ADRIAN IBIŞ IOANA ŞANDRU FLORIN ULETE ANI RADUCUALEXANDRINA ANGHEL CRISTINA GHEORGHE LIDIA GUŢU NELLA GHIŢĂ IULIANA TOMESCU MANEA AIDA

ADRIAN IBIŞ(Coordonator)

DEPARTAMENTUL DE STUDII, CONSILIERE SI PREVENIRE A DEVIANTEI (PREDELINCVENTEI) JUVENILE AL CMAP/CMBRAE

SEMINARUL:

„VIOLENŢA ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL: FACTORI CAUZALI SI SOLUTII”

1

C U P R I N S

I. Soluţii privind diminuarea fenomenului de devianţă juvenilă Sistemul integrativ educaţional (Adrian Ibiş) /3

II. Agresivitatea la adolescenţi – strategii de intervenţie (Florin Ulete) /7

III. Comunicarea nonviolentă în prevenirea comportamentelor predelincvente Juvenile (Alexandrina Anghel) /10

IV. Proiectul „Violenţa naşte violenţa” (Ani Răducu) /13

V. Măsuri de prevenire a comportamentului violent (Cristina Gheorghe) /21

VI. Fenomenul „Bullying” (Ioana Şandru) /30

2

VII. Violenţa în mediul şcolar (Iuliana Tomescu) /39

VIII. Comportamente problematice ale copiilor de vârstă preşcolară (Lidia Guţu) /40

IX. Violenţa din desenele animate (Nella Ghiţă) /41

X. Plan operational de reducere a violentei în şcoli (Adrian Ibiş) /43

I. SOLUŢII PRIVIND DIMINUAREA FENOMENULUI DE DEVIANŢĂ JUVENILĂ

Sistemul integrativ educaţional de prevenire şi ameliorare

a comportamentului deviant Profesor Sociolog Doctor

ADRIAN IBIŞ Coordonatorul Departamentulu de studii,

consiliere şi prevenire a devianţei (predelicvenţei) juvenile al Centrului Municipal de Asistenţă

Psihopedagogică Bucureşti / CMBRAE

Principala problemă care se pune în faţa societăţii este aceea de a preveni proliferarea comportamentelor delincvente ale tinerilor. Munca de prevenire presupune cunoaşterea şi eliminarea cauzelor şi condiţiilor care generează devianţa juvenilă, la nivelul micro- şi macro-social.

Paradigama prevenirii violenţei la tineri porneşte de la faptul că aceştia sunt preponderent victime ale mediului social iar la rândul lor, extrapolează violenţa în întreg subsistemul educaţonal.

1. La nivelul şcolii – principalele măsuri de prevenire care trebuiesc luate pentru stoparea proliferării comportamentului deviant juvenil sunt următoarele:

- creşterea autorităţii corpului profesoral printr-o politică salarială decentă;

3

- înfiinţarea în fiecare unitate şcolară a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică (dotarea şi comunicarea computerizată cu reţeaua educaţională locală şi naţională);

- perfecţionarea activităţii profesorului-diriginte (stagii de vară organizate de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei) prin absolvirea unor cursuri de psihologie a copilului, sociologia familiei, sociologia delincvenţei juvenile, sociologia educaţiei, etică profesională, filosofie educativă, metode şi tehnici de cunoaştere a personalităţii elevului şi a colectivelor de elevi;

- instituţionalizarea obligativităţii participării la orele de religie în învăţământul gimnazial şi liceal;

- tratarea cu mai mare interes, în special, a orelor de educaţie morală şi, în general, a orelor de dirigenţie;

- asigurarea unui program de audienţe destinat părinţilor cu copii-problemă;- supravegherea permanentă a elevilor-problemă şi prezentarea sistematică a unor

studii de caz în clasă;- studierea dreptului constituţional şi a celui penal în clasele liceale;- cooptarea elevilor-problemă în diferite cercuri şcolare şi intensificarea activităţilor

educative extraşcolare (vizite, serbări, excursii etc.);- organizarea unor dezbateri, mese rotunde cu invitarea unor specialişti din cadrul

instituţiilor de control social.

2. La nivelul familiei – măsurile primordiale ce trebuie întreprinse pentru diminuarea fenomenului devianţei juvenile sunt:

- adoptarea unui sistem de măsuri de stimulare economică a familiilor cu mari dificultăţi financiare şi crearea unei “Şcoli a părinţilor”, care să aibă drept efecte realizarea coeziunii familiale, cunoaşterea psihologică a propriilor copii, alcătuirea unor programe educative de supraveghere a activităţii şi anturajului tânărului, asigurarea unor condiţii optime de studiu şi întărirea legăturilor cu toate instituţiile educative, în special cu şcoala.

3. La nivelul altor instituţii sociale – sunt necesare următoarele măsuri:- înfiinţarea centrelor şi cabinetelor de consultanţă familială şi şcolară specializate în

cauzele cu elevi-problemă;- reorganizarea comisiilor pentru ocrotirea minorilor prin realizarea unei evidenţe

operative a familiilor problemă; comisiile vor trebui să pună sub interdicţie judecătorească sau decădere din drepturile părinteşti a părinţilor delincvenţi, alcoolici şi agresivi;

- adoptarea unei noi legislaţii pentru tineret în domeniul învăţământului, familiei, sistemului electoral, asociaţiilor de tineret etc.;

- eliminarea disfuncţiilor organelor specializate de control social (poliţie, justiţie, procuratură, autoritate tutelară);

- organizarea unor programe educative autentice şi de profunzime la nivelul televiziunii şi radioului;

- înfiinţare pe lângă consiliile de administraţie ale posturilor de televiziune cu impact naţional, a comisiilor educative (alcătuite din pedagogi, esteticieni, psihologi, sociologi, filosofi) având ca obiectiv selecţionarea filmelor cu caracter artistic, în dauna celor care propovăduiesc agresivitatea, imoralitatea, promiscuitatea.

4

În viziunea noastră, transpunerea în practică a acestor soluţii va trebui să se axeze pe dimensiunea educativ-preventivă, de încurajare a creativităţii şi a autonomiei morale a tinerilor, de respectare a personalităţii lor concomitent cu evitarea constrângerilor paternaliste, creându-le astfel posibilitatea adaptării la exigenţele normelor sociale şi participării active la viaţa social-politică a ţării.

Sistemul educaţional integrativ de ameliorare a comportamentului deviant

Coroborând toate aceste elemente-soluţii pe fiecare domeniu educaţional sau palier social putem avansa ideea creării unui sistem integrativ educaţional de prevenire şi ameliorare a comportamentului deviant.

Etapele caracteristice sistemului integrativ educaţional de prevenire şi ameliorare a comportamentelor deviante juvenile

ETAPA I. Activitatea de asistare, consiliere şi orientare a elevilor cu conduite predelincvente

Pasul 1 – Profesorul-diriginte, directorul (după caz, părinţii elevului) solicită asistenţă socio-psihopedagogică, consilierea şi orientarea elevilor cu conduite predelincvente de către Centrul judeţean de asistenţă psihopedagogică (respectiv, Centrul municipal de asistenţă psihopedagogică Bucureşti) sau de către Cabinetul de asistenţă psihopedagogică din şcoală (atunci când există).

Pasul 2 – Realizarea activităţii specifice de consiliere şi asistenţă psihopedagogică, respectiv de orientare şcolară şi profesională a elevului deviant (CJAPp, CMAPp).

Pasul 3 – În funcţie de diversitatea şi complexitatea cazurilor, profesorii-consilieri din Centru sau Cabinet trimit elevul deviant în reţea, respectiv la: Direcţia de igienă şi medicină şcolară; Oficii pentru tineret (acolo unde există programe educaţionale); Agenţia pentru ocupare şi formare profesională (în probleme legate de orientarea profesională a tânărului).

Specialiştii din Centru (sociologi, pedagogi, psihologi, asistenţi sociali) semnalează cazurile deosebite serviciilor de specialitate din Primărie, respectiv Departamentul pentru protecţia copilului şi autoritatea tutelară. C.J.A.Pp. (C.M.A.Pp.) colaborează cu O.N.G.-urile specializate în activitatea de ameliorare a fenomenului deviant juvenil. Ulterior, profesorii-consilieri urmăresc, în colaborare cu profesorii-diriginţi, evoluţia comportamentală a elevului, după ce a trecut prin programe educaţionale, asistare socio-psiho-pedagogică, consiliere, investigaţii psihologice şi medicale.

ETAPA 2. Activităţi de prevenire a comportamentului deviant juvenil. Scop: elaborarea de programe de prevenire a conduitelor deviante. Organizare:A. 1. Dezbateri, seminarii, colocvii, întâlniri cu specialişti (sociologi, psihopedagogi, psihologi, cadre ale Ministerului de Interne, profesori de religie etc.); 2. Teme: - educaţie morală;

- studierea elementelor de drept penal şi constituţional;

5

- prezentarea studiilor de caz;- educaţie religioasă;

3. Organizare de tabere, excursii, concursuri cu tematică specifică.B. Programe de perfecţionare a cadrelor didactice (profesori, diriginţi) în probleme legate de sociologia devianţei juvenile, psihosociologia comportamentului deviant, psihologia şi sociologia vârstelor, sociologia familiei, psihosociologia grupurilor de adolescenţi etc.C. Instituţii implicate: 1. Inspectoratul şcolar judeţean (respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti) – rol decizional;2. Casa Corpului Didactic şi Centrul judeţean de asistenţă psiho- pedagogică (Centrul municipal de asistenţă psihopedagogică Bucureşti) – rol organizatoric şi de participare cu specialişti;3. Institute de cercetare (Institutul de Sociologie, Institutul de Psihologie; Institutul de Ştiinţe al Educaţiei);4. Universităţi;5. Inspectoratul judeţean de Poliţie:

- cadre ale Ministerului de Interne din departamentul de prevenire;- serviciul antidrog;- biroul de infracţionalitate juvenilă.

6. Biserica Colaborări: - mass-media

- O.N.G.-urile

ETAPA 3. Acţiuni de investigare şi sancţionare a tinerilor delincvenţi În cazurile de încălcare flagrantă a normelor penale şi a eşuării măsurilor, demersurilor

educaţionale (cazuri semnalate fie de instituţiile şcolare, fie de organele de poliţie) instituţia şcolară semnalează cazul Inspectoratului judeţean şcolar (respectiv Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti) şi/sau serviciilor specializate ale Inspectoratului judeţean de poliţie (respectiv Inspectoratul General al Poliţiei). Cadrele de poliţie întocmesc dosarul delincventului pe care îl înaintează organului judecătoresc. Acesta, în funcţie de gravitatea actului infracţional şi a specificităţii cazului va lua măsuri corespunzătoare, cum ar fi:

a) internarea tânărului în centrele de reeducare pentru minori;b) detenţia;c) dispoziţii condiţionale:

- amendă;- restituire;- servicii în folosul comunităţii;- supravegherea din partea comunităţii;

d) dispoziţii custodiale (adopţia).

B I B L I O G R A F I E

6

1. Blackham, G.J.; Silberman, A. – La modificazione del comportamento giovanile, Roma, Armando Editore, 1974

2. Gilliland, H., et all. – Theories and Strategies in Counselling and Psychoterapy, Prentice Hall, New Jersey, 1989

3. Hackney, H; Ney, SH. – Counselling Strategies and Objectives, New Jersey, Prentice Hall, Inc., Englewood Cliffs, 1973

4. Ibiş, A. – Caietul dirigintelui. Metode şi instrumente de cunoaştere a elevului, Editura Pansofia, Bucureşti, 2001

5. Ibiş, A. – Influenţa agenţilor de socializare (familia, şcoala, grupul de referinţă) asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, Bucureşti, 2001

6. Ibiş, A. – Personalităţi model pentru adolescenţi, Editura Pansofia, Bucureşti, 20037. Tomşa, GH. – Consilierea şi orientarea în şcoală, Casa de Editură şi Presă “Viaţa românească”,

Bucureşti, 1999

II. AGRESIVITATEA LA ADOLESCENŢI - STRATEGII DE INTERVENŢIE

Psiholog specialist: Prof. Dr. Florin Ulete Colegiul Naţional ,,Matei Basarab”- Bucureşti

Agresivitatea, care nu este sinonimă cu violenţa se poate manifesta prin numeroase comportamente diferite, începând de la gesturile ameninţătoare şi mergând până la crimă.

Dicţionarul de psihologie face distincţie între violenţă şi agresivitate considerând agresivitatea ca o tendinţă de a-l ataca pe celălalt sau orice obiect susceptibil de a sta în calea unei satisfaceri imediate. Violenţa este definită ca forţă brutală pe care o fiinţă o impune altora, putând merge până la constrângere exercitată prin intimidare sau teroare (Larousse, 2006).

În mediul şcolar, agresivitatea se manifestă prin: ridiculizarea colegilor, porecle, glume dure, sarcasm, cinism, răspândirea de zvonuri dăunătoare, punerea colegilor în situaţii umilitoare, ameninţări verbale, sau, mai grav, intimidare sau atac fizic.

7

Agresorul se manifestă prin: putere mai mare decât a celui agresat, se simte bine în timp ce victima e supărată, nepăsare faţă de ceea ce simte victima, blamarea victimei pentru conflictul iscat, lipsa compasiunii.

La vârsta adolescenţei, numeroase tulburări ale comportamentului pot avea o conotaţie agresivă latentă: minciuni, tulburări alimentare, fuga de acasă, rezultate slabe la învăţătură. Cauzele agresivităţii sunt multiple. Mediul familial reprezintă cea mai importantă cauză a agresivităţii şi violenţei şcolare. Cercetările de specialitate arată că adolescenţii agresivi provin din familii dezorganizate cu lipsa unui părinte sau din familii unde certurile şi violenţele se succedă cu repeziciune. De asemenea, mediul social cu o situaţie economică precară, slăbiciunea mecanismelor de control social, criza valorilor morale şi mass – media îi determină pe adolescenţi la agresiune. Nu în ultimul rând, personalitatea agresorului cu trăsături care reflectă lipsa reglajelor voluntare, egocentrism şi impulsivitate. Pe plan psihopatologic, câţiva factori predispun la o mai mare potenţialitate agresivă: existenţa unor violenţe suferite în copilărie, anumite antecedente personale de agresivitate faţă de ceilalţi dar şi faţă de propria persoană, unele trăsături de personalitate cum ar fii impulsivitatea, labilitatea emoţională, o iritabilitate caracterială precum şi o intoleranţă la frustări. Abordări teoretice ale agresivităţii.

Diferite curente psihologice au oferit interpretări teoretice ale agresivităţii. Conform teoriei psihanalitice enunţate de Freud, majoritatea acţiunilor noastre sunt determinate de instincte, mai ales de instinctul sexual. Când exprimarea acestor instincte este frustată este indusă o pulsiune agresivă. Ca atare, ori de câte ori efortul unei persoane de a atinge un obiectiv este blocat, este indusă o pulsiune agresivă care motivează comportamentul orientat spre lezarea obstacolului (persoană sau obiect) care a produs frustarea (Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears, 1939).

