nostalgie ...■

F r u m o a s a v e d e t a L i l y D a m i t a

I IP

L E I IO —.... ............

A N U L V I I I N O . 3 9 7

2 SEPTEMBRIE 1934

Concursul h ipp ic de la Bra­şov s’a bucurat de un fru ­m o s succes. Un public se­lect în frunte cu M. S. R e­gina M aria şi Arhiducesa Ileana a asistat la alergări. F otogra fiile noastre repre­zintă o săritură la un obs­tacol, Regina Maria şi A r ­hiducesa Ileana sosind la concurs şi prezentarea con­curenţilor civ ili.

REALITATEAI L U S T R A T Ă

D i r e c t o r ; N I C . C O N S T A N T I NA p a r e s ă p t ă m â n a l în 3 2 pagini mari, cu un supliment gratuit de 4 8 pagini. U n e x e m p l a r 10 Le i

P R E Ţ U L A B O N A M E N T U L U I :PE U N A N . . . . . 400 LEIPE ŞASE L U N I ................. 200 „PE TREI LUNI . . . . . 100 „R E D A C Ţ I A Ş l A D M I N I S T R A Ţ I ABucureşti Str. C O N ST. M ILL E 5 -7 -9 T E L E F O N 3 - 8 4 - 3 0Imprimată la fot'o - rotogravură in atelierele „Adeverul • S. A \

No. 397 — R. I. — Pa9 ‘ 2

TRUPELE ITALIENE PĂRĂSIND GRANIŢA AUSTRIACĂ

75.000 de soldaţi italieni trimişi la graniţa austriacă imediat după asasi­narea cancelarului Dolfuss au primit ordin să se retragă. Fotografia noas­tră a fost luată în ziua părăsim gra­niţei.

CAMPIONATELE DE NATAŢIE ALE EUROPEI

La Magdeburg s’au desfăşurat recent campionatele de nataţie ale Europei. Fotografia noastră îl reprezintă_ pe cehul J. Leikert în timpul unei sări­turi.

SĂRBĂTOAREA SF. ŞTEFAN La 20 August s’a sărbătorit cu un fast deosebit la Budapesta ziua Sfântului Ştefan primul Rege ăl ţării. Mâna sfântului Ştefan care se află într’o casetă de aur a fost purtată în proce­siune pe străzile Budapestei.

REGELE ITALIE I ŞI MUSSOLINI Manevrele militare italiene s’au des­făşurat săptămâna trecută. Fotografia noastră reprezintă pe Regele Victor Emanuel II I şi d. Mussolini la mane­vre.

Undeva. ia p er i fe r ia Bucureştilor, exis tă un c a r t ie r în treg de temei care se îndeletn icesc cu... furtul. R eporte ra noastră a s ta t de vorbă cu e le încercând să a f le c â te c e v a din secretul meserie i lor.

MI s’3 părut că visez. Femeea mi-a întins o bucată de zece metri de catifea din cea mai bună calitate.— E şapte sute de lei metrul la magazin. Eu vă las cu o

suta. Scoateţi o hârtie de o mie şi târgul s’a făcut.‘ un- la-u meil e, ra îm,ltă> oacheşă. îmbrăcată tărăneşte, cu

camaşă alba ca laptele cusuta cu râuri şi fustă roşie, creaţă. Gatul 11 era împodobit cu două rânduri de galbeni — Ei, ce facem?

tre1u* mângâios mâna peste apele mătăsoase ale stofei gret mărturisind cu o prefăcătorie în care intra destul re-

Tipuri şi aspccte din cartierul hoaţelor.

Îm i pare rău că nu pot cumpăra...— Am şi mătăsuri în orice culoare doriţi şi stofe şi pânzeturi preţul e de nimic.— E drept, dar ce vine în urmă.— Ce să vină, că doar nu-i marfă de iurat. Noi cumpărăm dela falimente.Vânzătoarea ciudată mi-a fost recomandată de o cunoştinţă şi cu ace|asta din urmă am făcut o vizită în cartierul aşa numit al ne- gustoreselor.

■ fc

Dacă treci podul Grand, laşi în urmă cimitirul unguresc şi dt la staţia Tone o iei pe prima stradă la stânga, ai în faţă un mă nunchi bogat de case; multe dintre ele clipesc curat întreţinute, fă- cându-te să bănueşti viaţa înbelşugată de dincolo de ferestre.

O leliţă ne taie drumul ducându-ne mai mult cu sila la loeu inţa ei, unde nici una nici două întinde pe o măsuţă din faţa noa stră un şervet curat, punând pe el o farfurie plină ochiu cu plă­cinte şi-o sticlă cu vin.— Ce stai pe gânduri cumătră ?... Se adresează ea femeei de lângă mine. Şi d-voastră cucoană faceţi mă rog începutul, că mai adineaori le-am scos dela cuptor.— Noi ne abătusem pe aici cu totul pentru alte treburi...Tinerica ascuţi privirile.— Venisem să cumpărăm...■— Ce să cumpăraţi?... îmi luă ea iute vorba din gură.Se întoarse apoi cu ochi mustrători spre tovarăşa mea.— Şi, zii, pe mine mă ocoleai? Ce am adus eu în ultima vreme ori cât ai răscoli nu găseşti pe aici. Să vă arăt numai ceva să vedeţi. Ca o svârlugă părăsi casa îndreptându-se spre fundul curţii. Am încercat să trec la fereastra deschisă ca s’o urmăresc pe unde răscoleşte. Degeaba, femeea intrase ca în pământ. A eşit peste câ­teva minute purtând sub braţ un sul învelit în hârtie. Când iii l-a desfăcut era o bucată enormă de atlaz alb.— Am mai avut ceva şi cu nunţile din luna asta s’a dus.— Vasăzică merg treburile?— - Ar putea să meargă şi mai bine.Ochii femeei luceau, respiraţia ei răspândind un miros de băutură: Mi-am dat seama atunci că parte din sprinteneala gesturilor se datora licoa­re! asemuitoare celei de pe măsuţă.

0 ÎNTÂLNIRE NEPLĂCUTA

Un bărbat a intrat sgomotos pe poartă. Cu paşi apăsaţi urcă scările, trece în tindă, isbind uşa în urma lui şi răsare în pragul încăperii.Are pielea feţii puternic bronzată şi ochii cu pri­v iri aprinse, iscoditoare. Fără îndoială că l’am mai întâlnit undeva, într’o împrejurare nu toc-

ZukuioC

mai plăcută. Ni-o reaminteşte el provocator ck un ras plin de batjocură.

câtăva vreme am făcut nişte fotografii la serviciul nos­tru dactiloscopic dela palatul de justiţie. Printre cei aduşi să pozeze era şi olnul acesta, care dându-si seama pentru ce a fost chemat şi-a vărsat picătura de necaz, ţinând să mă întrebe ce-am să fac cu fotografia lui, că doar nu-i nici un hoţ cu fai­mă, nici ministru. Bufnise el singur în râs de paralela care o făcuse. Acum mă privia stărui­tor, aşteptând să-mi justific pre­zenţa în locuinţa lui.— Tot cu aşa o chestie îţi fi venit şi astăzi. Numai că aţi greşit adresa. Marfa pe care o are soţia mea de vânzare e de la loc cinstit. Ştiţi cum merge astăzi comerţul. închizi obloa­nele cu datorii. Şi negustorul ca să nu rămână pe drumuri do­seşte din marfă. El nu poate s’o desfacă şi atunci vine la dum­neaei, la mine, la d-ta.Se înţelege că lucrul ăsta îl fa­cem şi noi cu fereală.— Şi tot cu fereală am venit şi eu să cumpăr ceva eftin, că doar la cei mai mulţi nu merg tre- gnrile aşa de bine ca să se dea în lături de unde se poate face o cât de m ică economie.— Asa ar putea să fie; dar vezi că spionii poliţiei umblă să afle până şi mâncarea care o vâri în tine.

DESTĂINUIRI

Tocmai mai adineaori mi-a eşit in cale lângă pod unul din ei. Se căsnea să mă tragă de limba, ■ă mai deunăzi m’ar fi văzut cu nevasta la nu ştiu care bâlci. Ca ştie el ce-am făcut eu pe acolo.— Ştie pe dracu să-l ia — in- tră în vorbă femeea, de astădata cu privirile întunecate.Sulul de atlaz se evaporase.— Ce să caut eu pe aiurea? Geambaş de meserie nu-s. Atunci? Treburi urâte or fi fă­când alţii, dar cine îi cunoaşte! S’au prins două femei intr o prăvălie cu desagi cusuţi in ro­chii în dreptul şliţului. Puteau vâri acolo orice. Ci-că stin­geau pe negustori. Una din ele îl lua cu vorba pe vânzător ţin* tuindu-1 drept în ochi şi cealalta lucra...As fi putut să las eu pe nevasta mea să facă astfel de bleste­măţii, când ştii ce o aşteapta Acum atitudinea stăpânei casei se schimbase. Cu fruntea în­cruntată nu mă slăbea o clipa şi’n adâncul privirilor stăruia o putere ciudată.0 frântură de spaimă izvorâtă în fiinţa mea m’a silit să gân­desc la plecare.— Fiecare trăeşte cum poate — am încheiat eu ca să pregătesc prielnic terenul.Dar femeea mai pătrunzătoare a dat din cap zâmbind cu înţeles şi întovărăşindu-mă până la poartă mi-a atras atenţia, nu fără o umbră de ameninţare.— Cu toate că nu ne ştim v i­novaţi cu nimic — vedeţi să a- veţi bunătatea să trimiteţi la noi pe cei care scotocesc pă­mântul cu sonda, că dacă dv. n’are să vi se întâmple nimic, în schimb cumătră are să vină să vă spună cum am stat de vorbă cu ea.

MARGARETA NICOI.AU

^ SINGURUL TONIC BIOLOGIC PENTRU PIELE

Eukutol 6

Din cauza marei secete care s’a abătut asupra Americei, vitele se chinuiesc grozav din c^u za lipsei de hrană. Pielea a ajuns să le acopere oasele. Pentru a le evita chinurile, . _ rât împuşcarea a 6500 de vite. Fotografia noastră a fost luata in momentul unei Împuşcături de graţie.

P i N T R U Ş T R A N D ,

Eukutol-ULEI î n g r i j i r e a p i e l e i

No. 397 — R. I. — p°9- 5

No. 397 — R. I. — Pag- 6

DPAGOVPEAContinuând seria noastră de rep o r ta g i i in legătură cu spio­najul, redăm in art ico lu l de mai jos c â te v a cazuri in te re ­sante în ca re d rago s tea era pr incipa la unealtă a o rgan iza ­ţ i i lo r de spionaj.

D ACĂ vrem să ne convingem de valoarea unui om, atunci îi vom cere certificatele şi

documentele. Şi vom constata na­ţionalitatea lui, ceeace este un prim indiciu pentru apreciere sau desconsiderare, apoi locul naşterii, datele exacte ale începutului vieţii, numele şi situaţia socială a părin­ţilor -— toate necesare pentru a ne forma o părere bazată numai pe prejudicii. Continuăm apoi, la a- precierea calităţilor: certificate de studii, de muncă... In sfârşit, ne formăm o părere despre omul în chestiune, caracterizându-1 în baza actelor.Clasificând oamenii după actele lor* abia ar mai exista diferenţa între om şi om, cu excepţia dife­renţelor prescrise şi reglementate cari culminează in certificatul de naţionalitate. Despre valoarea in­dividului, nu ne putem face nici o idee: nu ştim dacă este purtătorul intenţiunilor bune sau este obse­dat de gândul de a face rău, dacă are talente sau este tot aşa de prost ca şi actele scrise. Şi obicinuiţi fiind să judecăm în baza actelor, nici nu avem posibilitatea de a re­marca aceste lucruri. Dimpotrivă: actele ne par mai importante ca oamenii.0 femee însă, judecă mai bine oa­menii, deeât toate actele. Ea dis­pune de o sesizare inexplicabilă, simte calităţile, ştie instinctiv va­loarea omului observat — fără să consulte vreun act. Ea stabileşte valoarea absolută a individului, pentru prezentul şi viitorul uma­nităţii şi dacă greşeşte vreodată, aceasta se explică prin faptul că nu a putut preciza dacă aceste valori se vor întrebuinţa în mod pozitiv sau negativ.Dar şi defectele, slăbiciunile noas­tre, ni Ie descoperă o femee. Nu putem ascunde spiritului ei de ob-

Nu este oare ispititoare această spi- oană dansatoare?0 dantură fclsă purtată de un spion pe a cărei parte interioară s’au găsii comunicări importante.

O spioană tânără, deghizată in se v ito c e bătrână.

servaţie, orgoliile noastre mici şi prostiile noastre mari — în timp ce ea îşi poate acoperi intenţiile ei, cu uşurinţă. Şi dacă vrem să pierdem un bărbat, trebue să ne folosim de o femee ca unealtă. Iată cauza între­buinţării femeilor în serviciile de spionaj.Trebue de urgenţă o ştire, dintr’un loc inaccesibil? Numai o femee poa­te să pătrundă, în castelul feudal sub masca de bonă, sau damă de com­panie, sau amantă, în biroul indicat ca prietena inginerului, în cazemate, depozite şi comandamente ca drăgu­ţa sublocotenentului sau — la nevoe

ca instrumentul de plăcere al unui ofiţer superior îmbătrânit. Ea va reuşi să înşele vigilenţele noastre şi să ne jefuiască sau să ne convingă să comitem o faptă pentru care vom a- junge la stâlp. Şi mâna ei, fierbinte şi totuş răcoritoare, se aşează pe frun­tea noastră şi ne ia vederea. Uităm de executarea ordinelor, de fidelita-

I tea faţă de patrie şi de pedeapsa ce ne aşteaptă şi facem tot ce voeşte ea. Toate pasiunile ce pot bântui un su­flet feminin, pot fi convertite în ac­ţiuni de spionaj. Desfrâul ca şi iubi­rea sinceră pot servi aceluiaş scop.

FRUMOASA TURCOAICĂ

Acesta a fost calificativul atribuit de serviciile secrete englez şi francez, tinerei Despina Davidovici. Originară din Levantul plin de vrajă, fiica unor părinţi avuţi, a fost crescută la Stam- bul. Când avea şasesprezece ani, era frumoasă, inteligentă şi plină de tem­perament, ca o drăcoaică. Vorbea la perfecţie un număr surprinzător de limbi europene şi dorea să scape de tutela casei părinteşti, spre a lua par­tea ei din viaţă.Ocaziunea nu întârzie. Un francez cu numele german Paul Storch, a luat-o în căsătorie, când ea împlinise şapte­sprezece ani. Insă căsnicia nu a fost fericită, căci frumoasa drăcoaică îl înşela foarte des. împotriva tempera­mentului ei arzător, argumentele ra-

ţ: jnei nu erau valabile. Nenorocitul soţ înţelese că el ar fi numai o pie­dică în viaţa Despinei, cariera ei fiind deschisă acum. Şi la începutul răsboiului mondial, se şi divorţase de ea.Nici o pagubă — îşi zise Despina. Căci în epoca aceea, agenţii diferite­lor puteri mişunau în Stambul. A- veau şi parale şi —= mulţi dintre ei— apreciau avantajele cunoştinţelor feminine. In curând, unul dintre ei descoperise talentele Despinei şi o iniţia în tainele răsboiului secret. Despina ajunse din Stambul, în mai toate metropolele europene: la. Paris descinse sub identitatea unei Madame

Fem ei din localuri rău famate care sunt de fapi spioane puse acolo pentru a încerca sa afle ceva .fela militari.

O spioană în ercrcifiul funcţiunii execu­tând salutul convenţional.Intr’un birou c.l unui serviciu de spionai rusesc.

Evacuarea unui post de spionaj.

Mezie la Londra şi la Madrid figura ca M-rne Hesketh, iar când la Roma o chema din nou Davidovici, la New-York a figurat ca D-na Despina şi în sfârşit, oraşul Washington o cunoştea ca baroneasa Belleville P r e tu t in d e n i , înfăţişa viaţa şi... obiceiurile unei femei divortate, tinere şi bogate. Modă, lux, excentricităţi constituiau amalgamul programului ei şi cu toate că activa în serviciul secret, nici un agent nu reuşise s’o descopere, până la începutul anului

Spioană din temperament, a lucrat astfel timp de trei ani, fără să se stie până azi, ce pagube a produs activitatea ei, puterilor aliate. Insa, la începutul anului 1918, frumoasa turcoaica a fost vazuta Ia Madrid cu un personagiu suspect, pe care agenţii Inteligence Ser- vice-ului englez, îl ţineau de mai mult timp sub observaţie. U i acest baron, Despina se încuiase într’o cameră a unui hotel de lux. Până acum nimic neobicinuit. r ;k :iDar unul dintre agenţii englezi a plasat un microfon foarte sensibil la gaura cheii, care ducea în camera alăturată şi, cu ajutorul unui amplificator legat prin nişte fire invizibile, a reuşit sa constate ca în camera aceea... vorbeau trei inşi, nu doi. Prin urmare, între­vederea avea un alt caracter, decât era de_ presupus. Şi sunetele puteau fi percepute din ce în ce mai clar, în receptorul ataşat de amplificator. Agentul care stenografia convorbirea dusa i patru limbi înţelese imediat că la mijloc este o întrevedere intre un şef din brigada de spionaj şi doi agenţi principali. Lipseau insa do­vezile definitive. , .Şefii Secret Service-ului din Spania, au ordonat o riguroasa supra­veghere a celor trei. Insă, Despina avea un adorator chiar intre oamenii de încredere ai acestui şef şi aflase despre descoperirea ei Când agenţii s’au postat în jurul locuinţei ei, ea şi fugise cu prietenii: au dispărut ca prin farmec. In mâinile englezilor nu a căzut ca pradă decât un morman de vestminte uşoare şi trans­parente.

