Tema nr.1

PREVIZIUNEA – FUNCŢIE A CONDUCERII ECONOMICE, FORME ŞI INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN PREVIZIONAREA ECONOMICĂ

Unităţi de învăţare : Ştiinţa previziunii. Funcţiile conducerii economice. Consideraţii teoretice despre prognozare. Clasificarea prognozelor. Consideraţii privind planificarea, planul economic şi fiabilitatea previziunilor economice.

Obiectivele temei: înţelegerea conceptelor şi formarea perspectivei asupra activităţii de previzionare economică; cunoaşterea funcţiilor conducerii economice şi a locului funcţiei de previziune; înţelegerea conceptului de prognozare şi planificare, cunoaşterea principalelor tipuri de prognoze şi planuri economice; analiza fiabilităţii previziunilor economice.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :1. Caracotă D. – Previziune economică, elemente de macroeconomie, Editura DP, Bucureşti, 1997.2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte şi metodologie, Editura Universitaria, Craiova, 2001.3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

1.1. Ştiinţa previziuniiUnul din atributele conducerii în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiiţifice este

acela de a coordona activitatea de cercetare tehnico-ştiinţifică şi de a promova în practica social-economică cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne. În acest context, în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică s-a autonomizat previzionarea macroeconomică, fapt care a condus la crearea ştiinţei previziunii.

4

Apariţia ştiinţei previziunii a fostcondiţionată următorii factori:

5

1. de cerinţele practicii sociale, ştiinţa previziunii fiind reflectarea acesteia pe plan teoretic, un act de cunoaştere a realităţii economice şi de influenţare a acesteia în sensul dorit

2. de mişcarea interioară, proprie ştiinţei, care împinge gândirea şi cunoaşterea umană spre domenii noi de investigare, acumulându-se treptat o serie de observaţii şi concluzii pertinente, legitimate ca autonome, constituindu-se ca un sistem de cunoştiinţe cu obiect de cercetare de sine stătător.

Reţinem :

Previziunea

Previziunea este un ansamblu sistematic de cunoştinţe şi noţiuni, care are ca obiect de studiu legităţile ce determină necesitatea lucrărilor previzionale, principiile de realizare a acestora potrivit condiţiilor generale şi particulare în care se înfăptuiesc, metodele de previziune care pot fi folosite.

Previziunea, sub diversele sale forme şi modalităţi de realizare, este un produs al gîndirii şi experienţei umane. Ea reprezintă o expresie a raţionalităţii, o formă de manifestare a capacităţii societăţii de a preântâmpina cu metode ştiinţifice problemele economico-sociale cu care se confruntă.

Previziunea în sens general înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese pe baza datelor din trecut şi prezent, precum şi a studierii legilor obiective într-un context temporal şi spaţial dat.

Pentru previzionarea fenomenelor şi proceselor economice se poate vorbi de o ştiinţă a previziunii numai în măsura în care se întemeiează pe realităţile obiective, pe cunoaşterea şi luarea în considerare a legităţilor generale ale progresului economico-social, adică în măsura în care se obiectivizează.

Observaţie: Stiinţa previziunii are, aşadar, o finalitate teoretico-practică, iar pentru atingerea acestei finalităţi previziunea ca ştiinţă trebuie să asigure: investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice, ci şi a celor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice etc. în sfera cărora urmează a se efectua previzionarea.

Reţinem: În prezent, au crescut preocupările pentru elaborarea lucrărilor sau studiilor previzionale, şi aceasta din următoarele considerente: creşterea importanţei deciziilor economice, reflectată în mărimea resurselor pe care le necesită pentru a fi transpuse în practică, în complexitatea noilor capacităţi de producţie create şi în influenţa rezultatelor obţinute asupra multor sectoare ale vieţii economico-sociale; evoluţia tot mai rapidă a ştiinţei şi tehnicii, care antrenează schimbări structurale în consum şi condiţiile de producţie, în eficienţa activităţii, precum şi accelerarea ritmului de introducere a inovaţiilor tehnologice, concomitent cu schimbarea sensibilă a condiţiilor de viaţă; amplificarea şi diversificarea schimburilor internaţionale şi necesitatea de a folosi eficient posibilităţile de colaborare cu parteneri externi;

Componentele sistemului teoretic al ştiinţei previziunii

Concluziile desprinse în urma analizelor retrospective şi prospective, exprimate prin noţiuni, legităţi şi teorii, confirmate de practică.

Ipotezele formulate cu privire la evoluţia în viitor a vieţii economico-sociale, precum şi gradul de probabilitate scontat, luându-se în consideraţie obiective şi funcţia-scop.

6

Metodele folosite.

Materialul faptic supus observaţiilor, adică informaţiile semnificative asupra dinamicii fenomenelor şi proceselor economico-sociale şi rezultatele obţinute în urma studierii lor.

importanţa care se acordă creşterii economice şi atingerii la termene scurte a unor niveluri înalte de civilizaţie.

TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi definită previziunea în sens general?

Răspuns:

2. Care sunt factorii ce au condiţionat apariţia ştiinţei previziunii?Răspuns:

ExerciţiiExemplu rezolvat: 1. Alegeti definitia corectă a previziunii:a) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific evoluţia anterioară a unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi informaţiilor din trecut şi prezent despre acestea;b) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific anticiparea unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi informaţiilor din trecut, prezent şi viitor despre acestea;c) Ansamblu de metode şi tehnici cu ajutorul cărora se fundamentează ştiinţific anticiparea unor fenomene şi procese economice pe baza datelor şi informaţiilor din trecut şi prezent despre acestea.

Rezolvare O O

De rezolvat:2. Pentru atingerea finalităţii sale previziunea ca ştiinţă trebuie să asigure:a) investigarea temeinică numai a fenomenelor şi proceselor economice;b) investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice ci şi a celor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice;c) investigarea temeinică numai a fenomenelor şi proceselor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice. O O O

7

Previziunea în sens general înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese pe baza datelor din trecut şi prezent, precum şi a studierii legilor obiective într-un context temporal şi spaţial dat.

1.2. Funcţiile conducerii economice1. Funcţia de previziune se realizează sub trei forme principale, şi anume: planificarea, prognozarea şi programarea. Prin intermediul său se stabilesc obiectivele de realizat, resursele necesare şi căile de acţiune.Pentru a se exercita o conducere ştiinţifică, fundamentată pe baze realiste, a activităţilor economice, este necesară previzionarea, respectiv anticiparea acţiunilor şi rezultatelor viitoare, pe termene diferite, printr-un proces de analiză retrospectivă şi prospectivă, de cunoaştere şi decizie. Prin previzionarea acţiunilor se explorează tendinţele principale ale evoluţiei şi implicaţiile acestora, se canalizează eforturile în direcţiile considerate convenabile, se adoptă măsuri pentru restructurarea unor componente ale sistemelor economice. Funcţia de previziune sau de prevedere a conducerii presupune explorarea în timp pentru elaborarea lucrărilor prospective, proces prin care se prefigurează sau se predetermină, cu metode şi mijloace specifice, obiectul, structura, dinamica şi eficienţa unei acţiuni sau a unui sistem de acţiuni viitoare. Aceasta înseamnă rezolvarea conştientă a problemelor tot mai complexe pe care le ridică viaţa economică şi socială.2. Funcţia de organizare înseamnă delimitarea principalelor activităţi - cercetare, dezvoltare tehnologică, producţie, desfacere, personal, finanţe, contabilitate etc. - şi structurarea lor într-un sistem organizatoric favorabil realizării obiectivelor propuse, respectiv obţinerii unui randament maxim. Această funcţie presupune, deci, alegerea elementelor componente ale acţiunii viitoare şi dispunerea lor într-un sistem, asigurând structura, coerenţa şi funcţionalitatea optimă. Funcţia de organizare se află la impact cu funcţia de previziune pentru că ambele se referă la modul cum trebuie realizată o acţiune viitoare.

Conducerea economică îndeplineşte, deci concomitent mai multe functii. Exercitarea fiecăreia dintre aceste funcţii se sprijină pe exercitarea celorlalte şi condiţioneză, la rîndul său, exercitarea normală a fiecăreia dintre celelalte şi a ansamblului acestora (Fig. nr. 1.1)

Principalele funcţii ale conducerii economice

3. Funcţia de coordonare înseamnă armonizarea activităţii elementelor structurale ale sistemului economic pentru înfăptuirea obiectivelor propuse în cadrul organizatoric stabilit. Este vorba deci, de sincronizarea acţiunii tuturor

8

Funcţia de previziune

Funcţia de organizare

Funcţia de coordonare

Funcţia de antrenare

Funcţia de evaluare

factorilor implicaţi în activitatea supusă procesului conducerii, astfel încât dependenţa funcţională a acestora să se realizeze conform scopului urmărit.4. Funcţia de antrenare asigură participarea agenţilor economico-sociali la realizarea obiectivelor prestabilite, prin folosirea unui ansamblu de pârghii economico-financiare şi sociale, de stimulente materiale şi morale şi prin întărirea responsabilităţii. Aceasta implică, din partea factorilor de decizie, cunoaşterea motivaţiei care generează comportamentul colectivităţilor umane şi adoptarea unor măsuri pentru corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor oamenilor cu realizarea atribuţiilor şi sarcinilor ce le revin.5. Funcţia de evaluare înseamnă măsurarea gradului de îndeplinire a obiectivelor propuse, evidenţiere abaterilor şi adoptarea măsurilor necesare pentru înscrierea activităţilor în parametrii prestabiliţi.

Fig. nr. 1.1. Reprezentarea interconexiunilor dintre funcţiile conducerii economice

TEST DE EVALUARE

1. Ce presupune funcţia de organizare?

9

PREVIZIUNE

COORDONARE

ORGANIZARE

CONTROL

OBIECTIVE

ECONOMICE

Reţinem :

În centrul sistemului de funcţii ale conducerii macroeconomice se află funcţia de previziune, care este în strînsă conexiune cu toate celelalte faze ale ciclului managerial. Aceasta nu înseamnă însă că funcţia de previziune le subordonează pe celelalte, ci că toate îi creează câmp favorabil de manifestare, şi, în acelaşi timp, se sprijină pe aceasta în realizarea obiectivelor pe care şi le propune. Astfel, nu se poate concepe coordonare, organizare şi control fără previziune, dar nici previziune fără acestea. Organizarea creează cadrul necesar pentru desfăşurarea unei activităţi sistematice de anticipare sau prefigurare a viitorului. Previziunea, la rândul său, permite perfecţionarea continuă a cadrului organizatoric în care se desfăşoară activităţile economice. Coordonarea permite sincronizarea tuturor activităţilor pentru realizarea obiectivelor prestabilite pe calea previziunii, dar, pentru aceasta, activităţile respective trebuie să urmeze, la rândul lor, traiectorii care să corespundă scopului urmărit, traiectorii proiectate tot prin intermediul previziunii. Controlul permite evidenţierea abaterilor faţă de parametrii prestabiliţi prin previziune şi adoptarea măsurilor corespunzătoare, furnizând asfel informaţii pentru elaborarea unor studii previzionale cât mai realiste.

Răspuns:

2. Ce presupune funcţia de previziune? Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1. Selectaţi variantele incorecte:a) Funcţiile managementului sunt: funcţia de organizare, funcţia de previziune, funcţia de coordonare, funcţia de motivare, funcţia de evaluare şi control;b) Funcţiile managementului sunt: funcţia de organizare, funcţia de previziune, funcţia de coordonare, funcţia de motivare;c) Funcţiile managementului sunt: funcţia de financiar-contabilă, funcţia de previziune, funcţia de coordonare, funcţia de motivare, funcţia de evaluare şi control.

Rezolvare O

De rezolvat:2. Funcţia de previziune se realizează sub următoarele forme:a) planificare, prognozare şi programare;b) planificare şi programare;c) prognozare şi programare.O O O

10

Funcţia de organizare înseamnă delimitarea principalelor activităţi - cercetare, dezvoltare tehnologică, producţie, desfacere, personal, finanţe, contabilitate etc. - şi structurarea lor într-un sistem organizatoric favorabil realizării obiectivelor propuse, respectiv obţinerii unui randament maxim. Această funcţie presupune, deci, alegerea elementelor componente ale acţiunii viitoare şi dispunerea lor într-un sistem, asigurând structura, coerenţa şi funcţionalitatea optimă. Funcţia de organizare se află la impact cu funcţia de previziune pentru că ambele se referă la modul cum trebuie realizată o

1.3. Consideraţii teoretice despre prognozare. Clasificarea prognozelor.

Reţinem: Instrumentele previzionale în care se concretizează activitatea de prognozare sunt denumite prognoze.

Prognozele dezvoltării economico-sociale se clasifică după diverse criterii dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele: specificul fenomenelor investigate sau domeniul prognozat; sfera de cuprindere; metodele folosite în elaborarea lor; orizontul de timp pentru care se elaborează.

11

Prognozarea presupune anticiparea şi evaluarea probabilistică a desfăşurării în viitor a unor fenomene şi procese din domeniile economic, tehnico-ştiinţific, tehnologic, social, ecologic etc., pornind de la evoluţia anterioară a acestora şi folosind un ansamblu de metode şi tehnici pentru obţinerea unor informaţii privind tendinţele lor de perspectivă.Prognozarea

Prognozarea este o evaluare determinată în mod ştiiţific, cu grad ridicat de probabilitate, a evoluţiei posibile, cantitative şi calitative, într-un anumit domeniu şi pe un interval de timp bine determinat, numit orizont al prognozei.

12

Prognozele dezvoltării ştiinţei şi prognozele tehnologice abordează probleme prioritare ale cercetării ştiiţifice, evoluţia tehnicilor şi tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării invenţiilor şi inovaţiilor.

Prognozele economice studiază dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia resurselor de forţă de muncă şi utilizarea acestora, fenomenele financiare şi valutare. Prognozele economice se elaborează pe mai multe niveluri de agregare, şi anume: la nivelul economiei naţionale, în care caz latura formală a fenomonelor este oglindită cu ajutorul unor modele macroeconomice; la nivelul ramurilor economice şi unităţilor administrativ-teritoriale, când se folosesc modele comasate din mai multe sectoare; la nivelul unităţilor productive de bază, când procesele economice suportă un grad înalt de dezagregare.

Prognozele sociale studiază evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi tehnico-ştiiţifice asupra societăţii şi asupra membrilor săi, concomitent cu urmărirea relaţiei inverse — a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi tehnologiei. Aceste prognoze abordează în mod deosebit aspecte din domeniul demografiei, forţei de muncă, consumului populaţiei, învăţamântului, culturii, sănătăţii etc.

Prognozele ecologice abordează raporturile dintre om, societate şi natură, având în vedere conexiunile şi interdependenţele dintre aceste trei elemente. Prognozele ecologice reflectă cerinţele şi căile de urmat în perspectivă pentru menţinerea şi perfecţionarea echilibrului normal între societate şi natură, pentru protejarea mediului ambiant.

După specificul fenomenelor investigate sau după domeniul prognozat prognozele pot fi :

Observaţie: După metodele folosite la elaborarea lor sunt: prognoze explorative, prognoze normative, prognoze raţionale sau teoretice, prognoze intuitive sau empirice, prognoze sintetice şi prognoze analitice. Clasificarea după acest criteriu este precedată de opţiunea pentru un gen sau altul de metode. Acestea se grupeaza astfel: după atitudinea faţă de viitor, sunt metode explorative şi metode normative; după modul de cunoaştere, sunt metode teoretice sau raţionale şi metode empirice sau intuitive; după căile de cercetare, deosebim abordarea sintetică şi abordarea analitică sau morfologică.

13

După sfera de cuprindereprognozele pot fi :

Prognoza macroeconomică tratează probleme de ansamblu ale dezvoltării economico-sociale. În cadrul său se studiază evoluţia probabilă, în mai multe variante, a indicatorilor principali ai dezvoltării, referitori la: populaţie şi structura ocupării forţei de muncă; produsul intern şi naţional brut şi net şi utilizarea acestora pentru acumulare şi consum; producţia industrială şi agricolă şi structura pe subramuri; eficienţa economică; volumul şi structura importurilor şi exporturilor; domeniile prioritare ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice; veniturile populaţiei etc.

Prognozele pe ramuri şi subramuri se elaborează în număr mai mare sau mai mic, în funcţie de cerinţe. Practica a evidenţiat necesitatea ca astfel de prognoze să se elaboreze cel puţin pe următoarele grupe de ramuri: resurse de materii prime şi energetice; metalurgie şi construcţii de maşini; exploatarea şi prelucrarea lemnului; industria uşoară şi alimentară; transporturi şi telecomunicaţii; industria materialelor de construcţii etc.

Prognozele pe probleme complexe de sinteză, se elaborează pentru probleme prioritare, care prezintă interes pentru toate ramurile şi domeniile de activitate, ca de exemplu: dezvoltarea bazei de materii prime, pregătirea cadrelor, cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, consumul populaţiei, protecţia mediului înconjurător etc.

Prognozele teritoriale conturează variante ale dezvoltării diferitelor zone, adică abordează probleme ale evoluţiei regionale, cum ar fi: dinamica producţiei, evoluţia populaţiei şi structura sa, resursele de forţă de muncă şi utilizarea acestora, evoluţia resurselor de materii prime naturale şi posibilităţile de valorificare etc.

14

După metodele folosite la elaborare:

Prognozele explorative prefigurează evoluţia fenomenelor şi proceselor pornind de la evoluţia trecută a acestora, fără a impune nici o restricţie asupra valorilor ce urmează a fi luate în viitor. Pentru a elabora prognozele normative, se alege de la început un obiectiv care trebuie realizat în anul de previziune cum ar fi, de exemplu, produsul intern brut pe total economie sau pe locuitor, independent de situaţia trecută sau prezentă, dar ca o soluţie a acestei situaţii. Asemenea prognoze se elaborează, de obicei, pentru domenii prioritare ale dezvoltării, în care se impun ritmuri mai ridicate de creştere.

Prognozele raţionale sau teoretice se elaborează cu ajutorul unor metode bazate pe abstractizare şi pe sistemul de prelucrare automată a datelor. Pentru elaborarea lor este necesară o succesiune logică de calcule şi estimări ale diferiţilor indicatori. Prognozele intuitive folosesc aprecierile empirice ale specialiştilor, reflecţiunile acestora. Elaborarea lor se bazează pe folosirea cunoştinţelor teoretice şi a experienţei practice a specialiştilor.

Abordarea sintetică a viitorului are în vedere tratarea globală a fenomenelor investigate, în care părţile componente sunt deduse. Fenomenele sunt cercetate sub aspectul caracteristicilor lor esenţiale. Abordarea analitică sau morfologică are în vedere tratarea fenomenului pornind de la părţile sale componente, de la subsisteme, iar întregul este considerat ca o rezultantă. Prognozele analitice surprind, pe lângă aspectele esenţiale, şi aspectele secundare ale evoluţiei. Fenomenele sunt descompuse în componentele lor de bază, care sunt studiate separat şi apoi se estimează evoluţia probabilă a ansamblului prin combinarea evoluţiei componentelor.

După orizontul de timp pentru care se elaborează deosebim:

prognoze pe termen scurt

prognoze pe termen mediu

prognoze pe termen lung

prognoze pe termen foarte lung

Observaţie: De menţionat este faptul că nu există o unanimitate de păreri în ceea ce priveşte lungimea intervalului de timp pentru care o prognoză poate fi considerată pe termen scurt, mediu, lung sau foarte lung, deoarece, perioada de timp pentru care se elaborează prognozele se situează între anumite limite şi depinde de o serie de factori.

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă prognoza macroeconomică?Răspuns:

2. Ce reprezintă prognozele economice?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1. După metodele folosite la elaborarea lor, prognozele pot fi:a) prognoze intuitive, prognoze microeconomice, prognoze pe termen mediu;b) prognoze explorative, prognoze normative, prognoze raţionale, prognoze intuitive, prognoze sintetice, prognoze analitice;c) prognoze sociale, prognoze raţionale, prognoze ştiinţifice.

Rezolvare O O

De rezolvat:2. După specificul fenomenelor investigate sau după domeniul prognozat, prognozele pot fi:a) prognoze economice, prognoze tehnologice, prognoze sociale, prognoze ecologice, prognoze pe ramuri şi subramuri;b) prognoze ale dezvoltării ştiinţei, prognoze tehnologice, prognoze economice, prognoze sociale şi prognoze pe probleme complexe de sinteză;c) prognoze ale dezvoltării ştiinţei, prognoze tehnologice, prognoze economice, prognoze sociale şi prognoze ecologice.

O O O

Prognoza macroeconomică tratează probleme de ansamblu ale dezvoltării economico-sociale. În cadrul său se studiază evoluţia probabilă, în mai multe variante, a indicatorilor principali ai dezvoltării, referitori la: populaţie şi structura ocupării forţei de muncă; produsul intern şi naţional brut şi net şi utilizarea acestora pentru acumulare şi consum; producţia industrială şi agricolă şi structura pe subramuri; eficienţa economică; volumul şi structura importurilor şi exporturilor; domeniile prioritare ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice; veniturile populaţiei etc.

15

1.4. Consideraţii privind planificarea, planul economic şi fiabilitatea previziunilor economice

Planificarea constă într-un sistem de activităţi îndreptate spre elaborarea planului, adaptarea acestuia la condiţiile noi apărute în economie şi urmărirea îndeplinirii sale la parametrii stabiliţi.

Observaţie: O serie de aspecte specifice prezintă planificarea economică în statele din Europa Centrală si de Est care au practicat o planificare supracentralizată şi care în prezent, parcurg un un proces de tranziţie spre un sistem liberalizat de gestiune. Transformările politice din aceste ţări au determinat şi declanşarea unor procese economico-sociale, cu implicaţii profunde asupra conducerii şi previzionării macroeconomice. Dispute teoretice pe tema planificării macroeconomice în această etapă au avut loc în toate ţarile menţionate, inclusiv în ţara noastră, exprimându-se opinii pro şi contra. Opiniile care susţin necesitatea planificării economice precizează însă, că trebuie să se ţină seama de exigenţele pe care o economie concurenţială le pune în acest domeniu, economie care trebuie

A planifica înseamnă

a decide, pentru a îndruma activităţile economice într-o anumită direcţie, dar şi a stabili, într-un document cu caracter imperativ, obiective cuantificate şi termenele la care trebuiau realizate;

a preciza sarcinile concrete ce reveneau diferiţilor subiecţi economici;

a stabili măsurile necesare pentru îndeplinirea acestora;

În societăţile moderne, planificarea economică îndeplineşte o serie de funcţii, dintre care cele mai semnificative se pot formula astfel:

- precizarea comenzilor de stat şi a unor obiective de investiţii de importanţă naţională pentru perioada respectivă;

- evidenţierea problemelor majore şi a dezechilibrelor care se conturează în orizontul de plan;

- informarea agenţilor economici autonomi asupra evoluţiei probabile a conjuncturii economice interne şi externe;

16

a controla modul cum sunt respectate.

