BIOSYS GROUP------------------------------------------------------------------------------------

MONITORIZAREA BIODIVERSITĂȚII DIN ZONA VIITORULUI PARC EOLIAN , COMUNA BEIDAUD, SAT SARIGHIOL DE DEAL, ÎN

PERIOADA 01.08.2010 - 30.04.2011

Gabriel BĂNICĂ

Biolog

1. INTRODUCERE

Capacitatea de generare de energie eoliana, care creste cu circa 29% pe an, a sarit de la mai putin de 5 000 megawati, in 1995, la mai mult de 47 000 megawati, in 2004, o crestere de noua ori.

Cresterea anuala a capacitatii de generare de energie eoliana este de 29% pe an, comparativ cu 1,7% pentru petrol, 2,5% pentru gaze naturale, 2,3% pentru carbine si 1,9% pentru energia nucleara. Exista sase motive pentru care capacitatea de de generare de energie eoliana creste atat de rapid: vantul se gaseste din abundenta, este ieftin, este inepuizabil, se gaseste la scara larga, este curat si nu perturba clima. Nici o alta sursa de energie nu are toate aceste attribute.

Europa conduce lumea intr-o epoca a energiei eoliene. Germania, care a deposit Statele Unite ale Americii in 1997, este “conducatoare”, cu o capacitate de generare de energie eoliana de 16 600 megawati. Spania, o utilizatoare in crestere de energie eoliana, din sudul Europei, a deposit Statele Unite in 2004. Danemarca, tara care, in present, obtine impresionantul procent de 20% din energia de care are nevoie prin utilizarea vantului, este si ea producator si exportator de varf de turbine eoliene.

In estimarile sale cu privire la 2005, Global Wind Energy Council apreciaza ca, in ceea ce priveste capacitatea Europei de a genera energie eoliana, aceasta va creste de la 34 500 megawati in 2004, la 75 000 megawati in 2010 si 230 000 megawati in 2020.

Pana in 2020, doar cativa ani de aici inainte, se estimeaza ca electricitatea generata pe baza vantului va satisface nevoile de energie electrica pentru locuinte a circa 195 000 000 consumatori, ceea ce inseamna jumatate din populatia Europei.

Dupa ce si-a pus la punct cea mai mare parte din capacitatea sa, de 34 500 megawati, de generare de energie electrica eoliana, pe uscat, Europa exploateaza acum si vantul din zonele de coasta. O evaluare realizata in 2004, de catre grupul de consultanta in domeniul energiei eoliene Garrad Hassan, cu privire la potentialul zonelor de coasta ale regiunii, a concluzionat ca, daca guvernele s-ar “misca” suficient de hotarat in sensul dezvoltarii vaste a capacitailor de generare de energie eoliana din regiunile de coasta, pana in 2020, vantul ar putea devein sursa de energie pentru intreaga Europa, in ceea ce priveste consumul casnic.

Marea Britanie, care se misca rapid in sensul dezvoltarii capacitatii sale de producere de energie eoliana in regiunile de coasta, a acceptat, in aprilie 2001, oferte pentru locatii care vor asigura o capacitate de generare de energie eoliana de 1 500 megawati. In 2003, guvernul a primit oferte pentru alte 15 locatii din regiunile de coasta, cu o capacitate de generare de energie eoliana care ar putea depasi 7 000 megawati. Necesitand investitii de peste 12 miliarde dolari S.U.A., aceste ferme eoliene de coasta ar putea satisface nevoia de electricitate pentru locuinte a 10 000 000 din cele 60 000 000 de oameni, cat reprezinta populatia tarii. La sfarsitul lui 2004, Marea Britanie avea in regiunile de coasta putere eoliana instalata de 124 megawati fiind inca in constructie.

Promovarea dezvoltarii capacitatilor de exploatare a vantului in Europa este rezultatul ingrijorarii provocate de schimbarile climatice. Valul record de caldura ce a lovit Europa in 2003, val ce a parjolit

culturile si a dus la pierderea a 49 000 de vieti, a accelerat inlocuirea carbunelui, a carui utilizare a dus la perturbarea climei, cu surse de energie curate. Printre celelalte tari care se indreapta serios catre utilizarea vantului, se numara Canada, Brazilia, Argentina, Australia, India si China.

Unul dintre elementele ce fac vantul atat de “atragator”, il reprezinta abundenta sa. Cand Departamentul de Energie al Statelor Unite ale Americii a dat publicitatii primul sau “inventar” cu privire la resursele de vant, in 1991, s-a vazut ca trei state bogate in vant – Dakota de Nord, Kansas si Texas – aveau suficienta energie eoliana pentru a satisface nevoile de electricitate la nivel national. Cei care se gandeau la vant ca la o sursa de energie de ciliate mai slaba au fost surprinsi de aceasta descoperire.

Retrospectiv, stim ca o astfel de subestimare grosolana a potentialului vantului s-a bazat pe tehnologiile existente la nivelul anului 1991. Progresele inregistrate de atunci in domeniul proiectarii de turbine, permit functionarea turbinelor la viteze mici ale vantului, permit transformarea mai eficienta a energiei eoliene in energie electrica si permit exploatarea mai vasta a regimului vantului. In 1991, turbinele eoliene ajungeau, in medie, la 40 metri inaltime. Astazi, noile turbine sunt inalte de 100 metri, reusind poate sa tripleze “recolta de vant” obtinuta atunci. Stim acum ca S.U.A. au suficienta energie eoliana ce poate fi exploatata pentru a face fata nu numai necesarului national de electricitate, ci si necesarului national de energie.

Cand industria producatoare de energie eoliana a inceput sa se dezvolte in California, la inceputul anilor 1980, electricitatea generate de vant costa 38 centi per kilowatt ora. De atunci, costul ei a scazut la 4 centi, sau chiar mai mult, in locatiile cu potential eolian de “prima” calitate. Iar unele contracte de aprovizionare cu energie pe termen lung au fost semnate, in S.U.A., la 3 centi pe kilowat ora, facand din vant una dintre cele mai ieftine surse de electricitate din lume.

Principalul cost asociat electricitatii generate eolian il reprezinta investitia initiala pentru construirea fermelor eoliene. Din moment ce vantul este un “combustibil” gratuit, singurul cost de operare este cel cu intretinerea turbinelor. Data fiind recenta volatilitate a pretului gazelor naturale, stabilitatea pretului energiei generate pornind de la puterea vantului este deosebit de tentanta. Cum este aproape sigur ca in viitor pretul gazelor naturale va fi inca unul si mai mare, centralele electrice pe baza de gaze natural ear putea deveni intr-o zi simple “rezerve” pentru electricitatea generate prin exploatarea vantului.

Dat fiind potentialul enorm al vantului si beneficiile pe care utilizarea acestuia ca sursa de energie le aduce in ceea ce priveste stabilizarea climei, a sosit momentul sa luam in considerare concentrarea eforturilor noastre exclusive in sensul dezvoltarii de resurse de energie eoliana. In loc sa dublam cantitatea de energie electrica generate eolian la fiecare 30 de ani, poate ar trebui sa o dublam in fiecare an, pe parcursul catorva din urmatorii ani, cam tot asa cum numarul computerelor conectate la internet s-a dublat in fiecare an din 1985 incoace.

Intr-o astfel de situatie, costurile ar scadea precipitat, conferind electricitatii obtinute pe baza vantului un avantaj asupra combustibililor fosili mai mare decat a fost vreodata (Brown, L., R. 2006. Planul B 2.0 – Salvarea unei planete sub presiune si a unei civilizatii in impas. Editura Tehnica, Bucuresti, p. 199-203).

Precizam ca energia eoliana, ca producator de electricitate, poate dura 7 miliarde de ani, pana la eventuala explozie – disparitie – a Soarelui! O problema ar fi ca electricitatea produsa variaza considerabil in functie de anotimpuri, de viteza vantului si de puterea furnizata de acesta (***. 2008. Les autres energies. Science et Vie, Hors Serie, no. 243, juin 2008, Paris, p. 42-43).

Centralele eoliene sunt uneori criticate pentru diverse motive, cum ar fi zgomotul produs, impactul peisager sau impactul asupra pasarilor. Exista o solutie, amplasarea acestor turbine eoliene pe mare, dar acest lucru dubleaza investitia (***. 2008. Des renouvelables pas si “vertes”. Science et Vie, no. 1086, mars 2008, Paris, p. 68).

Este evident ca o astfel de sursa de energie va deveni una din temele importante de cercetare pentru o gama larga de specialisti din diverse domenii. Totul pentru cat mai multa energie curata si durabila!

2. ENERGIA EOLIANĂ ÎN EUROPA

Obținerea energiei eoliene începe să devină o preocupare constantă a statelor Uniunii Europene. În prezent asistăm la o dezvoltare accelerată a parcurilor de centrale eoliene, mai ales în statele din nordul si vestul Europei.

Exemplificăm acest lucru prin câteva date care ne dau puterea centralelor eoliene instalate în câteva țări din Europa, la sfîrşitul anului 2007.

Puterea (în MW) a centralelor eoliene din câteva țări din Uniunea Europeană (2007)

Nr. Crt. Ţara Puterea (MW)1 Europa 56 5352 Germania 22 2473 Spania 15 1454 Danemarca 3 1255 Franţa 2 4546 Italia 2 7267 Anglia 2 3898 Olanda 1 7469 Bulgaria 7010 Ungaria 6511 Croaţia 1712 România 813 Slovacia 5

Constatăm că Germania deține 39,36% din energia eoliană produsă în Europa, Spania 26,79 %, Danemarca 5,53%, Italia 4,82%, Franța 4,34% şi Anglia 4,23%.

Cehia, Finlanda, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Latvia, România şi Slovacia dețin împreună doar 0,5% din energia eoliană produsă în Europa!

Cu toate acestea, şi în România se poate vorbi de o creştere a acestui tip de energie: la sfârşitul anului 2006 exista o putere de 3 MW iar la sfârşitul anului 2007 aceasta ajunsese la 8 MW.

3. CONDIȚII FIZICO – GEOGRAFICE

3.1. Aşezare geografică

Dobrogea reprezintă cea mai estică regiune a României, fiind situată într-opoziție geografică deosebită. Localizată între Dunăre la vest şi nord-vest şi nord, DeltaDunării la nord-est şi Marea Neagră la est – cel mai estic punct al uscatului corespundemeridianului de 29041’24’’ longitudine estică, ce corespunde zonei oraşului Sulina – iarla sud de frontiera cu Bulgaria. Teritoriul uscatului dobrogean însumează 15 485 km2,reprezentînd 6,52% din suprafața totală a țării, cuprinzînd o serie de unități de relief ântrecare se remarcă cel mai vechi masiv montan – Munții Măcinului – ca şi cel mai nouteritoriu al Europei – Delta Dunării. La acest teritoriu se adaugă platforma continentalămarină.Poziția sa geografică deosebită, prezența Dunării şi a Deltei, ca şi a Mării Negrea permis dezvoltarea pe teritoriul Dobrogei a unei flore şi faune cu totul particulareraportată la restul României. Condiționată în egală măsură de relief, sol, trăsăturile climeica şi de evoluția acestora, atît flora cît şi fauna Dobrogei reprezintă un veritabil amestecde elemente de origini diverse.Structura actuală, cu totul particulară, a biodiversității Dobrogei este în fapt rezultatulevoluției teritoriului Dobrogei pornind de la sfîrşitul terțiarului cînd se conturează de faptmajoritatea componentelor actuale.

