ŞCOALA NORMALĂ „VASILE LUPU”

Lucrare pentru susținerea examenului de competență

profesională

Specializarea: Pedagog școlar

Coordonator: prof. Elena Covrig

Propunător: Tihulcă Diana

Mai 2010

ORGANIZAREA

TIMPULUI LIBER

AL ELEVULUI

2

CuprinsArgument ..................................................................................................................................4

Capitolul 1. Organizarea timpului elevului între necesitate și realitate ....................................6

1.1 Familia și preocupările de timp liber ale copilului ..................................6

1.2 Aspecte ale dezvoltării psihofizice a copilului și particularitățile

organizării timpului la diferite vârste.......................................................14

1.3 Un regim de viață rațional........................................................................21

1.4 Odihnă, timp liber ...................................................................................25

Capitolul 2. Educația pentru timpul liber.................................................................................30

2.1 Cum ne petrecem timpul liber.................................................................31

2.2 Timpul liber în natură..............................................................................33

2.3 Televizorul, stăpânul timpului.................................................................36

Capitolul 3. Aspecte ale educației pentru timp liber în învățământul primar...........................39

3.1 Regimul zilnic al elevului........................................................................39

3.2 Regimul de duminică...............................................................................41

3.3 Regimul de vacanță ................................................................................42

Concluzii...................................................................................................................................45

Anexe .......................................................................................................................................46

Bibliografie...............................................................................................................................49

3

Argument

Literatura de specialitate definește timpul liber, loisir-ul, ca fiind „ansamblul ocupaţiilor

cărora individul le consacră de bună voie, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra, sau

pentru a-şi spori informația, ori cultivarea dezinteresată, participarea socială voluntară sau

capacitatea sa creatoare după ce s-a eliberat de obligațiile profesionale, familiale, sau sociale”.

(Joffre Dumazedier-sociolog francez).

Timpul liber al elevului este timpul care rămâne în afara orelor de curs, a celorlalte activități

școlare obligatorii și a pregătirii lecțiilor acasă, a timpului pentru mese și somn. Întrebuințarea

acestui timp disponibil rămâne la latitudinea fiecăruia în funcție de interese, preocupari,

gusturi și posibilități. Omul, în general, dispune de timpul său liber, dar are nevoie să fie

învățat cum să și-l utilizeze în mod rațional, orele libere din timpul unei zile, cele de la

sfârșitul săptămânii sau în vacanță.

Pentru orele libere sunt recomandate acele activități care contribuie la deconectarea

omului de munca sa obișnuită și-l pun în contact cu alte acțiuni noi, diverse și odihnitoare.

Plimbările, spectacolele de teatru sau cinema, vizitele la muzee sau expoziții, practicarea unor

sporturi sau îndeletniciri practice (lucru de mână, grădinărit) sunt tot atâtea prilejuri de a-l

desprinde pe om dintr-un anumit program oarecum monoton, prin repetarea lui zilnică și de

a-l înviora, de a-i spori tonusul de viață. Lectura, emisiunile radio și TV, convorbirile,

vizitele, excursiile, toate îl pun pe elev în situația să se confrunte și să acționeze în

conformitate cu dorințele și posibilitățile sale. Cine nu și-a format obișnuința de a citi, cine

lasă timpul liber să treacă fără să-și îmbogățescă lectura, cu greu va reuși mai târziu să

recupereze ceea ce a pierdut în anii „de aur” ai școlii.

Plimbarea, drumeția și turismul la sfârșit de săptămână și în vacanță răspund și cerinței

dominante la adolescenți, aceea de a acționa în grup în anturajul colegilor, al prietenilor.

Excursia și viața în tabără sunt cele mai așteptate bucurii ale vacanțelor, activități de

agrement, de evadare în natură.

Timpul liber are trei funcții de bază (cei trei „D”):DESTINDERE (odihnă),

DIVERTISMENT (distracţie), DEZVOLTARE (cultură). Dacă între aceste trei funcţii se

realizează un echilibru, personalitatea se dezvoltă armonios.

Schimbarea locului de activitate, a ritmului și a stilului în timpul loisir-ului, fortifică

spiritul și fizicul, făcându-le mai apte pentru viața profesională (pentru învățătură) și pentru

viața socială.

4

Din copilărie se învață, se educă folosirea timpului în așa fel încât pierderea de timp să

fie considerată un lucru tot atât de grav ca și analfabetismul și ignoranța. Arta organizării

raționale a zilei apare după ce omul își dă seama că orice minut al vieții sale este cu neputință

de înlocuit.

Un loc însemnat în cadrul timpului liber este rezervat divertismentului, distracției. Este

bine să nu se facă abuz de ele deoarece timpul liber irosit în asemenea fel se răsfrânge negativ

asupra timpului de învățătură. Goana după prea multe activități cultural-artistice sau sportive

duce la oboseală și nu la deconectare.În perioadele de pregătire intesă a elevilor

(teze,examene ,concursuri) trebuie reținută importanța pe care o reprezintă folosirea

inteligentă a timpului liber în contextul general al activității.

Este foarte important ca preadolscentul să participe la întocmirea programului său

zilnic, să nu-i fie impus înainte de a fi consultat. Astfel programul devine mai agreabil și se

instalează mai trainic într-un stil personal de viață. Dirijarea propriilor sale clipe de răgaz îl

determină pe elev să devină responsabilul propriilor acțiuni.

În cadrul distribuirii timpului liber în familie apare uneori tendința la unii

preadolescenții de a considera întregul timp de după orele de școală ca aparținând timpului

liber, și că-l pot folosi „oricum”. Profitând de situația că părinții sunt ocupați sau că lipsesc de

acasă, aceștia neglijează învățătura pierzându-și timpul cu alții de vârsta lor de prin vecini cu

prea lungi discuții, audiții radio, TV, video.

Eforturile intelectuale depuse în orele de cursuri provoacă, fără îndoială, un mare

consum de energie fizică, nervoasă și psihică. Elevii își pot deconecta organismul, pregatindu-

l pentru noi eforturi pe căi diferite: unii simt nevoia unei lecturi ușoare, alții exersând la un

instrument muzical iar alții plimbându-se.

Este interesant că savantul Pavlov, după munca de cercetare în laborator lucra în timpul său

liber în grădină, făcea lugi plimbări pe jos, se plimba cu bicicleta, iar iarna scria, scriitorul

Tolstoi, după orele de creație spirituală a făcut gimnastică până la o vârstă înaintată.

Fizicianul și filosoful Helmholtz a povestit invitaților săi la a 70-a aniversare a zilei sale de

naștere că cele mai interesante idei i-au apărut în timpul ascensiunilor pe care le făcea în

munți, iar Goethe a mărturisit că cele mai mari idei, gânduri și le exprima sub forma celor mai

mari idei, gânduri și le exprima sub forma celor mai izbutite expresii poetice în timpul

mersului , plimbarea îi impulsiona forța creației.

„Un tânăr îşi poate risipi ziua, dar anii prețul clipei îl vor învăța”.(Goethe)

5

Capitolul 1. Organizarea timpului elevului între

necesitate și realitate

1.1 Familia și preocupările de timp liber ale

copilului

Dimensiunile temporale (ziua, săptămâna, anul) impun organizări specifice, în funcție

de conținutul preocupărilor, de ponderea diferitelor activități, de perspectiva la care ne

raportăm.

Timpul elevului este ocupat, în principal, cu îndeplinirea obligațiilor școlare și

extrașcolare, cu satisfacerea nevoii de hrană și somn, de odihnă și recreare. Înțelegând prin

timp ocupat acoperirea, permanentă a acestuia cu diferite preocupări, putem afirma că în orice

oră, zi, săptămână etc. facem ceva. În interiorul acestui „timp ocupat” însă distingem un timp

în care copilul efectuează obligații și sarcini pe care alții i le impun sau și le asumă din propria

inițiativă în baza apartenenței lui la un grup, la o clasă, detașament, cerc de elevi etc. și un

timp, numit liber, de care elevul dispune cum vrea el, după consumarea tuturor îndatoririlor

școlare, extrașcolare, familiale.

Timpul liber se deosebește de timpul de învățătură (de muncă). Sociologul francez

Joffre Dumazedier definește timpul liber ca fiind timpul în care se desfășoară un ansamblu de

ocupații alese de individ din proprie voință, fie pentru a se relaxa sau delecta, fie pentru a-și

completa informațiile științifice sau culturale sau pentru a participa voluntar la viața socială.

Deși necesare, aceste delimitări nu pot fi absolutizate. Anumite preocupări efectuate la

solicitarea școolii sau a familiei, de exemplu, pot deveni ulterior activități de timp liber, a

căror înfăptuire se realizează din plăcere, în afara căror oricăror măsuri coercitive. Înscrierea

copiluluila activitatea unei informații instrumentale din școală sau din casa la recomandarea

părinților, urmată de însușirea A.B.C.-ului muzicii instrumentale, de descifrarea armoniei

acesteia și de trăirea unor emoții estetice, se poate transforma într-o ocupație statornică de

timp liber a cărei exercitare să producă stări de reală destindere și reconfortare. Procesul se

poate produce și invers. Anumite preocupări spre care altă dată copilul se îndrepta cu

6

nerăbdare și plăcere pot deveni pasagere, pierzându-și atractivitatea pentru el. O bicicletă mult

dorită îi poate ocupa copilului o bună parte din timpul liber, relaxându-l. Cu timpul însă

interesul pentru această preocupare de timp liber îl poate părăsi luându-i locul alte preocupări

fără ca faptul să ne pună în alertă. Atenție însă, să nu se repete prea des, să nu devină obicei

care ar trăda în acest caz instabilitatea, superficialitatea.

Sublinierea acestor aspecte nu neagă posibilitatea structurării unor preocupări de timp liber

statornice, unele durînd o viată, cum ar fi: lectura, drumeția, bricolajul, vizionarea unor

spectacole etc. În general, timpul liber se prezintă ca un mijloc de îmbogațire a orizontului

cultural-științific, de satisfacerea a unor interese, de dezvoltare a unor aptitudini și talente de

care dispunem. Marx aprecia că timpul liber poate contribui din plin la realizarea umana, la

dezvoltarea personalitații individului.

Timpul liber are o pondere mai mica sau mai mare în funcție de încarcatura, de

obligațiile cărora trebuie să le facă fața elevul de-a lungul anului școlar. În acest sens, se

vorbește despre timpul liber mic (din cursul unei zile), mijlociu (de la sfârșitul săptămânii)și

mare (vacanța mare). Între ultimele două categorii mai putem distinge si timpul liber de care

dispune elevul în timpul vacanțelor de iarnă și de primavară. De modul în care copilul știe să-

și organizeze și să-și petreaca timpul liber mic, depinde calitatea folosirii timpului liber mare.

Fără a anula necesitatea desfășuraii unor activitați,,la cerere”(a parinţilor, a şcolii,a

organizațiilor de copii), timpul liber mare oferă copilului posibilităţi mult mai mari de

satisfacere a unor interese, aptitudine şi talente, de înfaptuire a unor adevarate programe de

lectură, de iniţiere şi practicarea unor sporturi, de excursii şi vizite la muzee, case memoriale,

de expediții etc.,care la rândul lor, se rasfrâng pozitive asupra regimilui de muncă și învățătură

al elevului.

Preocupați de creșterea și educarea copiilor lor, părinții acordă o importanță

deosebită organizării timpului acestora, atât în ceea ce privește folosirea în scopul ridicării

nivelului pregătirii școlare, cât și al destinderii, recreării, odihnei de care aceștia au nevoie.

Sunt însă și situații în care preocuparea predominantă (dacă nu chiar exclusivă) se îndreaptă

spre ocuparea timpului elevului cu învățătura, neglijându-se celelalte aspecte ce țin de un

regim optim de muncă și viață. Auzim adeseori, părinți adresându-se copiilor lor: ,,Mă

intereseaza să înveți și iar să înveți. În rest faci ce vrei”!O asemenea ,,dezlegare” nu este lipsa

de primejdii. Să nu uităm că elevii noştri se află la o vârstă la care criteriile valorice de

apreciere a unor fapte morale nu sunt consolidate şi obiectivate în comportamente stabile. De

aceea, pericolul antrenării lor în săvârşirea unor fapte antisociale sau de încălcare a unor

7

norme de convieţuire, de poliţie nu este exclus. A nu te interesa ce fac copiii dincolo de orele

de şcoală

şi de pregatire a lecţiilor, cum se joacă, ce citesc, ce şi cum comunică cu alţii, ce filme văd,

care le sunt prieteni etc. echivalează cu o abdicare de la misiunea de a-i forma ca oameni, tră

dează o viziune trunchiată asupra rolului de părinte. Numai stiința de carte, însoțită de stiința

de a fi om, poate creea unui educator poate oferi unui părinte reale stări de mulțumire, în

procesul creșterii și formări copiilor.

Problema devine și mai acută în așa-numitul timp liber mare când copilul nu prea știe

(în lipsa unor îndrumari corespunzătoare) cum să-și ocupe zilele sau le ocupă cu activitați

lipsite de orice fel de beneficu instructiv-educativ.

Familia dispune de multiple posibilități de a orienta utilizarea timpului liber de către

copii în sens pozitiv. Școala, organizațiile de copii, instituțiile culturale etc. organizează o

gamă bogată și diversă de activități în interiorul căreia copiii pot opta pentru acelea care le

creează stări de satisfacție, destindere și recreare.

Este un adevăr îmbucurător faptul că în preocupările de timp liber ale copiilor un loc

deosebit de important îl deține lectura. Bibliotecile școlare organizează o multitudine de

activități (întilnirile cu scriitorii, medalioane literere, vitrine cu noutăți editoriale, recomandări

pentru lectura extrașcolară, concursuri literare etc.) care suscită și întrețin gustul copiilor

pentru carte.