Au trecut săptămâni şi frumoasa turcoaică nu putea fi găsită nicaeri. Abia cu a lună mai târziu, prezenţa ei a fost semnalată la New-York, u n d e sosise ca baro neasă Belleville. Nimic suspect — cu toate că observatorii reuşiră sa intre chia*) in serviciul hotelului respectiv şi supravegheau toate mişcările ei. Un singur rej zultat pozitiv era constatarea faptului, că ea dispune de un „safe la o banca mare. Şi când baroneasa se afla într’o mică plimbare cu un yacht de plăcere, funcţionarii serviciului secret se prezintau la bancă şi cereau in numele legi., deschiderea safe-ului. S’au găsit cu acest prilej suficiente dovezi de culpabilitate. In zadar aşteptau însă reîntoarcerea Despinei. Cineva o încunoştinţase sa nu se mai întoarcă şi ea „spălase putina” , împreună cu „prietenii ei. Intre timp, au fost mobilizate toate forţele serviciului secret şi astfel, la Washington, Despina fu descoperită din nou. De data aceasta, a fost arestată împreuna cu complicii. Materialul ridicat din safe-ul ei, a fost insuficient pentru un p ro c e d e u judiciar. Despina a recunoscut doar că nu este cetăţeană americana, altceva nimic. împo­triva baronului” , nici un indiciu nu se putea găsi. Dar în interesul Statelor, cei doi bănuiţi fură ţinuţi luni de zile în prevenţie şi supuşi diferitelor grade de tor­turi Ei nu mărturiseau însă nimic. Daca americanii ar fi avut material din care să reiasă că Despina ar fi spionat bunăoară împotriva Franţei, atunci ar fi tru mis-o francezilor, spre judecare — deci la moarte. Insă, in America umanitara, nici o femee nu a fost împuşcată ca spioană. Cineva a reuşit sa strecoare Des­pinei o doză de otravă şi ea preferase somnul de veci, decât chinul de a fi pn- zioneră — ea, care jertfise orice şi pe oricine, numai pentru a putea trai dupa temperament. Şi secretul faptelor ei, a fost îngropat odata cu ea, in pamantui Statelor Unite. Despina Davidovici a fost spioană din temperament şi a iubit viaţa, mai mult ca orice. Bărbaţii erau doar o anexă de o importanţă secundara şi fara personalitate. A trăit ani' in lux şi desfrâu şi a plătit socoteala cu un dram de

C,anUra' „MADEMOISELLE DOCTEUR”Domnişoara doctor” devenise agentă secretă, deoarece purta în suflet o rană

îngrozite"•'e* năruirea primei iubiri. Serviciul, luptele date erau numai narcotice nentru ea — ca să uite. Otrava dulce a amorului se strecurase in suflet şi mima ei la şasesprezece ani, când Annemarie Lesser purta cozi lungi galbene. Daca la etatea aceasta nu ar fi cunoscut pe căpitanul Wynanky ar fi ramas mai de parte fecioara cuminte şi zâna viitoare a unei case de buni burghezi. Aşa, ea jertfeşte totul pentru a putea iubi pe căpitanul Wynanky. w .După câteva luni, părinţii ei au izgonit-o. Se refugiaza la capitanul ei, dar neno-

No. 397 _ R . | . _ Rag. 7

'.Tocirea o urmăreşte: acesta contractase atâtea datorii, Încât nu are altă scăpare decât o că­sătorie cu o femee bogată. Wy- nânky o iubeşte pe mica Anne- marie şi renunţă la uniformă. Trece la serviciul de spionaj şi primeşte prima însărcinare. Un v^rdin secret îl trimite la Paris, unde se prezintă la o firmă co­mercială. II primeşte şeful fir­mei, domnul Pissard. Convorbirea, care a fost dusă în camera secretă a firmei, nu a- vea nimic din caracterul unei convorbiri comerciale. Căci Pis­sard explică lui Wynanky de­taliile unei oferte militare: un inventator francez voia să valo­rifice planurile unui nou tun, cerând în schimb o sumă foarte însemnată. Invenţiunea aceasta ar fi interesat ministerul de răs- boi german — dar nu putea fi obţinută decât plătind-o ime­diat. Şi Wynanky nu înţelese să cumpere mâţe în saci. A doua zi se prezintă ca patriot francez, la direcţia geniului şi predă planurile pentru a fi cer­cetate, dacă pot fi cumpărate de armata franceză. Ofiţerii spe­cialişti verificară planurile şi după câteva zile au dat rezul­tatul: cu părere de rău, ele nu sunt realizabile.Astfel, ministerul de răsboi ger­man economisi un sac cu aur şi Wynanky se reîntoarse cu re- numele unei însărcinări de care s’a achitat în modul cel mai ge­nial. Prezintase expertiza ofi­cială franceză, care justifica respingerea ofertei.La a doua însărcinare, de a cer­ceta fortificaţiile graniţei fran­ceze, el pleacă cu Annem arie— cu care se logodise întretimp — reuşind să adune informaţiu- nile şi planurile căutate. Dar bucuria reuşitei nu este lungă : încă pe drum, i se face rău. Când ajung la Berlin, este prea târziu, infecţia la apendice nu mai putea fi îngrădită şi el moare.Izgonită din casă şi lipsită de sprijinul celui iubit, Annema- rie se lasă condusă la gară, de un ofiţer bătrân. Şi în timp ce ea plânge şi umblă ca o lunate- că, însoţitorul ei vorbeşte cu un alt ofiţer: o excelenţă. Propu­nerea este aprobată şi Anne­marie este primită la şcoala de spionaj. Dacă vrea să moară — să nu o facă în mod inutil. Mai nobil e, să se expue pericolului, în folosul patriei. Şi ea devine o elevă ferventă. împrejurarea că vorbeşte perfect franţuzeşte ca o franţuzoaică veritabilă, o predestinează pentru spionajul împotriva Franţei.Dragostea moartă dă puteri mi­raculoase fetei tinere. In ajunul răsboiului, este trimisă în Bel­gia, Franţa» Anglia, Italia şi pre­tutindeni reuşeşte să aducă pla­nuri exacte, fotografii revela­toare, date precise. Metodele ei sunt originale: în Franţa so­seşte sub identitatea unei tine­re franceze, care pictează. Cu­rând, un căpitan se îndrăgos­teşte de ea şi sub apărarea lui, Annemarie fotografiază toate întăririle şi capătă toate deta­liile despre apărarea munţilor şi poziţiilor Vosges, în cadrul unei manevre mari. Căpitanul este în culmea fericirii: mica şi încântătoarea prietenă dispare însă — aducând toate datele, mai multe decât visase şefului ei din Berlin, domnul Mathe- sius.Din ziua aceasta, perioada de încercare este terminată şi An-

nemarie capătă indicativul „1 şi 4, G şi W ” , cunoscut numai şe­filor supremi. Imediat porneşte pentru a cerceta fortificaţiile belgiene, cari trebuesc distruse în caz de răsboi. In primul rând: Liège!Victima de data aceasta, este un tânăr ofiţer belgian, care o con­duce cu automobilul, la... toate fortificaţiile! Annemarie foto­grafiază cu un aparat minuscul, notează numărul şi calibrul tu­nurilor, iar în clipele când este singură, face schiţe şi rapoarte, pe hârtiuţe mici. Şi ţese drago­stea cu ofiţerul belgian, vrăjit de atâta frumuseţe şi candoare. Pe drum, nu departe de o forti­ficaţie, automobilul lor are o pană de cauciuc. întâmplarea face ca ea să piarză un bileţel : când şi-a deschis poşeta, vântul i-a luat una dintre hârtiuţe. 0 - fiţerul o aduce, aruncă o privire pe ea: datele fortului din apro­piere! A rămas ca lovit de trăz- net. Galben ca ceara se aşeză la volan şi opreşte la primul post de jandarmi, unde intră spre a cere arestarea ei.Dar Annemarie porneşte cu au­tomobilul, în viteză nebună. Pocniturile armelor nu o inti­midează: neştiind să conducă volanul, merge în zig-zag... Du­pă câtva timp, automobilul nu mai merge: benzina e pe ispră­vite. Ea răstoarnă maşina în şanţ şi vehiculul ia foc. Este ciudat, că automobilul nu a prins-o dedesubt şi că poate fugi prin pădurea apropiată, până la un fluviu. Aici se des- bracă în pielea goală, păstrează numai poşeta şi înoată până la mijlocul apei. Tocmai trece un mic vas de pescari, spre Olan­da. Pe neaşteptate, apar două mâini pe bord şi o nimfă se ur­că din apă, în vas. Primul ei gest este că întindă două bilete de o mie. Soţia pescarului o as­cunde şi ea trece graniţa spre Olanda. Conţinutul poşetei face surprize noi lui Mathesius. Băsboiul este la uşă — şi An­nemarie porneşte la Paris, ia parte la marşul armatei spre Belgia, este primită în popotele ofiţereşti şi în salonul de pri­mire al generalilor comandanţi— până ce aduce toate ştirile, auzite chiar din gura şefilor ad­versari. Abia aşteaptă să poată fugi — ceeace a auzit este în­grozitor de important. Trece graniţa şi se aruncă în primul automobil, cerând să fie adusă la comandament. Când telefonul vesteşte, că a sosit 1 şi 4 G şi W, ofiţerii serviciului de informa- ţiuni ştiu că au sosit ştirile aş­teptate — raportul ei este deci­siv. In aceeaş zi, trupele germa­ne asaltează graniţa belgiană. Annemarie ajunge în Franţa, sub masca unei ţărance tinere franceze, cu pistrui, proastă, săracă, îmbrăcată în zdrenţe. Se angajează ca servitoare la serviciul de spionaj francez. Ochii experţi ai subofiţerului descoperă, că fata simplă de la ţară, de şi prostuţă şi murdară, este frumoasă... Munca ei este grea: spală birourile, curăţă fe­restrele, sub pază. Freacă cu perii mari treptele, cari duc la birouri şi suferă, de ţi-e milă de biata ţărancă. Ziua, nimeni nu poate intra în aceste birouri, iar noaptea când se face curat, subofiţeri armaţi stau de pază. Până ce într’o noapte, fiind zi de sărbătoare, numai un subofi­ţer de serviciu rămâne în oficiu. Şji bineînţeles, Annemarie...,

No. 397 — R .

Bietul plutonier, nu-şi dădea seama că de ce zâmbeşte pros- tuţa de servitoare. O vede fru­moasă... Şi cum ştie să sărute.... .nnemarie pune ceva în vinul

bărbatului şi apoi, se apucă de lucru.Uneltele fine de oţel sparg în- cuetaorea, unde ea ştie că tre- bue să fie listele agenţilor se­creţi. Găseşte într’adevăr, lista spionilor din serviciul aliat şi imediat dispare. Nimeni nu o regăseşte, însă peste două zile, trece graniţa spre Elveţia, îm- puşcând trei soldaţi cari voiau s’o cerceteze. Când ajunge în Germania, reţeaua de agenţi ,• liaţi este demascată şi, cu mici excepţii, exterminată.Aşa activează ea, trecând me­reu din Germania în Franţa, travestită când în soră de ca­ritate, când în mare doamnă de elită şi r'ăsbunând pe Wynanky al ei. Ca să poată suporta ten­siunea nervoasă, se obicinueşte cu stupefiante. Când răsboiul se termină, ea este internată într’o casă de sănătate, în Elveţia.Azi, Annemarie nu-şi mai aduce aminte de nimic. Mintea ei este învăluită şi numai amintirea lui Wynanky mai trăeşte în ea. Ea merită coroana de regină a spi- oanelor, căci nu dorul de aven­turi, nici pasiunea au călău­zit-o, ci o dragoste moartă şi iubirea de patrie.

FEMEILE SLABE

Aceeaş diferenţă care există în­tre dragostea nobilă şi cea ani­malică, distinge şi spioanele cari se folosesc de armele iubi- rei. In răsboi, soldaţii şi o fi­ţerii aleargă fără nici o rezervă morală, la toate speluncile, unde pot trăi câteva clipe între mân­cări, băuturi şi femei. Şi între victimele feminine ale spelunci­lor, sunt câteva, cari fac acea­stă meserie numai spre a putea scoate informaţiuni dela capo­ralul beat şi locotenentul tur­mentat.Cu cât este oraşul mai aproape de front, cu atât mai bine: in* formaţiunile vor fi mai proas­pete. Transmiterea ştirilor nu este aşa de dificilă, căci mese­ria şi întâlnirile sunt necontro­labile.Agenţii maeştri ştiu să se folo­sească de slăbiciunile femeilor, indiferent de situaţia lor so­cială. Un exemplu clasic a fost marele spion german, Basputin, care avea ca unelte pe Ana Vyrubova, doamna de onoare a împărătesei, apoi femeile elitei ruse, artiste renumite — cari serveau acestui om straniu şi in­fluent sub toate înţelesurile a- cestui cuvânt: atât prin legături politice cât şi prin puterea sa hipnotică, subjuga pe toate. Po­vestea spionajului lui Basputin ar putea să umple un volum şi fiecare pagină ar i i umplută cu amănunte senzaţionale.Serviciile secrete sunt şi acum în plină activittae. Evenimente­le viitorului sunt ascunse^ de cunoştinţa popoarelor, însă ca­zanul Satanei fierbe şi pregăte­şte lovituri, de pe urma cărora vor pieri popoare întregi. V ii­toarele lupte vor fi de zece ori mai aspre ca oricând şi secre­tele de tot atâtea ori mai im­portante. Iar femeea introduce în aceste evenimente triste, dra­gostea ca eternul ei element şi victimele demascate de ele, vor

| . — Pag. 8

păşi la stâlpul de execuţie, cu amintirea ultimei nopţi de dra­goste. Şi poate, moartea nu va mai pare atât de crudă. ________________A. MUNTEAXU

Cum m’am cortorosil de sbârciîurile mele

la 60 de anişi am reuşit a ară ta cu

20 de ani m ai tânără.

„Sunt de 60 de ani, vârsta la care aşa de des femeia nu mai caută să se facă atrăgătoare. Dar din pură cu­riozitate voiam să încerc pe obrazul meu plin de sbârcituri şi ruinat de intemperii efectul Cremei Tokalon, aliment pentru piele, celebra Cremă de Paris.

Inchipuiţi-vă surpriza mea când după o l ună de întrebuinţare mi s’a zis: „întinereşti." încurajată de aces­te observaţii, am urmat cu tratamentul şi în c i nc i l uni se petrecuse o minune. Toti câţi mă văd zic că ara aerul unei femei de 40 sau 45 ani. Tenul meu este limpede şi încântător, de o culoare uşor trandaiirie, şi pielea mea arată abia urme de sbârcituri. E un lucru miraculos.

Judecând după acest rezultat, n’ar mai exista bunici bătrâne, dacă toate femeile ar voi numai să întrebuintew Crema Tokalon.“

N o t ă : Autoarea scrisorii de mai sus n’ar vrea ca numele ei să fie publicat, dar textul ori- ginal se poate vedea. Garaniâmcă Crema Tokalon, aliment pentru piele, conţine ingredientele extrem de nutritive pe care marii specialişti le declară indispensabile pentru pielea Dv. pentru ca să rămână limpede, fra­gedă, t«apănă si fără nicio sbârci- tură. întrebuinţaţi Crema Tokalon, aliment pentru piele, culoarea roză, seara înainte de culcare, iar Crema albă dimineaţa. Veti fi surprinsă de îmbunătăţirea obţinută chiar într’o noapte. Se garantează succesul, alt­fel se restituie banii.

De vânzare la toate farmaciile, dro­gheriile şi parfumeriile din tară. Noile preţuri reduse’: Crema Tokalon, cu­loarea albă, de Ia Lei 50.—, Crema Tokalon aliment, culoarea roză, de la Lei 60.—.

Jndeparteazd pârtii de pe

corp. ®Mu ipiiă.

larfumatDt VANZAfit LA

msmutM. OCOGMEMiinSM&CO

No. 397 R. I. Paq. 9

PĂZITORUL UNUI TEMPLU BUDHIST

Iată una dintre statuile uriaşe care se află la intrarea templu­lui de la Wat Arun în Bangkok, Siam. Templul este construit în întregime din cea mai frumoa­să marmoră de Carrara.

CANCELARUL SCHUSCHNIGG LA FLORENŢA

Cancelarul Austriei, d. Schus­chnigg a fost de curând la Flo­renţa unde a avut o întrevede­re cu d. Mussolini. Fotografia noastră îi reprezintă pe cei doi bărbaţi de stat după prima lor întrevedere.

V IAŢĂ DE PISICĂ...

Iată o pisică despre care nu se noate spune că nu trăetşe bine. Se apără de razele dogoritoare ale soarelui cu umbrela şi doar­me fără să-i pese de nimic.

EXCURSIUNE LA STANA REGALĂ

Fotografia de mai sus reprezintă grupul de excursionişti ai ziarului .Cooperaţiei" şi „Băn­cii populare artele grafice” care a vizitat Stâna Regală din Sinaia la 26 August.

(F o to C. T. Marian )

Spălatul dinfilor/dimineaţa si seara, constitue o regula elementara a hi- gienei.Numai săpunul prin proprietăţile sale specifice poate disolva si îndepărtă grăsimile şi resturile de mâncare ce se depun pe dantura, întrebuinţaţi deci săpunul de dinfi

„GIBBS".

■BBS

CEL MAI MIC REPORTER FOTOGRAF

Americanii în goana lor după concursuri originale, au lansat un concurs pentru cel mai mic reporter fotograf. In fotografia noastră îl vedem pe câştigaîorul concursului în plină activitate.

CEA MAI FRUMOASĂ PERE­CHE DE DANSATORI DIN

LUME

Iată în fotografia alăturată cea mai celebră pereche de dansa­tori din lume: Corneli şi Graff. Renumele lor nu se datorează numai talentului coreografic. Corneli şi Graff se bucură şi de reputaţia celei mai frumoase perechi de dansatori din lume.