În ceea ce priveşte comportamentele agresive patologice, psihanaliza insistă asupra rolului carenţelor afective precoce şi al violenţelor exercitate foarte devreme de către tată, ducând la o tulburare a identificării si la o defectuoasă elaborare simbolică: agresivitatea nu poate să-şi afle sensul pozitiv.

Teoria învăţării sociale vizează interacţiunile umane. Ea urmăreşte pattern-urile de comportament dezvoltate de oameni ca reacţie la evenimentele din mediul lor înconjurător. Agresivitatea poate fii învăţată prin observare sau imitaţie şi cu cât este întărită mai des cu atât probabilitatea ei de apariţie este mai mare. Conform aceste perspective, frustarea declanşează agresiune mai ales la persoanele care au învăţat să răspundă la situaţiile adverse printr-un comportament agresiv (Bandura, 1977).

Observăm diferenţe între cele doua abordări. Spre deosebire de teoria psihanalitică, teoria învăţării sociale presupune că: a) agresivitatea este numai una din multitudinea de trăiri aversive ale frustării; b) agresiunea este o reacţie care nu are proprietăţi de pulsiune şi, prin urmare, este influenţată de consecinţele anticipate ale comportamentului. Teoriile biologice consideră agresivitatea o tendinţă înăscută de acţiune, un instinct, un pattern predeterminat de răspunsuri ce sunt controlate genetic. Una din poziţiile cunoscute a fost dezvoltată de Konrad Lorenz, care afirma că agresivitatea la om, este o tendinţă spontană moştenită, asemănătoare cu setea şi foamea. Omul acumulează treptat o anumită capacitate de energie agresivă care, dacă nu este periodic descărcată, sporeşte şi se intensifică. Formele agresivităţii

Agresivitatea la vârsta adolescenţei îmbracă mai multe forme: Verbală ( batjocura, jignirea, cuvinte grosolane, ironia, bârfa, intriga, calomnia,

ponegrirea cuiva, luarea în râs a celor slabi şi neajutoraţi); Fizică ( lovirea persoanelor, vătămarea fizică a acestora, deposedarea prin forţă de

bunuri); Emoţională (formarea complexelor de inferiaritae la cei agresaţi, atitudini de izolare şi

respingere).

8

Materială (distrugerea mobilierului şcolar şi a bunurilor altor persoane). STRATEGII DE INTERVENŢIE În aparenţă tinerii agresivi sunt priviţi ca fiind populari deşi ceilalţi se tem de ei. O fată poate uneori să prefere un băiat dur cu reputaţie de bătăuş în locul unuia molcom şi tobă de carte. În ciuda popularităţii de moment, bătăuşii sunt lipsiţi de competenţă socială şi mai târziu vor suferi în relaţiile intime.

Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală nu se poate realiza decât prin efortul comun al tuturor factorilor implicaţi în educaţie, cei mai importanţi fiind şcoala şi familia. Strategii pentru elevii agresaţiCe poţi face când eşti agresat: Nu reacţiona; Consideră ca agresiunea este problema lui nu a ta; Fii categoric şi calm; Dă-i agresorului impresia că eşti de acord cu el, spune-i că are dreptate şi îndepărtează-te; Mergi cu capul sus, arată prin poziţia corpului că nu eşti vulnerabil şi că nu te afectează atacul lui; Încearcă să ai umor, încearcă să glumeşti pe seama ta pentru a nu răspunde agresorului aşa cum doreşte; Nu răspunde la violenţă cu violenţă, nu folosi forţa fizică, violenţa nu rezolvă niciodată problema, nu ştii niciodată ce va face agresorul; Cere ajutor dacă eşti urmărit şi depăşit de situaţie: discută cu profesorii, părinţii, psihologul şcolii. Strategii pentru părinţi Nu-i cereţi socoteală pentru faptele sale, din contră arătaţii îngrijorare; Discutaţi cu el pe un ton impersonal, neautoritar, aratându-i diferenţa între a fi dur şi a fi curajos; Arătataţii că aveţi încredere în el şi că îi veţi sprijini efortul de a se schimba; Nu-i acceptaţi scuzele prin care încearcă să vă manipuleze; arătaţii că se contrazice şi explicaţii gravitatea consecinţelor faptelor sale; Încurajaţi-l să spună de ce este furios; Păstraţi-vă vocea calmă, nu-l insultaţi, folosiţi-vă umorul, de exemplul: “Când te înfurii arăţi ca mine”; Când ţipă, spune lucruri care dor sau este agresiv fizic, evitaţi să dominaţi ieşirea pentru a nu înrăutăţii situaţia; Oferiţii posibilitatea să îşi salveze situaţia printr-o pauză sau un compromis; Uneori intervenţia unei alte persoane poate diminua tensiunea. De exemplu, în discuţia dintre mamă şi fiică poate intervenii tatăl, sugerând mamei să iasă ca să vorbească cu fata, ceea ce calmează pe moment situaţia; Îndemnaţi-l pe adolescent să practice anumite sporturi prin care se obţine efectul cathartic. Strategii pentru profesori Să se acorde profesorilor mai multă libertate de acţiune pentru a interveni prompt şi eficient

în situaţiile de violenţă. De exemplu, în Marea Britanie este permis profesorilor să-i reţină pe elevii violenţi într-un fel de detenţie, chiar dacă părinţii nu sunt de acord, cu condiţia ca şcoala să-i înştiinţeze şi să le raporteze genul de demers educativ pe care îl întreprind. În Anglia s-a generalizat procedura contractelor între şcoală şi familie pentru a-i obliga pe părinţi să coopereze la disciplinarea propriilor copii. Aceste contracte prezintă părinţilor lista de sancţiuni şi reflectă responsablitatea şcolii faţă de securitatea eficientă a tuturor copiilor.

Implicarea activă a elevilor cu potenţial agresiv în valorificarea intereselor şi aptitudinilor de care dispun;

9

Programe de intervenţie instituţionale; Programe de rezolvare constructivă a conflictelor ce ar putea fi organizate în şcoală: tehnici de rezolvare a conflictelor, mediatori în rândul elevilor instruiţi special pentru a servi ca persoane imparţiale, spre a-şi ajuta colegii să-şi rezolve problemele în mod paşnic fără a fi nevoie de intervenţia profesorului diriginte, pacificarea clasei – metodă practică de rezolvare a conflictelor minime zilnice ale clasei;

Înfiinţarea unei comisii antiviolenţă , la nivelul şcolii, în cadrul căreia să fie incluse cadre didactice, psihologul şcolii, reprezentanţi ai poliţiei , reprezentanţi ai primăriei, medicul şcolii şi părinti;

Programe şi activităţi extra-curriculare (Săptămâna anti-violenţă, Primăvara anti-violenţă, concursuri, expoziţii tematice, etc.);

Educaţia părinţilor în strategii de prevenire a violenţelor demonstrând că alternativele paşnice şi de cooperare sunt mai eficace decât pedepsirea faptelor violente (Şcoala părinţilor).

Bibliografie selectivă1. Banciu,D., Rădulescu, S.M., Introducere în sociologia devianţei, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 19852. Bandura, A., Social learning theory, Englewood Cliffs, N.J: Prentice- Hall,

1977.3. Ciobanu, M., Adolescenţii, Editura Accent Print, Suceava, 20054. Daniela Boloş&Daniela Sălăgean, Ghid de educaţie civică şi antiinfracţională,

Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 20055. Dollard,J., Doob, L., w., Miller, N.E., Mower, O. h., & Sears, R.R.,

Frustration and aggression, New Haven:Yale University Press, 19396. Edward, E. Smith, Susan Nolen Hoeksema, Barbara L. Fredrickson, Geoffrey

R. Loftus, Introducere în psihologie, ediţia a XIV- a, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005

7. Larousse, Marele dicţionar al psihologiei, Editura Trei, Bucureşti, 2006.8. Lorenz, K.Z., On aggression, London, 19969. Ilie, M., Violenţa în şcoală. Agresivitate în rândul elevilor, Revista de

Cercetare în Ştiinţele Educaţiei, Timişoara, 200710. Ulete, F., Problemele adolescenţilor şi consilierea părinţilor, Editura Atelier

Didactic, Bucureşti, 200411. Ulete, F., Problemele adolescenţilor, necazurile părinţilor, Editura Atelier

Didactic, Bucureşti, 2010

III. COMUNICAREA NONREACTIONALA (NONVIOLENTA) IN

PREVENIREA COMPORTAMENTELOR PREDELINCVENTE JUVENILE

Profesor Psiholog

Alexandrina Anghel

Intr-o societate cuprinsa de flagelul agresivitatii si alienarii, unul dintre antidoturile acestui flagel poate fi un nou tip de comunicare, o comunicare nonviolenta care sa rezolve impasul datorat unei comunicari bazate mult prea mult pe reactie.

Noul tip de comunicare pune accent pe relatia dintre persoane, pe modalitatile de a aborda aceasta relatie pentru a evita violenta, comportamentul necooperant, agresiv si deviant.

10

Viata noastra presupune o interactiune umana permanenta. Omul este o fiinta relationala, o fiinta a legaturilor, a dialogului. Impasul datorat unei comunicari bazate mult prea mult pe reactie, ar putea fi depasit respectand anumite reguli de igiena relationala in timpul dialogului: sa vorbeasca despre sine, sa nu vorbeasca despre celalat sau in locul lui; cand unul se exprima, celalat sa asculte, franandu-si impulsul de a reactiona emotional. Si unul si celalalt se incerce sa-si asume responsabilitatea propriilor sentimente si sa fie atent la proiectiile pe care le face. Impasul real este cauzat de dorinte prea puternice, prea diferite, care se rasfrang asupra celuilalt si asupra relatiei. Este vorba despre incompatibilitatea nevoilor si a pozitiilor adoptate.

Trecerea de la comunicarea reactionala la cea nonreactionala, relationala cum o numeste sociopsihologul J. Salome, presupune sa vedem in partenerul comunicarii o persoana diferita de noi dar egala in demnitate indiferent de varsta, sex sau pozitie sociala. Astfel, se poate evita lupta de putere interpersonala si comunicarea poate deveni antidot impotriva agresivitatii.

Comunicarea de tip relational poate sa satisfaca nevoile fundamentale ale oricarei fiinte umane: nevoia de a vorbi despre sine (cu propriile sale cuvinte); nevoia de a fi ascultat (in registrul in care se exprima); nevoia de a fi recunoscut (asa cum este, nu asa cum ar dori ceilalti sa fie); nevoia de a fi realizat (prin recunoasterea propriei sale valori, prin gratificari si confirmari) si nevoia de a exercita o influenta asupra anturajului apropiat, pentru a se simti parte componenta in ceea ce i se intampla).

Comunicand nonreactional se pot stabili relatii armonioase cu cei din jur devenind un mai bun companion pentru propria persoana si pentru ceilalti.

Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de un set minim de cunostinte privind comunicarea, relatia si reactia.

EU ____________ R E A C T I E____________ CELALALT LUPTA DE PUTERE BLOCAJ

EU ____________ R E L A T I E____________ CELALALT DIFERENTELE

EXPRIMARE CLARA BUNAVOINTA

SENTIMENTE POZITIVESi nu in ultimul rand de un set de deprinderi: sa ascultam, sa exprimam, sa identificam, sa

diferentiem.Intr-o comunicare exista o persoana care vorbeste EU si una cu care se vorbeste

CELALALT. Intre ei apare un element distinct RELATIA.Sunt in legatura cu celalalt cand ma vad identificat, alaturat si recunoscut ca diferit de el.Vorbesc cu celalalt, evitand sa vorbesc despre celalalt.Elementele care ne ajuta sa intretinem relatia sunt: diferentele, exprimarea clara,

bunavointa si sentimentele pozitive.Atunci cand comunicam cerem, dam, primim si refuzam. Acestea sunt cele patru dinamici

relationale. Modul in care le folosim face diferenta dintre comunicarea reactionala si cea relationala.

Orice tentativa de comunicare oscileaza intre doua tendinte:A. Tendinta reactionala (infantilizanta) in care raportul de forta este folosit cu predilectie si

atunciA cere – se transforma in obligatie sau in constrangereA da – se transforma in opozitie sau culpabilizare (il fac pe calalalt responsabil pentru ceea

ce simt; pentru ceea ce mi se intampla)A primi – se transforma in a lua sau a datoraA refuza – se transforma in opozitie, in respingere

11

B. Tendinta nonreactionala (care maturizeaza) in care raportul de forta actioneaza cel mai putin si incurajeaza alteritatea,reciprocitatea influentelor, acceptarea diferentelor, recunoasterea si respectul unicitatii si diversitatii fiecaruia.Atunci

A cere – se transforma in propunere, in invitatie sau stimulareA da – se transforma in impartasire, deschide posibilitatea unei reciprocitatiA primi – se transforma in deschidereA refuza – se transforma in afirmare si pozitionareIndraznind sa spun NU celuilalt invat sa-mi spun mie DA.Daca vom sti sa cerem, sa daruim, sa primim si sa refuzam, folosind unele reguli de igiena

relationala, atunci vom putea propune relatii creative, vii, sanatoase si mature, nonviolente; in caz contrar vom propune relatii infantilizante, agresive, mari consumatoare de energie, neproductive.

Fiecare persoana are nevoi, dorinte si posibilitati emotionale. Modul in care copilul isi satisface nevoile de baza si experientele cu persoanele din jurul sau vor fi decisive pentru atitudinea fata de viata pe care copilul o alege in relatia cu sine si cu ceilalti.

Alegerea atitudinii fata de viata influenteaza modul in care persoana gandeste si actioneaza in relatie cu ceilalti. Alegerea este facuta in primii ani ai vietii sale si ea este un rezultat al valorii personale pe care individul si-o acorda.

Comunicarea dintre adulti si copii este una dintre cele mai dificile comunicari deoarece copiii au o abilitate incredibila de a reactiva fostul copil din noi si de a ne pune in dificultate.

Implicarea psihologului si a familiei in activitatea de consiliere este un avantaj pentru o mai buna colaborare intre scoala si familie,pentru o mai buna comunicare interpersonala.

Personal, ca si psiholog, am reusit in anul scolar 2008-2009 sa derulez, la nivelul a trei institutii scolare din Bucuresti, un program de invatare a comunicarii relationale, program ce a fost justificat de numarul mare de cazuri privind relationarea defectuoasa a copiilor cu parintii si cu cadrele didactice, concretizata in comportamente necooperante,agresive si chiar devianteale elevilor,ca reactie la lipsa de intelegere a nevoilor relationale fundamentale ale acestora de catre parinti si profesori.Cazurile au fost inregistrate la cabinetele de consiliere ale scolilor si gradinitelor in care imi desfasor activitatea.

