Upload
alina-cristina-cotoi
View
23
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
hghgf
Citation preview
Senzaționalul în presa românească
Cum se scriu articolele, care este scopul lor și ce trebuie să cuprindă pentru a atrage
publicul? Ei bine, citind presa românească din anul ”90 și până acum, ne putem da seama că
jurnalismul a luat o cu totul altă formă și se abate foarte mult de la norme atât etice cât și
morale. Astfel, sub patronajul anumitor interese, fie ele politice sau economice, presa nu mai
îndeplinește aceeași funcție de la care a plecat, aceea de a apăra interesele publicului și de a
„funcționa ca un câine de pază” al publicului, așa cum se scrie în toate documentele
deontologice și mai ales, nu-și mai respectă proria libertate câștigată după Revoluția din 89.
Este o libertate mascată pe care presa românească o amintește dar acționează diferit.
Astfel, apar două tipuri de jurnalism: cel tradițional și jurnalismul „modern”. Jurnalismul
tradițional se bazează pe activitatea media de a informa cu adevărat publicul, de a da
importanța cuvenită informațiilor de interes public, pe când, jurnalismul „modern”, așa cum îmi
place mie să spun, este acel jurnalism „îmbrăcat” cu teribilism, tabloidizare și mai ales,
SENZAȚIONAL.
Ceea ce își propune lucrarea de față este de a analiza această transformare mass-media în
general și a presei românești în special, de a măsura gradul de tabloidizare și de a afla cât
apelează presa la titluri „bombastice” și la un limbaj popular pentru vânarea unui tiraj
nemăsurat.
Voi începe prin a defini SENZAȚIONALUL așa cum apare acest termen în DEX:
SENZAŢION'AL, -Ă, senzaţionali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimeşte,
emoţionează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ţi-o-] - Din fr. sensationnel.
Adoptând metoda senzaționalului pentru a atrage publicul, presa românească se
îndepărtează tot mai mult de obiectivele pe care ar trebui să le atingă de fapt. Din presă de
informare se transformă în presă de scandal. Astfel ajungem la „jurnalismul modern”.
Practica jurnalistică a evoluat atât prin tradiția expertă cât și prin cea emancipaționistă.
Modelul culturii moderne fiind bazat pe noțiunea de audiență activă, a primit o susținere
puternică în epoca recentă datorită creșterii numărului de inovații produse de utilizatori și
creșterii cantității de conținut produs de consumatori1.
Pentru a obține un jurnalism modern, liber, era nevoie de un public cât mai divers din toate
clasele sociale, astfel că inventarea, extinderea și stabilirea publicului cititor de masă a durat
mai mult de o generație și nu a fost o realizare exclusivă a presei. Predica religioasă și ficțiunea
de divertisment au luat și ele formă tipărită contribuind la formarea acestui public. Dar
jurnalismul nu putea să se dezvolte fără presa pauperă, iar publicul cititor, publicul
modernității, nu putea să se dezvolte fără jurnalism2.
Presa senzațională a apărut tot la cerințele unui public modern, pe principiul ,,Ce vreți, asta
vă dăm”. Și mentalitatea oamenilor începe să se schimbe odată cu apariția jurnalismului
modern. Tot mai mulți sunt interesați de ceea ce citesc. Și aici nu mă refer la informații sociale,
culturale sau politice, ci la informații din domeniul monden, personalități, lifestars. Presa și
publicul se află într-o relație de interdependență, astfel că publicul nu ar putea trăi fără cel puțin
o sursă de informare, iar presa nu ar exista dacă omul nu i-ar compune tirajul.
Revenind la analiza mea pe senzaționalul în presa românească, am găsit câteva titluri în care
este utilizat cuvântul:
SENZAȚIONAL. Camara Abubaca, un viitor primar. Partidul lui Dan
Diaconescu se pregătește să cucerească Moldova (Duminică, 22 Ianuarie 2012, Evenimentul zilei)
Optimismul revine puternic în Europa, după licitaţiile spectaculoase
derulate de Italia şi Spania
Când ochii investitorilor din întreaga lume erau aţintiţi pe Europa, mai exact pe
licitaţiile derulate de Italia şi Spania, acestea s-au încheiat cu rezultate senzaţionale,
dincolo de cele mai optimiste aşteptări, cu randamente în scădere puternică şi cu sume
atrase peste nivelul programat. Pe fondul acestor rezultate incredibile, ca la un semn
monedele emergente s-au apreciat substanţial.
