Lyceum T- - · PDF fileadesea înfăţişau poveşti despre miracole, figuri de sfinţi sau modele geometrice, ... nevoia de a obţine un spor de confort şi

Lyceum T-Supliment ştiinţific martie 2014 Vitralii

1

VITRALIUL SAU TREPTELE EDUCAŢIEI

Prof. Mihaela Păiş

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

[email protected]

Cu mânuţe neîndemânatice, uneori cu

lacrimi în ochii care o caută pe mama, copiii de

vârstă preşcolară descoperă plastilina şi

cuburile colorate. În câţiva ani au în mână un

toc cu cerneală albastră şi pe pupitru un caiet cu

pagini albe. Curând semnele necunoscute se

încheagă în cuvinte şi imagini.

Destul cât să poată trece în şcoala gimnazială

la studiul altor materii, din ce în ce mai multe;

iar fizica le dă celebrul ROGVAIV. Creioanele

colorate se înghesuie-n penar, în unele

ghiozdane apar blocul de desen şi chiar

acuarelele. Şevaletul, paleta de culori şi pensula

nu mai sunt noţiuni necunoscute.

Urmează liceul ca un salt la toate

disciplinele; nuanţele, tonurile, stilul, mesajul,

tuşa, le ridică ochii către universul de culori al

naturii şi dau profunde înţelesuri în tinere minţi

aflate lângă frontiera adolescenţei.

Ca într-o încercare de primă

compoziţie, bacalaureatul adună bleul

serenităţii, verdele îngrijorării, roşul supărării şi

griul nepăsării. Un tablou în patru culori nu este

chiar la îndemâna oricui.

După doisprezece ani de şcoală şi după

bacalaureat, absolvenţii stau pe o platformă care

a sumat într-o minunată expunere plastilina,

cuburile, tocul cu cerneală albastră, penarul cu

creioane, paleta şi pensula, acuarelele,

şevaletul.

Acest tot format din bucăţele ce se

ating şi se influenţează reciproc formează un

vitraliu.

O bucăţică sau câteva bucăţele luate

separat pot avea o semnificaţie şi creează o

anumită impresie. O altă bucăţică, împreună

cu cele de care se alipeşte are şi ea o

semnificaţie şi creează o altă impresie.

Întregul vitraliu ne dă imaginea a ceea

ce sunt cu adevărat.

Sunt indivizi cu experienţe diverse, cu

mentalităţi diferite şi personalităţi foarte variate.

Câţi absolvenţi-atâtea vitralii dar toate poartă

acelaşi nume: Zestrea de educaţie a

absolventului.

Ea este cea care ne dezvăluie

frumuseţea vitraliului.

Tânărul este lansat în viaţă! Are tot

ceea ce i s-a dat şi a putut să ia.

Profesorii rămân şi reîncep, plastilina,

cuburile, tocul cu cerneală,………..


2

VITRALIUL

Prof. Costel Eugen Pascaru

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

Cele mai multe dintre marile

catedrale gotice de la sfârşitul secolului al

XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea

erau concepute la o scară atât de măreaţă,

încât foarte puţine au urmat îndeaproape

planurile iniţiale. Străbătând navele imense

ale acestora, realizezi că aceste vechi

construcţii deschideau credinciosului de

altădată o altă lume. Predicile şi imnurile

preoţilor îi vorbeau despre Ierusalimul

ceresc, cu porţile sale din perle, cu străzile

din aur pur şi sticlă transparentă. Zidurile

nu erau reci şi ostile, ci făcute din vitralii

strălucitoare ca pietrele preţioase.1 Stâlpii,

nervurile şi armăturile de la ferestre aveau

suprafeţe aurite. Pierdut în acest spaţiu

invadat de lumina filtrată de vitralii, omul

medieval se putea simţi mai aproape de

misterul împărăţiei lui Dumnezeu.

Vitraliile erau realizate din bucăţi

mici de sticlă de diferite culori, fixate prin

benzi de plumb, numite cercevele şi cel mai

adesea înfăţişau poveşti despre miracole,

figuri de sfinţi sau modele geometrice,

având deopotrivă un rol estetic şi narativ.2

1 E. H. Gombrich, Istoria artei, Pro Editură şi

Tipografie, Bucureşti, 2007, p. 188. 2 Carol Davidson Cragoe, Ghid de arhitectură,

Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 183.

Din punct de vedere tehnic vitraliul

este perceput ca fiind sticla trasă manual,

colorată, dar şi arta de a o folosi pentru a

crea o separaţie a spaţiilor, fapt ce ţine mai

mult de artele decorative. Artiştii stilului

gotic l-au utilizat cu o mare măiestrie, fiind

foarte răspândit şi în Italia până în secolul al

XVI-lea, rămânând la modă în Europa de

Nord a secolului al XVIII-lea, după care îşi

pierde din notorietate.

În anul 1879 artistul american John

LaFarge a creat şi brevetat sticla

opalescentă, iar Louis Confort Tiffany a

popularizat produsul, folosind ca tehnici

tăieturile puternice, complicate şi

dispunerea sticlei în mai multe straturi.

Tiffany a înlocuit plumbul cu folia de

cupru, ceea ce i-a permis să folosească

vitraliul şi pentru crearea de abajururi. În

Europa, arhitectul spaniol Antoni Gaudi

utilizează vitraliul pentru a decora ferestrele

Palatului Episcopal din Astorga şi ale

Criptei Guell.3După Al Doilea Război

Mondial, vitraliul cunoaşte o perioadă a

declinului, făcând totuşi parte din

3 Antoni Gaudi, Editura Aquila, 2008, Tipărit în

China, p. 18-19 şi 80-81, 86.


3

preocupările unor mari artişti, precum

Chagall.4

Tehnica de realizare a vitraliului

presupune crearea unei machete la scară,

fiecare piesă este numerotată, se marchează

culorile, locurile unde vor fi introduse

cercevelele de plumb, se taie sticla conform

geometriei desenului, apoi aceasta este

pictată, fixându-se culoarea prin foc, iar

ansamblul colorat se prinde în baghetele de

plumb.

Metodele şi materialele folosite la

momentul actual sunt metamorfozate,

reinventate şi uşor variate, ţinându-se cont

de echilibrarea aspectelor ornementale cu

nevoia de a obţine un spor de confort şi

rezistenţă în acord cu exigenţele moderne.

Inovaţiile în domeniu propun integrarea

unor noi materiale în cadrul vechii tehnici,

precum sticla faţetată, modificarea

modalităţii de creare, prin folosirea

matriţelor din beton sau chiar schimbarea

radicală a procesului de lucru, de exemplu

laminarea la rece a unor filme aplicabile pe

suport de sticlă, oglindă sau suprafaţă

acrilică. Noua tehnică prezintă numeroase

avantaje: rezistenţă termică şi la şocuri

mecanice, întreţinere uşoară, durată de viaţă

nelimitată, integrarea în ancadramente

termoizolante şi preţul mai scăzut.

4 Marco Bussagli, Să înţelegem arhitectura,

Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2005, p. 104.

Până nu demult vitraliul părea

compatibil cu spaţiile amenajate pretenţios

sau cu cele nostalgice după un trecut

nobiliar, dar treptat, noile tehnici şi

varietatea modelelor propuse de designeri

(decoruri art deco, abstracte, cubiste,

romantice, gotice etc) l-au făcut accesibil în

orice interior clasic sau modern.

Imagine realizată de prof. Daniela Tetiva în

tehnica overlay, în corpul A al Colegiului

Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad


4

VITRALIILE ŞI ARTA STICLEI

Prof. Daniela Borş

Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

[email protected]

Vitraliul inspiră

nobleţe şi eleganţă în

acelaşi timp. Vitraliile

vibrează lumina în

spectrul coloristic gândit

de creator.

Originile vitraliilor

se pierd în istorie.

Tehnica a fost

derivată probabil din

fabricaţia bijuteriilor şi mozaicurilor. Vitraliile,

aşa cum le cunoaştem azi, se pare că au apărut o

dată cu construirea bisericilor, cele mai vechi

datând din secolul X. Dintotdeauna sticla a fost privită ca un

lucru misterios. O formă solidă cu proprietăţi

ale lichidelor sau mai degrabă un lichid

solidificat. Captează lumina şi străluceşte, deşi

este fabricată din nisip.

În timp, sărurile şi

oxizii metalici au dat culoare

sticlei: cobalt pentru

albastru, argint pentru

galben, cupru pentru verde şi

cărămiziu.

Tehnica vitraliului, neschimbată

Tehnica vitraliului, în linii mari

neschimbată până astăzi, a fost descrisă de

călugărul Teophilus pe la anul 1100. Stilul

gotic, cu biserici din ce în ce mai înalte, dar şi

mai luminoase, a folosit vitraliile la o scară

nemaintâlnită până atunci. Călugărul Abbot

Suger de la mânăstirea St. Denis a reconstruit

biserica mânăstirii, oferindu-ne unul din

primele exemple de stil gotic în care vitraliul a

jucat un rol definitoriu. În jurnalul său, ţinut pe

tot parcursul lucrărilor, şi-a

exprimat credinţa că

lucrurile frumoase ridică

omul mai aproape de

Dumnezeu. Meşterii medievali

au ilustrat în tehnica

vitraliului imagini realiste,

folosind în egală măsură

culori saturate, vibrante,

cât şi nuanţe de

alb lăptos şi

griuri. În secolul XV,

în plin apogeu al

goticului,

atitudinea faţă

de vitraliu s-a

schimbat, acesta devenind mai mult pictură şi

mai puţin element generator de atmosferă.

Culorile au devenit mai pale, figurile

reprezentate acopereau adesea întreaga

fereastră. Pictura a devenit mai sofisticată, iar

noile tehnici descoperite sau redescoperite au

permis redarea detaliilor galbene şi aurii.