- fundamentarea strategiei de urmat, pe baza tendinţelor observate şi a opţiunilor exprimate şi adoptate de guverne, inclusiv a măsurilor cu rol reglator indirect.

să asigure condiţii pentru manifestarea deplină a iniţiativei agenţilor economici autonomi pentru satisfacerea nevoilor sociale şi realizarea unei eficienţe maxime posibile în conjunctura respectivă. Tranziţia spre o economie liberalizată nu înseamnă renunţarea totală la planificarea economică. Procesele de conducere centralizată, sub forma planificării macroeconomice, trebuie să se împletească, în proporţii diferite, cu cele de conducere liberalizată, cu libera iniţiativă. Planificarea economică va căpăta un caracter orientativ, indicativ, faţă de caracterul imperativ, obligatoriu al planificării macroeconomice, practicată până de curând în ţara noastră şi în alte ţari foste socialiste din Europa.

Planul economic

17

Reţinem: Instrumentul previzional rezultat în urma activităţii de planificare economică este planul economic.

Planul economic reprezintă un sistem de decizii sau de orientări prin care se stabilesc niveluri, ritmuri şi proporţii ale dezvoltării viitoare, pe baza studierii atente a cerinţelor manifestate pe piaţă şi a resurselor disponibile, astfel încât să se desfăsoare o activitate eficientă din punct de vedere economic, tehnic, ecologic şi social.

În statele cu economie dezvoltată, planul macroeconomic oferă o viziune sintetică asupra evoluţiei proceselor economice, procese autoreglate prin confruntarea cererii cu oferta. Factorii de decizie pot interveni cu ajutorul unor pârghii economico-financiare, cu caracter stimulativ sau restrictiv, pentru a îmbina cât mai raţional diversele categorii de interese şi pentru a preveni sau elimina dereglările din activitatea practică. Prin planificare şi planul economic se manifestă mecanismul de reglare coştientă a fenomenelor şi proceselor economico — sociale ca expresie a activităţii de conducere.

În condiţiile tranziţiei spre economia de piaţă, planul economic schiţează strategia economică şi socială, respectiv un program adecvat de restructurare şi modernizare a economiei, de mobilizare a mijloacelor economice pentru a asigura un anumit nivel de acumulare şi stabileşte, totodată, programul de acţiune pentru stat şi instituţiile sale. În această viziune planul macroeconomic nu mai programează ansamblul evoluţiei economice şi sociale ci un număr redus de acţiuni prioritare pentru care să fie rezolvate sursele de finanţare de pus în aplicare.

Observaţie: În general, planul economic prezintă o serie de caracteristici şi îndeplineşte o serie de funcţii care, sintetic, pot fi formulate astfel: se prezintă ca o lucrare prospectivă, prin care se afirmă un proiect uman colectiv, care trebuie să întrunească, deci, un anumit consens pe baze democratice; dimensionează trebuinţele sociale în corelaţie cu resursele ce pot fi antrenate în condiţii de eficienţă şi preconizează măsuri împotriva riscului; se situează întotdeauna întru-un orizont temporal şi într-un cadru spaţial determinat; asigură coerenţa proceselor în devenire, ţinînd cont de restricţiile impuse de condiţiile concrete economico-sociale, naturale şi tehnice şi oferă soluţii plauzibile atunci când intervin neconcordanţe între agenţii economici; prin metodele pe care le foloseşte, asigură armonizarea sau articularea, pe principii economice, a diverselor categorii de interese, influenţând astfel pozitiv motivaţiile şi comportamentul oamenilor.

Reţinem: Previziunile economice au un anumit grad de certitudine determinat de legăturile cauzale numeroase dintre factorii care condiţionează evoluţia fenomenelor şi proceselor economico-sociale. Fenomenele pot evolua în condiţii de risc, de certitudine sau de incertitudine. Siguranţa sau gradul de certitudine al previziunilor economice poartă numele de fiabilitate. Este posibil ca în anumite cazuri concluziile studiilor previzionale să fie diferite faţă de evoluţia realităţii economico-sociale. Asemenea situaţii nu trebuie considerate ca o infirmare a necesităţii şi calităţii previziunilor economice. De aceea, verificarea fiabilităţii previziunilor, respectiv estimarea probabilităţii realizării prevederilor lor, are o importanţă metodologică deosebită. Probabilitatea realizării previziunilor nu este maximă pentru că, aşa cum s-a văzut, viitorul este funcţie atât de necesitate, respectiv de relaţiile dintre cauze şi efecte, cât şi de întâmplare, adică de factori accidentali, întâmplători.

Observaţie: Gradul de siguranţă al previziunilor poate fi evaluat cel mai bine după scurgerea orizontului de timp când se poate stabili dacă prevederile se confirmă şi în ce măsură sau dacă se infirmă. În acest scop se calculează abaterea absolută sau abaterea relativă a realizărilor sau rezultatelor faţă de prevederi şi coeficientul de inegalitate sau coeficientul lui Theil. Notând cu R t şi Pt realizările şi respectiv prevederile pentru anul de previziune t, abaterea absolută (At) se calculează după relaţia:

At = Rt — Pt (1.4.1)

iar abaterea relativă (at) după relaţia:

(1.4.2)

şi coeficientul de inegalitate, notat cu U se calculează astfel:

(1.4.3)

unde: Pi — datele de previziune pentru fiecare an al orizontului; Ri — datele realizate pentru anii respectivi.

Reţinem: Pentru elaborarea unor previziuni cu grad ridicat de probabilitate, respectiv a unor previziuni fiabile, este necesar ca ipotezele admise

18

să nu conţină contradicţii, adică, să se ţină seama de influenţa unor factori extraeconomici, de interacţiunea factorilor determinanţi în domeniul respectiv, să se ia în consideraţie situaţiile conjuncturale probabile.

TEST DE EVALUARE

1) Ce presupune activitatea de planificare?Răspuns:

2) Ce reprezintă fiabilitatea previziunilor economice?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Alegeţi variantele corecte referitoare la activitatea de planificare economică:a) Planificarea economică într-o economie de piaţă are un caracter orientativ, indicativ;b) Planificarea economică într-o economie de piaţă are un caracter obligatoriu;c) În societăţile moderne, planificarea economică îndeplineşte o serie de funcţii.

Rezolvare O De rezolvat:2) Referitor la previziunile economice pot fi făcute următoarele afirmaţii :a) Probabilitatea realizării previziunilor nu este maximă pentru că, viitorul este funcţie atât de necesitate, respectiv de relaţiile dintre cauze şi efecte, cât şi de întâmplare, adică de factori accidentali, întâmplători;

Planificarea constă într-un sistem de activităţi îndreptate spre elaborarea planului, adaptarea acestuia la condiţiile noi apărute în economie şi urmărirea îndeplinirii sale la parametrii stabiliţi.

19

Factorii principali care influenţează fiabilitatea previziunilor sunt:

orizontul; aria şi gradul de agregare; volumul şi calitatea informaţiilor disponibile; metodele folosite la elaborarea lor;

caracterul stohastic al elementelor introduse; imperfecţiunile sistemului informaţional al

previzionării macroeconomice; elementele subiective luate în calcul; cunoaşterea legităţilor obiective care

guvernează evoluţia fenomenelor studiate; strategiile adoptate de statele partenere în

domenii de interes comun.

b) Este posibil ca în anumite cazuri concluziile studiilor previzionale să fie diferite faţă de evoluţia realităţii economico-sociale;c) Întotdeauna concluziile studiilor previzionale sunt diferite faţă de evoluţia realităţii economico-sociale. O O O

REZUMATUL TEMEI

Ştiinţa previziunii a apărut şi s-a dezvoltat datorită cerinţelor din planul practicii sociale, dar şi ca o necesitate a cunoaşterii umane de a desprinde concluzii pertinente despre trecut şi cu ajutorul acestora de a formula observaţii despre viitor, previziunea fiind o ştiinţă cu o finalitate teoretico-practică concretizată în elaborarea de studii previzionale.

Între funcţiile conducerii economice un rol fundamental îl ocupă funcţia de previziune care se realizează sub trei forme principale şi anume: planificare, prognozare şi programare, funcţia de previziune creând câmpul favorabil de manifestare al celorlalte şi totodată sprijinindu-se pe acestea în realizarea obiectivelor pe care şi le propune.

Prognozele sunt principalul instrument previzional, ele putându-se clasifica după diverse criterii şi anume: în funcţie de specificul fenomenelor investigate, după sfera de cuprindere a prognozelor, după metodele utilizate la elaborarea lor şi după orizontul de timp pentru care se elaborează.

Planificarea este un alt instrument previzional deosebit de important în societăţile moderne şi care are drept obiectiv elaborarea de planuri economice ce reprezintă un sistem de decizii prin care se stabilesc proporţiile dezvoltării viitoare pe baza studierii cerinţelor manifestate în cadrul pieţei şi a resurselor disponibile. O dată cu realizarea de previziuni economice este important de stabilit şi gradul de certitudine al acestora prin determinarea fiabiltăţii previziunilor după scurgerea orizontului de timp la cre se referă acestea.

20

Tema nr. 2EVOLUŢIA CICLICĂ A ECONOMIILOR NAŢIONALE

CONTEMPORANE ŞI SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL ACTIVITĂŢII DE PREVIZIONARE

Unităţi de învăţare : Fluctuaţiile ciclice şi trendul economic. Consideraţii privind ciclurile economice lungi, ciclurile majore şi fazele acestora. Sistemul indicatorilor utilizaţi în activitatea previzională. Structura sistemului conturilor naţionale. Conţinutul şi calculul principalilor indicatori sintetici ai sistemului conturilor naţionale. Utilizarea sistemului conturilor naţionale în activitatea de previzionare.

Obiectivele temei: înţelegerea conceptelor de fluctuaţii ciclice ale economiei şi de trend economic; dezbaterea particularităţilor ciclurilor economice majore şi a caracteristicilor fazelor acestora; cunoaşterea sistemului de indicatori ce pot fi utilizaţi în activitatea de previzionare; analizarea structurii sistemului conturilor naţionale sau contabilităţii naţionale; cunoaşterea conţinutului şi a modului de calcul al principalilor indicatori sintetici ai sistemului conturilor naţionale şi înţelegerea modului în care acesta poate fi utilizat în activitatea de previzionare.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :1. Caracotă D. – Previziune economică, elemente de macroeconomie, Editura

DP, Bucureşti, 1997.2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte şi metodologie,

Editura Universitaria, Craiova, 2001.3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică, Editura Economică,

Bucureşti, 2001.

2.1. Fluctuaţiile ciclice şi trendul economicEvoluţia economiei naţionale, reproducţia şi creşterea economică sunt

rezultatul interacţiunilor şi intercondiţionărilor dintre componentele structurale ale economiei în legatură organică cu mecanismul de funcţionare.

21

Observaţie: Pentru măsurarea fluctuaţiilor ciclice se utilizează o serie de indicatori, dintre care mai semnificativi sunt următorii:

produsul intern sau naţional brut, în preţuri curente şi constante; volumul vânzărilor cu amănuntul şi cu ridicata; nivelul dobânzilor bancare; indicele volumului fizic al producţiei industriale;

Un ciclu economic sau un ciclu al afacerilor se caracterizează prin creşterea simultană a nivelului majorităţii activităţilor economice, urmată de o scădere a acestor niveluri, după care urmează faza de expansiune a ciclului următor. Prin urmare, ciclurile pot fi definite ca fluctuaţii în jurul unei mărimi, care este o medie a creşterii economice într-o perioadă.

22

Activitatea economică

Dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp şi spaţiu pentru că factorii creşterii economice au o evoluţie neliniară, neuniformă.

Unele evoluţii şi modificări ale condiţiilor şi rezultatelor activităţii economice sunt accidentale, întîmplătoare, în timp ce altele se produc în manieră mai regulată, se încadrează într-o mişcare ciclică, respectiv ca succesiune, la anumite intervale de timp, a unor faze alternative de expansiune şi contracţie.

Pe fondul unei evoluţii ciclice, reproductia şi creşterea economică pot cunoaşte şi stări sau fenomene de criză.

Prin urmare, economiile naţionale contemporane au o evoluţie oscilantă, cu abateri mai mari sau mai mici faţă de tendinţa (trendul) generală.

În literatura de specialitate, această dinamică specifică este cunoscută sub denumirea de fluctuaţie ciclică, fluctuaţia afacerilor sau cicluri ale afacerilor.

Previziunea economică nu poate face abstracţie de această caracteristică specifică actvităţii economice. Ciclicitatea este modul specific de evoluţie a fenomenelor economice, însuşirea lor de a se manifesta ondulatoriu. Aceasta înseamnă că activitatea economică trece obligatoriu prin anumite faze, cu trasături distincte, care se schimbă aproximativ în aceeaşi succesiune şi se regăsesc în cadrul unor cicluri diferite.

Reţinem:

nivelul şomajului; numărul locurilor de muncă în ramurile neagricole; venitul personal; nivelul preţurilor etc.

Reţinem: Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii cronologice de date referitoare la indicatorii amintiţi sau la alţii derivaţi din aceştia. Prelucrarea statistică a seriilor respective permite identificarea trendului sau a tendinţei principale (T), a variaţiei sezoniere (S) şi a variaţiei întâmplătoare (Î), pentru evidentierea componentei ciclice (C), a variaţiei totale (Y). Cu ajutorul unor metode statistice adecvate se calculează curba trendului, care reprezintă variaţia medie a fenomenului analizat şi poate fi considerată ca normă a dezvoltării economice (Fig. nr. 2.1.).

Fig. nr. 2.1 Reprezentarea grafică a fluctuaţiilor ciclice

TEST DE EVALUARE1) Ce reprezintă ciclicitatea fenomenelor economice?

Răspuns:

2) Cum poate fi definit un ciclu economic?Răspuns:

Ciclicitatea este modul specific de evoluţie a fenomenelor economice, însuşirea lor de a se manifesta ondulatoriu. Aceasta înseamnă că activitatea economică trece obligatoriu prin anumite faze, cu trasături distincte, care se schimbă aproximativ în aceeaşi succesiune şi se regăsesc în cadrul unor cicluri diferite.

23

Fluctuaţia sezonieră FSth

Fluctuaţia ciclică FCIth

Yt=Curba trendului

YS=curba activităţii fără varianta

sezonieră

PIB(PNB) YA

th

YBth

YCth

A

B

C{

} B

C

Exerciţii Exemplu rezolvat:

1) Despre activitatea economică pot fi făcute următoarele afirmaţii:a) Dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp şi spaţiu;b) Unele evoluţii şi modificări ale condiţiilor şi rezultatelor activităţii

economice sunt accidentale, întîmplătoare, în timp ce altele se produc în manieră mai regulată;

c) Economiile naţionale contemporane au o evoluţie oscilantă;d) Economiile naţionale contemporane au o evoluţie constantă.

Rezolvare ODe rezolvat:

2) Alegeţi afirmaţiile incorecte:a) Previziunea economică face abstracţie de caracteristica fluctuantă

specifică activităţii economice;b) Pentru măsurarea fluctuaţiilor ciclice se utilizează o serie de indicatori;c) Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii cronologice de

date referitoare la mai mulţi indicatori ce caracterizează activitatea economică;

d) Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice se prelucrează serii cronologice de date referitoare un singur indicator ce caracterizează activitatea economică.

O O O O

2.2. Consideraţii privind ciclurile economice lungi, ciclurile majore şi fazele acestora

ciclurile propriu-zise, decenale, majore, cu periodicitate de la 4-5 ani până la 10-12 ani, caracterizate prin oscilaţii largi în activitatea de afaceri;

cicluri lungi sau macrocicluri, numite şi seculare, cu fluctuaţie pe 50-60 de ani; acestea pot să conţină, în interiorul lor, mai multe cicluri majore şi minore;

cicluri scurte sau minore, cu fluctuaţii de intensitate relativ moderată, în care oscilaţiile sunt importante dar nu deosebit de severe, cu periodicitate de la 6 luni la 3-4 ani.

24

După durata lor, ciclurile economice se diferenţiază în trei mari tipuri:

Ciclurile economice lungi

Conţinutul ciclurilor lungi sau al macrociclurilor îl constituie ciclicitatea dezvoltării calitative a forţelor de producţie şi, în primul rând, a modului tehnic de producţie.

Observaţie: În teoria şi practica economică din ţara noastră se face distincţie între următoarele patru faze ale ciclului afacerilor:

25

Evoluţia pe termen lung a vieţii economice, a stării şi eficienţei forţelor productive, demonstrează că aceasta se desfăşoară sub forma unor unde lungi cu durata de 50-60 de ani. În economie domină, în acest interval de timp, un anumit mod tehnic de producţie, susţinut de un anumit model de acumulare şi reproducţie.

O perioadă de 25-30 de ani, modul tehnic de producţie funcţionează corespunzător, îşi dezvăluie capacităţile de progres, are un cadru adecvat de afirmare. După aceasta, intră în conflict cu posibilităţile oferite de natură si alte resurse ale societăţii pe baza cărora a fost edificat, apar semne de epuizare a capacităţilor sale de a asigura cadrul corespunzător pentru afirmarea legii economiei de timp, manifestându-se o tendinţă istorică de scădere a eficienţei economice, în primul rând a ratei profitului sau beneficiului.

Începe o perioadă de tranziţie spre un nou mod tehnic de producţie, adecvat pentru raporturi eficiente între om şi natură şi se pun bazele unui stadiu calitativ nou al ansamblului factorilor de producţie. Este o perioadă de 20-30 de ani în care limitele vechiului mod tehnic de producţie ies tot mai pregnant în evidenţă, paralel cu extinderea în economie a germenilor noului mod tehnic de producţie. În această perioadă se făuresc bazele unui tip nou de acumulare şi de reproducţie care pun în cauză pe cel vechi.

Corespunzător acestei logici, în evoluţia unei economii se disting două faze, fiecare cu o durată de 20-30 de ani, şi anume: faza ascendentă şi faza descendentă.

Faza ascendentă se caracterizează prin preponderenţa anilor de prosperitate economică şi ritmuri relativ ridicate de creştere a produsului naţional, investiţiilor, producţiei industriale, profitului, inclusiv ridicarea susţinută a nivelului de trai.

Faza descendentă se caracterizează prin încetinirea ritmurilor menţionate, prin faptul că anii de depresiune devin mai numeroşi şi se accentuează persistenţa unor fenomene negative în economie-şomaj, inflaţie etc.

Ciclul economic decenalCiclul economic decenal sau major reprezintă perioada de timp de la începutul unei crize până la începutul altei crize.

prosperitatea; recesiunea; depresiunea; înviorarea. ( reprezentate în Fig. nr. 2.2).

PIB

Fig. nr. 3.2. Fazele ciclului afacerilor

Reţinem: Cele patru faze ale ciclurilor afacerilor prezintă caracteristici specifice fiecăreia şi anume:

26

Prosperitate Înviorare

Recesiune

Depresiune

Contracţie Expansiunet

Faza de depresiune înseamnă un nivel scăzut al producţiei, ceea ce conduce la un nivel scăzut al ocupării forţei de muncă şi, în consecinţă, al veniturilor. Aceasta antrenează un nivel scăzut al cererii pentru bunuri de consum, care, în condiţiile unei oferte superioare, duce la scăderea preţurilor, a profiturilor şi, în final, a investiţiilor. Producţia scăzută obligă agenţii economici să-şi consume stocurile acumulate în perioada anterioară, să reducă comenzile de aprovizionare, fapt care conduce la scăderea interesului pentru împrumuturi. Rezultă un exces de rezerve bancare şi, în consecinţă, scăderea ratei dobânzii. Preferinţa pentru bani şi înclinaţia pentru consum depind de scăderea nivelului preţurilor şi veniturilor. Scade şi înclinaţia pentru acumulare, mai ales la cei cu venituri mici. Un nivel scăzut al producţiei înseamnă capacităţi de producţie nefolosite şi, astfel, efortul de înlocuire a maşinilor şi echipamentelor se reduce la minim. Toate acestea determină o atitudine pesimistă, de reţinere a agenţilor economici.

27

Faza de înviorare este marcată de schimbări favorabile şi substanţiale ale celor cinci elemente, care conduc în final la creşterea producţiei, a ocupării forţei de muncă, a veniturilor şi, în consecinţă, a cererii pentru bunuri de consum. Dacă cererea depăşeşte oferta cresc preţurile. În situaţia în care costul rămâne relativ scăzut, la începutul înviorării creşte profitul pe seama creşterii volumului producţiei. Pe măsură ce sporeşte inventarul şi profitul, sporeşte cererea pentru împrumuturi bancare necesare investiţiilor, fapt care determină scăderea rezervelor bancare şi creşterea ratei dobânzii. Prin creşterea veniturilor se stimulează înclinaţia spre consum şi scade preferinţa pentru lichiditate; de asemenea, scade înclinaţia marginală spre consum şi creşte înclinaţia marginală spre acumulare. Totodată, se diminuează capacităţile de producţie nefolosite şi se îmbunătăţeşte atitudinea agenţilor economici, devenind favorabilă acţiunii.

Faza de prosperitate se caracterizează prin nivelul ridicat al producţiei, ocupării forţei de muncă, veniturilor, cererii, preţurilor, profiturilor, investiţiilor, inventariului, cererii pentru împrumuturi, precum şi prin dinamici ascendente ale costurilor, ratei dobânzii, înlocuirilor; se remarcă, de asemenea, scăderea rezervelor bancare şi a capacităţilor de producţie nefolosite şi o atitudine optimistă a agenţilor economici. Procesul de creştere, relativ ascendent, este însoţit de apariţia unor locuri înguste pentru unele produse şi resurse, ceea ce antrenează creşterea preţurilor acestora şi chiar o creştere generală a preţurilor. Dacă relaţia cost-preţ evoluează normal, atunci profitul total va creşte nu numai pe seama creşterii volumului producţiei, ci şi pe seama creşterii profitului pe unitatea de produs — preţul unitar creşte dar costul rămâne relativ constant. Profitul creşte, de obicei, mai mult proporţional decât salariile, ceea ce accentuează sporirea acumulărilor şi a capacităţii de investire. Volumul total al investiţiilor din economie este impulsionat de efectul de multiplicare şi accelerare, care activează şi mai mult factorii de creştere. Inventarul creşte datorită faptului că majoritatea agenţilor economici constituie stocuri într-o anumită proporţie faţă de volumul vânzărilor, faţă de cifra de afaceri, proporţie care sporeşte dacă se anticipează o creştere a preţurilor. La începutul fazei de prosperitate, rata dobânzii este mai mică iar descreşterea rezervelor bancare are drept efect creşterea ratei dobânzii. Perioada de vârf a prosperităţii se caracterizează prin cel mai înalt nivel al principalilor indicatori (producţie, ocuparea forţei de muncă, venituri, cerere, preţuri, profituri, investiţii, stocuri, cerere pentru împrumut comercial, înlocuirea echipamentelor) şi printr-o atitudine optimistă a agenţilor economici. Diminuându-se preferinţa pentru lichiditate creşte cererea de bunuri şi scade presiunea inflaţionistă în economie.

