Metodologia cercetrii psihologiceEpistemologiaEpistemologia - teoria cunoaterii - reprezint o ramur a filozofiei care se ocup cu originile, natura si scopurile cunoasterii. Epistemologia trebuie sa rspund la dou ntrebri: Ce este cunoaterea ? i Cum este posibil cunoasterea ? Cuvntul epistemologie deriv din dou cuvinte grecesti: epistme, care nseamn cunoastere si logos care nseamn studiu al sau teorie a. In antichitate epistme semnifica cunoastere, stiin i era contrariul cuvntului doxa care nsemna prere, opinie deci o cunostin nesigur. Termenul de epistemologie este de dat recent, creatorul su considerndu-se a fi Huxley.Epistemologia cerceteaza originea, structura, metodele si validitatea cunoasterii stiintifice. Sarcina epistemologiei este sa stabileasca conditiile, valorile si limitele cunoasterii stiintifice, sa precizeze gradul de indoiala si de certitudine pe care il comporta stiinta dobandita precum si metodele prin care se poate atenua indoiala si spori certitudinea. Epistemologia nainte de toate trebuie s realizeze distincia dintre cunoasterea de tip comun, general-uman si cunoasterea stiinific. n general se consider cunoastere de tip stiinific, acea cunoastere care are urmtoarele nsusiri: - se ndeprteaz de cunoasterea comun si de bunul sim; - descompune automatismele mentale generate de experienta cotidian; - uzeaz de matematizare si formalizare; - utilizeaz metode speciale de tipul modelare, axiomatizare, formalizare etc.; - obine cunostine cel puin verificabile dac nu verificate. Epistemologia poate fi privit si n raporturile sale cu celelalte ramuri ale filosofiei sau cu alte stiine. Astfel, se consider c gnoseologia - teoria generala a cunoasterii - este acel domeniu al filosofiei care studiaza natura si intinderea cunoasterii, presupozitiile si fundamentele acesteia. Deci, are in vedere orice tip de raport reflexiv intre subiect si obiect, in timp ce epistemologia este teoria filosofica a cunoasterii stiintifice. Fiind o fiin gnditoare, omul n relaia sa cu mediul si cu ceilali, dispune de un anumit discernamant numit bun-simt, care l ajuta sa faca n mod sponan diferena dintre real si fantastic, fals si adevar. Desi acest fapt poate fi considerat o condiie necesar pentru claritatea si eficiena gndirii, el nu este si suficient, astfel nct este nevoie de un demers mai complex, cu teorii, proceduri si metode specifice. Epistemologia este o disciplin cu dubl dependen, aparine n acelasi timp si metastiinei si filosofiei. Ea trebuie sa verifice valoarea operaiilor intelectuale, s stabileasc principiile si regulile de cunoastere n genere, condiiile fundamentale ale cunoasterii, functionarea acesteia si procedeele necesare pentru a construi stiina. Se consider asadar, c raportul dintre epistemologie si gnoseologie este n principiu un raport similar cu cel dintre specie si gen. Logica realizeaz o apreciere intrinsec a coninutului gndirii, nu se preocup dect de condiiile de validitate a coninutului gndirii, fiind preocupat doar de corectitudinea funciei acesteia, pe cnd epistemologia caut s stabileasc valorile cunoasterii.

Obiectul epistemologiei este adevrul, astfel nct ea cerceteaz valoarea de adevr a cunoasterii stiinifice care nu este unica nsusire dar este cea mai important, ntruct subsumeaz alte nsusiri ale cunoasterii cum sunt simplitatea, coerena, eficacitatea. De asemenea, epistemologia releva certitudinea, cunoasterea faptului de a conine adevrul. Din unghiul din care priveste cunoasterea, logica stabileste validitatea sub aspectul corectitudinii - are ca obiect raionamentul pentru c gndirea este obligata sa treac de la un coninut la altul ntr-o anumit ordine. Obiectul epistemologiei este judecata pentru c, n primul rnd, ea este o operaie esenial a gndirii si pentru c n legatur cu judecata ea pune n primul rnd problema adevrului. Judecile si conceptele realizeaz o cunoastere abstract si mediat a obiectului, rezultnd un model care, uneori, poate fi nonconfom cu realitatea, astfel nregistrndu-se un dezacord ntre coninut si existena real a enunului, fapt care paote da nastere la erori. Psihologia studiaz cunoasterea uman asa cum procedeaza si cu celelalte funcii si procese psihice - afectivitatea, vointa - asadar ca pe ceva trit de subiect. Dezvaluie geneza proceselor psihice cognitive, natura lor specifica, etapele dezvoltarii acestora. Psihologia se ocupa de fenomenul real al gndirii, de cunoastere asa cum apare ea ca act al subiectului. Investigarea psihologic a cunoasterii nu se opreste ns doar asupra coninutului, asupra obiectului ei dect n msura n care aceasta serveste la caracterizarea procesului cognitiv asa cum se prezint el n realitate. Ea studiaza cunoasterea n starea ei de fapt si nu n starea ei de drept, nu se ocup de valorile cunoasterii si nu si pune probleme dac rezultatele cunoasterii valoreaz ceva si dac se verific. Aceste aspecte aparin dup cum am spus cunoasterii de drept, logicii dar si epistemologiei.

Adevrul si tipologiile adevrului. Verificarea adevruluiAdevar sau adevarata este acea propozitie sau inlantuire de propozitii al carui sau al caror continut poate fi verificat si confirmat prin observatie, prin experienta, sau prin demonstratie logica, matematica sau numai discursiv argumentanta. Pentru a rspunde la ntrebarea ce este adevrul? deosebim : A. ceea ce noi spunem c este adevrat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi adevrat ? care este natura realitilor crora le dm consimmntul nostru si le numim adevrate ? propoziii ; credine ; gnduri si opinii ; dar cu siguran nu rscrucile, caz n care raiunea noastr judec si alege. Adevrul pare atunci s se exprime n limb si s nu existe n afara ei ; astfel, s spunem despre ceva c este adevrat nseamn s facem literalmente adevrul. B. mijloacele de distingere ntre adevrat si fals si de a califica ceva ca fiind adevrat sunt : raiunea (gndirea), nelegerea, legile logicii, etc. Asadar se pot face urmtoarele distincii :

1. Adevrul material, care reprezint corespondena ntre ceea ce este si judecata care a dus la enunarea sa n propoziie : aceast coresponden este confirmat de experien. Natura acestui tip de adevr este variabil, pentru c acesta poate fi un adevr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., dup teoria cunoasterii care l susine (realism, relativism, criticism, etc). 2. Adevrul formal, care reprezint validitatea concluziilor unui sistem ipoteticodeductiv, aprute prin intermediul regulilor de deducie aplicate unor postulate si axiome admise. Acest tip de adevr nu depinde de coninutul propoziiilor (vezi articolul logic) si depinde de acordul su cu nelegerea. n acest caz, adevrul este un adevr de coresponden si este prioritar pentru c nu depinde de experien. Acest fapt permite introducerea unei noiuni: adevrurile pur formale sunt denumite adevruri analitice. Adevrurile care se trag din experien sunt denumite adevruri sintetice 3. Adevrul metafizic care, se bazeaz n condiiile sale pe ipoteza existenei unui sistem de referin ontologic n fiina oricrei persoane. n acest caz, distingem adevrul absolut si adevrul relativ. 4. Adevrul unei credine sau a unei opinii, care reprezint veridicitatea unei propoziii care se acord cu un ansamblu de credine care existau naintea sa. Acest tip de adevr este denumit adeseori adevr coerent. Asadar, se poate vorbi de diverse tipologii ale adevrului n funcie de criteriile folosite. Astfel, in functie de: 1. modalitatile fundamentale ale cunoasterii putem vorbi de adevr: stiintific filosofic al cunoasterii comune artistic 2. cadrul cunoasterii stiinifice putem vorbi de adevr: factual formal 3. ramurile stiinei sau disciplinele n care se regseste putem vorbi de adevr: logic matematic sociologic psihologic istoric, etc. 4. raportarea cunoaterii la experien putem vorbi de adevr: aprioric aposterioric Din punct de vedere logic indiciul cel mai sigur al adevarului este verificarea. n cunoasterea empiric proba verificrii se realizeaz efectiv si nemijlocit acceptnd experiena drept instan de verificare. ONeill vorbeste de un control direct care stabileste ca teoria este adevarat si de un control indirect experimental care arat c teoria poate fi adevarat. In primul caz faptele verific teoria iar in cel de al doilea caz doar o confirm, confirmarea si verificarea fiind asadar doua proceduri distincte. Din acest punct de vedere se consider c o construcie teoretic ce are fundament empiric, este mai degrab

verificat si nu confirmat, ntruct indiferent de numrul de situaii si cadre empirice, ntotdeauna vor mai exista astfel de situaii care nu vor fi supuse demersului de control. Recurgerea la experien n vederea verificrii adevrului ne ofer doar perspectiva general a problemei criteriului adevrului. De aceea trebuie s avem n vedere stadiile cunoasterii, cile fundamrntrii si legitimrii ei. n acest sens este necesar s vorbim de o specificare a criteriilor adevrului n funcie de modalitile de recunoastere, disciplinele stiinifice, nivelul de elborare a cunostinelor. In cunostinele furnizate de cunosterea comun criteriul furnizat l reprezint concordana cu datele empirice. In stiin, criteriul principal al acceptarii propozitiilor este concordana cu datele obsinute din observaie, si mai larg din metodele specifice de cunoastere si de cercetare. Dar singura concordan nu este suficient, trebuie completat cu coerena si cu principii teoretice. In stiinele formale principalele proceduri de verificare sunt demonstratia si constructia unui model sau a unui contraexemplu.

Psihologia ca tiinPsihologia este stiinta care se ocup cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile. Este una din definiiile date psihologiei de ctre A. Cosmovici. Pare destul de simplu s definesti psihologia si privind definiia de mai sus cu greu vei putea s nelegi anii de controverse si disputele cu privire la desvrsirea psihologiei ca stiin. Cu siguran ns, psihologia este una dintre disciplinele cu drumul cel mai sinuos si mai greu de urmrit. Mai mult chiar, unii autori consider c nici mcar nu este stiin sau cel mult este o stiin hibrid asa cum o denumesc Franck si Judith MacMahon. Se consider c o disciplin este stiin dac: - dispune de un domeniu de investigare specific, unic si nedisputat cu alte discipline; - are un obiect de studiu asupra cruia s se aplice metode si tehnici cu scopul de a-i identifica aspectele eseniale; - utlizeaz o metodologie de studiu si cercetare proprie; - si-a stabilit un set de concepte, legi si principii proprii pe baza crora s realizeze descrieri, clasificri, explicaii si predicii asupra evoluiei fenomenelor investigate; - discursul teoretic si paradigmele sale trebuie s fie considerate ca obiective iar fenomenele investigate trebuie s fie capabile de determinri sensibile, nemijlocit perceptibile si observabile, pentru a putea fi msurate si cuantificate ; - rezultatele studiilor si investigaiilor s poat fi reproduse, reluate si reevaluate de ali cercettori sau oameni de stiin, n alte momente si eventual alte locuri. Pentru fiecare din punctele enumerate mai sus nc se mai duc discuii si de-a lungul timpului au tot aprut o serie de controverse. Evident, adepii pozitivismului extrem consider c psihologia nu a fost si nici nu poate fi stiin pentru simplul motiv c domeniul de investigare nu este suficient de specific iar obiectul de studiu nu poate fi identificat cu certitudine. La polul opus se afl perspectiva spiritualist care consider c si

