UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE

ŞCOALA DOCTORALĂ DE ŞTIINŢĂ POLITICĂ

“REGLEMENTAREA PROPRIETĂŢII FUNCIARE

ÎN ROMÂNIA :

LEGISLAŢIE, INSTITUŢII ŞI PRACTICI”

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

PROF. UNIV. DR. DANIEL BARBU

DOCTORAND

BOJINCĂ ALINA GERMINIA

REZUMAT O simplă trecere în revistă a subiectelor dezbătute pe larg de

mijloacele mass-media din România în ultimii douăzeci de ani dovedeşte

faptul că aspectele legate de dreptul de proprietate din România continuă

să reprezinte o temă de actualitate şi dovedeş te interesul maxim pe care

cetăţenii îl manifestă faţă de această instituţ ie de drept.

Din analiza principalelor subiecte legate de proprietatea din

România reiese faptul că cele mai multe situaţi i semnalate în presă

reprezintă cazuri de încălcare a dreptului de proprietate, sub diferite

forme: abuzuri în modul de aplicare a dispoziţi i lor Legii fondului funciar,

tergiversări legate de retrocedarea imobilelor confiscate abuziv de

regimul comunist, neplata despăgubirilor datorate de stat foşt i lor

proprietari .

Complexitatea acestei problematici se datorează şi cadrului

legislativ, neclar şi într-o continuă schimbare, precum ş i modului deficitar

de colaborare dintre instituţ i i le cu responsabilităţi în aplicarea acestor

prevederi legale.

Din aceste considerente, cercetarea se l imitează la prezentarea ş i

analizarea cadrului legislativ ş i instituţional ce reglementează

proprietatea funciară , adică strict a celor care se referă la dreptul de

proprietate asupra terenurilor. Referirile la proprietatea asupra imobilelor

vor fi făcute numai în scopul de a evidenţ ia problemele comune existente

în modul de reglementare al celor două t ipuri de proprietate şi al

posibilelor soluţi i de rezolvare a acestora.

Limitarea obiectului de cercetare la proprietatea funciară are şi

motiva ţii de ordin personal, ce ţin de experienţa bunicilor ş i a unor

prieteni apropiaţi , legate de recuperarea terenurilor în baza Legii fondului

funciar. Una dintre aceste experienţe va fi prezentată în cadrul lucrării ,

ca studiu de caz.

Interesul pentru această temă de cercetare a fost stimulat, în primul

rând, de dorinţa de a înţelege mai bine problematica cazurilor cu care s-au

confruntat rudele ş i prietenii apropiaţi , factorii cărora se datorau

tergiversările şi aplicările incorecte ale dispoziţi i lor legale, posibilitatea

de soluţ ionare a acestora. În al doilea rând, interesul a sporit şi mai mult

pe parcursul experienţei profesionale în cadrul Agen ţiei de Cadastru şi

Publicitate Imobiliară , mai întâi ca asistent al consilierului de preaderare

în proiectul Phare privind “Sistemul de cadastru şi înregistrarea

drepturilor de proprietate imobiliară din România”, mai apoi ca angajat al

acestei instituţi i . Această experienţă mi-a permis să în ţeleg şi mai bine

importan ţa reglementării corecte a proprietăţii funciare, ş i din perspectiva

aderării la Uniunea europeană; dar, mai ales, să mă familiarizez cu modul

de reglementare al acesteia în alte state membre ale Uniunii europene, în

special Austria, întărindu-mi, astfel, convingerea că factorul politic joacă

un rol esen ţial în această privin ţă .

Din analiza lucrărilor publicate până acum, reiese că proprietatea

funciară din România a constituit subiect de cercetare cu precădere

pentru jurişti . Interesul acestora s-a concentrat asupra modului ambiguu

de formulare a unor prevederi legale din domeniu ş i asupra principalelor

probleme apărute din modul de aplicare al acestora. Nu în ultimul rând,

studii tot mai numeroase sunt dedicate analizei hotărârilor pronunţate de

C.E.D.O. împotriva României în materie de respectare a dreptului la

proprietate.

De asemenea, au fost publicate mai multe lucrări care analizează

activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară , practica cărţ ilor funciare

reprezentând partea principală a acestor cercetări .

