentru ea surorii ei dinFulham. Alături era o poză în prol a lui Paul Menzies, care-lfăcea să a rate ca i cum ar fost deja condamnat. Am fost printre primii cărora li ss tribunalele de la Old Bailey se va judeca procesul luiMenzies. Un poliist în uniformă mi-a dat indicaiiamănunite i, alături de alii, m-am îndreptat spre sala de

judecată.O dată ajuns la sala de judecată, am intrat i m-am aezat

la capătul unui rând. M-am uitat în jur imaginându-mi cătoată lumea se va holba la mine, dar spre uurarea meanimeni n-a arătat nici cel mai slab interes.

Îl vedeam bine pe acuzat în boxa lui. Menzies era un bărbat fragifoarte mult din greutate; cincizeci i unu de ani, spuneauziarele, dar arăta aproape de aptezeci. Am început să măîntreb cât de mult trebuie să îmbătrânit eu în ultimele luni.

Menzies purta un costum bleumarin, elegant, care atârnaneglijent pe el, o cămaă curată i ceva ce mie mi se părea a o cravată de uniformă. Părul lui cărunt i rar era pieptănatdrept, spre spate; o mică mustaă argintie îi dădea un aer

24


25/234

- JEFFREY ARCHER -

milităros. Cu sigurană nu arăta a criminal i nici de amantnu prea avea faă, dar probabil că oricine s-ar uitat la minear ajuns la aceeai concluzie. Am căutat-o, în marea defee, pe doamna Menzies, dar nimeni din sală nu se potriveadescrierii pe care i-o făcuseră ziarele.

Ne-am ridicat cu toii când a intrat domnul JudecătorBuchanan. — Coroana Angliei versus Menzies, a anunat secretarultribunalului. Judecătorul s-a aplecat înainte pentru a-ispune lui Menzies că poate să stea jos, iar apoi s-a întors

încet spre boxa jurailor.Le-a explicat că, dei presa a manifestat un interes

considerabil faă de acest caz, părerea lor era singura careconta, pentru că lor i numai lor li se va cere să hotărascădacă arestatul era vinovat sau nu de crimă. De asemenea, ela mai sfătuit juriul să nu citească niciun articol de ziarprivind procesul i să nu ia în considerare părerile nimănuialtcuiva, în special ale acelora care nu sunt prezeni în sală:astfel de oameni, a spus el, sunt întotdeauna cei dintâi careau o părere de nezdruncinat asupra verdictului care trebuiedat. A continuat amintind juriului cât de important era să seconcentreze asupra dovezilor, deoarece era în joc viaa unuiom. M-am trezit dând din cap în semn de aprobare.

M-am uitat prin sală sperând că nu se aa acolo nimenicare m-ar putut recunoate. Ochii lui Menzies au rămasxai asupra judecătorului, care s-a întors cu faa laprocuror.

Încă din clipa în care Sir Humphrey Mountcliff s-a ridicatde pe locul lui am fost recunoscător că era împotriva luiMenzies i nu a mea. Un bărbat de o înălime dominatoare,cu o frunte înaltă i cu un păr gri-argintiu, el stăpâneaCurtea nu numai prin prezena zică, ci i printr-o voce care

25


26/234


nu putea caracterizată decât ca autoritară.În faa unei adunări tăcute, el i-a petrecut tot restul

dimineii expunând cazul din punctul de vedere al acuzării.Ochii lui părăseau arareori boxa jurailor, pentru a arunca oprivire rap idă asupra notelor din faa sa. A reconstituit evenimentele aa cum îi imagina că sepetrecuseră în seara aceea de aprilie.

Cuvântul de deschidere a durat două ore i jumătate, maipuin decât mă ateptasem. Judecătorul a sugerat atunci opauză de masă i ne-a rugat pe toi să revenim la locurile

noastre la două fără zece. După-masă, Sir Humphrey i-a chemat primul martor, peinspectorul Simmons. N-am fost în stare să mă uit direct lapoliist în timp ce-i prezenta probele. Fiecare răspuns pecare-l dădea era ca i cum mi s-ar adresat mie personal.Mă întrebam dacă nu bănuise tot timpul că mai exista un

bărbat. Simmons a făcut o prezentare în modul cel maiprofesional cu putină, descriind în amănunt cum au găsitcadavrul i cum au dat de urma lui Menzies cu ajutorul a doimartori i al blestematului de tichet de parcare. Când SirHumphrey s-a aezat, foarte puine persoane din aceaîncăpere ar mai putut bănui că Simmons nu arestase pecine trebuia.

Nu putea exista un mai mare contrast între Sir Humphreyi avocatul lui Menzies, care s-a ridicat să-l interogheze peinspectorul de poliie. Domnul Robert Scott, avocat, erascund i îndesat, cu sprâncene groase i stufoase. Vorbeaîncet i fără nicio inexiune. M-am bucurat să constat căunul dintre membrii juriului întâmpina dicultăi în arămâne treaz.

În următoarele douăzeci de minute Scott a trecutsârguincios în revistă, împreună cu Simmons, toate probele,

26


27/234

- JEFFREY ARCHER -

dar n-a fost în stare să-l facă să retracteze ceva esenial.Când inspectorul a păit afară din boxă m-am simit destulde sigur pe mine ca să-l privesc direct în ochi.

Următorul martor a fost un medic cu cabinet particular,Dr Anthony Mallins, care, după ce a răspuns la câtevaîntrebări preliminare pentru a-i deni statutul profesional, acontinuat răspunzând la un interogatoriu al lui SirHumphrey care a luat prin surprindere pe toată lumea.Doctorul a informat tribunalul că existau dovezi clare cădomnioara Moorland avusese un contact sexual cu puină

vreme înainte de a muri. — Cum putei atât de sigur, domnule doctor Mallins? — Pentru că am găsit urme de sânge din grupa B pepartea de sus a coapsei decedatei, în timp ce domnioaraMoorland, după cum s-a descoperit mai târziu, avea grupa 0.Erau, de asemenea, i urme de lichid seminal pe neglijeul pecare-l purta în momentul morii. — Sunt acestea grupe de sânge obinuite? a întrebat SirHumphrey. — Grupa de sânge 0 este obinuită, recunoscu Dr Mallins.Grupa B însă este destul de rară. — i care presupunei că a fost cauza morii eiSir Humphrey.

— O lovitură sau mai multe în cap, ceea ce a dus i la fracturarea maxilarului i la nite zgârieturi la bazacraniului, care ar putut date cu un instrumentcontondent.

Îmi venea să mă ridic i să spun: „Vă pot spune eu ceinstrument era!” când Sir Humphrey a zis: — Vă mulumesc, domnule doctor Mallins. Nu mai amîntrebări. Vă rog să rămânei acolo.

Domnul Scott l-a tratat pe doctor cu mult mai mult27


28/234


respect decât pe inspectorul Simmons, în ciuda faptului căMallins era martorul inculpatului. — Ar putut lovitura din partea din spate a capuluidomnioarei Moorland provocata printr-o cădere? a întrebatel.

Doctorul a ezitat. — Posibil, a fost el de acord. Dar asta n-ar explicamaxilarul spart.

