subcarpatii-romaniei

5/12/2018 subcarpatii-romaniei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/subcarpatii-romaniei-55a4d543d138b 1/69

SUBCARPATI

C1

Date generaleS. o unitate geografică distinctă, desfăşurată la exteriorulCarpaţilor Orientali şi Meridionali, între văile Moldova şiMotru

La exterior intra în contact cu P. Moldovei, C. Română, P.Getic şi P. Mehedinţi

Suprafaţa: 15100 kmp (6,35% din suprafaţa ţării)Numele

S-a impus la începutul secolului XX, plecându-se de ladenumirea pe care a dat-o L. Mrazec în 1896 spaţiuluidepresionar din nordul Olteniei

Aprofundată tot de L. Mrazec în 1900 în studiul

depresiunii subcarpatice a Olteniei

Denumire utilizată de Em. De Martonne în mai multemateriale şi în tezele de doctorat din 1896 şi 1905

Denumirea s-a referit iniţial la spaţiul depresionar rezultatprin tectonica din Carpaţi (sf. pliocenului şi începutulcuaternarului) în nordul Depr. Getice

Treptat denumirea a cuprins şi unităţile deluroase de laexteriorul Carpaţilor în care se regăseau structurile cutatecu reflectare in relief.



Astfel denumirea cuprindea unitatea situată învecinătatea munţilor, la exterior, ale cărei geneză şievoluţie au fost strâns legate.

La începutul sec. XX apar şi termenii Precarpaţi – unităţigeografice aflate la exteriorul Carpaţilor (V. Mihăilescufoloseşte termenul Subcarpaţi Precarpaţi incluzândaparoape toate subunităţile depresionare şi deluroase dela exteriorul şi interiorul Carpaţilor) şi Pericarpaţi (Gh.Macovei)

V. Tufescu (1966) “sub” are sensul “la marginea imediatăa Carpaţilor”, “pre” indică o unitate la exterior, dar la odepărtare imprecisă, “peri” se referă la unităţidimprejurul Carpaţilor dar la distanţe neprecizate

Lingvistic urmărind doar sensul poziţional primul termeneste cel mai apropiat de realitate.

V. Mihăilescu “S. sunt o unitate geografică asemănătoare

Carpaţilor ”. S. reprezintă un tip de precarpaţi care suntalcătuiţi din formaţiuni cutate, uşor de erodat, cualtitudini mai mici decât munţii vecini, dar care princaracteristicile reliefului aparţin dealurilor.

Em. De Martonnne “S. reprezintă cea mai originală partea Carpaţilor româneşti care nu se repetă în forme

asemănătoare la nici o altă catenă muntoasă din Europa”(1931)

V. Tufescu (1966 şi 1974) menţionează trăsăturileSubcarpaţilor: poziţia la marginea Carpaţilor, structuracutată (ca rezultat al tectonicii carpatice), relief variat şi



tânăr, o reţea hidrografică ce nu a ajuns la echilibru. Inbaza acestei idei rezultă că S. sunt o arie complementarăa munţilor ce face trecerea la ţinuturile deluroase.

Incepând cu anii 40 si pana chiar în prezent s-a suţinutideea conform căreia şi unitatea de contact de la nord deV. Moldovei ar aparţine Subcarpaţilor. Dar depresiunileRădăuţi, Solca, Cacica, Păltinoasa sunt de eroziunediferenţială la contactul dintre două unităţi distincte(Obcinele Bucovinei – fliş paleogen cutat şi P. Sucevei –structură monoclinală sm). Alt argument – cutele diapire

apărute însă independent de evoluţia ulterioară.

M. David (1945), C. Martiniuc (1950), V. Gârbacea (1957),I. Mac (1972), Gr. Posea (1968), vorbesc despre reliefulsubcarpatic de pe latura de vest a Transilvaniei (forme derelief similare subcarpaţilor exteriori ramei montane,conformitatea reliefului pe structura cutată, versanţiafectaţi de torenţi şi alunecări, sâmburi de sare in vatraunor depresiuni).

Dar, caracteristicile de bază rămân (poziţia lângă munte,structură ca rezultat al cutărilor).

Dar geneza este diferită. În Subcarpaţi sedimentele demolasa din avanfosa carpatică (dar chiar şi în Depr.Getică) depozitele au fost cutate sub presiunea

orogenului carpatic şi a rezistenţei exercitate deplatformele externe. Apare astfel cea mai nouă pânzănumită de v. Mutihac (1990) pânza subcarpatică. Întimp ce în Depr. Transilvaniei morfologia a evoluat într-unbazin tectonic larg, în care s-au acumulat formaţiuni



sedimentare groase, inclusiv strate de săruri. Apariţialanţului vulcanic a impus separarea de bazinul tectonic alunor depresiuni intramontane.

Subcarpaţii sunt dealuri cu afinităţi genetico-evolutivecarpatice

O regiune deluroasă înaltă, dezvoltată în general înstructura cutată recent (pliocen superior - cuaternar) înavant-fosa carpatică şi nordul depresiunii getice, underelieful are o fragmentare accentuată impusă de o reţeahidrografică densă, dar şi de către neotectonica activă,compusă din aliniamente de dealuri separate dedepresiuni şi culoare de vale largi, cu terase, pe care sedesfăşoară un număr mare de aşezări.

Favorabilitatea pentru locuire: resurse (apă, sol, petrol,gaze, cărbuni, sare), climat blând

Defavorabilitate peisaj degradat, versanţi afectaţi de

alunecări, curgeri noroioase, torenţi

Caracteristici ale limitelor Subcarpaţilor

Contactul cu Carpaţii se desfăşoară frecvent prindepresiuni subcarpatice întinse, cu diferenţe de peisajevidente, “pas” altimetric de aproximativ 300 m (450-500m în S. Moldovei,200-450 m în S. Curburii, 200-450 m în

S. Getici)

Munţii se termină prin versanţi povârniţi care sunt încăbine împăduriţi, văile se lărgesc la ieşirea în S., prezintă

în depresiuni terase largi, cu aşezări mari



Sunt prezente şei şi glacisuri de contact (S. Moldovei),modificări bruşte în peisaj cu pinteni montani, cu o liniefoarte sinuoasă (S. Curburii), depresiuni de contact

majoritatea de mici dimensiuni şi şei de contact la nivelulinterfluviilor exprimate prin rupturi de pantă în profilul lorlongitudinal (S. Getici)

Caracteristici ale limitei externe

Contactul între S. şi Podişul Moldovei se realizează înlungul a două culoare largi de vale (Moldova şi Siret)

Limita (deşi a presupus discuţii aprinse) merge pecontactul dealurilor externe subcarpatice cu teraselesuperioare ale acestor râuri

Limita faţă de C. Română se desfăşoară între văile Trotuşşi Dâmboviţa şi se face astfel:

Între Trotuş şi Buzău destul de greu de precizat întrucât

panta versantului exterior al dealurilor se prelungeştepână în câmpie. Se poate trasa pe o ruptură de pantăprezentă la nivelul interfluviilor la altitudini de 260 – 330m, pe fâşia de trecere de la Pietrişurile de Cândeştiacoperite de depozit loessoid mai subţire la formaţiunilenoi (pietrişuri şi nisipuri) pe care se află un depozitloessoid mai gros

Între Buzău şi Dâmboviţa limita are un traseu sinuos(marcat petrografic şi genetic), dar clar, cu pătrunderi înspaţiul subcarpatic pe văi şi retrageri în dreptul dealurilor

Limita faţă de P. Getic se desfăşoară între văileDâmboviţa şi Motru şi are un traseu foarte neregulat.



Contactul e în general petrografic (între formaţiunile mio-pliocene argilo-grezoase în structură monoclinală aleSubcarpaţilor şi cele romanian-pleistocene dominant

nisipoase, argiloase slab monoclinale ale podişului).Contact mai clar printr-un aliniament cuestic, prinbazinete depresionare pe văile principale.

Geologia Subcarpaţilor

Subcarpaţii se desfăşoară în lungul a două unităţi

structurale care se află la contactul dintre CarpaţiiMeridionali, Carpaţii Orientali şi vorland, numiteDepresiunea Getică şi Depresiunea Pericarpatică ceau avut caracter de avantfosă.

Structural: un fundament vechi, fragmentat în blocuri şiun sedimentar cu caracter de molasă ce are o grosimemare datorită subsidenţei active din diferitele cicluri de

acumulare

Mişcările tectonice din miocen, pliocen şi cuaternar dinorogenul carpatic s-au manifestat în avantfosă deosebitca intensitate de la un sector la altul şi au creat înformaţiunile sedimentare structuri care se deosebescregional (cutate, monoclinale, cute diapire)

A. Depresiunea Getică

Se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Dunăre în sudulCarpaţilor Meridionali până la falia pericarpatică ce odesparte de Platforma Valahă (nordul platformeiMoesice).



Se suprapune deci şi pe mare parte din P. Getic pealiniamentul Găeşti-Piteşti-Drăgăneşti-Strehaia-Drobeta

Turnu-Severin

Fundamentul are provenienţă dublă (V. Mutihac, 1990,2003) carpatică şi nordul Platformei Valahe

Suprastructura sedimentară s-a realizat în trei cicluri,cu materiale provenite din Carpaţi, şi în diferite faciesuri(litoral, de mare adâncă, salmastru, lacustru)

Cele trei cicluri sunt: paleogen - miocen inferior

(conglomerate, gresii şi intercalaţii de argile); miocen(depozite burdigaliene – conglomerate, badeniene –marne, argile, sare şi sarmaţian inferior cu gresii şimarne); sarmato-pliocen cu caracter transgresiv

B. Depresiunea pericarpatică

Este o unitate structurală la marginea Carpaţilor Orientali

cu lăţime foarte mare în zona curburii. Geologii o încadrează Carpaţilor, considerând-o cea mai nouăunitate tectonică (pânza subcarpatică) care intră încontact cu unităţile vecine, de platformă, prin faliapericarpatică.

Fundamentul este mixt: fliş extern la contactul cumuntele şi cristalin proterozoic de platformă cu

sedimentar neogen la partea superioară la exterior. Lanord de valea Trotuşului fundamentul aparţine PlatformeiMoldoveneşti. La sud însă se întâlnesc mai multesubunităţi proterozoice ce înaintează dinspre S şi SE şicare sunt separate de linii de fractură importante. Astfel



de la V. Trotuş la falia Peceneaga –Camena (prelungireaei spre NV) se află continuare unităţii paleozoice din nord-vestul Dobrogei. Între aceasta şi falia Ianca-Râmnicu

Sarat se contrinuă în trepte funamentul şisturilor verzi dinDobrogea Centrală. La vest de aceasta în fundamentul S.intră o unitate baikaliană cu şisturi mezometamorfice dinPlatforma Valahă.

Toate se subduc în NV şi N sub unitatea carpaticăgenerând o intensă activitate seismică, aria desubsidenţă, divagarea râurilor, acumulări intense în albie,

pierderea teraselor etc.Depozitele sedimentare au caracter de molasă şi s-auacumulat în două cicluri separate de paroxismul moldavicşi au avut ca sursă principală aria carpatică şi parţialunităţile de platformă.

Ciclul miocen care a dat molasa inferioară este

reprezentat de depozite acvitaniene (sub munte, cuargile, marne şi diverse sărururi), burdigaliene(conglomerate, gresii), badeniene (marno-argile cusâmburi diapiri şi tufuri) sarmaţian inferioare (marne)

Ciclul sarmato-pliocen (molasa superioară) se dezvoltămai ales între Trotuş şi Dâmboviţa şi are o diversitatefoarte mare de faciesuri (gresii, calcare recifale în bazinul

Buzăului, marne, conglomerate şi calcare oolitice,nisipuri, argile, tufuri) de la meoţian la pleistocenulinferior (Pietrişurile de Cândeşti).

Depresiunea a apărut la începutul miocenului în condiţiile în care mişcările tectonice din paleogen au ridicat



sectorul estic al orogenului carpatic (flişul extern). În faţă,prin compensaţie, a rezultat fracturarea şi coborâreamarginii platformei o depresiune de tip avanfosă, cu

puternic regim subsident. În prima parte a miocenuluisedimentele acumulate au provenit atât din Carpaţi cât şidin Vorland, ulterior, aportul din ultima unitate a scăzut,ea însăşi fiind acoperită de ape şi intrând în regim desedimentare.

