Serviciile financiare utilizate pe plan international

Tehnica şi evidenţa operaţiunilor cu cecuri externe

Cecul, ca instrument de plată este utilizat atât în operaţiunile necomerciale (transport, turism, servicii) cât şi în cele comerciale (import, export).

„Cecul, este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras) să plătească în favoarea unui terţ (beneficiar) o sumă de bani, de care trăgătorul dispune”.

Părţile implicare în derularea operaţiunilor prin cec sunt: trăgător, tras şi beneficiar. Elementele esenţiale pe care trebuie să le cuprindă cecul pentru a fi valid din punct vedere juridic sunt:

a) denumirea de cec cuprinsă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat cecul;

b) ordinul pur şi simplu, necondiţionat de a plăti o sumă de bani determinată, specificându-se şi moneda;

c) numele trasului sau al băncii plătitoare;d) locul plăţii sau al băncii, localitatea în care trebuie să se facă plata;e) locul şi data emiterii cecului; cecul fără dată considerându-se emis anterior

termenului de prezentare;f) semnătura celui care emite cecul, deci trăgătorul.

Tipurile de cecuri se determină după următoarele criterii:a) „După modul în care e stipulat beneficiarul:

1) cec plătibil unei anumite persoane cu sau fără clauză nu la ordin (cec grăbit);

2) cec plătibil unei persoane cu clauză << nu la ordin >> şi care nu poate fi transmis prin gir;

3) cec la purtător.b) După modul de încasare:

1) cec simplu (se plăteşte numerar sau cont, devine barat sau certificat);

2) cec barat (pentru plata în cont bancar, cu barare generală sau specială)

3) cec certificat4) cec de călătorii

c) După părţile angajate în derularea plăţilor:1) cec personal2) cec circular”

Cecul personal presupune apariţia a două situaţii în practica internaţională:- Băncile în baza disponibilului din cont tipăresc

astfel de înscrisuri şi le dau clienţilor sub forma

cecurilor în alb din punct de vedere al sumei şi beneficiarului.

- Firmele tipăresc singure formularele tipizate de cecuri pe care le folosesc pentru achitarea unor plăţi.

Cecul bancar reprezintă cecul tras de o bancă din ordinul unui terţ ordonator asupra altei bănci în favoarea unei persoane fizice sau juridice indicate de ordonator.

Părţile implicate în derularea circuitului cecului bancar sunt:- terţul ordonator (putând fi un agent economic român

care are disponibil în devize şi urmează să dispună de o plată prin cec);

- banca trăgătoare (banca comercială care îl deserveşte pe agentul economic la ordinul căruia emite cecul);

- beneficiarul (persoană fizică sau juridică ce urmează a încasa cecul de la banca trasă).

3

1 2 2 5 4 2

Schema nr. 1 Mecanismul derulării plăţii prin cec bancar

Mecanismul derulării unui cec bancar cu plata la bancă este:1) Firma românească pe baza disponibilului în devize din cont ordonă băncii comerciale

ce o deserveşte (prin ordin de plată) să efectueze plata prin cec bancar.2) Banca trăgătoare, conform ordinului primit, efectuează simultan următoarele

operaţiuni:- emite un cec asupra băncii străine la care are un disponibil în valută;- debitează contul terţului ordonator şi expediază cecul beneficiarului.

3) Banca trăgătoare acoperă cecul tras asupra băncii trase.4) La primirea cecului beneficiarul prezintă băncii trase şi încasează contravaloarea

acestuia.Cecurile bancare utilizate în relaţiile de plăţi ale ţării noastre pot fi de două mari

categorii:- Cecuri care nu pot fi remise la încasare în străinătate sau cecuri trase asupra băncii

din ţara noastră la care creditarea contului de corespondent al acestuia a avut loc simultan cu emiterea cecului.

- Cecuri care se remit la încasări în străinătate şi care pot fi achitate reprezentanţilor în momentul depunerii lor la bancă sau după remiterea lor la încasarea lor efectivă în străinătate.

2

Banca trăgătoare(comercială română)

Banca trasă(banca străină)

Terţ ordonator(firma românăimportatoare)

Beneficiar(firma străină exportatoare)

Tehnica şi evidenţa operaţiunilor prin cambii internaţionale

Cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului la ordinul acestuia; este plătibilă la cerere sau la un moment definit, este datată şi semnată de trăgător.

Cambia internaţională se individualizează prin următoarele:- are caracter internaţional deoarece specifică cel puţin două din locurile prevăzute şi

indică faptul că oricare din două astfel de locuri se află situate în state diferite: fie locul în care este trasă cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului, fie locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii;

- respectă buna credinţă în tranzacţiile internaţionale;- este situată într-un stat contractat.

Clauzele generale pe care trebuie să le conţină clauza internaţională sunt: denumirea de cambie, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută, numele şi adresa trasului, numele şi adresa beneficiarului, scadenţa, locul plăţii, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului şi clauze facultative: clauza fără protest, interzicerea de a trage contracambiei, excluderea duplicatelor de cambie, clauza documentară, etc.

Cambia poate fi plătibilă dacă menţionează că este plătibilă la vedere, la cerere sau la prezentare sau nu este exprimat nici un moment de plată, sau la un moment definit dacă prevede că este plătibil la o scadenţă specificată, sau la o perioadă fixă după o dată specificată, sau la o perioadă fixă după vedere, în tranşe la date succesive cu menţiunea că în caz de neplată soldul rămas devine restant.

Cambia poate fi transferată prin gir şi înseamnă livrarea instrumentului de către girant giratorului sau prin simpla livrare a instrumentului. Girul este înscris pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta şi poate fi în alb, când se exprimă prin semnătura singură sau printr-o semnătură însoţită de o declaraţie în sensul că instrumentul este plătibil persoanei care se află în posesia lui şi special („plin”) când conţine o semnătură însoţită de indicarea persoanei căreia îi este plătibil instrumentul.

Obligaţiile părţilor: Trăgătorul – la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin neplata şi la orice

protest se angajează să plătească instrumentul deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului care preia cambia. Printr-o menţiune expresă pe cambie, trăgătorul poate exclude sau limita propria sa obligaţie.

Trasul devine obligat al cambiei în cazul în care o acceptă, situaţie în care se angajează să plătească conform termenilor acceptării deţinătorului sau părţi care preia şi plăteşte cambia.

Girantul – la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau neplată se obligă să plătească instrumentul deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului.

Garantul – garantează plata unui instrument, chiar dacă a fost acceptat sau nu pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte a ei pentru contul unei părţi sau al trasului.Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare sau neplată, deţinătorul poate

exercita dreptul de recurs numai după ce cambia a fost protestată pentru dezonoare.Protestul este declaraţia de dezonoare întocmită la locul unde a fost dezonorată

cambia, datată şi semnată de o persoană autorizată şi cuprinde:- persoana la cererea căreia este protestat instrumentul;- locul protestului;- cererea făcută;- răspunsul dat.

3

În tranzacţiile internaţionale, problemele cele mai dificile sunt cele privind controlul

asupra mărfurilor care formează obiectul tranzacţiei şi încrederea dintre parteneri. Există

posibilitatea reducerii acestor riscuri, pentru ambii parteneri, prin utilizarea unor tehnici de

decontare a tranzacţiilor, reglementate şi acceptate pe plan internaţional. Aceste titluri sunt:

- incasso documentar;

- ordin de plată internaţional;

- acreditiv documentar.

Incasso documentar

Incasso-ul este reglementat prin documentul intitulat ,,Reguli uniforme privind

incasso-urile”, cunoscut şi sub denumirea Publicaţia 522, (elaborată de Camera Internaţională

de Comerţ de la Paris), revizuită în 1995, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1996.