discipline ca demonologia, chiromania, frenologia, parapsihologia pot si trebuie s fie vzute ca stiine, astfel nct psihologia este fr urm de tgad stiin. Astfel, Auguste Comte nltura psihologia din sistemul stiintetor pozitive pe considerentul c aceasta nu dispunea de o metod obiectiv de cercetare, introspectia practicat cu preponderen atunci fiind o metod subiectiv. Dilema lui Comte era urmtoarea : sau psihologia ncearc s-si mentin specificitatea epistemologic si atunci basculeaz spre metafizic sau foarte aproape de ea, spre analiza literar, sau se supune metodologiei pozitive si atunci devine o stiint a naturii si nicidecum una a subiectului. Pe aceeasi linie, Immanuel Kant considera c psihologia este o stiint srac", empiric", de categoria a doua". Neputnd constitui singur un obiect de studiu aparte, ea trebuie izgonit din metafizic. Dat fiind ns importanta sa practic, psihologiei ar trebui s i se acorde totusi un mic loc". Kant o admite ca strin", cu domiciliu temporar", pn ce si va putea stabili domiciliul propriu si definitiv ntr-o vast antropologie" S. Koch arat c psihologia nu este o stiint coerent, integrat, dimpotriv, ea este fundamental non-coeziv, formele ei de afirmare rmnnd parohiale". Ea este incapabil s se inchege intr-o disciplin unificat, de aceea, termenul de psihologie ar trebui inlocuit cu cel de studii de psihologie", iar Bunge si Ardila consider c obiectul psihologiei ar trebui definit dup teza identittii psihoneurale, potrivit creia fenomenele psihice sunt procese cerebrale, comportamentul unui organism dotat cu sistem nervos neputnd fi explicat dect printr-o neurostiint". Una dintre cele mai mari controverse din epistemologia psihologiei a provocat-o scoala de psihologie umanist, Gordon Allport fiind cel care a propus revenirea la nelesul originar al termenului de tiin si anume cel de cunoastere, demers care ar trebui totodat s conduc la o extindere a sferei termenului de stiin. Ebbinghaus spunea n 1908 despre psihologie c este stiint cu trecut ndeprtat dar cu istorie scurt. n 1965 Vasile Pavelcu a publicat prima ediie din lucrarea sa denumita sugestiv Drama psihologiei, comparnd psihologia cu viaa omului si considernd c dup cum omul are o biografie, la fel si psihologia dispune de biografia sa. Nu este o simpl metafor cnd vorbim despre viata, biografia unei stiinte, despre strdania si zbuciumul ei, despre cderile si nlrile, durerile si triumfurile, ncordrile si destinderile, conflictele si mpcrile ei, adicdespre drama pe care o poate tri si o trieste orice om de stiint. Frmntrile dramatice ale omului de stiin sunt ale stiinei nsesi si invers" (Pavelcu, 1972). O astfel de dram a psihologiei continu si astzi, iar o parte din lucrrile dedicate psihologiei din ultimul deceniu se refer la schimbri metodologice si la ncercri de reorientare epistemologic. n ultimele decenii, sub influena teoriei sistemelor si a ciberneticii, psihologia alturi de celelalte stiine a trecut printr-un amplu proce de restructurare epistemologic si metodologic. De-a lungul timpului psihologia a fost definit mai simplu sau mai complex, mai sec sau mai complex, mai mult sau mai puin riguros. Astfel, Max Meyer arta c psihologia este stiina studiat de psihologi", Vasile Pavelcu spunea despre psihologia c este o lumina indispensabilnelegerii, apropierii si ascensiunii umane". n acelasi ton Kirk Schneider definea psihologia ca stiint a inimii", militnd totodat pentru reintoarcerea psihologiei la romantism, la intuitii, afectivitate, la profunzimea experientelor umane

individuale si sociale. Astfel, el considera c psihologia ar trebui s studieze viata lumii umane, care cuprinde trei dimensiuni esentiale : 1) starea tacit a experientei inainte de reflectie (simtul simtit) ; 2) starea holistic, complex, cu multe structuri si relatii ; 3) starea in care viata lumii devine subject al cunoasterii nchegnd ntotdeauna constiinta investigatorului si a participantului. Wilhelm Wundt definea psihologia ca fiind stiinta experientei imediate, spre deosebire de fizic - stiinta experientei mediate. William James afirma, in Principii de psihologie, c psihologia este stiinta vietii mintale, a fenomenelor si conditiilor reale. ntro alt lucrare James scria c psihologia este descrierea si expli- carea strilor de constiint in calitate de stri de constiint". Printre strile de constiint el enumera: senzatiile, dorintele, emotiile, cunostintele, rationamentele, deciziile, vointa. Explicarea lor ar trebui s cuprind, considera James, studiul determinrilor stiintifice, in msura in care acest lucru este posibil, cauzele, conditiile si consecintele lor imediate. Oswald Kulpe reformuleaz in 1899 definitia dat de Wundt, artnd c psihologia este stiinta faptelor in msura in care ele depind de experienta subiectului, in timp ce fizica porneste, de asemenea, de la experient, dar studiaz faptele in msura in care ele sunt independente de individ. J.B. Watson definea psihologia ca fiind stiinta comportamentului", a faptelor exterioare, observabile si msurabile. Jean Piaget definea psihologia ca fiind stiinta care studiaz ansamblul conduitelor, comportamentelor, inclusiv priza lor de constiint". Paul Popescu-Neveanu consider c psihologia este o stiint care se ocup de fenomene si capacitti psihice urmrind descrierea si explicarea acestora in baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularitti sau modalitti determinative", iar Mielu Zlate spune c este stiina care studiaz psihicul (procese, mecanisme psi/lice) utiliznd un ansamblu de metode objective, in vederea desprinderii legitjilor lui de funclionare, cu scopul cunoasterii, optimizrii si ameliorrii existentei umane. Psihologia este stiinta care descrie si explic conduita organismului intr-o manier verificabil" susine Reuchlin, iar Buskist si Gerbing cred c Psihologia este studiul stiinific al comportamentului si al proceselor cognitive ale organismelor individuale... Comportamentul se refer la aciuni ale organismului care pot fi observate in mod direct de alii... Procesele cognitive se refer la activiti mintale neobservabile, cum ar fi gndirea, afectivitatea, senzaia si percepia". Mai aproape de noi, n 1999 Smith definea psihologia ca fiind stiina comportamentului", numai c, aduga el imediat, comportamentele sunt de dou feluri : deschise (observabile) si nchise (neobservabile). Se observ, asadar, o tendin de extindere a noiunii clasice de comportament si chiar o orientare benefic din punctul nostru de vedere ctre acele aspecte ale psihologiei care preau pn de curnd s nu intre n obiectivul abordrii de tip stiinific.

Obiectul psihologieiProblema obiectului psihologiei este una care a suscitat discuii si dezbateri aprinse de-a lungul istoriei acestei stiine. n fapt, istoria psihologiei poate fi cu usurin suprapus peste istoria perspectivelor privind obiectul psihologiei. Rnd pe rnd, psihologia s-a concentrat fie pe interiorul persoanei si pe aspectele nevzute ale psihicului, fie pe etxerior si pe observabil.

n lucrarea Introducere n psihologie Mielu Zlate face o trecere n revist a acestor perspective privitoare la obiectul psihologiei, iar una dintre aceste prime perspective este Introspecionismul. Ea apare att ca o metod de cercetare, ct si ca o concepie privitoare la obiectul psihologie. Astfel, ca metod, introspecia nu este altceva dect o autoobservaie, o observaie asupra propriei viei psihice interioare. Avantajele si limitele acestei metode sunt usor de surprins, si de aceea de-a lungul timpului introspecia fie a fost supravalorizat si ridicat la rangul de metod infailibil si universal, fie a fost defimat si negat cu vehemen, fr a i se recunoaste nicio valen de cunoastere. Din perspectiva introspectiei, psihicul este conceput ca un cerc de fenomene ce si au izvorul in ele insele, fr nici o legtur cu exteriorul, fiind o lume aparte, interioar, format din triri exclusiv subiective: el este izolat de lumea extern si exist numai in msura in care se reflect in constiina, existenta lui fiind redus la trirea lui; psihicul este o realitate primar, nemijlocit, el constituie o lume inchis in sine", un bun personal al fiecrui individ si pentru a studia psihicul uman, cercettorul trebuie s se dedubleze in obiect si subject al cercetrit. Dac vrem s studiem gndirea, spun introspectionistii, nu avem altceva de fcut dect s punem pe subject s gndeasc si s-si descrie experienta sa. A fi concomitent si obiect si subiect al cercetrii este regula sine qua non a metodei introspectiei. Cum ins dedublarea cercettorului n-ar da det posibilitatea studierii propriilor functii psihice, nu si a celor apartinnd altor persoane, atunci, pentru a se putea realiza si acest deziderat, introspectionistii recomand empatia, adic transpunerea cercettorului in trdirile si strile psihice ale altor persoane. Introspectionistii situeaz in centrul psihologiei studierea fenomenelor constiente; de aceea, introspectia s-a mai numit si psihologia constiinei. O alt perspectiv major asupra obiectului psihologiei a reprezentat-o comportamentalismul (behaviorismul), in locul vietii psihice interioare punnduse comportamentul. De aceast dat important nu mai era trirea subiectiv si privirea n interiorul propriei fiine, behevioristii considernd ca eseniale conduitele si comportamentele umane, mai precis, acele elemente observabile care n viziunea lor dau sens si valoare tririlor interioare. Printele acestei orientri este considerat a fi Watson, care considera comportamentul, ca fiind noul obiect de studiu al psihologiei. Acesta reprezenta ansamblul de rspunsuri ajustate stimulilor care l declanseaz. Psihologia reprezint deci in intregime studiul cuplului S(timul) - R(eactie), scopul ei fiind de a prevedea rspunsul cunoscnd stimulul si de a prevedea stimulul cunoscnd rspunsul. Din aceast perspectiv, numai stimulul si reactia intre care exist o relatie direct, nemijlocit si unilateral sunt obiective si de aceea numai acestea pot fi studiate prin metode obiective. Conform behaviorismului, tot ceea ce se interpune intre S si R este neavenit si trebuie deci ignorat sau inlturat. ntreaga sfer a vietii psihice este imprtit in trei clase de organizri comportamentale viscerale (care cuprind comportamentele prin care se exteriorizeaz emotiile, frica, furia, mnia); motorii (inglobeaz comportamentele manipulative, posturale, locomotorii); laringeale (contin comportamentele verbale datorate miscrilor laringelui). Unitatea acestor comportamente d nastere la personalitatea uman. Watson a considerat ca fertil si eficient restrngerea ariei de studiu a psihologiei prin ignorarea vieii interne, n favoarea fatetelor exterioare, observabile, considernd ideea c interiorul nu este si nu trebuie s fie mai complex dect exteriorul, comportamentul in sine nefiind legat de nimic altceva. De aici si tendinta sa de a exclude explicatia din psihologie,