Mişcările moldavice au definitivat stilul tectonic şi auridicat munţii din flişul paleogen dar au şi împins această

unitate spre est. Prin urmare, depozitele de molasămiocenă subcarpatică au fost încălecate de pânza flişuluipaleogen dar au suferit şi cutări şi o împingere pesteVorland. Astfel a rezultat cea mai recentă pânză de şariaj,unitatea pericarpatică.

În pliocen, aproape tot sectorul de la nord de Trotuşdevine o câmpie de litorală, aria de sedimentară serestrânge treptat (între Trotuş şi Damboviţa).

Aici, structural, se diferenţiază sectoare din vecinătateamuntelui alcătuite din formaţiuni cretacice, paleogene,miocene – care au devenit uscat; şi un spaţiu marin, cunumeroase insule miocene care erau erodate.

Mişcările pliocene au creat structuri diferite la vest şi la

est de Slănicul de Buzău. La est ele au accentuat cutarea în sectorul subcarpatic intern şi au impus o structurămonoclinală (cu formaţiuni uneori redresate la verticală),iar la vest este cea mai mare complexitate structurală dinSubcarpaţi. Pe lângă accentuarea cutării lângă munte ea



s-a transmis şi în formaţiunile pliocene din sud unde aurezultat anticlinale şi sinclinale; iar in vecinătateacâmpiei, deplasarea pe verticală a blocurilor de sare a

impus boltiri ale depozitelor pliocene şi cuaternareinferioare dând un şir de dealuri exterioare (Bucovel,Degeraţi).

Relieful – caracteristici generale

Paralelismul structurilor cutate cu muntele reflectate prinprezenţa unor ulucuri depresionare şi a unor şiruri dedealuri înalte (S. Getici şi ai Moldovei)

Dezvoltarea unor aliniamente de bazine depresionare lacontactul dintre litofaciesuri cu rezistenţă diferită (S.Curburii)

Depresiuni cu vetre aluviale extinse în sectoare în careexistă sau au existat zone de subsidenţă (D. Târgu Jiu –Câmpu Mare)

Culmi cu aspect rotunjit pe anticlinale

Culmi cu aspect ascuţit (creste) cu vârfuri şi şei dealtitudine, asimetrice (cuestice) pe faciesuri monoclinale,cu alternanţă de straturi groase de gresii şi marno-argile(Muscelele Argeşului)

Culoare de vale relativ transversale cu sectoarealternante (chiar chei) cu numeroase praguri lito-structurale

Ingustarea de la Brebu; Poiana Câmpina



Înălţimile cele mai mari sunt în locurile unde la sfârşitulpleistocenului ridicările au fost mai importante (S.Vrancei) sau unde rocile (gresii compacte sau

conglomerate) au opus o rezistenţă foarte mare laeroziune (Muscelele Argeşului – conglomerateburdigaliene – Mg. Măţău, Dl. Chiciora; Culmea Pleşu în S.Moldovei)

O morfodinamică extrem de activă, favorizată deconstituţia petrografică, de varietatea pantelor şi de opresiune antropică mare.

A. Elemente morfografice şi morfometrice

S. constituie un sistem de interfluvii şi văi bine conturate,rezultat al evoluţiei rapide de la finele pliocenului şi dincuaternar, pe fondul unei tectonici active care a înălţatregiunea şi a creat principalele linii morfostructurale.

Cele mai importante văi sunt cele care au caracter

transversal şi care izvorăsc din Carpaţi (Jiu, Olt, Argeş,Prahova, Teleajen, Buzău, Trotuş, Bistriţa) care şi-auprelungit cursurile pe măsura ridicării unităţiisubcarpatice. Ele s-au impus antecendent şi epigeneticpe aliniamente de ridicare rapidă (anticlinale). Sunt văilargi, cu numeroase terase şi lunci extinse care prezintăo masă importantă de prundişuri.

Există încă 3-4 generaţii de văi mai scurte care urmărescculoarele depresionare structurale (la nord de Trotuş sau

în S. Olteniei)



În sistemul de interfluvii există tot 3-4 generaţii, darfizionomia lor diferă funcţie de vechime, structură şialcătuire petrografică

Există

vârfuri la 400- 500 m altit. la exterior şi 800 – 1000 mspre Carpaţi

Şei cu altitudini variate

Platouri interfluviale extinse

Creste pe aliniamente de hogbacks-uri mai ales peconglomerate

Interfluvii axate pe structură monoclinală (Muscele) undedatorită variaţiei litologice apar suite de vârfuri, şei şiplatouri structurale

Interfluvii asimetrice în profil transversal (la văile

subsecvente din S. Vrancei)Cele mai recente interfluvii (între văile torenţiale) suntscurte şi au lungimi de 0,5 km, sunt relativ simetrice,paralele şi au versanţi cu o dinamică a cărei intensitate evariată funcţie de pantă, alcătuire petrografică şiutilizarea terenurilor.

Versanţii au o formă extrem de variată, determinată dealcătuirea petrografică, de structură, de morfodinamică şide folosinţa terenurilor.

Altimetric valorile cele mai mari sunt legate de câtevavârfuri aflate pe gresii masive, compacte, sau pe



conglomerate: Ceardac 911 m în C. Pleşu, MăguraOdobeşti 997 m, Măţău 1018 m, Chicioara 1216m

Cele mai mari înălţimi sunt concentrate între văile Trotuş

şi Argeş datorită efortului tectonic mai mare şi rezistenţeirocilor la eroziune

La vest de Argeş şi în S. Moldovei frecvente sunt înălţimile de 450 – 550 m

Altitudinile cele mai scăzute sunt în culoarele de vale şipot ajunge la 200m

Fragmentarea este mare şi e legată de adâncireareţelei hidrografice, de activităţile neotectonice,activităţile antropice.

Valori medii de 1km/kmp la vest de Olt şi la nord de Trotuş şi 1,5 km/kmp în S. de Curbură. Dacă se ia incalcul şi reţeaua temporară atunci în S. de Curbură

ajungem la valori de 3 – 3,5 km/kmp. Variaţia e foartemare între văile largi (0,5 – 0,8 km/kmp) şi versanţiidespăduriţi, afectaţi de procese actuale (peste 3 km/kmp)

Energia de relief variază între 600m pentru culmileprincipale faţă de văi, 350-400m pentru culmilesecundare faţă de văi şi 50 m pe văi

Declivitatea variază de la 5 la 30 şi peste 40 funcţie decondiţiile locale impuse de fragmentarea reliefului,litologie, neotectonică.

B. Treptele de nivelare



S. Nu s-au exondat în întregime în aceeaşi perioadă detimp. Au existat sectoare care au devenit uscat în pliocen(lângă munte în S. Curburii şi în nordul S. Moldovei) şi

altele în care acest lucru s-a petrecut la mijloculpleistocenului. Evoluţia geomorfologică este diferită prinurmare până în pleistocenul mediu, după care ea poate figeneralizată pentru întreaga unitate subcarpatică.

Urmele acestei evoluţii sunt consemnate în trepte careapar la nivelul interfluviilor sau în culoarele de vale canivele de eroziune şi terase.

Suprafeţele şi nivelele de eroziune au fost studiatede A. Nordon (1931) pentru suprafaţa levantină, M. David(1931) ce identifică trei suprafeţe în S. Moldovei (Corni,Ghindăuani şi Grumăzeşti); N. Popp pentru suprafeţeledintre Dâmboviţa şi Prahova (Talea I şi II la 850-900 m;Drăgăneasa cu două niveluri la 600 – 650 şi 500 – 450 mşi Cândeşti la exterior); Al Roşu (1967) separă douăperioade de formare a nivelelor în Subcarpaţii de la vestde Gilort (Săcelu la 450 – 500 ce corespunde suprafeţeiGornoviţa şi care e mai vechi şi unul mai nou cu 4 trepte);L. Badea (1966 - 1967) identifică între Gilort şi Olt osuprafaţă la marginea muntelui şi nivele locale

Dinu Mihaela (2001) susţine prezenţa unei suprafeţe

lângă munte la 850 m şi două nivele de eroziune peculoarele de vale principale; Gh. Vişan (1998) identifică înMuscelele Argeşului o suprafaţă de bordură carpatică laaproximativ 1100 m şi două suprafeţe la nivelulinterfluviilor; O. Mândruţ (1994) vorbeşte de o singurăsuprafaţă, policiclică între Argeş şi Argeşel.



Coroborarea tuturor informaţiilor referitoare la treptele denivelare arată că:

Există deosebiri importante in privinţa înţelegerii unitare

a sensului noţiunilor de suprafeţe de nivelare, nivel deeroziune, glacis de eroziune şi felul cum apar ele în peisaj

Există diferenţe importante în caracterizarea lor la nivelulsubunităţilor subcarpatice principale

În S. sunt trepte de nivelare care s-au păstrat pesuprafeţe reduse (interfluvii, umeri de vale, creste de

intersecţie); fizionomia lor a fost modificată prinmorfodinamica de versant, care le-a înlăturat punând înevidenţă formele structurale

Treptele sunt rezultatul unor faze de modelare scurte, întrerupte neotectonic, multe cu caracter de glacisuri,dezvoltate pe contacte hipsometrice, structurale, saupetrografice.

C. Terasele

În S. s-au dezvoltat mai multe generaţii de văi,importanţă pentru terase având-o cele cu obârşia înCarpaţi sau la contactul cu aceştia. De ele sunt legateculoare de vale extinse (1-5 km) cu energie de relief depeste 150m. În cadrul lor, teraselor le revin 40-80% din

suprafaţa acestora.

Numărul teraselor e variabil pe generaţii de văi. Înlungul celor mai mari există 6-8 terase la altitudinirelative ce variază de la 5-10 m la 180 m. pe văile de



generaţii mai noi sunt 1-5 terase cu altitudini de până la100m.

Numărul cel mai mare de terase se întâlneşte în sectoare

de traversare a unor anticlinale care au suferit încuaternar ridicări sacadate.

Număr redus de terase este pe generaţiile de văi recentesau în depresiuni cu areale de subsidenţă (Târgu Jiu), saula trecerea spre câmpie sau spre P. Getic (3+5 terase).

Extensiunea teraselor e funcţie de natura petrografică,

structurală, neotectonică. Astfel cele mai extinse poduri(1-3 km) sunt în marile depresiuni din Subcarpaţi (Jiu,Gilort, Cracău, Tazlău, Cricovul Sărat, Buzău), sau însectoare cu faciesuri cu rezistenţă mai mică (Ialomiţa,Prahova, Argeş, Teleajen). Multe terase sunt afectate demorfodinamica actuală.

Desfăşurarea teraselor în profil transversal relevă în

majoritatea situaţiilor asimetrii evidente fie în numărullor, fie în extensia pe cele două sectoare ale văii.Asimetriile au drept cauză factori geologici (influenţa unorridicări care dă asimetrii altimetrice), sau aluvionăriintense impuse de afluenţi mai bine dezvoltaţi pe unul dinversanţi.

Desfăşurarea teraselor în profil longitudinal. Aparconvergenţe ale teraselor spre munte (Ialomiţa, Argeş, Tarcău, Cracău), deformări de la 10 la 50 m latraversarea anticlinalelor (Jiu. Gilort, Buzău, Teleajen) saula intrarea în câmpiile din exterior (Prahova, Teleajen,Buzău).



Structural, la marea majoritate a teraselor se remarcăpeste soclul format din rocă dură existenţa unui depozitaluvial cu grosime ce variază de la 0,5m la 10 m. peste el

s-a depus un depozit luto-nisipos care frecvent aregrosimi de 1-5m, ce a provenit din spălarea versanţilor,din alunecări sau conuri de dejecţie.

Geneza teraselor este complexă, întrucât evoluţiareliefului s-a realizat pe fondul ridicării cu intensitatediferită şi sacadată a regiunii deluroase a modificăriloralternante ale climatului şi a variaţiei poziţiei lacului

cuaternar din C. Română.Vârsta. Prin racordare la sistemele morfocronologice dinregiunile vecine, de câmpie şi podiş unde s-au găsitrepere ce au permis o cronologie a teraselor se potadmite că: nivelele inferioare (sub 25m) aparţin treceriide la pleistocenul superior la holocen, cele curprinse între30 şi 90 m au fost realizate în pleistocenul mediu şisuperior, cele cu altitudini de 90- 140 m sunt legate depleistocenul inferior, iar terasele de peste 140 m,episodice, aparţin villafranchian – pleistocen inferior(Relieful României, 1976).