Cu ajutorul regulilor de igiena relationala profesorii si parintii au reusit sa creeze un mediu securizat si confortabil pentru copii, pentru o dezvoltare armonioasa a personalitatii acestora. Asa se explica faptul ca s-a constatat o scadere masiva, aproape pana la disparitie a cazurilor de violenta in cele trei unitati de invatamant in care am derulat acest program.

Atat profesorii cat si parintii elevilor imi multumesc adesea pentru ajutorul acordat prin cursurile derulate in program, deoarece viata lor s-a imbunatatit atat pe plan personal cat si profesional.

Cu ajutorul acestui program am avut una din cele mai mari realizari din cariera mea de profesor psiholog – intalnirea, cunoasterea si colaborarea cu unul din cei mai cunoscuti sociopsihologi europeni, sociopsihologul francez Jacques Salome, care a dorit sa sustina doua conferinte la unitatile scolare in care eu am derulat programul amintit, ca bonus pentru impresionanta realizare demonstrata.

Cu aceasta ocazie am castigat un prieten de valoare si un mentor minunat.

„FERICITI CEI CARE COMUNICA” (Jacques Salome)

BIBLIOGRAFIE

Dr. David J. Lieberman „Arta de a te intelege bine cu toata lumea” Editura Curtea Veche, Bucuresti 2008

Jacques Salome „Curajul de a fi tu insuti” Editura Curtea Veche, Bucuresti 2008Jacques Salome „Fericiti cei care comunica” Editura Ascendent, Bucuresti 2008

12

Jacques Salome „De ce este atat de dificil sa fim fericiti?” Editura Ascendent, Bucuresti 2008

Jacques Salome „Vorbeste-mi... am atatea sa-ti spun” Editura Curtea Veche, Bucuresti 2007

Jacques Salome „Mami, tati, ma auziti?” Editura Curtea Veche, Bucuresti 2007Jim Rohn, Chris Widener „Cele 12 coloane ale succesului” Editura Amaltea, Bucuresti

2006Kathleen Geerlandt, Jacques Salome „Comunicarea relationala pe intelesul celor mici”

EdituraAscendent, Bucuresti 2007Marie Haddan „Cum sa-ti intaresti increderea in tine” Editura Trei, Bucuresti 2004

13

IV. PROIECTUL: ,, VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ! ’’

ANI RADUCU – CONSILIER PSIHOPEDAGOG SCOLILE 75/86 SECTORUL 3, Bucuresti

I. MOTIVATIA PROIECTULUI: Ca urmare a sesizarilor repetate adresate de catre invatatorii de la clasele I-VIII privind manifestarile violente ale copiilor, am aplicat trei serii de chestionare : pentru parinti, elevi si invatatori.

75% dintre elevi spun ca exista violenta , mai ales verbala, in tre elevi. Acest lucru ne-a determina sa elaboram un program coerent de activitati menite sa previna violenta in randul elevilor. Tot din studiul nostru reiese faptul ca violenta verbala si cea emotionala predomina in manifestarile copiiilor.

14

II. SCOPUL: Prevenirea manifestarilor violente in randul elevilor din clasele I – IV si V-VIII cu ajutorul unor activitati de consiliere.

III. OBIECTIV GENERAL: Reducerea violentei verbale in special, si in general, a violentei fizice si emotionale, la elevi. OBIECTIVE SPECIFICE: O1- Identificarea formelor de agresivitate ( violenta ); violenta fizica, verbala. O2 –Identificarea frecventei de manifestare a comportamentelor violente- in pauza, in timpul orelor, in prezenta anumitor persoane. Cauzele aparitiei agresivitatii. Realizarea de afise, pliante pe tema nonviolentei. O 3- Formarea abilitatilor de comunicare ( la elevi ). O 4 – Formarea abilitatilor de rezolvare a conflictelor. Formarea echipelor de copii - mediatori ai conflictelor. Realizarea de afise, pliante, desene pe tema violentei.IV. GRUP TINTA : elevi, invatatori, parinti.V. PLAN DE ACTIVITATI:

Obiective Activitati Luna Oct.

Luna Noiem.

Luna Dec.

O1 1. Aplicarea chestionarelor- pentru elevi, parinti, profesori ( invatatori),

directori. Interpretarea lor.2. 2. Tehnica ciorchinelui- Ex. ,,Agresivitatea”. Mituri despre agresivitate.

X

X

X

15

3. Brainstorming – tema: ,,Agresivitatea”4. Discutie libera : ,,Ce inseamna sa comunic

asertiv?”

X

O2 Aplicarea grilelor de observatii X

O3 1. Tehnica ciorchinelui- Ex. ,,Agresivitatea”.2. Brainstorming – tema: ,,Agresivitatea”3. Vizionarea cas. didactice - ,,Minti

periculoase” ( fragmente ).4. Jocuri de rol – comunicare asertiva5. Ex. Comunicare - ,,Ce tie nu-ti place altuia

nu-i face!”. Ex. ,, Te bat mar ! ‘’.6. Ex. Comunicare non – verbala. ( Mima ) + caricaturi.7. Colaborare cu Politia capitalei – parinti si invatatori in rezolvarea conflictelor. Instalarea camerelor video de supraveghere in scoala.

X

X

X

X

X

X

X

O4 1. Ex. in perechi ,,Spune ce-ti place mai mult la mine!”.

2. Joc de rol – ,,Imi iau jucariile si plec “ (tehnici de rezolvare a conflictelor).

3. Vizionarea casetei did. ,, Minti periculoase”.( fragmente ).

4. Tehnici de negociere . Ex. ,,Rasul – plansul “ ( economia de jetoane).

Costituirea grupelor de copii - mediatori ai conflictelor. Monitonizarea actelor de violenta ( pe casete) cu ajutorul echipei de mediatori ai conflictelor din randurile scolari.

X

X

X

X

X

Nota : aceste exercitii sunt doar sugestii ce pot fi usor adaptate oricarei clase.

VI. PERIOADA DE DESFASURARE : X – XII 2010.

16

GRILA DE OBSERVATII

Comportamente violente Ora 1

Pauza 1

Ora2

Pauza2

Ora3

Pauza3

Ora 4 Pauza4

1. Tipa

2. Injura

3. Se bat

4. Certaret.

5. Intra in conflict cu invatatoarea / profesorii.

6. Ciupeste colegii

7. Furios.

8.Distruge mobilierul scolii

INDICATORII ESENTIALI AI AGRESIVITATII

Nota : bifati comportamentul manifestat de copii in casuta corespunzatoare. Adaugati si alte

comportamente sesizate la elevi !

VII. METODE SI INSTRUMENTE DE AUTOEVALUARE A PROIECTULUI :

Portofoliu ce cuprinde : afise, pliante, jocuri de rol, chestionare de evaluare, fise, lucrarile

colective pe foi de flipchart, caricaturi, povesti, compuneri, colaje, caricaturi.

VIII. METODE DE DISEMINARE A REZULTATELOR PROIECTULUI: Promovarea

programului la clasele I-IV si V – VIII , constituirea echipelor de mediatori elevi, instruirea lor,

aplicarea tehnicilor de mediere a conflictelor.

Precizari teoretice:

17

1. Exprimarea verbală a emoţiilor, dorinţelor şi nevoilor. Comunicarea poate fi o foarte bună

alternativă la comportamentele agresive. De multe ori, simpla expresie verbală a emoţiilor

(„sunt foarte furiosă pentru că ai făcut o glumă proastă şi mi-ai turnat sare în mîncare”) sau

exprimarea dorinţelor şi a nevoilor („mi-ar plăcea să nu mă tratezi ca pe un neisprăvit”), pot

să tempereze într-o oarecare măsură intenţiile agresive ale celuilalt. Comunicarea nu este

întotdeauna o soluţie pe termen scurt, dar pe termen lung poate fi cea mai bună alternativă

pentru a păstra o relaţie lipsită de violenţă.

2. Identificarea factorilor de escaladare a conflictului şi oprirea la timp a acestuia. În general,

actele de violenţă extremă sunt comise printr-un fenomen de escaladare a conflictului.

Elemente mărunte din cotidian (un cuvânt aruncat la întâmplare, o ciocnire accidentală cu

cineva) cresc potenţialul agresiv al „victimei” din prima secvenţă, care are tendinţa să devină

„agresor”. Aceasta exprimă un răspuns cu surplus de agresivitate, escaladând conflictul. O

bună sugestie este aceea de a opri „cursa de escaladare” prin retragerea temporară din situaţie

(persoana îşi ia un time-out) sau prin producerea unui răspuns nonagresiv (copilul care se

ciocneşte din greşeală de mine nu merită să fie certat, pot să-i sugerez ca altă dată să fie mai

atent).

3. Evitarea situaţiilor sau circumstanţelor care sporesc agresivitatea. Fiecare persoană îşi

cunoaşte destul de bine reacţiile în condiţii de stres. Evitarea unor circumstanţe care pot să

crească agresivitatea (căldura, aglomeraţia, consumul de alcool) sau a unor situaţii cu grad

crescut de risc poate fi o soluţie bună de moment).

Violenţa şi comportamentele agresive interumane au nenumărate cauze şi explicaţii. Dintre

acestea putem aminti:

Existenţa unor emoţii negative care se răsfrâng asupra celorlalţi

o Furia reprezintă o emoţie fundamentală legată de anticiparea unei agresiuni sau de

convingerea persoanei că au fost încălcate reguli importante. Devenim furioşi atunci

când considerăm că am fost trataţi nedrept, răniţi sau agresaţi, fără să fi fost nevoie de

aceasta, sau când am fost împiedicaţi să obţinem ceva la care ne aşteptam.

o Frica reprezintă un răspuns la o ameninţare. În situaţii interpersonale,

comportamentele care pot rezulta sunt fuga sau atacul. O persoană care se simte

ameninţată poate să devină extrem de agresivă.

o Tristeţea apare atunci când pierdem ceva. O persoană care experimentează un

sentiment de tristeţe se poate izola de ceilalţi sau poate să reacţioneze violent la

18

senzaţia subiectivă de pierdere. Pierderea poate să fie una umană (o despărţire,

moartea cuiva apropiat), materială (pierderea unei sume de bani, a unui obiect

îndrăgit) sau simbolică (pierderea stimei de sine, pierderea statutului).

Existenţa unor modele de comportament violent. Multe persoane învaţă comportamente şi

reacţii agresive din observarea celor apropiaţi, din relatările unor „istorii de succes” ale celor

din jur sau din mass-media.

Te bat măr!

Fişă de situaţie

Fiecare echipă va primi o altă fişă de situaţie:

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _

Fişă de situaţie (1):

Bicu vine acasă uşor nervos. Împinge uşa de perete, se duce la frigider şi îşi pune o chiftea în

farfurie. Stela, soţia lui, se retrage uşor din bucătărie şi merge în camera mare, unde este atentă să

dea televizorul mai încet. Bicu vine, se aşează pe canapea şi o întreabă unde-i telecomanda. Stela

începe să o caute… din ce în ce mai agitată. Bicu spune „Eşti o proastă!” şi-i dă un ghiont.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _

Fişă de situaţie (2):

Alex are 10 ani şi se joacă la calculator. Bicu, tatăl lui, intră în cameră tiptil, fără ca Alex să îl

observe. Se apropie de el şi îi trage o palmă peste ceafă. Alex este surprins şi îşi întreabă tatăl ce

are. Acesta îl admonestează „Niciodată nu înveţi. Tot timpul butonezi la calculator. O să ajungi

un nimeni!”.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _

Fişă de situaţie (3):

În curtea şcolii se joacă mai mulţi copii de gimnaziu. Alex, un elev de 10 ani, se grăbeşte să intre

în clasă. Un puşti nu este atent şi, din alergare, se ciocneşte de Alex. Acesta îl prinde pe băiat de

gulerul hainei şi îl scutură puternic. Băiatul spune „Îmi pare rău!”, dar Alex nu-i dă drumul decât

după ce-i mai dă un ghiont, care îl dărîmă pe cel mic.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _

Fişă de situaţie (4):

Marinela are 1o ani şi este sora lui Alex, care are 10 ani. În timpul cinei, Alex, într-un moment de

neatenţie al Marinelei, îi varsă toată sarea în mîncare. Marinela izbucneşte în lacrimi şi-i spune lui

Alex că e un măgar. Alex o loveşte puternic cu piciorul pe sub masă.

19

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _

Te bat măr!

Fişă de lucru

A. În legătură cu situaţia descrisă, cele două personaje trăiesc un moment de conflict.

Încercaţi să vă puneţi în pielea acestora şi să vedeţi ce gânduri ar putea să le treacă prin minte.

Pentru a vă fi de ajutor, folosiţi lista de mai jos. Folosiţi o foaie de flipchart pentru a centraliza

răspunsurile (vezi modelul de mai jos).

Este important să vă puneţi, pe rând, în pielea ambelor personaje!

Exemplu Îmi vine să te bat pentru că:

M-ai nedreptăţit!

Mi-e frică de tine!

M-ai atacat!

Îmi face plăcere!

Eşti slab/slabă!

Dorinţa mea este mai importantă!

Eu am întotdeauna dreptate!

O meriţi!

Nu mă înţelegi!

M-am obişnuit să te bat!

M-ai provocat!

Mă aştept să fi perfect/perfectă!

E normal să se întâmple aşa!

Altă motivaţie

B. Identificaţi emoţia celor două personaje din situaţie şi notaţi-o pe foaia de flipchart

(de exemplu, furia, frica, tristeţea etc.)

Gânduri Emoţii

Personaj 1

20

Personaj 2

Te bat măr!

Fişă de lucru

Alternative de comportament

Personajul 1 Personajul 2

Identificaţi posibile alternative de comportament ale celor două personaje din situaţie, care să aibă

un alt deznodământ.

Nota : Plansele colorate sunt lucrari realizate de copii.

