1

ORGANIZAREA FERMEI

AGRICOLE

1. Introducere

În viaţa de zi cu zi şi în economie şi literatura de specialitate există un număr mare de noţiuni

diferite în ceea ce priveşte fermele: ferme de familie, fermă forestieră, ferme rurale sau ferme

agro-turistice. În funcţie de tipul producţiei sau serviciului există de asemenea denumiri mai

specifice precum fermă de creştere a animalelor sau fermă de lapte.

Noţiunea fermă se referă la o proprietate dintr-o ţară care include terenul şi toate clădirile,

care sunt construite în scopul producţiei.

În sens economic, ferma de familie este reprezentată de toate persoanele care locuiesc şi

muncesc împreună. De obicei acestea sunt toate membri ai unei familii. Fermele de familie au

diferite funcţii precum producţia şi locurile de muncă şi scopul lor principal este să sprijine

profitul.

Ferma rurală se referă la toate tipurile de producţie rurală inclusiv agricultura, prelucrarea şi

lucrul de mână.

În prezent fermele rurale se ocupă cu noi activităţi precum comerţul sau turismul.

Ferma agricolă reprezintă o unitate de bază în agricultură şi este echipată cu toate cele

necesare producţiei: teren, clădiri şi utilaje.

În Europa, Asia şi Africa majoritatea fermelor sunt cele de familie.

Producţia fermieră reprezintă adesea doar una dintre formele activităţilor unei ferme agro-

culturale. Fermele de familie şi-au răspândit activităţile şi în alte domenii. Una dintre

posibilităţi este agroturismul.

Ferma agro-turistică reprezintă o fermă agricolă îmbogăţită prin activitate agricolă. Cel mai

obişnuit motiv pentru care fermele de familie recurg la activitatea agricolă este nevoia de a-şi

2

mări venitul folosind posibilităţile de adaptare existente, forţa de muncă şi nevoia de a obţine

preţuri mai bune pentru produsele fermei.

2. Ferme

Fermele agricole reprezintă unitatea de producţie de bază în agricultură. Este compusă din

terenul şi alte elemente utilizate pentru producţie precum clădiri, utilaje şi unelte. Posedă forţă

de muncă proprie. Toate activităţile şi producţia sunt administrate de către un fermier. Ferma

diferă de alte unităţi de producţie deoarece terenul este cel mai important factor şi de

asemenea produce anumite bunuri naturale, care sunt utilizate în producţia fermieră ulterioară.

Ferma, de obicei, se ocupă cu producţia vegetală sau animalieră şi uneori posedă un fel de

societate care administrează de asemenea producţia alimentelor.

Ferma poate fi o proprietate a fermierului, poate fi închiriată, poate fi de asemenea o parte a

unei societăţi, cooperative sau asociaţii.

Ferma are două sfere. Prima este una tehnică şi productivă şi include procesarea unui tip de

produse pa cale naturală pentru obţinerea altora. A doua sferă este una economică şi se ocupă

cu procesul producţiei stabilind o relaţie între produse şi preţuri precum şi o participare

financiară şi valorică în cadrul producţiei.

Terenul şi resursele productive sunt proprietatea unei ferme. Proprietatea este un instrument

folosit pentru a atinge scopuri productive. Tot ceea ce reprezintă proprietatea poate fi împărţit

în mijloace fixe şi mobile.

Mijloacele fixe folosesc creşterea preţurilor în procesul de producţie transferându-şi progresiv

valoarea în bunurile şi serviciile recent produse.

Mijloacele mobile folosesc creşterea preţurilor într-un ciclu de producţie pe durata căruia îşi

transferă valoarea în bunurile produse. Împărţirea în mijloace fixe şi mobile este reglementată

prin directive individuale, care determină în mod strict cărui grup mijlocul respectiv trebuie să

aparţină. Mai mult, directivele stabilesc criteriile de evaluare ale mijloacelor fixe.

