Upload
lethien
View
260
Download
10
Embed Size (px)
Citation preview
RAPORTprivind starea învăţământului
la sfârşitulanului şcolar 2014 - 2015
COLEGIUL NATIONAL ‘SILVANIA’ ZALAU
Dir. Prof. Dr. Bulgarean Dir. Prof. Dr. Bulgarean VasileVasile
MANAGEMENTUL ŞCOLAR
Conducerea colegiului a realizat, la începutul anului, un plan managerial care vizează 3 direcţii de acţiune: management instituţional, management educaţional, managementul calităţii şi un calendar al activităţilor extracurriculare.
Management instituţional:
Asigurarea unui management strategic şi operaţional modern şi democratic la nivelul şcolii; Creşterea siguranţei elevilor în incinta unităţii şcolare; Gestionarea eficientă a resurselor materiale şi financiare; Gestionarea imaginii instituţiei; Asigurarea circulaţiei optime a informaţiei şi respectarea strictă a legislaţiei în vigoare; Dezvoltarea serviciilor de orientare şi de consiliere profesională; Dezvoltarea şi diversificarea parteneriatului social; Creşterea interesului partenerilor educaţionali (elevi – părinţi – comunitate locală) faţă de activitatea
didactică din colegiu; Iniţierea şi promovarea unor programe complexe educative şi a unor parteneriate la nivel local, regional,
naţional şi internaţional.
Management educaţional: Stabilirea ofertei curriculare în funcţie de nevoile specifice comunităţii; Aplicarea de norme, proceduri, metode de evaluare a competenţelor / obiectivelor de referinţă şi a
conţinuturilor vizate de curricula şcolară; Evaluarea şi popularizarea performanţelor şcolare şi extraşcolare; Creşterea calităţii resurselor umane din unitatea şcolară în vederea îndeplinirii scopurilor educaţionale şi
a asigurării calităţii în învăţământ; Direcţionarea cadrelor didactice spre cursurile de perfecţionare în vederea creşterii calităţii procesului
de învăţământ; Definirea şi promovarea ofertei educaţionale;
Corelarea ofertei educaţionale de la Colegiul Naţional „Silvania” cu următoarele obiective: Pentru învăţământul liceal:
Desăvârşirea personalităţii adolescentului; Formarea şi dezvoltarea competenţelor care permit orientarea şi inserţia activă într-
un mediu social caracterizat prin accelerarea ritmului schimbărilor; Utilizarea tehnologiilor moderne în conceperea şi desfăşurarea lecţiilor; Formarea şi dezvoltarea la elevi a unui grad suficient de autocunoaştere; Formarea şi dezvoltarea atitudinilor pozitive în relaţionarea cu mediul social (prin
toleranţă, responsabilitate, solidaritate, acceptarea şi respectul alterităţii etc.); Asigurarea unei orientări şcolare şi profesionale cât mai realiste, în raport cu
aspiraţiile şi aptitudinile elevilor; Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi a motivaţiilor necesare învăţării în condiţiile
unei societăţi în schimbare. Această recunoaştere a valorii se datorează muncii de zi cu zi a fiecărui cadru
didactic, managementului educațional modern și dorinței de afirmare a valorii învățământului românesc.
Procesul de predare - învățare – evaluare s-a desfășurat respectând principiile fundamentale și normele de conduită promovate de legislația în vigoare: competență profesională, obiectivitate, responsabilitate, crearea unei atmosfere de lucru ce încurajează comunicarea loială și dialogul eficient între profesori, elevi și părinți.
Managementul calităţii:
Asigurarea calităţii educaţiei prin oferirea unor programe de educaţie care să satisfacă aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate;
Aplicarea procedurilor interne de asigurare a calităţii de către structurilor responsabile cu evaluarea internă a unităţii;
Optimizarea procedurilor de monitorizare şi de evaluare a calităţii procesului de învăţământ.
Planul managerial a fost îndeplinit.
Evoluţia normelor didactice şi Evoluţia normelor didactice şi încadrarea acestora încadrarea acestora a fosta fost : :
Anul şcolar 2013-2014 2014-2015
Nr. norme didactice 70,17 68,70Nr. cadre didactice 70 80
Din care: - calificate 70 80 - titulare 55 60 - doctori 4 5
- gradul I 53 51 - gradul II 6 9 - definitiv 7 9 - stagiari 0 6
PLANUL DE ŞCOLARIZARE Anul scolar 2014-2015
Nr. crt.
Nivel de învǎţǎmânt
Filiera /Domeniu Profil Calificare profesionalǎ Nr.clase
1 IX liceu teoreticǎ realMatematicǎ-informaticǎStiintele naturiiFilologie
6 clase2 clase1 clasa
2 X liceu teoretica real
Matematicǎ-informaticǎStiintele naturiiFilologie
6 clasǎ2 clase1 clasa
3 XI liceu teoretica realMatematicǎ-informaticǎStiintele naturii;Filologie
6 clasǎ2 clase1 clasa
4 XII liceu teoretica realMatematicǎ-informaticǎStiintele naturii
Filologie
6 clasǎ2 clase1 clasa
ANALIZASITUAŢIEI LA BACALAUREAT
Proba Total candidati
Intre
1-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10
E - a 270 0 18 21 58 101 71 1E - b 59 0 0 2 5 32 20 0E - c 270 1 17 14 44 66 89 39E - d 270 0 7 17 33 51 139 23
Total
candidati
Intre
Admisi Respinsi 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10
270 268 2 19 39 112 98 -
Situaţia admiterii în învăţământul
superiorabsolvenţi - an şcolar
2014-2015
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. ANTAL IONELA MADALINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de drept