Lipseşte, încă , o lucrare care să ofere o analiză de ansamblu asupra

problematicii proprietăţ ii funciare din România, din perspectiva deciziilor

politice care au stat la baza adoptării cadrului legislativ actual ş i care au

condus la actuala stare de fapt.

Cercetarea de faţă îşi propune să realizeze această analiză , îmbinind

elemente de ordin juridic şi tehnic, în încercarea de a explica modul în

care factorul politic a influenţat to ţi factorii instituţ ionali implica ţi în

aplicarea prevederilor legale din domeniu. Întreaga analiză va fi plasată

într-o perspectivă europeană , prin evidenţierea importanţei pe care

procesul de aderare la Uniunea europeană l-a avut în asumarea anumitor

decizii de către Guvernul României.

Cercetarea de faţă are ca obiect analiza proprietăţi i funciare din

România, din punct de vedere al legisla ţiei în domeniu, al instituţi i lor cu

responsabili tăţ i în aplicarea acestor prevederi legale şi al practicilor

specifice activităţi i de cadastru ş i publicitate imobiliară , pe perioada

anilor 1990-2010. Cercetarea îşi propune, pe de o parte, să analizeze

conţinutul principalelor legi ale fondului funciar, mecanismul ş i dinamica

de adoptare a acestora şi să identifice impactul acestor dispoziţi i legale

asupra cetăţenilor. În al doilea rând, cercetarea are în vedere prezentarea

principalelor instituţi i desemnate să aplice această legisla ţie, să analizeze

modul lor de funcţionare şi de colaborare reciprocă , dar şi măsura în care

aceste instituţi i reuşesc sau nu să îndeplinească rolul pentru care au fost

create. Nu în ultimul rând, cercetarea vizează analiza deciziilor care au

condus la crearea sistemului unificat de cadastru şi publicitate imobiliară

ş i a consecin ţelor pe care această unificare le-a avut.

Punctul de plecare al cercetării îl reprezintă cadrul legislativ

adoptat de factorii politici care s-au aflat la putere începând cu anul 1990,

în domeniul proprietăţii funciare. Analiza s-a axat pe urmă toarele două

direcţi i de cercetare: pe de o parte, s-a avut în vedere procesul de

adoptare al acestor acte normative, cine au fost iniţiatorii lor, care au fost

motiva ţi i le invocate de aceştia, precum ş i modalitatea sub care au fost

adoptate (legi, hotărâri de guvern, ordonan ţe de urgenţă ale guvernului

etc.) Pe de altă parte, au fost analizate prevederile principalelor acte

normative din domeniul proprietăţ i i funciare şi consecinţele aplicării

acestora.

Dimensiunea temporală a lucrării este determinată de două repere

istorice: căderea comunismului şi aderarea la Uniunea europeană . Cele

două evenimente au influenţat procesul de guvernare începând cu anul

1990, atât la nivel politic şi instituţional, dar şi sub raportul conţinutului

actelor juridice. Pe de o parte, perioada de tranziţ ie ce a urmat lunii de

decembrie 1989 ş i mai apoi consolidarea procesului democratic au fost

caracterizate de constrângeri ş i oportunităţ i diferite. Pe de altă parte,

perspectiva aderării la Uniunea europeană a determinat factorii politici de

decizie să adopte anumite măsuri pe care, în lipsa acestei constrângeri, nu

le-ar fi adoptat, poate, deloc.

Perioada care face obiectul cercetării este 1990-2010. Mai exact,

punctul de plecare al analizei îl reprezintă adoptarea Legii fondului

funciar, Legea nr.18/1991, şi culminează cu adoptarea Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietăţi i ş i justiţ iei , precum ş i unele

măsuri adiacente. Perioada 2006-2010 este analizată doar din punct de

vedere al consecinţelor pe care normele juridice adoptate anterior le-au

avut la nivelul întregii societăţi şi al progreselor realizate în

implementarea cadastrului general la nivelul întregii ţări .