Este însă necesară ca, alături de cadrele didactice și noi, părintii, să intervenim în

stimularea interesului pentru carte, în cultivarea spiritului de selecție discernământ în alegerea

lecturilor de catre copii. Mai întâlnim situații în care elevi de clasă a VI-a își rezumă lectura

la povești și basme. Alții, din contră, ,,înghit” carte după carte, fără discernământ şi fără a se

opri pentru a reflecta asupra celor citite. Este bine să cerem copiilor lista lecturilor

extraşcolare şi să urmărim procurarea şi citirea lor, alcătuirea de fişe, conform recomandărilor

profesorilor de limba şi literatura română. Lectura nu presupune numai parcurgerea textului şi

urmărirea acţiunii. Ea implică analiza operelor literare, dezvoltarea capacității de înțelegere și

interpretare a celor citite, precum și a posibilității de emitere a judecăți de valoare.

O importanță deosebită o prezintă discuțiile pe marginea celor citite, benefice pentru

copil, pe care îl ajută să înțeleagă mai bine conținutul de idei, să-și dezvolte capacitatea de

comunicare a gândurilor, de susținere a unor puncte de vedere, cât și pentru părinții cărora le

prilejuiește o cunoaștere mai profundă a copilului, a modului în care gândește, a reacțiilor lui

afective, a gradului de pătrundere în conținutul operei etc.

8

Lectura bibliografiei recomandate în completarea instrucției școlare constituie numai o

parte a literaturii citite de copii. Cărțile cu caracter tehnico-științific, albumele de artă,

revistele pentru școlari o completează și diversifică, contribuind la educația lor intelectuală, la

satisfacerea intereselor de cunoaștere.

În ansambul preocupărilor de timp liber ale copiilor, o pondere mare o dețin

excurisiile, drumețiile și expedițiile. Ele îl odihnesc și îl reconfortează pe copil, îi prilejuiesc

însușirea unei expereințe sociale importante dar și îmbogățirea orizontului cultural-stiințific.

Includerea în traseul acestora a unor vizite la muzee si expoziții, case memoriale, locuri și

monumente istorice dau copiilor posibilitatea să vină în contact cu valori ale culturii naționale

și universale, le dezvoltă discernământul. Desfășurarea acestora pe parcursul întregului an

școlar și în timpul vacanțelor, în concordanța cu particularitațile psihofizice ale copiilor, cu

anotimpul condițiile locale etc., fac ca elevii noștri să poată cunoaște și admira multe din

bogățiile și frumusețile țări, să-și suplimenteze și să-și consolideze instrucția școlară prin

însușirea a noi și noi cunoștințe de geografie, istorie, economie, literatură, botanică și zoologie

etc., să-și facă diferite colecții (de insecte, roci etc.). În multe județe ale țării, părinții participă

alături de copiii lor la drumeții și excursii, prilej de cunoaștere a acestora și în alte împrejurări

decât cele familiale.

Familia poate interveni optim în pregătirea excursiei, astfel încât copiii s-o dorească și

s-o aștepte cu nerăbdare. Ghidându-se după diferite materiale de orientare turistică, părintii îi

pot antrena pe copii în documentarea asupra fiecărei secțiuni a itinerarului, în studierea

materialului geografic, istoric, literar etc. necesar înțelegerii diferitelor informații pe care le

vor primi pe parcurs. În unele cazuri, împreuna cu copiii, părinții alcătuiesc liste de prbleme

ale cărora răspunsuri să fie găsite in cadrul excursiei. De exemplu, în legatură cu vizitarea

unei întreprinderi, copiii urmau să răspundă la întrebari ca: Ce se produce aici? Ce materii

prime se utilizează? De unde provin ele? Ce instalații se folosesc? etc. Adesea, pionierii sunt

îndrumaţi să pregătească hărţi cuprinzând traseul care urmează a fi parcurs și pe care vor face

însemnări în timpul desfașurării excursiei proiectate.

În excursii copiii pot să strânga plante, insecte, roci etc., ceea ce presupune îndrumarea

lor în a le recunoaște, în a-și pregăti a-și cutii, pungi din material plastic, ierbare, sticluțe etc.

Este necesar să ne referim și la un aspect al implicării părinților în pregătirea copiilor

pentru excursii. Cu acest prilej copiii vor fi ajutați să cunoască și să respecte regulile de

comportare în excursie să fie mobilizați în respectarea lor, în a menține ordinea și disciplina.

9

Toate acestea reprezintă modalități de a-i pregăti pe copii pentru o cât mai deplină

întelegere a obiectivelor excursiei și de a-i face să aștepte cu emoție întâlnirea cu fiecare nou

eveniment al acesteia.

Expedițiile , ca forme de practicare a turismului, au caracter de cercetare și se

desfășoară cu echipaje specializate în funcție de scopul și natura acesteia. Cele mai îndrăgite

sunt. Expedițiile ,,Cutezătorii” la care participă şcolarii din clasele V-VIII constituiţi în

echipaje (10-15 membri) şi care urmăresc cunoaşterea şi ocrotirea naturii, a mediului

înconjurător şi luarea unor măsuri pentru protejarea acestora, sau remarcarea unor trasee

turistice. Ele cultivă copiilor spiritul de observare, de cercetare şi analiza a unor procese

naturale, economice și istorico-sociale din zonele străbătute, stimulează practicarea de către

școlari a turismului, dezvoltă și consolidează spiritul de echipă, curajul și dârzenia, disciplina,

voința și perseverența.

Prețuirea de către copii a acestora a determinat o creștere substanțială a numărului

expedițiilor de la un an la altul.

Vizionarea de filme ocupă, de asemenea, un loc important activității din timpul liber al

copiilor. Acestea nu numai datorită fascinației pe care imaginea filmică o exercită asupra lor,

ci și dorinței de a se afla în grupul prietenilor și colegilor cu care să facă schimb de opinii

asupra celor vizionate, să-și îmbogațteacă experiența socială. Cinematografele organizează

periodic cicluri de filme destinate copiilor, cu deosebire în vacanțele școlare. Este bine să-i

îndrumăm pe elevi în primul rând către acestea întrucât prin tematica corespunzătoare

particularităților lor de vârstă servesc realizării obiectivelor educative urmărite de școală și

familie, precum și formării culturii cinematografice a copiilor. Prin expuneri și discuții ce

preced ori succed prezentarea filmelor, prin întâlniri cu realizatori ai acestora, elevii sunt

ajutați să valorifice conținutul educativ al producțiilor prezentate, să înțeleagă și să aprecieze

mai bine valoarea lor.

Vizionarea de filme nu se rezumă numai la cele de mai sus. Printre spectatorii care

sunt la curent cu noutățile cinematografice sunt nu de puține ori și copiii. Și în acest domeniu,

recomandările sunt utile. Părinții vor prezenta copiilor filme corespunzatoare vârstei și îi vor

însoți, când este posibil, la vizionarea lor. De asemenea, pot fi organizate în familie ore de

audiții muzicale, pot fi stabilite vizite la muzee și expoziții, spectacole teatrale și muzicale la

care vor lua parte etc. Sunt situații în care părinții încurajează și alte preocupări de timp liber

ale copiilor: grădinaritul, creșterea porumbeilor sau a altor păsari a animalelor mici,

înjghebarea de mici ateliere și laboratoare etc. Copilul, observând pe cei din jur, observând

10

cum folosesc ei înșiși timpul liber, ia exemplu, selectează din câmpul posibilităților, pe acelea

care îl interesază cel mai mult, pe care le socotește necesare.

Preocupați de creșterea și educația copiilor, mulți părinți îi îndrumă în timpul liber

spre frecventarea unor cercuri, ateliere, laboratoare, formații, echipe sportive etc.din școli.

Studii și cercetari întreprinse în acest sens confirmă faptul că opțiunile predominate, atât ale

elevilor, cât și ale părinților,converg în directia cercurilor tehnico-aplicative. În interiorul

acestora ponderea cea mai mare o dețin cele de electronică, electrotehnică, construcții și

depănări radio-T.V.ș.a. Părinții văd în asemenea forme de activitate în primul rând un mijloc

de pregatire a copiilor pentru viitoarea profesie. Coborârea vârstei la care școlarul trebuie să ia

o hotarâre la profesia ce o va îmbrățișa determină că atât el, cât și familia să caute mijloace

suplimentare care să-l ajute să se orienteze profesional. Între acestea, am constatat că

activității de cerc i se acordă credit deosebit. Alte motive ale părinților se referă la

posibilitatea copilului de a-și dezvolta, prin activitățile de cerc, aptitudinile și talentele,

deprinderi de munca, de a se relaxa etc. Un spațiu destul de întins ocupa și opțiunile pentru

cercurile cultural-artistice, științifice, sportiv-turistice , atât părinți cît și copiii considerîndu-le

deosebit de importante în cultivarea aptitudinilor și talentelor, în recrearea și destinderea

copiilor.

Este demn de relevat faptul că multe din lucrările tehnice executate de copii în timpul

lor liber în cadrul acestor instituții sunt premiate sau brevetate cu invenții și inovații;

formațiile și ansamblurile artistice fac turnee în țară și peste hotare, iar desene ale copiilor

executate aici sunt prezentate la concursuri și expoziții internaționale, de asemenea, unii

membri ai cluburilor sportive se afirmă în sportul de performanță ș.a.m.d. Am subliniat aceste

aspecte în dorința de a deschide noi perspective în orientarea folosirii judicioase a timpului

liber de care dispun copiii dumneavoastră. Să nu uităm și faptul că în perioadele vacanțelor în

școli funcționează cluburi de vacanță, cu programe recreativ-distractive interesante,

desfășurate sub îndrumarea cadrelor didactice.

Preocupări de timp liber în familie devin și activitațile gospodărești. Din păcate,

antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora rămâne o problemă deschisă. Încă destul de mulți

părinți nu cer copiilor nici un fel de ajutor în activitățile gospodărești. Ori, ei sunt membri ai

familiei, cu drepturi, dar și cu îndatoriri față de aceasta. Prin urmare, acordarea unor

responsabilități precise, cu controlul îndeplinirii lor corecte și la timp, îl obișnuiesc pe copil,

de mic, cu efortul, îi dezvoltă responsabilitatea și spiritul de ordine. La 10 ani aspirarea

covorului, aerisirea camerei, strângerea așternutului, spălatul ciorapilor și al batistelor, udatul

florilor, unele mici cumpăraturi și comisioane etc. sunt îndeletniciri cărora copilul le poate

11

face față cu prisosință și fără a afecta timpul destinat studiului. Rămas în afara acestor

preocupări, mărunte în aparență, dar mari prin efectul lor educativ, copilul se obișnuiește să

fie absolvit de orice îndatorire familială, de orice efort.

Tendința firească a copilului mai întâi de a imita munca adulților, apoi de a se angaja

executarea diferitelor sarcini de muncă, după puteri, cu reale satisfacții și bucurii vine în

contradicție cu o asemenea concepție. Conflictul produs poate evolua fie în direcția instalării

unei atitudini de dispreț față de muncă, deosebit de dăunătoare atît pentru copil cît și pentru

societate, fie de acomodare exterioară, de acceptare, la suprafață, a cerințelor formulate. Nu

sunt excluse situațiile când influiențele școlii grefate pe interesul copilului pentru muncă, pe

satisfacțiile pe care aceasta i le creează, să conducă la formarea și consolidarea unei atitudini

pozitive față de muncă. Este însă deosebit de important ca familia să facă front comun cu

școala, cu organizațiile de copii, în direcția educării elevilor prin muncă și pentru muncă într-

o societate în care criteriul suprem de apreciere a omului este munca.

Multe din activitățile de timp liber ale copiilor se petrec în grupurile spontane, am

putea să le spunem chiar de joacă în perimetrul vârstei mici si mijlocii, întrucât jocul, în cele

mai variate forme ale sale, constituie principala formă a activității lor.

Părinții influiențează grupul atât implicit, cât și explicit: implicit, prin calitatea

educației propriilor copii care se constituie în membri ai grupului și explicit, prin acțiuni

deliberate de intervenție educativă.

Familia oferă copiilor modele de relații și acțiune umană, de opinii, atitudini etc., care-

și exercită influiența asupra comportamentului lor în grupul spontan, asupra interrelațiilor cu

ceilalți copii. Ea îl poate deprinde cu o conduită sociabilă și politicoasă, cu calmul și răbdarea,

cu modestia, îl poate învăța diferite jocuri pe care să le practice cu ceilalți copii etc. Dar, tot ea

poate forma un copil dur, neprietenos, cu limbaj violent, impulsiv și egoist etc., trăsături ce

pot afecta profund adaptarea acestuia la grup.

Cunoașterea grupului și a activităților sale este absolut necesară. Atitudinea părinților

în acest domeniu este însă diferită. O situație cu un grad de generalitate mare o prezintă

implicarea în forme adecvate a părinților în viața grupurilor spontane. Copiii nu refuză

accesul părinților în grupul lor cu condiția ca aceștia să le respecte autonomia, să nu se

impună prin măsuri coercitive, să nu intervină brutal în micile și trecătoarele lor conflicte, să

le vorbească calm, cu blândețe. Nu sunt puțini părinții care, constituindu-se în adevărați

mentori ai acestora, organizează cu copiii competiții sportive, drumeții, concursuri de desene

pe asfalt, audiții muzicale etc.

12

Chiar dacă părintele nu are timpul și nici priceperea de a le sugera diferite activități

sau de a participa la cele organizate de ei, este absolut necesar ca el să știe ce fac copiii în

acest cadru, cum se manifestă, cât timp afectează preocupările în grupul spontan ș.a. Nu

suntem de acord cu atitudinea unor părinți care-și feresc propriii copii de grupurile spontane și

nici cu îngrijorarea lor în ceea ce privește efectele negative ale acestora asupra educației lor.