2. BALAN A. IRINA MARIA AUGUSTA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Educatie fizica si sport
3. BALEAN R. RARES IONUT University of Manchester BA Architecture
4. BALOG C. ANDA MARIA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor – linia engleza
5. CHERECHES A. ANDREEA VICTORIA USAMV – Cluj Napoca – Facultatea de Maedicina Veterinara
6. CIMPOIES Z. GEORGE CRISTIAN UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare
7. DEAK A. VLADUT ANDREI UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare
8. DIRJAN I. ALINA IOANA Universitatea Politehnica din Timisoara – Facultatea de Arhitectura si Urbanism
9. ECHIM D. CALIN ANDREI UTCN – Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei
10. FAZAKAS A. ANDREA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – Limba si literatura japoneza – chineza.
11. IHOS I. IULIA IOANA UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare
12. IONUTAS V. ANDREEA RALUCA UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare
13. IRIMES I. ROXANA CRISTINA Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza „ Bucuresti
14. MATEI V. VLADUT IONUT UTCN – Facultatea de Automatica si Calculatoare
15. MIRISAN F. ANDREEA ROXANA UTCN – Facultatea Arhitectura
16. MORAR V. DENISA OLTITA UBB – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor – informatica economica
17. NITU I. ANAMARIA CORINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – limbi moderne aplicate
18. PAVEL I. IOANA DANIELA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere – Limba si literatura roman
19. PAVEL L. ALEXANDRA ELENA UMF Cluj Napoca – Facultatea de medicina generala
20. POP C. SANDRA CRISTINA UBB Cluj Napoca – Facultatea de Stiinte Economice – Gestiunea afacerilor
21. POP D. ANAMARIA ARIANA Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza „ Bucuresti
22. POP F. STANCA FLORINA UTCN – Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei
23. POP P. MARIA ANDREEA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie – medicina dentara
24. POP V. MARA PATRICIA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie
25. POPA R. LOREN BETUEL UMF Cluj Napoca – Facultatea de medicina generala
26. PRODAN G. LARISA GIORGIANA UBB Cluj Napoca – Facultatea de litere
27. PUTINA C. ANDRADA Universtitatea din Oradea – Facultatea de Medicina si Farmacie – medicina dentara
28. SABOU S. LARISA DIANA -
Numele si prenumele Facultatea
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. BALINT D. ORSOLYA FSEGA – Finante banci Cluj Napoca
2. BONE G. NORBERT MATE UBB- Facultatea de informatica
3. CSEKE L. ADAM UTCN – Facultatea de inginerie electrica
4. DAROCZI I. ISTVAN UTCN – Facultatea de constructii – Inginerie geodezica
5. DEBRE M. EMESE REBEKA UBB- Facultatea de informatica
6. DOMOKOS J. CRISTINA EDINA UBB- Facultatea de informatica
7. FAZAKAS G. PETER UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
8. GAL E. ERVIN Sapientia – Facultatea de mecatronica si robotica – Targu Mures
9. GECZO C. BRIGITTA FSEGA – Management Cluj Napoca
10. HIDAN N. KINGA ILDIKO FSEGA – Finante banci Cluj Napoca
11. KADAR A. ENIKO JULIA UBB- Facultatea de Business – administrarea afacerilor Cluj Napoca
12. KOVACS A. SANDOR UTCN – Facultatea de constructii de masini
13. KOVACS G. GABOR DANIEL Facultatea de constructii de masini – Oradea
14. LAKATOS C. RAFAEL BALAZS -
15. MATE G. RUDOLF UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
16. MATIS A. ADRIENN UTCN – Facultatea de constructii de masini
17. NAGY I. ISTVAN UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
18. NAGY S. HENRIETTA EDINA Facultatea Eotvos Lorand Barczi Gusztav Gyogypedagogia - Budapesta
19. NAGY SERES L. NORBERT UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
20. PALI-KIS I. ALPAR UTCN – Facultatea de inginerie electrica
21. PETKES I. ZSOLT JOZSEF UBB- Facultatea de informatica
22. SANDOR I. HENRIETTA Universitatea de Medicina si farmacie – Targu Mures – Medicina dentara
23. SZARVADI J. LEVENTE ANDRAS UBB- Facultatea de informatica
24. SZERI B. ANITA-ERIKA Universitatea de Medicina si farmacie – Targu Mures- Farmacie
25. TOLNAI M. ESZTER UBB – Facultatea de litere
26. VAD A. JOHANNA KATRYN UTCN – Facultatea de constructii de masini
27. VERES A. ROBERT DANIEL UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
28. VERES C. DOMINIK UTCN – Facultatea de constructii de masini
29. WENGRITZKY E. ZSUZSANNA FSEGA – Management Cluj Napoca
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. Astalâș Paul UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
2. Blidar George UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
3. BriscOana Universitatea Babeș-Bolyai, FSEGA, profil Informatică-Economică
4. Chende Andreea Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Facultatea de știința si Tehnologia Alimentelor
5. Ciurean Cătălin UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare
6. Ciutre etrică Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Matematică Informatică - română
7. Criste Denisa Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Automatizări
8. Dragoș Bogdan -
9. Dumuța Darius Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, Facultatea de Medicină Dentară
10. Hegheduș Răzvan Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză
11. Holhoș Claudia UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
12. Igna Darius Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză
13. Jula Nicoleta UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Automatizări
14. Man Maria -
15. Margin Razvan UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
16. Moldovan Raluca UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
17. Moș Anca Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept
18. Moșincat iprian UniversitateaBabeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză
19. Pașca Ștefania UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism
20. Pașca Răzvan UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profil Calculatoare
21. Pop Flaviu Academia de Poliție ”AlexandruIoanCuza”, Facultatea de Drept