Ipoteza pe care dorim să o validăm este aceea că întregul cadrul

normativ ş i instituţional care reglementează proprietatea funciară din

România a fost puternic influenţat de factorul polit ic şi că tergiversarea

rezolvării anumitor aspecte semnalate pe larg atât de societatea civilă din

România, cât şi de forurile internaţ ionale (Uniunea europeană , Banca

Mondială , C.E.D.O.) s-a datorat, cu precădere, dacă nu exclusiv, faptului

că nu s-a dorit rezolvarea acestora. Motivaţia acestei atitudini ţine de

interesul sporit pe care îl suscită proprietatea funciară , de valoarea

acesteia, nu numai din punct de vedere economic, dar ş i de capital politic.

Cei care de ţin “pârghiile” mecanismului prin care este garantat dreptul la

proprietate – în sensul general, de această dată – pot influenţa într-o

măsură mult mai mare o serie întreagă de decizii de ordin economic,

juridic şi social.

Din punct de vedere teoretic, cercetarea este concepută în jurul

urmă toarelor două aspecte, care definesc şi obiectul de cercetare:

stabilirea corelaţi i lor ce se pot stabilii între conţ inutul normelor juridice

care reglementează proprietatea funciară şi interesele promotorilor acestor

acte normative; în acest sens, sunt analizate notele de fundamentare ale

iniţ iatorilor principalelor legi din domeniul proprietăţ ii funciare,

conţinutul dezbaterilor parlamentare care au precedat procesul de votare

al acestor legi, modul în care ele au fost votate şi aplicate, problemele

apărute în practică .

În al doilea rând, este analizat modul în care au fost sau nu

reformulate sau modificate acele prevederi legale neclare sau ambigue,

dacă aceste probleme au făcut sau nu obiectul unor dezbateri prealabile,

dar, mai ales, a măsurilor dispuse pentru repararea prejudiciilor cauzate

de aplicarea necorespunzătoare a acestor prevederi.

Faptul că lucrările publicate pe tema proprietăţi i funciare nu

abordează aspectele juridice decât din perspectiva analizei con ţinutului

acestora, structurarea demersului metodologic în mai multe etape: mai

întâi au fost selectate acele acte normative cu impact major asupra

obiectului de cercetare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr.

1/2000 şi Legea 247/2005). Pentru analiza practicilor specifice activităţi i

de cadastru şi publicitate imobiliară au fost analizate Legea nr 7/1996 şi

Ordonan ţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2004.

Într-o a doua etapă , fiecare din aceste legi a fost analizată sub

aspectul principalelor prevederi, criteriul de selecţie fiind acela al

problemelor semnalate din practica juridică (ş i anume, articolele de lege

care fie conţineau prevederi neclare, fie au suferit mai multe modificări şi

completări ulterioare). De fiecare dată s-a încercat, acolo unde a fost

posibil, urmărirea procesului de adoptare al legii ş i evidenţierea

diferitelor luări de pozi ţie din partea reprezentanţilor partidelor politice.

Într-o a treia etapă , au fost prezentate consecinţele aplicării

anumitor prevederi legale şi modul în care ele au fost sau nu rezolvate.

Metoda folosită cu preponderenţă a fost cea calitativă , însă la baza

întregii analize au stat şi o serie de date statistice, realizate fie de

instituţi i din ţară (Ministerul Agriculturii , A.N.C.P.I. , Institutul Na ţ ional

de Statistică), fie din străinătate (Uniunea europeană , Banca Mondială ,

Organizaţ ia pentru Agricultură ş i Alimenta ţie din cadrul O.N.U.)

Lucrarea con ţine trei capitole, fiecare din acestea fiind împărţ it , la

rândul lui, în trei subcapitole.

În primul capitol, intitulat “Cadrul legislativ”, tema de cercetare

este abordată din perspectivă juridică , a analizei principalelor acte

normative din domeniul proprietăţii funciare adptate după anul 1990.

Subcapitolul 1, intitulat “Caracterizare generală a cadrului

legislativ” face o prezentare generală a situaţ iei din domeniul proprietăţii

în România, începând cu anul 1990. Plecând de la diferitele probleme

semnalate în rapoartele oficiale ale instituţ i i lor europene, dar şi ale unor

lucrări elaborate de exper ţi români şi străini, în această parte a lucrării

sunt expuse principalele aspecte care au determinat disfunc ţionalităţi în

sistem şi au dus la apariţia unui număr considerabil de l itigii legate de

dreptul de proprietate.

