Cap. 1.11

FILIERA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Noţiunea de filieră este definită ca un ansamblu al activităţilor desfăşurate şi funcţiilor asumate de agenţii economici implicaţi în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la producătorul agricol până la consumatorul final.

Principalele activităţi încadrate într-o filieră pot fi considerate: producţia, colectarea, transformarea, distribuţia şi consumul. Pentru produsele agricole şi agroalimentare pot fi delimitate următoarele trei tipuri de filiere: - filiere care funcţionează cu stocuri intermediare, ce sunt cunoscute şi sub numele de stocuri de securitate sau de anticipatie.- filiere care funcţionează cu stocuri tampon previzionale existente la nivelul teritorial cu durată limitată.- filiere care funcţionează într-o ritmicitate diferită şi anume: în flux lent (cu stocuri), în flux continuu (uniform în acest caz neexistând stocuri), fluxuri la cerere (care răspund în mod prompt cererii de produse). Natura ritmicităţii fluxurilor determină organizarea internă a intreprinderilor furnizoare.

Filiera tip de produse alimentare reprezintă un „lanţ al calităţilor promoţionale” în a cărei structură este inclus mediul, zona, gestiunea produselor, structura activităţilor în cadrul filierei, patrimoniul material şi imaterial în obţinerea produselor etc.

Toate acestea implică adoptarea unei strategii de marketing considerată specifică ce urmăreşte două obiective:

- stabilirea şi verificarea existenţei şi unităţii arealului zonal european al calităţii specifice, care pe de o parte beneficiază sau nu de un cadru instituţional, iar pe de altă parte respectă regulile calităţii generale (securitate, informare etc.) şi regulile funcţionării pieţei;

- cercetarea şi propunerea căilor şi mijloacelor de organizare, dezvoltare şi promovare a produselor şi producătorilor de alimente cu calităţi specifice la scară europeană.

Piaţa acestor produse orientează consumatorul şi manifestările agenţilor economici spre delimitarea unor modele ale filierelor produselor cu calităţi specifice.

Studiul unei filire comportă două aspecte fundamentale:

- identificarea sa ( produse, itinerarii, agenţi economici, operaţii, fluxuri );

- analiza mecanismelor reglatoare ( structura şi funcţionarea pieţelor, intervenţia statului, prognoza ).

Operaţiunile executate de către agenţii economici din filieră sunt de trei categorii:

- operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor;- operaţiuni asupra repartiţiilor;- operaţiuni financiare.

Metodologia de analiză a filierelor impune cunoaşterea unei structuri formate din următorale etape:

– Studiul contextului activităţilor studiului, cu referire la: pieţe, evoluţia şi tendinţele consumului, inovaţiile tehnologice majore etc.

– Delimitarea filierei studiate, cu referire la: structura activităţilor produselor/serviciilor; lungimea, lăţimea şi adâncimea filierei; delimitarea geografică şi temporală etc. Un rol important revine definirii acesteia prin resurse, produs final şi tehnologie.– Descrierea filierei, ce constă în structurile următoare: reperarea agenţilor economici şi poziţionarea lor; identificarea funcţiilor şi operaţiilor; identificarea produselor; reperarea, evaluarea şi măsurarea fluxurilor existente în cadrul filierei ( monetare, bunuri şi servicii, informaţii ).-Studiul funcţionării filierei, cu referire la studiul strategiilor agenţilor; structurile şi dinamica pieţelor; mecanismele de regla re şi adoptare a deciziilor; circuitele informaţiilor; tipurile de tranzacţii şi raporturile de putere între agenţii economici existenţi în cadrul filierei; procesele de inovaţie, de răspândire şi de dezvoltare a progresului tehnic; contextul socio-economic şi politic.

- Diagnosticarea şi verificarea ipotezelor, constă în explicarea şi formularea unei interpretări a funcţionării filierei în scopul determinării pârghiilor de acţiuni posibile şi de viitor. Prin metodele statistice ( modelarea econometrică, analiza multifactorială, corelaţii ), se poate cunoaşte grosimea, stabilitatea, liniaritatea şi legăturile dintre filiere.