Domnul Scott, ignorând comentariul, a continuat: — Ce procent din populaia Marii Britanii are grupa de

sânge B? — Cam cinci-ase la sută, a răspuns doctorul. — Două milioane i jumătate de oameni, a spus domnulScott, i a ateptat ca cifra să e percepută de toată lumea,înainte de a trece brusc la altceva.

Dar oricât de mult s-a străduit, n-a reuit să-l facă pedoctor să-i schimbe părerea cu privire la ora decesului saula faptul că actul sexual trebuie să avut loc aproximativ întimpul în care clientul lui se aase la Carla.

Când domnul Scott s-a aezat, judecătorul l-a întrebat peSir Humphrey dacă dorete să r eexamineze martorul. — Da, Excelenă. Domnule doctor Mallins, ai spus Curiică domnioara Moorland avea maxilarul spart i julituri la

baza craniului. Puteau jul căderea pe un obiect contondent după ce îi fusese spartmaxilarul? — Obiectez, Excelenă, a spus domnul Scott, ridicându-seneateptat de repede. Întrebarea urmărete să inuenezemartorul.

Domnul judecător Buchanan s-a aplecat înainte, privindu-l pe doctor. — Sunt de acord, domnule Scott, dar a vrea să tiu dacă

28


29/234

- JEFFREY ARCHER -

domnul doctor Mallins a găsit grupa de sânge 0, grupadomnioarei Moorland, pe vreunul din obiectele din cameră. — Da, Excelenă, a răspuns doctorul. Pe marginea măsueide sticlă din mijlocul camerei. — Vă mulumesc, domnule doctor Mallins, a spus SirHumphrey. Nu mai am întrebări.

Următorul martor al lui Sir Humphrey era doamna Rita Johnson, doamna care pretindea că văzuse totul

— Doamnă Johnson, în seara zilei de 7 aprilie a bărbat ieind di

a întrebat Sir Humphrey. — Da. — Pe la ce oră se întâmpla asta? — La câteva minute după ora ase. — Vă rog să povestii Curii ce s — A traversat, a luat de pe parbra urcat în maină i a plecat. — Îl vedei pe omul acesta în sal — Da, a spus ea cu convingere, arătând spre Menzies,care, la această armaie a scuturat cu putere din cap. — Nu mai am întrebări.

Domnul Scott s-a ridicat din nou. — Care spuneai că era marca mainii în care s-a urcat

acel om? — Nu sunt sigură, a spus doamna Johnson, dar cred căera un BMW. — Nu un Rover, aa cum ai spus la început poliiei îndimineaa de după crimă?

Martora n-a răspuns. — i chiar l-ai văzut pe omul în cauză nd un parcare de pe parbriz? a î ntrebat domnul Scott. — Aa cred, domnule, dar totul s-a întâmplat aa de

29


30/234


repede! — Sunt convins, a spus domnul Scott. De fapt, eu cred căs-a întâmplat aa de repede că ai reinut greit i omul, imaina. — Nu, domnule, a răspuns ea, dar cu mai puinăsigurană decât răspunsese mai devreme.

Sir Humphrey n-a mai interogat-o pe doamna Johnson.Mi-am dat seama că vroia ca mărturia ei să e uitată de

juriu cât mai repede cu putiă boxa martorilor, a lăsat pe toată lumea plutind în

incertitudine. Menajera Carlei, Maria Lucia, a fost mult maiconvingătoare. Ea a armat fără echivoc că îl văzuse peMenzies în camera de zi a apartamentului în acea după-amiază când sosise, cu puin înainte de ora cinci. Cu toatecă, a recunoscut ea, nu-l mai văzuse niciodată până în ziuaaceea. — Dar nu-i aa, a întrebat Sir Humphrey, că de obiceilucrai numai dimineaa? — Da, a răspuns ea. Dar domnioara Moorland îi aduceade obicei de lucru joi seara, aa că am putut să vin să-mi iausalariul. — i cum era îmbrăcată domnioara Moorland în după-

amiaza aceea? a întrebat Sir Humphrey. — În halatul ei albastru, de dimineaă, a răspunsmenajera. — Aa se îmbrăca de obicei joi seara? — Nu, domnule, dar am presupus că avea de gând să facăo baie înainte de a iei în ora în seara aceea. — Dar când ai părăsit apartamentul ea se aa încăîmpreună cu domnul Menzies? — Da, domnule.

30


31/234

- JEFFREY ARCHER -

— Vă mai amintii i de vreo altă piesă minte ecare o purta în ziua aceea? — Da, domnule. Sub halat purta un neglijeu rou.

Neglijeul meu a apărut prompt i Maria Lucia l-aidenticat. În acel moment am privit-o x pe martoră, dar n-am văzut nici cea mai mică tresărire de recunoatere. Ammulumit tuturor zeilor Pantheonului că n-o vizitasemniciodată pe Carla dimineaa. — Vă rog să rămânei acolo, au fost ultmele vSir Humphrey către domnioara Lucia.

Domnul Scott s-a ridicat s-o interogheze. — Domnioară Lucia, ai spus Curii că scopul vizitei afost să luai salariul. Cât timp ai rămas în apartament cuaceastă ocazie? — Am strâns puin prin bucătărie i am călcat o bluză,

vreo douăzeci de minute, — Ai văzut-o pe domnioara Moorland în tot acest timp? — Da, m-am dus în salon s-o întreb dacă mai doretecafea, dar mi-a răspuns că nu. — Domnul Menzies se aa cu ea în momentul acela? — Da. — Ai auzit, în tot aceschiar i numai voci ridicate?

— Nu, domnule. — Când i-ai văzut împreună, a dat domnioara Moorland vreun semn de enervare sau de nevoie de a

— Nu, domnule. — Ce s-a întâmplat apoi? — Domnioara Moorland m-a urmat în bucătărie câtevaminute mai târziu, mi-a dat banii i am plecat. — Cât ai fost singură în bucătărie cu domnioaraMoorland, a dat vreun semn că s-ar teme de vizitatorul ei?

31


32/234


— Nu, domnule. — Nu mai am întrebări, domnule judecător.

Sir Humphrey n-a mai interogat-o pe Maria Lucia i l-aanunat pe judecător că din punctul de vedere al acuzăriicazul era încheiat. Domnul judecător Buchanan a dat dincap i a spus că el credea că pentru ziua aceea era de ajuns;dar eu nu eram convins că era de ajuns pentru a-l condamnape Menzies.

Când am ajuns acasă în seara aceea Elizabeth nu m-aîntrebat unde fusesem i nici eu nu i-am dat nicio explicaie.

Mi-am petrecut seara prefăcându-mă că citesc oferte deserviciu.

În dimineaa următoare am luat micul dejun târziu i mi-am citit ziarele, apoi m-am întors la locul meu de la capătulunui rând din sala de judecată nr. 4, ajungând cu numaicâteva clipe înainte de intrarea judecătorului.