3.2. Geonomie, structură fizico-geografică

Dobrogea, unitatea teritorială din sud-estul României este alcătuită din douăsubunități, cu particularități fizico-geografice, pedologice şi climatice: Dobrogeacontinentală, cu o suprafață de cca 12 300 km2 şi Dobrogea maritimă, cu suprafața de cca3 200 km2.Dobrogea continentală (Podişul Dobrogei) este un podiş cu altitudini între 100 şi476 m, situat între Dunăre, malul lacului Razelm, Marea Neagră şi granița cu Bulgaria,între Ostrov şi Vama Veche. Relieful are în general caracter colinar. Podişul Dobrogeiare trei mari subdiviziuni: Dobrogea de nord, mai înaltă (cca 200 m altitudine medie) şicuprinde unități distincte ca munții Măcin, podişul Niculițel, dealurile Tulcei, podişulBabadag, Dobrogea centrală, mai joasă (cca 100 m altitudine medie), alcătuită dinPodişul Casimcei şi Dobrogea de sud, de asemenea joasă (cca 100 m altitudine medie),formată din podişul Cobadin.Varietatea cea mai mare de relief şi substrat se înregistrează în Dobrogea de nord,unde se întâlneşte atât relief colinar tipic, format pe calcare triasice şi jurasice, acoperitede loess cât şi relief montan (munții Măcin şi parțial podişul Niculițel) cu piscuri ascuțite(cu altitudine maximă de 467 m) şi pante abrupte, formate din granite, diorite, porfire sau

şisturi. Podişul Babadag are forma unui patrulater, orientat pe direcția NV-SE, cualtitudine maximă de 401 m. Are aspectul unui podiş deluros, puternic fragmentat de văiscurte şi puțion adânci (Coteț, Popovici, 1972). Podişul Casimcei prezintă un reliefcolinar destul de fragmentat, sculptat în şisturi verzi, acoperite în mare parte cu loess. Secaracterizează prin înălțimi reduse, de 200-300 m altitudine, cu înălțime maximă de 394m. Podişul Cobadin este un podiş tabular, format din roci calcaroase, acoperite de unstrat gros de loess. Acest podiş este slab fragmentat de câteva văi de tip canara, tăiate încalcare.Dobrogea maritimă este formată din Delta Dunării, Complexul lagunar Razelm-Sinoe şi zona supralitorală a Mării Negre dintre Vama Veche şi Gura Musura a brațuluiChilia. Delta Dunării este o câmpie fluvio-marină în curs de formare, cu relieful aproapeplan, cu o mică înclinare de la vest spre est. Acest teritoriu rezultat în urma interacțiuniidintre Dunăre şi Marea Neagră, se împarte în două sectoare: delta fluvială în vest şi deltafluvio-marină în est, ele fiind separate prin aliniamentul de grinduri Letea-Caraorman-Crasnicol. Din suprafața totală de 4 152 km2 a deltei (3446 km2 pe teritoriul României),16,65% reprezintă forme de relief pozitive, adică grinduri iar 83,35% reprezintă zoneinundate şi înmlăştinite. Delta Dunării se prezintă ca o imensă întindere acoperită demlaştini (cca 70% din suprafață), lacuri, gârle, canale, brațe ale Dunării (13% dinsuprafață) şi porțiuni de uscat (cca 17% din suprafață). Mlaştinile ocupă relieful negativ,de mică adâncime (0,5-1 m) iar lacurile ocupă depresiunile mai adânci. Uscatul estereprezentat prin grindurile fluviale, ce mărginesc canalele şi brațele Dunării, pringrindurile maritime (cordoanele litorale) ce despart delta fluvială şi maritimă şi princâmpurile Chiliei şi Stipoc, de origine continentală. Grindurile fluviale sunt fâşii îngusteşi plane de aluviuni lutoase, cu înălțimi de până la 2-3 m deasupra nivelului Dunării.Cordoanele litorale sunt insule de nisip maritim şi aluviuni fluviale, modelate de vânturisub forma unor dune, cu înălțimi de până la 13 m. Câmpurile Chiliei şi Stipoc suntfragmentele unei câmpii plane de loess, cu altitudini de 2-6 m.Zona supralitorală (țărmul maritim), reprezintă o zonă de plaje înguste (între 5-300 m), formate în urma proceselor de abraziune şi acumulare marină, care se lățesc îndreptul lacurilor paramarine, foste lagune separate de mare prin depunerea unor cordoanesuccesivede nisip de către curenții marini. Pe suprafața grindului Chituc, cel mai maregrind maritim din sudul Deltei Dunării (cca 7700 ha), situat între mare şi apele laculuiSinoe, plajele nisipoase ajung până la o lățime de 4,3 km. Ele sunt formate dintr-osuccesiune de cordoane litorale cu dune de nisip, ce alternează cu suprafețe depresionare,înmlăştinite sau inundate şi transformate în bălți cu caracter permanent. Din punct devedere geomorfologic, zonei litorale îi aparține şi grindul Saele (Istria), formă deacumulare apărută înaintea grindului Chituc, în perioada în care suprafața actuală alacului Sinoe era acoperită de mare (secolul IV î.Chr.). Grindul Saele prezintă o suprafațăde cca 2 400 ha şi este format dintr-un complex de cordoane litorale printre care seinterpun zone depresionare, înmlăştinite. Ca urmare a specificului floristic şi faunistic (înspecial ornitologic), grindurile Chituc şi Saele au statut de rezervații ştiințifice de tipmixt şi reprezintă zone protejate, afiliate Rezervației Biosferei Delta Dunării.

3.3. Clima Dobrogei

Clima actuală a Dobrogei este de tip temperat-continental, valorile extreme aletemperaturilor fiind atenuate de influența Mării Negre, a deltei şi luncii Dunării. Radiația

solară este cea mai ridicată comparativ cu alte zone geografice ale țării, atingînd valori de125 kcal/cm2/an. Valoarea maximă se înregistrează pe litoralul maritim, 127 kcal/cm2/an,zonă unde şi sumele anuale ale bilanțului radiativ depăşesc 45 kcal/cm2. Radiația solarăcea mai intensă se înregistrează în cursul lunii iulie, cînd cerul este predominant senin,ajungînd la circa 18 – 20 kcal/cm2 iar cele mai scăzute în decursul lunii decembrie – 3 –4 kcal/cm2.Particularitățile reliefului şi ale vegetației influențează puternic caracteristiciletemperaturii. In nordul Dobrogei, în zona Munților Măcin şi la vest de Babadag existădouă zone caracterizarte prin relief accidentat unde temperatura medie anuală este de 100C. Restul Dobrogei se înscrie în zona temperaturilor medii de 110 C anual. Valorileminime ale temperaturilor medii anuale se ânregistrează în luna ianuarie –2 - 00 C, iarcele maxime se înregistrează în luna iulie, fiind de 21 - 220 C în nordul Dobrogei şi depeste 230 C în Dobrogea Centrală şi de Sud. Pe litoral, datorită influenței brizelor marine,temperaturile sunt mai moderate comparativ cu cele înregistrate în zonele de câmpie dela vest de Dunăre.Primăverile sunt reci, iar verile foarte călduroase. Toamnele sunt de asemeneacălduroase, chiar dacă apar unele zile de iarnă în cursul lunii noiembrie. Iernile sunt maipuțin aspre comparativ cu cele din zona Cîmpiei Romîne. Numărul de zile cu temperaturisub limita de îngheț este de circa 70 – 90 iar durata intervalului fără îngheț atinge circa240 de zile pe litoral şi valori de 200 – 230 în zonele continentale ale Dobrogei. Zilele devară cu temperaturi de peste 250 C se înscriu între 70 la Constanța şi 95 la Tulcea, iarnumărul de zile tropicale este de 20 – 30 în Dobrogea de Nord şi 40 de zile în restulDobrogei.Umiditatea relativă a aerului ia valori cuprinse între 78 şi 85%, valorile extremeînregistrîndu-se în lunile ianuarie – 84-88% şi respectiv august – 50%. Uneori, valorileumidității pot coborâ sub 30% în timpul lunilor de vară, în special pe litoral.Nebulozitaea Dobrogei este cea mai redusă comparativ cu restul țării. Numărulde zile senine este cuprins între 87 în zona Mangalia şi 65 în zona Tulcea. Numărulmaxim de zile însorite se înregistrează pe litoral – circa 150 - 160 zile/an pentru ca spreinteriorul uscatului numărul acestora să scadă la circa 110 zile/an. Numărul cel mai marede zile senine este cuprins în intervalul aprilie – noiembrie, iar numărul mediu anual alzilelor noroase descreşte de la nord (207 zile la Tulcea) spre sud (189 zile la Mangalia).Similar se prezintă şi situația zilelor cu cer acoperit, înregistrîndu-se astfel în medie 91 dezile cu cer acoperit la Tulcea şi doar 88 zile la Mangalia.Durata de strălucire a Soarelui este în medie de 2200 ore/an, în unele zone aleDobrogei aceste valori fiind depăşite – 2502 la Sfântu Gheorghe, 2260 la Tulcea, 2425 laMangalia, 2337 la Medgidia. Valorile maxime ale strălucirii Soarelui se înregistrează înluna iulie – 318 – 358 ore.Din punct de vedere al precipitațiilor, Dobrogea reprezintă cea mai uscată a țării,limitele medii ale precipitațiilor înscriindu-se între 350 şi 510 mm anual. Zona litorală –cuprinsă între țărmul mării şi o linie aproximativ paralelă cu acesta situată la circa 30 –40 km în interior - se caracterizează prin cele mai scăzute cantități de precipitații – sub400 mm anual. Cele mai mari cantități de precipitații cad în zona de sud-vest a Dobrogei– peste 450 mm anual – ca şi în vestul Podişului Babadag – unde se înregistrează peste600 mm anual şi în zona Munților Măcin.Precipitațiile sunt mai abundente în perioada caldă a anului – lunile aprilie –octombrie – când se înregistrează circa 60% din totalul acestora. Ploile cele mai

abundente cad la sfârşitul primăverii şi începutul verii, o a doua perioadă ploioasăînregistrându-se în luna noiembrie. Uneori aceste ploi au caracter torențial.In ceea ce priveşte precipitațiile sub formă de ninsoare, acestea sunt de asemeneareduse cantitativ. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 8 – 15 în zona litoral.Numărul zilelor cu strat continuu de zăpadă este de circa 14 pe litoral până spre 20 – 40spre interiorul Dobrogei, iar grosimea stratului de zăpadă atinge valorile maxime în nordşi nord-vest – 20 – 40 cm, față de doar 5 – 7 cm în zona de sud a litoralului şi în DeltaDunării.In zona Dobrogei, circulația maselor de aer se realizează diferențiat în funcție deanotimp şi de regiune. Astfel, în zona litorală a Dobrogei, domină vânturile din direcțianord, nord-est şi nord-vest în vreme ce în zona luncii Dunării dominante sunt vânturiledin nord-est şi nord-vest.In perioada caldă a anului, pe litoral sunt mai frecvente vânturile din sud-est şidin nord iar în partea de vest a Dobrogei cele din sud-est şi nord-est. In zona deltei, iarnavbat predominant din nord-est iar vara din vest. In anotimpul rece, pe litoral dominăvânturile din nord şi vest în timp ce n vestul Dobrogei direcția vânturilor dominante estenord-est şi respectiv sud-vest. Zona litoralului este caracterizată printr-un număr mare dezile cu vânt puternic: circa 6000 de ore pe an vântul atinge viteze între 3 şi 8 m/sec.Viteza vântului scade de pe litoral spre interiorul uscatului; valorile medii ating 8– 15 m/sec în zona Constanța şi 4 m/sec la Unirea. Vântul suflă cu cea mai mare putere laorele de prânz. Perioadele de calm atmosferic sunt mai frecvente în interiorul uscatuluicomparativ cu litoralul, unde se face simțită acțiunea brizelor. Pe timpul zilei, brizele batdinspre mare spre uscat, antrenând mase de aer mai reci, în general pe direcția nord-sud.Seara şi pe timpul nopții brizele acționează în sens contrar, masele de aer mai reci dedeasupra uscatului deplasându-se spre mare de regulă din direcția sud. Această situație seîntâlneşte pe timpul anotimpului cald; iarna când apele mării au temperaturi mai ridicatecomparativ cu uscatul direcția brizelor este constantă, de la uscat spre mare.Viscolul apare în perioade mai scurte comparativ cu alte zone ale țării. Maifrecvent şi mai intens spre interiorul Dobrogei, viscolul apare în medie în 3 – 5 zile pean, vânturile din această perioadă putând depăşi 20 – 25 m/sec şi spulberând zăpada.Poleiul, bruma şi chiciura sunt fenomene care apar rar în Dobrogea. Ceața în schimb estedestul de frecventă atât în lunca şi Delta Dunării cât şi pe litoral sau în interioruluscatului dobrogean. Numărul de zile cu ceață se cifrează la 40 – 42 zile anual.Topoclimate. Din punct de vedere al topoclimatelor, în Dobrogea se pot distingemai multe tipuri, în funcție de particularitățile reliefului şi de influența Dunării, a MăriiNegre sau a vegetației.Zona centrală a Dobrogei reprezintă zona în care apare un climat de tipcontinental tipic, subdivizate la rândul lor în funcție de tipul de relief.In zona de nord, apar o serie de topoclimate de dealuri şi de podiş, condiționatede existența reliefului cu înălțimi mai mari de 350 m. Astfel, se întâlnesc topoclimate cunuanțe umede – pe culmile Munților Măcin şi pe dealurile împădurite cu înălțimi depeste 250 m şi precipitații de peste 500 mm anual; topoclimate de dealuri cu altitudinisub 250 m şi cu precipitații sub 500 mm anual; topoclimatele de creste şi abrupturi,caracteristice suprafețelor împădurite cu precipitații relativ mari; topoclimatele culuarelorrâurilor şi depresiunilor periferice, la nivelul cărora, datorită orientării, apar direcționăriale maselor de aer şi acumulări de zăpadă; topoclimatele zonelor carstice din zona sudestică,cu precipitații de sub 500 mm anual şi cu un deficit accentuat al apei din sol

datorită particularităților acestuia.In zona de sud şi de mijloc a Dobrogei Centrale, domină topoclimate de tipuscat, caracterizate prin precipitații de sub 400 mm anual. Astfel, se pot diferenția:topoclimatul pădurilor din zonele mai înalte de 200 m, unde se fac simțite influențe de tipmediteranean; topoclimatul văilor şi depresiunilor interioare şi respectiv topoclimatulpădurilor de pe suprafețe joase.In zona Dunării, climatul are trăsăturile specifice celui de câmpie şi de luncă. Inaceastă zonă se pot diferenția topoclimatul depresiunilor periferice, deschise larg spreDunăre şi topoclimatul versanților orientați spre lunca Dunării, la nivelul căruia seînregistrează brize dinspre fluviu.Litoralul maritim se caracterizează prin topoclimate particulare, din care cele maiimportante sunt: topoclimatul depresiunilor larg deschise spre mare, expuse brizelor şi cucele mai reduse precipitații din țară; topoclimatul lagunelor şi a limanelor, caracterizateprintr-un regim mai ridicat al precipitațiilor; topoclimatul zonelor de faleză, influențatputernic de brize ca şi de vânturile de nord-est şi est.Delta Dunării, datorită particularităților sale deosebite prezintă un număr relativridicat de categorii elementare de topoclimat: de dune maritime şi fluviale, de grinduri,de luncă, de văi, de păduri etc.

