Rezumat Doctorat Corneliu Popescu

8/17/2019 Rezumat Doctorat Corneliu Popescu

1/18

UNIVERSITATEA BUCUREŞTIFACULTATEA DE DREPTŞCOALA DOCTORALĂ

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

ŞEDINŢA DE JUDECATĂ

ÎN PROCESUL CIVIL

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:PROF. UNIV. DR. VIOREL MIHAI CIOBANU

DOCTORAND:CORNELIU POPESCU

- 2009 -


2/18

În manifestarea intenţiei de a aprofunda studiul procedurii civile, am ales ca

temă de studiu doctoral „Şedinţa de judecată în procesul civil”, dorind, astfel, să

aduc în dezbatere şi să îmi exprim punctul de vedere cu privire la unul din cele mai

importante aspecte ale procesului civil.ajoritatea autorilor definesc procesul civil ca fiind activitatea desfăşurată de

către instanţă, părţi, or!ane de executare şi alte persoane sau or!ane care participă la

înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea

realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării

silite a "otăr#rilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii

prevăzute de le!e.

$ste de observat că procesul civil este definit ca o activitate desfăşurată de

instanţă, părţi, or!ane de executare şi terţe persoane, al cărui templu este, în

principal, şedinţa de judecată, temă căreia, p#nă în prezent, nu i s%au dedicat scrieri

mai ample, de referinţă.

În şedinţa de judecată au loc dezbaterile, care constituie a doua şi poate cea

mai importantă etapă a primei faze & judecata 'cognitio( a procesului civil, alături de

celelalte două etape, respectiv etapa scrisă şi etapa deliberării.

)m ales această temă în raport de un criteriu subiectiv, ce ţine de profesie, şi

de un altul obiectiv, care priveşte importanţa tezei, la care ne vom referi în cele ce

urmează.

În perioada actuală, de veritabilă dezorientare şi criză a sistemului judiciar,

determinată conştient sau nu de instituţii şi persoane din afara sistemului, dar şi din

sistem, se manifestă pre!nant necesitatea re!#ndirii şi dezvoltării unor domenii şiteme ale procedurii civile care să contribuie la depăşirea acestei situaţii.

)stfel, reunirea selectivă a unor instituţii de drept procesual civil care

împreună să contureze o teorie a şedinţei de judecată poate să contribuie la o

disciplinare înţeleaptă at#t a activităţii judecătorului în şedinţa de judecată, c#t şi a

*


3/18

celorlalte părţi implicate în procesul civil, care să conducă în final la o reducere

semnificativă a suspiciunilor care planează asupra corectitudinii actului de judecată.

+mportanţa temei rezultă şi din aspectul că în cadrul şedinţei de judecată au

loc dezbaterile publice, orale şi contradictorii, care presupun contactul direct alinstanţei cu celelalte părţi din procesul civil, iar frecventele critici vizează această

instituţie, tocmai pentru faptul că nu este bine or!anizată şi condusă, cu consecinţe

!rave în stabilirea adevărului judiciar.

)şa cum arătau reputaţii procedurişti +. toenescu şi . -ilberstein, „şedinţa de

judecată este o etapă "otăr#toare în desfăşurarea procesului civil, întruc#t în această

etapă se clarifică faptele ce au !enerat liti!iul dintre părţi prin administrarea şi

cercetarea probelor şi mijloacelor materiale de probă, se stabilesc drepturile lezate

sau contestate în le!ătură cu care instanţa va trebui să emită "otăr#rea de restabilire a

ordinii de drept încălcate”.

În această etapă a procesului civil fiinţează şi îşi re!ăsesc aplicabilitatea

principiile călăuzitoare ale procedurii civile, principiile constituţionale, precum şi

cele consacrate de onvenţia $uropeană a /repturilor 0mului, iar prin transpunerea

lor în viaţă în cadrul şedinţei de judecată instanţa asi!ură realizarea unui proces

ec"itabil. În această etapă se asi!ură at#t transparenţa actului de justiţie, c#t şi

conştientizarea de către părţi 'justiţiabili( a corectitudinii şi imparţialităţii

judecătorului, prin aplicarea principiilor fundamentale ce !uvernează întrea!a

activitate judiciară la care ne%am referit anterior.

Întruc#t şedinţa de judecată materializează spaţiul de înt#lnire, în plan !eneral,

a cetăţenilor cu justiţia şi, în plan concret, a justiţiabilului cu judecătorul, locul, felulşi modalitatea de desfăşurare a acesteia creează practic ima!inea sistemului juridic

în conştiinţa oamenilor.

1


4/18

2ezum#nd, astfel, principalele aspecte cu privire la importanţa şedinţei de

judecată în procesul civil, vom proceda în continuare la o analiză succintă a

structurii tezei de doctorat.