După ce s-a aezat, domnul Judecător Buchanan i-apotrivit peruca, apoi l-a invitat pe domnul Scott să-i înceapăapărarea. Domnul Scott, QC 1, s-a ridicat din nou foarte încet

– un tip promite Curii că va avea un cuvânt de deschidere foartescurt, după care a rămas în picioare două ore i jumătate.

i-a început pledoaria trecând în revistă detaliat părilerelevante, după părerea lui, din trecutul lui Menzies. Ne-aasigurat pe toi cei care am dori să-l disecăm mai târziu, cănu-i vom putea găsi nicio pată. Paul Menzies era un bărbatcu o căsnicie fericită care locuia în Sutton împreună cu soiai cei trei copii, Polly, în vârstă de douăzeci i unu de ani,Michael, de nouăsprezece i Sally, de aisprezece ani. Doidintre copii erau acum la universitate, iar ica mai mică1 Queen’s Counsel – avocat al Coroanei (n.t.).

32


33/234

- JEFFREY ARCHER -

tocmai terminase liceul. Doctorii o sfătuiseră pe doamnaMenzies să nu asiste la proces, ca urmare a faptului că abiaieise din spital. Am observat cum două dintre femeile din

juriu zâmbesc compătimitor.Domnul Menzies, continuă domnul Scott, lucrase la

aceeai rmă de asigurări din Londra în ultimii ase ani i,dei nu fusese avansat, era unul dintre angajaii foarterespectai. Era un stâlp al comunităii lui, servise în Armata

Teritorialocal. O dată candidase chiar pentru Consiliul Orăenesc din

Sutton. Cu greu ar putut descris ca un candidat serios lacrimă.Domnul Scott a trecut apoi la ziua crimei i a conrmat

faptul că domnul Menzies avusese o întâlnire cu domnioaraMoorland în după-amiaza în discuie, dar în calitate strictprofesională. Nu puteau exista alte motive pentru a o vizitape domnioara Moorland în timpul orelor de program. Nuavusese contact sexual cu ea i, cu sigurană, nu o ucisese.

Inculpatul îi părăsise clienta la ase i câteva minute.Înelesese că ea dorea să se schimbe înainte de a iei în orasă ia masa cu sora ei din Fulham. Stabiliseră să vină înmiercurea următoare la biroul lui, în scopul de ai eliberapolia completă. Apărarea, a continuat domnul Scott, va da la

examinat mai târziu o pagină de agendă care va dovediadevărul acestei declaraii.Capul de acuzare împotriva inculpatului, a pretextat el, era

bazat aproape în totalsigur că, atunci când procesul va ajunge la capăt, juriuluinu-i va rămâne altă alternativă decât aceea de a-l lăsa peclientul lui să se întoarcă în sânul iubitoarei sale familii. — Trebuie să punei capăt acestui comar, a spus înconcluzie domnul Scott. A durat mult pentru un om

33


34/234


nevinovat.În acest punct judecătorul a propus o pauză de prânz. În

timpul mesei n-am fost în stare să m ă concentrez, sau măcarsă ascult ce se sp unea în jurul meu. Majoritatea acelora careîi formaseră o opinie păreau acum convini că Menzies eranevinovat.

De îndată ce ne-am întors, la două i zece, domnul Scotti-a chemat primul martor: acuzatul însui.

Paul Menzies a părăsit boxa acuzailor i s-a îndreptatîncet spre boxa martorilor. A luat un exemplar al Noului

Testament în mâna dreaptă i a cit jurământului de pe un cartona pe a Toi ochii erau aintii asupra lui, nul Scott aînceput să-i conducă grijuliu clientul prin câmpul minat aldovezilor.

Menzies devenea din ce în ce mai încrezător în cursulmărturiei sale, iar când la ora patru i jumătate judecătorula spus Curii: „Ajunge pentru astăzi”, eram convins că vascăpa, e i numai printr-un verdict dat cu majoritate de

voturi. Am petrecut o noapte agitată înainte de a mă întoarce locul meu în cea de-a treia zi, temându-mă de ce era mairău. Va Menzies eliberat i vor începe apoi să mă caute pe

mine?Domnul Scott a deschis cea de-a treia dimineaă tot atâtde tacticos cum o începuse i pe a d oua, dar a repetat atât demulte întrebări din ziua precedentă încât devenise evident cănu făcea altceva decât să-i pregătească clientul pentruinterogatoriul acuzării. Înainte de a se aeza în sfârit, l-aîntrebat pe Menzies pentru a treia oară: — Ai avut vreodată contact sexual cu domnioaraMoorland?

34


35/234

- JEFFREY ARCHER -

— Nu, domnule. În ziua aceea o întâlneam pentru primaoară, a răspuns Menzies apăsat. — Ai ucis-o pe domnioara Moorland? — Cu sigurană nu, domnule, a spus Menzies, de dataaceasta cu o voce puternică i plină de încredere.

Domnul Scott i-a reluat locul cu o expresie de satisfacietăcută pe faă.

Ca să m cinstii faă de Menzies, foarte puine din cele cese petrec în viaa obinuită ar putut pregăti pe cinevapentru interogatoriul lui Sir Humphrey Mountcliff. Nu mi-a

putut dori un avocat mai bun. — A vrea să încep, dacă se poate, domnule Menzies, arostit el, cu ceea ce avocatul dumneavoastră pare săconsidere că este dovada fundamentală a nevinovăieidumneavoastră.

Buzele subiri ale lui Menzies îi păstrau linia dreaptă,strânsă. — Oportuna însemnare din agenda dumneavoastră, carearată că ai stabilit o a doua întâlnire cu domnioaraMoorland, femeia asasinată – două cuvinte pe care SirHumphrey avea să le repete iar i iar în timpul interogăriisale – pentru miercurea care urma zilei în care a fostomorâtă.

— Da, domnule, a spus Menzies. — Această însemnare a fost făcută – vă rog să mă corectadacă fac vreo greeală – ca urmare a întâlniriidumneavoastră în apartamentul domnioarei Moorland. — Da, domnule, a spus Menzies, în mod evident instruitsă nu adauge niciun cuvânt care ar putea ajuta mai târziuacuzarea. — Deci când ai făcut acea însemnare? a întrebat SirHumphrey.

35


36/234


— Vineri dimineaa. — După ce domnioara Moorland fusese ucisă? — Da, dar eu nu tiam asta. — Purtai cu dumneavoastră o agendă, domnule Menzies? — Da, dar numai una mică, de buzunar, nu cea mare, de

birou. — O avei la dumneavoastră astăzi? — Da. — Îmi dai voie s-o văd?

Menzies a scos ezitând o agendă mică i verde din

buzunarul jachetei i lui, i-a trecut-o lui Sir Humphrey. Sir Humphrey a început s-o răsfoiască. — Văd că nu este nicio însemnare cu privire la întâdumneavoastră cu domnioara Moorland din după-amiaza încare a fost asasinată? — Nu, domnule, a spus Menzies. Îmi trec întâlnirinumai în agenda de birou, cea de buzunar este numai pentruîntâlniri personale. — Îneleg, a spus Sir Humphrey. S-a oprit i a ridicatprivirea. Dar nu e ciudat, domnule Menzies, că ai aranjat oîntâlnire cu un client pentru a discuta afacerea în continuarei apoi v-ai bazat numai pe memorie, când ai putut atât

de uor s-o notai în agenda pe care o aveai ladumneavoastră, urmând s-o transcriei mai târziu? — Probabil că am trecut-o pe o bucată de hârtie, pemoment, dar am explicat că aceea este o a gendă personală. — Chiar este? a spus Sir Humphrey, dând înapoi cu câtevapagini. Cine este David Paterson? a întrebat el. „DomnulDavid Paterson, 112 City Road, 11:30, 9 ianuarie anulcurent”, a citit Sir Humphrey cu voce tare. Menzies păreanelinitit. Îl putem cita pe domnul Paterson dacă nu vă putei

36


37/234

- JEFFREY ARCHER -

aminti acea întâlnire, a spus Sir Humphrey săritor. — Este un client al rmei mele, a pus Menzies î — Un client al rmei dumneavoastră, a repetat rar SirHumphrey. Mă întreb câi din acetia a putea găsi dacă v-arăsfoi agenda mai pe îndelete.