În subcapitolul intitulat “Principalele acte normative în domeniul

fondului funciar” sunt analizate prevederile Legilor 18/1990, 169/1997,

1/2000 şi 247/2005, este explicat modul în care aceste prevederi au fost

aplicate şi sunt expuse cauzele care au dus la apariţia a tot mai multe

cazuri în instanţă legate de aplicarea defectuoasă a acestor dispoziţii

legale şi /sau de nerespectarea lor.

Ultimul subcapitol, intitulat “Aspecte legate de expropriere”

conţine o analiză a prevederilor Legii nr. 33/1994 ş i 198/2004, precum ş i

a unor aspecte de ordin practic, rezultate de recentele cazuri de

expropriere legate de executarea unor lucrări de construc ţie de lucrări şi

autostrăzi.

În cel de-al doilea capitol al lucrării , intitulat “cadrul

administrativ-instituţional”, sunt prezentate principalele instituţ ii cu

atribu ţii în aplicarea dispozi ţi i lor legale în domeniul proprietăţ ii funciare,

atât sub aspectul organizării ş i funcţionării acestora, cât şi al modului de

colaborare dintre aceste instituţ ii . Fac obiectul cercetării: Autoritatea

Na ţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Agriculturii,

Agenţia Na ţională a Cadastrului şi Publicităţi i Imobiliare, Fondul

“Proprietatea”, R.A.P.P.S. Sunt prezentate, de asemenea, Uniunea

Notarilor ş i Ordinul Naţ ional al Geodezilor.

Scopul acestei analize este, pe de o parte, de a stabili dacă şi în ce

măsură aceste institu ţi i reuşesc să servească scopului pentru care au fost

create, dacă atribuţi i le acestora se suprapun uneori sau nu, modul în care

deciziile luate de conducerile lor pot fi sau nu influenţate de factori de

ordin politic. Pe de altă parte, este analizată structura de personal a

acestor instituţi i , în încercarea de a stabili gradul în care aceste persoane

corespund necesităţ i lor de ordin profesional impuse de responsabilităţile

ce le revin, precum ş i a “permeabilităţi i” la corupţie, dat fiind

numeroasele cazuri de suspiciune semnalate de presă în acest sens.

Ultimul capitol, intitulat “Practica aplicării legislaţ iei funciare”

prezintă modul concret în care are loc înregistrarea proprietăţ ilor din

România, importanţa cărţilor funciare ş i efectele acestor înregistrări ,

opera ţiunile de cadastru ş i stadiul realizării cadastrului general la nivelul

întregii ţări .

Diferitele sisteme de carte funciară practicate până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 7/1996, explicarea procedurilor de cadastru, dar şi o

analiză aprofundată a principalelor dispozi ţi i ale acestei legi fac obiectul

primului subcapitol, intitulat “Scurt istoric al sistemului dual de cadastru

ş i publicitate imobiliară”.

În cel de-al doilea subcapitol este prezentat, mai întâi, contextul în

care s-a realizat unificarea celor două componente sub autoritatea unei

instituţii unice, prevederile O.U.G. nr. 41/2004 şi principalele consecinţe

ale acestei unificări .

Ultimul subcapitol, intitulat “Cadastrul general şi Cadastrul 2014”

prezintă stadiul realizării cadastrului general şi încearcă să ofere posibile

explicaţ ii la ritmul lent de efectuare a lucrărilor. Sunt prezentate, de

asemenea, conţinutul şi rezultatele principalelor proiecte derulate cu

fonduri europene sau de la BancaMondială în cadrul A.N.C.P.I., prin care

s-a urmărit accelerarea acestor lucrări . Nu în ultimul rând, situaţia

cadastrului din România este pusă în perspectivă europeană , prin

prezentarea conceptului de “Cadastru 2014” şi analizarea modului în care

România este pregă tită să aplice acest concept.

Principala concluzie a întregii cercetări este că în intervalul de timp

care face obiectul analizei factorii politici din România nu au dorit cu

adevărat reglementarea proprietăţ ii funciare, nici sub raportul normelor

juridice, nici sub raport tehnic, prin realizarea cadastrului general.