3.4. Rețeaua hidrografică

Dobrogea este săracă în ape curgătoare. Incă odată particularitățile de relief,climă şi vegetație îşi spun cuvântul iar apele de suprafață sunt aproape nesemnificative învreme ce lunca şi Delta Dunării ca şi zona litorală cuprind suprafețe importante de apestătătoare. Toate apele de suprafață au de regulă cursuri scurte şi debite scăzute; amintimdintre acestea Telița – cu o lungime de 42 km şi un bazin hidrografic de 290 km2, Taița –cu o lungime de 52 km şi un bazin hidrografic de 580 km2, Casimcea – cu lungimeatotală a cursului de 60 km şi un bazin hidrografic de 737 km2. Importantă era în trecut şifosta vale Carasu – în lungul căreia a fost construit canalul Dunăre – Marea Neagră – şicare avea o lungime de 46 km şi un bazin hidrografic de 800 km2. Atât cursurile de apăcare se varsă în marea Neagră cât şi cele care se varsă în Dunăre au la gurile de vărsarelimane maritime sau fluviale. Regimul hidric este relativ scăzut, pe timpul verii multe dinaceste cursuri de apă secând în vreme ce iarna îngheață în întregime.O altă caracteristică a rețelei hidrografice dobrogene o reprezintă văile fără apă – aşanumitele „derele” – urme ale unei rețele hidrografice mai bogate din trecutul geologic.Spre deosebire de apele de suprafață, subsolul Dobrogei adăposteşte o rețea deape subterane relativ bogate, asociate rocilor calcaroase. Apa din aceste acumulărisubterane provine din infiltrări de la suprafață. In Dobrogea de Nord, astfel de apesubterane sunt situate la nord de Taița, în roci calcaroase de vârstă jurasică şi în podişulBabadag, în calcare cretacice. In Dobrogea Centrală există trei acumulări mari de apesubterane: una în zona Dorobanțu – Caragea Dermen, a doua în zona Crucea –Ghindăreşti – Topalu – Băltăgeşti şi a treia în zona Târguşor – Casimcea – Taşaul. InDobrogea de Sud, sistemul carstic permite existența unei rețele de ape subterane care areo răspândire pe toată lățimea Dobrogei. O categorie aparte o reprezintă apele termalesulfuroase care apar în sud-estul litoralului, la Mangalia, sau în vest, la Hârşova.Apele stagnante ale Dobrogei sunt reprezentate de limane fluviale, limane fluviomaritimeşi lagune marine. Limanurile fluviale se află situate la gurile de vărsare ale

cursurilor de apă tributare Dunării, iar formarea lor este o consecință a transgresiuniineolitice sau histriene, când nivelul Mării Negre a scăzut cu 4 m, urmată de creştereaulterioară, rezultatul fiind transformarea cursurilor inferioare în cuvete lacustre. Astfel delimane sunt cele de la Bugeac, Oltina, Mîrleanu, Seimeni, Peceneaga, Cerna, Saon etc.Limanurile fluvio-maritime se află pe litoralul marin, la gurile de vărsare aleunor râuri afectate de asemenea de transgresiunile marine – neoeuxină, valahă etc, ca şide direcția curenților litorali care transportau spre sud aluviunile deversate de Dunăre şicare au determinat bararea acestor guri de vărsare. In acest mod au luat naştere o serie delacuri paramarine ca Taşaul – format la gura de vărsare a Casimcei, Gargalâc,Techirghiol, Tatlageac, Mangalia.Lagunele sunt situate pe platforma continentală şi reprezintă foste golfuri demare barate de cordoane nisipoase. Complexul lagunar situat la sud de Deltă este compusdin lacurile Razelm, Golovița, Zmeica, Sinoe. Apa acestor lagune are caracteristicideosebite, salmastre, cu salinitate mai scăzută spre nord şi mai accentuată spre sud şi înzonele unde se deschid gurile Portița şi Periboina.Zonele umede – bălți şi mlaştini – apar în zona luncii şi în Delta Dunării, în zonacomplexului lagunar Razelm – Sinoe sau în sudul litoralului – zona Comorova şiMangalia (mlaştina Hergheliei), unde apar zone mlăştinoase care se întindeau odinioarăpe mai mult de 100 ha.

4. Monitoringul populațiilor de păsări

4.1. Speciile

Au fost publicate liste ale speciilor din avifauna României și liste avifaunistice cu caracter regional,mai ales cu referire la anumite unități geografice.Semnificația Biogeogafică a speciilor din avifauna României, ca și abundența și caracterul distribuției lor, pot fi foarte diferite. În acțiunile privind conservarea avifaunei se au în vedere,desigur, speciile periclitate, vulnerabile și rare. Pe plan european există criterii pentru delimitarea acestor categorii (Criteriile UICN, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) care sunt sau ar trebui adoptate de toate țările. Este normal ca și în țara noastră, prioritățile în domeniul conservării avifaunei să țină seama în primul rând de asemenea categorii de specii, definite în funcție de cunoașterea situației populațiilor lor din România. Este de asemenea important să se cunoscă tendința populațiilor de păsări în ultima perioadă de timp; deci, dacă ele sunt stabile (din punct de vedere al abundenței), dacă sunt în creștere numerică/teritorială, sau din contră, dacă sunt în declin (numeric sau territorial). În figura 1 sunt prezentate criteria de identificare de către UICN a categoriilor de specii incluse în Lista Roșie publicată de aceată organizație. Aceste criteria au în vedere mărimea totală a populațiilor și a arealelor anumitor specii. Aceleași categorii sunt valabile și pentru țări, provincii, unități administrative sau geografice, etc. cu modificări (reduceri) corespunzătoare ale valorilor de abundență și areal indicate în figură.Multe țări au elaborate Liste Roșii naționale în care sunt enumerate speciile periclitate,vulnerabile și rare, la fiecare specie prezentându-se date asupra răspândirii și abundenței lor (trecute și actuale), asupra tendinței populațiilor, asupra cauzelor regresului; de asemenea propuneri de măsuri în

vederea redresării populațiilor periclitate. Cunoșterea datelor care rezultă din studiile de monitoring este esențială pentru definirea statutului speciilor de păsări. Figura 1. Unele criterii folosite pentru identificare de către UICN a categoriilor de specii incluse în Lista Roșie (UICN,1994)

Critic Periclitat Vulnerabil

Declinul populației �80% în 10 ani �50% în 10 ani �20% în 10 ani

Zona în care se află* �100 km² �5,000 km² �20,000 km²

Aria ocupată* �10 km² �500 km² �2,000 km²

Nivelul populației* �250 exemplare �2,500 exemplare �10,000 exemplare

Nivelul populației �50 exemplare �250 exemplare �1,000 exemplare

*Aceste criterii nu se referă doar la specii, ci trebuie luate în considerare împreună cu alți factori care indiă declinul sau fragmentarea populațiilor. Datele pot fi cunoscute, estimate, deduse sau presupuse, dar trebuie documentate.Aria ocupată este suprafața totală a ecosistemelor populate, deci ea poate fi mult mai mică decât suprafața geografică ocupată de specie. Multe țări au liste oficiale ale speciilor prioritare pe plan național. Acestea se bazează de asemenea pe date referitoare la areal, număr și tendințe, dar cu praguri mai joase. Unele specii sunt potențiali indicatori ai calității mediului. Altele atrag atenția doar prin faptul că sunt populare. Dată fiind necesitatea informării asupra speciilor amenințate pe plan mondial este de dorit ca activitatea de monitoring din toate țările să se concentreze asupra acestora. Acest lucru este uneori neatractiv deoarece urmărirea speciilor amenințate consumă mult timp și oferă puține date. Nu mai puțin importantă este colectarea de date cantitative asupra a cât mai multor specii. Este deci recomandabilă colectarea sistematică de date asupra majorității/tuturor speciilor existente, urmărindu-se în același timp și speciile amenințate. În alte cazuri se pot aduna date folositoare doar concentrându-vă atenția asupra unei singure specii.

4.2. Ariile

Speciile pot fi repere bune pentru biologi,dare le nu constituie obiective foarte practice în domeniiul conservării. Să luăm în considerare faptul că speciile nu pot fi tratate una câte una și apoi multe nici nu sunt cunoscute științei. O modalitate mult mai practică este protejarea ariei. Aceasta poate fi protejată strict prin conservarea naturii sau, mai cu seamă în zonele dezvoltate, poate include aspecte determinate de factori antropici.Pentru a contribui semnificativ la conservarea ariilor ornitologul trebuie să știe unde se află cele mai semnificative asemenea arii și pentru ce sunt ele importante. În zonele îndepărtate, cu acces limitat, chiar și localizarea limitelor unei arii poate fi practice (și teoretic) dificilă. Lucrul în teren trebuie să fie bine planificat din punct de vedere geographic. Utilizarea unor hărți detaliate este deseori indispensabilă.Munca de pionierat este extreme de interesantă, dar să nu uităm că există încă multe necunoscute în ceea ce privește păsările existente în ariile deja protejate. Rezolvarea acestor

necunoscute poate fi de real ajutor pentru ecologi și autoritățile locale. Informația strânsă ne poate ajuta la selectarea speciilor mai importante care necesită un management special datorită situației lor precare sau a speciilor care sunt atât de rare încât necesită măsuri urgent de protecție pe întreaga suprafață a arealului lor. Repetarea monitoringului dă rezulate în timp. Ele ne vor arăta care specii au înregistrat un declin numeric și necesită măsuri de protecție pentru a împiedica dispariția lor.

4.3. Arii de Importanță Avifaunistică

Oragnizația BirdLife Internațional, în cadrul programului său �Arii de Importanță Avifaunistică� (Important Bird Areas- IBA –Fig.2) centralizează date primite de la partenerii lor naționali (ptr. România – Societatea Ornitologică Română) pentru desemnareaa celor mai importante arii din punct de vedere avifaunistic la nivel mondial.

Figura 2. Programul arii de importanță Avifaunistică (AIA)

AIA :• sunt zone de impostanță internațională pentru conservarea păsărilor la nivel mondial, regional sau sub-regional;• sunt instrumente practice pentru conservarea speciilor;• sunt alese pe baza unor criteria standardizate și aplicate cu obiectivitate;• trebuie, unde este posibil, să fie sufficient de întinse pentru susținerea populațiilor de păsări datorită cărora au fost desemnate;• trebuie să includă, unde este posibil, arii protejate deja existente;• trebuie să constituie parte integrantă a unui process mai larg de conservare care cuprinde zone, specii și ecosisteme. Scopul acestui program este să identifice și să protejeze o rețea de arii, la nivel bio-geografic, care sunt importante din punct de vedere al viabilității populațiilor speciilor de păsări pe care le adăpostesc. Deja au fost identificate ariile din Europa (Heath și Evans, 2000) și Orientul Mijlociu (Evans, 1994), iar multe țări au publicat inventarele lor naționale. AIA sunt identificate potrivit unor criteria valabile la nivel mondial.Criteriile pot fi împărțite în petru categorii:• specii amenințate pe plan global;• specii endemic;• specii caracteristice unui biom;• specii gregare. Evaluările populațiilor sunt necesare pentru identificarea Ariei de Importanță Avifaunistică pe baza prezenței speciilor amenințate pe plan global și a celor gregare ( în general Anseriforme sau specii marine).

Figura 3. Criteriile de definire a Ariilor de Importanță Avifaunistică (parțial) Categoria Criteriul

A1 Specii amenințate pe plan global

Aria cuprinde în mod regulat o populație semnificativă dintr-o specie amenințată pe întreg arealul ei sau alte specii protejate la nivel mondial.

A2 Specii endemice Aria cuprinde specii strict localizate în zone geografice restrânse, caracterizate drept Arii Avifaunistice Endemice (Endemic Bird Area – EBA)

A3 Specii caracteristice unui biom

Aria cuprinde cel puțin o specie dintre cele a căror răspândire caracterizează un singur biom.

A4 Specii gragre 1)Aria cuprinde în mod regulat ≥1% din populația biogeografică e unei specii gregare acvatice.Sau:2)Aria cuprinde în mod regulat ≥1% din populația mondială a unei specii gregare marine sau terestre.Sau3)Aria cuprinde în mod regulat ≥20,000 perechi de păsări acvatice sau ≥10,000 perechi de păsări marine aparținând la una sau mai multe specii.Sau:4)Aria este o zonă de concentrare maximă pentru păsări migratoare gregare.