MIJLOACE FIXE

3

MIJLOACE MOBILE:

- MATERIALE

- FURAJE

- ÎNGRĂŞĂMINTE

- COMBUSTIBIL

- ANIMALE TINERE

- BANI LICHIZI

- ANIMALE DE VALOARE SCĂZUTĂ

Structura organizării producţiei poate fi complicată şi în acest caz ferma poate fi tradiţională

sau multidirecţională. De asemenea poate fi simplă şi în acest caz avem ferme simple sau

specializate.

ferma tradiţională este ferma în care diferite produse vegetale sau animaliere şi bunurile lor

procesate sunt produse de mult timp.

Clădiri,echipament

Echipament de drenaj

Utilaje, unelte, mijloace de transport

Plantaţii de durată

Echipamente de birou şi altele

Turma de bază

4

Fermele specializate se ocupă cu un tip de producţie şi furnizează pe piaţă o mulţime de

produse din acelaşi tip.

Diversificarea fermelor pentru a evita riscul economic nu presupune o specializare limitată

dar conduce la producţia de înaltă calitate a acestora în două sau trei domenii.

În cadrul fermelor există anumite secţii sau sectoare.

Sunt secţii de producţie şi procesare precum şi secţia general-economică şi a serviciilor. Din

cauza unei varietăţi de produse în cadrul tuturor secţiilor aceste sunt împărţite în sectoare.

3. Ferme agro-turistice

O fermă care a introdus o nouă secţie în structura sa - agro-turism - se numeşte fermă agro-

turistică. Un astfel de tip de fermă în afara produselor vegetale şi animaliere oferă servicii de

agroturism.

Secţiile agricole şi cele de turism pot fi independente în cadrul unei ferme. În acest caz nu

există nicio legătură între ele. Un exemplu îl poate reprezenta o fermă specializată în

producţia cerealieră, care este situată într-o zonă atractivă şi din acest motiv oferă servicii

turistice.

Secţiile unei ferme pot depinde una de cealaltă. Adesea producţia fermei depinde parţial sau

integral de turism, de exemplu turiştii consumă alimente produse în cadrul fermei. Măsura în

care secţiile menţionate depind una de cealaltă poate varia.

În cadrul unei ferme agricole 100% din profit provine din producţia vegetală sau animalieră

precum şi din procesarea alimentelor. În cadrul unei ferme agro-turistice o parte din profit

provine din turism iar restul din producţia agricolă. Producţia fermei poate depinde integral de

agroturism şi în acest caz 100% din profit provine din agroturism, de asemenea.

Procentul profitului din agroturism în profitul total al fermei indică importanţa agroturismului

pentru acea fermă. Cu cât profitul provine din agroturism, cu atât acesta devine mai important

pentru fermă.

Ferma agro-turistică trebuie să aibă o infrastructură adecvată care să permită atragerea

turiştilor, în timp ce fermele agricole nu au clădiri de locuit corespunzătoare deoarece

fermierul poate locui în altă parte.

ferma agricolă şi ferma agro-turistică diferă din punct de vedere al modurilor de administrare

şi al structurii producţiei. Înainte de toate se aplică modului de utilizare al terenului,

5

intensităţii producţiei, administrării forţei de muncă şi atitudinii în ceea ce priveşte protecţia

mediului.

Scopul fermei agricole este maximizarea profitului prin intermediul producţiei intensive. De

aceea aceste ferme utilizează tot terenul pentru producţia vegetală sau animalieră, care

garantează profitul.

Pe de altă parte, fermele agro-turistice folosesc majoritatea terenurilor pentru clădiri, parcări

peluze şi straturi de flori pentru a face zona mai atractivă sau terenuri de sport şi altele folosite

pentru agrement.

Modul de administrare al fermelor agricole este adesea foarte diferit de cel al fermelor agro-

turistice. De exemplu, fermele agricole încearcă să specializeze producţia concentrându-se

adesea pe un singur tip de producţie, în timp ce în cazul fermelor agro-turistice diversitatea

este mai bună deoarece acest mod este mai atractiv pentru turişti.

