Scoli pe lângă biserici si ordine religioase & Activitati de ingrijire.

Odată cu înfiitnţaraa bisericilor în era creştină, grupuri de credincioşi se organizau în anumite ordine, a căror preocupare principala era să le poarte de grijă bolnavilor săracilor, orfanilor, văduvelor, bătrînilor, sclavilor şi prizonierilor, toate acestea făcându-se în numele milei şi iubirii creştine.

O semnificaţie deosebită în istoria nursingului o reprezintă femeile diacon din biserica răsăriteană. Aceste femei, care trebuiau să fie necăsătorite sau văduve doar odată, erau deseori văduvele sau fiicele oficialităţilor romane, şi astfel ele aveau o bună educaţie, cultură, bogăţie şi poziţie. Aceste tinere femei devotate prestau munci de milostenie, care cuprindeau hrănirea celor flămînzi, îmbrăcarea celor goi, vizitarea celor din închisori, adăpostirea celor fără de cămin, îngrijirea celor bolnavi şi înmormîntarea celor saraci. Atunci cînd intrau în casele oamenilor pentru a distribui alimente şi medicamente, ele purtau un coş, care va deveni mai tîrziu trusa medicală a nursei de astăzi care vizitează bolnavii.

Nici o discuţie despre istoria nursingului nu poate fi completă fără a o menţiona pe PHOEBE,care este deseori citată ca fiind prima femeie diacon şi prima nursă care mergea în vizită. La Roma femeile care slujeau de pe poziţii asemănătoare erau cunoscute sub numele de MATROANE. Foarte active in sec. IV şi V, aceste femei deţineau poziţii independente şi mari bogăţii, pe care le donau în scopuri caritabile şi pentru nursing.

ROLUL ORDINELOR MONAHICEÎn acea vreme s-au dezvoltat, de asemenea, ordinele monarhice prin ele tinerii, bărbaţi şi

femei, puteau să-şi urmeze cariera aleasă în timp ce duceau o viaţă creştină. Una din cele mai vechi organizaţii pentru bătbaţi în nursing, frăţia PARABOLANI, a fost

creată atunci. Răspunzînd nevoilor create de ciuma neagră, acest grup a organizat un spital şi a străbătut întreaga Romă, îngrijind bolnavii. In această perioadă a fost creat şi ordinul Benedictinilor, care există şi astăzi. Nurse monahii renumite c Sf. Brigida, Sf. Scholastica (sora geamănă a Sf. Benedict) şi Sf Hilda au fondat şcoli, au îngrijit bolnavi şi i-au ajutat pe săraci. Mănăstirile au jucat un rol important în păstrarea culturii şi învăţământului, precum şi în acordarea de refugii celor persecutaţi, de îngrijire celor bolnavi şi de educaţie celor neinstruiţi. Dacă n-ar fi existat călugării şi mănăstirile, învăţătura perioadei clasice s-ar fi pierdut odată cu căderea Imperiului. In această perioadă aprox. între 50-300 d.Hr. s-au înfiinţat primele spitale. Aceste spitale, plasate în afara pereţilor mănăstirii, în Anglia existau mai mult de 700 spitale. Hotelul Dieu a fost construit în 542, iar hotelul Dieu din Paris în 650.

Hotelul Dieu din Paris era deservit de Surorile Augustine care făceau parte dinprimul ordin şi erau cu predilecţie dedicate nursmgului. Spitalul Santo Spirito din Roma, cel mai mare spital medieval,a luat fiinţa prin ordinul papal în 717.

In acest timp au apărut în istorie şi ordinele laice ale nurselor. Funcţionînd în mare măsură ca şi ordinele monahice, membrii acestui grup puteau să-şi termine meseriile oricînd şi nu erau legaţi prin jurămînt de viaţa monahală. Exemple ale acestor ordine laice includ Ordinul Antonini (l095); Beguinii din Flandra, Belgia (1184); Misericordia(1244); fraţii Alexia fondat în timpul epidemiei de ciumă bubonică din 1348. Unica instruire de nursing care li se oferea acestor oameni devotaţi era sub forma unei ucenicii: un nou venit în organizaţie era încredinţat unei persoane cu mai multă experienţă şi învăţa de la aceasta.

Reforma, o mişcare religioasa care a început cu activitatea lui Martin Luther, apărut în Germania în 1517. Aceasta a dus la o revoltă impotriva supremaţiei papei şi la formarea de biserici protestante pe tot cuprinsul Europei. Mănăstirile erau închise, ordinele religioase erau dizolvate, iar munca femeilor în aceste ordine a dispărut aproape cu totul.

