"Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică"(Iosif Vissarionovici Stalin)

STALINISMUL ȘI GULAGUL, CALEA SPRE INFERN

"Moartea unui om este o

tragedie. Moartea a milioane este statistică" (Iosif Vissarionovici Stalin)1

Comunismul este definit ca un regim totalitar, în care cetățenii se află sub

controlul statului și în care conducătorul este puterea absolută de care trebuie să depindă

întreaga societate.

Prin caracteristicile principale ale acestui regim, care sunt, după cum ne spun și

autorii americani Carl Friederich și Zbigniew Brzezinsky în cartea ,,Dictatură totalitară și

autocrație2”: partidul unic, ideologia oficială, conducătorul unic și absolut, poliția secretă,

monopolul asupra informației, asupra armelor și asupra economiei, comunismul devine

infernul secolului XX, mai ales prin efectele pe care le are asupra întregii lumi, dintre

care unul dintre cele mai nocive și des criticate este cel al terorii impuse în statele

totalitare, teroare ce duce la controlul maxim al societății și la pedepsirea, chiar uciderea

celor care nu se supun doctrinei oficiale și conducătorului, precum și la existența așa-

numitelor gulaguri, fapte ce sunt de neconceput într-o democrație.

Aceste caracteristici se regăsesc și în cadrul stalinismului, care potrivit lui Roy

Medvedev reprezintă o ramură a teoriei politice, o teorie comunistă dominantă în

Uniunea Sovietică și de asemenea în țările din jurul URSS-ului3.

1 răspuns dat lui Churchill în timpul Conferinței de la Ialta în 19452 Friedrich, Carl. J și Brzezinski Zbigniew în opera Totalitarian dictatorship and autocracy, Cambridge Mass, Harvard University Press, 1956

3 Roy Medvedev, Stalin și stalinismul, Editura Umanitas, Bucuresti 1991, trad. Margareta Sipos

Stalinismul reprezintă numele dat sistemului politic și economic pe care Iosif

Visarionovici Stalin l-a pus în aplicare în Uniunea Sovietică, între 1924-1953, în timp ce

el a fost secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii

Sovietice. Termenul de „stalinism” a fost inventat de Lazar Kaganovici4.

Stalin s-a descris ca fiind un marxist-leninist și un ,, elev al lui

Lenin”,așadar ,,stalinismul poate și trebuie definit ca un model de gândire și acțiune care

decurge din leninism. Modelul lui Stalin de a privi lumea contemporană,obiectivele

sale,deciziile luate una în contradicție cu cealaltă, concepțiile sale despre sarcinile pe care

trebuie sa le îndeplinească statul comunist, acestea, dar și alte trăsături specifice sunt în

totalitate leniniste5. Stalin nu a fost niciodată de acord cu folosirea termenului de

stalinism datorită numeroaselor conotaţii pe care acesta le-ar fi putut avea.

Robert Tucker consideră că, deşi a avut o contribuţie consistentă în dezvoltarea

ideologiei staliniste, leninismul se distinge în mod clar de stalinsim deoarece acesta a fost

un fenomen revoluţionar, „revoluţia stalinistă de sus” reprezentând doar o fază a

Revoluţiei din Rusia, incluzându-se în mişcarea bolşevică din anii `20.

Ideile lui Karl Marx potrivit cărora proletarii erau supuși capitaliștilor, burgheziei,

care nu făceau decât să-i exploateze pe aceștia și-au găsit succes în Uniunea Sovietică

fiind preluate de Vladimir Ilici Lenin, care vorbește despre așa-numita ,,dictatură a

proletariatului”. Aceste idei puteau fi aplicate printr-o revolutie ce a dus la revoluția

bolșevică din noiembrie 1917, aceasta reprezentând o reconstituire a comunității geo-

politice din dorința de a fonda o nouă cultură, noi modele, comportamente și valori.