Delimitarea AIA poate fi dificilă. Aria trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să fie diferită din punct de vedere al caracteristicilor, ecosistemelor sau importanței ornitologice față de zona înconjurată;• să existe ca zonă protejată reală sau viitoare, cu sau fără zonă tampon, sau să fie administrată sub o formă oarecare în scopul conservării naturii;• sungură sau împreună cu alte arii să asigure păsărilor (datorită cărora este arie de impostanță avifaunistică) toate condițiile de existență.

Limitele simple sau evidente, cum ar fi șosele,râuri, linii ferate etc. pot fi folosite pentru delimitarea ariilor, în timp ce particularități geografice cum ar fi cumpăna apelor sau dealurile pot fi folosite ca repere acolo unde nu există delimitări ale ecosistemelor. Liniile de hotar ale proprietăților pot fi de asemenea folositoare.

4.4. Ecosistemele

În cadrul ariilor, ecosistemul este determinant pentru răspândirea și numărul păsărilor. Dacă un studiu se axează pe o anume specie este evident că doar înțelegând tipul de ecosistem populat de specie vom putea răspunde la întrebări referitoare la răspândirea, ecologia și pericolele ce o vizează. În timp ce mare parte din ecologia păsării poate fi determinată direct din cunoașterea regimului ei trofic,zonele de hrănire,dinamica populației și cunoștințe referitoare la ecosistem se pot afla în special din studiile de monitoring ale populației.

5. METODE CANTITATIVE DE CERCETARE A POPULAȚIILOR DE PĂSĂRI

Relațiile numerice ale unei populații de păsări se studiază cu ajutorul metodelor cantitative. Cu ajutorul acestor metode se pot obține date asupra numărului de indivizi ai unei singure specii sau asupra numărului indivizilor unei combinații de specii, care conviețuiesc într-o biocenoză dată, într-un anumit timp. Cercetările cantitative asupra populațiilor de păsări din diferite biocenoze nu au un trecut mai lung de 50 de ani, dar cu dezvoltarea impetuasă a ecologiei de la începutul secolului XX,

au luat un avânt tot mai mare și astăzi stau la baza și în slujba zoologiei aplicative. Aceste metode fac posibil să obținem date asupra cantității păsărilor din natură, adică asupra unei cantități de materie organică înmagazinată în păsări sub formă de energie potențială și cinetică, asupra unei verigi foarte importante din circulația materiei vii din natură. Metodele cantitative, fiind foarte tinere, nu sunt încă perfecte, sunt în continuă dezvoltare și perfecționare, dar în momentul de față satisfăcătoare pentru a permite omului o privire în economia naturii, fie ea cât de succintă. Cercetările cantitative se execută în teren și se referă întotdeauna numai la o parte din efectivul de păsări existente pe acel teren. De unde reiese concluzia că metodele cantitative sunt metode de teren și cu ele se obțin numai secțiuni mici, fragmente, probe din întregul univers al lumii animalelor. Este de neînchipuit faptul că s-ar putea număra direct toate păsările dintr-o pădure de câteva sute de hectare sau rozătoarele de pe întinderea unei țări. Prin folosirea metodelor cantitative, din grupurile de animale care ne interesează luăm un anumit număr de probe, iar cu ajutorul acestora tragem concluzii asupra relețiilor cantitative existente în sânul întregului efectiv de animale. Din aceasta reiese faptul că metodele sunt metode inductive, deoarece se pornește în cunoșterea de la parțial la total. Acest lucru obligă cercetătorul să aplice întotdeauna în cercetare aceleași metode ,să la perfecționeze în permanență. Metodele întrebuințate trebuie să fiie economice, adecvate grupului de animale studiate, comparabile între ele, acestea cu atât mai mult cu cât o greșeală strecurată în probă, prin raportarea datelor la întregul efectiv de animale,se multiplică. Datele obținute prin probe trebuie în permanență controlate și verificate pentru a afla în ce măsură corespund realității și în ce măsură oglindesc întregul la care se referă. Singura soluție pentru acest control permanent este aplicarea statisticii matematice în analiza datelor obținute, care – în cercetările cantitative – este tot atât de utilă ca și microscopul în cercetările de histologie. Precizia datelor obținute prin metodele cantitative, în afară de principiul metodei, sunt influențate și de felul în care acestea se aplică în cercetări. Criteriile unei juste aplicări a matodelor cantitative în cercetări le-am putea rezuma în următoarele: estimarea păsărilor trebuie astfel executată ca probele luate să cuprindă toate variantele din populațiile de păsări studiate, ca fiecare variantă din probă să aibă aceeași frecvență ca și în zoocenoza de pe teren. Astfel,dacă se cercetează din punct de vedere cantitativ fauna de păsări a unei pășuni cu metoda fâșiilor, de exemplu, atunci fâșiile nu pot trece peste terenuri cu culturi sau stufărișuri, căci acestea au o faună diferită față de pășuni. Când se lucrează de pildă într-o pădure și se estimează păsările prin metode pătratelor, atunci pătrstele trebuie estfel fixate, încât ele să cuprindă porțiuni cu copaci,luminișuri, poieni, margini de pădure, căci numai în felul acesta oglindesc probele, variantele existente în populațiile de păsări și cele ale terenului. Chiar și numărul pătratelor trebuie astfel stabilit, ca el să fie proporțional cu variantele de teren. Dacă pădurea în care se execută studiile este 60% închisă, atunci 60% din pătrate trebuie luate sau așezate aici. Comportarea subiectivă a cercetătorului poate de asemena influența valabilitatea datelor obținute prin metodele cantitative. În afară de aceste criterii, valabilitatea datelor obținute prin metodele cantitative este condiționată de cunoștințele cercetătorului. Astfel, condiția primordială pentru a aplica aceste metode și a găsii rezultate apropiate realității este cunoșterea speciilor în teren. Cunoașterea speciilor de păsări,în afară de cunoșterea lor din punct de vedere sistematic, include și cunoașerea lor ecologică. Din acest punct de vedere, de o importanță deosebită sunt cunoștințele referitoare la biologia reproducerii speciilor, cunoștințele privind fiziologia,biogeografia și, în special, etologia speciilor.În afară de aceste cunoștințe de bază, cercetătorul ce efectuează

cercetări cantitative, trebuie să posede și cunoștințe botanice. Zoocenozele terestre nu există fără fitocenoze și pentru aceasta cercetătorul trebuie să fie în stare să poată să descrie din punct de vedere botanic sunbstratul pe care trăiesc păsările.

6. MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU

În prezent, metoda de bază în cercetarea ornitologică este observarea directă a păsărilor în natură. Mijloacele optice de observare, aparatele de fotografiat şi cele de filmat au evoluat atât de mult în ultimii ani încât a devnit din ce în ce mai uşor să determinăm păsările de la distanțe mari, cu destulă siguranță. Tehnica digitală de fotografiere şi filmare a făcut să fie destul de uşor, aproape pentru oricine doreşte, sa înregistreze imagini doveditoare cu speciile studiate.

Pe teren, binoclul ramâne instrumentul de bază în cercetarea ornitologică. Binoclul folosit în acest an a fost un „Olympus” de 10x50.

În cazul păsărilor aflate la distanțe mari, determinarea s-a făcut cu ajutorul lunetei (telescopului), fixată pe trepied. Lunetă folosită a fost un „Optolyth” de 30x75.

Aparatul de fotografiat folosit a fost un „Fujifilm” FinePix S5700, de 7.1 Megapixels cu un Optical Zoom de 10x.

Determinarea păsărilor pe teren a fost făcută cu ajutorul următoarelor determinatoare (ghiduri):

Heinzel, H. 1985. Guia de las Aves de Espana y Europa, Ediciones Omega, Barcelona, pp.64.

Peterson, R., Mountfort, G., Hollom, P., A., D., Geroudet, P. 1989. Guide des Oiseaux d Europe, Delachaux et Niestle, Neuchatel-Paris, pp.460.

Bruun, B., Delin, H., Svensson, A., Singer, A., Zetterstrom, D. (versiune românească Dan Munteanu). 1999. Păsările din România şi Europa – Determinator ilustrat, Hamlyn Guide, Octopus Publushing Group Ltd, London, pp.320.

Mullarney, K., Svensson, L., Zetterstrom, D., Grant, P., J. 2006. Bird Guide, Harper Collins Publishers Ltd,. London, pp. 392.

Textul a fost redactat cu ajutorul unui laptop ”Acer” Extensa 5635Z cu programele Microsoft: Windows 7 și Office Word 2007.

Cercetările noastre au vizat în primul rând identificarea pe teren a tuturor speciilor de păsări şi a efectivelor acestora, în zona viitorului Parc Eolian de la Sarghiol Deal, în perioada 01.08.2011 – 30.04.2011. Observațiile au fost efectuate parcurgând pe jos un traseu ce urmează amplasamentul turbinelor eoliene. Din același traseu au fost efectuate și observații din puncte fixe.

Aceste metode de lucru sunt cunoscute în literatura de specialitate drept metoda transectelor (sau a fâşiilor, sau a traseelor) şi metoda estimării în puncte (metoda punctelor fixe). În primul caz se parcurge un anumit traseu, bine determinat, înregistrându-se toate păsările văzute sau auzite în dreapta şi în stânga traseului parcurs.

În al doilea caz, observatorul stă într-un loc (punct, stație) de unde urmăreşte şi înregistrează într-un interval de timp, toate păsările văzute sau auzite (Korodi, G., I., 1969, Sutherland, W., J., Newton, I., Green, R., E. 2004, Hill, D., Fasham, M., Tucker, G., Shewry, M., Shaw, P. 2007, Bibby, C., Jones, M., Marsden, S. 1998, Sandor, A. 2000).

Toate observațiile au fost înregistrate pe teren în fişe de observații tipizate.

7. LOCALIZARE

Scopul acestui raport îl constituie monitorizarea florei şi faunei din zona vizată de obiectivul

“AMPLASARE 10 CENTRALE EOLIENE” în extravilanul Comunei Beidaud, Sat Sarighiol de Deal,

Județul Tulcea, parcelele T34, A211, T27, A173, T25, A156, T24, A151.

8. ZONE PROTEJATE

Amplasamentul Parcului eolian Sarighiol de Deal este reprezentat de terenuri agricole

(culturi de grâu, porumb, plante tehnice). Pajiştile naturale sunt prezente pe suprafețe

întinse în vecinătatea nordică, nord-estică şi estică a amplasamentului.

Parcul eolian analizat este situat în afara perimetrelor zonelor protejate, acesta aflând-se în

vecinătatea Rezervaţiei Peisagistice şi Ornitologice Beidaud şi a siturilor Natura 2000

ROSPA0100 Stepa Casimcea, ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean.

În vecinătatea nordică, nord-estică şi estică a amplasamentului parcului eolian limita sitului

de protecție avifaunistică ROSPA0100 Stepa Casimcea coincide cu limita sitului de

importanță comunitară ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean.

În Romania situl ROSCI0201 Podisul Nord Dobrogean este cel mai întins şi reprezentativ

pentru bioregiunea stepică, fiind constituit în proporție de 95,5% (85 046 ha) din habitate de

interes comunitar, din care habitatele de stepă (24 807 ha). Situl de importanță comunitară

ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean a fost desemnat pentru protejarea următoarelor specii

de plante enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE: Moehringia jankae,

Campanula romanica şi Himantoglossum caprinum.

Moehringia jankae (merinară): Specia este întâlnită pe stanci calcaroase, în crăpăturile

stâncilor mari, niciodată în locuri deschise, expuse. Este o specie rară citată pentru județul

Tulcea (Muntii Macinului), județul Constanța (Hârşova pe malul Dunării, Cheia). În formularul

standard Natura 2000 populația speciei este notată cu „A” , semnificând faptul că la nivelul

sitului există o populație mai mare decat 15% din media la nivel național, fiind într-o stare de

conservare excelentă.

Moehringia jankae nu a fost observată pe amplasamentul parcului eolian.

Campanula romanica (clopoțelul dobrogean): Specia se dezvoltă în crăpăturile stâncăriilor

calcaroase sau granitice. Este o specie endemică citată pentru următoarele locuri: județul

Tulcea: Munții Măcinului, dealul Pricopan, Enisala la Cetatea Heraclea ş.a.; județul

Constanta: Cheia, Gura Dobrogei, Ovidiu pe dealul Cheia, Hagieni, Băltăgeşti pe dealul Alah-

Bair, Hârşova, Adamclisi; judetul Brăila: Popina din Balta Brăilei. În formularul standard

Natura 2000 populația speciei este notată cu „A” , semnificând faptul că la nivelul sitului

există o populație mai mare decat 15% din media la nivel național, fiind într-o stare de

conservare excelentă.

Campanula romanica nu a fost observată pe amplasamentul parcului eolian.