Menzies a lăsat capul în jos, în timp ce Sir Humphrey îidădea înapoi agenda secretarului, terminându-i dedemonstrat teoria. — Acum a vrea să mă întorc la nite întrebări maiimportante…

— Nu înainte de prânz, Sir Humphrey, a intervenit judecătorul. Este rape unu i cm lua o pauzăacum. — Cum dorii, domnule judecător, a venit răspunsulcurtenitor. Am părăsit sala de judecată întardeam de nerăbdare să descopăr ce putea mai importantdecât agenda aia. Faptul că Sir Humphrey scotea în evidenămicile minciuni, chiar dacă nu demonstra că Menzies era uncriminal, arăta totui că acesta ascundea ceva. Am începutsă mă nelinitesc la gândul că în timpul pauzei domnul Scottl-ar putea sfătui pe Menzies să recunoască legătura lui cuCarla i să facă astfel ca restul povestirii să pară mai credibil.

Spre uurarea mea, la masă am aat că Menzies nu putea,conform legilor englezeti, să-i consulte avocatul atâta timpcât se aa încă în boxa martorilor. Am observat, când ne-amîntors în sala de judecată, că zâmbetul domnului Scottdispăruse.

Sir Humphrey s-a ridicat să-i continue interogatoriul. — Ai armat sub jurământ, domnule Menzies, că sunteiun bărbat cu o căsnicie fericită. — Da, domnule, a spus acuzatul cu însueire.

37


38/234


— i prima dumneavoastră căsătorie a fost la fel defericită, domnule Menzies? a întrebat Sir Humphrey ca dinîntâmplare.

Obrajii acuzatului i-au pierdut brusc culoarea. Am privitrepede în direcia domnului Scott, care nu putea disimulafaptul că aceste informaii nu-i fuseseră încredinate. — Nu vă grăbii cu răspunsul, a spus Sir Humphrey. Toi ochii s-au întorul — Nu, a spus Menzies i adăugă repede: dar eram foartetânăr pe atunci. S-a petrecut cu muli ani în urmă i a fost o

greeală îngrozitoare. — O greeală îngrozitoare? a repetat Siumphrey, privdirect către juriu. i cum s-a terminat acea căsnicie? — Prin divor, a spus Menzies simplu. — i care au fost motivele de di — Cruzimea, spuse Menzies, dar… — Dar… vrei să citesc cu voce tare, pentru juriu, ce adeclarat prima dumneavoastră soie sub jurământ în acea zi,în faa Curii?

Menzies stătea în picioare, tremurând. tia că „Nu” l-arduce la dezastru, iar „Da” la spânzurătoare. — Ei bine, având în vedere că dumneavoastră nu părei a în măsură să ne sfătuii, voi citi, cu permisiunea

dumneavoastră, domnule judecător, declaraia făcută în faa.Domnului Judecător Rodger pe data de 9 iunie 1961, la judecătoria comitatului Swindon, de către prima doamnă

Menzies. Sir Humphrey i-a d res vocea. „Mă bătea atât derău încât a trebuit să fug de teamă că într-o zi m-ar puteaucide.” Sir Humphrey a a ccentuat ultimele cuvinte. — Exagera, a strigat Menzies din boxa martorilor — Ce păcat că biata domnioară Carla Moorland nu poate cu noi astăzi să ne spună dacă i povestea dumneavoastră

38


39/234

- JEFFREY ARCHER -

despre ea este tot o exagerare. — Obiectez, domnule judecător, a spus domnul Scott. SirHumphrey hăruiete martorul. — Sunt de acord, a spus judecătorul. Comportai-vă cumai multă grijă pe viitor, Sir Humphrey. — Îmi cer scuze, domnule judecător, a spus Sir Humphreype un ton care numai scuze nu exprima. A închis dosarul la care se lui pe pupitru, apoi a luat un altul. L-a deschis încet,asigurându-se că toată lumea din sală îi urmărea ecare

micare, apoi a extras din el o singură foaie de hârtie. — Câte amante ai avut de când suntei însurat cu a douadoamnă Menzies? — Obiectez, domnule judecător. Ce relevană poate aveaaceasta? — Domnule judecător, cu tot respectul, este relevant Amintenia să arăt că relaia pe care domnul Menzies a avut-ocu domnioara Moorland n-a fost una de afaceri, ci unaprofund personală. — Întrebarea îi poate pusă acuzatului, a hotărât

judecătorul.Menzies n-a spus nimic, în timp ce Sir Humphrey stătea

cu foaia de hârtie în faă, studiind-o.

— Nu vă grăbii, pentru că vreau numărul exact, a spusSir Humphrey, privindu-l pe deasupra ochelarilor.Se auzea cum trece secundă după secundă, în timp ce

ateptam cu toii răspunsul. — Hm – trei, cred, a spus Menzies în cele din urmă, cu

voce slabă.Domnii care reprezentau presa au început să scrie cu

furie. — Trei, a spus Sir Humphrey, privind neîncrezător fa

39


40/234


hârtie din mâinile lui. — Ei bine, poate patru. — i cea de-a patra a fost domnioara Carla Moorland? aîntrebat Sir Humphrey. Pentru că ai întreinut relaii sexualecu ea în seara aceea, nu-i aa? — Nu, a spus Menzies, dar puini dintre cei din sală mai putut crede în acel moment. — Foarte bine, atunci, a continuat Siumphrey, punândfoaia de hârtie pe pupitrul din faa lui. Dar înainte de a neîntoarce la relaia dintre dumneavoastră i domnioara

Moorland, haidei să descoperim adevărul despre celelaltepatru.Mă holbam la foaia de hârtie de pe care citise Sir

Humphrey. De unde stăteam eu puteam vedea că nu eraabsolut nimic scris pe ea. În faa lui se aa o foaie de hârtiealbă.

Făceam eforturi disperate să nu rânjesc. Trecutul amorosal lui Menzies era un premiu neateptat pentru mine ipentru presă – i nu mă puteam împiedica să mă întreb cumar reacionat Carla dacă ar aat.

Sir Humphrey a petrecut restul zilei făcându-l pe Menziessă relateze detaliile relaiilor sale anterioare cu cele patruamante. Sala era agitată, iar ziaritii continuau să scrie

frenetic, tiind că această zi era pe cale să devină de-adreptul o sărbătoare pentru ei. Când Curtea s-a ridicat,domnul Scott avea ochii închii. Am plecat acasă în noaptea aceea destul de mulumit demine însumi; ca un om care a încheiat o zi bună de muncă.