4 http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Stalinism

5 Alfred G. Meyer, Leninism, Cambridge, Mass., 1957, pp. 282-283

Din punct de vedere istoric, revoluţia rusă a fost o epocă ce a inclus transformările

politice, economice, sociale şi culturale şi care a durat din 1917 până în 1921 când a fost

adoptată Noua Politică Economică. Bolşevicii erau înconjuraţi de o mare masă de

oameni proveniţi din mediul rural care au distrus proprietăţile unor moşieri deoarece

aceştia nu doreau să trăiască şi să muncească în comune agricole, aşa cum le impunea

regimul sovietic. De aici provine celebra expresie evocată de Stalin: „Trăiască bolşevicii,

jos cu comuniştii6” , cei dintâi le-au oferit ţăranilor proprietăţile moşierilor, pe când cei

din urmă i-au privat de ele.

Începând cu 1921, bolşevicii au constatat că pentru a rămâne la putere era necesar

să acţioneze în vederea suprimării comuniştilor şi să legalizeze producţiile şi comerţul

privat.

Noua Politică Economică a Rusiei care a apărut ca rezultat al revoluţiei bolşevice

din 1917-1921 poate fi descrisă ca o societate biculturală. A existat o cultură sovietică

dominantă care a cuprins o multitudine de inovaţii aduse de revoluţie din punct de vedere

al ideologiei, structurii guvernamentale, procedurilor politice, organizării economice,

educaţiei, valorilor, artelor şi vieţii de zi cu zi. Pe lângă aceasta a existat o cultură slab

sovietizată dezvoltată încă din 1917. A fost o Rusie a religiei, a familiilor de ţărani

patriarhale şi a vechilor valori.

În 1922 Lenin afirma că în afara Noii Politici Economice, Rusia va deveni

socialistă. Spunea de asemenea că: “revoluţia este o schimbare care distruge vechea

ordine din temelii, nu una care precaut şi treptat o remodelează având grijă să distrugă cât

mai puţin posibil. Comunismul de război a reprezentat un pas revoluţionar în construirea

6 Rober C Tucker, Stalinism as revolution from above, New York: W. W. Norton & Co., 1977 in Idem. Stalinism:Essays in historical interpretation, p. 80

unei societăţi socialiste; a distrus dintr-o singură lovitură vechiul sistem socio-economic

înlocuindu-l cu Noua Politică Economică care să învie comerţul şi capitalismul”.7

Stalinismul în perioada sa de glorie (1930) a fost o revoluţie întocmai ca cea

definită de Lenin, abolind noua politică economică prin violenţă. Colectivizarea în masă a

presupus înfiinţarea unui număr mare de ferme colective în care ţăranii erau angajaţi să

lucreze. Stalin descria colectivizarea ca pe “o revoluţie profundă, un salt de la vechea

stare calitativă a societăţii la o nouă stare calitativă asemănătoare ca urmări cu revoluţia

din octombrie 1917. Calitatea distinctivă a acestei revoluţii este că aceasta a fost dusă la

îndeplinire de sus, din iniţiativa statului şi susţinută direct de jos de către milioane de

ţărani care au luptat pentru a înlătura dominaţia de clasă şi pentru a trăi liberi în fermele

colective.”8 Pe de altă parte, Robert Tucker afirmă că „Short Course” denaturează

adevărul atunci când vorbeşte despre susţinerea maselor deoarece, de fapt, mulţi au

acceptat revoluţia şi colectivizarea sub teamă şi presiune.

„Revoluţia rurală de sus” din anii 1929-1933 a continuat cu „Revoluţia industrială

de sus” care a avut ca slogan “Îndeplineşte planul de cinci ani în patru”. 9Istoricii

consideră că între cele două revoluţii a existat o legătură importantă deoarece

colectivizarea în masă a fost absolut necesară pentru industrializare, cea dintâi

permiţându-le sovieticilor să se folosească de surplusurile din agricultură pentru a finanţa

mecanismele necesare industrializării şi pentru a aproviziona populaţia urbană cu

mâncare şi alte elemente necesare supravieţuirii.