(Joi, 12 Ianuarie 2012, Capital)
1
JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. 2
Ibidem, p. 1
Record senzaţional în Formula 1 Germanul Sebastian Vettel, campionul mondial al ultimelor două sezoane în "Marele
Circ", a obţinut al 15-lea pole-position din această stagiune, depăşind astfel recordul lui
Nigel Mansell din 1992. . (Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011, Evenimentul zilei)
Pe fondul acestor cuvinte „populare” care măresc tirajul ziarelor, apar tot mai multe articole
„de senzație” menite să contureze un limbaj popular. Acesta este utilizat mai ales pentru
facilitarea înțelegerii textului de către un public variat. Limbajul colocvial nu mărește numai
tirajul ci și credibilitatea. Prin utlizarea unor sintagme ca : „cerc vicios”, ,,profi nemulțumiți”,
presa urmărește să-și atragă publicul și să-și creeze o imagine oarecum părtinitoare.
Asistăm la intersectarea limbajului popular cu cel cultivat în diferite grade. Asistăm, de
fapt la varianta citadină, întemeiată pe scris, a limbajului oral corespunzător unui anumit tip de
cultură „de după blocuri”.
În ceea ce privește limbajul popular, avem și aici exemple în care presa ,,bombardează” cu
sintagme colocviale pentru a atrage cât mai mulți cititori:
"Becali i-a dat un ultimatum lui Lăcătuş" (apropo.ro, 7.08.2008),
"Ultimatumul lui Taher" (realitatea.net, 27.05.2008),
"am scos linoleumul, dar a rămas o peliculă groasă de prenadez" (sfaturi.eva.ro);
"mercurul s-a scurs într-un loc greu accesibil: între marginea linoleumului şi perete" (daciaclub.ro)
Dar şi formele scurte, neacceptate de normă, apar destul de des:
"am trimis un ultimat firmei" (tirgumures.ro, proces-verbal, 2007);
"ultimatul european pentru modificarea taxei auto" (realitatea.net, 20.03.2007);
"scoaterea linoleului" (forum.softpedia.com)
"Regii asfaltului" se plâng că afacerea deszăpezitului nu e profitabilă, dar, "din
eleganţă", nu renunţă la contracte. De ce cred ei că UN MILIARD DE EURO nu e de
ajuns” (26.01.2012, GÂNDUL)
„Jamie Oliver forţează McDonald's să scoată o SUBSTANŢĂ PERICULOASĂ din
reţeta de hamburgeri” ( Gândul, 27.01.2012)
„Înarmaţi cu lopeţi şI ÎNFOFOLIȚI bine, iubitorii de animale au reuşit ÎNTR-UN
FINAL, după ce şi-au abandonat maşinile şI au parcurs o BUNĂ BUCATĂ de drum pe
jos, să ajungă la adăpostul de la Glina. După câteva ore de muncă, timp în care au
săpat cu mâinile pentru că nu ştiau dacă există animale îngropate sub nămeţi,
voluntarii au reuşit să deszăpezească ţarcurile. Operaţiunile vor continua însă şI
astăzi, deoarece peste noapte zăpada de pe câmp a fost VISCOLITĂ iar ţarcurile se
află din nou sub nămeţi. (Evenimentul zilei, 27.01.2012)
Cuvintele „asfalt”, „substanță” „periculos”, „înfofoloți”, etc fac parte dintr-un limbaj
popular comun.
„Jurnalismul popular predatează democraţia cu câteva zeci de ani. Agitaţia în legătură cu
emanciparea populară necesită mase de cititori potenţial activişti şi pentru a-i atrage şi reţine
presa pauperă trebuia să înveţe tehnicile textualităţii sau ceea ce comicul american Stephen
Colbert – amintindu-ne de rolul central al comicului satiric în politica adevărului (şi adevărul
politicii) – numea „adevărăţenie”3.
