POPA ADRIANA DANIELAPEC, AN I

MUTISMUL SELECTIV

DEFINITIE:

Mutismul electiv/selectiv reprezintă o categorie diagnostică rară, specifică copilului

între şase şi nouă ani; aceşti copii „aleg" (se hotărăsc) să nu mai vorbească.

Este forma lor majoră de opoziţie şi protest. Aceşti copii refuză să vorbească în anumite

situaţii, deşi au achiziţionat limbajul. Ei par a „selecţiona" situaţiile sociale în care vor să

vorbească.

Într-adevăr, aceşti copii au dobândit şi dezvoltat capacitatea de comunicare prin limbajul

expresiv şi, deodată sau treptat, în jurul vârstei de 5-6 ani încep să vorbească numai în anumite

condiţii sau numai cu anumite persoane. Se poate ajunge la situaţii în care refuzul este total sau

comunică doar prin silabe disparate; această atitudine se manifestă numai în anumite situaţii (la

şcoală sau la grădiniţă), în timp ce acasă cu părinţii continuă să vorbească. în formele severe,

copilul refuză să mai vorbească şi cu aceştia, mutismul devenind aproape total. Durata

manifestării este variabilă: de la câteva luni la 1 an .

Refuzul de a vorbi face parte din comportamentul firesc al copilului; când "se

îmbufneaza" acesta stă nemulţumit într-un colţ al camerei, încruntat, uneori cu mânuţele

încrucişate, "sfidând" din priviri pe cel pe care s-a supărat. De fapt el ar vrea să vorbească şi

"să-şi spună of-ul", dar a adoptat această supremă formă de protest şi pe care o va mai

practica, mai ales dacă îi vede pe cei din jur nefericiţi şi îngrijoraţi, dispuşi să facă orice ca

să-l împace. Deşi copiii sunt „muţi", ei totuşi comunică prin gesturi, priviri, desene, uneori chiar

prin sunete nearticulate. Par chiar „vorbăreţi" în „mutismul" lor.

Intrarea în colectivitate poate scoate la iveală trăsăturile lor de temperament de tip

inhibat. Refuzul persistent de a vorbi poate apărea prima oară la grădiniţă. Uneori, în anumite

condiţii, copilul refuză să vorbească dar familia nu se îngrijorează, considerându-l timid sau

ruşinos; dar repetarea acestei atitudini şi persistenţa ei, creşte îngrijorarea familiei, în ciuda

faptului „că el ştie să vorbească", „şi înţelege tot", „ba spune chiar şi poezii". În scoli, sunt

considerati cu mutism acei copii care nu vorbesc timp de 1-2 semestre; mutismul poate fi efectul

unei traume psihice anterioare.

1

CARACTERISTICI PRINCIPALE:

- manifestă o sensibilitate excesivă la reacţiile celorlalţi;

- sunt mai mult decât timizi şi emotivi (timiditatea exagerată la începerea primului an şcolar

este un fapt relativ comun);

- îşi asumă o “identitate non-verbală”;

- prezintă probleme de relaţionare, blocaj în comunicare generat de o teamă generalizată şi

anxietate socială;

- înţeleg limbajul şi pot vorbi, dar nu depăşesc “pragul de frică”;

- pot prezenta asociat şi tulburări de limbaj;

- răspund sau îşi comunică cerinţele prin : mişcări ale capului, arătat cu degetul, rămânând

impasibili până când cineva ghiceşte ce doresc;

- performanţa şcolară este afectată, dar  progresul şcolar este posibil la acele activităţi  care

nu necesită vorbire;

- transmit feedback numai în activităţile preponderent practice;

- au dificultate de relaţionare în activitatile scolare : lucrează greu în grupe;

- preferă sarcinile scrise în locul celor verbale;

- capacitate de efort intelectual scăzută (nesiguranţă, renunţare).

