PSIHOLINGVISTICĂ

LEGĂTURA DINTRE SENSIBILITATE ȘI INTELIGENȚĂ

Aristotel consideră procesele mentale ale unui copil, că fiind similare din punct de vedere calitativ, cu cele a unui adult, însă copilul are mai puţină experienţă cu mediul înconjurător, prin urmare şi mai puţină cunoaştere. În plus, consideră că nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întâi în simţuri ilustrează legătură intelectului cu sensibilitatea, cu senzaţiile, percepţiile şi reprezentările. 1

O altă perspectiva importantă a fost elaborată de Plato, care era de părere că indivizii se nasc cu structuri de cunoştinţe, care se descoperă pe parcursul vieţii, prinintermediul procesului de gândire. 2

Immanuel Kant a sintetizat ambele viziuni, cea empirică şi cea raţionalistă, şi a afirmat faptul că oamenii se nasc cu structuri simple mentale de bază ce impun o regularitate asupra informaţiei senzoriale.

C. Contantinescu foloseşte următoarea definiţie (2007): „Inteligenţa reprezintă capacitatea de manipulare şi operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice şi abstracte”.3 De-a lungul istoriei, părerile față de inteligență au oscilat de la acceptarea și sublinierea rolului ei în cunoaștere, până la diminuarea semnificației ei sau chiar până la eliminarea ei din existența umană.

Inteligenţa este un proces şi o caracteristică a adaptării biologice, ce presupune asimilarea informaţiilor culese prin experimentarea mediului înconjurător. Elementele care alcătuiesc mediul înconjurător sunt obiectele, lucrurile, fiinţele şi fenomenele, care sunt recepţionate cu cel puţin unul din cele cinci simţuri. La fiecare dintre acestea, se pot percepe senzorial două componente distincte, dar interrelaţionate: calităţile şi însuşirile. Calităţile sunt percepute că fiind obiecte, iar însuşirile sunt proprietăţi a căror modificare este percepută senzorial. Spre exemplu, proprietatea unui prosop se poate transforma dintr-un prosop uscat într-un prosop umed, în timpce obiectul prosop îşi păstrează calitatea unui prosop. Din acest motiv, proprietatea este atributul obiectului, ce îi da o anumită însuşire, formându-se astfel o relaţieîntre cele două componente.

Inteligenţa, în concepţia lui Ciccero, ”este funcţia minţii care face legături între legături.” 4Astfel că se foloseşte de o baza de informaţii mai extinsă, ce cuprinde în total 5 tipuri de relaţii, între obiecte şi proprietăţi; între obiecte; între obiecte şi clase de obiecte; între clase de obiecte şi între clase de clase de obiecte. Toate cele 5 relaţii, nu sunt perceptibile vizual, nu sunt întotdeauna elaborate conştient, însă oferă baza pentru încorporarea de informaţii noi, care transformă constant structura inteligenţei în funcţie de noile elemente. Având în vedere că sunt singurele tipuri de relaţii pe care un individ le poate înţelege, ele mai sunt numite şi fapte sau stări de fapt.

Însă, Piaget consideră că inteligenţă este o formă de adaptare biologică5, în timp ce cunoaşterea este cea care se modifică în funcţie de relaţiile dintre elementele din mediul înconjurător. Acesta era de părere că, cunoaşterea este construită de fiecare individ prin intermediul a două procese complementare: asimilare şi acomodare. În Dicţionarul de Psihologie, acomodarea este definită că fiind “procesul de adaptare datorită căruia un organism poate suportă, fără pericol, modificările mediului extern”. Din acest motiv, indivizii se acomodează la frig, într-un grup de oameni necunoscuţi, sau cu studierea unei materii noi,

1 http://homepages.phonecoop.coop/vamos/work/lecturenotes/lgu/piaget/piaget1.html2 Idem3 http://en.wikipedia.org/wiki/Intelligence#Definitions4 Dictionar de Psihologie, Paul Popescu Neveanu5 Jean PIAGET, Nasterea inteligentei la copil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p.9

2

în scopul supravieţuirii, socializării şi adezvoltării. Pe de cealaltă parte, asimilarea reprezintă “conduita activă prin care modificăm mediul în loc să ne acomodăm acestuia”.

Teoria formulată de Piaget, presupune că în momentul în care copiii interacţionează cu diverse elemente din mediul înconjurător, ei organizează informaţiile în grupuri de idei interrelaţionate, numite structuri psihice. Aceste structuri psihice, sau ”scheme ale imaginaţiei” 6aşa cum erau denumite de Kant, reflectă un set specific de acţiuni fizice sau psihice, aplicate într-o anumită situaţie.

