productia emisiunilor radiofonice

8/8/2019 productia emisiunilor radiofonice

http://slidepdf.com/reader/full/productia-emisiunilor-radiofonice 1/95

1

PRODUCł IA EMISIUNILORRADIOFONICE



2

RADIO-UL ÎN SISTEMUL MASS MEDIA

“Nimeni nuştie destul astăzi. ToŃi vrem să fim informaŃi. Cu privirela ce? Nuştim exact. Dar am voi să ştim, să aflăm, să putem spune – într-olume în care, în orice clipă, avem impresia că se întâmplă ceva, f ără ca noisă fim la curent. Există, în vremuri de mare densitate, cum sunt cele de azi ,o supremă valoare, din care omul î şi face hrană zilnică: informaŃia. Să ştiiceva, chiar inexact, dar să ştii. E aproape ca un narcotic”. (Din volumulConstantin Noica, « 21 de conferinŃe radiofonice. 1936-1943 »)

Cu aceste cuvinte î şi începea Constantin Noica conferinŃa - unadintr-un ciclu de 21, rostită pe postul naŃional de radio, la 25 noiembrie1943. Era o recunoaştere – de la altitudinea filosofului - a faptului că omulsecolului XX este în stare permanentă de informare. Acest adevărat drog pecare îl reprezintă informaŃia pentru omul modern – această constatare estevalabilă însă pentru omul tuturor timpurilor, deoarece informaŃia a fostşieste vitală pentru însăşi existenŃa speciei – ne-a adunat într-un sat global, încare toŃi ştim aceleaşi lucruri, avem obiceiurişi interese similare. Pentru că informaŃia înseamnă îmbogăŃire, dar, în acelaşi timp, induceşi fenomenecontrare: pierderi de identitate, împuŃinare intelectuală, sărăcie spirituală,uniformizare, simplism.

Se afirma chiar că omul modern s-ar afla sub dictatura presei. Ziarul,televizorul, postul de radio ne dictează ce să cumpărăm, cât, de undeşi cumsă ne hrănim, cum să ne îmbrăcăm şi cum să vorbim, cum să gândimşi cumsă ne creştem copiii.



3

În acest proces complex de bombardament informaŃional, creat însecolul XXI de globalizarea informaŃiei şi de noile mijloace de comunicare în masă

care îl asaltează pe om din toate direcŃiile, presa are, f ără îndoială, unloc principal, fiind furnizoarea celei mai mari cantităŃi de informaŃii. În plus,procesul de informare prin intermediul presei este constantşi sistematic.

Radioul este comunicare

Radioul este, în primul rând, comunicare. Este prima lecŃie pe care a învăŃat-o la debutul său ca redactor la un mic post de radio din Brooklyn,celebrul show-man de la CNN, Larry King. Primul luişef i-a explicatlapidar şi foarte clar conŃinutul activităŃii pe care urma să o desf ăşoare:“Asta e muncă de comunicare!”

Comunicarea prin radio cere onestitate. A doua lecŃie pe care a învăŃat-o Larry King a fost că trebuie să fii onest. “Ca să devii un crainic de

succes, f ă-i pe ascultătorii şi telespectatorii tăi părtaşi la experienŃele şisentimentele tale”. Ce înseamnă onestitatea? Povesteşte tot Larry King,referindu-se, de data aceasta, la debutul său pe micul ecran: “Nu maifusesem niciodată într-o emisiune televizată şi am lăsat acest gând să-mi deaemoŃii. Producătorul m-a aşezat pe un scaun rotativ. Mare greşeală! Dincauza emoŃiei mă tot roteam la dreaptaşi la stângaşi m-au văzut toŃi

telespectatorii. Trebuie să fi fost amuzant, aşa că am mers pe instinct. i-ampus pe telespectatori în locul meu. Le-am mărturisit că eram emoŃionat. Le-am spus că lucram la radio de trei ani, dar era pentru prima oară cândapăream la televizor.Şi cineva m-a mai pus pe acest scaun rotativ. Acum,că toată lumea îmiştia situaŃia, nu mai eram emoŃionat. Asta m-a f ăcut să



4

vorbesc mai bineşi mi-a adus unşi mai mare succes în acea primă seară lateleviziune – totul doar pentru că am fost onest cu cei cărora le vorbeam”.

Comunicarea cu elementul său curent – conversaŃia – este o adevărată artă şi cel ce o stăpâneşte poate să se considere realizat pentru că areposibilitatea să intre în contact nemijlocit cu oameni diferiŃi, din locuridiferite, pe care nu-i cunoaşte. Comunicarea directă interumană este acum lafel de importantă, poate chiar mai importantă decât în urmă cu câtevadecenii, când nu se inventase internetul. “Unii se tem că, din cauzavolumului atât de mare de informaŃii transmis prin tot atât de multe mijloaceelectronice, arta conversaŃiei se va demoda – scrie Larry King în lucrareaamintită. Eu aş spune exact contrariul. ‘Vorbim’ mai mult decât oricândşi înmai multe feluri decât oricând, tocmai datorită acestor noi mijloace. DarconversaŃia va rămâne cu noi atât cât vor exista oameni. Indiferent ce noitehnologii ne va aduce secolul XXI, primele cuvinte din această carte vorrămâne adevărate: ‘ToŃi trebuie să vorbim’.Şi, cu toate invenŃiile şi evoluŃiarăzboiului stelelor, succesul va reveni la bază. Fie că stai cu cineva la masă sau scrii o scrisoare la computer, principiile unei bune conversaŃii rămânaceleaşi. Totul se reduce la a stabili o legătură cu o altă persoană.FrancheŃea, entuziasmulşi dorinŃa de a asculta vor face din tine un maestrual conversaŃiei în orice ocazie.Şi, fie că te adresezi unui grup de 12 persoane într-un sediu al unei comunităŃi, fie că Ńii o teleconferinŃă prin satelit,

lucrurile sunt la fel ca atunci când te adresezi unui grup. Pregătirea,cunoaşterea publiculuişi simplitatea discursului te vor ajuta întotdeauna să obŃii succesul ca vorbitor”



5

Comunicarea prin mass media înseamnă legătura prin care individulintră în contact cu lumea. El află ce fac ceilalŃi oameni, indiferent unde s-arafla ei pe mapamond, poate chiar intra în conversaŃie cu ei, î şi poate

exprima, la rândul său, opiniile, î şi poate povesti necazurile, poate întrebasau poate răspunde instantaneu la unele întrebări, prin emisiunile interactive.Spre deosebire de telefon unde, în general fiecare comunică cu oameni sauinstituŃii cunoscute, prin intermediul radioului sau televiziunii această convorbire nu presupune un scop anume, nici conoaşterea interlocutorului.Subiectul convorbirii este suficient pentru ca, fiind interesat de tema pusă îndiscuŃie, fiecare să aibă posibilitatea să intervină în dialog. Acesta este, dealtfel, şi unul din punctele de atracŃie pe care presa electronică la are înrândul publicului de pretutindeni.

Comunicarea presupune participanŃi egali, care se respectă, au cevade comunicatşi doresc să comunice. Din punctul de vedere al publicului,partenerii trebuie să pară că nu încearcă să se pună nici un moment îndificultate. Un reporter prea agresiv, care nu doreşte decât să-şi “prindă”interlocutorul adresându-i întrebări incomode nu va avea parte de uninterviu, un reportaj sau o anchetă reuşită şi cu succes la public. Intrebărileincomode îl intimidează pe interlocutorşi duc la blocarea convorbirii.Automat, ascultătorii vor trece de partea interlocutorului, pe care vor aveatentaŃia să-l compătimească şi, oricâtă dreptate ar avea, reporterul nu va mai

avea credibilitate. Dar se cuvine să menŃionăm şi situaŃia opusă - aceea aunui reporter copleşit de eveniment sau de personalitatea interlocutorului săuşi pe care îl lasă să vorbească vrute şi nevrute. Un asemenea ziarist estecalificat de public drept incompetent, nechemat în breaslă.



6

DiscuŃiile din lumea teoreticienilor presei au dus la concluzia că nupoate fi vorba de presă f ără a conştientiza că scopul fiecărei ediŃii de ziarsau revistă, al fiecărei emisiuni de radio sau de televiziune este comunicarea.

Acest proces este colectiv sau individual. Un ascultător de radio acŃionează individual, de unul singur atunci când deschide sau închide aparatul. Totdupă voinŃa proprie, el optează pentru un post de radio sau altul. Alegereaeste şi raŃională, dar mai ales sentimentală. “Noi cucerim o naŃiune deascultători, cucerind-l pe fiecare în parte” subliniază Michael H. Haas, UweFrigge, Gert Zimmer, în „Radio management”. Manualul jurnalistului deradio, POLIROM, 2001, p.51). Această situaŃie i-a determinat pe uniiteoreticieni să susŃină că “radioul nu este un mijloc de comunicare în masă,ci un mijloc de informare individuală”, susŃin aceeaşi autori. Producătorul deradio are datoria de a-şi imagina condiŃiile în care se face ascultarea de cătrefiecare receptor. El ar trebui să ştie unde se află beneficiarul efortului său dea informa, dacă munceşte, învaŃă, se odihneşte, în ce stare de spirit se află,această intuire fiindu-i facilitată de sondaje de opinie, scrisori, telefoaneetc. Dar mai mult decât atât, cunoaşterea cerinŃelor şi intereselor publiculuieste dată de cunoaşterea şi înŃelegerea temeinică a realităŃilor sociale,economiceşi politice ale momentului. O zi în care s-au anunŃat noi scumpiriale tarifelor la unele servicii de interes public nu poate fi o zi fastă pentrunimeni. Un moment în care undeva înŃară sau într-oŃară vecină s-a produs ocatastrof ă naturală sau s-a declanşat un conflict militar poate induce în

rândul ascultătorilor o stare de tensiune, amărăciune, chiar disperare. Înaceste condiŃii, producătorul de emisiuni radiofonice î şi va echilibraprogramele, în concordanŃăcu starea de spirit a receptorilor săi şi numai înacest fel va putea dialoga cu fiecare ascultător în parteşi nu cu maseanonimeşi indiferente. Este raŃiunea pentru care posturile de radio FM se



7

bucură de asemenea succes în prezent. Aceste posturi – locale saucomerciale – î şi cunosc destul de bine publicul căruia i se adresează pentrucă pot determina destul de precis aria de difuzare a programelor. În acest fel

ele pot răspunde mai precis nevoilor de cunoaştere ale grupurilor dereceptori, darşi intereselor individuale ale ascultătorilor pe care îi servesc.

Comunicarea prin programe radiofonice este un proces ce serealizează cu mult efortşi imaginaŃie. A-Ńi fermeca publicul este o datorieprofesională a fiecărui producător, redactor sau reporter. Captareaascultătorului se realizează mai întâi superficial, la nivelul auzului. Un sunetnou - fiecare post de radio are propriul său sunet - poate stârni interesul.

Etapa următoare este aceea a dobândirii credibilităŃii. Este un procescomplicat şi dificil, care înseamnă, de fapt, pentru un post de radio,câştigarea audienŃei. Ascultătorii “cred” în postul de radio, nu numai că leplace cum sună, dar au garanŃia obiectivităŃii, a respectării adevărului decătre redactoriişi producătorii lui. În sfârşit, după ce s-a impus în rândulascultătorilor prin sunetul său aparte, prin respectarea adevărului, postul deradio poate considera că şi-a dobândit o personalitate. Credibilitatea unuipost de radio – obişnuia să spună marele om de radio care a fost EugenPreda – se câştigă foarte greu, dar se poate pierde într-o clipă. Formareadeprinderilor de urmărire a anumitor programe la un număr apreciabil de

ascultători este un proces dificilşi de durată.

La câştigarea credibilităŃii contribuie, în primul rând, calitateainformaŃiei difuzate. Echilibrul, echidistanŃa, onestitatea, neimplicareapolitica, operativitatea în difuzare sunt condiŃii ale credibilităŃii. Un factor



8

important în consolidarea credibilităŃii îl constituie realizatorii de emisiuni,cei care vorbesc în direct pe post. Ascultătorul îi va urmări în mod special peunii dintre ei, va recunoaşte postulşi după vocile lor, iar, după voce, le va

face chiar un portret imaginar. Nevoia de vedete la radio este la fel de mareca şi la televiziune. Dar, f ără discuŃie, starurile singure nu pot face viabil unpost de radio. De aceea, fiecare program trebuie să aibă personalitateşi oŃintă precisă pentru a se bucura de atenŃia şi preŃuirea unui segment depublic.

Radioul este informaŃie

Între toate componente sistemului presei, radioul deŃine prioritatea îndomeniul informaŃiei. Emisiunea de radio însăşi este sinonimă cu ideea deinformaŃie, pentru că radioul este cel care are prioritate, datorită posibilităŃilor sale tehnice, în a anunŃa un eveniment. Deci, prima relataredespre un eveniment, primele date noi, inedite, de actualitateşi de interes –elemente ce constituie calităŃile informaŃiei – vor fi aflate mai totdeauna dela radioşi apoi aceste elemente sunt completate cu ceea ce oferă alte surse –ziare, emisiuni tv., filme etc.

Una din calităŃile de bază ale informaŃiei la radio este continuitatea.Radioul nu numai că emite cea mai mare cantitate de informaŃie, dar acesta

este un proces ce nu se întrerupe niciodată pe întregul parcurs al programeloremise de un post de radio. Oricând programul poate fi întrerupt pentru a seprezenta oştire de ultimă oră. În plus un post de radio are programe deinformaŃii din jumătate în jumătate de oră şi această realitate îi oferă posibilitatea de urmări un eveniment pe întreaga sa desf ăşurare.



9

O altă calitate a informaŃiei de radio este diversitatea. Fiecare ompoate afla din emisiuniştirile pe care le doreşte. Ştirile politice, economiceşi

de bursă, utilitare, din domeniile culturii,ştiinŃei, sportului – toate temele,toate sectoarele activităŃii umane î şi găsesc la radio spaŃii în emisiuni. Într-un program de 24 de ore sau chiar mai puŃin, se încearcă găsirearăspunsurilor la o gamă de interese umane extrem de largă.

Radioul este furnizorşi păstrător de cultură

Radioul este mijlocul prin care ascultători cu nivele culturale diferitese pot instrui în toate domeniile culturii, artei,ştiinŃei. Programe specialeintră în casele receptorilor aducâdu-le nu numai informaŃie culturală, ci chiarmanifestări culturale la care ei nu pot participa. Spectacole de teatru,concerte, recitaluri ale unor vedete – unele desf ăşurându-se la mii dekilometri depărtare de locul unde se află receptorul – fac parte din existenŃade zi cu zi a tuturor celor ce optează pentru programele culturale.Emisiunile culturale sunt adaptate vârstelorşi nivelelor culturale diferite aleascultătorilor, astfel încât fiecare să afle ceea ce î şi doreşte, să poată să seinstruiască sau să-şi completeze cunoştinŃele în domeniile preferateşi lanivelul particular de înŃelegere.

În acelaşi timp, în fonotecile lor, posturile de radio tezaurizează fapteculturale remarcabile, voci ale unor personalităŃi din toate domeniile.Radioul se constituie, în acest fel, într-o arhivă sonoră de importanŃă naŃională. Aceste înregistrări se utilizează apoi în emisiuni sau sunt oferitemarelui public înregistrate pe casete sau CD-uri.



10

Radioul este creator de cultură

Spectacole de teatruşi varietăŃi, recitaluri poetice, concerte suntproduse foarte frecventşi pretutindeni în lume de posturi de radio. Radioulnu numai că preia manifestări cultural distractive de la instituŃii de profil, darproduce fapte de cultură. Scenarizările unor opere literare celebre, piese deteatru special create pentru a fi « montate » la radio, concerte înregistrate înstudiou, emisiuni de varietătăŃi – toate pot fi considerate opere artisticeoriginale care îmbogăŃesc patrimoniul spiritual naŃional.

Operele dramatice radiofonice care stau la baza emisiunilor teatru lamicrofon, de pildă, sunt diferite de textele teatrale destinate scenei. Mişcareascenică, decorul trebuie suplinite de suneteşi zgomote. Orice gest alactorilor nu poate fi sugerat decât prin inflexiunile vocii umane sau prinsunete sugestive. Înregistrările muzicale realizate în studiourile posturilor deradio au o calitate excepŃională datorită mijloacelor tehnice de care acesteadispun. Această calitate face din înregistrările muzicale sau teatrale aleposturilor de radio adevărate bijuterii, multe înregistrări fiind apoimultiplicate pe casete sau CD-uri.

Radioul este divertisment

Ca şi televiziunea, radioul oferă multe momente de desindereautentică prin emisiuni speciale de divertisment.Şi programele muzicale,adaptate tuturor gusturilor, transmisiile sportive fac din radio un mijloc dedestindere căutat şi apreciat. Trebuie să mai menŃionăm, că acest tip de



11

programe, ca, de altfelşi cele culturale, suntşi foarte ieftineşi nu presupundecât dispoziŃie de ascultare din partea receptorilor, prea obosiŃi şi adesea înlipsă de bani pentru a se deplasa la locul unde are loc un spectacol sau o

manifestare sportivă.

Radioul este mijloc de educaŃie

S-a acreditat ideea că radioul se adresează îndeosebi persoanelor cucultură medie, ceea ce nu înseamnă că aceste persoana ar fi refractare la îmbogăŃirea cunoştinŃelor lor. De aceea, în funcŃie de vârsta receptorilor, decategoriile profesionaleşi culturale care ascultă programele de radio ladiferite ore sunt emise în eter tot felul de emisiuni, care au rolul de a îmbogăŃi nivelul de cunoaştere al tuturor. Mai mult, în colaborare cuinstituŃii de învăŃământ, sunt difuzate programme-şcoală, a căror frecventaresistematică, însoŃită, fireşte , de tese de verificare a însuşirii cunoştinŃelor,conferă anumite drepturi celor ce le frecventează în mod regulat. Multe

posturi de radioşi-au prevăzut, chiar de la începutirle existenŃei lor, canaleeducative tocmai pentru că s-a intuit rolul important pe care acest mijloc decomunicare de masă îl poate avea în procesul educaŃional.