/in punct de vedere structural, lucrarea cuprinde şase capitole, fiecare dintreacestea surprinz#nd aspecte din sau în le!ătură cu şedinţa de judecată.

3n prim capitol, intitulat „Consideraţii generale”, tratează în secţiunile sale

noţiuni introductive cu privire la şedinţa de judecată, principiile fundamentale

specifice şedinţei de judecată, drepturile şi obli!aţiile pe care le au părţile în cursul

procesului civil, precum şi abuzul de drept procesual şi se înc"eie cu abordarea

modalităţilor de desfăşurare a şedinţei de judecată.

0 primă secţiune cuprinde noţiuni şi aspecte despre procesul civil, fazele

acestuia, şedinţa de judecată, determin#nd locul şi importanţa acesteia în cadrul

procesului civil.

În secţiunea a doua sunt analizate principiile fundamentale care stau la baza

desfăşurării oricărui proces civil şi care îşi !ăsesc o aplicabilitate specifică în şedinţa

de judecată. În cadrul acestei secţiuni, alături de principiile publicităţii, oralităţii,

contradictorialităţii şi nemijlocirii, care au o aplicabilitate exclusivă în şedinţa de

judecată, am analizat şi principiile dreptului la apărare, e!alităţii, le!alităţii,

disponibilităţii, rolului activ al judecătorului, continuităţii şi limbii de desfăşurare a

procesului civil, a căror aplicabilitate are o mare preponderenţă în şedinţa de

judecată.

um principiile fundamentale specifice şedinţei de judecată constituie idei

fundamentale şi diri!uitoare pe baza cărora se desfăşoară şedinţa de judecată, amacordat o atenţie deosebită modului în care aceste principii sunt consacrate de

onvenţia $uropeană a /repturilor 0mului, de onstituţie şi de normele de

procedură civilă.

4


5/18

5entru fiecare principiu în parte am analizat conţinutul acestuia, avantaje şi

dezavantaje ale aplicabilităţii sale, domeniile în care acestea îşi !ăsesc

aplicabilitatea, modalitatea de transpunere în practică şi, nu în ultimul r#nd,

perspectiva în care sunt acestea tratate în 5roiectul noului cod de procedură civilă.În secţiunea a treia a acestui capitol am acordat atenţie drepturilor şi

obligaţiilor părţilor în cadrul şedinţei de judecată şi abuzului de drept, unde am

dezvoltat aceste aspecte, urmărind a pune accent pe importanţa actuală a disciplinării

modului de desfăşurare a şedinţei de judecată la care ne%am referit la începutul

acestui rezumat.

În secţiunea a patra, intitulată „Modalităţi de desfăşurare a şedinţei de

judecată”, au fost tratate distinct şedinţa publică şi şedinţa în camera de consiliu,

at#t din perspectiva le!islaţiei actuale, c#t şi din perspectiva 5roiectului noului cod

de procedură civilă, cu aprecieri critice şi propuneri de îmbunătăţire a le!islaţiei.

el de%al doilea capitol tratează activităţile care se desfăşoară anterior şedinţei

de judecată şi se intitulează „Activităţi premergătoare şedinţei de judecată”.

În prima secţiune, „Compunerea şi constituirea instanţei”, după ce este

tratată noţiunea de instanţă, se examinează alcătuirea instanţei de judecată, respectiv

compunerea şi constituirea acesteia, prin prisma dispoziţiilor 6e!ii nr.1748*774,

după care se analizează excepţiile de procedură ce vizează !reşita alcătuire a

instanţei, precum şi ordinea în care se analizează aceste excepţii în raport cu alte

eventuale incidente procedurale ce se pot ivi în cursul procesului.

3rmătoarea secţiune este dedicată modalităţii de sesizare/învestire a

instanţei, respectiv cererii de c"emare în judecată. u această ocazie, este definităcererea de c"emare în judecată, sunt analizate elementele pe care trebuie să le

cuprindă o cerere de c"emare în judecată, modalitatea de introducere la instanţă a

acesteia, precum şi importanţa pe care o are acest act de procedură. 3n ultim aspect

abordat în această secţiune se referă la repartizarea dosarului constituit ca urmare a

9


6/18

introducerii cererii de c"emare în judecată, în care sunt analizate dispoziţiile 6e!ii

nr.1748*774 cu privire la acest aspect, dar mai ales cele din 2e!ulamentul de ordine

interioară al instanţelor judecătoreşti, prin intermediul cărora s%a trecut la

implementarea aplicaţiei informatice $2+, at#t pentru repartizarea aleatorie acauzelor, c#t şi pentru înre!istrarea informatizată a dosarului.