22. Pușcaș Sergiu Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză
23. Recean Alex Școala de agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan”
24. Tarba Cosmin UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Electrică
25. Titea Răzvan UniversitateaTehnica Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism
26. Trifan Ioana Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept
27. Truța Diana Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, profil Informatică - engleză
28. Vulpe Cristian Facultatea de Filosofie – Universitatea din București
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. BOTA I. OTILIA FLORINA UBBCluj Napoca – Facultatea de cadastru
2. CHENDE LAVINIA ROXANA -
3. CHIS A. BIANCA ALEXANDRA UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
4. FARCAS T. COSMINA FLORINA USAMV – Medicina veterinara
5. FODOCA A. ALEXANDRU PAUL Universtitatea de medicinina – Oradea – Tehnica dentara
6. GORGAN I. IOANA MARIANA Scoala de subofiteri – Cluj Napoca
7. GROZE RARES CRISTIAN -
8. HASMASAN V. FLORIN VASILE UTCN – Facultatea de inginerie industriala
9. INDRECAN S. PAUL DAN -
10. MAN A. VASILE RAUL UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica
11. MARINCAS D. ROXANA USAMV – Medicina veterinara
12. MURESAN ADRIAN OVIDIU -
13. MURESAN D. LORENA UTCN – Facultatea de inginerie medicala
14. ONICA N. NICOLAE FLORIAN UTCN – Facultatea de calculatoare
15. OPRIS D. ANDREI MIHAI UTCN – Facultatea de telecomunicatii
16. PACURAR V. GEORGE FSEGA – Facultatea de statistica
17. PETOK S. LORAND UBBCluj Napoca – Facultatea de informatica
18. PETREAN ANDREI UTCN – Facultatea de constructii de masini - mecatronica
19. POP T. RALUCA TEODORA FSEGA – Facultatea de Economie
20. POP V. ALINA MARIA FSEGA – Facultatea de Economia turismului
21. PRODAN V. GEORGE ALEXANDRU Scoala de subofiteri – Cluj Napoca
22. RAD I. ANDREI DAN UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica
23. RAD N. NICOLAS ANDREI UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica
24. SALAMON ADRIAN PAUL UTCN – Facultatea de calculatoare
25. SZUCS I. ROBERT UTCN – Facultatea de electronica
26. TALOS L. DENNIS DANIEL -
27. TIRLEA F. IONUT FLORIN UTCN – Facultatea de constructii de masini - robotica
28. TRIPON T. CALIN UTCN – Facultatea de calculatoare
29. VEGH S. CRISTIAN UBB Cluj Napoca – Facultatea de matematica informatica
30. OPRIS E. BOGDAN ALEXANDRU -
Nr.crt Numele si prenumele Facultatea
1. ABUDANII S. ALEX SILVIU UTCN – Facultatea de telecomunicatii
2. BABANAS N. RALUCA IOANA UBB – FEFS - Kineto
3. BARBURAS F. DIANA IULIA -
4. BENEA A. ALEXANDRU UTCN – Facultatea de telecomunicatii
5. BODA V. ALEXANDRU FLORIN UTCN – Facultatea de telecomunicatii
6. BODIAN I. RAMONA IOANA UTCN – Facultatea de inginerie economica
7. CHIS T. BOGDAN ALEXANDRU UTCN – Facultatea de inginerie electrica
8. CIUPE D. FILIP SAMUEL -
9. COSTE M. SILVIA MARCELA UBB – Facultatea de litere
10. DUMA DIANA MARIANA Scoala de Agenti de Politie – „Septimiu Mureasan”Cluj Napoca
11. GOIA M. CLAUDIA ANDREEA UBB – FSEGA – Contabilitate si informatica de gestiune
12. GORDAN N. ALINA MARIA UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara
13. GREC L. MIHAI LIVIU UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
14. HORVAT G. RAUL IONUT -
15. MARINCAS T. MADALINA OANA USAMV – Facultatea de stiinte si tehnologia alimentelor – Ingineria produselor alimentare
16. MOLDOVAN M. ANNAMARIA UTCN – Facultatea de inginerie economica in constructii
17. MURESAN T. STEFAN DINU UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare
18. MURESAN T. STEFANA DINA UBB – Facultatea de sociologie – Resurse umane
19. NAGY S. NICOLETA GABRIELA UTCN – Facultatea de inginerie economica si telecomunicatii
20. NECHITA E. IAZMINA UTCN – Facultatea de inginerie civila
21. NECHITA M. CATALIN MARIUS Universitatea de Nord – Baia Mare - Robotica
22. NICOARA A. DRAGOS UBB – FSEGA – Economia mediului
23. POP A. ALEXANDRA MARIA UTCN – Facultatea de inginerie industriala
24. POP L. MADALINA PATRICIA -
25. SABOU I. IOANA ALEXANDRA UBB – FSEGA- Contabilitate si informatica de gestiune
26. SABOU V. RAZVAN ANDREI Academia de Politia „A.I.Cuza”Bucuresti
27. SZIKZAI I. ISTVAN TIBERIU UTCN – Facultatea de inginerie civila
28. TALPOS V. DANIELA UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara
29. TARBA BOGDAN PAUL -
30. TRESTIAN M. VLAD MIHAI UTCN – Facultatea de inginerie geodezica
31. VESCAN N. DENISA NICOLETA UTCN – Facultatea de telecomunicatii
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. BALANEAN ALEXANDRU UTCN – Facultatea de telecomunicatii2. BANUT DRAGOS UTCN Cluj Napoca3. CAMPEAN MARIA LAVINIA UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare4. CHIBA ANTONELA UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare5. CHIOREAN PAULA -6. CHIOREAN OCTAVIAN UTCN – Facultatea de automatica si calculatoare7. CIMPOIES VLAD -8. CIOROCAN MALINA -9. CIORTEA BIANCA UMF Cluj Napoca10. COSMA BOGDAN UBB – Facultatea de drept11. DRAGUS IUBIANA -12. EMBER DAN -13. FECHETE ADRIAN Facultatea de stiinte Economice Oradea14. GABOR ALEXANDRU UBB – Facultatea de Studii de Securitate15. HAJDU SAROLTA -16. HOSU LARISA UTCN – Facultatea de robotica17. ILIES ALINA -18. ILIES ALIN19. MARIAN ALEXANDRU UTCN – Facultatea de telecomunicatii20. MESAROS ANDREI -21. PADUREAN RENATA -22. PANZARU ALEXANDRU UTCN – Facultatea de inginerie mecanica23. PARASCA IOAN -24. SOCACIU GABRIELA UBB – Facultatea de drept25. SZILAGYI ANDREI UTCN – Facultatea de inginerie civila26. TIRA LAVINIA UTCN – Facultatea de inginerie mecanica27. TODORAN ADRIAN UBB – FSEGA28. VANCEA SEBASTIAN UMF Cluj Napoca – Tehnica dentara29. VLAICU PAUL -30. ZAHA ADELA UBB – FSEGA – Contabilitate si informatica de gestiune31. PRODAN PAULA UTCN Cluj Napoca
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. AVRAM D. ALINA LAVINIA -
2. BANCEA G. OANA RALUCA Universitatea Babes Bolyai – Biotehnologie industriala - inginerie
3. BOBOC A. BIANCA Universitatea Babes Bolyai- Facultatea de litere