D. Luncile constituie treapta fluvaială fromată în a douaparte a holocenului. Factorii care au influenţat evoluţia şi

caracteristicile morfologice şi structurale ale luncilor dinSubcarpaţi au fost de natură geologică (rocă, structură,neotectonică) şi climatică. Mărimea şi complexitatea lordiferă în funcţie de generaţia de văi.



Desfăşurare. În lungul văilor principale există lunci largi(1-2 km), mai ales în depresiunile cu caracter structural:Pietroşiţa pe Ialomiţa, Comarnic pe Prahova, Măneciu-

Ungureni pe Teleajen, Nehoiu-Pătârlagele pe Buzău,Nereju pe Zăbala, Oneşti pe Trotuş, Târgu Neamţ peNeamţ.

Panta medie este de 2-3 m/km dar scade în depresiuni lasub 1m/km şi creşte în sectoarele înguste ale albiei la3,5m/km influenţând dinamica albiei.

Morfologia luncilor diferă în cele două categorii desectoare (înguste şi largi ale văilor). În sectoarele largi, înprofil transversal între versant şi albie se succed: o fâşiede glacis aluvio-proluvial, două-trei trepte de luncă cu obogată acumulare de aluviuni, albii părăsite, grinduri,ostroave, maluri abrupte.

În sectoarele înguste de vale există o fâşie de glacis şi o

treaptă de 1-1,5 m înălţime şi cu o lăţime de câţiva metrila zeci de metri. Aici dinamica este foarte puternică.

Depozitele au grosimi şi o alcătuire granulometricăvariabilă funcţie de lungimea râului, panta văii, sectorultraversat, etc.



C2

E. Relieful structuralSubcarpaţii constituie unitatea deluroasă cu cea mai mare complexitatestructurală.

Complexitatea se datorează:

Evoluţiei tectonice a avantfosei situată la contactul dintre orogenulcarpatic şi unităţile rigide ale platformelor

Sedimentarul avantfosei carpatice alcătuit din molasa mio-pliocenă, asuferit cutări sau ridicări cu intensitate diferită, procese determinate destrivirea ei in apropierea marilor unităţi structurale vecine (Carpaţi şi

platformele)

Diferenţierile locale in structura geologică au fost determinate demişcările pe verticală ale blocurilor din fundament, de ridicarea

diferenţiată a blocurilor de sare, dar şi de împingerea orogenului (maiales la curbură)

Petrografia – formele structurale bine dezvoltate sunt în sectoarele încare abundă pachetele groase de gresii şi conglomerate, pe când în ariileîn care domină marnele şi argilele ele lipsesc sau au o dezvoltare limitată



In Subcarpatii Moldovei structura este relativ simplă.

formaţiunile presarmaţiene alcătuiesc cute faliate cuprinse într-unansamblu structural reprezentat de un sinclinoriu sub munte şi un

anticlinoriu la exterior.

Evoluţia a condus la

Acumulări bogate în sarmaţian (în nord) şi sarmaţian-pliocene (în sud),în regim de mare epicontinentală (se formau delte sau conuri aluviale) ceau acoperit structura cutată;

y

Exondarea treptată de la nord la sud a fost însoţită de erodarea parţială aformaţiunilor noi

Ridicările locale din cuaternar au impus în peisaj culmile mai înalte (custructură cutată) Pleşu şi Pietricica, ce au închis spre vest depresiunile detip sinclinoriu. Acestasta caracteristica reprezintă structura de bază aunităţii subcarpatice.

Adâncirea râurilor în cursul superior a înlăturat în mare parte depozitelede suprafaţă, a accentuat, local, unele abrupturi de falie sau de contact

petrografic (o amplitudine de peste 100m) în aceleaşi două dealuri. Aurezultat hogbacks-uri pe gresii şi conglomerate (Pietricica), culoare devale pe sinclinale sau anticlinale, frunţi de cuestă orientate V şi NVtăiate în stratele monoclinale sarmaţiene urmate spre este de o reţea de

platouri cvasistructurale şi de o reţea de văi consecvente (C.Brânduş1981, 1994)



Subcarpaţii dintre Trotuş şi Dâmboviţa constituie sectorul cel maicomplicat din punct de vedere structural datorită unei evoluţii neozoiceagitate. Aici avantfosa a avut lăţimea cea mai mare. În cadrul ei

mişcările de cutare din paleogen şi miocen au creat câteva culmi cudirecţie NE-SV (Ivăneţu) dinspre Carpaţi.

În miocen acest spaţiu a funcţionat ca un arhipelag cu arii locale desubsidenţă activă în care se acumulau sedimente de molasă.

În pliocen se exondează o fâşie în vecinătatea muntelui, iar subsidenţa segeneralizează în rest. Mişcările tectonice de la finele pliocenului cuteazăformaţiunile dintre munte şi unele sectoare externe dintre Teleajen şiBuzău creând mai multe anticlinale şi sinclinale faliate cu desfăşurare

NE-SV şi E-V.

La exterior structura e determinată de mişcările tectonice din cuaternar (Regiunea Berca - Arbănaş). Ele au determnat:

Între Trotuş şi Slănicul de Buzău o structură monoclinală (uneori stratelesunt ridicate la verticală- Mg. Odobeşti)

Între Slănicul de Buzău şi Dâmboviţa există o structură în cute largi,determinată în mare parte de ridicarea sâmburilor de sare.

Au rezultat dealuri pe boltiri anticlinale (Bucovel, Degeraţi, Băicoi) ceau închis depresiuni pe sinclinale (Podeni, Milslea).

În restul Subcarpaţilor de Curbură mişcările cuaternare au determinataccentuarea unor planuri de fractură şi cute. Astfel s-au individualizat

trei arii distincte structural:

Sub munte – cute vechi, strânse, faliate (cute solzi) similare cu cele din paleogenul montan. Ele încadrează depresiuni sinclinale faliate (Slănic,Drajna-Chiojd)



În centru – un ansamblu de cute largi mio-pliocene (faliate)

La exterior – monoclin sau boltiri diapire

Neotectonica din cuaternar a ridicat în ansamblu acest sector subcarpatic, dar diferit ca intensitate. Râurile care s-au format încuaternarul superior, prin adâncire, au accentuat contactele petrograficeşi structurale (abrupturi) şi a creat un relief structural derivat (butoniere,cueste secundare) la Pâclele – Beciu, Sudiţi – Rotari.

În unitatea exterioară (monoclinală) eroziunea a creat şiruri de cueste(frecvent în două trepte pe Slănicul de Buzău), suprafeţe şi platouri

structurale, hogbacks-uri (Vrancea), văi structurale cu versanţi pe care se produc alunecări, şiroire, torenţi.

În Subcarpaţii Getici structura este ceva mai simplă. Se individualizeazăînsă trei sectoare:

Între Argeş şi Topolog (Muscelele Argeşului) o structură monoclinală,cu strate groase de gresii, pe microconglomerate paleogene şi miocene

Între Argeş şi Dâmboviţa, dar şi de la Topolog la Gilort – structurăcutată larg şi parţial faliată

Între Topolog şi Gilort –o îmbinare a celor două tipuri de structură.

Structura majoră: un şir de depresiuni (Câmpulung, Tismana-Novaci,Câmpu Mare-Câlnic) şi un şir de dealuri (Măţău-Ciocanu, Stroeşti-Brădiceni-Sporeşti).

Adesea structura cutată e acoperită de formaţiuni mio-pliocenemonoclinale. Între Gilort şi Olteţ (L. Badea, 1964), iar eroziunea(pleistocen şi holocen) a îndepărtat stratele monoclinale şi a scos la zistratele cutate pe care au rezultat butoniere pe anticlinale şi interfluvii pesinclinale.



În Muscele văile sunt simetrice şi consecvente, interfluviile paralele cunumeroase cueste etajate, suprafeţe structurale, şei înalte, vârfuriasimetrice. Se adaugă văile (sectoare de văi) obsecvente şi subsecvente,

depresiunile subsecvente (Jiblea)F. Relieful petrografic

Subcarpaţii sunt alcătuiţi din roci sedimentare foarte variate ca alcătuiremineralogică, grad de cimentare, proprietăţi fizice şi mecanice. Rocile segăsesc în strate cu grosime deosebită şi în alternanţe multiple. Cele maimulte forme (rezultate ca urmare a eroziunii agenţilor externi) au dus lacrearea formelor specifice, dar cu caracter local.

F.1. Relief dezvoltat pe gresii şi conglomerate – are o mare desfăşurare pe pachete groase de roci. Interfluvii de tip cuestă, cu vârfuri ascuţite şichiar cu început de turnuri, versanţi abrupţi. Culmea Pleşu, Pietricica,Cetăţeni- Argeş, între Vâlsan şi Argeş, pe Bâsca Chiojdului.

F.4. Relieful dezvoltat pe calcare. Ocupă suprafeţe reduse – CulmeaIstriţa – lapiezuri.

F.5. Relieful carstic şi pseudocarstic dezvoltat pe sare şi brecia sării.Cele două formaţiuni aparţin miocenului şi apar la zi pe mai multealiniamente în Subcarpaţii de Curbură:

La contactul cu muntele: Jitia-Bisoca, Meledic-Valea Sării, Jgheabu,Slănic Prahova – Telega

Spre exterior: Bâsculiţa, Săreni-Trestioara

Izolat în alte subunităţi: Slănic-Glodeni Ocnele Mari.

Dizolvarea asociată cu şiroirea, curgerile noroioase, au creat un relief complex, cu forme de suprafaţă şi de adânc. La suprafaţă: lapiezuri, nişede dizolvare, doline (1,5 – 10 m), uvale, peşteri (dezvoltate mai ales la



contactul dintre blocurile de sare şi argila saliferă) ce prezintănumeroase forme de precipitare şi cristalizare, avene ce se dezvoltă înlungul fisurilor în sare.

F.6. Relieful dezvoltat pe ghips apare frecvent în depozite miocene pecare se individualizează forme de dizolvare şi şiroire (vestul culmiiPietricica Bacăului, Dealul Bisoca, la Ceraşu în estul bazinului Drajna,

pe interfluviul dintre Slănic şi Crasna, la Pucioasa, Nucşoara). Sedezvoltă lapiezuri, doline – Nucşoara.

G. Sistemele de modelare actuală şi impactul lor asupra peisajului

G.1. F a ctori favori zanţi:

Alcătuire foarte diferită, dominată de roci sedimentare, cu grad diferit dereacţie la agenţii externi.

Suprafeţe diferite

Modalităţi diverse de asociere şi de alternanţă în plan vertical

Structura foarte diferită a Subcarpaţilor: un sistem de cute (simple,faliate, solzi, pânze, domuri, cel mai adesea paralele cu Carpaţii) şistructura monoclinală.

Frecvenţa ridicată a seismelor – seisme mici – alunecări, prăbuşiri;seisme mari ( peste 5,5 Richter)- deplasări de teren cu volume mari inVrancea şi Buzău (1940, 1977, 1986, 1990).

Sistemul orografic generat de instalarea văilor in Subcarpaţi (asocierea

de culmi şi văi) a favorizat o permanentă şi continuă locuire – agresivitatea activităţilor umane

Poziţia geografică la adăpostul munţilor favorizează:

procesele (manifestările) foehnale;



inversiuni de temperatură;

îngheţ prelungit (Depr. Vânători Neamţ);

temperaturi ridicate, uscăciune, secetePloile torenţiale (cu rol morfodinamic foarte important) de naturăconvectivă – vara

Topirea zăpezilor primăvara

Aşezările umane – cele mai multe aşezări datează din sec. XV – XVI şisunt concentrate mai ales în bazinele de recepţie ale unor văi mici, pe

terasele sau versanţii văilor principale. Utilizarea spaţiului este foartediversificată (exploatări, aşezări, drumuri, utilizare agricolă etc.).

