Sinteze filosofie

8/19/2019 Sinteze filosofie

1/29

UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA

Facultatea de Drept

Curs de Filosofia şi Etica Dreptului. Sinteze

Lect. Dr. Robert Popescu

A. Continut:

I. Natura umana si legile (timp de studiu: 1,5 ore)

II. Etica si drept (timp de studiu: 5 ore)

II1. Terorii teleologice.

II.1.a Aristotel

II.1.b Etica crestina

II.1.c. Utilitarismul

II2. Teorii deontologice.

II.2.a. Kant

III. Lege, dreptate si morala. (timp de studiu: 3 ore)


2/29

III.1. Teoriile dreptului natural

III.2. Teoriile dreptului pozitiv

IV. Drepturi umane fundamentale (timp de studiu: 4 ore)

IV.1. Libertatea.

IV.1. a. Libertate negativa si libertate pozitiva

IV.1. b. Libertatea de expresie

IV.1. c. Libertatea religioasa

IV.2. Egalitatea (timp de studiu : 2 ore)

IV.2. 1. Mijloace de combatere a inegalitatilor

IV.2..a. Actiunile antidiscriminatorii

IV.2.b Actiunile afirmative

V. Controverse privitoare la logica juridica (timp de studiu: 1,5 ore)

VI. Logica juridica

VI. Problema faptelor

B. Sinteza:

I Natura umana si existenta legilor

Obiective:


3/29

1.

identificarea premiselor dialogului dintre filosofie si drept;

2.

prezentarea sumara a celor mai importante teorii despre natura

umana

Ne putem intreba, pe buna dreptate, ce are atat de particular omul, incat sa

aiba nevoie de legi? Exista ceva in natura sa interioara, care sa necesite

prezenta legii? Intrebarea e cu atat mai nelinistitoare cu cat raspunsul cel mai

la indemana, acela care ar invoca complexitatea extraordinara a societatilor

umane, nu sta in picioare. Nu sta, pentru ca exsta in natura societati extrem

de complexe, cum ar fi cele ale termitelor (numarand milioane de indivizi), a

caror acivitate se desfasoara, mai trebuie sa o spunem? fara a fi reglementata

legislativ.

Daca incercam sa urmarim raspunsurile oferite de filosofie la

intrebarea noastra, am putea vedea ca acestea se pot grupa in cateva

categorii:

a.

raspunsul traditional (religios) In majoaritatea religiilor lumii,

omul este o fiinta creata de Divinitate si impartaseste cu

Aceasta cateva trasaturi esentiale, cea mai importanta fiind

constiinta. Legea divina se reflecta in constiinta omului. Sau

asa ar trebui, deoarece, din nefericire, omul a cazut in pacat,

iar pacatul originar a intrerupt conexiunea intima intre Creator

si creatura. De aceea, in scopul restabilirii legaturii,

Dumnezeu a trimis omului legi scrise, ca acesta sa poata

(re)intelege ceea ce doreste Dumnezeu de la el.

b. Raspunsurile moderne sunt mai numeroase, insa cele mai

importante sunt cele numite „ale contractului social”. Ele


4/29

pleaca de la ideea ca raspunsul traditional este nesatisfacator,

data fiind multiplicitatea de sisteme de legi care se

autointituleaza „divine”. Pe care din ele sa le credem?

Ganditorii moderni au ales sa nu creada nici una, ci sa incerce

sa deduca din existenta umana primitiva (asa numita „stare de

natura”) adevarata natura umana. Putem identifica doua mari

teorii ale contractului social:

b.1 teoria optimista (J.J.Rousseau) ce asuma ca viata

umana primitiva era prin excelenta una fericita, dominata de

doua principii (principiul dragostei de sine, respectiv

principiul iubirii aproapelui). Existenta idilica a umanitatii s-a

terminat in momentul in care a aparut ideea proprietatii, care a

adus dupa sine inegalitatile sociale. Rousseau propune un

„contract social”, bazat pe principile fundamentale ale naturii

umane, care ar trebui sa readuca fericirea in viata sociala.

Inconsecinta, legile (contractului social) sunt necesare pentru

a indrepta raul facut de proprietatea privata.

B2. teoria pesimista (Th. Hobbes), care pleaca de la

ideea ca viata in comunitatile umane primitive era dominata

de competitie si razboi. Oamenii sunt „lupi unii fata de

ceilalti”, pentru ca supravietuirea lor este in joc. Ca o viata

sociala sa poata incepe, este nevoie de reglementarea

violentei, printr-un contract social. Legile sunt necesare pentru

oameni pentru a le infrana pornirile razboinice ale naturii lor.

Cele trei teorii enumerate mai sus pleaca de la

presupozitii diferite privitoare la natura umana, insa toate cad


5/29

de acord ca viata umana nu este posibila in absenta legilor.