21

V. MĂSURI DE PREVENIRE A COMPORTAMENTULUI

VIOLENT

Profesor Psiholog CRISTINA GHEORGHE

La momentul actual, în întreaga lume, educaţia ridică numeroase probleme în cadrul societăţii. În acest context, este mult mai uşor recunoscută complexitatea şi diversitatea fenomenului violenţei şcolare.Tinerii trebuie să beneficieze de educaţie eficientă şi sprijin în procesul de orientare psihosocială, pentru că este mult mai uşor de prevenit decât de reparat. În cadrul procesului educativ fiecare etapă este legată de cele precedente,şi influenţează etapele viitoare, şi de aceea este important să prevenim apariţia violenţei corespunzător fiecărei etape. Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este necesar ca mediul şcolii să fie sigur şi securizat. Într-o astfel de situaţie, şcoala trebuie să ia anumite măsuri de precauţie pentru prevenirea violenţei în şcoală. Dar ce înseamnă a preveni ? Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române “a preveni” înseamnă “ A atrage cuiva atenţia asupra consecinţelor (negative ale) unor acţiuni; a informa în prealabil; a avertiza, a prevesti. 2. A lua măsuri de precauţie pentru a înlătura ceva (neplăcut); a preîntâmpina.” Preventia reprezinta ansamblul de politici, măsuri şi tehnici care, în afara cadrului justiţiei penale, vizează reducerea diverselor tipuri de comportamente ce antrenează prejudicii considerate de stat ca fiind ilicite. (Câmpeanu Ioan si George Neamţu , 1998) Problema violenţei este complexă şi de aceea necesită diferite soluţii, în funcţie de factorii cauzali. Din această cauză întreaga comunitate este provocată, în special şcoala, profesorii, managerii şcolilor, politicieni, părinţii şi elevii . Chiar dacă soluţia nu este unică, coala are un rol important în implementarea măsurilor de prevenţie, ţinând cont de influenţa pe care o are în viaţa tinerilor. Şcoala poate reprezenta o sursă a violenei, datorită gradului scăzut de afectivitate , dar şi mijlocul de rezolvare a unor conflicte care ar putea apărea mai târziu în societate, sub forme mai complexe şi incontrolabile, pentru că este un mediu controlat. Şcoala nu este doar un loc unde elevii se educă, ci şi un loc unde se stabilesc relaţii în cadrul unui grup, se promovează modele şi valori , îşi dezvoltă latura cognitivă, afectivă şi morală, se influenţează reciproc.În acest microclimat, fenomenele de agresivitate pot constitui, până la o anumită intensitate, o sursă a dezvoltării şi a generării unui mediu educaţional echilibrat Un rol extrem de important în procesul de prevenţie a violenţei îl are familia copilului , aceasta contribuind la transmiterea unor valori morale şi civice încă din primii ani de viaţă ai copilului. Aceasta poate contribui la procesul de prevenţie a violenţei printr-o implicare permanentă :

Asigurarea unui mediu sănătos şi a unui nivel de trai decent.

22

Organizarea activităţilor de învăţare şi a timpului liber. Asigurarea accesului la mijloace diverse de informare, la filtrarea

lor şi dozare. Favorizează şi sprijină copilul în etapele de socializare. Construirea unui sistem de valori adecvat dezvoltării armonioase

şi a unor modele stabile Înlăturarea factorilor de risc şi abuzivi în viaţa copilului. Oferirea unor sentimente de dragoste şi responsabilitate pentru

a construi un model de manifestare emoţională. Menţinerea structurii familale iniţiale şi distribuirea corectă a

rolurilor şi status-urilor. Asigurarea unui mediul familial fără conflicte şi stres. Construirea unor relaţii pozitive de atracţie, dragoste, înţelegere, respect, prietenie

în cadrul familiei. Între familie şi şcoală trebuie să se dezvolte un parteneriat real, şi să colaboreze în prevenirea apariţiei unor comportamente violente. Iar în problemele de comportament ale copilăriei, specialiştii au încercat să descrie modul în care apar acestea la şcoală, creează perturbări în sistemul familial, cuprinzând în explicatia lor, prin termenul de „triunghi”, cele trei elemente fundamentale: familie – copil – şcoală. (Neamţu, 2003, p.81) Pentru a asigura o prevenţie eficient, părinţii trebuie să fie conştienţi de stilul educativ adoptat şi cum se raportează la : (Stănciulescu, 1997,p.91)• limitele şi constrângerile impuse de părinţi activităţii copiilor;• responsabilităţile atribuite copiilor;• modul în care este exercitat controlul parental;• rigoarea cu care sunt aplicate şi controlate regulile;• gradul de angajare a părinţilor în activitatea copilului;• ajutorul pe care părinţii îl oferă copilului;• timpul pe care părinţii îl consacră copilului;• receptivitatea faţă de stările lui emoţionale şi faţă de nevoile sale;

M. Petcu sintetizează o serie probleme familiale care pot genera devieri comportamentale la copii : “divergenţa metodelor educative; atitudinea hiperprotectoare, atitudinea familială indiferentă, părinţii „demisionari” (mereu ocupaţi sau plecaţi de acasă), atitudinea hiperautoritară a părinţilor.” (Petcu, 1999) Este extrem de important ca acestor doi factori de decizie să se alăture, statul şi autorităţile regionale şi locale, pentru a putea construi o strategie la nivel naţional privind prevenţia agresivităţii. Statul poate contribui la procesul de prevenţie printr-o serie de măsuri legislative (Propuneri de măsuri în scopul prevenirii şi diminuării delicvenţei juvenile atât în întreaga ţară , cât şi în judeţul Buzău) cum ar fi :

Acordarea de sprijin copiilor care se confruntă cu probleme de socializare, prin cadre specializate (asistent social, sociolog criminolog, psihiatru, psiholog, mediator comunitar) concomitant cu instituirea unui sistem de pregătire a unor specialişti în probleme de prevenire şi combatere a violenţei.

23

Un control strict în ceea ce priveşte consumul de alcool şi droguri de către elevi. Cresterea exigenţei şi fermităţii faţă de tinerii care se abat de la linia normelor de

conduită morală şi de la legislaţie. Reeducarea sa aibă caracter pedagogic – munca în folosul societăţii, cursuri de

formare şi dezvoltare. Cunoaşterea riguroasă a minorilor care prezintă tulburări de comportament,

tendinţe de inadaptabilitate, astfel încât să se poată lua măsurile care se impun (medicale, educative etc.)

Asigurarea necesarului de instituţii special amenajate pentru ocrotirea minorilor. Combaterea discriminărilor faţă de membrii comunităţii . Alocarea de credite bugetare speciale şi autonome, pentru adoptarea unor măsuri

de prevenire a violenţei. Unităţile de poliţie trebuie să-şi înfiinţeze formaţiuni distincte specializate pe

probleme de minori. Înfiinţarea unor organisme naţionale şi locale, care să contribuie la cunoaşterea

exactă a situaţiilor familiilor cu mulţi copii, cu greutăţi materiale, care îşi neglijează îndatoririle faţă de copii, îi abandonează, maltratează sau îi expun unor riscuri sociale.Aceste organisme pot ajuta spre refacere sau sancţionare, acolo unde este cazul.

"Educarea părinţilor" şi pregătirea lor prin diversificarea cărţilor cu privire la educaţia în familie şi prin sesiuni şi conferinţe de informare privind educaţia în familie.

Organizarea de către autorităţile publice locale a unor activităţi de informare la nivel naţional cu privire la violenţă.

Stimularea financiară a cadrelor didactice, sau sancţionarea lor în cazul neîndeplinirii atribuţiilor de educator.

Toate aceste măsuri trebuie să fie luate în urma colaborării cu şcolile şi familiile , pentru a face o corespondenţă cu nevoile şi realiatea încunjurătoare.

Mass-media exercită o influenţă deosebită asupra personalităţii copiilor şi în construirea unor atitudini positive. De aceea, este necesară interzicerea difuzării unor materiale care ar putea genera sau consolida violenţa, şi înlocuirea acestora cu activităţi de educaţie morală.Deasemenea autorităţile de reglementare trebuie să asigure respectarea legislaţiei privind conţinutului emisiunilor de televiziune şi programelor care ar putea conţine scene violente . Mass-media poate juca un rol important în prevenirea violenţei prin:

luarea unor iniţiative de informare şi sensibilizare a publicului difuzarea unor emisiuni de înalta calitate, care sa pună în valoare contribuţia

pozitivă a tinerilor şi care să promoveze modele normative pozitive controlarea difuzarii scenelor de violenţă realizarea unui program naţional şi programe locale de televiziune destinate în

exclusivitate copiilor si tinerilor

Un alt factor important implicat în procesul de prevenire a violenţei îl reprezintă chiar comunitatea de elevi din fiecare clasă şi şcoală.Cum pot ei sprijini? Prin:

Crearea unor legături de prietenie între toţi membrii comunităţii şcolare

24

Stabilirea unei relaţii de comunicare eficientă Implicarea în activităţile desfăşurate la nivelul instituţiilor şcolare Realizarea unor programe de tutoriat care să ofere modele pozitive de

comportament şi încurajare Acceptarea şi integrarea tuturor membrilor Respectarea rolurilor şi sarcinilor Cooperarea spre atingerea scopurilor Sancţionarea, de către grup, a abaterilor comportamentale Creşterea coeziunii grupului, prin cooperare

Influenţa grupului de prieteni prezintă o serie de efecte pozitive asupra individului(Eriko Albert – Lorincz şi Maria Carcea, 1998, p.33), cum ar fi :

satisface nevoi afective fundamentale: întelegere, sprijin, model de identificare,recunoaştere, comunicare, apartenenţă la o colectivitate sau grup;

asigură posibilitatea învăţării, solidarităţii, a cooperării, a ierarhiei, a unui sistem de valori, însuşirea normelor de convieţuire, a rolurilor sexuale; facilitează socializarea: autocunoaşterea, intercunoaşterea, empatia, formarea

prieteniilor, asumarea sarcinilor şi obligaţiilor.

Existenţa unui sistem de norme este una din premisele fundamentale ale constituirii şifuncţionarii optime a unui grup educaţional, şi o resursă importantă în prevenirea violenţei. Adolescenţii vin în contact cu diverse grupuri (grupul de colegi, grupul de prieteni din cartier), care le oferă posibilitatea afirmării de sine, într-un spaţiu social neîncorsetat de reguli formale . În cadrul acestei forme de socializare poate apărea fenomenul violenţei. Grupul de semeni este un” remediu împotriva sentimentului (autentic sau nu) de izolare şi singurătate. Tendinţa de grup este aproape un impuls profund care mobilizează şi sensibilizează fiinţa umană pentru a stabili şi întreţine relaţii cu ceilalţi. Pe plan psihologic, acest fapt se exprimă prin sentimentul apartenenţei, acea stare interioară care-l face pe om să se simtă ataşat de alte fiinţe umane, acestea oferindu-i, la rândul lor, o anumită linişte psihică (Eriko Albert – Lorincz şi Maria Carcea, 1998, p.62) Pentru a cunoaşte factorii de risc comportamentali părinţii şi profesorii trebuie să cunoască aceste grupuri şi activităţile lor, pentru a adopta strategii eficiente de prevenire şi de recuperare cum ar fi : înscrierea lor în evidenţe semi-oficiale şi atragerea acestora în activităţi de utilitate comunitară: concerte, concursuri, activităţi de loissir. Profesorul poate contribui şi el în procesul de prevenţie ( Ionescu, 1997, p. 87) prin :

Implicarea copiilor în stabilirea regulilor Motivarea şi stabilirea unor legături interpersonale între profesor şi elevii cu un

randament şcolar mediu sau scăzut. Renunţarea la etichetarea negativă şi sancţionarea severă a “copiilor problem”,

sub credinţa că aceştia nu pot fi recuperaţi Adaptarea procesului educativ la necesităţile individuale ale copiilor Cooperarea cu familia Promovarea unor modele moderne Adoptarea unei atitudini pozitive, empatice în comunicare Manifestarea faţă de elev a unui interes pozitiv, necondiţionat şi sincer

25

Adoptarea unei atitudini de încredere în sine, şi în elev Crearea unui climat şi a unor relaţii pozitive cu clasa de elevi Stabilirea unei relaţii de comunicare eficientă asertivă, în care să fie evitate ironia,

jignirea, violenţa şi mustrarea Stabilirea unui sistem echitabil de notare Pregatirea şi infomarea permanentă în domeniu, şi dezvoltarea unor abilităţi

necesare educării unei populaţii de elevi, caracterizate în prezent, de violenţă. Valorificarea temelor relevante pentru problematica violenţei, care se regăsesc în

curriculumul diferitelor discipline şi prin utilizarea unor strategii activ-participative care sa conduca la conştientizarea şi dezvoltarea unei atitudini critice a elevilor faţă de problematica violenţei şcolare.

Cel mai important aspect în acest proces îl reprezintă prevenţia şi eficacitatea măsurilor disciplinare.Ceea ce diferenţiază şcolile în abordarea violenţei şi disciplinei în general , este modul în care problemele sunt anticipate. Cand vorbim de prevenţie identificăm trei direcţii diferite în lupta împotriva violenţei:prevenţie primară, prevenţie secundară şi prevenţie terţiară. Aceste acţiuni ajută şi în dezvoltarea personală şi socială a elevilor, şi în creşterea calităţii vieţii. În această analiză trebuie să ţinem cont şi de faptul că nici o metodă nu poate fi 100% eficace, sau adaptată cerinţelor şcolilor, şi că nu există o cheie a succesului în aplicarea unui program de prevenţie. La nivelul şcolii, strategia de diminuare a devianţei, implicit a violenţei în rândul adolescenţilor trebuie să atingă următoarele obiective (Neamţu, 2003, p.264):• prevenirea problemelor de comportament prin descoperirea în timp util a surselor de disfuncţionalitate în procesul de învăţământ şi în viaţa şcolară, şi remedierea lor;• protecţia şi apărarea socială a elevilor, grupurilor şi şcolii faţă de diferite acte deviante;• restabilirea disciplinei şcolare, perturbată prin conduitele de devianţă şcolară; 1.Prevenţia primară se referă la demersurile aplicate la scală universală, în vederea anticipării fenomenului de violenţă şi la controlul factorilor de risc. Prevenţia primară presupune promovarea unui mediu prietenos care contribuie şi la rezolvarea unor probleme în afară de violenţă, până la delicvenţă şi excludere socială. Ea are la bază creearea unui patern cultural şi a unui dialog intercultural, promovarea unor valori de pace, cooperare, grijă şi respect. Charnay (1993) a evidenţiat nevoia respectării unor principii educative ce stau la baza prevenţiei violenţei: dezvoltarea competenţelor de comunicare ale elevilor, valorizarea educaţiei, dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi realiste, responsabilizarea elevilor prin implicare în activităţile şcolare, cristalizarea unui mediu care să faciliteze relaţii interpersonale pozitive.Prevenţia primară trebuie să se realizeze atât în clasă, de către professor, cât şi la nivelul şcolii. La nivelul clasei urmărim, în prevenţia primară, definirea regulilor şi cooperarea în muncă . În definirea regulilor este necesară trasarea lor clară şi simplă, bazată pe respect şi solidaritate, implicarea elevilor în alegerea lor. Definirea regulilor nu are numai un rol organizatoric, ci şi un rol educativ în dezvoltarea abilităţilor pentru viaţă. Cooperarea în muncă dezvoltă numeroase abilităţi sociale fără de care comportamentele violente ar lua amploare. Acestea sunt: creşterea coeziunii grupului,

26

reducerea victimizării, dezvoltarea capacităţii de rezolvare a conflictelor, acceptarea rolurilor, a unor puncte de vedere diferite, a împărţi, a lua o decizie în grup, organizarea, etc. Şcoala are un rol important în această etapă prin stabilirea unor relaţii interpersonale bune, bazate pe valori ca solidaritate şi democraţie. Regulamentul este foarte important într-o şcoală cu probleme legate de violenţă. Pentru Tattum (1997) normarea trebuie să înceapă cu ” stabilirea unor paternuri pozitive de comportare şi a aşteptărilor şcolii, urmată de discriminarea comportamentelor care nu pot fi tolerate în şcoală, iar în final cu stabilirea consecinţelor nerespectării.” Şcoala poate participa la procesul de intervenţie primară prin: realizarea unui curriculum caracterizat prin flexibilitate, diversitate, adaptat la nevoile populaţiei de elevi; generarea unor activităţi şi situaţii de învăţare diferite. Este necesară introducerea în programă a unor cursuri de educare complexă, cum ar fi formarea unor abilităţi de viaţă. Cothran & Ennis (1997) au demonstrat că există o corelaţie între motivaţia pentru învăţare şi apariţia fenomenelor violente. Activităţile extracurriculare au o importanţă deosebită în reducerea violenţei. Şcoala poate sprijini prevenţia primară, la nivel teoretic şi practic, prin diagnosticarea situaţiei şi realizarea unui plan de acţiune, cu participarea tuturor membrilor astfel (Tattum &Tattum, 1997):

Descurajarea violenţei la toate nivelele, prin elaborarea şi difuzarea de material informativ în vederea conştientizării efectelor negative ale violenţei.