Ziarele radicale au făcut pionierat în privinţa uniunii dintre divertisment şi emancipare,
naraţiune şi naţiune, realism şi reprezentare. Ele încercau să propage adevărurile esenţiale în
forma unor poveşti captivante. Se adresau direct experienţei şi în limba celor pe care doreau să-
i reprezinte; alăturând şi încapsulând identităţile şi aspiraţiile a miriade de indivizi într-o
comunitate imaginată a cărei voce era ziarul însuşi. Nu se dădeau înapoi de la folosirea ficţiunii
ca mijloc pentru a-şi atinge scopurile, la fel ca şi faptele, iar graniţa dintre fapte şi ficţiune era
foarte neclară”4.
Astfel se întâmplă și acum într-o societate în care primează concurența bazată pe
„suplimentarea” știrilor și nerespectarea adevărului aflat sub patronajul intreselor politice și
economice.
Suplimentarea știrilor prin „neadevăruri”, fotojurnalismul și TABLOIDUL:
De multe ori, timpul este principalul inamic al unui ziarist. Iar când vine vorba de
exclusivitate, acesta trece prin impasul de a publica sau nu informația survenită în urma unor
zvonuri, fără prea multă documentare. Având insuficientă informație pentru a forma un articol,
jurnaliștii sunt nevoiți să „împodobească” informația pentru a deveni o știre credibilă. Prea
3
JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, p. 4
4
Ibidem
multă îmbinare a realului cu fantasticul strică, iar prea puțină, îi subminează credibilitatea.
Astfel, o serie întreagă de ziare sunt publicate în formatul unui TABLOID.
TABLOÍD, -Ă, tabloizi, -de, adj. (Despre publicații) Cu formatul de dimensiuni reduse față de cel
obișnuit.Din engl. tabloid, fr.tabloïde.5
TABLOÍD s. n., adj. (cotidian) care are jumătate din formatul tradițional al unui ziar. (<
engl. tabloid,fr. tabloïde)
tabloíd s.n.,adj.m.,pl.tabloízi; f.sg. tabloídă, pl. tabloíde
Printre puținele caracteristici pe care le au încomun tabloidele cu presa cotidiană, se numără
bazarea aproape în exclusivitate pe vânzările chioșcurilor de ziare, o primă pagină care în acest
context pare să funcționeze ca un poster- dominată de o fotografie și de un titlu cu trimitere la
un singur articol - și fotografii care ocupă mai mult din conținutul articolului de fond decât se
obișnuiește în alte segmente ale presei cotidiene.6
Ștefan Bănică Junior, presupusul tată al fiicei Adrianei Nicolae are, într-adevăr, trăsături asemănătoare cu fetița
Anna Lesko a rupt rochia lui Bote la filmarea noului videoclip
5
DEX (Dicționarul explicativ al limbii române) 6
Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p.143
În urma analizelor făcute de Biroul Român de Audit al Tirajelor, în topul celor mai vândute
10 ziare din România se numără trei tabloide, două publicații de sport și cinci ziare quality.
Însă, abia însumate tirajele celor 5 ziare quality din România (Adevărul, Jurnalul Național,
România Liberă, EVZ și Gândul) reușesc să se apropie de tirajul celui mai vândut tabloid, iar
tirajul însumat al celor două ziare de sport nu atinge tirajul celui mai slab tabloid din top,
conform cifrelor BRAT pe primul trimestru 20107.
Tabloidizarea presei este un fenomen observat de mai mulți ani în România. Dacă în ultimii
ani au murit nume sonore ale presei, precum Cotidianul, Ziua sau Gardianul, s-a observat în
schimb ascensiunea fulminantă a tabloidelor Click, Libertatea, Cancan..
În constituția României este scris că „mijloacele de informare în masă, publice și private,
sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice." Ținând cont de cifrele oferite de
BRAT e clar că interesul presei din România nu e informarea corectă, ci oferirea unei
informații care să vândă8.
Formula magică a creșterii vânzărilor sau audienței în presa tabloid este combinația între
titlurile și subiectele scandaloase, pozele sau clipurile incitante și concursurile cu premii
atrăgătoare.