4. BRANDUSAN T. ANA MARIA UMF Cluj – Facultatea de medicina dentara
5. CIUPE A. DENISA NAOMI UMF Cluj – Facultatea de radiologie si imagistica
6. CIUPE M. DIANA IOANA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala
7. COPACIU L. LIGIA TABITA Facultatea de medicina si farmacie - Oradea
8. CRISTEA G. CRISTINA Facultatea de medicina si farmacie - Oradea
9. DUMA L. ANDREEA VALENTINA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala
10. FARCAS V. ANDREI -
11. FICUT V. ANDREEA VIOLETA UMF Cluj – Facultatea de medicina generala
12. GHIURUTAN A. ALEXANDRA DANIELA -
13. GYULAI Z. DOROTTYA Universitatea de medicina si farmacie – Targu Mures
14. INOVAN D. MARIA MIHAELA Universitatea Babes Bolyai – facultatea de matematica informatica
15. JURCO N. ALEXANDRA VERONICA -
16. MANZAT I. IULIA ALINA Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara – Inginerie geodezica si masuratori
17. MICLAUS I. LARISA EMANUELA Facultatea de stiinte economice si gestiunea afacerii - Management
18. MOLDOVAN D. LUMINITA MARIA UMF Cluj – Facultatea de farmacie
19. MOLDOVAN I. CARMEN ALINA Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara – Biotehnologia in industria alimentara
20. MURESAN M. IOANA MADALINA Facultatea de stiinte Oradea _Matematica
21. NAZNEAN I. IOANA SIMINA -
22. NEDISAN I. ADELA ANIELA -
23. PATCAS I. LARISA IOANA Universitatea Babes Bolyai – Facultatea de chimie
24. POP V. NAOMI MARINA UMF Cluj – asistenta generala
25. POPAN A. ROXANA ALEXANDRA -
26. RUS A. MIHAI LAURENTIU Universitatea Tehnica cluj Napoca – Inginerie medicala
27. SABAU M. DENISA NICOLETA Universitatea Tehnica cluj Napoca – Inginerie medicala
28. SABO G. DANIELA LAVINIA UMF Cluj – Facultatea de farmacie
29. TALPOS O. DIANA Universitatea Stuttgart – Facultatea de matematica
30. TAMAS M. MIRCEA GHEORGHE Universitatea de stiinte agricole si medicina veterinara - Zootehnie
31. TURCAS N. EUSEBIU DARIUS -
32. ARDELEAN G. ADRIANA LORENA -
33. AVRAM D. ALINA LAVINIA -
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. ANTAL K. ANDRAS UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare
2. BALINT I. AGNES Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept
3. BALLA C. NORA UBB – Inginerie chimica
4. BALLA T. ABIGEL Diagnosticare analitica medicala - Debrecen
5. BALLA V. BERNADETT EMESE Facultatea de asistenti medicali - Debrecen
6. CSAKI I. KRISZTINA KATALIN -
7. CSAPO V. VINCZE ARTHUR Facultatea de ofiteri de salvare - Budapesta
8. DEBRE T. ZSANETT ENIKO Facultatea de asistenti medicali (medicina generala) Cluj Napoca
9. DENES C. HILDA Facultatea de Medicina – Targu Mures
10. DOMOKOS E. ABIGAIL ERZSEBET -
11. FUTO G. EVELYN KITTY Facultatea de Medicina – Oradea
12. GAL A. ROMEO Facultatea de educatie fizica si sport – Cluj Napoca
13. GEDO BALAZS -
14. HORVATH L. HELGA Facultatea de Medicina Targu Mures - Farmacie
15. KIREI Z. NOEMI IRENKE Facultatea de Medicina Targu Mures
16. LUPUTU A. BEATRIX BERNADET UTCN – Facultatea de Constructii – Inginerie civila
17. MATE G. EVA Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept
18. MATIS B. SZIDONIA Facultatea de teologie – Cluj Napoca
19. NAGY SERES L. SZILARD Facultatea de Medicina Targu Mures
20. NYESTE Z. VIVIEN Facultatea de pedagogie – Cluj Napoca
21. OLAH A. SANDOR JOZSEF UBB – Inginerie chimica
22. OLAH E. RITA JULIA Diagnosticare analitica medicala - Debrecen
23. PANDY I. ANNA Tehnica dentara - Oradea
24. SALLAI I. KINGA BEATRIX UTCN Cluj Napoca – Facultatea de automatizari si calculatoare
25. SZEKELY I. ANDREEA UBB – FSEGA- Contabilitate si informatica de gestiune
26. SZEREDAI A. HENRIETTA Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures
27. SZILAGYI I. ANETT ANNA Sapientia Cluj Napoca – Facultatea de drept
28. SZILAGYI L. ALICE Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures
29. SZILAGYI T. BEATRIX Facultatea de Medicina – Farmacie Targu Mures
30. TOTH S. BRIGITTA FSEGA – Cluj Napoca
Nr.crt. Numele si prenumele Facultatea
1. ACIU EMANUELA LUCIA UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare
2. ARDELEAN G. PAUL BOGDAN Academia de Politie „A.I.Cuza” Bucuresti
3. BODNAR I. DENISA MADALINA UBB – Facultatea de drept
4. BORBIU L. DIANA ROXANA -
5. BOTOFAN I. BIANCA UMF – Cluj Napoca – Balneofiziokinetoterapie si recuperare
6. CAMPEAN I. IOANA ELISA UBB – Facultatea de drept
7. CHIS VLAD DUMITRU Universitatea Dimitrie Cantemir – Facultatea de drept
8. CILAN D. RENATA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii - publicitate
9. CRISTE C. CRISTINA MARIA -
10. CRISTE D. MADALINA UBB – Facultatea de drept
11. FLORIAN A. DRAGOS FLORIN UBB – Facultatea de drept
12. GORGAN V. OXANA CARINA UBB – Facultatea de drept
13. GURAU R. DARIA Facultatea de Medicina si Farmacie - Oradea
14. HERLE M. FLAVIA ANDREEA FSEGA Cluj Napoca – Economia comertului
15. KISS C. BEATRIX UBB – Facultatea de litere – limbi moderne aplicate
16. MESESAN V. ANTONIA VIORELA UBB – Facultatea de litere
17. MEZEI R. VLAD UBB – Facultatea de drept
18. MOCAN I. DAIANA UBB – Facultatea de Studii Europene – Relatii internationale si studii europene – linia germana
19. MORARU C. BIANCA ANTONIA UBB – Facultatea de drept
20. MURESAN A. CEZARA MARIA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii – administratie publica
21. PARAU A. ALIN ANDREI UBB – Facultatea de drept
22. PASCA I. IULIA ROXANA Academia de Studii Economice Bucuresti – Relatii Econimice Internationale
23. POP F. OANA MARIA USAMV – Facultatea de Medicina Veterinara
24. POP S. IULIA LAURA UBB – Facultatea de Business – Administrarea afacerilor
25. POP V. ANDREI DORIN UBB – Facultatea de drept
26. POP V. MARIA DORA Facultatea de Medicina si Farmacie - Oradea
27. SABAU F. MARA CRISTINA UBB – Facultatea de Business – Administrarea afacerilor
28. SABOU P. PAULA IULIA UBB – Facultatea de stiinte politice, administrative si ale comunicarii – administratie publica
29. SUCIU S. SORANA-LARISA UBB – Facultatea de litere
30. TAT S. ALEXANDRA SORINA Fac. de Sociologie si Asistenta sociala – Asist. Sociala;Facultatea de Psihologie – Psihologie generala.