Nervurile de plumb acceptate până

atunci ca necesare şi decorative au devenit un

"rău necesar", camuflat cât mai bine prin

compoziţia desenului. Renaşterea a generat o lungă perioadă

în care vitraliul a existat doar ca sticlă pictată.

Simbolismul

original şi tehnicile au fost

aproape uitate.

În această

perioadă, vitraliul pictat a

devenit un accesoriu la

modă în locuinţe, clădiri

publice şi biserici.

Semnele heraldice

realizate în această

manieră, pe fond transparent, erau foarte

populare în epocă.

În secolul XVIII, majoritatea vitraliilor

medievale au fost înlocuite cu sticlă pictată, iar

majoritatea informaţiilor despre vitralii a

început să se piardă.

În mijlocul anilor 1800, Anglia a

cunoscut o revitalizare a

interesului pentru

arhitectura gotică. Câţiva

istorici amatori şi oameni

de ştiinţă au redescoperit

tehnicile de lucru şi au

dezvăluit secretele

producerii sticlei colorate.

Atelierele de sticlărie au

început să producă

mailto:[email protected]


5

versiuni de ferestre în tehnica şi stilul medieval. Fraţii Bolton, englezi emigranţi, au

înfiinţat primul atelier de vitralii în America şi

au produs ferestre în stil gotic care au devenit

un fel de normă până în momentul dezvoltării

unui stil distinctiv american.

John LaFarge şi Louis Comfort Tiffany,

doi pictori americani, au început să

experimenteze, independent unul de celălalt,

încercând să producă o sticlă ce avea

capacitatea de a crea efecte vizuale fără a fi

pictată. Curând, cei

doi au devenit

concurenţi.

LaFarge a

creat şi brevetat în

1879 sticla

opalescentă.

Tiffany a dezvoltat

şi popularizat

produsul şi curând

numele lui a

devenit sinonim cu

acesta. Stilul său a

avut numeroşi

imitatori, sticla opalescentă rămânând foarte

populară până la sfârşitul secolului XIX.

După primul război mondial, gusturile

s-au schimbat. LaFarge moare în 1910, iar

Tiffany în 1933, fapt care atrage după sine şi

falimentul atelierelor sale.

Cu excepţia ferestrelor pentru biserici, vitraliul

cunoaşte un declin până la al doilea război

mondial. Abstracţionismul şi expresionismul în

pictură influenţează un nou grup de artişti să

exploreze

valenţele oferite

de sticlă.

Ferestrele de

biserică devin, în

foarte multe

aspecte,

asemănătoare

goticului

timpuriu. Scenele

greu de

identificat, atmosferă pură de lumină şi culoare

inspiră la atitudine contemplativă.

Vitraliul, sau mai corect poate, arta sticlei, este din ce în ce mai prezentă astăzi.

Explozia de interes din ultimii 30 de ani a dus

la dezvoltarea unor noi şi imaginative forme ale

acestei arte. Noile tehnologii şi creşterea

interesului în vitralii ca hobby, au dus la ceea ce

a fost numită "o noua epocă de aur a sticlei".

Noile case sunt frecvent completate cu

spectaculoase intrări din sticlă, ferestre de baie

cu vitralii, abajururi Tiffany.

Panouri decorative sunt achiziţionate pentru a fi

atârnate în dreptul unei ferestre însorite. Forme

minunate decorează mese, pereţi, ferestre.

Noii artişti combină, creează şi dezvoltă forme

şi stiluri unice.

Şi se pare că va dura.

"Vitraliul este un gen al artei vizuale, o

formă de modelare a luminii, o încercare de a

încărca un spaţiu cu o nouă dimensiune. În arta

vitraliilor există multe stiluri, fiecare cu un

farmec specific. Alegerea unui vitraliu

reprezintă o opţiune ce ţine de personalitatea

omului şi de specificul locului pentru care

acesta a fost creat.”

Anamaria Nagy

Bibliografie

1. designglass.ro/vitralii-info.html

2. wwww.vitralii-clasice.ro/

3. www.rogoblen.ro/vitralii/

4. ro.wikipedia.org/wiki/Vitralii


6

ARTISTII VITRALIILOR: MARC CHAGALL (1887, Belarus - 1985, Franţa)

Prof. Iuliana-Creola Stoica


[email protected];

„Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală

ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot

să-mi găsesc scăparea într-o altă lume.”

(Autoportret – 1914)

Stilul său artistic este considerat ca

deosebit de original şi poetic, sub influenţa

fanteziei şi al melancoliei, şi strâns legat de

cultura ebraică. Pictează decoruri teatrale, se

ocupă de sculptură, ceramică şi litografie,

proiectează vitralii şi realizează totodată

decoraţiile pereţilor cu picturi murale. De-a

lungul unei vieţi aproape centenare, Chagall a

cunoscut o revoluţie, două războaie mondiale şi

exilul şi a produs o operă în care se poate citi

această experienţă a timpurilor de război şi de

pace, de fericire şi de nenorocire, dar şi

îndoielile sale, amintirea călătoriilor şi

cunoaşterea artei timpului său. Poezia

sentimentală a tablourilor sale îşi are rădăcinile

în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus.

Prin culorile sale strălucitoare a dorit pur şi

simplu ca, în felul său original, să ilustreze

poveşti minunate, născute din propriile

experienţe, să-şi exprime propriul misticism.

Biserica Fraumünster, Zurich - 1970

Catedrala din Metz,1960-1968

Bibliografie: http://www.marcchagallart.net/

Mic rebus in sensul acelor de ceasornic:

Verde: Metal pentru armat vitraliile.

Violet: Arhitect barcelonez, autorul

proiectului Sagrada Familia (Antoni...)

Galben: Lăcaşul cu vitralii

http://ro.wikipedia.org/wiki/1887

http://ro.wikipedia.org/wiki/Belarus

http://ro.wikipedia.org/wiki/1985

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba


http://ro.wikipedia.org/wiki/Sculptur%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ceramic%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Litografie

http://www.marcchagallart.net/


7

LUMINĂ ŞI CULOARE

Prof. Ecaterina Aurica Angheluţă1, Prof.Cătălin Angheluţă

2

1Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

2Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu“, Bârlad

“Dumnezeu a zis: Să fie lumină !

Şi a fost lumină”

(Geneza 1.3)

Ce este lumina? Dar culoarea?

Invităm cititorul să formuleze un

răspuns propriu la aceste întrebări, înainte de

a vedea care este răspunsul dat de ştiinţă.

Lumina este prezentă în Univers din momentul

Creaţiei, este o dimensiune a vieţii şi o

coordonată a artei. O definire ştiinţifică (care

ar distruge puţin din corola de minuni a lumii)

trebuie să surprindă caracterul dual al

luminii, aspectul ondulatoriu de undă

electromagnetică dar şi aspectul corpuscular-

flux de fotoni. Din punct de vedere fizic,

lumină înseamnă radiaţiile electromagnetice

cu lungimi de undă cuprinse între 380-760

nanometri care formează banda spectrului

electromagnetic vizibil.

“Culoarea, această fermecătoare

însuşire a tot ce ne înconjoară, aduce în

sufletul nostru bucurie sau tristeţe, căldură sau

răceală, linişte… sau agitaţie, iar de felul cum

ne pricepem s-o utilizăm, cu discreţie şi

rafinament, cu gust şi fantezie, depinde în mare

măsură echilibrul, liniştea noastră interioară

şi bogăţia trăirilor noastre afective.”[1]

Teoriile moderne ale culorii pleacă de

la observaţia lui Sir Isaac Newton că lumina

albă conţine toate culorile vizibile (roşu,oranj,

galben, verde, albastru, indigo, violet).

Newton a studiat spectrul solar, proprietăţile

culorilor si felul în care ochiul le percepe.[2]

Culoarea reprezintă senzaţia vizuală

produsă de lumina care atinge retina ochiului

uman.[3] În fapt, culoare nu există [4],

culorile suprafeţelor, asa cum le percepem noi

ţin de capacitatea respectivelor suprafeţe de a

absorbi anumite unde luminoase si de a le

reflecta pe celelalte. Culorile pot fi produse

prin două metode diferite: cu ajutorul luminii

emise şi cu ajutorul pigmeţilor chimici.

Retina umană are trei feluri de celule

fotosensibile care sunt sensibilizate de lumina

roşie, verde şi albastră. Acestea sunt culorile

primare, care au determinat modelul de

culoare RGB (Red, Green, Blue). Acest model

este important pentru dispozitivele ce emit

lumină: televizoare, monitoare, ecranul

telefoanelor şi se mai numeşte model aditiv de

compunere a culorilor.

Modelul CMYK (Cian, Magenta

Yelow, blacK) este un model bazat pe

producerea culorilor cu ajutorul pigmenţilor pe

hârtie, prin reflexia luminii pe aceasta. Se

foloseste pentru dispozitivele de imprimare.

De aceea imaginile date de un monitor în

Fig. 1 Vitralii de la Catedrala

Catolică “Sfânta Maria

Regină”- Iaşi


8

sistemul RGB pot fi diferite de cele obţinute

prin tipărire, codificate în modelul CMYK

numit şi model substractiv de compunere a

culorii.

Ochiul uman poate stabili, de

asemenea, trei atribute ale culorii: nuanţă,

luminozitate, saturaţie [5] care permit

introducerea altui model de definire a culorii

HSB (Hue-nuanţă, Saturation-saturaţie,

Brightness-strălucire).

Unul dintre modurile de descriere ale acestui

model pleacă de la principiul că orice culoare

se poate obţine plecând de la o nuanţă pură

(roşu, verde, albastru) care se amestecă cu

anumite cantităţi de alb sau negru.

Saturaţia sau puritatea culorii porneşte de la

100% pentru culoarea pură şi variază prin

amestecarea cu alb. Pentru saturaţie 0%

nuanţa nu mai are semnificaţie. Saturaţia

maximă se produce ca urmare a reflectării

totale a acelei culori de către o suprafaţă şi este

însoţită de completa absorbţie a tuturor

celorlalte componente ale spectrului luminos.