0 altă activitate premer!ătoare şedinţei de judecată, deosebit de importantă,

este citarea şi comunicarea actelor de procedură, care face obiectul următoarei

secţiuni. e analizează cu această ocazie definiţia actului procedural al citării,

cuprinsul citaţiei propriu%zise şi a dovezii de înm#nare a acesteia, sancţiunile care

intervin în cazul lipsei unor menţiuni, instituţiile citării prin publicitate şi a

termenului în cunoştinţă, precum şi sancţiunea ce intervine în cazul în care judecata

cauzei se face fără citarea sau cu citarea nele!ală a unei părţi. În finalul secţiunii,

este analizată comunicarea actelor de procedură, respectiv definiţia acesteia,

dispoziţiile le!ale incidente, precum şi modalitatea în care aceasta se realizează.

3rmătoarea secţiune are ca obiect traseul dosarului anterior şedinţei de

judecată, în care sunt prezentate activităţile compartimentelor auxiliare în le!ătură

cu circuitul dosarului, atribuţiile pe care le are !refierul de şedinţă, activităţile pe

care le desfăşoară completul de judecată, precum şi activitatea !refierului de şedinţă

din ziua judecăţii, p#nă la începerea şedinţei.

În fine, ultima secţiune a capitolului, intitulată „Lista de şedinţă”, tratează

modalitatea de întocmire, ordinea în care sunt înscrise dosarele pe listă, modalitatea

de afişare şi, nu în ultimul r#nd, rolul şi importanţa acesteia. În cadrul acestei

secţiuni s%a constatat că există o diferenţiere de re!lementare în privinţa afişării listeide şedinţă între odul de procedură civilă şi 2e!ulamentul de ordine interioară al

instanţelor judecătoreşti, noi exprim#ndu%ne opinia că normele odului de procedură

civilă au o forţă juridică superioară în raport cu 2e!ulamentul de ordine interioară al

instanţelor judecătoreşti.

:


7/18

apitolul al treilea al lucrării, denumit „Conducerea şedinţei de judecată” a

fost dedicat analizei aspectelor de psi"olo!ie judiciară incidente temei, ordinii

dezbaterii cauzelor în şedinţa de judecată şi ordinii acordării cuv#ntului părţilor cu

ocazia dezbaterilor în fond, poliţiei şedinţei de judecată şi respectiv amenzilor judiciare şi despă!ubirilor.

În prima secţiune, „Aspecte de psihologie judiciară incidente temei”, ne%am

referit at#t la aspecte cu privire la profilul psi"olo!ic al judecătorului, c#t şi cu

privire la aptitudini de comunicare ale acestuia în şedinţa de judecată. În contextul în

care activitatea judiciară are un caracter complex şi impune îndeplinirea unor

multitudini de acte procedurale în condiţiile strict determinate de le!e, am remarcat

că, în funcţie de modul în care preşedintele completului de judecată va şti să

conducă dezbaterile din şedinţa de judecată, va depinde în cea mai mare măsură

stabilirea corectă a adevărului judiciar. 5entru o asemenea sarcină, pe c#t de nobilă,

pe at#t de !rea, nu sunt suficiente calităţile ma!istratului ca jurist, ci se cer anumite

aptitudini în te"nica conducerii dezbaterilor, a şedinţei de judecată în !eneral şi a

căror totalitate s%ar putea cuprinde în sinta!ma at#t de expresivă „arta de a prezida”.

;e%am referit succint aici la calităţile care trebuie să se re!ăsească în persoana

judecătorului care conduce şedinţa de judecată, respectiv< inteli!enţă, perspicacitate,

abilitate, tact, intuiţie, perseverenţă şi răbdare.

ea de%a doua secţiune cuprinde principalele reguli procesuale ce

guvernează ordinea dezbaterii cauzelor în şedinţa de judecată şi, respectiv,

ordinea acordării cuvntului părţilor. u acest prilej, am analizat importanţa

ordinii în care au loc dezbaterile, am#narea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, am#narea pentru lipsă de apărare, am#narea în cazul în care ambele părţi

cer acest lucru, precum şi am#narea pentru alte motive. /e asemenea, au fost

prezentate situaţiile în care se poate sc"imba ordinea de pe lista de şedinţă, precum

şi obli!aţiile ce revin completului de judecată în acest sens.

=


8/18

În ceea ce priveşte ordinea acordării cuv#ntului părţilor cu ocazia dezbaterilor

fondului cauzei, au fost prezentate at#t situaţia clasică, c#nd există doar două părţi,

c#t şi situaţiile în care sunt mai multe părţi sau în care în cauză participă şi alte

persoane, procurorul sau se formulează de către p#r#t cerere reconvenţională. >ot cuaceastă ocazie a fost analizată ordinea acordării cuv#ntului şi în cazul soluţionării

excepţiilor, administrării probelor, precum şi în căile de atac.