Reţeaua de căi de comunicaţie – densă (drumuri naţionale, judeţene,comunale, căi ferate). Cel mai mare potenţial morfodinamic ereprezentat de poteci.

Activităţile industriale (exploatări petroliere, sare, cărbuni – mai ales încarieră).

G.2. Sisteme morfogenetice de versant

A.Prăbuşiri, alunecări masive vechi stabile, cu reactivări mici în prezent, torenţialitate : Pintenul Ivăneţu, Bazinul superior al văilor Bâsca Chiojdului, Vărbilău, Talea. Sunt favorizate de:

Strate groase de fliş paleogen (marne, argile, şisturi argiloase,

microconglomerate)Altitudini mari, energie de relief cu valori ridicate

Adâncirea puternică a râurilor, care, in condiţiile unei structuri faliate şia alternanţei litologice pe verticală a determinat existenţa unei variaţiimari de pante cu vulnerabilitate diversă;



O regiune ceva mai bine împădurită, cu aşezări mici (păşunat – excesivşi pomicultură)

Există deluvii groase (5-10m) mai ales în jumătatea inferioară a

versanţilor ce aparţin unor alunecări relativ vechi, cu valuri, şi o reţea deravene

B.Sistemul morfogenetic în care domină alunecările de teren,torenţialitate, curgeri noroioase, şiroire, spălare în suprafaţă

Cuprinde cea mai mare parte a Subcarpaţilor în alcătuirea cărora intrăformaţiuni miocene şi pliocene cu strate de argile, nisipuri în grad diferit

de cimentareVersanţii sunt predominant despăduriţi, suprapăşunaţi, culturi pomicole,viticole

Este regiunea cu cea mai mare densitate a reţelei de drumuri, cudensitate mare a aşezărilor de mici dimensiuni.

Alunecările de teren – modifică fizionomia versanţilor, sunt foarte

numeroase în Subcarpaţi. Uneori fenomenul are o amploare atât de mareîncât interfluviile secundare par înecate în deluvii (Ramna, Câlnău,Cricovul Sărat, Talea). Se individualizează câteva tipuri majore:

Alunecări pe suprafeţe structurale

Alunecări pe suprafeţe cuestice, aflaţi pe văi subsecvente (Muscele, pecontacte văi aflate la contact petrografic în S. Curburii)

Alunecări de tip glimee – mai puţine – dar relevă depalsarea unor volume mari de masă (Proviţa. Câlnău)

Alunecări masive de vale – sunt pornituri complexe, rezultate prinîmbinarea maselor a numeroase alunecări cu dimensiuni şi forme diferite



(afluenţi secundari ai Proviţei, Slănicului de Buzău, Râmnei şiVâlsanului)

Curgerile noroioase afectează depozitele versanţilor despăduriţi ce au

grosime mai mare. se întâlnesc mai ales în depozitele nisipo-argiloase pliocene din apropierea CArpaţilor.

Spălarea în suprafaţă se înregistrează pe toate terenurile. Intensitatea procesului e diferenţiată funcţie de pantă, stabilitatea covorului vegetalşi tipul de sol/depozit. Este mai intensă în perioada caldă (primăvara,vara).

C. Sistemul morfogenetic dominat de procesele de sufoziune, şiroire, spălare în suprafaţă. Au caracter local, fiind legate de cutele diapire(Ocnele Mari, Valea Sării în Vrancea, Meledic, Telega, Ocniţa, TârguOcna) şi de formaţiunile nisipoase şi loessoide monoclinale (Subcarpaţiiexterni ai Buzăululi). Procesele sunt mai intense şi cu aportul activităţiiumane : Ocnele Mari.

Sisteme morfogenetice dominate de dizolvare sau de ieşirea gazelor din

adânc, asociate cu spălarea în suprafaţă şi şiroire. Au o răspândirelocală, determinată de condiţiile petrografice şi de zăcămintele de gaze.

Dizolvarea e legată de sare (Valea Sării, Meledic, Bădila, CricovulSărat, Slănic Prahova, Sărata, Ocniţa), gips (Dealul Mare, versantulvestic al culmii Pietricica Bacăului, Bisoca, Ceraşu, Nucşoara) şi calcare(Istriţa). Sistemul dinamic e foarte complex, în el se asociază şiroirea,spălarea în suprafaţă, alunecări superficiale, sufoziune şi prăbuşiri.

Pe calcare (Dealul Istriţei) apar lapiezuri şi doline de mici dimensiuni.

Vulcanii noroioşi apar în butoniera Berca-Arbănaş, pe pârâulHomocioaia (afluent al slănicului de Buzău). Apariţia lor e legată de gaz,apă freatică şi argilă.



“Focurile vii” sunt emanaţii de gaze ce ies spre suprafaţă, se freacă degrăunţi de nisip şi se autoaprind la Andreiaşu de Sus, pe valea Slăniculuiamonte de Lopătari.

G.3. Sisteme morfogenetice de albie. Modul de asociere a proceselor de eroziune, transport şi acumulare variază atât spaţial (la râurile mari)cât şi temporal (la râurile mici, cu scurgere nepermanentă).

A. Sisteme morfogenetice din albia râurilor principale include râurile cevin din Carpaţi, cu debite mari, un regim de scurgere cu fluctuaţiisezoniere (Jiu. Olt, Argeş, Prahova, Ialomiţa, Teleajen, Buzău, Putna,Trotuş şi Bistriţa). Debitul mare le asigură putere mare de eroziune şicapacitate de transport ridicată. Aluvionarea este bogată la ieşirea îndepresiuni, şi foarte bogată în arii de subsidenţă (Târgu Jiu). Se pot

produce revărsări, inundarea luncilor.

la traversarea ariilor deluroase, multe marcate de uşoare ridicări, caresunt alcătuite din roci mai dure albiile sunt mai înguste, eroziunealineară e însoţită de transport prin rostogolire, acumulările secundare

fiind prezente mai ales în malurile convexe şi la confluenţe.În sectoarele amenajate (baraje – pe Olt, Argeş, Jiu, Bistriţa) proceselefluviale au fost înlocuite de sedimentarea cuvetelor lacustre amaterialelor de pe versanţi. La coada lacurilor se dezvoltă chiar acumulări deltaice, iar pe versanţi, oscilaţiile de nivel determină creareaunor microfaleze lacustre.

B. Sistemul morfogenetic al albiilor râurilor autohtone cuprinde râurilecu lungimi mici (până la 30 km) cu obârşia în Subcarpaţi, cu debitevariabile şi temporare. Se păstrează caracteristicile morfogenetice alerâurilor mari pentru sectoarele depresionare şi deluroase, dar curgerea eadesea dominată de aluviuni solide (curgere noroioasa).



C. Sistemul morfogenetic al albiilor văilor cu caracter torenţial ereprezentat de pâraiele care fragmentează dealurile pe lungimi de câţivakilometri, debitele lor au fluctuaţii foarte mari, dinamica e accentuată.

Primăvara, la viituri scurgerea e bogată iar eroziunea lineară şitransportul prin rostogolire şi saltare sunt dominante. Pe măsuradiminuării debitului lichid scade şi procentul elementelor grosiere înfavoarea celor fine. La vărsare, acestea formează conuri aluviale extinse.

C3

Clima inSubcarpati



Factorii genetici ai climei

Radiatia solara variaza cu 8 kcal/cmp datorita desfasurariiSubcarpaţilor pe cca 2grade de la 122 kcal/cmp la Târgu

Jiu la 113 kcal/cmp la Falticeni. Valori reduse seinregistrează şi in oraşele cu poluare puternica (PiatraNeamţ-Săvineşti, Oneşti)

Durata de strălucire a Soarelui este ridicată în Subcarpaţiide Curbura datorita efectelor foehnale (2150 ore)

Circulaţia maselor de aer:

Vestic- au cea mai mare frecvenţă, sunt răcoroase şiumede, au cantităţi mai reduse de precipitaţii, darcontribuie la realizarea efectelor foehnale

Estice – uscate iarna şi cu temperaturi foarte scăzute,vara fierbinţi (S. Moldovei, de Curbură)

Sudice şi sud-vestice asigură un aer cald şi umed

(anticiclonul azoric - primăvara), cantităţi mari de zăpada(iarna), cald şi uscat vara (cand vin dispre Pen. Asia Micăsau Sahara) (S. Getici şi de Curbură)

Polare – mai rare, reci si umede (S. Moldovei)

Factorii geografici regionali

Contactul cu regiunile vecine se răsfrânge asupracaracteristicilor vremii dar şi asupra specificuluitopoclimatului. Contactul cu muntele determinăcoborârea bruscă a maselor de aer şi formarea efectuluide foehn. Masele estice şi sudice sunt blocate de Carpaţişi stagnează mai ales in depresiunile subcarpatice



Structura orografică caracterizată prin alternanţabazinelor depresionare şi a culmilor facilitează formareatopoclimate lor specifice . Masele de aer ce vin din Carpaţi

sunt canalizate pe culoarele largi de vale.Dezvoltarea reliefului în altitudine (de la 200 m lapeste 900) se reflectă în etajarea elementelor climatice

Desfăşurarea culmilor impune versanţi cu orientărifoarte diferite care se reflectă în o serie de indicatoriclimatici (temp., pp, durata de menţinere a stratului dezăpadă)

Prezenţa habitatului uman (V. Bistriţei, V. Trotuş, V.Prahova, V. Ialomitei, V. Oltului, V. Jiului) determinădiferenţieri termice, de umiditate, viteza şi direcţiacurenţilor de aer

B. Potenţialul termic

Temperatura medie anuală are valori de 10 – 10,5 la vestde Olt, 8-10 între Olt şi Prahova, 9-11,5 între Prahova şi Trotuş şi între 8 şi 9 între Trotuş şi valea Moldovei

Cea mai mare valoare a Tma la Târgu Jiu 12.2

Cea mai mică valoare a Tma la Târgu Neamţ 7.2

Maxima absolută: Târgu Jiu 40.6

Minima absolută: - 31 tot la Târgu Jiu

Amplitudinea absolută în jur de 70 grade la vest de Olt,70-65 intre Olt şi Prahova, 68-69 în Subc. Buzăului, 68-70

în Subcarpaţii Moldovei



C. Nebulozitatea

Are valori medii de 5-6 zecimi. Cea maximă este de 7 şise produce mai ales în decembrie, iar cea minimă (4

zecimi) la finalul verii. Numărul de zile senine: 50 la vestde Olt, 40-60 in S. Curburii, sub 40 in nordul S. Moldovei

D. Regimul precipitaţiilor

Cantităţile medii anuale cele mai mici (sub 600 mm) se înregistrează în nordul S. de Curbură şi în S. Moldovei. Lacontactul cu muntele şi la vest de Prahova, cantităţile

anuale cresc fiind de 650-700 mm şi de 750-850 mm lamarginea muntelui sau in dealurile inalte.

Repartiţia anuală: în S. Moldovei sunt precipitaţii maibogate în aprilie – august, in S. de curbură situaţiile suntmai variate datorită factorilor generali şi locali (circulaţieorografică vestică şi sudică, manifestări foehnale,densitate mare a fragmentării); în S. Getici iunie e luna

cea mai bogată în precipitaţii (17%) iar februarie cea maisecetoasă (7%).

Vara se înregistrează cele mai multe ploi torenţiale înSubcarpaţi. Târgu Jiu în sept. 1941- 33,6l/mp in 6 minute,Costeşti august 1955 – 102,4 mm/mp intr-o oră, Govorain mai 1939 au căzut 11,3 l/mp in 3 minute ..

Stratul de zăpadă are grosimi maxime în ianuarie şifebruarie. Se menţine mai mult în S. Moldovei şi pevesanţii cu expoziţie nordică (peste 100 de zile), iar pelatura externă a S. de Curbură doar 40-60 de zile



E. Vânturile sunt impuse de structura orografică. Indepresiunile mici, bine inchise de culoare înguste de valecalmul e prezent în lunile de iarnă destul de frecvent.

Culoarele de vale principale impun direcţia dominantă avânturilor.

F. Fenomene meteorologice caracteristice

Îngheţul e posibil la finele toamnei (începutul luioctombrie) la poalele muntelui şi în S. Moldovei la nord deBistriţa, la mijlocul lui octombrie în depresiunile şidealurile cu altitudini de 500 m, la finele acestei luni pepantele sudice ale S. de Curbură.