100% saturaţie 0%

Fig.2 Variaţia saturaţiei pentru roşu

Strălucirea determină intensitatea culorii şi

porneşte de la valoarea 100% care înseamnă

strălucire maximă, modificîndu-se prin

amestecarea culorii cu negru.

100% strălucire 0%

Fig. 3. Variaţia strălucirii pentru roşu

S-a demonstrat ştiinţific cum culorile au

puterea de a influenţa starea fiziologică a

organismului, procesele psihice şi stările

noastre afective.[1] Intr-un experiment, un

grup de subiecţi plasaţi într-o încăpere

zugrăvită în albastru au acuzat senzaţia de frig

la temperatura de 15 grade. Trecuţi într-o altă

încăpere cu aceeaşi temperatură dar colorată

în oranj au constatat cum treptat încep să se

încălzească. Efectul a fost de natura cromatică.

Relaţia culoare-lumină rămâne de o

importanţă deosebită în realizarea unei

policromii estetice şi relaxante a interioarelor.

Este o adevărată artă să ştim cum să luminăm

interiorul locuinţei, cum prin lumină să punem

în valoare culorile, formele, contururile şi

umbrele.

Lumina artificială, de orice natură ar fi ea, spre

deosebire de cea naturală, de la soare, nu

cuprinde în componenţa ei toate culorile

spectrului în aceleaşi proporţii. Lumina emisă

prin incandescenţă apare colorată în galben

roşiatic în comparaţie cu lumina zilei, iar

obiectele de culoare violet vor căpăta o

nuanţă maronie. Lumina naturală prezintă

nuanţe de albastru vara după o ploaie

abundentă, iar dimineaţa şi seara este într-o

anumită măsură roşiatică. Condiţiile

atmosferice influenţează structura spectrală

a luminii. În realizarea armoniei cromatice a

spaţiilor trebuie să ţinem seama atât de lumina

naturală cât şi de cea artificială, dar şi de

intensitatea şi mărimea sursei. Lumina oblică

produce cele mai reuşite umbre reliefând

expresiv formele. Ea este cel mai des folosită

de pictori. Lumina din faţă aplatizează formele

le bidimensionalizează. Lumina proiectată din

spate generează umbre adânci şi transformă

formele în siluete monocrome.

Culoarea are un rol important şi în

vestimentaţie, cu ajutorul pieselor

vestimentare se pot aduce anumite corecţii

siluetei. Cromatica îmbrăcămintei are efecte

estetice, de modă, grad de confort, utilitate

dar şi igienă.

Preferinţa faţă de culori oferă date

despre structura şi dinamica internă a

personalitaţii noastre. Culoarea este un

element profund al vieţii noastre.

Bibliografie

1) Mureşan, Pavel, Culoarea în viaţa noastră,

editura Ceres, Bucureşti, 1987;

2) http://www.vreauculoare.ro/culoare/teoria_

culorii/introducere_in_teoria_culorilor/tonuri

le_si_nuantele.html;

3) http://cobra.rdsor.ro/cursuri/managementul

_culorii.pdf

4) http://www.nicky.3x.ro/pg/lc/lc5.html.

5) Dorohoi, Dana Ortansa, Optica-teorie,

experienţe, probleme rezolvate, editura

Ştefan Procopiu, Iaşi 1995.

http://www.nicky.3x.ro/pg/lc/lc5.html


9

VITRALIUL, CULOARE ÎN SIMBOLURI CHIMICE

Prof. Beatrice Angheluţă


e-mail: gsiaic @yahoo.com

Vitraliile sunt bucaţi de sticlă colorată

sau pictată, montate într-o reţea de rame

metalice. De-a lungul istoriei sale de mii de

ani, termenul a fost aplicat aproape exclusiv la

ferestrele de biserici şi alte clădiri importante.

Stilul gotic, cu biserici înalte şi luminoase, a

folosit vitraliile ca element generator de

atmosferă. În secolul al XV-lea vitraliul a

devenit mai mult pictură.

Vitralii din Catedrala Notre Dame de

Chartres

Materialul din care este realizat vitraliul

este sticla care a fost colorată prin adăugarea de

săruri metalice în timpul fabricării sale.

Bucăţile mici de sticlă sunt aranjate pentru a

forma modele sau imagini lipite cu benzi de

plumb susţinute de un cadru rigid.

Termenul vitraliu este de asemenea

utilizat în cazul geamurilor în care culorile au

fost pictate pe sticlă şi apoi supuse unui

tratament termic în cuptor.

Sticla se obţine prin topirea în cuptoare

speciale a unui amestec de nisip a cărui

componentă principală este cuarţul sau dioxidul

de siliciu, piatră de var sau carbonat de calciu,

carbonat de sodiu şi materiale auxiliare.

Dioxidul de siliciu necesită o cantitate foarte

mare de căldură pentru a se topi, carbonatul de

potasiu, de sodiu şi plumbul reduc temperatura

de topire. Carbonatul de calciu creşte

stabilitatea sticlei. Sticla obişnuită, sticla de

sodiu, are compoziţia aproximativă 6 SiO2 CaO

Na2O.

Regele David, Catedrala din Ausburg, sec.XII

Se întrebuinţează la fabricarea

geamurilor şi ambalajelor din sticlă. Sticla este

un material necristalizat (amorf), cu rezistenţă

mecanică şi duritate mare, cu coeficient de

dilatare mic. La temperaturi mai înalte se

comportă ca lichidele subrăcite cu vâscozitate

mare. Nu are punct de topire definit. Prin

incălzire se înmoaie treptat.

Sticla se colorează dacă se adaugă în

topitură oxizi metalici de Fe, Co, Cr, Cu etc.

care formează silicaţi coloraţi. De exemplu

sticla roşie conţine oxid de cupru, sticla galbenă

- sulfat de cadmiu, sticla albastră - oxid de

cobalt, sticla verde - oxid de crom, sticla violetă

- oxid de mangan.

Sticla transparentă pare incoloră dacă este

privită cu ochiul liber atunci când este subţire,

deşi impurităţile de oxid de fier produc o tentă

verde, care devine evidentă în bucăţi groase.

Alţi aditivi pot intensifica verdele, oxid de fier


10

(II), în special dacă este folosit pe geam

simplu. Adaosul de crom produce sticla de

culoare verde închis. Împreună cu oxid de

staniu şi arsenic se produce sticla verde

smarald. Aditivii care reduc tenta de verde

includ dioxid de mangan care produce

permanganat de potasiu şi poate duce la o

nuanţă mov. Seleniul poate fi folosit în acelaşi

scop. Trioxidul de uraniu dă o culoare verde

însoţită de o frumoasă fluorescenţă verde.

Sticla albastră s-a obţinut din

timpurile medievale prin adăugare de cobalt,

care la o concentraţie de la 0,025 la 0,1 % în

sticla sodă-var dă un albastru stălucitor.

Adăugarea de oxid de cupru, la 2-3% produce

culoarea turcoaz iar nichelul în diferite

concentraţii, culoarea albastru, violet sau sticlă

neagră.

Sticla roşie se obţine prin adăugare de

aur în concentraţii foarte mici ( în jur de

0,001% . Culoarea este determinată de mărimea

şi dispersia de particule de aur. Sticla de aur

“rubin” este realizată prin adăugare de plumb şi

staniu. Cuprul metalic produce un roşu foarte

închis, sticlă opacă. Aceasta a fost folosită pe

scară largă în secolul al XIX-lea şi începutul

secolului XX, în special pentru efectele care

puteau fi realizate prin şlefuire şi gravură. Un

alt element folosit pentru nuanţele de roz până

la roşu este seleniul.

Sticla de culoare galbenă are la bază

azotat de argint. Se poate obţine o gamă de

culori de la galben la portocaliu. Adaosul de

sulf, precum şi de săruri de fier este folosit

pentru a forma polisulfuri de fier care produc

sticlă brună. Cu calciu se obţine culoarea galben

intens. Uraniul ( 0,1 la 2 %) poate fi adăugat

pentru o sticlă galbenă sau verde fluorescent.

Uraniul din sticlă nu este de obicei periculos dar

şlefuit cu o hârtie abrazivă poate fi cancerigen.

Atunci când este utilizat cu plumb se obţine

sticlă violet.

Adăugarea de mangan oferă o culoare

ametist. Manganul este unul dintre cei mai

vechi aditivi de sticlă, folosit din perioada

egipteană. Nichelul, în funcţie de concentraţie,

colorează în albastru sau violet sau chiar negru.

Sticla albă se poate obţine cu oxid de

staniu, cu antimoniu şi oxizi de arseniu.

Coloranţii moleculari sunt reprezentaţi

de seleniu care dă o culoare roz, de sulf care dă

o culoare galbenă sau galbenă-cafenie şi mai

ales de sulfurile şi seleniurile diferitelor

elemente.

Fereastră Tiffany de la sfârşitul sec. XIX

Foarte utilizat este amestecul CdS +

CdSe care dă o culoare roşie-rubinie a cărei

nuanţă depinde de raportul dintre cei doi

componenţi.

Coloranţii coloidali sunt de fapt

metalele care, prin tratamente termice adecvate,

sunt dispersate sub formă de soluţie coloidală

imprimând sticlei culori ce depind de

dimensiunile particulelor coloidale. Astfel,

aurul fin dispersat în sticlă dă o culoare roşie-

rubinie foarte frumoasă. Argintul dă nuanţe de

la galben la cafeniu.

Astăzi există fabrici care produc sticlă

de înaltă calitate fie suflată manual, fie

laminată. Artiştii moderni de vitralii continuă

tradiţia de secole dar utilizează şi metode noi.

La sfârşitul secolelor XIX şi XX au existat

inovaţii în tehnica şi în tipurile de sticlă

folosite, în special în obţinerea sticlei Tiffany şi

a sticlei placă.