Trebuie sa spunem insa ca toata aceasta discutie despre natura

umana si raportul ei cu legile nu are doar o importanta

teoretica: din raspunsurile care s-au data au decurs consecinte

foarte importante cu privire la organizarea efectiva a

societatilor. Pe baza teoriei optimiste cu privire la natura

umana au fost concepute societatile comuniste, iar pornind de

la presupozitiile teoriei pesimiste, societatile de tip capitalist.

Ironic, nu-i asa?

Teste de autoevaluare:

1. Imaginati o societate in care sa nu existe nici un fel de reguli scrise.

Credeti ca aceasta s-ar apropia de „starea de natura” conceputa de

Rousseau, sau de cea a lui Hobbes?

2. De ce credeti ca societatile socialiste, plecand de la o viziune

optimista asupra naturii umane, au inregistrat peste tot esecuri

rasunatoare?

II. Etica si legile

Obiective:

1.

trasarea legaturilor intre conceptul juridic de lege si cel moral;

2.

identificarea teoriilor etice fundamentale si a legaturilor acestora

cu relativismul moral;


6/29

In primul capitol am discutat despre legi la modul foarte general, ceea

ce desigur constituie un neajuns. „Lege umana” poate face referire la ceva

juridic (ceea ce intereseaza studentul la drept), dar se poate referi si la

morala, care reprezinta de fapt sursa dreptului. In capitolul de fata ne vom

referi la acest sens al notiunii de lege, cel moral.

Etica (sau morala) este acea parte a filosofiei care se ocupa de

evaluarea actiunilor umane, ca fiind dezirabile sau indezirabile, bune sau

rele. Sigur ca actiunile nu sunt in sine „bune” sau „rele”. Ca ele sa poata fi

incadrate astfel, este nevoie ca ele sa se desfasoare in interiorul unui „spatiu

moral”, spatiu in care oamenii sa posede instrumente de discriminare/

categorizare a tuturor tipurilor de actiuni posibile.

Daca ar exista un singur sistem de incadrare a tuturor actiunilor, adica

daca toti oamenii ar fi de acord cu privire la ceea ce inseamna bine/rau, am

putea vorbi de „absolutism moral”. Intr -un asemenea caz, nu ar mai exista

dezbatere etica, asa cum nu exista dezbatere aritmetica. Opusul

absolutismului moral il constituie relativismul moral, conceptia protrivit

careia notiunile morale sunt relative la cei care le produc – la extrema,

fiecare individ poate poseda un sistem de evaluare propriu, ceea ce ar

distruge complet ideile de bine si rau. Chiar mai dramatic decat aceasta,

orice sens al acordului moral si-ar pierde substanta.

Exista totusi o forma de relativism mai interesanta, anume

relativismul cultural, care evita pericolele amintite mai sus. Acesta sustine ca

fiecare cultura elaboreaza un sistem de valori proprii, iar notiunile de bine si

rau sunt relative la nivelul culturii respective. Cu alte cuvinte, oameni

apartinand aceleiasi colectivitati ar impartasi aceleasi idei despre ceea ce

este bine, insa nu exista un bine si un rau valabil pentru toate colectivitatile


7/29

umane. Ce e bine pentru o colectivitate poate sa fie rau pentru alta si

viceversa. De exemplu, bigamia este condamnabila in societatile crestine,

insa e acceptate in cele musulmane. Relativismul se potriveste foarte bine cu

asemenea exemple. Exista situatii mai dificile, care face ca aceasta forma de

relativism moderat sa fie pusa sub semnul intrebarii. Poate cineva educat

intr-o cultura care pune pret pe viata si libertatea umana sa accepte alte

culturi in care libertatile sunt incalcate, oamenii sunt torturati, ca alternative

morale autentice? Suntem gata sa admitem ca libertatea, egalitatea sunt doar

valori ale culturii noastre, si ca alte culturi pot avea pur si simplu alte valori?

Ca sa raspundem la o asemenea intrebare, ar trebui sa urmarim cateva mari

teorii morale.

II.1 Teorii teleologice

II.1.a Aristotel

Perspectiva morala a lui Aristotel este una teleologica pentru ca el priveste

morala in termeni de finalitati umane. Intrebarea „ce este binele pentru om?”

e gandita de Aristotel ca sinonima cu „care este scopul omului, asa cum a

fost conceput de catre Divinitate”? Raspunsul lui Aristotel este simplu:

fericirea. Doar ca Aristotel nu concepe fericirea ca fiind o stare sufleteasca

de implinire sau satisfactie deplina, asa cum o concepe simtul comun.