7 The Lenin Anthology, The importance of Gold Now and After the Complete Victory of Socialism, 1920. p. 5128 History of the Communist Party of the Soviet Union (Boshevicks) Short Course, Moscow, 1945, p. 3059 Rober C Tucker, Stalinism as revolution from above, New York: W. W. Norton & Co., 1977 in Idem. Stalinism:Essays in historical interpretation, p. 80

Colectivizarea a avut consecinţe economice dezastruoase. Atât industrializarea,

cât şi colectivizarea stalinistă au venit ca un răspuns la o criză socială gravă cu care se

confrunta Rusia în 1928-1929 - foametea, din lipsa de grâne. O explicaţie pentru cele

două evenimente din punct de vedere al circumstanţelor a fost dată de Alexander

Gerschenkron: “a existat o ameninţare la adresa regimului sovietic, iar sub presiunea

acestei ameninţări Stalin s-a răzgândit şi a demarat o acţiune riscantă pentru Planul său

pentru primii cinci ani”.10

Rolul lui Stalin în istoria sovietică a fost acela de “mare executor al politicii

revoluţionare” cu “nicio idee unde acest lucru ar putea duce”.11

Ideea revoluţiei de sus îşi are originile în gândirea lui Lenin. Revoluţia leninistă

de sus însemna folosirea puterii de stat pentru a continua războiul de clasă după ce

partidul revoluţionar a ajuns la putere şi şi-a format guvernarea pe baza dictaturii

proletariatului. “Dictatura proletariatului reprezintă continuarea luptei de clasă într-o

nouă formă. Asta e problema, asta e ceea ce ei nu înţeleg. Statul este doar o armă a

proletariatului în lupta sa de clasă. Un fel de ciomag special, nimic mai mult.”12

Comunismul de război a lăsat noii politici economice calea spre o politică

partizană şi spre o cultură a acesteia sub conducerea lui Lenin. Aceasta cuprindea un nou

mod de viaţă sovietic bazat pe instituţii, idei, mentalităţi şi conducere. Pe lângă acestea a

existat şi restaurarea monetară a economiei, perceperea revoluţiei ca pe un transfer

cultural şi o atmosferă socială normală.

Afirmaţia din 1926 despre „construirea socialismului prin înfrângerea propriei

noastre burghezii sovietice în decursul unei lupte” a fost citată ca un exemplu al stalinist-10 Alexander Gerschenkron, Economic Backwardness in Historical Perspective, New York, 1965, p. 144-14511 E. H. Carr, Socialism in One Country 1924-1926, New York, 1968, vol I., pp. 177,18512 The Lenin Anthology, p. 490

leninismului. Imaginea lui Stalin ca a unui lider care a reprezentat puterea organizaţională

fără idei politice şi care a început „revoluţia de sus” nepremeditat şi pragmatic este

fundamental greşită.

Revoluţia leninistă de sus a fost în esenţă un proces distructiv, o înlăturare a

vechii ordini din perspectiva puterii statului, pe când revoluţia stalinistă a folosit printre

altele mijloace represive şi distructive, dar a reprezentat un proces deopotrivă distructiv şi

constructiv. Stalinismul ca „revoluţie de sus” a fost un proces al construirii unui stat

sovietic puternic, centralizat, birocratic şi militar. Socialismul stalinist a fost un socialism

al sărăciei maselor, al stratificării sociale şi al fricii constante.

Revoluţia stalinistă a reprezentat o reluare a modelului de dezvoltare ţarist.

Cooperativele rezultate în urma procesului de colectivizare se aseamănă cu pământurile

moşiilor pe care lucrau iobagii în secolele XVI şi XVII.

În timpul planului cincinal, Stalin s-a folosit şi de Gulag care a însemnat

deportarea în masă a familiilor de ţărani în zone îndepărtate din Munţii Ural şi Siberia şi

supunerea lor la muncă forţată. Ca o altă etapă a revoluţiei de sus „Marea Epurare” a

schimbat radical regimul sovietic, precum şi conducerea elitelor. Pentru acest demers,

Stalin s-a inspirat din ideile lui Ivan al IV-lea cel Groaznic, primul ţar al Rusiei, precum

şi din cele ale lui Petru cel Mare, ambii fiind consideraţi de acesta ca autori ai primelor

idei socialiste.