Fermele agricole încearcă să atingă o producţie intensivă bazându-se, de exemplu, pe

folosirea multor îngrăşăminte sau pesticide pentru protejarea plantelor sau pe adăpostirea

multor animale pe un hectar. Fermele, care îşi măresc profitul prin introducerea produselor de

curăţare ecologice, sunt de asemenea dezvoltate. Aceste ferme de obicei obţin preţuri mai

mari pentru producţia lor.

Fermele agro-turistice încearcă să îşi facă producţia mai extensivă sau ecologică pentru că

acestea vin în întâmpinarea nevoilor turiştilor Fermele agricole încearcă să introducă cât mai

mult dezvoltarea tehnică, în măsura posibilităţii lor. La sfârşitul secolului trecut mijloacele de

producţie sau schimbat radical. Scopul a fost obţinerea unei mai mari productivităţi. Tehnicile

moderne folosite în producţia agricolă nu sunt foarte atractive pentru turişti. Sunt mai mult

sau mai puţin identice în diferite ţări, în cele foarte dezvoltate şi în cele sărace.

Aceste tehnici moderne fac imposibilă participarea turiştilor în procesul de producţie din

cauză că utilajele complexe necesită personal calificat.

Metodele tradiţionale de producţie sunt de mare importanţă în agroturism, în special cele

folosite la sfârşitul anilor 60 în secolul XX. Acestea erau diferite în diferite ţări şi chiar şi în

diferite regiuni. Fermele agro-turistice acceptă dezvoltarea tehnică numai în domeniul

îmbunătăţirii serviciilor turistice.

Unghiul din care fermele privesc piaţa este de asemenea diferit. Piaţa este foarte importantă

pentru fermele cu producţie agricolă, în timp ce fermele agro-turistice consideră oamenii drept

piaţă.

Structura producţiei vegetale sau animaliere depinde de aceste moduri de a privi piaţa.

6

Legătura cu societatea din ţară este de asemenea privită diferit în cadrul acestor două tipuri de

ferme. Modul de producţie în cadrul fermelor agricole implică într-un mod destul de liber

relaţiile cu membrii comunităţii. Destul de des ţara nu reprezintă piaţa pentru fermă, iar ferma

nu este locul de angajare a populaţiei locale. Această legătură este bazată pe cooperarea dintre

ferme în domeniul utilizării utilajelor costisitoare sau ajutorarea pentru diferite activităţi.

Pe de altă parte, o ţară, arhitectura sa şi comunitatea reprezintă o atracţie pentru turişti,

îndeosebi dacă oferă tradiţii, cultură locală şi propria sa limbă care o diferenţiază de alte

comunităţi. Legătura fermelor agro-turistice cu ţara este mult mai puternică şi variată şi

permite o mai bună dezvoltare.

1. Compararea modurilor de administrare a fermelor agricole şi a celor agro-turistice

Modul de

administrare

Ferma agricolă Ferma agro-turistică

Folosirea

terenului

Maximizarea agriculturii

folosind terenul

Folosirea parţială în scop agricol, utilizându-

l pentru turism (parcări)

Structura

producţiei

Numai secţiile agricole, procesare vegetală, animalieră sau a alimentelor; specializarea producţiei, creşterea producţiei

Producţia agricolă şi cea a fermelor agro-turistice în cadrul diferitelor nivele de cooperare, agricultura slujeşte agroturismul; diversificarea, dezvoltarea echilibrată a fermei

Organizarea

muncii

Maximizarea recoltelor; folosirea dezvoltării tehnice, eficienţă, munca condiţionată automat

Organizarea producţiei într-un mod distractiv sau chiar permiţând turiştilor să participe, eficienţa nu este scopul

Nivelul muncii Producţie intensificată, folosirea unei multitudini de pesticide, îndeosebi îngrăşăminte şi protejarea plantelor pentru maximizarea producţiei