În secţiunea următoare au fost analizate atribuţiile preşedintelui completului

de judecată privind poliţia şedinţei, în scopul asi!urării solemnităţii actului de

justiţie, relief#ndu%se at#t drepturile c#t şi obli!aţiile acestuia în vederea realizării

acestui obiectiv, precum şi instrumentele juridice pe care le poate utiliza.

3ltima secţiune a capitolului este consacrată amenzilor judiciare şi

despăgubirilor, în care sunt prezentate noţiunea, trăsăturile şi importanţa amenzilor

judiciare, cazurile prevăzute de le!e în care acestea pot fi aplicate, precum şi cele

mai importante aspecte reieşite din practica judiciară. /e asemenea, în str#nsă

le!ătură cu amenzile judiciare, au fost prezentate şi despă!ubirile, respectiv

condiţiile şi situaţiile în care acestea pot fi acordate. 3n ultim aspect abordat în

această secţiune cuprinde o analiză detaliată a procedurii de aplicare a amenzilor

judiciare şi de obli!are la plata despă!ubirilor.

e de%al patrulea capitol, intitulat „!esfăşurarea şedinţei de judecată”, este,

în opinia noastră, cea mai importantă parte a lucrării, ce cuprinde toate momentele

ce au loc în cadrul şedinţei de judecată.

În prima secţiune am analizat una din importantele obli!aţii ce îi revine

completului de judecată, respectiv aceea de a încerca împăcarea părţilor. +nstituţiedeosebit de utilă, obli!aţia de conciliere are scopul de a evita dificultăţile unei

judecăţi şi de a finaliza liti!iul pe cale amiabilă. )ceastă obli!aţie este tot mai

importantă în contextul actual, c#nd supraa!lomerarea instanţelor este o realitate. >ot

în această secţiune am analizat şi condiţiile în care poate interveni împăcarea

?


9/18

părţilor, precum şi unele aspecte privind tranzacţia ce se înc"eie între acestea. ;u

puteam înc"eia această analiză fără a face referire şi la dispoziţiile 6e!ii nr.@:?8@AAA

privind soluţionarea conflictelor de muncă, ale 6e!ii nr.@A*8*77: privind medierea şi

ale prevederilor 5roiectului noului cod de procedură civilă cu privire la aceastăobli!aţie.

ecţiunea a doua a fost consacrată reprezentării şi asistării, instituţii utile

at#t pentru părţile aflate în proces, c#t şi pentru buna desfăşurare a actului de justiţie,

acestea contribuind la realizarea dreptului fundamental la apărare. În continuare, am

analizat pe lar! formele reprezentării părţilor în procesul civil, respectiv

reprezentarea le!ală şi reprezentarea convenţională, at#t pentru persoanele fizice, c#t

şi pentru persoanele juridice. /e asemenea, am acordat atenţie şi procedurii

soluţionării excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, ocazie cu care am

constatat că în literatura de specialitate natura juridică a acestei excepţii este

controversată, unii autori fiind de părere că este o excepţie dilatorie, în timp ce în

opinia contrară s%a arătat că este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută. În ceea

ce ne priveşte, suntem de opinia că această excepţie este peremptorie, întruc#t tinde

la împiedicarea judecăţii pe fond în cazul admiterii, prin anularea cererii. 3n ultim

aspect pe care l%am tratat în această secţiune se referă la ajutorul public judiciar în

procesul civil, introdus prin 0.3.B. nr.9@8*77?, formă de asistenţă acordată de stat în

scopul asi!urării dreptului la un proces ec"itabil şi !arantarea accesului e!al la actul

de justiţie. u această ocazie am prezentat cate!oriile de persoane ce pot solicita

acordarea ajutorului public judiciar, formele de acordare, modalitatea în care

încetează şi procedura de acordare.3n moment important al judecăţii îl reprezintă prima zi de înfăţişare, care

reprezintă termenul la care părţile le!al citate pot pune concluzii, aspect analizat în

secţiunea următoare. u această ocazie am prezentat definiţia, importanţa practică a

acestui moment, sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării acestui termen,

A


10/18

precum şi dispoziţiile procedurale care lea!ă de acest moment exerciţiul unor

drepturi procesuale ale părţilor. 5rima zi de înfăţişare reprezintă momentul în care se

conturează cadrul !eneral al dezbaterilor publice ulterioare, instanţa trebuind să aibă

un rol activ în clarificarea unor aspecte ale cauzei. În continuare am analizat posibilităţile pe care le are reclamantul de a%şi modifica acţiunea la acest termen,

precum şi distincţiile dintre cererile de între!ire şi de modificare a cererii iniţiale,

relev#nd şi cele mai importante soluţii din practica judiciară. /e asemenea, am

abordat acest moment procesual şi din punct de vedere probatoriu, împreună cu

sancţiunile ce pot interveni sub acest aspect în cazul nerespectării dispoziţiilor

le!ale.

ecţiunea a patra a acestui capitol are ca obiect procedura de invocare şi

soluţionare a e"cepţiilor procesuale. În această secţiune am analizat importanţa

excepţiilor procesuale, a modului de invocare şi soluţionare a acestora, definirea

excepţiilor procesuale ca mijloace de apărare, caracteristicile şi clasificarea acestora.