Prin incasso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a

documentelor comerciale şi/sau financiare în scopul:

- de a obţine acceptarea şi/sau plata;

- de a remite documentele comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra plată;

- de a remite documente în alte condiţii.

Elementele esenţiale specifice mecanismului incasso-ului sunt următoarele:

a) operaţiunea este o simplă vehiculare de documente, ca atare obligaţia băncilor ce intervin

se rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiţii impuse de instrucţiunile primite de

la exportator şi de regulile Publicaţiei 522;

b) documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:

- comerciale (factura, documente de transport, de proprietate, etc.);

- financiare (cambii, bilet de ordin, cec, chitanţe, etc.) utilizate pentru a

obţine sume de bani).

În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasso-uri:

- simplu – este un incasso de documente financiare neînsoţite de documente

comerciale;

- documentar – este un incasso de documente comerciale însoţite sau nu de

documente financiare.

c) scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la

beneficiarul plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau în alte condiţii.

Principalele etape în derularea plăţii prin incasso documentar sunt:

4

Fig. nr.6

1. contractul comercial internaţional;

2. livrarea mărfii;

3. setul de documente însoţit de ordinul de plată la incasso este prezentat la banca

exportatorului – banca emitentă. În ordinul de plată la incasso, exportatorul solicită în mod

expres plata la incasso şi prezintă clar şi precis condiţiile în care vor fi înmânate

documentele importatorului (contra plată/acceptare/alte condiţii) şi denumirea

documentelor şi a numărului de exemplare ce vor fi remise acestuia.

4. banca remitentă, acţionând la ordinul clientului ei, emite propriul ei document – incasso

documentar – în cadrul căruia preia (şi traduce) întocmai instrucţiunile primite de la

ordonator, pe care îl remite băncii importatorului însoţit de setul de documente depus de

exportator atestând livrarea mărfii.

5. notificarea importatorului. Banca prezentatoare, la sosirea documentelor, avizează

importatorul de sosirea acestora.

6/7. documentele contra plată sau contra acceptare. În funcţie de instrucţiunile

primite în incasso documentar, banca prezentatoare eliberează importatorului

documentele fie contra plată, fie contra acceptării unei cambii.

8. în posesia documentelor importatorul ridică marfa.

5

EXPORTATORORDONATOR

BANCA EXPORTATORULUI

BANCA REMITENTĂ

BANCA IMPORTATORULUI

BANCA

IMPORTATORTRAS

(2)

(1)

(8

(6-7)(5)

(4)

(9

(3)(10)

9. după încasarea contravalorii documentelor de la exportator, banca importatorului

remite banii (cambia) băncii remitente.

10. la primirea banilor, banca remitentă notifică exportatorul de încasarea exportului.

În România, incasso-ul documentar se derulează după următorul scenariu:

După ce exportatorul trimite marfa importatorului român, banca exportatorului

completează formularul şi îl expediază băncii remitente odată cu documentele care atestă

livrarea mărfii. Exportatorul va da instrucţiuni băncii sale dacă doreşte ca documentele să fie

remise spre acceptare sau pentru negociere. Exportatorul trebuie să completeze toate datele

referitoare la cambii, câte exemplare, la vedere sau la termen, numele trasului şi adresa sa ,

suma, numărul documentelor remise cu prima şi a doua poştă, data conosamentului, numele

vaporului etc. Completarea ordinului de încasare este forte importantă pentru derularea în

bune condiţii a incasso-ului. Documentele însoţite de ordinul de încasare sunt depuse de către

exportator la banca lui în vederea trimiterii acestora la banca importatorului. După verificarea

documentelor, banca exportatorului remite documentele băncii importatorului.

După primirea şi verificarea concordanţei dintre documentele trimise şi cele declarate

în scrisoarea de însoţire, banca va înştiinţa importatorul în scris despre sosirea documentelor.

Importatorul completează rubricile corespunzătoare din formularul dispoziţiei de plăţi

valutare externe (DPVE).

Datele solicitate în DPVE pentru incasso documentar sunt:

- numele băncii ordonatorului;

- numele, adresa şi codul fiscal al ordonatorului;

- modalitatea de plată ,,incasso”;

- suma de plată, în cifre şi litere;

- felul valutei;

- numele complet, adresa exactă şi numărul contului beneficiarului;

- numele complet, adresa exactă a băncii beneficiarului,

- numărul contractului extern;

- lista documentelor;

- speze şi comisioane;

- plata prin telex – SWIFT;

- import marfă;

- ţara vânzătorului;

- numărul buletinului vamal de import;

6

- felul mărfii;

- instrucţiuni suplimentare pentru bancă.

După completare importatorul se va prezenta la bancă şi o va instructa să efectueze

plata la extern. Banca completează rubrica din DPVE privind data valutei.

Banca va efectua plata conform instrucţiunilor clientului său şi îi va elibera acestuia

documentele (factura şi documentele de transport) semnate şi ştampilate.

După efectuarea acestor operaţiuni, lucrătorul de bancă va completa datele solicitate

de următoarele rubrici din DPVE: numărul şi data înregistrării; referinţa băncii; suma

transferată, în cifre şi litere; numele persoanei care verifică.

Exemplarul roşu al formularului DPVE va fi eliberat clientului odată cu celelalte

documente. Exemplarul albastru se va remite cu adresa de însoţire la Banca Naţională a

României, iar cel negru se va reţine împreună cu copia extrasului de cont care dovedeşte

efectuarea plăţii. Apoi dosarul se clasează.

Derularea plăţii prin incasso documentar implică şi anumite riscuri. acestea sunt

următoarele:

a) Riscul întârzierii la plată, care decurge din faptul că circuitul documentelor este

imprecis ca durată, dând astfel posibilitatea importatorului de a întârzia el însuşi să se prezinte

pentru preluarea documentelor contra plată.

Acest risc este considerabil amplificat în cazurile în care modul de executare a

contractului (în special calitatea mărfii), conjunctura pieţii (evoluţia preţurilor, cursurilor

valutare, etc.) sau situaţia financiară a importatorului prezintă variaţii semnificative care pot

determina importatorul la o tergiversare deliberată a momentului plăţii, în aşteptarea fie a

unor rabaturi de preţ, a momentelor de conjunctură mai favorabile sau a propriei redresări

financiare.

b) Riscul de neplată din partea importatorului în cazul în care aceleaşi elemente

de insecuritate apar cu o amploare sporită, importatorul găsind căile de întrerupere a

raporturilor contractuale sau asumându-şi riscurile neexecutării contractului (plăţii) în

schimbul altor avantaje. Neplata poate deci surveni ca urmare a unor fenomene sau

evenimente care pot pune pe importator în dezavantaj absolut sau relativ, şi anume: calitatea

discutabilă a mărfii; conjunctura slabă a mărfii pe piaţă; evoluţia situaţiei valutare în sensul în

care afectează competitivitatea importului; apariţia unor oferte mai avantajoase de marfă

similară; situaţia financiară precară a cumpărătorului.