Producători agricoli sau sectoare de

transformare

ACTIVITĂŢI DE

DISTRIBUŢIE

Consumatori(individuali sau/şi

colectivi)

Fluxul produsului

Fluxul monetar

Fluxul de informaţii

Distribuţia produselor agroalimentare

STAREA DE PRODUCŢIE

STAREA DE UTILIZARE

Logistica în cadrul pieţei agroalimentare are drept obiect să asigure:-concordanţa funcţională dintre produsul alimentar fabricat şi nevoia alimentară medie a segmentului de consumatori sau a componenţilor acestuia preconizată a fi satisfacută;

-concordanţa spatială între producţia de materii prime şi cea alimentara pe de o parte, şi geografia cererii alimentare pe de altă parte, ceea ce implică organizarea filierelor de produse agroalimentare (care urmăreşte echilibrarea cererii din zonele de consum cu oferta din zonele furnizoare);

-concordanţa cantitativă între volumul ofertei de produse agroalimentare şi dimensiunile cererii consumatorului. Pot exista şi situaţii de echilibru cantitativ în acele zone geografice în care volumul de materii prime necesare producţiei şi consumului agroalimentar coincide (este egal) cu consumul zonal;

- concordanţa temporală, prin a carei asigurare trebuie realizată corelarea dintre desfăşurarea continuă sau sezoniera a producţiei, respectiv distribuţiei şi a cererii agroalimentare.

Logistica reprezintă un instrument strategic în distribuţia produselor care poate fi considerată un ansamblu de activitaţi având ca scop plasarea unei cantităţi de produse la costuri scăzute şi în momentul în care există o cerere) şi o definire funcţională (prin care logistica este domeniul de fundamentare stiinţifică în cadrul circulaţiei cantităţilor de produse şi a informaţiilor necesare în acest circuit, dirijare prin distribuitori, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorului). Această interpretare logistică de distribuţie grupează următoarele părţi funcţionale: -input-ul (cu referire la introducerea în sistem a obiectivelor procesului de transfer a produselor); procesul (reprezentând toate activităţile care sunt necesare pentru rezolvarea obiectivului); - output-ul logisticii de distribuţie (materializat prin service-ul de livrare atins în procesul logistic); - reacţia feed-back (ce are loc între structurile funcţionale ale procesului logistic).

În fapt, logistica în sfera marketingului încadrează patru elemente: alegerea unui obiectiv strategic efectuat în funcţia pieţei; gestiunea fluxurilor fizice; gestiunea informaţiilor; gestiunea fluxurilor financiare pe tot parcursul filierei.

Integrarea în filieră are la bază elemente aferente circuitului acesteia:1)Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite funcţionale, în care produsele se pot încadra; 2) Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de eterogenitate a filierei. În circuitul produsului agricol, pot exista sectoarele: privat (mai ales în situaţia producţiei), cooperatist (pentru activităţile de achiziţie, depozitare, livrare), de stat (în transformare mai ales) şi un ansamblu al sectoarelor de stat, cooperatiste sau private în activităţile de comercializare en gros sau en detail.3) Gradul de capitalizare a filierei din punct de vedere al intermediarilor sau a subsectoarelor funcţionale care o compun (ag. ec. intermediar poate fi preponderent pentru orice activitate).4) Numărul mare de mărci şi repartiţia proprietăţilor asupra acestora pentru producţia agricolă şi derivatele acestor produse. 5) Coeficientul (procentul) de penetraţie al capitalului străin în diferite puncte ale filierei. 6) Structura valorică a produsului final raportată pentru fiecare etapă