3n aspect important care trebuie remarcat este acela că în le!islaţia actuală

excepţiile procesuale nu sunt definite, revenind doctrinei această misiune. )cest

aspect va fi remediat, 5roiectul noului cod de procedură civilă cuprinz#nd o definiţie

a noţiunii de excepţie procesuală, precum şi o clasificare a excepţiilor. În tratarea

acestei problematici nu puteam omite o analiză a subiecţilor care pot invoca

e"cepţiile procesuale, respectiv p#r#tul, reclamantul, terţele persoane care intervin

în proces, procurorul şi instanţa de judecată. 0 mare importanţă o reprezintă şi

termenul de invocare a acestor excepţii, at#t în primă instanţă, c#t şi în căile de

atac, precum şi sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării acestor termene. >ot încadrul acestei secţiuni, am prezentat şi re!ulile !enerale ale ordinii de invocare şi

soluţionare a e"cepţiilor, precum şi ordinea de invocare propriu%zisă şi ordinea de

soluţionare a excepţiilor invocate concomitent. În lipsa unor prevederi le!ale privind

ordinea în care trebuie invocate şi soluţionate cele mai importante excepţii de

@7


11/18

procedură, am prezentat soluţiile teoretice şi practice reieşite din literatura de

specialitate şi jurisprudenţa instanţelor de judecată. În fine, un ultim aspect consacrat

acestei secţiuni a fost alocat modului de soluţionare a e"cepţiilor procesuale, în

care am abordat soluţiile care pot fi pronunţate, precum şi calea de atac care se poateexercita împotriva "otăr#rii de admitere sau respin!ere a excepţiilor.

În secţiunea a cincea a capitolului, intitulată „Administrarea probelor”, se

porneşte de la analiza termenului de „probă” şi se continuă cu definirea noţiunii şi

re!lementarea pe plan le!islativ a probelor, prezent#ndu%se sistemul actual dual de

re!lementare, în care se face distincţie între re!ulile de administrarea probelor şi

re!ulile de fond ce !uvernează obiectul, sarcina, natura, condiţiile de admisibilitate

şi forţa probantă a probelor. 2emarcăm că 5roiectul noului cod de procedură civilă

conţine o re!lementare modernă a mijloacelor materiale de probă, at#t sub aspectul

definirii acestora, c#t şi sub aspectul enumerării, cu titlu exemplificativ, a unei părţi a

acestora.

În această secţiune am prezentat, pe de o parte, regulile comune privind

administrarea probelor, respectiv propunerea, încuviinţarea şi administrarea

propriu%zisă a acestora, precum şi, pe de altă parte, re!ulile speciale privind

administrarea probei cu înscrisuri, mărturisirea, proba cu martori, expertiza şi

cercetarea la faţa locului.

În cadrul administrării probei cu înscrisuri, am analizat definiţia înscrisului,

sediul materiei, modalitatea de depunere a acestora la dosarul cauzei, situaţiile în

care înscrisurile nu se află în posesia părţii care doreşte să le folosească, procedura

verificării de scripte şi înscrierii în fals, în cazul în care înscrisul depus de una din părţi este contestat de partea adversă sau dacă instanţa are îndoieli asupra

autenticităţii acestuia.

)naliz#nd proba mărturisirii, am abordat definiţia acesteia, natura juridică şi

clasificarea, sediul materiei, precum şi propunerea, ordonarea din oficiu şi

@@


12/18

încuviinţarea intero!atoriului, obiectul acesteia, persoanele care pot răspunde la

intero!atoriu, precum şi modalitatea efectivă în care se administrează această probă,

cu arătarea soluţiilor prescrise de le!e în anumite situaţii. ubiect de controversă în

doctrină în urma modificărilor odului civil, a fost analizată şi problemaindivizibilităţii mărturisirii judiciare.

)v#nd în vedere că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele de

probă folosite frecvent în procesul civil, administrarea acestei probe a fost analizată

în ceea ce priveşte noţiunea şi sediul materiei, propunerea probei, încuviinţarea

acesteia de către instanţă, persoanele care nu pot fi ascultate ca martor, precum şi

cele care sunt scutite de a fi martor, ordinea şi procedura ascultării acestora.