Intervalul fără îngheţ creşte în acelaşi sens de la 160 –170 de zile/an la peste 190 zile/an

Bruma e un fenomen legat de îngheţurile timpurii şi târziişi se produce 15 zile pe an in zonele “calde” şi peste 35zile in cele “reci” ale Subcarpaţilor

Ceaţa e asociată sezonului rece şi lunilor de trecere spreşi dinspre vară. Fenomenul nu are însă o repartiţieregulată fiind influenţat de structura orografică, dinamicalocală a proceselor meteorologice şi de activităţileindustriale (poluare).

Diferenţieri climatice. Se individualizează 4 subunităţi

climatice:

- la vest de Olt

între Olt şi Prahova (chiar Teleajen)

intre Prahova şi Putna (chiar Trotuş)



la nord de Putna (Trotuş)

Apele in Subcarpaţi

Apele subterane A.1. Apele freatice se găsesc la adâncimi mici, cantonate în depozite de versant, la baza pietrişurilor şi nisipurilorde terase, în conuri de dejecţie.

Au o circulaţie rapidă şi se află sub directa influenţă acondiţiilor climatice (regimul precipitaţiilor) de underezultă variaţia lor în timp.

Sunt potabile (folosite în alimentarea populaţiei şi inactivităţi economice).

Se găsesc:

La 5 m adâncime în depozitele de terasă ale marilor râuri(Moldova, Bistriţa, Trotuş, Buzău, Prahova, Olt, Jiu)

In structura luncilor (mai ales la cele supraaluvionate)acolo unde debitul râului influenţează debitul freatic.

Apar modificări imoprtante acolo unde râurile au suferitamenajări (Bistriţa, Olt)

A.2. Apele de adâncime, provin din apele vadoase, au unconţinut chimic influenţat de litologie.

Depozitele mio-pliocene dominante in Subcarpaţi au încompoziţie gresii, marne, argile, tufuri, pietrişuri, nisipuri.În ele se află zăcăminte de petrol, gaze, cărbuni, sare.Prin urmare, apele de adâncime au un conţinut mare desăruri, duritate mare şi restrictivitate pentru consum.



Adesea se află sub presiune şi ajung la suprafaţă folosindplanurile de falie, de stratificaţie (izvoare minerale).

Tipuri de ape minerale:

Clorosodice simple (apar prin spălarea masivelor de saresau a breciei sării) la Slănic, Bălţăteşti, Ocnele Mari,

Telega

Sulfuroase, cele mai frecvente în Subcarpaţi, străbatdepozite paleogene grezoase, marno-grezoase, laMoineşti, Ceraşu, Măgura, Câmpina, Pucioasa

Sulfatate la Oglinzi şi Bălţăteşti, Berca, Sărata Monteoru,Moreni, Vulcana-Bai

Iodurate şi bromurate, în formaţiuni miocene la Berca,Sărata Monteoru, Vulcana-Băi, Oglinzi, Bălţăteşti, Olăneşti

C. Reţeaua hidrografică

C.1. Caracteristici mofohidrografice- Reţea hidrografică alohtonă (de provenienţă carpatică)şi autohtonă

Primele au un regim de scurgere bine conturat, iaraportul de ape din Subcarpaţi nu le modifică esenţial.Amintim: Jiul cu Gilortul şi Motrul, Oltul cu Topologul şiOlteţul, Argeşul cu Vâlsan, Râul Doamnei, R. Târgului,Dâmboviţa; Ialomiţa cu Prahova şi Doftana, Teleajenul,Buzăul, Putna, Trotuşul şi Bistriţa

Râurile autohtone aparţin la 3-4 generaţii. Cele mai însemnate au izvoare la marginea munţilor sau au bazine



extinse. Amaradia de Jiu, Câlnicul afluent al Gilortului,Bizdidelul afluent al Ialomiţei, Cricovul Sărat al Prahovei,Sărăţelul şi Slănicu de Buzău. Ele au apă permanent, dar

debitul e fluctuant (ape mari primvara şi mici vara)La acestea se adaugă reţeaua de bazine mici care sedezvoltă în Subcarpaţi şi care vara pot seca, dar dupăprecipitaţii torenţiale prezintă un potenţial morfodinamicfoarte mare

Direcţia celor mai multe râuri e nord-sud, dar există în S.De Curbură şi ai Moldovei direcţie nord-vest sud-est

Densitatea medie a reţelei hidrografice este diferită de laun sector la altul funcţie de alcătuirea petrografică şi destadiul de evoluţie. Pentru întreaga regiune este de 0,4 –0,5 km/kmp, la confluenţe atinge 0,8-0.9 km/kmp, iardacă se iau în considerare şi cursurile temporare poateajunge sau depăşi valori de 2,5 km/kmp

C.2. Caracteristici hidrologice

Regimul de scurgere e influenţat de condiţiile climatice şigeologice. Factorii climatici au un rol important princantitatea de precipitaţii care are însă o repartiţie diferităfuncţie de regiune şi perioada anuală. Ele suntconcentrate mai ales primăvara, dar importante sunt şi

aversele de vară (provoacă viituri). Temperaturilenegative din timpul iernii determină debite foarte mici.Factorii geologice influenţează gradul de mineralizare alapelor şi cantitatea de apă infiltrată/pierdută.



Regimul de alimentare prezintă nuanţări funcţie defactorii climatici, geologici şi mărimea bazinului. Râurilealohtone nu suportă variaţii majore pentru că au

alimentare complexă. Aportul apelor din Subcarpaţi poatecontribui doar la creşteri de debite în timpul primăverii,sau la producerea apelor mari de primăvară maidevreme. Pentru râurile autohtone alimentarea din apesubterane (10-20%), pluvială şi nivală este nuanţată şiprezintă diferenţe în cele 3 unităţi.

În S. Getici la vest de Olt sunt râuri care primesc un aport

important de apă din subteran (aria carstică de la nord –Runcu şi Izverna, Tismana şi Jaleşul). Tot aici iarnasurvine topirea zăpezii ca urmare a pătrunderii maselorsudice, iar vara şi toamna alimentarea e predominantsubterană.

În S. De Curbură perioadele de alimentare subteranăreprezintă cam 10%, fiind insuficientă pentru intervalelesecetoase (august-octombrie). Topirea timpurie a zăpezii(efect al foehnizării), ploile de primăvară şi viiturile devară (iunie-iuluie) favorizează o alimentare mai

însemnată, însoţita de debite ridicate şi inundaţii.

În S. Moldovei alimentarea subterană reprezintă 10-15%şi predomină cea pluvio-nivală.

Regimul scurgerii se caracterizează prin ape mari deprimăvară, viituri de vară, şi ape mici de toamnă şi iarnă

În S. Getici şi ai Curburii volumul scurgerii e maiimportant în martie-aprilie, iar în S. Moldovei în aprilie-mai.



În S. Getici, mai ales la vest de Olt: ape mari de iarnă –primăvară, viituri scurte de vară, ape mici august-octombrie

S. De Curbură, ape mari de primăvară (50% din scurgere în martie - iunie) şi viituri de vară, ape mici iarna, pentrurâurile de la contactul cu muntele. În centru şi la exteriorapele mari sunt primăvara şi la începutul verii, iar în restdomină apele mici, chiar secarea râurilor

În S. Moldovei domină apele mari de primăvară (405) şiviituri de vară (30%).

Debitele medii multianuale: Jiu 54,5 mc/s, Olt 145 mc/s,Argeş 12,3 mc/s, Prahova 7,4 mc/s, Tazlău 4,8 mc/s,Bistriţa 37,8 mc/s.

Debite maxime: Miu 1580 mc/s, Olt 2570 mc/s, Argeş1080 mc/s, Buzău 1270 mc/s, Bistriţa 1170 mc/s.

Debite minime: Jiu 4.05 mc/s, Olt 11 mc/s, Argeş 3,5mc/s, Ialomiţa 2,45 mc/s, Trotuş 1,55 mc/s.

Scurgerea solidă este bogată (favorizată de substratulsedimentar slab consolidat, gradul ridicat de despădurire,fecvenţa ploilor torenţiale). Cele mai mari valori în bazinulBuzăului 5-25 t/ha/an. Valori medii sunt de 1-2,5 t/ha/an

D. LacurileD.1. Lacurile naturale, au dimensiuni reduse, au rezultat

în urma producerii alunecărilor de teren, tasări, dizolvări.



Lacuri individualizate în spatele valurilor de alunecaresunt cele mai numeroase, au dimensiuni mici şi un gradmare de colmatare

Lacuri rezultate prin procese de tasare şi dizolvare suntlocalizate acolo unde există masive de sare, pe strate cuconţinut mare de gips. Cuvetele lacustre au dimensiunivariabile (dizolvare) şi adâncimi mici. Acumularea argileipe fundul cuvetei lacustre determină impermeabilizareadar şi scăderea conţinutului de sare (apa salmastră saudulce). Vintileasca şi Meledic în S. De Curbură. Lacurile

rezultate din prăbuşiri la Telega şi Ocnele Mari, Ocniţa.Lacuri pe gips la Nucşoara şi la Brebu.

D.2. Lacuri antropice amenajate pe marile râuri pentruvalorificarea potenţialului energetic, regularizareascurgerii şi folosirea apei pentru alimentaţie. Pe Bistriţa(Roznov I, Buhuşi, Negreni), Argeş (Oeşti, Cerbureni,Curtea de Argeş), Olt (Turnuri, Călimăneşti, Dăeşti,Râmnicu Vâlcea, Râureni), Doftana (Paltinu), Ialomiţa(Pucioasa).

Vegetaţia, fauna, solurile şi rezervaţiile naturale înSubcarpaţi

Învelişul vegetal

A.1. Factorii care determină distribuţia şi compoziţiavegetaţiei

Desfăşurarea arcului carpatic – separarea zonelor devegetaţie specifice Europei temperate (stepa, silvostepa



şi cea nemorală a pădurilor de stejar),iar dezvoltarea peverticală a impus etajarea vegetaţiei.

Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief, rocă, sol,

regim hidrologic sunt la fel de importante.

Poziţia geografică a impus diferenţieri climatice.Creşterea cantităţii de precipitaţii şi scădereatemperaturilor (la nord de Trotuş) a dus laindividualizarea etajelor în care domină stejarul şi fagul.

Expunerea versanţilor şi a bazinelor hidrografice

influenţează regimul insolaţiei şi hidrologic cu reflectare în prezenţa plantelor heliofile şi sciafile (iubitoare deumbră). În S. De Curbură, Muscelele Argeşului, în centrulS. Vâlcei, pe versanţii sudici sunt cvercinee iar pe ceinordici gorunete şi fag.

Procesele actuale de modelare a reliefului determină:

Discontinuitate in învelişul vegetal (S. Buzăului)Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţiivegetale similare cu cele din alte regiuni ale ţării(impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de proceseactuale în S. Prahovei şi ai Buzăului)

Dominarea spaţială a gruparilor vegetale în a căror

compoziţie floristică au o pondere imoprtantăhemicriptofitele şi terofitele (pl. Adaptate la mobilitateateritoriului) (ex. La ext. S. De Curbură)

Degradarea parţială sau totală a orizontului biologic activpe abrupturile cuestice din s. De Curbură şi ai Vâlcei



Extensia unor grupări vegetale cu valoare economicăredusă (plante halofile, pajisti secundare stepizate laSlănic, Telega, Ocnele Mari)

Modificare dispunerii grupărilor vegetale în lungulversanţilor.

Bad lands-urile de la Berca, Pâcle, Comarnic, RâulDoamnele, Costeşti au determinat îndepărtarea totalăsau parţială a vegetaţiei arborescente. S-a instalat în loco vegetaţie ierboasă sau arborescentă.

Vulcanii noroioşi (Pâcle, Sărăţel, Slănicul de Buzău) audeterminat fragmentarea arealului unor formaţiunivegetale şi au creat condiţii optime pentru dezvoltaeaasociaţiilor halofile.

Circulaţia maselor de aer e esenţială în distribuţia şicompoziţia vegetaţiei pentru că influenţează regimultemperaturilor, precipitaţiilor şi apariţia efectelor

foehnale (mai ales în S. De Curbură şi chiar Getici undeapar elemente termofile şi mezotermofile pe versanţiisudici şi pe interfluvii).