Intrând în sala de judecată în dimineaa următoare amobservat că oamenii care veniseră tot timpul începuseră să serecunoască între ei i dădeau din cap în semn de salut. M-am trezit urmând acelai clieu i salutând în tăcere în timp

40


41/234

- JEFFREY ARCHER -

ce-mi reluam locul obinuit de la capătul rândului. Toată dimineaa Sir Humphrey a trecut în revistă altedelicte ale lui Menzies. Am descoperit că servise în Armata

Teritoriamai oerul comandant asupra numărului de ore pe care ar trebuit să le petreacă făcând exerciii în week-end i suma pecare o ceruse în schimbul acestor ore. Am mai aat i căîncercările lui de a intra în Consiliul Orăenesc local auizvorât mai mult din furia că-i fusese refuzată permisiuneade a construi pe o bucată de teren de lângă casa lui decât

dintr-o dorină altruistă de a-i ajuta semenii. Ca să mcinstii, Sir Humphrey l-ar putut face i pe ArhanghelulGabriel să arate ca un fotbalist huligan, dar încă nu-idăduse la iveală atuul. — Domnule Menzies, a vrea să mă întorc acum la

versiunea dumneavoastră asupra celor întâmplate care a f ost ucisă domnioara Moorland. — Da, a spus Menzies cu o voce obosită. — Când vizitai un client pentru a discuta o poliăcât apreciai că ar dura o asemenea consultaie în modobinuit? — De obicei o jumătate de oră, cel mult o oră, a spusMenzies.

— i cât a durat consultaia cu domnioara Moorland? — O oră întreagă, a spus Menzies. — i ai părăsit-o, dacă-mi amintesc corect declaraiadumneavoastră, puin după ora ase. — E corect. — i la ce oră aveai înt — La ora cinci, după cum apare clar în agenda mea de

birou, a us Menzies. — Ei bine, domnule Menzies, dacă ai ajuns pe la ora

41


42/234


43/234

- JEFFREY ARCHER -

— Nu-i adevărat. — Atunci nu era în intenia dumneavoastră ca ea să vădevină amantă?

Menzies a ezitat destul de mult, astfel că i-a lăsat timp luiSir Humphrey să-i răspundă singur. — Pentru că partea de afaceri din această întâlnire s-terminat în obinuita jumătate de oră, nu-i aa, domnuleMenzies? A ateptat un răspuns, dar acesta conta — Care este grupa dumneavoastră de sânge, domnule

Menzies? — N-am idee.Sir Humphrey a schimbat tactica fără să anune:

— Ai auzit, din întâmplare, de ADN? — Nu, a venit răspunsul, uluit. — S-a demonstrat, prin acidul dezoxiribonucleic, căinformaia genetică este unică la ecare individ. Urmele desânge sau de lichid seminal pot depistate. Lichidul seminal,domnule Menzies, este unic, la fel ca amprentele. După astfelde urme, ne putem da seama imediat dacă ai violat-o pedomnioara Moorland. — N-am violat-o, a spus Menzies indignat. — Totui, ai avut raporturi sexuale, u-

Humphrey linitit.Menzies a r ămas tăcut. — Dorii să-l chem pe medicul de la Ministerul de Internei să-l rog să facă un test ADN?

Menzies a con tinuat să tacă. — i să vă verice grupa de sânge? Sir Humphrey a făcuto pauză. Vă mai întreb o dată, domnule Menzies. Au avut locraporturi sexuale între dumneavoastră i femeia asasinată înacea după-amiază?

43


44/234


— Da, domnule, a spus Menzies în oaptă. — Da, domnule, a repetat Sir Humphrey în aa fel încât săpoată auzi toată lumea. — Dar n-a fost un viol, a strigat Menzies către SirHumphrey. — N-a fost? a spus Sir Humphrey. — i jur că n-am ucis-o eu.

Probabil că eu eram singura persoană din acea sală de judecată care t

Humphrey a fost:

— Nu mai am întrebări, domnule judecător. Domnul Scott a luptat bărbătete pentru a restabilicredibilitatea clientului său de-a lungul reexaminării, darfaptul că Menzies fusese prins cu minciuna privind relaiiledintre el i Carla a făcut în aa fel ca tot ce spusese înaintesă pară îndoielnic.

Dacă Menzies ar spus adevărul măcar în ceea ce privetefaptul că fusese amantul Carlei, povestea lui ar putut acceptată. Mă întrebam de ce o inuse aa – ca să-iprotejeze soia? Oricare ar fost motivul, sfârise prin a-lface să p ară vinovat de o cr imă pe care n-o comisese.

În seara aceea m-am dus acasă i am luat cea maicopioasă masă din ultima vreme.

În dimineaa următoare domnul Scott a mai chemat doimartori. Primul s-a arătat a vicarul de la St. Peter’s,Sutton, care se a a acolo ca martor pentru a dovedi ce stâlpal comunităii era Menzies. După ce Sir Humphrey i-asfârit interogatoriul, vicarul arăta ca un om destul de bun,dar rupt de lume, ale cărui cunotine despre Menzies seîntemeiau pe prezena ocazională a acestuia la slujbeleduminicale.

Cel de-al doilea martor a fost eful lui Menzies de la44


45/234

- JEFFREY ARCHER -

compania la care lucrau amândoi. Era o prezenă mult maiimpresionantă, dar n-a fost în stare să conrme cădomnioara Moorland fusese vreodată clienta companiei.

Domnul Scott n-a mai adus niciun martor i l-a anunatpe domnul Judecător Buchanan că din punctul de vedere alapărării cazul era încheiat. Judecătorul a dat din cap i,întorcându-se spre Sir Humphrey, i-a spus că i se va cere să-i rostească cuvântul abia în dimineaa următoare. Acesta a fost semnalul pentru retr Au urmat încă o seară lungă i o noapte i mai lungă

pentru mine i Menzies. Ca în ecare zi a procesului, amavut grijă, în dimineaa următoare, să u la locul meuînainte de intrarea judecătorului.

Discursul de încheiere al lui Sir Humphrey a fostmagistral.

Fiecare neadevăr, oricât de mărunt, a fost exploatat într-oasemenea măsură încât n-aveai încotro i trebuia să accepică prea puin din depoziia lui Menzies putea crezut. — Nu vom ti niciodată cu certitudine, a spus SirHumphrey, care este motivul pentru care a fost asasinată

biata Carla Moorland. Refuzul de a ceda avansurilor luiMenzies? Un acces de furie i apoi un brânci care a făcut-osă cadă i să moară mai târziu, rămasă singură? i totui

sunt, stimai membri ai j uriului, câteva lucruri de careputem siguri.Putem siguri că Menzies se a a cu femeia asasinată în

ziua aceea înainte de ora patru i aisprezece minute,datorită existenei acelui tichet de parcare incriminator.

Putem siguri că a plecat puin după ora ase, pentru căavem un martor care l-a văzut pornind cu maina i el nuneagă această mărturie.

i putem siguri că i-a făcut o însemnare falsă în45


46/234


agendă, pentru a vă face să credei că avea o întâlnire deafaceri cu femeia asasinată la ora cinci, i nu una personală,mai devreme.

i mai putem siguri, acum, că a minit declarând că nua întreinut raporturi sexuale cu domnioara Moorland cupuin înainte de a fost ucisă, dei nu putem ti cucertitudine dacă aceste raporturi au avut loc înainte saudupă ce maxilarul i-a fost spart.