Copiii au nevoie de grup nu numai pentru desfășurarea și reușita unor jocuri, ci și pentru că

prin acesta ei se apropie unii de alții, se cunosc mai bine și, cunoscându-se, se leagă prietenii;

grupul le oferă ocazii de afirmare, de schimb de informații, le stimulează colaborarea, le

îmbogățește considerabil experiența socială.

Intervenția explicită a părintilor în viață grupurilor spontane se impune în domolirea

manifestărilor de brutalitate în jocurile nocive etc. Discuțiile cu copiii vor reliefa posibilele

consecințe ale unor asemenea comportamente și îi vor orienta spre genuri de activități

adecvate.

Este necesar ca familia să intervină și în lamurirea pedagogică a unor adulți care

manifestă o totală lipsă de înțelegere față de joaca copiilor, trasformandu-le spațiile ce le sunt

destinate în locuri de parcare, insultându-i, amenințându-i cu bătaia etc. Aceștia vor fi ajutați

să înțeleagă că nevoia de joc a copilului este o chestiune stringentă și că orice îngrădire a

acesteia este dăunătoare, chiar periculoasă. În locul angajării în discuții supărătoare ( ,,Copilul

dv. a făcut gălăgie în hol, a călcat pe spațiul verde, a rupt flori..., ș.a.m.d.) sunt mai utile

acțiunile de amenajare a unor spații destinate jocului, a unor mese de tenis, a unor porți de

fotbal, a unor coșuri pentru baschet etc. care să vină în întâmpinarea dorinței de petrecere

plăcută și utilă a timpului liber al copiilor în grupurile de joacă.

Fiind activitatea vitală pentru dezvoltarea personalității copiilor de vârstă mică și

mijlocie, jocul trebuie ocrotit și îmbogațit. Părinții vor orienta copiii, indiferent de anotimp,

predominant către jocurile în aer liber, de mișcare, fără a le elimina însă pe cele așa-zis

statice. Este recomandabil să se realizeze o alternanță a acestora, astfel încât copiii să-și

satisfacă nevoia de mișcare, dar să se și odihnească.

Participarea părinților la organizarea timpului elevului este deosebit de importantă

pentru că o bună organizare, însoțită de preocuparea transformării acesteia în deprindere, este

adeseori aheia asigurării succesului școlar și social, a dobândirii unei anumite poziții în cadrul

colectivului de elevi și, extizând mai mult, sfera menținerii stării de sănatate a copilului prin

respectarea echilibrului dintre învățătură-timp liber-trebuința de somn și hrană.

13

1.2 Aspecte ale dezvoltării psihofizice a

copilului și particularitățile organizării

timpului la diferite vârste

Fără îndoială că una din dimensiunile vieții noastre este dată de implicațiile profunde

pe care le are asupra existenței umane apariția și dezvoltarea comunicarii prin ,,imagine”.

Orice anchetă în acestă direcţie ar reliefa o creştere fără precedent a puterii de

pătrundere şi de influenţare a comunicării prin imagine la aproape toate nivelurile experienţei

culturale.Trei dintre caracteristicile ei o fac indispensabilă desfăşurarii vieţii omului modern şi

anume: a) sursade informaţii larg accesibilă, relativ îndepartată de nivelul de pregatire al celor

care receptează informația; b)mijloc, instrument de crestare științifică indispensabil în mai

toate domeniile științei și tehnologiei contemporane; c)element de divertisment cu cei mai

mulți adepți.Mai întâi cinematograful și apoi televiziunea au devenit expresia

instituționalizată a impactului comunicarii prin imagine asupra societpți contemporane.

Perfecționarea mijloacelor tehnice, progresele în domeniul miniaturizării componentelor

electronice, dar și al procesului propriu-zis de comunicare prin imagine au determinat, cel

puțin în ultimele decenii, o creștere foarte rapida a numarului aparatelor T.V., care au devenit

elemente obișnuite ale vieții cotidiente a milioane și milioane de oameni. Gestul reflex al

apăsării pe butonul televizorului, gest care pentru mulți dintre contemporanii noștri a devenit

un fel ritual zilnic a avut și continuă să aibă o serie de consecințe pozitive dar și Marconi” –

genericde comunicare complexă audiovizuala – generic sub care se prezintă sistemul general

de comunicare complexă audiovizuală – a dus în principal la o evidentă democratizare a

informației, permițând accesul unui numar foarte mare de oameni la aceasta, depășind o serie

de limite ale cuvântului scris (caracterul individual al lecrurii, insuficiența mijloacelor

materiale – hârtie, tipografii etc. și nu în ultimul rând analfabetismul care limitează accesul a

14

milioane și milioane de oameni la cuvântul scris). Prin sisteme complexe de rețele

internaționale de televiziune, prin folosirea sateliților de comunicație, lumea contemporană a

devenit ,,mai mică” în sensul că datorită unor programe ale sistemelor de

tip ,,Intervision”, ,,Eurovision”, sau ,, Mondovision”, distanţele spaţiale sau temporale s-au

micşorat. Televiziunea a permis astfel ca, simultant, aproape întreaga populație a Terrei să

poată urmări programe de interes deosebit. Emisiunile T.V. oferă unor categorii largi de

oameni posibilitatea să cunoască elemente ale vieții, culturii, civilizației altor semeni de-ai lor

din cele mai îndepartate colțuri ale planetei noastre. Televizorul a redat omului contemporan

una din valorile vieții sociale ale vechilor greci: viața în agora, sentimentul participării la viața

cetății prin intermediul pieței ,,publice”, accea în care se confruntă şi astăzi, ca și altădată,

oameni și idei, se aduc la cunoștință evenimentele politice și culturale, succesele omului, dar

și dureroasele sale eșecuri.

În sfârșit, ca mijloc de învățământ, televiziunea este, cel puțin pâna în prezent, unica

șansă vizibilă pentru grupurile de oameni care trăiesc în localități izolate, greu accesibile, ca și

pentru milioane de analfabeți din zonele subdezvoltate ale Africii, Asiei sau Americii Latine.

Atunci ce se reproșează televiziunii, în general comunicarii oral-vizual? În primul rând

orgoliul nemăsurat de a se opune, în concepția unor susșinători ai T.V., cuvântului scris,

întregului univers al manuscriselor și cărților, adică celeilalte galaxii- ,,Galaxia Gutenberg”.

Facilitatea receptării mesajului audiovizual a creat multora iluzia că simpla apăsare a

unui buton și urmărirea emisiunilor T.V., sânt suficiente pentru dobândirea unui nivel

cultural, a unui ansamblu de cunoștințe pe care alții le-au dobândit prin studiu aprofundat și

permanent în liniștea bibliotecilor prin repetarea directă, pe viu, a actului artistic, prin

meditație și creație.

Relativă pasivitate a subiectului în timpul receptării emisiunilor T.V. neimplicarea lui

profundă nici în planul gândirii nici în cel al efectivității este o altă limită posibilă a

comunicarii audiovizuale de care trebuie să ținem seama.

Dar problema nu este de a alege între o formă sau alta de comunicare. În loc de a

opune mesajul oral-vizual celui scris, este mult mai folositor să căutăm o valorificare plnară a

resurselor pe care le poate oferi utilizarea împreună a acestora.Deci, în locul unei false și

păgubitoare opoziții între scris și imagine, pedagogia contrmporană propune o educație

modernă bazată pe exploatarea optimă a potențelor educative pe care le posedă sistemele

integratoare complrxe care utilizează îmbinarea armonioasă a cuvântului scris cu mesajul

audiovizual.Deci, practic, nu asistăm la o schimbare spectaculoasă în modalitatea de

informare și educare a personalității umane, ci la o îmbogățire, la o creștere a complexității

15

prin aportul pe care îl pot aduce radioul, cinematograful și, în ultimele decenii, televiziunea.

Întegrarea eficientă, rațională a acestora în viața omului contemporan nu pot decât să

contribuie lee formarea personalității sale. Dar, capacitatea de a folosi în mod rațional

mijloacele audiovizuale, cu precădere televizorul, se dobândește prin intermiediul educației și

în special al educației primite în familie.

Fără îndoiala că în comparație cu educatorul școlar, părinții au ..dezavantajul”

impozibilității dedublării. Astfel, în principiu, este posibil ca un profesor să pună în față

elevilor o serie de cerințe pe care el însuși, în viața particulară poate să le respecte ori nu,

lucrul care, din nou, este posibil să nu aibă repercusiuni asupra formării propriuzize a elevilor.

Dar un părinte care pretinde popiilor săi un anume mod de viață, pe care le însuși nu este

capabil să-l urmeze, nu va face decât să producă în cel mai bun caz confuzie și îndoială în

sufletul acestora accea ce poate avea grave repercusiuni în formarea trăsăturilor de caracter

ale copiilor. Educația în familie se bazează, în principal, pe puterea educativă a exemplului, a

modelelor comportamentale pe care părinții le oferă copiilor lor. Or, revenind la

acest ,,prieten” al familiei care este televizorul, exemplul părinților, atitudinea lor față de el

constituie elementele fundamentale ale formarii atitudinii proprii a copiilor față la televizor.

Știm bine din propria noastra experiența că nu este foarte ușor să ne smulgem de sub mirajul

pe care îl exercită această minunată ,,jucarie”a secolului nostru. De asemenea, cunoaștem

destule exemple de ceea ce numim, mai în glumă, mai în serios, ,,telemani” sau ,,priyoneri

T.V.”. Adevărul este că o atitudine neselectivă faţăde emisiunile T.V. atrage după sine

utilizarea nerațională a bugetului de timp, o risipă pe care omul contemporan nu și-o mai

poate permite.

În aceste condiții se impune necesitatea unui foarte serioase autoanalizate a posturii de

telespectator. Printr-o riguroasă selecție a emisiunilor demne de interes vom reuși să obținem

noi în primul rând un control asupra atracției pe care o reprezintă televizorul și, prin aceasta,

și un control asupra atitudinii copilului. Deoarece simplul argument că emisiunea X sau filmul

Y nu sânt pentru copii nu poate, mai ales odată cu trecerea timpului, să convingă, este necesar

ca împreună cu copilul să alegeți, săptămânal, acele emisiuni care corespund nivelului său de

înțelegere sau care pot constitui un aport substanțial la lărgirea orizontului său cultural și

științific. Pentru elevii mici, din clasele ciclului primar, este recomandabil să nu se depășească

limita de 30 de minunte de vizionare zilnică, cu excepția zilelor de sâmbătă și de duminică,

zile în care spațiul emisiunilor pentru copii este mai mare. Odată cu dezvoltarea capacității de

receptare a copilului se poate trece și la diversificarea emisiunilor T.V.pe care el le poate

urmări.Astfel, începând cu clasa a III-a – a IV-a, elevul, având consolidate deprinderile unei

16

lecturi rapide, poate viziona în condiții bune un film difuzat de televiziune, apoi dezvoltarea

interesului pentru știință și pentru tehnică, dobândirea de cunoștințe în tot mai multe domenii

de acticitate creează premisa dezvoltarii capacitpți de receptare a unor emisiuni științifice, a

filmelor documentarea, a emisiunilor de difuzare a știrilor etc.

De asemenea, înclinația naturală a majorității copiilor pentru mișcare, pentru joc,

pentru competiție fac din ei niște spectatori pasionați ai emisiunilor sportive.Prin dezvoltarea

simțului selectiv, a capacității de a discerne, treptat, elevul va reuși să înglobeze în mod

armonios ăn programul său zilnic un interval de timp destinat vizionarii emisiunilor T.V. care

răspund intereselor lui cognitive sau necesităților sale d divertisment, de relaxare. Instituirea

autocontrolului determină o atitudine conștientă și responsabilă în tot ceea ce gândește și face

elevul mare.

El are acum capacitatea de a stabili o ierarhie a activităților pe care trenuie să le

desfășoare și să acționeze cu consecvență pentru realizarea acestora în ordinea de prioritate

stabilită.Aceasta îi va permite, de exemplu, să renunțe la vizionarea unui meci de fotbal sau a

unui film transmis la T.V., atata timp cat o serie de sarcini (școlare sau familiare) nu au fost

rezolvate.

,,Planeta se grăbește” era un generic al unei emisiuni T.V. de largă audiență, care își

propunea să prezinte printre altele și această aparență criză de timp a lumii contemporane.

Revoluția tehnicoștiințifică contemporană, explozia informațională, explozia educațională

sânt factori care au produs mutații profunde și în atitudinea omului modern față de gugetul său

de timp. Se pare că avem mult mai multe de aflat, mult mai multe lucruri de înfăptuit decât

oricare din generațiile anterioare.Timpul, ca însușire generală a materiei, are o determinare

obiectivă care nu ține în nici un fel seama de voința oamenilor. Și, totuși, prin ceea ce se

numește ,,timp psohologic”, fiecare dintre noi putem să facem din noţiunea filosifică de timp

o realitate mai puţin abstractă, cu un început şi cu un sfârşit, cu o serie de elemente care să

permită o bună adaptare la caracteristicile obiective ale acestuie. ,,Timpul psihologic” este,

dacă vreţi, ,,marea noastră victorie” asupra eternităţii, asupra infinitului timpului abstract.

Sentimentul trăirii timpului, al conştiienţei ireversibilităţii acestuia a avut urmări fireşti şi în

atitudinea omului faţă de propria-i viaţă, căci în ultima instanţă sentimentul trăirii plenare este

nemijlocit legat de folosirea judicioasă a fiecărei ore, a fiecărei zile.În condițiile vieții

contemporane, tocmai ,,timpul psihologic” devine o realitate tot mai evidentă pentru fiecare

dintre noi, dar şi un reper fundamental al nivelului dezvoltarii personalității, un indicator care

poate oferi destule elemente cu privire la ceea ce pare insondabil: viața interioară a omului.