Bibliografie

1. “Chimie generală”, Costin D.Neniţescu,

Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti,1972

2. “Misterele chimiei”, Robert Winston,

Editura Litera, Bucureşti, 2007

3. http://en.wikipedia.org/wiki/Stained_glass


11

CULOAREA ÎN ARTA DECORATIVĂ

Prof. Negru Cristina Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

[email protected]

“Lumea este colorată ”

O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar parea

moartă. Gândiţi-vă doar la marea deosebire

dintre o zi de vară însorită, scăldată de cerul

albastru, de flori, frunze şi o zi de toamnă

târzie, ploioasă, mohorâtă, când totul

este dominat de cenuşiu sau la trista înfăţişare a

naturii ce se pregăteşte de iarnă. Total lipsit de

culoare este numai intunericul absolut. O cât de slabă

raza de lumină naşte culori. De lumină depinde

existenţa culorilor, lumina este chiar izvorul lor.

Însemnătatea culorii este dovedită prin

dominaţia ei în ansamblul percepţiilor vizuale.

Semnificativ în acest sens este

faptul că omul primeşte aproximativ 90% din

totalul informaţiilor despre mediul înconjurator

prin vedere şi numai 10% prin celelalte simţuri.

Culoarea este deci principalul element prin

care aparatul senzorial recepţioneaza semnalele

emise de lumea exterioară. Culoarea este

realitatea subiectiva generată de interacţiunea a

trei factori: ochiul, lumina şi obiectele. Culoarea

este percepută numai în prezenţa luminii naturale (solare)

sau a celei artificiale.

Artele decorative răspund aceloraşi trei

nevoi sau funcţii care, analizate în detaliu, pe

obiecte sau amenajări ambientale fixe sau

mobile, se întrepătrund, se intercondiţionează.

Acestea pot fi puse în evidenţă şi printr-un

exemplu concret, veşmântul care are aceleaşi

roluri:

Funcţia utilitar-practică: de a acoperi şi de a

proteja mai mult sau mai puţin corpul

Funcţia semiotică: de a explica indirect

frumuseţea fizica, de a “ascunde” sau de a

“trăda” vârsta, profesia, locul (originea), rangul

social, de a constitui, în ansamblul lui, într-un

semn de comunicare vizuală a “ceva”, a unei

idei generatoare sau evocatoare.

Funcţia estetică: prin utilizarea corectă, spre

exemplu, a efectului de apropiere-mărire şi de

depărtare-micşorare a culorilor calde-reci şi al

valorilor deschise-închise pentru a obţine o

înfăţişare plăcută, armonioasă. Putem spune că

există o stânsă legătură între culoare şi arta

decorativă definită de elementele ei

componente.

Există mai multe tipuri de elemente

decorative: motivul decorativ (meandrul,

arabescul, torsada, vrejul, compuse din

elemente şi combinaţii inseparabile, palmeta,

trefla, rozeta), ce pot fi folosite separat, ca

motive unice, sau combinate în diferite tipuri de

compoziţii decorative: chenar, joc de fond,

decorul aplicat realizat din alte materiale decât

materialul obiectului suport, ornamentul plat

(ţesut, imprimat, pictat), ornamentul în relief

(modelat, sculptat în specificul arhitecturii,

mobilierului), ornamentul geometric compus în

reţele. Sursa de inspiraţie pentru artele

decorative sunt: natura (structuri şi forme din

natură), geometria (structuri şi forme

geometrice), elementele şi formele decorative.

Componentele de bază ale artei

decorative sunt: elementele de limbaj (punctul

linia, forma, culoarea si valoarea), stilizarea

(ornamentele figurative), juxtapunerea şi

suprapunerea, intersectarea sau impletirea

elementelor de limbaj şi compunerea lor în

ornamente nonfigurative, combinarea

elementelor geometrice nonfigurative cu

elementele figurative stilizate.

Imaginile artistice ale reprezentărilor

decorative sunt simple, schematice, păstrând în

ele doar detaliile de expresie ale unor forme ce

se găsesc sau nu în lumea virtuală sau abstractă.

Simplitatea folosită în creaţia decorativă s-a

produs şi dezvoltat pe parcursul vieţii, ca o

necesitate vitală în satisfacerea nevoilor

materiale şi spirituale ale omului, ce şi-a


12

înfrumuseţat existenţa. Operaţia de simplificare

a aspectului diferitelor forme din natură pentru

a deveni ornamente se numeşte stilizare. A

stiliza însemnă a extrage dintr-o formă detaliată

caracterul său particular, renunţând la formele

mărunte şi scoţând în evidenţă particularităţile

sale expresive.

A juxtapune înseamnă a aşeza alăturat

două sau mai multe tente sau nuanţe de culori;

bucăţi colorate în culori primare, secundare sau

în nunanţe diferite, ornamente după legile

contrastului simultan sau alte analogii de

culoare. Prin juxtapunere culorile reacţionează

în funcţie de relaţiile în care se află unele faţă

de altele. Prin juxtapunere, culorile îşi schimbă

aspectul. Acest fenomen cromatic este de o

mare importanţă în tehnica confecţionării

îmbrăcămintei, încălţămintei, accesoriilor, în

realizarea armoniei de culoare. Trebuie să se

ţină seama de efectele ”calorice ” ale

juxtapunerii:

- două culori calde juxtapuse se răcesc;

- două culori reci juxtapuse se încălzesc;

- prin juxtapunerea unei culori calde cu

una rece, cea caldă devine mai caldă,

cea rece devine mai rece.

De exemplu:

Galbenul alăturat albului devine mai închis.

Galbenul alăturat negrului devine mai luminos.

Galbenul alaturat griului se nuanţează în griuri

cu mai multă strălucire.

Albastru alăturat albului devine mai închis.

Albastru alăturat negrului devine mai luminos.

Albastrul alaturat griului se nuanţează în gri.

Roşul alăturat albului devine mai intens, dar

mai puţin luminos.

Roşul alăturat negrului devine mai luminos.

Roşul alaturat griului devine cu mai strălucitor.

Dacă se alătură două culori vecine (galben şi verde) la distanţe diferite se observă

că, cu cât acestea sunt mai apropiate cu atât ele

se îndepărtează cromatic una de alta,

nuanţandu-se fiecare în culoarea apropiată

colateral: galbenul devine mai galben cu nuanţe

portocalii, iar verdele devine mai verde cu

nunanţe albastre.

Două culori secundare separate de o

culoare primară se resping, nuanţându-se

fiecare spre culoarea colaterală: daca verdele şi

violetul sunt despărţite de albastru, verdele se

nuanţează spre galben şi violetul spre roşu-

indigo.

Două culori primare separate de o

culoare secundară se resping, nuanţându-se

fiecare spre culoarea vecină colateralăa : roşul

se nunaţea spre violet, iar galbenul spre verde.

Două culori complementare nu se

resping, ci din contră se exaltă reciproc, se

intensifică.

Tehnica suprapunerii este de domeniul

picturii, însă unele dintre procedee acesteia se

folosesc în industria textilă la imprimare, când

este necesară folosirea unor tente suprapuse

pentru a se obţine unele modificări cromatice

dictate de anumite cerinţe. Imprimarea textilelor

este procesul de aplicare a culorii pentru

ţesătură în modele precise sau desene. La

ţesăturile imprimate corect, culoarea este rezistă

la spălare şi frecare .

Suprapunerea se foloseşte pentru

obţinerea unor tonuri vii sau pentru atenuarea

culorilor stridente.

De exemplu:

Prin aplicarea unor tonuri calde peste tonuri

închise, tonurile de deasupra devin mai calde;

Prin aplicarea unor tonuri calde peste tonuri reci

sau a unor tonuri reci peste tonuri calde,

culorile devin mai atenuate. Arta decorativă a aparut din dorinţa

omului de a-şi infrumuseta viaţa, fiind

considerată una dintre primele lui manifestări

artistice.

Bibliografie :

1. « Desen artistic »-C. Radinschi- Ed.

Didactică şi Pedagogică- Bucureşti-

1978

2. „ Să vorbim despre culori ”- Paul

Constantin- Ed. Ion Crengă -1986

3. Arta decorativă - www.referate.ro


13

INGINERII-ARTIŞTI CONTEMPORANI

Prof. Iuliana-Creola Stoica


[email protected]

In anul 1992, în „târgul Ieşilor” se pun

bazele unei mici afaceri ce avea ca obiect de

activitate pictura bisericească, fabricarea de

mozaic si folosirea acestuia în scopuri artistice,

realizarea vitraliilor, precum si a decoraţiunilor

interioare.

Fondatorul acestei firme, ce avea să se

numeasca GEORGIE’S, este domnul Virgil

Moraru. Pasiunea si anii de munca investiţi

aveau să-i aducă aprecierea si recunoaşterea

clienţilor din multe părţi ale lumii. Între 1993 si

1994 se inoveaza mozaicul omologat Georgie’s,

mult mai bogat cromatic si mult mai durabil

decât materialele existente pe piaţă, produs ce a

obţinut patru medalii de aur la saloanele de

inventică de la Bruxelles, Moscova si Iaşi.

Rodul lungilor ani de studii, această invenţie,

cât şi calitatea superioară a lucrărilor aveau să

îndrepte spre Georgie’s lucrări de importanţă

deosebită.

Astfel, după realizarea în mozaic a

“Cuvioasei Parascheva” pe frontonul Palatului

Mitropolitan Iaşi şi a interioarelor acestuia, se

solicita aportul artiştilor de la Georgie’s pentru

importante suprafeţe de mozaic si vitraliu in

Grecia, tara renumita pentru tradiţia si meşterii

ei in domeniu. De menţionat este faptul ca peste

150 de icoane sunt păstrate în colecţii

particulare, o parte a clientelei comandând

vitralii, vase ceramice mozaicate sau obiecte

decorative -tablouri, corpuri de iluminat,

scrumiere, rame de oglinzi, toate cu caracter de

unicat.