În viziunea lui Kant, o schemă nu este o imagine, ci o capacitate de a formă imagini sau de a construi modele. 7 Schema unui concept pur al înţelegerii, este ceva ce nu se poate integra într-o imagine. Aceste structuri pot fi aplicate şi altor situaţii(ca atunci când individul asimilează informaţii noi şi le include într-o categorie) într-un proces de generalizare8. Totodată, aceste structuri pot fi combinate pentru a forma secvenţe de acţiuni mai complexe. Astfel, atunci când copiii descoperă ceva nou, ei fie le asimilează într-o schemă deja existenţa, fie crează o schemă complet nouă. (Wadsworth 1996) Spre exemplu, atunci când descoperă obiectul banană fie îl asimilează în schemă fructelor, fie crează şi îl include într-o schemă nouă cu fructe exotice.

În plus, Piaget era de părere că în stadiile incipiente ale dezvoltării individului se formează o bază de informaţii moştenite genetic. Peste aceste informaţii, explorarea mediului înconjurător de către copil, permite construirea unor procese intelectuale din ce în ce mai complexe, cu care poate realiza reprezentări mentale.

Conform teoriei lui, dezvoltarea cognitivă se desfăşoară în 4 etape distincte.9

Etapa senzoriomotorie începe la naştere şi se încheie în momentul în care copilul ajunge în jurul vârstei de 2 ani. La această vârstă, copilul nu poate recrea imagini mentale ale obiectelor care nu se află în proximitatea să vizuală, astfel că inteligenţă să se dezvoltă prin intermediul interacţiunilor sale cu mediul înconjurător.

Etapa preoperațională durează de obicei 4-5 ani, adică până în momentul în care copilul împlineşte vartsa de 6-7 ani. Conform spuselor lui Piaget, această este etapă în care gândirea prinde formă. Copiii sunt capabili să formeze reprezentări mentale ale unor obiecte pe care nu le văd, însă nu au capacitatea de a-şi folosi raţionamentul.

Etapa operaţiilor concrete, are loc la copiii cu vârstă până în 11 sau 12 ani. Aceştia sunt capabili să folosească raţionamentul şi pot face diferenţa între viziunea lor şi cea a altor persoane.

Ultimul stadiu este cel al operaţiilor formale. Copiii care se află în acest stadiu şi-au dezvoltat capacitatea de a abstractiză.

Un alt principiu important din teoria lui Piaget, se referă la faptul că există diverse limitări moştenite pe cale genetică de organismul uman. Din această cauză, chiar dacă un copil de 2 ani se confruntă cu diverse provocări şi informaţii noi, el tot nu poate trece automat în următoarea etapă. Piaget este de părere că un copil nu poate crea scheme noi şi complexe, atât timp cât nu interacţionează, asimilează şi se acomodează cu acele idei noi. Din acest

6 http://en.wikipedia.org/wiki/Schema_(Kant)#Judgment 7 Philosophy-An introduction to Kant, Professor Ralph Barton Perry, Harvard Classics, Vol. 51, W.A. Neilson8 Nasterea inteligentei la copil, Jean PIAGET, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p.519 Idem, p.

3

motiv a ajuns la concluzia că inteligenţa depinde şi se foloseşte de procesele asimilate şi înnăscute.

Modelul Standard de Științe Sociale (MSSS)10 propune o diviziune fundamentală între biologie și cultură. Biologia dotează oamenii cu cele cinci simțuri, câteva unități, cum ar fi foame și frică, și cu o capacitate generală de a învăța. Dar evoluția biologică, a fost înlocuită de evoluția culturală. Cultura este o entitate autonomă care prezintă dorința de a se perpetua prin înființarea așteptărilor și atribuirea rolurilor, care poate varia în mod arbitrar de la societate la societate. Așadar, biologia este "la fel de importantă ca și cultura, având capacitatea de a impune "constrângeri" asupra comportamentului, și din acest motiv comportamentul indivizilor este un amestec din cele două.