Retinerea lui Aristotel cu privire la ideea de „stare sufleteasca” e data de

caracterul trecator al oricarei stari psihologice. Orice stare, cat ar fi ea de

placuta, va trece in cele din urma, iar fericirea, daca e scopul suprem al

fiintei umane, nu poate fi ceva trecator. Solutia lui Aristotel este una

interesanta: el afirma ca fericirea este o activitate, anume aceea conforma


8/29

cu virtutea (unde virtutile sunt sinonime cu actiunile cumpatate, medii intre

extreme). Un om virtuos este acela care evita excesele, fie in fapta, fie in

simtire. Omul virtuos este prin excelenta un om echilibrat, care actioneaza in

conformitate cu natura sa. Si atunci, cand cineva actioneaza asa cum a fost

destinat de catre divinitate, cand el nu-si doreste ceva care nu-i sta in putinta,

el este fericit.

Cum se ajunge la fericire? Omul natural nu este fericit, pentru ca inca

nu si-a implinit potentialitatea. El nu se cunoaste pe sine si nu stie ce ar

trebui/putea sa faca. Aceasta cunostere o aduce etica, insa simpla cunoastere

nu este suficienta – asa cum simpla cunoastere a teoriei muzicale nu face

dintr-un om obisnuit un interpret la un instrument muzical. Pentru a canta,

este nevoie de practica. Pentru a deveni virtuos, omul trebuie sa exerseze

virtutea.

II.1.b Etica crestina

Aceasta impartaseste multe din perspectiva aristoteliciana, in primul

rand caracterul teleologic. Binele este definit in functie de scopul final, care

este fericirea (sau mantuirea). De asemenea, crestinismul asuma ca omul

natural nu este fericit, pentru ca nu se cunoaste pe sine (aici mai este

adaugata ideea ca omul natural este deasemenea pacatos). Ca sa devina

fericit, el trebuie sa cunoasca etica crestina/ practice virtutile crestine.

Asemanarile cu aristotelismul se oprsc aici, pentru ca ideea de fericire

crestina este simultan mai extinsa si mai restransa decat cea aristotelica

mai extinsa, pentru ca fericirea crestina, inteleasa ca unio

mystica, contopire a omului cu divinitatea, este ceva care

intrece orice imaginatie


9/29

mai restransa, deoarece crestinul nu poate obtine fericirea in

timpul vietii. Viata in „aceasta lume” este una prin excelenta

nefericita, plina de suferinte si neajunsuri – o viata de sacrificii

asemanatoare vietii mantuitorului.

II.1.c. Utilitarismul

Conceptia crestina despre etica a dominat intreg Evul Mediueuropean. O data cu reforma protestanta, au inceput sa apara fisuri ale

teoriei. Omul devine fericit, sustine etica crestina, daca respecta preceptele

morale ale eticii. Ce se intampla insa daca apar sieteme de etica diferite, care

cer actiuni diferite din partea credinciosilor? Concret, daca etica catolica

sustine ca ca pentru mantuire sunt necesare rugaciunea, postul, caritatea,

participarea la slujbe religioase etc, iar protestantismul afirma ca nici una din

aceste acetiuni nu garanteaza mantuirea, ce ar trebui sa faca crestinul de

rand? Pe cine sa creada? Pe nimeni, crede J. Bentham, intemeietorul

curentului utilitarist din etica. El considera ca toate teoriile etice religioase

sunt construite pe baza unor superstitii si prejudecati. Prejudecata cea mai

problematica este aceea ca ar exista un „scop suprem” pentru toti oamenii,

acela exprimat de conceptia etica. Ca nu exista un asemena scop este evident

pentru Bentham, deoarece cate teorii etice exista, atatea sunt si „scopurile

supreme”. In locul acestei himere, Bentham propune o teorie pishologica

bazata pe cele doua principii ale naturii umane (in viziunea lui Bentham)

inclinatia catre placere

dorinta de a evita durerea


10/29

Toti oamenii impartasesc cele doua principii. In consecinta, binele este ceea

ce produce placere si ne permite sa evitam durerea. Actiunile nu sunt in

sine bune sau rele, ci vor fi taxate ca atare in masura in care ne ajuta sa

sporim placerea/micsoram suferinta. Bentham evita egoismul deplin care

pare sa caracterizeze o asemenea perspectiva considerand ca evaluarea

utilitatii in termeni de placere/durere se va face la nivel social, nu individual

(ceea ce sporeste placerea/micsoreaza durerea la nivel de comunitate). A

construi spitale pentru saraci este un lucru bun, deoarece are efecte utile la

nivel social (nu pentru ca asa a poruncit Dumnezeu). Perspectiva utilitarista

insa devine problematica in situatii in care actiuni considerate in mod

instinctiv ca rele au consecinte sociale dezirabile (a distruge o comunitate

mica poate servi interesele majoritatii, dar asta nu o face „buna”). Pericolul

care pandeste perspectiva utilitarista este acela al lui „scopul scuza

mijloacele”

II. 2 Teorii deontologice

II.2.a. Kant

Ganditorul german Immanuel Kant respinge orice incercare de a concepe

etica in termeni teleologici, concentrandu-se asupra actiunilor morale in sine.