Concentrarea asupra producţiei extensive şi protejarea mediului; folosirea raţională a pesticidelor şi îngrăşămintelor; folosirea optimă a zonei agro-turistice

Piaţa produselor

Piaţa în afara fermei, în principal vânzarea

Producţia în interiorul fermei în scopuri turistice proprii, supraproducţia vândută pe piaţă

7

Sursa profitului şi importanţa sa

Profitul integral din producţia vegetală, animalieră sau de procesare

Două surse de profit: producţie agricolă şi turism, sau numai turism; importanţa turismului depinde de proporţia sa în profitul total

Ţara Producţia agricolă în regiunea ţării, dar ţara nu joacă un rol important în producţie

Ţara permite agroturismul, există o necesitate pentru folosirea tradiţiilor populare

Legături între secţiile agro-turistice şi cele agricole pot fi diferite:

→ complementare

→ suplimentare

→ concurenţiale

→ adverse

Legătura complementară este aceea când secţia agricolă şi cea agro-turistică reprezintă un tot

structural şi creşterea importanţei agroturismului generează creşterea importanţei agriculturii

şi invers.

Dacă ferma agro-turistică atrage mai mulţi turişti aceasta necesită o producţie mai mare de

alimente.

Exceptând acea piaţă există de asemenea noi posibilităţi de vânzarea produselor deoarece

turiştii cumpără adesea produse care nu pot fi vândute de către fermier. Această relaţie

funcţionează invers de asemenea. De exemplu, dacă fermierul a avut o plantaţie mare de

căpşuni, el va avea nevoie de mai mulţi turişti pentru culegerea recoltei.

Între producţia agricolă şi cea agro-turistică poate exista o relaţie suplimentară. Turismul

agricol suplineşte producţia agricolă. Acest lucru se întâmplă în situaţia în care ferma poate

oferi noi posibilităţi care nu au mai fost folosite până acum.

În acest caz deschiderea unei secţii de agroturism nu influenţează producţia existentă.

Secţia agro-turistică poate reprezenta un factor concurenţial pentru alte secţii ale fermei.

Concurenţa se poate referi la toate aspectele fermei precum terenul, munca şi capitalul. De

exemplu, fermierul care produce plante pentru industrie vrea să deschidă o fermă agro-

turistică. Din acest motiv, o parte a terenului sau a fondurilor trebuie să fie excluse din

producţie şi transformate în agroturism. Forţa de muncă suplimentară trebuie să fie

transformată în agroturism.

Relaţia adversă este cea în cadrul căreia o activitate o exclude pe cealaltă. Cel mai bun

exemplu de relaţie adversă între agroturism şi producţia agricolă este în cazul creşterii

animalelor, în special creşterea porcilor.

8

Agroturismul în apropiată vecinătate cu fermele de porci, vite sau păsări este imposibil.

Turiştii nu acceptă acest tip de producţie din cauza mirosului îngrozitor şi neplăcut.

Toate tipurile de producţie agricolă reprezentând o sursă de miros neplăcut exclud

agroturismul.

În cazul fermele complexe unde există doi sau trei porci sau alte animale turiştii nu au niciun

fel de nemulţumiri şi acceptă un număr redus pentru fiecare animal în parte.

Mai mult alte tipuri de producţie agricolă esclud de asemenea agroturismul. Este cazul

anumitor chimicale folosite pentru protecţia plantelor care presupun anumite restricţii din

motive de siguranţă.

4. Riscuri în agroturism

Activitatea de agroturism este legată de anumite tipuri de risc. Riscul se referă la servicii şi la

însuşi turiştii.

Pentru fermieri riscul este o consecinţă a scăderii producţiei în cadrul fermei sau a scăderii

producţiei din diferite motive. Turiştii pot în mod intenţionat să aducă anumite bacterii sau

virusuri cauzând boli grave ale animalelor sau pot cauza accidentul ce poate duce la moartea

animalelor sau distrugerea recoltei.