Asociaţia Reformei a fost o schimbare în rolul femeilor. Biserica protestantă, care apăra libertatea religiei şi gîndirii, nu acordă multă libertate femeilor. Odată cinstite de către biserică şi încurajate spre activităţi caritabile, femeile Reformei erau considerate supuse bărbaţiilor. Rolul lor

era în limitele căminului, obligaţiile lor erau naşterea copiilor şi îngrijirea căminului. Munca în spitale nu mai apela la femeile de o origine nobilă. Îngrijirea din spitale era încredinţată femeilor "neobisnuite",un grup ce cuprindea deţinute,prostituate şi beţive.

Femeile nevoite să-şi cîşţige singure existenţa erau forţate să lucreze ca servitoare şi, cu toate că nursingul era considerat o îndeletnici casnică, nu era una dorită. Plata era mică, orele erau lungi, munca era istovitoare. Nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori. Astfel s-a manifesţat ceea ce se poate numi "Epoca neagră a nursingului!”.

Secolele XV1-XV11 au găsit Europa devastată de foamete, ciumă, mizerie şi groază. In Anglia, de ex., regele Henric VIII a eliminat efectiv ajutorul monahie acordat orfanilor şi altor persoane surghiunite. Vagabondajui şi cerşitul abundau pe cuprinsul europei., iar cei care erau prinşi cerşind erau deseori aspru pedepsiţi, fiind înfieraţi, bătuţi sau legaţi în lanţuri pe galere, pe care serveau ca vîslaşi. Cunoştinţele de igienă erau insuficiente, cei săraci sufereau cel mai mult. Refeorma socială era inevitabilă. Erau organizate diferite grupuri de nursing. Aceste grupuri ofereau bani, timp şi servicii bolnavilor fie săracilor, vizitîndu-i în casele lor şi slujindu-le nevoile. Aceste grupuri includeau Ordinul Vizitării lui Maria, Sf. Vincent de Paul şi, în 1633, Surorile de Caritate. Ultimul grup a devenit un ordin de nursing laic reprezentativ. Ei au elaborat un program educaţional pentru tinerele femei inteligenţe pe care le recrutau, care includea atît experieţa din spital cît şi vizitele făcute la domiciliu. Primind ajutor, sfaturi şi încurajare din partea Sf. Vincent de Paul, Surorile şi-au extins serviciile şi asupra copiilor abandonaţi. In 1640 Sf. Vincent a înfiinţat Spitalul pentru copiii găsiţi.

INCEPUTUL SCHIMBĂRIIIn anii 1500 spaniolii şi potughezii au început să călătorească spre Lumea Nouă. Primul

spital de pe continentul american, Spitalul Concepţia Imaculata, a fost construit în 1524 în Mexico City. Se puneau bazele colegiilor misionare. Prima şcoală medicală din America a fost fondată în 1578 la Universitatea din Mexic.

In 1639 trei din Surorile Augustine au sosit în Quebec pentru a deservi Hotel Dieu. Jeanne Mance, care fusese educată la o mănăstire a Ursulinelor; a sosit la Montreal în 1541 pentru a-i îngriji pe indieni şi pe colonişti.

Surorile Ursuline din Quebec au meritul de a fi organizat prima şcoală de instruire pentru nurse.de pe acest continent. Ele le-au învăţat pe femeile indiene din acea zonă cum să-şi îngrijească bolnavii.

Primul spital fondat în ceea ce avea să devină Statele Unite, a fost început în 1751 în Philadelphia, la îndemnul lui Benjamin Franklin. Franklin credea că publicul avea datoria să-i protejeze pe cei săraci, nebuni, bolnâvi, bătrîni. In acel an el a înaintat o lege care autoriza înfiinţarea spitalului din Pensylvania.

În Europa, oameni remarcabili ai medicinei au început să aducă contribuţii valoroase şi vitale ştiinţei medicale. William Harvey (1578-1657), care a devenit cunoscut ca părintele medicinei moderne, a elaborat prima teorie despre circulaţia sîngelui. Anton van Leeuwenhoek (1632-1723) a folosit microscopul pentru a descrie bacteriile şi protozoarele. Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) a descris patologia tuberculozei. Ignatz Semmelweis (1818-1865) a explicat relaţia dintre spălarea mîinilor şi febra puerperală. Louis Pasteur (1822-1895) a descoperit bacteriile anaerobe şi procesul pasteurizării.Joseph Lister (1827-1912) a desvoltat tehnica sterilă.