Râurile ce curg prin Subcarpaţi determină apariţiavegetaţiei intrazonale, de luncă.

Omul e cel mai important factor în distribuţia, compoziţia

şi consistenţa vegetaţiei subcarpatice. Antropizarea estefoarte veche, dar a înregistrat un optim în sec. XIX şi XX.

A.2. Distribuţia si compoziţia vegetaţiei



A.2.1.Pădurile de amestec (fag şi răşinoase) se găsesc la700-900 m in Muscele, pe dealurile de la Curbură întreDâmboviţa şi Buzău, în S. Neamţului şi ai Bistriţei.

Compoziţia: fag, brad, asociat cu carpenA.2.2. Pădurile de gorun au cea mai largă răspândire înSubcarpaţi. Limita superioară poate ajunge la 700-800 miar cea inferioară la aproximativ 300 m. În S. Olteniei şi aiBuzăului se asociază cu carpiniţia (Carpinus orientalis) şimojdrean (Fraxinus ornus), scumpia (Cotynus coggygria),corn (Cornus mas), stejar pufos (Q. pubescens)

Pe dealurile din nordul Olteniei, pe versanţi cu expoziţiesudică şi cu efecte foehnale (Tismana, Polovragi, Horezu,

Jiblea) apare castanul (Castanea vesca) care sepresupune ca a fost adus de romani şi s-a extins spontan.

In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţiide tip şleau de deal. Acestea au şi fag, carpen (Carpinus

betulus), ulm (Ulmus procera), paltin (Acer platanoides), jugastru (Acer campestre), tei (Tilia cordata), frasin(Fraxinus excelsior).

Dintre arbuşti: mărul şi părul pădureţ, alunul,gherghinarul, socul, porumbarul, măceşul. Dintre ierburiamintim barboasa şi păiuşca mai ales pe versanţii sudici.

A.2.3. Păduri de stejar pedunculat, cer şi gârniţă suntprezente mai ales la vest de valea Topologului, fiindlegate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat deadăpost, dar şi de pătrunderile maselor de aer calde, sud-vestice şi sudice. Dintre specii amintim: cerul (Q. cerris) şigarniţa (Q. frainetto), izolat (Q.robur) şi gorun (Q.



petraea). Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şicarpenul, paltinul de câmp, jugastrul, arţarul, ulmul,plopul tremurător, iar dintre arbuşti gherghinarul, lemnul

cânesc şi lemnul râios.

A.3. Vegetaţia azonală este reprezentată de patrucategorii:

Vegetaţia de luncă cu plop, salcie, arin, dar şi de mur,păiuşcă, firuţă, trifoi, laptele câinelui

Pajişti naturale secundare prezente mai ales îndepresiunile mari şi utilizate agricol (creştereaanimalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică, cupăiuş roşu şi iarba vantului (Festuca), barboasa, pir, lacare se adaugă tufărişuri de cătină, păducel, măceş,porumbar.

Vegetaţia de sărături cu specii halofile Artemisia maritimaşi Salicornia europea.

Vegetaţia de mlaştină, prezentă în lacuri aflate în ultimafază de evoluţie cu sfagnete cu roua cerului.

B. Fauna

E reprezentată de mamifere: veveriţa, iepure, căprioară,

şoarece gulerat, lup, vulpe, mistreţ, cerb şi chiar urs (S.Vrancei şi Neamţului); dar şi zâmbru, cerb lopătar (C.Pietricica), fazan (S. Moldovei).

Dintre păsări amintim potârnichea, piţigoiul de livadă,gaiţa, mierla, pupăza, ciocănitori, grangure, lăstun.



Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone:scobarul pe Bistriţa şi Olt, Motru, Jiu, Tismana, Gilort,Olteţ, Topolog, ARgeş, Râul Doamnei, Damboviţa. La

acesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău), cleanul(Bistriţa şi Trotuş).

C. Solurile

C.1. Principalele tipuri de soluri

Molisolurile nu sunt caracteristice spaţiului subcarpaticdar prezenţa lor e favorizată de condiţiile bioclimatice şi

litologice locale. Ele sunt reprezentate de: cernoziomuriargiloiluviale (S. Moldovei pe fondul unui climat mai receşi mai umed); pseudorendzine pe depozite marnoase şiargiloase; rendzine (D. Istriţei) şi soluri cenuşii (S. Neamţşi ai Bistriţei)

Argiluvisolurile ocupă suprafeţe întinse în Subcarpaţi (maiales în Vrancea) şi sunt favorizate de condiţii climatice

relativ umede, ce determină spălarea carbonaţilor peprofil şi o debazificare accentuată a componenteiminerale. Ca subtipuri amintim: solurile brune(argiloiluviale) în S. Olteniei; s. Brune luvice (disperisate

în toată aria subcarpatică) asociate cu luvisolurile albice,şi planosoluri asociate primelor dar prezente mai ales îndepresiunile din Oltenia, pe terase sub păduri termofile.

Cambisolurile ocupă suprafeţe extinse mai ales la curburăşi în sud pe gresii şi conglomerate paleogene bogate înelemente bazice, acolo unde precipitaţiile mai bogatefavorizează o puternică spălare a coloizilor. Ca subtipuri



amintim solurile brune eumezobazice şi solurile bruneacide.

Vegetaţia, fauna, solurile şi rezervaţiilenaturale în Subcarpaţi

Învelişul vegetal

A.1. Factorii care determină distribuţia şi compoziţia

vegetaţiei Desfăşurarea arcului carpatic – separarea zonelor devegetaţie specifice Europei temperate (stepa, silvostepaşi cea nemorală a pădurilor de stejar),iar dezvoltarea peverticală a impus etajarea vegetaţiei.

Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief, rocă, sol,

regim hidrologic sunt la fel de importante.Poziţia geografică a impus diferenţieri climatice.Creşterea cantităţii de precipitaţii şi scădereatemperaturilor (la nord de Trotuş) a dus laindividualizarea etajelor în care domină stejarul şi fagul.

Expunerea versanţilor şi a bazinelor hidrograficeinfluenţează regimul insolaţiei şi hidrologic cu reflectare

în prezenţa plantelor heliofile şi sciafile (iubitoare deumbră). În S. De Curbură, Muscelele Argeşului, în centrulS. Vâlcei, pe versanţii sudici sunt cvercinee iar pe ceinordici gorunete şi fag.



Procesele actuale de modelare a reliefului determină:

Discontinuitate in învelişul vegetal (S. Buzăului)

Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţiivegetale similare cu cele din alte regiuni ale ţării(impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de proceseactuale în S. Prahovei şi ai Buzăului)

Dominarea spaţială a gruparilor vegetale în a cărorcompoziţie floristică au o pondere importantăhemicriptofitele şi terofitele (pl. Adaptate la mobilitatea

teritoriului) (ex. La ext. S. De Curbură)Degradarea parţială sau totală a orizontului biologic activpe abrupturile cuestice din S. de Curbură şi ai Vâlcei

Extensia unor grupări vegetale cu valoare economicăredusă (plante halofile, pajisti secundare stepizate laSlănic, Telega, Ocnele Mari)

Modificare dispunerii grupărilor vegetale în lungulversanţilor.

Bad lands-urile de la Berca, Pâcle, Comarnic, RâulDoamnele, Costeşti au determinat îndepărtarea totalăsau parţială a vegetaţiei arborescente. S-a instalat în loco vegetaţie ierboasă sau arborescentă mixata.

Vulcanii noroioşi (Pâcle, Sărăţel, Slănicul de Buzău) audeterminat fragmentarea arealului unor formaţiunivegetale şi au creat condiţii optime pentru dezvoltaeaasociaţiilor halofile. Râurile ce curg prin Subcarpaţidetermină apariţia vegetaţiei intrazonale, de luncă.



Omul e cel mai important factor în distribuţia, compoziţiaşi consistenţa vegetaţiei subcarpatice. Antropizarea estefoarte veche, dar a înregistrat un optim în sec. XIX şi XX.

Circulaţia maselor de aer e esenţială în distribuţia şicompoziţia vegetaţiei pentru că influenţează regimultemperaturilor, precipitaţiilor şi apariţia efectelorfoehnale (mai ales în S. de Curbură şi chiar Getici undeapar elemente termofile şi mezotermofile pe versanţiisudici şi pe interfluvii).

A.2. Distribuţia si compoziţia vegetaţiei

A.2.1.Pădurile de amestec (fag şi răşinoase) se găsesc la700-900 m in Muscele, pe dealurile de la Curbură întreDâmboviţa şi Buzău, în S. Neamţului şi ai Bistriţei.Compoziţia: fag, brad, asociat cu carpen

A.2.2. Pădurile de gorun au cea mai largă răspândire înSubcarpaţi. Limita superioară poate ajunge la 700-800 m

iar cea inferioară la aproximativ 300 m. În S. Olteniei şi aiBuzăului se asociază cu carpiniţia (Carpinus orientalis) şimojdrean (Fraxinus ornus), scumpia (Cotynus coggygria),corn (Cornus mas), stejar pufos (Q. pubescens)

Pe dealurile din nordul Olteniei, pe versanţi cu expoziţiesudică şi cu efecte foehnale (Tismana, Polovragi, Horezu,

Jiblea) apare castanul (Castanea vesca) care sepresupune ca a fost adus de romani şi s-a extins spontan.

In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţiide tip şleau de deal. Acestea au şi fag, carpen (Carpinusbetulus), ulm (Ulmus procera), paltin ( Acer platanoides),



jugastru ( Acer campestre), tei (Tilia cordata), frasin(Fraxinus excelsior ).

Dintre arbuşti: mărul şi părul pădureţ, alunul,

gherghinarul, socul, porumbarul, măceşul. Dintre ierburiamintim barboasa şi păiuşca mai ales pe versanţii sudici.

A.2.3. Păduri de stejar pedunculat, cer şi gârniţă suntprezente mai ales la vest de valea Topologului, fiindlegate de altitudini mai reduse şi de un topoclimat deadăpost, dar şi de pătrunderile maselor de aer calde, sud-vestice şi sudice. Dintre specii amintim: cerul (Q. cerris) şigarniţa (Q. frainetto), izolat (Q.robur ) şi gorun (Q.

petraea). Pe versanţii semiînsoriţi sutn frecvenţi teiul şicarpenul, paltinul de câmp, jugastrul, arţarul, ulmul,plopul tremurător, iar dintre arbuşti gherghinarul, lemnulcânesc şi lemnul râios.

A.3. Vegetaţia azonală este reprezentată de patru

categorii:Vegetaţia de luncă cu plop, salcie, arin, dar şi de mur,păiuşcă, firuţă, trifoi, laptele câinelui

Pajişti naturale secundare prezente mai ales îndepresiunile mari şi utilizate agricol (creştereaanimalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică, cu

păiuş roşu şi iarba vantului (Festuca), barboasa, pir, lacare se adaugă tufărişuri de cătină, păducel, măceş,porumbar.

Vegetaţia de sărături cu specii halofile Artemisiamaritima şi Salicornia europea.



Vegetaţia de mlaştină, prezentă în lacuri aflate în ultimafază de evoluţie cu sfagnete cu roua cerului.

B. Fauna

E reprezentată de mamifere: veveriţa, iepure, căprioară,şoarece gulerat, lup, vulpe, mistreţ, cerb şi chiar urs (S.Vrancei şi Neamţului); dar şi zâmbru, cerb lopătar (C.Pietricica), fazan (S. Moldovei).

Dintre păsări amintim potârnichea, piţigoiul de livadă,gaiţa, mierla, pupăza, ciocănitori, grangure, lăstun.

Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone:scobarul pe Bistriţa şi Olt, Motru, Jiu, Tismana, Gilort,Olteţ, Topolog, ARgeş, Râul Doamnei, Damboviţa. Laacesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău), cleanul

(Bistriţa şi Trotuş).