Himantoglossum caprinum (ouăle popii): Specia se dezvoltă pe terenurile uscate,

calcaroase. Este întalnita în Peninsula Balcanică, Asia Mică. În formularul standard Natura

2000 populația speciei este notată cu „A” , semnificând faptul că la nivelul sitului există o

populație mai mare decat 15% din media la nivel național, fiind într-o stare de conservare

excelentă.

Himantoglossum caprinum nu a fost observată pe amplasament.

Habitatele cele mai reprezentative din cadrul sitului de importanță comunitară

ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean sunt:

62C0* Stepe ponto-sarmatice - Stepe din câmpia din vestul Mării Negre, a bazinelor

asociate acesteia. Încadrare fitocenologică: Festucetea valesiacae, Festucetalia

valesiacae, Stipion lessingianae, Festucion valesiacae, Pimpinello-Thymion zygioidi,

Agrophyro-Kohion. Habitatul 62C0 * Stepe ponto-sarmatice este cel mai

reprezentativ pentru bioregiunea stepică, prezenta în UE numai la sud-estul

Romaniei. Podişul Dobrogean reprezintă cea mai importantă regiune pentru

conservarea acestui habitat la nivel național şi al Uniunii Europene, având în vederea

faptul că aici se păstreaza cele mai reprezentative şi bine conservate suprafețe din

acest habitat.

Habitatul a fost identificat în vecinătatea zonei parcului eolian.

91M0 Păduri balcano-panonice de cer şi gorun -Păduri xeromezofile, slab acidofile

de Quercus cerris, din câmpiile din sudul României, cu Acer campestre, Acer

tataricum, Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Cornus mas, Potentilla alba,

Lychnus coronaria, Viola hirta, Polygonatum latifolium s.a. Răspândit în vestul

României, Câmpia Română şi Dobrogea (Doniță et al. 1990). În Dobrogea habitatul se

încadreaza în regiunea biogeografică stepică şi are un areal natural foarte redus.

Habitatul 91M0 Păduri balcano-panonice de cer şi gorun nu a fost identificat în

perimetrul studiat.

91Y0 Păduri dacice de stejar şi carpen - Păduri de Quercus petraea, Carpinus betulus

şi Tilia tomentosa din podişurile şi piemonturile Carpaților din Moldova, Podişul

Dobrogei, cu Quercus robur, Q. dalechampii, Q. polycarpa, Fraxinus excelsior în

stratul arborescent şi cu un strat ierbos compus din Stellaria holostea, Carex pilosa,

Scutellaria altissima, Carex brevicollis, Potentilla micrantha ş.a.. În Dobrogea

habitatul se încadreaza în regiunea stepică şi are un areal natural mediu ca

dimensiune.

Acest tip de habitat nu s-a identificat pe amplasamentul parcului eolian.

91AA Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos - Păduri de Quercus

pubescens xerofile, neutrofile, pe soluri redzinice din podişurile calcaroase ale

Dobrogei, cu Cotinus coggygria, Prunus moldavica, în stratul arbustiv şi Galium

dasypodum, Asparagus verticillatus, Carex michelii, Zerna inermis în stratul ierbos ş.a.

Habitat răspândit în țară pe arii reduse, numai în Dobrogea. Acesta se încadrează în

bioregiunea stepică având un areal natural redus ca dimensiune.

Habitatul 91AA Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos nu s-a identificat

în perimetrul studiat.

40C0* Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice - Tufărişuri scunde din zonele de stepă

şi silvostepă sudică ale regiunii ponto-sarmatice caracteristice în special zonelor de

microdepresiuni, dominate de Caragana frutex, Spiraea crenifolia, Prunus tenella,

Prunus spinosa, Prunus fruticosa sau Crataegus monogyna. Ocupă un areal natural

foarte restrâns, ce regresează şi din cauze antropice.

Habitatul 40C0* Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice nu a fost identificat pe amplasament.

9. FLORA ȘI VEGTAȚIA

Turbinele eoliene din Parcul Eolian Sarighiol de Deal vor fi amplasate pe terenuri cu diverse

tipuri de culturi agricole (grâu, porumb, plante tehnice). Ecosistemele agricole permit

dezvoltarea doar a unui numar mic de specii de plante, la periferia culturilor agricole. La

limita culturilor agricole şi marginea drumurilor se dezvoltă buruienişuri alcătuite din specii

ruderale şi segetale, fără valoare conservativă. Astfel, cu ocazia deplasărilor în teren, la

marginea culturilor au fost observate buruienişuri în componența cărora intră următoarele

specii: Xanthium italicum, Tribulus terestris (colții babei), Reseda lutea, Setaria viridis

(mohor), Conyza canadensis, Amaranthus retroflexus (ştir), Sorgum halepense, Matricaria

inodora, Papaver rhoeas, Consolida regalis, Lathyrus tuberosus, Cichorium intybus, Stachys

annua, Melilotus albus, Stellaria media, Galium humifusum, Capsela bursa-pastoris (traista

ciobanului), Descurainia sophia, Melilotus officinalis (sulfină galbenă), Solanum nigrum.

La limita drumurilor de acces au fost identificate o serie de specii de plante rezistente la

călcare: Polygonum aviculare (troscot), Convolvulus arvensis (volbura), Portulaca oleracea,

Sclerochloa dura, Lolium perenne (iarba de gazon), Cynodon dactylon (pir digitat).

La marginea culturilor au fost identificate specii care se dezvoltă în mod curent în pajişti, dar

pot trece şi în culturile învecinate.

Asociațiile vegetale observate în lungul drumurilor de exploatare, la limita culturilor agricole,

sunt comunități de plante ruderale şi comunități de pajişti stepice ruderalizate, complet

lipsite de importanță conservativă.

În zona de interes au fost identificate mai multe tipuri de habitate intens antropizate:

- Comunități antropice cu Onopordum acanthium, Carduus nutans şi Centaurea calcitrapa

(cod R8702 după Doniță et al, 2005). Acest tip de habitat antropizat este prezent în mod

frecvent de-a lungul drumurilor de acces, mai ales a drumurilor de pământ. Ruderalizarea

pronunțată a acestui tip de habitat este indicată de prezența speciilor Onopordum

acanthium, Carduus nutans, Centaurea calcitrapa, Amaranthus retroflexus, Papaver rhoeas,

etc.

- Comunități antropice cu Agropyron repens, Arctium lappa, Artemisia annua şi Ballota

nigra (cod R8703 după Doniță et al, 2005). Este un tip de habitat puternic ruderalizat,

prezent mai ales de-a lungul căilor de acces, mai ales a celor de pământ, dar şi la marginea

localităților, a terenurilor agricole, a livezilor.

- Comunități antropice cu Polygonum aviculare, Lolium perenne, Sclerochloa dura şi

Plantago major (cod R8704 după Doniță et al, 2005). Este un tip de habitat prezent în

imediata apropiere a căilor de acces, mai ales în zonele uscate, intens bătătorite de om sau

turmele de animale. În zona de interes, habitatul ocupă suprafețe mai mici de-a lungul

drumurilor de exploatare.

Valoarea conservativă a pajiştilor de tip islaz este nulă, fiind adesea un focar de îmburuienire

pentru pajiştile naturale din împrejurimi.

În vecinătatea zonei de interes, a fost identificat habitatul stepe ponto-sarmatice, habitat

prioritar în politicile de conservare a biodiversității ale Uniunii Europene. Acest habitat intră

în categoria stepelor petrofile care apar preponderent pe dealurile pietroase din Dobrogea,

reprezentând vegetație stepică formată din asociații vegetale ierboase caracteristice

alianțelor Festucion valesiacae Klika 1931 (grupează vegetația pajiştilor xerofile

subcontinentale şi Pimpinello-Thymion zygoidi Dihoru 1969, 1970 (caracteristică culmilor

pietroase ale dealurilor dobrogene, cu o compoziție bogată în specii balcano-pontice-

taurice).

Aceste pajişti sunt păşunate în perioada lunilor mai şi iunie, deşi au o calitate furajeră

scăzută, iar în sezonul estival pajiştile de acest tip sunt deja uscate.

Valoarea conservativă a pajiştilor din imediata vecinătate a amplasamentului parcului eolian

este redusă datorită lipsei unor elemente floristice rare şi a numărului destul de ridicat de

specii ruderale şi segetale.

Ca amestec caracteristic pajiştilor secundare, pe suprafețe restrânse dintre culturi au fost

observate specii stepice alături de plante ruderale: Xeranthemum anuum (imortele), Poa

bulbosa (firuța bulboasă), Artemisia austriaca (pelinița), Daucus carota (morcov sălbatic),

Bromus squarrosus, Centaurea diffusa. Alte specii de plante observate în componența

acestor pajişti sunt: Eryngium campestre, Artemisia absinthium (pelin), Bromus tectorum,

Bromus sterilis, Crepis foetida, Medicago lupulina (lucerna galbenă), Trifolium repens,

Verbascum phlomoides (lumânărică), Cichorium intybus, Torilis arvensis, Tribulus terrestris

(colții babei), Consolida regalis (nemțişor), Echium italicum, Echium vulgarae (limba

şarpelui), Elymus repens (pir), Sisymbrium arvensis, Sisymbrium orientale, Galium

humifusum,, Anagalis arvensis, Linaria genistifolia, Plantago lanceolata.

Aceste plante sunt prezente în mod obişnuit în pajişti naturale, dar şi în locuri ruderale sau la

margini de culturi agricole unde se infiltrează uşor din pajiştile învecinate. Nici una dintre ele

nu prezintă valoare conservativă, fiind plante comune în zona stepei şi a silvostepei.

Ruderalizarea acestor pajişti, ca efect al păşunatului, a fost indicată de abundența unor

specii nitrofile precum: Agropyron repens (pir târâtor), Arctium lappa (brusture), Artemisia

annua, Matricaria inodora, Erysimum diffusum, Stellaria media (rocoina), Plantago media

(pătlagină), Plantago major, Datura stramonium, Bassia scoparia (mături), Melilotus albus

(sulfina albă), Polygonum aviculare, Melilotus officinalis (sulfina galbenă).

În concluzie, în perimetrul amplasamentului destinat Parcului eolian nu au fost observate

specii de plante de interes conservativ național sau comunitar, menționate în anexele

Directivei Habitate sau anexele OUG nr. 57/2007 şi OUG nr. 154/2008 şi nici specii rare

prezente în Cartea roşie a plantelor vasculare din România.

10. NEVERTEBRATE

În ceea ce priveşte fauna zonei, datorită dominanței ecosistemelor de tip agricol şi a

terenurilor ocupate cu vegetație ruderală, aceasta este reprezentată de specii rezistente

la impactul antropic, multe dintre ele dăunătoare pentru culturile agricole.

În ce priveşte fauna de gasteropode (melci), în zonă s-au identificat specii precum

Cepaea vindobonensis, Helicospis striata, Cernuella virgata, Monacha carthusiana, toate

specifice atât stepei dobrogene, cât şi terenurilor degradate ocupate cu vegetație

antropizată.

Miriapodele sunt reprezentate în zonă de specii prădătoare din clasa Chilopoda –

Scolopendra cingulata, Lithobius forficatus, specii de geofilide, Scutigera cleoptarta.

Toate acestea se hrănesc cu nevertebrate mărunte sau cu oligochete, fiind specii larg

răspândite atât în zone cu habitate naturale cât şi în zone antropizate. Dintre formele

detritivore sunt prezente julide (Diplopoda).

Isopodele sunt reprezentate de specii ale genurilor Oniscus şi Porcellio, prezente atât în

zone cu umiditate accentuată cât şi în zone cu grad ridicat de ariditate.

Araneele sunt destul de bine reprezentate, mai ales prin specii de araneide, salticide şi

specii tericole din genurile Pardosa sau Alopecosa. Efective mai mari sunt przente în

zonele cu vegetație ruderală din lungul căilor de acces.

Cel mai numeros grup de nevertebrate prezente în zonă este cel al insectelor. Au fost

identificate in zona de interes reprezentanți din toate ordinele principale de insecte.

Colembolele sunt prezente prin specii de onichiuride (Onichiurus sp.), entomobriide

(Entomobrya sp.), sminthuride (Sminthurus sp.).

Dintre thysanure sunt prezente formele mirmecofile – Atelura sp – alături de unele

specii antropofile (Lepisma saccharina).

Dintre odonate – libelule - au fost identificate specii ca Sympetrum vulgatum, Anax

imperator, Coenagrion sp., Agrion sp. (specii bune zburatoare).

Dintre orthoptere - lăcuste, cosaşi, greieri - în zonă apar atât specii caracteristice

habitatelor de stepă, cât şi specii prezente şi în ecosistemele antropizate. Din prima

categoriie fac parte specii ca Poecilimon fussi sau Poecilimon brunneri,ca şi specii de

Conocephalus (Tetigonide), Tettigonia viridissima (specie prădătoare comună,

specializată pe consumarea de alte orthoptere), Decticus verrucivorus (specie de talie

mare dăunătoare pentru culturile agricole, întâlnită în exemplare foarte numeroase),

Gryllus campestre, Gryllus desertus, Gryllotalpa gryllotalpa (grylloidee), Oedalus

decorus, iar din a doua, specii precum cele din genurile Omocestus, Chorthippus,

Euchrothippus ori Sthenobothrus, Calliptamus italicus (lăcusta călătoare italiană, foarte

comună în zonă), Oedipoda germanica (acridide).