Neplata aduce după sine arbitrarea litigiului în instanţa comercială sau civilă,

recuperarea integrală a contravalorii mărfii fiind teoretic asigurată, dar practic extrem de

7

dificilă datorită complexităţii motivelor posibile de neplată invocate şi procedurilor juridice

corespunzătoare foarte anevoioase. Chiar în cazul unei asemenea soluţii, întârzierea

recuperării contravalorii mărfii este extrem de păgubitoare pentru exportator.

c) Riscul diminuării încasării apare ca o consecinţă directă a primelor două

categorii de riscuri semnalate (întârziere sau neplată), putându-se concretiza în trei forme, şi

anume:

- scăderea valorii şi implicit a preţului mărfii, fie ca urmare a deprecierii

acesteia în perioada de întârziere, fie ca urmare a acceptării de către exportator a

diminuării preţului în vederea lichidării tranzacţiilor cât mai repede şi cu pierderi

minime,

- efectuarea unor cheltuieli suplimentare în sarcina exportatorului pentru

manipularea, depozitarea şi protecţia mărfii, staţionarea mărfii pe mijlocul de

transport sau în antrepozitele cărăuşilor până la preluarea ei, redirijarea mărfii către o

altă destinaţie, etc.;

- plata de către exportator a unor dobânzi neluate în calcul de eficienţă a

exportului în cazul în care operaţiunea comercială este finanţată de un terţ (de regulă,

bancă) până în momentul încasării exportatorului.

d) Riscul pierderii mărfii, care poate surveni în două situaţii, şi anume.

- în cazul în care marfa este expediată direct pe adresa unui

cumpărător de rea-credinţă care si-o însuşeşte, o înstrăinează şi refuză plata;

desigur, un asemenea caz este destul de rar, teoretic existând suficiente remedii de

natură civilă şi penală împotriva acestei situaţii; practica totuşi consemnează

asemenea dispariţii de marfă care de obicei sunt urmate de dizolvarea firmei

comerciale partenere sau de falimentul acestea;

- în cazul în care în perioada de staţionare a mărfii în antrepozite sau pe

mijlocul de transport se prelungeşte peste limita legală impusă de reglementările

vamale sau dacă costurile de stocare şi de protecţie depăşesc valoarea mărfurilor,

consecinţa fiind confiscarea mărfii de autorităţi sau de creditorii respectivi. Tot aici se

pot include şi cazurile de degradare a mărfii datorită stocării îndelungate.

Ordinul de plată internaţional

Ordinul de plată este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci, de

a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea

8

stingerii unei obligaţii băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi

beneficiar.

Ordinul de plată se caracterizează prin:

a) relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau a unei datorii

preexistente, ce urmează a se stinge odată cu onorarea ordinului;

b) operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care

stabileşte regulile după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie

de ordin de plată, diversitatea tehnică este deosebit de largă;

c) revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a ordinului de plată. Aceasta constă

în faptul că ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu

condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat prin plata în favoarea beneficiarului.

Revocarea ordinului de plată nu atrage după sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau

obligaţii pentru părţile implicate;

d) provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată.

Acesta presupune obligaţia ordonatorului ca odată cu emiterea lui să creeze banii şi sursa de

fonduri necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin depunerea

ei în vederea executării plăţii sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul

ordonatorului. Pe filieră bancară, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor,

momentul acestui transfer depinzând de înţelegerea dintre cele două bănci ce intervin în

operaţiune.

Elementele pe care le cuprinde un ordin de plată sunt:

- numele şi adresa ordonatorului;

- denumirea şi adresa băncii ordonatoare;

- data emiterii ordinului de plată;

- ordinul de a plăti (,,Vă rog să plătiţi”, ,,Veţi plăti”);

- suma în cifre şi litere; cu indicarea valutei în care se va face ;plata

- motivul plăţii;

- documentele ce trebuiesc prezentate de beneficiarul plăţii (în cazul ordinului de

plată documentar);

- modul de plată: letric, telegrafic, SWIFT (pentru plăţi în cont sau cecuri);

- semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma

ordonatoare.

Din punct de vedere al modalităţilor de încasare, ordinul de plată poate fi:

9

- simplu, încasarea sa nefiind condiţionată de prezenţa vreunui document sau

explicaţie cu privire la scopul plăţii (se aseamănă cu cecul);

- documentar, încasarea sa fiind determinată de obligaţia beneficiarului de a

prezenta anumite documente indicate de ordonator în ordinul de plată.

În relaţiile de schimburi economice externe ale ţării noastre, ordinul de plată este

folosit, atât în relaţii comerciale, cât şi în relaţii necomerciale.

În relaţiile comerciale, utilizarea ordinului de plată ca modalitate de plată a unor

exporturi este foarte rar întâlnită, fiind de regulă evitat, ca urmare a riscului de revocare pe

care îl prezintă. În relaţiile de export sau de import cel mai adesea este folosit combinat cu

alte modalităţi de plată, când revocarea lui nu poate aduce prejudicii părţii române. Astfel, în

cadrul schemelor de plată care prevăd plăţi în avans pentru livrări de maşini şi utilaje de valori

mari, plata avansului poate fi efectuată prin ordin de plată, pentru restul sumei utilizându-se,

după cum s-a convenit, incasso-ul sau acreditivul. Cel mai larg domeniu de utilizare însă a

ordinului de plată îl constituie plăţile necomerciale. El este folosit în mod frecvent pentru:

prestaţiile de servicii, plata navlurilor, operaţiile de control ale mărfurilor făcute în favoarea

unor importatori străini, cheltuieli de asigurare, întreţinerea reprezentanţelor şi ambasadelor.

Acreditivul documentar – principala modalitate de decontare utilizată în relaţiile

cu străinătatea

În prezent, regulile şi uzanţele în materie de acreditiv documentar, elaborate de către

Camera de Comerţ Internaţional de la Paris sunt:

- Reguli uniforme şi practica acreditivelor documentare - CCI Publicaţia nr. 500,

revizuită în 1993 şi care a început să fie aplicată de la 1 ianuarie 1994. Bănci din

peste 170 de ţări, inclusiv România, au aderat la aplicarea acestor reguli.

- Formulare standard privind acreditivele documentare - Publicaţia 516,în care

sunt prezentate formularele recomandate de CCI Paris pentru derularea plăţilor

prin acreditive documentare, modul de completare şi înţelesul termenilor utilizaţi,

atât de comercianţi, cât şi de bănci, în spiritul Publicaţiei nr. 500. Ca urmare a

dezvoltării sistemelor de teletransmitere a documentelor, datelor, etc. prin sisteme

automate, atât în Publicaţia nr. 500 cât şi în Publicaţia 516 se fac precizări privind

utilizarea acestora în plăţile internaţionale.

- MT 700 Message Formats, elaborate de Society for Worldwide Interbank

Financial Telecomunication (SWIFT) cuprinde formatele de Teletransmisie

Standard pentru acreditivele documentare.

10

În derularea plăţii prin acreditiv documentar sunt implicate următoarele părţi:

1. Ordonatorul acreditivului

2. Beneficiarul acreditivului

3. Banca emitentă

Prin angajamentul de plată asumat în scris, Banca emitentă este principala angajată în

relaţia de acreditiv documentar. Acest angajament de plată ea îl poate realiza:

- direct, în sensul ca ea însăşi să efectueze plata. În acest caz, ea îndeplineşte atât

rolul de bancă emitentă, cât şi de bancă plătitoare;

- indirect, în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata. Această bancă

desemnată să efectueze plata în numele ei se numeşte bancă plătitoare sau, după

caz, negociatoare.

O altă bancă, denumită şi bancă corespondentă, situată, de regulă, în ţara

exportatorului, este banca prin care banca emitentă transmite textul acreditorului spre a fi

comunicat beneficiarului acreditorului, exportatorul. În funcţie de modul cum este precizat a

se face plata sau de alte instrucţiuni cuprinse în text, această ,, o altă bancă desemnată’’ de

banca emitentă poartă următoarele denumiri:

- banca notificatoare sau avizatoare. În cazul în care plata documentelor are loc la

banca emitentă sau plata este domiciliată la o terţă bancă, banca notificatoare

îndeplineşte rolul unui simplu intermediar, manipulator de documente. Ea primeşte

un comision de notificare/preluare de documente.

- bancă plătitoare. În cazul în care plata este făcută de o altă bancă decât banca

emitentă, banca plătitoare poate fi situată în ţara exportatorului sau într-o terţă ţară.