Actele normative adoptate în această perioadă au conţinut prevederi

neclare, care au dat condus la aplicări eronate şi au dat naştere, în acest

fel, unui număr tot mai mare de litigii legate de respectarea dreptului de

proprietate. O bună parte dintre aceste l itigii sunt aproape imposibil de

soluţ ionat, datorită punerii în posesie a mai multor proprietari pe aceeaşi

suprafaţă de teren sau suprapunerilor planurilor parcelare. Din acest punct

de vedere, ne putem aş tepta la tot mai multe hotărâri de condamnare a

statului român de către C.E.D.O.

O altă problemă a actualei stări de fapt o reprezintă modul de

organizare ş i func ţionare a instituţi i lor chemate să aplice prevederile

legale în domeniul proprietăţii funciare. Atâta timp cât la conducerea

acestor instituţi i se află persoane în a căror numire pe func ţie a prevalat

criteriul politic, întreaga activitate desfăşurată în cadrul acestor instituţi i

va sta sub semnul schimbării ş i al deciziilor care să servească interesele

anumitor grupuri de persoane.

De asemenea, rezultatele obţ inute în cadrul proiectelor cu finanţare

externă care au avut drept scop oferirea unor soluţii practice la

problemele de ordin juridic, instituţional ş i tehnic din domeniu, denotă

faptul că în absen ţa unor presiuni exercitate de către institu ţi i

internaţionale precum Uniunea europeană sau Banca Mondială , o serie

întreagă de măsuri nu ar fi fost luate, poate, niciodată .

Din acest punct de vedere, perspectiva finalizării cadastrului

general în anul 2030, aşa cum este prevăzută în documentele oficiale, pare

un obiectiv cu şanse de realizare.Sistemul judiciar românesc constitutit

după decembrie 1989 a fost caracterizat, printre altele, de numeroase

probleme legate de drepturile de proprietate. Aceste aspecte au fost

semnalate, de-a lungul timpului, în numeroase rapoarte oficiale ale

instituţi i lor europene, dar ş i în diferite studii ş i analize efectuate de

exper ţi stră ini şi români.

În România, precum ş i în alte foste state comuniste din Europa

Centrală şi de Est, procesul de privatizare a vizat cu prioritate restituirea

terenurilor. Spre deosebire, însă , de aceste state, unde legislaţ ia adoptată

în domeniul restituirii proprietăţilor a putut fi aplicată cu succes, în cazul

României procesul de retrocedare s-a dovedit a fi , în cazul României, unul

lung, conflictual şi l i t igios.

Acest lucru a fost cauzat, în parte, şi de abordarea nerealistă a

problematicii proprietăţi i , de faptul că nu s-a ţinut seama de

complexitatea procesului de retrocedare (care implică atât aspecte

juridice, polit ice şi economice, cât şi de ordin social).

Problemele legate de realizarea reformei funciare din România şi

ri tmul lent de retrocedare a proprietăţ ilor au cauze complexe. Ele ţin, în

primul rând, de modul eronat în care factorii de decizie au conceput

politica funciară ş i , în al doilea rând, de specificul structurilor agrare din

România.

Pe de altă parte, în discursul politic referitor la proprietate al celor

care au adoptat pachetul legislativ referitor la proprietate punea accentul

exclusiv pe ideea de “drept de proprietate”, cu toate că orice proces de

retrocedare implică pentru proprietari nu doar drepturi, ci şi datorii ,

obligaţi i şi responsabilităţi .

De asemenea, nimeni nu pare să-şi fi pus problema că “repararea

erorilor trecutului” ar însemna mult mai mult decât retrocedarea

proprietăţi lor, a bunurilor confiscate, faptul că ceea ce fusese distrus în

via ţa oamenilor nu se putea “restitui”.

Impactul legilor adoptate în domeniul proprietăţi i a fost, prin

urmare, mult mai profund decât cel probabil estimat.

Analizând rezultatele ansamblului de măsuri luate în România în

domeniul reformei funciare, se constată că acestea nu au fost dublate de

un efort de conşt ientizare, din partea celor direct implicaţ i în acest

proces, a conţinutului exact al acestor măsuri şi a importanţei modului în

care se realizează administrarea terenurilor.