explicaia fiind operaiunea prin care se precizeaz sensul comportamentului prin raportare la altceva dect la el nsusi. n viziunea lui Watson comportamentul este prin el nsusi obiectul de cercetare al psihologiei si, de aceea, observarea si descrierea comportamentului fiind suficiente pentru predictia si controlul lui si, prin extensie, a psihicului uman. O alt perspectiv privitoare la obiectul psihologiei a fost reprezentat de asa numita psihologie a conduitei. Iniiat si dezvoltat de Pierre Janet, aceast orientare a ncercat s mbine cele dou perspective anteiroare absolutizatoare, prin valorizarea ambelor tipuri de realiti psihice interne si externe. Studiind unele tulburri psihice, Janet a ajuns la dou aspecte pe care si-a bazat teoria: 1) studiul bolilor minttale ar putea constitui o cale de acces la cunoasterea intelegerea vietii mintale normale, si 2) studiul bolilor mintale nu se poate face doar pe baza introspectiei. Plecnd de la aceste aspecte, Janet a considerat c: Psihologia nu este altceva dect stiinta actiunii umane" adic stiinta conduitei sau, si mai exact, studiul omului in raport cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni". Janet introduce, asadar, n psihologie conceptul de conduit, intelegand prin aceasta din urm atat totalitatea manifestrilor vizibile, orientate ctre afar", cat si totalitatea proceselor invizibile de organizare si reglare a ei. Mai exact, conduita este ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (miscri) la cele mai complexe (rationament), orientate spre un scop si incrcate de sens. In conceptia lui Janet conduita unific si sincronizeaz intr-un tot unitar comportamentul si viata interioar subiectiv. Puin mai trziu, conceptul de conduit a fost pus n relaie si apoi identificat cu conceptele de aciune si de activitate, considerndu-se c psihicul uman nu exist dect n si prin activitate. Abordarea activitii ca obiect de studiu al psihologiei a permis ipostazierea psihicului ca un sistem aflat ntr-o permanent organizare si dispunnd de autoreglare. Astfel, a fost posibil trecerea ctre o alt abordare a obicetului de studiu al psihologiei si anume, omul concret. Conform acestei perspective, procesele, funciile si capacitile psihice ale omului nu exist in sine fr legtur cu individul uman complementare) si solutii selective, optative (care onstau in retinerea uneia sau alteia dintre perspectivele de abordare a diferitelor probleme, in functie de scopul sau intentiile cercetatorului, spre exemplu, dac un cercettor vrea s studieze afectivitatea ca stare interioar, atunci perspectiva introspecionist ar putea fi util, dar dac doreste s investigheze expresiile emotionale ca semne exterioare ale emotiilor si conduitele determinate de acestea, probabil c punctul de vedere comportamentalist ar putea fi mai productiv.

Realismul stiinific si perspectiva newtonian-cartezianTimp de sute de ani, de cand Descartes a eliberat cercetarea stiintifica de dogmele bisericesti cu filozofia sa asupra dualismului, vederea noastra sau paradigma asupra lumii a fost bazata pe realismul materialist sau realismul stiintific. Dualismul imparte lumea in sfera obiectiva a materiei si sfera subiectiva a mintii. La modul simplist, putem intelege acest fapt c obiectele sunt independente si separate de minte, o astfel de perspectiv fiind cea care a pus bazele principiului obiectivitatii. Cu timpul, orientarea tot mai larg n plan social ctre acceptarea

investigaiei stiinifice si negarea dogmaticii si a habotniciei religioase a determinat biserica s accepte principiul dualismului, ideile lui Descartes fiind implementate n fizic si n planul cunoasterii generale. In secolul al XVIII-lea Newton a promovat in continuare punctul de vedere al materialismului realist pe baza principiului determinismului cauzal, idee conform careia miscarea unui obiect fizic poate fi determinat cu exactitate, pe baza cunoasterii poziiei spaiale si a vitezei de deplasare. Prin extrapolare n planul cunoasterii generale, se consider astfel c orice fenomen are o cauz care poate fi determinat cu necesitate, iar acest principiu se va aplica n toate planurile cunoasterii universului si a umanului. Cu timpul au aprut o serie de efecte perverse ale acestei situaii. n medicin spre exemplu, faptul c exist o cauz a unei boli a devenit un fapt de la sine neles, iar acest tip de perspectiv a dus ctre tratarea simptomului si nu a cauzei. Altfel zis, dac o boal are o cauz pe care o putem identifica cu necesitate de cele mai multe ori n plan organic care se manifest prin niste simptome (acestea fiind n legtur direct cu cauza lor), atunci identificarea cauzei este mai degrab pierdere de timp, asa nct, soluia bolii este de cele mai multe ori vzut ca o simpl tratare a simptomelor, a prii vizibile a respectivei boli. O bun exemplificare a perspectivei newtonian-carteziene asupra universului si cunoasterii este masa de biliard cosmic a lui Amit Goswami: Gandii-v la univers ca la o gramada mare de bile de biliard, mari si mici, pe o masa de biliard tridimensionala, pe care o numim spatiu. Daca cunoastem toate fortele care actioneaza asupra acestor bile de biliard in orice moment dat, atunci cunoscand conditiile initiale, avem posibilitatea de a calcula unde se va afla in viitor fiecare dintre aceste corpuri, sau unde s-au aflat ele la un moment dat. Albert Einstein a postulat un al treilea principiu al fizicii clasice. Teoria relativitatii susine ca viteza cu care se misca bilele de biliard trebuie s fie limitata de viteza luminii, ceea ce inseamna ca toate influentele dintre obiectele materiale pe continuumul spatio-temporal trebuie sa fie locale, adica trebuie sa traverseze o unitate de distanta intrun anumit timp cu o viteza finita. Acesta este principiul localizarii. Succesul realismului materialist sau stiintific in prezicerea si controlul conditiilor de mediu si declinul ulterior al puterii bisericii au facut ca realistii materialisti sa puna in curand sub semnul indoielii mintea, psihicul sau spiritul aflate in afara dualismului cartezian si sa rupa vechiul pact cu biserica. Astfel a fost adaugat un al patrulea principiu principiul materialismului monist - care sustine ca toate lucrurile, inclusiv mintea si constiinta, sunt rezultatul materiei. Si pentru c nu s-a aflat calea stiinific prin care mintea sau psihicul s fie emanat sau produs de materie, a fost adaugat un al cincilea principiu, denumit epifenomenalism care susine c toate fenomenele mentale pot fi explicate ca fenomene secundare materiei datorita conditiilor fizice antecedente. Constiina este privit ca fantoma din masina, o proprietate specific a creierului surprins doar atunci cnd creierul este privit dintr-un anumit punct de vedere. Pentru majoritatea persoanelor din civilizatiile occidental-europeneperspectiva asupra si nelegerea realitatii sunt determinate de cele cinci principii ale realismului materialist: 1. Obiectivismul 2. Determinismul cauzal 3. Localizarea

4. Monismul fizic sau material 5. Epifenomenalism Este important de subliniat si reinut faptul c aceste cinci principii sunt postulate metafizice despre natura realitatii si nu concluzii derivate din experimente. De aceea, dac observatiile sau experimentele ulterioare aduc date care contrazic un postulat, atunci, conform regulilor cercetarii stiintifice, acestea nu trebuie luate n considerare. In plus, daca o argumentatie rationala indica o bresa in teorie, atunci validitatea teoriei trebuie verificata. Practic, tot ceea ce nseamn n acest moment cunoastere si investigaie stiinific se raporteaz la un cadru de referin foarte strict si, dup unii gnditori, extrem de restrictiv si dunator pentru aceast cunoastere. Existena cadrului de referin si a postulatelor pe care se bazeaz cunoasterea este esenial pentru produsele acestei cunoasteri, de cele mai multe ori aceste produse pierzndu-si valabilitatea odat ce sunt scoase din acest cadru. Vom reveni pe parcurs asupra acestui fapt.

Principiile psihologiei stiinificeCunoasterea psihologic stiinific si demersurile metodologice de acest tip se supun unor principii derivate din cadrul cunoasterii stiinifice generale. Obiectivul lor este de a a asigura coordonatele de referin ale analizei si interpretrii stiinifice ale fenomenelor concrete. Vom prezenta dup M. Golu n cele ce urmeaz aceste principii ale psihologiei ca stiin. Sunt considerate ca eseniale urmtoarele: a. principiul determinismului (extern); b. principiul relaionrii neuro-psihice sau principilu reflexului; c. principiul reflectrii si modelrii informaionale; d. principiul aciunii si al unitii constiin-activitate; e. principiul genetic si al istorismului; f. principiul sistemicitii. a. Principiul determinismului (extern) impune obligativitatea analizei si explicrii psihicului pe baza unor condiii si cauze reale obiective. El este n strns legtur cu postulatul determinismului cauzal si postulatul obiectivismului din realismul stiinific. Condiiile si cauezele la care se refer acest principiu se refer n principal la aciunea asupra organelor de sim a stimulilor de diferite modaliti si grade de complexitate. La nivelul psihicul vorbim de un determinism mijlocit, adic orice aciune a unui stimul extern se reflect si se modific n strile si condiiile interne ale subiectului. Ca urmare, relaia dintre stimulul extern (S) si reacia de rspuns (R) nu este de tip cauzal univoc, ci de tip probabilist. Acest fapt nseamn c un stimul extern nu conduce cu necesitate si invariabil la producerea unui singur rspuns, iar dac totusi se ntpl atunci o face doar cu o anumit probabilitate, de cele mai multe ori, necunoscut. n funcie de condiiile si starea mijlocitoare adic de starea individual psihic - exist posibilitatea ca subiectul s aib o reacie absolut specific si personal. Asadar, conduitele si via psihic sunt considerate ca aparinnd unui determinism complex multivariat, denumit determinism statistic.

Totodat, se consider c principalii factori determinativi externi pentru psihicul si comportamentul uman sunt factorii socio-culturali, principiul determinismului lund forma specific a principiului condiionrii social-istorice si culturale. Aceasta nseamn c psihicul uman propriu-zis poate exista si se poate forma numai n cazul existenei unui mediu social. b) Principiul relaionrii neuropsihice consider c psihicul este definit ca funcie a sistemului nervos, a creierului. Acest principiu este consecina direct a postulatului monismului fizic. Se consider astfel, c mecanismul producerii oricrui proces psihic este de natur reflex, fiind mediat de procese fiziologice nervoase (excitaie, inhibiie, modulri ale amplitudinii si frecvenei influxului nervos etc.). Acest principiu susine totodat c la nivelul creierului nu se genereaz percepii, idei, triri emoionale, atitudini etc. n virtutea structurii sale celulare interne, ci numai prin recepionarea, prelucrarea si interpretarea stimulilor din afara sa. Din principiul relaionrii neuro-psihice, deriv principiul unitii dialectice a psihologicului si fiziologicului care susine c niciun proces psihic nu se poate realiza fr un anumit ansamblu de transformri si fenomene neurofiziologice specifice. Astfel, din punct de vedere genetic si cronologic, fiziologicul precede si condiioneaz psihologicul, dar acesta posed caracteristici calitative proprii, care sunt ireductibile la fiziologic, neputnd fi explicate doar pe aceast baz. Astfel, atributele de subiectiv si de ideal sunt aplicabile numai proceselor psihice, nu si celor fiziologice, care aparin fenomenelor substanial-energetice obiective. Pe msur ns ce psihicul individual se dezvolt si se consolideaz, el devine relativ autonom fa de baza fiziologic iniial consider adepii psihologiei realist stiinifice - si astfel devine capabil s influeneze nivelul fiziologic si somatic subiacent. Astfel, se pot explica o serie de tulburri psihosomatice precum si o parte din mecansimele si efectele psihoterapeutice. c) Principiul reflectrii si modelrii informaionale st la baza nelegerii naturii existeniale sau a statutului ontologic al psihicului, fiind traducerea psihologic a epifenomenalismului. Acest principiu ncearc s rspund la ntrebarea n ce form sau modalitate exist psihicul?. Se consider astfel c psihicul exist, pe de o parte, ca o form particular de reflectare subiectiv si ideal (nonsubstanial) si, pe de alt parte, ca informaie. Astfel, percepiile, reprezentrile, noiunile sunt modele informaionale interne ale lucrurilor, fenomnelor si situaiilor obiective externe, iar faptul c psihicul are o astfel de natur reflectorie-informaional este argumentat prin necesitatea de adaptare a individului la un mediu existenial mai complex, cptnd astfel un rol reglator, optimizator, organizator. Ca si informaia, psihicul exprim si ne d msura gradului de organizare la nivelul sistemelor animale si umane. d) Principiul aciunii si al unitii constiin-activitate ne oblig s recunoastem interdependena legic dintre planul comportamental extern si planul subiectiv intern. Spre exemplu, se consider c prima form de manifestare a psihicului n ontogenez o constituie aciunea direct a copilului cu obiectele si lucrurile din jurul su. Treptat, prin interiorizare treptat, stadial, schemele de organizare si desfsurare a aciunilor externe de descompunere, de comparare (msurare), de grupare, de asamblare etc. - devin matrici ale structurrii operaiilor mentale, care dobndesc autonomie complet, putndu-se desfsura fr