17

Evident este faptul că ,,trăirea timpului” , folosirea lui plenară este nemijlocit legată de

o judicioasă organizare a fiecarei ore sau zile.

Dar, dacă ,,pierderea” timpului este unul din aspectele negative pe care trebuie să le

înlăturăm, considerăm că şi ,,umplerea” forţată e timpului are efecte la fel de nocive.Şi

aceasta mai aless în cazul copiilor. Nerespectarea unor cerințe psihopedagogice și igienice cu

privire la îmbinarea armonioasă a diferitelor activități,toate la fel de necesare dezvoltării

normale a copilului, atrage după sine o serie de consecințe negative în această direcție.

Modalitățile de a ,,pierde timpul” sânt multiple şi oarecum diverse. La fel şi cele de a ,,umple”

timpul, de a ne supreâncărca programul zilnic cu o serie de activități aparent utile. În cazul

copiilor, mai ales în primii ani de școală, răspuderea pentru aceasta risipă de timp, caci în

ultimă instanță ambele situații conduc la utilizarea nerațională a bugetului de timp, o poartă

părinții. Arătam în capitolul precedent că, de exemplu, televozorul poate deveni o modalitate

de irosire a timpului. Dar și o serie de alte activități care, luate în sine, pot contribui la

dezvoltarea și afirmarea personalității umane, devin uneori sursă de supraîncărcare, de

consumare nejustificată a timpului elevului. Și totul pleacă, de cele mai multe ori, de la câteva

prejudecăți. Astfel, se consideră cu totul nejustificat, că numai anumite activități și

îndeletniciri pot asigura realizarea deplină a personalității umane și îndeobște cele care, prin

forța lucrurilor, implică o doză de inedit, de spectaculos, ceea ce face ca aceia care le practică

să fie permanent în atenția opiniei publice, a presei, a radioului, a televiziunii. Cariera artistică

sau cariera sportivă exercită o atracție lesne de înțeles. Dar de prea multe ori se uită că și

aceste profesiuni sau, mai ales aceste profesiuni, necesită aptitudini speciale pe care le ai și

atunci e bine, e necesar să ți le cultivi, sau nu le ai, și atunci e bine să nu cauți imposibilul.

Subiectivitatea părinților poate să conducă la canalizarea eforturilor copilului într-o direcție în

flagrantă contradicție cu aptitudinile și interesele acestuia. Părinții văd în copiii lor

îngemănarea tuturor calităților și talentelor. Și până la un punct această ,,subiectivitate” este

de înţeles. Treptat, majoritatea părinţilorreuşesc să se detaşeye, să privească cu mai multă

obiectivitate şi să evalueze mai realist posibilitățile proprului copil.

Talentul este o însușire omenească de mare preț. Dar statistic vorbind, talentul de

excepție, cel care poate marca în mod decesiv existența celui care îl posedă, nu caracterizează

decît un număr care îl posedă, nu caracterizează decât un număr relativ mic de oamneni.

Majoritatea dintre noi sântem destinați să trăim și să muncim ca oameni obișnuiți. Și este

foarte bine că se întâmplă așa. Apreciind oamenii de excepție, care știu să-și pună talentul cu

care i-a înzestrat natura în slujba noastră, a tuturor, nu putem să minimalizăm, să nesocotim

18

munca încordată de fiecare zi pentru producerea și acumularea de valori materiale și

spirituale.

Munca pasionată, consecventă, creatoare contribuie la progresul general al societății.

Contribuția fiecăruia este importanată. O lume de ,,genii” fie ele științifice, artistice sau

sportive nu ar fi o lume tocmai ,,ideală”. Fără îndoială că oamenii de excepție își au rolul lor

bine definit în dezvoltarea și, uneori, în revoluționarea unui demeniu sau altul al vieții sociale.

Dar mersul înainte al societății, succesele zilnice ale lumii în care trăim, deci în ultimă analiză

bună funcționare a mecanismului social îl asigura sutele de milioane de ,,oaneni obișnuiți”.

A nu întelege acest lucru, a persevera într-un subiectivism limitat poate avea

consecințe dintre cele mai grave, uneori ireversibile asupra dezvoltării personalității copilului.

Firește că nu poate fi nimic condamnalbil în dorința fiecărui părinte de a-și vede copilul

izbând, de a spera să-l vadă într-o zi o mare personalitate a vieții știintifice, culturale sau

sportive. Dar de aici și pâna la a persevera cu încăpăținare într-un nesfârșit și abuziv, în ultimă

instanță, lanț de greșeli este o cale mult prea lungă. Este bine, este folositor, de exemplu, ca

fiecare copil cu ceva aptitudini muzicale să și le cultive, învatând un instrument – pian,

vioară, chitară etc. Această deprindere, odată dobândită le va umple viața, le va educa

sensibilitatea, va contribui la formarea lor multilaterala. La fel și copiii cu aptitudini literale

sau plastice. Printre ei se vor găsi și talentele de excepție pe care îi așteaptă un lung drum, luni

și ani de muncă și sacrificii pentru desăvîrșirea a ceea ce le-a dăruit natura. Este firesc ca în

aceste cazuri, familia, școala, societatea, să încurajeze și să sprijine arfirmarea talentelor

autentice, să le răsplătească eforturile, munca. În cazul acestor copii, care își demonstrează de

timpuriu talentul incontestabil, programul zilnic, activitatea lor cotidină va fi adaptată și, în

ultima instanță, subordonată perfecționării a ceea ce natura a oferit cu generozitate.

Din păcate, nu puține sânt cazurile când, în ciuda tutror evidențelor, o serie de parinți

nu reușsesc să discearnă intre sperențele și visurile lor iluzorii, pe de o parte, și realitatea de

fapt,de pe altă parte. Ei nu sânt capabili sa-și învinga subiectivismul și sa înțeleaga la timp că

in afara unor aptitudini medii, într-un domeniu sau altul, copiii lor sânt, împreaună cu

milioane și milioane de semeni ai lor, ,,oamenii obișnuiți”. Marea calitate, fundamentală

aptitudine a tuturor acestor copii ,,obișnuiți” stă în capacitatea lor extraordinară de a asimila

necontenit, zi de zi, noi cunoștințe, de a-și forma și dezvolta numeroase și complexe

deprinderi. Acești copii au multe de învațat. Cu rabdare și perseverență, îndrumați permanent

de parinți și profesori, vor parcurge și ei lungul drum al devenirii.Este de datoria noastra, a

tutror, sa le oferim cele mai bune condiții pentru această calitate fundamentală. Fara vanitați și

ambiții deșarte, acționând cu realism și obiectivitate, avem datoria morala sa-i ferim de

19

eșecuri dureroase, traumatizate. Și mai ales nu avem dreptul ca în numele unor orgolii

exacerbate să rapim timpul copilului. Cu ce oare am putea compensa sentimentul de pierdere

ireparabilă a frumoaselor zile ale copilariei, înaintând orbeste pe un drum ce se va dovedi

gresit. Consecințele pot fi dintre cele mai grave. A intra în viata cu aripile frante, cu

sentimentul înfrângerii, al unor eforturi inutile, cu încrederea în fortele proprii zduncinată este

o povară pe care nu foarte multi reusesc sa o birue.

Să nu se uite însă ca înainte de ,,a face” din copilul său un medic, un inginer sau

altceva, părintele are, față de societate, datoria de a face din copilul său un OM în deplinul

înțeles al cuvântului.

Fiecare parinte vrea ca propriul copil să se afirme, să aibă succes, să fie pe deplin

realizat și fericit.Dar pentru aceasta, este necesar ca, înainte de toate, să cunoastem cât mai

multe despre personalitatea lui, despre calitațile pe care trebuie să ne sprijinim și despre

efectele împotriva carora trebuie să luptăm. Cunoasterea copilului este punctul de plecare al

formării idealului de viața, al scopurilor și obiectivelor pe care, mai întai sub îndrumarea

familiei, apoi singur, copilul le va realiza. Concordanța dintre nivelul aspirațiilor și cele al

posibilitaților este una din permisele succesului mult dorit. Organizarea rațională a timpului,

păstrarea unui echilibru armonios între diferitele activități pe care trebuie sa le efectueze

copilul este o altă premisă.

Depinde numai de fiecare din noi ca, urmarind buna desfăsurare a procesului de

dezvoltare a copiilor noștri, să asigurăm și accesul acestora la tainele muzicii sau ale artelor

plastice, la cultivarea sensibilitații artistice și a timpului prin practicarea sportului și a

turismului. Aceasta este calea ce duce la realizarea dezvoltării multilaterale a copiilor. Si,

dacă din mijlocul milioanelor de copii se vor ivi câteva sute care ne vor desfăța mintea și

sufletul, ne vor încânta cu auzul și privirea cu virtuozitatea lor artistică sau sportivă, obișnuită

prin muncă si sacrificiu pentru împlinirea talentului lor, să ne bucurăm!

Aceste rânduri s-au vrut o pledoarie, sperăm convingatoarea, pentru obiectivitate și

rațiune. Activitatea școlară, viața contemporană și mai ales cea viitoare, pentru care se

pregatesc copiii noștri, cer eforturi deosebite din partea lor. A le răpi din timpul pentru

învațătură, din cel pentru joacă, din cel pentru odihnă sau pentru plimbare numai și numai

pentru a urma niște ambiții deșarte, înseamnă a diminua sau a anula șansa reală pe care o are

fiecare dintre copii de a deveni ceea ce e însăși rațiunea de a fi a omului contemporan, adică

UN OM ,,OBIȘNUIT” – sănătos, integru, multilateral dezvoltat, cu spirit creator.

20

1.3 Un regim de viață rațional

E bine ca viața copiilor să fie organizată chiar din momentul nașterii lor.

În perioada primei copilării ( 0-3 ani), condiția de bază pentru asigurarea unei stări echilibrate

a sistemului nervos al copiilor precum și pentru dezvoltarea normală a întregului lor organism

este alternarea, în mod corect, a somnului, alimentației și veghii. În perioadele de veghe,

copiii sânt plimbați în aer liber, iar la anumite ore li se face igiena personală. Li se creează

astfel copiilor ritmul care ușurează activitatea sistemului lor nervos și, tot odată, li se

formează anumite obișnuințe.

În perioada preșcolară (de la 3 la 7 ani) este continuată organizarea vietii copiilor la

gradinițe, cămine și în familii.Potrivit specificului de dezvoltare psihofizică la acestă vârstă,

se stabilește ordinea pentru alimentație, somn, plimbări, joc și li se formează anumite

deprinderi igienice, de autoservire etc.

În perioada scolarității știu că viata copiilor se complică mult. Copiii încep să aibă

răspunderi multiple, activități variate, de aceea trebuie să ne preocupe o nouă formă de

organizare a vieții lor. Organizarea vieții copiilor școlari este facută atât de școală, cât si de

familie. Școala, prin programul de învățământ care se desfășoară pe ore, zile, ani, obișnuiește

copiii cu un anumit ritm de activitateși și de odihnă. Dar activitatea de la școala este

continuată acasă, unde se mai adaugă și altele ocupații, deci este necesar ca și părinții să

introducă ordinea în viața copiilor: în munca, odihna și diversele lor preocupări. Programul

vieții din școală sau din familie, stabilit în concordanță cu cerințele igienei și ale pedagogiei,

reprezintă regimul rațional de viață, de muncă și de odihnă al copiilor.

Dacă regimul școlar stabilește programul desfășurării lecțiilor și al altor activități,

influiențând în mod favorabil dezvoltarea copiilor, familia urmează să se preocupe de

organizarea vieții lor acasă, începând de la scularea până la culcarea, astfel ca regimul din

familie să constituie o completere armonioasă a regimului școlar. Cum se poate realiza acasă

21

un regim corespunzător de viață? Îndeosebi, asigurându-li-se copiilor un program bine gândit

de activitate, de odihnă, de joacă, de mişcare în aer liber, de somn şi de alimentare.

Experienţa ne arată că în alcătuirea unui program de viată eficace e necesar să se ţină

seama de câteva principii generale. Să dozăm efortul copiilor (sa nu-i supraîncărcăm) in

raportul cu capacitatea organismului lor, adică să avem în vedere atât vârsta, cât si

particularitățile lor individuale; să gradăm activitățile copiilor – să pornim de la ușor la greu –

atât în munca intelectuală (cât, de exemplu, îsi efectueaza temele), cât si în munca fizică (când

ne dau ajutor în gospodărie); să alternăm munca cu odihna, să alternăm si unele activități cu

altele, după cum este foarte necesar să dozăm timpul copiilor (cât să muncescă, cât să se

odihnească, să se recreeze și să se distreze, cât să doarmă, când și cât să manânce).

Din cele arătate până acum reiese că o viată ordonată, un regim rațional nu se pot

obține decât printr-o îndrumare sistematică a copiilor de către parinți. Dar ca să-i îndrumăm

bine trebuie să stim și ce să le cerem, cât să le cerem și când să le cerem să le îndeplinească,

adică să stim să formulăm anumite cerințe potrivit cu vârsta și necesitățile lor, ca apoi să

urmărim și realizarea cerințelor.

În interesul copiilor lor e util ca parinții să cunoască și cerințele de bază ale regimului

școlar, formulate în regulamentul de ordine interioară al școlii. Părinții vor putea astfel mai

bine sprijini școala in educarea copiilor lor. Cu tact și răbdare, părinții au datoria să discute cu

copiii conținutul prevederilor din regulament, să le explice necesitatea respectării ordinii și

disciplinei atât în școală, cât și acasă. Numai înțelegând cerințele, copiii le vor respecta și se

vor încadra în mod conștient în ordinea ce le-o stabilim prin regim, ceea ce le va ușura mult

formarea și pastrarea unor deprinderi pozitive.