De a acţiona preventiv, nu doar în situaţii de criză Promovarea discuţiilor la toate nivelele, cu implicarea a cât mai mulţi oameni Implicarea elevilor în procesul decizional la nivel de şcoală şi comunitate;

Stabilirea unui set de proceduri clare pentru profesori, de urmat în cazuri de violenţă

Transparenţa privind incidenţa fenomenului violenţei şi a măsurilor de prevenire şi rezolvare

Asigurarea fiecărei instituţii de învăţământ cu personal specializat şi cabinet de asistenţă psiho-pedagogică

Crearea unui mediu securizant şi suportiv care protejează împotriva factorilor de stres

2.Prevenția secundară include toate acţiunile luate de profesor şi de şcoală care au un efect corectiv asupra comportamentelor şi atitudinilor considerate deranjante pentru grup şi şcoală. Ea conţine demersurile aplicate unei populaţii care prezintă un risc crescut în adoptarea unui comportament violent, urmărind prevenţia apariţiei violenţei sau reducerea riscului apariţiei acesteia.

Prevenţia secundară urmăreşte trei aspecte în generarea măsurilor şi strategiilor: Atitudinea profesorului şi acţiunea sa corectivă trebuie să pornească de la : Disciplinare pozitivă. Plecând de la concepţiile cognitiv-comportamentale, este important ca în

contextul educaţional, să cunoaştem ce crede elevul despre comportamentul său şi ce crede profesorul. Astfel dezvoltăm autocontrolul, capacitatea de auto-observare, auto-evaluare, conştientizare, empatie, responsabilitate.

27

Reducerea neîncrederii şi stimularea motivaţiei în vederea unei integrări sociale adecvate.

Existenţa unui sistem de recompensare şi sancţiune. Implicarea clasei ca mediator pentru a reduce comportamentul agresiv. Implicarea elevilor în acţiuni sau proiecte care vizează reducerea cazurilor de

violenţă în şcoală. Observarea elevilor, analiza grupului şi a relaţiilor interpersonale pentru a putea

genera un plan specific pentru agresor, unul pentru victimă şi unul pentru grup/clasă.

Dezvoltarea unor relaţii protective şi bazate pe afecţiune Olweus (2000) spune că este “mai uşor pentru un elev să accepte critica pentru

comportamentul nedorit şi să încerce să se schimbe, dacă se simte apreciat şi iubit. ”

Relaţiile să se bazeze pe încredere. Sancţiunile să se adreseze comportamentului, nu persoanei, să fie combinate cu

recompensarea comportamentelor pozitive, să fie prompte şi suficient de intense. Pedepsirea , mai ales cea informală, nu are întotdeauna un efect pozitiv.

Stimularea unui comportament pozitiv prin premierea anuală ( sume de bani, obiecte) a elevilor care au dat dovadă de o conduită morală adecvată.

Iniţiativa şcolii să se desfăşoare astfel : Colaborare în urma pregătirii liderilor de echipe şi a unor training-uri legate de :

principiile nonviolenţei, tehnici de rezolvare a conflictelor, tehnici de comunicare asertivă, tehnici de cooperare.

Perfecţionarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice prin programe specifice în sfera psihologiei sociale, sociologiei familiei, devianţei.

Prezentarea unor studii de caz privind violenţa şcolară şi evidenţierea soluţiilor. Organizeze iniţiative care să promoveze comunicarea cu familia, alte şcoli,

asociaţii, reprezentanţii societăţii civile sau comunităţii, implicarea bisericii. Implicarea şi responsabilizarea părinţilor.

3.Prevenţia terţiară se referă la strategiile aplicate unei scale indicate, apariţia comportamentului violent, fiind deja evidentă şi producând prejudicii. În această etapă este bine să dezvoltăm la copii anumite abilităţi, în loc să ne concentrăm asupra lipsei de control şi devianţei. Bendtro & Long (1995, p.56) susţin că intervenţia trebuie să se bazeze pe cei patru „A” : ataşament, achiziţie, autonomie,altruism. Deasemenea prevenţia terţiară presupune:

Exploatarea punctelor tari. Exploatarea abilităţilor, creativităţii elevilor, prin încurajarea dezvoltării

pasiunilor şi hobby-urilor. Oferirea de ajutor prin intermediul unor persoane apropiate elevului violent:

profesor, rudă, prieten care are o influenţă pozitivă. Renunţarea la expectaţii negative.

28

Întreaga literatură de specialitate porneşte, în descrierea măsurilor de prevenire a violenţei şi delicvenţei, de la orientarea psihologică cognitivă , învăţarea socială şi condiţionarea operantă. Knopp (1985) realizează o sinteză a acestora sub forma unor modele, astfel :a). reducerea neîncrederii şi motivaţiei în vederea unei integrări sociale adecvateb).stimularea capacităţii empatice, cultivarea relaţiei, şi dezvoltarea înţelegerii pentru situaţia victimelorc).furnizarea unor modalităţi de acţiune faţă de evenimente, situaţii neaşteptate;d).consilierea tinerilor victimizaţi; e).educaţia sexuală, modificarea distorsiunilor cognitive în privinţa comportamentului sexual inadecvat;f).utilizarea unor procedee de condiţionare faţă de modelele de comportament alterate; g).dezvoltarea abilităţilor sociale şi controlul anxietăţii;h).terapia familială. Putem adăuga o strategie interesantă şi anume efectul chatarsis-ului (Ilut,1994). Studiile arată în acest sens, o reducere a comportamentului violent prin descărcarea lui în plan imaginar , decât prin înlocuirea lui.

Programele de prevenţie urmăresc formarea a cinci competenţe de bază (Williamns si Guerra, 1996, apud. Kallay , Eva et al. 2004):

•   identitate pozitivă•   dezvoltare personală;•   autoreglare;• abilităţi sociale;•   sistem de valori.

Promovarea unei identităţi pozitive se poate face prin :implicarea elevilor în activităţi diferite fără discriminare, recompensarea comportamentelor pozitive, dezvoltarea talentelor personale, acceptarea diferenţelor. Imaginea pozitivă trebuie să fie construită cu ajutorul colegilor şi cadrelor didactice, şi reconstruită cu ajutorul psihologului şcolar, atunci când elevul nu are capacitatea de autocunoaştere. Dezvoltarea personală se realizează prin programe de dezvoltare a abilitatilor de coping, programe de dezvoltare a stimei de sine, programe de evitare a victimizarii. Dezvoltarea abilităţilor de autoreglare se realizează prin: tehnici de management emoţional (managementul mâniei, autocontrol), cunoaştere şi autocunoaştere. Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare socială prin: programe de recreere şi dezvoltare socială după ore, instruire privind diferite abilităţi de relaţionare, tehnici de mediere şi rezolvare de conflicte (în cadrul cabinetului de asistenţă psiho-pedagogică) Formarea unui sistem de valori prosocial prin: campanii de promovare a normelor prosociale şi încurajare a comportamentelor responsabile şi prosociale. Pentru a putea preveni violenţa în rândul elevilor este foarte important ca toţi factorii de infuenţă să coopereze şi să se implice, în acelaşi timp să fie aplicate mai multe strategii. Agresivitatea este o preocupare pe cât de veche, pe atât de actual în abordare pentru specialişti. Ţinând cont de faptul că pentru violenţă cauzele sunt de fapt complexe cauzale, iar formele de manifestare sunt variate, măsurile de prevenire sunt greu de combinat atât la nivel general cât şi pentru cazuri particulare.

29

Bibliografie:

1. Câmpeanu, Ioan, Neamţu, George (1998). Intervenţie şi prevenţie în delincvenţă, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi .

2. Charney, R. (1993). Teaching Children Nonviolence. Journal of Emotional and Behaviour Problems.

3. Constantin , Ciornei-Donighian,(2006).Teză de doctorat: Probleme ale minimizării delicvenţei juvenile-aspecte sociale, pe http://www.scritube.com/stiinta/drept, la data de 27.01.2011

4. Cothran,D., Ennis, C. (1997). Students and teachers' perceptions of conflict and power. Teaching and Teacher Education. Vol. 11.

5. Eriko, Albert – Lorincz, Carcea, Maria(1998). Prevenirea dezadapării şcolare. Contribuţiimetodologice la profilaxia şi terapia adolescenţilor cu probleme de adaptare, EdituraCerni, Iaşi.6. Ferreol, G., Neculau, A. (2003) Violenţa. Aspecte psihosociale, Polirom, Iaşi.7. Iluţ, Petru (1994) .Structurile axiologice din perspectivă psihosocială, Buc: Ed. Didactică şi Pedagogică.8.Ionescu, Ion (1997). Sociologia scolii, Polirom, Iasi.

9. Jäger, Th., Bradley, C. & Rasmussen, M. (Eds.) (2003). Violence Prevention in School Using the Internet: A European Perspective. Landau: Verlag Empirische Pädagogik.

10. Kallay , Eva et al. (2004). Capitolul: Autocunoaştere şi dezvoltare personală, înConsiliere si Orientare – Ghid de educaţie pentru carieră, Lemeni, G. & Miclea, M.(coordonatori), Editura ASCR, Cluj-Napoca.11. Knopp, Konrad; K.-Bühler, W. (1985). "Mathematics as a cultural activity". Math. Intelligencer12. Neamțu, Cristina (2003).Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iași.13.Petcu, Marioara(1999). Delincvenţa – repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

14. Olweus, D. (2000). Bullying at School. Oxford: Blackwell Publishers, Ltd. 15. Stănciulescu, Elisabeta (1997). Sociologia educatiei familiale, vol. I, Editura Polirom, Iasi.16.Tattum, D. & Tattum, E.(1997). “Bullying: A Whole-School response”. In Jones, N. &Jones, E. B. (Eds.), Learning to Behave. Curriculum and Whole SchoolManagement Approaches to Discipline. London: Kogan Page

30

VI. FENOMENUL „BULLYING”

Profesor Psiholog Drd. IOANA ŞANDRU

Motivarea alegerii temeiFenomenul „BULLYING” pare să fie încă o problemă insuficient conştientizată în societatea românească sau poate doar un subiect incomod. Pentru multi actori intervievaţi, tema „prevenţiei fenomenului bullying” a părut oarecum surprinzatoare, nouă. Opiniile exprimate nu au fost întotdeauna convergente, mergând de la negarea fenomenului de bullying pâna la considerarea violenţei ca o problemă îngrijorătoare. Această lucrare este rezultatul unei cercetări în care mi-am propus o analiză a fenomenului bullying la adolescenţi, urmărind examinarea unor comportamente agresive şi manifestări violente de tip bullying care stau la baza declanşării unor conflicte în adolescenţă. Fenomenele de violenţă îmbracă diverse forme: acestea se manifestă în cadrul şcolii, în special ca acte de hărţuire (bullying), dar şi în cadrul familiei, în bandă sau în gaşcă, în cadrul unor manifestări sportive sau prin intermediul noilor tehnologii de comunicare, cum ar fi internetul. Toate aceste expresii ale violenţei merită desigur o analiză a impactului fenomenului bullying asupra adolescenţilor. Trebuie menţionat că sporirea actelor de violenţă (acte de distrugere şi de vandalism, bătăi şi agresiuni, furturi însoţite de violenţă, violuri etc.) nu se manifestă exclusiv în rândul tinerilor, epoca noastră fiind marcată de o recrudescenţă a violenţei. Cu toate acestea, vârsta persoanelor care comit acte de violenţă urbană constituie un factor important de înţelegere şi de soluţionare a fenomenului, proporţia minorilor şi adulţilor tineri fiind, într-adevăr, considerabilă.Problema fenomenului bullying poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi factorii educaţionali. Bullingul este un factor de risc pentru abandonarea şcolii, violenţă, delincvenţă. Elevii care agresează sunt mult mai predispuşi faţă de cei agresaţi de a comite fapte antisociale care includ bătăi, vandalism. Pe termen lung, sunt de 5-6 ori mai predispuşi de a se implica în acte criminale la vârsta adultă (Olweus, 1991).Pentru cei mai mulţi dintre subiecţii intervievaţi, violenţa este o problema individualizată, izolată şi contextualizată, nicidecum un fenomen generalizat la nivelul întregului sistem.

Aspecte teoreticeViolenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. De la formele cele mai agresive, precum războaie ori crime terifiante, bătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, şi până la cele mai puţin şocante (dar nu mai puţin nocive), cum ar fi violenţele verbale, toate acestea susţinute de o abundenţă de imagini violente.

În ceea ce priveşte înţelesul asociat conceptului de violenţă, trebuie remarcat că el a fost deseori discutat în relaţie cu cele cu conceptele de agresivitate şi conflict. Agresivitatea este considerată un act ce are ca intenţie producerea unui prejudiciu ţintei vizate. În raport cu agresivitatea („comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine” - Popescu-Neveanu), violenţa este considerată „dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii care poate fi fizică, psihică sau materială”.

