Rolul literaturii în perioada pașoptistă

Pașoptismul

Istoriografia literară românească denumește perioada dintre 1820/1830-1860/1865 cu termenul de “pașoptism” care pune în lumină trăsăturile specifice:

-exaltarea natională -elanul revoluționar -militantism politic etc. în fapt,pașoptismul este un romantism de tip

“risorgimental”,structurat în funcție de imperativele unui moment dramatic al luptei de eliberare natională,cu accente luministe și preromantice în etapa preliminariilor (1820-1840),elegiaice,mesianice si sociale în etapa cristalizării depline(1840-1860),deceptioniste,criticiste și realiste în etapa de epigonism și destrămare(1860-1870)

În concluzie pașoptismul cuprinde perioada literară dintre 1840 și 1860, perioadă care pentru literatură română înseamnă, epocă de modernizare, de afirmare a romantismului și de fundamentare a majorității speciilor.

(1820-1860)

Caracteristici generale ale literaturii pașoptiste

Profitând de condițiile favorabile create după pacea de la Adrianopole prin reducerea dominației otomane si atragerea Principatelor în circuitul international al schimbului,cultura se dezvoltă puternic după 1821-1829.

Caracteristicile sunt:-amploarea de desfășurare și rapiditatea evoluției.-învațământul capătă o structură modernă.

-dorința de a scoate din anonimat neamul românesc pentru a-l face cunoscut Europei.

-teatrul ajunge la o activitate profesională stabilă-iau avânt artele si stiințele-1829->apar primele gazete românești -”Curierul românesc”- condus de Ion Heliade (Muntenia) -”Albina româneasca “-sub redactia lui Gheorghe Asachi (Moldova)

Mai târziu apare și o serie de reviste cu caracter literar dintre care: -”Curierul de ambe sexe”(1837) -”Alăuta românească”(1838) -”Dacia literară”(1840) -”Propășirea”(1844) -”România literară”(1855) -”Revista română” (1861) În Ardeal,principalele publicații se ivesc în 1838:”Gazeta de Transilvania” si “Foaie pentru minte,inimă si literatură “-ambele conduse de G.BaritiuSe manifestă, în ansamblu, două tendințe de ordin

cultural și literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alături de revenirea spre valoriile morale și artistice ale spiritualității românești. Scriitori devin conștienți că literatura și cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru național, a surselor tematice și de exprimare pe care le oferă folclorul și istoria natională.

_____PoeziaPoezia pașoptistă răspunde, în general, direcțiilor și principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu în articolul “Introducție” din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric și chiar politic, conformă cu idealurile de libertate și unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni.

Acum se afirmă cu putere spiritul național, încrederea în valorile tradiționale, populare, în istoria, natura si folclorul românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeților.

________ ___ _______ __________

Trasături ale poeziei pașoptiste-militanismul -> regăsit în creațiile literare, care se constituie în adevărate manifeste pentru împlinirea unității.

-se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor și sentimentelor.

-limbajul adecvat întelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completează cu meditația asupra locului omului în istorie.

-satirizarea viciilor feudalilor și evocarea realitățiilor sociale-> scriitorii ironizează cu severitate moravurile societății,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptățile manifestate în epocă.

-împletirea romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat și o mare varietate de specii literare: ode, elegii,meditații, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile,sonete, balade.

-nucleul tematical al poeziei îl reprezintă ideea națională.

Tipuri de poezii și reprezentanți Poezia lirică:

• Pastelul (Vasile Alecsandri -“Pasteluri") • Idila (Vasile Alecsandri -"Rodica")• Elegia (Vasile Cârlova- "Pastorul întristat")• Meditația (Grigore Alexandrescu- "Meditația","Umbra lui

Mircea")• Oda și Imnul (Vasile Cârlova "Marșul oștirii române")• Satira și epistola (Grigore Alexandrescu "Satira")

Poezia epică:• Balada de inspirație folclorică (Ion-Heliade Rădulescu

-"Zburătorul")• Balada istorică (Dimitrie Bolentineanu -"Muma lui Ștefan Cel

Mare")• Legenda (Vasile Alecsandri -"Legenda Ciocârliei")• Donici,fabule,snoava în versuri și epopeea.

Proza în perioada pașoptistă Prima parte a perioadei pașoptiste înregsitrează o serie de opere în

proză în care ,însa apar izolate și nu toate semnificative;abia după 1840 își scriu operele fundamentale prozatorii de primă mărime:Costache Negruzzi,Alecu Russo,Vasile Alecsandri si Nicolae Bălcescu.

Trăsături :-predomină romantismul memoriilor, al bucăților sentimentale sau

ironice - va lipsi romantismul total, grav sau filozofic. -caracterul memorialistic, lipsa invenției pure, a ficțiunii.-importanța retorismului, moștenirea oratorică a perioadei clasice și a

culturii din secolele precedente.