O menŃiune specială se cuvine a fi f ăcută în legătură cu rolulcovârşitor pe care radioul îl are în cultivarea limbii literare, o exprimare

corectă din punct de vedere gramaticatşi ortoepic, nuanŃată şi modernă, dincare să lipsească elementele arhaice, de jargon sau de argou, caşineologismele stridente.



12

Radioul este prestator de servicii

Am comparat odată un post de radio cu un magazin universal deschis în permanenŃă. 24 de ore din 24, în toate zilele anului. Radioul oferă tuturorascultătorilor servicii dintre cele mai diverse, de la ora exactă şi buletinemeteo, la lecŃii de limbi străine, sfaturi medicale, sugestii pentru petrecereatimpului liber, orarul magazinelor, informaŃii rutiere etc. Această “prestarede servicii” înseamnă, în acelaşi timp o formă de manipulare, pentru că presa, televiziuneaşi radioul ne organizează viaŃa, consumul, educaŃia,univdersul de cunoaştere, intereseleşi, prin aceasta, chiar gândireaşi modulde reacŃie la factorii sociali, la evenimente.



13

FORMATE PUBLICISTICE ÎN RADIO

Termenul „format” este de origine anglo-saxonă şi reprezintă un

proiect comunicaŃional, deci o manieră de alegere şi asamblare deconŃinuturi prin care se caută personalizarea canalului, întărirea capacităŃiide a atrageşi reŃine publicul.

Formatul unui program priveşte un anumit tip de produs mediatic, cuformă, conŃinut şi durată determinată, elaborat pe baza unei schemerepetitiveşi recognoscibile.

Multiplicarea după 1990 a posturilor de radio de diferite tipuri: locale,regionale, teritoriale, naŃionale specializate a determinat o mutare aaccentului de redactare din punct de vedere jurnalistic. În primul rând s-apornit de la capacitatea de viteză a informaŃiei atât ca circulaŃie, cât şi caperimare, pe de altă parte s-a luat în calcul radio-ascultătorul, careşi el esteprins într-o altă viteză de desf ăşurare a activităŃii atât în familie, câtşi însocietate. Genurile redacŃionaleşi formatele publicistice trebuie să Ńină contde normele de difuzare ale CNA. În acelaşi timp CNA monitorizează şiforma de exprimare din punct de vedere al corectitudinii limbii românefolosite şi se fac atenŃionări posturilor care nu respectă normativulgramatical acceptat de Academia Română. În comparaŃie cu presa scrisă,presa radio şi televiziune are reglementări determinate de CNA, careadministrează şi supraveghează spaŃiul audio-vizual.

SpaŃiul audio-vizual înseamnă totalitatea din frecvenŃe de radioşi TVprin care se obŃin licenŃe de emisie. În cadrul licenŃelor de emisie fiecarepost de radioşi TV î şi asumă un program editorial care dă specificulpostului. Posturile generaliste, de regulă, trebuie să conŃină până la 25-30%



14

emisiuni informative, restul fiind acoperite cu emisiuni formativeşi dedivertisment.

În momentul în care licenŃa este obŃinută pentru un post specializat,

atunci formatele (tipurile, structurile) trebuie să fie în cadrulstructuriiobŃinute din licenŃă. De ex.Pro Tv CINEMA, care are ca licenŃă specializarea pe filme, dar foloseşte în momentele de pauză caseta cuinformaŃii de la MEDIA FAX care fac parte din acest grup. Formatul dinpauză este reclama postuluişi informaŃiile zilei.

La posturile de radio formatele emisiunilor în care sunt incluse genuri jurnalistice sunt determinate de aceeaşi licenŃăobŃinută şi de condiŃiile pecareşi le-a asumat la depunerea licenŃei.

Formatele radio s-au dezvoltat pe piaŃa concurenŃială a posturilor deradio american în FM care au trebuit să-şi adapteze programele pentrusupravieŃuire. O dată cu apariŃia şi la noi înŃară a posturilor de radio privates-a simŃit nevoia adaptării la un anumit tip de format. Succesul însă, depindede dibăcia manifestată în alegerea formatului adecvat specificului pieŃei.

Copia fidelă a unui format care s-a bucurat de succes pe o piaŃănupoate fi aplicată altei pieŃe, decât dacă pe cele 2 pieŃe există o serie decondiŃii asemănătoare. Dacă formatul emisiunii este cumpărat din altă Ńară,se plăteşte licenŃa formatului. Plata licenŃei presupune doar plata ideii.

Ca să facă faŃăconcurenŃei, formatele emisiunilor s-au structurat peinformaŃii scurte, concise. ApariŃia telefonului mobilşi a aparaturii radio

mobilă (uşor de transportat oriunde) au f ăcut ca formatele emisiunilor să includă relatarea telefonică. Ea dă oricărei emisiuni nota de autenticitate,credibilitateşi sentimentul participativ al radio-ascultătorului.

Specializarea canalelor, staŃiilor de radio a f ăcut ca formatulemisiunilor să aibă secvenŃe aproape abligatoriu de interactivitate, radio-



15

ascultătorul, publicul având capacitatea să intre în direct în timpuldesf ăşurării emisiunii. Pe de altă parte, prin apariŃia internetului şitransmisiunii on-line ex.RADIO ROMÂNIA TINERET. Radio-ascultătorul

poate accesa programul radioşi chiar dacă a pierdut un buletin deştiri de la13.00, elşi-l poate scoate spre ascultare din memoria site-uluişi î şi poatecrea din banca de date a radioului programul pe care îl doreşte să îl asculte.

TIPOLOGIA EMISIUNILOR DE RADIO

Criterii:1.Simultaneitatea sau decalajul relatării cu faptul real:-emisiuni în direct-emisiuni înregistrate2.Locul de filmare:-emisiuni în interior-emisiuni de exterior3.Natura mesajului:-emisiuni de tip publicistic-informativ (ştiri, reportaj documentar,

anchetă, interviu, dezbatere)-emisiuni de tip artistic, cu scenariu, interpreŃi, pe baza unor formate

create sau achiziŃionate.4.După structura formală:

-emisiuni unitare-emisiuni complexe5.După provenienŃă:-emisiuni de producŃie proprie-emisiuni realizate în coproducŃie



16

-emisiuni achiziŃionate6.După adresabilitate:-emisiuni generaliste

-emisiuni specializate

EMISIUNEA COMPLEXĂ

În componenŃa sa, alături de folosirea tuturor genurilor publicisticemai aparşi: orchestra de suport pentru mesajul muzicalşi publicul de platou.

În prezent, emisiunea complexă de radio de tip clasic ex. Radio- jurnalul de la 7, 13, 10, 22 sau o altă emisiune a cărei întindere este între 60-120 de minute se caracterizează prin existenŃa ei pe o grilă de programe cu ofrecvenŃă ritmică în aceeaşi zi, oră, durată, moderator, voce, care seimpregnează în memoria publicului prin prezenŃa ei ca un partener deexistenŃă.

Din punct de vedere jurnalistic o astfel de emisiune se constituie după un sumar care conŃine tema ediŃiei, secvenŃele sonore, înregistrările,interviurile, participarea în direct, muzica ca ilustraŃie şi potenŃial sonorşicomperajul (suma de idei pe care se brodează un text pentru a face legăturadintre două locuri diferite ca transmisie sau două materiale, subiecte r-tv,pentru a fi incluse într-o emisiune de sine stătătoare) sau prezentare, însă noŃiunea de prezentare nu are decât ideea de „ceea ce urmează”.

Pe aceste structuri din interiorul unei emisiuni complexe se dezvoltă genurile jurnalistice. Pot fi folositeşi comentarii, interviuri, reportaje,relatări.

Etapele principale în realizarea unei emisiuni sunt: planificarea,producŃia şi difuzarea.



17

Alte clasificări:-tema emisiunii-genericul

-documentarea-sumarul-înregistrarea materialului-montajul-comperajul-desf ăşurătorul-emisia (difuzarea)

La formatele emisiunilor de radio care sunt de divertisment – ex.Teatru radiofonic – ele se încadrează în metoda strictă a transpuneriiradiofonice.

În emisiunile de divertisment, pamfletul, schiŃa satirică, poeziasatirică, cântecul satiric, toate însoŃite de imaginea sonoră constituie unmozaic publicistic specific acestui format. În aceste formate complexe deradio se pot folosi accentele sonore, diferitele forme de atragere a atenŃiei:râsete, alte tipuri de coloane sonore, care să creeze reacŃiile la ceea ce se înregistrează în emisiune, reacŃie care să inducă ascultătorul în starea departicipareşi să obŃină aceeaşi reacŃie.

Mai târziu, în 1990, o astfel de tehnică a fost folosită în serialeleamericane prin introducerea benzii de râs pe fundalul filmului pentru a

obŃine aceeaşi reacŃie din partea telespectatorului.

EMISIUNEA INTERACTIVĂ



18

Emisiunea interactivă de radio are ca particularitate tipul de formatcare determină natura contribuŃiei financiare. Dacă este o emisiuneumanitară, atunci postul de radio acceptă apelul telefonic al ascultătorului

gratuit, dacă ia ascultătorul drept finanŃator, atunci apelul telefonic costă.Unele posturi folosesc această tehnică pentru a-şi promova imaginea:

intrarea în direct a ascultătorului este gratuită, altele pe tipul deinteractivitate participativă.

Intrarea ascultătorului în direct într-o emisiune care crează starea deinteractivitate are riscuri: telefoanele nu pot fi triate decât foarte puŃin, însensul nu al cenzurii, ci în sensul apropierii interesului ascultătorului desubiectul emisiunii radiofonice. În momentul în care jurnalistul de radio este în direct cu ascultătorul, capacitatea lui de reacŃie trebuie sa fie mobilizată pentru a face faŃă şi la un refuz ferm al dialogului, atunci când acesta adepăşit mijloacele decenŃei conversaŃiei, să fie pregătit să aibă răspunsuricare să nu închidă dialogulşi nici să nu jignească ascultătorul. În concluzie,moderatorul trebuie să aibă o mare mobilitate de comunicare.

Emisiunea interactivă presupune existenŃa pe durata ei a mai multorgenuri publicistice, în funcŃie de subiectul care se dezbate:ştire, relatare etc.

În cadrul grilelor de program, ca un specific al ultimilor ani, în spaŃiulaudio-vizual au apărut programe de shopping (cumpăraturi) sau pentruteleviziune – teleshopping. Dincolo de aspectul pur financiar, comercial,specialiştii le acordă acestor programeşi valoarea informativă şi formativ-

educativă, argumentând că în zonele care sunt departe de viaŃa trepidantă aunui oraş sau acolo unde presa scrisă nu reuşeşte să ajungă, aceste programesuplinesc în mediul rural absenŃa publicităŃii stradale care în accepŃiuneaspecialiştilor ar aveaşi valenŃe de informareşi formare.



19

În cadrul emisiunilor complexe care sunt specializate pe medii deascultători diferite, ex. VIAł A SATULUI, emisiunile pentru armată,terminologiaşi limbajul folosit conŃin cuvintele care sunt specifice celor

care practică profesiunile în domeniul respectiv.





21

ToŃi teoreticienii, dar mai ales practicienii, sunt de acord că ştirea esteo relatare succintă a unor fapte reale. AlŃii adaugă elementele de neobişnuit,senzaŃional sau măcar de abatere de la regula generală pe care trebuie să le

conŃină ştirea. George Fox Mott în “New Surwey of Journalism” propunechiar o aritmetică a ştirii:

“1 om obişnuit + o viaŃăobişnuită = 01 om obişnuit + o aventură extraordinară = oştire1 soŃobişnuit + o soŃie obişnuită = 01 casier + o soŃie + 7 copii = 01 casier – 10.000 de dolari = oştire1 soŃ+ o soŃie + un scandal = oştire1 om + o maşină + un scandal = oştire1 bărbat + o realizare = oştire”

Precizând că nu faptul în sine, ci relatarea despre fapt este informaŃie, în teoria presei s-au lansat definiŃii peste definiŃii care, în sine, nu prezintă mare importanŃădecât în măsura în care pun în lumină elemente definitoriiale genului. Ken Metzler, în manualul “Newsgathering”, apreciază că “ştireaeste o relatare promptă, succintăă a informaŃiei factuale despre evenimente,situaŃii şi idei (inclusiv opiniişi interpretări) menită să intereseze o audienŃă şi să-i ajute pe oameni să facă faŃămediului inconjurător”.

Din realitatea înconjurătoare, reporterul selectează acele fapte desprecare presupune că publicul său ar fi interesat. Deci, subiectivitateareporterului îl îndeamnă să culeagă de pe teren anumite fapte pentru asatisface setea de cunoaştere a publicului său. Aceste fapte sunt, la rândullor, selectate a doua oară de editor sau de realizator, care va hotărî ce



22

subiecte vor intra într-o anumită emisiune, ce întindere va avea fiecarerelatareşi în ce moment din desf ăşurarea cronologică a radioprogramului seva difuza acel material. Trebuie să reŃinem, deci, că informaŃia de presă

este relatarea unui fapt selectat din realitate, interpretatşi ierahizat într-o succesiune de relatări. Responsabilitateaşi profesionalismulreporterului sau editorului de radio constau în capacitatea de alege acelefapte care pot fi definitorii pentru momentul respectiv din viaŃa social-politică a Ńării sau a localităŃii unde funcŃionează postul de radio respectiv.

Daniel Garveyşi William L. Rivers consideră că informaŃia este orelatare (un raport) la timp a unor evenimente, fapteşi opinii care interesează un număr semnificativ de oameni.

Sintetizând, putem propune cadefiniŃie a ştirii la radio următoareaformulare: o relatare concisă a unor fapte, evenimente, idei reale,semnificative, de actualitate, noi, relatare ce prezintă interes pentrupublic.

Caracteristiceleştirii de radio sunt:

Noutatea. Ştirea sau informaŃia de radio este relatarea unui fapt nou întâmplat. Spre deosebire de accepŃia dată termenului în alte domenii alecunoaşterii umane, informaŃia de presă presupune că undeva, într-un anumitmoment, s-a petrecut un eveniment despre care o masă mai mult sau mai

puŃin numeroasă de receptori ar fi interesată să afle. Nou înseamnă, înpresă, nou întâmplatşi nu nou aflat.Ca în toate activităŃile umane, fiecaredintre noi are un orizont de cunoaştere limitat, în fiecare clipă un om poateafla noi informaŃii despre lucruri, evenimente, personalităŃi deloc sau puŃincunoscute. Ce este nou pentru ziarist nu este neapărat nou şi pentru alŃi



23

oameni. De aceea numai relatările despre evenimente nou produse potdeveniştiri de presă.

Unele evenimente sunt noutăŃi absolute. Este vorba de marileşiimportantele evenimente politice, economice, culturale,ştiinŃifice. Dar alteevenimente sunt mai puŃin bătătoare la ochişi atunci depistarea lor ca faptenou întâmplate este mai dificilă. SoluŃia pentru gazetar, îndeosebi pentru începători, este de a se documenta mult în prealabil, atât pe teren, câtşi laserviciile speciale pentru a afla toate amănuntele posibile despreevenimentul pe care ar trebui să-l prezinte.

Prezentarea noului este o condiŃie a însăşi existenŃei presei, pentru că ziarele, radioulşi televiziunea răspund unei nevoi fireşti a omului modern dea fi la curent cu tot ce se întâmplă. CerinŃa de a prezenta noutăŃile cele maiimportante ale zilei, ale orei chiar, este cu atât mai imperioasă la radio,deoarece, între componentele mass media, radioul are datoria să anunŃeprimul un eveniment.

Operativitatea . Strâns legată de noutate se prezintă o altă calitate ainformaŃiei radiofonice: operativitatea, care presupune scurtarea drumuluidintre momentul producerii unui evenimentşi receptarea lui de către public.În presa modernă, dezvoltarea f ără precedent a mijloacelor tehnice de

difuzare a mesajului a f ăcut posibilă difuzarea mesajului publicistic cumaximum de operativitate. Acest punct maxim se traduce în limbajul preseiaudio-vizuale prin transmisia directă. Timpul şi spaŃiul se comprimă şiinformaŃiile ajung la receptor chiar în momentul desf ăşurării evenimentului.



24

Transmisia directă îl transformă pe ascultător din simplu consumator deinformaŃie în participant la eveniment.

Interesul. Pentru a fi receptată, ştirea de radio trebuie să prezinteinteres pentru o categorie de public. Aceasta cere, din partea redacŃiei, obună cunoaştere a categoriilor de public cărora li se adresează pentru a putearăspunde intereselorşi

nevoilor lor de cunoaştere. Aşa cum menŃionează Wilbur Schramm, în The Process and Effects of Mass Media Communication, interesulşireceptarea informaŃiei se pot exprima prin următorul raport:

(forŃa utilităŃii mesajului perceput) – (forŃa de constrângerepercepută)

Interesul = ---------------------------------------------------------------------------

cheltuiala de efort în percepere

Deci, cu cât utilitatea mesajului va fi mai mare sau cu cât cheltuialade efort necesar receptării va fi mai mică, interesulşi, în consecinŃă, şiutilitatea mesajului vor fi mai mari. ForŃa utilităŃii mesajului se traduce prin

valoarea conŃinutului. Aşadar, conŃinutul mesajului este factorul determinantal interesului.

Interesul poate fi definit ca o nevoie de informaŃie resimŃită deoameni, ca indivizişi, în acelaşi timp, în calitate de membri ai diferitelor



25

comunităŃi sociale sau organizaŃionale. Există interese generale, de grupşipersonale. Un post de radio, prin informaŃiile pe care le difuzează, trebuie să Ńină seamă de categoriile cărora le aparŃin ascultătorii. ForŃa de constrângere

despre care aminteşte raportul lui Wilbur Schramm trebuie concepută însensul elementelor restrictive pe care le conŃine o informaŃie. ConŃinutulştirii se poate adresa unei categorii de specialişti şi, astfel, ea nu va interesapublicul larg sau îl va interesa mai puŃin. Sau, de pildă, ştirea poate conŃineprea mulŃi termeni tehnici sau cuvinte rare – neologisme, arhaisme,regionalisme – care vor diminua interesul receptorilor faŃă de respectivainformaŃie. Numitorul acestui raport “cheltuiala de efort în percepere” -semnifică comoditatea receptorului,i care refuză să facă prea mari eforturipentru a primişi stoca o nouă informaŃie. Ca atare, ziaristul va face eforturila redactarea, prezentareaşi paginarea informaŃiilor pentru a amplificainteresul publiculuişi pentru a diminua efortul de receptare.