Cuvioasa Parascheva –

Palatul Mitropolitan Iaşi

Mobila cu inserţie de vitraliu


14

Hundertwasser House Bucureşti,

clădirea inspirată de lucrările arhitecţilor

Antonio Gaudí şi Friedensreich Hundertwasser,

ridicată pe strada Siriului din capitală, a fost

construită în perioada 2006-2010, fiind

proprietatea firmei Expert SP, conceptul şi

creaţia aparţinându-i Sandei Maican, acţionar la

această firmă şi totodată profesoară

la Facultatea de Electronică a Politehnicii

Bucureşti.

Vopsită în culori calde – galben, alb, cărămiziu,

albastru deschis sau lila, faţada este străbătută

de brâuri învelite în cioburi de gresie şi faianţă,

închise la culoare, ce decupează pătrate,

dreptunghiuri sau alte forme geometrice

neregulate în jurul ferestrelor. Fiind inspirată

de locuinţele create de Hundertwasser la Viena,

simetriile au fost evitate: ferestrele au mărimi şi

forme diferite pentru a se potrivi cu liniile curbe

ale brâurilor şi pătratele colorate, mai mici sau

mai mari, de pe faţadă.

Fiecare grup sanitar din clădire are un alt

design: la parter, pereţii sunt decoraţi cu o

lebădă, la etajul întâi cu un fluture şi un pelican.

Bibliografie:

www.georgies.ro/

www.greatnews.ro/.../hundertwass


15

ARTA COLAJULUI TEXTIL ÎN MODĂ SAU FASHION COLLAGE

Prof. Bujoreanu Gabriela


Colajul reprezintă o formă de manifestare

artistică, specifică în special artelor vizuale,

care presupune îmbinarea, alăturarea mai

multor elemente pentru a rezulta opera de artă

în sine. Din punct de vedere etimologic,

cuvântul colaj provine din limba franceză,

unde “à coller” înseamnă “a lipi”. Realizarea

unui colaj constă în decuparea, aranjarea şi

lipirea unor bucăţi de hârtie, pânză, lemn pe o

suprafaţă. Deşi tehnicile colajului au fost

folosite anterior secolului al

XIX-lea, arta colajului a

fost dezvoltată la începutul

secolului XX, mai precis pe

la 1910, de către artiştii

Georges Braque şi Pablo

Picasso, care au folosit

pentru compoziţiile lor

papierscolles - hîrtii lipite.

În această perioadă colajul

a devenit o parte importantă

a artelor moderne. Printre

artiştii cu rezonanţă în arta

colajului din secolul XX se

numără Andy Warhol,

Marcel Duchamp,

Gilbert&George, Joseph

Cornell, Robert

Motherwell, Ben

Nicholson, Jacques Villeglé. Treptat, colajul a

fost îmbrăţişat de către numeroşi artişti,

devenind un veritabil mijloc de exprimare a

ideilor, a mesajelor, sentimentelor şi emoţiilor.

Folosită în modă cu denumirea de

«fashioncollage», tehnica colajului constă în

organizarea compoziţiei şi obţinerea unor

efecte prin juxtapunerea de materiale diferite

ca textură, culoare sau material.

Arta colajului a supus designerii

vestimentari la un test serios de imaginaţie, iar

rezultatele au ieşit diferite între ele, pentru că

fiecare înţelege colajul în mod diferit.

Versatilitatea juxtapunerii a dat startul

manifestării personale, iar asocierile cromatice

s-au împletit în tehnicile proprii. Pentru

obţinerea efectului dorit, designerii combină

cu imaginaţie materiale dintre cele mai diferite

care, alături de culoare şi formă, dau viaţă unei

poveşti spuse prin vestimentaţie. Colajele

vorbesc prin asocierile de materiale cu texturi

subtile sau îndrăzneţe, prin croiurile

misterioase sau jucăuşe, păstrând aceeaşi bază

cromatică sau experimentând combinaţii

cromatice neaşteptate. Un efect surprinzător îl

dau şi combinaţiile de buline, dungi şi flori în

aceeaşi ţinută, dar bine dozate. Pentru

obţinerea efectului scontat, precum şi pentru

realizarea unui ansamblu

unitar al compoziţiei,

fiecare secţiune textilă

este gândită matematic.

Dintre designerii

care au experimentat

tehnica colajului amintim:

Alexander Mc Queen,

Christopher Kane, Dries

van Noten, Oscar de la

Renta ş.a.

Astfel, la

Alexander Mc Queen

penele, stofa tweed şi

voalul arată senzaţional

împreună, Christopher

Kane combină ingenios

voalul transparent cu stofa

fină, materialele uni cu

cele dantelate şi foloseşte imprimeuri în culori

vii, pe care le pune în valoare pe fonduri

închise. Dries van Noten este maestru în paiete

aurii alăturate crêpe-ului negru şi mătăsii

imprimate, iar Oscar de la Renta prezintă

ansambluri vestimentare asociind blana cu

sacouri sau alte piese realizate din colaj de

materiale diverse ca texturi şi imprimeuri. Sunt

doar câteva exemple emblematice pentru stilul

Collage, însă creativitatea fiecăruia se poate

manifesta aici la libera alegere.

Bibliografie:

http://www.breslo.ro/blog/collage-trend-2011

http://arte-textile.ro/ecaterina-marghidan.shtml

www.andreeatincu.com

http://www.style.com/fashionshows/complete/

slideshow/F2013RTW-ODLRENTA/#25


16

Christopher Kane

Dries van Noten

Oscar de la Renta


17

NOI FERESTRE DESCHISE TEXTILELOR

Prof. Ibănescu Teodora-Magdalena


La cea de-a treia ediţie a expoziţiei

,,FUTUROTEXTILES”, prezentată în mai

multe oraşe ale lumii, printre care şi

Bucureşti, în noiembrie 2013, s-a dovedit că

inovaţia tehnologică în domeniul textilelor a

atins cote SF, îmbinându-se cu arta şi cu moda

haute couture. Având ocazia să vizitez

expoziţia, vă prezint câteva exponate care m-au

impresionat în mod deosebit.

Rochia catalitică

Această rochie este una din primele confecţii

,,fotocatalitice”. Mecanismul de fotocataliză

este folosit mai ales în tratarea, asanarea,

purificarea aerului. Impregnată cu un produs

special, ţesătura reacţionează la moleculele

nocive din aer şi le respinge. Rochia joacă rolul

unui adevărat ecran împotriva poluării

atmosferice. Mai mult de atât, purifică aerul.

Rochia din vin

Este o rochie pe care practic ,,o poţi bea”,

fibrele provin din celuloza produsă de

fermentarea bacteriilor din vinul roşu. Gary

Cass şi Donna Franklin au plecat în căutarea

unei noi forme de ,,material textil organic”,

fermentat, provenit din depunerile regăsite pe

pereţii sticlelor de vin vechi. Poate într-o bună

zi vom purta rochii, tricouri şi pantaloni

confecţionaţi din must. Un vin bun care întoarce

capete……..

Haină din ,,pene ţesute”

Această haină este dintr-o ,,ţesătură din pene”

obţinută prin combinarea firelor de mătase şi

penelor, lucrată manual sau semi-industrial.

Mătasea lasă mai multă lejeritate şi permite să

se realizeze o fuziune între pene şi textile.


18

Ţesăturile din pene reflectă o viziune pluralistă

despre textile. Specificitatea acestei metode

constă în faptul că penele nu au proprietăţile

unor fibre şi de aceea nu poate fi filate. Nu se

pot încorpora în direcţia bătăturii şi de aceea

penele sunt introduse manual.

Rochia din lemn

Jumătate lemn, jumătate textil, acest material

dur şi suplu în acelaşi timp nu-şi găseşte locul

în nici o categorie. Mirosul şi aspectul îl fac să

pară în acelaşi timp familiar şi straniu, pentru că

poate lua forme neaşteptate şi poate oferi

experienţe tactile paradoxale. Léa Peckre

(designer) şi Elisa Strozyk (creatoare a

materialului), au imaginat pentru

,,FUTUROTEXTILES” prima ţinută din textil

lemnos.

Puloverul care ,,transmite starea

sufletească”

SENSOREE a conceput un pulover care

,,transmite starea sufletească”, dotat cu senzori,

LED-uri şi un guler din plastic reciclat. Senzorii

se află pe mâini şi citesc nivelurile de excitare,

apoi, traduc datele într-o paletă de culori

afective. Gulerul înalt, sub forma de castron,

este prevăzut cu LED-uri ce acţionează ca o

oglindă de biofeed-back, stările purtătorului

fiind instantaneu exprimate printr-o anume

culoare.

Rochia nor

Aceasta rochie este dintr-o ţesătură ,,pernă

de aer”. Materialul incredibil este realizat de

creatorul textil Luce Couillet, care a lucrat cu o

împletitură de şnururi de poliester şi de fir de

inox pentru a obţine, în mod artizanal, o dantelă

3D uşor de prelucrat.

BIBLIOGRAFIE :

1.Catalogul expoziţiei ,,FUTUROTEXTILES”

2.www.catalytic-clothing.org

3.www.elisastrozyk.de

4.www.bioalloy.org

5.www.jumnakao.com.br

http://www.catalytic-clothing.org/


19

DIALOGURI SAU SCURTĂ LECŢIE DE PICTURĂ

Prof. Daniela Tetiva Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

─De ce tehnica vitraliului overlay?

─Consider că vitraliul seduce prin

reverberaţiile culorilor intense, prin bogăţia

de reflexii şi prin efectele de transparenţă.

Uneori oferă ambientului puritate, căldură

şi multă eleganţă, restabilind relaţia dintre

interior şi exterior, înfrumuseţându-le pe

amândouă şi sporind misterul spaţiului.

Alteori, privind din interior, filtrează

lumina solară, transformând-o iremediabil

într-una imaterială care dezvăluie umbre,

forme disparate, fără unitate cromatică,

vibraţii ale aerului, senzaţii tulburătoare,

curiozitate amestecată cu nelinişte...