Creierul trebuie să combine informațiile culese prin intermediul simțurilor, cu ipotezele despre lume, pentru a putea face o alegere inteligentă. Însă, atunci când lumea modifică ipotezele, individul poate cădea pradă unei iluzii, iar asta este exact ceea ce se întâmplă în percepția unei stari de fapt, cum ar fi si relatia de rudenie, cand se folosește de anumite informatii cheie pentru a percepe o persoana ca ”frate” sau ”sora”. Prin intermediul simțurilor, sunt stimulate anumite circuite, care formeaza modele de sunete, mirosuri, gusturi, și astfel se consideră că simțurile sunt concepute pentru a înregistra informația. 11

Însă, Robert Sternberg consideră că majoritatea teoriilor elaborate anterior, erau incomplete. El a abordat o altă perspectivă, conturată prin teoria triarhica a inteligenţei, care presupune că inteligenţă apare din echilibrul capacităţii analitice, creative şi practice, care funcţionează complementar. (Sternberg, 1999). Capacitatea analitică permite evaluarea, analiză, compararea şi discriminarea informaţiei. Capacitatea creativă da naştere invențiior, descoperirilor, şi creativităţii în general, iar capacitatea practică leagă împreună cele două capacităţi, şi îi oferă individului posibilitatea să aplice tot ce a asimilat şi înţeles într-un anumit context.

Există însă numeroase teorii ale inteligenţei, care acordă o atenţie sporită importanţei discriminării senzoriale în dezvoltarea inteligenţei.

John Locke consideră că simţurile formează baza cunoaşterii, şi că inteligenţa depinde de patru elemente de bază: ideile, percepţia, acordul şi dezacordul ideilor. 12

Galton a dezvoltat mai departe noţiunea conform căreia diferenţele subtile în discriminarea senzorială trebuie să fie legate de diferenţele de abilităţi cognitive la nivel individual. 13Galton susţine ipoteza prin care, diferenţele de la nivelul capacităţilor mentale dintre indivizi, sunt corelate cu diferenţele capacităţilor de discriminare senzorială. Discriminarea senzorială a fost introdusă pentru a oferi un mecanism ce leagă inteligenţă de factorul ereditar. Galton era de părere că moştenirea ancestrală influenţează dezvoltarea sistemului nervos şi că diferenţele de la nivelul sistemului nervos influenţează abilităţile de procesare a informaţiilor de bază.14

Teoretic, el consideră discriminarea senzorială că fiind cea mai simplă formă de operaţie mentală care este intelectivă.

10 http://www.psy.cmu.edu/~rakison/Problems%20with%20SSSM%202011.pdf 11 Idem12 Locke’s Sensitive Knowledge: Knowledge Or Assurance, Samuel C. Rickless, University of California, San Diego13 Sensory Discrimination as Related to General Intelligence; G. Scott Acton, David H. Schroeder14 Handbook of Intelligence, Robert J. Sternberg

4

Mai mulţi psihologi, printre care şi Cattell şi Sperman au fost de părere că inteligenţă şi discriminările senzoriale sunt corelate între ele. 15 Cu toate acestea, nu există dovezi foarte puternice pentru a susţine aceste observaţii, dar nici pentru a susţine contrariul.

Din acest motiv, unii cercetători au luat în calcul şi alte variabile. Din cauza faptului că în creierele noastre se prelucrează cantităţi uriaşe de informaţii, eficientă creierului poate depinde de capacitatea de a suprimă informaţia irelevantă.

Într-un studiu16, cercetătorii au demonstrat că capacitatea unui individ de discriminare vizuală într-o sarcina uşoară, care reflectă atât viteză de procesare cât şi suprimarea perceptuală, este puternic legată de nivelul IQ-ului. Indivizii care au un IQ ridicat, cu toate că percep rapid obiectele mici aflate în mişcare, prezintă deficienţe disproporţionat de mari în perceperea mişcării pe măsură ce creşte dimensiunea stimulului. Aceste observaţii creează o legătură între inteligenţă şi nivelul scăzut de suprimare senzorială a obiectelor de dimensiuni mari. Concluzia lor a fost că abilitatea de a suprima informaţia irelevantă şi de a procesa informaţia relevanţă, constrânge atât inteligenţă cât şi discriminarea senzorială să ofere o bază de informare-procesare pentru această legătură observată între ele.

În lucrarea Sensory functioning and intelligence in old age: A strong connection, cercetătorii Ulman Lindenberger şi Paul B. Baltes au prezentat un model structural 17care leagă diferenţele de vârstă în funcţionarea senzorială, de diferenţele de vârstă în performanţele cognitive şi determina măsura în care variaţia legată de vârstă în funcţionarea intelectuală, este legată de diferenţele individuale în funcţionarea senzorială. Aceştia au examinat dacă rezultatele variază în funcţie de grupa de vârstă, sex, demenţă, sau severitatea afecţiunilor senzoriale, şi au comparat rezultatele lor cu o analiză anterioară cu privire la relaţia dintre funcţionare senzorială şi performanţă cognitivă.