Marea Teroare a atins punctul culminant în perioada 1936-1939, perioadă în care

au fost epurate toate structurile sociale și politice pe criterii ideologice. În această etapă a

politicii staliniste au avut loc procesele împotriva elitelor, împotriva unor înalți demnitari

de partid, cadrelor de armată. Acest lucru a demonstrat că teroarea poate atinge pe

oricine, fiind de ajuns ca cineva să spună că un om este dușmanul statului, fără a fi măcar

nevoie de dovezi. Acest lucru evidențiază atât lipsa statului de drept, cât și inexistența

unei democrații, necesară pentru orice societate. De asemenea, aceasta este perioada în

care frica pune stăpânire pe societatea sovietică, mai ales prin existența gulagului, precum

am precizat anterior.

Gulagul a fost o ramură a poliției interne și serviciilor de securitate sovietice care

controla sistemul penal al lagărelor de muncă forțată și a închisorilor și lagărelor de

detenție și de tranzit asociate. Sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca un loc pentru

deținuții politici și ca un mecanism de represiune a opoziției politice în Uniunea

Sovietică. Ca o instituție a întregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat în mod oficial pe 25

aprilie 1930 sub numele de "ULAG" prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate

cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie al aceluiași an și a fost redenumit ca

"GULAG" în noiembrie. În perioada de început a Gulag-urilor, locațiile pentru lagăre

erau alese în primul rând pentru scopul de a izola prizonierii. Mânăstirile retrase au fost

alese în mod special ca locații pentru noile lagăre13.

Aproximativ un milion de oameni au fost uciși în perioadele 1935-1938, 1942 și

1945-1950 și milioane de oameni au fost încarcerați în Gulag, adică lagăre de muncă. În

Georgia, aproximativ 80.000 de oameni au fost împușcați pe timpul anilor 1921, 1923-

1924, 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și mai mult de 100.000 de oameni au fost

transportați în Gulag.

Pe 5 martie 1940, Stalin și alți lideri sovietici au semnat un ordin pentru executarea a

25.700 de intelectuali, inclusiv 14.700 ofițeri prizonieri de război polonezi. Acesta a

13 http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin#Epur.C4.83rile

devenit cunoscut ca Masacrul de la Katyn. Au mai fost și alte masacre josnice ale

prizonierilor de război, totalizând aproximativ 30.000 – 40.000 de oameni.

Istoricii sunt în general de acord că foametea, mortalitatea din lagărele de muncă și din

închisori, ca și terorismul de stat (deportările și epurările politice) au făcut milioane de

victime de care Stalin și tovarășii săi sunt responsabili direct sau indirect. Numărul

victimelor care au murit pe vremea lui Stalin este o chestiune îndelung disputată. Deși nu

s-a recunoscut o cifră oficială de către guvernele sovietic sau rus, cele mai multe estimări

sunt între 8 și 20 de milioane de victime, estimări facute pe parcusul a mai multor

recensăminte14.

Un alt eveniment important are loc în 1936 când Rusia se confruntă cu o nouă

problemă apărută pe scena internaţională: fascismul. Fiind o putere ideologică, fascismul

a fost automat implicat în această problemă. În 1934, în Franța, s-a înființat primul Front

Popular, format din liberali, socialişti şi comunişti, împotriva fascismului. Franţa a

obţinut o victorie la alegerile din mai, în luna următoare, Frontul Popular din Spania s-a

confruntat cu revolta generalului Franco, declanşându-se Războiul Civil în care a fost

susţinută de Italia şi Germania. Această nouă forţă- fascismul, părea să pună în pericol

poziţia deţiunută de Uniunea Sovietică în lume, faţă de care însă, Stalin nu a arătat un

opoziţionism direct. În urma celor trei procese pe baza uciderii lui Kirov, opoziţia faţă de