Intrebarea fundamentala a eticii pentru el nu este „care e scopul omului?” ci

„ce trebuie sa fac?”. Raspunsul este simplu: trebuie sa-mi fac datoria. Dar


11/29

care este datoria morala, in viziune kantiana. Pentru a intelege aceasta,

trebuie sa urmarim articularea interna a datoriei:

premisa fundamentala a moralei este aceea a libertatii. Ca oamenii sa

poata fi evaluati, ei trebuie sa fie considerati liberi. Altfel, nu exista

nici un fel de responsabilitate

nu doar ca oamenii sunt liberi, dar ei devin constienti de aceasta

libertate si o doresc.

„vointa buna” este aceea de a dori permanentizata aceasta libertate,

garantand-o si pe cea a celorlalti. Daca eu refuz libertatea celorlalti,

imi retrag posibilitatea fundamentarii propriei libertati. Garantarea libertatii de catre „vointa buna” se face prin fixarea de

norme imperative.

Imperativul categoric kantian, esenta datoriei in perspectiva lui Kant, poate

fi rezumat astfel: actioneaza asa incat sa tratezi umanitatea (atat in

persoana ta, cat si a celorlalti) intotdeauna ca scop si niciodata doar ca

mijloc. E o formulare extraordinara, care intr-o fraza reuseste sa rezume

intreaga pleiada de porunci morale ale umanitatii. Daca eu respect

umanitatea celuilalt, tratand-o ca scop in sine, eu nu pot sa-l mint, sa-l insel,

sa-l ucid.

Marea problema a kantianismului o constituie lipsa totala de atentie

acordata consecintelor actiunii. Chiar daca actiunea are ca finalitate suferinta

mea sau a celor din jur, eu trebuie sa-mi fac datoria.

Care teorie este cea mai buna? Nu se poate da un asemenea raspuns, cu cat

chiar si astazi exista dezbateri teoretice semnificative intre filosofi. Si astazi

exista luari de pozitie kantiene sau utilitariste. Scopul acestui capitol nu este


12/29

acela de a ne schimba atitudinile morale, ci de a examina presupozitiile,

implicatiile si dificultatile lor.

Teste de autoevaluare:

1. Care este teoria etica pe care o considerati cea mai adecvata vietii

cotidiene? De ce?

2.

Sunteti de acord cu teoria utilitarista cand sustine ca minciuna nu este

un rau in sine, ci doar consecintele acesteia ar putea fi evaluate ca

fiind bune sau rele?

3. Credeti ca relativismul moral este o provocare serioasa la adresa

valorilor traditionale?

III Morala si dreptate

Obiective:

1.

Punerea in lumina a caracterului problematic al dreptatii: este

aceasta o notiune morala sau este exclusiv una juridica?


13/29

2. Teoria dreptatii naturale si cea a dreptatii pozitive – cele doua

perspective majore privitoare la dreptate

3.

Descoperirea implicatiilor profunde ale aderarii la una din cele

doua teorii ale dreptatii: exemplul crimelor de razboi.

Sunt morala si dreptatea sinonime? Unii considera ca da, insa cei mai multi

teoreticieni insista asupra distinctiilor dintre ele:

Morala ar face trimitere la acele clase de actiuni a caror nerespectare

nu este sanctionata legal;

Dreptatea ar face trimitere la acea clasa de actiuni a caror nerespectareeste sanctionata de lege;

Dar care ar fi aceste actiuni? Putem distinge doua mari categorii

Repartizarea bunurilor/avantajelor in interiorul unei comunitati;

Protectia indivizilor imporiva agresiunilor sau vatamarilor.

Ca bunurile sa fie repartizate corespunzator la nivelul unei comunitati sau ca

indivizii sa fie protejati nu sunt necesare doar legi morale, care sa fie

prezente in constiintele indivizilor – sunt necesare legi scrise. Dreptatea este,

asadar, inseparabila de ideea de lege. Ceea ce separa teoreticienii in

considerarea dreptatii este daca cumva dreptatea este dependenta de morala,

sau daca nu cumva legea pozitiva epuizeaza complet intelesul dreptatii.

Avem asadar

a. Teoria dreptului natural, ce priveste dreptatea ca fiind

inseparabila de morala;

b. teoria dreptului pozitiv, care considera dreptatea separata de

morala.


14/29

III.1. Teoria dreptului natural

E cea mai veche perspectiva privitoare la relatia dintre dreptate si

morala, ea existand inca din antichitate (ex. Cicero). Ea este elaborata

sistematic insa in Evul Mediu de catre Toma D’Aquino, ce sustine ca exista

o „lege naturala”, inculcata de catre Dumnezeu in constiinta omului si care

este indreptatita sa judece legea pozitiva (scrisa), atunci cand aceasta din

urma s-a abatut de la preceptele divine. Adesea auzim expresia „nimeni nu e

mai presus de lege”. Toma ar fi replicat: „ba da, si anume legea naturala”.