Dintre lepidoptere, în zonă sunt prezente specii ca Noctua pronuba, Autographa

gamma, Agrotis putris, Agrotis segetum, Macdunoughia confusa, Eilema trabealis,

Heliothis viriplaca, Heliothis maritima, Tyta luctuosa, Dysgona algira, Helicoverpa

armigera, Macroglossum stellatarum, Hyles euphorbiae, Agrius convolvuli, Pieris rapae,

Pieris napi, Pontia edusa, Colias croceus, Colias erate, Papilio machaon, Iphiclides

podalirius, Vanessa atalanta, Vanessa cardui, Nymphalis polychloros, Melitaea phoebe,

Argynnis lathonia, Maniola jurtina, Pararge megera, Coenonympha pamphilus,

Melanargia galathea, Aricia agestis, Lycaena phlaeas, Polyommatus icarus, Carcharodus

alceae, Lythria purpuraria. etc.

Dintre coleoptere – gândaci – în culturile agricole sunt prezente speciile de cărăbuşei ai

cerealelor - Anisoplia austriaca, Anisoplia lata, Amphimalon solstitialis, Pollyphila fulo,

Agriotes (gândaci pocnitori), Coccinella septempunctata, Adalia bipunctata (buburuze),

Mylabris sp. în zonele cu vegetație stepică. Dintre speciile coprofage se remarcă

prezența scarabeidelor – Geotrupes sp., Ontophagus vaca, Sisyphu schaefferi, iar dintre

carabide – Carabus violacus, Carabus variolosus. Tot dintre coleoptere se mai întâlnesc

harpalide, Opatrum sabulosssum, meloide, cantharidae, chrysomelidae.

Dintre heteroptere (ploşnite), s-au observat exemplare de Eurygaster austriaca,

Eurygaster maura, Eurygaster intyegriceps, (ploşnite de cereale) şi Lygeus equestris (în

zonele cu vegetatie stepică). În culturile agricole, rare exemplare de Eurydema oleracea

(ploşnita caracteristică zonelor în care se cultivă plante din familia verzei - familia

Brassicaceae).

Homopterele sunt reprezentate în special prin diferite specii de afide sau coccine, mai

puțin ciccadine (Cercopsis sanguinolenta, Centrotus cornutus). Dipterele cele mai

comune sunt cele din grupul bibionidelor Bibio marci (ai căror adulți zboară primăvara),

de muscide şi sarcophagide.

Hymenopterele sunt dominate în zonă de diferite specii de himenoptere apoidee

specii de albine solitare (Halyctus

agrorum, Bombus terrestris, Bombus lapidarius

Ammophila sabulosa, Scolia hirta, Eumenes coarctatus

germanica, Polystes sp.

De menționat că între speciile identificate pe teren nu există specii aflate pe listele

Directivei Habitate sau specii de interes comunitar prezente în ariile protejate din

apropiere. Entomofauna este dominată de specii rezistente la impactul antropic.

în zonă de diferite specii de himenoptere apoidee

Halyctus sp.), cât şi bondari – Bombus hortorum, Bombus

agrorum, Bombus terrestris, Bombus lapidarius – sau de viespi parazitoide – Sceliphron,

irta, Eumenes coarctatus sau sociale – Dolichovespula

De menționat că între speciile identificate pe teren nu există specii aflate pe listele

Directivei Habitate sau specii de interes comunitar prezente în ariile protejate din

iere. Entomofauna este dominată de specii rezistente la impactul antropic.

Scolopendra cingulata

în zonă de diferite specii de himenoptere apoidee – atât

Bombus hortorum, Bombus

Sceliphron,

Dolichovespula

De menționat că între speciile identificate pe teren nu există specii aflate pe listele

Directivei Habitate sau specii de interes comunitar prezente în ariile protejate din

iere. Entomofauna este dominată de specii rezistente la impactul antropic.

Aricia agestis

Colias croceus

Aricia agestis

11. REPTILE ŞI AMFIBIENI

Dintre reptile, în zonă nu au fost identificate decat exemplare izolate de

taurica, o specie comună în toate zonele din Dobrogea. Şopârlele erau prezente pe marginea

drumului de acces şi în zonele cu vegetație stepică, pe suprafețele cu efective b

ortoptere.

Chiar dacă Podarcis taurica figurează în Anexa 4A a OUG 57/ 2007, Lista Roşie națională

(Botnariuc et Tatole, 2005), Anexa 4 Directiva Habitate şi Anexa 2 a Convenției de la Berna,

este una dintre cele mai comune specii de reptile din

În zonă nu au fost identificate pe teren specii de amfibieni. Lipsa zonelor umede face ca

prezența acestor specii iubitoare de umiditate sa fie extrem de puțin probabilă.

Cernuella virgata

Dintre reptile, în zonă nu au fost identificate decat exemplare izolate de Podarcis

, o specie comună în toate zonele din Dobrogea. Şopârlele erau prezente pe marginea

drumului de acces şi în zonele cu vegetație stepică, pe suprafețele cu efective b

figurează în Anexa 4A a OUG 57/ 2007, Lista Roşie națională

(Botnariuc et Tatole, 2005), Anexa 4 Directiva Habitate şi Anexa 2 a Convenției de la Berna,

este una dintre cele mai comune specii de reptile din zonele sudice şi estice ale țării.

În zonă nu au fost identificate pe teren specii de amfibieni. Lipsa zonelor umede face ca

prezența acestor specii iubitoare de umiditate sa fie extrem de puțin probabilă.

Cernuella virgata

Podarcis

, o specie comună în toate zonele din Dobrogea. Şopârlele erau prezente pe marginea

drumului de acces şi în zonele cu vegetație stepică, pe suprafețele cu efective bogate de

figurează în Anexa 4A a OUG 57/ 2007, Lista Roşie națională

(Botnariuc et Tatole, 2005), Anexa 4 Directiva Habitate şi Anexa 2 a Convenției de la Berna,

zonele sudice şi estice ale țării.

În zonă nu au fost identificate pe teren specii de amfibieni. Lipsa zonelor umede face ca

Şopârla de stepă (

12. MAMIFERE

Dintre mamifere, în zona sunt prezenți şoarecii de câmp (

Muşuroiele de cârtiță trădează prezența cârtiței (

exemplare în zona studiată.

Au fost observate în repetate rânduri exemplare de ie

(Vulpes vulpes), specii comune şi larg răspândite în Dobrogea.

Nu au fost observați popândăi (

probabil din cauza solului pietros. Dar, datorită ofertei trof

excludem posibilitatea apariției sporadice a acestora.

anexa 4 a Directivei Habitate (92/43 EEC) şi Anexa 2 a Convenției de la Berna.

Europa, este extrem de comun în zonele de ste

Şopârla de stepă (Podarcis taurica)

Dintre mamifere, în zona sunt prezenți şoarecii de câmp (Apodemus sp.), în număr mare.

Muşuroiele de cârtiță trădează prezența cârtiței (Talpa europaea), cel puțin două

Au fost observate în repetate rânduri exemplare de iepuri (Lepus europaeus

), specii comune şi larg răspândite în Dobrogea.

Nu au fost observați popândăi (Spermophilus citellus) şi nu au fost găsite galerii specifice,

probabil din cauza solului pietros. Dar, datorită ofertei trofice din culturile agricole nu

excludem posibilitatea apariției sporadice a acestora. Spermophilus citellus

anexa 4 a Directivei Habitate (92/43 EEC) şi Anexa 2 a Convenției de la Berna.

Europa, este extrem de comun în zonele de stepă şi în apropierea culturilor agricole.

sp.), în număr mare.

), cel puțin două-trei

Lepus europaeus) şi de vulpi

) şi nu au fost găsite galerii specifice,

ice din culturile agricole nu

citellus figurează în

anexa 4 a Directivei Habitate (92/43 EEC) şi Anexa 2 a Convenției de la Berna. Deşi rar în

pă şi în apropierea culturilor agricole.

13. PĂSĂRI

Zona unde va fi implementat proiectul face parte din ecosistemul de stepă. Prezentăm în continuare avifauna caracteristică acestui habitat.În condițiile deficitului de umiditate din sud-estul României, în Holocen, s-a format în această zonă o stepă tipică, ca o prelungire spre vest şi sud-vest a steplor euro-cazahe (pontice). Suprafața inițială a stepei s-a lărgit continuu în sud-estul țării (Bărăgan, sud-estul Moldovei şi în Dobrogea), ca şi în majoritatea câmpiilor, paralel cu defrişările masive, efectuate în ultimii 500 de ani. Locul asociațiilor naturale de stepă l-au luat culturile agricole. Condițiile climatice din stepa propriu-zisă se caracterizează prin veri foarte călduroase, cu o periodă de secetă bine marcată şi prin ierni reci.

Un număr de 17 specii sunt tipice pentru acest ecosistem:

Specii de origine geografică auro-cazahă şi aralo-caspică: Circus macrourus Circus pygargus Perdix perdix Otis tarda Otis tetrax Burhinus oedicnemus Melanocorypha calandra Miliaria calandra Emberiza hortulana

Specii de origine geografică transpalearctică: Calandrella cinerea Galerida cristata Alauda arensis Anthus campestris

Specii de origine europeană: Saxicola rubetra Saxicola torquata Motacilla flava

Specii cosmopolite: Coturnix coturnix

Numărul redus de specii tipice indică o faună săracă şi strict specializată. Desigur, pe lângă aceste specii tipice, aici se pot întâlni şi numeroase alte specii accesorii, în funcție de condițiile locale.

Avifauna de stepă s-a format relativ recent (în Holocen), odată cu penetrația stepelor pontice în sud-estul României. Apoi s-a extins mult, odată cu expansiunea agriculturii. Dezvoltarea accelerată a agriculturii, mai ales în ultimii 100 de ani, are doua efecte contrare: pe de o parte a lărgit mult arealul avifaunei stepice în ansamblu, iar pe de alta a dus la reducerea arealelor unor specii tipice, care nu s-au putut adapta la habitatele formate de vastele monoculturi ale agriculturii moderne. Astfel, procesul de expansiune s-a realizat pe seama speciilor Coturnix coturnix, Galerida cristata, Emberiza hortulana şi Alauda arvensis. În acelaşi timp sunt în regresie speciile: Otis tarda, Otis tetrax şi Burhinus oedicnemus(Cătuneanu, I., I., Korodi Gal, I., Munteanu, D., Paşcovschi, S., Vespremeanu, E. 1978. Fauna R.S.R., Aves (Păsări), Vol. XV, Fascicula 1, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, p. 179-180).Dintre aceste specii tipice, doar o parte dintre ele se mai pot întâlni pe câmpiile cultivate din România şi în zona de studiu.Prezentăm în continuare fişe de observații ornitologice, realizate în locația de interes.

Data: 11.08.2010 Buteo buteo - Şorecar comun – 1 exemplar Falco tinnunculs – Vânturel roşu -1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 6 Perdix perdix – Potârniche - 2 Coturnix coturnix – Prepeliță – 2 Streptopelia decaocto - 7 Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 24 Anthus campestris – Fâsă de câmp - 3 Motacilla flava feldegg – Codobatură cu cap negru - 24 Hirundo rustica – Rândunică - 10 Delichon urbica – Lăstun de casă - 2 Lanius collurio – Sfrâncioc roşiatic - 4 Lanius minor – Sfrâncioc mic - 2 Sturnus vulgaris – Graur - 25 Passer montanus – Vrabie de câmp – 8 Pica pica - 2 Corvus frugilegus - Cioară de semănătură - 20 Corvus corone cornix – Cioară grivă - 5

Data: 09.09.2010 Buteo buteo - Şorecar comun – 1 exemplar Buteo rufinus - Şorecar mare - 1 Falco tinnunculs – Vânturel roşu -1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 8 Perdix perdix – Potârniche - 2 Coturnix coturnix – Prepeliță - 1

Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 20 Anthus campestris – Fâsă de câmp - 3 Motacilla flava feldegg – Codobatură cu cap negru - 20 Hirundo rustica – Rândunică - 40 Delichon urbica – Lăstun de casă - 2 Lanius collurio – Sfrâncioc roşiatic - 6 Lanius minor – Sfrâncioc mic - 4 Sturnus vulgaris – Graur - 300 Passer montanus – Vrabie de câmp - 10 Corvus corone cornix – Cioară grivă - 6 Emberiza hortulana – Presură de grădină - 2