Stalin a fost complet zdrobită, acesta devenind acum dictator. În urma acestor paşi ce au

dus la împlinirea loviturii de stat a lui Stalin şi în urma măsurilor drastice pe care acesta

le-a luat ca şi dictator, supunând populaţia prin instaurarea terorii, oamenii au rămas în

permanenţă sentimentul de teamă în suflet. Chiar şi în zilele noastre, se spune că Rusia

14 http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin#Epur.C4.83rile

este condusă în cea mai mare parte prin frică: „ Ţării i s-a dat o lecţie dură şi de aici

înainte, Uniunea Sovietică a fost condusă în mare parte prin intermediul fricii.15

Totodată un lucru evident azi este acela că Stalin a fost unul dintre liderii cei mai

marcaţi de patriotismul socialist rusesc, perioada conducerii sale fiind dominată de

antisemitism şi de uciderea maselor de intelectuali evrei.

Stalinismul ca revoluţie de sus nu s-a sfârşit odată cu izbucnirea celui de-Al

Doilea Război Mondial, acesta reapărând în 1939-1940 şi dorind să transforme Rusia

într-o mare putere militară, industrială şi capabilă de a-şi apăra independeţa şi interesele

în lume. În ultima parte a conducerii sale, dictatorul Stalin plănuia să iniţieze o replică a

Marii Epurări din 1930. Au urmat procesele medicilor sovietici evrei acuzaţi de complot

la o conspiraţie care urma să-i ucidă pe liderii sovietici. Stalin s-a îmbolnăvit însă şi a

murit înainte ca acest plan să fie pus în aplicare. Dictatorul a rămas până la capăt un

revoluţionar, ceea ce nu se poate spune şi despre cei care l-au ajutat şi i-au urmat.

După moartea sa, stalinismul şi-a pierdut spiritul revoluţionar devenind un comunism dus

până la extremele unei puternice tendinţe naţionaliste ruseşti.

După moartea lui Stalin în 1953, succesorul său, Nikita Hruşciov, a repudiat

politicile sale, a condamnat cultul personalităţii lui Stalin în discursul său secret la al XX-

lea Congres al Partidului, în 1956, şi a instituit destalinizarea şi liberalizarea (în cadrul

aceleiași politici). Prin urmare, cele mai multe dintre părţile lumii comuniste, care au

aderat anterior la stalinism, l-au abandonat şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, au

adoptat poziţiile moderat reformiste ale lui Hrușciov. Excepţii notabile au fost Coreea de

15 Martin Malia, Purge and consolidation 1935-1939, in Idem. The soviet tragedy: A history of socialism in Russia, 1917-1991, New York, The Free Press, 1996, p. 227-270

Nord, în conformitate cu Kim Il-Sung şi Republica Populară Chineză, în conformitate cu

Mao Zedong16.

Ideile staliniste s-au impus și în sistemul comunist românesc, fapt evidențiat de

Vladimir Tismăneanu în cartea „Stalinism pentru eternitate – o istorie politică a

comunismului românesc.”17

Vladimir Tismăneanu ne spune în cartea sa că în România, moştenirea leninistă a

fost mai persistentă şi mai adaptabilă decât în alte ţări, deoarece partidul care a condus

România până la alegerile din noiembrie 1996 și a revenit la putere în anul 2000. Partidul

Democrației Sociale al lui Ion Iliescu a fost alcătuit din personalități care au făcut parte

din „ eşaloanele doi şi trei” ale vechiului regim.

Ion Iliescu, cel care a facut parte din PCR, a susținut în memoriile sale că acest

partid încetase să mai joace rolurile tradiționale ale unui partid leninist încă dinainte de

sfârșitul dictaturii. PCR nu reprezenta „decât o ficțiune propagandistică, o unealtă menită

să satisfacă mândria fără margini a lui Ceaușescu.”18

„Obtuzitatea politică, ignoranţa și chiar stupidipatea, vanitatea excesivă,

arbitrariul şi despotismul, care au coexistat pentru o vreme ca un narcisism agresiv și

arogant, împreună cu dogmele şi practicile unui sistem ce își arătase deja limitele au

transformat conducerea personală (a lui Ceaușescu) într-o imensă parodie și într-o sursă

de erori fundamentale.”19

În PCR „nu a existat nicio facţiune liberală, orientată către reformă și nici vreun grup al

cărui sistem de valori și aspirații să fi fost inspirate de logica revizionismului marxist.”20

