Palatul Patriarhiei

  • View
    213

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of Palatul Patriarhiei

  • 8/20/2019 Palatul Patriarhiei

    1/17

    1

    Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii 

    Reabilitarea Palatului

    Patriarhiei din Bucureşti 

    Prof. Dr. Ing. Mihai Budescu

    Masterand: Cernat (Gogonea) Mihaela

    RCSC, an I

    Ianuarie 2016

  • 8/20/2019 Palatul Patriarhiei

    2/17

    2

    Palatul Patriarhiei situat pe „Dealul Mitropoliei” din Bucureşti a trecut în ultimii ani  printr-un amplu proces de consolidare şi reabilitare cu scopul de a-şi pastra capacitatea de a dăinui ca şi până acum cu eleganţă şi grandoare. 

    În urma încadrarii construcţiei în clasa de risc seismic II, s-a stabilit că este necesară o intervenţie  de consolidare generală şi unitară asupra structurii de rezistenţă  a Palatului. În acest fel păstrându-se continuitatea unui imobil care a asistat la marile evenimente ce au marcat societatea românească, devenind un simbol şi participând la conturarea caracterului urban al oraşului cât şi la identitatea instituţiilor ce îşi desfăşoară activitatea în incinta ei. 

    SCURT ISTORIC AL IMOBILULUI 

    Clădirea care găzduieşte şi astăzi sediul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române a fost ridicată la începutul secolului XX, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. În urma unui concurs de talie internaţională jurizat de personalităţi de marcă ale vremii, precum arh. Edmond de Joly (arhitectul Camerei Deputaţilor a Republicii Franceze) şi Paul Wallot (autorul sediului Reichstagului din Berlin), ce viza realizarea anteproiectului Clădirii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în 1890 Dimitrie Maimarolu câştiga cu proiectul intitulat „România” în faţa altor 36 de proiecte. Principalele avantaje ale proiectului realizat de el au fost luminozitatea deosebită a aulei de sedinţe şi galeria circulară a sălii, care permite accesul facil în aceasta. O altă particularitate a proiectului a fost provocarea pentru arh. Maimarolu de a îngloba şi conserva pe cât posibil sala de şedinţe existentă la momentul respectiv –   locul unde se întâlneau deputaţii vremii, în Sala Paşilor Pierduţi –   Europa Cristiana denumită în

     prezent, fapt ce a fost confirmat prin găsirea unor parţi din fundaţiile vechi sub pardoseala sălii în urma lucrărilor de consolidare efectuate recent. 

    Lucrările de execuţie au început abia în anul 1906, cu 15 ani întârziere faţă de  propunerea iniţială din cauze financiare. Desfăşurarea lor a fost prevăzută în patru etape, însa

  • 8/20/2019 Palatul Patriarhiei

    3/17

    3

    începerea Primului Război Mondial a permis realizarea a numai trei etape din cele prevăzute  şi aducerea de mici modificări precum reducerea înalţimii aulei centrale, circulaţia

     perimetralăcontinuă împiedicată, iar la simetria clădirii s-a renunţat. 

      Etapa I 1906-1908

     

    Etapa a II-a 1911-1913   Etapa a III-a 1914-1916

    Cu toate acestea, Palatul Adunării Deputaţilor a fost atunci şi este şi astăzi unul dintre marile edificii ale Capitalei, ce are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 16.250 mp.

    În anul 1906, Consiliul Tehnic Superior, condus de ing. Anghel Saligny a examinat  proiectul propus şi a recomandat o serie de modificări: 

    „• Determinarea „adâncimii şi lărgimii” fundaţiilor în baza unor sondaje; • Realizarea „fundaţiunilor cu scări”;  • Uniformizarea presiunilor pe sol,  prin dimensionarea corespunzătoare a fundaţiilor,

     pentru evitarea apariţiei tasărilor diferenţiate;

    • Executarea planşeelor din beton armat; • Construirea scărilor din „materie nearzătoare”.” 1 

    Primul tronson a fost executat sub atenţia ing. E. Grant şi ing. G. Perlasca. De lucrare s-a ocupat şi tânarul inginer Gogu Constantinescu, care, în urma stabilizării unui perete de zidărie care ameninţa să cadă peste sala în care se desfăşurau dezbateri parlamentare, cu o centură de

     beton armat, a primit sarcina de a realiza proiectul la cele mai înalte standarde. La final,  pentru a caştiga încrederea oficialilor reticenţi, a încarcat planşeele construcţiei cu saci de nisip pentru a demonstra rezistenţa lor. 

    De-a lungul timpului, mai precis, între anii 1908-1996, Palatul situat pe Dealul Mitropoliei

    a găzduit diferite instituţii legislative ale României, ceea ce a adus şi numeroase intervenţii asupra structurii.