Data: 10.09.2010 Buteo buteo – Şorecar comun – 1 exemplar Circus pygargus – Herete sur - 1 Falco tinnunculs - Vânturel roşu - 3 Perdix perdix – Potârniche - 2 Coturnix coturnix – Prepeliță - 8 Merops apiaster – Prigorie - 12 Upupa epops – Pupăză - 2 Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 16 Hirundo rustica – Rândunică - 10 Delichon urbica – Lăstun de casă - 25 Anthus campestris – Fâsă de câmp - 35 Anthus pratensis – Fâsă de luncă - 1 Oenanthe oenanthe – Pietrar sur - 1 Lanius collurio – Sfrâncioc roşiatic - 8 Lanius minor – Sfrâncioc mic - 4 Sturnus vulgaris – Graur - 10 Passer montanus – Vrabie de câmp - 22 Passer domesticus – Vrabie de câmp - 40 Pica pica – Coțofană - 5 Corvus frugilegus – Cioară de semănătură - 17 Miliaria calandra – Presură de câmp - 2

Data: 15.09.2010 Falco tinnunculus – Vânturel roşu - 3 exemplare Coturnix coturnix – Prepeliță - 1 Merops apiaster – Prigorie - 120 Coracias garrulus – Dumbrăveancă - 1 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 15 Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 5

Galerida cristata – Ciocârlan - 2 Anthus campestris – Fâsă de câmp - 10 Hirundo rustica – Rândunică - 20 Riparia riparia – Lăstun de mal - 300 Lanius collurio – Sfrâncioc roşiatic - 2 Lanius minor – Sfrâncioc mic - 1 Passer montanus – Vrabie de câmp - 20 Passer domesticus – Vrabie de casă - 60 Pica pica – Coțofană - 4 Corvus frugilegus – Cioară de semănătură - 22 Corvus corone cornix – Cioară grivă - 3

Data: 09.10.2010 Buteo buteo - Şorecar comun - 1 exemplar Falco tinnunculus – Vânturel roşu - 1 Streptopelia decaocto – Guguştiuc - 4 Galerida cristata – Ciocârlan - 2 Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 4 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 20 Hirundo rustica – Rândunică - 6 Oenanthe oenanthe – Pietrar sur - 1 Passer domesticus – Vrabie de casă - 10 Passer montanus – Vrabie de câmp - 10 Pica pica – Coțofană - 2 Corvus frugilegus – Cioară de semănătură - 40 Corvus corone cornix – Cioară grivă - 5 Miliaria calandra – Presură de câmp - 2

Data: 10.10.2010 Buteo buteo – Şorecar comun - 1 exemplar Coturnix coturnix –Prepeliță - 2 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 7 Streptopelia decaocto – Guguştiuc - 7 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 30 Galerida cristata – Ciocârlan - 4 Sturnus vulgaris – Graur - 100 Pica pica – Coțofană - 1 Corvus frugilegus – Cioară de semănătură - 36 Corvus corone cornix – Cioară grivă - 3 Carduelis chloris – Florinte - 10 Miliaria calandra – Presură de câmp - 2

Data: 15.10.2010 Buteo lagopus – Şorecar încălțat – 1 exemplar Falco tinnunculus – Vânturel roşu - 2 Perdix perdix – Potârniche - 1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 8 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 30 Galerida cristata – Ciocârlan - 2 Sturnus vulgaris – Graur - 80 Passer montanus – Vrabie de câmp - 20 Pica pica – Coțofană - 2 Corvus frugilegus – Cioară de semănătură - 2 Corvus monedula – Stăncuță - 9 Fringilla coelebs – Cinteză - 15 Carduelis carduelis – Sticlete - 8 Miliaria calandra – Presură de câmp - 4

Data: 08.01.2011 Circus cyaneus – Herete vânăt – 1 exemplar Circus aeruginosus – Herete de stuf - 1 Buteo buteo – Şorecar comun - 1 Falco tinnunculus – Vânturel rosu - 1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 15 Streptopelia decaocoto – Guguştiuc - 8 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 120 Galerida cristata – Ciocarlan – 4 Erithacus rubecula – Măcăleandru - 1 Sturnus vulgaris – Graur - 400 Pica pica – Coțofana - 2 Corvus frugilegus – Cioara de semanatură - 100 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 3 Corvus monedula – Stancuța - 11 Carduelis carduelis – Sticlete - 12 Emberiza hortulana – Presura de grădină - 2 Miliaria calandra – Presura sură – 1

Data : 14.01.2011 Buteo buteo – Sorecar comun – 1 exemplar Buteo lagopus - Şorecar încălțat - 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu – 2 Falco columbarius - Şoim de iarnă – 1

Anser albifrons – Gârlița mare - 130 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 7 Streptopelia decaocoto – Guguştiuc - 2 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 60 Galerida cristata – Ciocarlan – 2 Turdus pilaris – Cocoşar – 14 Passer domesticus – Vrabie de casă - 30 Pica pica – Coțofana - 1 Corvus frugilegus – Cioara de semanatura - 90 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 2 Corvus monedula – Stăncuța - 20 Miliaria calandra – Presura sură – 5

Data : 23.01.2011 Buteo buteo – Şorecar comun – 1 exemplar Buteo lagopus - Şorecar încălțat - 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu – 1 Larus cachinnans – şr - 150 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de bărăgan - 100 Galerida cristata – Ciocarlan – 2 Sturnus vulgaris – Graur - 200 Passer montanus – Vrabie de câmp – 40 Passer domesticus – Vrabie de casă - 25 Pica pica – Coțofana - 4 Corvus frugilegus – Cioara de semănătură - 90 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 6 Corvus monedula – Stăncuța - 18 Miliaria calandra – Presura sură – 1

Data: 03.02.2011 Anser albifrons – Gârliță mare - 90 Circus cyaneus – Herete vanat – 1 Buteo buteo – Şorecar comun – 2 Buteo lagopus - Şorecar încălțat - 2 Falco tinnunculus – Vânturel roşu - 3 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 10 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 120 Galerida cristata – Ciocârlan – 2 Turdus pilaris - Sturz de iarnă - 4 Parus caeruleus – Pițigoi albastru - 1 Sturnus vulgaris – Graur - 500

Pica pica – Coțofana - 2 Corvus frugilegus – Cioara de semănătură - 120 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 1 Corvus monedula – Stăncuța – 10 Fringilla coelebs – Cinteză - 12 Carduelis carduelis – Sticlete - 8 Emberiza hortulana – Presura de grădină - 2 Miliaria calandra – Presura sură – 1

Data : 14.02.2011 Buteo buteo – Şorecar comun – 1 exemplar Buteo lagopus - Şorecar încălțat - 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu – 2 Falco columbarius - Şoim de iarnă – 1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu - 3 Streptopelia decaocoto – Guguştiuc - 2 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 60 Galerida cristata – Ciocârlan – 2 Turdus pilaris – Cocoşar – 10 Passer montanus – Vrabie de câmp - 20 Pica pica – Coțofana - 2 Corvus frugilegus – Cioara de semănătură - 100 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 2 Miliaria calandra – Presura sură – 4

Data : 03.03.2011 Buteo buteo – Şorecar comun – 1 exemplar Buteo lagopus - Şorecar încălțat – 1 Accipiter nisus – Uliu păsărar - 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu – 1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu – 20 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 80 Galerida cristata – Ciocârlan – 2 Sturnus vulgaris – Graur - 300 Passer montanus – Vrabie de câmp – 20 Passer domesticus – Vrabie de casă - 20 Pica pica – Coțofana - 4 Corvus frugilegus – Cioara de semănătură - 90 Corvus corone cornix – Cioara grivă - 5 Corvus monedula – Stăncuța - 9 Miliaria calandra – Presura sură – 2

Data: 20.03.2011 Buteo buteo - Şorecar comun – 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu – 1 Larus cachinnans – Pescăruş argintiu – 40 Larus ridibundus – Pescăruş râzător – 80 Streptopelia decaocoto – Guguştiuc - 3 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 80 Galerida cristata – Ciocârlan – 2 Motacilla alba – Codobatură – 2 Saxicola torquata – Mărăcinar negru – 1 Phoenicurus ochruros – Codroş de stâncă - 1 Erithacus rubecula – Măcăleandru – 1 Sturnus vulgaris – Graur - 100 Passer montanus – Vrabie de câmp – 20 Pica pica – Coțofana - 4 Corvus frugilegus – Cioara de semănătură - 10 Miliaria calandra – Presura sură – 3

Data: 05.04.2011 Circus macrourus – Herete alb – 1 Circus pygargus – Herete sur – 1 Buteo buteo - Şorecar comun – 2 Aquila pomarina - Acvilă țipătoare mică - 1 Falco tinnunculus – Vânturel roşu - 2 Philomachus pugnax – Bătăuş Upupa epops – Pupăză Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp - 36 Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan - 24 Motacilla alba – Codobatură – 2 Saxicola rubetra – Mărăcinar mare – 1 Sturnus vulgaris – 150 Pica pica – Coțofană - 4 Passer montanus – Vrabie de câmp - 5 Emberiza hortulana - Presură de grădină - 2 Miliaria calandra – Presură de câmp – 16

În urma acestor observații s-a întocmit lista speciilor de păsări identificate în această zonă : Anser albifrons – Gârliță mare Circus pygargus – Herete sur

Circus cyaneus – Herete vânăt Circus aeruginosus – Herete de stuf Circus macrourus – Herete alb Buteo buteo – Şorecar comun Buteo lagopus - Şorecar încălțat Buteo rufinus - Şorecar mare Aquila pomarina – Acvilă țipătoare mică Falco tinnunculus – Vânturel rosu Falco columbarius - Şoim de iarnă Perdix perdix – Potârniche Coturnix coturnix – Prepeliță Philomachus pugnax - Bătăuş Larus canus – Pescăruş sur Larus cachinnans – Pescăruş argintiu Streptopelia decaocto – Guguştiuc Coracias garrulus – Dumbrăveancă Merops apiaster – Prigorie Upupa epops - Pupăză Melanocorypha calandra – Ciocârlie de Bărăgan Galerida cristata – Ciocârlan Alauda arvensis – Ciocârlie de câmp Hirundo rustica – Rândunică Riparia riparia – Lăstun de mal Delichon urbica – Lăstun de casă Anthus campestris – Fâsă de câmp Anthus pratensis – Fâsă de lunca Motacilla flava feldegg – Codobatură cu cap negru Erithacus rubecula – Măcăleandru Turdus pilaris – Cocoşar Parus caeruleus – Pițigoi albastru Oenanthe oenanthe – Pietrar sur Lanius collurio – Sfrâncioc roşiatic Lanius minor – Sfrâncioc cu frunte neagră Pica pica – Coțofană Corvus frugilegus – Cioară de semănatură Corvus corone cornix – Cioară grivă Corvus monedula - Stăncuță Sturnus vulgaris – Graur Passer domesticus – Vrabie de casă Passer montanus – Vrabie de câmp Fringilla coelebs – Cinteză

Carduelis carduelis – Sticlete Carduelis chloris - Florinte Emberiza hortulana – Presură de grădină Miliaria calandra – Presură sură

Deci un total de numai 47 specii de păsări, fapt care ne indică o diversitate specifică scăzută. Principalele specii cuibăritoare din locație şi din jurul acesteia sunt prepelița, potârnichea, ciocârlia de câmp, ciocârlia de Bărăgan, fâsa de câmp, codobatura cu cap negru şi presura sură. Culturile de grâu sunt dominate numeric de ciocârlia de bărăgan (Melanocorypha calandra). În perioadele de migrație majoritatea speciilor trec în zbor peste locație, datorită mai ales lipsei oricărui adăpost din zonă (nu există copaci, tufişuri, terenul este deosebit de plan). Sau se opresc uneori pentru a se hrăni.Iarna, numărul de specii este foarte redus, se pot întâlni în special stoluri de corvidae (specii de ciori), ciocârlii de Bărăgan, fringilidae (sticleți, florinți, cinteze) şi presuri. Toate aceste specii colindă împreună în zonele de câmpie, putând fi găsite în toată Dobrogea.

Dintre păsările observate de noi, următoarele specii sunt ocrotite prin Directiva Consiliului Europei 79/409/ EEC (Directiva Păsări):

Anexa I

Circus aeruginosusCircus cyaneusCircus macrourusCircus pygargusButeo rufinusAquila pomarinaFalco columbariusPhilomachus pugnaxCoracias garrulusMelanocorypha calandraAnthus campestrisLanius collurioLanius minorEmberiza hortulana

Primele şapte specii de păsări sunt păsări răpitoare. Acestea nu cuibăresc în locație (nu au unde) şi se pot întâlni doar atunci când vânează, trecând în zbor peste zona noastră.Philomachus pugnax trece doar în pasaj prin zonă în căutare de hrană. Preferă de obicei zone mai umede.Coracias garrulus nu cuibăreşte aici, poate fi întâlnit mai ales în pasaj, în trecere, sau în căutare de hrană.

Lanius collurio şi Lanius minor nu pot cuibări aici, nu au tufişuri adecvate, pot fi observați mai ales după perioada de cuibărit, când adulți şi imaturi colindămigrația de toamnă.Melanocorypha calandra, Anthus campestristerenurile agricole din jurul locației noastre, zonele cu culturi agricole sau cu eventuale tufărişuri.