Cei doi au ajuns la concluzia că vârstă afectează vederea şi auzul, care, la rândul lor afectează împreună inteligenţă. Şi, de asemenea că vârstă a avut un efect mai mare asupra vederii decât asupra auzului. Pe scurt, rezultatele acestor analize se concentrează în două observaţii clare. În primul rând, un model structural care reprezintă diferenţele de vârstă în funcţionarea intelectuală că o consecinţă indirectă a diferenţelor de vârstă în funcţionarea senzorială, ce a fost complet în concordanţă cu datele studiului.

În al doilea rând, vârsta a avut un efect mai mare asupra vederii decât asupra acuității auditive. În schimb, diferența dintre efectul acuității vizuale asupra funcționării inteligenței și efectul acuității auditive asupra funcționării inteligenței nu a fost semnificativă. Acuitatea vizuală a explicat 41,3% și acuitatea auditivă 34,6% din varianța totală in funcționarea intelectuală. Luate impreună, vederea și auzul reprezentau 49,2% din total și 93,1% din variația legată de vârstă.

Constatările lor sugerează faptul că funcționarea senzorială este o grupare de diferențe individuale importantă în funcționarea inteligenței la persoanele în vârstă și foarte în vârstă. (70-103 ani)

15 http://www.intelltheory.com/map.shtml 16 A strong interactive link between sensory discriminations and intelligence;Michael D. Melnick, Bryan R. Harrison, Sohee Park, Loisa Bennetto, Duje Tadin, Jun 3, 2013; 23(11): 1013–1017.17 Sensory functioning and intelligence in old age: A strong connection; U. Lindenberger, P.B.Baltes; Psychology and aging;1994; Vol.9; No.3; 339-355

5

Amploarea relației dintre funcționarea senzorială și functionarea inteligenței, observate în acest studiu, se află în contradicție cu rezultatele unor studii efectuate pe grupuri de indivizi mai tineri, inclusiv segmente de tineri și oameni în vârstă. (Era și colab., 1986; Owsley colab., 1991; Thomas și colab., 1983).18

În acest articol, cercetătorii au prezentat o nouă viziune asupra naturii proceselor cognitive care sugerează că există un nucleu comun, adică, procese senzorial - cognitive automate, care formează baza unor procesele cognitive de nivel superior. S-a arătat că procesele senzorial-cognitive automate sunt împărtăşite de oameni şi diverse alte specii şi apar în diferite etape de dezvoltare şi chiar în diferite stări de conştiinţă.

Mai mult decât atât, aceste procese perceptive-cognitive complexe, în primul rând găsite la adulţii în stare de veghe, apar în mod similar chiar şi la nou-născuţi în timpul somnului, la animalele anesteziate, şi la oamenii adulţi profund sedaţi, sugerând aşadar că ele formează nucleul comun perceptual-cognitiv al proceselor cognitive în general.

Însă, localizarea pe creier a facultăţilor psihice a implicat o serie de controverse şi opinii contrare.

Frenologia a fost o ştiinţă, o facultate psihologică şi o teorie a creierului şi a reprezentat ceea ce frenologii secolului 19 au numit-o ”singura ştiinţă adevărată a minţii”. Termenul frenologie a fost utilizat prima dată în Marea Britanie, în jurul anului 1815, de către fizicianul T.I.M. Forster. Termenul are rădăcini greceşti: phren înseamnă minte, iar logos înseamnă studiu, aşadar se ocupă cu studiul minţii.19

La dezvoltarea teoriei frenologiei, şi-a adus contribuţii semnificative fizicianul vienez Franz Joseph Gall (1758-1828) şi ulterior J.C. Spurzheim(1826). Însă, chiar şi Gall nu a acceptat acest termen, denumindu-şi singur sistemul că organologie, şi în final fiziologia creierului uman. Frenologia este o disciplină anatomo-fiziologică de localizare a facultăţilor, funcţiilor sau structurilor psihice, care implică analiză caracterelor oamenilor şi a minţii lor, cât şi specularea interacţiunilor dintre facultăţile minţii. În concepţia lui F.J. Gall, creierul este organul minţii, iar mintea este o entitate formată din multiple facultăţi înnăscute şi distincte. Deoarece sunt distincte, fiecare facultate trebuie să aparţină unei anumite zone, mai exact, unui ”organ” specific din creier.