3n mijloc de probă tot mai important în contextul evoluţiei contemporane a

te"nicii şi automatizării, expertiza a fost prezentată în lucrare at#t sub aspectul

noţiunii şi sediului materiei, c#t şi al procedurii de administrare a acesteia, încep#nd

cu propunerea probei, ordonarea din oficiu şi încuviinţarea şi continu#nd cu numirea

expertului şi efectuarea în concret a expertizei. În abordarea acestui subiect, am

pornit de la distincţia necesară între expertiză şi raportul de expertiză, am prezentat

tipurile de expertiză care se pot efectua într%o cauză, precum şi părţile componente

pe care trebuie să le aibă în mod obli!atoriu un raport de expertiză, potrivit

dispoziţiilor 0.B. nr.*8*777, respectiv partea introductivă, partea expozitivă şi

concluziile.

3n ultim mijloc de probă prezentat în această secţiune este cercetarea la faţa

locului. )v#nd drept scop constatarea directă şi nemijlocită în afara instanţe a unor

probe materiale netransportabile, am analizat acest mijloc de probă sub aspectul propunerii şi încuviinţării, relief#nd totodată şi modalitatea concretă în care se

efectuează.

3ltima secţiune a acestui capitol are ca obiect dezbaterile privind fondul

cauzei, care reprezintă, fără îndoială, unul din momentele cele mai reprezentative ale

@*


13/18

dezbaterilor publice şi contradictorii, fapt evidenţiat şi în unele soluţii ale instanţelor

judecătoreşti. 5rin dezbaterile în fond se urmăreşte respectarea e!alităţii armelor, a

contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. )si!urarea dreptului la un proces

ec"itabil pentru ambele părţi nu poate fi realizată fără respectarea ordinii în care auloc aceste dezbateri, preşedintele completului av#nd obli!aţia de a acorda mai înt#i

cuv#ntul reclamantului şi în cele din urmă p#r#tului. 5ărţile din proces au de

asemenea dreptul de a depune concluzii scrise, iar instanţa le poate impune o

asemenea obli!aţie, fără însă ca le!ea să prevadă o sancţiune pentru nerespectarea

acesteia. >ot în această secţiune am prezentat şi ultimul moment din desfăşurarea

şedinţei de judecată, respectiv înc"iderea dezbaterilor, după ce împrejurările de fapt

şi de drept ale cauzei au fost lămurite. /esi!ur că nu putem face abstracţie de

instituţia repunerii pe rol a cauzei, care se poate face în toată perioada de timp

rezervată deliberării, situaţie în care cauza va fi readusă în stadiul premer!ător

judecării fondului, iar dezbaterile judiciare trebuie să fie reluate ca şi cum aceasta nu

ar fi fost niciodată judecată în fond.

În capitolul al cincilea, intitulat „#ncidente în desfăşurarea procesului ce pot

fi invocate în şedinţa de judecată”, am analizat aspecte privind modalitatea de

abordare şi soluţionare a nere!ularităţilor procedurale, a acelor „complicaţii” ce

intervin în cursul procesului şi care îi în!reunează şi complică desfăşurarea.

În contextul în care în doctrina procedural civilă nu a fost analizată distinct

corelaţia incident procedural & excepţie procesuală & sancţiune procedurală, am

considerat că o analiză cel puţin succintă, în secţiunea + a acestui capitol, se impune

mai înainte de a trece la analiza secvenţială a celor mai importante şi frecventeincidente de procedură.

În literatura franceză 'B. ouc"ez, Procedure civile, $d. /alloz, 5aris, *77:,

p.1*1(, incidentul de procedură este explicat ca un eveniment ce intervine în cursul

judecăţii şi care, odată intervenit, o complică. În urma analizării acestor aspecte din

@1


14/18

această secţiune, am ajuns la concluzia că incidentul procedural reprezintă orice

nere!ularitate procedurală intervenită în cursul procesului, iar excepţia procesuală

este mijlocul prin care se invocă şi se soluţionează incidentul în cadrul procesului. În

acest context, sancţiunea procesuală constituie măsura cu caracter de constr#n!ere,menită să !aranteze soluţionarea incidentului şi transpunerea normelor juridice care

prescriu formele şi condiţiile desfăşurării procesului civil.

În secţiunile următoare am analizat cate!orii de incidente procedurale ce sunt

foarte frecvent înt#lnite în procesul civil şi cu o importanţă semnificativă în

desfăşurarea acestuia, respectiv cele privind< competenţaC compunerea şi constituirea

instanţeiC actele de procedurăC termenele de procedurăC suspendarea şi perimareaC

actele de dispoziţie ale părţilor care fac ca procesul să nu parcur!ă cursul obişnuit.