apelarea la suport obiectual sau imagistic, de-abia n jurul vrstei de 14 ani. Pe msur ce se formeaz si se consolideaz, structurile interne ale psihicului ncep s acioneze si s regleze n plan extern, ndeplinind rolul individului de factor modelator si acional asupra realitii obiective. e) Principiul genetic si al istorismului susine c psihicul nu este un dat sau un fapt predeterminat si imuabil, el devenind si evolund de-a lungul existenei individuale. Traiectoria dinamicii psihicului n plan individual tinde s se suprapun cu traiectoria dinamicii organismului, punnd n eviden trei mari segmente: segmentul ascendent antientropic, n interiorul cruia au loc procesele de dezvoltare, consolidare, maturizare, segmentul optimumului funcional, n cadrul cruia toate componentele sistemului se menin la valori ridicate si segmentul descendent entropic, n cadrul cruia se acumuleaz efectele entropice, de regresie si dezorganizare. f) Principiul sistemicitii a fost introdus n psihologie de ctre adepii orientrilor cibernetico-sistemice, fiind acceptat mai degrab ca principiu organizator si coagulant al vieii psihice. Astfel, se consider c psihicul nu trebuie privit ca o sum aritmetic de elemente n sine independente, ci ca un sistem ale crui componente se afl ntr-o relaie de interdependen, condiionndu-se si influenndu-se reciproc. Acest fapt determin si apariia unor caliti supraordonate elementelor, care desi nu aparin niciunui element singular, imprim un anumit stil si influeneaz funcionarea de ansamblu a sistemului psihic, iar cu timpul n orice proces psihic particular imprimndu-se pecetea acest stil specific de funcionare, similar unei matrici generative. O astfel de abordarea sistemic se opune abordrii asociaioniste bazat pe principiul descompunerii si recompunerii elementelor atomare.

Noile principii ale cunoaterii. Consideraii asupra perspectivei noii fiziciOdat cu publicarea teoriei relativitii de ctre Albert Einstein si a teoriei cuantice de ctre Werner Heisenberg, a luat nastere ceea ce acum se numeste noua fizic. Aceste teorii, mpreun cu experimentele aiacente, vor demonstra c ipotezele fizicii newtoniene si, ca atare, metodologia si demersurile de cunoastere bazate pe aceast perspectiv, reprezint doar simple aproximri ale realitii. Astfel, ele si pstreaz n continuare utilitatea mai degrab pentru specialistii n inginerie si construcii, dar care nu aspir n niciun caz la surprinderea realitii lumii si a integralitii vieii. Ambele teorii - cea relativist si cea cuantic mprtsesc viziunea integralist. Astfel, relativitatea nu consider spaiul asemenea lui Democrit ca un loc al nimicului regsit printre atomii solizi din realitatea fizic, ci consider c universul este reprezentat sub forma unei esturi continue si nentrerupte, n care atomii reprezint doar niste caracteristici locale ale acestei trsturi. Universul nu este un gol populat cu obiecte din loc n loc, ci este plin de substan, n care exist zone de prim plan si zone de plan secund, structura universului fiind ns nentrerupt si continu. Pe de alt parte, teoria cuantic vede toate caiunile ca fiind continue, curgtoare, nentrerupte. Dac, spre exemplu, supunem studiului mai multe particule atomice, tot acest

demers este vzut ca un tot unitar, iar particulele nu pot exista izolate, ci contribuie la experiment ca un tot deplin si integral. Desi toate aceste descoperiri au avut loc la nceputul secolului XX, abia acum oamenii de stiin si teoreticienii au nceput s integreze si s considere paradigmele noii fizici. Alex Comfort consider c principalul motiv pentru care noile descoperiri ale fizicii sunt privite cu rezerv este faptul c ele nu sunt usor de neles si mai ales de vizualizat. Cosmosul lui Newton era unul prietenos si suficient de vizual, era un ceas cosmic care funcioneaz fr efort, n timp ce noua viziune este greu de imaginat: timpul nu mai este linear si dobndeste statut egal cu distana, iar Cosmosul nu mai are trei dimensiuni ci patru. n esen, se consider ca toate sistemele materiale poseda o caracteristica principala: dualitatea unda-particula. Astfel, electronii - care in fizica clasica newtoniana actionau ca particule, pot in conditii speciale sa se comporte ca unde, respectand legile electromagneticii si nu cele ale mecanicii. Totodat, se afirm c toate actiunile care au loc in fizica pot fi masurate, iar cele mai mici unitati energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt "cuantele" (de aici si denumirea de fizica cuantica). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta, fara a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantitati cuantice de energie luminoasa. Cand particulele interactioneaza, este ca si cum ele ar fi conectate prin legaturi invizibile la un intreg. Pe scara larga, aceste conexiuni invizibile sunt atat de multe incat analiza lor devine probabilista. Noua fizic a introdus si proprietatea de "ne-localizare" cuantica, care semnifica faptul ca particule aflate la distante macroscopice unele de altele pot sa interactioneze unele cu altele intr-un mod ciudat, ca si cum ar fi inter-conectate, insa legatura dintre ele este necunoscuta. Este ca si cum ar exista un "intreg" care coordoneaza prin metode necunoscute fiecare particica din univers. Bohr si Heisenberg au dezvoltat aceasta idee, demonstrand ca nu se pot face observatii obiective, intrucat observatorul, chiar prin aciunea sa de observare, modific starea cuantic a sistemului observat.

Cunoatere comun si cunoastere stiinificStiinele si-au fundamentat discursul si demersurile de cercetare pe opoziia dintre cunoasterea comun si cunoasterea stiinific. S-a spus de nenumrate ori si aceasta pe drept cuvnd c pentru a obine rezultate valide din punct de vedere stiinific este necesar nu doar s ne ndeprtm de simul comun, de cunoasterea comun de la nivelul vieii de zi cu zi, dar chiar s se produc o ruptur epistemologic ntre cele dou tipuri de cunoasteri. Cunoasterea comun nu este altceva dect nsusirea de ctre agentul cunosctor a unei informaii legate nemijlocit de condiiile praxiologice n care acioneaz (Popa, 1972). Moscovici si Hewstone consider c simul comun este un corpus de cunostine fondat pe tradiiile mprtsite si mbogite de mii de obervaii si experiene sancionatre de practic (Fischer, 1990) Se consider c simul comun acioneaz n dou etape: - prima etap de cunoastere spontan n care ne facem o idee, avem o prere despre evenimentele n cauz; este o imagine imprecis, uneori greu de tradus n discurs raional; spre exemplu, spunem despre unele persoane c au o intuiie excepional legat de un

anume fapt, intuiie ns pe care nu o pot explica n termeni discursivi si cauzali, desi ntrun astfel de caz cunoasterea poate depsi nivelul simului comun, fiind vorba de cunoastere intuitiv ale crei rezultate pot fi superioare cunoasterii stiinifice; - n a doua etap se produce o extrapolare a explicaiilor de la situaiile trecute la cele prezente sau viitoare, mai degrab o cutare a sensurilor posibile ale evenimentului actual n explicaiile si informaiile din experienele anterioare similare. Se spune, asadar, c simul comun are dou forme eseniale: sim comun de prima mn adic ansamblul cunostinelor spontane rezultate din experiena direct a agenilor cunosctori - sau sim comun de mna a doua n care rezultatele demersurilor de cunoastere a realitii sunt bazate att pe experiena direct ct si pe cunoastinele stiinifice dintr-un anumit domeniu pe care le are agentul cunosctor. Cunoasterea comun este influenat de o serie de factori: - enculturaia transmiterea informaiilor culturale si a tehnicilor civilizatoare si de stpnire a mediului de la o generaie la alta; n acest caz o influena determinant o are limbajul ca matrice intern de transmitere, structurare, dezvoltare si internalizare a informaiilor relevante din respectiva comunitate; - socializarea - transmiterea normelor valorice si morale dup care si ghideaz existena respectiva comunitate si formarea personalitilor individuale n raport cu aceste norme; exist o socializare primar care se realizeaz n familie si care presupune transmiterea de catre prini a normelor morale fundamentale ctre copii, educarea acestora n consens cu valorile societii din care acesta face parte si o socializare secundar care se face n instituii specializate (de nvmnt, religioase, militare, de reeducare etc.) Experiena direct a oamenilor cu mediul, cu semenii si cu propria persoan este influenat puternic de acesti factori si este limitat prin nssi faptul cunoasterii comune. Donald McBurney susine c simul comun are dou limite fundamentale: - standardele acestei cunoasteri difer dintr-un moment n altul si dintr-un loc n altul n funcie de atitudini si de caracteristicile culturii; - recunoasterea adevrului credinelor la acest nivel se face n planul practicrii lor concrete; (exemplu proba vinoviei si neputina de a nghii o cantitate mai mare de cereale). O prezentare extrem de pertinent si valid a valenelor si limitelor cunoasterii comune o face Petru Ilu n lucrarea sa Abordarea calitativ a socioumanului. El consider c virtuile cunoasterii comune (cotidiene) pot fi exprimate astfel: 1. Realitatea sociouman este direct accesibil indivizilor obisnuii. Ea este "pe msura omului" din punctul de vedere al mrimilor entitilor de cunoscut si al gradului lor de organizare. Acest nivel "mezo" al existenei, spre deosebire de cel micro sau macro, nu presupune, n principiu, aparate sau instalaii speciale (microscoape, telescoape etc.) pentru a observa si nregistra stri, caracteristici si procese. 2. Realitatea sociouman nu numai c este ca ordin de mrime nemijlocit accesibil individului obisnuit (tipic, modal), dar i este acestuia si foarte familiar. Gradul de familiaritate nu provine doar din proximitatea spaial n sine, din prezena fizic n mijlocul celorlali, n interiorul grupurilor si asezmintelor sociale (comuniti, familie, locuri de munc si alte instituii si organizaii), ci din aceea c oamenii dezvolt si mprtsesc credine, explicaii, motivaii, valori si simboluri comune. Altfel spus, ei sunt