Privirea lui Sir Humphrey s-a odihnit o clipă asupra juriului

— Putem, în sfârit, să stabi îndoială, după raportul medicului, ora decesului i faptul că,prin urmare, Menzies a fost ultima persoană care ar mai putut-o vedea vie pe Carla Moorland.

Deci, nimeni altcineva n-ar putut-o ucide pe CarlaMoorland – nu uitai mărturia inspectorului Simmons – idacă acceptai acest lucru, nu vă mai putei îndoi o clipă cănumai Menzies poate răspunzător de moartea ei. i cât deincriminator vi se va părea faptul că a încercat să ascundăexistena primei soii care l-a părăsit din cauza cruzimii lui,i a celor patru amante care l-au părăsit nu se tie de ce sa ucum. Numai cu una mai puin decât Barbă Albastră, adăugăSir Humphrey cu simire.

În numele ecărei tinere care locuiete singură în capitală,trebuie să vă facei datoria, oricât de dureroasă ar aceastădatorie. i să-l declarai pe Menzies vinovat de crimă.

Când Sir Humphrey s-a aezat, simeam nevoia să ap laud. Judecătorul ne-a mai trimis într-o auză. Vocimeu îl acuzau acum pe Menzies. Ascultam cu mulumire,fără să-mi exprim nici o-părere. tiam că dacă juriul îl vacondamna pe Menzies dosarul va închis i nicio privire nuse va mai îndrepta vreodată în direcia mea. Mă aam la

46


47/234

- JEFFREY ARCHER -

locul meu înainte ca judecătorul să apară, la două i zece. I-adat cuvântul domnului Scott. Avocatul lui Menzies a construit o apărare inspirată aclientului său, arătând că aproape toate dovezile aduse de SirHumphrey erau de circumstană i că era chiar posibil caaltcineva s-o vizitat în seara aceea pe Carla Moorland dupăplecarea clientului său. Sprâncenele stufoase ale domnuluiScott aproape că păreau să aibă o viaă a lor în timp ce elsublinia, plin de energie, că responsabilitatea acuzării era să-i demonstreze punctul de vedere dincolo de orice urmă de

îndoială i nu să se folosească de lipsa dovezilor i că, dupăpărerea sa, distinsul lui prieten, Sir Humphrey, nu reuiseacest lucru.

De-a lungul rezumatului său Scott evită orice referire laînsemnări în agendă, tichete de parcare, foste amante,raporturi sexuale sau probleme legate de rolul clientului săuîn comunitatea din care făcea parte. Cineva care ar auzitnumai discursurile de încheiere n-ar putut învinovăitdacă ar tras concluzia că cei doi distini domni rezumaucazuri diferite.

Expresia domnului Scott a devenit dură când s-a întors cufaa la juriu i a spus în încheiere: — Dumneavoastră doisprezece inei în mâini soarta

clientului meu. Trebuie deci să i siguri, repet: siguri, fărănici cea mai mică urmă de îndoială, că Paul Menzies ar putut comite o i nfraciune atât de gravă cum este crima. Acesta nu este un proces în care lui Menzies, poziia lui în cadrul comunităii sau chiardeprinderile lui sexuale. Dacă adulterul ar o infraciune,sunt sigur că domnul Menzies n-ar singura persoană dinaceastă sală care ar trebuit să se ae astăzi în boxaacuzailor.

47


48/234


S-a oprit i privirea lui a măsurat juriul de la un capăt laaltul. — De aceea, sunt sigur că în adâncul inimilordumneavoastră vei ajunge la concluzia că trebuie să-leliberai pe clientul meu de chinurile la care a fost supus înultimele apte luni. În mod sigur, el s-a dovedit a un omnevinovat, care merită compasiunea dumneavoastră.

Domnul Scott s-a aezat din nou, după ce-i dăduseclientului său – o simeam – un grăunte de sperană. Judecătorul ne-a spus că el nu-i va trage concluziile

decât luni dimineaă. Week-end-ul mi s-a părut interminabil. Până luni măconvinsesem că destui membri ai juriului vor simi că pur isimplu nu existau destule dovezi pentru a-l condamna.

De îndată ce procesul i-a reluat cursul, judecătorul aînceput prin a explica încă o dată că numai i numai juriul

va acela care va spună ce părere avea, ci doar să-i sfătuiască asupraprevederilor l egii. A trecut din nou în revistă pună într-o perspectivă corectă, dar n-a lăsat să-i scape nicicea mai mică sugestie asupra propriilor păreri. Când i-aterminat rezumatul, în după-amiaza aceea târziu, a trimis

juriul Am ateptat cu aproape tot atâta nelinite ca enziesascultând părerile celorlali, în timp ce minutele treceau, înacea mică încăpere. Apoi, patru ore mai târziu, un bilet a fosttrimis judecătorului.

El a cerut imediat juriului să-i reocupe locurile, în timpce reprezentanii presei au năvălit în sală, făcând-o săsemene cu Camera Comunelor în ziua stabilirii bugetului.Secretarul i-a înmânat contiincios biletul domnului

48


49/234

- JEFFREY ARCHER -

Judecător Buchanan. Acesta l-a desfăcut i a cinumai doisprezece oameni din sală mai puteau ti.

L-a înapoiat secretarului, care l-a citit cu voce tare, în faaunui auditoriu tăcut.

Domnul Judecător Buchanan s-a încruntat, apoi aîntrebat dacă era vreo ansă de a se ajunge la un verdictunanim în cazul în care ar mai acorda timp. După ce a a atcă acest lucru era imposibil, a dat din cap cu o oarecarerezervă, aprobând verdictul de majoritate.

Membrii juriului au dispărut din nou, pentru a-i

continua deliberările, i nu s-au mai întors la locurile lor înurmătoarele trei ore. Simeam tensiunea din sală, vecinii descaune îi comunicau părerile în oapte zgomotoase.Secretarul a cerut să se facă linite, iar judecătorul aateptat ca toată lumea să se aeze, înainte de a-l lăsa săînceapă.

Când secretarul s-a ridicat, puteam auzi până i respiraiapersoanei de lângă mine. — Rog preedintele juriului să se

M-am ridicat de la locul meu. — Ai ajuns la un verdict cu care să e de ozece dintre dumneavoastră? — Da, domnule.

— Îl considerai pe inculpatul Paul Menzies vinovat sau nevinovat? — Vinovat, am răspuns eu.

49


50/234


51/234

- JEFFREY ARCHER -

îl consideraseră până atunci inerent funciei. Când, patruluni mai târziu, eful Poliiei fu condamnat la optsprezeceluni de închisoare, noul ministru de nane ajunse în sfâritpe prima pagină a ziarului Daily Times din Lagos. Uneditorial pe mijlocul paginii, îl numea „Ignatius Mătură-Tot”,o mătură de care avea a se teme orice om vinovat. Reputaialui Ignatius ca „Domnul Mătură-Tot” continuă să crească pemăsură ce arestările se succedau i în capitală începură săcircule zvonuri nefondate că până i generalul Otobi, efulstatului, era anchetat de propriul său ministru de nane.