16 http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Stalinism17 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, O istorie politică a comunismului românesc, Polirom, Iaşi 2005, Traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu18 Ibid, p. 41.19 Ion Iliescu, Revoluție și reformă, București, Redacția publicațiilor pentru străinătate, 1993, p. 920 Ibid, p. 42.

La sfârșitul anilor 70, diverse personalități au avut în vedere diverse opțiuni

pentru a scăpa de „ tiranul din ce în ce mai odios” 21, cum ar fi chiar și asasinatul politic.

De exemplu, Vasile Patilineţ, un fost secretar al Comitetului Central care

răspundea de Securitate și de armată între 1965-1970 a murit într-un straniu accident de

automobil la inceputul anilor 80, în timp ce era ambasador în Turcia.

„Ceaușescu punea accent pe monopolul partidului asupra puterii, pe necesitatea

de a păstra propietatea colectivă asupra mijloacelor de producție si pe competiția istorică

cu Vestul capitalist.”22

În România se urmărea stabilirea unei forme „sui- generis de despotism asiatic”23,

în care statul , după părerea lui Karl Marx, „nu este altceva decât capriciul personal al

unui singur individ.”24

„Nicolae Ceaușescu doar a exacerbat și a dus la extrem anumite caracteristici ale

culturii politice staliniste în condițiile particulare românești.”25 Ceaușescu, înainte de a

avea acces la funcția de secretar general și-a croit o carieră de succes în birocrația

comunistă și a fost foarte priceput, astfel încât l-a urmat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej,

„unul dintre liderii comuniști cei mai înzestrați în arta manipulării.”26

Foști colegi și rivali de-ai lui Ceaușescu în Biroul Politic au publicat cărți în care au

susținut că acesta avea „o capacitate unică de a induce în eroare, de a simula modestia și,

la inceputurile carierei, comportamentul pașnic.”27

21Ibid, p. 42.22Ibid, p. 45.23Ibid p. 45.24 Karl Marx, Contributions to Hedel s Philosophy of Right. New York. 1978, p. 2325 Op. Cit., p. 4626 Op. Cit., p. 4627 Lavinia Betea, Maurer și lumea de ieri: Mărturii despre stalinizarea României, Arad: Editura „Ioan Slavici”, 1995

”Și era cel mai potrivit om din Biroul Politic pentru a-l succede pe G. G-Dej.” 28

„ România a fost singurul stat comunist din Europa de Est care a rezistat undelor

de șoc provocate de Congresul al XX-lea al P.C.U.S și de denunțarea cultului

personalității lui Stalin de către Hruşciov.”29

Vladimir Tismăneanu consideră că exista o distincție clară între comunism

național și stalinism național.

Comunismul național „ a reprezentat o reacție critică față de imperialismul

sovietic, față de planurile hegemonice și de ortodoxia ideologică rigidă. A fost relativ

inovativ, flexibil și tolerant față de relaxarea politică”.30 Principalii reprezentanți ai

comunismului național au fost Iosip Broz Tito, Edvard Kardelj, Imre Nagy, Alexander

Dubcek, Palmiro Togliatti, Enrico Berlinguer, Santiago Carrillo.

Stalinismul național „s-a opus în mod sistematic oricărei forme de liberalizare, ca

să nu mai vorbim de democratizare.”31 Țările în care a existat stalinismul național sunt:

România, Albania, Coreea de Nord, Cehoslovacia după 1968 și R.D.G..