Printre persoanele de bază care au influenţat schimbarea socială din această perioadă a fost un tînăr pastor din Kaiserswerth, Germania, Theodore Fliedner (1800-1864). Cu ajutorul primei sale soţii, Ftiederike, Fliedner a reînviat ordinul diaconeselor stabilind un institut de educaţie pentru acestea la Kaisersverth în 1836.

În timpul unui tur de colectare a fondutilor, prin Olanda şi Anglia, pastorul Fliedner a cunoscut-o pe d-na Elizabeth Fry din Anglia care înfăptuise reforma la închisoarea Newgate din Anglia. Profund impresionat de ei, familia Fliedner i-a urmat exemplu şi pentru, prima oară au lucrat cu femei deţinute la Kaiserswerth. Mai târziu ei au deschis un spital pentru bolnavi şi Gertrude Raiehardt, fiica unui medic, a fost recrutata prima diaconeasă. Străduinţele de la Kaiserswerth cuprindeau îngrijirea bolnavilor, vizitele şi munca parohială şi predarea de cunoştinţe. S-a dezvoltat un curs de nursing, care includea şi prelegeri ţinute da medici. Nu mic a fost rolul jucat de Frederike Munster, care a ajutat ca planurile vizionare ale lui Theodore să capete rod şi care era ea însăşi dedicată mult ordinului diaconeselor. Pastorul Fiiedner a fost ajutat în munca sa şi de cea de-a doua soţie, Caroline Bertheau, care avusese cîtăva experienţă în nursing înainte de căsătorie. În 1849 pastorul Fiiedner a călătorit în Statele Unite şi a sprijinit înfiinţarea primei maternităţi a diaconeselor din Kaiserswerth în Pittsburgh Pennsylvania.

În Anglia, cam la aceeaşi dată, ELIZABETH Fry (178O-1845) a organizat Institutul de Surori de Nursing, numite adesea Surorile Fry., un grup laic. Au fost urmate de Surorile milosteniei, un grup romano-catolic format de Catherine Mc Auley (1787-1841) şi un alt grup catolic numit Surorile Irlandeze ale Carităţii, format de Mary Aikenhead (1787-1858)

Secolul XIXDezvoltarea stiintelor va duce la aparitia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec

(1781-1826) care introduce metoda aculatatiei in examinarea clinica. El a fost si cel care a inventat si a construit primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influentata de 3 mari descoperiri: anestezia atribuita lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph Lister (1827-1912) si asepsia pasteuriana in 1893

Secolul XIX reprezinta o epoca importanta in formarea cadrelor sanitare si popularizarea cunostintelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. In 1811 se infiinteaza la Bucuresti, Spitalul Filantropia, in 1838 este inaugurat Spitalul Brancovenesc iar sub conducerea lui Iosif Sporer (1780-1850) se va infiinta o scoala de moase. El va redacta pentru elevele sale manualul „Mestesugul mosirii pentru invatatura moaselor la Institutul maternitatii din Bucuresti”. Printre promotorii organizarii sanitare moderne se numara si medicii Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900) initiatorul Scolii de mica chirurgie de la Spitalul Coltea.

In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui cruce cu o semiluna rosie, fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In urmatorul deceniu 22 de state vor adera la aceasta conventie, fiecare dintre ele infiintandu-si Societati Nationale de Cruce Rosie.

Secolul XX Secolul XX aduce cu sine accelerarea dezvoltarii fara precedent, in toate sectoarele de

activitate, inclusiv in medicina si arta ingrijirilor de sanatate. In paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei in secolul XX vor incepe sa se dezvolte in toate tarile europene scoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor scoli alaturi de puterea publica, vor cauta sa-si finalizeze initiativele de formare a cadrelor medicale si recunoasterea profesiei de asistent medical.

Dupa Primul Razboi Mondial tarile beligerante se vor confrunta cu multe si complexe probleme de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la inceput, semnalele trimise de catre lumea medicala guvernelor cu privire la starea precara de sanatate a populatiei din majoritatea tarilor europene, incep sa sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii nationale de lupta impotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa dezvolte strategii si sa intervina prompt in teren. Se va face apel la asistentele medicale, ale caror cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de activitate al asistentelor medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului spitalicesc, dand nastere la profesia de asistenta medicala. Necesitatea existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si diversifice oferta, formand si acest gen de profesionisti.

In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes se va adopta propunerea ca activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la initiativa lui H.P. Davison, va lua nastere la Paris in data de 5 mai 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza: „Per Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre pace).