METODELE DIDACTICE

Reprezintă căile principale parcurse de către profesorul de biologie şi elevii săi în vederea descoperirii, asimilării, fixării şi evaluării cunoştinţelor, formării de priceperi şi deprinderi practice, dezvoltării de competenţe.

Metodele sunt, de asemenea, complexe de activităţi sau procedee didactice care sudează activitatea profesorului şi cea a elevilor cu scopul de a obţine, pe baze ştiinţifice şi cu maximum de randament îndeplinirea obiectivelor.

Modernizarea presupune: - definirea obiectivelor instructiv-educative în termeni comportamentali;- modernizarea conţinutului, actualizarea lui, structurarea lor logică şi specifică;- alegerea metodelor şi mijloacelor astfel încât să determine activizarea elevilor,

dezvoltarea gândirii creatoare, realizarea unei motivaţii superioare pentru studiul disciplinelor biologice;

- conceperea dinamică a structurii lecţiei, spre crearea unor metode flexibile, elastice;- elaborarea instrumentelor de evaluare într-un sistem de evaluare continuă.

Alegerea metodelor este strâns legată de principiile didactice:- principiul intuiţiei (de la cunoscut la necunoscut, de la particular la general, de la concret

la abstract);- principiul accesibilităţii (nu presupune simplificarea informaţiei, ci depăşirea

dificultăţilor;- principiul individualizării – în funcţie de particularităţile individuale şi de vârstă ale

elevilor;- principiul însuşirii conştiente şi active – înţelegerea noţiunilor predate prin dobândirea

lor în mod activ;- principiul sistematizării şi succesiunii – predare logică, pe baza cunoştinţelor anterioare;- principiul legării teoriei de practică;- principiul însuşirii temeinice – informaţiile să fie astfel structurate încât să poată fi

oricând reactualizate şi aplicate practic.

Necesitatea aplicării metodelor activeSe bazează pe două teorii – Teoria sistemelor operatorii – J. PiagetTeoria acţiunilor mentale – Galperin, Vîgotski ?, Leontiev-operaţia / acţiunea = element care stă la baza cunoaşterii şi gândirii; cunoaşterea nu e o copie a realităţii, ci se bazează pe operaţii de gândire, pe acţiuni interiorizate care au un rol deosebit în formarea noţiunilor.

Etapele formării structurilor mentale / sistemelor operatorii:a. operarea de către elevi cu obiecte, procese, imagini ale acestorab. verbalizarea în planul limbajului extern – evidenţierea trăsăturilor definitorii ale

sistemului biologic, evidenţiate prin a.c. interiorizarea acţiunilor prin limbaj intern în gândire – transformarea în acţiuni mentale

(de analiză, sinteză, identificare, comparare, abstractizare, generalizare, clasificare, explicare, corelare) – acţiuni / operaţii care vor fi stimulate în lecţii.

1

JOCUL DE ROL Ajută elevii să înveţe nu numai din experienţa directă, ci şi din cea simulată, interpretând personaje cu puncte de vedere, interese, preocupări şi motivaţii diferite . Rolul poate să fie :

- prescris, dat prin scenariu – participanţii la joc primesc cazul şi descrierea rolurilor şi le interpretează ca atare;

- improvizat, creat de cel care interpretează; se porneşte de la o situaţie dată şi fiecare participant trebuie să-şi dezvolte rolul.

În timpul interpretării rolurilor, profesorul poate întrerupe interpretarea într-un anumit punct pentru a cere elevilor să reflecteze la ceea ce se petrece, astfel încât ei să conştientizeze jocul ca o experienţă de învăţare .

STUDIUL DE CAZ Este o metodă bazată pe cercetarea şi soluţionarea unei situaţii din viaţa reală sau foarte asemănătoare cu cele din viaţa reală . Pentru ca situaţia să fie ,,un caz”, ea trebuie să fie autentică, să suscite interesul, să fie legată de preocupările grupului şi să conţină toate datele necesare pentru a fi soluţionată. Elevii trebuie să dea o soluţie la cazul cercetat; nu este obligatoriu ca soluţia găsită de ei să fie cea oficială . Analizând cazul şi soluţia găsită se trag concluzii cu valabilitate şi în alte situaţii de viaţă .

ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE

Onsiderată principiu, metodă, strategie de tip euristic, care determină elevii ca, prin activitate independentă, individuală, pe grupe sau colectivă să descopere trăsături ale sistemelor biologice necunoscute până atunci, prin reactualizarea unor cunoştinţe însuşite deja. Elevii sunt puşi să (re)descopere adevărul ştiinţific, refăcând drumul elaborării cunoştinţelor prin descoperire dirijată.

Dirijarea se face prin întrebări care solicită din partea elevilor...

Întrebarea Ce solicită din partea elevilorCe ? Identificare, clasificareUnde, când ? Ordonarea sistemlor, fenomenelor, descoperirilor în spaţiu şi

timpDin ce cauză, în ce scop ? Oferirea de explicaţii, identificarea cauzaşităţii Cum ? Descrierea proceselor, mecanismelor fiziologice Cât? Mai mult sau mai puţin ? Evaluări, estimări, comparaţii

În funcţie de specificul problemei abordate, de particularităţile clasei se folosesc următoarele tipuri de învăţare prin descoperire:

- inductivă (bazată pe raţionamente de tip inductiv, de la particular la general – ex. La clasele mici, studiul broaştei de lac ca reprezentant al amfibienilor);

- deductivă (bazată pe raţionamente de tip deductiv, de la general la particular – la clasele mari – prezentarea caracterelor generale ale amfibienilor );

2

- transductivă sau prin analogie – de la un caz particular la alt caz particular (ex: studiul tulpinii prin analogie cu rădăcina).

Învăţarea prin descoperire asigură condiţiile necesare unei activităţi intelectuale intense, contribuie la însuşirea unor metode de lucru specifice biologiei, iar dirijarea ei permite menţinerea sub control a progresului învăţării, asigurând transmiterea de informaţii între profesor şi elevi. Rezulatele ei se concretizează în achiziţii trainice care contribuie la asigurarea unei motivaţii intrinseci pentru învăţare.

DESCOPERIREA INDUCTIVĂ Aplicată în special la clasele gimnaziale, decoperirea inductivă permite elevilor ca, pornind de la observarea şi cercetarea particularului, concretului – sisteme şi procese fiziologice - să se ajungă la descoperirea generalului, a esenţialului.Eficienţa metodei creşte dacă este asociată cu observarea independentă şi cu experimentul de laborator, caz în care se asigură participarea concretă a elevilor la procesul descoperirii. Întregul material didactic poate fi folosit ca punct de plecare pentru descoperire.De solicitat exemple de material didactic pentru o lecţie (ex: amfibienii ) şi de identificat paşii de parcurs)- prin compararea broaştei de lac cu alţi reprezentanţi – tritonul, salamandra – identificarea caracterelor generale de grup ale amfibienilor.Etapele lecţiei bazate peînvăţare prin descoperire de tip inductiv :

- pregătirea punerii problemei prin actualizarea cunoştinţelor, uneori prin prezentarea unor noi date de către profesor, moment care stimulează interesul elevilor pentru lecţie;

- formularea problemei, care dă elevilor perspectiva de lucru, de cercetare;- emiterea ipotezelor (facultativ);- rezolvarea problemei prin descoperire dirijată, etapa pricipală a lecţiei; - evaluarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor;- adâncirea şi aplicarea cunoştinţelor descoperite (facultativ).

DESCOPERIREA DEDUCTIVĂAplicată , în general la clasele mari, poate fi folosită şi la gimnaziu, dacă nivelul elevilor permite.Se porenşte de la general, de la esenţial (ex: caracterele generale ale unui grup de organisme), iar elevii sunt puşi în situaţia de a descoperi vlabilitatea elementelor de generalitate prin observarea, analiza, cercetarea şi compararea unor cazuri concrete. Etapele lecţiei bazate peînvăţare prin descoperire de tip deductiv :

- enunţarea legii, conceptului, caracterelor generale;- formularea problemei, care dă elevilor perspectiva de lucru, de cercetare;- descoperirea argumentelor care susţin legea – pe baza observării unui material didactic

corespunzător;- discutarea observaţiilor făcute de elevi şi confirmarea/infirmarea valabilităţii concluziilor

lor. Exemple:

- legea biogentică fundamentală - fotosinteza: pornind de la formulă, cum se paote demonstra? – exp. de id. F

Eficienţa metodei creşte dacă este asociată cu observarea independentă şi cu experimentul de laborator, caz în care se asigură participarea concretă a elevilor la procesul descoperirii.