Distribuţia prin intermediari este utilizată în cadrul filierei în situaţia în care costurile indică neutralizarea canalului direct (înlocuirea acestuia); respectiv marja brută de profit solicitată de intermediari este mai mică decat costurile indirecte care ar fi implicate de comercializarea produselor de catre producătorul însăşi. Existenţa filierelor de distribuţie prin intermediari, cu referire la canalele lungi pentru produsele horticole, este argumentată şi de necesitatea concentrării produselor, într-un singur loc, în scopul de a uşura comercializarea lor prin magazine, de a controla calitatea, starea fito-sanitară, de a se acorda posibilitatea comparării reale şi eficiente a diferitelor produse provenite de la diverşi producători

FUNCŢIILE INTERMEDIARULUI Este necesară cunoaşterea funcţiilor intermediarului care se pot deduce din contactul dintre furnizori şi clienţi. Aceste funcţii sunt grupate în tehnice şi economice . Funcţiile tehnice sunt legate de activităţile ce trebuie efectuate de intermediari în cadrul teritorial unde au loc circuite de distribuţie. Referitor la aceste funcţii pot fi delimitate atribuţii privind: recepţia, depozitarea, ambalarea, transportul, sortarea, condiţionarea etc. Funcţiile economice ale intermediarilor se referă în special la stabilirea preţurilor în preluarea produselor agricole de la producător, ritmul livrării produselor către consumator, stabilirea condiţiilor de livrare-preluare, finanţarea pierderilor şi a stocurilor etc. - toate acestea prin utilizarea diferitelor forme de negociere efectuate pe baza contractului între parteneri.

Funcţiile tehnice şi economice ale intermediarilor în filiera produselor agricole şi agroalimentare

Agenţii economiciimplicaţi

Situaţia geografică în raport cu consu-mul şi

producţia

Atribuţii aferente funcţiilor tehnice

Atribuţii aferente funcţiilor

economice

EXPEDITORIIproducţiei agricole

ZONA DEPRODUCŢIE

Recepţia produselor (sesizarea maturităţii la recoltare).Sortarea, condiţionarea, amba- larea în vederea transportului şi depozitării.Depozitarea, maturizarea.Formarea loturilor omogene de produse.

Negocierea preţurilor.Ritmul preluărilor de produse.Studierea ofertei de produse horticole ale producătorilor.Încheierea contractelor cu producătorii.

EN GROS-işti ZONA DECONSUM

Recepţia produselor (sesizarea maturităţii comerciale).Diferenţierea cantitativă şi ca- litativă a produselor agricole existente în loturile transpor- tate.Formarea şi păstrarea stocu- rilor de rezervă.Sortarea, condiţionarea şi am- balarea conform solicitărilor comerciantului.Livrarea produselor.

Negocierea preţurilor.Analiza şi evaluarea nivelului costurilor activităţilor filierei.Finanţarea pierderilor şi a cheltuielilor pri- vind stocurile.Încheierea contractelor între intermediari.

DISTRIBUITORI, COMERCIANŢI

ZONA DE CONSUM Transportul produselor.Ambalarea produselor com- form solicitărilor consuma- torilor.

Promovarea produse- lor.Aprovizionarea consu- matorilor la cel mai avantajos preţ.Studiul cererii de produse agricole.

Agenţii economici din cadrul filierei agroalimentare în mod frecvent sunt in relaţii de concurenţă într-un segment al pieţei, considerat heterogen nu numai in sens economic. Aceste relaţii de concurenţa heterogenă sunt axate pe componentele fundamentale de structură ale pieţei agroalimentare şi anume: - heterogenitatea naturii pieţei, - dimensiunea pieţei, - interdendenţa agenţilor economici, - posibilităţi diferite de manifestare a independenţei fiecărui agent economic în cadrul pieţei, -posibilitaţi diferite de organizare şi acces la informaţii, - inegalitatea în puterea de penetrare în cadrul filierei, - posibilităţile de acumulare prealabilă a capitalului sau apartenenţa la un grup etc.