C. Solurile

C.1. Principalele tipuri de soluri

Molisolurile nu sunt caracteristice spaţiului subcarpaticdar prezenţa lor e favorizată de condiţiile bioclimatice şilitologice locale. Ele sunt reprezentate de: cernoziomuriargiloiluviale (S. Moldovei pe fondul unui climat mai receşi mai umed); pseudorendzine pe depozite marnoase şiargiloase; rendzine (D. Istriţei) şi soluri cenuşii (S. Neamţşi ai Bistriţei)



Argiluvisolurile ocupă suprafeţe întinse în Subcarpaţi (maiales în Vrancea) şi sunt favorizate de condiţii climaticerelativ umede, ce determină spălarea carbonaţilor pe

profil şi o debazificare accentuată a componenteiminerale. Ca subtipuri amintim: solurile brune(argiloiluviale) în S. Olteniei; s. Brune luvice (disperisate

în toată aria subcarpatică) asociate cu luvisolurile albice,şi planosoluri asociate primelor dar prezente mai ales îndepresiunile din Oltenia, pe terase sub păduri termofile.

Cambisolurile ocupă suprafeţe extinse mai ales la curbură

şi în sud pe gresii şi conglomerate paleogene bogate înelemente bazice, acolo unde precipitaţiile mai bogatefavorizează o puternică spălare a coloizilor. Ca subtipuriamintim solurile brune eumezobazice şi solurile bruneacide.

Rezervatiile

Subcarpaţii Moldovei:Pădurea Runc (fl) – langă Buhuşi – fagi seculari

Dealul Pechiu şi punctul fosilifer Runc langă Oneşti

Puncte fosilifere în conglomeratele de Pietricica

Codrii de Aramă şi Codrii de Argint – pe Dealul Filiorul

lângă Văratec Quercus petraea (gorun) şi mesteceni(Betula pendula) seculari . Fac parte din parcul Vânători-Neamţ

Rezervaţia de zimbri

Parcul Natural Vânători-Neamţ



Subcarpaţii de Curbură

Vulcanii noroioşi “Pâclele mici şi Pâclele mari” dezvoltaţipe anticlinalul Berca-Berciu- Arbănaşi (18 km lungime).

Rezervaţie geologică dar este în fapt complexă. Crustelede sare sunt mediu favorabil pentru dezvoltarea plantelorhalofile (Nitraria schoberi)

Sarea lui Buzău (izvoare sărate, evaporare, pojghiţă desare, plante indicatoare), Blocurile de calcar de la Bădila(calcare de Stramberg cu iviri in brecia sării) – comunaVipereşti

Platoul Meledic – doline simple, îngemănate, avenuriprofunde, lapiezuri pe sare, peşteri pe valea Meledicafluentă a văii Slănicul de Buzău

Pădurea “lacurile Bisoca” pe teritoriul comunei cu acelaşinume în apropiere de oraşul Râmnicul Sărat – pădure depin – ca relict

Pădurea de tisă (Taxus baccata) din comuna Chiojdu

Piatra Albă la Grunj – pe teritoriul comunei Mânzăleşti –tufuri dacitice (alb-verzui) prinse în strate de marne şigresii cu poziţie aproape verticală

Chihlimbarul de Buzău – comuna Colţi pe valea Sibiciului–

peste 160 de nuanţe de chihlimbar în strate oligocene.Singurul muzeu al chihlimbarului din ţară.

Muntele de sare de la Slănic Prahova – pe locul celei maimari mine de sare care se afla chiar în axul sinclinaluluide Slănic în depozite badeniene. Lacul Baia Baciului s-a



format chiar într-o exploatare de tip clopot. La fel laculMiresei.

Focul viu de la Andreiaşu (com. Andreiaşu de Jos) pe

valea Milcovului. Iviri de gaz metan pe fracturile din zonaCaşin-Bisoca.

Pădurea Cenaru (com. Andreiaşu de Jos) cu exemplaregigantice de fag (Fagus sylvatica), brad ( Abies alba) şitisă (Taxus baccata)

Pădurea Reghiu – Scruntaru (de la 125 ha în anii 70 la 95

ha în prezent) se află în bazinul Milcovului în comunaReghiu – adăposteşte elemente central europene şisubmediteraneene (mojdrean), depozite fosiliferepaleogene, elemente geomorfologice (cascade, jgheaburiformate în gresii). Se află la doar 4 km de Focul Viu de laAndreiaşu

Subcarpaţii Getici

Microrelieful carstic de la Cetăţeni

Relieful pe gips de la Nucşoara- neoficial

Valea Vâlsanului – complexă între văile Muşăteşti şiBrăduleţ pentru asprete (Romanichtys valsanicola)endemism.

Piramidele de la Valea Stăncioiului – comuna Goranulângă Rm. Vâlcea. Cele de la Slătioara în comuna cuacelaşi nume

Rezervaţia Ocnele Mari



Locuri fosilifere la Buzeşti şi Săuleşti

Valea Sodomului – Com. Săcelu

Valea Ibanului – Com. ScoarţaIzvoarele minerale de la Săcelu

Locul fosilifer Suslăneşti (p) în Depr. Câmpulung

Grade de antropizare a peisajului subcarpatic

A. Peisaj moderat antropizat: Subc. Moldovei, ai Curburiişi Getici (între văile Dâmboviţei şi Olteţului)

Fragmentarea ecosistemelor forestiere

Modificarea structurii şi compoziţiei floristice

Mod de utilizare dominat de pădure, pajişti/fâneţe şi livezipe suprafeţe reduse

În cadrul acestora există regiuni puternic dezechilibrate,

afectate de procese de degradare

B. Peisaje puternic antropizate Subcarpaţii Neamţului,Bistriţei unde presiunea antropică e mare (aşezări mari şicu densitate mare, culturi agricole în depresiuni mari)

C. Peisaje foarte puternic antropizate ocupă areale relativreduse: Bistriţa, Trotuş, subcarpaţii externi ai Prahovei,

Valea Oltului, Depresiunea Târgu Jiu – Câmpu Mare. Elecuprind aşezări mari, cu numeroase obiective industriale,bazine miniere. În imediata lor apropiere agricultura arecaracter intensiv.



Forme de dezechilibru: poluarea componentelor naturaleale mediului prin emisii, deşeuri, dejecţii, schimbareafolosinţei terenurilor (pădure-culturi, culturi-halde,

pădure/culturi – spaţii construite)

C4

Populaţia şi aşezările în Subcarpaţi

Date de geografie istorică

În S. Se prelungesc drumurile transcarpatice pe văiPotenţial de habitat foarte favorabil

Aşezări neolitice (culturile de Criş, Boian, Sălcuţa)

Aşezări din epoca bronzului şi din perioada geto-dacică (Cândeşti,Călimăneşti, Pietroasele, Gura Vitioarei, Ocniţa)

Aşezări din epoca daco-romană dar şi castre romane (Bumbeşti, Cozia,Jiblea, Drajna de Sus), o reţea de drumuri care le legau mai ales inlungul râurilor Olt şi Jiu

Se remarcă o concentrare a populaţiei pe văi, la contactul cu muntele şiîn locurile unde existau resurse minerale (sare)

Din sec. XIV sunt consemnate primele oraşe Câmpulung – primacapitală a voievodatului lui Basarab I şi Curtea de Argeş – capitala Ţării

Româneşti

Până în secolul XIX numărul de aşezări a crescut continuu. Erau aşezărimici, concentrate pe văi, în depresiuni, pe terasele râurilor, sau lacontactul cu regiunile vecine (munte, podiş, câmpie)



Începând cu secolul al XIX-lea creşte numărul aşezărilor, numărul delocuitori, se diversifică activităţile economice (extracţia petrolului,gazelor naturale, cărbuni). Începe modificarea mai agresivă a mediului

natural.Se detaşează aliniamente de aşezări şi de concentrare a populaţiei:

Aşezări aflate în depresiunile de la contactul cu muntele cu activităţisilvo-pastorale tradiţionale, exploatare de materiale de construcţie, sare,si în ultima perioada cu funcţii balneo-turistice (Bumbeşti, Novaci,Horezu, Călimăneşti, Câmpulung, Fieni, Breaza, Comarnic, Slănic,Soveja, Târgu Ocna)

Aşezări aflate în culoarele văilor mari în care se impun oraşe ca centre polarizatoare: Târgu Jiu, Rm. Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpina,Vălenii de Munte, Oneşti, Piatra Neamţ, Buhuşi, Târgu Neamţ

Aşezări de la contactul S. Cu Câmpia Română şi vestul culoarului Siret dominat cu funcţii agricole

Axe secundare de aşezări individualizate în culoarele văilor secundaresau de-a lungul unor depresiuni longitudinale (Cracău-Bistriţa) sunt înmajoritate sate cu funcţii agricole, dar şi industriale (exploatări decărbuni, petrol) sau turistice (Govora, Ocnele Mari, Olăneşti, Bălţăteşti,Oglinzi)

B. Caracteristici demografice

Numărul de locuitori din S. A crescut constant din 1912 (1,3mil) la peste

2,2 mil. În prezent. Ritmul mediu de creştere a populaţiei e deaproximativ 5%o, dar e diferenţiat pe regiuni

La începutul secolului XX populaţia rurală din Subcarpaţi depăşea 80%,în prezent este de aproximativ 60%.



Cele mai mari oraşe din Subcarpaţi sunt Rm. Vâlcea (107.000 loc. în2002); Târgu Jiu (96 500 loc)

Dinamica demografică actuală relevă trei direcţii:

Uşoară ascendenţă (bazată pe creşterea naturală în S. Moldovei şi aiVrancei unde sporul natural este de peste 10-15%o)

Regres cu dezechilibre importante determinat de o natalitate redusă dar şi de plecări definitive din zonă (S. Buzăului)

Staţionar sau în creştere uşoară în oraşe unde sporul migratoriu şinatalitatea au reglat pierderile.

Structura pe grupe de vârstă se încadrează în mediile generale pe ţară cuexcepţia părţii de est a Subcarpaţilor unde grupa tânără are o ponderemai însemnată (cel putin scriptic)

Densitatea populatiei în Subcarpaţi e mai mare decât media pe ţară înaproape toate regiunile. În 1912 era de 79,5 loc./kmp faţă de 53,8loc./kmp, iar în 1990 era de 136 loc./kmp faţă de 96 loc./kmp. Valorile

cele mai mari sunt în S. Getici (148) şi ai Moldovei (138) în timp ce laCurbură sunt ... doar 125 loc./kmp.

C. Aşezările

Sate apărute în primul mileniu dezvoltate în locuri adăpostite, lângămunte, pe versanţi sau pe văi secundare

Sate apărute în mileniul al doilea când a început un proces de roire spre

culoarele văilor şi depresiunilor principale şi treptat la contactul cucâmpia

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au apărut sau s-audezvoltat aşezările în lungul căilor de comunicaţie, în vecinătateaoraşelor, în ariile de exploatare a resurselor



Oraşele au apărut începând cu secolele XIV-XVI cu funcţie de reşedinţă(Curtea de Argeş, Câmpulung), altele ca târguri (Tg. Jiu, Rm. Vâlcea,Piatra Neamţ, Tg. Neamţ). Cele mai numeroase au apărut în ultimii 150

ani.Extracţia petrolului a stat la baza dezvoltării unor localităţi care audevenit oraşe: Câmpina (1866), Băicoi (1848), Moineşti (1912).

Exploatarea sării a determinat apariţia oraşelor Târgu Ocna (1846),Slănic (1892), Ocnele Mari (atestat în 1402)

Valorificarea terapeutică a izvoarelor minerale a dezvoltat localităţile

Călimăneşti (1927), Băile Govora (1927), Băile Olăneşti, Pucioasa(1911)

Aşezările urbane după numărul de locuitori:

Peste 100 000 loc. Piatra Neamţ (principalele cartiere rezidenţiale se aflăîn munte) şi Rm. Vâlcea

Târgu Jiu (96 500) şi Oneşti (51 600)

Câmpulung (38 000), Câmpina (38 000), Curtea de Argeş (32 600)

12 oraşe între 10 000 şi 25 000 loc. şi alte 12 sub 10 000 loc.