capabili s neleag gndurile si aciunile semenilor lor. Or, a descrie si a explica socioumanul nseamn n considerabil msur a nelege resorturile comportamentelor individuale si colective. 3. Strategiile cognitive la nivelul practicii cotidiene sunt complexe, flexibile si subtile. Pornind de la cercetrile de antropologie cognitiv, n spe de la preocuprile de etnostiin si etnometodologie - studiul metodelor prin care oamenii si reprezint si organizeaz viaa curent s-a dezvluit ingeniozitatea, abilitatea si chiar raionalitatea demersurilor cognitive n practica curent. 4. n cmpul lor de competen psihosocial (spaiul familial, de munc, scoal, locuri publice si alte instituii formale si informale), indivizii obisnuii se comport conform unei expresii cunoscute deja de cteva decenii n psihologia social si sociologia cunoasterii - ca niste mici oameni de stiin. Cu greu pot fi gsite constatri si explicaii n disciplinele socioumane care s nu aib corespondent n constiina comun. 5. Cnd se discut de raportul cunoastere comun - cunoastere stiinific n perimetrul socioumanului se trece ndeobste cu vederea un fapt foarte important, susine Ilu. Si anume acela c simul comun nu este ceva omogen, amorf, nedifereniat. Dimpotriv, el apare ca puternic stratificat din punctul de vedere al potenialului cognitiv, mergnd de la constatri simple, clisee si prejudeci, pn la observaii si raionamente de mare finee si profunzime, la explicaii si interpretri nuanate. n funcie de inteligen si nivel de cultur, de multitudinea si varietatea experienelor socioculturale, indivizi nespecialisti propriu-zis n studierea socioumanului au grade diferite de aprehensiune a lui. Tot Petru Ilu prezint limitele cunoasterii comune astfel: 1. La nivelul cunoasterii comune este masiv prezent subiectivitatea (clisee de gndire, interese, aspiraii, valori), ceea ce poate deforma de la nceput coninutul informaional prin nssi percepia incorect a realitii. Funcioneaz, printre altele, expunerea si filtrarea selectiv, adic tendina ca, deliberat sau nu, oamenii s se expun si s rein mai mult informaiile care concord cu propriile preri (crezuri) si s le evite pe cele disonante. 2. Chiar dac reprezentrile (percepiile) obinute la nivelul simului comun ar fi corecte si pertinente, ele sunt ntotdeauna particulare, rezultat al unui context concret. Or, o eroare des ntlnit n retoricile cotidiene const n tendina oamenilor de a generaliza si de a absolutiza constatrile pe marginea unei situaii specifice la fenomenul ca atare (numit n literatura american overgeneralization);transformm, fr s ne dm seama, caracteristicile unui fragment al realitii sociale imediate n caracteristici universale. 3. Constiina comun poate cdea relativ usor n pericolul de a nregistra doar legturi aparente (si de multe ori false) ntre dimensiuni, factori, variabile. 4. Reprezentrilor si constatrilor simului comun le lipseste n general precizia, exactitatea; orict ar fi de juste si ptrunztoare, ele sunt formulate n termeni vagi si nu se bazeaz pe numrare si/sau msurare. 5. Pe lng limitele si erorile mai sus expuse, care au un caracter oarecum general, studiile de cogniie social au identificat si sistematizat si unele mecanisme si efecte distorsionante mai specifice ale constiinei comune: a. Efectul falsului consens, adic faptul c indivizii au tendina de a se considera, n ce priveste aciunile, judecile si modul lor general de comportare, mult mai asemntori cu semenii lor dect sunt n realitate.

b. Efectul ncadrrii (frame) sau al cadrului de referin, constnd n aceea c prejudecile si aprecierile noastre relativ la diferite obiecte, persoane, instituii si probleme sociale sunt afectate n mare msur de felul n care este prezentat informaia despre ele, de cadrul n care ea apare. De-a lungul istoriei s-au impus mai multe modele de generare si testare a adevrului enunurilor despre realitate. Astfel, Walter Wallace (Chelcea, 2001) vorbeste despre patru astfel de modele: Modelul autoritarian s-a afirmat n antichitate, dar a continuat pn n contemporaneitate. Regi, presedini sau savani se considera c ar avea atributul natural sau supranatural de a produce adevrul. Deci, adevrul era garantat de calitile de excepie ale productorului enunurilor. Modul autoritarian se ntlneste azi sub apelul la argumentul autoritii. Modelul mistic prin care calitatea cunoasterii adevrate este conferit numai profeilor si marilor mistici prin starea de graie. Modelul logico-raional se centreaz pe logica formal. Se face apel la primele principii si prin deducie se stabileste adevrul. Principala grij const n rigoarea judecii logice, fr a se urmri corespondena cu realitatea. n fine, modul stiinific de determinare a adevrului mbin preocuparea pentru aplicarea corect a metodei de cunoastere cu observaia riguroas a fenomenelor. Modelul tiinific asigur desubiectivizarea cunoasterii, ncercnd s ofere o imagine despre lumea nconjurtoare ct mai apropiat de realitate, si nu asa cum i apare unui individ la nivelul simului comun. Modul stiinific reprezint astzi principala cale de cunoastere a comportamentelor individuale si de grup, a faptelor, a fenomenelor si proceselor psihosociale. Modelul stiinific de cunoastere are la baz postulatele realismului stiinific. Cunoasterea si cercetarea stiinific se bazeaz la acest moment n bun msur pe postulatele realismului stiinific, acceptate de ctre ntreaga comunitate stiinific, J.W.Vander Zanden sintetiznd astfel aceste postulate: Principiul realismului : lumea exist independent de observaiile noastre, nu e creat de simurile noastre ; Principiul determinismului : relaiile din lume sunt organizate n termenii cauzaefect ; Principiul cognoscibilitii : lumea poate fi cunoscut prin observaii obiective. La acestea trei, Mc Burney (1983) a mai adugat si: Principiul raionalitii : lumea extern poate fi cunoscut pe cale logic (acest principiu poate fi subsumat principiului 3) Principiul regularitii : fenomenele din lume se produc n mod logic. O contribuie important la metodologia cercetrii stiinifice a avut-o Patrick Suppes prin promovarea empirismului probabilist. Vorbind astfel despre principiul determinismului considerat ca fiind unul dintre cele mai importante principii ale cunoasterii stiinifice - vom putea spune innd cont de metafizica probabilist c determinismul de tip laplaceean nu funcioneaz si nu poate fi aplicat cu succes n planul cunoasterii psihosociale, cu att mai puin strict n plan psihologic. Iat care sunt, mai nti, principiile metafizicii neotradiionale reprezentanta direct a realismul stiinific si care susine determinismul clasic lapaceean: - viitorul este determinat de trecut;

- orice eveniment are o cauz determinat suficient; - cunoasterea trebuie s se ntemeieze pe certitudine; - cunoasterea stiinific poate, n principiu, s fie adus pn la nivelul de cunoastere cu diferite niveluri de generalitate; - cunoasterea si metoda stiinific pot fi, n principiu, unificate. n cele ce urmeaz prezentm principiile metafizicii probabiliste: - legile producerii fenomenelor naturale au n esen caracter probabilist; - cauzalitatea are un caracter probabilist; - certitudinea cunoasterii, n sensul preciziei absolute a msurilor, este irealizabil; - stiinele, ca terminologie, obiect si metod, se caracterizeaz prin pluralism. Evident, o astfel de abordare este mai aproape de o perspectiv integral si fireasc a cercetrii si cunoasterii psihologice. Septimiu Chelcea, citndu-l pe Martyn Hammersley, arat care sunt trsturile care difereniaz cercetarea de tip socio-uman de alte activiti: - o astfel de investigaie are ca scop descoperirea adevrului si nu producerea dovezilor pentru susinerea unei poziii deja adoptate; - cercetarea socio-uman este mai degrab preocupat de producerea informaiilor referitoare la fapte si nu de enunul judecilor de valoare; - un astfel de demers are un scop teoretic, desi problemele teoretice din stiinele socio-umane au si o puternic dimensiune practic-aplicativ; - cercetarea tinde spre formularea unor legi; - se consider c msurarea si controlul variabilelor sunt eseniale n cercetrile socio-umane. Gary King, Robert Keohane si Sidney Verba apreciaz c cercetarea stiinific a socio-umanului are patru caracteristici: - obiectul cercetrii l conctituie formularea de inferene (a face inferene nseamn a trage concluzii mai generale privitoare la ceva care nu este observabil, pornind de la datele colectate); - procedurile din acest demers sunt publice (dar aceast caracteristic este valabil cu precdere n sociologie, considerndu-se c sociologia este public si trebuie s fie transparent; - concluziile sunt incerte (ntreaga cunoastere este incert, certitudini avem doar n credinele noastre; se consider, de aceea, c cercettorul care nu se ndoieste de rezultatele investigaiilor lui nu merit s fie luat n consideraie); - caracterul stiinific este dat de metoda folosit (Karl Pearson apreciaz c: Unitatea stiinei const n metod, nu n materialul de studiu). n 1895 Emile Durkheim spunea c sociologia trebuie s ne fac s vedem lucrurile altfel de cum apar omului de rnd; cci obiectul fiecrei stiine este de a face descoperiri, si orice descoperire deconcerteaz mai mult sau mai puin opiniile acceptate. Desi la prima vedere destul de valid si fecund, o astfel de perspectiv programatic a determinat apariia unui efect pervers al cunoasterii stiinifice. Astfel, odat cu trecerea timpului, sensul acestei fraze a fost pe de o parte absolutizat, iar cunoasterea intuitiv, spre exemplu, a fost eliminat din arsenalul cunoasterii asa-zis valoaroase. Tot ca exemplu, putem arta cum ritualurile arhaice au fost considerate doar manifestri ale iluziei controlului asupra evenimentelor pe care de fapt nu le putem influena, fr a considera funciile de echilibrare social si dezvoltare psihologic ale acestor ritualuri. Pe de alt parte, ndemnul

lui Durkheim a fost redus doar la perspectiva stiinific, fiindc, dac spre exemplu, rezultatele unui experiment nu se ncadreaz n postulatele raionalismului stiinific, iar acestea apar ca descoperiri deconcertante pentru comunitatea stiinific, atunci el nu este luat n considerare si validat ca valoros. n acest sens, spre exemplu, putem vorbi de studiile privind fenomenul sincronicitii, ale cror rezultate au fost de cele mai multe ori puse pe seama hazardului, a ntmplrii sau a unor erori metodologice. Considerm ca fiind extrem de limitativ pentru psihologie cantonarea definitiv si irevocabil doar ntr-o anumit arie a cunoasterii sau doar ntr-o anumit paradigm de studiu. Efectele negative ale enculturaiei se pot manifesta att n cunoasterea comun, ct si n cunoasterea stiinific, iar limitele limbajului se fac simite indiferent dac acesta este unul comun, natural sau stiinific, artificial.