Reprezentanți și opere :

C. Negruzzi -“Negru pe alb”,”Alexandru Lăpușneanul”A.Russo-”Cântarea României”V.Alecsandri-”O călătorie în Africa”

Teatrul în perioada pașoptistă

• Pașoptismul a acordat teatrului o imensa prețuire considerând-ul un mijloc dintre cele mai eficiente de promovare a valorilor pozitive de conduită și moralitate, de educație estetică și perfecționarea limbii. Atmosfera era neprielnică, iar greutățile economice, păreau de neînvins.În plus concurența trupelor străine, care se bucurau de success, era un obstacol greu de trecut.

• Atmosfera era neprielnică, iar greutățile economice, păreau de neînvins.

• În plus concurența trupelor străine, care se bucurau de success, era un obstacol greu de trecut.

• Costache Negruzzi scria în 1838 că: “Sărmanul teatru, el seamănă cu pruncul mic, frumușel, nevinovat și bolnav de

strâns… și unde avea trebuința de bună căutare de-abia ivindu-se și-a stârnit în cap o droaie de dușmani, strajnici și puternici.”

Primele piese în limba română sunt jucate la "Cișmeaua Roșie.Cişmeaua Roşie este numele unei fântâni şi al unei mahalale care segăsea în secolul XIX pe Podul Mogoşoaiei (azi Calea Victoriei) , dinBucureşti.  În acest loc, la întretăierea Căii Victoriei cu strada General Berthelot, a fost fondat primul teatru bucureştean de către domniţa Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja, unde au dat spectacole în limba greacă tineri eterişti, în frunte cu Costache Aristia. Pe această primă scenă de la Cişmeaua Roşie, publicul românesc a văzut pentru prima dată "Hoţii" de Schiller si "Faust" de Goethe.

Reprezentanții: Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi.

Clasificarea textului dramatic:-Tragedia-Comedia-Tragicomedia-Drama-Teatrul absurdului

I.Heliade Rădulescu(1802-1872)

E o personalitate tumultoasă si contradictorie,cu marii ambiții dar si cu excepționale resurse,de o extremă flexibilitate a spiritului,despre care s-a spus că își împrumută ideile din toate punctele cardinale,cu regretul că sunt numai patru.Spirit tutelar,constructiv în permanentă fierbere,susceptibil și paradoxal,neîntrecut în a stârni vocații și a înfrânge vechile inerții,Heliade este unul dintre principalii agenți ai modernizării culturii românești,ca și ai experimentelor de tip romantic.

Influența sa este benefică.El accentuează rolul traducerilor,în ideea că asimilarea modelelor străine constituie o treaptă prealabilă desfășurării puterilor sufletești autohotone și susține o politică de indulgență programatică (“Scrieți cît veți putea și cum veți putea dar nu cu răutate...”) spre a stimula manifestarea debutanților.

Capodopera sa “Zburătorul”,brodată pe un motiv romantic recurent (1843),surprinde momentul invaziei erotice la o fată de la țara,într-un cadru de calmă inserare rustică;atmosfera de surescitare si halucinare a trezirii simțurilor este evocată de un dramatism,sugerând umbra misterioasă a destinului care apasă existența prozaică.

I.Heliade Rădulescu –”Zburătorul”

Grigore Alexandrescu(1814-1885)

Este cel mai de seamă poet muntean până la Eminescu.El ilustrează o dublă vocație,caracteristică romantismului pașoptit de început:prin fabulele pline de naturalețe și umor,care îl au ca model pe La Fontaine,prin meditații si elegii,care transformă evenimentele diurne într-o experiență interioara și fac din lirism o spovedanie si prin epistole.

Găsim la Alexandrescu,ca și la alți poeți munteni,cadența oratorică,tonul de lamentație,norul de melancolie,discreția elementului autobiografic si aspirația către un ideal nobil.

Costache Negruzzi(1808-1868)

Este principalul scriitor romantic al Moldovei care se afirmă în deceniul al IV-lea.E un poet mediocru dar un scriitor exceptional,autor al unor delicioase schițe de moravuri,fiziologii,foiletoane critice și a celei mai bune nuvele istorice din Literatura română (Alexandru Lăpușneanul).

Romantismul lui Negruzzi caută inserarea în istorie,sinteza dintre detaliu și culoare,ecuație diferențiala a obiectelor și oamenilor.

Remarcabil în cazul lui Negruzzi e că el reușește înaintea altora să se scuture de exagerările noului curent.Bunul gust,sobrietatea stilistică și sentimentală,filozofia ușor sceptica—toate aceste trăsături atât de rare în epocă dau unora impresia că e realist,altora că e clasic.

Costache Negruzzi-”Alexandru Lăpușneanul “

Opera de căpetenie a lui Negruzzi.Pe fundalul unui tablou de epocă-este vorba de sec. al XVI-lea,unul dintre cele mai sângeroase și zbuciumate al istoriei românilor.Scriitorul evocă,rezistând oricărei tentații spre exotism și abuz coloristic,destinul unui domnitor infernal ca un Richard al III-lea.Arta sa de o severă economie de mijloace mizează pe găsirea de situații limită,pe motivarea riguroasă a comportamentelor, îndeosebi pe un dialog esențializat,de o neobișnuită concludență carcatereologică.