DESCOPERIREA TRANSDUCTIVĂ / PRIN ANALOGIE

3

Se bazează pe asemănarea care există între diferite sisteme sau elemente ale acestora, ceea ce dă elevilor posibilitatea să formuleze şi să verifice ipoteza de lucru pe baza cunoaşterii fenomenelor analoage.Se aplică în predarea comparativă a noţiunilor referitoarela sisteme cu structuri şi funcţii asemănătoare (alcătuirea corpului uman pe baza noţiunilor despre alcătuirea corpului unui mamifer, celula animală pe baza celulei vegetale, tulpina – rădăcina, reglajul genetic represibil – inductibil etc. ).Descoperirea transductivă, pe baza analogiilor utilizate duce la formarea de algoritmi mentali pentru studiul sistemelor şi fenomenelor naturale.

PROBLEMATIZAREA

PROBLEMĂ = dificultate = exerciţiu, aplicare / verificare a unei reguli învăţate anterior

SITUAŢIA – PROBLEMĂ = interacţiune cognitivă între elev şi obiectul cunoaşterii, interacţiune cu următoarele caracteristici:

- există anumite lacune în sistemul cognitiv al elevului, determinând incertitudine, uimire, nedumerire;

- apare un conflict între ceea ce elevii ştiu deja şi ceea ce ei urmează să descopere;- activitatea desfăşurată de elev are drept scop înlăturarea zonei de incertitudine, de

necunoscut şi descoperirea unor cunoştinţe şi proocedee de acţiune pentru rezolvarea situaţiei – problemă.

Problematizarea este o metodă / strategie euristică ce presupune folosirea în predarea / învăţarea biologiei de situaţii problemă; cel mai important lucru este stabilirea acelor lecţii sau fragmente de lecţii care pot fi asimilate sau aprofundate cu ajutorul înscenării unor situaţii conflictuale între cunoştinţele însuşite deja de elevi şi informaţiile noi care urmează a fi descoperite.

Spre deosebire de metodele explicativ – exemplificative şi alături de învăţarea prin descoperire problematizarea urmăreşte dezvoltarea gândirii independente şi productive; din punct de vedere psihologic, problematizarea dezvoltă schemele operatori ale gândirii divergente, antrenează aptitudinile creatoare şi asigură motivarea intrinsecă a învăţării.

Aplicarea problematizării, ca şi a învăţării prin descoperire, se realizează în mare măsură cu ajutorul materialului didactic, desenului la tablă, filmului, experienţelor, acestea fiind o bază de lansare a unor situaţii problemă care pot fi rezolvate prin cercetare independentă sa udezbatere colectivă.Problematizarea este o medodă care pune accentul pe activitatea elevului care, coordonat de către profesor, este pus în situaţia de a elabora ipoteze, de a găsi şi verifica soluţii, de a aplica în situaţii noi cunoştinţele dobândite.

Practica didactică arată că problemele din viaţa de zi cu zi sau referirile la activităţile profesionale pot trezi spontan interesul elevilor. Profesorul trebuie să asigure resursele necesare rezolvării problemei care nu trebuie să fie nici prea uşoară, pentru a stârni interesul elevilor, nici prea grea , pentru a nu-i descuraja.Etapele lecţiei bazate pe învăţarea prin problematizare (similare cu ale învăţării prin descoperire):

4

- pregătirea punerii problemei prin actualizarea cunoştinţelor, uneori prin prezentarea unor noi date de către profesor, moment care stimulează interesul elevilor pentru lecţie;

- formularea problemei, care dă elevilor perspectiva de lucru, de cercetare;- emiterea ipotezelor (facultativ);- rezolvarea problemei, etapa pricipală a lecţiei; - evaluarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor;- adâncirea şi aplicarea cunoştinţelor descoperite (facultativ).

Exemplu: (anexa 12 manual – respiraţia amfibienilor)Mijloace de învăţământ:

- pentru întreaga clasă – 3 vase cu experienţele montate de către profesor, A şi B pregătite înainte de lecţie, C în timpul lecţiei; planşă cu organizarea internă a broaştei, schelet de iepure;

- pentru fiecare grupă de lucru: o broască vie, trusă de disecţie, schelet de broască.

1. pregătirea punerii problemei: observarea vaselor A şi B 2. problema 1 : explicarea morţii celor două broaşte3. rezolvarea problemei 1: disecţie, observarea tegumentuluii şi plămânilor, descoperrea

dublei respiraţii4. situaţia – problemă: observarea experienţei C5. problema 2 : explicarea morţii broaştei6. rezolvarea problemei 2 şi stabilirea concluziilor : comparaţie între scheletul de amfibian şi

cel de mamifer, descoperirea rolului cavităţii buco-faringiene şi a planşeului bucal în respiraţia pulmonară.