Interesul receptorilor faŃăde informaŃie poate fi stimulat de anumiŃifactori:

a. Locul de unde provineştirea. Cu cât evenimentul sau faptul relatats-a desf ăşurat într-un loc mai apropiat de receptor, cu atât interesul lui faŃă de fapt va fi mai mare. Aceasta este una din explicaŃiile proliferăriiposturilor de radio regionaleşi locale, care emit pe unde ultra scurteşi care,cunoscându-şi foarte bine ascultătorii cărora li se adresează, pot să le

răspundă mai satisf ăcător intereselorşi nevoilor lor de informare.b. Locul unde se paginează ştirea. Ascultătorul de radioşi-a format

anumite reflexe. Elştie că primeleştiri sunt cele mai importante. De aceeava fi atent în primele 3-4 minute. Treptat, pe parcursul derulării emisiunii,interesul lui se va diminua până la zero. Redactorii au grijă, de aceea, să



26

rubricizeze emisiunile mai ample deştiri, să introducă, din când în cândelemente distinctive – cortine sonore, formule de adresare directă cătreascultători, ştiri de mare interes utilitar (ora exactă sau buletinul meteo, de

exemplu etc.), care au rolul de a stimula atenŃia şi de a readuce interesulascultătorilor la cote maxime.

c. ConŃinutulştirii. Acesta este elementul determinant al interesuluiascultătorului faŃăde ştiri. În ultimii ani,ştirea politică a căpătat tot maimult teren, datorită complexităŃii acestui domeniuşi datorită evenimentelorpolitice ce se succed cu repeziciune, atât în plan intern, câtşi în viaŃainternaŃională. În acelaşi timp,şi alte tipuri de informaŃii captează interesulascultătorului mai mult decât altădată. Este vorba deştirile de interes social,de ştirile din domeniul sportului, dar, mai ales, deştirile utilitare, care aducservicii mari ascultătorilor. Dar există şi o altă categorie de informaŃii, carepoate capta interesul ascultătorilor, indiferent de categoria socială din carefac parte. Este vorba deştirea “fapt divers”, care satisface nevoia desenzaŃional a oamenilor. Aşa se explică proliferareaştirilor din viaŃavedetelor, a ştirilor din culisele vieŃii personalităŃilor politice, artistice,sportive, a celor care vorbesc despre tot felul de scandaluri din existenŃaintimă a unor personalităŃi publice, aştirilor despre crime, violuri, accidenteetc. Acesteştiri sunt, de multe ori, la periferia gazetăriei, pentru că spiritulmorbid, bârfa, informaŃiile neverificateşi care se insinuează în viaŃa privată a oamenilor f ără acordul lor, prezentate uneori f ără discernământşi f ără grija

elementară faŃăde vocabularul folosit, nu au nimic comun cu gazetăria, cudecenŃa sau cu respectul faŃă subiectulşi obiectul informării. Este desemnalat că aceste “bârfe” jurnalistice nu sunt agreate la radioşi că prezenŃalor în emisiuni, în comparaŃie cu presa scrisă sau cu televiziunea, este foarteredusă.





28

personal de interese. Ceea ce intră în acest cadru personal va fi lesneacceptatşi reŃinut.

Continuitatea. La radio, aşa cum menŃionam, informaŃia asupra unuieveniment în desf ăşurare este continuă. De la o oră la alta, evenimentul esteurmărit în desf ăşurarea sa, adăugându-se elementele nou apărute. Înemisiunile de bilanŃale zilei – radioprogramele de seară şi de noapte – suntredactateştiri de sinteză, care reamintesc momentele cele mai importanteale evoluŃiei evenimentului. În felul acesta sunt create condiŃiile ca un numărmare de receptori să cunoască evenimentul.

Efemeritatea. Ştirea de radio nu este perenă, cum este cea difuzată înpresa scrisă. ConŃinutul ei trebuie reŃinut de la prima ascultare. Nu se poatereveni asupra conŃinutului dacă, de la prima audiŃie, un cuvânt, un număr sauun nume nu au fost înŃelese. Pentru a remedia aceste deficienŃe ce Ńin deoralitate, elementul specific al mesajului,ştirile la radio se reiau pentru a daposibilitate ascultătorilor care nu au înŃeles mesajul să-şi completezeinformaŃiile. Dar, de la o oră la alta, ascultătorii se schimbă şi, de aceea, dacă evenimentul este apreciat ca fiind foarte important, informaŃiile se repetă

Irene Joanescu, în “Radioul modern. Tratarea informaŃiei şiprincipalele genuri informative”, menŃionează următoarele caracteristici ale

ştirilor:• ştirile sunt factuale – conŃin fapte adevărate;• ştirile sunt noutăŃi – conŃin fapte la zi;• ştirile sunt interesante pentru un număr semnificativ de

persoane.



29

În aceste condiŃii, autoarea defineşte ştirea ca fiind “ prezentarea unorevenimente, fapteşi opinii recente, care interesează un număr semnificativde persoane”. AlŃi factori care influenŃează valoarea unei ştiri sunt

amploarea, anverguraşi aspectele neobişnuite ale unui eveniment.

Daniel Garveyşi William L. Rivers consideră ca definitorii pentruinformaŃie în general, decişi pentru cea de radio sau tv, următoarele:

* informaŃiile sunt factuale, adică au în centrul lor fapte. Ei consideră că sunt mai multe tipuri de fapte:

- simple fapte (cum ar fi, de exemplu, anunŃarea temperaturii);- evenimente – în general lucruri de importanŃădeosebită;- opinii. În acest caz, evenimentul este exprimarea opinieişi este

nevoie de o bună acoperire a prezentării adevăratelor opinii, a celor noi,interesanteşi importante pentru public. Există, în acest caz pericolulprezentării unor “pseudo-evenimente” pentru simplul fapt că laadevăratele evenimente reporterii nu au fost prezenŃi.

- * informaŃia este “la timp”şi trebuie să existe o justificare: în fiecare

ştire sunt elemente ce o recomandă pentru a fi difuzată într-o anumită zi şioră, chiar dacă ştirea nu este strict la zi, din conŃinutul ei trebuie să reiasă legătura ideii sau faptului trecut cu un aspect al actualităŃii;

* informaŃia trebuie să intereseze un număr semnificativ de oameni.

În aceeaşi lucrare, referindu-se la normele de selectare aştirilor,autorii stabilesc mai multe criterii utile pentru reporteri în procesul de



30

decizie asupra oportunităŃii alegerii unui subiect pentru a-l prezenta într-oinformaŃie :

• proximitatea. Cu cât evenimentul se petrece mai aproape de

receptor, cu atât informaŃia va prezenta mai mult interes pentru el;• consecinŃele. Putem recunoaşte adevăratele informaŃii chiar

atunci când faptele se petrec la mare distanŃă, dacă au efecteşi asupraaltora, inclusiv asupra noastră;

• proeminenŃa. Este interesant pentru receptori ce face o anumită persoană sau ce suferă o anumită persoană importantă, un vip;

•

caracterul neobişnuit. Orice fapt ce se plasează în afaraobişnuitului este interesant pentru public sub aspectul noutăŃii.Şi, totuşi,nu orice lucru neobişnuit este interesant. Reporterul trebuie să tragă olinie între evenimenteşi pseudoevenimente, pentru că unele fapte, deşipot fi şocante, sunt numai extravaganŃe, uneori chiar traivialităŃi sau deprost gust;

• noutatea interesează întotdeauna publicul. Dacă o ştire vaconŃine expresia “pentru prima oară” va fi mereu interesantă pentrupublic; .

• conflictul. Orice disensiuni între oameni, grupuri sau naŃiunisunt interesante. Presupunerea că liniştea este condiŃia naturală a vieŃii separe că este greşită. Conflictele sunt cele ce ne reŃin atenŃia: Conflictelepot conduce la schimbări, care ne pot afecta viaŃa.;

• interesul uman. “Teoreticianul în domeniul comunicării DanielLerner a sugerat că diferenŃa majoră între societăŃile primitiveşi celeavansate este abilitatea membrilor societăŃii empatia, adică capacitateaoamenilor de a se plasa în locul altora. În societăŃile tradiŃionale, rolul



31

fiecărei individualităŃi era foarte rigid definit, fiecare individualitategăsea aproape imposibil să-şi imagineze cum i-ar sta în altă ipostază socială decât aceea care îi fusese predestinată. În societăŃile mai avansate

fiecare individ poate să vieseze. ‘Dacă aş fi fost preşedinte, i-aş fi spuseu preşedintelui OPEC…’ Asemenea noŃiuni sunt vise imposibile, darsunt vise posibil a fi visate. Lerner observă că empatia creşte şi datorită mass media” . Oamenii au tendinŃa de a se plasa în locul celor despre carecitesc sau aud. Oameni care suferă, oameni care depăşesc adversităŃi,oameni ale căror speranŃe sunt distruse de o soartă crudă – toŃi sunt unmaterial bun pentru pentru conŃinutul unorştiri, dacă sunt oameni cu carereceptorii pot schimba locurile. “Oamenilor le plac ştirile despreoameni. Nimic mai simplu”.

• sexul. “În ultimele două decenii, ne-am transformat, dintr-osocietate care rar menŃiona sexul, într-o societate care pare că rar maipoate vorbi despre altceva” Dacă în ziareşi reviste aceasta este o temă deja veche, la radioşi la televiziune informaŃiile despre viaŃa intimă avip-urilor nu se bucură de mare atenŃie din partea realizatorilor pentru că informaŃiile pe această temă rar sunt lipsite de trivialităŃi şi vulgarităŃi.Dar există şi alte tipuri de emisiuni pe această temă. Este vorba, în primulrând, de emisiuni educative adresate, îndeosebi, diferitelor categorii deascultători tineri.

Profesorul Ken Blake de la Middle Tenesse State University propuneun set de repere pentru orientarea culegătorului de ştiri aproximativasemănător:

• impactul – dacă evenimentul poate afecta un grup semnificativde oameni, atunci relatarea trebuie prezentată publicului;



32

• timpul care s-a scurs între desf ăşurarea evenimentuluişimomentul receptării relatării - cu cât este mai scurt, cu atâtştirea va fimai interesantă; această noŃiune este relativă, fiind determinată de

periodicitatea apariŃiei publicaŃiilor, a difuzării unor emisiuni; în cazulradioului cea mai potrivită ştire este cea despre un eveniment desf ăşurat în ultima jumătate de oră;

• proeminenŃa – informaŃia va avea impact dacă în evenimentsunt implicate personalităŃi, persoane sau instituŃii bine cunoscute;

• proximitatea –ştirea trebuie să relateze fapte petrecute în

apropierea locului unde se află receptorul;• conflictul – informaŃia trebuie să prezinte fapte care să implice

o contradicŃie între două sau mai multe persoane; acesta este motivulpentru care, într-o democraŃie, publicul este deosebit de interesat dedezbaterile politice care implică lupta de idei, confruntarea de programeşi orientări politice între personalităŃi mai mult sau mai puŃin cunoscute;

• ciudăŃenia – informaŃia are succes dacă implică fapteneobişnuite sau stranii. Charles Dana, un faimos editor, a spus odată:„Dacă un câine muşcă un om, aceasta nu este o informaŃie. Dar, dacă unom muşcă un câine, aceasta este o informaŃie”. Dana sublinia, astfel, că oamenii sunt interesaŃi de orice lucru ieşit din comun;

• continuitatea- dacă, după informaŃie generală despre o anumită stare a unui sector din viaŃa socială se difuzează alta despre un fapt

particular care confirmă informaŃia generală, atunci ambele vor aveaimpact.



33

Andrew Boyd, faimos profesor de jurnalism radioşi tv launiversităŃile britaniceşi redactorşi producător de programe radio la BBC, în „Broadcast Journalism. Techinques of Radio and TV News”, menŃionează

următoarele elemente care dau unei relatări valoarea unei informaŃiiinteresante pentru public:

• proximitatea;• relevanŃa – cu cât efectul unei informaŃii este mai mare asupra

ascultătorilor, cu atât impactul ei va fi mai important. Redactorulşieditorul deştiri cunosc că un serviciu deştiri câştigă audienŃădacă ştirile

pe care le difuzează au impact asupra unui număr cât mai mare deascultătorişi pe perioade cât mai lungi;

• scurtarea duratei între desf ăşurarea evenimentului şitransmiterea lui către receptori;

• interesul. Producătorii programelor radiofonice deştiri suntdese ori criticaŃi pentru că cedează gustului „popular”, dar această critică este falsă. Radioul se adresează maselor, răspunde intereselor unor masefoarte mari de oamenişi nu unor minorităŃi;

• caracterul dramatic al unor evenimente;• caracterul distractiv al unor evenimente. În această categorie

sunt incluseştirile tip „fapt divers”, care, de obicei, îi fac pe oameni să zâmbească şi care sunt incluse, în general, la sfârşitul unei emisiuni deinformaŃii.

Ghid de selectare a faptelor pentru a le prezenta în informaŃii



34

Daniel Garveyşi William L. Rivers menŃionează şapte întrebări pecare fiecare reporter ar trebui să şi le pună atunci când se confruntă cuevenimentele de pe teren:

l. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască acest eveniment imediatpentru a-şi salva sănătatea sau economiile? (Dacă da, atunci evenimentultrebuie prezentat în primul buletin deştiri, iar informaŃia trebuie repetată şi în alte emisiuni ulterioare.)

2. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască informaŃia pentru a-şi orientaactivităŃile lor curente sau pentru a se manifesta ca adevăraŃi cetăŃeni într-osocietate democrată?

3. Relatarea este necesară ascultătorilor, dar trebuie comunicată imediat? (Relatări despre evenimente viitoare care interesează ascultătoriitrebuie difuzate, dar pot fi amânate, în cazul în care există alte evenimente lazi care au prioritate.)

4.Relatarea este importantă pentru o parte semnificativă aascultătorilor? (Reporterul trebuie să-şi cunoască bine ascultătorii şi grupelede interes în cadrul acestora.)

5.InformaŃia este importantă pentru ascultători, dar ar putea fiamânată? (Uneori informaŃia, deşi este importantă, poate fi amânată pentruun radioprogram de mai târziu, dacă nu este suficient timp pentru verificareatuturor surselor sau pentru pregătirea difuzării ei.)

6. Relatarea nu este esenŃială, dar, totuşi, interesează un număr

semnificativ de ascultători? (În multe situaŃii, evenimentele nu au un impactdirect asupra ascultătorilor, dar ei sunt interesaŃi de ştiri de senzaŃie, despreviaŃa vip-urilor etc.)



35

7. Relatarea este distractivă? (Deşi programele de radio sunt foartedense, există spaŃii în care, ocazional, se pot difuzaştiri care nu au alt scopdecât să amuze.)

Documentarea. Culegerea informaŃiilor. Citarea surselor.

Starea permanentă de căutare defineşte profesiunea de ziarist. Eştiziarist 24 de ore din 24. Altfel nu se poate. Descoperirea noului, a unorfapte sau evenimente ce pot interesa publicul este o preocupare de zişinoapte a ziariştilor. Andre Gide afirma. “Eu numesc ziaristică ceea ce va fimai puŃin interesant mâine decât astăzi”. Aceasta înseamnă că nu numaiopŃiunea pentru un eveniment sau altul este esenŃială în munca ziaristului, cişi alegerea momentului optim pentru a difuza oştire, adică oportunitateadifuzării. Dintr-o mulŃime de evenimente ce au loc înŃară şi în lume la unmoment dat, radio reporterul alege câteva pentru a le prezenta publicului la oanumită oră şi într-o anumită zi. .

Dintr-un eveniment care se desf ăşoară într-o perioadă mai lungă detimp, ziaristul alege acele momente cheie care pot configura o imagine

asupra evoluŃiei procesuluişi care au capacitatea de a întreŃine interesulascultătorilor faŃă de eveniment. În aceste demersuri complicare,documentarea este esenŃală.



36

Fie că este vorba de documentarea generală – din care fac parte acelecunoştinŃe de cultură generală de factură enciclopedică, informaŃii la zi dinactualitatea internă şi internaŃională, datele despre profilul publicaŃiei,

rubricii sau emisiunii la care lucrează, despre publicul pentru care lucrează –fie că este vorba de documentarea specială în legătură cu evenimentuldespre care urmează să redacteze o informaŃie – acest moment al activităŃiieste esenŃial în reuşita unui act jurnalistic.

Documentarea unui reporter are două etape: în redacŃie şi pe teren.Culegerea informaŃiilor pe teren, la faŃa locului este momentul cel mai

dificil din cariera unui reporter începător şi nu s-ar putea spune că, ulterior,pe parcursul carierei, documentarea nu rămâne elementul crucial înrealizarea unui material publicistic, indiferent de genul abordat. Se cere unuireporter o calitate specială, din acest punct de vedereşi anume să aibă “fler”.El trebuie să cunoască sursele de ştiri, să aibă legături bune cudepartamentele sau cu sectoarele pe lângă care a fost acredidatşi undetrebuie să aibă oameni de legătură. Mai mult. Reporterul trebuie să studiezeactele normative referitoare la problemele despre care va trebui să relateze,legile, hotărârile, normele de funcŃionare a instituŃiei, să-şi procure oorganigramă, astfel încât să cunoască structura instituŃiei, cine suntşefii pedomeniişi ce competenŃe au. În plus, trebuie să mai cunoască şi ce spunepresa despre această instituŃie din activitatea căreia va furniza informaŃii,

care este imaginea ei în opinia publică.