APARAT CINEMATOGRAFIC PE MOTOCICLETĂ

La Los Angeles s’a filmat re­cent o cursă de motociclete. A- paratul de cinematografiat a fost instalat pe o motocicletă care a urmărit tot timpul cursa. Culmea a fost că „motocicleta studio” a trecut prima linia so­sirii.

Credinţele religioase ale lui Gandhi, sunt uşor de înţeles si de definit. Provincia sa natală are mulţi adepţi ai jaims- mului, o- veche formă de religie hindusă care ca şi budismul au recunoaşte castele şi preconizează practicarea non-violen- tei şi credinţa în Unitatea şi Sfinţenia a tot ce e viaţa, ideia reducerii îmbrăcămintei la o fâşie de pânză in jurul şoldurilor — i-a venit după patruzeci de ani, când vjaga ti- neretei a început să-l părăsească. Atunci a început să caute a se'identifica cu massele poporului indian adoptând îmbră­cămintea celor mai săraci şi mai umili dintre ei. In zilele tinereţei sale, el a gustat din viaţa de noapte a Londrei, eom- plet îmbrăcat, aşa că astăzi când predică ascetismul cunoaşte prea bine valoarea renunţărei pe care o cere adepţilor sai pentrucă a gustat şi el din acele plăceri.După propriile-i declaraţii, religia sa are concepţii largi hin­duse: el a arătat că în ea este loc şi pentru Krishna şi pen­tru Budha şi pentru Christ şi pentru Mahomed — o atitu­dine foarte inteligentă din partea unui om care urmăreşte să consolideze elementele religioase din India şi să realizeze in­dependenţa ţărei.„Nu-1 pot pune pe Christ pe un tron solitar a spus el „pen- t’rucă Dumnezeu a avut mereu diferite încarnări” . Sentimen­tele sale hinduiste, predomină însă. „Contribuţia hinduismu­lui pur, original, constă în cunoştiinţa asupra imoraliţăţei o- mului şi asupra cuceritoarei puteri a non-violenţei şi aiubirei” . u- •Scopul principal al ashramului din Sabarmati era sa obici- nuiască bărbaţii, femeile şi copiii cu o viaţă austeră pentruca să poată deveni servii de încredere ai unei mari cauze me­nită să fie de un imens folos întregei omeniri.Căsătorit la treisprezece ani, Gandhi are acum trei fii şi o sumedenie de nepoţi. Fiul sau cel mai mare l-a renegat, spunând că e un şarlatan — cel puţin aşa am auzit — şi acum se află în Sudul Africei. Ramdas cel de al doilea fiu, care are o spuză de copii, era membru al coloniei iar Devadas, mezinul, e un mare mâncăcios, un băiat entuziast care s’a că­sătorit anul trecut şi se ocupă cu diversele misiuni politice pe care i le încredinţează tatăl său. D-na Gandhi este o femee blândă, inteligentă, mărunţică şi grasă care nu face decât să se învârtească fără rost în jurul activităţilor soţului sau._ Se mulţumeşte să priviască dar nu ia niciodată parte activă la micile servicii personale pe care i le aduc lui Gandhi ^ado­ratorii săi. Când e arestat, ea aranjează întotdeauna să fie închisă cu el — ceeace se obţine foarte uşor printr o mică infracţiune ş legilor. E destul să ridice steagul naţional cu roata de tors brodată pe el; să refuzi a plăti un impozit sau să scoţi apă din mare cu scopul declarat de a extrage sare in loc de a o cumpăra pe aceea taxată de guvern — toate a- cestea sunt câteva din metodele favorite ale Congresului, de a intra la închisoare. ' .Fetele ashramului din Sabarmati locuiau toate intr o singura clădire, care cuprindea o serie de încăperi mici cu pardo­seala de piatră şi fără nici o altă mobilă decât saltelele. Po­sesiunile personale sunt foarte reduse . iar vanităţile sunt riguros descurajate. ţ - ' Nu-mi aduc aminte să fi văzut la ele o j singură oglindă. Fiecare fată are trei ! vestminte de schimb — nu mai mult. «- | |E / Unul pentru purtat, unul pentru spălatiar altul în caz de accident — cum ar fi \ __ i iNa 1 ,o ploaie. In picioare purtau sandale ca Ş i 'mai toţi indienii sau umblau desculţe.In afară de însărcinările pe care le are fiecare în acest ashram, membrele sunt obligate să consacre zilnic o oră „tor- o--" -<*• £ v V

sului de sacrificiu” al cărui produs e destinat fondurilor comune/ Bumbacul e răsucit în ™od primitiv, cu mana şi ţe­sut apoi într’o pânză albă numită khadi. Tot aci se mai fac rogojini şi covoare decorate în culori primitive, şi cu de­sene foarte simple. Băieţii sunt învăţaţi din vreme să facă şi să repare roţi de tors. Copiii învaţă fără efort limbile şi istoria tărei lor, iar fetiţele manifestă un gust special pentru instrumentele muzi­cale indiene.Din clipa în care mă sculam, înainte^ de răsăritul soarelui, şi până târziu după a- miazi, nu stam o clipă locului. îmi creeasem o stare de spirit extatică, fără îndoială — sub imperiul căreia lucram ca şi cum mi s’ar fi părut că dacă aş fi întârziat cu o jumătate de secundă în în­deplinirea unei îndatoriri, întregul univers s’ar fi prăbuşit. Acesta a fost p ri­mul efect pe care l ’a avut asupra mea atmosfera ashramului.Pe întreaga suprafaţă a globului, băie­ţaşii au un uimitor talent de a se mur­dări şi Sirios nu era o excepţie. Eram hotărâtă să-l ţiu cât mai curat cu putinţă şi asta mă silia să întrebuinţez fiecare clipă de răgaz spălându-i hăinuţele. Cu­răţăm zilnic coridoarele, mulgeam va­cile, munciam în grădină şi torceam.

Gandhi care se afla tot in închisoare a-Poona, îmi scria zilnic, re- comandându-mi să mă îngrijesc^ să beau lapte şi să rămân credin­cioasă „înaltelor mele aspiraţii” .La cinci după amiazi, îl luam pe Si-ios împreuna cu alţi copii şi mă duceam cu ei la râu. Fără râu nu cred^ că aş_ fi putut scapa cu viaţă în vara aceia. Sabarmati secase până când ajunsese o panglică de apă în albia sa, dar era limpede şi cu mult mai ră­coros decât aierul. Când mă întindeam în el, mă acoperea cu desăvârşire.Intre timp, atmosfera ashramului începu să mă deprime, deoarece o simţiam absolut morbidă. Perechile căsătorite care încercau sa

O căpetenie a unui trib indian

*

-

No. 397 — R . | . — Pag. I I

Aspecte pitoreşti din India

trăiască împreună respectând to­tuşi jurământul de castitate pe ca- re-1 făcuseră, erau foarte neferi­cite. Gandhi susţinea că celibatul este o stare naturală, normală şi absolut conformă cu voinţa lui Dumnezeu, chiar în căsătorie. El spunea că în căsnicie abstinenţa trebuie întreruptă numai în scopul naşterei copiilor.„Simţurile ne mint” perora el „nu trebuie să ne lăsăm ademeniţi de ele pe calea plăcerilor. Hrana nu trebue considerată o plăcere, ea trebue luată ca o doctorie de care organismul are nevoe. întrebuin­ţaţi sarea în cantităţile de care e nevoie pentru sănătate şi nu spre a face mâncarea mai gustoa'să.Aşa predica el, dar am avut oca­zia să constat că savura totuşi cele mai de preţ delicatese pregătite într’un mod foarte apetisant de de­votaţii săi prieteni. Am auzit că a fost o vreme când devo­taţii săi îi trimiteau atâtea lucruri bune de mâncat încât Ma- hatma a trebuit să jure că nu va mânca mai multe de cinci feluri de mâncare pe zi.Musonul întârziase în anul acela şi arşiţa era din zi în zi mai pustiitoare. Aveam impresia că vântul mântuitor nu va mai sosi niciodată. Sirios se îmbolnăvi de malarie şi avea accese teribile; credeam că nu se va mai însănătoşi şi vream să-l duc sus pe dealuri. Dar Gandhi . îmi scrise că adevărata încercare a ascetismului meu rezida în riscarea vieţei fiului

O vedere asupra portului oraşului indian Rangoon.

Frizerul indian.

meu, deoarece în felul acesta, dovedeam că nu ţineam la el mai mult decât la ceilalţi copii din lume. El adause totuşi că eram liberă să mă duc acolo, dacă voiam. Rămăsei totuşi pe loc, pentrucă aveam încă con­vingerea că mântuirea mea a- vea să se realizeze supunân- du-mă perceptelor lui. Dorind să mă birui, începui să postesc, eliminând pe rând un articol după altul dela mesele zilnice până când ajunsei să nu mai mănânc decât struguri. După aceea, trebui să fac uz iar de voinţă făcând un legământ de tăcere, nevorbind nici chiar lui Sirios şi mărginindu-mă a-1 conduce doar cu gesturi.Gandhi fu în cele din urmă e- liberat din închisoare şi veni la noi. N’am să-i uit niciodată so­sirea. Pe o distanţă de mai bine de patru mile, drumul spre ash- ram era tixit de tongasuri — un fel de cărucioare trase de cai. Mii de adepţi se grămădi­seră în jurul ashramului său stând acolo muţi zile la rând. Bapu, care înseamnă tată şi care e numele ce i se dă de către în­treaga Indie, ordonă să fiu r i­dicată de pe podeaua de piatră unde zăceam prea slabă spre a mă mişca. El mă întinse pe un pat şi cu infinită răbdare mă convinse să mănânc lapte^ covă­sit şi legume fierte. Mă îngriji până când îmi reveniră pute- rfte.Curând după aceea, Gandhi pă­răsi ashramul din Sabarmati din motive politice care nu mă interesau dar care stau în di­rectă legătură cu campania sa revoluţionară. Clădirile trebuiră înapoiate guvernului. Membrii coloniei care aveau case primiră ordin să se întoarcă în ele iar cei cari nu aveau, fură încarti­ruiţi. Un grup de treizeci de vo­luntari rămaseră lângă Bapu sfidând guvernul şi predicând nesupunerea, ştiind prea bine atât ei cât şi guvernul, că vor fi imediat arestaţi. întreaga chestiune se reducea la o sim­plă înscenare. Fiecare îşi cu­noştea perfect rolul inclusiv oa­menii guvernului şi reprezen­taţia se desfăşură ca deobiceiu. Dar îmi fu dat să asist la pre­gătiri. Ashramul din Sabarmati fusese golit aproape cu totul. Toată lumea plecase în oraşul Ahmadabad, cu excepţia celor treizecei cari, după cum am mai spus, au fost arestaţi. Se şi hotărâse locul unde Gandhi aj vea să fie arestat — ce legătură exista între el şi autorităţi, n’aş putea spune, probabil, de natu­ră telepatică. Gandhi avu grija să hotărască mai înainte, ca Si­rios să fie băgat într’o şcoală Montessori din Abmadabad. îm i luai astfel rămas bun dela Si­rios — nu mi-am mai revăzut fiul decât în clipa când pără- siam India — şi după ce-ini luai adio în tăcere dela Gandhi, plecai.împreună cu alte douăzeci de fete orfane fui condusă într’un alt ashram al lui Gandhi lângă Wardha, într’un district rural înconjurat de câmpii de bum­bac. Atmosfera era aci ceva mai liniştită şi pe când mă odih- niam, continuam să postesc. Noaptea veghiam îndelung şi fără să-mi dau seama, gândurile mi se întorceau către trecut. îmi reveneau rând pe rând în min­te zilele petrecute în Grecia cu tatăl meu şi apoi fericita epocă a căsniciei cu tatăl copilului meu, mai înainte de a ne fi de­cis să ne despărţim.

Simţiam nevoia să fiu iar sin­gură şi plecai din Wardha. Luai astfel trenul pentru Bom­bay, portul din care poţi pleca deobiceiu din India spre China, unde îmi închipuiam că pu­team duce o viaţă cu adevărat austeră, liberă de orice legături personale. Prietenii mei din Wardha mă puseră să le făgă­duiesc că mai înainte de a lua vreo hotărâre, aveam să dau ochi' cu Gandhi şi să-i vorbesc despre planul plecărei mele în China.Dar tocmai când ajungeam la Bombay, guvernul îl elibera pe Gandhi din închisoare. El se în­torcea acum cu trenul la War­dha şi mă convinse să-l înso­ţesc. N ’am mai văzut în viaţa mea o procesiune atât de trium­fală. Oriunde se opria trenul mii de oameni se îngrămădiau spre a-1 ovaţiona, începui să-l văd aşa cum nu-1 mai văzusem nicicând, şi-mi dă­dui seama că nu voia să-mi fac nici' o iluzie asupra lui.„Atâta vreme cât trăiesc” spu­nea el „cei cari după moarte devin sfinţi, sunt cu toţii nişte impostori?”De cum se lăsa seara, fetele se certau care mai de care să-i facă patul. Uneori, Gandhi_ le mustra spunând că nu se cădea să fié egoiste în dorinţa lor de a-1 servi. Câteva din noi dor- miau pe terasă, nu departe de patul său, pe podeaua de pia-

tră. In câteva rânduri, după ce căzuse roua, el coborî din pat spre a mă înveli.In cursul zilei, când lucra sau ţinea conferinţe, sta pe o saltea întinsă pe podele şi pe care erau îngrămădite o mulţime de perne. In clipele acelea^ plutea în jurul lui o atmosferă impe­rială. Două fete stau veşnic lângă ei făcându-i vânt cu nişte evantaie mari şi în juru-i, stă­tea o altă serie aşteptând privi­legiul de a înlocui pe cele de serviciu.La unsprezece dimineaţa, se producea întotdeauna o mare efervescenţă pentrucă aeeasta era ora băiei lui Mahatma. Stam odată de vorbă cu el în vreme ce o serie de sgomote înăbuşite în camera alăturată anunţau că sosise ora să-şi ia baia. El îm i făcu cu ochiul şi spuse: „Acum trebue să trec prin această ceremonie care, după cum ştii e cam lungă” . Madeleine Slade, fiica amiralu­lui englez, Sir Edmond Slade, prezida această ceremonie. Mi- rabai, cum i se spune în India, îi spăla întotdeauna pânzele şi când baia lua sfârşit spăla po­delele încăperei. Totdeauna se iscau discuţii în special printre fete, pentru privilegiul de a-1 a- juta la baie. Bapu era îmbăiat ca un copil mic şi i se masa trupul cu uleiuri.Hotărârea mea de a mă sili cu orice preţ să mă conformez

principiilor de ascetism, aşa cum îl înţelegeam eu, l-au adus la un moment dat la concluzia că exageram. El avea poate im­presia că nu făceam decât să în­cerc a imita oameni bătrâni ca el, pentru cari celibatul volun­tar vine cu vremea ca ceva na­tural. Cu asiduitate cu blândeţe şi cu humor, el începu o cam­panie indirectă pentru a mă eli­bera de influenţele lui. Manevra aceasta a fost o admirabilă ilus­trare a principiului şi eficaci- tăţei non-violenţei — deabia a- tunci am învăţat să-l cunosc pe Gandhi.Intr’o seară însă, mă apucă un dor de ducă şi câteva zile mai târziu, eram la Delhi, într’o staj re acută de nervi. Voiam să mă întorc în patrie şi mă grăbii să-mi anunţ hotărârea. Mă refu giai apoi într’o mănăstire de fe mei din Calcuta. Consulul ame rican făcu formalităţile plecare iar Sirios îmi fu trimis la Cal cuta. Cu puţin înainte ca vapo rul să plece, Lady Willington soţia vice-regelui îm i trimişi două torturi, unul cafeniu şi al tul rose. Acestea erau primei« prăjituri substanţiale pe care 1< mâneam după atâta amar dţ vreme. Şi totuşi, aceste doua torturi mi s’au întipărit în minte ca un simbol ce stă la capaţul admirabilei mele experienţe in­diene.

N ILA CRAM COOK

ofensiva • • •

e cea mai buna

sclayul muştelor

apârarel Nu fiţi

nu vâ ascunderi

de elef -ucideţi-le cu

FLY-TOXNo. 397 — R. I. — Pag- 13

Trenul

NE face mare caz intre funcţionarii căilor ferate de concurenţa periculoasă, dezas­truoasă a automobilelor şi autobuzelor.