În prima parte a secţiunii a doua, „#ncidente procedurale privind

competenţa”, au fost dezbătute noţiuni !enerale şi modalităţi de clasificare cu

privire la competenţă. În continuare a fost analizată în detaliu problematica excepţiei

de necompetenţă, a conflictelor de competenţă, a celor privind strămutarea şi

dele!area instanţei. În cadrul subsecţiunii „Conflictele de competenţă”, am sesizat

aspectele de practică neunitară şi interpretare doctrinală diferită cu privire la

conflictul de competenţă între două secţii ale aceleiaşi instanţe. )stfel, unii autori şi

unele instanţe au considerat că această situaţie nu constituie conflict ne!ativ de

competenţă, incidentul urm#nd a fi soluţionat de preşedintele de secţie sau

preşedintele instanţei, care va stabili pe cale administrativă completul ce va judeca

pricina. )lte instanţe şi alţi autori au apreciat, însă, că într%o atare situaţie există

conflict ne!ativ de competenţă, secţiile fiind apreciate în înţelesul de instanţă de sinestătătoare. omentan, există puncte de vedere diferite cu privire la această

problemă, care însă îşi vor !ăsi soluţionarea eficientă în 5roiectul noului cod de

procedură civilă, care în art.@*= statuează că în cazul unui conflict de competenţă

între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, acesta este soluţionat de

@4


15/18

secţia instanţei superioare comune corespunzătoare secţiei înaintea căreia s%a invit

conflictul. )ceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul completelor specializate.

În secţiunea a treia au fost analizate incidentele procedurale cu privire la

compunerea şi constituirea instanţei. În cadrul acestei secţiuni, după ce au fost prezentate incompatibilităţile ca incidente procedurale ce privesc compunerea

instanţei, au fost prezentate cazurile de abţinere şi recuzare, precum şi modalitatea

de invocare şi soluţionare a excepţiilor privind cele două aspecte.

În secţiunea a patra, „#ncidente privind actele de procedură”, după ce în

prealabil au fost definite, clasificate şi prezentate condiţiile !enerale de valabilitate a

actelor de procedură, s%au dezbătut aspecte privind nulitatea actelor de procedură,

respectiv definire, clasificare şi cazuri de nulitate. um era şi firesc, în raport de

cadrul temei, am analizat mijloacele de invocare a nulităţii actelor de procedură în

proces în cadrul şedinţei de judecată, precum şi efectele nulităţii.

ecţiunea următoare a fost destinată incidentelor privind termenele de

procedură, în cadrul căreia, după ce au fost analizate terminolo!ia, clasificarea,

modul de calcul şi caracteristicile termenelor de procedură, au fost dezbătute aspecte

cu privire la decădere 'definire, condiţii, cazuri în care intervine, invocarea şi

pronunţarea, efecte, repunerea în termen(, pentru a înc"eia această secţiune cu o

prezentare a asemănărilor dintre decădere şi nulitate, precum şi a unor aspecte de

drept comparat în aceste materie.

În secţiunea a şasea au fost analizate instituţiile suspendării prin care se

înţele!e oprirea cursului judecăţii datorită apariţiei unor împrejurări voite de părţi

sau independente de voinţa acestora şi perimării, ca modalitate atipică de finalizarea activităţii judiciare.

2eferitor la suspendare am prezentat noţiunea şi felurile suspendării, respectiv

suspendarea voluntară, suspendarea le!ală de drept şi suspendarea le!ală facultativă,

@9


16/18

cazurile de suspendare, procedura şi efectele suspendării, precum şi bo!ata practică

a instanţelor judecătoreşti incidentă.

+nstituţie deosebit de utilă în decon!estionarea activităţii instanţelor de

judecată, perimarea a fost prezentată sub aspectul definiţiei, naturii sale juridice,le!ăturilor cu alte instituţii de drept 'decăderea, nulitatea, prescripţia(, al sferei de

aplicare şi al condiţiilor în care poate interveni, al procedurii de constatare şi al

efectelor pe care le produce.

3ltima secţiune a fost dedicată actelor de dispoziţie ale părţilor care fac ca

procesul să nu parcurgă cursul obişnuit, în cadrul căreia au fost analizate, pe

l#n!ă consideraţii !enerale privind aceste acte, limitele părţilor de a dispune de

soarta procesului în temeiul principiului disponibilităţii şi circumstanţele care pot să

împiedice finalizarea acţiunii civile, precum şi aspecte cu privire la desistare,

ac"iesare şi tranzacţia judiciară.

În cazul desistării, definită în doctrină ca renunţarea de către autorul ei la o

situaţie juridică pe care el a creat%o sau de care s%ar fi putut prevala, am analizat cele

două forme sub care se poate manifesta, respectiv renunţarea la judecată prin care se

înc"ide procesul şi renunţarea la dreptul subiectiv pretins, prin care se stin!e

procesul. u această ocazie am prezentat pe lar! fiecare din aceste două forme,

definiţia, caracteristicile, momentele p#nă la care pot fi invocate, efectele şi

trăsăturile comune ale acestora.