Ion Cristoiu consideră că „tabloidul este un gen de publicație care se întemeiază pe
următoarele repere: șocant, ieșit din comun, senzațional." Din perspectiva deontologiei,
Cristian Tudor Popescu afirma că „problemele ziarelor de azi se datorează calității scăzute a
ziariștilor care nu opun practic nici un fel de rezistență presiunii patronale." Ambele opinii
converg spre dificilul echilibru între cerere și ofertă.
Se estimează că veniturile presei provin în procent de 60% din publicitate. Astfel, dilema
presei rămâne în picioare: ziarul scrie ce se vinde, ce cere poporul sau dimpotrivă, poporul
cumpără ce i se dă pentru că doar asta i se oferă?
După neadevărurile presei cotidiene și tabloide putem aduce în discuție fotojurnalismul, încă
un mod prin care presa românească își câștigă pâinea și încă foarte bine.
7 http://www.semneletimpului.ro/stiri/Romania-citeste-tot-presa-tabloid-835.html
8 Ibidem 27.01.2012 ora 21:57
Fotojurnalismul:
Observăm că tot mai multe ziare se bazează mai mult pe imaginile oferite decât pe
conținutul articolelor. Și asta pentru că de multe ori, fotografiile spun mult mai multe decât
informația în sine. De aceea, presa românească a renunțat de mult timp la enunțarea articolului
și atât.
Fără o imagine reprezentativă, articolul este nul, iar pentru a promova senzaționalul,
imaginea este indispensabilă și reprezintă elementul primordial de a atrage atenția cititorului. În
jurnalismul modern, un titlu „senzațional” și o imagine sugestivă asigură un tiraj mărit al
ziarului.
La începutul sec. al XIX, publicarea fotografiilor era tehnic imposibilă. Se pare că
„realitatea” oferită de aparatul de fotografiat era prea rigidă și depindea prea mult de cum
funcționa acesta în comparație cu imaginea desenată de mână care reflecta perspectiva artistului
și arta graficianului. Când se folosea o fotografie ca referință pebtru grafician, aceasta era
frecvent însoțită de o frază de genul „după o fotografie” transferând autoritatea aparatului foto
asupra muncii artistului9.
Astăzi, pe lângă faptul că presa utilizează imaginile care îi dau culoare articolului, aceste
imagini, ca și informația, sunt departe de adevăr, ajută la formarea unor opinii greșite și îi
îndreaptă pe cititori spre unghiul de abordare propriu jurnalistului. Se produce fenomenul de
„manipulare” bazat pe principiul ,,credeți ce vrem noi să credeți” și pe subiectivism. De multe
ori, imaginea înșală pentru că prin diverse programe, ea este editată iar credibilitatea articolului
ar trebui să fie zero. Cu toate astea, românii tot acceptă să citească articole de senzație care îi
fură din lumea lor și le stârnesc interesul. Prelucrarea imaginilor nu face altceva decât să trișeze
cititorul.
Fotojurnalismul este destul de important pentru că înainte de a citi chiar și titlul, cititorul
privește imaginea care însoțește articolul, iar ea trebuie făcută cu precizie și mai ales, unghiul și
tema nu trebuie alese la întâmplare. Imaginea constituie punctul cel mai atractiv la un articol.
Bineînțeles că atunci când vorbim de importanța fotojurnalismului în presă, ne referim mai
mult la presa de scandal. Acolo, imaginile sunt reprezentative pentru articolul pe care-l
însoțesc. De exemplu:
9
Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 147
Kim Kardashian are tocuri mai înalte decât nămeţii
Vineri 27 Ianuarie 2012, CLICK
Nicolae Ceauşescu în perioada lui de glorie. Dacă ar fi trăit, ar fi
împlinit ieri 94 de ani (27 ianuarie 2012, Adevărul)
Nicolae Ceauşescu în perioada lui de glorie
Și cum totul se leagă atunci când vine vorba de presă și modul de utilizare a limbajului,
ajungem la presa de scandal care le cuprinde pe toate: senzaționalism, tabloidizare, limbaj
popular. Presa de scandal reprezintă produsul finit al evoluției extreme a jurnalismului modern
îndreptat spre o altă direcție.