Documentarea nu se realizează doar în momentul în care are loc uneveniment. Când ajunge la locul faptei, reporterul trebuie sât mai multe saumăcar să aibă idee de ceea ce s-a întâmplat. Astfel, pregătit şi competent,



37

reporterul va face o bună impresie interlocutorilor, le va cuceri stimaşirespectul. Comportamentul pe teren este decisiv pentru reuşita în profesiunea unui reporter.

Dar, în timpul documentării pe teren, reporterul are obligaŃia ca dateleobŃinute pe teren să le aducă la cunoştinŃa redacŃiei pentru a se hotărî cepondere va deŃine subiectul propus de el în economia emisiunii. FrankCandlin, în “Teach Yourself Journalism”, îi sf ătuia pe tinerii gazetari:“ł ineŃi contactul cu redacŃia. Nimic nu supără mai mult pe redactorulşef,decât faptul că un ziarist trimis pe teren, dispare ore întregi f ără să dea vreunsemn de viaŃă sau f ără să comunice dacă progresează în investigareasubiectului abordat. ReŃineŃi că ştirile se referă, în primul rând, la oamenişinu la lucruri. NotaŃi numeleşi titlurile, adresele, numerele de telefon. Ori decâte ori este posibil, luaŃi o declaraŃie, puneŃi-i pe oameni să relateze ce auvăzut, ce au gândit. Nimic nu dă mai multă credibilitateşi autenticitate unuimaterial ca o declaraŃie a unui martor ocular. Să acŃionaŃi cu mult bun simŃ.Cu cât veŃi uita mai mult de voi înşivă, cu cât veŃi rămâne mai mult înumbră, cu atât veŃi reuşi să culegeŃi mai multeştiri interesante. ÎncercaŃi să vă dezvoltaŃi flerul pentru ştiri. În acest scop trebuie să cunoaşteŃi îndeaproape oameniişi problemele din raza voastră de acŃiune, precumşidin alte domenii, în aşa fel încât să recunoaşteŃi, din primul moment, ceea ceeste proaspăt şi original într-un discurs sau într-un evenimentşi poate

constitui subiectul uneiştiri. UrmăriŃi până la capăt evenimentele. FiŃiprudenŃi. Vorbele greşite pot fi rectificate când sunt auzite de un numărredus de persoane; ceea ce se publică într-un ziar sau se difuzează la radio seadresează tuturorşi nu mai poate fi revocat”.



38

Un moment important în elaborarea unei informaŃii este menŃionareasursei care a furnizatştirea. Sursele de informaŃii trebuie să fie menŃionatepentru ca gradul de credibilitate a postului să crească. În aceste situaŃii,

sursele – fie că sunt reporterii sau corespondenŃii redacŃiei, fie că sunt agenŃiide presă, ziare, alte posturi de radio sau tv. - sunt menŃionate astfel încâtşirăspunderea asupra adevărului informaŃiei să revină chiar sursei. În acelaşitimp, o multitudine de surse este o dovadă a seriozităŃii postului.

Dar menŃionarea surselor implică şi un alt aspect. Este vorba despremenŃionarea sursei de informaŃii în legătură cu paternitatea unor declaraŃiisau afirmaŃii, exprimări de opinii, care întăresc încrederea ascultătorilor înseriozitatea, onestitateaşi autoritatea redactorilor postului de radiorespectiv. Faptul că ştirile sunt completate cu declaraŃii, că nu redactorii suntautorii unor teze, ai unor exprimări de poziŃii în probleme importante aleactualităŃii adugă un spor de credibilitate informaŃiei. Citatele sunt menite să convingă ascultătorii asupra adevărului informaŃiilor, dar şi asupra

credibilităŃii postului. Citatele sunt redate în vorbire indirectă, dar pot fi însoŃite şi de inserturi sonore., fragmente din interviuri, declaraŃii sauradioreportaje mai ample care s-au difuzat sau urmează să se difuzeze în alteemisiuni. Aceste scurte declaraŃii sau interviuri conferă un plus deveridicitate emisiunilor. Inserturile conŃin mai ales opiniişi nu fapte.

Regimul întrebărilor în informaŃie



39

Vom analiza regimul celor “5 W” (what, who, where, when, why) +“1 H” (how) specifice informaŃiilor de presă, cu referire, în principal, lainformaŃia de radio.

În 1948, sociologul american Harold Laswell, în lucrarea “TheCommunication of Ideas, stabilea un model al comunicării prin mass media.El preciza că acest proces trebuie să conŃină răspunsurile la întrebările:whosays, what, to whom, with what effect. Întrucât ştirea este una dinmodalităŃile de bază în difuzarea unui mesaj prin presă, deci prin una dincomponentele mass media, acest model a fost adaptatşi la presă. LanŃulcomunicaŃional stabilit de Laswell ar putea fi redat grafic astfel:

------------ ------- ------- ---------- ---------emiŃător - mesaj – canal – receptor - impact------------ ------- -------- ----------- ----------Cine? Ce? Prin ce Cui? Cu ce

mijloace? efect?

Această schemă lineară, care disociază funcŃiile emiŃătorului de celeale receptorului, prezintă comunicarea ca pe un simplu fenomen detransmisie de la emiŃător la receptor. Însă această schemă nu este suficientă pentru a explica procesele informaŃiei de presă.

Ce comunică mijloacele de comunicare de masă? Fără discuŃie că nupropriul lor mesaj, ci, dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat chiar publicului.Principala sursă de ştiri este, de cele mai multe ori, chiar publicul, el îndeplinind atât rolul de emiŃător câtşi de receptor al informaŃiei de presă.GraŃie mijloacelor moderne de comunicare, informaŃia este produsă şi



40

difuzată pentru un auditoriu de vaste dimensiuni. Mesajele, ca sisteme deinformaŃie, sunt materializate pe un suport dat (limbaj scris, vizual, audio)şi devin documente.

În presa radiofonică elementul cel mai important estece s-a întâmplat, conŃinutul faptului sau evenimentului. Răspunsul la întrebarea“ce” este însuşi conŃinutul evenimentului. În publicistica radiofonică, acestrăspuns este cel mai important, mult mai important decât autorulevenimentului, desemnat prin răspunsul la întrebarea “cine” . De aceea într-oştire de radio este preferabil, ca, de la început, să se spună “ce s-a întâmplat”şi apoi să se răspundă la alte întrebări. Această structură specială a ştirii de radio este determinată de trăsăturile specifice ale tipului depublicistică. La radio, calitatea receptării, depinzând numai de auz, este multmai dificilă, auzul nefiind unul din simŃurile foarte fine, cum este văzul, depildă. S-a constatat că numai prima parte a mesajului se reŃine. De aceea estefoarte important ca elementul esenŃial al mesajului – relatarea conŃinutuluievenimentului – să fie aşezată în prima parte a relatării pentru a aveagaranŃia că va fi reŃinut.

O ştire de tip „ce” (ce s-a întâmplat) se referă la evenimenteimportante, care trebuie reŃinute de cât mai mulŃi receptori. Unasemenea text va avea următoarea structură:

- ce s-a întâmplat? - prima frază relatează pe scurt conŃinutulevenimentului;

- cum s-a întâmplat? - explicaŃia împrejurărilor sau contextului;- amplificarea introducerii – desf ăşurarea principalelor aspecte în

ordinea importanŃei lor;



41

- finalul relatării, care poate cuprinde răspunsurile la întrebările:cine?, ce?, când?, unde?, de ce ?, cum? – derulate în ordinea apreciată cafiind necesatră.

Ştirile de fapt divers,ştiri de interes uman cum mai sunt denumite(features) sunt concepute în alte modalităŃi. Ascultătorul trebuie introdus înatmosfera evenimentului – fie că este tragic, amuzant sau palpitant. Scopulunor asemenea informaŃii fiind acela de a distra, de a-l deconecta peascultător, ele pot începe cu o introducere în care să i se explice acestuia dece îi este oferită relatarea. Se apelează la comparaŃii cu fenomente sauevenimente asemănătoare – toate pentru a emoŃiona.

Răspunsul la întrebarea“unde” este foarte important înştirea deradio, ca de altfel în toate tipurile de presă. Publicul este interesat să afleunde a avut loc evenimentul. Proximitatea evenimentului este un mijlocdeosebit de atractiv în presă. Cu cât evenimentele relatate se desf ăşoară într-un loc mai apropiat de ascultători, cu atât interesul lor este mai mare. Aşase explică interesul ascultătorilor pentruştirile difuzate de posturile de radiolocaleşi regionale, în general pentru acest tip de presă, pe care o resimt cafiindu-le mai apropiată.

Răspunsul la întrebarea“când” nu este foarte important la radio

pentru că, după cum seştie, în programe, evenimentele sunt “la zi”, la oră chiar. În toate informaŃiile dintr-un radioprogram ar trebui să se repeteadverbul “azi”. MenŃionarea momentului de desf ăşurare a evenimentul nu seface decât în cazul informaŃiilor retrospective, care se transmit, în general, înprimele emisiuni ale zilei, când se face o trecere în revistă a evenimentelor



42

din ziua precedentă, ca şi cazul celor anticipative. În cazurile în care seintenŃionează să se scoată în evidenŃă faptul că, de la producereaevenimentului până la momentul difuzării informaŃiei, a trecut un timp scurt

se menŃionează “în urmă cu puŃin timp”, “azi- dimineaŃă”, “acum câtevaminute” etc.

Cine este autorul evenimentuluieste un element important, careapare, de asemenea, în informaŃie. Orice eveniment are un autor. CuexcepŃia acŃiunilor impersonale care se referă la evenimente meteorologice –“ninge”, “plouă”, “tună” etc. – orice acŃiune are un autor. (De aceea, formelede reflexiv impersonal ale verbelor sunt, sau ar trebui să fie, în general,evitate în presă. Formulări de tipul “se zice”, “se afirmă”, “se realizează”,“se obŃine” etc. nu ar trebui să apară în ştirea de presă, pentru că îi dă receptorului o imagine trunchiată şi vagă a evenimentului, nespunându-işicine este autorul unui fapt sau eveniment.)

La radio, numele autorului, dacă nu este vorba de o personalitate,poate fi eludat, mult mai importantă decât numele fiind menŃionarea funcŃieisau a calităŃii în care este autorul sau participant la eveniment.

Dacă, în multe cazuri “numele facştirea”, relatarea unor evenimente însoŃită de înşiruirea numelor autorilor lor dăunează reŃinerii sau chiar înŃelegerii mesajului pentru că ascultătorii vor fi tentaŃi să se oprească asupranumelor proprii întrebându-se “cine or fişi ăştia?”. Blocarea interesului

asupra unor nume necunoscute dăunează înŃelegerii mesajului, f ăcând inutildemersul comunicării.

Răspunsurile la întrebările “de ce” şi “cum” nu sunt obligatorii îninformaŃia de radio. Investigarea cauzelor unui eveniment, caşi prezentarea



43

modului de desf ăşurare a evenimentului sunt lăsate pe seama altor tipuri depresă sau a altor tipuri de materiale.

Dacă ştirea este importantă şi redactorul consideră necesar şi utilpentru înŃelegerea semnificaŃiei conŃinutului se mai poate răspunde şi la întrebareace înseamnă acest lucru, prin care se subliniază, chiar se explică semnificaŃia informaŃiei.

De reŃinut că la radio orice întrebare care se pune trebuie să primească un răspuns ferm. La radio numai „vremea” este „probabilă”, celelalteinformaŃii sunt sau trebuie să pară foarte sigure pentru acest mijloc decomunicare de masă nu admite erate. Niciodată nu se va puteaşti cine, câtşicând a ascultat un program, câtşi ce a reŃinut. Asupraştirii nu se poatereveni cu o corectură, chiar dacă o informaŃie se reia de mai multe ori peparcursul a 24 de oreşi este completată şi, sigur, corectată dacă este cazul.Dar ascultătorii nu mai sunt aceiaşi de la o oră la alta şi ca atare fiecaredifuzare trebuie tratată ca şi cum ar fi unică

Lead-ul

Fraza de început a uneiştiri radiofonice este esenŃială pentru captareainteresului ascultătorului. Prima frază la radio areşi rolul de titlu. De faptprimele 20-30 de cuvinte sunt cele care atragşi reŃin atenŃia. Între acestecuvinte sunt incluse numerele, nume importanteşi foarte bine cunoscute dereceptori, alte cuvinte cu putere de seducŃie – cum ar fi : accident, discurs,guvern, catastrof ă, calamitate, război, atentat, aventură etc – aceşti termeni



44

devin cuvinte cheieşi vor fi reŃinute imediat de ascultători. Ele sunt cuvintesimple, directe, cunoscute de toŃi receptorii, nu neologisme sofisticate.

John Chancellor, prezentator deştiri la NBC, citat în manualul“Radioul modern” de Irene Joanescu, care, la rândul său, preia citatul dinBroadcast Writing as a Liberal Art, autor Seth Finn concepe lead-urile drept“ideile fundamentale, uverturile, loviturile laŃintă ale scriituriiştirilor.Compus corect, lead-ul răspunde la întrebări înainte ca ele să fie puseşipromite mai multe răspunsuri în continuare” .

Lead-ul răspunde la cele patru întrebări esenŃiale: ce s-a întâmplat,cine sunt autorii, undeşi când s-a produs evenimentul.

Capacitatea unui text de deschidere a unei informaŃii de a şocaascultătorul este una dinşansele textului de a fi reŃinut şi “gustat” dereceptor. Dacă ştirea de radio nu este receptată de la început, ea nu mai arenici o şansă de a fi reŃinută pe parcurs pentru că sunt suficienteşi numaicâteva secunde, deci câteva cuvinte, de lipsă de interes pentru ca textulinformaŃiei să nu mai ajungă la ascultător sau să fie înŃeles distorsionat.

La radio există obişnuinŃa – cum menŃionam mai sus - de a se începeprin precizarea ace s-a întâmplat. Ascultătorul trebuie să reŃină că s-a

întâmplat ceva care ar trebui să-l intereseze. Important este evenimentul însine, elementul nou întâmplat. Celelalte elemente pot fi completate în timp;dacă ascultătorul va considera că evenimentul este cu adevărat nou şiinteresant el î şi va căuta ulterior elementele legate de autorul evenimentului,loculşi timpul producerii sau se va interesa, dacă este mai curios, de cauzele



45

şi circumstanŃele în care evenimentul s-a desf ăşurat. Dar, desigur, se poate începeşi cu răspunsurile la celelalte întrebări: unde, cine, când şi chiardece sau cum, cu condiŃia ca elementele cuprinse în răspunsurile la aceste

întrebări să fie cele mai importante aspecte ale informaŃiei.

Apelând la literatura de specialitate, Irene Joanescu menŃionează,următoarele tipuri de lead-uri:

• lead-ul standard sau direct, care înseamnă o expunere explicită,dar şi selectivă, în funcŃie de importanŃă, a faptelor,

•

lead-ul de fapt divers (soft) . pentruştirile cu impact mai puŃinseriosşi prin care se subliniază interesul uman al informaŃiei;

• lead-ul întârziat (sau aruncat sau structural) care aduce mult cuanunŃul,

• lead-ul umbrelă, care precede două sau mai multeştiri peaceeaşi temă.

Cuprinsulştirii

Stilul conversaŃional trebuie să domine atât lead-ul câtşi restulştirii.Dacă lead-ul poate cuprinde punctul culminant sau chiar deznodământulunui fapt, în corpulştirii elementele se înlănŃiue, de obicei, cronologic,amănuntele oferite de reporter fiind necesare pentru înŃelegerea

dimensiunilor, importanŃei, consecinŃelor şi pentru plasarea în spaŃiu şi timpa unui eveniment. Dar o abundenŃăde amănunte, în loc să facă evenimentulmai inteligibilşi mai demn de interes, îi diluează conŃinutul, ascultătoriireŃinând, de multe ori, detalii nesemnificativeşi mai puŃin importanteşi



46

uitând adesea chiar evenimentul în sine. Evident, structura informaŃiei,compoziŃia se adaptează conŃinutului.

Ş tirile la radio pot con Ńine inserturi sonore – scurte declara Ńii

ale unor personalit ăŃi sau persoane implicate în evenimentul

narat de informa Ńie. Dac ă informa Ńia radiofonic ă începe, de

obicei, cu prezentarea faptului, a evenimentului de c ă tre reporter sau

prezentatorul de buletin de ş tiri, insertul con Ńine opiniile despre

eveniment ale protagonistului evenimentului sau un fragment dintr-un

radioreportaj realizat la locul de desf ăş urare a evenimentului, într-o

ambian Ńăsonor ă adecvat ă . Ş tirea nu începe ş i nu se sfâr ş e ş te cu un

insert. Nici emisiunea de ş tiri nu se termin ă niciodat ă cu o informa Ńie

cu insert pentru c ă se poate întâmpla ca spa Ńiul alocat buletinului de

ş tiri să fie dep ăş it ş i să se renun Ńe exact la acest material.

Regulile redactării informaŃiilor la radio. Probleme de stil.

• Nu se folosesc metafore, epitete, hiperbole sau alte figuri de stilpentru că îngreunează textul şi pot provoca reacŃii de respingere dinpartea ascultătorilor cu mai puŃin simŃpoetic sau pot distrage atenŃia de laadevăratul conŃinut al relatării. De asemenea, figurile de stil califică un

obiect, o persoană, o întâmplareşi ştirbesc, în acest fel, obiectivitatearelatării.

• Trebuie preferate cuvintele cât mai scurte, atunci când există sinonime.



47

• Timpul verbelor, cum mai precizam, este bine a fi prezentul, iardin formele trecutului este de preferat perfectul compus pentru că apropie în timp o acŃiune trecută şi pentru precizia pe care o prezintă.

• Dacă scurtăm o ştire nu reducem numărul cuvintelor, cieliminăm o parte din amănuntele considerate în plus ale relatării.