Firește, regimul rațional de viață nu este un scop în sine, el constitue numai un mijloc

de educare. Nu introducem ordinea în viața copiilor de dragul de a-i îngradi, de a-i înfrâna, ci

pentru a-i sprijini să se obișnuiască să-și dozeze just toate actele necesare vieții. Ce ar fi dacă

în familia noastră fiecare s-ar culca când ar vrea, ar mânca la ore nepotrivite, ar cânta când

alții trebuie să se odihnească, ar merge la slujbă, la școală când ar pofti? Viața ar fi un haos.

Fără a însemna constrângerea, ordinea implică însă respect față de societate, față de cei din

jur, îndeplinirea cu strictețe a unor cerințe igienice, educative. Dacă pentru cei mari condițiile

de viață ordonată, sănătoasă sânt importante, cu atât mai mult sânt importante pentru copiii

noștri, care sânt în creștere, în dezvoltare.

Pentru a nu fi o formă goală și a deveni eficient, regimul se cere adaptat la condițiile

concrete de viață ale fiecărei familii. El trebuie să fie în concordanță cu programul de muncă

al parinților, cu nivelul de dezvoltare al copiilor, cu capacitațile lor individuale. Regimul

22

diferă de la o perioadă de vârstă la alta. Dacă intr-o familie ambii parinți muncesc și au mai

mulți copii, cerințele pentru cei mai mari vor fi altele decât pentru cei mici; unele sarcini ale

mamei pot fi preluate de copiii mai mari, care vor ajuta pe frații mai mici la învățătura, fie la

formarea deprinderilor de autoservire (cum să se spele, să se îmbrace, să-și păstreze lucrurile

etc.).

Regimul se schimbă potrivit cu vârsta copiilor. Nu putem avea aceleași cerințe pentru

copiii din clasa I ca pentru cei din clasa a VI-a sau a VIII-a. Copiilor cărora li s-au format

deprinderile igienice și de autoservire, cum sânt cei de vârsta de 13, 14 ani, nu le vom mai

cere noi să-și îngrijească obiectele de îmbracăminte – o vor face din obișnuință -, dar le vom

introduce alte cerințe în cadrul activităților gospodărești : să așeze masa, să cumpere zilnic

pâinea sau ziarul, să aibă grijă de repararea unor obiecte mici care se strică etc.

Un regim minuțios întocmit nu poate să nu țină seamă de particularitățile individuale

ale copiilor. Dacă unii copii sânt mai lenți în mișcări, îsi îndeplinesc mai greu sarcinile școlare

care le iau și mai mult timp, ne vom strădui ca în program să le atribuim destul timp pentru

acestea, dar să-i obișnuim punctualitatea strictă și să nu lase lucrurile începute neterminate.

Copiilor care, dimpotrivă, sânt conștiincioși care pot trece ușor de la joacă la munca de

învătare și doresc să se ocupe și de unele activități ce-i interesează în mod deosebit – de

exemplu, să facă lectură, să construiască mici aparate tehnice, să deseneze, să cânte la un

instrument oarecare – le vom alcătui programul așa fel, ca sa-și poată satisface și aceste

dorințe, dar nu-i vom lăsa să exagereze, să se surmeneze.

Regimul se stabilește în funcție de etapele anului școlar: perioada de școală, perioada

de vacanță și chiar în cadrul etapeler din timpul unui trimestru. Unul va fi regimul în timpul

recapitulării materiei, când copiii depun mai mult efort, și altul în zilee obișnuite de școala.

Cu toate adaptările pe care i le facem, regimul trebuie să corespundă cerințelor

generale de stabilire a timpului necesar copiilor pentru autoservire, pregătirea temelor,

activitatea școlară, treburi în gospodărie, somn, masă, activități recreative, să alterneze munca

cu odihna, perioadele de veghe cu cele de somn, timpul petrecut în casă cu plimbările și

sportul în aer liber, mișcarea cu activitățile sedentare. În felul acesta, familia va asigura

condițiile necesare pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, pentru întărirea continuă a

sănătății lor.

Organizând corect viața copiilor,familia își poate realiza mai ușor sarcinile complexe

ce-i revin alături de școală și de organizația de pioneri, pentru educarea lor comunistă

multilaterală. Regimul corect de viață îi va obișnui pe copii să-și organizeze munca în așa fel

încât să respecte programul școlar, să-și pregătească totdeauna temele. Aceasta înseamnă că li

23

se formează deprinderi de disciplină în muncă, de disciplină comunistă. Disciplina în muncă

va constitui un ajutor prețios pentru îmbogățirea necontenită a cunoștințelor copiilor.

Regimul corect îi obișnuiește pe copii să-și formeze deprinderi de ordine, de

curățenie , să-și cultive gustul pentru frumos, să-și întreebuințeze cu folos și plăcut timpul

liber,să se odihnească, să se joace.

Vedem deci că organizând bine viața copiilor le formăm o atitudine corectă față de ei

înșiși, față de alții, față de îndatoririle lor în familie, în școală și în societate, ceea ce

reprezintă ,,profilul lor moral”.

De bună seamă, să nu ne facem iluzia că regimul de viață o dată stabilit,oricât ar fi el

de bine chibzuit, poate acționa de la sine. Esențialul este, în acestă privință, ca regimul să nu

rămână literă moartă, ci să fie aplicat cu toată hotărârea.

Ordinea o dată stabilită, nu trebuie schimbată, fără o motivare serioasă. Procedând

astfel,copiii pot căpăta deprinderi negative. Sânt unii copii care nu învață în timpul stabilit în

program, prelungind jocul sau alte ocupații distractive pentru că pur și simplu, n-au dispoziție.

Dacă nu vom fi destul de fermi, copii vor crede că ordinea din vița lor poate fi încălcată după

simplele lor capricii. Dacă, de exemplu, le cerem respectarea gimnasticii de dimineațp sau a

unor sarcini de autoservire – aranjarea patului, periatul îmbrăcămintei etc. – numai în unele

zile, iar în altele uităm să-i controlăm dacă le-au respectat, rezultatul va fi nepăsarea,

neglijența, iar ordinea în viața lor va slăbi. La fel se va întâmpla și în cazul în care mama sau

tatăl vor ceda ușor stăruințelor depuse de copii ca să lase mai mult la joacă ori ca să se ducă la

cinematograf sau ca să citească până noaptea târziu. Acestea vor fi în dauna altor activități.

Copiii nu vor mai avea timp să-și pregătească temele, li se va tulbura regimul de somn și de

aici urmări neplăcute atât în ceea ce privește însușirea cunoștințelor, cât și pentru sănătatea

lor.

După ce am urmărit aspectele generale ale regimului de viață al copiilor în familie, să

încercăm să discutăm unele probleme privind aspectele lui particulare.

24

1.4 Odihnă, timp liber

Ca și activitatea, odihna face parte din viața copiilor.

Putem vorbi despre doua feluri de odihna: pasivă și activă. Somnul de noapte și de

peste zi, precum și șederea întinsă în pat sau pe un scaun comod, fără nici un fel de

preocupare, în care repausul este total, fac parte din odihna pasivă. Repausului însoțit de

activități mai reduse, plăcute, interesante, recreative, pe care le efectuăm în timpul nostru

liber, îi dăm denumirea de odihnă activă.

Copiii se odihnesc la școală în recreații, acasă, după mese sau în micile pauze facute

între efectuarea temelor, precum și în timpul nopții. Numărul de ore ce le rămâne după

efectuarea temelor constitue ceea ce se denumește obișnuit timpul liber, când pot să

desfăsoare o gamă întreagă de activități interesante și să se distreze. În timpul liber copiii au

posibilitatea să se joace, să citească, să vizioneze spectacole, să vizioneze muzee, expoziții, să

facă sport. Tot odată ei pot ajuta la treburile gospodărești și pot desfăsura activități legate de

anumite preocupări personale ( întocmirea de colecții de plante, pietre, insecte, timbre).

Respectând timpul liber al copiilor, părinții îi vor îndruma totodată să-l folosească cât mai util

După cum se știe, o însemnătate deosebită pentru educarea copiilor are jocul. De când

sunt copii pe lume există și jocuri, fiecărei vârste a copilăriei corespunzându-i jocurile ei.

Până la vârsta școlară, jocul are pentru copii aceeași valoare ca și învățătura pentru

școlari, căci toate forțele spirituale ale copiilor mici se dezvoltă în joc. Prin joc își satisfac ei

nevoia de activitate, de mișcare, de cunoaștere a mediului înconjurător. A nu lasa copiii să se

joace înseamna a-i lipsi de o mare bucurie, iar pe noi de un admirabil mijloc educativ.

Nu trebuie să credem, că odată cu intrarea în școală copiii au terminat cu jocul sau că

jocul i-ar putea influența în rău la învățătură. Dimpotrivă, chiar în școală, pentru copiii din

primele clase se folosesc multe procedee de predare în care sunt incluse și elemente de joc.

În majoritatea cazurilor, jocurile sunt însoțite de jucării. Se știe că, în general, jucăria

are prin ea însăși un rol educativ. Manevrând felurite jucării – potrivit vârstei și înclinațiilor-,

25

copiii au posibilități sporite de a cunoaște mediul lor de viață, de a-și dezvolta curiozitatea și

dorința de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi. Este ușor de înțeles, așadar, de ce de

la jucăria tehnică, de exemplu, se trece mai repede la armodelaj, iar apoi la activitatea tehnică.

Jocurile copiilor de vârstă școlară se desfășoară mai mult în colectiv. Cei deprinși cu

jocurile în comun se vor obișnui mai ușor cu cerințele vieții în colectiv, atât în școală cât și în

afara ei. Treptat, ei își formează însușirile necesare la maturitate pentru un cetățean demn al

societății socialiste. Deci să-i lăsăm pe copii să se joace împreună; mai mult chiar, să-i

stimulăm la aceasta. Copiii trebuie să-și trăiască copilăria cu cei de vârsta lor, să zburde, să fie

veseli; stând izolați, sau numai în anturajul maturilor, bătrânilor, ei pot deveni morocănoși,

distanți, nesociabili. Desigur, nu-i vom lăsa pe copii de capul lor; copiii sunt copii, și, când se

prind la joacă uită că mai au și altceva de făcut.

De altfel pentru copii jocul e ceva serios; el este în fapt o activitate, un prilej de

manifestare a comportării lor. De aceea important este controlul comportării lor în joc. Să-i

deprindem să fie corecți și cintiți în joc, căci așa vor fi și în celelalte activități dacă vor înșela,

vor fi brutali în joc, tot astfel se vor comporta și-n alte împrejurări. Să nu uităm că jocul în

colectiv, bine îndrumat de noi, este un excelent mijloc educativ pentru formarea unor

deprinderi necesare în conviețuirea socială și tot odată pentru înlăturarea deprinderilor

dăunătoare colectivului și individului.

Pe măsură ce copiii cresc, este firesc ca locul principal din timpul liber să nu-l ocupe

numai jocul, ci și alte activități. Fetițele din clasele mici se vor juca cu păpușile, cu mingea, cu

coarda etc., căci simt plăcerea jocului și nu trebuie să le-o răpim. Dar mamele vor avea grijă

să le formeze și deprinderea de mici gospodine. După ce le-au învățat să facă rochițe pentru

păpuși, este bine să le învețe să coasă și nasturi, butoniere, sa țeasă un ciorap, să sulfileze, să

confecționeze singure un guleraș, o bentiță, să spele și să calce batiste, gulerașe, rochițe. De

altfel, acestea le învață fetele și la școală, așa că mamele nu vor mai pierde prea mult timp.

Atât fetele, cât și băieții să fie învățați să fiarbă ceaiul, laptele, să curețe zarzavatul, să spele

vasele, să așeze masa, să-și facă patul, să măture și să șteargă praful, să țină ordine la locul în

care învață, în dulap etc. Dar să fie obișnuiți să facă micile servicii cu dragoste, cu voie bună,

să simtă că și ei își dau contribuția la viața de familie. Din când în când să evidențiem copiii

pentru calitățile lor de gospodari și mai ales să avem grijă să nu-i supraîncărcăm.

Este o adevărată mândrie pentru părinți care au știut să-i îndrumeze pe copii la timp

cum să se autoservească; dar a exagera în a-i face ,,gospodari” înseamnă a-i sustrage de la alte

îndatoriri. Iată ce descoperă, vorbind cu părinţii, diriginta Marioarei, elevă în clasa a VI-a,

care venea la şcoală cu temele neînvaţate.

26

- Cu ce se mai ocupă fetiţa acasă, în afară de efectuarea temelor? întreabă diriginta pe

mama elevei sale.

- Păi, e mare, are 12 ani şi mă ajută şi ea, cum o ajutam şi eu pe maică-mea: face

mâncare pentru ăi doi mai mici, îi spală, îi îmbracă, curăţă prin casă, mai mătură curtea, mai

dă la găini şi ...are grija casei ...este gospodină!

- Bine, dar temele când crezi d-ta că le va face dacă are toată grija casei? Învățătura e o

muncă serioasă, care cere timp și liniște ca s-o poți îndeplini – încearcă diriginta să-i explice.

-Școala e floare la ureche pe lângă ce-ți cere casa, tovarășe profesoară. Și eu am făcut

așa- și am crescut.

-Da, știu, dar erau alte timpuri. Nu se ocupa nimeni de d-ta. Să trimiți fata la școală

dimineața de la ora 9 până la ora 10:30, ca să-și poată face temele, și apoi va face și

gospodărie.

-Aoleu! Păi, cine să vadă de ăia mici?

-Știu că cei mici au unul patru ani și celălalt cinci ani; e bine să te mai ocupi și d-ta de

ei. De ce nu-i dai la grădiniță?

-Păi, tot o am pe ea! ...

În perioada copilăriei, lectura trebuie să ocupe un loc important. La școală li se

recomandă copiilor, după vârsta lor, ce cărți să citească, iar părinții grijulii se interesează

totdeauna dacă copiii lor au de unde să și le procure.