Ignatius însui controla, cerceta i autoriza acum toatecontractele străine care valorau peste o sută de milioane dedolari. i dei ecare decizie pe care o lua era întoarsă petoate feele de către dumanii lui, nici cea mai mică oaptă descandal nu fu vreodată asociată numelui său.

Când Ignatius intră în al doilea an al mandatului său caministru de nane, până i cei cinici începură să-irecunoască realizările. Cam pe vremea aceea, generalul Otobiavu destulă încredere ca să-l invite pe Ignatius la oconsultaie neocială.

eful statului îl întâmpină pe ministrul de nane laDodan Barracks i îl pofti să ia loc pe un scaun confortabildin biroul său ale cărui ferestre dădeau înspre terenul pentru

parade. — Ignatius, tocmai am terminat de examinat ultimulraport de buget i sunt alarmat de concluzia dumitale că sepierd încă milioane de dolari în ecare an pe mite dateintermediarilor de către companiile străine. Ai vreo idee în alecui buzunare intră banii ătia? Asta a vrea să tiu.

Ignatius stătea drept în scaun, fără a-i dezlipi ochii de laeful statului. — Bănuiesc că un procent important din aceti bani

51


52/234


sfârete prin a ajunge în conturi personale în băncielveiene, dar deocamdată n-am cum s-o dovedesc. — Atunci îi voi conferi orio face, spuse generalul Otobi. Poi folosi orice mijloace crezide cuviină pentru a-i demasca pe aceti ticăloi. Începe prina face cercetări asupra tuturor membrilor, foti i actuali, aiCabinetului meu. Nu te teme de nimic i nu ierta pe nimeniîn ceea ce întreprinzi, indiferent ce funcie sau relaie aravea. — Ca să am o cât de mică ansă de succes în îndeplinirea

unei asemenea sarcini voi avea nevoie de o scrisoare deautoritate specială semnată de dumneavoastră, domnulegeneral… — Se va aa pe biroul dumitale astăzi, până la ora ase,spuse eful statului. — i titlul de ambasador plenipoteniar de câte oricălătoresc în străinătate. — Garantat. — Vă mulumesc, spuse Ignatius i se ridică de pe scaun,presupunând că întrevederea luase sfârit. — S-ar putea să ai nevoie i de ăsta, spuse generalul timp ce se îndreptau spre uă. eful statului îi întinse luiIgnatius un mic pistol automat. Pentru că presupun că în

clipa de faă ai aproape tot atâia dumani ca i mine.Ignatius luă cu stângăcie pistolul din mâinile soldatului, îlpuse în buzunar i murmură un cuvânt de mulumire.

Fără a mai schimba vreo vorbă, Ignatius îi părăsi eful ifu condus cu maina înapoi la minister.

Fără tirea guvernatorului Băncii Centrale a Nigeriei inestingherit de vreun alt înalt funcionar, Ignatius se apucăplin de entuziasm să-i ducă la îndeplinire noua sarcină.Cerceta singur noaptea i nu discuta descoperirile sale cu

52


53/234

- JEFFREY ARCHER -

nimeni în timpul zilei. Trei luni mai târziu, era gata de atac.Ministrul alese luna august pentru a face o vizită

neocială în străinătate, căci era p erioada în care majoritateanigerienilor plecau în vacană i deci absena lui nu avea săe comentată.

Îi rugă secretarul permanent să rezerve locuri pentru el,soia sa i cei doi copii ai lor la un zbor până la Orlando, isă se asigure că biletele vor plătite din contul lui personal.

La sosirea în Florida traseră la hotelul Marriott. El îianună apoi soia, fără s-o prevenit sau să-i dat vreo

explicaie, că se va duce câteva zile la New York în interes deafaceri, apoi se va întoarce pentru a-i petrece rest ul vacaneicu ei. În dimineaa următoare Ignatius îi lăsă familia înmijlocul misterelor din Disney World, iar el luă un avion spreNew York. Un taxi îl duse rapid de la aeroportul La Guardiala aeroportul Kennedy, unde, după ce se schimbă i îicumpără cu bani gheaă un bilet dus-întors, Ignatius se u rcăneobservat într-un avion al companiei Swissair cu destinaiaGeneva.

O dată ajuns, Ignatius trase la un hotel discret, se culcă idormi neîntors timp de opt ore. În dimineaa următoare, lamicul dejun, studie lista băncilor pe care cu atâta grijă oalcătuise la încheierea cercetărilor sale în Nigeria: ecare

nume era scris de propria lui mână cu litere mari. Ignatiushotărî să înceapă cu Gerber et Cie, a cărei clădire, observaseel de la fereastra camerei de hotel, ocupa jumătate din

Avenue de Parchine. Verică numărul la recepie, apoitelefonă. Preedintele acceptă să-l primească la oradouăsprezece. Având cu el doar o servietă ponosită, Ignatius sosi la

bancă cu câteva minute mai devreme de ora xată – un neobinuit la un nigerian, îi zise tânărul îmbrăcat într-un

53


54/234


costum gri elegant, o cămaă albă i o cravată de mătase gri,care îl atepta în holul de marmură. Se înclină uor,prezentându-se drept asistentul personal al preedintelui, ispuse că îl va însoi pe Ignatius în biroul acestuia. Tânărulfuncionar îl conduse pe ministru la un lift i niciunul dintreei nu mai rosti niciun cuvânt până când ajunseră la etajulunsprezece. La un ciocănit uor în ua preedintelui se auziun „Entrez”, iar tânărul făcu întocmai. — Ministrul nigerian de nane, domnule.

Preedintele se ridică de la birou i făcu câiva pai pentru

a-i întâmpina oaspetele. Ignatius nu putu să nu remarce căi el purta tot un costum gri, cămaă albă i cravată demătase gri. — Bună dimineaa, domnule ministru, spuse preedintele.

Vrei să lai de sticlă înconjurată de scaune confortabile, la capătulcelălalt al încăperii. Am comandat cafea pentru amândoi,dacă nu avei nimic împotrivă.

Ignatius aprobă din cap, îi puse servieta ponosită lângăpiciorul scaunului, i aruncă o privire pe fereastra mare cugeam blindat. Făcu o scurtă conversaie despre splendidafântână arteziană care se vedea de acolo, în timp ce o fată îiservi pe cei trei bărbai cu cafele.

De îndată ce tânăra părăsi camera, Ignatius trecu laafaceri. — eful statului meu mi-a cerut să vin la bancadumneavoastră cu o rugăminte destul de neobinuită, începuel. Nicio licărire de surpriză nu apăru pe faa preedinteluisau a tânărului său asistent. El mi-a făcut onoarea de a măînsărcina să au numele cetăenilor nigerieni care deinconturi la banca dumneavoastră.

La auzul acestor cuvinte, doar buzele preedintelui54


55/234

- JEFFREY ARCHER -

începură să se m ite. — Nu am libertatea de a divulga… — Dai-mi voie să vă prezint cazul, spuse ministrul,ridicând o palmă foarte albă. În primul rând, permitei-mi să

vă asigur că am autoritate bsolmeu.

Fără alte cuvinte, Ignatius scoase un plic din buzunarulinterior, cu o micare graioasă. I-l înmână preedintelui,care luă scrisoarea dinăuntru i o citi încet.

După ce termină de citit, bancherul îi drese vocea.