Mihail Kogalniceanu(1817-1891)

Este autorul programului ”Daciei literare” și principalul ideolog al specificului national în literatura pașoptista,e una dintre cele mai puternice personalități ale culturii și vieții politice românești din sec. al XIX-lea.A fost conducătorul revoluției moldovene din 1848 și adevărat arhitect al Unirii și prim-ministru sub A.Ioan Cuza,realizând reforma agrară din 1864.Solicitat de politică M.Kogalniceanu e constrâns să renunțe în bună măsura,la activitatea creatoare,deși dăduse pe acest tarâm nu numai orientări fundamentale,ci și câteva opere fundmentale.Când a fost student la Berlin el a compus primul volum al unei sinteze nationale în limba franceză(” Histoire de la Valachie,de la Moldavie et des Valaques transdaubiens”)-1837.

Pe plan literar,Kogalniceanu a lăsat un interesant fragment de roman ”Tainele inimii”,câteva schițe savuroase și două jurnale de călătorie.

Alecu Russo(1819-1859)

Este un prozator de excelența calitate,însa puțin profilic:întreaga sa operă încape într-un volum,iar jumătate din ea,scrisă în franceză –limbă pe care o posedă foarte bine,căci a invățat într-un colegiu,la Vernier,lângă Geneva.Modest și lipsit de ambiții,ținându-se departe de febra luptelor politice și activând în umbra marilor protagoniști ai pașoptismului.Russo a pus în lumină valoarea creației populare sub multiple aspecte:ca document istoric,ca instrument propagandistic,ca expresie sublimata a personalitaii nationale si ca model estetic—singurul în stare să fertilizeze o literatură în căutare de sine insuși.Prozatorul Russo este un liric,de o sensibilitate tandră și discretă ,căruia i se atribuie poemul în proza “Cântarea României”.

Poemul “Cântarea României este o operă de profetism national,în stil biblic,de un retorism aprins,scrisă,sub influența lui Paroles d’un croyant a lui Lamennais și a Cărții pelerinilor polonezi de Mickiewicz,pentru a-și îmbărbăta compatrioții după înfrângerea revoluției de la 1848.

Vasile Alecsandri(1818-1890)

Alecsandri este cel mai mare scriitor al României până la Eminescu și cel mai reprezentativ exponent al pașoptismului în întregul său.Ca poet Alecsandri are meritul de a fi intuit înaintea altora,valoarea catalitică a folclorului în determinarea unei zone majore și durabile a creației culte.

Concretizând programul “Daciei literare” el culege și pune în circulație capodoperele poeziei populare românești,în versiuni șlefuite.

Prin colectia sa ,el n-a scos la iveala un simplu tezaur ascuns:el a recuperat o tradiție și un univers moral,care au legitimat aspirațiile națiunii la un loc de frunte în familia culturală a Europei și au devenit un termen de propulsie și ricoșeu pentru întreg lirismul românesc de mai târziu.

A scris poezii despre natură,dragoste,dar în mod deosebit opera care îi demonstrează originalitatea este “Pasteluri”-1875 ,prin viziunea anti-romantică ,virgilieană,senină și grațioasa exprimând încrederea în mecanica ireproșabilă a ciclurilor cosmice,filozofia naturistă a unui neam de țărani,care trăiește de milenii pe acest pământ.În dramaturgie,rolul lui Alecsandri e imens;el consolidează de fapt temerile teatrului românesc, creînd un repertoriu,un public si oferind câtorva marii actori, roluri care i-au consacrat.

El culminează cu “Chirița în Iași” și “Chirița în provincie”, unde persiflează fară sarcasm.

Caracteristicile de injghebare dramatică sunt:veridicitatea dialogului,savoarea limbii și comicul jovial.

Spre sfarșitul vieții ,Alecsandri se îndreapta spre drama istorică de mare spectacol “Despot Vodă”-1879,care evocă destinul unui aventurier ajuns pe tronul Moldovei.

În concluzie ,se poate spune că literatura pașoptistă corespunde unui moment de răspîntie în evoluția istorică a țărilor române:trecerea de la feudalism la capitalism,de la vasalitate la independența,de la limitările culturale neogrecesti la legăturile active cu Franța,de la stadiul farîmițării provinciale la statutul unitar național.Ea exprimă conștiința de sine a unui popor pe care invazia otomana l-a împiedicat secole de-a rândul să-și afirme deplin personalitatea și puterea de creație,dar hotărât acum să facă totul pentru a-și relua locul în lume.

Realizatori :Onuliac Alexandra

Bokor Ana-Maria

Muneanu Mădălina

Șunei Mariana

Prof/Coordonator :Streza Diana