TEST DE EVALUARE1) Care este conţinutul ciclurilor lungi?Răspuns:

3) Cum poate fi definit ciclul economic decenal?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Fazele ciclului afacerilor conform teoriei şi practicii economice din ţara noastră sunt: a) prosperitatea, recesiunea, depresiunea şi înviorarea;b) faza ascendentă şi faza descendentă;c) prosperitatea, recesiunea şi depresiunea.

Rezolvare O O

De rezolvat:2) După durata lor ciclurile economice pot fi:a) cicluri lungi, cicluri propriu-zise şi cicluri scurte;b) macrocicluri şi microcicluri;c) cicluri seculare, cicluri decenale şi cicluri minore.

O O O

Conţinutul ciclurilor lungi sau al macrociclurilor îl constituie ciclicitatea dezvoltării calitative a forţelor de producţie şi, în primul rând, a modului tehnic de producţie.

28

Recesiunea apare ca o consecinţă a modificării acţiunii factorilor externi şi a relaţiilor dintre factorii interni într-o măsură care contribuie la declinul economiei. Cererea creşte tot mai mult, înclinaţia spre consum scade pe măsura creşterii venitului, preţul se stabilizează în timp ce costul continuă să crească, determinând scăderea profitului şi a investiţiilor. Agenţii economici îşi reduc inventarul stocat şi, în consecinţă, şi comenzile către producţie. Reducerea inventarului conduce la scăderea producţiei, iar aceasta la scăderea ocupării forţei de muncă şi a venitului. Procesul de scădere se amplifică prin relaţiile dintre cerere, preţuri, costuri, profituri şi investiţii. Dacă scade consumul, profitul şi investiţiile, firmele reduc efortul de înlocuire a capitalului fix, apar capacităţi de producţie nefolosite, scade cererea de bunuri de folosinţă îndelungată. Oferta depăşeşte cererea, creşte înclinaţia spre lichiditate şi consum şi scade înclinaţia spre acumulare şi investiţii. Se resimte efectul cumulativ al scăderii producţiei, ocupării forţei de muncă şi profitului, cererii şi preţurilor; aceasta se concretizează în reducerea investiţiilor, care este însoţită de tendinţa de reducere spre zero a acceleratorului.

2.3. Sistemul indicatorilor utilizaţi în activitatea previzională

Indicatorii reprezintă expresii numerice absolute sau relative prin care se cuantifică obiectivele activităţii economico-sociale în fiecare perioadă, se stabilesc mijloacele de înfăptuire a acestora şi se asigură controlul asupra utilizării eficiente a resurselor. Indicatorii folosiţi în previzionarea fenomenelor şi proceselor economico-sociale se clasifică după diverse criterii, după cum urmează:

29

După rolul pe care îl îndeplinesc în activitatea previzională sunt:

Indicatori de plan şi de prognoză, aceşti indicatori pot avea caracter orientativ, indicativ, de recomandare sau caracter obligatoriu.

Indicatori de calcul sau de fundamentare ce servesc la dimensionarea indicatorilor de plan şi de prognoză si, de regulă, nu sunt cuprinşi în aceste instrumente previzionale. Acest rol poate fi îndeplinit şi de unii indicatori de plan şi de prognoză.

Indicatori de urmărire statistică şi de control ce servesc la verificarea modului de înfăptuire a obiectivelor şi recomandărilor planurilor, programelor şi prognozelor.

După procesele sau laturile reproducţiei pe care le reflectă sunt:

indicatori ai resurselor primare ale dezvoltării economico-sociale;

indicatori ai producţiei; indicatori ai repartiţiei; indicatori ai schimbului sau circulaţiei; indicatori ai cererii finale sau ai

consumului final; indicatori ai rezultatelor finale ale

reproducţiei.

Observaţie: Cei mai importanţi indicatori care caracterizează activitatea de previzionare sunt indicatorii fluctuaţiilor ciclice. Analiza fluctuaţiilor ciclice ale economiilor naţionale prezintă un interes deosebit pentru previzionarea economico-socială. În acest scop, se folosesc o serie de indicatori pentru a măsura oscilaţiile ciclice, pentru a evidenţia şi prognoza mutaţiile esenţiale din economie şi, în final, pentru a fundamenta strategiile de atenuare a variaţiilor mari şi de integrare a acestora în programele de dezvoltare. Aceşti indicatori sunt structuraţi în trei grupe, şi anume: indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi indicatori generali ai afacerilor.

30

După unitatea de măsură în care se exprimă, sunt:

indicatori în expresie naturală sau natural-convenţională;

indicatori în expresie valorică sau bănească;

indicatori ai forţei de muncă.

După natura sau conţinutul obiectivelor pe care le exprimă, sunt:

Indicatori cantitativi ce caracterizează volumul activităţilor şi rezultatelor acestora, volumul resurselor disponibile sau utilizate, creşterea capacităţilor de producţie.

Indicatori calitativi ce reflectă calitatea activităţilor economico-sociale, caracteristicile structurale ale economiei; aspectele de eficienţă economică..

Reţinem: În grupa indicatorilor statistici pentru schimbările ciclice ale afacerilor se cuprind 26 de indicatori, fiecare reflectând un aspect diferit al activităţii economice, împărţiţi în trei părţi şi anume: indicatori de avertizare, indicatori de coincidenţă şi indicatori de întârziere.

Indicatorii reprezentativi reflectă dinamica unor faze particulare ale activităţii economice, dar pornind de la corelaţiile care există între fluctuaţiile dintr-un sector şi economia naţională în ansamblul său, se apreciază că aceştia caracterizează indirect starea economiei naţionale. Din această grupă fac parte: nivelul producţiei de fier şi oţel, care poate caracteriza pe termen scurt tendinţele ce se manifestă în economia naţională; volumul transporturilor pe căile ferate; plăţile bancare sau creditele bancare, care sunt în corelaţie cu nivelul activităţilor economice; producţia de energie electrică etc.

Indicatorii compuşi caracterizează mai multe faze ale activităţii economice şi cuprind: numărul de angajaţi din fabrici, calculat pe baza unui eşantion de unităţi care cuprind 50 % din personalul ocupat; indicele preţurilor pentru forţa de muncă şi modificările în numărul de ore lucrate săptămânal; indicele producţiei industriale, calculat pe baza unui eşantion de firme care acoperă 25% din personalul angajat în industria prelucrătoare şi minerit; produsul naţional brut în preţuri constante (comparabile).

Indicatorii generali ai afacerilor reflectă dinamica afacerilor şi schimbările ciclice ale acestora. Este vorba de indicele volumului afacerilor şi de indicatorii statistici pentru schimbările ciclice ale acestora. Indicele volumului afacerilor reflectă dinamica combinată a 10 serii individuale şi anume: producţia de lingouri de oţel, producţia de lingouri de zinc, volumul construcţiilor noi, consumul de bumbac, producţia de ţiţei, producţia de energie electrică, ocuparea forţei de muncă în activităţile neagricole, volumul transporturilor, debitele bancare, volumul vânzărilor prin magazine.

31

Indicatorii fluctuaţiilor ciclice pot fi:

TEST DE EVALUARE1) Care sunt şi ce reprezintă cei mai importanţi indicatori ce

caracterizează actiuvitatea de previzionare?Răspuns:

Categoria indicatorilor de coincidenţă cuprinde un număr de 8 indicatori, care îşi modifică semnificativ sensul mişcării, mai ales în punctul maxim, al prosperităţii şi în punctul minim al depresiunii. Aceşti sunt: ocuparea forţei de muncă în sectoarele neagricole, rata şomajului, produsul naţional brut în preţuri curente, produsul naţional brut în preţuri constante, nivelul produselor industriale, veniturile personale, vânzările prin comerţ a produselor manufacturate, vânzările prin comerţul cu amânuntul. Trebuie precizat că în unele statistici se foloseşte produsul naţional exprimat numai în preţuri curente sau constante şi se renunţă la vânzările cu amănuntul, care au o dinamică asemănătoare cu vânzarea prin comerţ a produselor manufacturate.

32

Categoria indicatorilor de avertizare cuprinde 12 indicatori care semnalează momentele ce preced modificările esenţiale ale fluctuaţiilor ciclice în special punctele extreme ale fazelor de prosperitate şi depresiune. Aceşti indicatori sunt: numărul mediu de ore lucrate săptămânal, noi înregistrări ale cazurilor de şomaj, formarea netă de întreprinderi noi, comenzi de bunuri de consum de folosinţă îndelungată, contracte şi comenzi pentru fabrici şi echipamente, construcţii de clădiri şi locuinţe, schimbări ale inventarului, preţurile materialelor industriale, preţurile stocării, profiturile, raportul dintre preţ şi costul muncii şi schimbările în datoria consumatorului.

Categoria indicatorilor de întârziere este formată din 6 indicatori la care punctul de schimbare se înregistrează după momentul de maxim sau de minim al fluctuaţiei. Aceştia sunt: rata şomajului pe termen lung, investiţiile în fabrici şi echipamente, inventarul de afaceri al fabricilor şi comerţului, costul unitar al forţei de muncă, împrumuturi industriale şi comerciale, rata dobânzii şi împrumuturile bancare pentru afaceri. Ca indicatori de întârziere se mai folosesc uneori modificarea productivităţii neagricole şi pierderile din afaceri.

Cei mai importanţi indicatori care caracterizează activitatea de previzionare sunt indicatorii fluctuaţiilor ciclice. Analiza fluctuaţiilor ciclice ale economiilor naţionale prezintă un interes deosebit pentru previzionarea economico-socială. În acest scop, se folosesc o serie de indicatori pentru a măsura oscilaţiile ciclice, pentru a evidenţia şi prognoza mutaţiile esenţiale din economie şi, în final, pentru a fundamenta strategiile de atenuare a variaţiilor mari şi de integrare a acestora în programele de dezvoltare. Aceşti indicatori sunt structuraţi în trei grupe, şi anume: indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi indicatori generali ai afacerilor.

2) Ce sunt indicatorii generali ai afacerilor?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Cei 12 indicatori de avertizare a fluctuaţiilor ciclice arată:a) valorile maxime şi minime ale indicatorilor într-o etapa a fluctuaţiilor ciclice;b) media valorilor inregistrate de indicatorii din această grupă;c) variaţiile ciclice determinate de factorii socio-economici externi.

Rezolvare O O De rezolvat:2) Indicatorii utilizaţi pentru a măsura oscilaţiile ciclice ale economiilor naţionale sunt:a) indicatori de prognoză, indicatori de calcul şi indicatori de control;b) indicatori reprezentativi, indicatori compuşi şi indicatori generali ai afacerilor;c) indicatori cantitativi şi indicatori calitativi.

O O O

2.4. Structura sistemului conturilor naţionale

Apariţia SCN a fost impusă de necesitatea asigurării unor informaţii pentru efectuarea unor calcule şi analize macroeconomice, devenind instrumentul principal de evidenţă şi analiză macroeconomică folosit în statistica mondială. Primul sistem al contabilităţii naţionale a fost elaborat de prof. Richard Stone în Anglia, în anul 1938. Acesta a stat la baza elaborării conturilor naţionale ale O.N.U. în anul 1952. Ca urmare a preocupărilor pentru redarea cât mai corectă a imaginii de ansamblu a activităţii economico-financiare au apărut diferite variante practice de aplicare, interes deosebit prezentând sistemul Cambridge care descrie relaţiile ce se stabilesc între principalele sisteme omogene ale economiei şi între acestea şi restul lumii şi sistemul Leontief, care descrie structura internă a sistemului productiv. Sistemul Leontief caută să evidenţieze structura productivă a economiei naţionale, spre deosebire de sistemul Cambridge care scoate în relief relaţiile dintre sectoare, arătând doar aspectele principale ale activităţii economice.

33

Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN)

Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN) este un sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica ţărilor cu economie de piaţă, în statisticile O.N.U. şi ale altor organisme internaţionale.

Reţinem: SCN este format dint-un număr de tabele în care se evidenţiază producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri, pe categorii de agenţi economici şi pe ansamblu. Circuitul economic anual este reprezentat ca un ansamblu de operaţii economice sau fluxuri. Fiecare operaţie economică evidenţiază un transfer de mijloace băneşti între unităţile producătoare şi consumatori. În ansamblul său, SCN este prezentat în patru conturi naţionale: Producţie, Consum, Acumulare, Restul lumii (relaţii cu străinătatea). Potrivit principiului dublei înregistrări, fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi creditul unui cont. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări ale informaţiilor cuprinse în conturile agenţilor economici, sectoarelor economice şi ramurilor de activitate.

a) Contul “Producţie” evidenţiază producţia de bunuri, pe de o parte, pe ansamblu şi pe producători, iar pe de altă parte, pe genuri de activităţi (ramuri). Se iau în consideraţie patru categorii de producători: unităţile producătoare de mărfuri, producătorii de servicii guvernamentale, producătorii de servicii casnice şi instituţiile cu caracter nelucrativ care prestează servicii populaţiei. Fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi creditul contului. De exemplu, contul “Producţie” înregistrează în credit valoarea vânzărilor de mărfuri şi exportul, iar în debit venitul brut (valoarea adăugată) şi importul. Mărimea venitului brut şi a importului trebuie să fie egală deci cu valoarea vânzărilor şi a exporturilor; aceasta arată că valoarea adăugată este egală cu suma vânzărilor de bunuri de consum şi de investiţii corectată cu soldul relaţiilor import-export. Contul “Producţie” este separat în două grupe de subconturi şi anume: subconturile de mărfuri, în care se evidenţiază bunurile materiale şi nemateriale cu caracter de marfă, cu specificarea valorii mărfurilor desfăcute pe categorii de consumatori (unităţi productive, populaţie, formarea brută a capitalului, export) şi subconturile de activităţi în care se evidenţiază ramurile producătoare de bunuri pe sectoare;b) Contul “Consum” se separă tot pe două grupe de subconturi: subconturile de cheltuieli în care se evidenţiază categoriile de cheltuieli (pentru cumpărături de mărfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor organizaţii particulare etc.) şi sectoarele care le fac (gospodăriile populaţiei, instituţiile guvernamentale etc.) şi subconturile de venituri, în care se evidenţiază categoriile de venituri în sectoarele care le-au realizat, adică veniturile brute sau valoarea adăugată a diferitelor sectoare pe elemente care le determină mărimea;c) Contul “Acumulare” evidenţiază tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe; este vorba pe de o parte de finanţarea investiţiilor brute şi a cheltuielilor pentru variaţia stocurilor efectuate de diferite sectoare, iar pe de altă parte, de capitalul financiar folosit pentru achiziţii de pământ şi fonduri nemateriale, de transferurile şi de consumul de capital fix; d) Contul “Restul lumii” evidenţiază tranzacţiile curente legate de importurile şi exporturile de bunuri, precum şi transferurile curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea.

Observaţie: În cadrul SCN, se întocmesc scheme sau tabele care reflectă diverse fluxuri, structuri şi relaţii, între care se distinge Tabloul Economic de Ansamblu , Tabelul sau Tabloul Operaţiunilor Financiare şi Tabelul Intrări-ieşiri (input–output) sau Balanţa Legăturilor dintre Ramuri.

34

TEST DE EVALUARE

1) Cum poate fi definit Sistemul Conturilor Naţionale?Răspuns:

2) Care sunt cele mai utilizate variante practice de aplicare a SCN şi ce reprezintă ele?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Despre contul “Producţie” se poate aprecia că:a) se debitează cu valoarea vânzărilor de mărfuri şi importul;b) se creditează cu valoarea vânzărilor de mărfuri şi cu valoarea exporturilor;c) evidenţiază soldul balanţei de plăţi externă.

Rezolvare O O De rezolvat:2) Contul „Restul lumii” evidenţiază:a) tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe;b) tranzacţiile curente legate de importuri şi exporturi, transferurile curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea;c) producţia de bunuri pe ansamblu şi pe producători precum şi pe genuri de activităţi.

O O O

2.5. Conţinutul şi calculul principalilor indicatori sintetici ai sistemului conturilor naţionale

În SCN se calculează cinci indicatori sintetici principali, şi anume: produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional brut şi produsul naţional net; alături de aceştia se mai calculează venitul naţional, venitul naţional disponibil şi venitul naţional disponibil pe locuitor.

Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN) este un sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica ţărilor cu economie de piaţă, în statisticile O.N.U. şi ale altor organisme internaţionale.

35

Produsul global brut

Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor produse şi consumate în societate într-o perioadă de timp determinată, de regulă un an.

Se utilizează trei moduri de calcul a acestuia şi anume:

a) ca sumă a valorii producţiilor globale brute de bunuri în toate sectoarele naţionale, adică atât a celor care se realizează pe piaţă ca mărfuri cât şi a celor care nu au caracter de marfă: la instituţiile financiare, producţia brută include comisioanele încasate de acestea pentru serviciile prestate şi diferenţa dintre dobânzile şi dividendele încasate şi plătite; la societăţile de asigurare include remuneraţia necesară pentru producerea unui serviciu şi nu totalul primelor de asigurare încasate. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, producţia brută include costul de producţie sau consumul intermediar de bunuri şi remuneraţiile plătite salariaţilor, consumul de capital fix şi impozitele indirecte plătite. Bunurile şi serviciile produse pentru piaţă se evaluează la preţuri încasate, iar serviciile produse de unităţile bugetare se evaluează la nivelul costurilor;

b) ca sumă a intrărilor intermediare şi a intrărilor primare. Intrările intermediare reprezintă valoarea bunurilor folosite pentru consum intermediar. În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar include consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare a produselor, analize, încercări probe, publicitate, comisioanele plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de transport şi telecomunicaţii, gospodărie comunală şi locativă, financiar-bancare, cheltuieli cu protecţia muncii, deplasări ale personalului în interes de serviciu etc.; nu se includ în consumul intermediar cheltuielile în care satisfac consumul lucrătorilor dar nu sunt legate direct de producţie-achiziţiile de utilaje, de natura capitalului fix, cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de producţie etc. La instituţiile financiare, consumul intermediar cuprinde chiria, cheltuielile generale de administraţie, costul micilor reparaţii şi cheltuielile de întreţinere a localurilor; la fel şi la societăţile de asigurare. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, consumul intermediar prezintă costurile de producţie aferente bunurilor şi serviciilor consumate. Intrările primare sunt consumate din consumul de capital fix, respectiv amortizarea acestuia, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare; toate acestea reprezintă forme ale valorii adăugate;

c) ca sumă a valorii consumului final şi a valorii consumului intermediar. Consumul final sau cheltuielile finale arată destinaţia finală a bunurilor produse în economie, respectiv consumul final public şi privat, formarea brută de capital adică investiţiile brute în capital fix şi variaţia stocurilor, şi exportul corectat cu importul.

36

37

Produsul intern brut

Produsul intern brut reprezintă valoarea bunurilor produse în societate în timp de un an şi ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic. Acestea se determină pe ramuri ale economiei naţionale şi se însumează la nivelul acesteia.

În principiu, la nivel de economie naţională, produsul intern brut este egal cu diferenţa dintre produsul global brut şi consumul intermediar; la nivel de ramură se face diferenţa între producţia globala brută a acesteia şi consumul intermediar aferent.

Valoarea acestui indicator poate fi stabilită prin două metode:

1) Potrivit metodei veniturilor, care este cea mai răspândită, produsul intern brut se calculează ca sumă a costurilor care alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile producătoare din ţară, şi anume: impozitele indirecte nete adică impozitele indirecte plătite minus subvenţiile încasate, consumul capital fix sau amortizarea, retribuţiile salariaţilor şi excedentele de exploatare.

Impozitele indirecte sunt sumele de bani pe care unităţile le plătesc statului sau unor organisme internaţionale şi pe care le includ în costurile de producţie(impozite asupra producţiei, vânzării, achiziţionării sau utilizării de bunuri şi de taxele vamale de import). Subvenţiile se acordă de către stat întreprinderilor publice şi private pentru acoperirea parţială a costurilor acestora.

Consumul de capital fix exprimă valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale.

Excedentul de exploatare este diferenţa dintre produsul sau producţia brută, pe de o parte, şi consumul intermediar, impozitele indirecte nete, consumul de capital fix şi remuneraţiile salariaţilor, pe de altă parte; în principiu, este vorba de profit.

2) Potrivit metodei cheltuielilor sau utilizării finale, produsul intern brut se calculează prin însumarea destinaţiilor finale ale producţiei şi anume: consumul final public (guvernamental), consumul final al gospodăriilor populaţiei (menajelor), consumul final al instituţiilor private fără scop lucrativ, formarea brută de capital fix, variaţia stocurilor şi exportul net.

Pentru determinarea consumului final public, din valoarea producţiei brute a administraţiilor publice prestatoare de servicii se scade valoarea vânzărilor către terţi şi formarea brută a capitalului pentru uz propriu.

Consumul final al gospodăriilor populaţiei cuprinde consumul de bunuri şi servicii procurate de acestea pe piaţa internă, plus achiziţiile directe efectuate de rezidenţi în străinătate, din care se scad achiziţiile directe de bunuri şi servicii efectuate de nerezidenţi pe piaţa internă.

Instituţiile private fără scop lucrativ care prestează servicii către populaţie (asociaţii, sindicate, şcoli, spitale, fundaţii, cluburi) nu urmăresc realizarea de profit pe urma activităţii desfăşurate.

Formarea brută de capital cuprinde: achiziţiile nete ale producătorilor de bunuri materiale şi reproductibile cu o durată de serviciu de cel puţin un an. Formarea brută de capital cuprinde şi creşterea stocurilor de materii prime şi materiale achiziţionate de producători pentru consumul intermediar, producţia în curs de fabricaţie, produsele finite destinate vânzării.

Produsul intern net

Produsul intern net se determină ca diferenţă între produsul intern brut sau valoarea adăugata brută şi consumul de capital fix, respectiv amortizarea; aceasta echivalează cu valoarea echivalată netă. Elementele sale componente după metoda venitului pentru calculul produsului intern brut, sunt: impozitele indirecte nete, retribuţiile salariaţilor, taxele vamale şi excedentul de exploatare. După metoda cheltuielilor finale de calcul a produsului intern brut, elementele componente ale produsului intern net, sunt: consumul final public şi privat, formarea netă de capital şi exporturile nete.

Produsele naţionale - brut şi net -

Produsele naţionale - brut şi net - au la bază conceptul de naţional. Este vorba de faptul că există agenţi economici rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, unde obţin venituri şi fac cheltuieli, şi agenţi economici nerezidenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional, unde obţin venituri şi efectuează cheltuieli.

38

Venitul disponibil şi produsul disponibil

Venitul disponibil se determină astfel: ca sumă a cheltuielilor naţionale cu soldul balanţei de plăti externe; ca sumă a consumului final privat, consumului final public, formării brute de capital şi soldului balanţei de plăţi externe. Acest indicator arată în ce măsură veniturile agenţilor economici naţionali acoperă cheltuielile acestora sau dacă pentru aceasta este nevoie să se apeleze la resursele externe (când balanţa de plăţi externe este deficitară), ori dacă resursele interne depăşesc nevoile naţionale şi o parte din acestea poate fi pusă la dispoziţia altor ţări (când balanţa de plăţi externe este excedentară). Venitului disponibil îi corespunde produsul disponibil, care este format din bunuri şi servicii cu structură determinată.