În luna septembrie 2008 Societatea Academică Română (S.A.R.) a

realizat o analiză a situaţ iei restituirilor din România. Conform studiului,

cele două trăsături caracteristice României în privinţa procesului de

restituire sunt “indecizia privind reparaţiile, în natură sau echivalent”,

precum ş i “abuzul pe scară largă , la nivel central si local”. Primul aspect

a creat confuzii şi drepturi suprapuse, iar cel de-al doilea a fost favorizat

de practica neuniformă la nivel local şi de legi ambigue.

Toate problemele de ordin juridic care au caracterizat noua reformă

funciară realizată în România începând cu anul 1990, au dus la apariţia

unui număr tot mai mare de litigii legate de nerespectarea dreptului de

proprietate.

Din acest punct de vedere ni se pare îndreptăţită întrebarea

formulată de un cunoscut analist economic: “Ce şanse există de a se

rezolva problema proprietăţii în România?”. Întrebare la care acelaşi

analist ne sugerează şi un posibil răspuns, opinie pe care o împărtăş im

întru totul: “Dincolo de unele aspecte tehnice sau economice, problema

este eminamente politică .

Legea fondului funciar a fost concepută ca un act reparatoriu în

raport cu măsurile de colectivizare forţată din perioada comunistă . În fapt,

Legea nr. 18/1991 nu numai că nu a reuşit să realizeze acest act

reparatoriu, dar, în unele cazuri, chiar a permis celor care au profitat de

pe urma colectivizării să-şi păstreze beneficiile

Din concluziile studiului respectiv reiese faptul că administra ţia

funciară din România nu îşi îndeplineşte funcţiile specifice, întrucât

dovedeşte dezinteres faţă de înregistrarea terenurilor, dezvoltarea pieţelor

funciare şi rezolvarea litigiilor legate de proprietăţile funciare. Motivele

acestui dezinteres s-ar explica, în opinia autorilor studiului, tocmai prin

gradul ridicat de corup ţie existent în sistem

Importante obstacole în procesul de dezvoltare a unei pieţe funciare

dinamice îl reprezintă l ipsa resurselor financiare, proceduri de tranfer a

dreptului de proprietate nefinalizate, lipsa unui sistem modern de

întregistrare a parcelelor, costurile de tranzacţionare a terenurilor, gradul

puternic de fragmentare al acestora etc

Comasarea presupune, însă , ş i existenţa cadastrului general, la

nivelul întregii ţări , obiectiv a cărui finalizare a fost mereu amânată de

către factorii de decizie politici

În practică , procedura de retrocedare prevăzută de legile fondului

funciar au dat naş tere la numeroase lit igii , multe procese nefiind

finalizate nici până în momenul de fa ţă . În cazurile în care a existat,

totuş i , o sentinţă , aceasta a dat rareori câş t ig de cauză celor îndreptăţiţi ,

ceea ce a dus a la creştere semnificativă a numărului de plângeri adresate

Curţi i Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) de la Strasbourg.

Printr-o decizie recentă , C.E.D.O.a pronuntat prima hotărâre-pilot

împotriva României, care suspendă cauzele asemănătoare de pe rolul

C.E.D.O. ş i obligă România ca în termen de 18 luni să ia măsuri pentru

remedierea problemei retrocedărilor.

Situa ţi i le cele mai grave apar atunci când informa ţ i i le legate de

titlurile de proprietate sau de planurile parcelare sunt incorecte, astfel că

terenurile care urmează să facă obiectul exproprierii au o situa ţie incertă ,

ceea ce poate duce la anularea întregii documentaţi i elaborate de comisiile

de expropriere. Această situaţie nu va putea fi soluţionată pe deplin decât

în momentul finalizării cadastrului general, la nivelul întregului teritoriu

al ţării .

Ne putem întreba, în aceste condiţi i , ce este mai important?

Elaborarea unei legi de expropriere care oferă expropriatorului enorm de

mult loc de manevră sau, din contră , respectarea dreptului de proprietate

privată , principiul consfinţi t prin Constituţie ?

Un studiu în care sunt prezentate rezultatele unui proiect-pilot

realizat în trei sate diferite (din Transilvania, Moldova şi Oltenia) şi în

care este analizat modul de funcţ ionare al administraţiei funciare din

România a relevat faptul că în ţara noastră funcţ i i le îndeplinite de această

administraţie sunt împăr ţi te la diferite nivele, între primării , comisii de

retrocedări şi Agenţia Naţională de Cadastru ş i Publicitate Imobiliară

(A.N.C.P.I.) .