Prin instrucţiunile primite de la banca exportatorului, ea este autorizată să

plătească exportatorului documentele prezentate, în strictă concordanţă cu

termenele şi condiţiile din acreditiv; să remită documentele băncii emitente, iar

aceasta să ramburseze suma plătită. Ea încasează comisionul de plată pe

documente.

Comisionul de negociere, strict individualizat, reprezintă, în esenţă, dobânda la suma

contra documente, plătite exportatorului, calculată pe intervalul de timp dintre momentul

plăţii şi cel al rambursării banilor de la banca emitentă.

- banca confirmatoare.

Ca tehnică de plată internaţională acreditivul prezintă câteva caracteristici , şi anume:

- formalismul sau caracterul documentar, în sensul că exportatorul nu poate

pretinde plata decât pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor

11

impuse de acreditiv. Pe de altă parte, băncile vor decide plata exclusiv pe baza

documentelor, ele neavând sarcina să controleze mărfurile; banca trebuie să

verifice numai existenţa documentelor şi conţinutul acestora, respectiv

conformitatea lor cu conţinutul acreditivului.

- independenţa faţă de relaţia contractuală de bază, în sensul că obligaţiile asumate

de părţi, chiar dacă nu au temei în contract comercial, sunt autonome faţă de

aceasta, iar întinderea lor este cea precizată în acreditiv. În acest sens, în ‘’

Publicaţia 500’’ se specifică faptul că acreditivul este o tranzacţie distinctă de cea

de vânzare.

- fermitatea angajamentului bancar, în sensul că banca se angajează să efectueze

plata, în conformitate cu instrucţiunile acreditivului; iar angajamentul său rămâne

ferm, până când, eventual, primeşte alte instrucţiuni decât cele esenţiale.

- adaptabilitatea, în sensul că, prin tipurile sale, acreditivul poate fi adecvat

diferitelor operaţiuni de comerţ exterior.

- siguranţa ,prin aceea că asigură protejarea intereselor tuturor părţilor implicate.

Astfel, exportatorul are siguranţa, că în condiţiile respectării obligaţiilor înscrise în

acreditiv, va încasa contravaloarea mărfii; importatorul este asigurat că plata mărfii

nu se va face decât după ce documentele precizate în acreditiv (care atestă

expedierea mărfii) vor fi fost depuse la banca plătitoare; banca emitentă este

protejată prin gajul asupra documentelor de livrare.

Mecanismul derulării acreditivului documentar (domiciliat în ţara exportatorului) este

următorul:

Fig. nr. 1

12

EXPORTATORUL BENEFICIARUL AD

IMPORTATOR ORDONATORUL AD

BANCA EXPORTATORULUIBANCA PLĂTITOARE

BANCA IMPORTATORULUIBANCA EMITENTĂ

(7) (6)

(4)

(1)

(5)(12)

(11)

(10)

(2)

(9)

(8)

(3)

(1)- existenţa unui contract sau a unei înţelegeri prin care partenerii au convenit plata

prin acreditiv documentar;

(2)- dispoziţia/ ordinul de deschidere AD este dat de importator băncii sale, bancă

emitentă, şi cuprinde toate condiţiile de termene şi documente pe care trebuie să le

îndeplinească exportatorul pentru a i se face plata;

(3)- Deschiderea AD constă în elaborarea unui înscris, însuşi AD, prin care banca

emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului AD, exportatorul, în

condiţiile de termene şi documente potrivit instrucţiunilor primite de la ordonator.

Acest document este transmis băncii exportatorului;

(4)- Notificarea beneficiarului AD. Banca exportatorului anunţă exportatorul de

deschiderea AD şi îi remite documentul AD;

(5)- Livrarea mărfii. Exportatorul studiază cu atenţie AD şi, după caz, începe

producerea mărfii sau o preia din stoc. Marfa este expediată cu respectarea tuturor

termenilor din AD, exportatorul/ beneficiarul AD întocmind şi setul de documente

cerut prin acreditiv. În caz că nu poate îndeplini condiţiile din AD nu expediază marfa

ci cere modificare de AD;

(6/7)- Utilizarea AD. În posesia documentelor ce atestă livrarea mărfii în termenele şi

condiţiile din AD, exportatorul le prezintă la bancă. Banca verifică concordanţa

documentelor cu cerinţele AD şi efectuează plata. În esenţă (6/7) semnifică documente

contra bani;

(8/9)-Remiterea documentelor / Rambursarea sumei. Banca plătitoare, după efectuarea

plăţii, remite documentele băncii emitente. Aceasta, după un nou control al

documentelor, în funcţie de condiţiile din AD, rambursează băncii plătitoare banii. În

caz contrar, nu rambursează banii pe documente neconforme cu termenii AD;

(10/11)- Notificare importator / Plata documentelor. Banca emitentă deţine

documentele privitoare la marfă şi pe care le eliberează importatorului contra plată.

Importatorul, la rândul său, verifică documentele şi concordanţa acestora cu

instrucţiunile pe care le-a dat prin cererea de deschidere a AD;

(12)- Eliberarea / ridicarea mărfii. Importatorul, în posesia documentelor, îşi ridică

marfa. Cărăuşul eliberează marfa contra documentului de transport (originalul sau

duplicatul, după caz).

Pentru deschiderea acreditivului, agentul economic importator solicită la sucursala

băncii, setul de trei exemplare (negru, bleu şi roşu) al Dispoziţiei de plată valutară externă,

13

cerere de deschidere de acreditiv (DPVE). Datele solicitate în DPVE pentru acreditivul

documentar sunt următoarele:

- numele băncii ordonatorului;

- numele, adresa şi codul fiscal al ordonatorului;

- suma acreditivului exprimată în cifre şi litere;

- felul valutei sumei de plată;

- numele complet, adresa exactă şi numărul contului beneficiarului;

- numele complet şi data semnării contractului extern;

- menţionarea în sarcina cui sunt spezele şi comisioanele;

- modul de efectuare a plăţii;

- numărul şi data emiterii facturii externe;

- modul de comunicare al AD băncii avizatoare;

- dacă este un acreditiv transferabil;

- cine suportă asigurarea;

- precizarea locului şi datei de încărcare, precum şi a locului de descărcare;

- precizarea condiţiilor de livrare;

- precizarea necesităţii confirmării;

- expedieri parţiale şi transbordări permise sau nepermise;

- precizarea băncii unde este utilizat creditul şi a tipului de acreditiv;

- lista documentelor cerute;

- precizarea termenului de prezentare a documentelor;

- precizarea dacă este import de marfă sau import de marfă pentru prelucrare;

- ţara vânzătorului;

- descrierea mărfurilor;

- precizarea unor instrucţiuni suplimentare.

Setul complet, însoţit de factura comercială (proformă) şi de contractul comercial extern, se

depune de către importator la sucursala băncii comerciale.

Orice ordin de deschidere de AD, acreditivul însuşi, iar când este cazul şi

instrucţiunile de modificare, trebuie să precizeze clar documentele în baza cărora să se facă

plata / acceptarea / negocierea de către banca desemnată în favoarea beneficiarului.

Documentele pot fi grupate în două:

- o primă grupă formată din: factură, documentul de transport şi certificatul de

asigurare, documente pentru care Publicaţia 500 stabileşte un cadru riguros;

14

- alte documente în care pot fi cuprinse: certificatul de origine, lista de colete /

greutate, de calitate, fitosanitar, buletinul de analize, etc., al căror număr şi

conţinut sunt în măsură să asigure ordonatorul că beneficiarul şi-a îndeplinit

obligaţiile asumate.