Exemple (manual) – de structurat etapele lecţiei:- proprietăţile leucocitelor (descoperirea diapedezei, fagocitozei)- funcţia de centru reflex a măduvei spinării (studiul reflexului rotulian)- lichenii (vezi anexa 11)

MODELAREA

Este o metodă didactică / strategie euristică ce asigură studiul originalului prin analogie cu ajutorul modelelor; asigură reprezentarea materială, ideală, logică şi matematică a unor sisteme biologice sau trăsături ale acestora, urmărind surprinderea elementelor lor esenţiale.MODELUL = analog simplificat şi abstractizat al sistemului biologic studiat, care evidenţiază laturile esenţiale ale acestuia sau pe cele importante / de interes la un moment dat. Studiul unui model se impune atunci când sistemul studiat este foarte complex, iar studiul lui nemijlocit este imposibil.

Orientări actuale în aplicarea modelării:- accentuarea laturii euristice – descoperirea caracterelor sistemului de către elevi cu

ajutorul modelului;- înlocuirea modelelor statice cu cele decompozabile care permit elevilor să acţioneze

asupra lor ;- trecerea în cadrul studiului aceluiaşi sistem / proces / fenomen prin mai multe categorii de

modele.PRINCIPALELE TIPURI DE MODELE:

5

1. biologice / naturale - organisme vii, pe cît posibil în mediul lor de viaţă - organisme naturalizate.

Aceste modele au avut şi au un rol important în dezvoltarea ştiinţelor biologice şi medicale, fiind indispensabile progresului cunoaşterii.Studiul modelului presupune identificarea caracteristicilor lui particulare şi generalizarea lor pentru a descrie caractere generale ale unui grup sau legi biologice.Exemple : iepurele (organizarea generală a unui mamifer), cîinele (RC), mazărea (genetica mendeliană) Drosophila melanogaster (citogenetică), E. coli (celuala bacteriana), broasca (...)

2. similare (izomorfe, fizice, obiectuale)- modele care redau sistemul originar în formă asemănătoare, la o scară diferită de mărime

Cele mai importante sunt mulajele decompozabile, cele secţionate longitudinal şi transversal, modelele funcţionale cum ar fi schemele electrice cu becuri.

3. modele analogice - se caracterizează printr-o reprezentare simplificată, schematizată şi stilizată a sistemului

biologic studiat; studiul lor duce la înţelegerea mecanismelor funcţionale ale sistemului.Ex: modelul structurii fizico-chimice a macromoleculei de ADN sub formă de mulaj, planşă, desen schematic, desenele reprezentând diferite etape ale diviziunii celulare, diagramele florale.

4. modele ideale (conceptuale, teoretice, logice , abstracte)- se caracterizează prin absenţa formei de concretizare materială a sistemului studiat,

necesitînd detaşarea de sistemul sau fenomenul biologic concret prin abstractizarea maximă a acestuia.

Exemple:- modele ideale figurate : animale ipotetice, arbori genealogici, cicluri evolutive;- modele ideale simbolice: formule florale, formule chimice;- modele grafice ;- modele grafico-logice - modelul piramidei trofice (permite descoperirea modalităţilor de

reglare la nivelul biocenozei);- modele cibernetice – scheme de organizare şi autoreglare a funcţionătii unui sistem,

permit înţelegerea interacţiunii dintre sistem şi mediu;- modele matematice – grad înalt de generalizare şi abstractizare, evidenţiind în termeni

matematici raporturi, legităţi, procese specifice ale vieţii; permit dezvoltarea unei gândiri interdisciplinare (principiul lui Voltera – anexa 14, legile statistice în genetica populaţiilor)

Cerinţe privind aplicarea modelării:- ideal ar fi să se pornească de la original şi să se treacă apoi la cunoaşterea, conceperea

unor modele, la analiza lor şi apoi să se facă transferul cunoştinţelor asimilate de pe model înapoi pe original;

- lafel de important este şi procesul invers – pornind de la model - transfer cu ajutorul materialului biologic;

- o valoare deosebită o capătă modelele atunci când elevii sunt puşi în situaţia de a le concepe sau de a le modifica pentru a evidenţia anumite trăsături ale originalului .

6