Produsul disponibil este egal cu produsul intern brut plus importul minus exportul.

TEST DE EVALUARE

1) Ce reprezintă produsul global brut?Răspuns:

2) Cum se determină produsul intern brut?Răspuns:

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Referitor la produsul intern brut, selectaţi dintre variantele următoare pe cele corecte:a) se calculează ca sumă a costurilor care alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile producătoare din ţară;b) reprezintă suma dintre: impozitele indirecte plătite minus subvenţiile încasate, consumul capital fix sau amortizarea, retribuţiile salariaţilor şi excedentele de exploatare;c) se calculează prin metode cheltuielilor şi prin metoda veniturilor.

Rezolvare De rezolvat:2) Referitor la produsul global brut selectaţi dintre variantele următoare pe cele corecte:a) se poate calcula ca sumă a valorii producţiilor globale brute de bunuri în toate sectoarele naţionale;b) se poate calcula ca sumă a intrărilor intermediare şi a intrărilor primare;c) se poate calcula ca sumă a valorii consumului final şi a valorii consumului intermediar.

O O O

2.6. Utilizarea sistemului conturilor naţionale în activitatea de previzionare

Contabilitatea naţională permite analiza evoluţiei cererii şi ofertei de bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei costurilor şi profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor tuturor agenţilor, a relaţiilor economice externe etc. De aceea, în afară de conturile ce reflectă activitatea trecută, se elaborează conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul în curs şi cel viitor, precum şi pe termen mediu, pentru o perspectivă de câţiva ani.

Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor produse şi consumate în societate într-o perioadă de timp determinată, de regulă un an.

39

Observaţie : Dintre modelele utilizate de ţările care au adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul econometric pe termen mediu, francez, denumit Dinamica multisectorială (D.M.S.). Acest model este dinamic, secvenţial (rezultatele fiecărui an influenţează economia anilor viitori) şi multisectorial şi pe baza lui se pot descrie scenarii ale evoluţiei economice în diferite ipoteze, modelul permiţând simularea în condiţiile când se modifică una sau mai multe variabile exogene sau endogene.

Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) sau Contabilitatea Naţională

Elaborarea conturilor naţionale, a tabloului economic de ansamblu şi a tabloului operaţiunilor financiare este o acţiune complexă, care presupune în afară de strângerea informaţiilor primare, mai multe etape succesive de corectare, echilibrare şi revizuire a informaţiilor disponibile.Aşa cum rezultă din documentele O.N.U., S.C.N. -are ca scop atât descrierea şi analiza structurilor economice, cât şi asigurarea unor norme internaţionale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanţi indicatori macroeconomici. Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) sau Contabilitatea Naţională, constituie principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica internaţională de aproape toate statele lumii, în principal cele cu economie de piaţă. În fiecare an se elaborează bugete economice, conturi previzionale pentru anul în curs şi pentru anul următor, care stau la baza elaborării politicii economice a statului şi se concretizează în special în legi financiare.

Reţinem:

Asigurarea permanentă cu informaţii cât mai exacte şi în acelaşi timp operaţionale presupune un sistem de conturi definitive, semidefinitive, provizorii şi previzionale care se înlănţuie după un program temporal bine gândit.

40

Observaţie : Având în vedere că venitul se deduce din producţie şi din preţ, rezultă că apare o conexiune inversă de corecţie. Deci s-a plecat de la cererea finală pentru a determina producţia, venitul şi consumul. O conexiune analogă apare pentru comerţul exterior; capacitatea de export şi de import depinde de preţul intern comparat cu cel extern. De asemenea, nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacităţilor de producţie, deci reglarea depinde simultan de preţ şi de capacitatea de producţie. Această schemă exclude „administraţia” şi instituţiile financiare.

Reţinem : Pentru a concretiza, vom prezenta în continuare un model previzional macroeconomic de simulare static, în care se operează cu informaţii furnizate de S.C.N.:

(2.6.1)

(2.6.2)

(2.6.3)

(2.6.4)

(2.6.5)

unde:

Etapele de implementare a modelului francez denumit Dinamica Multisectorială (D.M.S.) pot fi sintetizate astfel:

- soluţiile fiecărui an se determină succesiv realizându-se echilibrarea permanentă a soluţiilor anuale;

- cererea finală determină producţia; cunoscându-se nivelul producţiei, se determină capitalul şi forţa de muncă necesară prin utilizarea unor funcţii de producţie;

- cunoscând elementele anterioare se calculează costul şi apoi preţul (cu condiţia cunoaşterii salariilor, taxelor sociale şi impozitelor). Preţul depinde deci de salarii, dar şi salariul depinde de preţuri; de aceea, ele se calculează simultan, plecând de la ecuaţia în care intră producţia, nivelul utilizării capitalului, nivelul angajării forţei de muncă, nivelul taxelor şi al impozitelor;

- se determină venitul distribuit, partea menajelor şi ceea ce rămâne întreprinderilor (profitul); de aici rezultă rata rentabilităţii capitalului investit, precum şi valoarea ratei care intervine în determinarea investiţiilor;

- cererea finală se compune din consumul menajelor şi schimbul extern. Consumul menajelor se determină cunoscând venitul.

41

Y = produsul naţional brut; C = consumul menajelor; I = investiţiile private brute; G = consumul şi investiţiile brute ale administraţiei publice; E = exportul; M = importul; L = cantitatea de muncă; B = soldul balanţei comerciale (a comerţului exterior) în devize.

Parametrii modelului au următoarea semnificaţie: a1 = înclinaţia pentru consum din import; a2,a3,a4 = conţinutul de produse importate a celorlalte elemente ale cererii finale; b = înclinaţia marginală (medie) pentru consum; g = costul marginal (mediu) al produsului naţional brut exprimat în muncă (inversul productivităţii muncii); Pl = rata de schimb exprimată într-o monedă etalon.

Observaţie : Prima ecuaţie surprinde echilibrul resurselor şi utilizările produselor; cea de a doua este o funcţie a importului; ecuaţia (2.6.3) este de comportament, exprimând consumul menajelor ca funcţie de P.N.B.; ecuaţia (2.6.4) este o funcţie de producţie cu un singur factor, iar ecuaţia (2.6.5) surprinde echilibrul valutar al balanţei comerciale.Modelul are 5 ecuaţii şi 8 necunoscute, deci este nedeterminat, având trei grade de libertate. Pentru rezolvarea lui, unele dintre variabile se pot stabili exogen (spre exemplu I şi E), iar alte variabile pot deveni funcţii obiectiv de optimizare (spre exemplu L şi B). Considerând cheltuielile publice (G) ca instrument de intervenţie economică a statului, se poate obţine un model de simulare care oferă diferite variante de comportament macroeconomic.

TEST DE EVALUARE

1) Care este cel mai complex model econometric utilizat de ţările care au adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) ?

Răspuns :

2) Care sunt etapele prin care se implementează modelul francez al conturilor naţionale Dinamica multisectorială ?

Răspuns :

Cel mai complex model econometric utilizat de ţările care au adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.)  este modelul francez, denumit Dinamica multisectorială (D.M.S.).

42

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Sistemul Conturilor Naţionale asigură:

a) elaborarea conturilor naţionale şi a tabloului operaţiunilor financiare;b) descrierea şi analiza structurilor economice;c) nici una din cele de mai sus.

Rezolvare O De rezolvat:2) Modelul previzional de simulare în care se operează cu informaţii furnizate de S.C.N. poate fi descris prin relaţiile:

a) Y = C + I + G + (E – M);b) Y = C + I + (E – M);c) Y = ( ) + I + G + (E – M).

O O O

REZUMATUL TEMEIPreviziunea economică nu poate face abstracţie în realizarea de

previziuni de dinamica economică specifică economiilor de piaţă care este fluctuantă şi neuniformă în timp, dinamică ce poartă denumirea de fluctuaţie ciclică, fluctuaţie a afacerilor sau cicluri ale afacerilor. Prin urmare, în realizarea de previziuni trebuie ţinut seama de această ciclicitate în sensul că în cadrul fiecărei etape a ciclului de afaceri există anumite caracteristici referitoare la principalii indicatori economici. Cele patru faze ale ciclurilor afacerilor sunt: faza de depresiune, înviorarea, faza de prosperitate şi recesiunea.

În previzionarea economică a fenomenelor şi proceselor economico-sociale sunt utilizaţi o gamă variată de indicatori prin care se cuantifică obiectivele activităţii economico-sociale din fiecare perioadă. Cei mai importanţi indicatori care caracterizează activitatea de previzionare sunt indicatorii fluctuaţiilor ciclice, ce pot fi structuraţi în trei mari grupe şi anume: reprezentativi, compuşi şi generali ai afacerilor.

Principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica ţărilor cu economie de piaţă este Sistemul Conturilor Naţionale (SCN) ce este format dintr-un număr de tabele în care se evidenţiază producţia ce cuprinde producţia de bunuri pe ansambluiri şi pe producători pe de o parte, iar pe de altă parte pe genuri de activităţi, consumul separat pe subconturi de cheltuieli şi subconturi de venituri, tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe şi tranzacţiile legate de importurile şi exporturile de bunuri şi capital. În SCN se calculează de asemenea şi cinci indicatori sintetici şi anume: produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produl naţional brut şi produsul naţional net.

De asemenea contabilitatea naţională permite analiza evoluţiei cererii şi ofertei de bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei costurilor şi profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor tuturor agenţilor, a relaţiilor economice externe. Unul dintre cele mai utilizate modele ale sistemului conturilor naţionale este modelul econometric francez, denumit Dinamica multisectorială (DMS).

TEST AUTOEVALUARE 1

43

Temele 1-21) Apariţia ştiinţei previziunii a fost condiţionată de următorii factori:

a. de cerinţele practicii sociale;b. de mişcarea interioară proprie ştiinţei;c. ambele de mai sus.

2) Despre ştiinţa previziunii se poate afirma: a) este un produs al gândirii şi experienţei umane;b) este o formă de manifestare a capacităţii societăţii de a

preântâmpina cu metode ştiinţifice problemele economico-sociale cu care se confruntă;

c) înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese într-un context atemporal şi aspaţial.

3) Alegeţi variantele corecte referitoare la funcţiile conducerii economice:a) funcţia de coordonare, organizare şi control se realizează

independent de funcţia de previziune;b) funcţia de coordonare, organizare şi control nu se poate realiza fără

funcţia de previziune;c) funcţia de previziune nu se poate realiza fără funcţia de

coordonare, organizare şi control.4) Ce presupune funcţia de organizare?

a) armonizarea activităţii elementelor structurale ale sistemului economic pentru înfăptuirea obiectivelor propuse;

b) delimitarea principalelor activităţi şi structurarea lor într-un sistem organizatoric favorabil realizării obiectivelor propuse;

c) participarea agenţilor economico-sociali la realizarea obiectivelor prestabilite.

5) Prognozele economice studiază:a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării invenţiilor şi inovaţiilor;b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia inversă a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi tehnologiei.

6) Prognozele sociale studiază:a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi

tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării invenţiilor şi inovaţiilor;

b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;

c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia inversă a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi tehnologiei.

7) Prognozele dezvoltării ştiinţei şi prognozele tehnologice studiază:a) problemele prioritare ale cercetării ştiinţifice, evoluţia tehnicilor şi

tehnologiilor de producţie, efectele aplicării şi generalizării invenţiilor şi inovaţiilor;

44

b) dezvoltarea forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii, apariţia unor noi ramuri şi subramuri de producţie, evoluţia resurselor de forţă de muncă, fenomenele financiare şi valutare;

c) evoluţia în perspectivă a consecinţelor dezvoltării economice şi tehnico-ştiinţifice, asupra societăţii şi a membrilor săi şi relaţia inversă a efectelor dezvoltării sociale asupra economiei, ştiinţei şi tehnologiei.

8) După atitudinea faţă de viitor prognozele pot fi:a) prognoze explorative şi normative;b) prognoze teoretice şi empirice;c) prognoze sintetice şi analitice.

9) Planul economic poate fi definit ca fiind:a) un instrument previzional rezultat în urma activităţii de planificare

economică;b) un sistem de decizii ce stabilesc nivelurile, ritmurile şi proporţiile

dezvoltării viitoare pe baza studierii cerinţelor manifestate pe piaţă şi a resurselor disponibile;

c) un program adecvat de restructurare şi modernizare a economiei, de mobilizare a mijloacelor economice pentru a asigura un anumit nivel de acumulare şi stabileşte programul de acţiune pentru stat şi instituţiile sale.

10) Alegeţi variantele corecte în ceea ce priveşte evoluţia ciclică a activităţii economice:

a) dinamica economică este fluctuantă şi neuniformă în timp şi spaţiu pentru că factorii creşterii economice au o evoluţie neuniformă;

b) toate evoluţiile şi modificările condiţiilor şi rezultatelor activităţii economice sunt accidentale, întâmplătoare;

c) pe fondul unei evoluţii ciclice, reproducţia şi creşterea economică pot cunoaşte şi stări sau fenomene de criză.

11) Ciclurile economice majore au o periodicitate de:a) 6 luni până la 3-4 ani;b) 4-5 ani până la 10-12 ani;c) 50-60 de ani.

12) Alegeţi varianta corectă ce caracterizează faza de depresiune a ciclului afacerilor:

a) scăderea rezervelor bancare implică creşterea ratei dobânzii;b) scăderea rezervelor bancare implică şi scăderea ratei dobânzii;c) creşterea rezervelor bancare determină o diminuare a dobânzilor.

13) Alegeţi varianta corectă ce caracterizează faza de prosperitate a ciclului afacerilor:

a) scăderea rezervelor bancare implică creşterea ratei dobânzii;b) scăderea rezervelor bancare implică şi scăderea ratei dobânzii;c) creşterea rezervelor bancare determină o diminuare a dobânzilor.

14) Indicatorii care reflectă dinamica unor faze particulare ale activităţii economice pornind de la corelaţiile ce există între fluctuaţiile dintr-un sector şi economia naţională în ansamblul său poartă denumirea de:

a) indicatori de calcul sau de fundamentare;b) indicatori ai producţiei;c) indicatori reprezentativi.

15) Categoria indicatorilor de coincidenţă ca indicatori statistici pentru schimbările ciclice ale afacerilor cuprinde:

45

a) 12 indicatori ce semnalează momentele ce preced modificările esenţiale ale fluctuaţiilor ciclice mai ales punctele extreme ale fazelor de prosperitate şi recesiune;

b) 8 indicatori ce îşi modifică semnificativ sensul mişcării, mai ales în punctul maxim al prosperităţii şi în punctul minim al recesiunii;

c) 6 indicatori la care punctul de schimbare se înregistrează după momentul de maxim sau de minim al fluctuaţiei.

16) Contul “Consum” se separă pe două grupe de subconturi şi anume:a) subconturile de mărfuri şi subconturile de activităţi;b) subconturile de mărfuri şi subconturile de cheltuieli;c) subconturile de cheltuieli şi subconturile de venituri.

17) Contul „Acumulare” evidenţiază:a) tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe;b) tranzacţiile curente legate de importuri şi exporturi, transferurile

curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea;c) producţia de bunuri pe ansamblu şi pe producători precum şi pe

genuri de activităţi.18) În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar nu include:

a) amortizarea imobilizărilor, remuneraţiile lucrătorilor, impoziteleindirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare;

b) consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare a produselor, analize, încercări probe, publicitate, comisioanele plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de transport şi telecomunicaţii, gospodărie locativă, fin.-bancare, cheltuieli cu protecţia muncii, deplasări ale personalului etc.;

c) cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de producţie.

19) În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar include:a) amortizarea imobilizărilor, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele

indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare;b) consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă

cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare a produselor, analize, încercări probe, publicitate, comisioanele plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de transport şi telecomunicaţii, gospodărie locativă, fin.-bancare, cheltuieli cu protecţia muncii, deplasări ale personalului etc.;

c) cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de producţie.

20) În calcularea indicatorilor macroeconomici, un element important îl reprezintă consumul de capital fix. Acesta reprezintă:

a) amortizarea imobilizărilor de natură corporală;b) valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru

producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale;c) valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru

producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii morale.21) Elementele componente ale produsului intern net după metoda venitului utilizată pentru calculul produsului intern brut sunt:

a) impozitele indirecte nete, retribuţiile salariaţilor, taxele vamale şi excedentul de exploatare;

46

b) valoarea adăugată şi amortizarea;c) consumul final public şi privat, formarea netă de capital şi

exporturile nete.22) Indicatorul macroeconomic care arată în ce măsură veniturile agenţilor economici naţionali acoperă cheltuielile acestora poartă denumirea de:

a) produsul intern net;b) produsul naţional net;c) venitul disponibil.

23) Care indicator macroeconomic potrivit metodei veniturilor se calculează ca sumă a costurilor ce alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile producătoare din ţară:

a) produsul global brut;b) produsul intern brut;c) produsul intern net.

24) Care indicator potrivit metodei cheltuielilor se calculează însumând consumul final public şi privat, formarea netă de capital şi exporturile nete:

a) produsul global brut;b) produsul intern brut;c) produsul intern net.

25) Alegeţi afirmaţiile corecte referitoare la modul de implementare a modelului francez al contabilităţii naţionale:

a) se pleacă de la cererea finală pentru a determina producţia, venitul şi consumul;

b) capacitatea de export şi de import depinde doar de preţul intern, necomparându-l cu cel extern;

c) nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacităţilor de producţie.

47

Tema nr. 3METODE ŞI TEHNICI DE ELABORARE A PREVIZIUNILOR

Unităţi de învăţare : Clasificarea metodelor şi tehnicilor de previzionare economică. Metode fundamentale de previzionare economică. Metode de previziune pe elemente: metoda extrapolării şi metoda

interpolării. Metode structurale de previziune. Metoda modelării economico-matematice: modele previzionale bazate pe

funcţii de producţie şi modele previzionale de simulare. Metode intuitive de previziune. Metode de echilibrare (balanţe previzionale). Elaborarea prognozei demografice. Elaborarea prognozei forţei de muncă. Elaborarea prognozei productivităţii muncii.

Obiectivele temei: înţelegerea modului de clasificare a metodelor şi tehnicilor utilizate în

activitatea de previzionare economică; cunoaşterea principalelor tipuri de metode previzionale ce pot fi utilizate

la întocmirea de previziuni; înţelegerea modelelor matematice utilizate la elaborarea de previziuni în

cadrul fiecărei tip de metodă previzională în parte; analiza modului de elaborare a prognozei demografice, a forţei de muncă

şi a productivităţii muncii.

Timpul alocat temei :

Bibliografie recomandată :1. Burtică M., Vârlan G. –Previziune, metode şi tehnici, Editura Mirton,

Timişoara, 1998.2. Ciurlău C., ş.a. - Previziune macroeconomică. Concepte şi metodologie,

Editura Universitaria, Craiova, 2001.3. Nicolae V. ş.a. - Previziune şi orientare economică, Editura Economică,

Bucureşti, 2001.

3.1. Clasificarea metodelor şi tehnicilor de previzionare economică

48

Metoda previzională

Metoda previzională este un mod de cercetare şi cunoaştere a realităţii pentru a anticipa o acţiune viitoare pe baza unor criterii de raţionalitate, de optim şi reprezintă o componentă a procesului de cunoaştere, arătând calea (căile) de urmat, ca rod al transformării enunţului teoretic privind dinamica economică în modalităţi şi procedee practice asupra felului cum trebuie procedat.

Observaţie: Pentru ca rezultatele lucrărilor de previziune să satisfacă în cel mai înalt grad exigenţele societăţii, este necesar ca acestea să se întemeieze pe respectarea câtorva cerinţe principale şi anume:

Reţinem: Ţinând seama de practica planificării şi prognozării economico-sociale, metodele previzionale folosite se pot grupa după diverse criterii şi anume:

1. din punct de vedere al rolului lor în fundamentarea planului sau prognozei;2. din punct de vedere al atitudinii factorului de decizie faţă de obiectul

previziunii.

Reţinem

Ansamblul metodelor folosite în domeniul previziunii, integrate într-o concepţie generală unitară, constituie metodologia previzională. Ea apelează la o serie de tehnici cantitative de analiză şi decizie, printre care relaţii de definiţie şi relaţii econometrice, funcţii, relaţii de echilibru şi de trend, coeficienţi de elasticitate, tehnici de ajustare ş.a. Ele exprimă legăturile sau interdependenţele dintre două sau mai multe variabile reprezentând fenomene sau procese economice ori elemente ale acestora.

Principalele cerinţe pe care trebuie să le

îndeplinească rezultatele lucrărilor

de previziune:

- cunoaşterea temeinică a realităţii este o primă şi fundamentală cerinţă de care depinde în mod hotărâtor realismul şi calitatea previziunii;- folosirea unei game largi de metode de previziune datorită multitudinii şi complexităţii problemelor care trebuie abordate;- necesitatea folosirii pe scară tot mai largă a metodelor economico-matematice moderne, care dau posibilitatea rezolvării mai corecte şi mai rapide a unor probleme, cu ajutorul calculatoarelor electronice; - corelarea activităţii previzionale cu principiile conducerii ştiinţifice a economiei, cu managementul modern.

49

Din punct de vedere al

rolului lor în fundamentarea planului sau

prognozei, metodele

previzionale se împart în:

Metoda de echilibrare, servind la armonizarea necesităţilor cu resursele de mijloace materiale, financiare, valutare şi de forţă de muncă, precum şi la structurarea lor optimă (în această categorie intră diferitele categorii de balanţe previzionale).

Metode fundamentale, care orientează modul de abordare şi interpretare a problemelor şi fenomenelor studiate, întreaga concepţie previzională şi care au o sferă de aplicare şi în alte domenii.

Metode de previziune pe elemente, care constau în determinarea unor componente ale previziunii, adică de cuantificare a unor valori, cantităţi sau alte dimensiuni referitoare la viitor, pe baza relaţiilor cauzale dintre factori sau procese (extrapolarea, interpolarea, normarea ş.a.).

Metode structurale, de stabilire în perspectivă a unor sisteme de variabile între care se află multiple raporturi de interdependenţă (metoda aproximaţiilor succesive, metoda arborelui de pertinenţă, metoda scenariilor, metoda modelării economico-matematice).

Metode intuitive, bazate pe formularea de ipoteze prin valorificarea creativităţii individuale sau de grup a unor experţi.

50

TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi definită metodologia previzională?

2. Ce este metoda previzională?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Care dintre metodele de previziune se bazează pe formularea de ipoteze prin valorificarea creativităţii individuale sau de grup a unor experţi:a) metodele de previziune pe elemente;b) metodele structurale de previziune;c) metodele intuitive de previziune.

Rezolvare O O De rezolvat:2) Din punct de vedere al atitudinii factorului de decizie faţă de obiectul previziunii se disting:a) 5 categorii de metode previzionale;b) 2 categorii de metode previzionale;c) 3 categorii de metode previzionale.

O O O3.2. Metode fundamentale de previzionare economică

Metode explorative, cu ajutorul cărora viitorul este conceput în funcţie de tendinţe, pe baza datelor privind situaţia din trecut şi prezent.