─Când a apărut tehnica mai sus

amintită?

─Vitraliul overlay este o invenţie a

secolului al XX-lea, dezvoltată în Statele

Unite ale Americii din anul 1974,

neurmărind o imitaţie a vitraliului clasic, ci

oferind o tehnologie mai facilă adaptată

noilor materiale de construcţii şi o

alternativă mai economică.

─Care a fost motivul pentru care tehnica

vitraliului clasic a fost inlocuită cu cea

overlay?

─Sunt considerente de ordin estetic, dar şi

de ordin tehnic. Dacă in cazul vitraliului

clasic posibilităţile sunt limitate, noua

tehnică are un caracter inovator, deoarece

permite punerea in aplicare a oricărei idei.

Unul din marile avantaje ar fi că lucrarea se

realizează pe o sticlă intreagă simplă, sau

sablată, nu din bucăţi de dimensiuni mici,

ca în cazul vitraliului clasic, unde am putea

avea surpriza lipsei planeităţii dacă precizia

operaţiunilor de asamblare n-ar tinde spre

perfecţiune tehnică.

Un alt motiv al alegerii acestei tehnici este

cel al sănătăţii. Dacă am folosi plumb topit

la temperaturi înalte, expunerea îndelungată

la vaporii degajaţi ar aduce mari prejudicii

vieţii.

Amintim şi alte avantaje: libertatea de

proiectare, libertatea arhitecturală si nu în

ultimul rând cele ce ţin de aspectul

financiar.

Un vitraliu autentic are costuri extrem de

ridicate, iar timpul dedicat realizării

acestuia este mult mai îndelungat.

In concluzie: folosirea tehnicii

overlay este mai generoasă din punct de

vedere tehnic şi artistic, mai rapidă, mai

ecologică şi mai ieftină.

─Ce materiale se folosesc?

─Pentru realizarea unei lucrări în tehnica

overlay avem nevoie de sticlă transparentă,


20

sablată, filme într-o multitudine de modele şi

culori, trecând de la transparent la opac, plumb

autoadeziv în mai multe nuanţe, sau cupru (folosit

în tehnica Tiffany), substanţe degresante şi lacuri

protectoare. Pentru vitraliile contur folosim fir

polimeric (argintiu, auriu, arămiu, alb, negru) şi

culori vitrail.

─Care sunt etapele realizării unei lucrări?

─Schiţa se realizează pe un carton de

dimensiunile sticlei pe care o aşezăm deasupra.

Degresarea acesteia este obligatorie, iar

operaţiunea trebuie facută cu multă insistenţă,

deoarece o zonă necurăţată va determina

dezlipirea ulterioară a plumbului si exfolierea

filmului, respectiv a culorilor.

Se lipeşte cu precizie banda de plumb autoadeziv,

care se poate cositori la îmbinări. Decupăm apoi

filmele colorate şi le aplicăm în spaţiile indicate în

schiţă, apoi colorăm zonele dorite folosind

culorile vitrail.

Orice desen are nişte puncte esenţiale care pot fi

scoase în evidenţă cu ajutorul unor cristale faţetate

ce se lipesc cu ultraviolete şi sunt fixate apoi cu

plumb.

Lucrarea se acoperă cu o răşină cu rol protector,

garantându-i acesteia o viaţă îndelungată şi o

strălucire aparte.

Dacă alegem varianta şi mai puţin costisitoare

(vitraliul contur), în locul plumbului se utilizează

conturul cu fir polimeric, iar spaţiile rămase sunt

pictate după ce conturul s-a uscat.

─Realizarea unui vitraliu în tehnica overlay

presupune respectarea unor reguli precise?

─Doar din punct de vedere tehnic. În ce priveşte

compoziţia, am putea alege teme religioase sau

laice, cu motive geometrice, vegetale, clasice, sau

abstracte. Acestea pot fi de la simple şi elegante

pînă la extrem de elaborate. Mondrian spunea că

este posibil ca prin linii orizontale sau verticale

construite conştient, fără a calcula, ţinând cont

doar de intuiţie şi aduse la o anumită armonie şi

un anumit ritm ─ aceste forme de bază ale

frumosului, suplimentate, dacă este necesar, cu

alte linii sau curbe directe, pot să devină o lucrare

de artă puternică şi adevărată.

Imagini realizate in tehnica overlay, în corpul

A al Colegiului Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”

Bârlad


21

─Unde pot fi amplasate aceste lucrări?

─Tehnica overlay este recomandată pentru spaţii

interioare, garanţia fiind asigurată pentru mulţi

ani, chiar dacă sunt expuse direct la razele

soarelui. Vitraliile aduc spaţiilor închise culoare,

transparenţă şi lumină, putând fi considerate

totodată şi elemente de decor. Se folosesc în

general la uşile de intrare, ca geamuri

despărţitoare, luminatoare, glasvanduri,

împodobind chiar obiecte de mobilier. Există şi

amplasări exterioare deoarece vitraliile rezistă la

ultraviolete, umiditate şi temperaturi scăzute.

─Când aţi învăţat să pictaţi pe sticlă?

─In anul scolar 2004-2005, când am venit la acest

liceu, am avut bucuria să întâlnesc profesori tineri

şi foarte entuziaşti care aveau preocupări artistice.

Doamna Director ne-a lansat provocarea de a

transforma spaţiile in care ne desfăşuram

activitatea aşa cum doream, fără nicio condiţie

impusă. Am început cu vitraliul de la uşa

principală din corpul A, am continuat cu o

expoziţie de artă fotografică, apoi cu decorarea

spatiului expoziţional de la etajul 1 şi cu pictarea

unor obiecte de mobilier. Bucuria noastră nu putea

fi exprimată în cuvinte.

─ De atunci au trecut aproape zece ani. Ce s-a

mai întâmplat între timp?

─S-au petrecut multe lucruri frumoase.

În 2011 Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din

Iaşi lansa împreună cu VIA University College

din Danemarca proiectul "Salvaţi Copiii de

Abandon şi Neintegrare- SCAN", proiect

cofinanţat din Fondul Social European prin

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane 2007-2013.

Şi tu eşti unul dintre beneficiari.

Prof.univ.dr. Laurenţiu Şoitu, coordonatorul

proiectului SCAN, în vizită la atelierul de pictură


22

Când am devenit diriginta voastră am simţit că a

venit momentul să vă dăruiesc din ceea ce

învăţasem în urmă cu nouă ani.

Ai văzut filmul "Dă mai departe"?

Atunci am înfiinţat cercul de artă decorativă.

Cu cât entuziasm am participat împreună la

primul nostru proiect "Arta aborigenă"! Cât talent

în stare pură am descoperit atunci!

Şi ce frumoasă a devenit clasa noastră!

Apoi am continuat cu tehnica overlay: vitraliul de

la intrarea principală din corpul B, cel de la etajul

al doilea din corpul A, tablourile pe sticlă dăruite

părinţilor şi bunicilor, paharele şi toate celelalte

obiecte translucide care au prins viaţă.

Au urmat mozaicul, colajul textil, picturile murale

din Aulă, proiectele "Flower- Power", "Fluturi şi

oglinzi", "Magia gestului", "Mandale tibetane "-

cu care ne-am decorat noua sală de clasă. Acum

realizăm picturi în acrilic pe rochii de seară...Şi

câte vor urma....

Important este că în timpul petrecut împreună s-au

creat punţi între suflete. Am încercat să găsim

răspunsuri pentru multe întrebari, am învaţat să

recunoastem Valoarea nu doar intuitiv, ci după

nişte repere. Am învăţat că fericirea o găsim în

suflet, nu în exterior.

Am învăţat să avem răbdare cu noi si cu ceilalţi.

Că de noi depinde să avem o viaţă frumoasă, plină

de culoare!

─Vă mulţumesc!


23

UN NOU MOD DE GÂNDIRE: MAI MULT VERDE

Prof. Ţîrcă Luminiţa Sofia


„Tot ceea ce este viu aspiră la culoare” (Goethe)

Culoarea este o proprietate a materialelor,

reprezentând o parte constitutivã a experientei

umane în evolutia civilizatiei. Fenomenele

cromatice naturale, determinate de reflexia,

refractia şi dispersia luminii (curcubeul,

rãsãritul şi apusul soarelui etc.) au influenţat

pregnant existenţa omului, generând credinţe,

legende şi dorinţa de cunoaştere.

„CHIMIA VERDE” promovează acea

latură a chimiei care susţine şi respectă natura,

reprezentând o abordare de înaltă eficienţă în

prevenirea poluării, deoarece caută soluţii

ştiinţifice inovatoare pentru gravele situaţii de

mediu ale lumii contemporane. De ce verde?

Pentru că fiecare culoare posedă o anumită

energie dominantă iar verdele reprezintă o

culoare puternică, aflată în strânsă legătură cu

lumina, chimia, natura şi viaţa! Verdele-

culoarea clorofilei, are un efect calmant,

liniştitor, relaxant, măreşte altruismul şi simţul

moral. Expresiile „a fi verde”sau „fii verde”

au devenit un important instrument de

marketing pentru unităţile economice dar şi

pentru mediul educaţional.

Pentru chimişti „a fi verde” înseamnă

aplicarea principiilor chimiei verzi asupra

tuturor aspectelor specifice ştiinţelor chimice:

cercetare fundamentală şi aplicată, producţie şi

desigur educaţie. Chimia verde a apărut ca

termen pentru a descrie o mişcare universală

spre procese şi produse chimice mult mai

acceptabile pentru mediu.