Diagnosticul pozitiv de Mutism Selectiv se va formula deci:

-atunci când la un copil de 5-9 ani timid şi ruşinos dintotdeauna, cu o dezvoltare psihomotorie şi

de limbaj în limitele normalului, apare relativ brusc sau treptat o tulburare de limbaj care constă

în refuzul de a vorbi în anumite situaţii sau cu anumite persoane;

-copilul îsi păstrează totuşi limbajul vorbit deşi numai când consideră el de cuviinţă;

-continuă să prezinte un grad de comunicare mimico-pantomimic;

-copilul prezintă o emoţionalitate excesivă şi modificări în comportament în anumite condiţii

sociale şi devine ostil, agresiv şi foarte rezistent la schimbare în alte situaţii;

-durata simptomatologiei este mai mare de o lună şi  este evidentă perturbarea relaţiilor în

familie sau la şcoală.

2

STRATEGII ŞI INTERVENTII UTILE:

Au fost încercate numeroase variante de abordare dar în prezent se consideră că,

tratamentul psihofarmacologic, asociat cu terapia comportamentală şi psihoterapia familiei, poate

fi benefic.

Elevii cu mutism selectiv au nevoie de planificare diferenţiată a curriculumului şi de

aranjamente speciale de evaluare .

Unii elevi vor:

·  beneficia de programe de intervenţie pentru tulburări afective;

·  avea nevoie de programe de terapie afectivă şi comportamentală (meloterapie, dramatizări cu

marionete);

·  avea nevoie de programe şi modalităţi de predare şi evaluare specializate, adaptate

capacităţilor şi intereselor lor de realizare a sarcinilor;

·  avea nevoie să li se predea modalităţi alternative de comunicare (exp: comunicarea

augumentativă,  cu ajutorul semnelor şi simbolurilor din imagini).

Crearea unui program de terapie în parteneriat cu parintii

Se va iniţia un plan educaţional individualizat, împreună cu părinţii şi profesorii, la

care va participa şi logoterapeutul;

- profesorii vor încuraja comunicarea şi relaţionarea cu ceilalţi copiii din clasa;

- logopedul va îmbunătăţi capacitatea articulatorie şi de exprimare numai atunci când

copilul va fi capabil să accepte această interventie. Se va aştepta cu răbdare, fără a obliga copilul

să participe la aceste şedinte în pofida dorinţei lui.

Concomitent cu stabilirea planului educaţional se poate începe terapia

comportamentală, urmărind:

- principiul învăţării;

- principiul reîntăririi pozitive: copilul va fi răsplătit pentru fiecare încercare de

comunicare verbală sau non-verbală cu o persoană străină (fie chisr şi numai pentru că i-a adresat

un zâmbet fugar sau numai a privit-o );

3

- principiul desensibilizării – treptate: se va aplica în situaţiile în care este identificată

condiţia fobogenă; dacă aceasta este şcoala, va fi dus la început undeva în apropierea şcolii, apoi,

în a 2-a sau în a 3-a zi se va apropia de şcoală. Nu va intra în curtea şcolii decât dacă doreşte; nu

va fi forţat şi obligat la nici un gest pe care nu-l doreşte. De fiecare dată va fi răsplătit.

- principiul aproximării – treptate: copilul va folosi numai silabe sau vocale simple,

ulterior va accepta să pronunţe cuvinte simple, disparate şi numai târziu va pronunţa propoziţii

simple. De fiecare dată va fi răsplătit şi lăudat, încurajat să pronunţe cuvinte.

- principiul automodelării: recent au fost publicate articole privind utilizarea casetelor

audio şi video "dubbed adaptative behaviours". Iniţial, copilului nu-i face plăcere să vadă

înregistrarea, dar ulterior acceptă să se privească şi, oarecum ruşinat, începe uneori să comenteze

propria lui atitudine.