• Este bine să fie evitaŃi termeniiştiinŃifici, specializaŃi şi, caatare, cunoscuŃi de o masă limitată de ascultători

• Frazele sunt mai scurteşi cu mai puŃine şi mai claresubordonări. Ascultătorul trebuie să realizeze de la primul contact auditiv

relaŃia dintre elementele comunicării. Pentru aceasta, între elementelemesajului trebuie să existe o relaŃie clară, uşor de descifrat. Oricedificultate în înŃelegerea mesajului poate duce la renunŃarea la recepŃie.

• PropoziŃiile trebuie, de asemenea, să fie scurte şi corectconstruite, păstrându-se topica obişnuită din gramatica limbii române.

• Termenii utilizaŃi trebuie să fie cunoscuŃi de toŃi vorbitorii. Seapelează, în general, la lexicul din fondul principal de cuvinte,compartimentul de bază al limbii. Nu-şi au locul înştirile difuzate laradio cuvintele arhaice, regionalismele sau neologismele prea stridente,barbarismele. Radioul este un mijloc de promovare a limbii literare.Această situaŃie implică din partea celor ce vorbesc la microfonşi o marerăspundere, pentru că modul lor de exprimare este perceput de ascultătorica modelşi normă lingvistică.

• Numele proprii la început deştire nu-şi au locul la radio;primele cuvinte care trebuie auzite sunt cele denumesc funcŃia saucalitatea în care personajul este prezent în informaŃie. Nici apelativelecomune – “domnul”, “doamna” etc – nu se utilizează într-o informaŃie de



48

radio. Însă abuzul de nume proprii dăunează conŃinutului uneiştiri pentrucă seriile de nume de persoane, denumiri de localităŃi, Ńări etc. facimposibilă memorarea măcar a unuia dintre aceste substantive.

• Numerele, de obicei, se rotunjesc, pentru că numerele mari, cumai multe cifre nu se pot reŃine. De asemenea, nu se pot reŃine fracŃiile,mai curând se reŃin procentele însă, de obicei, procentele nu comunică mare lucru ascultătorului obişnuit. Lui nu-i spune mai nimic dacă i secomunică, de exemplu, că salariul minim pe economie creşte cu 3%.Mult mai mult înseamnă pentru un receptor detaliul că acest salariu

creşte cu 300.000 de lei. Dacă, de asemenea, există într-o ştire oformulare de tipul ‘s-a înregistrat o creştere de 65 la sută’, este mai binesă scriem ‘s-a înregistrat o creştere de două treimi’.

• Nu se utilizează nici simbolurile sau abrevierile, decât atuncicând este vorba de instituŃii foarte cunoscute (ONU, NATO, deexemplu).

• De menŃionat că, ştirea pentru radio se scrie complet. Nici uncuvânt nu se prescurtează, nu se folosesc simbolurile matematice (deexemplu: 1+1 = 2 se scrie într-oştire radio: 1 plus 1 este egal cu 2).

• Nu este recomandabilă utilizarea prea frecventă a pronumelorpersonale ‘el’, ‘ea’, ‘ei’, ‘ele’ sau demonstrative ‘acesta’, ‘aceasta’,‘aceştia’, acestea’, care mai apar din dorinŃa redactorului de a nu repetaprea des nume proprii. Pronumele pot induce în eroare denaturând chiar

sensul unor declaraŃii.• Se impune – ca o regulă de bază a scrierii pentru radio –

respectarea strictă a punctuaŃiei, chiar dacă textul „nu se vede”. Semnelede punctuaŃie îl avertizează pe prezentator asupra intonaŃiei în frază,



49

asupra pauzelor mai mici sau mai mari, asupra accentelor. Virgula, depildă, îi indică o pauză mai scurtă, iar cratima îi va semnaliza o pauză mai mare. Crainicii, prezentatorii î şi fac propriile lor semne pe texte, care

să le indice frazarea. Ei î şi subliniază, de asemenea, numele proprii,cuvintele mai dificile, cifrele sau numerele, pentru a fi atenŃi la lectură.

• Unele posturi de radio sau tv. utilizează anumite semne pepagină care să indice dacă ştirea respectivă poate fi citită pe un ton sobrusau, dimpotrivă, se recomandă a fi citită cu zâmbetul pe buze. Astfel,pentru a veni în ajutorul prezentatorilor, pe colŃul fiecărei pagini se aplică

semnul cu masca plângând sau, dimpotrivă, râzând. În acest fel crainicul î şi va adapta lectura la conŃinutul informaŃiei.

Irene Joanescu enunŃă şapte puncte relevante pentru întreaga scriitură a ştirilor:

“1. Scriitura pentruştiri este scurtă şi conversaŃională.2. Fiecareştire începe cu cel mai important fapt, deşi stilul audio

permite variaŃiuni pe această temă.3. În radio,ştirile sunt deseori scrise astfel încât să poată încorpora

interviuri înregistrate ale surselor. Încercăm să scriemştirea aşa încât să nuse repete cuvânt cu cuvânt ceea ce spune interlocutorul, sau, invers, înregistrarea să repete ceea ce spuneştirea.

4. Vom compune un text ce poate fi citit uşor cu voce tare. Aceasta

înseamnă că nu vom folosi un ‘lead rezumativ’ cum apare în ziare, în carecine, ce, unde, când, cum sunt deseori înghesuite în prima frază – nimeni nupoate citi cu uşurinŃăatâta informaŃie. De asemenea, ne asigurăm că toatecuvintele pe care le scriem se pronunŃăuşor.



50

5. Ştirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie să fie absolutclare. Ascultătorii nu se pot întoarce să descifreze ceva ce nu au înŃeles.

6. Ştirile radio urmează unele convenŃii standard privind structura

frazei – inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia, la începutulfrazei în loc de sfârşit.

7. Ştirile audio se concentrează pe cele mai noi întâmplări. Trebuie să ne înnoim scriptul frecvent pentru a fi siguri că nu rămânem în urmă cuevenimentele. Ascultătorii doresc să ştie ce se întâmplă acum. De aceea celemai multeştiri sunt scrise la prezent”.

RepetiŃie şi redundanŃă

Sunt două aspecte ceŃin de structura compoziŃională şi stilistică ainformaŃiei. Teoreticienii în domeniul presei sunt de acord că repetiŃia estechiar necesară, îndeosebi în presa electronică, pentru a facilita înŃelegereaşifixarea conŃinutului unei informaŃii. RepetiŃia înseamnă a spune mai multdecât o dată un detaliu, un amănunt din conŃinutulştirii. Se poate recurge laacest procedeu pentru a fi siguri că publicul a înŃeles mesajul. O vecheaxiomă spune că, pentru a fi înŃeles, un lucru trebuie spus de trei ori. Dacă de trei ori ar fi prea mult, de două ori o repetiŃie este admisă în presaradiofonică, ca, de altfel,şi într-o conversaŃie obişnuită.

Dacă faŃăde repetiŃie există o oarecare înŃelegere, faŃăde redundanŃă nu se poate arăta nici o clemenŃă. RedundanŃa înseamnă utilizarea maimultor cuvinte sau expresii pleonastice. Deşi redundanŃa apare în stilulconversaŃional, ea nu poate fi admisă în scrierea pentru radioşi, ca atare,elementele redundante trebuie eliminate.





52

• Planificareşi dezvoltare. Publicul este dornic să afle ce se punela cale pentru creşterea nivelului său de confort – drumuri, construcŃii delocuinŃe, magazine,şcoli, spitale etc.

• Conflicteşi controverse - confruntarea de idei, de poziŃii proşicontra interesează totdeauna ascultătorii.

• AcŃiuni ale grupurilor de presiune. Anumite persoane seasociază în grupuri care au anumite revendicări. Fapteleşi cererile lor –greve, marşuri, mitinguri, alte forme de protest, precumşi reacŃiileoficialităŃilor la aceste acŃiuni pot constitui subiecte de informaŃii de mare

interes.• Industria – marea majoritate a oamenilor î şi are sursa de trai din

salariile obŃinute din industrie. De aceea, orice acŃiune – dezvoltarea unor întreprinderi sau, dimpotrivă, închiderea sau reducerea activităŃii într-unanumit sector sunt subiecte deştiri apreciate de ascultători.

• Sănătate – orice problemă de sănătate poate constitui subiect deinformaŃie.

• Interesul uman - această categorie de informaŃii se referă lalucruri deosebite care li se întâmplă unor oameni obişnuiŃi.

• PersonalităŃi – faptele persoanelor publice pot fi oricândsubiecte deştiri.

• Sportul – mulŃi ascultători suportă un buletin deştiri pentru că ştiu că, la sfârşit, li se vor oferi câteva informaŃii din lumea sportuluipreferat.

• InformaŃii de sezon – legate de anumite sărbători, de anotimpurişi de vacanŃe intră în preferinŃele ascultătorilor.



53

• Ştiri de interes local – acestea nu pot lipsi din buletinele deinformaŃii difuzate de staŃiile locale, pentru că oamenii sunt interesaŃi maiales de ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere.

• Vremea – companiile de radioşi de televiziune cheltuiesc mulŃibani pentru a obŃine informaŃii meteorologice cât mai exacte. De obicei,informaŃiile despre vreme sunt prezentate la sfârşitul emisiunilor, dar, înmomentele producerii unor evenimente meteo deosebite, acest gen deştiriŃine capul de afiş al emisiunilor.

• Trafic – după vreme, al doilea lucru pe care ascultătorii doresc

să-l afle este cum se circulă prin oraş, în zona în care locuiesc sau prinŃară. Redactorii deştiri Ńin seamă de faptul că mai toate automobileleşicamioanele posedă aparate de radio. De aceea, audienŃăpe mijloacele decirculaŃie auto este foarte mare. Unele posturi de radioşi-au creat chiarcanale speciale pentru conducătorii auto.

• Animale – numărul iubitorilor de animale este tot mai mare înlume şi cuprinde toate categoriile de vârstă sau profesionale. De aceea,pentru ei, din programele de informaŃii nu trebuie să lipsească acele ştiridespre respectarea sau nerespectarea legislaŃiei de ocrotire a animalelor,faptele nostime sau tragice ale cător protagonişti sunt cei ce nu cuvântă.

În funcŃie de structura lor,ştirile sunt:• simple enunŃuri (flash-uri);• explicative (se pune accentul pe răspunsul la întrebarea „de

ce?”) ;• contextuale (background – ce permite cititorului cunoaşterea

antecedentelor evenimentului);



54

• de sinteză (un rezumat al etapelor de desf ăşurare aevenimentului).

Mai trebuie să adăugăm acestor tipuri de clasificări şi alte observaŃii.În dorinŃa de a capta interesul ascultătorilorşi de a face faŃăconcurenŃei peundele hertziene, realizatorii de programe de informaŃii caută acele subiectebombă cu care să-şi deschidă programele. ConŃinutulştirii reclamă difuzareaurgentă pentru ca postul să-şi menŃină calitatea de a fi primul care difuzează o informaŃie extrem de importantă. Uneori asemenea informaŃii se difuzează

prin transmisie directă şi prin întreruperea altor programe.. Spre deosebire deacest tip de informaŃii denumiteşi „hard news” sau „breaking news”, există şi ştiri care pot fi difuzateşi mai târziu f ără ca nimeni să piardă ceva.Acestea suntştirile soft. Dar mai există şi ştiri perene, care pot fi difuzateoricând, deoarece ideea sau problema pe care o tratează nu-şi pierdeactualitatera.

În prezent,ştirea de radio a devenit starul serviciilor de informaŃii.Oamenii aşteaptă de la radio – în acest moment când concurenŃa televiziuniieste tot mai puternic resimŃită – în primul rând, muzică şi ştiri. Ştirile celemai rapide pot fi transmise numai prin radio. Datorită rapidităŃii, ştirile radioau o mai mare credibilitate în rândul receptorilor decât cele difuzate prin altetipuri de presă. Superioritatea radioului constă în prioritatea transmiterii

ştirilor, iar prioritatea măreşte totdeauna credibilitatea.

Se afirmă în teoria presei că succesul este asigurat dacă anunŃi primulştirea. Potrivit unor sondaje, la care ne-am mai referit, jumătate dintreamericani află de la radioştirile despre evenimente importante. Prioritatea în



55

relatarea evenimentelor este o calitate determinată de mobilitateaprogramelor, costurile mai reduse de transmitere, mijloacele tehnice maipuŃin sofisticate decât cele ale televiziunii.

Grupajul. Rubricizarea

Din totdeaunaşi în toate domeniile, omul a avutşi are tendinŃa de a-şidrămui eforturile. În raŃionalizarea strădaniilor lui de a gândi sau de a seexprima, elşi-a născocit unelte proprii. A apărut de mult, poate chiar de la începuturile presei, tendinŃa de a grupa tematic subiectele pentru a-i dareceptorului posibilitatea să-şi găsească mai rapid informaŃiile preferate.

Caracterizată prin unitatea de conŃinut, de titluşi de stil, precumşi despaŃiul fix în pagina de ziar, rubrica a început să fie răspândită şi în radioprograme. Rubricile au mare căutare şi se difuzează în toate emisiunile.Grupajele deştiri din domeniul sportului, informaŃii meteo, rubricile deştiriculturale, utilitare, reclamele etc. – toate au aceleaşi ore de difuzare, înfiecare zi sau în aceleaşi zile, cu aceleaşi semnale de introducereşi de final.În acest fel, ascultătorul ar putea chiar să-şi potrivească ceasul după rubricilepreferate pe care le urmăreşte.

Recomandări

• Ştirea trebuie să fie obiectivă sau să pară cât mai obiectivă. Deaceea nu trebuie să cuprindă nici un fel de aprecieri personale aleautorului sau autorilor.



56

• Nu sunt utile în emisiunile consacrate drept “serioase” –buletinde deştiri, radiojurnale – bârfele, oricât de picante ar fi. ViaŃaintimă a personalităŃilor, scandaluri, alteştiri de senzaŃie mai ales

negative pot fi incluse în rubrici speciale.• Nu este obligatorie divulgarea surselor unor informaŃii, numai

că acestea trebuie temeinic verificate. În general, acele informaŃii dinsurse care doresc să-şi păstreze anonimatul nu se difuzează, ci suntpăstrate în carnetele de notiŃe personale ale reporterilor până laconfruntarea cu alte surse sau până la confirmarea producerii

evenimentului. Cei ce se grăbesc cu anunŃarea unui eveniment de senzaŃieurmând datele furnizate de surse neverificate riscă să se compromită – şiei şi postul de radio pentru care lucrează – şi mai sunt în primejdie să suporte rigorile justiŃiei.

• Orice informaŃie trebuie verificată cel puŃin din două surse.Cine se grăbeşte şi utilizează o singură sursă de informare, riscă fie să prezinte faptele trunchiat, lipsite de componentele relevante, fie să cadă sub influenŃa opiniei subiective a celui ce culege informaŃia.

• Reporterul aduce de pe teren mult mai multe date decât cele i-arfi necesare pentru redactarea unei informaŃii. Datele suplimentare pe carele deŃine îi sunt utile pentru alte materiale sau îi pot fi solicitate de editorpentru a rescrieştirea.



57

Camera ş tirilor – News Room

Sistemul de organizare a produc Ń iei de ş tiri are, la radio, o

configura Ń ie aparte prin “Camera ş tirilor – News Room”, al c ă rei model

este preluat de la BBC. Principiul dup ă care func Ń ioneaz ă acest

compartiment este acela ca to Ń i cei implica Ń i în procesul de culegere,

redactare, difuzare ş i prezentare a informa Ń iilor ş i în elaborarea ş i

difuzarea emisiunilor informative – buletine de ş tiri, radiojuranale – s ă

lucreze într-o echip ă puternic sudat ă , în care comunicarea,

conlucrarea, chiar solidarizarea s ă ating ă cote maxime. Existen Ń a ş i

func Ń ionarea spiritului de echip ă este condi Ń ia esen Ń ial ă în reu ş ita

acestui demers gazet ă resc, de maxim ă importan Ńăpentru orice post

de radio.

Mai mult, spiritul de echipă la Cameraştirilor are chiar o componentă

concretă, materială. ToŃi membrii unei echipe trebuie să se afle împreună, înaceeaşi încăpere pentru a putea comunica mai operativ, pentru ca oricerepartizare de sarcinişi atribuŃii, modificări de atribuŃii, modificări deemisiuni prin aparŃia unor noi evenimente în spaŃiul orar al zilei acoperit deechipă să se producă cu maximum de operativitateşi de eficienŃă, f ără discuŃii şi căutări inutile. Deci, în aceeaşi încăpere se află redactori, editori,comentatori, realizatori de emisiunişi prezentatori. Ei lucrează în ture pentrua acoperi întreaga durată a programului de emisie. Fiecare tură are uncoordonator, unul sau mai mulŃi editori, unul sau mai mulŃi comentatori,mai mulŃi prezentatori.





59

Cameraştirilor este “inima” unei redacŃii de informaŃii. Aici seştietot, se produce fiecare informaŃie ce va fi difuzată pe post. Aici se primesc

informaŃii de la reporteri de teren, cei numiŃi de americani “foot reporters”.Ei transmit informaŃiile în Cameraştirilor pentru a fi rescriseşi pentru a leda o formă menită să le facă apte spre a fi difuzate pe post. Acest proces derescriere - “rewriting” – este un proces dificilşi plin de răspundere. ÎnCamera ştirilor cei ce rescriu textele informaŃiilor au datoria să verificefiecare detaliu.

În lumea presei radiofonice există o lege: nici oştire nu se difuzează dacă nu este confirmată de cel puŃin două surse. Cei ce lucrează la Cameraştirilor au obligaŃia de a face această confruntare între surseşi de a menŃionaeventualele diferenŃe constatate la diferitele surse consultate.

Pentru a rescrie oştire şi a o propune spre difuzare, redactorii dinCameraştirilor trebuie să fie persoane foarte informate, la curent cu toateevenimentele interneşi internaŃionale, astfel încât ei să fie capabili să selectezeşi să ierarhizeze informaŃiile. Tot redactorii de la Cameraştirilorhotărăsc ce şi unde, pe parcursul unei emisiuni, se introduc inserturile deinterviuri, declaraŃii, radioreportaje. Ei ascultă, scurtează, redactează textelede prezentare a benzilor.