31

Având în vedere importanţa agesiunii şi violenţei în societatea umană, implicarea lor în multiple fenomene sociale este necesară o privire sumară asupra cauzelor care provoacă aceste fenomene. Agresiunea este un comportament explosiv, violent, în timp ce agresivitatea este o predispoziţie constituţională sau potenţială spre luptă sau posibilitatea de a acţiona agresiv sau de a comite atacuri nepropvocate. Agresiunea este mai mult sau mai puţin un comportament violent Majoritatea analizelor privilegiază ideea că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp ce violenţa ţine mai mult de cultură, de educaţie, de context. Yves Michaud, autor al unei lucrări de sinteză asupra violenţei (1986), crede că nu poate exista un discurs universal cu privire la violenţă, deoarece fiecare societate se luptă cu propria sa violenţă conform propriilor criterii şi tratează problemele violenţei cu mai mult sau mai puţin succes. În general, cercetările identifică mai multe tipuri de violenţă: (a) violenţa fizică (este nucleul dur al violenţei în care sunt incluse: omorurile, tentativele de omor, violurile, loviturile voluntare grave, furturile, tâlhării); violenţa economică (se referă la distrugeri şi degradări de bunuri); violenţa morală sau simbolică (determinată de modurile de exercitare a autorităţii, de dominaţie). Diversele tipologii ale violenţei aduc în discuţie faptul că există grade diferite de violenţă. Nu putem pune pe acelaşi plan o crimă, un viol, o tâlhărie cu o violenţă verbală. Violenţele delimitate de codul penal constituie doar un nivel al violenţei. La un al nivel se situează ceea ce francezii au numit „les incivilités”, în care sunt incluse o serie de fapte care aduc atingere persoanei şi care ţin de încălcarea bunelor maniere şi a modului de viaţă în societate (cuvinte jignitoare, umiliri, cerşetoria etc.).Violenţa în şcoală este o certitudine, care se „derulează” între actorii acesteia şi se „concretizează” în incidente abia perceptibile, uneori, de natură emoţională (agresiuni, jigniri, umiliri etc.), până la evenimente extreme sau chiar fatale. (împușcarea copiilor de către copii, sinuciderea copiilor etc.). Copiii, profesorii, părinţii, alte persoane pot fi agresori sau victime. O formă de violenţă, întâlnită îndeosebi în şcoală este fenomenul bullying, definit ca o formă de abuz, în detrimentul stării de bine (well being) şi dezvoltării sănătoase şi armonioase a tinerilor. Poate fi o formă simplă de neglijare sau se poate extinde la forme complexe de abuz fizic, emoţional, pe internet şi chiar sexual. Unii specialişti (Valerie E. Besag, Bullies and Victims in Schools, 1989) consideră bullying comportamentul sau atitudinea de „intimidare” în mod repetat şi intenţionat, ca modalitate de a câştiga puterea asupra altei persoane.Bullying-ul este un comportament deliberat al unui individ sau grup, repetat pe parcursul unui interval de timp, cu intenţia de a răni fizic, emoţional sau psihic o altă persoană. Multe studii au relevat efectele dăunatoare pe care le poate avea bullying-ul asupra vieţii tinerelor persoane, sentimentul de izolare şi neputinţă, al lipsei de control, pierderea încrederii şi a stimei de sine putând fi devastatoare Bullying-ul presupune o acţiune repetată o perioadă de timp până devine un pattern; victimele se simt fără ajutor şi incapabile să să răspundă sau să se apere, lipsite de încredere în sine şi de control asupra vieţii. Bullying vs Violenă: adesea o linie fină desparte cele două concepte. Dacă Violenţa este definită ca un rău fizic sau mental, cazurile fiind în descreştere, Bullying-ul este considerat o formă de violenţă fizică şi psihologică, conduită intenţionată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violenţă; cazurile de bullying sunt în creştere, solicită specifice tipuri de strategii de prevenţie.Violenţa se raportează la cazuri ce sunt împotriva legii, depăşind graniţa legalităţii. în timp ce fenomenul Bullying rămâne în aria legii. Violenţa este considerată un comportament neacceptat, bullying-ul este forma acceptată ca o parte a vieţii normale. La tineri, violenţa şi bullying-ul sunt ceva obişnuit. Violenţa este corelată cu folosirea armelor, consumul de droguri, raportată la categorii de tineri din zone defavorizate, cu risc de abandon şcolar, cu rezultate şcolare slabe.

32

Bullying-ul se centrază mai mult spre indivizi, care pot fi băieţi sau fete, spre cei care au mare nevoie de putere, de control. Victimele sunt cei care nu ştiu să facă faţă agresiunii, suferind adesea de depresie şi stimă de sine scăzută. Bullying-ul are nevoie de strategii de intervenţie specifice, de politica de tip ”Toleranţa zero”. În acest proces, agresorii şi victimele se pot angaja în alte manifestări din ce în ce mai violente. Atât în actele violente, cât şi în situaţii de bullying, elevii - victime se tem şi refuză să mai vină la şcoală, suferă în urma unor pedepse fizice dure date în familiile lor, sunt din familii în care părinţii se implică foarte puţin, nu au o bună comunicare şi nu gândesc pozitiv în ceea ce priveşte rezolvarea de probleme.Indicatori de semnalare a faptului că un copil este victimă a bulling-ului:Un elev poate fi în situaţia de victimă a bullingului dacă:

• îi este teamă să mai meargă la şcoală şi se plânge de dureri frecvente de cap şi de stomac pentru a evita să meargă la şcoală• are puţini prieteni sau nici unul cu care să se joace.• pare trist şi înfricoşat• vine de la şcoală cu hainele murdare sau cu lucrurile distruse.• are cuţite, briceaguri sau foarfece.

Bullying – feluri de exprimare Exemple

Verbale (cea mai comună formă) tachinare, glumiţe, ignorare/izolare, bârfă, ameninţări

Emoţională, non- verbală Intimidare folosind gesturile sau excludere socială

Fizice a bloca calea cuiva, a-l înghesuia împinge, a lovi cu piciorul, a pune piedică

Sexuale hărţuire, atingere, bătaie, fotografii compromiţătoare, emailuri,

graffiti, avansuri sexuale

Deposedare de lucruri a ascunde lucrurile, furt, incendierea, deposedare de fonduri vandalism, distrugere

Electronice (Cyberebullying) mesage insultătoare (la telefon, computer, prin e-mail)

Comentariile (cuvinte, remarci, glume răutăcioase sau binevoitoare etc.) pot fi despre: aspectul fizic: greutate, înălţime, culoarea părului, culoarea ochilor, vestimentaţie; familie: tip de familie (monoparentală), divorţ, nivel de cultură (lipsa cărţilor din casă, educaţia părinţilor, durata şi calitatea petrecerii timpului liber împreună), lipsa părinţilor (plecaţi la muncă în străinătate, fără timp liber, decesul unuia dintre părinţi etc.), apariţia unui no membru în familie; activitatea şcolară: performanţe, prezenţa/ absenţă, abandon şcolar, interese, hobby/ pasiuni, aptitudini, atitudini, evoluţie şcolară; comportament: specific adolescenţilor (piercing, popularitate); nevoi speciale: dizabilităţi motorii, alte tipuri de dizabilităţi, cum ar fi , dislexie, ADHD, sau sărăcie,

33

religie, etnie etc.; alte diferenţe: stil de învăţare (vizual, auditiv, tactil kinestezic), stil de muncă (rapid, lent, sintetic, analitic, experienţial), stare de sănătate, obiective de carieră, dorinţe.Bulling-ul adesea, dar nu întotdeauna, îmbracă diferite forme în funcţie de gen.Cele mai frecvente caracteristici ale bullingului când sunt implicaţi băieţii (agresorul este băiat) sunt:

• Intimidarea• Controlul• Umilirea• Dominarea prin forţă• Ameninţarea siguranţei personale

Tactici folosite:• poreclirea• bătăile, luptele• deposedarea de bunuri (bani, obiecte personale)• distrugerea proprietăţii victimei• îmbrâncirea• lovirea• iniţierea de atacuri repetate

Cele mai frecvente caracteristici ale bulling-ului când sunt implicate fetele (agresorul este fată) sunt:

• crizime socială manipulare• rănirea sentimentelor• respingere subtilă şi izolarea marginalizarea victimei

Tactici folosite:• utilizarea poreclelor• izolarea victimei “Nu vorbiţi cu ea!.”• bârfe• împrăştierea de zvonuri false

Agresiunea se poate manifesta într-o formă indirectă, prin răspândirea de zvonuri depreciative la adresa unei persoane sau prin marginalizare socială (Crick & Bigbee, 1998). De obicei formele mai puţin grave de violenţă preced formele mai serioase, grave. Trecerea de la o formă la alta se poate produce: în cadrul aceleiaşi situaţii care escaladează de la dispută verbală la atac fizic, în timp, pe măsură ce înaintează în vârstă, tânărul trece de la îmbrâncelile şi piedicile specifice copilăriei la violenţe fizice grave, premeditate, ce apar de regulă în adolescenţă.A te simti în siguranţă la şcoală (faţă de bulism) este o condiţie necesară, chiar dacă nu suficientă pentru a obţine performanţe şcolare.Bulling-ul crează o atmosferă de tensiune şi violenţă care alimenteză alte comportamente agresive, de răspuns. Corelate ale bulling-ului sunt: conduita inadecvată, convingerile care susţin violenţa, depresia, sentimentul apartenentei la şcoală, furie, impulsivitate, rezolvarea problemelor prin apelul la forţa fizică, lipsa abilităţilor sociale de bază în interacţiunea cu ceilalţi copii, lipsa de încredere în utilizarea strategiilor nonviolente. Aceste comportamente se întind pe un continuum, de la minore (ironie, poreclire, a tachina), medii (a refuza accesul unui copil în grupul de joacă, a lua sandviciul din ghiozdanul altui coleg), până la forme extreme (atac fizic, lovire care pune în pericol viaţa altui copil).De ce elevii agresaţi nu vorbesc despre experinţele lor?

•Se tem că agresivitatea se va manifesta asupra lor mult mai puternic decât înainte.•Se simt stânjeniţi şi ruşinaţi•Primesc răspunsuri neadecvate atunci când povestesc despre experienţa lor: “Eşti suficient de mare pentru aţi rezolva problemele singur!”

34

Se consideră că cei care provoacă „bullying” sunt acele persoane care nu primesc suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă. Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea, încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri, prostituţie, găşti) sunt factori facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi. De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie. „Se spune că atunci când eşti nefericit(ă), ai nevoie să vezi pe cineva mai nefericit(ă) decât tine.” (Crothers, L.M. & Levinson, E.M. (2004). Assessment of bullying: A review of methods and instruments. Journal of Couseling and Development, 82)Efectele bullyingului pot fi clasificate în fizice, emoționale:Efecte Fizice Efecte Emoționale

Durere de stomac Pierdere/câștig în greutate Dureri de cap Abuz de droguri, alcool Activitate Sexuală Agresiune fizică Suicid Omor

Alienare Scăderea stimei de sine Neîncredere Insecuritate Teamă Depresie Retragere Agresiune Furie Răzbunare

Copiii sau persoanele care sunt agresori sunt de fapt cei care vor să demonstreze, în forţă, din păcate, că au o bună stimă de sine, că deţin controlul şi sunt superiori celorlalţi. Familiile unde se foloseşte adesea pedeapsa corporală, constituie un mediu „prielnic” pentru dezvoltarea comportamentelor deviante de tip bullying, inadecvate adaptării la cerinţele sociale, incapabile de înţelegere a disciplinei pozitive şi respectării unor reguli pentru bună funcţionare.Un deficit de stimă de sine contribuie semnificativ la actele de tip bullying, ca şi stările de anxietate sau de vinovăţie. Lipsa abilităţilor sociale, utilizarea forţei, dependenţa de comportamente agresive, mânia şi furia, statutul în grupul de apartenenţă, existenţa unor antecedente de acest tip în copilărie sunt factori de risc. Precizăm că de multe ori, bullying-ul nu implică neapărat criminalitate sau violenţă fizică, ci funcţionează ca abuz psihologic sau verbal.Cercetătorii au acordat o mare importanţă consecinţelor agresivităţii ca urmare a stabilităţii şi menţinerii numeroaselor efecte negative pe care le implică (Farrington, 1991; Olweus, 1979): performanţe şcolare scăzute, eşec şcolar, suspendare, excludere sau părăsirea voluntară a şcolii, asumarea violenţei ca formă acceptabilă de rezolvare a problemelor/conflictelor efort suplimentar din partea profesorilor şi administraţiei pentru gestionarea problemelor de disciplină (comportamentele disruptive de la clasă şi agresive din pauză necesită atenţie şi supraveghere suplimentară), ceea ce duce la scăderea eficienţei predării şi limitarea oportunităţilor de învăţare pentru ceilalţi elevi, imagine negativă din partea colegilor şi a profesorilor, marginalizarea elevului, sentimente de izolare şi singurătate, consum de alcool, droguri, acte de delincvenţă în adolescenţă,criminalitate şi psihopatologie la vârsta adultă.Cei mai mulţi copii devin agresivi deoarece au un deficit de abilităţi sociale adecvate. De exmplu un elev care foloseşte agresivitatea pentru a lua un obiect din mâna altui copil (smulge obiectul), are nevoie să înveţe să ceară politicos şi să aştepte până ce îl va primi.În alte situaţii elevii pot folosi comportamentele agresive pentru a evita sau a modifica o serie de aspecte neplăcute (ex. să schimbe sau să scape de situaţiile în care sunt hărţuiţi, tachinaţi, ameninţaţi sau la limita eşecului).

35

Cauzele şi soluţiile pentru stoparea acestui fenomen sunt în atenţia cercetătorilor de peste 20 ani. Au fost identificate diferenţe de gen: băieţii au un risc mai mare decât fetele de a fi atât agresor cât şi victimă, acest lucru deoarece fetele adoptă alte manifestări ale agresivităţii. Fenomenul este unul stabil în timp, deşi se manifestă intens în adolescenţă.Cercetările au arătat că de cele mai multe ori aceeaşi persoană este şi victimă şi agresor (Marsh şi colab., 2001). Victimele au un scor mai scăzut la concepţia generală despre sine şi o evaluare negativă a competenţelor sociale şi a acceptării din partea prietenilor. Concepţia generală despre sine este însă un predictor pentru apariţia depresiei, dar nu şi pentru probleme de externalizare (Marsh şi colab., 2001).În perioada adolescenţei are loc reconstituirea pe fundamente noi a personalităţii şi a caracteristicilor sale principale de o foarte mare intensitate, şi care crează un joc de libertate interioară a conştiinţei, dialoguri interne tot mai numeroase raportate la momente complexe din viaţă, în care trebuie luate decizii, făcute evaluari, înţelese situaţii. Trăsătura dominantă a adolescenţei este conflictul. Etimologic, noţiunea de “conflict” provine din limba latină în care “confligo-ere-flixi-flictum” înseamnă “a se lovi, a se ciocni, a se lupta”.