Pentru aceste ‘’alte documente’’, ordonatorul, în cererea de deschidere, trebuie să

precizeze ce informaţii şi ce date să conţină şi cine să le semneze. În caz contrar, băncile vor

accepta documentele aşa cum sunt prezentate, cu condiţia să nu fie în neconcordanţă cu alte

documente prezentate.

Factura. Este un document comercial contabil sub forma unui document tipizat, ale

cărei rubrici trebuiesc completate în totalitate. În practică, factura este emisă de exportator

imediat după expedierea mărfurilor, în baza documentelor de transport şi a celorlalte

documente privind expediţia.

La întocmirea facturii se are în vedere:

- se emite (şi semnează) de beneficiarul AD pe numele ordonatorului AD. Dacă în

deschiderea AD se precizează altfel, se emite pe numele persoanei indicate;

- se emite în limba în care este deschis acreditivul potrivit uzanţelor internaţionale,

- denumirea mărfii este absolut necesar să corespundă exact descrierii mărfii din AD

inclusiv din punct de vedere lingvistic şi al fiecărei litere sau cifre folosite în AD.

Pe celelalte documente mărfurile pot fi descrise în termeni generali;

- modificări de sumă ca rezultat al unor dobânzi, comisioane, taxe, nu pot figura în

factură.

Sunt cazuri când prin acreditiv documentar se cere şi o factură consulară. Acestea

sunt formulare tipizate, cu un conţinut similar unei facturi comerciale, puse la dispoziţie de

consulatul ţării importatoare aflat în ţara exportatorului. Alte ori, se solicită ca factura

comercială să fie certificată, semnată sau legalizată de un consulat desemnat. Adesea

consulatele au un anumit program de lucru cu publicul, de aceea, pentru a nu întârzia

depunerea documentelor la bancă, aceste informaţii trebuiesc obţinute de îndată ce s-a primit

AD şi în cadrul acestuia este o astfel de cerinţă.

Documentele de transport. Sunt înscrisuri prin care vânzătorii fac dovada expedierii

sau preluării spre expediere; la o anumită dată şi cu o anumită destinaţie. În general,

documentele de transport sunt documente tipizate şi diferenţiate pe tipuri de transport astfel:

maritim; transport multimodal, aerian; feroviar; rutier, fluvial; poştal, curier, fiecăruia fiindu-i

specific un anumit document de transport.

15

Conosamentul maritim - se eliberează de căpitanul vasului, certificând că a preluat

marfa de la expeditor spre a fi predată, în anumite condiţii stabilite de părţi destinatarului. El

prezintă o hârtie de valoare, un titlu reprezentativ prin care se consideră că simpla posesiune a

conosamentului dă dreptul de posesiune asupra mărfii. Preţul transportului pe mare se

numeşte navlu. Băncile acceptă două tipuri de precizări privind navlul:

- ‘’ navlu plătit’’ sau ‘’ navlu plătit anticipat’’ semnifică că transportul a fost plătit

înainte de expediţia mărfii şi cade în sarcina exportatorului pentru condiţii de

lucrare CIF sau CFR (clauze INCOTERMS).

- navlu plătibil la destinaţie sau ‘’ navlu plătibil la loc numit / port de descărcare’’

semnifică plata acestora de către importator - FOB.

Alături de aceste modalităţi de plată, a navlului se mai întâlnesc:

- la valoarea mărfii (ad valorem). Este practicat în cazul transportului mărfurilor

scumpe, potrivit principiului că mărfurilor trebuie să li se perceapă un navlu

proporţional cu valoarea (preţul) lor.

- navlu global(lump sum freight). În acest caz navlul este calculat pentru întreaga

navă indiferent de cantitatea de marfă încărcată.

- navlu de întoarcere. Se plăteşte pentru mărfurile neacceptate în portul de destinaţie

şi returnate în portul de încărcare.

- navlu mort. Se plăteşte pentru spaţiu închiriat sau rezervat pe bordul navei, dar

neutilizat.

- prima de navlu. Se calculează ca procent asupra navlului net ( maximum 10%) şi

se plăteşte armatorului ca stimulent pentru efectuarea transportului în cele mai

bune condiţii.

Document de transport maritim nenegociabil. Este denumit şi scrisoare de trăsură

maritimă nenegociabilă sau conosament maritim nenegociabil.

Documente de transport aerian. Transportul mărfurilor în trafic aerian se efectuează

pe baza unui contract de transport specific, denumit după caz:

- scrisoare de transport aerian;

- notă de expediţie aeriană;

- frachet aerian etc.

Documente de transport rutier, feroviar, fluvial intern. În transportul internaţional se

utilizează, de regulă:

- pentru transport rutier Scrisoarea de trăsură rutieră (CMC);

- pentru transport feroviar Scrisoarea de trăsură feroviară (COTIF);

16

- pentru transport fluvial intern Conosament fluvial.

Certificatul / poliţa de asigurare. Este un document ce atestă înţelegerea prin care

asiguratul se angajează o anumită sumă de bani asiguratorului, numită primă de asigurare în

schimbul căreia acesta îşi asumă anumite riscuri şi se obligă să-l despăgubească pe asigurat

pentru daunele pentru care s-a convenit asigurarea. Este un document negociabil şi poate fi

emis nominal şi la ordin, iar prin andosare în alb devine document la purtător.

Se asigură numai pagubele care se datorează unor riscuri probabile. În practica

internaţională a asigurărilor, riscurile se împart în:

- riscuri asigurabile, care la rândul lor pot fi obişnuite (furtuna, naufragiul, eşuarea,

coliziunea, aruncarea mărfurilor peste bord, incendiul, furtul, jaful) şi speciale

(transformări fizice: autoaprinderea, scurgerea lichidelor, spargerea sticlăriei;

transformări chimice:

încingerea cerealelor, ruginirea mărfurilor din fier, oţeţirea vinului, alterarea

cărnii; sau războaie, greve, inundaţii, cutremure);

- riscuri excluse cele pentru care, în cazul în care apar în timpul transportului,

asiguratorul nu poartă nici o răspundere: nerespectarea regulilor de transport a

mărfii respective, viciul propriu mărfii, întârzierile în livrare, capturarea,

confiscarea, etc.

Există mai multe clasificări ale acreditivelor documentare.

Din punct de vedere al formalităţii angajamentului bancar întâlnim:

- AD revocabile;

- AD irevocabile

Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat în orice moment, indiferent de

termenul de valabilitate al acestuia, dar până la prezentarea documentelor de export la banca

desemnată ca executor al acreditivului.

Acreditivul irevocabil este singura formă de acreditiv care prin natura

angajamentului pe care îl conţine şi baza sa juridică, constituie o garanţie că plata se va

efectua contra documente întocmite în strictă concordanţă cu clauzele şi condiţiile prevăzute

de acreditiv.

Nu poate fi modificat sau anulat în timpul valabilităţii lui, decât cu acordul părţilor

contractuale.

Din punct de vedere certitudinii de plată acreditivele sunt:

- confirmate;

- neconfirmate.

17

Acreditivul confirmat presupune blocarea unor resurse financiare, nu numai în relaţia

dintre banca emitentă şi clientul său, ci şi între banca confirmatoare şi banca prin care se

efectuează decontarea.

Din punct de vedere al domicilierii există:

- acreditiv domiciliat la banca cumpărătorului;

- acreditiv domiciliat la banca vânzătorului.

Acreditivul domiciliat în ţara cumpărătorului este un AD în baza căruia vânzătorul

nu va putea încasa contravaloarea mărfii, decât în momentul în care documentele prevăzute de

AD vor fi depuse la ghişeele băncii emitente, vor fi controlate de aceasta, dispunând la plata

în cazul în care le găseşte în deplină concordanţă cu condiţiile stipulate în acreditiv.