Cunoaterea prin explicaie i prin experien. Nivelul discursiv i cel evocativ al cunoateriiTrecnd dincolo de opoziia mai mult sau mai puin real dintre cunoasterea comun si cea stiinific, putem afirma c fenomenele unei realiti cu att mai mult cu ct aceast realitatea este una psihosocial pot fi cunoscute fie apelnd la explicaii cu privire la respectivele fenomene, fie prin participarea la ele sau prin trirea lor nemijlocit. Din punctul de vedere al stiinei actuale, se consider c o cunoastere adecvat a unui domeniu nu se poate face dect dac se ajunge la explicaii cu un nalt grad de ntemeiere care s permit nelegerea specificului respectivului domeniu. O astfel de perspectiv este constestat de unii dintre epistemologi, printre argumentele lor fiind si acela c la un anumit nivel unele fenomene nu mai pot suporta explicaii, bazate pe un limbaj discursiv, raional. n aceste cazuri, ar trebui s apelm la un nivel superior de tip evocativ, nondiscursiv, care s poat oferi o cunoastere mai degrab mistic si intuitiv, dect una explicativ. Discuiile numeroase si fertile cu privire la validitatea si adevrul cunoasterii pe baz de explicaie sau a cunoasterii experieniale, ca si a diferenelor dintre nivelul discursiv si cel evocativ al acestei cunoasteri, ar putea sugera c este necesar o schimbare de perspectiv fundamental chiar pentru ceea ce reprezint stiina psihologiei contemporane si viitoare. Vzut pn acum ca un deziderat al psihologiei, apropierea de modelul fizicii cartezian-newtoniene n condiiile n care chiar stiina fizicii si-a reconsiderat poziiile nu poate dect s limiteze adevrata cunoastere psihologic si s confere psihologiei acelasi statut prfuit si nerealist de permanent candindat la poziia de stiin. Paradoxal, pe msur ce psihologia caut s ajung la falsul podium stiinific, fizica ncepe s-si schimbe sensul de evoluie, venind ctre locul de care pn acum psihologia ncerca s se ndeprteze. Pentru a reveni la cunoasterea bazat pe explicaie, iat felul n care I.Mrginean (2000) defineste explicaia: un elaborat (o construcie) prin care un eveniment sau fenomen devine inteligibil prin identificarea cauzelor, a naturii, a interrelaiilor. Se consider c n stiinele socio-umane trebuie s explicm asocierea dintre un obiect si o calitate. Explicaia este o relaie ce utilizeaz ntrebarea De ce?. Generatorul problemei este explanandum-ul (sau fenomenul explicat), ceea ce explicm. Rspunsul se numeste explanans (sau elementul explicativ) si const din propoziii cu diferite grade de

generalitate. Explanansul este alctuit din legi si teorii explicative, dar se poate referi si la semnificaiile atribuite de actorii sociali sau de raionamente ale acestora. (Mrginean, 2000) A.Mihu considera c ntr-o cercetare explicaia este formulata ca o ipotez, si anume o explicaie plauzibil referitoare la relaiile dintre fenomenele studiate. Avem de-a face cu o teorie poteniala, iar prin verificarea ipotezei se ajunge la teoria propriu-zis (Mihu, 1973). Mihu denumeste acest proces pulsaie propoziionala. Schema propus de A.Mihu este valabil att n cazul cercetrilor empirice (urmnd un continuu descendent al importanei de la abordrile preponderent cantitative, experimentale si pn la cele preponderent calitative, neexperimentale), ct si n cazul celei teoretice. I.Mrginean (2000), enumer urmtoarele categorii de explicaii: 1. explicaia cauzal (identificarea unui eveniment); 2. explicaia probabilist; 3. explicaia de specificare a nelesului (meaningful explanation) si a scopului (purposive explanation), cnd un eveniment este explicat prin motivaiile, dorinele, inteniile actorilor; 4. explicaia funcional; 5. explicaia evoluionist sau ecologic (apariia si manifestarea unui simptom ca adaptare la o situaie existenial specific). 6. explicaie teleologic (n care nu cauzele sunt considerate ca explicaii, ci scopurile); 7. explicaia deductiv iar aceasta comport mai multe variante: a) ipotetico-deductiv - prin care se deduce o consecina logica din propoziii stiinifice; b) deductiv-nomologic prin care legile generale sunt considerate ca baza a explicaiei; c) nondeductiv prin care se trece de la o propoziie cu un anumit nivel de generalitate la o propoziie cu un nivel mai nalt de generalitate sau de la o propoziie la alta, situate la acelasi nivel de generalitate S.Chelcea consider c, n testarea ipotezelor nu poate fi urmat n exclusivitate inferena inductiv pentru c, de cele mai multe ori, aceasta este incomplet. Generalizri empirice, consider S.Chelcea, se realizeaz cu un anumit grad de valabilitate, nregistrndu-se astfel o ambiguitate epistemica a explicaiei statistice. (Chelcea, Mrginean, Cauc, 1998)

Termen. Concept. Noiune. Operaionalizarea conceptelorVom prezenta n cele ce urmeaz o analiz a conceptelor din stiinele socioumane bazat n principal pe analiza similar a lui Septimiu Chelcea. Semnele sunt simboluri din logic sau litere ale alfabetului care, ordonate dup reguli precise, comunic ceva despre calitile unitilor sociale. Fiecrui semn i corespunde o semnificaie (sau mai multe), iar relaia semn-semnificaie se stabileste printr-o regula semantic. n plus, atunci cnd scriem literele una lng cealalt ntr-o

ordine precis, ele alctuiesc un cuvnt care semnific altceva dect literele alfabetului. Acest cuvnt este designatul, iar obiectul numit de semn este denotatul. Un exemplu: cuvntul medic este neles de toat lumea ca fiind persoana calificat s trateze pacienii bolnavi. Cuvntul medic este designatul, obiectul propriu-zis ce face parte din realitate (cu calitile lui), reprezint denotatul. Mai atragem atenia asupra termenilor conotaie si polisemie. Sensurile diferite de denotaia cuvntului reprezint conotaia (exemplu: cuvntul medic reprezint un denotat atunci cnd spunem medicul vindec oameni, dar este un conotat atunci cnd afirmm esti medic n motoare auto). Cuvntul polisemie provine din unirea a dou cuvinte grecesti: polis numeros si semantikos semnificaie, si se poate defini, oarecum forat, drept cuvnt cu semnificaii numeroase. Termenul reprezint o expresie lingvistica minim cu neles distinct (Chelcea, 2001), S.Chelcea clasific termenii n trei categorii: - termenii refereniali care au ca designat o entitate fizic (persoan, mulime uman, oras, etc.) sau o entitate ideal (inteligent, deviant, etc.); mulimea obiectelor fizice sau a entitilor ideale constituie extensiunea termenului, iar totalitatea calitilor lor constituie intensiunea termenului; - termenii nerefereniali sau logici care aparin vocabularului logicii: si, sau, este inclus, include, egal, implica, etc.; - termenii extralogici (refereniali) conectai ntre ei cu ajutorul termenilor logici, definii ca fiind noiuni simple, cu ajutorul crora prin combinare, pot fi definite noiuni derivate, cu ajutorul termenilor logici. S.Chelcea face o analiz interesant referitoare la semnificaia n stiinele socioumane a termenilor mprumutai din limbajul comun. Astfel, termenii societate si cultura au un anumit neles pentru o persoan cultivat, bun vorbitoare de limba roman, ns, termeni precum anomie, aculturaie sau gulere albe, rmn fr neles pentru persoanele lipsite de o cultur de specialitate (sociologic, juridic, psihologic). Pe de alta parte ns, citndu-l pe H.Zetterberg, S.Chelcea atrage atenia si asupra impreciziei unor termeni sau asupra ncrcturii afective puternice pe care o dein, fapt care face dificila utilizarea lor. Exemplele alese de autor sunt societate (care poate desemna fie sistemul social global, fie ptura superioar), subcultur, birocraie, devianta, etc. Problema care se pune si pe care o analizeaz S.Chelcea se refer la dubla posibilitate pe care o are cercettorul, si anume, aceea de a opta pentru una din cele doua strategii de mbogire a vocabularului stiinelor socio-umane: denumirea unui nou fenomen printr-un termen din limbajul comun sau crearea unui termen nou pentru designarea fenomenului descoperit. Ambele strategii au avantaje si dezavantaje (S.Chelcea, 2001). S.Chelcea (2001) realizeaz o clasificare a conceptelor n stiinele sociojuridice, folosind diverse criterii. Astfel, dup coninut, conceptele se mpart n:

- concepte ce designeaz uniti sociale (grupuri, societi umane sau rezultatele materiale si spirituale ale oamenilor, ca fiine sociale); - concepte ce au ca referenial calitile obiectelor sociale (coeziune, tnr, inteligent, integrat). Aceast categorie a conceptelor ce desemneaz caliti se submparte n dou clase, prima nglobnd referiri la caracteristicile individuale (trsturi, proprieti, caliti ale indivizilor), cea de a doua referindu-se la caracteristicile grupale. Ambele subclase pot semnifica moduri de a fi (vrsta, sex, inteligena) sau moduri de a face (a calatori, a nva). Si tot categoria ce desemneaz caliti, mai poate fi clasificata n funcie de semnificaia relaie (fiu, dusman, prieten) sau context (de exemplu, calitatea unei persoane de a aparine unei anumite etnii, clase sociale, naionaliti, etc.) (S.Chelcea, 2001). n funcie de nivelul la care se refer caracteristicile n cauz ntlnim: - concepte ce desemneaz caracteristici analitice (sunt concepte ce semnific proprieti care rezult din nsumarea caracteristicilor individuale ale membrilor unui grup, cum ar fi vrsta medie a elevilor dintr-o clasa); - concepte ce desemneaz caracteristici globale sau integrale (cum ar fi structura de putere, democratizarea, totalitarismul). Citndu-l pe S.Moscovici (1990) exemplul dat de S.Chelcea, n acest sens, este elocvent. Democraia nu rezult din comportamentul indivizilor x, y, sau z. Ea este un fapt social total, penetrnd ntreaga viaa social, relaiile de familie si la locul de munca, etc. (S.Chelcea, 2001) Dup tipul de referenial avem: - concepte cantitative (cele care au ca referenial mrimea, greutatea, gradul de intensitate al caracteristicilor unitilor sociale, ca de exemplu coeziune puternic, vrsta de 18 ani, grup numeros); - concepte calitative (a cror caracteristic desemnat, exist sau nu, ca de exemplu, stil de conducere democratic exist diferite niveluri ale democraiei activitate intelectual conine si elemente de munc fizic) Dup nivelul de generalitate conceptele se mpart n: - concepte individuale, considerate concepte istorice (sunt concepte al cror designat are o mare determinare spaio-temporal si care designeaz o singur unitate social: Muntele Ceahlu, profesorul Popescu); - concepte generale considerate invariani, universali sau concepte aistorice (sunt concepte care, indiferent de gradul lor de generalitate, au ca referenial o clas de obiecte sau de caliti, de exemplu: grup, norm, interaciune, etc.) (S.Chelcea, 2001)

