6
Motto : " Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică-mă şi voi înţelege " - Confucius Perioada petrecută în detenţie nu înseamnă o "rupere" în evoluţia individului, ci este şi trebuie sa fie o etapă de pregătire pentru revenirea în societate a adolescenţilor care au comis infracţiuni, se impune formarea şi dezvoltarea la aceştia a acelor deprinderi, atitudini şi aptitudini care să faciliteze reintegrarea în societate după executarea pedepsei privative de libertate. Educaţia reprezintă cel mai important mijloc prin care putem limita consecinţele negative ale izolarii minorilor şi tinerilor de comunitate şi putem încuraja pe cei care doresc să-şi schimbe comportamentul, să abandoneze cariera infracţională, prin conferirea de utilitate timpului petrecut în detenţie, prin identificarea şi stimularea potenţialului pozitiv şi conştientizarea noilor posibilităţi de care pot beneficia. Activitatea de recuperare a minorilor este una individualizată, plecând de la evaluarea nevoilor de dezvoltare ale fiecărei persoane (ţinând cont de vârsta, starea de sănătate, familia de provenienţă, caracteristicile de personalitate şi comportamentale, capacităţile individuale, nivelul educaţional, cauzele şi motivaţia care au determinat săvârşirea infracţiunii), consemnată într-un dosar de evaluare şi dezvoltare personală. Intervenţia EDUCATIVĂ, care vizează şcolarizarea, calificarea, acumularea de cunoştinţe despre ei înşişi şi ceilalţi, dezvoltarea de deprinderi sociale, experimentarea unor modalităţi neconflictuale de rezolvare a problemelor de viaţă. Activitatea de şcolarizare a minorilor se desfăşoară în conformitate cu Legea Învăţământului şi este asimilată celei de învăţământ special integrat din sistemul naţional de învăţământ. Ativitatea de calificare Activitatea de calificare a minorilor internaţi în Centrul de Reducare Buziaş, care au depăşit vârsta de 16 ani, se poate realiza atât prin cursurile şcolii de arte şi meserii, cât şi prin cursuri de iniţiere şi calificare, pe baza Protocolului încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi

justitie juvenila

Embed Size (px)

DESCRIPTION

legi

Citation preview

Motto: "Spune-mi i voi uita, arat-mi i poate mi voi aduce aminte,

Motto: "Spune-mi i voi uita, arat-mi i poate mi voi aduce aminte,implic-m i voi nelege" - ConfuciusPerioada petrecut n detenie nu nseamn o "rupere" n evoluia individului, ci este i trebuie sa fie o etap de pregtire pentru revenirea n societate a adolescenilor care au comis infraciuni, se impune formarea i dezvoltarea la acetia a acelor deprinderi, atitudini i aptitudini care s faciliteze reintegrarea n societate dup executarea pedepsei privative de libertate.

Educaia reprezint cel mai important mijloc prin care putem limita consecinele negative ale izolarii minorilor i tinerilor de comunitate i putem ncuraja pe cei care doresc s-i schimbe comportamentul, s abandoneze cariera infracional, prin conferirea de utilitate timpului petrecut n detenie, prin identificarea i stimularea potenialului pozitiv i contientizarea noilor posibiliti de care pot beneficia.

Activitatea de recuperare a minorilor este una individualizat, plecnd de la evaluarea nevoilor de dezvoltare ale fiecrei persoane (innd cont de vrsta, starea de sntate, familia de provenien, caracteristicile de personalitate i comportamentale, capacitile individuale, nivelul educaional, cauzele i motivaia care au determinat svrirea infraciunii), consemnat ntr-un dosar de evaluare i dezvoltare personal.

Intervenia EDUCATIV, care vizeaz colarizarea, calificarea, acumularea de cunotine despre ei nii i ceilali, dezvoltarea de deprinderi sociale, experimentarea unor modaliti neconflictuale de rezolvare a problemelor de via.

Activitatea de colarizare a minorilor se desfoar n conformitate cu Legea nvmntului i este asimilat celei de nvmnt special integrat din sistemul naional de nvmnt.

Ativitatea de calificare

Activitatea de calificare a minorilor internai n Centrul de Reducare Buzia, care au depit vrsta de 16 ani, se poate realiza att prin cursurile colii de arte i meserii, ct i prin cursuri de iniiere i calificare, pe baza Protocolului ncheiat ntre Administraia Naional a Penitenciarelor i Agenia Naional de Ocupare a Forei de Munc.

Programe educative au ca i obiective:

- nelegerea de ctre minori a gravitii faptei comise;

- interiorizarea acestor valori, principii i deprinderi care s le permit s fac alegeri corecte i cinstite n via;

- dobndirea sentimentului de valoare personal;

- nvarea unor modaliti panice de exprimare i rezolvare a conflictelor

Activitile i programele se desfoar pe etape, pe tot parcursul ederii minorului n centru, fiecare etap avnd obiective i activiti specifice.Prezentare etape

Asumarea propriei identiti

Programul educativ Asumarea propriei identiti urmrete s transmit cunotine i s formeze deprinderi legate de stpnirea i dezvoltarea propriei lumi interioare, precum i privind relaiile cu cei din jur: prieteni, colegi, prini, rude. Cunoaterea de ctre minori a prilor pozitive i negative ale personalitii lor joac un rol important n gsirea unor modaliti de depire a aspectelor negative i a unor modaliti de dezvoltare a ceea ce au mai bun.

Programul este mprit n 7 module.Prezentare module.

Dezvoltare de abiliti i competene sociale

Programul i propune sprijinirea minorilor internai n Centru n procesul de formare i dezvoltare a acelor abiliti i competene ce faciliteaz o bun integrare i funcionare n plan social. n acest scop modulele ce structureaz programul contureaz poziia complex a individului n societate, aspectele normative i etico-morale ce reglementeaz interaciunea individului n societate, modul de raportare a statului la individ i complexitatea acestui tip de relaie reglat prin drepturi i responsabiliti.