Raporturile dintre distribuitori şi furnizori în cadrul filierei agroalimetare pot fi delimitate prin următorele: 1) Luarea în considerare a condiţiilor de cumpărare a produselor - cazul aplicării preţului "franco-destinaţie" care este considerat un preţ logistic mediu şi la care nu intervine mărimea loturilor livrate; - cazul aplicării preţului la preluarea produselor de la producător, transportul, stocajul etc., fiind suportate de distribuitor. 2) Aprovizionarea printr-un mare distribuitor. În acest caz pot coexiata trei tipuri de aprovizionări: directă, prin stoc, prin tranzit.

Forme de aprovizionare printr-un mare distribuitor

Aprovizionări

Avantaje Incoveniente

DIRECTA

-optimizarea cantitaţiilor de produse în stare proaspătă;

-absenţa stocurilor de produse;-nu se semnalează întreruperea legăturilor cu

unitatea de desfacere cu amănuntul.

-nu se pot optimiza capacităţile de depozitare

PRIN STOCU

RI

-optimizarea transportului în amonte:o singură comandă, o singură factură, un singur

transport;-posibilităţi de fructificare la un înalt nivel al

unor operaţii comerciale şi financiare privind piaţa

-cheltuieli financiare suplimentare; -riscuri privind imposibilitatea

vânzărilor; -riscuri diverse; incendii, greve, etc.

PRIN TRANZI

T

-inexistenţa stocurilor;-ritmicitatea funcţionalităţii capacităţilor de

depozitare;-optimizarea transportului în aval: prin

capacitatea unui mijloc de transport se deservesc mai mulţi furnizori, pot fi incluse mai multe familii de produse, posibilităţi de

repartizare la mai multe raioane ( câştiguri de la 5 la 10% în raport cu livrările directe ).

-nerecunoaşterea exactă a cantităţilor de produse comandate , cauzată de

rotunjirea comenzilor;-comercianţii nu sunt mulţumiţi

Agentul economic intermediar optează pentru un obiectiv strategic în funcţie de funcţionalitatea pieţei urmărindu-se avantaje ce pot fi obţinute prin:- inovaţii în organizarea activităţilor din filieră (standardizarea condiţionării produselor, paletizarea şi introducerea de platforme etc.), inovaţii instituţionale care uşurează implementarea inovaţiilor precedente (cum sunt de exemplu organizaţiile interprofesionale);

-economiile de spaţiu, cu referire la combinarea a două sau mai multe activităţi identice desfăşurate în interiorul unei singure intreprinderi, dar administrate separat;

-introducerea unor inovaţii în modernizarea filierei, cu referire la inovaţiile tehnice (prin achiziţionarea unor utilaje noi şi performante pe filieră);

- economii în cazul existentei şi/sau achiziţionării unor capacităţi de transport, stocaj, livrări de produse pe piaţă etc.

Cunoaşterea unor laturi esenţiale cu implicaţii profunde în utilizarea metodelor şi tehnicilor de marketing presupun: .

a) Existenţa unor limite de ordin natural, economic şi social, care în etapa actuală a pluralismului proprietăţii, presupune găsirea unor soluţii în optimizarea circuitului produs-pret-romovare-distribuţie. Cu referire la domeniile: - economic (sistemul fiscal, norme salariale, preţuri) şi financiar (credite, dobânzi etc);- social (protecţia lucrătorilor prin legislaţia muncii, securitatea sociala şi securitatea muncii), implicare in procesul educativ-informativ;- protecţia consumatorilor (reglementări privind calitatea produselor şi serviciilor, a condiţiilor de vânzare, ambalare, norme igienico-sanitare etc.);- protecţia concurenţei (reglementări privind combaterea practicilor concurenţiale neloiale, legi antitrust şi anti monopol);protecţia mediului.