Cu toate acestea, majoritatea gânditorilor şi cercetătorilor, consideră că, în special în cazul facultăţilor complexe precum inteligenţă sau gândirea, nu există zone specifice pentru localizarea acestora. Dar există în continuare această orientare, care susţine cercetările anatomo-fiziologice de localizare a structurilor corespunzătoare inteligenţei, sau a unor facultăţi psihice, şi în zilele noastre.

Accesul nostru la lumea exterioară sau la natură şi varietatea obiectelor din care este alcătuită, se realizează prin percepţie. În primul rând există distincţia între actul de a vedea şi a obiectului văzut. Experienţa vizuală se prezintă că o conştientizare directă a unei structuri fizice complexe. Aceasta prezintă un punct de vedere, şi o perspectivă. Obiectele opace se prezintă că obiecte fizice tridimensionale care formează o serie de relaţii reciproce şi pentru corpul subiectului perceptor.

18 Sensory functioning and intelligence in old age: A strong connection; U. Lindenberger, P.B.Baltes; Psychology and aging;1994; Vol.9; No.3; 339-35519 http://www.historyofphrenology.org.uk/overview.htm

6

În al doilea rând, există distincţia, la care s-a tot făcut aluzie, între obiectele percepute şi ca ce(cum) sunt ele percepute. Astfel, în percepţia veridică, ce are loc în condiţii optime, obiectul nu este spre exemplu, doar o cărămidă care este roşie şi rectangulară pe partea dinspre mine, ci se vede că este o cărămidă, care este roşie şi rectangulare pe partea opusă. A fost elaborată o distincţie între obiectul vizual şi judecată perceptuală despre obiect. Această din urmă a fost interpretată că un tip special de credinţă ipotetică.

Obiectele şi proprietăţile sunt perceptibile senzorial, în timp ce relaţiile dintre obiecte şi proprietăţi nu pot fi percepute cu ajutorul senzorilor, ci pot fi deductibile fiind inteligibile.

Funcţiile esenţiale pentru activitatea mentală, generatoare de cunoaştere sunt prelucrare spaţio-temporală a, şi aplicarea conceptelor la intrări, senzoriale. Cunoaşterea presupune concepte, precum şi percepţii.

În concluzie, inteligenţa este alcătuită dintr-un un sistem de relaţii, activităţi şi procese psihice complexe, care o situează pe o poziţie superioară în raport cu experienţă senzorială, dar se bazează pe ea, folosindu-se de capacităţile creierului uman.

7

Bibliografie:

Cărți:

How the mind works, Steven PINKER, Penguin Books Ltd., Middlesex, England, 1998

Handbook of Intelligence, Robert J. Sternberg, Cambridge University Press, Cambridge, UK, 2000

Nașterea inteligenței la copil, Jean PIAGET, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973

Articole:

Locke’s ‘Sensitive Knowledge’: Knowledge Or Assurance, Samuel C. Rickless, University of California, San Diego

Teorii contemporane despre inteligență, Sorin-Avram Vîrtop, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 3/2010

Philosophy-An introduction to Kant, Professor Ralph Barton Perry, Harvard Classics, Vol. 51, W.A. Neilson

Surse internet:

https://books.google.ro/books? id=YnBGMpIMfJ0C&pg=PA268&lpg=PA268&dq=galton+sensory+discrimination&source=bl&ots=l0ELjxuZB_&sig=bsUujy6jyb19lDdgdO7yEOOzxJI&hl=ro&sa=X&ei=uSbIVK-wFcLMygPq-YCYAg&ved=0CGoQ6AEwCA#v=onepage&q=galton%20sensory%20discrimination&f=false

http://www.utgjiu.ro/revista/dppd/pdf/2010-03/4_SORIN_AVRAM_VIRTOP.pdf http://philosophyfaculty.ucsd.edu/faculty/rickless/Rickless/Research_files/LockeSK-

FInal.pdfa http://www.utgjiu.ro/revista/dppd/pdf/2010-03/4_SORIN_AVRAM_VIRTOP.pdf http://en.wikipedia.org/wiki/Intelligence#Definitions http://www.psy.cmu.edu/~rakison/Problems%20with%20SSSM%202011.pdf http://www.historyofphrenology.org.uk/overview.htm

8