Acreditivul domiciliat în ţara vânzătorului

Din punct de vedere al momentului plăţii, există:

- acreditiv plătibil la vedere;

- acreditiv plătibil la termen.

Acreditivul plătibil la vedere asigură plata sumei după ce documentele au fost

prezentate la bancă şi verificate de aceasta în funcţie şi de domicilierea acreditivului. Plata la

vedere se face la 4-5 zile din momentul depunerii documentului, acest răstimp fiind necesar

băncilor pentru a putea efectua controlul asupra respectării termenilor şi condiţiilor stipulate

în acreditiv şi pentru a putea dispune transferul valutei respective.

Acreditivul plătibil la termen este un acreditiv în care plata nu este iniţiată imediat

după prezentarea documentelor, ci numai după o perioadă de timp specificată în acreditiv.

Plata la termen permite importatorului să beneficieze de o perioadă de graţie şi asigură

exportatorul că plata se face la o dată fixă, numită scadenţă şi care este independentă de data

expirării valabilităţii acreditivului.

Din punct de vedere al utilizării combinate, întâlnim:

- AD subsidiare/ spate în spate (back - to - back);

- AD reciproce (de compensaţie);

- AD cesionate.

Acreditivul documentar back - to – back:

Este acreditivul deschis de către unul dintre partenerii, în calitate de importator, pe

baza unui alt acreditiv, deschis în favoarea sa, în calitate de exportator.

18

Realizarea unei operaţiuni back – to – back presupune:

- deşi cele două AD sunt total independente ele sunt corelate valoric şi din punct de

vedere al termenelor de către firma intermediară. Astfel:

- AD de export are o valoare şi un preţ unitar mai mare şi o valabilitate mai

îndelungată;

- AD de import are o valoare şi un preţ unitar mai mic şi o valabilitate,

inclusiv termen de expediţie care să se încadreze în termenele AD de

export (mai scurte).

- confidenţialitatea operaţiunii (de regulă, exportatorul real nu cunoaşte importatorul

final)

Mecanismul derulării acreditivului back- to back este următorul:

Fig. nr. 5

A1 – Acreditiv originar de import

19

EXPORTATOR RealBeneficiar A2

IMPORTATOR FinalOrdonator A1

EXPORTATORBeneficiar A1

IMPORTATOROrdonator A2

BANCAEXPORTATORU

LUI

BANCAPLĂTITOAREPentru A1 şi A2

BANCAIMPORTATORU

LUI

(8-9)

(6)

(4)

(5) (2

(1)

(3

(7)

(7)

A2 – Acreditiv subsidiar deschis pe baza acreditivului originar

(1) – Ordin de deschidere a A1

(2) – Deschidere A1

(3) - Notificare deschidere A1

(4) – Ordin de deschidere A2

(5) – Deschidere A2

(6) – Notificare deschidere A2

(7) – Expediere marfă (direct sau prin intermediar)

(8-9) – Plata contra documente

Construcţia financiară a operaţiunilor back – to – back presupune:

- un sistem de relaţii internaţionale bine pus la punct pentru identificarea rapidă atât

a cererii, cât şi a ofertei pentru o marfă;

- rapiditate în corelarea celor două operaţiuni: de import şi de export, implicit a

acreditivelor documentare;

- calculul realist al eficienţei. Diferenţa de preţ dintre cele două tranzacţii trebuie să

acopere:

- comisioane şi taxe bancare;

- cheltuieli, dacă sunt, cu aducerea mărfii în ţară (zonă liberă), neutralizarea,

reambalarea mărfii, expediţie, depozitare, etc.

Riscurile operaţiunilor back – to – back pentru intermediar izvorăsc din:

- posibilitatea abandonării afacerii de unul dintre cei doi parteneri. Fie importatorul

final nu mai deschide primul acreditiv, iar intermediarul deja a discutat cu

exportatorul real să pregătească marfa şi astfel nu va putea să-I deschidă al doilea

AD; fie exportatorul real nu mai este dispus să efectueze exportul;

- nerespectarea termenilor şi condiţiilor din al doilea AD de către exportatorul real.

Derularea unei opţiuni prin AD back – to – back, prezintă avantaje ca:

- importatorul final nu ştie că exportatorul, partenerul său din contract este un

intermediar;

- mărfurile pot fi procurate de la diverşi furnizori din străinătate sau din ţară, fără să

existe o restricţie;

- al doilea AD, cel de import poate conţine clauze suplimentare care să asigure

eficienţă operaţiunii, în timp ce transferul unui AD nu se poate face decât în

termeni AD de bază.

20

Acreditivul documentar reciproc

Este specific operaţiunilor de contrapartidă, în care efectuarea unui import este legată

de realizarea unui export din ţara exportatoare. Operaţiunile de compensaţie derulate prin AD

reciproc se particularizează prin: faptul că cei doi parteneri îşi deschid reciproc câte un AD.

Astfel, fiecare dintre ei este:

- ordonator – pentru AD deschis de el în favoarea partenerului de

compensaţie;

- beneficiar – pentru AD deschis de partenerul de compensaţie în favoarea

lui.

Partenerul solicitat să accepte plata mărfii sale printr-o altă marfă şi nu în bani, este cel

care dictează condiţiile operaţiunii de compensaţie, în general, şi a derulării AD reciproce, în

particular. Aceste condiţii se materializează, de regulă prin:

- va cere plata înainte, în sensul că partenerul va livra mărfurile primul şi el le va

livra al doilea;

- întotdeauna el este primul care ordonă deschiderea AD;

- în deschiderea de AD, pe care o va realiza în acest scop, precizează clauzele

speciale care definesc gradul de protecţie împotriva riscurilor amintite, şi în mod

special pentru primul exportator.

În funcţie de clauzele speciale AD reciproce, în practică se cunosc mai multe forme

care, în esenţă, oferă un grad de protecţie mai mare sau mai mic partenerilor de compensaţie.

AD reciproce sunt denumite în funcţie de clauza specială pe care o conţin:

1) AD reciproce cu clauza ,,de intrare în vigoare’’;

2) AD reciproce cu clauza ,,de valoare’’;

3) AD reciproce ,,escrow’’;

1. AD reciproce cu clauza de intrare în vigoare. Se caracterizează prin:

- Utilizarea primului AD deschis în favoarea partenerului este condiţionată de

deschiderea de către acesta a celui de-al doilea AD. O astfel de clauză specială

poate fi formulată astfel:

,, Acest acreditiv devine operabil la primirea acreditivului deschis de firma ,,X’’

(beneficiarul AD) în favoarea firmei ,,Y’’ (ordonatorul primului AD) în valoare

de ,,Z’’ unităţi monetare’’

21

- după ce a fost deschis al doilea AD, cele două AD devin independente, respectiv,

utilizarea lor de către partenerii de compensaţie este similară unei plăţi obişnuite

prin AD şi anume:

- fiecare partener expediază marfa;

- întocmeşte şi depune setul de documente corespunzător condiţiilor din AD;

- încasează banii pe documente.

Operaţiunea de compensaţie este subînţeleasă, în sensul că partenerul care încasează

primul bani pe exportul său îi foloseşte pentru plata mărfurilor importate în compensaţie. Din

acest considerent aceste AD se mai numesc şi ,, cu mişcare de valută’’.

2. AD reciproce cu clauza de valoare

Acest tip de AD se apropie mai mult de esenţa compensaţiei – marfă – contra marfă

fiind exclusă mişcarea banilor.