Metode normative, care presupun luarea în considerare a unor elemente cu caracter deziderabil (opţional), introduse în mod deliberat de către organele de decizie, pornindu-se de la necesitatea atingerii anumitor niveluri la orizontul previziunii.

Din punct de vedere al atitudinii

factorului de decizie faţă de

obiectul previziunii, se

disting:

Ansamblul metodelor folosite în domeniul previziunii, integrate într-o concepţie generală unitară, constituie metodologia previzională.

51

În categoria metodelor fundamentale se includ: metoda analizei şi sintezei şi metoda interpretării sistematice.

A. Metoda analizei şi sintezei

Analiza şi sinteza presupun o succesiune de

operaţii şi anume:

observarea fenomenelor şi proceselor, cu ajutorul informaţiilor pertinente; descompunerea lor în elemente constitutive şi studierea acestora; stabilirea cauzelor care determină mişcarea interioară şi forma de manifestare a proceselor analizate; structurarea factorilor cauzali şi descompunerea celor de bază în factori derivaţi; stabilirea relaţiilor dintre factori, precum şi dintre aceştia şi fenomenul studiat; cuantificarea influenţei diverşilor factori; elaborarea sintezei, în funcţie de influenţele factorilor.

Analiza constă în descompunerea fenomenului sau procesului respectiv în elementele sale constitutive, în scopul studierii aprofundate a acestora. O atenţie deosebită se acordă relevării relaţiilor cauzale şi tendinţelor ce se manifestă, pătrunzându-se în esenţa mecanismului de producere şi desfăşurare a fenomenului sau procesului cercetat. Devine astfel posibilă cunoaşterea cauzelor primare, nu numai a celor imediate sau adiacente ci şi a celor cu acţiune mai îndepărtată.

O caracteristică esenţială a analizei fenomenelor economico-sociale, îndeosebi la nivel macro, o constituie folosirea pe scară largă a abstractizării ştiinţifice, cu ajutorul calculelor şi modelelor economico-matematice. Acestea îmbrăţişează o sferă tot mai largă a organismului economic-social, pe măsura perfecţionării analizei cantitative.

Metoda analizei

52

B. Metoda interpretării sistematice

Reţinem: Pentru rezolvarea problemelor care fac obiectul previziunilor macroeconomice este foarte important să se cunoască şi să se ia în considerare particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic, şi anume: - este un sistem complex, ceea ce necesită atât folosirea de subsisteme, cât şi a unui sistem global, integrator; - are un caracter dinamic, în continuă evoluţie şi transformare, impunându-se reformularea obiectivelor şi adaptarea corespunzătoare a strategiei în conformitate cu noile condiţii şi restricţii funcţionale; - este un sistem cibernetic, adică funcţionează pe principiul conexiunii feed-back, care implică prezenţa unui mecanism de reglare şi a conexiunii în avans (feed-before), care permite anticiparea unor situaţii noi; - are un caracter deschis, fiind conexat cu alte economii naţionale şi cu mediul natural;

Metoda sintezei

În cadrul analizei (interpretării)

sistemice, activitatea previzională

presupune în esenţă următoarele:

stabilirea obiectivelor; proiectarea indicilor de performanţă pentru starea dorită pe traiectoria dintre perioada de bază şi orizontul previziunii; stabilirea algoritmilor de determinare a variantelor convenabile; introducerea în sistem a variabilelor de intrare şi a parametrilor de decizie, precum şi obţinerea variabilelor de ieşire, cu luarea în considerare a fluxurilor intermediare; optimizarea funcţionării sistemului (a variantelor formulate).

53

Sinteza constă în recompunerea întregului din elementele analizate, obţinându-se expresii cantitative agregate şi generalizarea aspectelor particulare ale realităţii, în urma procesului de cunoaştere de la simplu la complex. Fără analiză nu poate exista deci sinteza. Sintezele economico-sociale sunt instrumente indispensabile ale managementului şi previziunilor macroeconomice, constituind premisa necesară a exprimării opţiunilor şi adoptării deciziilor de importanţă naţională.

- conţine mai multe tipuri de fluxuri interconectate, adică fluxuri de mijloace materiale şi băneşti, fluxuri umane, fluxuri de parametrii de comandă, ca şi fluxuri de informaţii conexe (privind funcţionarea subsistemelor proprii şi realizarea legăturilor cu alte sisteme).

TEST DE EVALUARE

1. În ce constă sinteza?

2. În ce constă analiza?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Despre metoda analizei şi sintezei se poate aprecia că:a) este o metodă fundamentală de previziune;b) presupune o descompunere a fenomenului economic în elementele sale componente, în scopul studierii aprofundate a acestora;c) cuprinde doua faze distincte, respective analiza şi sinteza.

Rezolvare O De rezolvat:

2) Pentru rezolvarea problemelor care fac obiectul previziunilor macroeconomice este foarte important să se cunoască şi să se ia în considerare:a) majoritatea particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic;b) nici una din particularităţile de bază ale sistemului macroeconomic;c) nici una din afirmaţiile de mai sus nu au legătură cu procesul de elaborare a previziunilor.

O O O

54

Sinteza constă în recompunerea întregului din elementele analizate, obţinându-se expresii cantitative agregate şi generalizarea aspectelor particulare ale realităţii, în urma procesului de cunoaştere de la simplu la complex.

3.3. Metode de previziune pe elemente: metoda extrapolării şi metoda interpolării

Reţinem: În raport de datele disponibile şi de specificul problemei analizate se utilizează diferite procedee de extrapolare şi anume:

extrapolarea analitică;

extrapolarea fenomenologică;

extrapolarea prin curbă înfăşurătoare.

a) Extrapolarea analitică cu ajutorul seriilor cronologice presupune determinarea trendului unei variabile după ce variaţia sezonieră a fost eliminată (printr-o metodă oarecare) sau dacă nu este afectată de variaţia sezonieră.

Extrapolarea de acest gen se poate realiza, în problemele simple, cu ajutorul sporului mediu (absolut), cu alte cuvinte a raţiei medii, sau cu ajutorul ritmului mediu anual.

Extrapolarea

Extrapolarea constă, în esenţă, în prelungirea în viitor a evoluţiei constatate în trecut. Cu alte cuvinte, viitorului i se atribuie logica şi structura dezvoltării din trecut, pornindu-se de la premisa că în evoluţia fenomenului sau procesului analizat nu vor avea loc transformări esenţiale, care să modifice substanţial această evoluţie.

În funcţie de modul de separare a liniei de evoluţie dintre diferitele influenţe, există extrapolarea mecanică care se bazează numai pe tendinţa principală şi extrapolarea euristică care porneşte de la analiza perioadei precedente, introducându-se anumite corecturi în linia evoluţiei sau în legătura dintre variabile, în funcţie de modificarea previzibilă a derulării fenomenului sau în funcţie de opţiuni ale factorilor de decizie.

Extrapolarea analitică porneşte de la ipoteza unei evoluţii ai cărei parametrii se determină astfel încât să se obţină cele mai mici erori de estimare. Ea se poate aplica unor: serii cronologice sau unei funcţii de corelaţie.

Extrapolarea analitică

55

b) Extrapolarea analitică cu ajutorul funcţiei de corelaţie constă în proiectarea variabilei dependente „Y” în corelaţie cu evoluţia variabilei independente „x”:

Y= f (x)

Reţinem: Este obligatoriu însă ca între cele două variabile să existe relaţii cauzale, iar coeficientul de corelaţie dintre ele să fie cât mai mare şi abaterea medie pătratică să fie cât mai mică. Aceste cerinţe trebuie urmărite când se alege forma funcţiei (sau se alege acea funcţie care satisface cel mai complet aceste exigenţe).

Observaţie: Extrapolarea de acest tip pleacă de la ipoteza că oricare din valorile reale ale seriei dinamice se obţin prin suprapunerea următoarelor elemente: o variaţie stabilă de lungă durată, numită tendinţă, care dă sensul general al evoluţiei; variaţii periodice în jurul acestei tendinţe; variaţii întâmplătoare (aleatoare).

Extrapolarea cu ajutorul ritmului mediu anual, presupune mai întâi, determinarea indicilor de evoluţie cu baza în lanţ şi calcularea indicelui mediu al evoluţiei (pentru fenomenele care au tendinţa de a evolua sub forma unei progresii geometrice).

Pentru extrapolarea mecanică se foloseşte relaţia:

unde: = reprezintă ritmul mediu anual al sporului, sub formă de indice; t = numărul de ani de după cel de bază, până la orizontul previziunii (ceilalţi termeni au aceeaşi semnificaţie ca mai sus).

În cazul unei extrapolări euristice se poate utiliza coeficientul „k”, adică:

În cazul problemelor mai complexe se procedează la alegerea tipului de funcţie (dreaptă, parabolă etc.) care să ajusteze cel mai bine datele seriei.

56

Extrapolarea analitică cu ajutorul seriilor cronologice

Extrapolarea cu ajutorul sporului mediu (absolut) anual, adică a raţiei medii calculată cu ajutorul seriei dinamice statistice.

În cazul extrapolării mecanice, se determină mai întâi sporurile cu baza în lanţ (pentru fenomenele care au tendinţa de evoluţie sub forma unei progresii aritmetice) şi apoi se stabileşte sporul mediu. Pentru extrapolare se foloseşte relaţia:

unde: yt = reprezintă variabila extrapolată pentru orizontul „t” al previziunii; y0 = valoarea variabilei în anul de bază; nt = numărul de ani de după cel de bază până la orizontul t al previziunii;

— sporul mediu anual.În cazul unei extrapolări euristice se modifică

parametrul , devenind *, cu ajutorul produsului dintre sporul mediu şi coeficientul k, ce poate fi mai mare sau mai mic decât l, după cum estimează specialiştii că se va modifica tendinţa evoluţiei. Dacă k<1 se reduce sporul mediu calculat pe baza

În acest caz, relaţia de mai sus devine:

Y = f(x) + u,

unde: u — variabila aleatoare (perturbatoare).

O importanţă crescândă au căpătat funcţiile ce exprimă corelaţii multiple, în care variabila dependentă (Y) este exprimată în funcţie de mai multe variabile independente (xi):

57

Succesiunea calculelor pentru realizarea unei

extrapolări analitice bazate pe funcţii de

corelaţie este următoarea:

- stabilirea mărimilor (variabilelor) de previziune pentru care se analizează corelaţia, cu condiţia ca între ele să existe o dependenţă reală. În caz că se foloseşte o corelaţie multiplă se va urmări ca între variabilele independente să nu existe o influenţă reciprocă (să nu fie autocorelate); - alegerea perioadei statistice pentru care şirurile de date disponibile sunt concludente; - reprezentarea grafică a şirurilor de date statistice, obţinându-se în acest fel o primă indicaţie asupra formei funcţiei ce poate fi utilizată; - verificarea ipotezei cu privire la forma funcţiei; - determinarea parametrilor funcţiei, de regulă, prin metoda celor mai mici pătrate; - calculul estimatorilor statistici, pentru a stabili intensitatea legăturii; - determinarea prin extrapolare a mărimii variabilei dependente pentru anul de prognoză sau de plan/program; - analiza critică a rezultatelor obţinute, care se compară cu cele dobândite prin alte metode.

Observaţie: Prelungirea dincolo de perioada statistică a parametrilor variabilelor pentru orizontul de previziune are o valoare relativă, deoarece nu poate cuantifica intensitatea corelaţiei dintre variabile. De aceea, această metodă oferă numai o primă imagine de ansamblu, care trebuie ulterior precizată şi eventual corectată, prin alte metode.

Fig. nr. 3.1. Variante ale norului de puncte

58

Extrapolarea fenomenologică

Extrapolarea fenomenologică constă în analiza caracteristicilor globale ale fenomenului, pe baza interpretării logice a experienţei practice de durată. Se pot desprinde astfel anumite "legi" de variaţie a fenomenului urmărit, în condiţiile date.

Metoda se bazează pe reprezentarea grafică, evidenţiindu-se vizual tendinţele de evoluţie. Curba rezultată poartă numele de curba "norului de puncte", şi caracterizează dinamica fenomenului, pe baza căruia se configurează tendinţa dominantă. Se pot anticipa astfel, ipoteze ale evoluţiei viitoare cu ajutorul valorilor medii care trec prin mijlocul norului de puncte.

Rezultanta poate fi o dreaptă exprimată ca o funcţie liniară simplă (Xt = a + by), iar pentru evoluţii mai complexe curbele pot fi descrise de funcţii exponenţiale, logaritmice, logistice etc.

´´

´

´´

´´

´´´

´´

´

´´

´´

´

´´

´´´

´´

´ ´

´´´

xt xt

t

xt

tt

xt xt

xt

Extrapolarea prin curbe înfăşurătoare

Extrapolarea prin curbe înfăşurătoare descrie dinamica rezultantei unor procese complexe, formate din mai multe elemente care intervin succesiv în evoluţia de ansamblu a procesului. Cu alte cuvinte, ea constă în ajustarea (înfăşurarea ) unei serii de curbe secvenţiale.

Fig. nr. 3.2.Curba înfăşurătoare

Observaţie: Cu ajutorul acestei metode se pot proiecta, de exemplu, performanţele ce se impun unei noi generaţii de echipamente tehnice astfel încât ele să fie superioare generaţiilor precedente (viteza sau capacitatea de memorare a calculatoarelor electronice, randamentul noilor generaţii de oţelării bazate pe turnarea continuă etc.).

Metoda interpolării constă în stabilirea mărimilor intermediare între două variabile date, şi anume între nivelul anului de bază şi cel prevăzut pentru anul final al perioadei de prognoză sau de plan.

Interpolarea se poate realiza folosind două procedee:

2) interpolarea cu ajutorul ritmurilor medii, stabilindu-se ritmul mediu anual dintre anul de bază şi cel final al previziunii şi aplicându-l din aproape în aproape la valorile absolute intermediare. Se folosesc relaţiile: (cu logaritmi naturali)

de unde:

şi: (cu logaritmi zecimali)

de unde:

unde: = ritmul mediu anual al sporului; XT = nivelul anului final; X0 = nivelul anului de bază; n = numărul de ani dintre „0“ şi „t“; „t“ = un an oarecare dintre „0“ şi „T“.

1) interpolarea cu ajutorul raţiei medii anuale stabilită în funcţie de cele două mărimi cunoscute (X0 şi XT) şi de numărul de ani dintre ele:

unde: = raţia medie anuală; XT = nivelul variabilei exogene pentru anul final T; X0 = nivelul variabilei din anul de bază; T = numărul de ani dintre anul de bază şi anul final; Xt = nivelul variabilei rezultative, interpolate, pentru un an oarecare t, situat între anul de bază şi cel final; t = numărul de ani dintre anul de bază şi anul „t"

59

Perioada Perioada trecută viitoare

t

I II III IV

ÎnfăşurătoareaXt

TEST DE EVALUARE1. În ce constă extrapolarea fenomenologică?

2. În ce constă metoda interpolării?

Exerciţii Exemple rezolvate: 1. Evoluţia costurilor de producţie într-o ramură economică pe o perioadă statistică de 7 ani (t0 – t6) este caracterizată de următoarea serie dinamică (redată în tabelul de mai jos), constituită în indici cu bază fixă:

Tabelul nr.3.1Evoluţia costurilor de producţie pentru o ramură economică în perioada (t0-t6)Anii t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6

Dinamica costurilorde producţie

100 98 97 95 93 91 89

Folosind o funcţie descrescătoare de trend liniar se cere :

a) Să se estimeze parametrii şi să se scrie explicit funcţia;b) Să se prognozeze dinamica costurilor de producţie pe perioada următorilor

cinci ani(t7 – t11)

Rezolvare:Modelul matematic al funcţiei de extrapolare are forma :

Sistemul de ecuaţii normale ale funcţiei de extrapolare poate fi scris:

Pentru estimarea parametrilor funcţiei de extrapolare se foloseşte calculul tabelar:

Tabelul nr.3.2Calculul parametrilor funcţiei liniare

Aniiy t t2

t0 100 -3 9 -300t1 98 -2 4 -196t2 97 -1 1 -97t3 95 0 0 0t4 93 1 1 93

Extrapolarea fenomenologică constă în analiza caracteristicilor globale ale fenomenului, pe baza interpretării logice a experienţei practice de durată. Se pot desprinde astfel anumite "legi" de variaţie a fenomenului urmărit, în condiţiile date.

60

t5 91 2 4 182t6 89 3 9 267

663 0 28 -51

Pe baza sumelor determinate cu ajutorul tabelului de mai sus rezultă:

Putem scrie acum funcţia de extrapolare în forma sa explicită:

Calculul abaterii medii pătratice procentuale necesită în prealabil ajustarea datelor statistice pentru variabila dependentă pe perioada analizei retrospective:

y0’ = 94,714 – 1,821 (-3) = 94,714 + 5,463 = 100,99

y1’ = 94,714 – 1,821 (-2) = 94,714 + 3,642 = 98,356

y2’ = 94,714 – 1,821 (-1) = 94,714 + 1,821 = 96,535

y3’ = 94,714 – 1,821 0 = 94,714 – 0 = 94,714

y4’ = 94,714 – 1,821 1 = 94,714 – 1,821 = 92,893

y5’ = 94,714 – 1,821 2 = 94,714 – 3,642 = 91,072

y6’ = 94,714 – 1,821 3 = 94,714 – 5,463 = 89,52

Utilizând valorile ajustate şi cele empirice ale variabilei dependente, s-a întocmit tabelul nr.3 pentru calculul abaterii medii pătratice procentuale şi aprecierea calităţii funcţiei de extrapolare.

Tabelul nr.3.3

Calculul abaterii medii pătratice procentuale

Anii y y’

t0 100 100,199 -0,199 -0,00199 0,039601

t1 98 98,365 -0,356 -0,00363 0,131769t2 97 96,535 0,465 0,00479 0,229441t3 95 94,714 0,286 0,00301 0,090601t4 93 92,893 0,107 0,00115 0,013225

t5 91 91,072 -0,072 -0,00079 0,006241t6 89 89,521 -0,521 -0,00585 0,342225

x x x x 0,817103

Deoarece σ 3%, rezultă că funcţia poate fi utilizată în calculele de previzune. În continuare se procedează la elaborarea calculului de prognoză pentru următorii cinci ani:

y7 = 97,714 – 1,821 4 = 94,714 – 7,284 = 87,430

61

y8 = 97,714 – 1,821 5 = 94,714 – 9,105 = 85,609y9 = 97,714 – 1,821 6 = 94,714 – 10,926 = 83,788y10 = 97,714 – 1,821 7 = 94,714 – 12,747 = 81,967y11 = 97,714 – 1,821 4 = 94,714 – 14,568 = 80,146

2. Ştiind că produsul intern brut al unei ţări evoluează potrivit datelor satistice prezentate în tabelul de mai jos (indici cu baza fixă), să se prognozeze dinamica sa pe un orizont de previziune de cinci ani cu ajutorul unei funcţii de trend parabolic.

Tabelul nr.3.4Evoluţia PIB în perioada(t0-t6)

Anii t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6

P.I.B (y) 100 103 109 116 125 132 141

Rezolvare:

Modelul matematic al funcţiei parabolice de extrapolare are forma:

Sistemul de ecuaţii normale asociat de funcţii parabolice este:

Calculul parametrilor funcţiei de extrapolare s-a efectuat în tabelul nr.5

Tabelul nr.3.5Calculul parametrilor funcţiei parabolice

Anii y t t2 t3 t4

t0 100 -3 9 -27 81 -300 900

t1 103 -2 4 -8 16 -206 412

t2 109 -1 1 -1 1 -109 109

t3 116 0 0 0 0 0 0

t4 125 1 1 1 1 125 125

t5 132 2 4 8 16 264 528

t6 141 3 9 27 81 423 1269

826 0 28 0 198 197 3343

Înlocuind în sistemul de ecuaţii normale valorile sumelor determinate în tabelul de mai sus, obţinem:

7a + 28c = 826 28b = 197 28a + 198c = 3343Forma explicită a funcţiei parabolice de extraploare este:

În etapa următoare se efectuează ajustarea datelor statistice pentru variabila dependentă. Calculele sunt redate mai jos:

y0’ = 116,188 + 7,035 (-3) + 0,453 9 = 116,188 – 21,105 + 4,077 =

99,160y1

’ = 116,188 + 7,035 (-2) + 0,453 4 = 116,188 – 14,070 + 1,812 = 103,930

62

y2’ = 116,188 + 7,035 (-1) + 0,453 1 = 116,188 – 7,035 + 0,453 =

109,606y3

’ = 116,188 + 7,035 0 + 0,453 0 = 116,188 + 0 + 0 = 116,188y4

’ = 116,188 + 7,035 1 + 0,453 1 = 116,188 + 7,035 + 0,453 = 123,676

y5’ = 116,188 + 7,035 2 + 0,453 4 = 116,188 + 14,070 + 1,812 =

132,070y6

’ = 116,188 + 7,035 3 + 0,453 9 = 116,188 + 21,105 + 4,077 = 141,370

Verificarea calităţii funcţiei de extrapolare presupune calculul tabelar al abaterii medii pătratice procentuale (vezi tabelul nr.6) :

Tabelul nr.3. 6Calculul abaterii medii pătratice procentuale

Aniiy y` y – y`

t0 100 99,160 0,840 0,00840 0,705600t1 103 103,930 -0,930 -0,00902 0,813604t2 109 109,606 -0,606 -0,00555 0,308025t3 116 116,188 -0,188 -0,00162 0,033124t4 125 123,676 1,324 0,01059 1,121481t5 132 132,070 -0,070 -0,00053 0,002809t6 141 141,170 -0,370 -0,00262 0,068644

x x x x 2,053287

Rezultă că

Deoarece abaterea medie pătratică procentuală nu depăşeşte valoarea de 3%, funcţia de extrapolare poate fi considerată validă. Calculului prognozelor pentru următorii 5 ani conduce la următoarele valori:

y7 = 116,188 + 7,035 4 + 0,453 16 = 116,188 + 28,140 + 7,248 = 151,576

y8 = 116,188 + 7,035 5 + 0,453 25 = 116,188 + 35,175 + 11,325 = 162,688

y9 = 116,188 + 7,035 6 + 0,453 36 = 116,188 + 42,210 + 16,308 = 174,706

y10 = 116,188 + 7,035 7 + 0,453 49 = 116,188 + 49,245 + 22,197 = 187,630

y11 = 116,188 + 7,035 8 + 0,453 64 = 116,188 + 56,280 + 28,992 = 201,460

3. Se cere să se prognozeze, cu ajutorul unei funcţii parabolice de ordinul al II-lea, creşterea productivităţii muncii în anul final al unui orizont de timp în funcţie de gradul de înzestrare tehnică a muncii, cunoscând că gradul de înzestrare tehnică a muncii va creşte cu 55% în anul respectiv faţă de anul de bază, iar evoluţia celor doi indicatori pe o perioadă statistică se prezintă ca în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 3.7Evoluţia productivităţii muncii în raport cu dinamica gradului de înzestrare

tehnică

63

Aniit0 t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7

Productivitatea muncii(y)

100 106 111 117 123 129 135 140

Inzestrarea tehnică a muncii(x)

100 104 109 113 117 121 125 130

Rezolvare:Modelul matematic al funcţiei de extrapolare este:

Sistemul de ecuaţii normale asociat are forma:

Efectuăm substituţia şi obţinem sistemul:

Calculul parametrilor funcţiei de extrapolare a fost sistematizat sub forma tabelului de mai jos.