Cetăţenii care au timp să cugete, după organi- J S - zarea gospodăriei lor şi la uriaşa familie na- j5 ^ 3 " " r <ţională, căutându-i o înjghebare mai raţională, Wijjrâ I i ideclară deasemenea, oridecăteori trece un au- [ P a j|to-camion pe dinaintea casei, că : f ^— Vezi?... Uite, maşinile astea au să des- fiinţeze trenul !Mărturisesc că noi-înşine, acum vreo cinci­sprezece ani, când au început să plouă cu automobile pe toate dra­murile noastre, din toate ţărţile, am rostit profeţia mincinoasă că’n cinci ani pe căile ferate vor călători mărfurile: lemnele şi căr­bunii, iar delicatele noastre făpturi se vor legăna numai pe arcuri si cauciucuri. (Nu e întâia profeţie mincinoasă pe care o fac de- obicei toate imaginaţiile gratuite înfierbântate de un naiv exces de zel într’un mediu de noroaie).Trenurile n’au dispărut, trenurile nu vor dispare ! Organizarea călătoriei pe căile ferate se face, dimpotrivă, tot mai amănunţită, în vederea unui confort şi rapidităţi cât mai desăvârşite. N ici în ţările direct producătoare de automobile — Italia, Franţa. Germa­nia, Anglia, Statele-Unite — căile ferate nu arată o scădere a nu­mărului călătorilor, ci o înmulţire, în raport direct cu scăderea costului biletelor.In acelaş timp creşte însă şi numărul celor care se folosesc de motorul cu patru, şase şi opt cilindrii.Această simplă observaţie dovedeşte că cei care vorbesc de-o concurenţă între motor şi cazanul cu aburi se inşală şi că NU EXISTĂ CONCURENŢĂ!Nu există concurenţă mai cu seamă în ţările cazul României! — în care liniile ferate desenează pe un vast teritoriu o simplă schiţă schematică, lăsând intercalate spaţii de sute de kilometri fără şine. Călătorii români, îndeosebi, folosesc autobuze care s’au generalizat cu toate hârtoapele drumurilor noastre barbare, pentrucă n'au la îndemână o gară şi de foarte multe ori folosesc automobilul, pe (distanţe destul de lungi, ca să ajungă insfârşit la o gară. Mulţi să­teni se urcă în autobuz, pentrucă trece pe dinaintea casei lor şi-i duce in câteva ore până’n capitala judeţului sau până’n Capitala mare. Trenul, din pricina acestor vehicule cu benzină pururi în­cărcate de călători şi colete, pierde ceva?... Nu pierde nimic, de­oarece săteanul înaintea apariţiei autobuzului nu se ducea pâi “ „trin ” cu o desagă şi trei oale de zmântână, ci mergea pe jos, sau in căruţă.

Trenurile merg goale, la noi ca şi aiurea, din cauză că cetăţeanului nu-i convinc ■>« plătească biletul.

întotdeauna am avut credinţa că nu se călătoreşte destul, că oa­menii stau prea multă vreme încropiţi pe locui lor. in duhoarea îmbâcsită a căsniciei şi gospodăriei, şi că pentru igiena sufletului e nevoe de o mai intensă circulaţie a sângelui, priveliştilor şi ideilor.Dar trenul pierde, e în deficit cel puţin la traficul de călă| cărora. Statul, anual, le face un Cyd'iu de i este un miliard puţin dacă s’ar călători, dacă trenurile ar fi totdeauna pliţ menii s’ar vânzoli prin toate oraşele şi târgurile ţării, cunoscându-se, amestecându-se, Intrecându-se şi câştir^Faptul că cea mai mare parte a anului trenurile ' goale, se datoreşte nu concurenţei autobuzelor proprii lor clienţi ci scumpetei biletelor

’ndată «•« Jte m-voia,«.câtorva sute

O propunere.— A ştep tăm contra-propuneri!

de F. ADERCA

Mâncarea în tren este şi ea cos­tisitoare......iar autobuzele elegante care au apărui în ultima vreme fac o concurenţă din ce în ce mai accentuată căilor ferate.

sâ pue in funcţie curse de automobile (precum toate marile hoteluri îşi transportă clienţii până la hotel, de la gară, gratuit).— Ce ne vom face atunci cu despăr­ţirea vagoanelor în clase?... Toată lu­mea va năvăli în clasa întâi...Ceeace ar fi o fericire!... De ce să şadă oamenii pe bănci de butuci şi nu în fotolii?... Dar până la împlinirea a- cestui confort general, prestaţia anu­ală în bani pentru căile ferate să fie pe clase, controlul în trenuri făcându- se aici, ca Ia tramvae.

Mai sunt şi alte probleme, .de amă­nunt — cum ar fi bunăoară călătoria fam iilor cu mulţi copii, etc. care se pot rezolva tot atât de uşor.— Dar nu ţi se pare că această ineto-

leduc preţul la jumătate, vagoane- 1, fj^nifl înţesate până la acoperiş, şi banii sosesc.

*

Kt fi două metode ca trenurile de călători să câştige foarte mult şi cetăţenii să călătorească pentru a- facerile lor cele mai mici: Sa se reducă preţul biletelor lor la ju­mătate, tot anul, (ceeace s’a mai propus, ştim) — şi apoi să se re­ducă la sfert (propunere nouă).Dar nu ne plac şi nu ne-au plăcut niciodată jumătăţile şi nici chiar sferturile de măsuri.Ce-ar fi să reducem costul bilete­lor la zero şi tot omul să poată că­lători cu trenul gratuit, cum mer­ge pe trotuar?.... Când ieşi din ca­să, nu te aşteaptă în stradă nici un casier de la primărie sau de laministerul lucrărilor publice, care să-ţi ceară plata de preumblare prin oraş, după numărul kilometrilor de asfalt sau piatră pe care le uzezi cu talpa; dece să te pândească un asemenea funcţionar la gară?... Ştim cu toţii că pentru drumuri şi şosele plătim o taxă a- nuală fixă, ori câţi kilometri am merge şi astfel mergem oridecâte ori avem nevoe; cu trenul nu umblăm decât atunci când nevoile noastre sunt foarte mari, sau isbutim să avem o reducere de cost. Nu sunt căile ferate tot drumuri şi şosele?... De ce n ’am folosi a- ceiaşi metodă ?...Obiecţiile care se aduc propunerii noastre năstruşnică la prima vedere, dar în fond nu se poate mai simplă şi firească — sunt nu­meroase şi le cunoaştem. Cităm şi răspundem la câteva din ele...— N’au întrebuinţat metoda d-tale gratuită ţările care au creat căile ferate, şi ai voi s’o adoptăm întâi noi?.... Să’ncerce Anglia, Franţa, Statele-Unite ale Americii, şi pe urmă vom vedea... Întâmpinare serioasă, dar numai formală; fondul chestiunii ră­mâne ne-atins. In primul rând unde scrie că trebue să imităm ne­apărat metodele vechi ale altor popoare şi n’am încerca odată şi o experienţă a noastră, românească?... Vlaicu a sburat cu un avion construit de el; de ce n’am călători pe căile ferate, gospodărite după un sistem al nostru?... E un răspuns în logică. Iată şi răs­punsul în fapt: Căile ferate din ţările mai sus amintite sunt pro­prietăţi particulare, iar tariful e atât de redus, încât numărul imens de călători acoperă nu numai cheltueliie ci şi dividendele acţio­narilor, plus fonduri de rezervă şi înnoire. Iar în ţările în care ca­lea ferată e monopol de stat — cum ar fi Germania şi altele — si­tuaţia e identică României: Deficit la transportul de călători şi plângeri că automobilele fac o concurenţă „zdrobitoare” .— Cum să punem noi pe cetăţeanul care călătoreşte cu trenul foarte rar sau de loc, la un bir la fel cu cetăţeanul care toată ziua e în trenuri ?..,Cetăţenii care nu călătoresc acum, vor călători cu siguranţă, atunci când vor avea gratuit această posibilitate! Iar pentru ţăranii care locuesc la o distanţă de două sute de kilometri de gară, căile ferate

tă e de a complicaţie nemaipomenită ?...De loe!... E foarte simplă. încasarea prestaţiei s’ar face ca pentru drumuri şi de aceleaşi organe, de unde ar rezulat imensă economie în administraţia căilor ferate, care ar scăpa de povara miilor de încasatori, inspectori, controlori şi supracontrolori, cu toate ser­viciile de încasări şi contabilizare.Avem pretenţia să susţinem că metoda noastră simplifică organis­mul uriaş, de-acum, ante-deluvian, al căilor ferate, reducându-1 la funcţia lui esenţială, de viteză mecanică, azi înnămolită în biuro- cratism.— Oricum, această ideie e încă prea originală, ca s’o aplicăm toc­mai noi, care n’avem în administraţia publică zelurile ascuţite şi entusiásmele prea creatoare...Câtuşi de puţin!... In acest moment funcţionează în România un organism tot atât de vast ca al căilor ferate, bazat pe principiul cotizării fixe, al mutualităţii, nu pe 3, ci pe 7 clase, nu cu o singură funcţie ci cu vre-o cinci: SERVICIUL ASIGURĂRILOR SOCIALE care oferă tuturor membrilor (în număr de sute de m ii) împărţiţi în grade după nivelul cotizaţiei, tot felul de servicii: medicale, operatorii, ajutoare băneşti în caz de boală, de înmormântare, bai şi locuinţe la staţii climaterice, pensii de invaliditate şi bătrâneţe (în viitor pensii de şomaj) şi chiar ajutoare pentru clădiri de imo­bile. Căile ferate nu ne vor oferi decât un loc într’un vagon, care să ne transporte de la Chiajna la Cucueţi. Atât. E prea complicat?... N ’am făcut nici un calcul. N ’am dat nici-o cifră. Şi cu bună ştiinţă. Aşteptăm calculele, cifrele domnilor de la căile ferate şi de la mi­nisterul lucrărilor publice: Ei ne vor da argumentele cele mai tari, definitive !

F. ADERCA

No. 397 — R. I. — Pa9- 15

La lacul Ghilcoş pţjnj

A ŢI fost la lacul Ghilcoş? Aţi văzut cheile Bicazului Probabil că nu. Puţini sunt acei care cunosc tar seţile munţilor României, dar şi mai puţini ari

care au văzut, sau chiar au auzit de lacul Ghilcoş.Un paradis pe pământ. Rareori atâtea frumuseţi reunite ¡j un petec de pământ atât de mic. Oriunde te-ai aflat, pi veliştea e grandioasă. In toate părţile creste pleşuve j ae calcar, în care razele soarelui se resfrâng violete,! conjurate de o cunună verde de brazi reflectându-sej apa adâncă a ciudatului lac Ghilcoş.Vreţi să cunoaşteţi această ţară a visului? Acest colţ j basni?Haideţi cu noi! Cu mine şi cu obiectivul năzdrăvan al porterului nostru fotograf, Berman.Ne dăm jos din tren la Gheorgheni în judeţul Ciuc. 1 oraş săcuesc cu 12 mii de locuitori, cu o viaţă monot« şi patriarhală.De aci la lacul Ghilcoş sunt 24 de km. Ii puteţi străbate) jos, tăind drumul serpentinelor sau cu autobuzul, care fij aproape curse regulate până la lac.Mergem cu autobuzul. E mai puţin obo­sitor. Drumul şerpueşte printre văi aco­perite de iarbă şi de flori. Serpentinele urcă până la 1000 de metri, la vâr­ful Pângăreţ. Perspectiva e grandioasă.Tabloul vă va rămâne multă vreme fixat pe retină.Drumul coboară apoi. încă opt km. şi am ajuns.Dar ce-i asta? Lacul Ghilcoş! Ciudat! Ce sunt acele trunchiuri uscate de copac ce se ridică din apă şi sunt presărate pe iot întinsul ei. Un tablou straniu. Aveţi

eile B icazuluirăbdare. Veţi avea explicaţia! Am avut-o ş: noi.împrejurul lacului se ridică majestoase crestele Tohardului Mare (1507 m.). To- hardului Mic (1352 m.) ale Ghilcoşului (1389 m.) şi ale lui Csikibukk (1182).In bătaia soarelui priveliştea e grandioasă. Vârfurile munţilor se admiră în oglinda la­cului. Pe mal se fugăresc câţiva fluturi iar din mijlocul brazilor se aude ciripit de ve-selie .Totul se bucură la lacul Ghilcoş. Turistul a uitat necazurile zilnice din şesul depărtat. Toată lumea e bine dispusă. _In apropierea lacului s’au clădit numeroase vile, unde turiştii găsesc adăpost şi con­fort. Cabana comisiunei climaterice __ aşe­zată la marginea lacului este condusă^ cu pricepere de d. Ladislau Romfeld, un tânăr sportiv la care turiştii găsesc totdeauna o amabilă îndrumare.

Publicăm în aceste două pagini câteva aspecte minunate din a- cea regiune de basm, care este descrisă în reportajul nostru. Ele vor contribui la o eproxi- mativă edificare a cititorului caii nu a avut prilejul să cu­noască acest ţinut de un pito­resc unic.

(Foto Berman) '

PURGATIVULplâcutsigur

RAPID

P U R C E A(DCBaycr)IN TOATC FARMACII

si

NOI REDUCERI. TOATE SERVICIILE

C O A F O R U L BEERC A L E A M OŞILOR 53 # B A C Ş I Ş U L S U P R I M A T

Haideţi să facem o ascensiune. Unde? Pe Tohardul Mic! Poteca duce prin desişul brazilor şi pe lângă isvoare de cristal ce is- bucnesc violent dintre stânci. La o cotitură o veveriţă a ciulit speriată urechea, apoi a făcut câteva tumbe până în vârful unui brad.Ajungem sus. De aci se poate admira întreaga panoramă a ţinutu­lui. Intr’o parte se văd cheile Bicazului şi pierdut în zare vârful Ceahlăului. In cealaltă parte se întinde la picioare lacul Ghilcoş. Pe un colţ de stâncă, s’a pitulat albă şi delicată floarea reginei. Nu vă atingeţi. Puteţi cădea în prăpastie. E o floare greu de cules... Dar, hai curaj! Tocmai pentrucă e greu.Am cules-o. Acum îmi pare rău. Era mai frumoasă pe colţ de stâncă, unde razele soarelui îi puneau cunună.După atâta urcuş, mi s’a făcut foame. Haideţi jos. Tăiem drumul şi iată-ne la căminul turiştilor, unde ne adulmecă mirosul cald al fripturilor.Ce facem după masă? Ne plimbăm cu barca pe lacul Ghilcoş. Efoarte cald. Putem face şi baeGhilcoş! In limba foştilor stăpânitori: Omorătorul.Lacul s’a format acum 100 de ani în urma prăbuşirei unui munte. Pe locul lui se afla o pădure de brazi. Arborii s’au pietrificat. Vâr­furile uscate ies din apă, dând lacului acel aspect ciudat.Lacul are o lungime de 2400 metri. Ii» unele locuri atinge adân­cimi de 40 de metri. Dacă nu ştiţi să înotaţi bine, nu vă scăldaţi... Plimbaţi-vă numai cu barca...Aşa s’a format lacul, după oamenii de ştiinţă. Ţăranii din partea locului contestă însă versiunea.

LEGENDA...

Acum 100 de ani — povestesc bătrânii — trăia prin partea locului un haiduc. Acesta a răpit într’o bună zi cea mai frumoasă fată din Gheorgheni şi a dus-o în mijlocul munţilor, ascunzând-o în­tr’o văgăună.Locuitorii l-au urmărit în toate colţurile dar nu l-au putut prinde. Mama fetei l ’a blestemat atunci pe haiduc.Blestemul s’a realizat. Muntele s’a prăbuşit' îngropând pe haiduc. Stâncile prăbuşite au închis însă valea, aşa că apele pârâului ce şerpuia spre cheile Bicazului nu s’au mai putut scurge. Valea s’a umplut cu apă, şi aşa s’a format lacul.De atunci muntele care s’a prăbuşit, şi lacul se cheamă Ghilcoş. Omorâtorul!E o noapte cu lună plină. Pe cer s’au aprins stelele iar in iarbăsclipesc -Kenrieii.---------------------— ___________________ __________ -E o atmosferă de basm. Luna s’a urcat pe un vârf de munte şi se oglindeşte în lac. Pomii uscaţi parcă sunt fantome ce au eşit să admire luna, ce pune ghirlande aurii pe crestele stâncilor.E o noapte de vrajă. Nu te poţi îndura să te duci la culcare. Mai ales Berman n’are astâmpăr. Atâtea frumuseţi se pot fixa în obiectiv...

*

A doua zi dimineaţa plecăm spre cheile Bicazului. Pârâul şerpueşte sgomotos la vale, făcându-şi drum printre stânci, şi formând nu­meroase cascade.Priveliştea de o sălbatecă şi pitorească frumuseţe este neîntrecută. Iată „Piatra Altarului” . O înălţime stâncoasă ce domină cheile. Ţăranii îi zic „Turnul Bardosului” , o stâncă rotundă ca un turn. încă nimeni n’a ajuns în vârf, şi nici nu va ajunge vre-odată. Orice încercare de a profana... „Piatra Altarului” se pedepseşte. îndrăz­neţul s’ar prăbuşi la sigur.Dar nici n’a încercat cineva vreodată...Apoi drumul coboară şi cheile se strâng. O trecătoare lată numai de câţiva metri între pereţi de stânci ce se ridică câteva sute de metri deasupra capului. Privelişte măreaţă. Ai impresia că te afli într’o uriaşă catedrală...Cascadele de apă formează jocuri de spume şi de cristal.O pictoriţă vrea să imortalizeze nudul unei prietene mângâiat de apele spumegânde.O piatră ce s’a rostogolit le-a atras atenţia apropierii noastre, şi ne-a stricat armonia tabloului....Cheile se întind încă doi km. Apoi valea se lărgeşte, soarele se desfată din nou în toată libertatea şi la orizont apar urmele în-' tinsului monoton al şesului.

O. CEBNEA

PR IM U L IN ST IT U T C O S M E T IC M EDICAL.Str. Regală No. 4 vis-a-vis de Hotel Union. Tel. 3-78-46

Anunţă că D-na Doctor Habinovici, dermatolog, reînforcându-se ein Pans, consultă şi tratează după metode moderne toate dermatoa- zele inestet;ce: Seborea, coşuri, semne de vărsat, pistrui, negi, etc. Tratam entul special ca Hormoni contra ridurilor şi muşchilor flasce. Distrugerea radicală a părului de prisos fără cicatrice, ga­rantând neapariţia lui; e pi la re definitivă a sprincenelor. — Cons 10— 12 şi 3—7 p. m. — Consultaţii gratuite Miercuri orele 11 — 12

a. m. Un curs de masaje faciale.

No. 397 — R.