Cand legea scrisa este nedreapta (cum a fost cazul legilor in societatile

totalitare), legea naturala din sufletul omului le poate condamna ca fiind

nedrepte! Judecatorul american Robert Jackson, presedintele tribunalului de

la Nuerenberg, in procesul intentat capilor Germaniei Naziste, a considerat

ca „legea naturala” a constiintei este mai puternica decat legile strambe

elaborate de Hitler, iar aceasta este suficienta pentru a-i condamna pe

nazisti.

Trasaturile generale ale dreptului natural:

a.

dreptatea sau nedreptatea nu depind exclusiv de legea pozitiva;

b.

dreptatea reprezinta criteriul de evaluare al legii pozitive;

c. dreptatea este obligatorie;

d. dreptatea este o notiune obiectiva.

III.2. Teoria dreptului pozitiv

Adeptii acestei teorii neaga orice legatura intre moralitate si dreptate.

Aceasta din urma nu este data de o presupusa „lege naturala”, ci este fixata


15/29

si definita integral de legea pozitiva. Conceptul central al teoriei dreptului

pozitiv este acela de „regula”. Regulile fixeaza ceea ce este drept si nedrept:

drept este ceea ce regula autorizeaza, nedrept este ceea ce regula interzice.

Orice societate cunoaste doua tipuri de reguli fundementale:

1. reguli primare (imperative) care sunt regulile de actiune;

2. regulile secundare, care vizeaza regulile primare. In fapt,

regulile de ordinul doi specifica conditiile in care regulile

primare pot fi propuse, afirmate, modificate sau eliminate.

Trasaturile generale ale dreptului pozitiv sunt:

a. dreptatea/nedreptatea sunt dependente de legea pozitiva;

b. legea este independenta de notiunile de dreptate sau nedreptate;

c.

dreptatea se defineste ca o conformare la lege;

d. orice notiune de dreptate independenta de legislatie este in mod

fundamental o notiune subiectiva.

Cele doua teorii se afla in opozitie directa, fiecare beneficiind de argumente

solide, dar prezentand fiecare si slabiciuni semnificative. Teoria dreptului

natural, admitand o legatura intrinseca a dreptului cu morala, permite o

abordare mai flexibila a ideii de legislatie nedreapta (pentru ca incalca

dreptul natural), insa este incarcata cu premise teoretice discutabile (ideea

prezentei in constiinta omului a unor idei independente de educatie). Teoria

dreptului pozitiv este libera de asemenea presupozitii, insa intra in dificultate

atunci cand trebuie sa dea seama de regimuri politice totalitare.

1. Credeti ca Procesul de la Nuerenberg, in care au fost judecati capii

nazisti, poate fi justificat in lumina dreptului natural?


16/29

2.

Este legitim ca o cultura sa impuna o viziune asupra dreptatii altor

culturi (pe care le considera inferioare)? Incercati sa oferiti exemple

atunci cand va argumentati raspunsul.

3.

credeti ca un jurist este tentat sa priveasca dreptatea prin intermediul

teoriei dreptului pozitiv? De ce?

IV. Drepturi umane fundamentale

Obiective:

1. Expunerea celor doua concepte majore ale libertatii: conceptul

pozitiv, respectiv negativ al libertatii.


17/29

2. Identificarea caracterului paradoxal al libertatii pozitive: cum se

poate ajunge la dictatura ce are la baza ideea de libertate.

3. Problematizarea ideii de „libertate de expresie”: este aceasta o

bariera in dialogul intre culturi?

4.

Libertatea religioasa: este religia opusa ideii de libertate?

IV.1 Libertatea

Mai facem un pas important. Despre dreptate putem vorbi la modul

general, precum in capitolul anterior, insa putem intelege mai bine sensurile

acesteia doar daca atingem continuturile particulare ale drepturilor

indivizilor.

Adesea auzim spunandu-se ca libertatea ar fi cea mai importanta

achizitie a umanitatii, ca Revolutia din Decembrie ’89 a avut ca scop tocmai

recuperarea unei libertati pierdute in timpul regimului comunist si, in acelasi

timp, ni se spune ca prea multa libertate este daunatoare, ea putand corupe

lesne mai ales vietile tinerilor. Cum putem armoniza aceste perspective

contradictorii?

IV. 1. a. Libertatea pozitiva si libertatea negativa


18/29

Ar trebui precizat mai intai ca exista cel putin doua sensuri fundamentale

ale conceptului de libertate, asa cum le-a sistematizat filosoful britanic Sir

Isaiah Berlin:

1.

notiunea libertatii pozitive;

2. notiunea libertatii negative.