31. TERHES S. DENISA MARIA UBB – Facultatea de drept
32. ZAHA G. CRISTIANA UBB – Facultatea de drept
33. ZAHARIE G. FLAVIA DENISA -
Situatia absentelor, clasele a IX-a la sfarsitul anului scolar 2014-2015
ClasaClasa DiriginteDiriginte NumarNumarelevielevi
TotalTotalabsenteabsente
AbsenteAbsentemotivatemotivate
AbsenteAbsentenemotivatenemotivate
IX AIX A MORAR MONICA 27 637 561 76
IX BIX B TURDEAN KATALIN 28 639 526 113
IX CIX C MORAR FLORIN 30 601 526 75
IX DIX D BERCEANU MARCEL 30 422 368 54
IX EIX E OLAR GABRIELA 31 641 431 210
IX FIX F BALANEAN LUCIA 21 621 491 130
IX GIX G POP STEFANIA 30 280 263 17
IX HIX H SZABO KATALIN 30 776 685 91
IX IIX I LUNG VOICHITA 31 1384 992 392
ClasaClasa DiriginteDiriginte NumarNumarelevielevi
TotalTotalabsenteabsente
AbsenteAbsentemotivatemotivate
AbsenteAbsentenemotivatenemotivate
X AX A CIURBE RADU 26 904 738 166
X BX B FAZAKAS ISTVAN 29 628 563 65
X CX C POP EMILIA 30 344 279 65
X DX D JECAN IOAN 30 496 423 73
X EX E MEZEI DANIELA 32 949 772 177
X FX F TICALA MARIA 29 696 468 228
X GX G BODEA CARMEN 32 1086 954 132
X HX H LASZLO JUDIT 28 307 260 47
X IX I MEDVE ANCUTA 33 1321 1150 171
Situatia absentelor, clasele a X-a la sfarsitul
anului scolar 2014-2015
ClasaClasa DiriginteDiriginte NumarNumarelevielevi
TotalTotalabsenteabsente
AbsenteAbsentemotivatemotivate
AbsenteAbsentenemotivatenemotivate
aXI a AaXI a A FLORIAN IULIA 28 751 583 168
aXIa BaXIa B LASZLO LASZLO 30 935 736 199
aXIa CaXIa C COSTEA VALERIA 32 940 700 240
aXIa DaXIa D FARCAS NICOLAE 27 853 653 200
aXIa EaXIa E GOGA LUCIAN 30 1500 1140 368
aXIa FaXIa F CHINTA IMELDA 30 953 814 239
aXIa GaXIa G IVANOV TAMARA 30 1784 1414 370
aXIa HaXIa H TOTOS ZOLTAN 30 746 635 111
aXIa IaXIa I DAN CLARA 32 585 395 190
Situatia absentelor, clasele a XI-a la sfarsitul
anului scolar 2014-2015
ClasaClasa DiriginteDiriginte NumarNumarelevielevi
TotalTotalabsenteabsente
AbsenteAbsentemotivatemotivate
AbsenteAbsentenemotivatenemotivate
XII AXII A TARLE MONICA 28 1723 1535 188
XII BXII B ZAY EVA 29 646 450 196
XII CXII C TUDUCE FLORIAN 28 2344 2137 207
XII DXII D LUCACIU SIMONA 30 1813 1468 345
XII EXII E VLAICU CRISTINA 31 1711 1386 325
XII FXII F CHIS MIRELA 31 2185 1818 367
XII GXII G POP DORINA 32 1219 1001 218
XII HXII H MATYAS EVA 30 662 617 45
XII IXII I TUDUCE IOANA 33 2268 1858 410
Situatia absentelor, clasele a XII-a la sfarsitul
anului scolar 2014-2015
ClasaClasa TotalTotal
a IX-aa IX-a 44a X-aa X-a 11a XI-aa XI-a 33a XII-aa XII-a 44
TOTALTOTAL 1212
Elevi cu nota scăzută la purtare , sfarsitulanului şcolar 2014-2015
CLASACLASA ABSENTE-ABSENTE-TOTALTOTAL MOTIVATEMOTIVATE
IXIX 6001 4843XX 6731 5607XIXI 9047 7070
XIIXII 14571 12270
TOTAL ABSENTE TOTAL ABSENTE 36.35036.350 29.79029.790
ABSENTEABSENTE
1065 ELEVI
6 absente nemotivate/elev
Elevii au fost antrenati în diverse concursuri scolare pe tot parcursul anului scolar.:
- Concursul Interjudeţean „Al. Papiu Ilarian” – Târgu Mureş 24-25 octombrie 2014
- Concursul interjudețean de matematică „Argument” - Baia Mare 7-8 noiembrie 2014
- Concursul Interjudeţean „Teodor Topan”– Şimleu Silvaniei 13 decembrie 2014- Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică „Grigore Moisil” – Cluj
Napoca, 27-29 martie 2015- Concursul Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”- Concursul de matematică şi informatică „Marian Ţarină” – Turda 8-9 mai 2015- Concursul Național de Matematică ”N.N. MIHĂILEANU” - Constanța 28 mai – 1
iunie 2015- Concursul de matematică al liceelor maghiare din Europa Etapa naţională- Concursul de matematică al liceelor maghiare din Europa Etapa internaţională- Concursul de matematică ,,Moldovan Lajos,,- În acest an școlar s-a redeschis Centrul Județean de Excelență pentru tinerii capabili de
performanță.La cursurile acestuia au participat majoritar elevi ai liceului nostru,îndrumați de profesorii Fărcaș Nicolae,Lucaciu Simona, Ilonța Andrei,Zay Eva.
- Sesiunea de Comunicări Metodice și Științifice ale profesorilor de matematică din județele Sălaj,Maramureș și Satu Mare a fost găzduită în acest an de Colegiul Național,,Silvania ,, Zalău.
PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI ŞCOLARE- Olimpiada şcolară FAZA LOCALA , FAZA JUDETEANA,
FAZA NATIONALA;- Concursul Interjudeţean „Grigore Moisil” – Cluj Napoca,
28-30 martie 2015- Concursul Interjudeţean „Marian Ţarină” –Turda, 10-11
mai 2015- Concursul Internaţional „Nemes Tihamér”- Concursul Naţional de Informatică Aplicată (CIA)Faza locala 22 martie 2015Faza judeteana 20 aprilie 2015- Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale elevilor – 6 iunie
2015-la faza judeteana elevii nostri au obtinut urmatoarele
rezultate :Bejan Valentin clasa a X a C – Premiul I si Lupse Cristian clasa a X a C – Premiul II. (profesor Morar Florin).
-Elevii capabili de performanţă la disciplina fizică şi chimie au fost pregătiţi tot anul şcolar de profesorii de la clasă prin muncă diferenţiată şi în cadrul orelor de pregătire suplimentară de către profesorii: Olar G., Faluvegi E., Pop Ştefania, Mihalcea D., Laszlo J.,Ciobanescu V., Bodea C., Matyas E.
-pregătirea s-a realizat prin CDS şi grupele de excelenţă;-testarea periodică a elevilor de la grupele de excelenţă;-pregătirea practică prin lucrări de laborator;-studiul individual pe baza bibliografiei selective indicate de profesor şi cu ajutorul internetului;PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI SCOLARE:- Olimpiada FAZA LOCALA – FIZICA SI CHIMIE;- Olimpiada FAZA JUDETEANA – FIZICA CHIMIE;- Olimpiada FAZA NATIONALA – FICA – CHIMIE.- Concursul Interliceal TOP FIZ - Călimăneşti 29 noiembrie 2014- Concursul Interjudeţean de Chimie “Gheorghe Spacu” Dej 28. martie 2015- Concursul Naţional On-line PHI – 24 ianuarie 2015- Concursul Naţional de Fizică „Evrika” – Brăila, 21-22 martie 2015- Concursul de Chimie „Candin Liteanu” – 18 aprilie 2015- Concursul Naţional de Chimie„Irinyi János” – faza judeţeană- Concursul Naţional de Fizică „Öveges József – Vermes Miklós”Odorheiu Secuiesc – 17
aprilie 2015- Domnii profesori Olar Gabriela, Pop Ştefania şi Faluvégi Ervin au absolvit cursul numit „Metode
eficiente de învăţare a fizicii” la Oradea.- Faluvégi Ervin (coordonator), Mátyás Éva şi László Judit au participat la Zilele „Ady Endre” -D-nele Mátyás Éva şi Olar Gabriela au absolvit cursul de formare de management educaţional.-D-na Bodea Carmen în perioada 1-8 septembrie 2015 a participat ca lector la Tabăra Naţională de
Chimie „Şcoala de Vară” la Târgu Mureş.
Activitatile la catedra s-au derulat în conformitate cu planul managerial al catedrei şi cu planul managerial al liceului şi au fost corelate cu proiectele instituţiilor culturale ale judeţului.