Tabelul nr. 3.8Calculul parametrilor funcţiei parabolice de corelaţie

Anii y x x’ (x’)2 (x’)3 (x’)4

t0 100 100 114,875 -14,875 221,625 -3291,826 48958,847 -1487,5 22162,5t1 106 104 114,875 -10,875 118,265 -1286,138 13986,758 -1152,7 12536,0t2 111 109 114,875 -5,875 34,515 -202,779 1191,328 -652,1 3831,1t3 107 113 114,875 -1,875 3,515 -6,591 12,359 -219,3 411,2t4 123 117 114,875 2,125 4,515 9,595 20,390 261,3 555,3t5 129 121 114,875 6,125 37,515 229,978 1407,422 790,1 4839,4t6 135 125 114,875 10,125 102,515 1037,970 10509,453 1366,8 13839,5t7 140 130 114,875 15,125 228,765 3460,608 52333,711 2117,5 32027,1

961 919 x 0 751,230 -49,283 128430,268 1024,1 90202,1

Efectuând înlocuirea sumelor calculate în tabel se ajunge la următorul sistem:

8a + 751,230c = 961 751,230b = 1024,1 751,230a + 128430,268c = 90202,1

Din cea de-a doua ecuaţie rezultă imediat că

Rezolvând sistemul format din celelalte două ecuaţii obţinem:a=120,25 iar .Cunoscând valorile celor trei parametrii, funcţia de extrapolare se scrie

explicit:

Calculul abaterii pătratice procentuale pentru aprecierea calităţii funcţiei de extrapolare este redat în tabelul nr.10.9.

Tabelul nr.3. 9

64

Determinarea abaterii medii pătratice procentuale

Aniiy y` y – y`

t0 100 99,976 -0,024 -0,00024 0,000576t1 106 105,428 0,572 0,00539 0,290521t2 111 112,250 -1,250 -0,01126 1,267876t3 117 117,695 -0,695 -0,00594 0,352836t4 123 123,146 -0,146 -0,00118 0,013924t5 129 128,598 0,402 0,0034 0,09672t6 135 134,050 0,950 0,00703 0,494209t7 140 140,865 -0,865 -0,00617 0,380689

x x x x 2,897352

Valorile ajustate ale variabilei dependente au rezultat în urma calculelelor:

y0’ = 120,25 + 1,363 (-14,875) = 99,976

y1’ = 120,25 + 1,363 (-10,875) = 105,428

y2’ = 120,25 + 1,363 (-5,875) = 112,25

y3’ = 120,25 + 1,363 (-1,875) = 117,695

y4’ = 120,25 + 1,363 2,125 = 123,146

y5’ = 120,25 + 1,363 6,125 = 128,598

y6’ = 120,25 + 1,363 10,125 = 134,050

y7’ = 120,25 + 1,363 15,125 = 140,865

deci funcţia de extrapolare prezintă

fiabilitate ridicată.Efectuarea prognozei pentru anul final al orizontului vizat presupune

revenirea la substituţia iniţială. Astfel, ştiind că gradul de înzestrare tehnică atinge nivelul de155% în anul respectiv faţă de anul de bază valoarea yTa variabilei dependente în anul final va fi:

65

De rezolvat:1. Produsul intern brut real al unei ţări( PIBr ) a evoluat într-o perioadă

statistică de 8 ani (t1-t8) după cum urmează:Tabelul nr.3.10

Evoluţia PIBr în perioada (t1-t8)Anii t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7 t8

Dinamica PIBr (%) 100 104 107 110 114 117 120 124

Folosind o funcţie crescătoare de trend liniar, se cere să se estimeze parametrii şi să se scrie în mod explicit funcţia.

2. Evoluţia produsului intern brut al unei ţări dezvoltate pe o perioadă statistică de 6 ani (t0-t5) este caracterizată de seria dinamică din tabelul de mai jos ( construită în indici cu bază fixă ):

Tabelul nr.3.11Evoluţia PIB în perioada (t0-t5)

Anii t1 t2 t3 t4 t5 t6

PIB (y) 100 104 111 121 135 152

Folosind o funcţie de trend parabolic, se cere :a ) Să se estimeze parametrii şi să se scrie în mod explicit funcţia;b ) Să se ajusteze datele statistice pentru variabila dependentă şi să se calculeze abaterea medie pătratică procentuală;c ) Să se previzioneze evoluţia PIB pe un orizont de 6 ani.

3.4. Metode structurale de previziune

În categoria metodelor structurale de previziune se includ:

Metoda aproximaţiilor

succesive

Metoda scenariilor

Metoda arborelui de posibilităţi

Metoda comparaţiilor internaţionale

66

67

Metoda aproximaţiilor

succesive

Metoda aproximaţiilor succesive constă în determinarea din aproape în aproape a valorilor necunoscute, pornindu-se de la valori stabilite într-o primă aproximaţie şi corectându-se apoi treptat aceste valori până când se ajunge la soluţia considerată optimă. Ea este apreciată astfel atunci când variabilele obţinute şi introduse în sistemul de ecuaţii asigură verificarea acestor ecuaţii sau relevă abateri neglijabile.

Metoda se întemeiază deci pe continua ameliorare a primei soluţii, în cadrul unui dialog permanent între agenţii economici implicaţi în elaborarea şi realizarea previziunii. Acest dialog constituie un element pozitiv remarcabil al metodei, contribuind la corelarea cât mai bună a diferitelor categorii de interese. Cu timpul însă, prin caracterul tot mai complex al previziunilor şi prin necesitatea elaborării mai multor variante ale acestora, a crescut continuu numărul variabilelor şi volumul calculelor. În aceste condiţii a sporit riscul pătrunderii unor incoerenţe, fiind tot mai greu de corelat ipotezele formulate pe diferitele trepte ale conducerii. Modificarea unei variabile (a unui parametru), la un moment dat, poate antrena importante reacţii în lanţ, ca şi riscul ca unele implicaţii să nu fie operate în toate componentele previziunii.

Metoda arborelui de posibilităţi

Metoda arborelui de posibilităţi-constă în realizarea unei reţele de elemente care condiţionează evoluţia unui proces sau domeniu de activitate, pornind de la un obiectiv prestabilit. Metoda ordonează aceste elemente în mod arborescent, având următoarea structură: obiectivul principal urmărit (0), căile de urmat (Ci) şi mijloacele ce trebuie folosite (Mj). Pentru problemele mai complexe, fiecare dintre aceste componente se subdivide pe diferite trepte de ramificaţii (grade de subordonare).

Tuturor subdiviziunilor care derivă din obiectivul principal li se acordă coeficienţi de importanţă, stabiliţi ca parametrii de comandă, pe baza analizei critice a evoluţiei precedente şi prin comparaţii internaţionale. În final se calculează notele de pertinenţă, reprezentând ponderea cu care contribuie diversele mijloace la realizarea scopului urmărit.

68

Metoda scenariilor

Metoda scenariilor constă în conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent spre viitor. Pe parcursul lucrărilor sunt separate punctele critice nodale din care se desfac mai multe alternative. Construirea acestor secvenţe logice de evenimente în devenire, cu alternativele posibile, are totodată menirea să releve resorturile cauzale care pot declanşa evoluţiile prevăzute.

Scenariul caută să ofere soluţii la două categorii de probleme:

- care sunt căile care conduc la o anumită situaţie;

- cum poate fi înlesnită, prevenită sau deviată o anumită tendinţă de evoluţie.

Folosirea metodei scenariilor în previzionarea proceselor economico-sociale presupune deci influenţa notabilă a factorului de decizie, bineînţeles în limitele posibilului şi ale exigenţelor eficienţei.

Metoda se bazează, pe de o parte, pe analize cantitative preliminare şi pe folosire sistemelor moderne de prelucrare a informaţiilor, dar accentul principal este pus pe realizarea de analize calitative, pe interpretări logice. Astfel de scenarii au fost întocmite în legătură cu fenomenele demografice, cu evoluţia resurselor naturale şi alimentare, ca şi cele privind evoluţia balanţei energetice, a resurselor de apă potabilă, efectele poluării etc.

Metoda comparaţiilor internaţionale

Metoda comparaţiilor internaţionale ca metodă de previziune constă în alegerea unui fenomen sau proces, care a avut loc în trecut într-o altă ţară şi a cărui evoluţie anterioară se consideră a fi probabilă în viitor în ţara care face obiectul previziunii şi în studierea prognozelor, programelor şi planurilor elaborate în alte ţări, în domenii ce interesează propria evoluţie şi descifrarea tendinţei cu gradul cel mai ridicat de probabilitate pentru ţara care face obiectul previziunii.

TEST DE EVALUARE1. În ce constă metoda aproximaţiilor succesive?

2. În ce constă metoda scenariilor?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Metoda arborelui de posibilităţi constă în:a) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent spre viitor;b) realizarea unei reţele de elemente care condiţionează evoluţia unui proces sau domeniu de activitate, pornind de la un obiectiv prestabilit;c) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent spre viitor.

Rezolvare O O De rezolvat:

2) În cadrul cărei metode structurale de previziune factorul de decizie are o influenţă deosebită în previzionarea proceselor economico-sociale:a) metoda aproximaţiilor succesive;b) metoda arborelui de posibiltăţi;c) metoda scenariilor;d) metoda comparaţiilor internaţionale.

O O O O

Metoda aproximaţiilor succesive constă în determinarea din aproape în aproape a valorilor necunoscute, pornindu-se de la valori stabilite într-o primă aproximaţie şi corectându-se apoi treptat aceste valori până când se ajunge la soluţia considerată optimă. Ea este apreciată astfel atunci când variabilele obţinute şi introduse în sistemul de ecuaţii asigură verificarea acestor ecuaţii sau relevă abateri neglijabile.

69

3.5. Metoda modelării economico-matematice: modele previzionale bazate pe funcţii de producţie şi modele previzionale de simulare

Observaţie: Metoda modelării economico-matematice utilizează 2 tipuri de modele şi anume:

1. modele previzionale bazate pe funcţii de producţie;2. modele previzionale de simulare.

1. Modele previzionale bazate pe funcţii de producţie

Modelarea

Modelarea este un proces de cunoaştere nemijlocită a realităţii, cu ajutorul unor reprezentări denumite modele. Ca instrument al modelării, modelul este folosit în cadrul a numeroase discipline, atât teoretice cât şi practice, oferind o imagine intuitivă şi totuşi riguroasă a realităţii, permiţând descoperirea unor legături şi legităţi care ar fi greu de determinat prin alte modalităţi.

Reţinem

Modelul este o reprezentare izomorfă a realităţii obiective şi constituie o descriere simplificată, riguroasă şi fundamentată în sensul structurării logice a sistemului pe care îl reprezintă, care facilitează descoperirea unor legături şi legităţi foarte greu de găsit pe alte căi.

Funcţiile de producţie

70

Funcţiile de producţie sunt expresii matematice care descriu legăturile cantitative dintre principalii indicatori economici ce caracterizează volumul activităţilor verigilor organizatorice ale economiei naţionale în ansamblul său (produs global brut, produs intern brut sau net, valoare adăugată brută sau netă, venitul naţional, venit naţional disponibil pe total sau pe locuitor, produsul sau producţia globală a ramurilor sau sectoarelor instituţionale) şi principalii factori de producţie, respectiv capitalul fix sau capitalul total (fix şi circulant), forţa de muncă din activitatea productivă, progresul tehnico-ştiinţific, resursele de materii prime şi materiale. Aceste modele economico-matematice pot fi utilizate la nivel macroeconomic, pe ansamblul economiei sau pe ramuri ori sectoare instituţionale ale acesteia, dar şi la nivelul unor mari unităţi economie, precum şi la nivelul întreprinderilor şi al secţiilor de producţie.

Reţinem: Sunt cunoscute un număr mare de tipuri de funcţii de producţie, cea mai des utilizată fiind funcţia Cobb-Douglas, a cărei formă generală este:

unde: Y = produsul muncii în anul „t”; F = fondurile fixe productive (media) în anul „t”; L = forţa de muncă (media anuală în anul „t”); a şi b=elasticităţile factorilor de producţie; g = rata progresului tehnic; A = coeficientul de proporţionalitate; e = baza logaritmilor naturali.

Prin logaritmare se obţine:

Dacă se notează ry, rf, rl ritmurile medii de creştere ale produsului muncii, fondurilor fixe şi forţei de muncă în intervalul dintre un an de bază (anul 0) şi un an „t”, nivelul indicatorilor în anul „t” este dat de expresiile:

Făcând substituirile, relaţia de mai sus devine:

Cum în anul de bază avem:

prin împărţirea ultimelor două relaţii se obţine:

care evidenţiază legătura dintre ritmul de creştere a producţiei şi ritmurilor factorilor. Determinarea coeficienţilor (parametrilor), A, „a”, „b”, „g” se poate face pentru o perioadă trecută, folosind metoda celor mai mici pătrate. Coeficienţii „a” şi „b” reprezintă elasticitatea factorilor şi arată care este creşterea procentuală a

Funcţiile de producţie sunt folosite cu rezultate bune în activitatea previzională, pentru modelarea creşterii economice, pentru aproximarea creşterii eficienţei economice, dar şi pentru estimarea producţiei unei ramuri, subramuri, întreprinderi. Pot fi folosite de asemenea şi pentru estimarea contribuţiei progresului tehnic la creşterea economică şi pentru cuantificarea factorilor extensivi şi intensivi ai creşterii. Rolul funcţiilor de producţie în activitatea previzională se poate extinde însă şi la soluţionarea unor probleme cum ar fi, de exemplu, determinarea unor indicatori ai eficienţei economice a folosirii factorilor de producţie sau de dimensionare a necesarului de factori de producţie.

71

produsului muncii, dacă fiecare factor creşte cu 1% în ipoteza că ceilalţi factori se menţin la un nivel constant:

Semnificaţia economică a funcţiilor de producţie este însă mai profundă, deoarece ele exprimă şi legătura dintre productivitatea muncii (W) şi înzestrarea cu fonduri fixe a persoanelor ocupate (g), precum şi cu eficienţa folosirii fondurilor fixe (e). Dacă folosim forma funcţiei de producţie Cobb-Douglas fără factorul progres tehnic, rezultă:

Dacă a+b =1, atunci:

În acest caz, coeficientul „a” reprezintă elasticitatea creşterii procentuale a productivităţii muncii dacă gradul de înzestrare creşte cu 1%. O altă semnificaţie economică a funcţiei de producţie este dată de posibilitatea de a se analiza substituţia dintre factori, pornind de la constatarea că produsul muncii (Y) poate fi obţinut prin mai multe combinaţii între volumul de fonduri fixe productive şi cantitatea de forţă de muncă. Aceste combinaţii sunt evidenţiate de izocuantă, curba de egală producţie. De aici se deduce că economisirea forţei de muncă implică un volum mai mare de fonduri fixe, ceea ce ridică problema analizei şi stabilirii unei corelaţii juste între cei doi factori. De asemenea, rezultă posibilitatea determinării coeficientului de substituţie a factorilor (s):

Fig. nr. 3.3.Curba funcţiei de producţie

72

FF1

F2

F3

Y=constant

L1 L2 L3

L

Observaţie: În modelele de prognoză şi de plan, funcţiile de producţie pot fi utilizate pentru:

stabilirea produsului muncii ce se poate obţine la finele perioadei de plan sau de prognoză, corespunzător creşterii volumului şi eficienţei factorilor de producţie;

determinarea ritmului de creştere a factorilor, necesar pentru obţinerea produsului muncii prognozat sau planificat; realizarea unei combinări optime a fondurilor.Folosirea modelelor previzionale bazate pe funcţiile de producţie oferă

posibilităţi de analiză complexă a utilizării factorilor, cu deosebire a progresului tehnic, care este în măsură să potenţeze pe ceilalţi doi factori principali de creştere.

În acelaşi timp, calculul funcţiilor de producţie pentru o perioadă trecută poate pune în evidenţă caracteristicile dezvoltării economice relevate de următoarele situaţii:

mărimea sumei elasticităţilor factorilor: dacă a+b>1 creşterea produsului muncii este superioară creşterii factorilor, ceea ce arată un randament crescând al acestora; evident a+b<1 arată o descreştere a randamentelor factorilor;

raportul coeficienţilor de elasticitate „a” şi „b”: dacă b/a > 1 dezvoltarea economică se bazează pe folosirea unei tehnici necesitând un volum mare de forţă de muncă; dacă b/a < 1 dezvoltarea se bazează pe o tehnică utilizând un volum mare de fonduri fixe.

2. Modele previzionale de simulare

73

Simularea

Simularea este unul dintre cele mai performante mijloace de analiză, folosit pentru proiectarea sistemelor complexe, pentru planificarea şi controlul acestora. Ea se defineşte ca fiind procesul de proiectare şi realizare ale unui model, ale unui experiment în scopul înţelegerii comportamentului sistemului şi al evaluării unui număr mare de strategii posibile pentru funcţionarea acestuia.

Evoluţia sistemelor informatice, reducerea costurilor computerelor şi mărirea puterii procesoarelor au determinat un mediu favorabil dezvoltării simulării, astfel că implementarea programelor de simulare nu se mai rezumă doar la simularea unui sistem sau a unui produs înainte de a fi fabricat sau construit ci extinde extrem de mult avantajele modelării, astfel că un model de simulare a procesului nu conţine doar activităţile în derulare, ci este mult mai flexibil şi mai adaptabil la necesităţile utilizatorului, putând preciza alocarea şi consumul de resurse, controlul producţiei şi randamentul mecanismelor de transfer.

74

Observaţie: Pe măsură ce se măreşte numărul variabilelor de intrare iniţiale şi al parametrilor opţionali se realizează modele de simulare tot mai cuprinzătoare.

Este recomandabil ca unele variabile iniţiale şi parametrii opţionali să se anticipeze cu ajutorul altor metode, inclusiv modele de optimizare, ceea ce consolidează de la început plauzabilitatea sistemului simulat.

După cum se poate observa, metoda cuprinde faza modelării şi faza simulării. Experimentele care se realizează pe această bază sunt strâns legate de tipul de simulare adoptat. Cele mai importante sunt:

simularea Monte Carlo şi simularea de tip „joc".

Reţinem

Modelarea bazată pe simulare constă în construirea de structuri matematice care reprezintă prin analogie caracteristicile esenţiale ale fenomenului sau procesului investigat, înlesnind testarea unui număr infinit de variante prin modificarea unor parametrii de decizie (opţionali) până când se obţine soluţia cea mai plauzibilă şi mai convenabilă.

Modelul previzional de simulare se bazează pe valorificarea unor variabile de intrare (exogene) şi pe proiectarea unor parametrii opţionali, în diferite variante, precum şi a unor factori aleatori (pentru lucrările previzionale în condiţii de risc şi incertitudine), iar din combinarea lor rezultă o serie de ecuaţii în lanţ, din care se obţin variabile de ieşire (rezultative, endogene), ce devin elemente de calcul ale unor noi condiţii.

Simularea Monte Carlo

Simularea Monte Carlo este o modelare prin experimentarea ştiinţifică a proceselor deterministe sau stochastice, fundamentată pe principiul generării unor variabile aleatoare (sau a unor procese stochastice) legate funcţional de sistemul real, prin caracteristici specifice (momente, densitate de repartiţie sau funcţii de repartiţie), obiectivul fiind obţinerea de informaţii privind comportarea sistemului real prin prelucrarea experimentelor simulate cu aceste variabile.Variabilele aleatoare generate, pentru a fi pertinente, trebuie să fie estimate cu o abatere cât mai mică în probabilitate în raport cu cele reale. Calitatea simulării prin metoda Monte Carlo apare ca rezultat al unui compromis între eficienţa şi calitatea reprezentării realizate prin înlocuirea valorilor variabilei reale cu selecţii statistice artificiale generate în cursul simulării.

75

TEST DE EVALUARE

1. Ce este modelul?

2. Pentru ce sunt folosite funcţiile de producţie în activitatea previzională?

Simularea de tip „joc"

Simularea de tip „joc" constă în experimentarea pe model, prin acordarea unor valori arbitrare variabilelor de intrare, urmărindu-se efectul asupra variabilelor de stare şi de ieşire, ca şi asupra funcţiei sau funcţiilor obiectiv. Variabilele de intrare pot fi deterministe sau stochastice. Cele deterministe sunt preluate de calculator de pe un mediu exterior (benzi magnetice, perforate etc.) sau determinate pe baza unui algoritm impus de subiect, iar cele stochastice sunt generate cu calculatorul prin procedee adecvate.Dependenţa între variabilele de intrare şi cele de stare sau ieşire este determinată de structura logică a modelului şi simularea pe calculator necesită transcrierea în formă algoritmică a modelului de simulare, ilustrat printr-o schemă logică (flow-chart), prin care se precizează dependenţele, condiţionările logice şi operaţiile aritmetice necesare.Analiza soluţiilor modelului de simulare este etapa finală care constă în prelucrarea datelor simulate, calcularea statisticilor pentru validarea rezultatelor prin teste de semnificaţie adecvate, alegerea celei mai eficiente soluţii în raport cu criteriul (criteriile) de performanţă.

76

Modelul este o reprezentare izomorfă a realităţii obiective şi constituie o descriere simplificată, riguroasă şi fundamentată în sensul structurării logice a sistemului pe care îl reprezintă, care facilitează descoperirea unor legături şi legităţi foarte greu de găsit pe alte căi.

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) În modelele de prognoză şi de plan, funcţiile de producţie pot fi utilizate pentru: a) stabilirea produsului muncii ce se poate obţine la finele perioadei de plan sau de prognoză, corespunzător creşterii volumului şi eficienţei factorilor de producţie; b) determinarea ritmului de creştere a factorilor, necesar pentru obţinerea produsului muncii prognozat sau planificat; realizarea unei combinări optime a fondurilor;c) nici una din cele de mai sus.

Rezolvare ODe rezolvat:

2) Alegeţi variantele corecte referitoare la procesul de simulare:a) Evoluţia sistemelor informatice, reducerea costurilor computerelor şi mărirea puterii procesoarelor au determinat un mediu nefavorabil dezvoltării simulării.b) Simularea este unul dintre cele mai performante mijloace de analiză, folosit pentru proiectarea sistemelor complexe, pentru planificarea şi controlul acestora.c) Pe măsură ce se măreşte numărul variabilelor de intrare iniţiale şi al parametrilor opţionali se realizează modele de simulare tot mai cuprinzătoare.

O O O

3.6. Metode intuitive de previziune

Principalele metode intuitive colective folosite în domeniul previziunii sunt:

metoda discuţiilor în grup şi metoda anchetelor iterative.