In fotografia noastră vedem un interior al bisericii din Mier lari (Odăile) com. Jilava jud. Ilfov, Ctitoria Const. Creţulesc; şi Gh. Diamandi. Biserica a fost renovată sub îngrijirea comite>. tului parohial în frunte cu preotul D. Mihăilescu. Pictor d. Di- mitrie Hornung, absolvent al Academiei de Bele Arte din Bu­cureşti.

| . — Pag. 18

FUNCŢIONARII OFICIULUI DE HÂRTIE IN EXCURSIE

Fotografia noastră reprezintă pe funcţionarii Oficiului de hâr­tie care au făcut recen* o excursiune în munţi.

IN 15 MINUTEnu mai «veţi nici un fir de pâr alb daeâ întrebuinţaţi

IMEDIAOR&AL

p a r i s

Vopsea de pâr invizibilăîn 20 nuanţe

Cereţi la toase drogueriile «I farmaciile H a ţară

AMUßGUL

D INCOLO de ocean, fiscul consideră ca multi-milionar oricare cetăţean, al că­rui revenit anual depăşeşte 50.000 do­

lari. Acolo, dealtfel, aceasta nu e decât prima şi cea mai umilă treaptă a bogăţiei. A doua categorie cuprinde pe cetăţenii ale căror ve­nituri sunt de un milion de dolari şi mai bine. In 1928, se socoteau 511; în 1930, nu mai ră­măseseră decât 149, ceiace nu răpeşte State- lor-Unite ale Americei, gloria recordului mon­dial al capitaliştilor.In 1858, tânărul fecior al unui fermier ame­rican, A. B. Farquart, dornic şi el de îmbo­găţire, avu ideia să se informeze pe lângă a- ceia c^ri reuşiseră, în ce fel au procedat. Se duse deci la New-York îşi începu ancheta.„Nu ştiu — îi răspunse Wiliam B. Astor. — Nu fac altceva, decât să mă bucur de renta ce mi-a lăsat tatăl meu.”„Banii sunt rezultatul economiei. Averea este suma economiilor ce le-ai făcut” — zise, sever, .4. T. Steivarl.

Henry Ford împreună cu vedeta de cinema Mary Pickford

M ILIA IM OPrintre numeroasele v ic t im e ale crize i economice mondiale, fic|urecză o mulţime de mil iardari. C on ­secinţa dezastrului f inancia r : la recensământul milionarilor din State le-Unite , au răspuns „ P r e ­z e n ţ i " In 1928, un număr ee 43.184 persoane. Anul următor rămăseseră 38.650, ia r fn 1931 nu­mai 19.688.

Rockefeller

Bancherul Melon

Mai târziu, Faquart culese şi mărturia lui Carnegie:„Iniţiativa mea se reduce la a găsi oamenii cari îmi tre­buie. Nu le dau niciodată or­dine. Conduc aproape exclu­siv cu ajutorul sugestiilor.”Dar Farquart, făcând el în­suşi avere, mărturisi o altfel de conduită: „Să ai o ideie bună şi să ştii s’o exploatezi, iată secretul!” Acea­sta e dealtfel şi părerea cunoscutului economist M. Crowlher, care demonstrează că origina imenselor bogăţii americane este totdeauna legată de lansarea unei noui valori oarecare, exploatării unei idei inedite.Theodor N. Veil se îmbogăţi făcând din telefon, un obiect de primă necesitate. James Stillman şi George F. Baker, transformară banca, fiecare în felul lui. Ford a revoluţionat industria automobilă. W oolworth lansă cel dintâi, magazinele de tip „Preţ unic” . Iar William Wrigley, regele gumei de mestecat, care debutase ca negustor ambulant de cheu)ing-gum, ştiu să impuie unei mari părţi din ome­nire, plăcerea foarte contestabilă de a mesteca gumă.In lipsa ideilor geniale, există un alt mijloc de a face avere; a te agăţa la timp de pulpana unuia care e pe cale să ajungă milionar. Istoria lui Ford, este un exemplu frapant.Trecuse de 40 de ani, când se hotărî să transforme fierăria moştenită dela tatăl său, în atelier de mecanică. Şi cum îi trebuiau fonduri, propuse unui băcan din vecinătate, să ajute întreprinderea cu 500 dolari, ceiace-i va da dreptul la jumă­tate din beneficiile viitoare. Băcanul, neîncrezător, surâse şi refuză concursul ce i se ceruse. Zece ani mai târziu, se sinucidea, explicând printr’o scrisoare postumă că nu-şi putea ierta această greşală.Dar Ford îşi găsi un alt asociat. Un mic comptabil, Couzens, care venea seara la atelier să ţie registrele, consimţi să primească in loc de salariu, acţiuni ale

No. 397 — R.I. — Pag. 19

fabrică de ţigări confecţiona pentru ei jigareie speciale cu 4 dolari bucata, pe cari le aprindea cu bilete de sută de dolari. Astfel i se irosi bo­găţia şi la treizeci şi opt de ani „şampionul ri­sipei” se găsea fără căpătâiu.Atunci, câţiva filantropi avură ideia să fondeze o casă de odihnă pentru milionarii ruinaţi. A- cest ciudat palat-azil situat lângă San-Francisco, e destinat găzduirii permanente a 300 de per­soane, dar numărul postulanţilor după deslăntni- rea crizei a depăşit prevederile.

Vincent Astor vorb ind cu un prieten,

lacob Astor cu soţia lui.

tinerei întreprinderi. Astăzi fostul con­tabil e senator şi în 1923, cu „rid icolele” sale acţiuni a realizat nu mai puţin de 27 milioane dolari...Sunt, printre norocoşii din această ca- tegorie^. oameni cari în 1864, plătiseră cu 65 dolari titlurile Companiei Singer, titluri cari preţueşc astăzi 100.000 dolari. Reţeta lui Carnegie care vroia să ştii a-ţi alege oamenii, este cea mai bună. El în­suşi a făcut după cât se pare alţi 30 de milionari.Totuşi, a câştiga bani nu e decât primul pas. Cel de-al doilea este să ştii să-i păs­trezi. Căci de câtva timp, în America, se asistă la o prăbuşire asemănătoare cu a- ceia a tronurilor europene după războiu. La întrebarea: cum poţi deveni milio­nar, se adaogă o alta: Cum le poţi păstra? In Anglia, cele mai mari averi familiale, sunt mâncate în două sau trei generaţii prin enormele taxe succesorale. In Sta- tele-Unite alte raţiuni provoacă un rezul­tat analog. Se întâmplă desigur ca fecio­rii să mărească tezaurele părinteşti: Gug­genheim -junior este încă regele aramei; Weyerhauser-junior continuă să păstreze titlul de rege al lemnului de construcţie, iar Morgan şi Mellon şi-au sporit şi ei moştenirea. Ceiace nu împiedică totuşi ca familiile miliardarilor să se stingă foarte repede. In faimoasa listă a celor „59 proprietari ai Statelor-Unite” publi­cată de fostul ambasador la Berlin, Ge­rard, nu figurează niciun reprezentant din a treia generaţie. Marea majoritate aparţine primei generaţii: self-made men.

Harold S. Vanderbilt

CÂŢIVA I.EGi AI AUP.JLUI

Acum patruzeci de ani, familia Vander- bilt figura printre „regii aurului” şi fon­datorul dinastiei Cornelius Vanderbilt, mort în 1877, lăsă moştenitorilor săi o flotă de comerţ, o reţea de căi ferate şi numeroase case de bancă. Această enor­mă avere fu aproape încincită de fiul său William. Cu toate acestea, ziarele din New-York au anunţat acum câţiva ani, că unul din nepoţii lui Cornelius, Reginald Vanderblit, a murit mizerabil, într’o man­sardă. Aceasta se datoreşte îmbucătăţirii părţilor din moştenire pe cari specula­ţia la bursă, cursele, casele de joc şi luxul le-au înghiţit treptat.Tot de curând se sfârşi intr’un azil de bătrâni din apropiere de Chicago, fostul multi-milionar John Steele, supranumit „şampionul risipei” . Se îmbogăţise răs- cumpărând terenurile petrolifere din Pensylvania; deşi începuse cu aproape nimic, poseda la vârsta de 26 ani, opt milioane de dolari, cari se înmulţiră cu repeziciune. Dar într’o bună zi ii veni greaţă de afaceri:„Am atâţia bani, că oricâtă bunăvoinţă din partea mea, n’aş fi în stare să cheltu­iesc în cursul vieţii, nici chiar dobânda capitalului ce posed” .John Steele se înşela. Nu numai că-şi cheltui dobânzile, dar devoră curând şi întreg capitalul. Căci niciodată nu purta o rufă mai mult de 24 ore. Tot astfel costumele, încălţămintea şi mănuşile. O

John Pierpont Morgan

MANII ŞI CAPRICII DE MILIARDARI

Ca şi ceilalţi oameni, miliardarii sunt şi buni şi răi. Pe lângă aceia cari ţin la ban ca la ochii din cap şi nu ştiu cum să-l păstreze mai straş­nic, putem menţiona pe Charles Dobion care â- flând că tatăl său îi lăsa moştenire 16 milioane dolari, refuză să primească legatul:„Nu-mi recunosc niciun drept asupra acestor bani, pentrucă n’am contribuit cu nimic la ago­nisirea lor.”Apoi Arthur Butler care s’a sinucis în măreţul său hotel din San-Francisco. Debutase ca simplu comis, devenise bancher, amator de artă şi so­ţul unei frumuseţi. Lângă el s’a găsit o scrisoare postumă:„După ce am cunoscut toate senzaţiile, vreau s’o cunosc şi pe cea din urmă: aceia de a-mi pre­para însumi moartea” .'Fără a merge până la sinucidere, miss Jenny Wilson care muri în 1931 în Filadelfia, lăsând o succesiune de 42 milioane dolari, îşi aranjase o viaţă lugubră. Odinioară, fusese logodită cu un marinar care plecă în ziua nunţii chiar şi nu se mai întoarse. Totuşi ea nu-şi pierdu speranţa. Timp de 50 de ani, până în ziua morţii, trăi izolată, printre câini şi păsări, aşteptând pe cel absent.

No. 397 — R. I. — Pag. 20

Cu totul altul este cazul lui J.-D. Rockefeller care, la vârsta de 95 de ani a declarat:„Nu mă gândesc niciodată la moarte. Sunt prea ocupat.”Sunt trei ani decând Facultatea a atras atenţia miliardarului, să aleagă intre sănătate şi noui miliarde. „Regele petrolului” pre­feră pe cea dintâi. Dar neputând să ducă o existenţă cu totul trândavă, îşi creie numeroase ocupaţii, în primul rând filantro­pice. A cheltuit pentru scopuri de binefacere, mai mult de 750 milioane. La 95 de ani este un fervent al golfului şi muzicei, are o poftă de mâncare excelentă şi se scoală vesel dis de dimineaţă. N'u se întâlnesc prea des înţelepţi cari au ştiut să-şi transforme aurul într*un puternic filtru de sănătate. Mai frecvenţi sunt aceia cari resimt contra-lovitura fatală 'şi caută uitarea sau se dedau vre-unei manii mai mult sau mai puţin bizare.Astfel J.-P. Morgan cultivă istoria Bisericei şi Shakespearologia. Archer Huntington şi-a instalat în palatul său din New-York un adevărat muzeu de artă spaniolă.Bancherul Percy Johnston a strâns o colecţie de 2.000 de elefanţi in aur, cristal, fildeş şi pietre preţioase.Industriaşul Henry Dogerlhy este inventator. Posedă peste 150 brevete. Dar invenţia lui preferată e un pat care se strânge şi se desface automat. Prin toată imensa lui casă, şerpuesc linii elec­trificate, în aşa fel că e deajuns, oriunde s’ar afla, să apese un buton pentru ca miraculosul pat să alerge în galop la dispoziţia stăpânului.Andrew Mellon, tăcutul milionar mizantrop, posedă o colecţie unică de pânze ale maeştrilor italieni şi flamanzi. El a răscumpă­rat minunile muzeului Ermitajului, vândute de bolşevici.Regele presei, W. R. Hearst, posedă o enormă proprietate la Saint- Simeon în California, care se întinde pe o distanţă de 80 km. dea- lungul Pacificului. Au trebuit 60 de camioane ca să-i transporte toate colecţiile. In centrul domeniului se află palatul: Casa Grande, cu salonul împodobit de şase Gobeline, cari au costat 575.000 dolari.Musafirii de onoare sunt-găzduiţi într’o cameră unde se află pa­tul cardinalului de Richelieu, iar pereţii ornaţi cu tablouri de Goya. Nemulţumit de toate acestea, Hearst a întreprins construcţia unui întreg oraş-muzeu; s’a reconstruit acolo o casă cumpărată in Englitera şi ale cărei pietre numerotate au fost transportate cu mare grijă la Saint-Simeon. Acum vine rândul unui vechiu castel spaniol achiziţionat în Andaluzia.Nu e mult de când a murit, în vârstă de 70 ani, milionarul L. Andrews, supranumit cel mai mare mizantrop al Statelor-Unite. De câţiva ani, o serie de nenorociri se abătuseră pe capul lui; şi-a pierdut toţi copiii şi nepoţii. De-atunci Andrews prinsese o ură înverşunată pe toată omenirea. Pentru a fugi de lume, cumpără în statul Virginia, o proprietate depărtată cu 50 km. de orice lo­cuinţă. Acolo, după un plan pe care-1 trasă el însuşi, făcu să se clădească o casă cu patru odăi, fără ferestre. Aerisită printr un complicat sistem de ventilaţie, era luminată printr un plafon de sticlă. Apartamentul nu comunica cu dependinţele şi bucătăria aflate la subsol, decât printr’un ascensor. In toate zilele, mizantro­pul îşi transmitea pe această cale ordinele şi menuul. într una din zile însă, nu se primi nicio poruncă. Alarmaţi, oamenii de

serviciu, trimiseră cu micul ascensor pe băiatul de la bucătărie care. găsi pe stăpânul „casei tăcerii” , neînsufleţit.

TĂCEREA E DE AUR

Miliardarii americani, în general, cultivă peste măsură vechiul proverb: „Tăcerea e de aur” . Adevărate legende circulă asupra mutismului lui Morgan-tatăl; feciorul său i-a moştenit aceasta trăsătură, cu toate că sub o formă mai atenuată. Intr’o zi, Morgan- junior, pe atunci student, invită un prieten să-şi petreaca week- end-ul la vila tatălui său, pe fluviul Hudson.„V ii în port, te urci pe bordul yacht-ului „Corsarul , spui lui tata cine eşti, dar nici un cuvânt mai mult.”Amicul respectă în totul recomandaţia camaradului de studiu. In port, găsi un elegant yacht negru şi pe punte, se prezenta genţ e- manului corpolent cu faţa rubicondă, care citea în fu n d a t intr un chaise-longue. Luă loc alăturea de el, scoase un jurnal şi nu suflă o vorbă tot timpul drumului. ..La Crogston, Morgan-fiul îi aştepta le debarcader. Tatal ii batu pe umăr, şoptindu-i cu un aer satisfăcut: „ , .„Sunt foarte mulţumit că ai invitat pe tânărul acesta, t unul din cei mai fermecători pe cari i-am întâlnit.”Testamentele miliardarilor sunt adeseori bizare.Rosenwald îşi consacră în cursul vieţii, sume enorme la fon­darea a diferite opere, cari pe deasupra beneficiaza de impor­tante legate. Ford care nu admite binefacerea, aparţine minorită­ţii. Dar de multe ori, ultimele dispoziţii sunt cu totul neaştep­tate. Astfel e clauza testamentului lui miss Wilson, care lasa ca­narului favorit 250.000 dolari. Sau testamentul lui Edward Mc. Pherson, fabricantul de conserve, care legă o avere imensa unui văr depărtat. Motivul era foarte curios. Cu şase ani mai înainte, acest văr care profesa ingineria, atingând din imprudenţa un cablu electric, se prăbuşi trăznit, ca să-şi revie în simţire intr un cosciug, în mijlocul bisericii, pe când i se cânta „veşnica po­menire” .Acest incident făcu o astfel de impresie asupra lui Aic. Pherson, că deveni de atunci prada unei idei fixe. _ Testamentul^ conţinea dispoziţii minuţioase, dupăcari cosciugul sau trebuia sa ne pre­văzut cu două aparate generatoare de oxigen, permiţând sa res­pire timp de mai multe zile şi un întreg sistem de semnalizare. Doui gardieni trebuiau să facă de pază cu rândul timp de un a în apropierea mormântului, iar acela care va observa ceva anor­mal, va avea dreptul la un premiu de 5.000 dolari. .. Am parcurs cu această înşirare de glorii efemere şi de ciudăţenii, o stranie galerie... La urma urmelor, repartiţia bunurilor nu e poate totdeauna oarbă, după cum atestă o veche anecdota plina de înţelepciune:Un Evreu care aspira la bogăţie, invocă pe Dumnezeu:__Doamne, ce însemnează pentru tine, un milion de an i.

t— Doamne, ce însemnează pentru tine un milion de galbeni?— O pară.— Doamne, dă-mi o pară!— Aşteapta... o clipa. El KEBIR

W J i l b u J L 4 Ü / 'C U h ß d i o C o h  Î

-O U y c U o t w v f a

N IVEA/" ti

Cu pasfa de dinfi Nivea se înfrânează cel mai bine aversiunea ce o au copii contra spălatului dinfilor, pentru că această pastă are un gust plăcut aromat. Este cunoscut că dacă dinjii de lapte sunt sănătoşi, asigură menţinerea unei danturi bune. îngrijirea obiectivă a dinfilor cu pasta Nivea este deci, pentru orice copil, de o importanţă capitală.

Z o u lm aLEI

t e

BEIERSDO RF & Co. S.A.R., Braşov

Dela stânga spre dreapta: Henri Danant întemeietorul Crucii Ruşii. Principele Dimitrie Gr. Chica, ¡rina Câr pi- neanu fostă preşedintă de onoare.JUBILEULc a u e ii M m

— S’au împlinit ia 22 August, ş f f is z e c i de ani ¿e la intemeerea societăţii internajiona.e —

I ATĂ o iniţiativă umanita­ră, care £ apropiat toate neamurile între danseie.