)ct de dispoziţie prin care p#r#tul recunoaşte pretenţiile reclamantului sau

aderă la "otăr#rea pronunţată împotriva sa, achiesarea se prezintă sub două forme,

respectiv ac"iesarea p#r#tului la pretenţiile reclamantului şi ac"iesarea părţii la"otăr#rea pronunţată 'care poate fi expresă sau tacită(. u acest prilej am analizat

re!lementarea ac"iesării at#t din punct de vedere al le!islaţiei actuale 'noţiune,

forme, efecte, aspecte procedurale(, c#t şi din perspectiva 5roiectului noului cod de

procedură civilă.

@:


17/18

3n ultim aspect prezentat în această secţiune se referă la tranzacţia judiciară,

contract prin care părţile stin! un proces început sau preînt#mpină naşterea unui

proces prin concesii reciproce. În această parte am analizat noţiunea, re!lementarea

le!ală, condiţiile, forma, momentul p#nă c#nd se poate înc"eia şi efectele tranzacţiei,at#t cele ce se ataşează convenţiei c#t şi cele ce se ataşează "otăr#rii.

apitolul al şaselea, denumit „Activităţi ulterioare şedinţei de judecată”,

cuprinde două secţiuni, în care sunt analizate pe de o parte obli!aţiile şi îndatoririle

ce revin completului de judecată şi !refierului de şedinţă după terminarea şedinţei,

traseul pe care îl parcur!e dosarul după acest moment, iar pe de altă parte înc"eierea

de şedinţă, ca act procesual în care se consemnează tot ceea ce s%a petrecut în timpul

şedinţei de judecată.

În prima secţiune sunt analizate obligaţiile completului de judecată după

şedinţa de judecată, respectiv ale !refierului de şedinţă şi ale judecătorului sau

judecătorilor care compun completul de judecată, rezum#ndu%ne la o analiză ce se

repliază în funcţie de modul de soluţionare a cauzelor în şedinţa de judecată,

respectiv< dosare a căror judecată se am#nă pentru un nou termen, dosare care sunt

suspendate sau dosare în care s%a dezbătut fondul şi urmează a se pronunţa soluţia.

u această ocazie am prezentat, pe l#n!ă aceste obli!aţii şi circuitul pe care îl

parcur!e dosarul după finalizarea şedinţei de judecată, modalitatea de transpunere a

dosarelor către o altă secţie sau în cadrul aceleiaşi secţii, trimiterea la o altă instanţă,

parcursul acestuia în căile de atac şi ulterior, în funcţie de soluţiile pronunţate.

>otodată am expus modalitatea de completare a condicii de şedinţă, de redactare a

minutei, de numerotare şi redactare a "otăr#rilor, precum şi operaţiunile ce seefectuează în sistemul $2+ după terminarea şedinţei de judecată.

În secţiunea „$ncheierea de şedinţă” au fost abordate aspecte privind

terminolo!ia şi definirea înc"eierii, at#t în literatura juridică vec"e c#t şi concepţia

modernă cu privire la aceasta, importanţa sa ca act procedural şi ca act de dispoziţie

@=


18/18

a instanţei, delimitarea faţă de "otăr#rea finală prin care se soluţionează fondul

cauzei, re!imul juridic prin prisma dispoziţiilor odului de procedură civilă, al

celorlalte le!i, precum şi al 2e!ulamentului de ordine interioară. ea mai importantă

parte a acestei secţiuni a fost rezervată clasificării înc"eierilor de şedinţă, fiindanalizată în special clasificarea în înc"eieri pre!ătitoare 'preparatorii( şi înc"eieri

interlocutorii, care are o influenţă deosebită asupra procesului, caracteristicile şi

particularităţile acestora, precum şi conţinutului pe care trebuie să îl aibă o înc"eiere

'practicaua, considerentele şi dispozitivul(, sancţiunea ce intervine în cazul lipsei

unui element al acesteia, precum şi necesitatea întocmirii unei minute.

)u mai fost, de asemenea, analizate, căile de atac care pot fi exercitate

împotriva înc"eierilor de şedinţă, cu prezentarea diferitelor situaţii 'înc"eieri ce pot

fi atacate numai împreună cu fondul, înc"eieri ce pot fi atacate p#nă la pronunţarea

asupra fondului şi înc"eieri ce nu sunt supuse niciunei căi de atac( precum şi

cazurile, procedura şi termenul de îndreptare a !reşelilor materiale din înc"eierile de

şedinţă.

@?

Documents

Rezumat Doctorat Corneliu Popescu