n realitatea psiho-social este ns greu de operat astfel de delimitri transante, utilitatea acestor clasificri fiind mai degrab didactic dect operaional. C.Popa (1972) consider definiia ca o operaie logico-semantic, prin care se stabileste o identitate de designat ntre un nume comun si o descripie general. Cu alte cuvinte, ea constituie o operaie general a cunoasterii si comunicrii interumane prin care se apreciaz nelesul termenilor utilizai. (S.Chelcea, 2001) Totodat, C.Popa sistematizeaz funciile definiiei: a) funcia referenial-designatoare (const n delimitarea unei clase de obiecte); b) funcia de introducere a unor termeni noi n vocabularul unui agent cunosctor; c) funcia de concentrare a informaiei, de prescurtare a comunicrii; d) funcia de relevare a schimbrilor intervenite n procesul cunoasterii, pe baza analizei intensiunii termenilor; e) funcia sintetic-calculatorie, care permite prelucrarea informaiei ntr-un alt limbaj. Aceste funcii considera S.Chelcea (2001) - sunt caracteristice tuturor tipurilor de definiii din stiinele socio-umane. Avnd ca lucrare de referin Fundamentele formarii conceptelor n stiinele empirice a lui C.G.Hempel (1952), S.Chelcea distinge trei tipuri de definiii n stiinele socio-umane : ostensiv, nominal si operaional. a) Definiia ostensiv (introdus n stiina de W.Johnson n 1921 si aprofundat de B.Russel n lucrarea Cunoasterea uman. Posibilitate si limitele sale , 1948) are ca specific simultaneitatea pronunrii unui termen necunoscut de ctre un agent cunosctor (S2), dar cunoscut de alt agent cunosctor (S1) si indicarea designatului. Semnul comportamental carcateristic acestei definiii este ridicarea si ndreptarea degetului ctre obiectul de definit. Sunt o serie de condiii ce trebuie respectate , consider Chelcea, pentru a asigura corectitudinea definiiei ostensive: - condiia lingvistic (ntotdeauna trebuie asociat acelasi semn sau cuvnt obiectelor indicate), - condiia simultaneitii (rostirea cuvntului concomitent cu artarea obiectului desemnat) si - condiia operaional (att obiectul desemnat ct si semnul propus s fie perceptibile). Att condiia simultaneitii, ct si condiia operaional vizeaz pe de o parte cerine psihologice (referitoare la concentrarea ateniei subiectului cunosctor att asupra semnului, ct si asupra obiectului), iar pe de alt parte cerine pedagogice, de repetare a asocierii dintre semn si obiect. b) Definiia nominal sau verbal const din specificarea nelesului unui termen cu ajutorul altor termeni sau, altfel spus, din descrierea verbal a unui obiect. Definiendum-ul, cuvnt al crui neles trebuie artat, are aceeasi semnificaie ca si

definiens-ul, cuvintele cu ajutorul crora se instituie un nume, se introduce un termen nou n vocabularul stiinei sau n vocabularul unui agent cunosctor. S presupunem c vrem s introducem n vocabularul agentului cunosctor (S2) termenul de personalitate (definiendum). Noi (S1) cunoastem att acest termen, ct si termenii unitatea bio-psihosocial care se formeaz stadial n ontogenez si determin un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine nsusi. (definiens). S2 nu cunoaste dect definiens-ul. Pentru a arta semnificaia definiendum-ului utilizm numai termeni cunoscui de S2, preluai din limbajul comun sau anterior definii. Spre exemplu, termenii de lume, mod, om fac parte din vocabularul cotidian. Termenii unitate bio-psiho-social, stadial, ontogenez trebuie definii nainte de a-i utiliza n structura definiensului. Definiendum-ul si definiens-ul au acelasi designat. Pentru a exprima aceasta relaie legam definiendum-ul de definiens prin semnul =df., ceea ce nseamn ca prima parte a expresiei are acelasi neles ca si partea a doua a ei. De exemplu: Personalitate=df. Unitatea bio-psiho-social care se formeaz stadial n ontogenez si determin un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine nsusi. O alt modalitate de scriere a relaiei dintre definiendum si definiens const din punerea ntre ghilimele a acestora si intercalarea ntre ele a expresiilor: nseamn, are acelasi neles, semnific, defineste. Vom scrie deci: Personalitate semnific unitatea bio-psiho-social care se formeaz stadial n ontogenez si determin un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine nsusi. Utilizndu-se aceste modaliti de scriere a definiiilor nominale se relev faptul c se are n vedere relaia dintre semne, dintre expresiile lingvistice, si nu relaia dintre semn si designat. Rezult de aici c definiia nominal nu poate fi nici adevrat si nici fals, ci ea este o convenie: ori de cte ori citim sau auzim un anumit cuvnt nelegem un anumit lucru. Exist, o ierarhizare a definiiilor nominale, fiecare dintre acestea fiind constituit din termeni primari (de exemplu, termenul reacie) si termeni derivai (fiind la rndul lor definii cu ajutorul termenilor primari, de exemplu, norm, comportament, etc.). Definiia nominal, apreciaz S.Chelcea (2001), nu ofer nici o informaie despre realitate, definiendum-ul neavnd alt neles dect definiens-ul. De asemenea, n ceea ce priveste funciile definiiilor nominale, acestea urmeaz tipicul funciilor definiiilor, n general, cu excepia funciei referenial-designatoare. n ceea ce priveste funcia referenial-designatoare va trebui analizat raportul dintre definiens si designat. Definiia explicit (definiensul) poate consta fie din relevarea genului proxim si a diferenei specifice (de exemplu: infractor=df. persoan condamnat definitiv de instanele judectoresti), fie din enumerarea caracteristicilor specifice (de exemplu: om= df. fiin bio-psiho-socio-cultural) sau prin enumerarea obiectelor care fac parte din clasa denumit de definiens (de exemplu: fostele ri comuniste din Europa de Est=df. Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.German, Polonia, Romnia, Ungaria, U.R.S.S.). (Chelcea, 2001) c) Definiia operaional sau operaionalizarea conceptelor reprezint un procedeu prin care se decide dac o calitate poate fi atribuit unei uniti sociale sau, asa cum spunea A.Bachrach n 1962, (apud Chelcea 2001) definiia operaionala a unei mncri este reeta sa.

Asadar, definiia operaional este procedeul prin care se stabileste o relaie ntre semnele direct observabile si simbolurile ce apar la nivelul teoriei. J.Simon (1969) sublinia ca o definiie este operaional numai dac cel ce analizeaz conceptul specifica si procedeul, incluznd si instrumentele folosite pentru identificarea sau generarea definiendum-ului si gseste un nalt coeficient de siguran (consistenta n aplicare) pentru definiia dat. Operaionalizarea conceptelor, desi dezbtut din 1927 (anul apariiei orientrii filosofice a operaionalismului prin lucrarea lui P.Bridgman The Logic of Modern Physics) si pn n prezent, a rmas nc n actualitate. Pentru exemplificare, S.Chelcea (2001, 111) prezint operaionalizarea conceptelor de autoritarianism si adaptare la munc industrial a celor provenii din mediul rural (S.Chelcea, 1974). Conceptul de autoritarianism reprezint un model n literatura de specialitate si i aparine lui Backer (1988). Desemnnd un sistem sociopolitic bazat pe subjugarea drepturilor individului fa de stat si lideri (Reber, 1985) conceptul de autoritarism a fost formulat n 1923 de cercettorii de la Institutul de Cercetri Sociale din Frankfurt. Venirea la putere a lui Hitler, n 1933, i-a forat pe muli cercettori din Germania s emigreze n S.U.A. Asa se face c sociologul Theodor W. Adorno, mpreun cu unii din colaboratorii si din Frankfurt, si-a continuat cercetrile la Universitatea Columbia din New York, iar apoi la Universitatea din California, la Berkeley. n 1950 public lucrarea The Authoritarian Personality referitoare la tipul de personalitate care se caracterizeaz prin subordonare si acceptare servila a autoritii. n perioada 1940-1950 s-au studiat diferite aspecte ale personalitii autoritariene cu ajutorul scalelor de atitudine; A-S (scala de antisemitism), E (scala de etnocentrism), P-E-C (scala de conservatorism politicoeconomic), F (scala de atitudine fascist, numit apoi scala de atitudine antidemocratica). Scala F, elaborat de psihologul Daniel J. Levison, este structurat pe noua dimensiuni, si anume: convenionalism, supunere autoritarian, agresiune autoritarian, antisubiectivitate, superstiie si stereotipuri, putere si ncpnare, destructivitate si cinism, proiectivitate, preocupare exagerat pentru problemele morale referitoare la sex. Pentru fiecare dimensiune au fost stabilii indicatori specifici. Pe un continuum cu 7 trepte (de la 3 la +3), persoanele testate si exprim acordul sau dezacordul cu enunurile (indicatorii) din structura scalei. n final, se calculeaz scorul total, pe baza cruia se determin tipul de personalitate. De exemplu, enunul: O persoan care are comportamente si obiceiuri rele si o educaie proast cu greu se poate astepta s fie acceptat de oamenii decenireprezint un indicator n cadrul dimensiunii convenionalism. Cei care se declar total de acord cu acest enun probabil c aparin tipului de personalitate autoritarian. Probabilitatea devine mult mai mare dac respectiva persoan posed si indicatorii celorlalte dimensiuni (dac sunt de acord cu enunurile): Supunerea si respectul fa de autoritate sunt cele mai importante virtui pe care copii trebuie s si le nsuseasc (supunerea autoritarian). Homosexualitatea reprezint o form grav de delicven si trebuie pedepsit cu severitate (preocuparea exagerat pentru problemele morale legate de sex) s.a.m.d. Specialistii apreciaz ca Scala F poate msura n ansamblu autoritarianismul ca sindrom al atitudinilor care predispun la acceptarea ideologiei fasciste, extremiste, antidemocratice.

Personalitatea autoritarian este marcat de prejudeci, fa de grupurile minoritare, de antisemitism si etnocentrism. (Chelcea, 2001) Oricare ar fi problema sociologic ce se impune sau ipoteza pe care trebuie s o demonstrm, aceasta trebuie confruntat ntotdeauna cu problema construirii variabilelor, adic a traducerii conceptelor si noiunilor n operaii de cercetare definite. Asadar, este vorba de a trece de la definiia abstracta sau de la conotaia intuitiv la noiuni psihosociologice (individualism, solidaritate familial, etc.) dup criterii care s permit definirea unei clasificri a acestor variabile. Dup P.Lazarsfeld (1965) traducerea conceptelor n indici presupune parcurgerea a patru etape descrise:a)

reprezentarea figurat a conceptului;

b) specificarea conceptului (adic a analiza componentele conceptului denumite de Lazarsfeld dimensiuni sau aspecte si care se pot deduce att analitic din conceptul general, ct si empiric, din structura intercorelaiilor lor. Indiferent de modul de deducie, conceptul corespunde, n general, unui ansamblu complex de fenomene si nu unui fenomen simplu si direct observabil); c) alegerea indicatorilor. Relaia ntre fiecare indicator si conceptul fundamental fiind definit n termeni de probabilitate si nu de certitudine, este indispensabil utilizarea unui numr ct mai mare posibil de indicatori; d) construirea indicilor (respectiv sinteza datelor primare obinute n etapele precedente); Vom detalia n cele ce urmeaz - procesul de operaionalizare. nelegem prin indicatori n cercetarea empiric socio-uman acele semne observabile si msurabile cu ajutorul crora pot fi caracterizate unitile sociale si calitile lor (S.Chelcea, 2001). Scopul folosirii indicatorilor definiionali utilizai n operaionalizarea conceptelor l reprezint determinarea sau specificarea probabilitilor sau corelaiei dintre indicator si indicat, n vederea reinerii n cercetrile socio-umane empirice doar a acelor indicatori ce coreleaz puternic cu indicatul. Determinarea puterii de discriminare a indicatorilor definiionali reprezint, de asemenea, o important problem n operaionalizarea conceptelor. Aceasta presupune examinarea relaiei statistice dintre indicator si indicat. Stefan Novak (1972) apreciaz c exist trei genuri distincte de putere de discriminare a indicatorului: puterea de respingere, puterea de coninere si puterea de discriminare. Puterea de respingere este proprietatea unui indicator de a lsa n afara sferei lui toate unitile sociale care nu poseda indicatul. De exemplu, a fi proprietarul unei vile este un indicator cu o putere de respingere mai mare dect indicatorul a fi proprietarul unui autoturism, daca avem n vedere indicatorul bunstare material. Probabilitatea ca ntre persoanele care au indicatorul (vil proprietate), dar nu se caracterizeaz prin bunstare material (indicatul) este foarte mic. n afara indicatorului sunt cuprinse aproape toate unitile sociale caracterizate prin respectivul indicat.