Se caracterizează prin:

- cele două AD sunt legate în utilizarea lor de către cei doi parteneri;

- valoarea primului AD deschis nu este pusă efectiv la dispoziţia beneficiarului ci

plata se consideră făcută când însuşi ordonatorul primului AD a depus

documentele privind exportul său în compensaţie;

- clauza “de valoare” cuprinsă în textul primului AD deschis poate avea următoarea

formulare: “Suma constituita în contul nostru (băncii emitente) va fi utilizată

pentru acoperirea exportului firmei AB (ordonatorul AD) de “y” marfă livrată în

compensaţie cu marfa ”z” livrată de dumneavoastră (beneficiarul AD)”;

- ambele AD sunt domiciliate, de regulă, la banca emitentă a partenerului ce

deschide AD cu clauza de valoare;

- băncile deschid pentru astfel de acreditive, conturi speciale în care evidenţiază

(prin debitare sau creditare, după caz) primul export (pe bază de documente) şi

sunt balansate, închise în momentul în care s-a realizat exportul în compensaţie, al

doilea, şi au primit documentele de export. În esenţă, totul este scriptic,

beneficiarii celor două acreditive nefiind plătiţi efectiv ca în cazul ADR cu clauza

de “intrare în vigoare”.

ADR prezintă, pentru exportatorul fără disponibilităţi financiare, interesat în importul

prin compensaţie, anumite dezavantaje:

22

- partenerul străin poate tergiversa deschiderea AD, sau chiar să nu îl mai deschidă

deloc. Rezolvarea conflictului pe cale comercială şi anumite despăgubiri nu

rezolvă, în fond, problema importului;

- are riscul că, deşi deschide AD de import de îndată după primirea AD de export,

partenerul străin să nu expedieze marfa la termenele precizate, cerând modificări

privind valabilitatea, termenele, etc.

- adesea, în practică, clauza de intrare în vigoare se asociază clauzei de valoare, cele

două AD fiind legate şi prin intrarea în vigoare şi prin utilizare.

3. ADR escrow

Din punct de vedere al interesului primului exportator, acest tip de AD oferă cea mai

mare siguranţă. Se caracterizează prin:

- cuprinde clauza de valoare, prin care banca emitentă ţine evidenţa fondurilor,

pentru acoperirea livrărilor în compensaţie;

- mai cuprinde o clauză, cu valoare de garanţie, prin care banca emitentă se

angajează că dacă fondurile astfel evidenţiate, în contul denumit “escrow”, astfel

constituit, este asociată plăţii unei dobânzi pe intervalul de timp dintre momentul

prezentării documentului de către beneficiarul AD şi al plăţii în valută a

contravalorii exportului neacoperit de livrarea mărfii în compensaţie. Principalul

avantaj al AD “escrow” este determinat de faptul că dacă partenerul de contract –

coordonatorul AD (primul exportator) şi adesea, şi o dobândă pe perioada de la

prezentarea documentelor până la plata efectivă.

AD cesionat

Coordonarea AD se practică atunci când nu este posibilă utilizarea acreditivului

transferabil sau cel back-to-back pentru a transfera în condiţii de siguranţă acreditivul în

favoarea unui terţ. Astfel, intermediarul, în favoarea căruia s-a deschis un acreditiv, poate

ceda în totalitate sau numai parţial dreptul de creanţă dobândit prin acreditiv unui terţ,

exportatorul real.

În general, declaraţia de cesiune se face în scris, precizându-se suma la care se referă,

şi este prezentată de către beneficiarul acreditivului (cedentul) băncii sale, care notifică

cesiunea beneficiarului acestuia (putând astfel să-şi confirme acreditivul). Banca precizează

23

cesionarului că îi va vărsa direct suma cedată, după realizarea acreditivului, dacă toate

condiţiile privind utilizarea acreditivului vor fi îndeplinite.

Spre deosebire de acreditivul transferabil, în cazul cesiunii, cesionarul nu poate utiliza

acreditivul el însuşi. Dacă beneficiarul acreditivului nu doreşte sau nu este în măsură să

utilizeze acreditivul, prezentând documentele necesare, cesionarul nu va putea fi acreditat cu

suma ce îi revine.

Din punct de vedere al clauzelor pe care le conţine.

- AD reînnoibil (revolving);

- AD transferabil;

- AD cu clauză roşie (red clause).

Acreditivul documentar reînnoibil (revolving)

În cazul contractelor de valori mai mari cu livrări eşalonate în timp, partenerii pot

conveni plata prin AD revolving. Caracteristicile AD revolving sunt:

- toate livrările sunt acoperite de unul şi acelaşi AD;

- plăţile se fac după fiecare livrare şi aceasta este tratată de bănci ca o lucrare

independentă; de regulă, plata la vedere. După efectuarea unei plăţi, valoarea AD

se reîntregeşte automat;

- întotdeauna acest AD prevede livrări şi plăţi parţiale.

AD revolving pot fi:

- cumulative, în sensul că valoarea mai mică încasată pentru livrări mai mici poate

fi recuperată prin livrări ulterioare mai mari, desigur fără a se depăşi valoarea de

ansamblu a AD.

- necumulative, când utilizarea AD nu se poate face decât în limita valorică strict-

stabilită în AD pentru fiecare tranşă de marfă livrată.

Avantajele utilizării AD revolving:

- importatorul are posibilitatea corelării livrărilor cu cerinţele sale de producţie şi desfacere,

- necesarul de valută pentru deschiderea unui AD revolving de importator se situează la

nivelul valorii ce se va rezolva;

- comisioanele bancare sunt mai mici;

- printr-o bună corelare de către importator a: livrărilor, producţiei şi vânzărilor, livrările

următoare pot fi achitate din încasări realizate din marfa produsă ca urmare a importului;

24

- exportatorul este angajat prin perspectiva sigură a livrărilor şi certitudinea încasării banilor

prin angajamentul bancar specific AD.

Dezavantajele privesc:

- relaţia cu banca emitentă. Dat fiind comisioanele mai mici, băncile au reticenţe în

a accepta deschiderea de AD revolving, adesea însă şi din necunoaşterea

mecanismului, invocându-se un risc care de fapt nu există comparativ cu un AD

obişnuit;

- dacă exportatorul, la o livrare nu îndeplineşte condiţiile din AD revolving,

acreditivul respectiv devine neutilizabil pentru tranşa respectivă şi pentru toate

tranşele care urmează;

- fiind un contract de livrări pe timp îndelungat, piaţa mărfurilor se poate modifica:

dacă preţurile cresc este dezavantajat exportatorul iar când scad, importatorul.

Acreditivul documentar transferabil

Utilizat cu precădere în operaţiunile de intermediere, AD transferabil este un acreditiv

în virtutea căruia beneficiarul (primul beneficiar) are dreptul să solicite băncii însărcinate cu

plata să îl facă utilizabil, în totalitate sau parţial, pentru unul sau mai mulţi beneficiari

(beneficiari secunzi). Intermediarul nu-şi foloseşte astfel propriile fonduri şi nu recurge la

credite bancare.

Pentru siguranţa operaţiunii, este bine ca acreditivul original să fie confirmat de banca

intermediarului dacă acesteia I se cere să se angajeze şi să efectueze transferul acreditivului în

favoarea furnizorului (beneficiarul secundar). Fără această confirmare, banca se va limita la a

transfera acreditivul în favoarea unui terţ, fără nici un angajament din partea sa.

După deschiderea acreditivului, beneficiarul secundar va prezenta documentele prin

banca sa, băncii avizatoare (notificatoare). La primirea documentelor, banca notificatoare va

înlocui documentele beneficiarului secundar (în principal, factura) cu cele ale primului

beneficiar care vor fi emise pe suma totală a acreditivului original.

Mecanismul acreditivului documentar transferabil este următorul:

25

IMPORTATORORDONATOR AD

(

Fig. nr.4

1,1 bis – Firma intermediară are încheiat un contract cumpărare a unei mărfi de pe

piaţa sa sau din străinătate (1 bis) şi un alt contract de vânzare ale aceleiaşi mărfi, de regulă, la

un preţ mai mare, unui partener străin (1) convenind cu acesta ca plata să se facă prin

acreditiv documentar transferabil.