„Stalinismul național era narcisist și anacronic; prețuia uniformizarea și exploata

resentimentele și atașamentele tribale.”32

„Gulagul românesc a fost o realitate vastă, terifiantă, în cadrul căreia proiectul

Canalului Dunare-Marea Neagră, inițiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a funcționat ca un

uriaș lagăr de concentrare destinat să distrugă elitele politice și culturale și să

imortalizeze triumful clasei muncitoare asupra burgheziei.”33

28Ibid p. 4729 Stelian Tănase, Elite și societate: Guvernarea G. G-Dej, București, Humanitas, 1998.30 Ibid, p. 5531 Ibid, p. 5532 Ibid, p. 5633 Ibid, p. 59

„Stalinismul înseamnă uciderea omului lăuntric. Și, indiferent de ceea ce zic

sofiștii, indiferent de ce minciuni spun intelectualii comuniști, totul derivă din asta.

Omul lăuntric trebuie să fie ucis pentru ca Decalogul comunist să fie implantat în

suflet.”34

Stalin a decis mutarea sediului central al Cominformului ( Biroul Informativ al

Partidelor Comuniste și Muncitorești) în anul 1948 de la Belgrad la București, la doar un

an după ieșirea din ilegalitate a Partidului Comunist Român. PCR “a reușit ca după 1945,

prin fraudă, mobilizare și manipulare, în spatele scutului protector al Armatei Roșii, să

devină din ce în ce mai eficient, eliminându-și și emasculându-și rivalii politici încet, dar

sigur.”35

PCR a urmat cu strictețe ordinele Moscovei pentru atingerea puterii absolute în

România. Demagogia a fost folosită de către comuniști pentru a ajunge la guvernare:

atacurile propagandistice violente asupra partidelor istorice și calomniile la adresa prim-

miniștrilor numiți de Palat ( Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu).

PCR a urmărit obținerea controlului asupra ministerelor-cheie și impunerea comuniștilor

la conducerea departamentelor importante.

Între august 1944 și martie 1945, România a avut 3 guverne: primul guvern

Constantin Sănătescu (23 august-2 noiembrie 1944), al doilea guvern Sănătescu (4

noiembrie-2 decembrie 1944) și guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944- 28

februarie 1945). Guvernul Groza (6 martie 1945- 30 decembrie 1947) a fost impus de

trimisul sovietic la București, A.I. Vîșinski. Pentru români, acesta “este cel care a

transformat fără milă țara într-o potențial colonie sovietică.”36

34 Aleksander Wat, My Century35 Op. cit., p. 10736 Op. cit., p. 112

Nicolae Ceaușescu avea un atașament sincer față de valorile naționale românești.

După moartea lui G. G.-Dej din martie 1965, Ceaușescu a urmat o linie stalinistă

națională, asupra căreia și-a pus amprenta propriei sale personalități, a autopromovării și

pentru obținerea recunoașterii internaționale.

J.F Brown a susținut: “ Ceaușescu a continuat această politică (adică politica

inițiată de Dej dupa 1960), iar în unele privințe chiar a accentuat-o.”

Comunismul românesc a avut întotdeauna complexul de inferioritate cauzat de

marginalizarea partidului în viața politică și intelectuală a României dintre cele 2 războaie

mondiale și nu a reușit să genereze o acțiune politică de masă.

“Nicolae Ceaușescu s-a remarcat ca un maestru în arta manipulării și i-a întrecut

pe mentorii săi staliniști în viclenie cinică și ipocrizie.”37

Instituțiile economice, politice și culturale staliniste și metodele de tip stalinist au fost

păstrate după moartea lui Dej de către Ceaușescu.

Spre deosebire de G G-Dej, Ceaușescu, a cărui carieră a fost garantată de Dej

între 1940-1965, nu avea merite în biografia sa revoluționară. Din cauza lipsei faptelor

eroice din trecutul lui Ceaușescu, acesta a pus bazele unui cult al personalității “ce avea

drept scop să creeze o legătură între acțiunile sale și cele ale voievozilor medievali și ale

conducătorilor traco-daci care au sfidat Imperiul Roman.”38

Criza sociopolitică a fost amplificată datorită ascensiunii clanului Ceaușescu, a

promovării politice a rudelor familiei prezidențiale. “ Promovarea în ierarhia de partid se

făcea numai în funcție de loialitatea neclintită față de Nicolae și Elena Ceaușescu și față

de fiul lor mai mic, Nicu, care fusese practic, uns moștenitor de drept.”39

37 Op. cit., p. 22638 Op. cit., p. 22739 Op. cit., p. 227

Cultura română a fost foarte afectată, deoarece preoții, matematicienii, chimiștii,

fizicienii, istoricii, pictorii au fost obligați să plece în exil.