V. Pavelcu, ocupându-se de formarea şi dezvoltarea personalităţii cu toţi factorii şi trăsăturile sale, punctează unele caracteristici ale adolescenţei, considerând-o “vârstă a furtunilor”, a “conflictelor şi frământărilor”, o “vârstă metafizică a sistemelor şi teoriilor”, “vârsta adevăratei prietenii”, scoţând în evidenţă trăsături psihologice şi sociale ca: afirmare de sine, autonomie, independenţă, aspiraţii şi năzuinţe, izolare şi singurătate, solidaritate, egoism şi altruism, realizarea personalităţii pe plan social prin integrarea în profesie şi societate în conformitate cu un “plan de viaţă” şi cu schimbarea normelor de conduită prin voinţă liberă, autocontrol şi creaţii personale şi originale (1972, p. 89-90).Schimbările de natură biologică, dorinţa de a deveni independent şi în acelaşi timp de a rămâne dependent, căutarea identităţii şi schimbările de natură cognitivă specifice perioadei adolescenţei sunt tot atâtea motive de a analiza schimbările specifice ale perioadei adolescenţei şi impactul acestora asupra dezvoltării unor forme de manifestare agresivă. Implicarea adolescenților în programele de prevenirea violenţei/ bullying-ului în calitate de parteneri este benefică deoarece: aduce informaţii despre propriile experienţele în ceea ce priveşte violenţa/bullying-ul; manifestă autenticitate în exprimarea problemei; constituie un exemplu pentru colegii lor; se asigură vizibilitatea problemelor cu care se confruntă; se identifică şi aplică strategii eficiente de disciplină pozitivă. Literatura de specialitate prezintă numeroase asemenea programe concepute şi implementate la diferite niveluri cu scopul prevenirii şi/sau limitării reapariţiei unor comportamente agresive. Varietatea lor merge de la intervenţia la nivelul individual şi cel al familiei pînă la eforturile comunităţii, de la prevenirea agresivităţii până la limitarea acesteia prin intervenţia terapeutică.Multe programe de prevenţie secundară sunt derulate prin intermediul şcolii. Prevenţia comportamentului deviant ar trebui să devină (şi conform măsurilor legislative menţionate chiar tinde să devină) o măsură prioritară de politică educaţională. Educatorii pot să deţină un rol de bază în prevenirea şi limitarea comportamentelor agresive ale tinerilor prin variate modalităţi de intervenţie:

crearea unui mediu şcolar sigur, cooperant, eliminând factorii de risc ai comportamentului agresiv;

dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe pentru şcoală care să ducă la creşterea rezistenţei copiilor în postura de iniţiator al actului agresiv, victimă sau susţinător;

dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe care să abiliteze atât copiii cât şi părinţii în analiza critică a emisiunilor TV sau mass media (American Psychological Association Comission on Violence and Youth 1993 apud J. Allan, J. Nairne, J.A. Majcher, 1996).

36

Introducerea serviciilor de mediere şi negociere (gestionarea furiei, inteligenţa emoţională, respectul de sine, siguranţa fizică etc.), provocarea exprimării elevilor şi utilizarea iniţiativelor acestora, folosirea specialiştilor (psihologi, consilieri etc.), cooperarea cu părinţii, formarea şi dezvoltarea cadrelor didactice (evaluare, transdisciplinaritate, metode active, consiliere şi orientare, management al proiectelor, dezvoltarea echipelor, etc.), personalizarea spaţiului, atitudinea deschisă, pozitivă, onestă sunt măsuri cu rezultate importante, cum ar fi :

• Reduceri substanţiale: 30-50%, scăderea frecvenţei hărţuirii elevilor;• Reduceri semnifi cative în rapoartele generale ale elevilor despre comportamentul antisocial, cum ar fi vandalism, furt, beţie şi chiul;• Îmbunătăţiri semnificative în „climatul social” din familie, clasă şi din şcoală: ordine şi disciplină, relaţii sociale pozitive, încredere, precum şi o atitudine pozitivă faţă de învăţare.

Programele de intervenţie au sarcina să promoveze încrederea în sine şi dezvoltarea personală a tuturor copiilor, să-i încurajeze în procesul de asimilare a cunoştintelor şi deprinderilor necesare rolului lor activ în viaţa economică, socială şi culturală. Reperarea fenomenului bullying în şcoli poate fi dificilă şi poate lua mult timp, dar implementarea unor politici anti-bullying a arătat că şcoala poate reduce incidenţa acestui fenomen şi perceperea lui ca un fapt normal de viaţă. Suntem conştienţi că nu este uşor să rezolvi problema violenţei în şcoli, dar aplicarea unor politici anti-bullying ar trebui să se constituie într-un obiectiv pentru fiecare unitate de învăţământ, în scopul de a apăra dreptul fundamental al fiecărui copil de a se simţii în siguranţă în propria şcoală.

Desi soluţia nu este simplă, putem privi în jur şi învăţa de la acele ţări care au avut curajul să implementeze politici, stategii, intervenţii şi tehnici care au contribuit la combaterea comportamentului de tip bullying.

Programele de intervenţie desfăşurate prin şcoală au dus la îmbunătăţirea competenţei prosociale şi descreşterea comportamentului de risc. Cele mai eficiente s-au dovedit acele programe care se adresează dezvoltării deprinderilor personale şi sociale cu impact asupra cunoaşterii, atitudinii şi competenţei comportamentale a tinerilor. Aşadar, şcoala deţine un rol hotărâtor în prevenţia şi intervenţia în cazul comportamentului cu caracter antisocial. Totuşi, fără eforturile conjugate ale tuturor factorilor educativi implicaţi – familie, şcoală, comunitate, mass media – şcoala nu poate face faţă tuturor variabilelor ce pot interveni.

BibliografieALLPORT, G.W. - "Structura şi dezvoltarea personalitãţii", EDP, Bucureşti,1991Anderson, W., Curs practic de încredere, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1999AMERICAN PSYCHOLOGICAL ASSOCIATION (APA) – „Developing Adolescents: A Reference for Professionals”, Washington DC, 2002BANCIU, D., RĂDULESCU, D., VOICU, M. – „Adolescenţii şi familia”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985CATTEL, R. B. – „The Personality Structure and Dr. Eysenck”, Journal of Social Behavior and Personality, I, 1986Clarke, E. A., & Kiselica, M. S. (1997). A systemic counseling approach to the problem of bullying. Elementary School Guidance and Counseling, (31), 310-325.Clerget, S. (2008). Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes, Bucureşti, Editura Trei.Cosnier, J. (2002). Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, Editura Polirom, Iaşi.COSMOVICI, A., IACOB, L. – “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iasi, 1998CREŢU, T. – „Psihologia vârstelor”, Ed. Universităţii, Bucureşti, 1994

37

Cotiga, A.C. „Strategii de abordare a agresivităţii (o perspectivă eclectică)”. În Revista de psihoterapie experienţială, nr. 23 / decembrie 2003, pp. 32 – 35.Crothers, L.M. & Levinson, E.M. (2004). Assessment of bullying: A review of methods and instruments. Journal of Couseling and Development, 82DEBESSE, M. – „Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă”, EDP, Bucureşti, 1970Dincă, M. (2002). Adolescenţa şi conflictul originalităţii, Editura Paideia, Bucureşti.DRAGOMIRESCU, V., „Psihosociologia comportamentului deviant”, Ed. ştiinţifică EGAN, G. – „Egan’s Skilled Helper Model: Developments and applications in Counseling”, Brooks/Cole, 2001 ERICKSON, E. – “Identity, Youth and Crisis”, New York, Norton, 1968 Ferréol, G., Neculau, A. (coord.) (2003). Violenţa. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi.Fundaţia Copiii Noştri şi UNICEF România, Agresivitatea copiilor, Înjurături, lovituri, bătăi, Sugestii pentru părinţi şi educatori.Gittins, Chris, Reducerea violenţei în şcoală, un ghid al schimbării, Copiii şi violenţa, COE, 2007GESELL, A., ILG, F., AMES, L.B. – “Youth, the Years from Ten to Sixteen”, Hamish Hamilton, London, 1946 GOLEMAN, D. – „Inteligenţa Emoţională”, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008 GOLU, M - "Dinamica personalităţii", Bucureşti, Ed. Geneze, 1993 GOLU, P. - „Psihologia copilului”, EDP, Bucureşti, 1994 HOLDEVICI, I. – “Elemente de psihoterapie”, Editura All, Bucureşti, 1996 HOWE, D. - ”Attachment and Loss in Child and Family Social Work”, New York, Iosifescu, Ş., Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2001Marcelli, D., Berthaut, E. (2007). Depresie şi tentative de suicid la adolescenţă, Editura Polirom, Iaşi.MITROFAN, I. - ,,Psihologia, psihoterapia şi consilierea copilului: abordare experienţială”, Ed. S.P.E.R., Bucureşti, 2001 MITROFAN, N. - ,,Testarea psihologică a copilului mic”, Mihaela Press, Bucureşti, 1997

Olweus, D. (1978). Aggression in Schools: Bullies and Whipping Boys. Washington, DC: Hemisphere.

Olweus, D. (2001). Peer Harassment: A Critical Analysis and Some Important Issues. In J. Juvonen & S. Graham (Eds.), Peer Harassment in School: The Plight of the Vulnerable and Victimized (pp. 3-20). New York: Guilford Press.

PAVELCU, V. – “Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii”, EDP, Bucuresti, 1970, 1982 PAVELCU, V. – „Tratat de psihologie experrimentală”, Bucureşti, 1963 RĂŞCANU, R. -,,Psihologie medicală şi asistenţă socială”, Ed. Soc. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1996 SILLAMY, N. – „Dicţionar de Psihologie”, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996 ŞCHIOPU, U. (coord.) - "Dicţionar de psihologie", Bucureşti, Ed. Babel, 1997 ŞCHIOPU, U. – „Psihologia copilului”, Bucureşti, EDP, 1967, pg. 296 ŞCHIOPU, U., VERZA, E. – “Adolescenţa – personalitate şi limbaj”, Ed. Albatross, Bucureşti, 1989

Pagini WEBwww.coe.int/children www.educatiefărăviolenta.rowww.bullying-in-school.info www.create2009.europa.eu/www.peersuport.uk www.antibullying.netwww.antibullyingweek.co.uk www.there4me.com

38

www.dfes.gov.uk/bullying www.bbc.co.uk/schools/bullyingwww.nspcc.org video.google.com (bullying)www.ncb.org.uk www.peersupport.co.ukwww.ukobservatory.comwww.ace-ed.org.ukwww.bbc.co.uk/schools/bullying/videophone violence have been greatly exaggerated. http://www.spiked-online.com/Articles/0000000CAAD3.htm (20/12/2006). Beran, T. & Li, Q. (2005). Cyber-Harassment: A new method for an old behavior. Journal of Educational Computing Research, 32(3), 265–277. Besley, B. (2005). Cyberbullying: An emerging threat to the always on generation. http://www.cyberbullying.ca (20/12/2006). Bureau of Justice (2000). Special Report: Intimate Partner Violence. http://www.ojp.usdoj.gov/bjs/abstract/ipv.htm (20/12/2006).

VII. VIOLENŢA DIN MEDIUL ŞCOLAR - O REALITATE A ZILELOR NOASTRE

39

Profesor Psihopedagog Iuliana Tomescu

Motto:Violenta este ultimul refugiu al omului incompetent. (Isaac Asimov)

 Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane.Presa scrisă sau

autovizuală informează în permanenţă cu privire la diverse manifestări ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive, precum războaiele ori crimeleterifiante, bătăile,violurile, furturile, distrugerile de bunuri, şi până la cele mai puţin şocante( dar nu mai puţin vinovate), cum ar fi violenţele verbale, toate acestea, susţinute de o abundenţă de imagini violente, se perindă zilnic prin faţa ochilor noştri.În acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate şi devine adesea un lucru obişnuit, cu care oamenii coexistă fără măcar a mai sesiza pericolul.Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toşi cei implicaţi în actul educaţional.Cu atât mai mult cu cât şcoala dispune, credem ,de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenţei şi pentru a rupe cercul vicios al violenţei în mediul şcolar.

Şcoala ca sursă a violenţeiFenomenul violenţei şcolare este extrem de complex, iar la originea lui se află o

multitudine de factori.Şcoala însăşi poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă şi acest lucru trebuie luat în consideraţie în conceperea diferitelor programe de prevenire şi stăpânire a violenţei.

Şcoala este un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului.Clasa şcolară constituie un grup ai cărui membri depind unii de alţii, fiind supuşi unei mişcări de influenţare reciprocă ce determină echilibrul funcţional al câmpului educaţional. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament.

Comportamentele violente ale elevului îşi pot avea originea şi într-unmenagement defectuos al clasei şcolare, mai exact într-o lipsă de adaptare a practicilor educaţionale la o populaţie şcolară considerabil schimbată. Potrivit unor autori(Kaes, Anzieu, Thomas, 1980), prima dorinţă a formatorului este aceea de a-şi exercita puterea .Dând curs acestei dorinţe inconştiente, profesorul poate influenţa negativ relaţia sa cu elevul, deoarece va căuta să-l menţină într-o situaţie de dependenţă, de subordonare necondiţionată. În grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări ce determină comportamente agresive, ostilităţi între membrii grupului.

Prevenirea şi stăpânirea violenţei în mediul şcolarPentru ca şcola să îşi asume acest rol de prevenire şi de stăpânire a fenomenului

violenţei, prima investiţie trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. Este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerinţelor elevilor ,, cu probleme’’. BIBLIOGRAFIENeculau, A., Psihologie socialã. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iasi, 1996Sãlãvãstru, D., Violenta în mediul scolar, in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta în mediul scolar, Editura Polirom, Iasi, 2003

40

VIII. COMPORTAMENTE PROBLEMATICE ALE COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARA

LIDIA GUŢU – PROFESOR PSIHOLOG

„ Îţi dau ţie toate hăinuţele şi toate lucrurile acestea, eu am nevoie de tatăl meu. ”„ Tatăl meu nu este în stare să coboare niciodată de acolo de sus, să fim împreună,

iar atunci când o face, mă ceartă. ”„ Mama niciodată nu s-a jucat cu noi, iar tata este prea ocupat .”„ Deseori mama şi tata se ceartă iar eu stau între ei şi le spun să înceteze. „„ Nu mai merg la bunica pentru că îmi spune lucruri urâte despre mama.”„ Eu nu am tată, aşa cum au ceilalţi copii, mama nu mă vrea şi mă îngrijeşte bunica.

”„ Bunicul îmi spune tot timpul să am grijă cum mă comport la grădiniţă.”

Acestea sunt doar câteva mesaje pe care le spun copiii de vârstă preşcolară atunci când sunt aduşi la cabinetul de consiliere. Toate aceste nevoi nesatisfăcute ale copiilor, violenţa verbală a părinţilor şi a bunicilor, neglijenţa, mesajele transmise duc la agresivitate verbală şi fizică faţă de covârstnici dar şi faţă de adulţi, la anxietate, opoziţionism, tulburări de adaptare, dificultăţi de socializare, dificultăţi emoţionale, dificultăţi de învăţare, dificultăţi de cunoaştere şi autocunoaştere, enurezis, encoprezis.

Până la vârsta de 7 ani când comportamentele devin patternuri, copilul trebuie să le înveţe de la părinţi, de la educatoare dar şi de la colegi. Fiecare manifestare problematică din partea copilului este un prilej de învăţare a comportamentelor pozitive şi de stingere a celor negative, la fel cum fiecare comportament pozitiv este oportunitate de întărire.

Fiecare copil este un bobocel care se va deschide aşa cum îl formăm noi. Copiii sunt minunaţi şi aşteaptă de la noi lucruri minunate. Ei ştiu să iubească, stiu să fie sinceri, ştiu să fie “ cuminţi “ şi ştiu să înveţe doar dacă noi, adulţii ştim să-i învăţăm şi ştim să le-o cerem.