Probabilitatea apariiei concomitente a indicatorului si a indicatului tinde spre 1. n cercetrile socio-umane concrete se urmreste maximizarea acestei probabiliti. Puterea de coninere reflect capacitatea indicatorului de a reine n cadrul distins de el toate elementele ce se caracterizeaz prin posedarea indicatorului. Indicatorul a fi proprietarului unui autoturism pentru indicatul bunstare material are o putere de coninere mai mare dect indicatorul a fi proprietarul unei vile. n sfera indicatorului cu o putere de coninere mai mare intr si elementele care nu conin indicatul dat. Concret: vor fi persoane care au automobil proprietate personal, dar nu beneficiaz de bunstare material (de exemplu, persoane care au cstigat un autoturism la concursurile ce se organizeaz). n stabilirea indicatorilor definiionali vom cuta maximizarea att a puterii de coninere, ct si a puterii de respingere, astfel nct corelaia dintre indicator si indicat s tind spre 1 (cnd utilizm pentru definiia operaional un singur indicator). n astfel de situaii vorbim despre puterea de discriminare a indicatorului. De regul, ns, cnd definim operaional un termen utilizm nu unul, ci mai muli indicatori. (Chelcea, 2001) n stabilirea setului de indicatori pentru operaionalizarea conceptelor, facem apel la urmtoarele tipuri: indicatori expresivi (Ie) ce au o legtura mai slab cu indicatul (de exemplu, avem indicatul autoritarism si drept indicatori expresivi alegem supunerea si respectul fa de autoritate ca fiind cele mai importante virtui pe care copii trebuie s si le nsuseasc) sau indicatori predictivi (Ip), respectiv acei indicatori care au o legtur mai puternic cu indicatul. Referindu-se la personalitatea autoritarian, Paul F. Lazarsfeld (1965) aprecia c indicatorul Supunerea si respectul fa de autoritate sunt cele mai importante virtui pe care copiii trebuie s si le nsuseasc este de tip expresiv, n timp ce indicatorul Majoritatea oamenilor nu si dau seama ct de mult este dirijat viaa noastr de comploturile urzite de politicieni este de tip predictiv. Acesti indicatori inclusi n Scala F au o legtur mai slab (indicatorii expresivi) sau mai puternic (indicatorii predictivi) cu indicatul. Persoanele care accept ca Supunerea si respectul fa de autoritate sunt cele mai importante virtui pe care copiii trebuie s si le nsuseasc au o probabilitate mai redus de a fi de tip autoritarian dect persoanele care sunt de acord c Majoritatea oamenilor nu si dau seama ct de mult este dirijat viaa noastr de comploturile urzite de politicieni. Aceasta a doua categorie de persoane se caracterizeaz foarte probabil prin antisemitism, avnd atitudini antidemocratice. Totdeauna trebuie s facem apel att la indicatorii expresivi, ct si la indicatorii predictivi. Dac vrem de exemplu, s studiem coeziunea grupului, lum ca indicatori expresivi rspunsurile la ntrebrile de genul: V place grupul din care facei parte?, V face plcere activitatea grupului dumneavoastr? s.a.m.d., dar vom avea grija s introducem si indicatori predictivi, precum: Intenionai s prsii grupul din care facei parte?, n ce condiii ai prsi grupul dumneavoastr? (S.Chelcea, 2001) n concluzie, ca strategie a alegerii indicatorilor definiionali trebuie s fie avute n vedere pe de o parte maximizarea puterii de discriminare si pe de alt parte minimizarea spaiului de nedeterminare n contextul social concret. Totodat, pentru strategia alegerii indicatorilor (stiut fiind c, n timp, se produce o deplasare a semnificaiei lor) este important ca analistul s in seama att de contextul

social n care se desfsoar cercetarea, ct si de manipulabilitatea indicatorilor (dac sunt direct observabili sau dac nu cumva genereaz probleme de natur s compromit investigaia). De exemplu, desi indicatorul I1 mbrcmintea unei persoane are putere de discriminare mai mare dect a indicatorului I2 mobilarea locuinei, totusi cnd ne referim la indicatul status social, optez pentru I1, pentru ca e mai usor observabil (Chelcea, 2001). Indicele este definit ca fiind variabila unidimensional cu r valori pe care sunt orientate v clase de posibile combinri de caracteristici dintr-un spaiu de atribute multidimensional. (Mayntz, 1969,apud Chelcea, 2001) Proiectarea indicelui, subliniaz Chelcea, nu trebuie s fie o operaie mecanic de nsumare a valorilor acordate indicatorilor, ci opera unui travaliu intelectual ce presupune : fixarea condiiilor n care indicele trebuie s ia valori extreme, normalizarea intervalului de variaie precum si precizarea condiiilor ce determin ordinea valorilor n interiorul intervalului de variaie.

Metod, tehnic, instrument de cercetarePrin metod (gr. Methodos = cale, mijloc, mod de expunere), ca si n celelalte stiine si n filosofie, se nelege modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si de transformare a realitii obiective. Metoda reprezint asa cum se precizeaz n Dicionar de filozofie (apud Chelcea, 2001) aspectul teoretic cel mai activ al stiinei, care jaloneaz calea dobndirii de cunostine noi. Gndirea metodic asigur coerena logic intern si concordana imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectiv. n stiinele socioumane, termenul de metod se utilizeaz n accepiuni foarte variate, fiindu-I asociate cnd un sens prea larg, cnd unul prea ngust. Se vorbeste astfel de metoda statistic, istorico-comparativ, dialectic, experimental, dar si de metoda cazului, convorbirii, celor mai mici ptrate etc. Unii specialisti au remarcat faptul c n stiinele socio-umane noiunea de metod este ambigu. Se utilizeaz cnd la singular (metoda comparativ, metoda stimulilor constani etc.), cnd la plural (metode de culegere a datelor, de prelucrare a informaiilor). Exist foarte multe clasificri ale metodelor dup diverse criterii. Astfel, dup criteriul temporal, se deosebesc: - metode transversale, urmrind descoperirea relaiilor ntre laturile, aspectele, fenomenele si procesele socioumane la un moment dat (observaia, ancheta, testele psihologice si sociometrice etc.); - metodele longitudinale, studiind evoluia fenomenelor n timp (biografia, studiul de caz, studiile panel etc.). Dup reactivitate adic dup gradul de intervenie a cercettorului asupra obiectului de studiu metodele sunt:

- experimentale n care cercettorul intervine provocnd producerea fenomenelor (experimentul sociologic, psihologic); - cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia social provocat etc.); - metode de observaie n care cercettorul nu trebuie s produc vreo modificare a comportamentelor sau situaiilor studiate (studiul documentelor sociale, observaia si altele). Metodele n stiinele socio-umane mai pot fi clasificate si dup numrul unitilor sociale luate n studiu: - metode statistice, desemnnd investigarea unui numr mare de uniti sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de opinie, analizelele matematicostatistice); - metode cazuistice, semnificnd studiul integral al ctorva persoane, chiar a unei singure persoane sau fenomene socioumane (biografia, studiul de caz, monografia sociologic etc.). Dup locul ocupat n procesul investigaiei empirice, metodele pot fi: - de culegere a informaiilor (nregistrarea statistic, studiul de teren, ancheta etc.); - de prelucrare a informaiilor (metode cantitative, metode calitative); - de interpretare a datelor cercetrii (metode comparative, interpretative etc.). Dup criteriul funciei ndeplinite n procesul cercetrii putem vorbi de: a) metode de proiectare a cercetrii (esantionarea, operaionalizarea conceptelor etc.); b) metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.); c) metode de analiz si interpretare (scalarea, analiza factorial,comparaia, analiza de coninut etc.). De-a lungul expunerilor noastre vom folosi cu precdere si ne vom raporta la clasificarea metodelor si tehnicilor de cercetare n funcie de nivelul de acces la instanele sistemului psihic. Din aceast perspectiv, putem vorbi de: - metode care vizeaz planul constient si care se adreseaz cu precdere acestei instane (metoda anchetei pe baz de chestionar sau interviu structurat; metoda observaiei directe etc.) - metode care vizeaz nivelul inconstientului (personal si colectiv) si care au ca obiectiv obinerea de informaii la care subiectul nu are acces direct, nemijlocit si constient

(metoda anchetei pe baz de interviu clinic de profunzime sau interviu de tip analitic, metoda experimentului asociativ-verbal, observaia participativ si analiza actelor ratate etc.) - metode care vizeaz planul transpersonal si care urmreste obinerea de informaii de la nivelul sinelui integral (metoda experimental de tip transanalitic, metoda experimental a caltoriei samanice, a respiraiei holotropice etc.) Trebuie precizat faptul c acest tip de clasificare se face n principal din raiuni de ordin didactic si c n practica de cerectare aceste metode si tehnici sunt folosite ntrun mod mai degrab eclectic. Totodat, trebuie remarcat faptul c, accesul la o anumit instan a sistemului psihic, presupune invarabil si accesarea celorlalte instane si aceasta datorit faptului c psihicul uman este un tot integral sistemic, fiecare nivel comunicnd si reacionnd cu celelalte niveluri n permanen. Spre exemplu, desi interviul de tip analitic si propune s acceseze si s releveze informaii de la nivelul inconstient al persoanei, calea de acces este cu precdere una constient, relaia ca schimb direct de informaii dintre intervievat si intervievator, dintre analizat si analist fiind una constient. Termenul de tehnic (gr. Tekne = procedeu, viclesug) desemneaza ansamblul de prescripii metodologice (reguli, procedee) pentru o aciune eficient, att n sfera produciei materiale, ct si n sfera produciei spirituale tehnici de cunoastere, de calcul, de creaie), precum si n cadrul altor aciuni umane (tehnici de lupt, sportive) (Dictionar de filosofie). Orice metod de cercetare poate conine una sau mai multe tehnici, care la rndul lor pot fi folosite prin aplicarea unor instrumente de cercetare. n fapt, de multe ori, nu se face o distincie foarte clar ntre tehnic, instrument si procedeu de cercetare. Septimiu Chelcea susine c tehnicile de cercetare, subsumate metodelor se refer la demersul operaional al abordrii fenomenelor de studiu. Astfel, dac ancheta reprezint o metod, chestionarul apare ca tehnic, modul de aplicare de exemplu, prin autoadministrare ca un procedeu, iar lista propriu-zis de ntrebri (chestionarul tiprit) ca instrument de investigare. Asadar, procedeul reprezint modalitatea concret prin care este aplicat si/sau administrat un instrument de cercetare. Spre exemplu, exist interviuri aplicate tel