Trebue să sperăm că într’un viitor cât mai apropiat se vor desfiinţa şi răsboaele. Groazni- cile mortiere, tancurile blinda­te, bombele cu gaze asfixiante, fiolele de luptă cu bacili de ho­leră, ciumă, vor rămâne doar expuse prin muzee, ca o tristă amintire a ciudatei mentalităţi omeneşti, care a conceput ase­menea perfide metode pentru uciderea semenului, a femeilor rămase la cămin, a copiilor ne­vinovaţi...Urmaşii noştri vor afla cu mi­rare, că în secolul, când ştiinţa s’a urcat pe cele mai înalte culmi ale gândirii omeneşti, şi când în 20 ani s’a putut realiza mâi mult ca în douăzeci de veacuri, omenirea a devenit mai brutală ca oricând.In acest haos, în această răs­turnare a tuturor ideilor de so­lidaritate umană, în secolul ce­lor mai aprige răsboae şi revo­luţii, când nu ştim unde vom ajunge şi uneori se pare că se va distruge întreaga civilizaţie, Societatea „ Crucea Roşie” apa­re ca o oază.In aceste vremuri de cruzime fără margine, ea a reuşit totuşi să menţie o apropiere între oa­meni, trecând peste toate fron­tierele geografice şi peste ho­tarele sociale, ca o internaţio­nală, pioneră a civilizaţiei.Ca să facă cineva o dare de sea­mă despre activitatea „Crucii Roşii” -— limitându-se chiar nu­mai la o singură ţară — ar tre­bui să scrie volume întregi cu pagini mişcătoare, în cari să descrie dureroase s??ne de spi­

tal, orori de răsboiu, lagăre dramatice de prizonieri, popu­laţii murind de foame şi sece­rate de epidemii... sau să înşire pagini cu cifre, pentru a arăta serviciile aduse, în diferite oca­zii, armatelor şi populaţiei ci­vile, cifre care însamnă atâtea drame individuale.Ne impresionează când auzim de nenorocirea unui singur om. Suntem“ mişcaţi când auzim de pildă — că i s’a tăiat, un pi­cior sau că a stat atâtea zile pe patul de suferinţă al unui spital, că n’a primit nici o ştire dela ai lui... Nu sezisăm însă nenoroci­rea unei colectivităţi.Mintea omenească înţelege mai greu tragedia exprimată prin cifre. Iată, de pildă, câteva: 150 mii de răniţi şi bolnavi, au fost adăpostiţi, în timpul marelui răsboiu, de spitalele „Crucei Roşii” româneşti, cu aproape cinci milioane zile de suferinţă pentru semenii noştri.In gări şi cantine cari s’au dis­tribuit milioane de porţii de mâncare militarilor în trecere, îngheţaţi, flămânzi sau bolnavi. Peste opt milioane de prânzuri s’au distribuit refugiaţilor mu­ritori de foame evacuaţi din Ol­tenia, Dobrogea şi Muntenia. 64.400 prizonieri au fost ajutaţi cu hrană, îmbrăcăminte sau bani.

In sala de operaţie a spitalului Crucii Roşii din Los Arigeles.

Ajutoare rapide date de m em ­brii Crucii Roşii la Belize tn Honduras.

Exerciţii pentru pansarea rapi­dă a răniţilor.

Sanitari ai Crucii Roşii cu măş- i i de apărare împotriva cţazelor-

pentru trecerea capului si în lături pentru braţe. Noi i-am îngrijit pe toţi; le-am tăcut deparazitarea, le-am dat rufe curate, le-am dat îmbrăcăminte, încălţăminte, le-am procurat de mâncare substanţială, i-am îngrijit de sănătate — în sfâr­şit am îngrijit pentru reîntoarce­rea lor la vatră. Opera de ajuto­rare a prizonierilor, a continuat până la Februarie 1919, când au­torităţile române au fost complect

.«reinstalate.Prizonierii români internaţi în la­gărele din Teritoriul ocupat au dus o mare lipsă de rufărie, îm­brăcăminte, încălţăminte, etc. Vo­ind a le veni în ajutor, ne-am a- dresat la 15 Iulie 1917, Comitetelor din Geneva şi Berna pentru asis­tenţa prizonierilor români, rugân- du-le să studieze chestiunea de a găsi mijloace prin care am putea obţine 100.000 metri pânză din care să le facem rufărie şi 50.000 perechi ciorapi.La această intervenire a noastră, au răspuns d-1 Contra Amiral Gra- coski şi d-1 Max Dollfus, că ar pu­tea procura 93.000 metri de pânză cu preţ de 186.000 franci.Am trimis la 28 Martie 1918, d-lui Max Dollfus la Geneva prin Banca Bercovitz, suma de 188.000 franci, însă din cauza nouei situaţiuni ce ni se creiase prin tratatul de pace separată, care a fost anulat înainte de a lua fiinţă, pânză nu s’a mai putut avea. In ce priveşte suma de 186.000 franci trimisă de noi, am luat dispoziţiuni, — în urma inter-

„Crucea Boşie” a transmis, prin birourile sale, din Bucureşti şi Iaşi, mai mult de 350.000 scrisori şi aproape şaizeci de mii de colete, aducând mângâerea în atâtea familii şi salvând de la moarte aţâţi prizonieri...Doliăzeci de milioane lei a cheltuit „Crucea Boşie” pentru în­treţinerea spitalelor sale din Bomânia în timpul răsboiului.

CATEVA PAGINI DUBEBOASE

Iată, la întâmplare, câteva amănunte, din momentele, în care a intervenit „Crucea Boşie română” , astfel cum le extragem dintr’o dare de seamă tipărită, despre activitatea „Crucei Bo­şii” pe anii 1916— 1920:„După retragerea trupelor inamice, care a început la 30 Oc- tombrie/12 Noembrie 1918, au fost liberaţi din lagărele şi în­chisorile din Bucureşti şi din restul teritoriului ocupat mulţi prizonieri, români, transilvăneni, bucovineni, basarabeni, francezi, italieni, algerieni, sârbi, ruşi, ucrainieni, muntene­greni; au sosit apoi unii cu trenul, alţii pe jos, mulţi priso- nieri români liberaţi din Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, etc. Toţi erau aduşi direct la sediul Crucei Boşii într’o stare de plâns, atât ca sănătate, cât şi ca îmbrăcăminte. Prizonierii români cari fuseseră internaţi în Germania, Austro-Ungaria şi Bulgaria, erau într’o stare de slăbiciune extremă, mulţi deve­niseră tuberculoşi în urma a tot felul de privaţiuni; îmbrăcă­mintea, încălţămintea şi rufăria depe ei avea un aspect ce nu se poate descrie; mai ales cei aduşi din Bulgaria aveau un fizic ce inspira milă, dar şi indignare; slabi, abătuţi, cu greu­tatea corpului foarte scăzută, îmbrăcămintea le lipsea; drept haine aveau pe ei numai nişte zdrenţe cari le atârnau pe corp; erau aduşi murdari, plini de insecte; s’au văzut prizonieri cari drept îmbrăcăminte purtau pe ei un sac perforat în fund

venirei d-lui Contra Amiral Gracoski, la care a aderat şi d-1 Mi­nistru de Răsboi, — ca să o întrebuinţeze pentru îngrijirea pri­zonierilor români aflaţi în lagărele din Germania, cu condiţiunea ca să ne fie înapoiată la lichidarea Comitetelor din Geneva şi Berna. Această dispoziţiune am luat-o în urma convingerei ce ne-am format că în acel timp prizonierii noştri din Germania se găseau in suferinţă, întrucât nu mai primeau nici merinde nici îmbrăcăminte.

CRUCEA ROŞIE SOCIETATE INTERNAŢIONALĂ

Unui elveţian, Henri Dunant, om de inimă şi de o rară energie, îi revine meritul de a fi dat ideea şi a însufleţit această mişcare internaţională umanitară. El asistase la bătălia de la Solferino, sat din Italia, în provincia Mantua, unde la 24 Iunie 1859 francezii au aVut o mare victorie asupra austriecilor.Pe atunci, un rănit, un bolnav, un prizonier continua să fie con­siderat inimic şi în răsboiu, era tratat ca atare.De altfel şi azi încă, prizonierii au un tratament special, care de multe ori este mai crud de cât acela pe care-1 au sălbatecii^ faţă de animale.Henri Dunant a fost atât de îngrozit de cele văzute, în cât întors la Geneva a întreprins o elocventă propagandă pentru apropierea popoarelor, cel puţin pe acest tărâm, al protecţiei răniţilor şi bol­navilor. , .A fost nevoe de o propagandă, susţinută timp de câţiva ani, pana când ş’au format diferite comitete, la cari au aderat multe per­sonalităţi de vază din acel timp.Abea la 22 August 1864 opera începută la Geneva este consacrata printr’un act internaţional, recunoscându-se că bolnavul şi rănitul nu mai erau beligeranţi şi că personalul spitalicesc era neutru. La convenţia déla Genevá áu aderat imediat 54 state din toate păr­ţile lumii. România a dat adeziunea ei la 18/30 Noembrie 1874, subDomnitorul Carol I. . , aaD ec i; „Crucea roşie", ca Societate internaţionala îşi serbeaza la ¿¿ August, 70 ani de existenţă, iar secţiunea românească are jubileul ei, de 60 de ani, la toamnă.

CÂTEVA FIGURI

Totuşi, „Crucea Roşie din România” , nu a luat realmente fiinţă decât la 15 Iulie 1876, adică cu un an înainte de isbucnirea răs- boiului româno-ruso-turc, când s’a format un comitet sub condu­cerea principelui Dimitrie Gr. Ghica. Au urmat, in cursul anilor ca preşedinţi George Gr. Cantacuzino, Ion Kalinderu, (în timpul răsboiului balcanic), Alexandru Marghiloman (în timpul răsboiu- lui mondial), Irina Cămpineanu, Ecaterina Gr. Cantacuzino, A - lexandru Cantacuzino, Gh. Balş.

PRIMA AMBULANŢĂ ROMÂNĂ

La început, s’a admis, ca personal al „Crucii roşii” , numai bărbaţii. La 20 Iunie 1876, când a început răsboiul sârbo-turc, „Crucea Ro­şit română” s’a oferit să trimită ambulanţe ambelor armate. Dar turcii refuzând, s’a trimis numai sârbi!°r *Membrii ambulanţei române, medicii şi .jutoarele, purtau, pe a- tunci, un fel de capele, din pânză albă lăsată pe spate şi cu crucea roşie la frunte. Această acoperire a capului a fost adoptată apoi de surorile de caritate, făcând parte din ,)Crucea roşie”-, şi care o poartă până azi.

INFIRMIERE VOLUNTARE

In special la noi în ţară, infirmierele voluntare au dat un preţios concurs „Crucii roşii” .In vederea vremurilor turburi, prin care trecem, s a făcuţi din nou apel, de curând, la doamnele şi domnişoarele, cari cu atâta devo­tament, au servit în răsboiul trecut. S’au înfiinţat cursuri speciale pentru pregătirea persoanelor cari ar arăta bună voinţa în vederea acestui scop. Insă a fost o deziluzie: prea puţine doamne şi domni­şoare au răspuns apelului făcut de centrală.Meritul celor cari au răspuns şi fac azi practică prin spitale, este cu atât mai mare. Desigur că şi vremurile grele, prin care trecem, când în multe case lipseşte strictul necesar, pune piedecă multor bunăvoinţe. Ar trebui găsit mijlocul de a se încuraja într’un fel oareşicare, asemenea porniri generoase.In schimb însă, sunt multe doamne şi domnişoare, cu dare de mână, care preferă alte ocupaţii aceleia de a urma un curs de in­firmiere şi a căpăta în acest chip, noţiuni de mică chirurgie, me­dicină şi igienă necesare oricărei femei. Rolul de soţie bună, mamă pricepută şi gospodină îndemânatecă, credem că face cinste şi fe- meei moderne, care n’ar trebui să dispreţuiască nici aceste ipos­taze, pe lângă celelalte, în care se ilustrează azi.

UNIRE SUFLETEASCĂ

Cu prilejul jubileului de şapte decenii al „Crucii roşii” putem spune, că această societate a reuşit să stabilească o unire, sufle­tească între oamenii de pe glob. Astfel, la noi în ţară, au sosit ajutoare până şi din Canada, pentru combaterea sifilisului şi ma­ladiilor contagioase de prin satele româneşti.In Africa de sud» sunt 4500 infirmiere de ale „Crucii Roşii” . In China, în Cuba, în India ideea face progrese. Nu mai vorbim despre ţările civilizate.Noua Zelandă are cele mai multe infirmiere din lume. La o popu­laţie de 1.495.125 persoane sunt 5000 de infirmiere. Vine, o in­firmieră la 300 indivizi. Totuşi e prea puţin. In Polonia — dăm şi această cifră pentru comparaţie 7- vine o infirmieră la 75.000 indivizi.In orice caz, sforţări inimoase şi la noi, şi aiurea.Ştiinţa şi arta contribue şi ele la realizarea unirii sufleteşti dintre oameni. Beethoven se ascultă cu aceeaşi sfinţenie in toate părţile lumii, Cristofor Columb nici nu se ştie de ce naţie a fost. Dar nu importă, după cum al omenirii întregi este un Pasteur, sau un Einstein.

IA VULTURUL UE MARE CU PESTELE IN GUIARE

Theodor Afana Jiu¿TR.BAZACA1 STR. CAROL 76 -78 *80- 82 k STR HALELOR 21

Karl Marx a prevăzut solidaritatea tuturor muncitorilor de pe glob, spunându-le: „Proletari din toată lumea uniţi-vă!” Apropierea a- ceasta el o vedea ca dictată de evoluţia economică a societăţii, fiind confirmarea unei legi istorice.Tolstoi a prevăzut prefacerea omenirii prin înobilarea sufletelor... Societatea internaţională „Crucea roşie” se poate considera ca o pionieră, resultantă practică a tuturor acestor sforţări pentru în­chegarea solidarităţii umane şi salvarea civilizaţiei de pe glob _____________________________________________ ALEX F. MIHAIL

BIJUTERIA „ELITEI“CALEA VICTORIEI 14, BUCUREŞTI, I, VIS A-VIS DE SOCEC

l/n* asortat cu:Bijuterii, Ceasornic«, Argintarii, Optică

ATELIER SPECIAL DE COMENZI SI REPARATIUNI CompSrimşi vindem:

Briliante, Diamante, I-wrta, datin i Amr 1 Argint, O F E R I N D r K B ţ V ) K I M A R I

S P E C I A L I T Ă Ţ I IN C H I L I M B A R v e r i t a b i lTelefan 4M -4»

ÎNCEPEM cu Croaţia, fiindcă orice s’ar spune, aci e punc­tul nevralgic; şi zicem, Croa­

ţia ca şi Iugoslavia întreagă, e alcă­tuită din cel mai poetic şi autentic mozaic omenesc. Cu toate acestea, sunt acolo trei elemente fundamen­tale cari făuresc o rasă absolut o- mogenă: identitate de origină, de tradiţie şi de limbă. Insă ici-colo, au răsărit deosebiri prea vădite, iz- vorîte dela cei trei factori prepon- deranţi:1. Diversitatea geologică de necre­zut a acestor regiuni.2. Ivirea feudalităţii care a creiat bariere în jurul unor ţinuturi me­nite dinainte, prin configuraţia lor, la cât mai dese şi nenumărate fări- miţări. Sistem de mari proprietăţi care, mai cu seamă în Croaţia, fă­cea dintr’un senior în câteva gene­raţii, un mic rege; cu ideile lui, cu aspiraţiile lui şi ocolind orice prilej de îndestulare a păturei ţărăneşti. Cum s’ar spune, sclavie materială, politică şi intelectuală, menţinută până la jumătatea veacului trecut... într’un cuvânt pe un teren vast, într’o aceeaşi rasă, s’au statornicit moravuri şi idei felurite.3. Influenţa pe care diferite ocupa­ţii streine: greacă, turcă, veneţiană, austriacă, ungară, şi... mai ştim noi •;are, n’au întârziat s’o imprime vie-

Călătoria d-lui Louis Barthou la Belgrad cu miniştrii de externe ai ţărilor ;1in Mica înţelegere, după ce la Bucureşti i se făcuse o primire triumfală, a avut darul să strângă legăturile de prietenie cari unesc Franţa de Bomânia şi Jugo­slavia până la punctul de a provoca oarecare îngrijorare printre vecinii intere­saţi ai celor două ţări.

In Franţa, ca şi la noi de altfel, nu se cunoajia îndeajuns alcătuirea noului regat sârbo-croat-sloven, format după război in jurul Serbiei; mai puţin încă se cunosc cauzele şi aspectele „separatismului” croat întoarsă din Bulgaria, d-xia Renee Badeau, trimisa specială a uuui ziar parizian, schiţează acum un tablou explicativ al acestor complicaţii; tablou care prin linia panslavismului se ală­tură de ceeace zugrăvise d-sa vorbind despre Bulgaria: multă vreme surori duş­mane, Bulgaria şi Jugoslavia înclină astăzi una către alta.» Apropiere care dă naştere câtorva speranţe, într’o vreme vitregă pentru toată omenirea...