b) Cunoaşterea şi atenuarea unor dezechilibre şi contradicţii, care pot apărea în cadrul sferei producţiei agroalimentare: - între asigurarea producţiei animale destinate consumului şi cantităţii de proteină furajeră necesare, în special, pentru producţia de carne de porc, de pasăre şi ouă;- între producţia de materii prime agricole şi capacităţile de prelucrare industrială, a acestora;- între cerere şi ofertă la unele produse (lapte, carne şi produse din carne, fructe etc.), la care producţia nu va acoperi cererea în diferite etape ale tranziţiei către o economie de piaţă (cu referire la raportul cerere-nevoi);- liberalizarea preţurilor la produsele agroalimentare, în condiţiile în care producţia la unele produse nu satisface cererea, va determina creşterea preţurilor şi deci, efecte inflaţioniste;- discrepanţa ce se poate crea între dorinţa de creştere a veniturilor salariaţilor (lucrătorilor) şi stagnare a activităţii economice..

c) Deficienţa infrastructurii cu referire la natura serviciilor solicitate în sectorul agroalimentar, care afeactează structura şi costurile marketingului în acest sector, d) Poziţia slabă de negociatori a producătorilor, în structura competitivă a pieţelor produselor agroalimentare.e) Informarea limitată a producătorilor. Pentru acest motiv nu se poate face previzionarea producţiei proprii, cu posibilităţi de apariţie a riscurilorf) Problema raportului investiţii-dobânzi, sesizată de necesitatea înfiinţării sau modernizarii unor obiective de investiţii (cu referire la tehnologii sau capacităţi în valorificarea produselor agricole) şi posibilităţi (inclusiv condiţiile) de acordare a sumelor necesare pentru acestea.

Politica de filieră se încadrează în ansamblul politicii economice la nivel naţional şi de ramură.

- Afilierea producătorului agricol la politica de filieră se poate face adoptând strategii prin care în calitate de furnizor acesta să urmărească:

efectuarea de acorduri de parteneriat între diferiţi producători în vederea unor distribuţii masive de produse; distribuirea la timp de produse foarte (ultra) proaspete direct magazinelor sau platformelor (centrelor) distribuitorilor; aprovizionarea directă a marilor centre comerciale (supermarket-urilor);

adoptarea unei politici de calitate în lansarea şi circulaţia produselor pe piaţă.

- Restricţiile extinderii filierei sunt condiţionate de anumite obstacole prin care se limitează fenomenul logistic. Se pot enumera: absenţa unei pieţe

rentabile (respectiv eficace din punct de vedere al cantităţilor şi calităţilor de produse, al serviciilor, preţurilor etc.); obstacole de ordin tehnico-economic (imposibilitatea recoltărilor la maturitatea optimă şi a distribuirilor cu o dată

limită de consum şi ca atare, nu întotdeauna se pot asigura pentru fiecare din circuitele filierei condiţii logistice optime de condiţionare, stocaj, distribuţie etc.); obstacole legate de infrastructurile logistice cu referire la volurnul şi gradul de modernizare al capacităţilor logistice (un rol important revine

posibilităţilor de înfiinţare a pieţelor en-gros).

Tendinţe în politica de îmbunătăţire a filierelor agroalimentare din România1) O preocupare de bază trebuie să o constituie organizarea ofertei care este necesar să fie omogenă (calitativ) şi suficient de mare (cantitativ).2) Stabilirea şi menţinerea unor relaţii avantajoase între producătorii agricoli şi unităţile de prelucrare şi valorificare a produselor agricole. 3) Instituirea celor mai adecvate forme asociative cu privire la aprovizionarea producătorilor agricoli cu resurse materiale4) Necesitatea infiinţării unor cooperative de valorificare prin licitaţie (cu referire la bursele de legume şi fructe), acestea trebuind să promoveze forţe contractuale specifice caracterului monopolist al pieţei. 5) Practicarea formelor de "contracte de colaborare" între unităţile integratoare (reprezentate prin unităţile de comerţ cu ridicata şi/sau unităţi de prelucrare) şi producătorii agricoli, pe criteriul zonal. 6) Organizarea unor circuite de distribuţie capabile să asigure condiţiile materiale impuse de o valorificare eficientă. 7) Sprijinirea de către statul român, prin intermediul MAPDR, a aprovizionării pieţelor agroalimentare, identificându-se domeniile care ar putea deveni competitive pe piaţa mondială.