    Lucrări de consolidare s-au făcut şi după cutremurul din 1940 când cupola clădirii a suferit avarii grave, dar şi după cel din martie 1977 când planşeele şi o parte din pereţi au necesitat reparaţii; tot atunci s-a acţionat şi asupra structurii podului, întărindu-se prin consolidarea grinzilor din beton armat ce au fost montate la începutul anilor 1960, alături de suportul învelitoarei realizat dintr -o placă de 10 cm din beton armat ce formează talpa superioară a grinzilor cu zăbrele formând un element continuu peste toate corpurile clădirii rezultând un ansamblu de acoperiş compus, indeformabil. 

    În anul 1996, Palatul Legislativului a trecut în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, devenind Palatul Patriarhiei sub tutela căreia s-a şi propus şi demarat consolidarea în anul 2010.

  • 8/20/2019 Palatul Patriarhiei

    4/17

    4

    STAREA IMOBILULUI LA ÎNCEPUTUL LUCRĂRILOR  

    Structura Palatului este formată din planşee din profile metalice cu umplutură din zidărie sau beton nearmat, soluţie inferioară propusă celei de Anghel Saligny –   planşee din beton armat, şi pereţi masivi din zidărie. Zona aulei este închisă la partea superioară cu un inel şi console din beton armat ce acţionează ca o centură, pe care reazămă cupola metalică a acoperişului şi reţeaua de grinzi a luminatorului sălii. 

    Sala de şedinţe are o conformare deosebită a elementelor prin modul în care sunt susţinute arcele mari, care din cauza deschiderii generoase şi a dublei curburi ar fi trebuit să susţină eforturi mult prea ridicate. Rezolvarea a venit din partea inginerului Gogu Constantinescu,

    care a stabilit ca ele să fie arce doar în aparenţă, având numai forma de arc, dar fiind suspendate în punctul lor central de inelul perimetral din beton armat situat în podul aulei. 

    Dimensionarea elementelor structurale s-a realizat gravitaţional  făra a tine seama de încărcările orizontale, iar pentru sigur anţă, cladirea având o importanţă deosebită, s-a adoptat supradimensionarea acestora. Pereţii de zidărie au rezultat cu grosimi de 1 m. Alte actiuni care au fost luate în considerare au fost acelea produse de tasările diferentiale pentru care s-au luat măsuri precum „uniformizarea presiunilor” şi „adâncirea fundaţiilor”, măsuri binevenite, dar realizate empiric.

    Înălţimea maximă supraterană a Palatului Patriarhiei, începând cu nivelul de bază al dealului până la vârful cupolei este de circa 47 m, iar perimetrul în care se încadrează clădirea de aproximativ 72 m x 75 m.

    Palatul are o conformare neregulată atât în plan cât şi în elevaţie, ceea ce indică diferenţe semnificative de rigiditate ce pot produce torsiuni în cazul apariţiei unui seism. În plan, este compus din mai multe dreptunghiuri, delimitate între ele prin rosturi de tasare, care încadrează zona centrală a aulei.  Rosturile care delimitau tronsoanele, au apărut din cauza secvenţierii construcţiei, pereţii din zidărie nefiind ţesuţi între ei. Fenomenul de delimitare între corpuri

     produs de aceste rosturi a fost estompat de-a lungul timpului în diferitele etape de intervenţie.   Neregularitatea în elevaţie este dată de existenţa terasată a nivelurilor clădirii, astfel că

    tronsonul de pe latura de Nord ar e un regim de înalţime de P+1+M, pe când restul imobilului

    are regimul de 2S+P+1+M (parţial 3S+P+1+M). Clădirea fiind situată pe un teren înclinat, nivelurile subsolului nu sunt în fapt situate subteran. 

  • 8/20/2019 Palatul Patriarhiei

    5/17

    5

    Faţada de Est a Palatului 

    În zonele de îmbinare între tronsoanele clădirii, la nivelurile superioare în special, din cauza amplificării deplasărilor, sunt vizibile fisuri, cauzate în parte de cutremurele din 1940 şi 1977 şi de tasările diferentiale ale masivului de pământ înalt de 12-13 m pe care se află  clădirea. 

    Degradările structurii de rezistenţă constatate în urma începerii lucrarilor de consolidare:  • Tendinţa de separare a tronsonului de Nord prin apariţia unor linii de desprindere, ca

    urmare a diferenţei mari de nivel între partea de vârf şi poalele dealului; • Rigiditatea mare a acoperişului de deasupra intr ării principale a determinat desprinderea

    de pe reazeme a grinzilor cu ză brele din pod; • Tronsonul de pe latura sudică prezenta o fisur ă generală din parter până spre pod; • Fisurări ale peretelui lateral prezidiului, apărute în urma cutremurului din martie 1977; • Fisurări interioare ale tronsonului sudic, în pereţi şi la intersecţia pereţilor cu plafonul; • În zona de Nord-Vest există fisuri înclinate din acţiune seismică şi tasare a colţului.

    De-a lungul timpului s-a mai intervenit asupra acestor fisuri, însă superficial, elereapărând la scurt timp.  Pe lânga lucrarile efectuate cu scopul de a remedia urmările seismelor, asupra clădirii s-au

    mai facut si o multitudine de intervenţ