— Mă tem, domnule, că acest document nu are nicio validitea. Ignatius. Bineîneles, nu mă îndoiesc nicio clipă că aveiîntregul sprijin al statului dumneavoastră, atât ca ministrucât i ca ambasador, dar asta nu schimbă cu nimic regulilede condenialitate în asemenea probleme ale băncii. Înniciun caz nu vă putem divulga numele celor care deinconturi la noi fără permisiunea acestora. Îmi pare rău că nu

vă pot ajuta, dar ceregulile băncii.

Preedintele se ridică în picioare, considerând că întâlnirealuase sfârit; dar nu-l cunotea încă pe Ignatius Mătură-Tot. — eful statului meu, spuse Ignatius pe un ton sensibil

îmblânzit, m-a autorizat să propun băncii dumneavoastră săacioneze ca intermediar în toate viitoarele tranzacii întreara mea i Elveia. — Suntem atai de încrederea dumneavoastră în noi,domnule ministru, răspunse preedintele, rămânând înpicioare. Cu toate acestea, sunt sigur că vei înelege că acestlucru nu ne poate inuena atitudinea în ceea ce privetecondenialitatea clienilor n otri.

Ignatius rămase imperturbabil.55


56/234


— Atunci îmi pare rău că trebuie să vă aduc lotdomnule Gerber, că ambasadorul nostru la Geneva va primiinstruciuni să facă o comunicare ocială ministrului deexterne elveian cu privire la lipsa de cooperare arătată de

banca dumneavoastră în ceea ce privete cererea deinformaii despre cetăenii notri. Ateptă ca vorbele lui să pătrundă în contiinainterlocutorilor. — Ai putea, desigur, să evitai enea neplăceru-mi pur i simplu numele concetăenilor mei care dein

conturi la Gerber et Cie i sumele implicate. Vă pot asiguracă nu vom dezvălui sursa informaiilor primite. — N-avei decât să facei o astfeunicaremnule,i sunt convins că m inistrul nostru va explica ambasadoruluidumneavoastră în limbajul diplomatic cel mai curtenitor cuputină că Ministerul de Externe nu are autoritatea, conformlegii elveiene, de a cere astfel de relaii. — În acest caz, voi da instruciuni propriului nostruministru al comerului să oprească de acum încolo toateafacerile cu cetăeni elveieni în Nigeria până când acestenume nu vor dezvăluite. — Este dreptul dumneavoastră, domnule ministru,răspunse preedintele, neclintit.

— i s-ar putea, de asemenea, să e nevoie săreconsiderăm i ecare contract negociat în prezent deconcetăenii dumneavoastră în Nigeria. i, în plus, mă voiocupa personal ca niciun fel de clauză de penalizări să nu eonorată. — Nu credei că o asemenea aciune ar cam pripită? — Dai-mi voie să vă asigur, domnule Gerber, că n-o să aminsomnii din cauza acestei decizii, spuse Ignatius. Chiar de-ar ca eforturile mele de a descoperi aceste nume să

56


57/234

- JEFFREY ARCHER -

îngenuncheze întreaga dumneavoastră ară, voi deneclintit. — Aa să e, domnule ministru, răspunse preedintele. Cutoate acestea, tot nu se va schimba nimic în politica sauatitudinea acestei bănci privind condenialitatea. — Dacă aa stau lucrurile, domnule, îi voi da chiar astăzi ambasadorului nostru să închidă ambasada dinGeneva i îl voi declara pe ambasadorul dumneavoastră dinLagos persona non grata.

Pentru prima dată preedintele ridică din sprâncene.

— Mai mult, continuă Ignatius, voi ine o conferină laLondra care nu va mai lăsa presei din întreaga lume nicioîndoială asupra nemulumirii efului statului meu faă deconducerea acestei bănci. După o asemenea publicitate suntsigur că vei descoperi că muli dintre clienii dumneavoastră

vor prefera considerat în trecut un paradis al siguranei, s-ar putea săgăsească de cuviină să se îndrepte spre alte bănci.

Ministrul ateptă, dar preedintele tot nu răspunse. — Atunci, nu-mi lăsai nicio alternativă, spuse Ignatisridicându-se de la locul lui.

Preedintele întinse mâna, presupunând că ministrulpleca în sfârit, dar văzu cu oroare cum Ignatius băgă o

mână în buzunarul jachetei i scoase un mic pistol. Cei doi bancheri elveieni nane făcu un pas înainte i lipi eava de tâmplapreedintelui. — Am nevoie de aceste nume, domnule Gerber, i probabilcă v-ai dat seama până acum că nu mă voi da în lături de lanimic. Dacă nu mi le furnizai imediat, o să vă zbor creierii.Înelegei?

Preedintele dădu uor din cap i broboane de sudoare îi57


58/234


apărură pe frunte. — Iar el vă va urma, spuse Ignatius, ard asistent, care stătea câiva pai mai încolo, paralizat i fărăgrai. — Dai-mi numele tuturor nigerienilor care dein conturiîn această bancă, spuse încet Ignatius, privind spre tânăr,sau îi zbor creierii preedintelui pe covorul ăsta moale ipufos. Imediat, mă auzii? adăugă el aspru. Tânărul privi spre preedinte, carm trmura totcare spuse foarte clar:

— Non, Pierre, jamais.— D’accord, replică asistentul în oaptă.

— Nu putei să spunei că nu v-am acordat toate ansele.Ignatius trase piedica. Faa preedintelui era acum

scăldată în sudoare i tânărul trebui să-i întoarcă privirile,ateptând terorizat împucătura. — Excelent, spuse Ignatius, îndepărtând pistolul preedintelui i întorcându-se la locul lui. Amândoi bancherii tremurau încă i nu erau în stare sărostească un cuvânt.

Ministrul ridică servieta ponosită de lângă scaun i o pusepe măsua de sticlă din faa sa. Apăsă pe clape i capaculsări în sus.

Cei doi bancheri priviră stupeai teancurile frumosaranjate de bancnote de o sută de dolari. Fiecare centimetrupătrat din suprafaa servietei era ocupat. Preedintele estimărapid că suma urca probabil până la aproximativ cincimilioane de dolari. — Mă întreb, domnule, spuse Ignatius, cum a face să-mideschid un cont la banca dumneavoastră?

58


59/234

- JEFFREY ARCHER -

A la carte

Arthur Hapgood a fost demobilizat pe data de 3 noiembrie1946. La o lună după aceea, se întorcea la vechiul său loc demuncă, în sectorul de producie al fabricii „Triumph”, înapropiere de Coventry.

Cei cinci ani petrecui împreună cu Sherwood Foresters,dintre care patru ca oer de intendenă ataat la unregiment de tancuri nu făcură decât să marcheze soarta lui

Arthur după război, în ciuda faptului că sperase că la terminarea acestuia avea să găsească o slujbă mai bineplătită. Cu toate acestea, la întoarcerea în Anglia el descopericurând că într-o „ară plină de recunotină faă de eroi”slujbele nu erau atât de uor de găsit, i dei nu vroia să seîntoarcă la munca pe care o făcuse vreme de cinci ani înaintede declanarea războ

Documents

Jeffrey Archer - Povestiri Cu Final Nesteptat (v1.0)