Locurile unde sunt produse alimente pot fi puse în pericol de către bacterii sau viruşi. Pentru a

evita ca majoritatea societăţilor să construiască galerii în care turiştii pot observa procesul

producţiei fără necesitatea de a intra în contact direct cu produsul. Birouri care să se ocupe cu

agroturismul au avut pierderi financiare serioase din diferite motive care uneori nu au depins

de ele. Motivele au fost febra aftoasă care s-a răspândit în Europa, atacurile teroriste şi

războaiele. Aceste au paralizat agroturismul pentru un timp. Zvonurile şi situaţia instabilă au

dus anumiţi societăţi de agroturism la faliment.

Un turist care este cazat într-o fermă turistică este de asemenea expus unui risc, periculos nu

numai pentru sănătatea dar şi pentru viaţa sa. Riscul este similar turismului tradiţional.

În anumite cazuri riscul poate fi mai mare în cazul contactului cu animale sau în cazul în care

copii, îndeosebi cei mici nu sunt supravegheaţi în mod constant. Utilajele agricole pot fi

periculoase pentru toţi utilizatorii neexperimentaţi. Mai mult există riscul de a contacta boli

grave ce sunt răspândite în rândul animalelor. (bruceloza, ptasia grypa)

De aceea agroturismul necesită asigurări de răspundere civilă. Închirierea zonei pentru alte

persoane poate fi legată de accidente obişnuite precum ruperea piciorului pe o suprafaţă

9

alunecoasă sau pe trepte. Asigurarea oricărui tip de activitate este atât de scumpă încât

fermierii aleg să nu o includă în oferta lor.

Răspunderea civilă este o obligaţie de refinanţare financiară pentru acţiunile proprii care au

fost dăunătoare celorlalţi.

Cauza acestei răspunderi poate fi neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a contractului în

mod eronat sau vătămarea altei persoane printr-o faptă interzisă.

Această răspundere este de obicei sub forma unei compensaţii financiare, ce reprezintă o

sumă de bani ce corespunde daunelor.

Asigurarea voluntară de răspundere civilă este una din metodele de tratare a riscurilor legate

de răspunderea civilă în funcţie de turiştii care vin la fermă.

5. Definiţii şi categorii ale costurilor

În procesul de administrare a societăţii finanţele joacă un rol crucial deoarece orice decizie are

dimensiunea sa financiară. Analiza financiară include anumite puncte precum analiza

structurală sau analiză de semnalizare a situaţiilor financiare, analiza nivelului de

profitabilitate, decizii de investiţie, planificarea cererii financiare sau altele.

Toate analizele menţionate reprezintă chestiuni complicate şi necesită contabilitate

specializată.

Fermele agro-turistice nu au de obicei acest tip de contabilitate.

Activitatea economică a unei societăţi este enunţată de către categoriile de profit, cheltuielile

financiare şi costuri. Aceste categorii sunt descrise în mod precis în legea fiscală împreună cu

manualele de îndrumare în domeniu.

Cheltuieli– sunt toate mijloacele nemateriale şi materiale care sunt destinate pentru realizarea

produselor şi serviciilor în agroturism. Există o diferenţă între cheltuieli şi costuri. Cheltuielile

sunt date în unităţi fizice precum kilogram, oră de lucru sau în bani lichizi.

Costurile – sunt cheltuielile şi preţurile date numai sub formă de valoare, în bani lichizi.

Cheltuiala are o dimensiune materială, pe când costurile sunt date în bani lichizi. În agro-

turism există diferite forme de costuri.

10

COSTURI1:

A ) Costuri de proprietate - cauzate de posedarea proprietăţii

B ) Costuri de producţie – costuri legate de producerea de bunuri şi servicii.