Crearea unui climat afectiv –pozitiv: adoptarea unei atitudini de încredere şi

bunăvoinţă

Organizarea de mici excursii, activităţi în parc, în Grădina Botanică, doar cu o parte

dintre colegi, pentru ca în felul acesta să se vadă daca un cumva mediul şcolar în sine este un

factor blocant.

Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei

Dat fiind faptul că un astfel de elev colaborează greu în grup, este nevoie de includerea

lui în activităţi extra-şcolare (activităţi care ii fac plăcere) şi în felul acesta va colabora cu

colegii, apoi va fi recompensat.

Identificarea stării lui emoţionale şi a factorilor de stres

- alcătuirea unui jurnal de către profesor în care să se noteze frecvenţa, circumstanţele

exacte în care apare mutismul la şcoala (ex: poate faţă doar de anumiţi colegi);

- întocmirea unor strategii pentru a evita comportamentul de mutism - evitarea

circumstanţelor care provoacă dificultăţi de vorbire (poate că nu vorbeşte numai cu anumiţi

copii);

- adăugarea de prompt pentru comportamentele bine realizate.

4

Verbalizarea de către profesor a mesajului transmis de elev gestual

Apropierea fizică atât cât este necesar pentru a le menţine securitatea şi intimitatea

Încredinţarea unor sarcini accesibile în paşi mici şi valorizarea lor în faţa clasei

(lăudarea pentru orice succes. oricât de mic)

- încurajaţi orice progres, oricât de mic, pentru a descuraja mutismul (“aproape bine”,

“se poate şi mai bine!”;

- reduceţi treptat feed-back-ul, până când copilul va ajunge să dezvolte singur

comportamentul pe care dorim să-l obţinem.

Includerea lor în toate activităţile, chiar şi în cele care solicită limbajul oral

- mergeţi pe ideea de exemple: “Uite…colegul tău obţine de fiecare dată ceea ce vrea

pentru că vorbeşte, îşi exprimă ideile!”.

- aratăţi-i cum trebuie să se exprime.

Perseverenţa  în adresarea verbală (profesorul nu va recurge în nici un caz la

gesturi pentru a comunica)

Este nevoie ca profesorul să îl înveţe pe elev anumite strategii: când totuşi copilul vrea să

vorbească dar nu are curajul (din cauza timidităţii excesive) sau fiindcă ceilalţi colegi sunt prea

vorbăreţi, să respire adânc înainte sau să bea o gură de apă şi apoi să înceapă să vorbească.

În condiţiile în care învăţătoarea observă că acel copil întâmpină dificultăţi chiar şi în

sarcini care nu necesită neapărat verbalizarea (test scris, în timpul unor instrucţii pe parcursul

orei de educaţie fizică), învăţătoarea trebuie să îl determine să ceară ajutorul verbalizând.

Planificare organizată şi structurată a activităţii

Consecvenţa şi corectitudine în evaluare;

5

Sensibilitate în acordare de sprijin (ton cald, prietenos)

Să se insiste atunci când este cazul şi unde este cazul.

În cazul în care copilul ce suferă de mutism va manifesta preferinţe pentru anumite

jucării, reviste, cărţi sau oricare alte obiecte, aceste vor fi îndeărtate pentru ca ulterior să exerseze

şi să înveţe să ceară înapoi lucrurile care îi plac.

Nu îi dai până nu spune: “Dă-mi te rog, X lucru!”

“Ce vrei să faci? Să continui să citesti, să te joci, …? “

Identificarea lecţiilor eficiente - multiplicarea exemplelor de bună practică  din

experienţă personală

Fragmentarea temelor în sarcini mici de atins pentru fiecare elev, urmărindu-se

feed-back-ul permanent

Evitarea abordărilor tematice fără finalitate clară

Teme variate  cu ritmuri de rezolvare adecvate fiecărui elev

Teme scrise  limitate ca dimensiuni, ca număr şi complexitate;

Introducerea unui element practic în temă.

6