Consemnăm activităţile cu impact deosebit, pe cele care au contribuit la promovarea imaginii şcolii noastre în comunitate ori s-au concretizat în produse specifice:
PARTICIPAREA LA OLIMPIADE SI CONCURSURI SCOLARE:- OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ (22 NOIEMBRIE 2014)- OLIMPIADA – LECTURA CA ABILITATE DE VIAŢĂ (6 DECEMBRIE 2014)- OLIMPIADA DE LIMBĂ, COMUNICARE ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ- OLIMPIADA DE LIMBA LATINĂ- OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ- etapa nationala- OLIMPIADA – LECTURA CA ABILITATE DE VIAŢĂ – etapa nationala- OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ – etapa nationala- OLIMPIADA DE LIMBA LATINĂ – etapa nationala- OLIMPIADEI DE LECTURĂ – etapa internationala- CONCURSUL DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN ROMÂNIA- SESIUNEA DE REFERATE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ALE ELEVILOR (mai
2015)- CONCURSUL DE CREAŢIE LITERARĂ „TINERE CONDEIE” (mai 2015, etapa
judeţeană)- CONCURSUL REVISTELOR ŞCOLARE (mai 2015, etapa judeţeană)
• Participare activă la consfătuirile şi cercurile pedagogice desfăşurate la nivelul judeţului.
• Selectarea şi pregătirea elevilor pentru diferite concursuri de recitări.
o 24-25 aprilie 2015 – Festivalul Primăvara Poeziei – ediţia a XV-a
• Olimpiada de limba şi literatura maghiară „Mikes Kelemen”- 7 martie 2015 – faza judeţeană (profesorii au participat la
supravegherea concursului şi la corectarea lucrărilor), s-au calificat la faza naţională:
Centrul de excelenţă – limba şi literatura maghiară Prof. Csiszár Zsuzsa a predat la centru în semestrul al doilea, la grupa de liceu, format din
elevi din clasele IX-XISimularea examenului de bacalaureat 2-6 martie 2015 – ambii profesori au participat la supravegherea examenului şi au corectat
lucrărileExamenul de bacalaureat Prof. Csiszár Zsuzsa a pregătit elevii din clasele a XII-a pentru examenul de bacalaureat la
limba şi literatura maghiară 10-12 iuniue 2015 – prof. Csiszár Zsuzsa a paricipat ca profesor examinator la evaluarea
competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maghiarăActivităţi extracurriculare Vizionarea unei piese de teatru: 15 mai 2015 – Csokonai Vitéz Mihály: Văduva Karnyó şi cei doi zburdalnici – Teatrul
Maghiar de Stat, Cluj-Napoca (Participanţi: elevii de la secţia maghiară, organizatoare: Tőtős Dorottya)
Participare la diferite cursuri de perfecţionare: Prof. Tőtős Dorottya urmează cursuri la nivel de master la UBB, Facultatea de Litere,
specializarea Studii de lingvistică şi literatură maghiară, anul I.
Profesorii din catedră care predau discipline din care se dă bacalaureatul, au pregatit foarte bine elevii pentru acest examen, fapt ce reiese din rezultatele obtinute;Au fost alcatuite loturile olimpice la inceputul anului scolar, fiind anuntati elevii asupra locului, timpului desfasurarii pregatirii,li se comunica bibliografiile si programa fiecarei discipline de catre profesorul care ii indruma, iar in urma pregatirii si participarii la etapele judetene si nationale s-au obtinut multe premii si mentiuni..
PARTICIPAREA LA CONCURSURI SCOLARE: Elevii au participat la etapele locale, judetene si nationale a olimpiadelor pe discipline, precum si la
alte concursuri scolare obtinand rezultate bune si foarte bune;ACTIVITATI LA NIVELUL SCOLIISeptembrie-octombrie: Comisia pentru „Banii de liceu”- László LászlóNoiembrie 2014-aprilie 2015: pregătirea unui echipaj pentru Concursul de cultură gnerală „Elevii Înţelepţi)-
László László21-23. noiembrie: Organizarea Zilelor „Ady” la CNS.- László László28. noiembrie: Cerc pedagogic CNS Zalău. Referat: Rolul şi tipologia lecţiilor de recapitulare în predarea
istoriei la liceu.- László László 12 decembrie: Balul Mikulaşului (Diriginte clasă organizatoare, sal festivă CNS).- László Martie-aprilie: Comisia pentru elaborarea noului Regulament de ordine interioară. - László László,
Ciurbe Responsabil cu organizarea Cercului literar ,,Ad astra” -Chis Mirela Membrii catedrei de istorie de la CNS au participat şi la organizarea Zilelor Şcolii de la CNS din mai 2015.
ACTIVITATI EXTRASCOLARE Participarea cu 7 clase la Lecţii de istorie- represiunea comunistă, la Muzeul judeşean de istorie – Mărginean Viorel Acţiuni legate de 1 Decembrie, 24 ianuarie, Ziua Drapelului- Mărginean Viorel, Brânduşan Rodica, Forţ Corina Emilia,
László László 23 sept. 2014: Lecţie publică de istorie: 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (Centrul Judeţean de Cultură
Sălaj).- László László 20. Oct. 2014: Prelegere dedică celor 13 generali („Martirii de la Arad), Casa EMKE, Zalău.- László László 25 oct. „Ziua Armatei” – emisiune comemorativă la Regio TV.- László László 3 noiembrie: Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice organizată la Ploieşti, de Alianţa Colegiilor Centenare.- László
László 6 noiembrie: Prezentare de carte la Sărmăşag (L.L: monografia CNS în limba maghiară) şi prelegere despre istoria CNS-
László László . 13 noiembrie: 300 de ani de la vizita regelui Carol al XII-lea la Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.- László
László 6-7 decembrie: Turda, demararea unui proiect în parteneriat cu Fundaţia Raţiu pentru Democraţie.- László László Decembrie: cu echipajul de la „Elevi Înţelepţi” am câştigat 30 kg de bomboane de crăciun pe care am donat copiilor de la
Casa Copiilor Cehu Silvaniei.- László László 26 ianuarie 2015: Casa EMKE Zalău: 100 de ani de la dispariţia profesorului şi directorului Kincs Gyula (prelegere
comemorativă).- László László 8-10 mai, participarea la organizarea Concursului Memorial de Matematică „Moldován Lajos”.- László László 9 mai: Sesiunea ştiinţifică anuală a Societăţii Muzeului Ardelean (participant cu comunicare.)- László László 22-23 mai: Seminar internaţional pe tema Holocaustului, Şimleu Silvaniei.- László László 10 aprilie: vizită la UBB Cluj.- László László 3-4 oct. Consfătuire pe tema manualelor de istorie, org. de UBB Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie.- László László excursie tematică cu elevii din clasa a X-a A , la Bucureşti în noiembrie 2014, Ciurbe Călin, Boia Claudiu. Participarea cu elevii clasei a X-a A la excursia din cadrul proiectului Skil for Jobs, ca însoţitor- Ciurbe Călin
o În anul şcolar 2014– 2015 activitatea profesorilor de biologie, geografie, educaţie fizică, educţie muzicală şi educaţie plastică s-a proiectat şi desfăşurat pe mai multe coordonate:
o Activităţi curriculareo Concursuri şi olimpiade şcolareo Formare profesională continuă / perfecţionareo Activităţi extracurriculareo Buna pregătire a elevilor s-a reflectat în rezultatele obţinute de aceştia la
olimpiade şi concursuri şcolare. PARTICIPAREA LA CONCURSURI SI OLIMPIADE SCOLARE: Olimpiada locala, judeteana si nationala la BIOLOGIE,GEOGRAFIE,
ED.FIZICA; Olimpiada “Ştiinţele Pământului Concursul “Sanitarii pricepuţi” Festivalul Național al Științei Sesiunea de referate și comunicări științifice
Pregătirea loturilor de elevi pentru olimpiadele şcolare şi alte concursuri lingvistice (toţi profesorii de limbi străine);
Pregătirea elevilor pentru susţinerea examenelor internaţionale prin oferta de cursuri opţionale; Pregătirea elevilor pentru susţinerea examenelor de limba franceză (examenul DELF, nivelul B2), limba
germană (Deutsches Sprachdiplom II organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen Köln), limba engleză (CAE, FCE);
Activităţi în catedră, în cadrul săptămânii Şcoala Altfel; Activităţi transcurriculare: realizarea proiectului „De la cultură tradiţională la globalizare Europeană” Pregătirea elevilor pentru Competenţele lingvistice 2015 (toţi profesorii de limbi străine); Pregătirea trupei de teatru în limba engleză “Prosopeia”. organizarea vizitei doamnei Birgit Söldenwagner, consultant de specialitate pentru limba germană,
responsabila şcolilor DSD din Zalău și organizarea festivității de înmânare a diplomelor DSD I (22.09.2014): Széles Beáta
activitate ca persoană de contact pentru domnişoara Dominique Cirstea, voluntară UNESCO: Széles Beáta
activităţi la clase cu ocazia Zilei Limbilor Europene (26 Septembrie) de către toţi profesorii de limba germană;
participare la Consfătuirile anuale de specialitate ale inspectorilor şi metodiştilor de limbi moderne la Brașov (09-10.10.2014): Széles Beáta
organizarea vizitei domnului Consul al RFG in Timișoara, Rolf Maruhn, pregătirea elevilor pentru simularea examenului DSD II şi organizarea acestei simulări (15.10.2014): Széles Beáta
organizarea vizitei profesorilor de la Universitatea “Partium” din Oradea (17.11.2014): Széles Beáta
în luna noiembrie am contribuit la organizarea şi desfăşurarea activităţilor legate de cea de-a 23-a ediţie a zilelor Ady (Széles Beáta, Faragó Elisabeta, Simon Amália)
pregătirea elevilor pentru examenul Deutsches Sprachdiplom (DSD II) susţinut la Zalău, organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen (ZfA) Köln;
organizarea cercului pedagogic în semestrul I la Colegiul Național ”Silvania” (28.11.2014): Széles Beáta
organizarea examenului scris şi oral DSD II la Colegiul Național ”Silvania” (02 şi 10.12.2014), activitate ca profesor examinator la proba orală a examenului DSD II: Széles Beáta
pregătirea elevilor pentru examenul Deutsches Sprachdiplom (DSD I), organizat de Zentralstelle für das Auslandsschulwesen (ZfA) Köln: Széles Beáta
pregătirea elevilor pentru Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă, faza județeană: Széles Beáta, Faragó Elisabeta, Simon Amália
activităţi şi concursuri pentru elevi: olimpiada de limba germană faza judeţeană şi naţională (Focșani)
19 - 25.02.2015 – participarea la seminarul de perfecționare și pregătire a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă (in calitate de vicepreședinte a Comisiei centrale de organizare și evaluare a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă 2015) , organizat de MEC și Institutul Goethe din București la Vulcan, jud. Brașov: Széles Beáta
participarea la Olimpiada de Informatică în calitate de supraveghetor (07.03.2015)
organizarea etapei judeţene a Olimpiadei de Limba Germană Modernă la Liceul Sportiv „Avram Iancu“ (14.03.2015): Széles Beáta
implicarea activă a tuturor profesorilor la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba Germană Modernă (corectarea lucrărilor);
pregătirea elevilor calificaţi pentru etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Limba Germană Modernă: Széles Beáta, Faragó Elisabeta
organizarea examenului scris şi oral DSD I la Zalău (10 şi 12.03.2015): Széles Beáta
participarea la etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Limba Germană Modernă la Focșani (20 - 26 aprilie 2015) in calitate de vicepreședinte al Comisiei Centrale: Széles Beáta (elaborare de subiecte, corectarea lucrărilor)
pregătirea elevei Bob Eliza (IX G) pentru concursul din cadrul proiectului internațional ”Lesefüchse”- etapa regională: Arad, etapa națională: Timișoara
organizarea cercului pedagogic în semestrul II: Széles Beáta participarea la examenul de bacalaureat ca profesor corector (examenul de
competenţe – limbi moderne): Széles Beáta, Simon Amália efectuarea de inspecţii în calitate de metodist: Széles Beáta
Personal didactic titular, calificat; Personal didactic pregătit prin grade didactice şi diferite
cursuri; Profesori cunoscuţi, dedicaţi meseriei şi apreciaţi; Existenţa laboratoarelor de informatică, fizica, chimie,
biologie. Realizarea întâlnirilor semestriale cu Comitetul consultativ al
părinţilor, suplimentate de consultaţii individuale cu părinţii; Contactele cu diverse instituţii pentru realizarea unor activităţi
extracurriculare precum : excursii, vizite la muzee,universitati, vizionări de spectacole, acţiuni la cămine de bătrâni, orfelinate etc., introduc elevii în mediul comunitar şi contribuie la socializarea lor;
Prezentarea unor proiecte în care elevii şi profesorii s-au evidenţiat;
Dorinţa de cunoaştere şi de afirmare a elevilor; Atmosferă destinsă, de încredere reciprocă; Comunicare şi deschidere în relaţiile cu elevii; Renumele liceului în comunitatea locală; S-au efectuat evaluari ale elevilor orale si scrise; In toate cazurile, CDS-urile au fost elaborate in conformitate cu
cerintele normative; Calitatea documentelor de proiectare didactica, a portofoliilor
cadrelor didactice a fost foarte buna; S-au intocmit documente de evaluare eficienta, care au fost
aplicate unitar la toate clasele cu aceasi specializare (matematica – informatica (bilingv.engleza), matematica informatica (intensiv info.) , matematica – informatica , stiintele naturii , filologie(intensiv engleza)
A existat un interes permanent al cadrelor didactice pentru perfectionarea continua
Activitatile de formare cu cadrelor didactice au avut un impact pozitiv, motivandu-i pe acestia pentru aplicarea in practica didactica;
Rezultatele elevilor de la scoala noastra la examenele de final, la olimpiade si concursuri scolare, au fost bune si foarte bune si se regasesc si in analizele catedrelor.