Datorită faptului că zona unde se va implementa proiectul nu este un loc bun pentru cuibăritul speciilor de păsări, nu oferă adăposturi pentru odihnă în perioada de migrație şi nici nu este o sursă bogată de hrană, considerăm că nu va fi afectat nici un fel de habitat important pentru supraviețuirea speciilor de păsări.

Vânturel roşu (

Şorecar comun (

nu pot cuibări aici, nu au tufişuri adecvate, pot fi observați mai ales după perioada de cuibărit, când adulți şi imaturi colindă după hrană înainte de

Melanocorypha calandra, Anthus campestris şi Emberiza hortulana preferă pentru cuibărit terenurile agricole din jurul locației noastre, zonele cu culturi agricole sau cu eventuale

ă zona unde se va implementa proiectul nu este un loc bun pentru cuibăritul speciilor de păsări, nu oferă adăposturi pentru odihnă în perioada de migrație şi nici nu este o sursă bogată de hrană, considerăm că nu va fi afectat nici un fel de habitat

tant pentru supraviețuirea speciilor de păsări.

Vânturel roşu (Falco tinnunculus)

Şorecar comun (Buteo buteo)

nu pot cuibări aici, nu au tufişuri adecvate, pot fi observați după hrană înainte de

preferă pentru cuibărit terenurile agricole din jurul locației noastre, zonele cu culturi agricole sau cu eventuale

ă zona unde se va implementa proiectul nu este un loc bun pentru cuibăritul speciilor de păsări, nu oferă adăposturi pentru odihnă în perioada de migrație şi nici nu este o sursă bogată de hrană, considerăm că nu va fi afectat nici un fel de habitat

Vrăbii de câmp (

Fâsă de câmp (

Biologia unor specii de păsări mai frecvent întâlnite în zona de

Melanocorypha calandra (Linnaeus, 1766)

Este răspândită în Bazinul Mediteranei, inclusiv în Sardinia, Sicilia şi Creta, iar spre est, până în stepele Asiei Centrale. Cele mai mari populații se înregistrează în Rusia şi Ibe

Cuibăritul acestei specii a fost înregistrat în Dobrogea şi în județele: Călăraşi, Ialomița, Brăila şi sud-estul județului Galați. Cuibăreşte în zonele de câmpie, mai ales în culturile agricole. Iarna se adună în stoluri mari, care pot ajunge la câteîn stoluri mari, în general pe câmpurile şi stepele din lungul coastei Mării Negre, lagunelor şi văii Dunării.

Atât în perioada de cuibărit, cât şi în cea de iernare, preferă regiunile joase, cu vegetație stepică şi culturi de cereale.

Vrăbii de câmp (Passer montanus)

Fâsă de câmp (Anthus campestris)

Biologia unor specii de păsări mai frecvent întâlnite în zona de studiu

(Linnaeus, 1766) (Ciocârlie de Bărăgan)

Este răspândită în Bazinul Mediteranei, inclusiv în Sardinia, Sicilia şi Creta, iar spre est, până în stepele Asiei Centrale. Cele mai mari populații se înregistrează în Rusia şi Ibe

Cuibăritul acestei specii a fost înregistrat în Dobrogea şi în județele: Călăraşi, Ialomița, estul județului Galați. Cuibăreşte în zonele de câmpie, mai ales în culturile

agricole. Iarna se adună în stoluri mari, care pot ajunge la câteva mii de exemplare. Iernează în stoluri mari, în general pe câmpurile şi stepele din lungul coastei Mării Negre, lagunelor şi

Atât în perioada de cuibărit, cât şi în cea de iernare, preferă regiunile joase, cu e cereale.

Este răspândită în Bazinul Mediteranei, inclusiv în Sardinia, Sicilia şi Creta, iar spre est, până în stepele Asiei Centrale. Cele mai mari populații se înregistrează în Rusia şi Iberia.

Cuibăritul acestei specii a fost înregistrat în Dobrogea şi în județele: Călăraşi, Ialomița, estul județului Galați. Cuibăreşte în zonele de câmpie, mai ales în culturile

va mii de exemplare. Iernează în stoluri mari, în general pe câmpurile şi stepele din lungul coastei Mării Negre, lagunelor şi

Atât în perioada de cuibărit, cât şi în cea de iernare, preferă regiunile joase, cu

Cuibăreşte începând din luna aprilie până în iunie.Este un migrator parțial. La sfârşitul perioadei de reproducere, se adună în stoluri, nu

foarte numeroase, observate înDobrogea continentală şi în sudul Moldovei. La sfârşitul verii încep migrațiile locale, care în septembrie se transformă în migrații către sud. Există şi ani mai puțin friguroşi, când rămâne în zonele sudice ale țării. Migrează pe distanțe scurte, până în nordul Africii.

Anthus campestris (Linnaeus, 1758) Fâsă de câmp

Este o specie politipică. Doar subspecia nominală, Anthus campestris campestris, cuibăreşte în Europa. Este o specie cu distribuție largă, din Maroc până în Mongolia (longitudine 1170 E), iar la nord până la paralela 550 N. Iernează în Africa, în zonele din sudul Saharei şi Arabia.

Este răspândită în toată Dobrogea, în toată jumătatea de est a Munteniei, în zonele joase ale județelor Buzău şi Vrancea şi în jumătatea de est a Moldovei până la granița de nord a țării.

Cuibăreşte în zone aride. Preferă regiunile cu vegetație stepică şi păşunile din zonele joase, dar se întâlneşte şi în zonele nisipoase, pe malul râurilor sau al lacurilor. Cuibăreşte adesea şi în culturi de cereale.

Cuibăreşte începând cu a doua jumătate a lunii mai. Este o prezență obişnuită în teritoriile de cuibărit şi de pasaj din estul României., dar într-un număr relativ redus. Toamna migrația se desfăşoară de la mijlocul lui august până în octombrie, iar primăvara în aprilie-mai. Iernează în Africa şi în sudul Asiei.

Lanius collurio (Linnaeus, 1758) Sfrâncioc roşiatic

Specie politipică. Subspecia L.c. kobylini cuibăreşte în Crimeea, Caucaz şi în sudul Balcanilor. Subspecia nominată L.c. collurio cuibăreşte în tot restul Europei, iar în est ajunge până în vestul Siberiei. Iernează în estul Africii tropicale şi de sud.

Cea mai comună specie de sfrâncioc din estul României, din zona montană până în Delta Dunării. Larg răspândit, abundența maximă se înregistrează la deal şi la câmpie.

Ocupă o varietate largă de habitate, cuibărind îngeneral în tufe dese din apropierea unor terenuri deschise: pajişti, culturi agricole, stepe, dune de nisip, poieni, etc., unde insectele abundă.

În România cuibăreşte din zona litorală până în zona alpină, la limita superioarăî a pădurilor şi începutul păşunilor alpine, Cuibăreşte de la mijlocul lui mai până în iulie.

Primăvara, sfrânciocul roşiatic apare în România din estul şi sudul Africii, mai întâi în Dobrogea, în front restrâns, urcând mai apoi spre nord, dispersându-se prin țară. Ruta de migrație din primăvară este diferită față de cea din toamnă, prezentând un caz tipic de migrație în buclă.

Un sfrâncioc roşiatic parcurge într-o noapte 200-236 km. Pasajul de toamnă prezintă un maxim la sfârşitul lunii august şi în septembrie. Majoritatea populației europene migrează prin estul Mediteranei către savanele din Valea Marelui Rift (Africa). Aici iernează majoritatea indivizilor, în timp ce unii dintre ei merg mai la sud, către Africa de Sud. În migrația de toamnă acesta parcurge distanța de migrație în 90 de zile, iar drumul de întoarcere în numai 60 de zile.

Lanius minor (Gmelin, 1788) Sfrâncioc cu frunte neagră

Specie monotipică Cuibăreşte din nordul Speniei, până în Asia Centrală, la izvoarele râului Obi şi Irtysh în Munții Altai. Limita nordică de distribuție este paralela 550N în Rusia, iar cea sudică este reprezentată de nordul Iranului şi țărmul nordic al Mării Mediterane. Întreaga populație iernează în sudul Africii.

Specie larg răspândită şi relativ numeroasă în zona de câmpie a estului țării. Lipseşte din regiunile înalte. Cele mai mari densități se observă în liniile de arbori de pe marginea drumurilor ce traversează culturile agricole cu populații importante de insecte.

Specie caracteristică zonei de stepă, prezența sa fiind condiționată de climă, veri călduroase cu puține precipitații. Preferă zonele joase sau colinare. S-a adaptat foarte bine la zonele agricole, mai ales dacă în apropiere sunt arbori mai înalți pentru amplasarea cuibului.

Soseşte în prima jumătate a lunii mai. Cuibăreşte în mai-iulie. Intensitatea maximă a migrației de toamnă se înregistrează la sfârşitul lui august, dar migrația continuă până târziu în septembrie.

Emberiza hortulana (Linnaeus, 1758) Presură de grădină

Specia este distribuită din Iberia, Franța, Europa Centrală, țările baltice şi jumătatea sudică a Fenoscandinaviei, până în Mongolia. Coboară pe o suprafață destul de îngustă până la Marea Caspică şi în Afganistan. Specie migratoare. Iernează la sud de Sahara.

Specie întâlnită în zonele de câmpie din Moldova, Dobrogea, precum şi în Muntenis, Oltenia, Banat şi mai rar în Podişul Transilvaniei. Se întâlneşte frecvent în sudul şi în sud-estul țării.

În zonele de câmpie cuibăreşte în haturile ce despart culturile agricole sau la marginea plantațiilor sau a pădurilor. Adesea se poate întâlni în apropierea rupturilor de maluri sau cariere cu o vegetație ierboasă bine dezvoltată în zonele adiacente şi cu tufe. În zonele de deal şi de munte evită pădurile compacte, întâlnindu-se doar la marginea acestora sau în poienile mari, în zone cu tufărişuri şi cu un substrat ierbos bine dezvoltat.

Cuibăreşte începând de la mijlocul lui aprilie. Părăseşte zonele de cuibărit în august-septembrie. Revine în zonele de cuibărit în aprilie.

Presura de grădină este prezentă până în luna noiembrie mai ales în Dobrogea, într-un număr mic de exemplare. În Moldova observată foarte rar, în apropierea satelor, în luna septembrie, şi numai exemplare izolate. Ea migrează pe distanțe lungi, la sud de Sahara, din Namibia până în Etiopia.

Situația speciilor de păsări calificative pentru Ariile Speciale de Protecție Avifaunistică din apropiere, listate în Anexa I a Directivei Păsări, este următoarea:

Circus aeruginosus Circus cyaneus Circus macrourus Circus pygargus Buteo rufinus Aquila pomarina Falco columbarius Philomachus pugnax Coracias garrulus Melanocorypha calandra Anthus campestris Lanius collurio Lanius minor Emberiza hortulana

Primele şapte specii de păsări sunt păsări răpitoare. Acestea nu cuibăresc în locație (nu au unde) şi se pot întâlni doar atunci când vânează, trecând în zbor peste zona noastră.

Philomachus pugnax trece doar în pasaj prin zonă în căutare de hrană. Preferă de obicei zone mai umede.

Coracias garrulus nu cuibăreşte aici, poate fi întâlnit mai ales în pasaj, în trecere, sau în căutare de hrană.

Lanius collurio şi Lanius minor nu pot cuibări aici, nu au tufişuri adecvate, pot fi observați mai ales după perioada de cuibărit, când adulți şi imaturi colindă după hrană înainte de migrația de toamnă.

Melanocorypha calandra, Anthus campestris şi Emberiza hortulana preferă pentru cuibărit terenurile agricole din jurul locației noastre, zonele cu culturi agricole sau cu eventuale tufărişuri.

În zona analizată a fost identificată o singură specie de reptilă – Podarcis taurica –şopârla de iarbă. Populațiile acestei specii sunt destul de numeroase, fiind vorba de o specie rezistentă la impactul antropic. Specia în cauză populează zonele cu vegetație ierboasă sau arbustivă de la marginea localităților, sau de pe marginea drumurilor, fiind întâlnită de asemenea şi în interiorul localităților rurale, în grădini sau livezi. Specie insectivoră, este atrasă de numărul mare de insecte prezente în apropierea aglomerărilor umane.

Popândăul (Spermophilus citellus) este o specie ierbivoră, care se hrăneşte cu spicele gramineelor din ecosistemele acoperite cu vegetație ierboasă joasă. Evită zonele cu tufe sau cu vegetație iarboasă înaltă, unde nu se simte protejat. Deasemenea, suportă bine impactul antropic moderat, fiind des întâlnit în apropierea localităților.Cârtița apare în aceleaşi tipuri de habitate, evitând terenurile agricole. Specie insectivoră, poate fi întâlnită adesea şi în localități. Nu este influențată de activitățile umane de la suprafața solului, fiind o specie subterană. Apreciem că efectivele populației din zonă sunt medii; nu au fost observate aglomerări mari de muşuroaie, ceea ce demonstreză existența unei populații cu efective normale.Nu au fost determinate si nu cunoaştem semnalări din aria studiata referitoare la speciile Mesocricetus newtoni şi Vormela peregusna, specii rare în Dobrogea.