Cartea este astăzi la îndemâna oricui. Sunt cărți și reviste care contribuie în mod

deosebit la formarea deprinderilor de comportare civilizată, deprinderilor igienice,

deprinderilor de muncă; alte, la formarea sentimentelot înainte ca: patriotismul socialist,

internaționalismul proletar, sentimentul de respect pentru oamenii muncii etc. Cartea îi învață

pe copii să vadă, să cunoască lumea, să găsească exemple frumoase, bune de urmat, să se

bucure de tot ce este bun în viață și să se ferescă de ce este rău.

Aici avem în vedere atât literatura beletristică- versuri, proză literară- , cât și literatura

științifică. Cunosc copii asupra cărora lectura unor valoroase opere clasice sau contemporane

au avut o înrâurire pozitivă, hotărâtoare. Care dintre copiii noștri nu se simte atras de faptele

mărețe ale unor eroi care prin însușirile lor repurtează victorii asupra celor ce asupresc și

nedreptățesc sau ale luptătorilor pentru libertatea și fericirea poporului? Micii cititori își aleg

ca model eroii pozitivi din cărți, vor să se asemene acestora și se simt profund jigniți când

sunt asemănați cu diverse personaje negative, care le-au stârnit lor îmșile repulsie, dispreț,

ură.

27

Câtă plăcere fac copiilor acele descrieri artistice în care recunosc locuri vizitate de ei

sau care le înflăcarează imaginația?

Şi oare mai este cazul să insist și asupra importanței pe care o are literatura științifică pentru

formarea posibilități copiilor noștri? Să privim cu atenție interesul cu care ei citesc broșurile

și carțile nu numai de literatură ștințifico-fantastică (care le înaripează imaginația și le

formează gustul pentru știinșă), ci şi de popularizarea a știnței (care răzpund setei lor de a-și

însuși și clarifica feluritele cuceriri ale științei și tehnicii) .Literatura ştiinţifică contribuie atât

la formarea concepţiei ştinţifice despre lumea a copiilor, cât şi la lărgirea orizontului lor

științific, la pregătirea lor pentru îmbrățișarea unei profesiuni în viață.

De bună seamă, avem obligația de a îndruma și de a controla îndeaproape lecturile

copiilor, spre a-i feri de aceea ce nu corespunde vîrstei lor sau le poate fi chiar dăunător și a le

da posibilitatea de a face numai lecturi utile și plăcute.

Este necesar ca din timpul liber al copiilor să se rezerve pentru lectură până la o oră, o

oră și jumatate zilnic, după efectuarea temelor, iar duminica chiar mai mult. În vacanțe,

timpul pentru lectură se va mări, fără însă a se exagera. În nici un caz nu este bine să fie lăsați

copiii să citească pâna la istovire și mai ales pâna noaptea târziu.

Lectura, teatrul, cinematograful, vizionarile la televizor, audițiile la radio vor completa

în mod firesc și interesant timpul liber al copiilor.Dacă în unele familii nu este nici radio, nici

televizor, părinții pot îndruma copiii la căminul cultural, la casa pionierilor, la școală, unde

sunt organizate astfel de audiții și spectacole.

Petrecerea timpului în aier liber s-a devedit todeauna a fi un bun mijloc educativ. În

această privință copiii de la sate sunt mai favorizați decât cei de la oraș. Ei gustă din plin

natura, cu toate frumusețile ei. Ei cunosc fructele, legumele, animalele, plantele în toate

dezvoltarea și varietatea lor. Merg la câmp, la pădure, pe ogor, ceea ce contribuie călirea

organismului lor.

Pentru copiii din orașe este ceva mai greu, mai ales că unii, în loc să folosească

terenurile sportive din cartier, taberele de pe malurile lacurilor, ștrandurile, taberele de curte

de pe lângă școli, unde sunt supravegheați de cadrele didactice, unde specialiști îi învață

sporturi si jocuri interesante, stau îngrămădiți pe străzi, înghesuindu-se după câte o minge,

țipând, alergând în praf, gâfâind, de parcă ar fi niște salbăticiuni și nu copiii noștri.

Pentru copiii din blocuri se pot organiza de catre părinți ieșiri în parcuri, pe terenurile

de joc, de sport, sub supravegherea, cu rândul, a mamelor gospodine.

Din când în când se pot face, împreună cu părinții, plimări în aer, excursii în

împrejurimile comunei sau oreșului, fie pe jos, fie cu bicicleta sau cu alte mijloace. Aceasta

28

sunt un bun prilej ca părinții să povestească copiilor câte ceva din istoricul locurilor vizitate,

din realizările noi ale regimului nostru democrat-popular, să le vorbească despre rportul lor în

munca colectivă, sădind asfel dregostea față de locul natal și ocupându-le timpul în mod

instructiv.

Cu prilejul excurziilor, e util să îndrumăm copiii să adune plante, pietre, insecte, pentru

a-și întocmi colecții, pe care le vor aranja în zilele când nu pot ieși din casă.

Nu trebuie să fie uitate nici expozițiile, muzeele regionale, raionale, unde copiii pot vedea și

admira multe locuri frumoase și interesante.

Toate acestea le cor fi de folos pentru lărgirea orizontului cultural, îmbogățindu-le

fondul de reprezentări necesare pentru înțelegerea multor lucruri explicate în școală.

29

Capitolul 2. Educația pentru timpul liber

Omul care întrebă, află. Celui care bate, i se va deschide. Dar cel care își pune sieși întrebări este cu adevărat unom rațional. Harul fiecărui om, în orice domeniu, stă exact în puterea de a fi conștient de ceea ce face. De a i se dărui. Un om se îndoia de tot ce vedea, de tot ce întâlnea, de orice simțea și gândea. Întâlnim însă un om care săpase o fântână. Îi limpezea apele după metode numai de el știute, le colora în albăstruiul care însetează privirea. „ Uite, îi spuse fântânarul, atunci când termin de săpat o fântână, de ziditși limpezit apele, la sfârșit pentru o clipă, în luciul răcoros chipul lui Dumnezeu. Această înfățișare de o clipă îmi dă puterea să sap alte fântâni, să izbăvesc. Pentru această clipă, nici mărturisită viața e o răsplată mai presus de meritele mele”(Adrian Alui Gheorghe).

30

2.1 Cum ne petrecem timpul liber

Timpul pe care elevul îl are la dispoziție se divide în timp necesar folosit în procesul

instructiv-educativ la școală și pentru munca independentă de acasă, pentru pregătirea lecțiilor

timp liber, utilizat pentru joc, distracții, plimbări și timp de odihnă, consacrat în special pentru

somn.

Ce înțelegem prin timp liber? Iată câteva păreri semnificative:

- o anumită perioadă de timp din viața omului (zilnic, săptămânal, anual) în care se

poate conduce după propriile imbolduri, alegând acele activități și preocupări care

răspund cel mai potrivit înclinațiilor și dorințelor sale personale (Erich Weber).

- un ansamblu de activități în care individul poate să se dedice din plin, după

preferințe fie pentru a se reface, fie pentru a se distra, fie pentru a-și dezvolta

informarea sau formarea sa dezinteresată, după ce și-a îndeplinit obligațiile sale (J.

Dumazedier).

- timpul în care trebuie să faci ceva util, aducător de câștig și succes, în care să înveți

ceva ,,din care iese ceva” (teoria utilitaristă).Timpul liber al elevului preadolescent

se refreră la ,,timpul organizat și cheltuit în autodeterminare” (A.Vasilescu).

Autodeterminarea implică opţiunea pentru o anumită activitate şi decizia asupra

activității pe care o va desfășura în timpul liber. Deliberarea se intemeiază pe

motivația privind valorile culturale, pe convingerile despre modalităților de

petrecerea timpului liber șe pe îndemânările și eforturile pe care cu tact și eleganță le

transmite dirigintele.

31

Resursele timpului liber se pot identifica în organizarea activității și în perfecționarea

abilităților a tehnicilor de muncă ce conduc la economisirea timpului dar nu la reducerea

timpului de muncă.

Activități utile și plăcute de petrecerea timpului liber:

- de destindere (odihnă);

- de divertisment (distracție);

- de dezvoltare (cultură);

Cum ne petrecem timpul liber? Satisfacerea intereselor preadolescentului în timpul liber

se realizează organizat prin grija școlii, a dirigintelui, care atrage pe elevi în activități în afară

de clasă și extrașcolare. Acasă folosirea timpului liber se concretizează în jocuri și diferite

activități cu frații, pritenii și copiii din vecini, lectură, urmarirea programelor radio și TV,

plimbări, vizite etc.

Aceste activitpți trebuie să se încadereze în regimul zilnic ca să nu irosească și să nu

stânjenească timpul și forțele necesare învățării (apar cazuri de practicare în abuz a unor

activități distractive ca, vizionarea TV, unele jocuri sportive sau chiea a unor activități de

dezvoltare, ca învățarea unei limbi străine sau a unui instrument muzical, meditații etc.) Elevii

pot înțelege că, activitățile, chiar dacă au un conținut folositor și plăcut, dacă sunt precticate

abuziv, fie că supraîncarcă timpul, fie că-l irosesc. Dacă nu-și aleg activitățile potrivite și nu și

le organizează rațional fără o inițiere, orientare și întrebuințare judicioasă, ei pot pierde prin

risipă, ,,bogăția” timpului liber, îndreptându-se spre oboseală, spre superficialitate, și

pasivitate.

Deci, timpul liber poate deveni un bun prieten sau un dușman al omului. Alese și bazate

echilibrat și adecvat vârstei și intereselor și aptitudinilor, activitățile de tim liber pot contribui

la îmbogățirea vieții spirituale și dezvoltarea capacităților creatoare, la deconectarea, refacerea

și înviorarea organismului și la stimularea bunei dispoziții, a bucuriei trăirii timpului.

32

2.2 Timpul liber în natură

,,În relațiile om-natură trebuie abandonat spiritul de cucerire și îmbrățișat cel de

asociere”. (Bertrand de Jovenal).

Una din formele de folosire a timpului liber este petrecerea lui în mijlocul naturii.

Frumusețile și bogățiile naturale ale țării noastre cât și cele create de om te cheamă să le vezi,

să le cunoști, și să le admiri, să-ți îmbogățești mintea și să-ți umpli inima de bucurie și

mulțumire. Însă, numai o contemplare seacă a frumuseților naturale ale patriei noastre nu este

de ajuns ci se impune o explicație și o înțelegere mai adâncă.

Pornind de la analiza versurilor lui M. Eminescu ,,Vino-n codru la izvorul/Care trmură

pe prund/ Unde prispa cea de brazde / Crengi plecate o ascund” , la versurile lui J.

Prevert: ,,Atâtea păduri smulse pământului / și masacrate / și distruse /transformate în material

pentru rotative./ Atâtea păduri sacrificate pentru / paste de hârtie / a miliardelor de ziare care

atrag / anual atenția cititorilor asupra / pericolelor devastări pădurilor” , vom înțelege legătura

omului cu natura, ca prietenul său dușmanul său.

Natura cheamă și primește pe om în mijlocul ei ca pe un prieten, dar el a poluat-o:

aerul, apa, mediul de viață au devenit nocive din cauza rezidurilor și deșeurilor industriale, a

gazelor de eșapament, a zgomotului, a neglijenței omului.

,, Nu poți să clădești o societate sănătoasă pe o natură bolnavă” (M. Malița)

1. Impresiile plăcute și neplăcute dintr-o excursie sau din tabără(la munte sau la

mare):

33

,,... în timpul liber fugim în natură cu familia, cu colegii, cu prietenii. Fugim. Cei de la

munte fug la câmpie, cei de la câmpie fug sus la munte, unde la izvor și aer curat la soare,

iarbă verde și liniște. De ce fugim? Fugim, firește, de zgomotul orașului. Probabil din cauza

asta tranzistoarele zbârnie atât de puternic pe iarbă verde și îi fac să duduie pădurea. Fugim de

aerul îmbâcsit . Probrabil de aceea prin luminișurile înmiresmate automobiliștii lasă ca repere

ale emananțiilor țevilor de eșapapament petele negre de ulei. Fugim firește de avitaminoză.

Probabil de aceea, în urma noastră rămân în smeuriș coloratele pungi din plastic și mormane

de cutii cu buzele de tinichea răsfrânte...”

Din copilărie omul trebuie să învețe să ocrotească natura. Aceasta să devină o

preocupare importantă pentru timpul liber..

Ocrotirea naturii începe cu mușcata din fereastră, cu canarul sau cu pisicuța, cu cățelul

sau pasărea în care să nu ochim cu praștia ci să-i oferim câteva fărâmituri de pâine. Nu mila

de viețuitoare, ci respectul este necesar unei adevărate prietenii cu natura și pentru a deveni

apărătorii ei.

2. ABC-ul ocrotiriinaturii: observarea naturii după un plan, întocmirea calendarului

naturii, cu observații ecologice, cercetarea apelor poluante, a aerului poluat, a

zgomotului ca sursă de poluare, poluarea prin gunoaie și reziduri și altele.

3. Înființarea și activarea clubului ,,Prietenii naturii”.

Calendarul clubului:

- ziua mugurilor- a doua duminică din februarie ;

- ziua păsărilor - 1 martie ;

- ziua clorofilei - prima duminică din aprilie ;

- ziua pădurii- prima duminică din mai ;

- ziua ocrotirii mediului- 5 iunie ;

- ziua ciupercilor - prima duminică din septembrie;

- ziua cocorilor - prima duminică din octombrie ;

- ziua fulgului de nea - prima zăpadă;

- ziua clubului - data înființării ;

Recomandări de activități practicede timp liber desfășurate în natură:

- grădinăritul

- colectarea, conservarea și ambalarea plantelor medicinale.