Metoda discuţiilor în grup

Metoda discuţiilor în grup, cunoscută iniţial sub numele de Brainstorming, semnifică obţinerea unor soluţii de perspectivă prin „asaltul ideilor”, prin stimularea gândirii şi creaţiei colective. Referindu-se la probleme cu caracter nestereotip, pentru care nu există algoritmi sau reguli standardizate, soluţia preconizată reprezintă de fapt o creaţie sau inovaţie intelectuală, purtând numele de strategie euristică. Practic, această metodă constă în organizarea unor reuniuni de experţi, din domenii diferite, dar care sunt solicitaţi să lucreze pentru acelaşi obiectiv. Soluţia adoptată este deci rodul unei munci colective, prin colaborarea multidisciplinară.

77

Reţinem

Pentru aplicarea acestei metode activitatea este organizată pe grupe de lucru, sub conducerea unui preşedinte, care prezintă problema şi organizează dezbaterile. Dezbaterile se organizează după anumite reguli şi în mai multe runde: iniţial, se prezintă problema şi cadrul organizatoric, eventual completându-se colectivul la sugestia participanţilor; apoi se formulează idei în jurul problemei pusă în discuţie; urmează, în continuare, una sau mai multe şedinţe, în vederea obţinerii de asociaţii sau combinaţii de idei; în final are loc evaluarea critică a ideilor emise, după care se precizează soluţia problemei.

Metoda prezintă desigur avantajul că stimulează fundamentarea ştiinţifică a deciziilor previzionale, prin afluenţa ideilor şi dezbaterea colectivă a acestora.

Dar ea are o serie de limite: oricât de libere ar fi discuţiile, există totuşi pericolul inhibării unor participanţi de către indivizii cu o personalitate puternică sau dominatoare, împiedicând afirmarea deplină a opiniilor celorlalţi membrii; favorizează lansarea unor idei superficiale, nefondate; nu oferă garanţia că ideile emise acoperă în întregime necesităţile rezolvării optime a problemei.

78

Metoda anchetelor iterative (Delphi)

Metoda anchetelor iterative (Delphi) se bazează pe consultarea în mai multe runde a unui grup de experţi şi folosirea sistematică a opiniilor acestora. Spre deosebire de metoda anterioară, ea se bazează pe principiul izolării experţilor, în vederea eliminării riscului de influenţare reciprocă şi a obţinerii unor răspunsuri obiective. În consecinţă, ei nu cunosc componenţa colectivului.

Observaţie: Pentru creşterea performanţelor metodei, sunt necesare: ameliorarea modului de selecţionare a experţilor, încât în colectivul

organizat să fie antrenaţi cei mai competenţi specialişti; perfecţionarea mecanismului de retroreacţie, pe parcursul

rundelor de chestionare, printr-o informare calitativ superioară, bazată pe computerizare;

îmbunătăţirea substanţială a tehnicilor şi mijloacelor de prelucrare şi sintetizare a răspunsurilor, realizându-se astfel o conexare cu tehnici explorative sau normative.

TEST DE EVALUARE

1. Care este principalul avantaj al metodei discuţiilor în grup?

Reţinem

Metoda anchetelor iterative poate fi utilizată îndeosebi pentru: - anticiparea unor evenimente ştiinţifice sau tehnice, solicitându-se să se estimeze când se va produce un eveniment aşteptat, în care scop experţii trebuie să opteze pentru un anumit an sau interval de ani; uneori se cere să se estimeze numărul de ani necesar pentru rezolvarea problemei; - anul când poate deveni operaţională o soluţie tehnologică cunoscută dar deocamdată inoperantă, datorită costurilor încă prea ridicate sau unor efecte secundare nocive; - estimarea în perspectivă a soluţiei optime din mai multe soluţii posibile; - alegerea mijlocului cel mai adecvat din mai multe mijloace disponibile pentru înlăturarea unor perspective nefavorabile.

79

Valorificarea rezultatelor acestei metode constă în aprecierea cantitativă şi calitativă a evoluţiilor pe care le-au suferit răspunsurile după fiecare rundă, ajungându-se în final la un model care să sintetizeze rezultatele chestionării. În ultima analiză, răspunsul considerat pertinent este o expresie agregată a opiniilor individuale a experţilor.

Metoda discuţiilor în grup prezintă avantajul că stimulează fundamentarea ştiinţifică a deciziilor previzionale, prin afluenţa ideilor şi dezbaterea colectivă a acestora.

2. Pe ce se bazează metoda anchetelor iterative?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Pentru aplicarea metodei discuţiilor în grup sunt necesare următoarele:a) organizarea pe grupe de lucru, sub conducerea unui preşedinte, care prezintă problema şi organizează dezbaterile;b) dezbaterile se organizează după anumite reguli şi în mai multe runde;c) în final se precizează soluţia problemei fără a face o evaluare critică a ideilor emise.

Rezolvare ODe rezolvat:

2) Metoda anchetelor iterative poate fi utilizată îndeosebi pentru: a) anticiparea unor evenimente ştiinţifice sau tehnice;b) estimarea în perspectivă a soluţiei optime din mai multe soluţii posibile; c) alegerea mijlocului cel mai adecvat din mai multe mijloace disponibile pentru înlăturarea unor perspective nefavorabile.

O O O

3.7. Metode de echilibrare (balanţe previzionale)

Echilibrul economiei naţionale este reprezentat printr-o serie de corelaţii şi raporturi cantitative între factorii economici, tehnici şi sociali, care condiţionează dezvoltarea economică, şi îndeosebi între cererea şi oferta de mărfuri şi servicii, între fondurile alocate creşterii economice şi cele destinate consumului populaţiei, între necesităţile şi resursele de mijloace materiale, între venituri şi cheltuieli, între circulaţia mărfurilor şi circulaţia banilor, între locurile de muncă disponibile şi resursele de forţă de muncă etc.

Observaţie: În vederea realizării unor echilibre cât mai convenabile se foloseşte metoda balanţelor previzionale, care au ca obiect proiectarea unor corelaţii eficiente. Prin caracterul lor complex, balanţele previzionale valorifică şi sintetizează calculele realizate cu ajutorul altor metode previzionale.

Corespunzător categoriilor de proporţii ce caracterizează dezvoltarea economico-socială, în activitatea previzională se folosesc: balanţe materiale; balanţe valorice şi balanţe ale forţei de muncă. Ele formează sistemul balanţelor previzionale.

80

Schema generală a unei balanţe materiale este cea din tabelul următor:

SCHEMA BALANŢEI MATERIALE

NECESAR pentru: RESURSE1.Producţie2.Investiţii3.Consumul populaţiei4.Export5.Rezerve6.Stoc la sfârşitul perioadei

1.Stoc la începutul perioadei2.Producţia3.Resurse recuperabile şi refolosibile4.Import5.Consum din rezerve

TOTAL NECESAR TOTAL RESURSE

Reţinem: Modalitatea de determinare a elemetelor unei balanţe materiale este următoarea:

Necesarul pentru producţie se calculează după formula:

unde: Qij = necesarul din materialul „i” pentru producţia „j”; Pj = producţia în unităţi fizice pentru produsul „j”; Cij = consumul specific al materialului „i” pentru produsul „j”.

Necesarul pentru investiţii se estimează pe baza consumului specific de materiale de construcţii şi utilaje destinate viitoarelor lucrări de investiţii.

Necesarul pentru consumul populaţiei se calculează în esenţă pe baza proiectării numărului populaţiei şi a consumurilor medii pe locuitor,

Balanţele materiale

Balanţa materială reprezintă un sistem de indicatori prin care se cuantifică concordanţa dintre necesităţile şi resursele materiale ale economiei naţionale, într-o anumită perioadă, în condiţiile valorificării raţionale a potenţialului economic. Balanţele materiale reflectă corelaţiile cantitative dintre producţia şi consumul anumitor categorii de produse, dintre import şi export, dintre cantităţile destinate consumului curent şi cele destinate completării sau formării rezervelor şi stocurilor.Balanţele materiale se întocmesc pe perioade diferite, în funcţie de durata previziunilor pe care le fundamentează, de regulă cu defalcarea pe ani şi uneori pe unităţi de timp mai scurte. Pentru produsele agricole vegetale, balanţele materiale se elaborează pe an recoltă.

81

ţinându-se seama totodată de dinamica volumului şi structurii veniturilor şi cheltuielilor populaţiei şi de alţi factori ce influenţează cererea acesteia. Se ia în considerare, de asemenea, dinamica stocurilor de mărfuri din reţeaua comercială.

Cantităţile destinate exportului se calculează în funcţie de posibilităţile de desfacere pe piaţa externă, observate ca proces tendenţial.

Necesarul de rezerve se proiectează pentru anumite mijloace materiale de importanţă strategică, fiind constituite şi utilizate de către stat în vederea acoperirii unor necesităţi importante imprevizibile. În balanţă se înscriu numai cantităţile noi, cu care se sporesc rezervele existente.

Stocul necesar la sfârşitul perioadei de previziune se stabileşte pe baza normelor de stocuri fiind folosit în cursul perioadei următoare pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului de producţie. Volumul se calculează însă la nivelul necesar pentru sfârşitul perioadei, spre a se asigura continuitatea producţiei la începutul perioadei următoare, până la viitorul ciclu de aprovizionare.

Resursele sunt formate din stocul existent la începutul perioadei, producţia prevăzută, resursele recuperabile şi refolosibile, importul şi consumul din rezerve.

Observaţie: După elaborarea balanţelor materiale în forma iniţială urmează, de regulă, operaţia de echilibrare. În faza iniţială, o balanţă materială poate fi deficitară (când necesarul depăşeşte resursele) sau excedentară (când resursele sunt mai mari decât necesităţile). Indiferent de situaţie, operaţia de echilibrare presupune reanalizarea şi revizuirea diverselor categorii de necesităţi şi de resurse în corelaţie cu alte balanţe şi potrivit cerinţelor de eficienţă.

82

Balanţele valorice

Balanţele valorice reflectă în expresie bănească proporţii de sinteză din economia naţională privind formarea, distribuirea şi redistribuirea producţiei sociale, prin intermediul diferitelor fonduri băneşti.

Balanţele valorice cuprind sfera relaţiilor privind echilibrul financiar, monetar şi valutar.

Principalele balanţe valorice sunt: 1. balanţa economiei naţionale

(tabelul conturilor naţionale, care reflectă mărimi agregate cum sunt: produsul naţional, consumul final pe destinaţii, comerţul exterior etc.),

2. bugetul statului (care prevede veniturile şi cheltuielile statului),

3. balanţa comercială (care reflectă volumul operaţiilor de comerţ exterior),

4. balanţa de plăţi externe (cuprinzând încasările şi plăţile generate de operaţiuni economice şi extraeconomice în străinătate).

Balanţele forţei de muncă reflectă raporturile ce se creează pe piaţa forţei de muncă şi în procesul de folosire a acesteia pe ramuri şi domenii de activitate, pe mediul urban şi cel rural, pe sexe, în profil teritorial. Ele se întocmesc atât ca balanţe totalizatoare (pe întreaga ţară) cât şi ca balanţe cu caracter parţial (pe judeţe) sau alte unităţi teritoriale.

BALANŢA PREVIZIONALĂ A FORŢEI DE MUNCĂ

Indicatori Total, din care:

Feminin Masculin

I. Resurse de muncă potenţiale (1 + 2 — 3) 1. Populaţia în vârstă de muncă 2. Populaţia în afara vârstei de muncă dar care lucrează 3. Populaţia în vârstă de muncă dar cu incapacitate de muncăII. Resurse de muncă (pop. ocupată) total, din care pe ramuri: Ramura 1 — total din care: — salariaţi — alte categoriiRamura n

III. Resurse de muncă — total (1 + 2 + 3 + 4) 1. Populaţia şcolară în vârstă de muncă, aptă, cuprinsă în învăţământul de zi 2. Populaţia casnică în vârstă de muncă aptă de lucru 3. Militari în termen 4. Şomeri

Relaţia de echilibru: I = II + IIICunoscându-se necesarul suplimentar de forţă de muncă, se determină, în

continuare, sursele de acoperire a acestuia, şi anume: - prin absorbţia disponibilului existent în economie în rândul şomerilor; - prin absolvirea de şcoli şi facultăţi; - prin reveniri din armată a militarilor în termen; - prin migrări previzibile (între ramuri, între zone şi între categorii socio- profesionale).

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă balaţa materială?

2. Ce reflectă balanţele forţei de muncă?

83

Balanţele forţei de muncă

Balanţa materială reprezintă un sistem de indicatori prin care se cuantifică concordanţa dintre necesităţile şi resursele materiale ale economiei naţionale, într-o anumită perioadă, în condiţiile valorificării raţionale a potenţialului economic.

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Balanţele materiale reflectă:a) corelaţiile cantitative dintre producţia şi consumul anumitor categorii de produse;b) corelaţiile dintre import şi export;c) corelaţiile dintre cantităţile destinate consumului curent şi cele destinate completării sau formării rezervelor şi stocurilor.

Rezolvare De rezolvat:

2) Balanţa valorică care prezintă mărimile agregate regăsite în sistemul conturilor naţionale poartă denumirea de:a) balanţa economiei naţionale;b) balanţa comercială;c) balanţa de plăţi externe.

O O O

3.8. Elaborarea prognozei demografice

- prin estimarea populaţiei totale pe ţară, operând ca variabile agregate;

- prin proiectarea populaţiei totale şi pe structuri (pe vârste şi sexe) pentru fiecare judeţ şi apoi, prin însumare, la nivelul ţării;

- prin estimarea populaţiei totale pe mediile urban şi rural, pe structurile de vărste şi sexe, precum şi prin însumarea acestora la nivelul ţării.

84

Prognoza demografică se construieşte, de regulă, în trei

modalităţi:

Observaţie: În strânsă legătură cu aceste trei modalităţi de lucru se află metodele aplicate, şi anume:

metoda globală şi metoda analitică.

85

Metoda globală

Metoda globală constă în proiectarea evoluţiei populaţiei prin extrapolarea directă a numărului total al locuitorilor ţării, pe baza tendinţei de durată observată statistic şi eventual, luând în considerare schimbările previzibile ce vor avea loc în comportamentul demografic.

Metoda globală poate fi realizată folosind diferite tehnici previzionale:

- cu ajutorul ratei medii (în cazul unei evoluţii în progresie aritmetică):

unde: Pt = numărul populaţiei la orizontul prognozei; P0 = numărul populaţiei în anul de bază; Dp = raţia medie anuală a evoluţiei populaţiei; n = numărul de ani de după anul de bază; k = coeficientul unitar sau subunitar de corectare a tendinţei principale.

- cu ajutorul ritmului mediu anual (în cazul unei evoluţii în progresie geometrică):

unde: = ritmul mediu anual.

- cu ajutorul unei funcţii polinomiale:

unde:

a, b, c = coeficienţi de corecţie; t = variabila timp.

Metoda analitică

Metoda analitică (a componentelor) constă în proiectarea şi corelarea componentelor care condiţionează dinamica populaţiei (în ansamblu sau pe sexe, unităţi teritorial-administrative etc.).

- estimarea numărului emigranţilor (E) şi imigranţilor (I) prin observaţii statistice;

- determinarea numărului deceselor (D), care reduc în fiecare an populaţia din anul de bază, obţinându-se astfel numărul supravieţuitorilor între anul de bază şi anul de previziune. În acest scop se folosesc tabele de mortalitate, care relevă probabilităţile de deces, diferenţiate pe vârste şi pe sexe şi apoi în total. Se distinge, astfel, mortalitatea infantilă (adică până la împlinirea vârstei de 1 an) care este sensibil mai ridicată decât la vârstele imediat următoare, după care se calculează mortalitatea specifică pe fiecare vârstă şi sex şi în final mortalitatea generală. Este de reţinut, de asemenea, că mortalitatea este mai ridicată la populaţia masculină, ceea ce face ca, deşi se nasc,de regulă, mai mulţi băieţi, numărul populaţiei feminine să depăşească uşor pe cel al populaţiei masculine (la fel şi durata medie de viaţă).

- proiectarea numărului născuţilor vii (N), între anul de bază şi anul de previziune (; ), înmulţindu-se numărul populaţiei feminine fertile, adică cea cuprinsă între 15 şi 49 de ani (Pi) cu rata de fertilitate specifică fiecărei vârste (fi):

- preliminarea numărului populaţiei în anul de bază (P0);

Metoda analitică presupune următoarea succesiune de calcule:

86

- calcularea numărului populaţiei pentru orizontul previziunii (Pt) pe baza relaţiei:

Diferenţa dintre natalitate (numărul născuţilor vii) şi mortalitate (numărul deceselor) reprezintă sporul natural (numărul absolut).

Dacă sporul natural este influenţat şi de soldul migrator rezultă dinamica populaţiei totale a ţării, atât ca mărime absolută cât şi relativă (în promile).

Un rol important îl ocupă şi proiectarea numărului de gospodării (de menaje), precum şi a numărului de familii, folosindu-se relaţiile:

unde: c = rata medie a capilor de gospodărie (de familie); C = numărul capilor de gospodărie (de familie); N = numărul de gospodării (familii); = numărul mediu de persoane pe o gospodărie (pe o familie).

Realizarea acestor calcule pentru anul de previziune se bazează pe analiza tendinţelor abordate în perioada trecută, folosindu-se serii de date statistice. Proiectându-se astfel elementele de calcul, se aplică apoi relaţiile matematice menţionate.

Previzionarea numărului de gospodării (sau de familii) prezintă importanţă având în vedere rolul acestora în cunoaşterea necesarului de bunuri de folosinţă îndelungată - locuinţe, garnituri de mobilă, aparate electrocasnice, automobile, aparate telefonice etc. care se calculează pe o gospodărie/ familie medie.

Practic, în marea majoritate a cazurilor, gospodăria are aceeaşi semnificaţie cu familia. Există însă şi deosebiri, care - prin analize mai rafinate - pot fi surprinse, proiectându-se separat variabilele caracteristice fiecăreia dintre aceste nuclee sociale de bază.

Astfel, în timp ce familia este o unitate biologico - socială, fiind formată din soţ, soţie şi copii care au o locuinţă comună şi un buget comun (caracteristica principală fiind unitatea de rudenie), gospodăria este o unitate socio - demografică cuprinzând o familie şi alte rude sau alte persoane neînrudite (caracteristica principală fiind cohabitarea pe planul raporturilor biologice şi economice).

87

TEST DE EVALUARE1. În ce constă metoda globală de previziune utilizată în prognozarea demogafică?

2. În ce constă metoda analitică de previziune utilizată în prognozarea demogafică?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Pentru aplicarea metodei analitice este necesară calcularea:a) numărului populaţiei în anul de bază;b) numărului născuţilor vii şi a numărului deceselor;c) ambele de mai sus, precum şi alte elemente.

Rezolvare O O De rezolvat:

2) Populaţia feminină fertilă ce se calculează în vederea elaborării prognozei demografice este cuprinsă între vârstele:a) 15 - 45 de ani;b) 15 - 49 de ani;c) 17 – 49 de ani.

O O O

3.9. Elaborarea prognozei forţei de muncă

Pentru a aprecia dimensiunile şi corelaţia probabilă a resurselor de muncă şi a gradului de utilizare (sau de subutilizare a acesteia) este necesar să se cunoască locul pe care-l ocupă diferitele categorii de resurse umane pe piaţa muncii (Figura următoare):

Metoda globală constă în proiectarea evoluţiei populaţiei prin extrapolarea directă a numărului total al locuitorilor ţării, pe baza tendinţei de durată observată statistic şi eventual, luând în considerare schimbările previzibile ce vor avea loc în comportamentul demografic.

88

PPVM PAVMPVML PIMPA PI

PO RMO A

Figura nr. 3.4.

Categorii de resurse umane pe piaţa muncii

Se poate observa că în cadrul populaţiei totale a ţării (P) se disting:

a) pe de o parte: — PVM = populaţia în vârstă de muncă, adică aproximativ între 16 şi 65 de ani, (reprezentând în România 65,4%); — PAM = populaţia în afara vârstei de muncă (adică restul de 34,6%, din care fac parte copiii şi tinerii până la 16 ani şi populaţia de dincolo de 65 de ani, aşa — numita generaţie a III-a);

În cadrul populaţiei în vârstă de muncă se disting: — PVMA = populaţia în vârstă de muncă şi aptă de a lucra; — PIM = populaţia în vârstă de muncă dar inaptă de a lucra (cu incapacitate de muncă).

b) pe de altă parte: — PA = populaţia activă (totalitatea persoanelor ocupate în activitatea socială în diferite activităţi profesionale precum şi aşa — numitele rezerve de forţa de muncă în care se includ şi şomerii); ea ocupă în România circa 54,2% din totalul populaţiei; — PI = populaţia inactivă (totalitatea persoanelor care, indiferent de vârstă, nu participă la procesul muncii sociale); ponderea sa este în România de circa 45,8%;

De asemenea populaţia activă cuprinde: — PO = populaţia ocupată (adică resursele de forţă de muncă disponibile de a ocupa locurile de muncă oferite); ea reprezintă în ţara noastră circa 48% din totalul populaţiei; — RM = rezervele de forţă de muncă (cu o pondere de aproximativ 6,2%), incluzând: populaţia şcolară în vârstă de muncă aptă cuprinsă la învăţământul de zi, populaţia casnică în vârstă de muncă şi aptă de a lucra, şomerii;

În cadrul populaţiei ocupate se disting: — S = salariaţii (reprezentând 60-65% din populaţia ocupată); — A = alte categorii de populaţie ocupată (cu o pondere de 35-40% din populaţia ocupată), incluzând ţărănimea, patronii, micii meseriaşi şi liber-profesioniştii (artişti, ziarişti, scriitori, avocaţi etc.).

89

Observaţie: Studierea dinamicii tuturor acestor categorii de resurse de muncă (cu luarea în calcul a grupurilor sociale care nu participă la activitatea economică) înlesneşte conturarea unor tendinţe de evoluţie în perspectivă şi la realizarea de previziuni adecvate. Un rol important au, în această direcţie, camerele (oficiile) de muncă judeţene.

Reţinem: Pentru elaborarea previziunii forţei de muncă, un rol important îl are modelul de simulare global, de forma următoare:

90

(1) PVMt = Pt vt

(2) PAVMt = Pt at

(3) PVLMt = Pt bt

(4) PIMt = PVMt ct

(5) PAMLt = Pt dt

(6) RMPt = PVMt+PAMLt-PIMt

(7) PSVMt = PVMt et

(8) PCVMt = PVMt ft

(9) SOMt = PVMt ht

(10) Rmt = PSVMt + PCVMt + SOM

unde: SOM = numărul şomerilorh = ponderea SOM în PVMRM = rezervele de muncăRMD = resursele de muncă disponibilePO = populaţia ocupatăPA = populaţia activăPI = populaţia inactivăSAL = numărul salariaţilork = ponderea SAL în POt = anul de previziuneP = populaţia totalăPVM = populaţia în vârstă de muncăv = ponderea PVM în PPAVM = populaţia în afara vârstei de muncăa = ponderea PAVM în PPVML = populaţia în vârstă de muncă aptă de a lucrab = ponderea PVML în P PIM = populaţia în vârstă de muncă dar cu incapacitate de a lucrac = ponderea PIM în PVMPAML = populaţia care continuă să lucreze dincolo de vârsta de muncăd = ponderea PAML în PRMP = resursele de muncă potenţiale PSVM = populaţia şcolară în vârstă de muncă, aptă, de la învăţământul de zie = ponderea PSVM în PVMPCVM = populaţia casnică în vârstă de muncă, aptă de a lucra f = ponderea PCVM în PVM

(11) RMDt = RMPt - RMt

RMDt = POt

(12) RMPt = RMDt +RMt

(13) Pat = POt + RMt

(14) Pit = Pt — PAt

(15) SALt = POt kt

Observaţie: Separat se realizează proiectarea structurii pe ramuri a populaţiei ocupate. În condiţiile economiei de piaţă, toate ramurile economice sunt considerate productive, dacă sunt creatoare de valoare adăugată (fiind profitabile), indiferent dacă produc bunuri sau servicii (materiale şi nemateriale).