Presa de scandal
Meseria presei: interviuri, reportaje, știri de ultimă oră,scandaluri. În zilele noastre, presa a
devenit obiectul poate cel mai valoros din mass media. Nu există presă de scandal, nu există
nici subiecte de discuții interesante. Cu toate astea, de multe ori, această ”necesitate” imperios
vitală devine apăsătoare pentru cineva care încă nu s-a obișnuit cu camerele de luat vederi, cu
blițuri orbitoare și cu primele pagini din cotidiane.
Pe de altă parte, pentru mai multă popularitate, vedetele plătesc apariția lor în media sau,
în cel mai rău caz se vând pentru a apărea pe paginile presei doar că nu știu să facă altceva.
Consider că, pe de-o parte, presa de scandal a apărut pentru un public „naiv”, de o cultură
medie. Pe de altă parte, a apărut pentru jurnaliștii însetați de critică și de spectacol.
Presa de scandal definește și construiește „știrile” într-un număr mare de maniere diferite,
însă, există o serie de evenimente de importanță națională și internațională care sunt acoperite
de întregul spectru al cotidienelor de scandal. Pe lângă fotografiile de persoane ale căror vieți
au fost marcate de evenimente demne de știri, uneori se publică fotografii chiar din timpul
respectivelor evenimente. Acestea sunt de obicei fotografii în acțiune și par neprelucrate, în
sensul că persoanele fotografiate par a nu fi conștiente de faptul că se află în prezența unui
fotograf. Nu se poate spune că evenimentele în sine sunt neplanificate, căci multe sunt parte
dintr-un program, iar presa a elaborat strategii pentru a le prezenta. Strategiile includ obținerea
de instantanee înfățișând martori la evenimente considerate semnificative și chiar de importanță
istorică.
Confruntați cu o mare bucurie sau cu o pierdere tragică, oamenii lasă garda jos, iar
fotografiile care surprind astfel de momente sunt considerate a dezvălui adevăruri despre natura
umană.
În general, textele care încadrează fotografiile în presa de scandal sunt mult mai de efect
decât fotografiile în sine. Chiar și o analiză superficială arată că senzaționalismul derivă din
text, și în special din titluri:
SCANDAL BOMBĂ! Alin Oprea şi Tavi Colen s-au făcut varză: "Beai înainte de concerte, te aduceam pe 8 cărări!" / "Eşti praf, cânţi foarte prost live".
27 ian 2012, CANCAN
Textul este foarte mare în comparație cu mărimea paginii și în general este tipărit cu litere
simple. Punctuația include semne de exclamație și semne de citare care accentuează atât
senzaționalismul cât și autenticitatea cuvintelor:
Adeseori, titlurile sunt scurte, ca, de exemplu, titlul format dintr-un singur cuvânt:
„Condamnat!”
Când anumite părți din text sunt marcate drept citate, o tehnică adeseori folosită în presa de
scandal, fotografiile își extind sensurile. Dacă citatul reprezintă cuvintele persoanei din
fotografie, atunci devine o mărturie despre experiența respectivei persoane. Citatul face
trimitere directă la „conștiința” subiectlui așa cum o dezvăluie fotografia neprelucrată,
intensificând sugestia de apropiere și profunzime propusă de fotografie și de text, în parte.10
Româncele, ironizate de italieni: "Acum, că ai aflat că sunt
româncă, vei spune că sunt şi prostituată, nu? (27 ianuarie 2012, Jurnalul)
10
Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 157
Trebuie menționat faptul că ce vedem în presa de scandal nu este produsul fotografilor. În
ciuda faptului că le poartă semnătura, fotografiile seamănă prea puțin cu cadrele făcute de
aceștia. Dimensiunile exagerate, atât mari cât și mici, și formele care se abat în mod evident de
la cadrul dreptunghiular al originalelor sunt deja parte din rutină. Asupra lor intervin elemente
grafice cum ar fi textul, săgețile și cercurile indicatoare sau fâșiile negre care marchează ochii
subiecților.