Educaie pentru sntate

Programul urmrete promovarea cunotinelor corecte privind diverse aspecte ale sntii i formarea de atitudini i deprinderi indispensabile unui comportament responsabil i sntos.Programul este mprit n urmtoarele module.

Intervenia PSIHOTERAPEUTIC vizeaz consilierea psihologic individual i programele de intervenie psihologic n grup.

Acestea au ca i obiective operante

- suspendarea inhibiiilor n dezvoltare (ncredere i siguran , separare i individuaie);

- aspecte ale imaginii de sine (resonsabilitate de sine, identitate i sentimentul propriei valori);

- relaiile cu ceilali (relaiile cu prinii i relaiile cu congenerii);

- ameliorarea percepiei fa de realitate (dezvoltarea simtului critic si a unor repere realiste,controlul pulsiunilor i tolerana la frustrare);

- mecanisme de coping (mecanisme de aprare, adaptare i schimbare socio-cultural).

- dezvoltarea unor mecanisme de coping adecvate

colarizarea minorilor n concordan cu sistemul de nvmnt public pentru ca, dup punerea n libertate acetia s i poat continua pregtirea colar fr dificulti.

Instituia de nvmnt din cadrul centrului asigur colarizarea i profesionalizarea minorilor ntr-o instituie integrat sistemului naional de nvmnt, astfel nct, dup punerea n libertate minorii s-i poat continua studiile i pregtirea profesional fr dificultate.

nainte de prsirea centrului, fiecrui minor i se ntocmete un referat de evaluare care s fie un instrument util n perspectiva asistrii post penale. Acesta cuprinde informaii cu privire la ateptrile minorului nainte liberare, proiecte de viitor, identificarea factorilor de sprijin pentru reintegrarea n societate, situaii de risc social i propuneri pentru serviciul de probaiune de la domiciliul minorului

Pe baza Protocolului de colaborare nr. 251500 / 14.12.2006 ncheiat ntre Administraia Naional a Penitenciarelor i Direcia de Probaiune, Centrul de Reeducare Buzia colaboreaz permanent cu serviciile de probaiune, derulnd n parteneriat activiti care faciliteaz reinseria social a minorilor.

- planificarea executrii msurii educative a internrii;

- ntreprinderea unor aciuni de mediere ntre minori i familiilor lor, acolo unde aceste legturi au fost rupte sau comunicarea este foarte slab;

- pregtirea pentru liberare:

Cu trei luni nainte ca minorii s prseasc centrul se vor desfura activiti de asisten i consiliere n funcie de particularitile socio-psiho-comportamentale identificate;

Educatorii i consilierii de reintegrare social vor informa minorii cu privire la posibilitatea de a contacta serviciul de protecia victimelor i reintegrare social a infractorilor i supraveghere i de a fi inclui, dup punerea n libertate, n programe de consiliere vocaional, n vederea ocuprii unui loc de munc sau continurii studiilor.

Pentru o real integrare a fiecrui minor n comunitate, nainte de punerea sa n libertate, specialitii din centru de reeducare a contactat urmtoarele instituii, cu atribuii n zona n care se afl domiciliul minorului:

Serviciul de Probaiune

Departamentul pentru Protecia copilului

Serviciul de Protecie Social de pe lng Consiliul Local

Organizaii non-guvernamentale, care desfoar activiti n acest domeniu.

Legea 272/2004

Capitolul V - Protectia copilului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal

Art. 84(1) Pentru copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, la propunerea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului in a carei unitate administrativ-teritoriala se afla copilul, se va lua una dintre masurile prevazute la art. 59 lit. a) si c). (2) In dispunerea uneia dintre masurile prevazute la art. 59 lit. a) si c), comisia pentru protectia copilului, atunci cand exista acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, dupa caz, instanta judecatoreasca, atunci cand acest acord lipseste, va tine seama de: a) conditiile care au favorizat savarsirea faptei; b) gradul de pericol social al faptei; c) mediul in care a crescut si a trait copilul; d) riscul savarsirii din nou de catre copil a unei fapte prevazute de legea penala; e) orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului. (3) Parintii copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal au obligatia de a participa la sedintele de consiliere efectuate de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, in baza unui program personalizat de consiliere psihologica.

Art. 85(1) Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi: a) frecventarea cursurilor scolare; b) utilizarea unor servicii de ingrijire de zi; c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane. (2) In cazul in care mentinerea in familie nu este posibila sau atunci cand copilul nu isi indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, comisia pentru protectia copilului ori, dupa caz, instanta judecatoreasca, dupa distinctiile prevazute la art. 84 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia in familia extinsa ori in cea substitutiva, precum si indeplinirea de catre copil a obligatiilor prevazute la alin. (1).

Art. 86In cazul in care fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, precum si in cazul in care copilul pentru care s-au stabilit masurile prevazute la art. 85 savarseste in continuare fapte penale, comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca dispune, pe perioada determinata, plasamentul copilului intr-un serviciu de tip rezidential specializat.

Art. 87Este interzis sa se dea publicitatii orice date referitoare la savarsirea de fapte penale de catre copilul care nu raspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

Art. 88(1) Pe toata durata aplicarii masurilor destinate copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii in procesul de reintegrare in societate. (2) Tipurile de servicii specializate prevazute la alin. (1), precum si standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aproba prin hotarare a Guvernului. (3) Copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal va fi insotit si asistat de catre un psiholog sau asistentul social, desemnat de directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in orice etapa a cercetarii penale.