Am să spun câteva lucruri despre o parte din metodele folosite la activităţile de consiliere care mi-au umplut sufletul de bucuria lucrului împlinit: tehnica broscuţei Ţupi care oferă copiilor modelul menţinerii calmului şi-i învaţă paşii controlului emoţional; comentarea unor imagini cu regulile grupei; harta emoţiilor; încrederea; cuvinte magice care deschid porţile sufletului; bomboane; oglinda; ghiceşte dacă poţi, etc.

La vârsta preşcolară însă, rezultatul este foarte mic dacă nu se lucrează şi cu părinţii, bunicii. Am avut cazuri în care a trebuit să lucrez chiar şi cu bona şi cazuri în care am lucrat doar cu părinţii.

Mi-a fost foarte greu să lucrez cu părinţii unor copii cu comportamente agresive deoarece respingeau din start ideea de stabilire a unor reguli mergând pe ideea că “ mintea copilului trebuie lăsată liberă pentru a i se dezvolta imaginaţia nu încorsetată de reguli “. Cu toate acestea, un mediu fără reguli duce către un comportament agresiv deoarece copilul nu învaţă autocontrolul, autodisciplinarea şi responsabilitatea. Majoritatea conflictelor din grădiniţa în care copiii manifestă comportamente agresive se datorează nerespectării regulilor. Acestea trebuie repetate şi acasă pentru a se internaliza (un comportament repetat zilnic timp de o luna se internalizează).

41

De ce nu funcţionează anumite metode de disciplinare? Pentru că de cele mai multe ori oferim mesaje (nu vorbi urât, nu te bate, să fii cuminte, ai grijă cum te porţi), fără să ţinem cont că informaţia singură nu schimbă comportamentul. Copilul ca şi noi, adulţii, are nevoie de timp, de metode şi de mult exerciţiu pentru a înlocui un comportament indezirabil cu unul dezirabil. Deasemenea, este nevoie de recompensă, laudă, atingere, focalizarea pe aspectele pozitive ale copilului, acceptarea diferenţelor individuale, încurajare, oferirea de alternative, aşteptări realiste, evitarea comparaţiilor, pentru dezvoltarea încrederii în sine a copilului, baza oricărui proces de învăţare şi mai ales a învăţării de comportamente.

Comportamentele umane se învaţă de la părinţi, de la educatoare, sau de ceilalţi copii prin observare, imitare, prin modelul oferit, prin consecinţe.

Comportamentele problematice ale copiilor sunt de cele mai multe ori o reflecţie a ceea ce copilul mai are de învăţat.

IX. VIOLENŢA DIN DESENELE ANIMATE, UN PERICOL PENTRU SĂNĂTATEA PSIHICĂ A COPIILOR!

Profesor consilier psiho-pedagog NELLA GHIŢĂ

Zilnic, copiii sunt expuşi informaţiilor difuzate prin intermediul televiziunii.Vizionarea violenţei din televiziune, ex. desene animate, este unul dintre factorii

care contribuie la dezvoltarea agresivităţii (Huesmann, 2003), iar studiile realizate pe această temă indică faptul că expunerea la violenţa existentă la televizor în cadrul emisiunilor sau la cea din filme este relaţionată cu comportamentul violent (Huesmann, 1997).

În jurul vârstei de 2-4 ani, pot să apară în mod spontan prerechizite ale comportamentului agresiv (Tremblay, 2000). Observarea la această vârstă, dar şi mai târziu, a comportamentelor agresive specifice poate să ducă la achiziţia unor scenarii cu tentă agresivă care vor fi folosite ulterior pentru rezolvarea problemelor sociale sau de inter-relaţionare, în acest mod minimalizându-se efectul factorilor educaţionali.

Posturile de desene animate nu mai sunt ce-au fost. Desenele colorate şi amuzante cu "Tom şi Jerry", "Bălănel şi Miaunel", "Woody", "Pluto" sau "Bambi", „Chip&Dale" sau „Popeye Marinarul", sunt doar câteva dintre personajele de desene animate cu care mulţi dintre noi am crescut. Erau haioase şi ne provocau întotdeauna zâmbete şi bună dispoziţie.

Acestea au fost înlocuite de „Powerpuff Girls", fetiţele-eroine create de un doctor din dulciuri şi „elementul X", care luptă cu monştri fioroşi ce le atacă oraşul. Tot „la modă" este şi „Ben 10", un supererou care se luptă cu forţele răului, Scooby Doo, Batman şi X-Men, urmărite în fiecare zi de milioane de copii din întreaga lume.

Copiii din ziua de azi se uită la desene animate cu urâţenii care se strâng de gât, scuipă, se scobesc în nas şi alte scârboşenii. Sunt obligaţi să facă asta pentru că nu au alte opţiuni. Rareori mai vedem un desen animat de la care să învăţăm ceva bun.

42

Când ajungi pe posturi de desene animate precum Cartoon Network găseşti monştri, roboţi şi creaturi dezgustătoare ce se bat cu supereroi. Şi culorile vii din desenele animate cu care am crescut au dispărut, lăsând loc nuanţelor întunecate şi deprimante. Aceasta este tema generală a noilor desene animate de la TV, iar lumea copiilor s-a transformat într-un mare câmp de bătălie în care câştigă întotdeauna cei buni, dar prin lupte extrem de violente.

Efectele asupra copiilor facilitează agresivitatea şi comportamentul antisocial dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei. instaurarea unei culturi a violenţei, care poate conduce la o anumită acomodare

cu violenţa mediatică, şi chiar cu cea socială, din viaţa oamenilor. "Violenţa televizuală nu afectează atât prin doza în care este injectată

telespectatorului, cât prin modul în care este înţeleasă, scenarizată şi interpretată".

Bibliografie:1.Ferreol, Gilles, Neculau, Adrian, (coord.), Violenţa. Aspecte psihologice,

Editura Polirom, Iaşi, 2003.3.Virgil Gheorghe - Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea

copiilor în lumea de azi, Ed. Prodromos - Fundaţia Tradiţia românească, 2006.

43

X. PLAN OPERAŢIONAL DE REDUCERE A VIOLENŢEI ÎN ŞCOLI

Municipiul Bucureşti Profesor Sociolog

Doctor Adrian Ibiş Departamentul de studii,

consiliere şi prevenire a devianţei (predelincvenţei) juvenile al Centrului de

Asistenţă Psihopedagogică Bucureşti-CMBRAE

Nr.

crt.

Activităţi Responsabili şi instituţii cu care se

colaborează

Termene de

realizare

Indicatori de evaluare

1. Identificarea elevilor cu potenţial violent şi a cauzelor care pot determina manifestări de violenţă, a elevilor care au fost victime ale violenţei şcolare prin realizarea unor baze de date cu privire la:

1. fenomenul de violenţă din şcoală;

2. situaţia copiilor care provin din familii dezorganizate, cu părinţi agresivi şi a celor cu părinţii plecaţi în străinătate

ISMBCMBRAE, CMAPProfesori-consilieriInspector educativCoordonatori educativi

semestrial, conform graficelor stabilite

diagnoza, evaluarea şi monitorizarea elevilor şi grupurilor de elevi predispuşi/predispuse la violenţă

2. 1. Elaborarea unui program de asistenţă individualizată pentru elevii implicaţi în cazuri de violenţă sau cu potenţial violent 2. Realizarea Programelor de consiliere individuală şi de grup a elevilor cu manifestări deviante (predelincvente) 3. Activităţi psihosociologice de creştere a coeziunii microgrupurilor de elevi

Aplicarea Testului sociometric. Matricea sociometrică

Activităţi de consiliere privind orientarea carierei elevilor cu deficit de socializare

CMBRAE, CMAPProfesori-consilieri

Pofesori-consilieri (sociologi)

semestrialnumăr elevi asistaţi,scăderea numărului de elevi cu potenţial agresiv.

Organizarea de activităţi

44

3. educative extraşcolare care să-i atragă pe elevii cu potenţial violent, participarea acestora la activităţile prevăzute în Calendarul Municipal al Activităţilor Educative Şcolare şi Extraşcolare

ISMBDirectoriCoordonatori educativiProfesori-consilieri

semestrial număr elevi participanţi la activităţi

4. Activităţi iniţiate de Consiliul Municipal al Elevilor şi Consiliile Elevilor din şcoală de prevenire şi reducere a fenomenului de violenţă în şcoală.

ISMBInspector educativ Coordonatori educativiPrimăria Capitalei

semestrial

număr de elevi cuprinşi în activităţi

5. Realizarea unui program destinat părinţilor, centrat pe conştientizarea, informarea şi formarea acestora cu privire la dificultăţile de adaptare ale copiilor la mediul şcolar, la diferitele aspecte ale violenţei şcolare.

CMBRAE, CMAPProfesori-consilieriDirector CCD

bianual

numărul de părinţi participanţi la program

6 Activităţi iniţiate de Consiliul Reprezentativ al Părinţilor cu privire la sprijinul pe care-l pot oferi şcolii pentru prevenirea şi ameliorarea relaţiilor părinţi – copii

ISMB Directori Coordonatori educativi

permanent numărul activităţilor desfăşurate de Consiliul Reprezentativ al Părinţilor

7.

Realizarea unor programe de asistenţă şi consiliere a copiilor cu ambii părinţi plecaţi în străinătate

ISMBCMBRAE, CMAPProfesori-consilieriCompartimentul Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copiilor din Primăriile de sector

permanent numărul de elevi consiliaţi

8. Includerea în planul de dezvoltare instituţională al şcolii a unei strategii coerente de prevenţie şi intervenţie, care să fie fundamentată pe diagnoza situaţiei existente, iniţierea de programe care să răspundă unor situaţii specifice unităţii de

ISMBDirectoriProfesori-consilieriConsiliile Reprezentative ale

conform graficului

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

45

învăţământ (identificarea riscurilor în contextul concret al şcolii, a actorilor cu potenţial violent sau cu un risc de a deveni victimă), cu implicarea activă a elevilor, ca actori şi ca perteneri cheie.

Părinţilor

10. Transformarea regulamentului intern, specific fiecărei şcoli, din instrument formal în mijloc real de prevenire, prin:- definirea clară şi funcţională a criteriilor de disciplină şcolară şi de conduită în şcoală ale tuturor actorilor şcolari (elevi, profesori);- adaptarea prevederilor la contextul specific în care funcţionează instituţia;- consultarea tuturor actorilor de la nivelul şcolii (elevi, cadre didactice, părinţi) în definirea şi aplicarea prevederilor acestuia;- operaţionalizarea conţinutului la nivelul activităţii didactice concrete, prin negocieri directe între profesor si elevi; - includerea unor reglementări ce vizează măsuri de intervenţie cu potenţial educativ şi evitarea centrării acţiunilor corective exclusiv pe sancţiune.

DirectoriProfesori-consilieriCoordonatori educativi

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

11 Redimensionarea elementului educativ în abordarea intra-curriculară prin accentuarea dimensiunii sociale şi psihologice a managementului clasei: - Dezbaterea, în timpul lecţiilor şi activităţilor de consiliere şi orientare, a unor teme privind prevenţia situaţiilor de violenţă, încurajarea exprimării opiniei elevilor privind aceste situaţii si posibile căi de soluţionare. - Valorificarea temelor relevante care se regăsesc în curriculumul diferitelor discipline şcolare (drepturile şi îndatoririle individului, libertate şi normă/regulă de comportament, decizie şi consecinţele deciziilor,

ISMBDirectoriProfesori-consilieriCoordonatori educativiConsiliile Reprezentative ale PărinţilorConsiliile Elevilor

permanent

conform graficului

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

46

abilităţi sociale etc.), prin utilizarea unor strategii activ-participative (studiu de caz, joc de rol, analiză critică a mesajelor audio-vizuale cu conţinut violent, problematizare etc.), care să conducă la conştientizarea şi dezvoltarea unei atitudini responsabile a elevilor; - Derularea unor programe şi activităţi extraşcolare pe tema combaterii violenţei şcolare (de exemplu: săptămâna anti-violenţă; jocuri, concursuri şi expoziţii tematice; întâlniri cu specialişti care să prezinte în mod interactiv teme legate de prevenire a violenţei şcolare, la care să participe elevi, cadre didactice şi părinţi) - Lectorate şi dezbateri cu părinţii Tematică:

Şcoala, familia şi adolescentul

Socializarea tinerilor predelincvenţi

Rolul activităţilor extraşcolare în diminuarea devianţei juvenile

CMBRAE,CMAPProfesori-consilieri

numărul părinţilor participanţi la dezbateri şi lectorate

12 Monitorizarea programelor de informare a elevilor privind modalităţile adecvate de gestionare a unor situaţii concrete de violenţă, centrate pe dezvoltarea unor competenţe de auto-control, negociere a conflictelor, comunicare. Raportarea la termenul stabilit a cazurilor deosebite de violenţă la ISMB şi MECTS, de

ISMBDirectoriPolitia Capitalei Jandarmeria

permanent

lunar

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

47

către Comisia de monitorizare a cazurilor de violenţă

13 Ameliorarea managementului comunicării între toţi actorii de la nivelul şcolii, prin identificarea principalelor bariere comunicaţionale şi prin diversificarea strategiilor şi a canalelor de comunicare (activarea structurilor formale de la nivelul şcolii – consilii, comitete, asociaţii, grupuri de acţiune; organizarea de activităţi informale elevi-cadre didactice-părinţi; înfiinţarea unei staţii radio, de

web-site sau publicaţii ale şcolii; crearea unor proceduri de semnalare a situaţiilor problematice – cutie poştală a elevilor/părinţilor)

ISMBDirectoriProfesori-consilieriCoordonatori educativi

permanent diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

14 Dezvoltarea unor strategii focalizate pe prevenirea şi controlul fenomenelor de violenţă care apar în zona din jurul şcolii, care să solicite implicarea activă a partenerilor locali (de exemplu, solicitarea autorităţilor locale în vederea exercitării atribuţiilor de control al destinaţiilor spaţiului proxim şcolii şi eliminarea situaţiilor în care acesta este utilizat pentru: baruri, jocuri video, comerţ ambulant necontrolat etc.)

ISMBDirectoriPolitia CapitaleiJandarmeria

conform programelor

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

15 Continuarea programelor de parteneriat ale şcolii cu alte instituţii la nivel local – poliţie, jandarmerie, autorităţi locale, ONG-uri etc. – pentru siguranţa deplasării elevilor şi pentru crearea unei vecinătăţi lipsite de pericole privind integritatea fizică şi psihică a elevilor.

ISMB Inspector educativProfesori-consilieriDirectoriCoordonatori educativi

conform programelor

diminuarea numărului de cazuri de violenţă şcolară la nivelul şcolii

16Organizarea şi derularea seminarilor cu următoarea tematică:

“Reducerea violenţei în mediul şcolar”

ISMBInspector educativCMBRAE,

Conform planificării

diagnoză şi impact privind fenomenul violenţei în mediul

şcolar

48

“Anturajul şi grupul de la marginea străzii”

“Adolescenţă şi conflict”

“Valori, norme, atitudini morale la adolescenţi”

CMAPCCD

numărul de cadre didactice participante la seminarii

49