Problematica complexă a mediului a

crescut sensibil în topul preocupărilor ştiinţifice

actuale, implicând un volum impresionat de

idei, întrebări, controverse interdisciplinare,

argumente, care au conturat necesitatea unei

abordări de ansamblu. Problemele mediului

constituie la scară planetară, unul din dosarele

cele mai acute, grave şi complexe ale

contemporaneităţii. Problema mediului şi a

protecţiei acestuia este o problemă universală,

deoarece ea se adresează unei entităţi care în

totalitatea sa este supusă procesului de

degradare. Prin urmare, în faţa unei degradări

de proporţii a planetei este necesară o protecţie

globală, care ar putea fi făcută numai prin

clădirea unei conştiinţe ecologice. De aceea,

problema protecţiei mediului trebuie privită în

ansamblul ei sub toate aspectele pentru a

asigura viabilitatea societăţii umane pe termen

lung.

Domeniul de studiu al chimiei ecologice

cuprinde stabilirea unor recomandări în scopul

diminuării nivelului de poluare chimică a

mediului cu substanţele cele mai nocive;

perfecţionarea proceselor tehnologice de

prelucrare a materiei prime; utilizarea

deşeurilor, epurarea emisiilor gazoase şi a

apelor uzate; prognozarea comportării noxelor

chimice în mediul ambiant sub influenţa

factorilor naturali şi antropici; prelucrarea

metodelor de dirijare a stării obiectelor

mediului natural. Chimia ecologică a câştigat

importanţă mondială, mai ales după ce s-au

constatat urmări indezirabile – uneori

catastrofale – ale intervenţiei omului prin

mijloace chimice asupra echilibrului stabilit în

natură

Pentru a se reconsidera radical concepţia

privind protecţia mediului este necesar de a

construi o educaţie în acest sens, pentru

formarea unei personalităţi în armonie cu

Frumosul, Binele, Adevărul şi Credinţa,

deoarece stringenţa problemelor privind mediul,

starea lui, consumul resurselor naturale,

măsurile de ameliorare a mediului constituie,

priorităţile esenţiale ale prezentului.


24

Cum putem trăi în armonie cu natura?

Pentru a putea să înţelegem natura în toată

complexitatea ei, se impune studiul acesteia din

perspectiva mai multor ştiinţe: chimie, fizică,

biologie, geologie etc. În ansamblul acestora,

chimia prezintă particularitatea de a studia nu

doar compuşii naturali şi transformările lor, ci

şi numărul tot mai mare de compuşi care nu

există în natură.

Formarea unei conduite ecologice pozitive

este preocuparea primordială a întregii societăţi

umane moderne, cât şi unul dintre obiectivele

activităţilor educative şcolare şi extraşcolare. O

modalitate eficientă, cu rezultate deosebite

obţinute în atitudinea şi comportamentul

elevilor sunt proiectele transdisciplinare.

Utilitatea lor constă în faptul că îi ajută pe elevi

să înţeleagă legătura care există între om şi

natură, între cunoştinţele dobândite la diferite

discipline de studiu şi lumea din afara şcolii,

dând posibilitatea elevilor de a se implica şi

organiza prin investigare individuală sau în

grup, autoconducându-şi procesul de educaţie,

îi pune în contact cu comunitatea şi le creează

posibilitatea de a-şi susţine în mod public

opiniile. Datorită implicării elevilor în

realizarea acestor proiecte, aceştia au

posibilitatea de a se simţi responsabilizaţi şi, ca

urmare a explicaţiilor şi sfaturilor date, înţeleg

semnificaţia unor norme, optează pentru ele şi-

şi manifestă dorinţa de a se conduce după

acestea în acţiunile lor prin adoptarea unei

atitudini şi a unui comportament ecologic.

În cadrul activităţilor proiectului

,,Parteneriat cu mediul” derulat şi în acest an în

şcoala noastră, pe lângă înţelegerea

fenomenelor derulate în ecosisteme, a

interrelaţiilor dintre om şi mediul de viaţă se

insistă asupra dezvoltării capacităţii analitice şi

sintetice, a gândirii critice raţionale, a

creativităţii şi independenţei în gândire, a

dezvoltării capacităţii de comunicare, a muncii

în echipă, a simţului estetic.

Proiectul are ca ţintă strategică promovarea

educaţiei pentru elevi în spiritul valorilor

naţionale şi europene şi al formării abilităţilor,

iar obiectivul general este conştientizarea,

educarea şi stimularea elevilor, cadrelor

didactice şi membrilor comunităţii privind

consolidarea unor atitudini-deprinderi de

protecţie a mediului înconjurător.

În centrul acţiunii se află elevii cercului de

ecologie, care îşi propun să disemineze

exemplele de “bune practici” dobândite în

activitatea de educaţie ecologică şi de protecţie

a mediului prin modalităţi menite să stimuleze

creativitatea şi spiritul de echipă.

Activitatea ,,Viitorul Terrei este în mâinile

noastre” activitate practică de compactare a

PET-urilor, de realizare de pliante, afise,

prezentări Power a avut drept scop

conştientizarea de către elevi a problemelor de

mediu generate de ambalaje şi deşeuri din

ambalaje (mai ales deşeuri din plastic şi

ambalaje tip PET) şi educarea copiilor în

spiritul unui comportament prietenos faţă de

mediu, prin participarea directă la colectarea şi

reciclarea recipientelor PET .

Activitatea „Creează şi responsabilizează

pentru ecooo-ul naturii” s-a desfăşurat în

parteneriat cu Palatul Elevilor din Iaşi prin

participarea elevilor din şcoala noastră la

concursul naţional de educaţie pentru mediu

prin creaţii tehnico –aplicative. Prin această

activitate s-a dorit conştientizarea tinerilor, cu

privire la managementul deşeurilor şi

conservarea valorilor mediului. Eco- educaţia

nu mai este o opţiune ci o necesitate, iar

generaţiile viitoare au dreptul la o viaţă

sănătoasă pentru un mediu prietenos. Deoarece

sacoşele din polietilenă au o medie de folosinţă

extrem de scurtă (de la supermarket la

domiciliu, apoi luând drumul tomberoanelor),

iar degradarea lor durează câteva secole

generând mari probleme mediului, ne-am dorit

să prezentăm modele de sacoşe care să placă

tuturor şi să ne determine să purtăm oricând una

cu noi, din alte materiale decât cele de

polietilenă. Concursul a avut ca obiective:

transpunerea în practică a cunoştinţelor

teoretice despre managementul deşeurilor,

protecţia mediului prin activităţi tehnico-

aplicative şi creative; formarea şi dezvoltarea

unei gândiri logice, a abilităţilor de analiză şi

sinteză precum si de relaţionare între tineri, a

lucrului în echipă; construirea la elevi a unui

mod de gândire care să permită relaţionarea

corectă, obiectivă a individului şi societăţii cu

mediul înconjurător, promovarea de bune

practici, a unei conştiinţe eco, combative faţă

de cei indolenţi la problemele de mediu;

stabilirea celor mai eficiente metode de

dezvoltare prin activităţi extraşcolare a

educaţiei permanente.

Pentru activitatea ,,Apa-simfonia

naturii” etapa de pregătire a activităţii este

realizată de elevi prin informare, realizare de

comunicări (proiecte transdisciplinare), referate

şi prezentări power-point cu privire la această

tema, sub îndrumarea profesorilor coordonatori.


25

Obiectivul urmărit fiind acela de a conştientiza

importanţa calităţii mediului în care trăim, în

municipiul Bârlad şi în comuna Puieşti prin

activitatea de laborator de analiză a calităţii

apei, realizând astfel conexiuni între

cunoştinţele dobândite prin studiul ştiinţelor

naturii în scopul aplicării acestora în contexte

variate.

Sustenabilitatea proiectului este

asigurată de faptul că în şcoala noastră,

demersurile didactice şi educative constituie un

impuls permanent în această direcţie, urmărind

cooptarea elevilor în acţiuni concrete de

cunoaştere şi intervenţie practică, pozitivă în

ceea ce priveşte mediul natural înconjurător, iar

activităţile proiectului sunt o tradiţie în şcoală.

Elevii cercului de ecologie au participat şi

la proiectul judeţean „Fotografia, cultură în

imagini” care a avut drept scop stimularea

participării active a reprezentanţilor tinerei

generaţii la valorificarea şi diversificarea ofertei

culturale a judeţului Vaslui şi în stimularea

interesului pentru studiul geografiei şi mediului

înconjurător. Valorificarea artei fotografice ca

element integrant al ofertei culturale vasluiene,

dezvoltarea capacităţii de comunicare prin

intermediul imaginilor, de sinteză, analiză, a

gândirii critice, logice, dezvoltarea spiritului de

observaţie, înţelegerea şi interpretarea corectă a

complexităţii proceselor şi fenomenelor

mediului înconjurător s-a concretizat în

organizarea unui concurs de artă fotografică cu

participarea tinerilor liceeni, finalizat cu o

expoziţie de diseminare a rezultatelor

proiectului.

Am certitudinea că demersurile didactice

şi educative constituie un impuls permanent în

această direcţie, urmărind cooptarea elevilor în

acţiuni concrete de cunoaştere şi intervenţie

practică, pozitivă în ceea ce priveşte mediul

natural înconjurător

Aceste activităţi au adus schimbări

pozitive observate în comportamentul elevilor,

în îmbunătăţirea comunicării, în implicarea

concretă a autorităţilor locale, obţinându-se şi

alte beneficii: mediu educativ adecvat în care

elevii pot colabora unii cu alţii, exprimându-şi

dorinţele şi motivaţiile fără a fi inhibaţi;

colaborare foarte bună cu şcoala, cu

comunitatea locală; abordare interdisciplinară a

conţinuturilor şi corelarea tematicii de protecţie

a mediului cu cea a altor proiecte: de educaţie

pentru sănătate, şi educaţie civică.

Abilităţile ştiinţifice de explorare a

mediului, modalităţile de organizare a

activităţilor de educaţie ecologică oferă

libertatea de desfăşurare a acestora atât ca

activităţi opţionale cât şi ca activităţi integrate

tuturor domeniilor de activitate din şcoală, şi

lasă la latitudinea cadrelor didactice proiectarea

acestora în funcţie de posibilităţile elevilor , de

necesităţi şi alţi factori.