1. Libertatea pozitiva este cea mai veche acceptiune a libertatii, prezenta

inca la Platon, care considera ca „liber este acela care este propriul sau

stapan”. Originalitatea lui Platon a fost aceea de a elibera conceptul de

„sclavie” de sensul sau juridic, imbogatindu-l cu conotatii morale si

psihologice. Sclav, pentru Platon, este si tiranul al carui suflet este inrobit de

pasiuni. Ecouri ale perspectivei platoniciene intalnim in limbajul comun

chiar si astazi, atunci cand spunem despre cineva care a renuntat la un viciu

(alcool, droguri) ca „s-a eliberat”.

Desigur, o asemenea perspectiva implica o impartire a fiintei umane

in doua etaje distincte:

eu superior (controlat de ratiune)

eu inferior (dominat de instincte)

Platon crede ca fiinta umana este libera atat timp cat eul superior

controleaza eul inferior. In caz contrar, este vorba de sclavie si cadere in

animalitate. Aceasta viziune asupra libertatii umane a cunoscut o larga

popularitate in cultura europeana. Crestinismul, de exemplu, a imbratisat

integral ideea libertatii pozitive.

Paradoxul inerent al acestei perspective este ca, in numele libertatii

autentice (adica a eului rational) oamenii pot fi constransi sa urmeze o

anumita linie de actiune, in pofida dorintei lor. Aceasta, pentru ca se poate


19/29

asuma ca dorintele lor nu sunt altceva decat produsul instinctualitatii

animalice. Constrangerea ar fi necesara pentru ca exista partea inferioara din

om. Daca toti oamenii ar fi guvernati de ratiune, constrangerea si-ar pierde

sensul existentei.

Putem spune ca viziunea libertatii pozitive poate fi sustinuta doar in

conditiile acceptarii unor presupozitii extrem de discutabile cu privire la

natura umana:

1.

exista un singur scop veritabil pentru toti oamenii, acela de a conduce

rational existenta;

2. finalitatile tuturor se armonizeaza intr-un intreg;

3. orice conflict e cauzat de confruntarea dintre ratiune si instincte;

4.

atunci cand oamenii vor fi complet rationali, vor asculta de legile

rationale ale propriei lor constiinte, vor respecta legea si vor fi

complet liberi.

2. Libertatea negativa se numeste asa pentru ca este definita doar ca o lipsa,

anume cea a constrangerii. Un om este liber, in aceasta perspectiva, daca nu

este constrans de altcineva/altceva sa faca ceea ce nu doreste. Sigur ca

libertatea nu poate fi niciodata totala, altfel omenirea ar recadea in starea de

natura hobbesiana. Sustinatorii ideii de libertate negativa accepta ca existe

limite inerente ale libertatii fiecaruia, insa ei cred ca garnita libertatii este

data de libertatea celor din jur. Suntem liberi sa facem orice, cu conditia sa

nu rapim libertatea altor persoane.

O asemenea viziune generoasa asupra libertatii a nascut numeroase

controverse. De aceea, cu privire la spatiul in interiorul caruia sa nu existe

constrangeri exista mai multe opinii:


20/29

la o extrema, perspectiva liberala asuma ca oamenii sunt fiinte morale

complete, ceea ce le confera dreptul la o libertate deplina, in masura in

care aceasta nu afecteaza libertatea celorlalti (in consecinta, statul nu

ar trebui sa interzica cetatenilor consumul de alcool, droguri, sa nu

intervina in chestiuni legate de dreptul la viata si moarte – eutanasia,

sinuciderea, avortul);

la cealalta extrema este perspectiva socialista care asuma faptul ca

statul (sau o parte a lui) cunoaste mai bine decat cetatenii ce este mai

bine pentru ei, si de aceea isi permite sa reglementeze strict consumul

de droguri si alcool, sa decida in ceea ce priveste dreptul la viata si lamoarte.

In esenta, conceptul libertatii negative este unul politic, care pune in

paranteze ideea de natura umana. Omul, in aceasta viziune, este liber sa-si

urmeze propriile dorinte, indiferent care ar fi acelea si indiferent de ceea ce

cred ceilalti despre ceea ce ar trebui sa constituie „adevaratele scopuri” ale

naturii umane.