În prima etapă a conducerii sale (1965-1971), Ceaușescu a încercat să realizeze o

sinteză originală între desatelizare și destalinizare, să consolideze autonomia și puterea

punând accentul pe valori ca independența națională și conștiința patriotică.

În etapa de consolidare a puterii (1965-1970), Ceaușescu a vizitat întreprinderi

industriale, cooperative agricole și instituții academice din România pentru a-și crea

imaginea unui lider popular, care este dispus să se consulte cu oamenii, mai ales cu

muncitorii și țăranii.

În concluzie, evenimentele petrecute în timpul perioadei staliniste în Uniunea

Sovietică, dar și în timpul comunismului românesc, moartea a milioane de oameni,

teroarea impusă asupra societății, inexistența drepturilor cetățenești, mai bine zis

neaplicarea acestora, cultul personalității, colectivizarea în masă și toate celelalte

elemente ale sistemului totalitar demonstrează teza afirmată în incipitul lucrării potrivit

căreia comunismul reprezintă infernul secolului XX.

Bibliografie:

BETEA, Lavinia, Maurer și lumea de ieri: Mărturii despre stalinizarea României, Arad,

Editura „Ioan Slavici”, 1995

CARR, E.H., Socialism in One Country 1924-1926, New York, 1968, vol. I

FRIEDRICH, Carl. J și BRZEZINSKI Zbigniew în opera Totalitarian dictatorship and

autocracy, Cambridge Mass, Harvard University Press, 1956

GERSCHENKRON, Alexander, Economic Backwardness in Historical Perspective, New

York, 1965, p. 144-145

History of the Communist Party of the Soviet Union (Boshevicks) Short Course, Moscow,

1945, p. 305

ILIESCU, Ion, Revoluție și reformă, București, Redacția publicațiilor pentru străinătate,

1993, p. 9

MALIA, Martin, Purge and consolidation 1935-1939, in Idem. The soviet tragedy: A

history of socialism in Russia, 1917-1991, New York, The Free Press, 1996, p. 227-270

MARX, Karl, Contributions to Hedel s Philosophy of Right, New York. 1978

MEDVEDEV, Roy, Stalin și stalinismul, Editura Umanitas, Bucuresti 1991, trad.

Margareta Sipos

MEYER, G. Alfred, Leninism, Cambridge, Mass., 1957

TĂNASE, Stelian, Elite si societate: Guvernarea G. G-Dej, Bucuresti, Humanitas, 1998

The Lenin Anthology, The importance of Gold Now and After the Complete Victory of

Socialism, 1920. p. 512

TISMĂNEANU, Vladimir, Stalinism pentru eternitate, O istorie politică a comunismului

românesc Polirom, Iaşi 2005, Traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu

TUCKER, C. Robert, Stalinism as revolution from above, New York: W. W. Norton &

Co., 1977 in Idem. Stalinism:Essays in historical interpretation, p. 80

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin#Epur.C4.83rile

http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Stalinism

Proiect realizat de:

1.DRUGESCU CORNELIA

2.CHIRICĂ IONUȚ DANIEL

3.PIȚIGOI ANDREEA-RALUCA

4.OPREA LIVIA-IOANA

5.BĂLAN ANDREEA-CORI NA

6.CHIMIGEA MĂDĂLINA

7.BANU LAVINIA-ȘTEFANIA

8.NEAGU ANA-MARIA 9.ANDONIE GEORGIANA

10.PÎRVU ELENA-DANIELA

11.BELOIU ROXANA

12.PĂUN RAMONA

13.AILINCĂI NICOLETA

SPR I A