Acelaşi studiu relevă faptul că populaţia rurală nu are încredere în

funcţionarii din primării cu atribuţ i i în domeniul administra ţiei funciare,

considerându-i corup ţi şi manifestând tendinţa de a favoriza interesele

elitei locale. Serviciile oferite de comisiile funciare judeţene şi cele ale

A.N.C.P.I. inspiră mai multă încredere celor care au răspuns la întrebările

sondajului realizat.

Activitatea de reglementare a lucrărilor de cadastru general a pornit

de la premiza că toate măsurătorile detaliate la nivel naţional vor fi

efectuate din oficiu, fiind urmate, în fiecare unitate administrativ-

teritorială , de intrarea în vigoare a cadastrului general, ale cărui rezultate

vor fi aplicate şi de cartea funciară . Nu s-a avut, însă , în vedere, faptul că

implementarea tuturor acestor măsuri presupunea timp şi alocarea unor

resurse financiare considerabile, dar şi tehnice şi umane, pentru a putea

efectua toate măsură torile cadastrale necesare. Pe de altă parte, nu s-a

avut în vedere nici faptul că nici măsurătorile pe teren, care trebuie

efectuate după retrocedarea proprietăţilor private, şi nici gestionarea

cărţ ilor funciare pentru imobilele retrocedate nu pot aş tepta crearea

cadastrului general pe unităţi administrativ-teritoriale.

Consecinţa directă a acestei prevederi a fost faptul că lucrările de

cadastru general nu s-au realizat în mod sistematic, ci sporadic, întârziind

astfel foarte mult acoperirea întregului teritoriu al ţării cu măsurători

cadastrale. În plus, reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate

prin emiterea unui ti t lu de proprietate pe numele mai multor persoane a

reprezentat o piedică pentru implementarea sistemului de cadastru şi

publicitate imobiliară , bazat pe cartea funciară .

Demarate în anul 2007, lucrările pentru introducerea cadastrului

general ar trebui finalizate până în anul 2020. Problemele de ordin practic

apărute pe parcursul primilor ani de la demararea proiectului, pun sub

semnul îndoielii posibilitatea finalizării lucrărilor în termenul prevăzut

iniţ ial.

Anul 2004 a fost marcat de unificarea componentelor de cadastru şi

publicitate imobiliară . Unificarea s-a făcut în baza prevederilor

Ordonan ţei de Urgenţă a Guvernului (O.U.G.) nr. 41/2004 pentru

modificarea ş i completarea Legii cadastrului şi publicităţ ii imobiliare şi a

Hotărârii de Guvern nr. 1210/2004 privind organizarea şi funcţionarea

Agenţiei Na ţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.) ca

unică autoritate în domeniu, în subordinea Ministerului Internelor şi

Reformei Administrative, prin reorganizarea Oficiului Na ţional de

Cadastru, Geodezie ş i Cartografie şi preluarea activităţi i de publicitate

imobiliară de la Ministerul Justi ţiei.

Analizarea problemelor imobiliare în contextul strategiei generale

de dezvoltare în România, duce la concluzia că modul de administare a

terenurilor din România este încă deficitar. Cadrul legislativ pentru

sistemul de informaţi i şi înregistrare a terenurilor este aproape complet,

dar capacitatea de implementare rămâne slabă . Integrarea dintre

informa ţi i le cadastrale şi cele de carte funciară este anevoioasă şi depinde

în mare măsură de lucrările de cadastru. Până când cadastrul general va

deveni complet operaţional, absenţa unei identificări viabile a bunurilor

permite anumite incertitudini în ceea ce priveşte drepturile. Stabilirea

unui sistem viabil de informa ţi i ş i înregistrare a terenurilor necesită o

voinţă politică puternică , deoarece problemele legislative, structurale şi

financiare sunt mai dificil de rezolvat decât cele tehnice. Finanţarea

suplimentară şi resursele umane adecvate sunt necesare pentru o

dezvoltare rapidă a sistemului ş i înregistrarea proprietăţilor.