În Cameraştirilor se află şi secretarii de emisie, care au în grijă „bucătăria” întregii emisiuni: verificarea textelor, a paginării, întocmireasumarelor pentru fiecare emisiune, preluarea apelurilor telefonice. Tot



60

secretarii de emisie urmăresc emisiunea atunci când se difuzează pe postşisesizează în scris greşelile.

Produc Ń ia programelor de ştiri

Sistemul de organizare a producŃiei de programe de informaŃii este lafel de precis pusă la punct caşi într-o organizaŃie militară. Fiecare membrual echipei î şi cunoaşte perfect îndatoririle, le execută f ără nici un fel decomentariu, predă materialele la timpşi imediat reia lucrul pentruurmătoarea emisiune.

La începutul fiecărei ture, în cameraştirilor se desf ăşoară o şedinŃădesumar. Sunt anunŃate principalele evenimente ale tronsonului orar acoperitde echipă, cine va merge pe teren pentru procurarea informaŃiilor pentru ceemisiuni, ce dimensiuni va avea fiecare relatare.ŞedinŃa este condusă de

editorul de serviciuşi la ea asistă toate compartimentele redacŃionaleimplicate în programele de informaŃii. Multe dintre evenimente suntcunoscute din ziua precedentă, întrucât reporterii, pe teren, au aflat de lapersoane sau instituŃii competente despre ele. Aceste evenimente sunt doarreconfirmateşi li se adaugă elementele nou aflate în legătură cu desf ăşurarealor.

Unul din redactorii din cameraştirilor are îndatorirea de a citi înpermanenŃăinformaŃiile difuzate de agenŃiile de presă sau de alte surse –ziare, serviciile proprii de monitorizare etc. Aceste informaŃii sunt verificate



61

cu mare atenŃie. La aflarea unui subiect important, reporterii sunt trimişi peteren pentru a aflaşi alte detalii interesante despre respectivul eveniment.

Următoarea etapă a acestui proces este echilibrarea subiectelor. Într-oemisiune de informaŃii trebuie cuprinse toate tipurile de subiecte care îiinteresează pe ascultători – politice, economice, sociale, fapt divers, sportetc. Ponderea fiecăreia dintre aceste grupaje este stabilită de editor.

Este stabilită, totodată, modalitatea publicistică ce va fi folosită:informaŃia propriu-zisă, instantaneul, un scurt interviu, nota etc. În fiecareprogram de informaŃii este necesară alternanŃa mijloacelor de expresiepublicistică, pentru că ştirile citite de crainici pot plictisi ascultătorul, oricâtde interesante ar fi subiectele. Dimpotrivă, vocile protagoniştilor implicaŃi în evenimente, scurte secvenŃe sonore realizate la faŃa locului, în ambianŃaspecifică a întâmplărilor prezentate, stârnesc interesulşi convingascultătorii.

Orice întâmplare are mai multe unghiuri de interpretare. Fiecareprotagonist sau martor al unei întâmplări poate avea propria sa versiune înprezentarea faptelor.Ştirile de importanŃă naŃională sunt mai simplu delămurit pentru că se referă la evenimente importante în sine, fie că stârnescreacŃii pro sau contra. Faptele cuprinse în acest gen de informaŃii implică interesele unor mase largi de ascultători şi nu au nevoie de mai multe

unghiuri de abordare, ci doar de opinii care să exprime adeziunea saudelimitarea de asemenea fapte.Ştirile de interes uman sau de interes localsunt mai dificil de apreciat. În acest caz, reporterul va prezenta evenimentulaşa cum s-a desf ăşurat şi va solicitaşi opiniile, punctele de vedere ale celorimplicaŃi sau ale martorilor, care vor prezenta, de multe ori, versiuni



62

originale asupra desf ăşurării evenimentelor. De ce sunt necesare acestemărturii, chiar dacă nu aduc elemente inedite de cunoaştere ? Pentru că sporesc credibilitatea informaŃiilor, conving ascultătorii că faptele narate

chiar au avut loc, la loculşi ora indicate de reporter.

Principala dificultate pentru reporter este găsirea persoanelor celormai indicate pentru a acorda aceste scurte declaraŃii sau pentru a răspunde lacâteva întrebări. El nu trebuie să-şi piardă timpul solicitând declaraŃii unoroficialităŃi minore, ci trebuie să insiste în a aduce în emisiune cele maicredibile persoane, oameni cu atribuŃii importante în sectorul respectiv. Înaceste cazuri, o relaŃie bună cu purtătorii de cuvânt ai instituŃiilor respectivepoate fi de un real ajutor, pentru că aceştia sunt obligaŃi, prin statutul lorprofesional, să răspundă întrebărilor ziariştilor sau să-i îndrume către ceamai competentă persoană în domeniul respectiv.

Pentru a economisi timpşi energie, reporterul nu trebuie să se laseimpresionat de o secretară sau de unşef de cabinet. El trebuie să fie tenaceşisă nu renunŃe prea uşor atunci când i se spune că demnitarul pe care îl caută vorbeşte la telefon pe altă linie sau tocmai a intrat într-oşedinŃă. Reporterulva aştepta, va insista, va reveni cu un nou apel pentru că rar se întâmplă casecretara sauşeful de cabinet să-l caute, în momentul când demnitarul vaavea o clipă de răgaz. În cel mai rău caz el se va interesa ce altă persoană îl

poate înlocui în problema respectivă pe şeful mult prea ocupatşi va apela laserviciile acesteia.



63

UTILIZAREA GENURILOR PUBLICISTICE DE RADIO ÎNEMISIUNI COMPLEXE

ŞTIREAI.DefiniŃieLiteratura de specialitate conŃine o gamă vastă de definiŃii. Melvin

DeFleur şi Everette Dennis, definesc informalştirea ca „o imagine arealităŃii obŃinută repede în circumstanŃe dificile”.

Profesorul de jurnalism de la Universitatea din Oregon, Ken Metzler,oferă o altă definiŃie: ştirea este o relatare promptă, succintă a informaŃieifactuale despre evenimente, situaŃii şi idei (inclusiv opiniişi interpretări)calculată să intereseze o audienŃă şi să-i ajute pe oameni să facă faŃă mediului înconjurător”.

Thomas Franklin oferă o definiŃie mai extinsă: „orice expunere de întâmplări actuale, nepărtinitoare, corecte, afectând interesele, viaŃa şibunăstarea persoanelor care citesc, ascultă sau privesc acea prezentare”.

Prin urmare, orice întâmplare ce poate interesa sau afecta oamenii esteştire.

II.Caracteristici

Suntem confruntaŃi cu nenumărate posibilităŃi de ştiri în fiecare zi.Unele situaŃii sunt în mod clarştiri, altele nu. MulŃi cercetători şi jurnaliştiau realizat clasificări care se referă la reprezentarea aspectelor fundamentaleale aprecieriiştirilor.



64

În primul rând,ştirile sunt factuale. Aceasta înseamnă, după câte ştiucei care le pregătesc, că ştirile conŃin fapte adevărate. Totuşi există maimulte feluri de fapte: există fapte importante, adică evenimenteşi există

opinii. Prezentarea unei opinii cu impact social poate fi considerată o altă formă de prezentare a evenimentelor, evenimente rezultând din prezentareaopiniilor. Elementul factual în prezentarea evenimentelorşi opiniilor, este că evenimentele s-au întâmplatşi că opiniile au fost exprimate.

Ştirile sunt noutăŃi. MulŃi dintre noi sunt interesaŃi de întâmplărilerecente. Uneori acest interes înştirile noi este o funcŃie a curiozităŃii, în timpce alteori este o necesitate directă de a cunoaşte informaŃia de ultimă oră.

Ele sunt interesante pentru un număr semnificativ de persoane – deşinumăr semnificativ este o cantitate foarte incertă.

Avem astfel definiŃia a ceea ce constituie în general oştire:ştirea esteprezentarea unor evenimente, fapteşi opinii recente, care interesează unnumăr semnificativ de persoane.

Amploareaşi anvergura unui eveniment au un impact direct asupravalorii sale deştire.

Aspectele neobişnuite ale unui eveniment reprezintă o altă caracteristică pentru mărimirea valorii deştire. Stereotipul omului caremuşcă un cîine se menŃine adevărat în ştiri. Ştirea este generată când se întâmplă ceva ieşit din comun. Evenimentul nu trebuie să fie neapăratcutremurător, el poate fi de-a dreptul stupid.

Trebuie de asemenea să stabilim graniŃa dintre evenimenteşi pseudo-evenimente.

Conflictul. Orice luptă între oameni, grupuri sau naŃiuni poate fiinteresantă. Conflictul este cel care ne atrage atenŃia, poate duce laschimbare, iar schimbarea ne poate afecta viaŃa.



65

Dacă ar fi să facem o comparaŃie, între un cotidian, o emisiune deştiride televiziuneşi un buletin de 5 minute deştiri radio, am putea spune că defapt toate tratează aceleaşi evenimente. Limitările de timp obligă însă radioul

la două restricŃii importante: în primul rândştirile radio sunt mult maiselective; folosesc mai puŃine din temele zilei decât o face un ziar.

În al doilea rând,ştirile radio sunt mai puŃin detaliate decât celetipărite. Ele trebuie să fie mai scurte, iar această reducere este realizată maiales prin eliminarea detaliilor.

Se poate argumenta că se pot oferi mai multe detalii în comunicarearadio utilizând scrierea mai concentrată, scăzând mai degrabă numărul decuvinte decât cel de amănunte. Abordarea fundamentală a uneiştiri radio oreprezintă menŃinerea numărului de fapteşi detalii la nivelul minim. Trebuiesă tăiem cuvintele inutile, cum am face-o în orice tip de scriitură de presă.

III.Tipuri de ştiriJurnaliştii occidentali utilizează termenii deştiri „hard”şi ştiri „soft”

pentru a descrie materialele pe care le produc.Cei mai mulŃi jurnalişti sunt de acord cu principiile care fac oştire să

fie „hard”. Ea este un text conŃinând o idee puternică, dramatică, ce va stârniinstantaneu interesul publicului.Ştiri despre dezastre, crimeşi război; ştiridespre evenimente politice majore;ştiri despre personalităŃi.

Cu cât este mai proeminentă o personalitate, cu atât este mai

importantă ştirea. Un eveniment care afectează o mie de persoane înseamnă o ştire mai puternică decât un eveniment care afectează numai zece.

Ştirile hard sunt noutăŃi, deşi nu este necesar ca ele să se petreacă exact în momentul în care sunt prezentate pentru a fi calificate ca atare.



66

Termenul deştire soft poate induce în eroare. El dă impresia că ştireanu este bine focalizată, că este mai puŃin importantă decât un hard. Soft nu înseamnă neimportant.Ştirile pot fi umoristiceşi sarcastice, dar acest lucru

nu înseamnă că nu ating subiecte serioase.O ştire soft există sub multe aspecte. În unele cazuri, soft, este

sinonim cu „interes uman”, însemnând oştire care apelează la emoŃiileumane fundamental, chiar dacă nu este un subiect nou, de impact.Cercetătorii au aflat că publicul preferă să afle informaŃii despre oameni, maidegrabă decât despre lucruri. Astfel,ştirile soft sunt deseori latura umană aştirilor hard.

IV.Organizarea şi structurarea ştirilorTipuri de structură a ştiriiIndiferent de tipul de lead, cele mai multe dintre elementele de bază –

cine, ce, când, unde, cum, de ce – trebuie incluse înştire dar nu le puteminclude pe toate într-o singură frază simplă, coerentă, pentru lead; le alegemdeci pe acelea care sunt cele mai importante pentruştire. Cele mai utilizatesunt:

Unde: fiindcă posturile de radio au o atât de mare audienŃă, localizareunui eveniment este foarte importantă.

Cine: identificaŃi un vorbitor prin funcŃie înainte de a-i da numele.Când: aproape toateştirile din radio se petrec astăzi, evitaŃi folosirea

a.m.şi p.m.Există patru tipuri de structuri obişnuite pentru construirea uneiştiri

radio:



67

Problemă-soluŃie. Cea mai obişnuită structură începe cu prezentareaproblemei, oferă sprijin prin inserturi sonoreşi fapte, dă contextulşi discută soluŃiile dacă ele există.

Succesiunea temporală. O ştire poate duce ea însăşi la ordonareaideilor în funcŃie de timp. Cumştirile radio trebuie să fie cât mai actuale,secvenŃa de timp este de obicei o cronologie inversă care începe cu acŃiuneaprezentă, merge spre trecut,şi sfârşeşte cu un element viitor.

Clepsidra. Aceasta structură este tot un fel de succesiune temporală.Se începe cu un lead rezumativşi apoi se construieşte ştirea cronologic.

Circular. ImaginaŃi-vă ştirea ca un cerc. Punctul principal este lead-ul.Toate punctele de sprijin ar trebui să fie legate de ideea din lead. Spredeosebire de piramida inversată unde ideile sunt plasate în ordineadescrescătoare a importanŃei, într-o construcŃie circulară fiecare parte aştiriieste egal importantă. Sfârşitul se poate referi la ideea din lead.

Insertul sau tăieturaReprezintă echivalentul utilizării citatelor în presa scrisă. Dar există o

diferenŃă. În jurnalistmul tipărit, citatele întăresc ideile principale aleştirii.În radio, insertul duceştirea mai departe.

O ştire bună de radio va combina inserturileşi scriptul pentru a da unmaterial complet de la începutşi până la sfârşit. Într-o primă etapă trebuiealese inserturile, iar scriptul construit în jurul acestuia,şi nu invers. Alegerea

tăieturilor de bandă este prin ea însăşi o artă. În timp ce sunt alese tăieturileziaristul trebuie să conştientizeze în fiecare clipă ce vrea să transmită: Caresunt faptele? Care sunt evenimentele importante care au avut loc? Care suntideile principale?



68

Un mod simplu de eficientizare a acestor operaŃiuni este concepereaunei liste cu detalii. Un lucru foarte important de reŃinut pentru acela ceredactează ştirea este următorul: „nu sacrificaŃi conŃinutul pentru formă!”

Dacă scriitura de ziar este structurată într-o piramidă inversată – ceeace înseamnă că informaŃia cea mai importantă este inclusă în lead, urmată decele mai importante detalii, scriitura radio este liniară; are un început, uncuprinsşi o încheiere.

Inserturile sonoreEste bine să utilizăm inserturi sonore atunci când:Interviul înregistrat exprimă mai multă opinie decât fapte concrete.

Jurnaliştii pot transmite faptele de obicei mai bine decât persoanaintervievată, dar nu pot surprinde savoarea vorbelor cuiva. Există altceva însegmentul de interviu care dă autoritate sau interes suplimentar tăieturii(sirene în fundal sau zgomotul unei zone în construcŃie).

Segmentul de interviu reprezintă drama umană.Inserturile nu trebuie să fie cutremurătoare pentru a fi eficiente. Orice

oferă comentariu, un plus de claritate, sau un unghi interesant merită folosit.Inserturile sunt eficiente când conŃin sunetele evenimentului.

Jurnaliştii radio exploatează inserturile la maximum atunci când lasă sunetul – sunetul singur, cunoscutşi ca sunet brut –şi vocile să spună ştirea.Un alt lucru important: nu începeŃi şi nu sfârşiŃi ştirea cu un insert. Se începe

ştirea cu propria voce,şi insertul este mutat ceva mai jos.

Lansările şi anunŃurileÎn redactarea uneiştiri pentru jurnalele de actualităŃi complexe,

începutul uneiştiri nu înseamnă primele cuvinte ale reporterului. Sunt



69

primele cuvinte ale gazdei, prezentatorul. Punctul de plecare este numitlansare sau introducere gazdă.

Lansarea ar trebui să dea faptele de bază ale ştirii şi să spună

ascultătorului de ceştirea este importantă. Ar trebui scrisă astfel încât să conducă direct la partea de text a reporterului.

Lansările pot precedaşi pachetul deştiri al unui reporter. Acestea suntscrise mai mult ca un lead dar nu trebuie să repete lead-ul reporterului.

Un anunŃ înseamnă câteva propoziŃii care au rostul de a ispitiascultătorul să rămână pe post pentruştirea ce va veni după publicitate sauurmătorul buletin.

V.Scrierea ştirilorBazele scriiturii unorştiri de radioExistă 7 puncte relevante în redactarea uneiştiri de radio:Scriitura pentruştirile audio este scurtă şi conversaŃională. Fiecare

ştire începe cu cel mai important fapt astfel încât să poată încorporainterviuri înregistrate ale surselor. Vom compune un text ce poate fi citituşor cu voce tare.

Ştirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie să fie absolutclare.

Ştirile radio urmează unele convenŃii standard privind structura frazei– inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia la începutul frazei în

loc de început.Ştirile radio se concentrează pe cele mai noi întâmplări. Ştirile sunt

scrise la prezent.

Lead-ul



70

Lead-ul este semnalul ca audienŃa să înceapă să asculte, de aceea nutrebuie să conŃină detalii importante. Nu este lead-ul din presa scrisă: cine –ce – unde – cum – de ce? La una sau două din aceste întrebări tradiŃionale se

poate răspunde, dar nu la toate.Orice detalii includem într-un lead difuzat pe calea undelor, ele ar

trebui plasate spre finalul acestuia. Trebuie să presupunem că audienŃa nu vada atenŃie primelor câteva cuvinte ale lead-ului.

Jurnaliştii radioşi-au dezvoltate propriul lor stil de scriere a lead-ului,unul ce a atras atenŃia ascultătorului, l-a introdus uşor în subiect cu unul saudouă fapte importante. Fraza de început într-oştire radio este asemănătoareunui titlu de ziar.

Din cele 6 întrebări, cele două la care este posibil să răspundem înlead sunt „Ce?”şi „Unde?”. „De ce?” este o întrebare la care nu se răspundeaproape niciodată într-un lead radio.

Cele mai multe lead.-uri pot fi grupate în patru tipuri fundamentale:Lead-ul standard (direct) – este o expunere explicită a faptelor,

utilizându-le pe acelea care vor fi mai sigure pentru atragerea atenŃieiascultătorului. Este forma cea mai obişnuită de lead.