IV.1. b Libertatea de expresie

Libertatea de expresie (a discursului) reprezinta dreptul de a avea si

sustine o opinie, indiferent care este aceasta. Libertatea de expresie trebuie

tratata separat de problematica generala a libertatii deoarece prezinta o

particularitate extrem de importanta. In timp ce limitele libertatii (in genere)

pot fi fixate relativ usor, granitele fiind date de libertatile celorlalti, e mult

mai dificil sa definim granitele libertatii de expresie. In ce masura

exercitarea dreptului de exprimare a unei persoane poate atenta la libertatea


21/29

altor persoane este foarte greu de stabilit („in masura in care ceilalti se simt

ofensati” poate constitui schita unui raspuns, insa nu tot raspunsul; ce se

intampla in care ceilalti sunt deranjati de simpla mea prezenta?). oricat de

greu ne-ar fi sa credem, de-a lungul istoriei libertatea de expresie a fost

foarte adesea considerata periculoasa si, in consecinta, ingradita. De aceea,

multi ganditori importanti ai ultimelor secole au incercat sa ofere argumente

in favoarea ei. Vom enumera cateva dintre acestea:

1.

liberul schimb al ideilor (J.S. Mill) pentru filosoful englez,

opiniile concureaza pe piata libera a ideilor, iar adevarul si

falsul lupta fiecare impotriva celuilalt. Statul nu ar trebui sa

intervina in aceasta batalie, deoarece:

in primul rand, pretentia ca guvernantii pot

discerne intre adevarul/falsul unor teorii

complexe din domeniile cunoasterii este

absurda

in plus, reprimarea ideilor este un lucru rau

in sine (si nu doar reprimarea adevarului, ci

chiar si a falsitatilor, deoarece acestea ne

permit o intelegere mai cuprinzatoare a

ideilor adevarate)

2. autonomia. Pentru Th Scanlon, limitarea libertatii de opinie

presupune limitarea autonomiei individuale. Statul care

limiteaza se face acuzat de paternalism, impiedicand

indivizii sa-si formeze propriile opinii si sa-si indeplineasca

posibilitatile.

3. calcularea riscurilor. Reprezinta argumentul pragmatic in

privinta libertatii de expresie. Pentru judecatorul american


22/29

Learned Hand, o opinie trebuie limitata doar in cazul unui

„pericol clar si iminent”, adica atunci cand opinia respectiva

poate aduce daune concrete societatii. In rest, opiniile nu ar

trebui interzise, indiferent cat de neplacute ar fi pentru restul

membrilor comunitatii.

IV.1.c. Libertatatea religioasa

Libertatea religioasa presupune dreptul fiecarui individ de a-si alege

singur religia sau de a nu avea vreo credinta religioasa. Societatile

traditionale sunt prin definitie intolelerante, deoarece contestarea religiei

oficiale reprezinta un atac la adresa fundamentelor societatii. Mecanismul

intolerantei are structura urmatoare:

1.

daca sunt sigur de adevarul propriei mele credinte, sunt la fel de

sigur de falsitatea credintelor celorlalti;

2.

a avea o credinta falsa implica ratarea sanselor de mantuire;

3. chiar daca as accepta ca cineva are dreptul sa-si rateze mantuirea,

nu pot accepta raspandirea ereziei, care sa conduca si pe altii la

damnare;

4. erezia trebuie combatuta prin orice mijloace, inclusiv violente.

Ca sa intelegem cum e posibila toleranta si libertatea religioasa,

trebuie sa analizam tipurile de relationare intre puterea politica si cea

religioasa:

Teocratie (puterea apartine preotilor);


23/29

Colaborare (ex: simfonia bizantina – puterea religioasa si

cea politica sprijinindu-se reciproc);

Ateism de stat;

Separatie (neutralitate).

Singura forma de relationare care permite aparitia tolerantei este separatia

completa intre religie si puterea politica. Totusi, o asemenea separatie este

greu de realizat, deoarece

-

pe de o parte statele laice s-au format din state religioase;

-

pe de alta parte, libera expresie religioasa poate implica

actiuni care contravin practicilor acceptate intr-un stat laic(ex: consumul de substante halucinogene de catre samani).

Teste de autoevaluare

1.

Credeti ca in Romania de dupa 1989 exista „prea multa libertate”?

Argumentati raspunsul cu exemple.

2. Cum este posibila alunecarea de la un concept generos al libertatii

precum cel „pozitiv” la contariul acestuia, opresiunea?

3.

Apreciati ca oamenilor ar trebui sa le acordam mai multa libertate

(dreptul la consumul de droguri, dreptul la sinucidere) sau,

dimpotriva, libertatea lor ar trebui restransa?

4.

Dreptul la libera expresie ar trebui restrans, pentru a impiedica

calomnia?

5. Credeti ca toate credintele religioase ar trebui sa primeasca drept de

manifestare, sau statul ar trebui sa incurajeze doar unele dintre

acestea?


24/29

IV. 2 Egalitatea

Obiective:

1. Expunerea principalelor tipuri de egalitate;


25/29

2.