- cunoașterea modului de preparare și administrare în terapia unor boli;

- cunoașterea importanței creșterii iepurilor, a diferitelor rase și întreținerea lor

34

- creșterea porumbeilor ornamentali sau pentru pregătirea pentru zborul de

performanță ;

- creșterea păsărilor domestice păsărilor domestice ;

- alcătuirea și îngrijirea unui acvariu ;

- albinăritul;

Alte activități independente recomandate pentru timpul liber:

- formularea unor propuneri referitoare la salubrizarea cartierului;

- desenarea unor afișe, găsireaunor sloganuri care să reliefeze interesul copiilorpentru

ocrotirea mediului ambiant ;

- drumeții în parc – cu activitatea practică de îngrijire a unui colț din parc ;

- în vacanțe, participarea la drumeții cu marcarea unor trasee turistice și cu îngrijirea

unor rezervații naturale mai apropiate.

Contactul cu natura fructifică puterea creatoare, lărgește orizontul de cunoaștere al

elevului, determină o confruntare și evaluare a modului său de a gândi în fața unor realități,

crește experiența de viață și intensifică trăirile afective.

,, Natura poate șă-ți slujească de carte , de profesor , de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți

procură cu mici mijloace tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această carte”.

35

2.3Televizorul, stăpânul timpului

Într-un interval de timp surprinzător de scurt în lumea civilizației ultratehnicizate a

apărut ,, o nouă stea de primă mărime și strălucire” cum se spune în astronomie: televisorul.

Această cutie din lemn şi material plastic, din metal şi sticlă ocupă locul numărul unu în

inventarul tehnic al caselor noastre, căruia îi dedică în fiecare seară un adevărat ritual şi în

care investim mult timp şi interes. Creditul de care se bucură televizorul în rândul populației

se basează, desigur, pe multiple și justificate motivații, printre care posibilitatea utilizării într-

un cadru intim. Televizorul oferă posibilitatea de a ,,consuma” la domiciliu, fără un efort

special, variate acte de cultură cum sunt: filme adaptate la micul ecran, spectacole de teatrul,

concerte etc. De un mare interes se bucură emisiunile permanente cu caracter cultural general:

,,Telenciclopedia”, ,,Atlas”, ,,Noi frontiere” etc. şi cele de divertisment ca Tezaur folcloric,

Ora 25, Turnul Babel etc. ca și emisiunile de jocuri și concursuri, emisiunile sportive.

Prin intermiediul televizziunii, care este tot mai mult conectată la sistemele comunicării

prin sateliți ai planetei noastre, omul poate participa, desigur, indirect, la diferite evenimente

artistice, politice, aportive, culturale sau de altă natură, ce se petrec uneori la distanțe de mii

de kilometrii televiziunea a transformat Terra într-un ,,sat mondial”, cum spune A. Moles,

deoarece cu ajutorul ei au fost desfiinţate graniţele dintre ţări şi popoare, dintre categori

sociale, distanţele spaţile sau temporale s-au micşorate. Simultant, aproape toate populaţia

Terrei poate urmări programe TV. de interes deosebit, trăind sentimente participării la viaţa

cetăţii. Astfel televiziunea dobândește certe perpective să devină cel mai solicitat instrument

36

al celor care vor să-și autodesăvârsească pregătirea pentru viață, pentru muncă, pentru cei care

vor să se cultive, de aceea este considereat și prietenul casei.

Limbajul televizorului este mai direct și mai sugestiv, mai plastic și mai convingător

chiar de cât limbajul obișnuit. Știm foarte bine, din acest punct de vedere, că ,,o singură

imagine valorează cât mii de cuvinte.” Ecranul televizorului se transformă din acest motiv

într-un ,,ochi ciclopic” care uneori pur şi simplu ne hipnotizează, ne introduce în lumi

imaginare, conferindu-ne senzația că evoluăm, pe moment, în aceste luni. Și cel care este în

cea mai mare măsură absorbit de spectacolul TV. este indiscutabil copilul, preadolescentul,

adolescentul. Foarte receptiv la mesajul vizual, el urmărește concentrat la

maximu ,,spectacolul”, devenind captivul unei pariculare stări fiziologice și perceptiv –

motorii (adesea cu efecte stresante).

Prin potențialul sau de impresionabilitate, televiziunea ne oferă o realitate ,,mai reală”

chiar de cât realitatea însăşi.

Este clasic exemplul copilului care, aflându-se cu părinţii săi la Niagara şi admirând

grandiosul spectacol vizual și auditiv al cascadei a declarat stupefacția părinților: ,,această

cascadă atunci când am vazut-o la televizor era mult mai frumoasă”. Şi, într-adevăr, copilul

mu minţea şi nu exagera, penreu că filmările efectuate din elicopter, cu tehnici speciale şi

prezentate pe micul ecran expluatau incomparabil mai intens marea lui impersonabilitate.

Televizorul reprezintă din anumite puncte de vedere calul troian pe care civilizația tehnicistă

îl introduce în casele noastre spre a ne îndepărta în bun de valoare care este liniștită.

Desigur, televizorul poate fi considerat, în general un prieten, un educator și un putenric

factor educativ, o sursă de moderne. Dar, nu de puține ori apar pe micul ecran emisiuni care

oferă modele ce nu sunt în concordanță cu nevoile și tradițiile morale românești. În ultima

vreme pe canalele TV și pe casete video se difuzează emisiuni care prezintă evenimente

șocante, dezgustătoare, tragice (bătăi, viol, omoruri) fară să se ia atitudine, sub pretextul că

oameni trebuie ă afle adevărul, oricât de dur ar fi acesta.

Mulți psihologi apreciază că astfel de programe, care solicită o participare afectivă mult

mai mare din partea telespectatorilor, pot avea efecte extrem de dăunătoare asupra psihicului

copiilor și tinerilor. Societatea este astfel percepută ca fiind mai violentă decât este în

realitate, iar cei care sunt amenințați devin adesea și cei mai agresivi. Iată cât de necesare sunt

explicațiile asupra unor emisiuni TV pentru a-i informa pe elevi asupra criteriilor de apreciere

și formularea a unor judecăți și atitudini corecte.

37

În pregătirea elevilor ca telespectatori a fi bine să plecăm de la ideea că ei, când vor fi

maturi vor trebui să se confrunte cu viața de aceea să nu-și ,,petreacă” tinereţea pregătindu-se

să-şi ,,facă viaţa” mai târziu.

Cercetările medicale și de educație sanitară din lume și de la noi din țară au subliniat

că ,,bombardarea” continuă a creierul copiilor și adolescenților cu anume filme TV, cu

programele dense și lungi de sâmbătă seara și de duminică alcătuite, de regulă, din încercări

sportive de tot felul, filme polițiste și seriale generate de suspans, vizionate da capo al fine,

generează oboseală, tulburări de somn, coșmaruri, stări de instabilitate, nervozitate și

randament școlar redus.

Pentru a nu transforma televizorul în stăpânul timpului nostru, prin folosirea sa abuzivă,

trebuie să ne îngrijim de însușirea unor criterii de apreciere și selecție a programelor și

ancorarea puterii de a le aplica, de formarea conduitei raționale de telespectator.

,,Căci, televizorul este un extraordinar instrument de deconectare și mai ales de

îmbogățirea spirituală fiind considerat cu adevărat marele pedagog al epocii noastre. Se pare

că la televizor nu vom renunța, pentru multiplele sale valențe pozitive, după cum omenirea nu

a renunțat și nu va renunța și nici la avioane deși ele servesc uneori pentru transportul

bombelor ucigătoare”.

38

Capitolul 3. Aspecte ale educației pentru timp liber

în învățământul primar

3.1 Regimul zilnic al elevului

Folosirea timpului se învață. Regimul zilnic al elevului este unul din mijloacele

importante care îl poate deprinde pe elev cu respectarea programului de activitate școlară și cu

folosirea timpului necesar pentru odihnă și destindere, pentru diferite manifestări recreative

necesare creșterii și dezvoltșrii lui armonioase.

Regimul sau programul zilnic al elevului întocmit de profesorul diriginte împreuna cu

părinții, reglementează folosirea timpului în 24 de ore pe parcursul săptămânii. În el se

precizează și succesiunea activității din școală și a pregătirii lecțiilor acasă, timpul pentru

odihnă activă și pentru somn.

Dirigintele îl ajută pe elev să perceapă timpul, folosind ca sisteme de referință: a)

sistemul fizic și cosmic, reprezentat de repetarea fenomenelor naturale cum sunt ziua și

noaptea, siccesiunea anotimpurilor, mișcarea astrelor; b) sistemul biologic constând în

ritmicitatea funcțiilor organismului (stari de somn și veghe, alimentația, ciclurile

mentabolice); c) sistemul socio-cultural (activitățiile specifice școlare, profesionale etc.)

Programul zilnic raspunde acestei ritmicități tocmai prin ordinea și succesiunea regulată

a activităților. Restectarea lui stimulează și reglează bioritmul. Ordinea apare ca o iradiere a

39

armoniei, a echilibrului din exterior spre interiorul personalității ”Când lucrurile pornesc în

exterior o schimbare paralelă se produce curând şi în interior”

Exerciţiul zilnic de respectare a programului formează deprinderi de viață și muncă

organizate și utile care solicită mai puțin energia nervoasă și ca atare împedică apariția

oboselii. Astfel în mișcarea accelerată a timpului omul va fi capabil să reziste problemelor

obsedante ”sunt grabit” , ”nam timp”.

În alcătuirea regimului zilnic este bine să se țină seama de particularitățile de vârstă și

individuale ale copilului, de principalele etape ale anului școlar (anotimp, trimestru școlar,

vacanțe) de curba de efort (zilnică, săptămânală și trimestrială), de asemenea se acordă atenție

alternanției „activitate-odihnă” și pauzelor organizate înainte de instalarea oboselii, pentru ca

refacerea organismului să se obțină în timp scurt. (Pauzele prea dese sau prea lungi

diminuează efectele antrenamentului). Aceste pauze , prin felul cum sunt organizate , asigură

odihnă activă , adică restabilirea capacității de lucru și vioiciunea prin intercalarea unei noi

activități, diferite de ceea care a provocat oboseală (jocuri, exerciţii şi mişcări, plimbări în aer

liber).

Regimul zilnic al elevului bine gândit echilibrat și armonios, acordă timpul necesar

învățării la școală și pentru munca independentă de acasă, timpul liber utilizat pentru joc,

plimbări, sport, distacțiiși însușirea valorii spirituale și timp de odihnă, necesar mai ales

somnului.

Experiența educativă a demonstrat că este mai bine ca elaborarea și respectarea acestui

program dirigintele să colaboreze cu părinții și copiii, pentru că nu se poate da „o reţetă”

obligatorie pentru toţi.” A recomanda unor pacienţi diferiţi acelaşi medicament în acelaşi

dozaj, pronosticând același efect, în același timp ar fi un gest rudimentar, chiar dacă uneori

procedeul dă rezultate”.

Adevărata terapie este capacitatea de a adopta generalul la individualitatea cazului.

Reușita regimului depinde așadar și de neobosita diferențiere, atât în elaborarea lui cât și în

consecvența și fermitatea controlului asupra respectării lui. În acest caz elevul nostru va

înțelege necesitatea respectării unui program zilnic și nu-l va privi ca pe o constrângere; va

avea libertatea de a alege, de a căuta, de a consimți ordinea și de a o încălca mai puțin.

Treptat, elevii simnt nevoia și plăcerea, să treacă în revistă (să facă bilanţul) seara și la

sfârșit de săptămână cele petrecute, cele realizate în raport cu programul zilnic, cu

posibilitățile și perspectivele mai apropiate și mai îndepărtate . se obișnuiește astfel ca

preocupare pentru o cât mai bună organizare și ordonare a timpului (ca sursă de împliniri sau

nemulţumiri), să aprecieze timpul lor după valoarea rezultatelor obținute.

40

3.2 Regimul de duminică

Odihna de duminică va fi odihnă deplină. Întreaga familie fiind acasă, copiii vor lua

prînzul împreună cu părinții, se vor odihni și-și vor rezerva timp pentru plimbare,vizite,

excursii. A respecta odihna de duminică înseamnă a-i asigura copilului sporul în muncă pe

timp de o săptămînă.

Regimul de duminică va fi întrucâtva diferit zilelor de lucru. Pentru a nu se pierde

deprinderile și obișnuințele deja consolidate, se vor respecta și duminica orele de culcare și

deșteptare, orele pentru mese, orele de somn, atât de peste zi, cât și cele de noapte,

gimnastica, autoservirea

Nu vom impune însă ore fixe nici pentru lectură, nici pentru joc; ele vor fi la alegere, în

funcție de programul fmiliei: o oră, două pentru jocuri plimbări în aer liber; o oră și jumatate

pentru lectură, pentru file, pentru muzee etc.

Important este ca familia să organizeze zilele de duminică în așa fel, incât ele să

constitue cu adevărat zilele de odihnă.

Pentru intocmirea programului de duminică este bine să fie întrebați și copiii ce dorințe

au și să introducem în program activitățile corespunzătoare: vizitarea unor colegi sau primirea

lor în vizită, vizionarea cu alți colegi a unui film sau a unei piese de teatru, a unui muzeu, a

unei expoziții, excursi scurte cu bicicleta, plecarea la ștrand, la schi, patinaj etc. Faptul că în

orice moment cunoaștem dorințele copiilor și modul în care se înfăptuiesc ne dă posibilitatea

să-i controlăm, să le dăm sugestii, să-i îndrumăm.

41

3.3 Regimul de vacanță

Programul vacanțelor are cu totul altă structură. De obicei, regimul din vacanță se fixează

în funcție de modul și timpul în care s-au gândit parinții să-și petreacă concediul impreună cu

copiii, precum și de mijloacele oferite copiilor prin școală: tabere de curte, palate și case ale

pionerilor, tabere la munte, la mare, excursii, cluburi etc.