Lead-ul de fapt divers (soft) – pentruştirile cu impact mai puŃin seriosşi imediat pot fi mai multe posibilităŃi de alegere în scrierea lead-ului. Depildă se poate alege un lead ce prezintă un unghi de interes uman alştirii, ununghi de prevedere a viitorului sau un lead ce leagă ştirea de alte subiecte.

Lead-ul întârziat – numit uneorişi lead aruncat sau structural, această formă reprezintă un adevărat anunŃpentru audienŃă. El spune puŃin desprefaptele dinştire, dar introduce o afirmaŃie sau o întrebare provocatoare, lacare audienŃa răspunde „Oare despre ce e vorba”şi rămâne pe recepŃie.



71

Lead-ul umbrelă – uneori două sau mai multeştiri pot fi strâns legate între ele, sau pot fi de o asemenea importanŃăîncât fraza lead a jurnaluluitrebuie să acopere mai mult decât oştire. În acest caz va fi necesar să scrieŃi

un lead umbrelă, numit uneorişi trecerea în revistă.

Tipuri de organizare a corpuluiştiriiLead-ul va fi urmat de corpulştirii. Există câteva abordări folosite în

mod obişnuit în prezentarea informaŃiilor:Succesiunea cronologică – folosită pentru ştirile în care există o

succesiune a evneimentelor. Este comună pentru ştirile despre crime,dezastre, accidente etc

Succesiunea efect – cauză Succesiunea acŃiune – reacŃiune – folosită mai ales pentruştirile în

care există mai mult de un singur punct de vedere

Nume de persoane„Numele fac ştiri” este o axiomă banală pentru jurnalişti, dar

adevărată pentru toate tipurile deştiri – fie ele pentru ziare, reviste, radio sauteleviziune.

În textul de ziar, numele din lead este cel care atrage atenŃia. Dar înştirile radio, dacă începem cu un nume, ascultătorul nu este gata să-l audă, şiprobabil nu-l va auzi, petrecând restul timpuluiştirii întrebându-se despre

cine vorbim. De aceea este necesar să „indicăm” ascultătorului că va apăreaun nume înştire. Acest lucru se face printr-o frază descriptivă.

Regula generală este amânarea celor mai multe nume sau denumiripână în a doua sau a treia frază. Dacă numele este larg cunoscutşi este un



72

instrument de atragere a atenŃiei prin el însuşi, atunci este posibil ca el să înceapă ştirea.

Dar dacă începem cu un nume, trebuie să ne asigurăm că el este

cunoscut bine de toŃi ascultătorii. Sunt cazuri în care nu este indicată utilizarea numelor, mai ales cândştirea nu include persoane locale. Deexemplu prezentarea unui accident aviatic în FlorenŃa care a ucis 125 depasageri este importantă, dar numele lor nu are nicio semnificaŃie pentruascultătorii care nu sunt din FlorenŃa. Este suficient să dăm numele lor.

Citatele directeÎn scriitura radio, citatele care apar în script – nu cele care sunt

înregistrate – sunt în general parafrazate. Aceasta înseamnă că ele suntrescrise, dar reflectă cu acurateŃe ceea ce a spus persoana implicată îneveniment. Există două motive principale pentru a face acest lucru: estedificil de citit un text care conŃine citate exacte, nu există un mod convenabilde a indica un citat. Ghilimelele nu servesc la nimic în textul difuzat. Nu seuitilizează „citez”şi „am încheiat citatul” sau astfel de indicaŃii pe post, cuexcepŃia cazului când citatul este atât de important sau bizar încât vrem să neasigurăm că ascultătorii înŃeleg perfect că acestea sunt cuvinteleinterlocutoruluişi nu ale prezentatorului.

Putem alege să construim oştire povestită parafrazând citatul, în locsă-l difuzăm direct. Un lead anunŃar merge în astfel de situaŃii. SituaŃiile

sunt multiple, este imposibil să existe o regulă de aur în ceea ce priveşteutilizarea citatelor, există însă câteva linii generale:

Nu folosiŃi citate directe lungi. Este imposibil pentru un ascultător să urmărească o afirmaŃie lungă, complexă. Este mult mai eficient să le rupeŃi în citate indirecte prin parafrazarea sursei.



73

Dacă este necesar să folosiŃi un citat lung, rupeŃi-l prin numirea surseide mai multe ori în timpul citatului.

IndicaŃi întotdeauna exact audienŃei când începeşi când se termină

citatul.

SelectareaştirilorRedactoriişefi şi editorii de rubrică pot utiliza următoarele criterii

pentru a alege dintreştirile existente:AudienŃa – oştire trebuie să fie relevantă pentru audienŃa saOportunitatea – ca jurnalişti trebuie să găsim un unghi ce dă ştirii o

anumită oportunitateImpactul – impactulştirii depinde de cât de multă audienŃă este

afectată, cât de direct este efectul,şi cât de imediat este acestaProeminenŃa – numele sunt importante înştiri, bineînŃeles cele care

sunt uşor de recunoscut, proeminenteProximitate – oamenii sunt interesaŃi de evenimentele care se întâmplă

cât mai aproape de ei, sau în care poate fi dezvoltat un unghi local. Acestcriteriu este strâns legat de impact, fiindcă ştirile locale vor avea un impactmai mare asupra audienŃei locale

Conflictul – publicul va rămâne atent la astfel de teme atâta timp câtrezultatul este incert

Ineditul

Personalizarea.

INTERVIULDefiniŃie



74

Interviul este genul ce constituie inima jurnalismului audio-vizual.Succesiune de întrebări şi răspunsuri într-o întrevedere solicitată de ziarist, elreprezintă o conversaŃie mediatizată. Interviul este genul jurnalistic cel mai

utilizat, atât ca modalitate de colectare a informaŃiei câtşi ca element de sinestătător în conŃinutul unei emisiuni.

Tipuri de interviuDupă modul de realizare:Interviu instantaneu – este folosit mai ales ca ilustraŃie audio în

buletinele deştiri, pentru că adaugă credibilitate prin introducerea surselor încomunicarea directă cu ascultătorii.

Interviul pregătit – folosit pentru obŃinerea de informaŃii, opinii,explicaŃii etc.şi poate fi folosit atât ca bază pentru realizarea altor tipuri deemisiuni (reportaje, buletine deştiri, anchete, comentarii, emisiunicomplexe), câtşi ca material de sine stătător.

În funcŃie de circumstanŃele realizării:interviuri prin întâlnire directă – reporterulşi interlocutorul aflându-se

faŃă-n faŃă, într-un loc ales de comun acord dinainte (în cazul unui interviupregătit) sau la locul evenimentului (în cazul întâlnirilor neprevăzute)

interviuri la faŃa locului – realizate în timpul producerii evenimentuluisau imediat după evenimentşi difuzate în următorul buletin deştiri

interviuri la o conferinŃăde presă – este mai bine ca interviul luat unui

purtător de cuvânt la o conferinŃăde presă să fie luat la sfârşitul întâlnirii. Decele mai multe ori, ritmul cuiva care vorbeşte la o conferinŃăde presă estelent şi poate fi iritant pentru radio. Totuşi, în unele cazuri, cuvintele înregistrate în prima variantă a rostirii lor facştirea mai interesantă.





76

susŃine sau respinge o teorie. Scopul este de a afla ce gândesc cei în cauză referitor la subiect.

Interviul afectiv – are scopul de a oferi o viziune generală asupra

interlocutorului, a.î. ascultătorul să înŃeleagă mai bine situaŃia în care esteimplicat intervievatul, în termeni umani. Exemple specifice suntsentimentele rudelor minerilor îngropaŃi într-un accident. Putereasentimentului prezent este mai importantă decât raŃiunea.

Durata conversaŃiei preliminare diferă considerabil în funcŃie decircumstanŃe; ea poate fi un proces îndelungat, dar există un moment propicepentru a începe înregistrareaşi este important ca reporterul să fie atent să nupiardă acest moment, deoarece o asemenea situaŃie nu lasă posibilitatea dereluare.

interviul de personaitate – înseamnă întâlnirea cu un individremarcabil sau celebru, în măsură să-şi facă bilanŃul carierei, o vedetă sau ostea a sportului care î şi povesteşte drumul în viaŃă. Unele interviuri au însă ca obiectiv doar atragerea atenŃiei publicului asupra unui fapt excepŃional. Înasemenea cazuri, jurnaliştii sutn chemaŃi să joace un rol de promovare aacestor fapte mai ales când sunt implicaŃi bani publici, prin finanŃare directă sau subvenŃii.

Aceste categorii de interviu pot apărea împreună cu pregătirea unuimaterial pentru o anchetă, un documentar sau un reportaj.

Etapele sunt următoarele: mai întâi faptele, informaŃia de background

sau ordinea evenimentelor; apoi interpretarea, semnificaŃia sau implicaŃiilefaptelor; efectul lor asupra oamenilor, o reacŃie personală la temă.

Fiecare interviu este diferit, dar două principii rămân fundamentalepentru reporter: să asculte atentşi să întrebe mereu „De ce?”.



77

Etapele realizării interviuluiAlegerea temeişi a interlocutoruluiReporterul trebuie să ştie mai întâi ce vrea să afle şi apoi să determine

de la cine. Este esenŃial să fie bine pregătit, ceea ce înseamnă o muncă decercetare în intervalul de timp pe care îl are la dispoziŃie, astfel încât să ştiede unde să ia informaŃia necesară cât mai repede.

Jurnalistul trebuie în astfel de situaŃii să fie un bun psiholog, să deadovadă de înŃelegereşi răbdare atunci când este cazul.

Reporterul are la îndemână câteva criterii de ghidare:Celebritatea, personalitatea individuluiAutoritatea informaŃiei deŃinuteRealizările deosebiteImplicarea într-un eveniment ineditSimŃul umorului sau capacitatea de a crea atmosferă.

DocumentareaJurnalistul trebuie să studieze pe cât posibil totul în legătură cu

personajul pe care îl va intervieva, pentru că numai astfel î şi poate formulacorect întrebările. Înainte de a merge la interviu, reporterul trebuie să fiesigur că posedă mereu următoarele informaŃii: numele întreg alinterlocutorului, activitatea sa, titlul său oficial.

El trebuie de asemenea să aibă fixat foarte bine scopul interviuluişi

implicit tehnicile pe care doreşte să le folosească.Există o relaŃie directă între cât de multeştie reporterul înainte de

interviuşi cât va afla în timpul acestuia.Este bine ca jurnalistul să cunoască dinainte:



78

Contextul istoric al temei, de la evenimentele anterioare importante lasituaŃia actuală

Argumentele aduse în mod obişnuit atât pentru, câtşi împotriva unor

aspecte ale temeiSubtilităŃile temei, reporterul să fie atent să nu simplifice excesiv

lucrurile, în încercarea de a face subiectul mai uşor de înŃelesLiderii sau avocaŃii temei, precumşi pe oponenŃii ei.CondiŃiile pe care trebuie să le îndeplinească reporterul înainte de a

porni la realizarea interviului sunt:Să obŃină suficientă informaŃie asupra subiectuluişi interlocutorului,

astfel încât să poată deŃine controlul interviului;Să cunoască în detaliu ceea ce trebuie să scoată în evidenŃăinterviul;Să-şi fixeze întrebările cheie.

Pregătirea întrebărilorBaza interviului o constituie întrebarea. Calitatea întrebărilor

determină calitatea răspunsurilor. De aceea, exprimarea concisă a ideilor,simplitatea, formularea la obiect sunt calităŃi esenŃiale pentru construireaunor întrebări eficiente.

Pregătirea unui interviu presupuneşi realizarea unor liste de întrebări.Ea serveşte doar ca linie de orientareşi pentru a menŃine interviul alert, încazul unei pauze de discuŃie. Este de asemenea o modadlitate de verificare la

final, pentru a vedea dacă au fost acoperite toate punctele vizate.Un interviu este o conversaŃie cu un scop. De aceea întrebările pot fi

clasificate, în diferite categorii:În funcŃie de scop:- Întrebări factuale sau de informaŃie – care oferă date concrete





80

După forma răspunsului cerut: întrebări deschise – sunt cele care necesită un răspuns elaborat întrebări închise – pot căpăta un răspuns într-un singur cuvânt.

Mai există de asemenea Întrebări de întindere – introduc ideea lăsăriirăspunsurilor la latitudinea interlocutorului, care alege dintr-o gamă largă deposibilităŃi.

Un alt tip de întrebare, care de asemenea pare de ajutor, este cea detipul sau – sau.

Întrebările trebuie formulate scurtşi simplu, iar reporterul trebuie să aibă grijă ca întrebările să-i fie clare mai întâi lui însuşi. Ocazional, jurnaliştii întreabă dacă pot pune întrebări. Acest lucru este, desigur, inutil,din moment ce acceptarea interviului reprezintă acceptarea faptului de arăspunde la întrebări.

Interviul prin telefonReporterii de radio au dezvoltat o specie de interviu deosebită, prin

telefon, acesta fiind cel mai rapidşi cel mai simplu mod de a lua un interviupentru acest canal.

Există însă şi dezavantaje:este cel mai uşor de ocolit de către cel vizatreporterul nici nu poate fi sigur că discută cu persoana dorită calitatea sunetului nu este cea mai bună pentru folosirea acestui tip de

interviu în buletinele deştiri şi, cu excepŃia urgenŃelor înregistrările de acesttip nu se folosesc dacă se poate aranja un alt tip de interviu

posibilitatea interlocutorului să înŃeleagă greşit întrebarea este maimare, deci formularea lor trebuie f ăcută cu mai multă atenŃie.



81

Persoana căutată trebuie neapărat informată că discuŃia se înregistrează, iar la sfârşitul interviului reporterul trebuie să întrebe dacă poate reveni pentru informaŃii adiŃionale.

Legile interviului radiofonic

Prima şi cea mai importantă este alegerea intervievatului. În strînsă legătură cu această cerinŃăeste aceea a adecvării întrebărilor la persoanaintervievată. Formulele stereotipe nu-şi au locul în interviu. Întrebările nutrebuie să repete prezentarea f ăcută de realizatorul emisiunii. În interviurile

“live” - din ce în ce mai frecvente în emisiuni - misiunea reporterului estemult mai complicată. El trebuie să fie atent la desf ăşurarea în timp adiscuŃiei, astfel încât să nu se depăşească timpul alocat. Mai trebuie să aibă grijă ca, în derularea discuŃiei, să nu se producă pauze, să intervină operativpentru acoperirea oricăror hiaturi sau ezitări ale invitatului.

Locul de desf ăşurare a interviului este, de asemenea, deosebit deimportant. Ideal este ca interviul să fie luat în mediul ambiant specificinterlocutorului, pentru ca el să se comporte cât mai firesc, să nu se simtă stresat de atmosfera ultratehnică a unui studiou de radio sau de prezenŃa ladiscuŃie a unor persoane necunoscute (tehnicienii din studio).

Ani de-a rândul interviurile pentru radio erau concepute mai întâi pehârtieşi apoi erau citite pe două voci – reporterşi intervievat -, înregistrate,fonotecateşi, în sfârşit, difuzate. Se mima, de multe ori cu succes, dar deşimai multe ori f ără, stilul oral, încercându-se o interpretare a textului. Eraşidificil,şi nespecific unei prese orale prin definiŃie. Procedeul era preferat din



82

cauza fricii, în primul rând. Frică de interlocutor, care ar fi putut să spună cine ştie ce pe post, frică de reporter, careşi el ar fi putut scăpa de subcontrolul mai marilor săi şi să ofenseze vreo persoană sus pusă. Interviul

inregistrat, fonotecat, ascultat , cenzuratşi vizat de mai marii redacŃiei eraprezentat în emisiuni. Dar, în acest fel nici interlocutorul, nici reporterul numai aveau nici un fel de personalitate, nu se mai putea face vreo distincŃie între interlocutorişi reporteri. Totul era anost, oamenii citeau ca nişteautomate texte ce nu le aparŃineau.

Vorbirea liberă a înviorat emisiunile de radio. Mai mult, vorbirea “îndirect”, de la faŃa locului, cu emoŃia specifică, le conferă emisiunilor un plusde autenticitateşi de interes.

Concluzii:

• Radioreporterul, autor de interviuri, trebuie să se pregătească foarte bine, să-şi alcătuiască o documentare minuŃioasă asuprainterlocutoruluişi asupra temei, să-şi conceapă foarte atent întrebările,astfel încât, în orice moment al conversaŃiei, când interlocutorul este înpană de inspiraŃie sau dă un răspuns mai succint, să fie gata să intervină cu o altă întrebare sau cu un comentariu care să ducă mai departediscuŃia.

• Reporterul este, de fapt, purtătorul de cuvânt al ascultătorilor

săi. Este un fel de broker, a cărui misiune este să acŃioneze în numeleşi în interesul „clienŃilor săi” – ascultătorii. De aceea, vorbind în numelelor, el trebuie să-i ceară invitatului său acele răspunsuri pe carereceptorii ar dori să le audă.



83

• IntonaŃia cu care sunt rostite întrebările şi răspunsurile suntesenŃiale pentru conferirea sensului dorit unei discuŃii. Elementelenonlingvistice – tonul, accentul, punctele de suspensie, suprapunerea de

voci, exclamaŃiile, interjecŃiile – pot sublinia sensul dorit, exprimat princuvinte sau, dimpotrivă, pot da un înŃeles contrar unei fraze. Controlulasupra acestor elemente nonlingvistice trebuie să aparŃină în totalitatereporterului. El trebuie să-şi controleze nu numai fiecare cuvânt, darşimodul cum îl rosteşte şi, de asemenea, trebuie să sesizeze oriceinflexiune a vocii interlocutorului, care ar putea denatura sensul discuŃiei

şi să solicite o explicaŃie. (De pildă se poate adresa interlocutorului cuintervenŃii de genul: “remarc în vocea dumneavoastră o undă de îndoială”, “sesizez o notă ironică în felul cum prezentaŃi lucrurile” etc.)