Belgradul văzut dc la Kuli- U N t liH tt lN K M M M B IH H M H M B H B H iMekdan

Regele Carol II-lea şi Regele Alexandru

ţei de toate zilele a acestor popoare oprimate şi hărţuite de atâtea despotisme. Marii proprietari feudali cărora, puţin câte puţin, le-au luat locul burghezii- moşieri, devenise pentru ţărani adevărate bestii negre. Ce e drept, se temeau prea puţin, căci pierdeau încetul cu încetul, datorită îngâmfării, caracterul pro­priu al croatului pentru ca sub îrăurirea austro-ungară să capete o spoială de civilizaţie care nici ea nu era decât un reflex palid al civilizaţiei germane. Atunci ţăranii rămaşi Slavi adevăraţi i-au definit printr’o zicală generală „Dom­nii din Zagreb” .Clasa intelectuală ieşită din mijlocul acestei burghezii adoptă şi apără prejudecă­ţile ei. Necunoscând şi mai rău păgubind interesele vitale ale acestei naţiuni curat ţărăneşti, ei sapă din ee în ce mai adânc prăpastia de neînlăturat. Sepa­ratismul croat? Nici decum. Mai de grabă am spune separarea socială a Croaţi­lor.Separatismul croat? E trădarea intelectualilor decând cu confuziile etnologice ale lui Anten Startevici în 1865, până la năzbâtiile d-lui Radici-fiul presărate prin presa pariziană.Mai ales, să nu confundăm Zagrebul cu Croaţia. Zagreb, oraşul „Mittel Europa” care-i lipsit de orice individualitate al cărui întreg comerţ şi întreagă industrie se află în mâinile elementului venit din alte provinci.Căci Croatul adevărat, Zagorianul, e ţăran sau slujbaş. Iar oraşul acesta priveşte drept spre Belgrad din înălţimea mărirei lui împrumutată dela civilizaţiile streine.Belgradul, abia reconstruit, un amestec impresionant de simplitate ţărănească şi de lux internaţional abia încropit. Belgradul, oraş viu, plin de căldură şi voio­şie care nu-şi reneagă originile. Belgradul oraş balcanic. Iată-1 găsit, înfine, acest cuvânt mare şi pe deplin meritat.Un ziarist, in treacăt pe-aci şi pe semne în lipsa unei formule lapidare, a scris această frază pompoasă: „Zagreb, o bibliotecă; Belgrad o cazarmă” . Numai ai fi putut să adauge că biblioteca e de traducere germană, pe câtă vreme cazarms e naţională.

— Pag. 26

Mitropolitul Belgradului

Costume naţionale sârbeşti

Tratativele ce-au urmat la Budapesta, nereuşind, pierzând răbdarea în cele din urmă şi ca să sfârşească odată, Kosuth a iscălit în alb o hârtie pe care Croaţii trebuiau să-şi aştearnă revendicările. Bun. Dar hârtia aceasta, în alb, nu li s’a înmânat niciodată! De sus, din Pa­radis, Kosuth îi priveşte şi astăzi cu ochiul lui şiret, iar discuţia... continuă.Notaţi că Croatul, neastâmpărat, chinuit, nemulţumindu-se niciodată cu ceeace-i a hărăzit soarta, păstrând din contactul lui îndelungat cu civilizaţia teutonă dragostea de aparenţe, decoraţii (civile sau militare), tot mai nutreşte în suflet sentimentul fraternităţii cu ceilalţi Slavi.Acastă stare de neîntrerupt zbucium în caretrăesc ei, hârjoniţi după placul tratatelor când ale unei ţări, când ale alteia, — este, în chip psihologic, destul de dureroasă. Ea este pri-

zaţii pe care o încearcă dt*1'

Problema Sârbo-Croată?O problemă de ordin pur psihologic. Dacă voiţi, doi fraţi ţă­rani dintr’acelaş sat cotropit fără veste. întâiul a fost nevoii să slujească la un senior oarecare din oraş, cellalt a rămas să-şi lucreze ogorul.Două vieţi, două căi diferite. Unul a păstrat gustul lucruri­lor simple, tradiţia, dragostea strămoşească. Cellalt, vieţuind în preajma şi laolaltă cu seniorii se crede ajuns ca şi ei... In Croaţia, ca de altfel, pretutindeni în ceasul de faţă, criza mondială din ce în ce mai pronunţată, înveninează şi mai mult micile discordii familiale; înăspreşte duşmăniile.Dacă ar fi fost debuşeuri suficiente pentru schimburile a- gricole, dacă toţi tinerii burghezi cari şi-au dobândit destulă lumină în Universităţile regatului ar fi avut deasemenea şi câte un loc în Administraţia publică, s’ar fi împăcat multe lucruri.Ei se plâng de impozite prea împovărătoare cari ţintesc nu­mai punga lor. E o greşeală. I-am sfătuit, pe toţi,_ să dea o raită generală prin Iugoslavia şi ar vedea că nicăeri, şi în nici o clasă socială, nu sunt privilegiaţi şi năpăstuiţi, cel puţin din acest punct de vedere.Această naţiune tânără abia s’a întremat de pe urma rănilor ce singură şi le-a căşunat, în interval de aproape o sută de ani, ca să cucerească o independenţă proprie, precum şi pe aceea a altor popoare slave, fraţii ei.In clipa de faţă, „domnii din Zagreb” şi de aiurea îşi bat joc de liberatorii lor cari au fost „Balcanici” . Ei n’au găsit încă iscusita împărţire a slavilor în „civilizaţi occidentali şi barbari orientali” . Şi faţă de ţăranii cari îi îmbogăţiau ei vorbeau nemţeşte spre a marca mai bine prăpastia care-i se­para unii de alţii.Prăpastie, cu drept cuvânt, rezultată dintr’o civilizaţie falsă, de mâna a doua, care nu cunoştea necesitatea aportului po­pular într’o civilizaţie. Nu veţi întâlni nici un literat, nici un artist mare şi nici un savant cu renume de origină croată într’o ţară unde totuşi arta populară se manifestă cu atâta strălucire.Iar când ei îşi ţipă separatismul înverşunat, să nu vă închi­puiţi cumva că e lirismul lui Wagner sau Beethoven, ci un Solhager vienez, de Frantz Lehar cel mult.A face să se cunoască, în câteva rânduri, însemnătatea unei chestiuni de pe urma căreia au curs râuri de cerneală, s’a consumat o cantitate nemai pomenită de hârtie, au plesnit rafturile bibliotecilor prea împănate cu broşuri şi volume de propagandă „pro domo” , s’au istovit creere pe cari, să ne fie cu iertăciune, dar D-zeu nu le-a dăruit pentru aşa ce­va, — nu e o sarcină atât de uşoară.înşişi cei interesaţi n’au căzut la înţelegere în privinţa unei chestiuni atât de complicate.In 1848, după răscoala ungurilor împotriva Austriei, Kosuth, căpetenia revoluţioarilor, ca să-i neutralizeze pe Croaţi gata oricând să-şi arate colţii, începu tratative cu şefii lor politici

Begele Alexandru al Jugoslaviei şi Regele Ca- rol al României împreună cu d. Louis Barthou ministru de externe al Franţei.Cei trei miniştri de externe ai M icii înţelegeri

împreună cu d. Louis Barthou.

NÔ. 397

pre personalitatea lor, dacă nu pierdută, în orice caz destul de micşorată. Ei se caută şi nu se mai găsesc. Şi atunci, ne întrebăm: nu-i oare acest sentiment al nesuferitei dibuiri prin întuneric care le dă o sporire a orgoliu lu i naţional, o nevoie de a spune „n o i” Croaţii, obiceiurile „noastre” , individualitatea „noastră” ?Un tânăr ziarist deşi Croat sadea, îm i spusese: j ) a r in sfârşit, ce-ar trebui să ni se dea ca să fim feric iţi? Dreptul de a nu fi mulţu­miţi niciodată şi kilom etri de drapele, căci manifestanţii sunt gata. In ziua în care Belgradul va înţelege acest lucru în Croaţia ar fi fost aşa ca şi cum mâine aţi avea dv., în Franţa un rege. Fără articolul lui z iln ic şi răzbunător, ce-ar ajunge Leon Daudet?Suntem convinşi că dacă mâine, o prim ejd ie gravă s’ar întâmpla să ameninţe unitatea iugoslavă, dacă în urma actualei lipse de orientare a politicei, revendicările lo r ar deveni cu drept cuvânt un pericol, oamenii aceştia ar lăsa totul baltă, deocamdată, ca să facă faţă duşmanului, ori care ar fi acesta. Căci ei sunt Slavi şi Slavi vor să rămână!Acolo, elementul în adevăr periculos, după părerea m inţilor mai luminate este partidul catolic, ca dealtm interi şi în Slovenia.La Zagreb, am întâlnit un om în vârstă care totuşi părea destul de tânăr, un preot care mi s’a părut prea mare şi prea uman pen­tru prezent şi cu toate acestea citea slujba în biserică pentru v i i­tor; un bărbat care, departe de a r.rfita descurajare sau ifos, analiza faptele, paşii greşit făcuţi, dându-le adevărata lo r valoare. Era un ortodox, Monseniorul Docitey, M itropolitu l Zagrebului.Venită dela Sofia, după sforţarea ce-o constatasem în Serbia pen­tru o înţelegere reciprocă bulgaro-iugoslavă, am rămas surprinsă de primirea ce s’a făcut acestei idei în Croaţia.Da, monseniore, d-ta eşti acela pe care Bulgarii nu te-au cruţat câtuş de puţin în timpul războiului, d-ta care ai fi putut să spui atâtea lucruri dacă ai fi avut sp irit de revanşă, meschin şi „ is ­toric” , care ai pronunţat cuvintele de „pace” şi „speranţă în v i i­tor” , bizuite pe fapte. Căci, dela 1928 încoace d-ta n’ai scăpat n ici un prilej ca să-ţi pui in joc propria persoană pentru unirea şi bu- naînţelegere între Slavii dela Sud...

RĂD IC IA doua zi după semnarea tratatului de pace Croaţia era în plină anarhie. T re i curente contrarii o ţineau ca în tr ’un cleşte: concep­ţia Croaţiei „is torice” , catolicismul, şi un început de bolşevizare foarte pronunţat, iv it din neajunsurile războiului.Ţăranii, făurise un plan de luptă cu ajutorul căruia voiau să-şi însuşească moşiile.In acest amestec de revoltă, de nemulţumiri, şi de idealism înge- nunchiat, Sârbii dădură impresia că vor pune p icioru l în prag. Ortodocşi şi Iugoslavi, prin urmare purtători ai unei concepţii de unificare, egalizare socială şi politică, o neînţelegere tragică luă naşfere între aceste două popoare frăţeşti.Când sârbii luptau pentru restabilirea ordinei, ţăranii croaţi ve­deau greşit, în ei, pe apărătorii „D om nilor din Zagreb” . O refor mă agrară decretată în pripă şi părăsirea marei proprietăţi în mâinile ţărănim ei ar fi pus capăt unei bune părţi din nemulţumi­rea locu itorilor dela sate. Dar poporul nefiind încă deprins cu arta guvernării, hotărîrile au fost greşit luate şi prea târzii; re­forma durează şi acum. Greşeală de neertat care a costat scump pe conducătorii din Belgrad...In împrejurările acestea s’a rid icat asupra Croaţiei figura impună­toare de ţăran a lui Badici.Din nenorocire, înzestrat în acelaş timp cu calităţile şi pozitive şi negative ale Croaţilor, dacă el a fost un leader al ţărănimei, un profet, un conducător, trebue să recunoaştem că, în aceiaşi măsu­ră, a fost un politician fără o lin ie de conduită bine hotărită. Prea schimbăcios, prea inteligent şi prea şiret, dar mai ales ins­tinctiv, dacă s’a lăsat târit rând pe rând de cprente contrarii, el a păstrat însă totdeauna încrederea păturei ţărăneşti, care-1 urma orbeşte. El i-a trezit din amorţeala lor seculară. 'Pentru întâia oara, ţărănimea aceasta mergea mână în mână, unită. Intru atin­gerea acestui scop, el găsise o formulă ingenioasă care întrunea toate aspiraţiile comune la acest popor: „¡Credinţa în D-zeu şi u- nirea ţăranilor” , ceea ce nu-1 opri să rid icu lizeze preoţii şi pe Papa. El striga: „T ră iască C roaţia !” ridicu lizând „D om n ii” cu concepţia lo r de drept „ is to ric ” . Şi spunea: ,0 republică paşnică şi fără jandarmi în cadrul m onarhiei deja existentă” . Formule pe cari adoptându-le, făceau inofensive aspiraţiunile instinctive sau calculate ale Croaţilor.Pan-slavist, singur, el putea prin acest joc înţelept de cuvinte să cimenteze în îm prejurările de atunci uniunea iugoslavă. Asasina­rea lui a amânat soluţiile cari totuşi, nu pot fi înlăturate. T rist exemplu de patimă politică atât de comună S lavilor din Balcani şi care simbolizează această vrajbă dramatică, stupidă, separând încă prin cuget nişte triburi surori ale aceleaşi naţiuni...

BELGBADBelgrad, oraşul alb, fortăreaţă turcească la confluenţa Savei în Dunăre... E mult de atunci. Apoi, orăşel nepretenţios, cu toate că era capitala Serbiei... Astăzi, metropola Jugoslaviei, a sporit în în ­tindere şi grandoare. S’au tăiat drumuri noui, s’au pavat străzile, plantat pomi, acum vreo trei ani. Este acolo un belşug de construc­ţii de un gust adeseori îndoeln ic, dar totdeauna cu proporţii im ­punătoare.Oraş nou, cu ^câteva rămăşiţe ale fostului sat turcesc de odinioară, unele din străzile lui au încă ape curgătoare prin m ijlocul lo r şi case, care la doi paşi de centru, ar face chiar mândria Parisului! nvident, nu trebue să te duci acool cu och ii iscoditori ai unui oc­cidental curios. Se cere pasiune şi o fărâmă de dragoste ca să vezi şi sa înţelegi.Totul a trebuit să fie im provizat: o capitală utilitară, o adminis­traţie, o armată (n ’a fost lucrul cel mai greu ), o econom ie nouă, M e 'uat obiceiuri de occidentali. E i erau învingători şi îmbogă- ţiji de război. Nu atâţia bani câtă expansiune teritorială. Trebuiau să organizeze şi sa se facă luaţi în seamă. Repede, repede, cât mai repede cu putinţă.Greşeală de măsură? Da. Insă cine putea să aibă pretenţii în plină

înfrigurare, când totul lua proporţii nemai auzite; lăcomie, dra­goste, ură.Boală? Da. O criză de creştere.Noi, n’avem temperamentul lo r şi n ici mentalitatea lor; dar sunt acolo unele lucruri cari fac să ţi se sburlească părul în cap; cari vor p ieri încetul cu încetul la ei şi pe cari multe naţiuni din apus le-au îndurat în aceeaşi măsură, când a fost vorba de formarea unităţii lor.Această mare revoluţie naţională a adus un m isticism de care e pătrunsa toată tinerim ea ce se rid ică acum şi pentru care, popor democrat prin esenţă şi tradiţie, ei au jertfit însăşi democraţia lor: m istica iugoslavă.Dar vedeţi, tocmai aci e tragedia: că, afară de rege, nu e un om acolo care să meargă pe un drum absolut drept. T o ţi şi-au pierdut capul; e un haos unde fără sa vrea, oric ine se rătăceşte...

Ţara, ca toate naţiunile tinere, se zbate în dificultăţi interne e- norme, abuzurile de putere nu mai cunosc frâu, po litic ian ii trăesc împărtăşeşte şi de multe ori î i vezi com prom işi în afaceri pen ib ile; pretutindeni sunt nemulţumiri. Insă un lucru a fost salvat, un lu­cru a fost păstrat, integral şi aproape în afară de orice atingeri ale pretenţiunilor externe şi ale frăm ântărilor dinăuntru: Iugos­lavia.Ah ! ce ţi-e cu po litic ian ii şi burghezii ăştia!...Burghezia balcanică e prea puţin interesantă şi vinovată că furni­zează Statului cadre nepricepute, h răp ă re ţ, elemente neconstruc­tive în tr ’o naţiune unde sunt atâtea de înfăptuit. Burghezie prea proaspătă de noui îmbogăţiţi...„P lictiseala s’a născut în tr ’o zi de prea multă uniform itate” .Să n’avem grija, aşa oova n’o sa se întâmple în Iugoslavia. Ce va­rietate! Ce m ozaic! Cel mai nim erit m ijloc de ’nţeles aceasta e să asistaţi la Zagreb la un bal, unde toate fem eile vin îmbrăcate în portul din prov in c iile lor, ba chiar din oraşele lor. E o feerie, un caleidoscop cu culori sclipitoare, o ameţeală pentru ochi. Dar şi un câmp minunat de observaţie.Iată ce va face tăria acestei naţiuni. Trebue ca ei, iugoslavii, să păstreze cu sfinţenie această diversitate în unitatea lor. Trebue să adopte apoi o unitate de vederi comună întru apărarea intereselor lor comune faţă de străinătate.Ia r ţăranul să nu mai poată spune: ,Jfu în ţe leg : pământul e sâr­besc, legile austriace, ia r harababura... turcească!”

— SFABŞIT —RENÉE BADEAU

(G. RĂDULESCU, trad.)

^Doamnelor!< - § § H g Í Í c FRETI COA-

Ï0 W 3 B ' FORULUI Dv, .

VOPSEA DE PARD u se fkrgetoaloilua ’ £ p a j g u j n a ù TONAL "°an|e

naturaleCa lea M o ţ i l o r 131 B R O Ş U R I B U C U R E Ş T I GRATUI IE

Lucră ri a rtistice de par IN S T IT U T M E D IC A LC O S M E T IC

Str. Brezolanu 9, Bucureşti III, Tel. 3-5922. Consult. 11-1, 5-8 sub conducerea unui medic der­matolog şi unei doctoriţe din

BerlinStaturi şi îngrijiri date de că­tre specialişti in toate tărimu- rile cosmeticei.înlăturarea radicală a perilor de prisos, prin diatermie, îngri­jirea frumuseţei şi a trupului,, etc., etc.