Tinuta scolara (atmosfera de studiu in scoala) Ridicarea standardului educaţional prin creşterea an de an a
mediei de admitere în liceu; Promovabilitatea de peste 98% la examenul de bacalaureat; Creşterea numărului de absolvenţi admişi în învăţământul
universitar, majoritatea la buget;
Creşterea standardului de pregătire de înaltă calitate profesională a cadrelor didactice prin adecvarea la noile metode de predare-învăţare- evaluare;
Creşterea numărului de elevi cu rezultate foarte bune la olimpiadee şi concursuri şcolare judeţene şi naţionale;
Păstrarea obligativităţii uniformei şcolare ca semn distinctiv al colegiului, ca tradiţie care are deja o vechime de 4 ani;
Asigurarea securităţii elevilor şi cadrelor didactice în incinta şcolii prin monitorizare video, pază permanentă şi colaborarea cu factorii de ordine (jandarmi, agenti Poliţia Locală);
Dotarea şcolii cu mobilier nou şi deschidere instituţională către e-learning;
Obţinerea unei frecvenţe maximale la orele de curs şi eliminarea abandonului şcolar (cazuri foarte rare până în prezent);
Consolidarea colaborării cu instituţiile şcolare şi diversificarea proiectelor în parteneriat cu factorii decizionali locali;
Implicarea tot mai profundă si diversificată a părinţilor în deciziile şcolii.
Puţine activităţi implică şi participarea părinţilor; Număr mic de activităţi organizate pentru dezvoltarea reală a
sensibilităţii artistice a elevilor; Disponibilitatea redusă a unor cadre didactice de a lucra în echipă; Insuficienta valorificare a resurselor umane şi materiale; Exista unii profesori care nu au cunostinte minime de utilizare a
computerului; Gestionarea defectuoasa a timpului destinat activitatilor didactice,
creindu-se atmosfera impropie obtinerii progresului real; Întârzierea la ore a unor cadre didactice; Slaba implicare a unor cadre didactice in problemele şcolii; Notarea absentelor. Nu toate cadrele didactice din şcoală depun eforturi pentru
promovarea imaginii şi menţinerii prestigiului şcolii; Slaba implicare a unor cadre didactice în aplicarea tuturor
prevederilor R.O.F.U.I.P şi Regulamentului intern al colegiului.
Raport lunar prezentat în Consiliul de Administraţie de către fiecare responsabil de comisie metodică;
Intensificarea programului de asistenţe ale directorilor la orele de curs, în special la cadrele didactice nou-venite în şcoală şi la colectivele de elevi cu unele probleme;
Eficientizarea parteneriatului elev-părinte- profesor; Realizarea unui calendar de activitate pentru serviciul administrativ, astfel
încât realizarea situaţiilor neprevăzute să nu afecteze realizarea situaţiilor curente;
Progrese in managementul colegiului se vor obţine prin urmărirea operativă şi sistematică a realizării de către fiecare membru al colectivului a sarcinilor din fişa postului, sancţionarea abaterilor şi promovarea, stimularea iniţiativelor.
““SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”
Tipologia activităţilor derulate: - educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educație financiară, educaţie culturală-artistică, educaţie ştiinţifică, educaţie pentru cetăţenie democratică, orientare în carieră, educaţie pentru mediu înconjurator, activităţi de voluntariat, excursii.
Rezultate înregistrate:-impactul acestora asupra beneficiarilor:- obiecte realizate de elevi în cadrul atelierelor de lucru;- filmuleţe şi poze realizate de elevi;- jurnale de călătorie;- materiale arhivistice digitale;- îmbunătăţirea relaţiilor dintre elevii diferitelor clase şi profesor-elev;- formarea şi dezvoltarea unor noi deprinderi;- descoperirea unor talente noi şi valorificarea lor;- obţinerea unor noi cunoştinţe şi informaţii
Cercuri tematice si cluburi la Cercuri tematice si cluburi la nnivelul scolii:ivelul scolii:
- Cerc de filosofie si literatură “Ad Astra” – prof. Chiş Mirela, Ivanov Tamara;- „Club de lectură” – prof. Lung Voichita; - Cenaclu de limba și literatura maghiară – prof. coordonator Szabo Katalin;- trupa de teatru ”Mimesis” – prof. coordonatori: Dan Clara, Iepure Ioana; - trupa de teatru în limba engleză ”Prosopeio” – prof. coordonator Seișanu Gilda;- cercul de istorie orală – prof. coordonator László László;- trupa de teatru în limba maghiară „Zelma” – prof. coordonator László László;- Club de voluntariat Impact LEGO;- Club ECOprovocarea.
Educaţie prin si pentru cultură:
redactarea revistelor şcolare: „Ecouri”-revista colegiului, ”Clubul de presă CNS”, ”CNS – Cuvinte.Nume.Speranțe”, “Our Magazine”, “Ritmuri adolescentine”, ”Quasar”, “Elipsa”, „Valente”, ”Impuls”;
- participarea la ședințele Cenaclului „Silvania”;
- organizarea Balului Bobocilor; - vizionari de spectacole de teatru, film,
operă.
Proiecte si parteneriate şcolarea) la nivel local si judetean: “Zilele învăţământului sălăjean” ; “Alege viaţa!”; “Educație prin teatru” ; “Fericirea se invata in familie”; “Licee Fair Play”; “Exprima-te liber”; „De la cultura tradițională la globalizarea europeană”; „Școala sălăjeană în imagini”; „Sălajul Interactiv”
b) la nivel naţional si internaţional: Proiectului “Julianus Testveriskola Program”: „Zilele Ady”; Proiectul naţional de orientare în carieră “Edmundo”; Proiectul Național ”Cetățenie Activă prin Participarea
Tinerilor; Parteneriat concurs național ”Creează cu scop...” Proiect POSDRU ”Pregătirea elevilor pentru demararea și
administrarea unei afaceri” Proiect internațional ”Scoala++, un punct spre un mediu
curat_curcubeul florilor” Parteneriat strategic Erasmus+: ”Inter+.Valoriser le
plurilinguisme et l`interculturalite en contexte educatif europeen”
EXTRABUGETAR- Cheltuieli cu bunuri si servicii – 53.598 leiBUGETUL LOCAL SI DE STAT- Cheltuieli de personal – 4.501.915 lei- Cheltuieli materiale – 430.760 leiDin care: reparatii curente – 3.830 lei (imprejmuire, calorifere) Obiecte de inventar – (videoproiectioare, CD playar,
aspiratoare, cam web, perdele, scaune, sistem sonorizare, calculatoare )
Bani de liceu si burse – 111.962 lei Transport – 96.676 lei In anul scolar 2014– 2015 am acordat burse si bani de
liceu unui numer de 154 elevi: – bursa de performanta – 3 elevi - bursa de boala - 5 elevi - bursa de orfan - 17 elevi - burasa de venit mic – 6 elevi - bursa bani de liceu – 21 elevi - bursa de merit – 98 elevi - bursa olimpica – 4 elev