2,3 – În baza celor convenite prin contractul comercial internaţional (1) partenerul

străin ordonă băncii sale să deschidă în favoarea firmei intermediare (beneficiar principal) un

AD transferabil.

4,5,6, - În baza AD transferabil deschis, firma intermediară ordonă băncii sale să

transfere în favoarea unui exportator real (beneficiar secund) o parte din valoarea AD.

7 – În baza acreditivului transferat exportatorul real (beneficiar secund) expediază

marfa.

Avantajele AD transferabil sunt:

- permite unei firme dezvoltarea afacerilor fără să-şi angajeze într-un fel propriile

fonduri;

- permite diversificarea operaţiunilor de export şi în afara specificului de activitate

al firmei;

26

BANCAEMITENTĂ

EXPORTATOR (intermediar)

BENEFICIAR

1

2

Banca ce operează transferul

Bancacorespondentă

EXPORTATORUL REAL

(beneficiarul secund)

7

3

4

5

6

1. bis

- AD transferabil permite legal plata în valută a unui producător intern;

- câştigurile din diferenţele de preţ, dat fiind confidenţialitatea operaţiunilor

efectuate de bancă, nu sunt de neglijat.

Dezavantajele AD transferabil:

- costurile bancare mai mari decât la un AD obişnuit, şi suportarea lor în totalitate de

beneficiarul AD;

- implică o pregătire minuţioasă a operaţiunii în ansamblul ei, rapiditate şi

coordonarea strictă a condiţiilor şi termenelor din cele două acreditive;

- riscul izvorând din relaţia cu beneficiarii secunzi, în sensul că aceştia pot să nu

livreze marfă de calitate, să nu respecte condiţiile şi termenele impuse prin AD

emis în favoarea lor, ceea ce viciază relaţia ordonator – beneficiar principal.

Aceasta, deoarece nerespectarea condiţiilor din al doilea AD atrage după sine

imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor şi termenilor din AD transferabil de bază,

originar.

Dacă beneficiarul principal doreşte să păstreze confidenţialitatea operaţiunii în

ansamblul ei (inclusiv a importatorului) expediţia mărfii precum şi toate documentele trebuie

să le efectueze el.

AD cu clauză roşie (red clause)

Regula de bază în utilizarea unui AD este plata contra documente care atestă

îndeplinirea anumitor obligaţii asumate de beneficiarul AD. O abatere de la această regulă

este AD clauză roşie care permite ca plata să se facă înaintea prezentării documentelor ce

atestă expediere mărfii.

Elementele caracteristice ale acestui tip de acreditiv sunt:

- menţiunea expresă în textul AD ,, clauză roşie’’ sau ,, plată în avans’’;

- precizarea de ordonator a sumei (întreaga valoare a AD) sau a procentului din

valoarea AD ce va fi dată de banca plătitoare sub formă de avans exportatorului;

- documentele ce se solicită la acordarea avansului, de regulă, o scrisoare

angajament, prin care beneficiarul AD se angajează să nu utilizeze banii decât

pentru procurarea mărfii în discuţie şi că va restitui suma şi dobânda aferentă în

caz de neexpediere a mărfii; termenul limită până la care trebuie să prezinte băncii

documentele de expediţie ale mărfii; o chitanţă ce atestă achitarea banilor;

- banca plătitoare este întotdeauna situată în ţara exportatorului.

27

Acest tip de AD constituie, în final, o modalitate prin care importatorul îl finanţează

pe exportator fără să perceapă dobândă. În realitate, dobânda este luată în considerare la

negocierea preţului (mai mic).

AD clauză roşie se utilizează:

- în cazul operaţiunilor de intermediere, când exportatorul are mai mulţi furnizori

locali care trebuie plătiţi imediat ce marfa a fost cumpărată;

- în activitatea de producţie destinată exportului, când producătorul nu are resurse

financiare să producă marfa, iar importatorul este interesat în produsele respective,

şi îl finanţează în acest mod. Se subînţelege că finanţarea, avansul, se dă pentru

marfa la care se referă AD deschis.

Avantaj. Permite exportatorului să primească un avans în raport cu momentul

expedierii mărfii.

Dezavantajul. Este al importatorului. Deşi plata în avans este făcută de banca

corespondentă (banca exportatorului), angajamentul de plată este al băncii emitente. În cazul

în care exportatorul nu livrează marfa, dar a luat avansul, banca emitentă trebuie să

ramburseze banii băncii plătitoare. La rândul ei, banca emitentă cere restituirea plăţii în avans

ordonatorului, importatorului.

În literatura de specialitate, dar mai ales în practica comercială din ţările Asiei de Sud

– Est şi Extremului Orient, noţiunea de AD clauză roşie este asimilată noţiunii de Packing

Credit (credit de ambalare în sensul că beneficiarul cumpără marfa şi o va ambala pentru

expediţie) sau Anticipatory Credit (credit anticipat în sensul plăţii anticipate faţă de momentul

expediţiei mărfii).1

Un domeniu unde poate fi utilizat AD clauză roşie îl constituie operaţiunile comerciale

,,lohn‘’, care, în esenţă, constau în furnizarea materialelor de partenerul extern şi producerea

în ţară în vederea exportării lor.

Un tip diferit de acreditiv si care este utilizat cu precădere în Statele Unite ale

Americii este acreditivul documentar stand-by. În timp ce AD obişnuit este utilizat pentru a

asigura mişcarea pe canal bancar a documentelor comerciale şi financiare de la exportator la

importator şi a banilor, în sens invers, AD stand-by are o funcţie diferită: de garanţie.

1 Negruş M. - ,,Plăţi şi garanţii internaţionale”, Ed. ALL, Bucureşti, 1998, pag. 124

28

Banca emite un AD stand-by la solicitarea unui client (ordonatorul), care trebuie să

ofere partenerului de contract (beneficiarul), o garanţie că dacă el nu îşi va îndeplini obligaţia

asumată prin contractul comercial, ea, banca îl va plăti, despăgubindu-l băneşte.

Astfel, AD stand-by diferă de un AD prin aceea că beneficiarul lui nu apelează la

utilizarea AD atât în măsura în care ordonatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin

contract. De exemplu:

- restituirea avansului de către exportator importatorului în cadrul rezilierii

contractului. Prin contractul comercial exportatorul este obligat să restituie

avansul, iar dacă nu o face, importatorul, în favoarea căruia a fost emis AD stand-

by, va cere băncii suma;

- plata contravalorii mărfurilor livrate, dacă importatorul nu plăteşte mărfurile

cumpărate, banca care a emis stand-by va plăti în locul său;

- plata ratelor scadente la un credit, garantarea participării la licitaţii, buna

executare a contractului sunt alte situaţii în care se utilizează AD stand-by.

Avantajul AD stand-by este legat de:

- posibilitatea garantării independente a unei plăţi prin angajamentul ferm de plată al

unei bănci;

- adaptabilitatea la diferite obligaţii de plată ale exportatorului sau importatorului,

altele decât cele ce privesc compensaţiile;

- este reglementat de Publicaţia 500 cunoscută tuturor părţilor implicate în afacere,

depăşind dificultatea cunoaşterii regimului (legislaţiei) garanţiilor bancare din

diferite ţări.

Dezavantajul utilizării AD stand-by este determinat de:

- atitudinea băncilor care sunt prudente în emiterea AD stand-by; tratându-le ca pe

garanţii, selectează atent pentru cine şi în favoarea cui garantează, respectiv, le

emit;

- ridică costul operaţiunii de compensaţie, comparativ, cu de exemplu, schimbul direct

de documente.

29