Problema realizarii concrete a egalitatii: discriminarea si combaterea

acesteia

3. Problemele conceptuale ale actiunii afirmative (discriminarii pozitive)

In 1789, una din lozincile Revolutiei Franceze asuma ca „toti oamenii

se nasc si raman egali”. Este o asemenea afirmatie necontroversabila? Cu

siguranta ca nu. Noi stim ca oamenii sunt foarte diferiti intre ei, atat din

punct de vedere biologic, dar si social (ierarhic). Si totusi, suntem convinsi

ca exista ceva fundamental adevarat in afirmatia franceza. Este aceasta un

fapt sau doar un deziderat. Daca e vorba de un fapt, e limpede ca nu e vorba

de egalitate biologica sau sociala.

Ca sa inlaturam ambiguitatile, trebuie sa distingem intre mai multe

sensuri ale egalitatii:

1. egalitate formala, o perspectiva abstracta asupra egalitatii,

care abordeaza problema in termeni principiali. Aristotel

vorbeste despre o egalitate proportionala, o perspectiva in

care „fiecare primeste cat merita” (unii vor primi mai mult,

deoarece merita mai mult). In zilele noastre se vorbeste de o

egalitate a oportunitatilor, in care fiecare individ trebuie sa

primeasca aceleasi oportunitati (dar fiecare va profita de ele

asa cum doreste);

2. egalitatea substantiala, care respinge orice abordare in

termeni principiali, concentrandu-se pe datele concrete in

care se afla indivizii.

IV. 2.1. Mijloace de combatere a inegalitatilor


26/29

IV.2. 1.a. Actiunile antidiscriminatorii

Principiul antidiscriminarii este un principiu general care contesta

clasificarile, deciziile si practicile care depind de conceptul de rasa.

Partizanii antidiscriminarii pledeaza pentru masuri de eliminare a

inegalitatilor sociale rezultate din teoriile rasiste (acordarea de drepturi egale

minoritatilor rasiale, integrarea lor in populatia majoritara etc.)

IV.2. 1.b Actiunile afirmative

Sunt tot masuri antidiscriminatorii, insa spre deosebire de politicile de

desegregare, actiunile afirmative promoveaza programe discriminatorii de

sens contrar (de acordare a unor drepturi speciale minoritatilor rasiale).

Actiunile afirmative sunt de doua feluri:

1.

orientate spre trecut ( justitie reparatorie), ce isi propune sa

ofere compensatii minoritatilor discriminate, ca urmare a

suferintelor suferite in trecut

2.

orientate spre viitor ( justitie distributiva), cu miza crearii

unei societati drepte, bazate pe o distributie corecta a

oportunitatilor, beneficiilor si bunurilor

Teste de autoevaluare

1. Credeti ca in societatile moderne avem de-a face cu o egalitate

formala sau una substantiala?


27/29

2.

Ne putem imagina o societate in care nu exista nici un fel de forme de

discriminare? Este dezirabila o asemenea societate?

3. Credeti ca discriminarea pozitiva asa cum este conceputa in

societatatile de tip occidental poarta cu sine un nou tip de nedreptate?

V. Controverse privitoare la logica juridica

Obiective:

1.

Identificarea logicii juridice ca un capitol special al

logicii clasice;


28/29

2. Descoperirea caracterului problematic al multiplicarii

faptelor: mijloacele moderne de investigatie judiciara

permit luarea in considerare a mult mai multor fapte

relevante, ceea ce creeaza noi probleme.

V.1 Logica juridica

In mod traditional, logica juridica nu reprezinta altceva decat un capitor al

logici generale. Exista insa autori precum R.Dewey, care sustin ca logica

juridica ar trebui imbogatita cu o logica a investigatiei – avocatul nu

porneste, de exemplu, de al premise si se indreapta spre concluzie. El

procedeaza oarecum invers, plecand de la o anticipare vaga a concluziei,

cautand apoi date care sa o sustina.

V.2 Problema faptelor

In gandirea juridica, faptele sunt foarte importante – teoriile etice, cele ale

egalitatii sau dreptatii nu ar avea nici o semnificatie in lipsa faptelor

concrete. Desigur, nu toate faptele sunt la fel de importante – mai cu seama

in ultima suta de ani, odata cu multiplicarea mijloacelor de investigatie

stiintifica, putem afirma ca ne confruntam cu o „explozie a faptelor ”. Cum

putem distinge intre fapte relevante si fapte nerelevante? Nu exista un

raspuns simplu la intrebarea aceasta. Distinctia intre relevant/nerelevant tine

de un proces decizional, iar premisele deciziei nu sunt de cele mai multe ori

constientizate.


29/29

Teme de autoevaluare:

1. Dati exemple in care sa fie implicata ideea ca logica juridica este o

logica a investigatiei, concluzia fiind anticipata de premise.

2. Imaginati un caz in care multiplicarea probelor juridice sa amplifice

problema solutionarii cazului.

3.

Considerati ca exista fapte nerelevante sau, dimpotriva, credeti ca

toate faptele sunt relevante pentru un jurist care isi propune sa

solutioneze un caz?

Documents

Sinteze filosofie