Ca și pentru fixarea programului de duminică, este necesar să ținem seama de dorințele

copiilor, care vor fi îndeplinite în masura posibilităților. Unii copii vor să-și satisfacă în

vacanță mai mult placerea de a lucra în activități care-i interesează: să danzeze, să picteze, să

cânte la pian, să citească, să lucreze diferite obiecte tehnice, să facă fotografii, să lucreze

dantele, broderii, cusături în puncte, să faca colecții, să scrie poezii etc.

Ținând seama că aceste activități sânt foarte importante pentru dezvoltarea aptitudinilor

copiilor, le vom introduce și în programul vacanței, dar având grijă să le limităm durata,

pentru a nu-i obosi.

Programul din vacanță va trebui să preocupe pe părinți și sub aspectul sănătății copiilor.

Munca de învățare îi obligă să-și petreacă o mare parte din timp stând pe bancă și pe scaun.

Deși în școală lecțiile de educație fizică, diferitele sporturi contribuie la dezvoltarea fizică

normală a copiilor, mai avem destui copii care, din cauza poziției incorecte a corpului pe

scaun sau pe bancă, din cauza că nu-și fac exercițiile fizice dimineața la sculare, nici în

pauzele din timpul efectuării temelor acasă, au unele deformări ale scheletului sau ale

mușchiului. În vacanță avem prilejul să corectăm aceste defecte, prin introducerea în program

42

a sporturilor în aer liber intr-o măsură cât mai mare. De astfel, toți copiii sunt atrași de jocurile

sportive pe care le practică în școală. Grija noastră va fi și de data aceasta să le limităm

timpul, ca ei să nu exagereze, să nu se obosească.

E important să obișnuim copiii să-și întocmească singuri programul unei zile de vacanță;

să-i deprindem să-și ducă viața organizat – nu la întâmplare – iar noi, cunoscându-le

preocupările, îi putem îndruma și supraveghea. De asemenea, e bine să-și întocmească și

programul unei excursii scurte în împrejurimile comunei sau orașului, în pădure etc., în așa fel

ca și pregătirea pentru excursie să le prilejuiască preocupări interesante.

Copiii sunt conștienți de posibilitățile mari ce le oferă satul nostru pentru ca ei să-și

petreacă vacanțele într-un mod cât mai interesant și mai instructiv.

Iată, de exemplu, ce ne spun ei când îi întrebăm cum vor să-și petreacă vacanța:

„Frumoasa vacanță ne va aduce multe bucurii. Eu, în vacanță, aș vrea să fac trei sporturi:

înot, handbal, și călărie. Mai vreau să plec cu clasa și cu școala în tabără. În timpul liber vreau

să citesc din opera lui M. Sadoveanu, vreau să-mi fac un ierbar, să învăț să merg pe

motocicletă. Dacă prietenul meu Mihai rămâne in București, doresc să facem excursii cu

bicicleta...” ( Lazăr C., elev în clasa a V-a B ).

,,Iată că vacanța cea dorită a sosit! Excamă fericită eleva Anca M. Din clasa a VI-a. În

aceasta vacanță copiii se vor odihni și se vor juca în frumoase tabere și colonii la munte sau la

mare, puse la dispoziția lor de către iubitul nostru partid. Eu voi pleca cu părinții și cu sora

mea la munte, unde mă voi odihni, voi face excursii frumoase, voi culege flori și-mi voi face

un insectar”.

,,Acum că vacanța se apropie, sunt nerebdător de a-mi pune planurile în aplicare alături

de părinți, caci gândurile și dorințele mele se vor împlini. Voi avea multe de făcut... declară

cu toată siguranța elevul Dan D. Din clasa a V-a. Cum vine vacanța, plec să vizitez

importantele orase din Moldova, apoi ne ducem la mare, unde vom vizita importantele

descoperiri arheologige. Voi juca fotbal, voi înota... Sper că, cunoștințele căpătate în timpul

vacanței să-mi folosească în clasa aVI-a!”.

,,Eu mă voi odihni două săptămâmi la mare. Apoi mi-au făcut părinţii un program bogat

ca să-mi completez cunoștințele”... notează cu melancolie o elevă din clasa a VII- a, Gabriela

C. ,,Voi face zilnic doua ore exerciții la pian, voi traduce câte două ore din limba franceză, voi

rezolva cțte două ore problemele la matematică, mai am o bibliotecă intreagă pe care s-o

parcurg, pentru asta mi-am rezervat și eu o oră. Apoi voi merge la ștrand cu mama și vom

privi seara la televizor, vom merge la filme... Anul trecut am fost la tabără de curte cu colegii,

43

unde am avut un program minunat. Poate o să mă lase și anul acesta mamica... dar programul

taberei este de trei ori pe săptămână și nu cred că o să am timp!”

Se vede bine că părinţii s-au gândit să-i ocupe foarte instructiv timpul elevei Gabriela

C., uitând însă că vacanţa este destinată mai mult preocupărilor recreative! Această fetiţă,

căreia i se răpeşte mult din bucuriile vacanţei, va intra în noul an şcolar obosită şi plictisită de

învăţătură.

Cele mai multe dintre activitţile pe care le doresc copiii, excluyând pe cele dăunătoare,

sunt acelea ce le revin de drept. Doar vacanţa este a lor! Părinţii se vor îngriji să le-o

organizeze astfel ca, pe cât va fi posibil, să cuprindă într-o măsură justă activități recreative,

distractive, sportive, instructive.

Dacă îi vom lăsa pe copii să-și petreacă timpul la întâmplare, să joace toată ziua fotbal,

volei sau să facă înot, fără ca să-i ducem la muzeu, intr-o excursie, să le stimulăm lectura și

să-i antrenăm în activitățile, ei se vor dezvolta unilateral.

Unii părinți sunt tentați să-i acționeze foarte aspru pe copiii rămași corijenți, răpindu-le

toată vacanța. Este o atitudine greșită, căci și acestor copii trebuie să lise asigure odihna. În

primele săptămâni de vacanță să fie scutiți să învețe, organizându-li-se și lor activități

recreative, sportive etc. Numai după perioada de odihnă li se vor introduce în program ore

pentru învățătură ( una-doua ore zilnic), mărindu-se acest timp pe măsură ce se apropie

examenele de corijență. Chiar dacă respectă pauzele dintre ore, e indicat să nu învețe mai mult

de trei-patru ore zilnic. Învățând prea mult, vor obosi, nu se vor putea concentra, nu vor putea

da randamentul necesar, riscând să aibă un alt insucces, care va aduce după sine repetarea

anului.

Cu câteva săptămâni de începerea noului an școlar (trei sau patru săptămâni) este indicat

să se introducă în programul de vacanță câteva ore pe săptămână (una sau doua pe zi) pentru

activități instructive, cum ar fi: citirea cu glas tare, exerciții de scriere, exerciții de socotiti

pentru copiii din clasa I-IV, exerciții gramaticale, rezolvări de probleme etc., pentru cei din

clasele V-VIII, iar pe măsură ce se apropie deschiderea cursurilor von introduce ore fixe de

culcare și deșteptare. Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru a le ușura adaptarea la

regimul din noua etapa școlară.

44

Concluzii

În concluzie, organizarea timpului elevului reprezintă o problemă complexă, care poate

fi abordată din diferite unghiuri de vedere. Astfel, putem vorbi despre o organizare a timpului

luând ca dimensiuni temporale: ziua, săptămâna, trimestrul, anul școlar, vacanțele.

,, Organizarea timpului” se prezintă ca o operație de stabilire a succesiunii diferitelor

preocupări în scopul asigurării îndeplinirii lor în condiții bune cu minimum de efort și în

timpul minim necesar. În bugetul de timp al elevului intră atât satisfacerea obligațiilor școlare

și extrașcolare, cât și a nevoii de odihnă și recreare, de îndeplinire a unor sarcini gospodărești

etc. Ordinea executării diferitelor ocupații se stabilește în funcție de o serie de cerințe. Astfel,

în organizarea timpului necesar pregătirii temeinice a lecțiilor se recomandă a se începe cu o

disciplină considerată de elev a fi potrivită (medie) ca grad de dificultate. O asemenea ,,

deschidere” a programului zilnic pregătește elevul pentru un efort mai mare necesar efectuării

temelor la obiectele mai grele ( matematică, fizică, chimie etc.)

Organizarea timpului începe să devină o chestiune presantă pentru elev. Prin orarul

zilnic ăi lecțiile pe care le are de efectuat elevul, școala este aceea care dictează conținutul

activității ce cuprinde cea mai mare parte a timpului de care dispune elevul în afar procesului

de învățământ. Acest timp trebuie astfel organizat de către elev încât să-i permită buna

pregătire a temelor, servitul mesei, rezolvarea treburilor gospodărești ce cad în sarcina sa,

participarea la activitatea cercurilor, a formațiilor artistice etc. și... joaca.

Folosirea eficientă a timpului de care dispune copilul nu este o chestiune ușoară care se

rezolvă prin simpla recomandare a unor metode și procedee de utilizare a acestuia.

45

Cunoașterea lor este foarte importantă, dar nu suficientă. Ea trebuie dublată de voința și

efortul elevului de a-și respecta ceea ce și-a propus, de punctualitatea și de conștiinciozitatea.

În organizarea timpului elevului trebuie să se aibă în atenție și satisfacerea necesităților

de joc ale copiilor mai mici sau mai mari.

În afara activității școlare și a jocului, elevii trebuie să participe și la o serie de alte

activități menite să contribuie la dezvoltarea lor generală fizică și psihică, cum ar fi: activități

sportive și turistice, activități cultural-artistice, activități gospodărești în cadrul familiei etc.

Activitatea școlară, prin organizarea ei specifică, prin obiectivele pe care le urmărește,

cere cu necesitate di partea elevului formarea unor deprinderi de muncă independentă. În

dobândirea independenței, a libertății, elemente fundamentale ale personalității umane,

determinantă este libertatea gândirii, a inteligenței, cea care permite o emancipare a

observației, a analizei, a actelor decizionale, a întregului comportament uman. Deci unul din

scopurile educației este acela de a-l face apt pe copil de a dobândi libertate interioară și de a

se manifesta ca atare în raport de ceilalți oameni.

Aparent, a organiza timpul elevului, ,,a ocupa” cele 8-9 ore din zi ce rămân după

terminarea cursurilor nu constituie un lucru foarte dificil. Totuși, în acest timp, ca și în cel

petrecut la școală se pun bazele dezvoltării personalității copilului .

După cum bine am spus în această lucrare organizarea timpului liber al elevului are o

foarte mare importanță în viața unui elev pentru o bună dezvoltare a personalități lui.

46

Anexe

47

Proiect de activitate educativă

Tema: Organizarea timpului liber al elevului

Grup țintă: Elevii clasei a III –a Școala cu clasele I-IV Gh. Asachi

Propunător: Tihulcă Diana- Mihaela

Activitate: Educație civică

Timp de desfășurare: 45 minute

Scop: Formarea unei conduite organizatorice

Obiective operaționale: să definească timpul liber să dea exemple de tipuri de timp liber să spună ce activități fac ei în timpul liber să spună ce le place lor să facă în timpul liber să facă o compunere cu un anumit tip de timp liber să citească compunerea făcută

Metode și tehnici: discuție liberă explicație observație

Materiale didactice: bilețele

Desfășurarea activități:I. Moment organizatoric

48

Vor fi asigurate condițiile optime desfășurării lecției de educație civică. Pentru început îi întreb pe copii ce înseamnă timpul liber pentru ei? (spuneți câteva cuvinte care denumesc din punctul vostru de vedere timpul liber). Ce v-ar place să faceți în timpul liber? Ce faceţi cel mai des în timpul liber? Unde v-ar place să vă petreceţi timpul liber?

II. Captarea atenţieiLe povestesc cum imi petrec eu o parte din timpul meu liber şi îi pun şi pe ei să povestească ce fac în timpul lor liber. Tot la această secvenţă le voi adresa elevilor câteva întrbări:

- Unde vă petreceţi cel mai des timpul liber?- Ce credeţi despre timpul liber petrecut în natură?- Vă placeţi să vă petreceţi timpul liber în natură?

III. Anunţarea temeiAstăzi la ora de educație civică, veți extrage un bilețel pe care aveți scris un anumit tip de timp liber cu care trebuie să realizați o compunere de maxim o pagină.

IV. Explicarea modalității de realizareDupă ce ați extras bilețelul citiți tema pe care o aveți și spuneți-mi câteva idei despre timpul liber pe care îl aveți. Ați înțeles ceea ce aveți de făcut? Bine atunci apucați-vă de treabă.

V. Realizarea lucrăriiGândiți-vă la tipul de timp liber pe care îl aveți și imaginați-vă cum ați vrea să vi-l petreceți și scrieți compunerea.

VI. Evaluarea lucrăriiÎi pun pe copii să citească compunerea și să se evalueze între ei după care îi încurajez pe fiecare cu laude și aplauze. Toți au lucrat cu drag și interes. Se urmărește imaginația copilului.VII. Feed-backVoi face o impresie generală a lucrării. Toți copii au lucrat în liniște și au fost interesați de ceea ce au scris. Au fost foarte mândrii de lucrăriile lor.

49

Bibliografie

1) Elena Irimie, Marian Radu, Mihaela Jigău, Organizarea timpului elevului, Editura didactică și pedagogică, București,1981

2) prof. Riana Calotă, prof. Doina Dănciulescu, prof. Dorina Mărgineanțu, Consultații pentru activitatea educativă -gimnaziu-, În conformitate cu programa activității educative nr. 10768/1994

3) Maria Bulgărea, Organizarea vieții copiilor în familie, Editura științifică, București, 1966

50