VOPSITUIPARUUIIC o a fa tm a n icu re V

0 O R ^ hE'M

Ploeşti, Pasagiu! C o o p e ra t

RADIO-ftARU STR. BELVEDERE 9a pat In vlnure noi]«

A p a r n t e F A R B l a p r i z ă pentru orice curent

A P A R A T E „ F A R B “ I M DIO-BM II

A pa ra t* " ¿ F S ? U I 2 3 0 0

D I

ziţie, se aruncă şi de pe balcon, în fiin ţând astfel prima posi­bilitate de pleonasm în materia delicată a m orţiii).A l doilea, acest film e peripeţios d intr’un punct românesc de vedere, — românesc şi ulterior, căci e vorba de urmările şi repercusiunile lui în societatea morală română. In tr ’adevăr, filmul, trecând prin comisia de cenzură, a fost interzis. De ce — asta cine ştie, căci mă îndoiesc că avizul vizionatarilor să fi conţinut argumente (şi asta pentru simplul motiv că ar­gumente, in speţă, nu există). După aceea, filmul a fost vă­zut în apel de d. Kiriţescu care, bine_ înţeles i-a dat drumul (ş i asta pentru iarăşi simplul motiv că d. Kiriţescu, deşi e în

genere un cenzor mai degrabă sever, este însă şi un om inteligent şi de bun gust). Dar vai, d. Kiriţescu pleacă

în tr ’o călătorie în străinătate, şi comisia de cenzură profită de această absenţă pentru ca din nou să inter­

zică filmul, (probabilpentru aceleaşi, casăzicem aşa, motive amintite mai sus). Dar... (1. Kiriţescu se în­

toarce din călătorie, şi atunci bine înţeles iarăşi i se dă drumul filmului. Insfârşit, în momen­

tul acesta filmul este încuviinţat şi va rula la Cinema Regal.

In al treilea rând se mai poate iarăşi vorbi de peripeţii, tot ulterioare, dar nu româ­

neşti ci californiene. Fac aluzie la m agnifica păruială pe care D-şoara Greta Garbo a administrat-o cole­gei sale L il lv Damita. De ce? Foar­te simplu. Din pricina defunctului. A defunctului mare industriaş mon­dial Kreuger. Dar publicul poate nu ştie. Femeia pe car*; a iubit-o Kreu­ger, pentru care a avut un amor mai de grabă nenorocit, nu-i alta decât marea vedetă dela Metro- Goldwin. Or, acest episod nu putea lipsi d intr’o poveste care e, faptă cu faptă, b iografia reală a lui Kreu­ger. Decât re Iul Gretei Garbo a fost interpretat de L illy Damita, care de altfel îşi dă toată osteneala . să joace cam în genul şi stilul mode­lului. Aceasta din rumă se supără. Din pricina indiscreţiei? Din p ri­cina concurenţei? Poate din p ric i­na grije i pentru adevărul istoric, şi pentru că a socotit că L illy Da­mita n’a redat' cum trebuia perso­nalitatea Gretei Garbo? Sau pentru că pur şi simplu o găseşte pe acea­sta lipsită de talent? Nu ştim. P r in ­cipalul e că din toate aceste motive posibile a ieşit o importantă bă­taie, care exprim ă dacă nu chiar mânie, revoltă sau amor propriu ofensat, — în tot cazul însă un ex­celent m ijloc de reclamă — de re­clamă pentru ambele participante ale pugilatului, ceeace veţi recu­noaşte că este eminamente moral... Două lucruri sunt remarcabile în povestea Regelui Chibriturilor

de D. I. S U C H IA N U

I N T R ’O privinţă, „Regele Chibriturilor” este cel mai peripeţios film din câte există. Căci e peri­peţios nu dintr’un singur punct de vedere, ci

din trei. Mă explic.Mai întâi povestea însăşi e plină de peripeţii, căci este aceea _ aproape real istorică — a faimosului căpitan de industrie, Kreuger. Vă mai aduceţi aminte de viaţa impresionantă a acestui mare om de afaceri suedez, viaţă ce conţine o ascensiune rapidă_dela pârlit la m i­liardar, amestecuri răsunătoare în politica Marilor Pu­teri, falimente sguduitoare, excrocherii în stil mare, şi în cele din urmă un melodramatic desnodământ prin- tr’o dublă sinucidere în persoana unui singur _ om... (căci eroul se omoară de două ori, în sensul că îşi tra­ge un glonţ de revo lver şi în aceasta, ca să zic aşa, po-

L illy Dam ita şi W arren W il­liam în „Regele C h ib r itu r ilo r”

Alai întâi cnibriturile. Ü avere înmărmuritoare se ridică, sprijinită pe un băţ. de câţiva m ilim etri grosime. Un cap încoronat c iv il îşi înalţă tronul pe o marfă de câteva centime bucata. Este. în acest contrast, rezumat tot misterul, tot secretul capitalismului, a acelui animal curios care se numeşte Calul-Vapor. Marfă multă şi ieftină; iată deviza industrialismului modern, bazat pe marile masse ale consumatorului aponim.. Calul-Vapor este un titan atâta vremè cât poate produce mult, cât mai mult, mereu mai mult .Acolo însă unde cantitatea nu e indefin it extensibilă, acolo calul de ham, cu toate infirmităţile lui, îşi învinge concurentul. Când e vorba să zboare pe deasupra continentelor, Calul-Vapor este un uriaş. Când e vorba însă să umble, să umble încet, — este un biet in firm , comparabil păsării albastre despre care, în tr ’un vers celebru Beaudelaire spunea :„Ses ailes de géant l ’empêchent de m archer” .Dar să revenim la titanozaurul teoretic care e Calul-Vapor. Marfa ideală a capitalismului e aceea care prin exiguitatea preţului e ac­cesibilă tuturor şi care prin însuşirile ei este indispensabilă fie ­căruia; marfa care, când o ai, nu face n ici doi bani, iar când n’o ai, merită să sacrific i bunuri de o mie de ori mai valoroase comer- cialmente, pentru a o căpăta. Chibritul e tocmai dintre acestea. In- chipuiţi-vă că sunteţi în tr ’o expediţie la pol (sau în largul m ării), şi vi s’au isprăvit ch ibriturile! In film ul nostru s’a avut grije să se insiste mereu, prin nenumărate detalii, asupra acestor particula­rităţi, care explică mai bine ca orice o avere colosală clădită din aproape nimic, şi care ar fi supravieţuit în ciuda crizelor, dacă criza ce dăinueşte azi, n’ar fi fost o criză altfel decât celelalte, de o durată neobicinuită şi fără precedent în Istoria Capitalismului. Al doilea lucru remarcabil în povestea lui Kreuger este amestecul femeilor. Există o permanentă îm pletire de avuţie şi fem ei in orice mare destin de mare financiar, ca de altfel în b iografia oricărui mare căpitan. Conducători de oamenii sunt par’că sortiţi pentru amoruri nenorocite. Şi asta din două motive. Unul e acela desvol- tat de Masson în cartea lu i: „Napoléon et les femmes” . Pe femei le agascaaă oamenii cu glorie socială prea mare. (şi poate că au dreptate, căci sunt în genere insuportabili, fa lşificaţi, dezumanizaţi) Dar motivul principal e, cred, altul. Un mare cuceritor de- oameni este un inabil cuceritor de fem ei; lucru, de altfel, explicabil pentru că sunt prea multe fem eile care consimt la un anumit lucru în schimbul banilor daţi sau g lorie i de a fi metresa unui om celebru. Or, omul celebru se desgustă de fem eile care î i cedează şi dim po­trivă se aprinde până la exasperare, alienaţie şi — ceeace-i încă mai grav — până la im becilitate faţă de o fcmee care î i rezistă — oricare şi aproape oricum ar fi ea. Este o fatalitate care duce cu o logică necesară pe Oamenii-Mari la amoruri neîmpărtăşite. Şi asta chiar dacă eroul e băiat frumos, chiar dacă este realmente iu­bit de o mulţime de fem ei pe care el prin defin iţie nu le bagă în samă.Această a doua idee a şi fost bine exploatată în film ul de care ne ocupăm, film pe care aproape aş îndrăsni să-l pun în categoria filmelor documentare.

D. I. SUCHIANU

STOMACULŞl MEDICUL

Neplăcerile provenite de la sto­mac, cari nu sunt simple neplă­ceri vrem eln ice,. — solicită in­tervenţia medicului. Doctorul dvs. vă va spune despre ce rău e vorba şi vă va prescrie o re­ţetă potrivită. Un mare număr de medici, — în Franţa şi din­colo de hotarele acestei ţări, — prescriu Magnesia Bisurata care în câteva clipe, potoleşte orice rău al stomacului, datorit unui exces de aciditate, unei defec­tuoase asim ilări a alimentelor sau unui exces de mâncare. N ic i unul din răurile obişnuite ale stomacului, datorite cauzelor mai sus pomenite, ca: degajări de gaze, acreli, greţuri, somno- leiiţS după masă, — nu rezistă unei jumătăţi de linguriţă de ca­fea cu Magnesia Bisurata, luată în puţină apă. De vânzare la toate farm aciile şi drogueriile cu preţul de Le i 75.— sau în fo r­matul mare economic cu Le i 110.

LABORATOR special centru repara tiuni de APARATE

n • x • c u t A la vachiul Magazin da I i t c r a d a r e

R A D I O B A R USTB. DOMNIŢA ANASTASIA No 5

Regeneratorul spontanredă Natural: Păru ­lui A L B sau C A - R U N T (b ă r b e i şi mustăţilor) IN 15 M I­NUTE cuoareâavulă:Negiu, C a s t a n i u , Castaniu-închis. Absolut nevă­tămător. Cutia mică. lei 65. — Cutia dublă lei 120.O N D U LA Ţ IU N I NATURALE fa ­

ce oriee Doan nă în casă, oricând, f ă r ă fier, etc. SIM PLU şi FRUM OS cu Agrafe­le ondulatoare „ON- D U LIN E “. Garnitura

(6 bucăţ') lei 120.

n p n v “ -Fn il Pudra- îndepar- , fUGII j tează in 5 minutepărul de prisos de pe OBRAZ, M ÂINI. PICIOARE, B R A Ţ E .Cu'ia lei 80.

,Deny“-Antirides. SSaSsă dispară în 5 minute: ZBÂR -

CITURILE, C U ­TELE, R ID U R I­LE, î n t i ne r i nd faţa. Tratament complect lei 140.

Depozit: OPAC“ Str. Do mnei 7 (Galeriile Blanduziei, E t a j ) , Bucur^ şti.

DOAMNELOR! Vopsitul păru. la i, în cele mai frumoase culori naturale, precum şi ondulajiuni permanente, execută ireproşabil

Coaforul François, Str. Edgar«* Quinet, 7.

^ T A 8 L B T S

F i t u r t U b i t i a p o • r ♦ i c o c » . B A Y F *

D-ra Valiy Teodorescu o tânără şi talentată artistă

D-ra Cleopatra A ga ric i autoarea interesantului volum „Centenar

valid prin alimentaţie raţio­nală” .

ORCHESTRĂ DE B A LA LA IC I otografia noastră reprezintă orchestra de balalaici care a con­

certat recent la Radio Bucureşti compusă exclusiv din lucrători ai uzinelor I. A. R. din Braşov.

No. 397 — R. I. — Pag. 29

O fe r im c it ito r i lo r noştri 20 .000 lei pentru o idee

ho începutul toam nei, revista „Realitatea Ilustrată" va îmbrăca o haină nouă ; va apărea într 'un form at mărit, aşa încât aspectul e x te ­r ior să fie mai plăcut şi fo tog ra f iile să se poată aran ja mai estetic.

Dar odată cu schimbarea fo rm e i dorim să aducem şi îmbunătăţiri de fotul , îmbunătăţiri care să satisfacă gustul unui num ăr cât mai m are de cititori.

Deviza ..Realităţii Ilustrate” este că ea a- parţine publicului şi că ea trebu ie deci să se con form eze dorin ţelor lui.

A pe lăm deci la cititorii reviste i să ne spună care lipsuri ar trebui îm plin ite în ,,Realitatea Ilustrată” , ce fe l de articole ar dori să citească, ce fe l de concursuri să instituim, ce fe l de f o to ­grafii să publicăm, în afară sau în locul ce lor de azi.

Vom supune părerile , ce se vo r putea lua în consideraţie, aprecierii ciitorilor noştri şi vom premia ideile pe care le vom adopta, ideile pe care le vom considera susceptibil să m ulţu ­mească pe cititori.

A cordăm cinci prem ii în valoare totală de *0.000 lei.

Premiul I, SOOO lei Premiul II, 5000 lei

Premiul III, 3000 lei Premiul IV, 2000 lei Premiul V, 2000 lei

Nu se v o r lua în consideraţie ideile nese­rioase şi nici acelea care nu au un caracter de inovaţie pentru revista noastră (r iau mai fost folosite de revistă până aci).

Orice idee nouă pe care o vom publica va fi premiată, iar în cazul că în afară de ce le cinci am mai prim i şi altele, ne obligăm să recom ­pensăm pe autor cu o sumă echitabilă.

J'om prim i părerile cititorilor noştri până In sfârşitul lunci S ep tem brie , iar decernarea pre ­m iilor se va face la IO Octom brie .

F ieca re scrisoare care ni se va trim ite pen ­tru acest concurs va trebui să poarte în colţul de jos , din stânga, citeţ scris, indicaţia: „O idee", ia r pe verso num ele şi adresa expeditorulu i.

No i vom înregistra scrisorile în ordinea pri­nţ irei lor şi le vom deschide deabia la sfârşitul lunii S ep em brie . In modul acesta, dacă întâm­plător doi inşi ne com unică aceeaş idee pe care noi am aplica-o, vom prem ia pe a aceluia care a fost cel dintâi.

Un nou dans face ravagii în

America-u r i a faimosului dans cuban „Rum ba” n’a încetat încă în ci­tadela filmului. „Rum ba” se dansează în saloane, în restau­rantele de lux, în taverne... In studiouri, pauzele de film are servesc figurantelor spre a se iniţia în acest dans. Cubanele şi Mexicanele care se află în număr respectabil printre figu­rante dau lecţiuni camarade­lor... De la vedetă până la ul­tima figurantă, toate dansează „Rumba” .Iată însă că de câtva timp şi-a făcut apariţia la Hollyw ood un nou dans sud-american: „B o­lero” . Nu s’ar putea preciza cine l’a introdus în citadela filmului, dar fapt este că a început să facă serioase ravagii. „B o lero” este ultima nebunie hollywoo- diană. Şi pentru că din capitala cinematografului pornesc nouile dansuri în lumea întreagă, „B o­lero” va fi dansat în curând pe tot globul, întocmai ca „Rum ­ba” . Acest fenomen s’a întâm­plat întotdeauna. „Rumba” era un oarecare dans naţional din Cuba. Nimeni în lumea largă nu-1 cunoştea. Din moment când a fost introdus la Hollyw ood şi s’au realizat film e în care se dansa „Rum ba” , dansul naţio-

nal cuban a devenit internaţio­nal, s’a răspândit în toate ţările globului.Există la H ollyw ood câteva stele noui care sunt entuziasmate de „Bolero” . Francés Drake şi Sally Band, iată numele acestor ve­dete. Francés Drake, care trece drept cea mai bună dansatoare din America, a fost recent an­gajată la Hollyw ood de o mare companie de film e şi şi-a pro­pus să lanseze prin tr ’un film dansul care îi place atât de mult. Sally Rand, o altă dansa-

toare trecută de câtva timp _ în rândul „stelelor” ecranului, îm ­părtăşeşte ideile colegei. George Haft şi Ca role Lombard sprijină in iţiativa celor două dansa­toare.De la vechile tangouri, până la rumba, carioca, bolero şi alte dansuri ultra-moderne, este o distanţă destul de mare. Tan- gourile datează încă din epoca dinaintea răsboiului, bolero este o creaţie a zile lor noastre. La drept vorbind, şi dansurile noui sunt şi ele foarte vechi. Rumba

de p ildă este un dans naţional cuban, ale cărui orig in i se pierd în timpurile depărtate când In­dien ii stăpâniau ţinuturile Arae- ricei Centrale şi Sudice. A evo­luat insă şi din joc naţional a devenit un dans de salon. A- celaş lucru s’a întâmplat cu bra­zilianul „carioca” . Ambele dan­suri au fost importate la Holly­wood, unde au fost ciselate... Transpuse în film , au făcut o- colul pământului, popularizân- du-se în lumea întreagă.

Fotografia noastră reprezintă pe George Uu/i şi Carole Lombard creatorii noului dans. Jos, figu rile dansului în

desen. (Foto Paramount).

Actualităţisportive

mm

Duminică s’a dat plecarea concurenţilor în cel de ai 12-lea circuit „Principele N icolae” (fotografia sus)

Tot Duminică s’a disputat matchul m ilitar dintre Ce­hoslovacia şi România. Fo­tografia alăturată reprezin­tă o fază din match. Rezul­tatul a fost nedecis.

Campionatele de nataţie s’au desfăşurat săptămâna rtecută cu un frumos succes. In fotografiile noastre vedem: O săritură a lui Lascu, Atilla Kelemen care a fost supranumit „fenomenul dela Tg. Mureş” şi L illy

Iszak campioană naţională la -.00 m. liber.

Meetingul de aviaţie deia Brasov

H |

Meetingul de aviaţie de Dumini­că a avut un sfârşit tragic: moar­tea eminentului sportiv, căpita­nul Hubert.Fotografiile noastre reprezintă: Publicul în timpul meetingului- Arhiducesa Ileana şi d. subsecre­tar de stat al aerului urmărind evoluţiile avioanelor.

Căpitanul N. Iliescu carfe a încheiat programul cu un bom­bardament de precizie.Camarazii purtând sicriul cu corpul neînsufleţit al Căpita­nului Hubert.Inr ormăntarea Căpitanului Hubert: cortegiul pe (.alea \ îc- toriei.