91

În acest context, pentru a previziona numărul populaţiei ocupate (necesarul total de forţă de muncă pentru care există locuri de muncă disponibile) pe

ramuri se apelează la relaţia:

sau:

unde: Li = numărul necesar al forţei de muncă pentru ramura „i”; Xi = producţia ramurii „i”; Wi = productivitatea muncii pentru ramura „i”;

= suma economiilor relative de forţă de muncă ce se anticipează că va avea loc pe seama factorilor de creştere a productivităţii muncii; o = anul de bază; t = anul de previziune.

Din model rezultă relaţiile de interdependenţă care există între volumul producţiei, productivitatea muncii şi numărul necesar de forţă de muncă.

În cazul de faţă, numărul forţei de muncă este condiţionat de volumul prevăzut al producţiei şi de nivelul prevăzut al productivităţii muncii.

În condiţii normale are loc o economie relativă de forţă de muncă, ceea ce înseamnă că la o creştere dată a producţiei, are loc creştere mai lentă a efectivului de forţă de muncă sau chiar o stagnare a acestuia. Dacă acest efectiv va fi în anul de previziune mai mic decât anul de bază are loc o economie absolută.

Aceste situaţii diferă, desigur, de la o ramură la alta, în funcţie de factorii care influenţează structura producţiei şi dinamica productivităţii muncii.

Observaţie: Un rol important în cadrul acestor studii previzionale îl are proiectarea stocului de personal calificat (calculat pe categorii profesionale) cu ajutorul unui grafic de tip Lexis (Fig. nr.6.2). Acesta cuprinde numărul persoanelor din profesiunea respectivă, care lucrează în prezent precum şi efectivele contingentelor noi, care vor intra an de an în activitate, pe măsura terminării şcolii/facultăţii, din care se scad pierderi anuale estimate (cauzate de mortalitate, pensionare sau prin alte ieşiri), rezultând „stocul” care rămâne de la un an la altul (pe diagonală SV-NE).

92

În ultimă analiză, urmează a se obţine echilibrul dintre POt (stabilit cu

ajutorul modelului global) şi (calculată cu ajutorul proiectării producţiei şi productivităţii muncii pe ramuri).

Previziunile astfel obţinute urmăresc totodată realizarea unei corelări raţionale între efectivele necesare şi posibilităţile de acoperire a acestora, atât pe total cât şi pe ramuri şi zone.

Pornind de la necesarul total de forţă de muncă (PO t)se poate stabili necesarul de noi locuri de muncă (DLMt), ca diferenţă între Lt şi Lo, corespunzând deci cu sporul absolut al populaţiei ocupate:

Se proiectează apoi necesarul suplimentar de forţă de muncă (DLt), adică numărul efectiv de lucrători nou încadraţi în anul de previziune. El se calculează prin relaţia:

unde:

L = necesarul suplimentar de forţă de muncă; L = numărul de forţă de muncă; M = pierderile naturale prin mortalitate în rândul forţei de muncă; P = numărul celor care se pensionează; A = alte ieşiri din rândul forţei de muncă (emigrări).

Rezultă deci că DL mai mare decât DLM, iar DL poate exista chiar dacă, uneori, nu se creează noi locuri de muncă:

> LM

Fig. nr. 3.5.Folosirea graficului Lexis pentru prognozarea de forţă de muncă pe

profesiuni

Totodată, pe fiecare coloană se prezintă structura pe vârste a persoanelor din categoria profesională respectivă, ceea ce oferă informaţii cu privire la numărul celor în perspectiva imediată de pensionare, ca şi eventuala evoluţie inadecvată a efectivului total, indicând măsuri de politică şcolară, investiţională, financiară.

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de populaţie formează rezervele de forţă de muncă?

2. Care sunt categoriile de persoane ce formează populaţia activă?

93

P5 P4

P3

P2

P1

1990 1991 1992 1993 1994 1995 ani

Vârsta24

23

22

21

20

19

timpul

Legendap=pierderi

Rezervele de forţă de muncă (cu o pondere de aproximativ 6,2%), includ: populaţia şcolară în vârstă de muncă aptă cuprinsă la învăţământul de zi, populaţia casnică în vârstă de muncă şi aptă de a lucra, şomerii.

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Pentru a previziona numărul populaţiei ocupate se respectă următoarea succesiune în procesul de previziune:a) Pornind de la necesarul total de forţă de muncă se stabileşte necesarul de noi locuri de muncă şi apoi se proiectează necesarul suplimentar de forţă de muncă.b) Se stabileşte mai întâi necesarul de noi locuri de muncă , apoi se proiectează necesarul suplimentar de forţă de muncă şi la final se stabileşte necesarul total de forţă de muncă.c) Se proiectează necesarul suplimentar de forţă de muncă pornind de la necesarul total de forţă de muncă şi apoi se stabileşte necesarul de noi locuri de muncă.

Rezolvare O ODe rezolvat:

2) Care dintre afirmaţiile următoare sunt incorecte?a) Populaţia activă cuprinde populaţia ocupată şi rezervele de forţă de muncă.b) Populaţia ocupată este formată din salariaţi precum şi alte categorii de populaţie ocupată.c) Populaţia în vârtă de muncă cuprinde populaţia în vârstă de muncă şi aptă de a lucra şi populaţia în afara vârstei de muncă.

O O O

3.10. Elaborarea prognozei productivităţii muncii

După cum s-a arătat, pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă, este necesar să se anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru perioada de perspectivă.

Previzionarea productivităţii muncii se poate realiza apelându-se la mai multe metode:

prin extrapolare; prin comparaţii internaţionale; prin corelaţie cu gradul de înzestrare a muncii şi cu eficienţa

folosirii echipamentelor de producţie (fonduri fixe); prin intermediul economiei relative de forţă de muncă; prin folosirea modelului BLR.

94Previzionarea productivităţii

muncii prin extrapolare

Previzionarea productivităţii muncii prin extrapolare se poate realiza fie pe seama unui singur factor (model unifactorial) considerat în mai multe momente:

fie pe seama influenţei concomitente a mai multor factori (modele multifactoriale):

unde: W = productivitatea muncii; a,b,...n = intervalul (numărul de unităţi de timp) dintre momentele înregistrării statistice a productivităţii muncii; xi = factorii de influenţă.

95

Metoda comparaţiilor internaţionale poate servi la prognozarea productivităţii muncii prin determinarea timpului necesar pentru eliminarea decalajului faţă de o ţară mai dezvoltată.

Pentru abordarea acestei probleme se vor folosi notaţiile: - t = numărul de ani necesari egalizării nivelurilor; - W0(A) = nivelul productivităţii muncii în anul de bază în ţara „A” beneficiară a prognozei; - W0(B) = nivelul productivităţii muncii în anul de bază în ţara mai dezvoltată „B” cu care se face comparaţia; - rW(A) şi rW(B) = ritmul mediu anual de creştere a productivităţii muncii în cele două ţări.

Trebuie obţinută egalitatea:

Prin logaritmare se obţine:

de unde:

Este evident că trebuie cunoscute ritmurile medii anuale şi nivelurile absolute din anul de bază ale productivităţii muncii în cele două ţări, iar .

Pentru prognozarea ritmului mediu anual al productivităţii muncii necesar ţării „A” în scopul ajungerii din urmă a ţării „B” după „t” ani (considerându-se durata) se vor folosi relaţiile de mai jos:

cu

Se poate proiecta apoi volumul absolut al productivităţii muncii pentru ţara „A”:

.

Metoda comparaţiilor internaţionale

96

Prognozarea productivităţii muncii se poate efectua şi prin corelaţie cu gradul de înzestrare tehnică a muncii şi cu eficienţa folosirii echipamentelor de producţie, utilizând modelul de forma următoare:

unde: - x = indicele gradului de înzestrare tehnică a muncii (lei fonduri fixe pe o persoană) în anul de bază; - y = indicele eficienţei globale a echipamentelor tehnice (fonduri fixe) din anul de bază (producţia obţinută la o unitate de fonduri fixe; - Dx şi Dy = creşterile medii anuale proiectate pentru aceşti indici; - Dwx = partea din sporul indicelui productivităţii muncii datorată creşterii gradului de înzestrare a muncii; - Dwy=partea din sporul indicelui productivităţii muncii determinată de creşterea eficienţei fondurilor fixe; - a = parametrul de reglare a influenţei factorilor „x” şi „y”, situat între 0 şi 1; - b = 1-a (când a = 0, influenţa revine factorului „x”, iar când a = 1 influenţa se obţine pe seama factorului „y”); - t = orizontul prognozei.

97

a) preliminarea nivelului producţiei pentru anul de bază (X0); b) preliminarea efectivului forţei de muncă pentru anul de bază (L0); c) calcularea productivităţii muncii pentru anul de bază:

d) determinarea volumului producţiei în anul de previziune (Xt); e) calcularea necesarului de forţă de muncă la nivelul producţiei în anul de previziune dar cu productivitatea muncii din anul de bază:

f) calcularea mărimii totale a economiilor relative de forţă de muncă prestabilite pe baza factorilor de creştere a productivităţii muncii:

g) calcularea necesarului de forţă de muncă pentru anul de previziune:

h) determinarea nivelului productivităţii muncii pentru anul de previziune:

i) stabilirea sporului absolut al productivităţii muncii:

j) determinarea indicelui de creştere a productivităţii muncii:

k) determinarea aportului creşterii productivităţii muncii la sporirea producţiei:

Acest algoritm de previzionare a productivităţii muncii este recomandabil îndeosebi pentru lucrările de fundamentare a planurilor/programelor operaţionale.

98

Previzionarea productivităţii

muncii prin intermediul economiei

relative de forţă de muncă se

realizează în mod etapizat astfel:

TEST DE EVALUARE

1. La ce serveşte metoda comparaţiilor internaţionale?

2. Câte etape presupune previzionarea productivităţii muncii prin intermediul economiei relative de forţă de muncă?

Exerciţii Exemplu rezolvat: 1) Care din metodele de previziune utilizate la prognozarea productivităţii muncii se poate realiza fie pe seama unui singur factor (model unifactorial) considerat în mai multe momente fie pe seama influenţei concomitente a mai multor factori (modele multifactoriale): a) Previzionarea productivităţii muncii prin intermediul economiei relative de forţă de muncă.b) Previzionarea productivităţii muncii prin intermediul metodei comparaţiilor internaţionale.c) Previzionarea productivităţii muncii prin extrapolare.

Rezolvare O O De rezolvat:

2) Alegeţi varianta corectă:a) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă nu este necesar să se anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru perioada de perspectivă.b) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă, este necesar să se anticipeze, în prealabil, productivitatea muncii pentru perioada de perspectivă.c) Pentru elaborarea previziunilor privind forţa de muncă este necesar să se elaboreze prima dată prognoza demografică.

O O O

REZUMATUL TEMEIActivitatea previzională în domeniul economiei necesită cuantificări ale

componentelor care configurează evoluţiile viitoare, precum şi analize şi structurări pentru identificarea şi precizarea sensurilor, corelaţiilor şi transformărilor ce vor avea loc. În acest scop se folosesc diverse metode şi tehnici, care formează ansamblul metodologic al previziunii.

Prin urmare, ansamblul metodelor şi tehnicilor folosite în scop previzional, integrate într-o concepţie generală unitară, constituie metodologia previzională.

Metoda comparaţiilor internaţionale serveşte la prognozarea productivităţii muncii prin determinarea timpului necesar pentru eliminarea decalajului faţă de o ţară mai dezvoltată.

99

Ea are rolul de a releva nevoile sociale în perspectivă şi, pe această baza, de a oferi procedee de stabilire a priorităţilor, de alocare şi utilizare optimă a resurselor, de corelare a componentelor proceselor economice, în vederea funcţionării coerente şi eficiente a activităţii economice.

Aşadar există diverse categorii de metode de previziune cum sunt metodele fundamentale, metodele de previziune pe elemente ce includ metoda extrapolării şi metoda interpolării, metode structurale, metode de modelare economico-matematică, metode intuitive şi metode de echilibrare ce conduc la realizarea de diverse balanţe previzionale. Metodele de previziune în marea lor majoritate se bazează pe funcţii şi procedee matematice ce sunt utilizate în cadrul elaborării de previziuni.

Unul dintre atributele previziunii economice îl reprezintă şi întocmirea de prognoze în diverse domenii ale vieţii economico-sociale, fiind prezentate în acest context modul de elaborare a prognozei demografice, a prognozei forţei de muncă şi a prognozei productivităţii muncii.

100

TEST AUTOEVALUARE 2Tema 3

1) Pentru ca rezultatele lucrărilor de previziune să satisfacă în cel mai înalt grad exigenţele societăţii sunt necesare următoarele cerinţe referitor la acestea:

a) folosirea unei game largi de metode de previziune;b) folosirea unei singure metode de previziune;c) folosirea metodelor economico-matematice moderne.

2) Care dintre metodele de previziune constă în cuantificarea unor valori, cantităţi sau alte dimensiuni referitoare la viitor pe baza releţiilor cauzale dintre factori sau procese:

a) metodele fundamentale de previziune;b) metode de previziune pe elemente;c) metode structurale de previziune.

3) Metodele de previziune cu ajutorul cărora viitorul este conceput în funcţie de tendinţe, pe baza datelor privind situaţia din trecut şi prezent se numesc:

a) metode intuitive;b) metode normative;c) metode explorative.

4) Care metodă de previziune este caracterizată de folosirea pe scară largă a abstratizării ştiinţifice cu ajutorul calculelor şi modelelor economico-matematice:

a) metoda analizei;b) metoda sintezei;c) metoda interpretării sistemice.

5) Rezultatele cărei metode de previziune constituie premisa exprimării opţiunilor şi adoptării deciziilor de importanţă naţională:

a) metoda analizei;b) metoda sintezei;c) metoda interpretării sistemice.

6) Alegeţi variantele corecte:a) Extrapolarea reprezintă o prelungire în viitor a evoluţiei constatate

în trecut;b) Prin extrapolare, viitorului i se atribuie logica şi structura

dezvoltării din trecut, pornindu-se de la premisa că în evoluţia fenomenului sau procesului analizat vor avea loc transformări esenţiale, care să modifice substanţial această evoluţie;

c) Prin extrapolare, viitorului i se atribuie logica şi structura dezvoltării din trecut, pornindu-se de la ideea că în evoluţia fenomenului economic nu vor avea loc transformări esenţiale, care să modifice substanţial această evoluţie.

7) Despre metoda de extrapolare analitică se poate aprecia:a) porneşte de la ipoteza unei evoluţii ai cărei parametrii se determină

astfel încât să se obţină cele mai mici erori de estimare;b) constă în analiza caracteristicilor globale ale unui fenomen, pe baza

interpretării logice a experienţei practice de durată;c) se poate aplica unor serii cronologice sau unei funcţii de corelaţie.

8) Despre extrapolarea fenomenologică se poate aprecia că:a) metoda se bazează pe reprezentarea grafică a tendinţelor de

evoluţie;

101

b) rezultanta este o dreaptă exprimată doar printr-o funcţie liniară simplă;

c) rezultanta este o dreaptă ce poate fi exprimată printr+o funcţie liniară, exponenţială, logaritmică, logistică.

9) Referitor la extrapolarea prin curbe înfăşurătoare se poate aprecia:a) presupune determinarea indicilor de evoluţie cu baza în lanţ şi

calcularea indicelui mediu al evoluţiei;b) constă în ajustarea unei serii de curbe secvenţiale;c) cu ajutorul ei se pot proiecta performanţele ce se impun unei noi

generaţii de echipamente tehnice astfel încât ele să fie superioare generaţiilor precedente.

10) Referitor la metoda interpolării se poate spune că:a) constă în stabilirea mărimilor intermediare între două variabile

date;b) se poate realiza cu ajutorul raţiei medii anuale şi cu ajutorul

ritmurilor medii;c) se poate realiza doar cu ajutorul raţiei medii anuale.

11) În categoria metodelor structurale de previziune se includ:a) metoda aproximaţiilor succesive, metoda interpolării, metoda

scenariilor şi metoda comparaţiilor internaţionale;b) metoda aproximaţiilor succesive, metoda arborelui de posibilităţi,

metoda scenariilor şi metoda comparaţiilor internaţionale;c) metoda interpolării, metoda extrapolării, metoda scenariilor şi

metoda comparaţiilor internaţionale. 12) Metoda scenariilor constă în:

a) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent spre viitor;

b) realizarea unei reţele de elemente care condiţionează evoluţia unui proces sau domeniu de activitate, pornind de la un obiectiv prestabilit;

c) conceperea unor stări şi evoluţii viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a unor evenimente şi structuri dinamice, avansând treptat din prezent spre viitor.

13) Funcţiile de producţie ca expresii matematice pot fi utilizate în modele economico-matematice pentru a realiza previziuni:

a) doar la nivel macroeconomic;b) atât la nivel macroeconomic cât şi microeconomic;c) doar la nivelul întreprinderilor şi al secţiilor de producţie.

14) Alegeţi variantele corecte referitoare la modelarea bazată pe simulare:a) unele variabile iniţiale şi parametrii opţionali se anticipează cu

ajutorul altor metode pentru a consolida plauzibilitatea sistemului simulat;

b) cuprinde 2 faze şi anume: faza modelării şi faza simulării;c) cele mai importante modele sunt simularea Monte Carlo şi

simularea de tip „joc”;15) Avantajul utilizării metodei discuţiilor în grup constă în:

a) faptul că unii participanţi sunt inhibaţi de cei cu o personalitate puternică, dominatoare;

b) favorizează lansarea unor idei superficiale, idei ce nu acoperă în întregime necesităţile rezolvării optime a problemei;

102

c) stimulează fundamentarea ştiinţifică a deciziilor previzionale prin afluenţa ideilor şi dezbatrea colectivă a acestora.

16) Despre metoda anchetelor iterative se poate afirma:a) se bazează pe consultarea în mai multe runde a unui grup de

experţi şi folosirea sistematică a opiniilor acestora;b) activitatea experţilor este organizată pe grupe de lucru sub

conducerea unui preşedinte care prezintă problema şi organizează dezbaterile;

c) experţii nu cunosc componenţa colectivului.17) Necesarul de rezerve din balanţa materială se referă la:

a) totalitatea rezervelor constituite şi utilizate de către stat pe perioada unui an;

b) totalitatea rezervelor ce se proiectează pentru anumite mijloace materiale de importanţă strategică, constituite şi utilizate de către stat pentru acoperirea unor necesităţi importante imprevizibile;

c) totalitatea rezervelor ce se proiectează pentru anumite mijloace materiale de importanţă strategică, constituite şi utilizate de către stat pentru acoperirea unor necesităţi importante previzibile şi imprevizibile;

18) Balanţele forţei de muncă se întocmesc:a) ca balanţe totalizatoare şi balanţe cu caracter parţial;b) ca balanţe la nivelul întregii ţări şi ca balanţe pe judeţe;c) doar ca balanţe la nivelul întregii ţări.

19) Balanţele valorice reflectă:a) corelaţiile cantitative dintre producţia şi consumul anumitor

categorii de produse;b) raporturile ce se creează pe piaţa forţei de muncă şi în procesul de

folosire a acesteia pe ramuri şi domenii de activitate;c) expresia bănească a proporţiilor din economia naţională privind

formarea, distribuirea şi redistribuirea producţiei sociale, prin intermediul diferitelor fonduri băneşti.

20) Care din metodele utilizate în elaborarea prognozei demografice constă în proiectarea şi corelarea componentelor care condiţionează dinamica populaţiei:

a) metoda globală;b) metoda analitică;c) nici una din cele două metode.

21) Care din următoarele afirmaţii sunt false referitoare la previzionarea numărului de gospodării:

a) în marea majoritate a cazurilor gospodăria are aceeaiaşi semnificaţie cu familia;

b) gospodăria este o unitate bilogico-socială formată din soţ, soţie şi copii ce au o locuinţă şi un buget comun;

c) gospodăria este o unitate socio-demografică ce cuprinde o familie şi alte rude sau persoane neînrudite.

22) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate referitor la modelul de simulare utilizat pentru elaborarea previziunii forţie de muncă:

a) populaţia în vârstă de muncă se determină ca fiind populaţia totală înmulţită cu ponderea populaţiei în vârstă de muncă în populaţia totală;

b) resursele de muncă disponibile sunt egale cu resursele de muncă potenţiale la care se adaugă rezervele de muncă;

103

c) populaţia activă este egală cu populaţia ocupată la care se adaugă rezervele de muncă.

23) La proiectarea structurii pe ramuri a populaţiei ocupate se au în vedere următoarele ramuri economice:

a) toate ramurile economice dacă sunt creatoare de valoare adăugată;b) numai ramurile economice în care se produc bunuri sau servicii

materiale;c) atât ramurile economice în care se produc bunuri sau servicii

materiale cât şi nemateriale indiferent dacă acestea produc sau nu valoare adăugată.

24) Pentru elaborarea prognozei productivităţii muncii prin metoda comparaţiilor internaţionale este valabilă afirmaţia:

a) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de bază din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de previziune al ţării mai dezvoltate;

b) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de bază din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de bază al ţării mai dezvoltate;

c) se compară nivelul productivităţii muncii în anul de previziune din ţara beneficiară a prognozei cu cel din anul de previziune al ţării mai dezvoltate.

25) Care din metodele de previzionare a productivităţii muncii utilizează un algoritm de previzionare ce se utilizează în lucrările de fundamentare a planurilor şi programelor operaţionale:

a) previzionarea productivităţii muncii prin extrapolare;b) previzionarea productivităţii muncii prin comparaţii internaţionale;c) previzionarea productivităţii muncii prin intermediul economiei

relative de forţă de muncă.

104

RĂSPUNSURI TESTE

TEST AUTOEVALUARE 1 TEST AUTOEVALUARE 2

1 A,C2 B3 C4 A5 B6 A,C7 A,C8 C9 B,C10 A,B11 B12 C13 B14 A,B,C15 C16 A,C17 B18 A,B19 C20 B21 B22 A,C23 A24 B25 C

1 C2 A,B3 B,C4 B5 B6 C7 A8 A9 A,B,C10 A,C11 B12 C13 A14 C15 B16 C17 A18 C19 B20 A21 A22 C23 B24 C25 C

105