Dan a venit la prima oră să aprindă o lumânare la căpătâiul
părintelui său. Emil Hossu, plâns discret de fiul din prima
căsnicie (CANCAN, 27 ian. 2012)
SUPER FOTO! Pustiul CUCERIT de sânii antrenoarei! Cum au RÂS
suporterii de ea :)) (sport.ro, 27 ianuarie 2012) Fanii Benficăi au observat unde se uita
unul dintre copii în timpul fotografiei!
Aceștia au modificat poza punându-i capul
copilului si celorlalți colegi de echipă :)
Simona Sensual şi-a luat apartament în Bucureşti! "Până ajungi la mine, te mănâncă animalele!"
Simonei Sensual îi merge foarte bine. Focoasa blondă şi-a cumpărat de
curând un apartament în Bucureşti, dar este puţin dezamăgită de zona în
care se află. (CANCAN, 27 ian 2012)
Astfel de articole apar în presa de scandal care, după cum am văzut, promovează non-
valori, utilizează un limbaj banal și se adresează unui public variat.
Trecând de presa de scandal, aș vrea să facem o analiză mai amplă asupra articolelor de
senzație pe care le găsim în presa de zi cu zi și care, nu numai că manipulează dar și
influențează într-un mod negativ publicul.
Putem observa că, în ultimul timp, media românească se leagă foarte mult de conflicte și
violențe. Senzaționalul articolelor de presă conturat pe fenomenul de violență determină
vânzarea ziarelor. Modelul de tratare a informațiilor de presă conceput de către ziariști, se
bazează pe impactul pe care acestea îl au asupra psihismului publicului. Cu cât informația
atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atât probabilitatea ca ea să fie reținută este
mai mare11
.
Când nu se întâmplă ceva interesant, ziariștii trebuie să scrie despre ceva, trebuie să vândă.
Atunci, ziarele se vor umple de știri fără conținut informativ dar menite să atragă atenția
cititorilor. Atunci, ziariștii apelează la sensibilitatea publicului cu știri de genul: „Femeia al
cărei cadavru tranşat a fost găsit lângă o groapă de gunoi a fost ucisă de nepotul ei” (Gândul,
11
JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, p.13
07.01.2012) sau „Petrecere cu final şocant: O tânără mamă a fost ucisă pentru că le-a cerut
vecinilor să dea muzica mai încet”(27.01.2012, Mediafax.ro)
Un subiect „tare” este „painea jurnaliștilor”. Cu subiecte senzaționale, ei îi fac pe
cititori să uite de greutățile zilnice, de anticipate sau de corupție.
Ziariștii, speculând latura senzațională a unui eveniment, acesta, capătă dimensiuni
impresionante, influențând atitudinile comportamentale ale publicului țintă.
Parafrazând învățătura manualelor de jurnalism, putem spune că „morții fac știrile”. Cu cât un
eveniment este urmat de mai multe decese, cu atât informația va fi sigur folosită de presă și
mediatizată la maximum. Astfel, nevoia de informații de senzație îi determină pe jurnaliști să
scrie știri despre violență, relevându-se în acest fel și apetența cititorilor pentru senzațional.
Jurnalismul „senzațional” încalcă normele de practică etică specifice presei cu scopul de a
atrage atenția pentru a vinde mai multe ziare. În acest proces, audiența jurnalismului-
„publicul”-este reconcepută ca o masă, nediferențiată și lipsită de rațiune. „Senzaționalul”
apare în discursuri jurnalistice care sunt, și ele, delimitate de practici culturale, istorice și
politice. La rîndul lor, acestea poziționează normele etice în jurul unor tipuri diverse de
conținut- un aspect demn de reținut când se analizează presa de scandal12
.
Ce au totuși în comun variatele construcții ale senzaționalului este faptul că atragerea
interesului are prioritate față de celelalte valori jurnalistice, inclusiv față de acuratețe,
credibilitate și relevanță politică sau socială.
Bibliografie:
1. JOHN, HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”
2. Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 157
Webgrafie:
http://www.semneletimpului.ro
http://www.cancan.ro/
http://www.adevarul.ro/
http://www.libertatea.ro
http://www.gandul.info/
12
Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 143