Modernizarea viziunii asupra potenţialului

fiecărui individ de a participa activ la ocrotirea

naturii, educaţia multidimensională, este doar o

parte din beneficiile educaţiei ecologice. De

asemenea nu trebuie să uităm că noi colaborări

sunt dependente de asimilarea unor deprinderi

de educaţie ecologică benefice la nivel

individual şi global şi de rezultatele obţinute

înregistrate în alte proiecte. Chiar daca protecţia

naturii necesită mijloace materiale destul de

costisitoare, se impune creşterea gradului de

responsabilitate al oamenilor din întreaga lume

faţă de mediu, iar şcolii îi revine un rol

important în acest sens prin iniţierea primilor

paşi în educaţia ecologică.

Bibliografie

1. Popescu Mihaela, 2001, Implicarea

chimiei în educaţia ecologică, Gorj.

2. Stugren B., 1994, Ecologie teoretică,

Cluj-Napoca


26

IMPLEMENTAREA EDUCAŢIEI MULTICULTURALE ÎN ŞCOLI

FOLOSIND TEHNICILE MODERNE TIC

Prof. Carmen Cornelia Diaconu Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Bârlad

Oamenii au încercat dintotdeauna să

privească dincolo de orizont. Aşa a fost

posibil progresul. În anul 1983, Bill Gates,

părintele Microsoft, a lansat un sistem de

operare care a ajuns cel mai utilizat în

întreaga omenire, numindu-l Windows –

ferestre, considerând că acestea ar putea

deveni ferestre virtuale spre cunoaştere,

educaţie şi tehnologie. Sydney Harris

spunea foarte frumos că: „Singurul scop al

educaţiei este să transforme oglinzile în

ferestre”, iar fondatorul Microsoft, prin

rezultatele muncii sale, a reuşit să

demonstreze acest lucru.

Astăzi, când scriu aceste rânduri,

aflu din diverse surse (televizor, radio,

internet) că Facebook, această imensă reţea

de socializare, împlineşte 10 ani şi a pornit

de la ideea unor studenţi de la Harvard care

doreau să creeze o reţea de comunicare într-

un cămin studenţesc...

Se poate spune, pe drept cuvânt, că

internetul şi calculatorul reprezentă ferestre

spre cunoaştere.

Din această perspectivă, mi-am

propus să realizez o diseminare a activităţii

din timpul programului de formare de la

Universitatea Sapienza din Roma cu tema

„EURODIDAWEB - folosirea în scop

pedagogic a internetului şi instrumentelor

media”. Folosirea tehnicilor moderne TIC

este o realitate în şcoala românească şi

poate fi perfecţionată tocmai prin

descoperirea de noi modalităţi de utilizare.

Folosind internetul (această fereastră spre

lume/cunoaştere) elevii pot afla, coordonaţi

fiind de către profesori, mai multe

informaţii despre un anumit domeniu de

interes; pot realiza anumite teme

beneficiind de experienţa altor persoane sau

firme, despre care nu ar fi putut afla fără

“Oamenii sunt precum ferestrele cu

vitralii. Strălucesc atunci când soarele

este sus pe cer, dar, când se instalează

întunericul, adevărata lor frumuseţe se

dezvăluie numai dacă există o lumină

din interior”.

Elisabeth Kubler - Ross


27

ajutorul calculatorului; pot lega şi întreţine

prietenii ce pot depaşi graniţele propriului

oraş; pot comunica cu părinţii aflaţi la

distanţă, la muncă. Profesorul, de orice

specialitate, poate folosi internetul pentru

documentare apoi, cu ajutorul

instrumentelor media, poate transpune

informaţiile în forme specifice prin care

acestea să fie înţelese mai uşor de către

elevi. Un instrument de comunicare des

folosit este pagina web (blogul). Şi acesta

poate fi folosit în activitatea profesională.

Există posibilitatea de a încărca un volum

destul de mare de informaţii: lecţii,

auxiliare didactice, teste, fişe de lucru, iar

elevii interesaţi pot accesa acest blog şi

căpăta informaţiile necesare. Sistemele

multimedia au marele avantaj că implică

mai multe simţuri deodată, sau în mod

succesiv, în procesul de învăţare, ceea ce

face posibilă reţinerea unei cantităţi mai

mari de informaţie, în condiţiile unei mai

mari viteze de reţinere şi de memorare a

materialului învăţat, în comparaţie cu ceea

ce oferă situaţiile în care se apelează doar la

un singur stimul (Gardner, 1993).

Realitatea zilelor noastre evidenţiază faptul

că trăim într-un spaţiu european în care

coexistă o diversitate culturală bazată pe

diferenţe: etnice, lingvistice, religioase, de

vârstă, de sex, de origine socială, etc. Se

întamplă destul de des că aceste diferenţe

nu sunt acceptate sau sunt văzute într-un

mod negativ, transformându-se în surse de

conflict şi motive de discriminare.

Societatea modernă, democratică, la care

aspirăm cu toţii, are ca piatră de temelie

tocmai recunoaşterea şi punerea în valoare a

acestor diferenţe, promovează toleranţa şi

acceptarea acestora ca soluţie unică pentru

supravieţuire şi coexistenţă în pace.

Utilizarea internetului şi a instrumentelor

media în cadrul educaţiei multiculturale a

elevului poate conduce la realizarea unor

obiective frumoase şi tangibile. Astfel,

acesta va deveni o persoană deschisă către

ceilalţi, capabilă să construiască relaţii cu

ceilalţi, în spiritul solidarităţii şi al

toleranţei. De asemenea, va deveni o

persoană care doreşte să se informeze şi să

transmită căi de rezolvare a problemelor,

împreună cu ceilalţi. În acelaşi timp, va

deveni o persoană crescută în spiritul

culturii poporului său, dar deschisă şi spre

alte culturi, capabilă să accepte şi să

respecte pe ceilalţi.

Tinerii sunt deschişi către nou şi ne

surprind în cele mai diferite moduri.

Acceptând şi folosind noul, adoptat cu mare

uşurinţă de ei, putem gasi căi de transmitere

a informaţiilor ce pot constitui adevărate

ferestre către cunoaştere.

Bibliografie

http//:www.artamonumentala.ro

http//:www.didactic.ro

Ioan Cerghit – Metode de învăţământ –

Editura Polirom 2006


28

PREGĂTEŞTE-TE SĂ STUDIEZI ÎN STRĂINĂTATE!

Dacă vrei să te asiguri că ai cele mai potrivite condiţii pentru a ajunge cu succes să studiezi în străinătate, trebuie să începi să te pregăteşti pentru asta din timp.

Primul pas ar trebui să fie alegerea universităţilor şi programelor de studiu la care vrei să aplici. Porneşte iniţial de la domeniile tale generale de interes şi de la ţările în care ţi-ai dori să studiezi. Dacă nu eşti sigur ce opţiuni ai la dispoziţie, serviciul de consiliere gratuită EDMUNDO poate fi un punct de pornire. Pe site-ul EDMUNDO poţi obţine în doar câteva minute o listă personalizată cu programe, pornind de la ţările şi domeniile care te interesează. Acesta poate fi un moment bun pentru a analiza variantele disponibile şi din perspectiva costurilor pe care le implică studiul în străinătate. Ţi-ar putea fi de ajutor în acest punct şi experienţele celor care studiază deja în străinătate: EDMUNDO îţi oferă, pe space.edmundo.ro, o platformă în care să interacţionezi cu actuali studenţi internaţionali.

Atunci când ai luat o decizie asupra destinaţiilor de studiu care te interesează, poţi trece la a-ţi construi aplicaţia. E important să începi să lucrezi la dosarul tău din timp:

va fi nevoie să obţii documente precum foaia ta matricolă sau scrisori de recomandare de la profesori;

va trebui să dai un test de cunoaştere a limbii engleze, dacă nu ai deja o diplomă care să ateste acest lucru;

va trebui să lucrezi la eseul tău personal, prin care vei convinge universitatea care te interesează că eşti un student potrivit pentru ea.

Un consilier EDMUNDO te poate ajuta în mod gratuit să-ţi pregăteşti aplicaţia, fie că este vorba de a te asigura că dosarul tău este complet sau de a avea siguranţa că eseul tău personal va fi cu adevărat convingător.

Fii atent şi la termenele-limită:

în Marea Britanie poţi aplica pentru programe de licenţă până în 15 ianuarie;

în Danemarca până în 15 martie;

în Olanda până în luna iunie.

Chiar şi acolo unde termenele nu sunt la fel de restrictive, e bine să te grăbeşti să-ţi trimiţi dosarul, pentru a fi sigur că programul care te interesează mai are locuri disponibile. Dacă acum eşti clasa a XII-a atunci vom căuta pentru tine, în ţările menţionate anterior, programele care şi acum au mai rămas deschise pentru aplicaţii.

Iar, după ce dosarul tău va fi acceptat, va trebui să începi să te pregăteşti pentru anii tăi de studenţie în străinătate. Va fi momentul pentru a începe să-ţi cauţi cazare şi a-ţi planifica mutarea în străinătate. Din nou, experienţele celor care studiază deja în străinătate ţi-ar putea fi de folos, iar EDMUNDO îţi va oferi şi sansa de a-i cunoaşte pe viitorii tăi colegi români de la universitatea pe care ai ales-o.

În caz că doreşti să vorbim despre opţiunile tale de studiu în străinătate, poţi contacta profesorul tău colaborator din liceu, ne poţi scrie la adresa [email protected] sau poţi suna la numărul 0758.818.150.

Edmundo e o ferestră deschisă spre lume, un vitraliu în culorile căruia poţi descoperi posibilităţi diverse de a studia în străinătate, pentru a-ţi asigura un viitor mai bun.

Prof. Zînica Lupu Colaborator EDMUNDO în Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Bârlad


Documents

Lyceum T- - · PDF fileadesea înfăţişau poveşti despre miracole, figuri de sfinţi sau modele geometrice, ... nevoia de a obţine un spor de confort şi