Majoritatea se află în culoarele mari de vale, iar cartierele lor sedesfăşoară pe terase sau pe glacisurile de la baza versanţilor. Morfologialor e rezultatul unei evoluţii duble: concentrare pe vale şi evoluţie peversanţi

Oraşele mai mici sunt concentrate pe văi secundare, şi păstrează încăaspectele structurale şi texturale ale aşezărilor rurale

Funcţiile oraşelor din Subcarpaţi:



- complexe (P. Neamţ, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Câmpulung, Oneşti,Curtea de Argeş, Câmpina)

- industrială şi de servicii (Bumbeşti Jiu, Tg. Neamţ, Tg. Ocna,

Pucioasa, Slănic)

- balneo-turistică (Călimăneşti, Băile Olăneşti, Băile Govora,Ocnele Mari)

Aşezările rurale

sunt cele mai numeroase atestate mai ales în secolele XIV-XVI

Concentrează peste 60% din populaţia Subcarpaţilor Cele mai mari sunt în apropierea marilor oraşe sau în S. Moldovei

Cele mai mari densităţi sunt în depresiunile mari pe văile Bistriţei,Tazlăului, Caşinului

Structura: risipite şi răsfirate, linear (se pot înşirui pe zeci de km) şirăsfirat (pe vesanţi), poligonale regulate (în depresiuni)

Funcţional: agroindustriale, exploatări de petrol (Balcani, Pârjol, Bereşti,Berca); cărbuni (Aninoasa, Goleşti, Schitu-Goleşti), materiale deconstrucţie, etc.

Economia

Caracteristici generale

Până în secolul al XVIII-lea cea mai mare parte a teritoriuluiSubcarpaţilor era acoperită de păduri de foioase şi doar în apropierealocalităţilor erau culturi agricole. Ocupaţiile dominante erau creştereaanimalelor, agricultura (pe suprafeţe restrânse), dar şi extracţia sării,olăritul, etc.



În următoarele două secole au fost extinse suprafeţele de păşunat, celecu vii şi livezi, arabile. Începe exploatarea resurselor de subsol în S.

Apar primele modificări puternice ale peisajului ca urmare a restrângerii

suprafeţelor forestiere, dar şi primele probleme legate de terenuridegradate şi poluate.

În perioada interbelică se extind exploatările de petrol, sare, lemn şi sediversifică industria prelucrătoare (textilă, alimentară, prelucrarealemnului). Se conturează o grupare industrială importantă între Ialomiţaşi Buzău în care accentul e pus pe exploatarea şi prelucrarea petrolului.Cu mici excepţii (oraşele mici) restul spaţiului subcarpatic are o

puternică amprentă agricolă.

După al doilea război mondial se produc transformări multiple:

în industrie sunt extinse arealele cu exploatări petroliere, suntvalorificate gazele de sondă, sunt deschise noi cariere de cărbuni(bazinul Gorjului), se amplifică extracţia sării (Slănic, Tg. Ocna, OcneleMari – aici funcţiona sistemul prin saleducte), apar hidrocentralele (pe

Bistriţa, Ag, Teleajen, Olt), termocentrale, rafinării

- în agricultură s-a schimbat iniţial forma de proprietate (din privatîn etatizat), s-a trecut la o agricultură centralizată şi planificată,zootehnia a rămas ramura de bază dar s-au extins şi suprafeţelecerealiere, de plante tehnice, de livezi şi s-au impus puternic podgoriile(S. De Curbură şi Getici)

- căile de comunicaţie s-au extins nu doar pe culoarele importantede vale cât şi pe cele secundare

- staţiunile balneoclimaterice tradiţionale şi-au extins activităţile



Astfel, în S. S-au conturat areale cu specific economic distinct. Acestea beneficiază de un cadru natural favorabil (culoare largi de vale,depresiuni largi), de centre polarizatoare (oraşe mari), de căi de

comunicaţie. Se individualizează astfel sectoarele: Prahova-Teleajen,Ialomiţa, Râul Târgului, Argeş, Buzău, Trotuş-Tazlău, Bistriţa-Neamţ,Olt-Govora, Gilort-Jiu-Motru.

După 1990 s-au înregistrat destul de multe modificări:

Restructurarea industriei, reducerea capacităţii de producţie a unor unităţi poluante (ind. Chimică la Oneşti şi Piatra Neamţ), limitareafuncţionării unor secţii energofage şi a unor fabrici nerentabile,închiderea unor exploatări miniere (S. Olteniei), a unor puncte deexploatare a petrolui, conservarea termocentralelor de la Rogojelu şiOneşti, privatizarea unor întreprinderi (ciment, alimentară, textilă,cherestea, mobilă etc.)

În agricultură s-a revenit la proprietatea privată care a dus lafragmentarea terenurilor agricole şi modificări în stuctura culturilor

(reducerea livezilor în favoarea păşunilor şi a fâneţelor).Reţeaua de căi de comunicaţie intră în proces de degradare sau estesupusă reabilitării pe axe importante: Prahova, Olt, Jiu, Trotuş, Bistriţa

Reabilitarea bazelor de tratament prin privatizările masive din turism saudezvoltarea formelor de turism ecologic.

B. Industria

La început a avut un puternic accent tradiţionalist: artizanat,meşteşugărească, pielărie, textilă, extractivă.

Specializarea industrială şi apariţia unor ramuri au stat: resursele desubsol, lemnul exploatat mai ales din pădurile montane; valorificarea



potenţialului hidroenergetic al munţilor, forţa de muncă abundentă şi în bună măsură calificată pentru ramurile tradiţionale.

Ramurile industriale reprezentate în Subcarpaţi sunt industria energetică,

a materialelor de construcţie, chimică, a construcţiilor de maşini, deexploatare şi prelucrare a lemnului, uşoară, alimentată.

Repartiţia teritorială a unităţilor industriale

Aşezările rurale de sub munte – prelucrarea produselor din creştereaanimalelor, prelucrarea lemnului şi a pietrei

Culoarele marilor văi cu oraşe şi unităţi industriale mari şi diversificate

C. Agricultura

Este principala ramură economică şi include cea mai mare parte a populaţiei.

Condiţiile de mediu şi evoluţia socio-economică i-au impus câtevacaracteristici:

O mare dispersie a terenurilor determinată de fragmentaea reliefului

O diferenţiere pe mai multe aliniamente a principalelor forme deactivităţi agricole ce se succend dinspre munte spre exterior

Culoarele de vale ale marilor râuri asigură interferarea celor două fâşii,dar şi legătura cu unităţile externe.

C.1. Modul de utilizare a terenurilor

A suferit modificări importante de-a lungul secolelor

Până acum aproximativ 150 de ani dominau pădurile în Subcarpaţi.Alături de ele păşunile şi fâneţele.



La sfârşitul secolului al XIX-lea au apărut primele degradări de teren caurmare a defrişărilor.

Creşterea aşezărilor şi implicit a numărului de locuitori a determinat

creşterea suprafeţelor agricole (arabil, păşuni şi fâneţe, apoi vii şi livezi)dar şi a spaţiilor construite

În prezent suprafaţa agricolă ocupă 55% din spaţiul subcarpatic. Dinaceasta 50% revine arabilului cu desfăşurare mai mare (chiar peste 60%)în depresiunile mari. Păşunile şi fâneţele ocupă 35% cu extensie mare peversanţi sau pe văile secundare, iar livezile 10% din agricol.

C.2. Culturile agricole: porumb, grâu, secară, orz şi orzoaică. La acestease adaugă plantele industriale (mai ales în S. Moldovei).

Pomicultura se practică în tot arealul subcarpatic. Există dominant livezide meri şi pruni. Prunul domină în S. Getici între Olt şi Gilort, iar întreOlt şi Topolog – mărul. În bazinul Teleajenului domină prunul, iar întreBuzău şi Rm. Sărat mărul are o pondere mai mare.

Viticultura ocupă chiar 35% din suprafeţele arabile ale comunelor de laexteriorul Subcarpaţilor de Curbură între Teleajen şi Slănicul de Buzău(Dealul Mare-Istriţa cu centre la Pietroasele; Năeni, Breaza, ValeaCălugărească). La est de Slănicul de Buzău sunt podgoriile dezvoltate pecâmpia înaltă de glacis dezvoltate la Coteşti, Odobeşti, Jariştea, Panciu.În S. Moldovei şi Getici domină culturile pe suprafeţe mici sau hibride(cum e la vest de Olt).

Legumicultura are o importanţă mai redusă fiind practicată pentruconsumul gospodăresc. Există areale legumicole mai importante peculoarele de vale, în apropierea centrelor urbane mai importante.

C.3. Creşterea animalelor este subramura agricolă cea mai importantă pentru Subcarpaţi. Aşezările de sub Carpaţi sunt specializate pe creşterea



oilor: Novaci, Polovragi, Baia de Fier, Vaideeni, Padeş, Runcu,Bumbeşti etc.

În depresiunile mai mari (Neamţ, Cracău, Tazlău, Tg. Jiu), acolo unde

baza furajeră e mai diversificată se cresc bovine.

Pe ansamblu în S. Se poate face o regionare a ariilor agricole:

Aşezările din depresiunile de sub munte având drept bază creştereaanimalelor (dominant oi)

Aşezările din depresiunile mari, din cele intracolinare şi de pe culoarelargi de vale, cu o economie agricolă mixtă (creşterea bovinelor,

ovinelor pomicultură şi chiar culturi agricole)

Aşezările din lungul văilor secundare şi de pe versanţii dealurilor cusuprafeţe arabile restrânse ce au ca specific creşterea oilor, caprelor şi o

pomicultură limitată

Aşezările de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură şi ai Moldovei undecreşterea animalelor (dominant bovine) se îmbină cu pomiviticultura şi

unele culturi cerealiere.

D. Căile de comunicaţie

Reţeaua este destul de densă şi de bine organizată

S-a concentrat pe văi, în apropierea oraşelor, a zonelor de exploatare

D.1. Reţeaua rutieră

s-a realizat treptat pe drumurile antice (mai ales cele romane) peste pasurile carpatice (Vâlcan, Ursu, Loviştea, Giuvala, Boncuţa, Bratocea,Buzău, Uz)

La începutul secolului XX s-a constituit pe tiparele actuale



Există o anumită “tramă” a reţelei rutiere pe direcţie transversală şilongitudinală ce urmăreşte fie văile mari fie depresiunile de sub muntesau intracolinare. La aceasta se adaugă reţeaua de drumuri ce porneşte

radial din localităţile mari (reşedinţe de judeţ) pe văile secundare.Drumurile secundare, cel mai adesea nemodernizate sunt legate dezonele de exploatare (de resurse de subsol, forestiere, etc.) şi ele suntfactori favorizaţi pentru declanşarea proceselor de şiroire şi torenţialitate

pe versanţi.

D.2. Reţeaua feroviară este alcătuită din mai multe tronsoane ce aparţinmarilor magistrale ale ţării. Acestea urmăresc culoarele văilor maritrecând din sudul şi estul ţării peste Carpaţi spre Transilvania. La acestease adaugă şi căi ferate longitudinale, pe văi mai mici, şi transversale.Construcţia acestora este legată de asigurarea legăturii cu oraşele maimari din sudul sau estul ţării dar şi de deservirea zonelor de extracţie.

D.3. Transporturile speciale cuprind: conducte de gaz metan pe valeaTrotuşului şi a Prahovei; conducte de apă pentru alimentarea oraşelor

Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Craiova, Câmpina, Oneşti; saleducte – Ocnele Mari – Govora; reţeaua electrică

E. Potenţialul turistic

E.1. Obiective naturale

Bazinete cu terase extinse

Defilee şi mici chei tăiate în gresii, conglomerate şi calcare la ieşirea

râurilor din Carpaţi (Jiu, Jaleş, Olteţ, Olt, Argeş, Ialomiţa, Prahova,Teleajen, Bistriţa), sau la secţionarea unor culmi în interiorulSubcarpaţilor (Doftana, Dâmboviţa la Cetăţeni, Prahova la Nistoreşti)



Martori de eroziune realizaţi prin eroziune diferenţiată (Grunjul de peSlănic, stâncile de la Mera pe Milcov, trovanţii de la Costeşti)

Relieful complex dezvoltat prin dizolvarea sării şi sufoziune la Meledic,

Ocnele Mari, Bisoca, JItia, Slănic; vulcanii noroioşi, lacurile sărate,izvoarele minerale (Govora, Călimăneşti, Olăneşti, Bălţăteşti)

Rezervaţiile naturale

E. 2. Obiective antropice









Documents

subcarpatii-romaniei