Diferenţa dintre aceste costuri este semnificativă. Dacă cineva posedă o proprietate, de

exemplu fermele care nu produc bunuri, proprietarul trebuie să aibă costuri de proprietate.

Este obligatoriu să se achite impozite şi plăţi, să se zugrăvească clădirile şi să se repare

avariile. Costurile de proprietate sunt costurile care trebuie să fie plătite chiar dacă ferma nu

produce bunuri.

Costurile de proprietate sunt speciale în agroturism. Deţinerea unei proprietăţi presupune

costuri semnificative, îndeosebi în sezonul mort cum ar fi iarna.

COSTURI2:

A) COSTURI DIRECTE– COSTURI CARE POT FI LEGATE ÎN MOD DIRECT DE

PRODUSUL SAU SERVICIUL AGRO-TURISTIC

B) COSTURI INDIRECTE– COSTURI ALE ACTIVITĂŢII AGRO-TURISTICE

GENERALE

Pentru toate produsele există diferite tipuri de costuri.

Exemplu:

Pentru activitatea agro-turistică precum călăria sunt costuri după cum urmează:

- taxe pentru îngrijirea cailor

- taxe pentru profesor sau instructor

- costuri pentru echipament

- costuri de hrană

- amortizare

- costuri pentru creşterea cailor

- cheltuieli pentru grajduri

- altele

11

O categorie foarte importantă este reprezentată de către costurile alternative ( costurile

obţinerii ocaziei) sau costurile pierderii ocaziei. Analizarea acestei categorii ajută să se

stabilească dacă alegerea sau administrarea financiară a ocaziei a fost corectă.

De exemplu, sursele financiare pot fi depozitate într-un cont bancar cu o dobândă de 3% în

timp ce investite în agroturism au adus un profit de 6%. Ocazia pierdută este dobânda

bancară. Luând în considerare cele de mai sus profitul nostru a fost de numai 3%. Analiza pe

baza costurilor alternative are o mare importanţă în luarea deciziilor financiare.

6. Calcularea ipotetică a costurilor în cadrul fermei agro-turistice

Stabilirea costurilor sectoarelor separate şi ale tipurilor de servicii în cadrul unei ferme

multifuncţionale, ferma agro-turistică, necesită anumite explicaţii metodice.

Anumite activităţi nu aduc profit direct dar numai costuri.

Mijlocul pentru obţinerea profitului îl reprezintă sectorul, produsul sau serviciul care aduce

profit şi generează costuri pentru fermă.

Mijlocul pentru generarea costurilor îl reprezintă sectorul, produsul sau serviciul care

generează costuri şi nu aduce profit. Mijlocul pentru obţinerea profitului este în acelaşi timp

centrul pentru generarea costurilor.

O fermă agro-turistică exemplară oferă servicii precum călărie şi cazare, în care sunt incluse

cazarea şi micul dejun, şi care înregistrează în acelaşi timp producţie agricolă, adică plantarea

în scopuri agricole şi pentru producerea de hrană pentru cai.

În această fermă este posibilă analizarea costurilor:

■ servicii agro-turistice:

- călărie

- cazare şi mic dejun

■producţia de plante:

- producţie pentru industrie

- hrana animalelor

12

Mai mult în cadrul acestei ferme există o secţie administrativă pentru agroturism şi producţia

agricolă.

Mijloacele de obţinere a profitului sunt: călăria, cazare şi mic dejun şi producţia agricolă.

Mijloacele de generare a profitului sunt: călărie, cazare şi mic dejun, producţie agricolă,

producerea hranei pentru cai şi activitatea de administrare.

Mijloacele de generarea a costurilor şi de obţinere a profitului sunt diferenţiate în funcţie de

necesităţile analizei.

În concluzie, se poate afirma că mijloacele de obţinere a profitului şi de generare a costurilor

sunt: călăria, cazarea şi micul dejun şi producţia în scopul vânzării.

Mijloacele pentru generarea costurilor sunt exclusiv: producerea hranei pentru cai şi

administrarea.