• Reporterul trebuie să-i dea şansa interlocutorului să răspundă prezentând informaŃiile pe care le deŃine. Întrebările trebuie să-i ofereaceastă posibilitate. Un reporter care vorbeşte mai mult decâtinterlocutorul, dându-i acestuia posibilitatea doar să rostească nişterăspunsuri monosilabice sau să nu-şi termine nici o frază nu este unprofesionist. În aceste situaŃii prezenŃa interlocutorului nu se justifică, darnici reporterul nu va avea zile multe de lucru în continuare în redacŃiarespectivă.

• Întrebările la care trebuie să răspundă interlocutorul sunt celeadresate în interviu, pe care le-au auzitşi ascultătorii. Ceea ce s-a discutat

înainte de începerea interviului reprezintă o discuŃie particulară, iar, dacă reporterul consideră utilă prezentarea unor informaŃii aflate în afarainterviului propriu-zis, atunci el va adresa întrebările şi va primirăspunsurile aşteptate, f ără referiri la discuŃiile din afara interviului.



84

• Reporterul nu se miră pe parcursul interviului, nu aprobă şi nudezaprobă, indiferent de răspunsurile pe care i le invitatul său. El nurămâne un ascultător pasiv al răspunsurilor, ci, urmărindu-le cu atenŃie,

este gata oricând să intervină cu o întrebare suplimentară sau cusublinierea unei idei exprimate de interlocutor.

REPORTAJULDefiniŃie

„Specie publicistică apelând adesea la modalităŃi literare de expresie,care informează operativ asupra unor realităŃi, situaŃii, evenimente de interesgeneral sau ocazional” (Mic DicŃionar Enciclopedic).

„Etimologic, un reportaj este un raport,şi unulşi celălalt informează.Dar scopurile lor sunt diferite. Raportul este un mijloc de comunicare întreiniŃiaŃi. Reportajul este un mod de comunicare ce descrie marelui publicspectacolul unui eveniment”.

„Prin definiŃie un reportaj raportează ceea ce se întâmplă şi ceea ce s-a întâmplat. El prezintă un eveniment, o situaŃie, expune fapte”.

DicŃionarul Explicativ al Limbii Române adaugă la această definiŃiefaptul că informaŃiile sunt „culese de obicei de la faŃa locului”

IdeeaMunca reporterului este una creativă. Ca reporter eşti mereu în căutare

de subiecte. Cum să le găseşti?Fii atent la poveştile spuse de cei din jur. Pot fi o sursă de subiecte.Nu neglija subiectele care vin spre tine.Altă sursă de idei sunt ziarele, posturile de televiziune sau de radio.



85

Uneori ideile vin purşi simplu din întâmplările trăite de reporter. Deaceea trebuie spirit de observaŃie şi o atenŃie veşnic trează.

Subiectele î Ńi pot fi date din redacŃie.

DocumentareaCe informaŃii cauŃi atunci când te documentezi?Pierre Ganz consideră că după ce te-ai decis asupra subiectului,

reporterul trebuie să obŃină cât mai multe informaŃii despre:informaŃii despre eveniment. În cazul în care evenimentul este

spontan, nu se pot găsi informaŃii în serviciul de documentare. În schimbdacă evenimentul este previzibil, de regulă reporterul ar trebui să găsească mai multe informaŃii în baza de date a instituŃiei în care lucrează.

InformaŃii despre protagonişti. Reporterul trebuie să cunoască suficiente date despre protagonişitii evenimentului pentru a-i înŃelegeşi a-iprezenta

InformaŃii despre cadrul în care se desf ăşoară evenimentul. Detaliidespre topografia locului, detalii geografice sau care privesc arhitectura.

InformaŃii despre contextul evenimentului (background). Fără acesteinformaŃii, reporterul riscă să nu înŃeleagă sau să înŃeleagă doar într-o mică măsură evenimentul.

Un truc – caută evenimente similareşi vezi cum au decurs, ceprobleme au apărut pe parcursul desf ăşurării lor.

ModalităŃi şi surse de documentareObservaŃia directă – cele mai convingătoare relatări sunt cele ale

faptelor pe care jurnalistul le observă în mod direct.



86

Intervievarea – de cele mai multe ori jurnalistul nu se află la faŃalocului, aşa că este nevoit să-şi construiască reportajul bazându-se perelatările unor persoane care deŃin informaŃii despre evenimentul produs.

Aceştia sunt:Martorii oculari – ajuns la locul unde s-a produs

evenimentul,reporterul trebuie să discute în primul rând cu martorii. ÎndiscuŃia cu aceştia un rol important îl au flerul reporteruluişi capacitatea sade a evalua oamenii.

Organizatorii – pot da cele mai sigure informaŃii în cazulevenimentelor anunŃate. DiscuŃia trebuie purtată cu persoana cea maiautorizată să dea lămuriri în problema care ne interesează.

AutorităŃileProtagoniştii – î Ńi pot da informaŃii de primă mână. Trebuie să fii atent

la informaŃiile pe care le ceri.Jurnaliştii aflaŃi la faŃa locului – este posibil ca alŃi colegi de presă să

fi ajuns înaintea ta la locul evenimentului, să aibă surse mai bune sau să fiespecializaŃi în domeniul respectiv. Trebuie însă să-i cunoşti destul de bine încât să ai încredere că au înŃeles exact despre ce este vorba, că sursele lorsunt credibileşi că nu au niciun motiv să distorsioneze informaŃia.

Specialiştii – în multe situaŃii reporterul are nevoie de ajutorulspecialiştilor, care să dea anumite explicaŃii. Specialiştii sunt „o sursă deinformaŃii dificilă pentru ascultătorii care nu lucrează în domeniu”. Limbajul

lor constituie un real handicap pentru canalul mediatic ce difuzează informaŃia pentru un public larg.

Reporterul – Ganz consideră că reporterul este el însuşi o sursă.„Reporterul nu este o maşină de înregistrat suneteşi imagini”. Ceea ce vedeeste un lucru subiectiv, dar constituie, în egală măsură o sursă. El trebuie să



87

scrie despre ceea ce vede, ce aude, despre ceea ce i se spune, să fie atent lamirosuri, la sunete de fond: cele cinci simŃuri ale sale sunt în alertă”.Reporterul trebuie să aibă el însuşi o părere.

Cercetarea documentelor oficiale – orice instituŃie de presă ar trebui să aibă un serviciu de documentare. Aici se găsesc colecŃiile ziarelor, precumşidosare tematice.

Presa – dacă instituŃia la care lucrezi nu are documentare, sau dacă reporterul este prea grăbit să ajungă la documentare, poate folosi informaŃiileapărute în ziare sau difuzate de posturile de radio – tv.

Documente oficialeşi acte – titluri de proprietate, testamente,certificate de căsătorie, certificate de deces, rapoarte de autopsie, diplome,citaŃii, mandate de arestare, dări de seamă, autorizaŃii declaraŃii, stenogrameetc.

Internetul – este util atunci când organizatorii evenimentului au o bază de date care poate fi consultată. Sau când faci un reportaj tematic (de exdespre violenŃa în familie) poŃi intra în legătură cu organizaŃii care combatviolenŃa în familie, cu potenŃiali interlocutori.

Mape de presă, comunicate – sau orice alte materiale puse ladispoziŃie de organizatori.

CărŃile de specialitate, enciclopediile, dicŃionarele.

Important de reŃinut!

dacă ai timp documentează-te cât mai mult cu putinŃă asupraevenimentului la care urmează să participi

fii atent la utilizarea informaŃiilor „neoficiale”şi a celor off the recordevită intoxicările



88

verifică din două surse informaŃiile pe care le obŃii, foloseştedocumentarea pentru a cunoaşte lucrurile în profunzime

nu neglija documentarea zilnică

cel mai preŃios serviciu de documentare este memorianotează corect numele. Notează cu atenŃie funcŃiilenotează cifrele exactefoloseşte-Ńi spiritul de observaŃie

Alegerea unghiului de abordare.Uneori unghiul de abordare se stabileşte din redacŃie. Alteori

redactorul este cel care trebuie să-l aleagă. Pierre Ganz numeşte mai multecriterii după care se face alegerea unghiului de abordare:

actualitatea, noutatea informaŃieifaptele observateşi elementele de care reporterul dispunepublicul căruia îi este destinat reportajulSe întâmplă ca, în momentul în careŃi se cere să faci un reportaj să te

gândeşti deja la un unghi de abordare, dat în urma documentării să-Ńischimbi compelt optica asupra subiectului. Sunt cazuri în care unghiul deabordare se stabileşte din redacŃie.

De multe ori, alegerea unghiului de abordare arată maturitatea jurnalistică la care a ajuns reporterul.

Important de reŃinut!Orice reportaj trebuie să aibă un unghi de abordareUn subiect se poate aborda din mai multe unghiuri. Important este ca

după ce îl identifici, să îl alegi pe cel mai convenabil.



89

Uneori unghiul de abordare rezultă din documentare, alteori el aparepe măsură ce se derulează evenimentul. Nu trebuie ezitată schimbareaunghiului de abordare dacă în timpul înregistrării, reporterul simte că a găsit

un alt unghi, mai pertinent, din care poate fi privit subiectul.

ConstrucŃia reportajuluiPentru construcŃia reportajului, reporerul are de parcurs patru etape

principale:Alcătuirea planului de reportaj.Manualul pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est precizează că

în timp ce în presă majoritatea articolelor informative sunt scrise conformstilului piramidei inversate, în radio se foloseşte unitatea dramatică: punctulculminant, cauzaşi efectul.

Punctul culminant oferă ascultătorului esenŃa materialului, cauzaspune de ce s-a întâmplat, împrejurările în care s-a produs evenimentul;partea cu efectul oferă ascultătorului contextulşi eventualşi câteva sugestiidespre consecinŃele evenimentului în viitor.

Planul de reportaj trebuie să:ÎŃi ordoneze logic ideileSă fie o proiecŃie a celui mai bun mod în care informaŃia jurnalistului

poate să ajungă la ascultătorSă distribuie unitarşi logic informaŃia a.î. ea să fie receptată în mod

optim de ascultătorSă includă toate punctele de vedere care vor trebui prezentate în

reportajSă facă inventarul celor mai importante informaŃii pe care va trebui sa

le contina reportajul



90

Selectarea inserturilor sonoreInserturile cuprind de regulă: informaŃii esenŃiale; decizii; apeluri;

acuzaŃii grave, dure; declaraŃii foarte importante; declaraŃii şocante;

declaraŃii contradictorii; declaraŃii amuzante; puncte de vedere; opinii;concluzii; mărturii.

Durata inserturilor: în medie insertul trebuie să aibă între 12şi 20 desecunde. Această regulă este valabilă pentru reportajele deştiri sau pentrucele care urmează a fi difuzate în emisiunile de actualităŃi, reportaje care deregulă au unul sau două minute. Un insert mai lung de 25 de secundeplictiseşte. Este indicat ca un insert de 30 de secunde să fie fragmentat îndouă inserturi a câte 15 secunde. AlternanŃa insert – vocea reporterului –insert dă dinamism textului.

Inserturi scurte: există cazuri în care insertul are 3 secunde. De celemai multe ori, aceste inserturi scurte au un impact mai puternic decâtinserturile de 12-15 secunde.

Inserturile lungi: în anumite situaŃii inserturile sunt mai lungi de 20chiar 30 de secunde. Există două posibilităŃi: difuzezi insertul integralşicontezi pe faptul că povestea este atât de interesantă, încât ascultătorul nu-şiva pierde atenŃia: sau spargi insertul cu muzică pentru a-i da ascultătoruluitimp să respire.

Scopul folosirii inserturilor: credibilitateaScrierea textului

Scriptul trebuie să respecte regulile de bază ale scriiturii de radio:fraze scurte, cuvinte simple, exprimare clară, concisă etc.

O parte foarte importantă a scriptului este introducerea (atacul), caretrebuie să capteze atenŃia ascultătorului, să incite, să „vândă reportajul”.Prima frază trebuie să indice unghiul care va fi abordat în reportaj. Ea va



91

conŃine cele mai noi, mai puterniceşi mai incitante elementeşi trebuie să dea indicii asupra ambianŃei, asupra analizei care va fi f ăcută sau dezvoltată în reportaj.

Introducerea nu trebuie să vândă mai mult decât oferă reportajul.Prima frază este folosită pentru „pregătirea terenului”.

Langlois menŃionează trei reguli pentru redactarea unui bun atac: fiŃiscurt, captaŃi atenŃia ascultătorilor, includeŃi un element cheie alştirii.Scriptul trebuie să includă:

InformaŃii principale (altele decât cele din inserturi) – acestea trebuieprezentate corect, într-o ordine logică.

Parafrazarea – de regulă se foloseşte în script pentru a reda o nuanŃă exactă din discursul vorbitorului sau pentru a atrage atenŃia asupra uneianumite sintagme folosite de acesta. Parafrazarea conferă dinamism scriptulişi apropie tonul acestuia de cel al insertului.

Descrierea – reporterul de radio trebuie să compună imagini în minteaascultătorului, iar descrierea este una din modalităŃile prin care realizează acest lucru. De aceea trebuie să fie foarte atent la detalii.

Impresiile – opiniile reporterului – scriptul include impresiile,opiniile reporterului în calitatea sa de participant direct la evenimente. Acestlucru nu poate însă să afecteze neutralitatea materialului. A exprima o opinienu înseamnă a fi părtinitor sau a da verdicte. Exprimă-Ńi trăirile dar nu le lăsasă te domine.

Finalul – trebuie construit cu multă atenŃie. El poate să exprimeconcluzia la care au dus faptele – declaraŃiile despre care s-a vorbit înreportaj. Finalul reportajului poate formula o întrebare sau poate lansa unsubiect de meditaŃie care să dea posibilitatea ascultătorului să tragă singurconcluzia. În unele situaŃii, în cazul reportajelor care oferă informaŃii utile,



92

finalul poate fi o informaŃie care să-i ajute pe cei interesaŃi să afle mai multedespre subiect.

„Finalul este punctul de rezonanŃăal reportajului. El închide unghiul.

Dar această concluzie nu trebuie să capete forma unei morale. Ea poate să ofere o deschidere către alt subiect sau către un punct rămas în suspensie lamomentul redactării reportajului” (Ganz)

De asemenea mai trebuieŃinut contşi de următoarele aspecte:Exprimarea trebuie să fie clară. Scriptul trebuie să conŃină cuvinte

simple, comune, uşor de înŃeles şi de pronunŃat. Textul trebuie să pară vorbit;

AlăturaŃi cuvintele astfel încât să fie uşor de exprimat;Exprimarea trebuie să fie adecvată genului de reportaj pe care îl faci;Nu cădea în patima exprimărilor „preŃioase”. Nu folosiŃi cuvinte pe

care nu le înŃelegeŃi.EvitaŃi abundenŃa de adjective, numerale, superlative. FolosiŃi verbe

dinamiceşi preferaŃi verbeleşi cuvintele concrete celor abstracte;EvitaŃi să repetaŃi în mod deranjant un cuvânt. Este indicată folosirea

sinonimelor;În prima frază în care trebuie să aminteşti despre vorbitor, îi spui

numele completşi funcŃia.Înregistrarea scriptului, montajulşi fonotecareaJaques Larue-Langlois defineşte montajul „tăiere a unui text

înregistrat”. El enumeră următoarele tipuri de mesaj:Montajul de reducere – are drept scop reducerea unui material sonor

prea lung sau a unui material în care vorbitorul nu se exprimă clar;Montajul de curăŃire – prin care se elimină repetiŃiile, pauzele,

zgomotele, respiraŃiile care se aud deranjant, sunetele parazitare;





94

Reportaj informativ (transmite informaŃii) – are scopul de a informaascultătorul, este scurtşi dinamic, este cel mai folosit tip de reportaj folosit în buletinele deştiri

Reportaj afectiv (transmiteştirea) – transmite o anumită stare, are odurată mai mare decât cel informativ, adesea este susŃinut de muzică şisunete de fond

Reportaj interpretativ – ajută ascultătorul să interpreteze informaŃiileprimite, include opinii ale specialiştilor

Reportaj de personalitate (transmite informaŃii despre personalitateainterlocutorului)

Reportaj de atmosferă (descrie atmosfera în care s-a desf ăşurat uneveniment)

Reportaj de analiză (transmite un punct de vedere)

RELATAREASpre deosebire de „materialul produs”, relatarea nu conŃine inserturi

de niciun fel. Este un text prezentat. Acest gen publicistic este cel mai întâlnit în corespondenŃele radiofonice, transmise prin telefon sau circuitspecial.

Relatările pot fi prezente atât în emisiunile de tip magazin, câtşi înrubrici, ele fiind des introduse de către prezentator. Durata relatărilor nu estelimitată, ea are în general cam aceleaşi dimensiuni caşi materialele produse.

Dar trebuieŃinut cont de faptul că aceste texte, care sunt prezentate decătre un singur prezentatorşi nu conŃin zgomote de fond sau alte înregistrărila faŃa locului au o putere de atracŃie mult mai limitată asupra ascultătorilor.

Ca atare, întotdeauna se va încerca să se acorde prioritate unuimaterial produs faŃăde o relatare simplă.



BIBLIOGRAFIE

1. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism , Ed. Polirom, Iaşi,

pp.237-262.2. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism , Ed. Polirom, Iaşi,

pp.135-195, 196-240.3. Garvey, Daniel, Rivers, William, 1982, News Writing for Elections

Principles. Examples. Applications, WPC , pp.4-13, 21-38, 89-115,197-207 sau L’information radio-televisé , (trad.), 1987, Bruxelles,pp.1-17, 56-71, 95-130, 140-150, 156-157, 220-230.

4. Joanescu, Irene, 1999, Radioul modern. Tratarea informa Ń iei şi genuri

informative , Ed. ALL, pp.55-158.5. Haas, Michaelşi colab., (trad.), 2001, Radio management , pp.81-87,

113-122, 192-226.6. Traciuc, Vasile, Jurnalism radio , Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.

Documents

productia emisiunilor radiofonice